Home » Idei si solutii »Politica & Doctrine »Sinteze »crestin-democratie/conservatorism »social-democratie » Citesti:

…de la principiile PDL la oamenii PSD. Pe bicicleta etica

e fascinant sa constati cat timp le ia partidelor si politicienilor sa invete tehnica simpla a mersului pe bicicleta – o tehnica pe care copiii o deprind de la cativa ani : cand te inclini intr-o parte, nu invarti ghidonul in directia opusa decat daca vrei sa te trezesti cu genunchii juliti. Dimpotriva, trebuie sa-ti disciplinezi instinctele primare si, la fel ca mai tarziu, in cazul derapajului la masina, sa-l rasucesti taman unde nu-ti vine – in directia in care te inclini.

In ultimele zile s-au facut nenumarate paralele intre eforturile PDL si PSD de a deprinde mersul pe bicicleta etica – un mers pe care, in conditii normale, trebuiau sa-l deprinda din capul locului. Daca nu, atunci macar dupa primul ciclu la guvernare. N-a fost sa fie. Si uite-asa, ne-am trezit in situatia in care nimeni nu mai are incredere in clasa politica si de pierdut a pierdut toata lumea : si partidele, si politicienii, si electoratul. Traian Basescu a fost primul care – cu un an inaintea alegerilor – a dar semnalul reaprinderii eternei lupte impotriva coruptiei. N-o mai crede multa lume, dar cei care o vor crede vor face, la urne, toata diferenta din lume, in conditiile unei nou si previzibil record al absenteismului.

Acestea fiind datele problemei, sa vedem mai intai faptele. La PDL, se stie ca la Cluj, fieful lui Emil Boc, dupa arestarea lui Bica, vicepresedintele pedelist al Consiliului Judetean, a urmat arestarea primarului Sorin Apostu. Clasa politica a Clujului a intrat in vrie. Au inceput speculatiile. S-a dat drumul la sondaje. De cealalta parte a spectrului, la PSD, razboiul Ponta – Geoana, desfasurat prin intermediul Comisiei de Integritate Morala (sic !) e interpretat de catre optimisti ca o intarziata lupta morala intre fortele reformatiei si cele ale conservatorismului. Vasile Dancu (vezi mai jos) nu e singurul de la PSD care vede razboiul Ponta – Geoana ca o maniheistica (desi intarziata) inclestare, in interiorul PSD, dintre Bine si Rau. Costi Rogozanu, bunaoara, desi ceva mai suspicios, cum ii sade bine oricarui tanar de stanga care s-a fript cu ciorba lui Iliescu, sufla si-n iaurtul lui Ponta (ca n-are oameni si nu e hotarat sa mearga pana la capat). Un amestec similar de atitudini penduland intre « ultima sansa » si « ar putea fi ceva, dar sa mai asteptam » e manifest si-n randurile pedelistilor care, fripti cu ciorba baronetului, sufla si-n iaurtul Monicai Macovei.

Buun. Avem datele, avem faptele, haideti sa sarim peste speculatii. De speculat asupra adevaratelor motive, si de la stanga, si de la dreapta, s-a tot speculat si se va mai specula in continuare. Haideti, asadar, sa ne intoarcem la bicicletele etice. Unde castiga PDL ? PDL castiga pentru ca, fara ezitare, nu doar si-a suspendat oamenii « de casa » din partid, dar Comisia de Etica si-a mai si inasprit sanctiunile, declarandu-i exclusi pe toti membrii de partid arestati preventiv. Scurt. Sec. Aspru – poate prea aspru in conditii normale, dar cu totul totului indrituit in actualele conditii. Altfel spus, PDL a stiut sa intoarca ghidonul in directia in care se inclina – cea a coruptiei.

Unde pierde PSD ? PSD pierde pentru ca faimoasa Comisie de Integritate Morala (iertati-ma daca ma mai pufenste rasul) nu discuta idei sau principii, ci oameni. De aceea, oameni precum Vasile Dancu sau Costi Rogozanu se inseala cand isi imagineaza ca exista macar umbra unei sanse de reforma a partidului si ca marea problema, intr-un fel sau altul, o reprezinta … oamenii. Nu absenta pesedistilor ‘buni’ si prezenta pesedistilor ‘rai’ e problema principala a PSD, ci tocmai absenta ideilor, a principiilor.

Simplu spus : PDL a intrat pe o panta fara iesire in momentul in care a adoptat principii. Repet: motivele, morale sau nu, calculele politice pe care si le-au facut, ne intereseaza acum mai putin. Ne intreseaza faptul ca, adoptand principii, PDL si-a ars corabiile. De acum, nu mai are de ales : fie le respecta, fie se scufunda. Cu oamenii te poti juca. Oamenii lasa loc pentru intepretari. Principiile si ideile sunt mult mai incapatanate. Si mai razboinice. Daca le ignori, te pleznesc peste bot cand ti-e lumea mai draga.

De cealalta parte, PSD se razboieste cu oamenii si isi imagineaza in continuare ca problema nu e una de sistem, de principii, ci de X sau Y, de Geoana sau Iliescu sau Nastase sau Mazare. Cata vreme PSD nu va invata aceasta lectie simpla, slabe sperante sa asistam la vreo reforma de orice fel a stangii din Romania. Si-ar fi pacat. Cineva trebuie sa tina dreapta treaza, precum tepele pe Praslea cel Voinic cu merele de aur (ha ! – la rastimpuri, ma pufneste si pe mine rasul). Daca Ponta chiar isi doreste sa reformeze PSD-ul sa inceapa de la un set de principii pe care sa-l aplice indiferent de oameni. Poate ? Nu cred. Pentru c-ar trebui sa inceapa din propria-i ograda.

PS In cazul in care n-ati observat, din aceasta competitie a mersului pe bicicleta etica lipsesc doua nume importante – PNL si UDMR (despre restul, n-are rost sa mai pomenim). Aparent, aceste doua partide au cazut de multisor cu nasul in tarana si s-au resemnat cu postura. Spre deosebire de PDL si PSD, liberalii si udemeristii nici macar nu mai viseaza la bicicleta. Da-o-n spuma marilor de bicicleta ! Merge si-asa.

PPS Pentru cei interesati, n-am uitat de ultima parte a mini-serialului « Reprezentarea de sine nu miroase-a bine ». Urmeaza.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "16 comments" on this Article:

  1. cristi spune:

    “Daca Ponta chiar isi doreste sa reformeze PSD-ul sa inceapa…” Mda, sa inceapa cu un genocid. Singura solutie.
    Partea proasta la ideile PDL este ca sunt foarte multi afectati (corupti, hoti etc.). Si curand risca sa ramana fara oameni daca DNA-ul isi va face treaba. Spre bucuria psd-istilor in barca carora, daca nu esti corupt si hot nu ai ce cauta.
    PNL…nu e nimic de zis. Astia au reusit (odata cu maritisul cu stanga pesedista, adica cu cei care i-au decimat pe vremea lui Ceausescu) sa se compromita total ca partid si sa distruga orice morala, etica sau verticalitate pnl-ista. PNL practic nu mai exista decat la nivel de sigla, sigla care face de rusine istoria si PNL-ul istoric.
    In alta ordine de idei, noi avem “alesi” nu politicieni adevarati. Romania a avut doar cativa politicieni adevarati (Iliescu, Nastase, Basescu, Tariceanu etc., au fost doar cativa cu stofa de politicieni adevarati), din pacate, practic, nici unul nu a avut ca interes Romania si romanii (poate cu exceptia lui Iliescu – dar din punct de vedere ideologic ca stanga nu a avut sanse in conjunctura politica a anilor ’90 – si Basescu – care, cel putin la nivel de tara, se vede ca totusi misca ceva in favoarea tarii chiar daca prea putin). Romania duce o lipsa acuta de lideri si de politicieni adevarati. In schimb, este plina de mediocri cu aere de intelectuali.

    • Radu spune:

      Trebuie aduse cel puţin următoarele completări la tehnica mersulului pe bicicletă. Şi specificat faptul că totul ţine de mişcarea de rotaţie, în fapt de forţa centrifugă. Avem aşadar înclinarea în sensul curbei, viteza de mişcare şi, nu în ultimul rând, pentru cazul derapajului rotaţia ghidonului -spre sensul opus celui în care se face curba ce a dus la derapaj- în direcţia derapării.
      Pentru că acestea trebuie în primul rând simţite -nu se învaţă decât de cei fără talent- ajungem la ideea că echilibrul şi capacitatea de rotaţie -aici intră şi sensul de rotaţie-sunt esenţiale, chiar pe bicicleta etică. Fără stabilitatea verticală, condiţiile beţiei puterii şi dependenţa de aceasta duc la efecte necontrolabile.

  2. Dilema zilei spune:

    @Alin Fumurescu

    Bine, dar pe langa Apostu si Bica, care au fost exclusi din PDL, sa zicem, “pe baza de principii” (etice, electorale…), acelasi PDL l-a “exmatriculat” si pe faimosul Oajdea pentru – ne informeaza reperul moral din societatea romaneasca Sever Voinescu-Cotoi – “grave prejudicii de imagine aduse partidului”.
    Unde sa incadram excluderea din PDL a acestui Oajdea ? La categoria “victime ale razboiului pe principii” sau la categoria “victime ale razboiului cu persoanele” (asa cum ar fi cazul PSD-Geoana) ?

    • curios spune:

      DE CE excluderea lui Oajdea ar trebui sa aiba vreo legatura cu coruptia? Asa a fost cumva formulata? Oajdea are pareri in afara liniei partidului (cu privire la pensii, la bugetrai etc), pareri care pot fi la locul lor in partidul XXX dar nu la PDL. Idem in PNL nu ar trebui exclus careva care ar propavadui marxismul (evident cu exceptia lui Ipo-Crin)???

      • Dilema zilei spune:

        @curios

        Lasand la o parte comentariile tale colorate (la mintea copiilor) gen “marxism, Ipo-Crin” (ce zici de “Baseala si Boceala”?!), iti spun ca imi pare rau, dar trebuie sa recitesti ce am scris. Sensul comentariului meu nu este cel care te-a “nedumerit” pe tine. Excluderea lui Oajdea de la PDL are tot atata legatura cu coruptia cat are si excluderea lui Geoana de la PSD. Intrebrarea era daca excluderea lui Oajdea din PDL se incadreaza la rubrica “aplicarea pricipiilor”, desopre care ne tot povesteste elansat A. Fumurescu, sau poate fi plasata in categoria “razboiul cu persoanele”, adica acolo unde A. Fumurescu a pozitionat cu satisfactie cazul “Geoana vs. PSD”. Nu de alta, dar se pot gasi cu usurinta asemanari intre cazul “Oajdea vs. PDL” si cazul “Geoana vs. PSD”, chiar daca asta ar putea diminua orgasmul celor care cred ca au ajuns, in sfarsit, la momentul “v-am spus eu!”

        • cinic spune:

          trec peste preferinta manifesta pt. Crin. Excluderea lui Geoana e o problema de etica? pt. unii da, pt.altii ba, dar nu pare a fi o problema de coruptie. Si interpreatrea MEA despre articolul de mai sus este ca vorbeste despre coruptia in randurile membrilor MARCANTI ai partidelor. Exista vreun paralelism intre cazul Oajdea si cazul Geoana? Probabil acelasi paralelism cat este intre Sova si M.Macovei sau intre codul etic al PDL si Comisia prezidata de Sova.

          • Dilema zilei spune:

            @cinic

            Dumnezeule!… Regret, nu ai priceput nimic. Deloc surprinzator – preferinta pentru portocaliu si pentru “rafinamentul marinaresc” este doar o consecinta (si o ofensa adusa bunului gust).
            Deci, “traduc” pentru a fi si pe intelesul lui @cinic: cazul Geoana vs. PSD” NU are legatura cu coruptia. la fel cum nu are legatura cu coruptia NICI cazul “Oajdea vs. PDL”. ASTA este sensul frazei – “Excluderea lui Oajdea de la PDL are tot atata legatura cu coruptia cat are si excluderea lui Geoana de la PSD”.

  3. fotie spune:

    ciudat.
    cel putin deocamdata, pdl e dovedit ca fiind un partid corupt in comparatie cu psd. concluzia? pdl castiga, psd pierde. zau ca suntem un neam de ciudati.

    • PRAGMATIC spune:

      singurul lucru dovedit este ca PDL are niste membri anchetati/urmariti/judecati/condamnati pt. coruptie (in acele diferite stagii). Ca presa se ocupa mai mult de mediatizarea celor din arcul puterii, nu inseamna ca NUMERIC PSD ar sta prost. Nastase, Nicolescu, Mazare, sunt numele cele mai cunoscute, dar sunt si primari/deputati/consilieri in aceleasi stadii. In ambele cazuri vorbim de persoane nu de partide.

    • biblos spune:

      corect subscriu la tot ce ai spus …ai dreptate

  4. M. Constantin spune:

    “… dar cei care o vor crede – spuneti dle Fumurescu – vor face, la urne, toata diferenta din lume, in conditiile unui nou si previzibil record al absenteismului.”
    Buna treaba! Le-ar trebui si lor o bicicleta etica? La varf partidele rafineaza in fel si chip discursurile spre propasirea democratiei; ce sentimente morale credeti ca dezvolta cei care stabilesc recorduri in absenteism? Exista un prag critic dincolo de care etosul democratic devine evanescent?
    Parca ar avea o oarecare legatura cu preocuparile dvs in ce priveste reprezentarea legitima aici si aiurea. Oricum vehicule etice, care sa transporte, alesi si alegatori, spre noi zari sunt greu de gasit intro lume care nu mai are unde sau nu mai vrea sa creasca. Iar mentinerea stabilitatii ca maximul dezirabil intro lume nebuna, are nevoie de cetateni responsabili mai degraba decit de indexul unei morale fara sanctiuni.

  5. mihailstanciu spune:

    @dilema veche
    ce-ar fi sa-ti revezi informatiile.Oajdea a votat IMPOTRIVA legilor economice ale guvernului si ar fi
    fostexclus din orice partid din Europa(nu-ti place politica partidului in care esti,treci in opozitie;fara a mai vorbi nelipsita prezenta la Realitatea).Geoana nu a votat vreodata diferit de PSD
    ,iar ca presedinte al senatului a facut tot ce a putut(cum era si normal) pentru aface jocul opozitiei .Se pot gasi “cu usurinta asemanari” intre Geoana si Oajdea numai in mintea ta

    • Dilema zilei spune:

      @mihailstanciu

      “Oajdea a votat IMPOTRIVA legilor economice ale guvernului si ar fi
      fostexclus din orice partid din Europa”
      - Asadar parlamentarii pedelisti trebuie sa voteze “dupa cum le indica degetul lui Mircea Toader”. De ce mai organizam alegeri uninominale?!
      Asta pare a fi “viziunea putinist-pupinista asupra Europei civilizate” – votul dupa deget. S-o crezi tu ca asa arata Europa!…

      “Geoana nu a votat vreodata diferit de PSD, iar ca presedinte al senatului a facut tot ce a putut(cum era si normal) pentru aface jocul opozitiei”
      - Numai ce a explicat, la tv, Victor Ponta cum “a facut Geoana jocul opozitiei”. Trebuie sa-ti revizuiesti informatiile. Despre CE vorbesti acolo?!

      • cinic spune:

        Ponta trebuia sa spuna ceva, ca nu cumva sa se destrame USL. Opinia mea este ca PSD nu a intentionat vreodata sa-i dea presedintia lui Crin (Gh.Tattarascu ar putea sa depuna marturie daca ar fi viu), dar “te faci frate cu… pana….”.

  6. Fluieratorul spune:

    15 noiembrie 1987. Care PSD? Care PDL? Astia sint toti niste glume, nu oameni, si nici pe departe politicieni cu idei, principii, viziune, ideologie, etica. Va dati seama ce s-a ales de curajul si sperantele unor oameni…

  7. georges spune:

    primarii de la pdl de prin provincie dati afara sunt asa un fel de praf in ochi. o sa vedem reforma in pdl cand o sa cada capetele mari. ca si videanu, udrea etc etc.

    cu doi primari dati afara nu se face primavara.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Alin Fumurescu


Alin Fumurescu

om Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)