Fără sânge în pix

Oricât de păcătoasă  ar fi presa zilelor noastre, nu se poate nega că majoritatea jurnaliștilor lucrează în condiții proaste, în tensiune continuă și nesiguri pe ziua de mâine. Presa scrisă tradițională pe cale de dispariție a obligat condeie bune să fugă spre radio și televiziune în căutarea unui job. Cei care n-au găsit loc în audio-vizual sau in PR au rămas să umple fără plată netul și blogurile. Nici patronii media nu se găsesc într-o situație roz – și aici e mai puțin vorba despre mogulii implicați în pokerul politic – fiind afectați de criză, de scăderea cifrelor în publicitate, de managementul neglijent, fără (pre)viziune, fără chef de a se instrui și de a pregăti  jurnaliștii pentru platformele inovatoare ale noilor media. Peste 60 de ziare locale au fost închise de la începutul crizei în România, subliniază Raportul FreeEx pe 2010, iar concedierile pot fi evaluate la peste 8 000 în ultimii trei ani.

Deși tentați să se solidarizeze din reflex cu orice sindicat ieșit în stradă să protesteze, să ceară ceva, cei mai mulți jurnaliști din media privată  ignoră prevederile Contractului Colectiv de Muncă pe ramura Mass-Media încheiat încă din 2006 și valabil prin Act adițional până în 2013. Este straniu că o seamă de drepturi nu sunt valorificate de cei afectați decât în situații limită, ceea ce nu se aplică jurnaliștilor din mediile publice excesiv sindicalizate. Federația Română a Jurnaliștilor MediaSind, care a inițiat semnarea contractului-cadru pentru mass-media, a promovat recent mai multe strigăte de protest sau de ajutor din partea unor redactori neplătiți cu lunile sau aduși în situația de ”sclavie”. În vară Inspecția Muncii Iași constata că societatea editoare a ziarului ”Cronica română” nu plătise salariile din noiembrie 2010.  Colectivul de redacție de la Adevărul Galați a cerut sechestrul pe bunurile redacționale pentru a compensa neplata la timp a salariilor, dar și ca o reacție la ”impunerea unor norme profesionale discreţionare, nerespectarea fiselor postului, discriminare prin cenzurarea unor articole de la publicare precum şi diverse presiuni şi ameninţări cu desfacerea contractului individual de muncă”.

Un titlu preluat de presă  a dezvăluit în ce condiții se lucrează la Realitatea TV: ”Inspecţia Muncii a sancţionat sclavia din Realitatea Media”. În traducere salarii acordate cu întârziere, repaus și sărbători legale ignorate, contractele individuale încălcate etc. Schimbările de management și de acționariat au dus la sporirea incertitudinilor pentru jurnaliștii cu salarii lunare în jurul a 500-600 Euro, dar au continuat să se plătească unor fideli salarii mult peste ceea ce piața salarială în mass-media poate oferi. Blogul Reporter virtual publica nu de mult o listă de salarii neinfirmată care ilustrează cum a făcut  Vântu cumpărături cu ”oferte de nerefuzat”, liste unde Mihai Tatulici, Mircea Dinescu, Stelian Tănase etc. încasează cam 8000 Euro pe lună, iar alți combatanți din tranșeele Realității TV ca Striblea sau Andreea Crețulescu iau peste 4000 de Euro pe lună net.

Condițiile în care lucrează  ziariștii influențează libertatea presei, fiindcă – nu trebuie uitat – profesiunea se află în directă relație cu libera exprimare și cu democrația. O presă umilă sau una redusă la condiția de măciucă în capul advesarilor nu e de folos publicului decât pentru a vedea cine cu cine se încaieră. Compromisul de a accepta salariul minim pe economie plus un sistem de bonusuri sau contract pe Legea dreptului de autor se răzbună mai târziu. CCM are numeroase prevederi favorabile ocupației în domeniile mediatice, poate chiar în exces în vremurile de azi, dar rămân vorbe goale pe hârtie dacă ziariștii ne le invocă și nu pretind să fie respectate. Nu știm niciun caz de jurnalist care să se fi folosit de drepturile înscrise la art. 70(1) din CCM  și anume să refuze să scrie sau să participe la realizarea unui material al cărui conţinut este contrar legislaţiei în vigoare sau deontologiei jurnalistului profesionist, invocând clauza de conştiinţă. Mai degrabă s-a mers pe calea abdicării de la principii. Săptămâni fără duminici, comenzi răstite de la șefi aroganți, deplasări fără diurnă și luni fără salariu, iată un tablou deloc încurajator pentru o profesie tot mai puín respectată: atât dinăuntrul cât și dinafara ei.

Articol apărut și în revista 22