Țară, țară vrem … consultanți și salariu minim de 2,000 de euro

Putem spune că avem multe sporturi naționale, dar cred că puțini s-ar aventura să pună între ele și dezbaterea. Nu cred că avem ceva de dezbătut aici, pentru că nu mă refer la show-urile noastre, la maratonul de talkshow-uri la care trebuie să rezistăm toate serile.

Ideea asta cu impozitul pe gospodărie (IVG) pare o știre de câteva zile, dar ea stă liniștită și așteaptă, din ianuarie, aruncată într-un colț al programului de guvernare, la capitolul Politici macro, subcapitolul Competență. Ce așteaptă? Scrie chiar în program – o dezbatere (mai multe) de cum se va face: ”Arondarea populației la consultanții fiscali precum și funcționarea acestora se va face prin Hotărâre de Guvern în urma dezbaterilor publice”.

Cum ar veni, nu mai dezbatem de ce e nevoie să schimbăm sistemul de impozitare – asta s-a făcut prin alegeri, unde, desigur, alegătorul, în cunostință de cauză, s-a pronuntat asupra temelor clasice – se vor reduce până la dezumflare totală taxele, vor crește până la ieșirea din atmosferă salariile etc.

Odată încheiat capitolul ”ce se va întâmpla”, iată că vine vremea să ne mai și întrebăm ”cum se va întâmpla?”. Acum am aflat – prin consultanți. De stat. 35.000. Cu 10.000 lei salariu.

Până la o dezbatere, eu, ca simplu consultant-întreprinzător, am pregătit câteva observații:

1. Așadar, ce aflăm – ai venituri totale sub 2.000 de lei, nu mai plătești impozit. Plătește republica!

Ce știm, însă: populația activă a republicii nostre – circa 8,8 milioane de oameni. Din ei, 5 milioane sunt salariați, din care în jur de 3,5 milioane duc acasă (net) sub 2.000 de lei. Atât poate economia noastră low-cost acum: să-și plătească 70% din truditori cu mai puțin de 2.000 de lei. Și încă 2.000 ar mai fi ceva. Dar peste 40% din salariați se descurcă doar cu minimul (net) de 1.000 de lei.

O fi din cauza cotei unice, s-au gândit unii. Dar acum acești oameni (salariații) răsuflă ușurați  – iau bani de la stat, poate chiar mai mulți decât au dat. Asta, pe bază de chitanțe, desigur –  au pus parchet cu vecinul, și-au dat copiii la un curs de engleză, ori la meditații la fizică cu profesorul de la școală etc. Sigur, nu-i o problemă cu chitanțele, că la noi gaura pe TVA, spre exemplu (în engleză, i se zice gap) e doar prima în Europa.

Am luat la întâmplare exemplele de mai sus, dar nimic nu e întâmplător  – datorită politicilor macro puse în aplicare în ultimele luni, vecinul care punea parchet în Italia s-a întors acasă; oamenii se bat acum pe meditațiile la engleză, de când au citit în program că ”adoptăm sistemul american”, sau la fizică, de când zice, tot la program, că vom avea ”cercetare de excelență, la nivel european și internațional”.

2. ”După 1 decembrie 2018, pe modelul din SUA, fiecare român va beneficia de suportul unui consultant fiscal. Această măsură va duce la eliminarea ghișeelor pentru persoane fizice din țară, din cadrul tuturor instituțiilor publice”. N-o zic eu, o zice tot programul de guvernare.

Și care-i problema?, parcă aud.  Nu e bine că se simplifică și la noi lucrurile, că nu mai stăm nici noi la cozi la ghișee, că nu o să mai fie nici ghișee? Nu e bine că oamenii nu mai dau aiurea banii la stat pe impozite care nu știi unde se duc – uite, acum pui un termopan, îți iei banii frumos înapoi, apoi aduci totul la suprafață, pe chitanță, contribuabilul e mulțumit, statul e mulțumit …

Toate bune și frumoase, dar, pe lângă situația descrisă mai sus, mai câteva amendamente: un sistem IVG e oricum, numai simplu nu. Nu are cum să fie. Codul Fiscal american are acum aproape 75 de mii de pagini, de … 187 de ori mai mult decât cu 100 de ani în urmă! Uriașul mecanism economic american a ajuns dependent de facilitățile fiscale care încurajează contribuabilul să investească într-o asigurare mai mare, într-o casă mai mare, cu mai multe ferestre termopan și dotări mai bune, într-o școală mai bună, într-un proiect de cercetare, într-un start-up, într-un fond de pensii, într-o mașină hibrid etc., etc. Asta e America. Dacă vedem că zboară multe avioane în America, să ne luăm și noi avione și, gata, trăim ca americanii!

Hai să facem o încercare – să umflăm și noi Codul Fiscal de 200 de ori, să le copiem toate formularele și toate instrucțiunile cu deduceri fiscale și să vedem ce iese. [1]

Iar dacă tot o facem ca americanii, e clar că ne trebuie și ceva consultanți – ei vor ști să convingă gospodăriile din periferie să-și aducă la suprafață veniturile, bătrânii uitați de la sate să-și factureze o chitanță când se duc în grădină, ciobanii să pună mâna pe ghioagă să prepare o declarație fiscală etc.

3. Toate bune, o singură problemă – de unde consultanți? Consultanța, ca oricare marfă, are o cerere și o ofertă, care-și dau întâlnire într-un preț. Când prețul devine suficient de atractiv, oferta se face singură, că de-aia suntem în capitalism. Dar ce înseamnă un preț atractiv pentru cererea de consultanță de care vorbim noi aici, o ”cerere” care, cum ziceam, în marea majoritate, de-abia vede 2.000 de lei pe lună, care se duc pe mâncare și întreținere. Ce deduceri se pot obține (din investiții pe bază de chitanță) la 2.000 de lei, cât să mai plătești și un consultant?

Dar iată că cine a venit cu problema, a venit și cu soluția: Îi angajăm. Pe consultanți. Statul îi face, statul îi plătește. Și le dăm și 10.000 de lei (2.000 de euro), să nu se zică că nu avem grijă de oameni.

Am uitat ceva? Poate un mic amănunt – la americani, consultanții nu-și iau banii de la stat, ci de la clienți. La ei se cheamă tax preparer (aproximativ – cel care îți pregătește situația fiscală). Sunt specialiști acreditați de Fisc, dar nu le dă Fiscul nici bani, nici clienți ”arondați”. Fiecare se luptă cum poate pentru ei – experiență, servicii, marketing … ca orice întreprinzător.

Ultimul gând al statului (american) ar fi să-i mai și angajeze. Ar zice, nu mulțumesc. Eu, stat, am calculat/analizat că, dacă dau facilitățile astea, o să crească mai mult economia, încasările etc. Mă aștept să vină acum consultanții să-i ajute pe plătitorii de taxe să ia toate deducerile posibile, cum scrie la lege. Am inspectori care o să verifice că deducerile s-au acordat conform legii. Dar, sincer, n-am de gând să-i angajez și pe domnii consultanți, adică să le plătesc eu și salarii, și impozite. Ați auzit de costul/eficiența colectării? Nu ajunge ce aparat bugetar avem deja? Vrem să crească PIB-ul sau doar deficitul?

Ne întoarcem în republica noastră. Nu știu ce calcule/analize și-o fi făcut statul nostru. Dar mă bate un gând. La 2.000 de euro salariu, angajez și mâine 35.000 de consultanți. E clar că o să mai am nevoie de 15-20.000 de inspectori, la verificare. Lor nu pot să le dau mai puțin de 2.000 de euro, nu? Normal, și celor 25.000 de angajați de acum ai ANAF trebuie să le aduc salariile la 2.000 de euro. Vor veni atunci și învățătorul, și soldatul, și doctorul (doar ”consultantul e ca medicul de famile”, nu?) să le dau tot atât. Dacă vor vedea așa, anagajatorii din privat n-o să aibă ce face – 2.000 de euro o să ajungă, peste noapte, salariul mediu, de trei ori cât e acum. Și, uite așa, n-o să mai câștige nimeni acei amărâți 2.000 de lei, deci n-o să mai fie nevoie să le dau impozit zero. De fapt, la banii ăștia poate nici n-o să mai vrea deduceri. Hai că merge. See you later, aligator!

PS. Aș zice și acum, cum ziceam în ianuarie – să fim rezonabili, nu avem încă forța (economică, instituțională, financiară), încă nu ne permitem o fiscalitate de lux, de subtilități birocratice, să alergăm după iepuri … americani. Simplificarea fiscală,  administrativă reală – așa ar trebui să arate un model românesc, ca un refugiu pentru  investiții cu valoare adăugată,  care să poată susține, rezonabil, un salariu mediu pe economie de 2.000 de euro.

Nota [1] – Ca lectură la ceas de seară, recomand declarația 1040 de la IRS, cu instrucțiuni (106 pagini). Peste o săptămână, puteți continua cu 5695, dacă, spre exemplu, vă puneți pompă geotermală. Dar până atunci, vă doresc Sărbători fericite!