miercuri, septembrie 23, 2020

2 Variații ale cotelor reale de impozitare în România post-decembristă

În primul text din această serie am explicat cum a evoluat impozitul pe venit din 1991 și până în 2018. În acest articol examinăm cât de redistributive au fost sistemele de după 1989, uitându-ne la două aspecte:

  1. cotele reale de impozitare pentru cei cu salariul minim pe economie și cei cu salariul mediu pe economie (salariați fără dependenți); și
  2. inegalitatea veniturilor înainte și după plata impozitului.

Dacă ne uităm la cum au evoluat acești indicatori de-a lungul timpului, observăm că sistemele de impozitare românești a fost foarte puțin redistributive chiar și înaintea introducerii cotei unice, care de altfel a reprezentat un plus de venit mai degrabă pentru cei cu veniturile cele mai mari (vezi analiza din Voinea and Mihăescu, 2009). Atât cotele reale de impozitare, cât și diferențele dintre cotele aferente diferitelor venituri s-au redus în timp, efectul fiind o accentuare a inegalităților de venit.

Cote reale pentru două tipuri de venit, în timp: câteva concluzii neașteptate

Două lucruri ies în evidență când ne uităm la evoluția cotelor reale de impozitare ale salariului minim și salariului mediu:

  1. cota pentru salariul minim a oscilat destul de mult, dar
  2. cu puține excepții, salariul minim și cel mediu au fost impozitate cu cote similare, chiar și atunci când salariul mediu era de peste cinci ori mai mare decât cel minim.

Grafica 1 prezintă evoluția în timp a nivelului de impozit real datorat de persoane câștigând salariul minim pe economie și de cele cu un venit salarial mediu, pentru perioada 1991-2018, ca procent din salariul brut. Ea scoate în evidență mai multe concluzii contraintuitive.

Prima concluzie este faptul că impozitarea salariilor s-a schimbat mult în această perioadă pentru tot spectrul de salarii.

O a doua concluzie este că, cu excepția perioadei 2000-2004, cotele reale de impozitare pe minim pe economie și mediu pe economie au fost surprinzător de apropiate chiar și în anii când raportul dintre mediu și minim a depășit 3,5 (mai ales a doua parte a anilor ’90, vezi Grafica 2 pentru evoluția acestui raport).

Legată de aceasta, o a treia concluzie este că tipul regimurilor de impozitare, progresiv sau cu cotă nominală unică, nu a fost asociat cu redistribuire mai mare sau mai mică. Cu alte cuvinte, potențialul redistributiv al sistemelor nominal progresive de dinainte de 2005 a fost surprinzător de redus, uneori mai redus decât potențialul redistributiv al regimurilor cu cotă unică.

Coroborat cu informația din Grafica 2, care arată raportul dintre salariul mediu brut și cel minim brut împreună cu raportul dintre salariul mediu și cel minim după impozit, o a patra concluzie este că toate regimurile de impozitare introduse după căderea regimului ceaușist au fost doar marginal redistributive.

Nu în ultimul rând, cea mai mare schimbare în ceea ce privește cotele reale de impozitare a afectat veniturile mari și foarte mari, adică veniturile salariale în valoare de 3-5 ori salariul mediu: acestea s-au tot diminuat, de la maximul de cca. 38,3% (3 ori salariul mediu) și 47% (5 ori salariul mediu) în octombrie 1997 la 10% în 2018.

Grafica 1 Cote reale de impozitare pentru salariul minim și salariul mediu pe țară, fără persoane în întreținere, 1991-2018. Întreruperile semnifică schimbări ale cotelor marginale sau unice nominale și ale sistemului de credite fiscale și deduceri (1993, 1998, 2000, 2005, 2018). Surse: Calcule proprii pe baza legislației în vigoare coroborate cu calculatoarele de impozit emise prin Ordin al Ministrului Finanțelor pentru perioada iunie 1991-decembrie 1999.

În ce privește prima concluzie, Grafica 1 scoate în evidență faptul că perioada 2000-2004 a fost excepțională din prisma cotei reale pe minimul pe economie, aceasta oscilând între 21-17-22% între ianuarie 1991 și decembrie 1999 și crescând de la 3,1% în ianuarie 2005, în momentul introducerii cotei unice, la 12,7% în 2017, înaintea diminuării cotei unice la 10% începând cu ianuarie 2018. Cotele reale pentru salariul mediu au variat ceva mai puțin, între un maxim de 26,93% în decembrie 1999 și 10% în 2018. În perioada 2000-2004, cotele reale de impozit pe veniturile salariale medii au variat între 12,84% (ianuarie 2000) și 17,54%i (decembrie 2004).

În ce privește a doua concluzie se constată faptul că în ciuda a 13 tranșe de impozitare între martie 1991 și iunie 1993 și 15 tranșe între iulie 1993-1998, diferența de puncte procentuale între impozitul real datorat pentru un salariu minim pe economie și unul mediu a variat între 0,83 (mai 1991) și 5,22 puncte procentuale (septembrie 1992) în ciuda faptului că în acest timp raportul dintre salariul mediu pe economie și cel minim brut a crescut de la 1,7 la 2,7 (Grafica 2). Nici progresivitatea aparent crescută a baremului introdus prin Legea 35/1993 nu a mărit diferențele în ce privește cotele reale de impozitare, modificările din acest an afectând în mod similar impozitele datorate pentru cele două categorii de venit analizate aici. S-a produs o descreștere imediată a impozitului de 4,72 puncte procentuale pentru salariul minim și una de 4,26 pentru salariul mediu, ducând la diferențe dintre cele două cote reale între 3,67 (iulie 1993) și 6,35 puncte procentuale (octombrie 1997), deși inegalitatea de venituri crescuse la un raport mediu-minim de aproape 6 în anumite perioade între 1993-1997.

Trebuie spus, totuși, că în perioada iulie 1993-decembrie 1997 a existat și o perioadă atipică pentru anii ’90, când pragul de venit pentru venituri salariale scutite de impozit a fost în mod sistematic ajustat astfel încât venitul minim pe economie să rămână sub acest prag. Introdus de guvernul Văcăroiu în iulie 1995, această prevedere a fost menținută de noul guvern Ciorbea doar câteva luni, până în vara lui 1997. Din 1991 până în acest moment, această perioadă a înregistrat cele mai mari diferențe între cotele reale pentru veniturile salariale între cel minim și cel mediu.

Grafica 2 Raportul dintre salariul minim și cel mediu brut, respectiv după scăderea impozitului pe venit, 1991-2018. Surse: Pentru salariul minim pe economie, legislația în vigoare, coroborat cu (Manu Consulting, 2019); pentru salariul mediu brut, date ale INS (Institutul Național de Statistică, 2019). Pentru valoarea impozitului, calcule proprii pe baza legislației în vigoare, cu excepția perioade mai 1991-mai 1993, ianuarie 1997, martie 1998 și decembrie 1999, pentru care luni s-au utilizat informații din Calculatoarele aferente perioadelor respective emise prin Ordin al Ministrului Finanțelor.

Potențialul progresiv al impozitării s-a deteriorat și mai mult cu introducerea regimului progresiv mult simplificat din Ordonanța 6/1998. Acesta a calibrat nivelul impozitelor într-un mod care a însemnat că salariații cu minim pe economie datorau un impozit mai ridicat decât înaintea reformei, 21% (ianuarie 1998) în loc de 17,62% (octombrie 1997), în timp ce noua cotă reală pentru salariații cu mediu pe economie a crescut cu doar 2 puncte procentuale, de la 23,97% la 26%. Diminuarea efectului progresiv al acestui barem devine și mai evidentă dacă ne uităm la evoluția cotelor reale pentru veniturile peste medie:

  • pentru cineva care câștiga dublul salariului mediu pe economie la acea vreme cota reală a scăzut de la 31,2% (octombrie 1997) la 30,52% (ianuarie 1998), iar
  • pentru cineva cu un câștig de trei ori salariul mediu cota reală a scăzut de la 38,33% (octombrie 1997) la 34,72% (ianuarie 1998), într-o perioadă în care inegalitățile de venituri salariale au atins din nou valori record nu doar pentru România (Grafica 2), dar și pentru țările post-comuniste în aderare la UEii.

Perioada 2000-2004 a fost caracterizat de un sistem nominal puțin mai progresiv decât cel din perioada 1998-1999, deși per total potențialul redistributiv a fost tot redus. Ordonanța 73/1999 a dus la scăderea semnificativă a cotelor reale de impozitare pentru veniturile cuprinse între salariul minim și cel mediu, o noutate după evoluția cotelor reale pentru veniturile cele mai mici a anilor ‘90. Salariul minim se încadra în cota inferioară, de 18% în loc de 21%, iar salariul mediu se încadra acum în tranșa cu o cotă marginală de 23% în loc de 30%. Însă un impact decisiv l-a avut noua deducere personală, de 800.000 lei/lună în 2000, când salariul minim era 450.000, apoi 700.000 lei/lună. Deducerea a însemnat că cei cu salariul minim au fost scutiți de impozit aproape tot anul, iar cei cu salariul mediu brut au plătit un impozit mult mai mic, cca. 12,8% în loc de 27% anterior reformei. Totuși, cu toate că perioada 2000-2004 a adus cea mai mare diferență între cele două cote reale de impozitare pentru întreaga perioadă 1991-2018 (Grafica 1), efectul redistributiv, relativ constant în acești cinci ani, a fost totuși mic (Grafica 2).

Pe scurt, deși România a avut patru regimuri progresive de impozitare diferite în perioada 1991-2004, cotele reale de impozitare au variat comparativ puțin pentru salariul minim și mediu pe economie, anii ’90 fiind caracterizați de sisteme de impozitare contraintuitiv de comprimate în comparație cu sistemele aparent progresive din legislație. Mai precis, efectul redistributiv al acestor sisteme este similar cu cel din perioada cotei unice cu o deducere personală mult erodată. Fără doar și poate, comprimarea tot mai accentuată a cotelor reale de impozitare mai ales cu Ordonanța 6/1998 a fost un artificiu politic: doar calibrarea atentă a tranșelor de venit și a cotelor marginale puteau reduce și mai mult diferențele dintre cotele reale în detrimentul celor de la baza distribuției de venituri și spre câștigul net al celor cu venituri cu mult peste medie. La fel, creșterea diferenței dintre cota reală a salariului minim și a salariului mediu între 2000 și 2004 a fost și ea în mare parte efectul net al deducerii personale fixe, instrument calibrat regulat pentru a duce la neimpozitarea celor cu salariul minim pe economie.

Efectul cotei unice

În acest context, introducerea cotei unice nu a fost atât de revoluționară în sensul efectelor asupra cotelor reale pentru majoritatea salariaților – cei de la baza distribuției de venituri – pe cât s-a vehiculat în literatura de specialitate (mai ales Appel and Orenstein, 2013). Pentru o mare parte a perioadei 1991-1999, cotele reale de impozitare pentru cele mai mici salarii erau și mai comprimate decât în 2005. În plus, creșterea treptată a cotelor reale pentru cei cu venituri mici pe fondul erodării deducerii personale a avut loc, deși incoerent și fragmentat, și înaintea perioadei cotei unice, mai ales în 2003-2004. Într-adevăr revoluționară, la introducerea cotei unice, a fost magnitudinea scăderii cotei reale pentru veniturile peste medie:

  • pentru medie, o diferență de 5,75 puncte procentuale (de la 17,54 în decembrie 2004 la 11,82 în ianuarie 2005),
  • pentru salariile de două ori mai mari decât salariul mediu brut o diferență de 11,42 puncte procentuale (de la 26,27% în decembrie 2004 la 14,85% în ianuarie 2005),
  • pentru triplul salariului mediu o diferență de 14,95 puncte procentuale (de la 30,85% în decembrie 2004 la 15,9% în ianuarie 2005) și
  • pentru un venit salarial de cinci ori cât media națională o diferență de 18,51 puncte procentuale (de la 34,51% în decembrie 2004 la 16% în ianuarie 2005)iii.

Economiile de impozit crescânde cu cât erau mai mari salariile ca urmare a introducerii cotei unice a făcut ca cea mai mare parte a acestor economii (adică diferența dintre impozitul global plătit pentru 2004 și cel pentru 2005, cel din urmă mai mic) să revină celor de la vârful distribuției de venituri: cca. 40% din aceste economii au ajuns la cca. 10% cei mai bine remunerați contribuabili (Voinea și Mihăescu, 2009: 29).

Chiar dacă revoluționar doar pentru o mică minoritate de salariați la momentul introducerii ei, cota unică în combinație cu un sistem de deduceri lipsit de vreun mecanism de indexare a automatizat nivelarea cotelor reale prin creșterea lor treptată mai ales pentru veniturile de la baza distribuției de venituri. Convergența cotelor reale după 2005, mai mult, convergența cu cota unică nominală, se observă lesne în Grafica 1. Din nou, acest efect este rezultatul non-deciziilor politice, salariul minim fiind impus cu o cotă din ce în ce mai ridicată datorită lipsei ajustării deducerii personale timp de mai bine de 10 ani (2005-2015). Odată cu scăderea cotei unice la 10% începând cu 1 ianuarie 2018, ceea ce aduce, din nou, cele mai semnificative economii pentru cei cu venituri aproape de și peste medie, cotele reale sunt cele mai comprimate în istoria impozitării românești: între 7,3% și 10%.

Pe scurt

Evoluția cotelor reale de impozitare în România post-decembristă arată că acestea s-au tot diminuat în timp: salariul minim pe economie a văzut o scădere a cotei reale de la 21% în diferite perioade ale anilor ’90 la cca. 7,3% în 2018, pe un trend ascendent spre 10% chiar și după reforma sistemului de deduceri din 2018. Pentru venituri salariale medii, descreșterea a fost și mai mare atât în termeni procentuali, cât mai ales în termeni reali, de la un maxim de 27% în diferite perioade ale anilor ’90 la 10% în 2018. Cea mai mare scădere a fost pentru cei cu venituri cu mult peste medie, de la cote de cca. 40% și peste la 10%.

O a doua concluzie importantă este că sistemele aparent progresive ale perioade 1991-2004 erau prea puțin redistributive: diferența dintre raportul salariilor brute și cel al salariilor post-impozit, un indicator simplist al progresivității (Grafica 2), a fost minusculă cu foarte mici excepții în perioada 1991-2018. Cu alte cuvinte, inegalitățile de venit după scăderea impozitului au fost doar nesemnificativ mai mici decât inegalitățile veniturilor brute cu excepția perioadei 1995-1997.

Referințe

Appel H and Orenstein MA (2013) Ideas Versus Resources: Explaining the Flat Tax and Pension Privatization Revolutions in Eastern Europe and the Former Soviet Union. Comparative Political Studies 46(2): 123–152. DOI: 10.1177/0010414012453036.

Institutul Național de Statistică (2019) Câștiguri salariale – din 1991, serie lunară. Available at: http://www.insse.ro/cms/ro/content/c%C3%A2%C8%99tiguri-salariale-din-1991-serie-lunar%C4%83 (accessed 22 April 2019).

Központi Statisztikai Hivatal (KSH) [Biroul central de statistică] (2019) STADAT – 2.1.52. Minimálbér (1992–) [Salariul minim, 1992-2019]. Available at: https://www.ksh.hu/docs/hun/xstadat/xstadat_eves/i_qli041.html (accessed 22 April 2019).

Manu Consulting (2019) Evoluția salariului minim (1949 – 2019). Available at: http://www.manuconsulting.ro/evolutia-salariului-minim-1949-2018/ (accessed 22 April 2019).

Statistikos Departamentas (1996) Statistical Yearbook of Lithuania 1996. Vilnius: Methodical Publishing Centre. Available at: https://osp.stat.gov.lt/services-portlet/pub-edition-file?id=75 (accessed 15 November 2018).

Voinea L and Mihăescu F (2009) The Impact of the Flat Tax Reform on Inequality – the Case of Romania. Romanian Journal of Economic Forecasting 2009(4): 19–41.

Notă metodologică

Veniturile analizate aici sunt cele salariale pentru 1991-1999 și venitul global al persoanelor fizice pentru 2000-2018. Cuantumurile venitului minim sunt luate din legislația relevantă, coroborate cu informația din Manu Consulting (2019). Cuantumurile salariului mediu brut lunar sunt cele furnizate de INS (Institutul Național de Statistică, 2019).

Impozitului real este redat în procente din venitul brut, fiind calculat ca raportul dintre impozitul datorat și venitul brut în lei sau RON/lună. Impozitul datorat este calculat pentru anumite luni luând în considerare cotele nominale de impozitare precum și scutirile, creditele și deducerile acordate în termenii legislației în vigoare.

Analiza de față nu ia în considerare facilitățile fiscale acordate persoanelor cu handicap (începând cu 1991), celor angajați în sectorul IT (din 2001 încoace conform Ordonanței de urgență 94/2001) sau sectorul de cercetare (din 2016 încoace, conform art. 60(3) din Legea 227/2015). Pentru anii în care baremul de impozitare final a fost unul anual (2000-2004), baremul lunar a fost calculat prin diviziunea valorilor baremului anual din legislație (limitele tranșelor de venit și fracțiunile de impozit pentru tranșele inferioare) prin 12 (conform art. 8(2) din Ordonanța 73/1999). Analiza are în vedere salariul minim pentru o normă întreagă, fără sporuri și alte drepturi salariale ce ar putea reveni contribuabililor în virtutea unui contract colectiv de muncă.

NOTE_______________________

i În decembrie 2000 cota reală a fost de 17,76% pe fondul bonusurilor de Crăciun, care au împins salariul mediu brut în tranșa cu o cotă marginală de 28% (în loc de 23%).

ii Valoarea cea mai mare a raportului dintre salariul mediu brut pe economie și cel minim brut între 1991-2018 a fost 5,9 în iulie 1996. Pentru Ungaria, cel mai mare raport a fost 3,44 în 1999 și 2000 (date anuale) (Központi Statisztikai Hivatal (KSH) [Biroul central de statistică], 2019). Pentru Lituania, valoarea cea mai ridicată a acești raport a fost 5,75 în 1994 (Statistikos Departamentas, 1996).

iii De regulă aceste diferențe se calculează altfel, comparând cota reală – în acest caz – pentru ianuarie 2005 după regula nouă, cota de 16% și deduceri, cu ce ar fi fost cota reală pentru același venit brut, ianuarie 2005, după regula veche. În contextul românesc, această comparație ar fi fost oricum eronată pentru că guvernul Năstase introdusese – prin Ordonanța 83 din august 2004 – o altă grilă progresivă, cu cote marginale mai reduse, care ar fi intrat în vigoare tot în ianuarie 2005. Cu alte cuvinte, dacă PSD ar fi format guvernul după alegeri, grila s-ar fi schimbat oricum, chiar dacă nu în sensul introducerii cotei unice. Am preferat, așadar, să ofer informații despre efectul tangibil al cotei unice pentru salarii cu mult peste medie.

Distribuie acest articol

13 COMENTARII

  1. Dacă dintr-un salar de 5000 lei îmi iei impozit 10 sau 16% încă pot pluti trai. Dacă îmi iei 30 sau 40 %, impozit prin ceva cota progresiva … Am plecat din tara cu primul tren. Ramineti aici doar bugetari pensionari clanuri de țigani și politicieni cu pensii speciale.

    • @ Alex

      Daca nu va suparati, vreau sa stiu si eu (poate si alti cititori) catre ce tara va indreptati: presupun ca in undeva in Europa deoarece vreti sa folositi trenul.

      Presupun ca va fi o tara cu acelasi nivel de taxare ca in Romania (10% sau 16%, sau 0% pentru anumite categorii profesionale).

      Multumesc anticipat pentru ajutor.

      • 40% taxe pe 5000 de euro nu e totuna cu 40% taxe pe 5000 de lei.
        In Romania, cu sistemul de taxare actuala, si majoritatea celor care castiga peste salariul mediu isi permit un nivel de trai inferior celor care in vest sunt considerati ca avand un nivel de trai sub mediocru.
        Nu avem bogati pe care sa-i taxam mult. Avem doar saraci si si un fel de „lower middle class” care abia respira. Taxarea progresiva nu va face altceva decat sa faca a doua categorie sa dispara, o parte intrand la categoria saraci si o parte plecand in afara.

        • @ Shagrat (25/02/2020 la 11:43)

          Va rog si pe dvs. sa ma ajutati sa gasesc o tara – evident capitalista/vestica, de afara – unde taxele nu sunt progresive.
          Poate si fi una din cele pomenite generic in finalul comentariului („parte plecand in afara.” )

          • SUA e un exemplu foarte bun. E cea mai mare economie a lumii, varf al avansului tehnologic, al capitalismului si al civilizatiei. Taxa pe venitul din dividende (din din dividente traiesc oanenii cei mai bogati) e de 20% la peste $425000/an.

            E mult mai mica decat taxa pe salarii ce ajunge la aproape dublu. In plus la venituri de peste $128000/an, indiferent de provenienta, nu se mai platesc niciun fel de contributii sociale. Tocmai pentru ca omul cu venituri mari plateste oricum mult mai mult chiar si la un procent de inpunere mai mic, decat cel cu venituri mici.

  2. Pana la urma cred ca pacea sociala se obtine printr-un efort urias de ajustare a repartitiei beneficiilor. Foarte multi cred ca in societate e ca in natura – nici acolo nu e asa, dar sa zicem de dragul argumentatiei – cel mai puternic trebuie sa ia ceea ce i se cuvine sau invingatorul ia totul (o varianta e aceea ca nu trebuie sa fi taxat mai mult daca castigi mai mult). Problema e ca oamenii nu sunt multumiti si ca ratiunea sau logica e secundara in ecuatia asta. Daca oamenii se simt trasi pe sfoara, prefera sa nu castige nimic decat sa accepte sa castige „ceva, acolo”. Omul nu e o fiinta rationala, mai degraba afectiva.

  3. @pafi… Cu ce e „vinovat” cel care după ani de pregătire/scoala și după ani de munca grea are un venit decent care ii face viata nimic mai mult decit normala – o locuință o mașină haine mincare o vacanta un sport etc? De ce trebuie „pedepsit” și jefuit cu legea în mina de catre un stat risipitor și ineficient? De ce e privit cel care prin eforturi și munca a depasit bariera sărăciei /salarului minim pe economie și trebuie reduse veniturile sale în vederea asigurării unei iluzorii „păci sociale”? Cu ce e mai bogat săracul cu minim pe economie dacă cel ce are azi 1000 euro net în mina de miine ajunge sa ramina cu 700? Oricum deja cel cu 5000 de lei plătește mai mult ca cel cu 2400 impozit. Unde e „pacea sociala” dorita? Ar trebui sa fim chiar toți muritori de foame ca să fie mulțumiți și ultimii asistați sociali ca nu e nimeni „mai bine” decit ei? O sa se intimple fix invers… Mulți vor lua calea exodului. Alții vor recurge la evaziune serioasa. Statul va incasa și mai puțin iar săracii vor fi și mai săraci. Dacă îți jefuiești clasa de mijloc – asa cum e și cita e- îți distrugi singurul segment social productiv și întreprinzător. Omori colateral mii de mici și mari afaceri – de la frizerii pina la supermarketuri. Și ruinezi și ce mai mișcă în tara asta

    • @Alex – anii de școală nu prea sunt un merit personal, însă imensa majoritate a oamenilor crede invers. Capacitatea de urma un anumit nivel de învățământ ține de IQ, iar IQ-ul e din naștere, nu e un merit personal. Există un merit al precedentelor 3 generații din familie, însă nu e rezultatul unor acțiuni conștiente din partea lor.

      În cartierul unde am locuit după ce ajunsesem la liceu, mulți dintre cei de vârsta mea se duceau la școala profesională. Unii pentru că realmente nu erau capabili de mai mult, alții pentru că în familia lor era mare nevoie de bani și deja puteau să lucreze în timpul școlii profesionale. Miza era o sumă ridicolă, după părerea mea de la vremea aceea. Primeau vreo 600 de lei pe lună, ca elevi la profesională, dar pentru familiile lor conta mult acea sumă.

      Mulți dintre ei aveau rude la țară, iar pentru familiile acelora lucrurile stăteau și mai rău, unii lucrau pur și simplu la CAP, iar un liceu pe care să-l urmeze la oraș era out of the question pentru copiii lor. Însă ei făceau de fapt țara să funcționeze. Alimentele și toate celelalte lucruri necesare traiului existau datorită lor, ei munceau ca să le obțină, iar asta pentru toată populația țării, nu doar pentru ei. Ai mei aveau munci de birou, obțineau salarii bune, dar nimic din ce făceau ei la serviciu nu era necesar pentru viața de fiecare zi.

      Ce te face să crezi că prețul pe care-l plătești pentru produsele din hypermarket e chiar prețul corect? Nu cumva are la bază munca unor oameni forțați să lucreze pe salarii ridicole fiindcă nu au alternativă?

      • Si aia cu oamenii saraci de la baza lantrului trofic e tot o isprava a statului social paternalist si grijului. Daca agircultura ar fi lasata mai de capul ei atunci proprietatile/exploataruile agricole ar creste la marimile celor din Canada sau SUA. Adica mari, eficiente si prospere. Producatorul de hrana nu trebuie sa fie un paria tinut in mizerie dupa modelul tarilor comuniste.

        Nu pot sa uit descrierea unei situatii absurde prezentata in una din cartile lui Serghei Hrusciov. Prin 1961 sau 1961 URSS era in pragul foametei dupa campania esuata de destelenire „pamanturilor virgine”. Trebuia cumparate urgent zeci de milioane de tone de cereale si o gramda de vite si porci. Nikita Hrusciov (tatal lui Serghei) a decis scoaterea a zeci de tone de aur de la rezerva statului pentru a se cumpara hrana lipsa. Unul din academicienii sovietici a facut socoteala ca taranii rusi ale caror loturi personale de pamant erau ~1% din suprafata fertila a URSS asigurau de pe acele suprafete infime aproape 40% din hrana tarii prin pietele deschide de Hrusciov. I-a recomandat deci lui Hrusciov sa dubleze sau chiar tripleze loturile persoanle ale taranilor luand pamant de la kolhozuri. Hrusciov a refuzat furios. A spus ca marirea loturilor individuale ale taranilor duce la „imburghezirea” lor si de fapt a decis imediat sa le micsoreze ca sa salveze socialismul :). In concluzie in loc sa le dea taranilor soi 1% sau 2% din suprafata agriciola a tarii ce nu producea oricum nimic, a decis sa le dea zeci de tine de aur fermierilor americani – de unde a fost fortat sa cumpere de urgenta cereale si carne la preturi oneroase. Tampenia asta a continuat timp de decenii… Pastrand proportiile e ceea ce de fapt se intampla si azi in UE prin mecanisemele de subventioanre a agriculturii si de limitare a liberei circulatii a terenurilor.

        • @Josef Svejk – conținutul comentariului e complet paralel cu problema în discuție. Ideea era că oamenii săraci sunt forțați să se apuce de muncă mai devreme, ratează ocazia să-și completeze studiile și rămân plătiți toată viața cu salarii ridicole, asigurând și copiilor lor același ”viitor”.

          Ineficiența agriculturii sovietice era reală, dar nu are nimic de-a face cu problema menționată.

    • @ Alex (24/02/2020 la 20:37)

      Cu ce e „vinovat” cel cu salariu minim sa plateasca taxe pentru cei care urmeaza o facultate – si
      pentru care nu platesc nici o taxa pentru studii universitare (tuition fee) – si imediat sa plece la munca in strainatate, fie in profesia sa sau una inferioara.

      • In primul rand ca scolile alea nu sunt deloc „free”. Parintii studentilor platescv si ei taxe de la sar bastile. De regula mult mai mari ca cele platite de oamenii amarati. Apoi nu ar fi mai simplu si mai onest sa faceti scolile alea pe bani?! Asa ar fi macar o treaba clara si nu ar mai fi nevoie de incirminari, tanguieli si matut cu pumnii in cap si alte organe.

  4. De multe ori acei care au venituri mari si platesc aceste taxe, nu mai au alte venituri, nu au timp.

    Dar avem o categorie foarte mare cu venituri mici dar care au venituri semnificative la negru. Bresle intregi care traiesc de bacsis. Si sa nu aud pe acei care spun ca bacsis e ceva ok, nu este si nu a fost, mergeti in tarile din europa de vest (nordul mai ales) dar chiar si in nordul italiei, si o sa vedeti ca bacsis dau mai mult acei care vin din tarile cu acest obicei. Pune pretul de 4.5 euro pe o bere si plateste-ti cum trebuie personalul.

    Si inca ceva, inainte sa ne comparam cu tarile civilizate la impozite sa rezolvam problemele cu reglementarea pietei, sa facem ca contractele sa se execute in tocmai peste tot nu in bataie de joc, iar asta e un cost semnificativ. E vorba de drepturile, relatiile angajator/angajat, e vorba de relatiile chirias/proprietar, cumparator/vanzator. Cand ceri bani trebuie sa si oferi ceva, nu doar ei banii ca sa redistribui, te trezesti ca nu ai sa ai ce redistribui.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Borbala Kovacs
Borbala Kovacs
Borbála Kovács este cercetător la School of Culture and Society, Aarhus University, Danemarca, în cadrul proiectului OSTWEL (2018-2021) și expert la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comuncării, Universitatea Babeș-Bolyai, în cadrul proiectului CONSENT (2019-2023). A fost bursieră EURIAS la Aarhus Institute of Advanced Studies, Aarhus (2018-2019) și lector la Central European University, Budapesta (2013-2018). A dobândit titlul de doctor la University of Oxford (2013). A publicat mai multe articole și capitole de carte despre politici familiale românești, sociologia îngrijirii copiilor mici, precum și informalitate și munca la negru în Europa de Est.

Colectia Contributors.ro

Carte recomandata

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

CV de parlamentar. De la greață la oroare

Mi-am luat inima în dinți și am citit pe pagina de Facebook a lui Valeriu Nicolae toate postările despre CV-urile parlamentarilor români....

Soluție: Trenuri la Aeroportul Otopeni la cadență de 10′

Un proaspăt comunicat al CFR Călători ne spune că în urma analizei graficelor de circulație împreună cu CFR Infrastructură s-a ajuns la...

Modernizarea societății românești și formele fără fond: Academia Română, Curtea Constituțională și altele

Incompatibilitatea dintre formele de import și fondul românesc. Teoria formelor fără fond ”Inainte de a avea o umbră...

Marele Laser și frauda științifică

Dacă noi vom tăcea, vor striga pietrele. Luca (19, 38-40) *1. Preambul

Cum trebuie să fie un film „Bun de Oscar”?

În noiembrie 1989 situația politică devenise una extrem de tensionată pe plan internațional. În Europa de Est, în Polonia,...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.