23 august 1939 este ziua care ilustrează, tragic şi sângeros, tragedia europeană. Pactul de la Moscova, încheiat între cele două state totalitare şi revizioniste, este capătul de drum al unei politici ce debutează în 1922, prin acordul de la Rapallo. După aproape două decenii de pace fragilă, războiul revenea în Europa, spre a deveni, mai apoi, o catastrofă globală.
Doar una dintre cele două puteri semnatare ale pactului de neagresiune a supravieţuit războiului: Uniunea Sovietică este marele câştigător al carnagiului pe care îl provoacă ea însăşi, la 1939. URSS trece pragul anului 1991, abandonând doar ideologia comunistă, dar nu şi proiectul imperialist şi totalitar.
Rusia de astăzi a lui Putin acţionează şi gândeşte în maniera în care acţiona şi gândea statul lui Stalin. Raptul teritorial, teroarea, cruzimea ,tirania sunt, atunci ca şi acum, instrumentele politicii ruse. Locul Finlandei atacate în războiul de iarnă este luat de Ucraina. Ambiţia sferelor de influenţă rămâne reperul intelectual care modelează demersurile Rusiei. Rusia nu poate accepta, asemeni URSS, libertatea popoarelor de a-şi decide singure soarta.
Căci adevărata victimă a pactului de la Moscova a fost independenţa naţiunilor central şi est-europene: numitorul comun al revizionismului explică concordia ruso-germană. Edificiul imperfect de după 1920 era fondat, cel puţin declarativ, pe principiul auto-determinării. Înţelegerea de la Moscova înlătura, brutal, acest fundament, înlocuindu-l cu agresiunea şi raptul pirateresc.
Descurajare şi agresiune
Se poate argumenta, in linia realismului vizionar al lui Raymond Aron, că responsabilă pentru tragedia din august 1939 este indecizia occidentală: absenţa voinţei de a răspunde politicii naziste, inclusiv prin atac preventiv, a creeat condiţiile pentru ceea ce a urmat. Observaţia aroniană este una profetică: pacifismul laş urmărit cu orice preţ poate încuraja agresiunea şi provoca o catastrofă sângeroasă. Pacea nu se poate sprijini decât pe hotărâre şi pe descurajare.
Sistemul de la 1920 , consacrat prin tratatele de pace, era subminat fatal prin două elemente: absenţa Statelor Unite din arhitectura de securitate şi inexistenţa unui mecanism eficient de descurajare. Puterile totalitare fasciste şi comuniste au acţionat în acest mediu ce oferea agresorului invitaţia la brutalitate şi la violenţă. Deliberările “Ligii Naţiunilor” erau irelevante, în absenţa unei formule de reacţie militară.
August 1939 este punctul culminant al unei tendinţe de contestare a ordinii internaţionale. El nu este un accident, ci se sprijină pe existenţa unei viziuni comune despre drept şi rolul statelor. URSS este coresponsabilă, alături de Germania nazistă, pentru al doilea război mondial: vreme de doi ani ea este nu doar aliat , ci şi complice la agresiune. Pactul de la Moscova consfinţeşte triumful expansionismului rus.
Dar care poate fi lecţia tragediei din 1939 pentru cei de azi? Dincolo de exegeze istorice şi de relaţii internaţionale se află un nivel al urgenţei. Realismul lucid este unica grilă de lectură a lumii în care ne aflăm, acum.
Iar în acest prezent al timpurilor noastre revizionismul este una dintre cele mai redutabile forţe: de la Rusia la China comunistă, Iran ori Coreea de Nord, aceasta axă a răului este definită prin ambiţia de a distruge ordinea care are în Statele Unite prezenţa ce garantează stabilitatea sistemului internaţional. Politica Rusiei în Ucraina o anticipează pe aceea a Chinei comuniste în Taiwan. Ambiţiile nucleare ale Iranului sunt o formă de totalitarism hegemonic.
Dar Europa epocii noastre nu mai este Europa anului 1939: ea aparţine, de această dată, unei comunităţi mai vaste, cea atlantică. Cu toate ezitările şi erorile lor istorice, Statele Unite sunt unica putere capabilă să menţină coeziunea acestei alianţe. Atlantismul nu este un moft, ci o necesitate vitală.
Iar această comunitate atlantică are ca datorie exercitarea descurajării: inamicul rus sau chinez trebuie să înţeleagă ca există un cost al agresiunii şi căa acest cost poate fi unul imposibil de acceptat de către agresor. Descurajarea nu este militarism, ci strategie menită a face posibilă pacea.
La decenii după august 1939, conversaţia atlantică despre pacea din Ucraina trebuie să pornească de la acest trecut traumatic. Conduita rusă este, asemeni celei sovietice, una a duplicităţii şi agresivităţii. Garanţiile de securitate oferite Ucrainei sunt expresia descurajării. În absenţa lor, o nouă invazie este inevitabilă.
August 1939 este numele unei tragedii. Căci libertatea noastră este incompatibilâ cu imperialismul totalitar: fermitatea calmă şi lucidă este singura cale de urmat, spre a evita revenirea trecutului teribil.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Rezonez cu articolul dvs.
O singura observatie: formularea „concordia ruso-germană” ar trebui inlocuita cu ” concordia nazisto-stalinista” sau „fascisto-comunista”.
Tarile nu sunt vinovate de timpeniile dictatorilor sau ideologiilor extremiste.
„August 1939 este numele unei tragedii. Căci libertatea noastră este incompatibilă cu imperialismul totalitar: fermitatea calmă și lucidă este singura cale de urmat, spre a evita revenirea trecutului teribil.”
Deși specialiștii spun că istoria nu se repetă, cred că acesta este un excelent articol-semnal, purtător al unui cutremurător mesaj de avertisment, care vine, grație profesorului I. Stanomir, să ne amintească de pericolul permanent reprezentat de revizionism.
În acest context, este amintit în treacăt conflictul din Orientul Mijlociu, prin plasarea în mod absolut corect a Iranului pe „axa răului”. Doar că regiunea aceasta a lumii este frământată de nenumărate conflicte de-a lungul timpului și reprezintă ea însăși un exemplu istoric extrem de relevant pentru tema articolului.
Cel mai recent conflict din Orientul Mijlociu are caracteristicile unei invazii, așa cum a și fost numit la debut, iar desfășurarea sa îi demonstrează caracterul de genocid. Intențiile revizioniste au fost exprimate în ultima vreme de către invadator explicit și din ce în ce mai frecvent.
Atunci totul a pornit de la pacea injustă de după WW1 impusă de Franța și UK prin care Germania a fost umilită iar Rusia( care luptase în Est din Galiția în Balcani plus un front în Caucaz) nici măcar nu a fost chemată ca parte la Tratativele și Tratatele de pace. Chiar și SUA a fost nemulțumită de „pacea” anglo-franceză și ca urmare nu a vrut să facă parte din Liga Națiunilor( care era o propunere americană… în vederea asigurării păcii…).
Era normal ca Germania și Rusia/URSS să fie revanșarde și revizioniste, ambele fuseseră umilite și pierduseră teritorii. Nemulțumirea Americii și izolaționismul declarat au dat apă la moară Germaniei și URSS. Pactul Ribbentrop -Molotov era o urmare aproape firească a acestei stări de lucruri, având ca scop tocmai ștergerea efectelor tratatelor europene de după WW1. Ce a urmat, se știe. În WW2 marele câștigător a fost Stalin care a fost premiat de Roosevelt la Yalta cu toată Europa Centrală și de Est. Apropo, după atâta timp, care tratat a fost mai ticălos, Pactul Ribbentrop -Molotov SAU pactul de la Yalta?
Da, acum apare cazul Ucrainei care ar trebui rezolvat printr-un nou Pact/tratat de pace. Rusia însă este din nou revanșardă și revizionistă ca și înainte de WW2. Ba chiar a făcut și o alianță cu China, Iran, Coreea de Nord, etc. Așa că…istoria se cam repetă… să vedem dacă cu aceleași efecte…
1940 este numele unei tragedii.
https://la-neamtu-tiganu.blogspot.com/2025/08/traiasca-23-august.html
Practic, Stalin i-a creat pe naziști prin instruirea Wehrmacht-ului și prin dezbinarea electoratului german în momentul critic al alegerilor din 1932. Stalin l-a creat pe Hitler. Extrema dreaptă a lui Hitler, a spus cineva, e o gripă, iar extrema stângă a lui Stalin e un cancer. Ambele infecții sunt vinovate de declanșarea celui de-Al Doilea Război Mondial. Nazismul a fost condamnat. Comunismul a rămas neatins. După 23 August, România a avut ghinionul să fie condusă de niște slugarnici, care au urmat neabătut regulile satanice ale Moscovei. Această țară funestă, Russia, a produs cel mai mare genocid din istorie. Acest tărâm schizofrenic, cu o istorie multiseculară ca stat invadator și cu o formă de guvernământ feudalo-politist până în vremurile noastre, nu se va schimba în veac. Este vorba de aceeași operație continuă, operație diabolică ce invadează teritorii învecinate, conștiințele oamenilor și împrăștie groaza. Depravarea regimului opresiv, criminal putinist tocmai pe asta se bazează, in fond, pe organizarea perversă a demoralizării. Așa ceva se întâmplă doar într-o țară de lumea a 7-a. Este evident pentru lumea că plăcerea sadică a lui Putin de a se balaci in sânge nu mai are leac. Nu știm dacă odiosul asasin (ultimul ginghishid) de la Kremlin a reușit să omoare un milion de oameni, dar mai are timp să-si îmbogățească palmaresul. De aceea, Fetidenatia RuSSă, aflată în chinurile putrefacției, nu mai poate fi menținută în sistemul internațional bazat pe reguli, convenții, acorduri. Din păcate, istoria universală nu este numai o istorie a curajului omenesc, ci în același timp o istorie a lașității omenești, a ignoranței, a vorbelor periculoase, a urii bolnăvicioase. Așa se nasc crimele politice. Așa izbucnesc întotdeauna războaiele de agresiune.
D-le profesor, articolul dvs. este prefațat de Hotnews cu o greșeală gravă !
23 August era sărbătoarea națională în comunism, provenită din 23 august 1945, declarată inițial ziua în care „trupele sovietice au eliberat România de Germania nazistă”.
”provenită din 23 august 1945”
În 1945, războiul din Europa se încheiase încă de pe 8-9 mai. Dar nu mai spuneți asta la nimeni 😀
”ziua în care „trupele sovietice au eliberat România de Germania nazistă”.”
La fel de fals ca mai sus. Formula oficială era ceva cu ”aniversarea revoluției antifasciste și antiimperialiste”. Și da, Germania era o țară fascistă la acel moment.
În ’90, imediat după colapsul totalitarismelor, la modul cel mai nesăbuit Statele Unite au încălcat o Lege pe care Noica o formulase perfect concis: „Cu ticăloșii nu-ți faci de lucru!” Sigur, știa ce vorbea pentru că o pățise el însuși. SUA au încălcat sistematic și constant acest principiu și n-au făcut decât să-și facă rău, distrugându-și economia în folosul celor doi monștri nefrecventabili. Astăzi, sub oblăduirea inconștientă a Statelor Unite din anii ’90-2000, monștri sunt din nou pe cai mari și din nou vor câte-o halcă proaspătă din umanitate. Vor fi fără milă! Așa cum au fost dintotdeauna. Porcii nu se schimbă niciodată. Doar din când în când binele se aruncă prostește în fața lor.
Rusia are teritorii și resurse naturale de neegalat. Nu este suficient. Presupun că vor să devină cel mai mare stat sclavagist din istoria umanității. Atât pot.
,,Atlantismul nu este un moft, ci o necesitate vitală.,,
,, La decenii după august 1939, conversaţia atlantică despre pacea din Ucraina trebuie să pornească de la acest trecut traumatic. Conduita rusă este, asemeni celei sovietice, una a duplicităţii şi agresivităţii. Garanţiile de securitate oferite Ucrainei sunt expresia descurajării. În absenţa lor, o nouă invazie este inevitabilă,,
.,,August 1939 este numele unei tragedii. Căci libertatea noastră este incompatibilâ cu imperialismul totalitar: fermitatea calmă şi lucidă este singura cale de urmat, spre a evita revenirea trecutului teribil.,,
va multumesc d-le prof pt articol! sper ca vor fi si alt cititori ai d-stra luminati , efectiv, de articol, va multumesc!
La 86 de ani de la monstruosul Tratat de neagresiune germano-sovietic din 23 august 1939, denumit si Pactul Hitler-Stalin, desi nu ei l-au semnat, ci ministrii lor de externe, Ribbentrop si Molotov, istoria si dreptul international se afla inca in siajul agitprop al globalistilor, care le impiedica sa denunte si sa condamne, cel putin cu aceeasi intensitate, un alt pact de neagresiune, premergator, originar si inspirator. E vorba de mult mai monstruosul Pact de neagresiune globalisto-nazist dintre Britania (Britannia sau Brittania, numele latin al Marii Britanii) si Germania nazista, din 29/30 septembrie 1938, semnat direct si personal – fapt ce releva nivelul inalt de complicitate si conspirativitate intre Londra si Berlin – de catre premierul britanic Neville Chamberlain si cancelarul german Adolf Hitler. Chamberlain si Hitler au semnat pactul de neagresiune britanico-german pe la spatele lui Mussolini si Daladier, in timpul Acordului de la Munchen privind Cehoslovacia. Acordul de la Munchen a fost negociat pe 29 septembrie si semnat de catre Hitler, Mussolini, Chamberlain si Daladier in primele ore ale diminetii de 30 septembrie, insa datarea a ramas cea din urma cu o zi. Prin Pactul de neagresiune Hitler-Chamberlain, Marea Britanie coloniala si Germania nazista se angajau să nu mai poarte război intre ele, o inselatorie criminala, deoarece a fabricat iluzia pacii. Stratagema cu care premierul britanic Neville Chamberlain a pacalit opinia publica pare desprinsa din seria de romane politiste ale Agathei Christie sau din serialele de televiziune cu James Bond, insa a fost de un realism cinic si crud. Chamberlain l-a extras pe Hitler de langa Mussolini si Daladier si l-a invitat la o discuție privată, într-un birou alăturat, unde i-a prezentat textul pregătit dinainte al unei declarații comune în care britanicii și germanii se angajau să nu mai poarte război unii impotriva celorlalți. Nepăsător, Hitler a semnat pe loc. Chamberlain a revenit la Londra si, la coborarea din avion, a fluturat în fața mulțimii entuziasmate, care habar nu avea ce o asteapta, peticul minciunos si manipulator de hârtie pe care il semnase cu Hitler. În mașină, el i-a spus lui Halifax, ministrul sau de Externe: „Asta înseamnă pace pentru timpul nostru“. Incontestabil, avem dreptul la memorie. Incontestabil, culpa istorica a premierului britanic Neville Chamberlain este colosala. Aparent pacificator sau naiv, el a deschis calea celui de-Al Doilea Razboi Mondial.
Noi am fost si suntem victime si azi a pactului de la 23 August 1939, dar polonezii au fost victima principală. Statul polonez, abia reînființat in 1918, era desființat din nou, dupa nici 21 de ani de existenta.
Ceea ce se uita este ca polonezii plăteau pentru ticăloșia participării, cu un an înainte, post-Munchen, la dezmembrarea Cehoslovaciei. Romania n-a participat la acest act josnic si nici la invitația de a lua parte la dezmembrarea Iugoslaviei in 1941.