marți, mai 17, 2022

5 februarie 1953, 5 februarie 1963: două zile din istoria RPR. In memoriam Iuliu Maniu şi Ion Mihalache

Dedicat bunicului meu, avocat Iordache Hărăbor

La distanţă de un deceniu, în solitudinea carcerală de la  Sighet şi Râmnicu- Sărat, mureau , asasinaţi prin chinuri  şi înfometare, doi  duşmani ai poporului: Iuliu Maniu şi Ion Mihalache. Cu ei şi cu memoria lor, comunismul românesc  nu avea să se împace, niciodată. Până în decembrie 1989, numele lor au fost nume denunţate, nume înfierate, nume condamnate. Generaţii întregi de români au fost învăţate să urască  pe cei zidiţi de vii după  procesul- spectacol din noiembrie 1947.

          Şi era firesc ca ura unui regim  ilegitim şi criminal să se reverse asupra celor care au ales să reziste. Şi era firesc ca  ura unui regim ilegitim şi criminal să se îndrepte în contra celor care au ales curajul suicidar al demnităţii.

            Iuliu Maniu şi Ion Mihalache au întruchipat, în viaţă , ca şi în moarte, tot ceea ce stalinismul  românesc a detestat, cu furie marxist-leninistă:  credinţa în demnitatea umană, pasiunea democratică, ataşamentul creştin, solidaritatea cu cei din mijlocul cărora au venit şi  către care s-au întors, în cele din urmă. Iuliu Maniu şi Ion Mihalache nu puteau fi  parte din lumea   care se zidea.  Singurul destin care le era  menit era  cel al sacrificiului.

           Din întâlnirea dintre memorandismul transilvănean şi agrarianismul  haretist s-a născut  trăinicia  proiectului politic  ce a devenit, în anii de după 1944, cel mai redutabil inamic al comunismului românesc. Solidaritatea indestrictibilă dintre Iuliu Maniu şi Ion Mihalache nu a fost un accident, ci manifestarea  afinităţii  intelectuale şi umane. Fuziunea care a dat naştere Partidului Naţional – Ţărănesc se întemeia pe idealurile pe care  cei doi nu  le-au abandonat nici măcar în momentele  de teroare şi de prigoană.  Temelia curajului lor etic a fost umanismul democratic intransigent : domnia legii şi egalitatea constituţională au fost  valorile pe care Iuliu Maniu şi Ion Mihalache nu   le-au negociat sau tranzacţionat.

           Anii dintre 1944 şi 1947 sunt cei  în care glasurile lor devin vocea unei naţiuni încătuşate. Teroarea şi cenzura au fost neputincioase în  a-i amuţi. Cedările şi trădările nu au reuşit să slăbească hotărârea cu care au reafirmat adevărurile  pe care, de demult,   cei de la Alba- Iulia le  rostiseră în clipa  Unirii. Parte a unui curent central şi est- european al rezistenţei în numele libertăţii, Iuliu Maniu şi Ion Mihalache au mers până la capăt: ei nu au cunoscut nici îndoiala şi nici tentaţia resemnării.

          5 februarie 1953, 5 februarie 1963: două zile din istoria RPR, două zile în care se concentrează  imaginea  terifiantă a crimei de stat. Aruncaţi în  pântecul de  chinuri al spaţiului carceral românesc, Iuliu Maniu şi  Ion Mihalache au înfruntat ceea ce altora  li se părea de neînchipuit. Iar simplitatea  tragică a curajului lor este semnul de speranţă lăsat celor ce vor veni, dincolo de anii de întuneric şi de moarte.    

Distribuie acest articol

13 COMENTARII

  1. Frumos text.
    Perioada comunistă din România a fost cea mai urâtă perioadă din istoria României. Pur şi simplu istoria României s-a blocat, România a fost decuplată pentru aproape 50 de ani de la evoluţia Lumii. Efectele acestui regim criminal se văd şi azi, „sufletul românesc” nu se poate (auto)limpezi, nu se regăseşte, nu-şi găseşte parametrii existenţiali care caracterizează un popor şi o naţiune. Azi nu mai ştim cine suntem, care este identitatea noastră. Unora a fi român le repugnă, se consideră „europeni” sau orice altceva. Toate astea au baza iniţială în formarea „omului nou” comunist, reforma sufletului românesc care a intrat în genetica naţională.
    Iată, PSD, urmaş al PCR, este la 32 de ani de la abolirea comunismului principalul partid politic al poporului român, caz unic în Europa fostă comunistă. Este trist, dar asta este situaţia.

    • Din 1945 Regatul Romaniei a cazut sub imperiul celor „multi si prosti” cum sunt toate dictaturile. Democratia inseamna si competente de calitate ale conducatorilor, dar si recunoasterea celorlalti ca nu toti sunt dotati pentru binele semenilor lor.
      Mult timp m-am intrebat de ce fostii detinuti politici nu raspund cu armele securistilor si politrucilor.
      Am inteles apoi ca doar credinta lor in Dumnezeu i-a facut sa-si iubeasca dusmanii. Pentru ca fara anticristi nu pot exista martiri, faruri de moralitate pentru semenii lor.
      Aceste faruri de sfintenie morala nu pot fi vazute de cei de astazi care alearga ca Iuda dupa bani, in tara sau in afara ei.

      • Aveti partial dreptate, a fost dictatura unor prosti, dar nu erau chiar asa de multi. Toate dictaturile, fie de dreapta sau stânga, sunt reprezentate dintr-un număr relativ mic de indivizi. Restul sunt fraierii care se cred reprezentați și care nu profita prea mult im urmă captării lor.
        De curiozitate daca regimul dintre 1946 și 1989 a fost al celor multi si prosti cum s-ar clasifica cel de dupa 1990?
        Puțini dar șmecheri, democrați si idioți utili (altora), sau pur si simplu criminali?

  2. daca evaluam prestatia lor politica dupa calitatea vietii in Romania interbelica, imaginea eroico-sentimentala se sparge ca o halba de bere pe podeaua unei crasme de cartier

  3. Mi-e greu sa inteleg de ce cei doi mari politicieni interbelici nu au raspuns la solicitarile maresalului Ion Antonescu de a contribui la normaizarea vietii politice si administrative in 1940. Poate pentru faptul ca tara se afla intr-o situatie realmente critica, cu teritorii pierdute fara lupta in mai putin de 6 luni si dupa o perioada in care dictatura carlista scosese partidele politice in afara legii. Cred ca nu era cel mai bun moment de a se identifica cu situatia dezastroasa a tarii, dar la ce le-a folosit espectativa indelungata? Antonescu a acceptat sa preia conducerea tarii si asta nu din interese personale sau meschine si ar fi fost dispus sa imparta responsabilitatea cu partidele istorice. Prin neimplicarea lor au contribuit la ocuparea tarii de catre rusi, la instaurarea comunismului si sfarsitul pe care chiar ei l-au avut. Ba chiar Maniu a incercat sa zadarniceasca eforturile antonestilor de a semna un armistitiu, chiar daca tardiv, cu aliatii in 1944.

    • Toar’shu Axxa, nici nu o sa intelegeti vreodata daca mergeti pe calea rationamentului oximoronic.
      Dar de aici pana la a acuza victima de viol e o cale atat de lunga.. nu pot decat sa va doresc sa nu vi se intample vreodata sau celor dragi (daca exista).

    • Povesti cu armistiul lui Antonescu. Polonia și Cehoslovacia tari care au fost victimele lui Hitler au stat la fel 45 de ani sub comunism.

  4. Multă vreme s-a reproşat politicienilor din statele occidentale faptul că nu s-au implicat în salvarea liderilor partidelor istorice din România şi că au neglijat complet problemele cu care se confruntau cetăţenii români în propria lor ţară, aflată sub ocupaţie sovietică până în luna august 1958. Teza respectivă este infirmată de cel puţin două documente, care se află în prezent la Arhivele Naţionale ale SUA. Astfel, prin radiograma A-140 din 20 decembrie 1963, John P. Shaw a informat Departamentul de Stat al S.U.A. despre amnistierea limitată a unor deţinuţi politici din România. Potrivit informaţiilor primite de la mai multe surse independente de către consilierul Legaţiei S.U.A. de la Bucureşti, măsura respectivă s-a aplicat în lunile august şi septembrie 1963, însă John P. Shaw nu cunoştea câte persoane au fost eliberate din detenţie. Totodată, funcţionarul american a semnalat existenţa unor zvonuri româneşti referitoare la pregătirea de către autorităţile de la Bucureşti a unei amnistii foarte mari a prizonierilor politici, operaţiunea urmând să se desfăşoare la începutul anului 1964.
    În radiograma expediată Departamentului de Stat al S.U.A., John P. Shaw a afirmat că zvonurile referitoare la eliberarea unor deţinuţi politici români în lunile august şi septembrie 1963 au fost auzite la începutul lunii octombrie 1963 la Legaţiile Belgiei şi Austriei de la Bucureşti, precum şi de doi americani aflaţi în vizită în România şi care vorbeau limba română. Ulterior, belgienii au confirmat faptul că rudele liderului liberal Grigore G. Duca au semnalat eliberarea acestuia din detenţie înainte de termen. Totodată, un informator român al Legaţiei S.U.A. a afirmat că unchiul său fusese pus recent în libertate, înainte de expirarea sentinţei, în condiţiile în care condamnarea sa avea la bază criterii politice, iar comportamentul său în închisoare a fost apreciat de către autorităţi cu calificativul „purtare bună”. John P. Shaw a mai aflat despre acel unchi faptul că, înainte de eliberare, a fost obligat să participe la un curs de îndoctrinare comunistă, la fel ca toţi deţinuţii amnistiaţi în lunile august şi septembrie 1963.
    O altă sursă de informaţii, care a plecat din România în octombrie 1963, a spus postului de radio „Europa Liberă” că mai mulţi prizonieri politici au ieşit din închisori în luna septembrie 1963, iar câtorva exilaţi politici li s-a anulat domiciliul forţat în satele din Câmpia Bărăganului.
    La finalul radiogramei, John Shaw a precizat: „Probabil că amnistia a avut loc în conformitate cu Decretul de aministie de la 3 ianuarie 1963, care oferă eliberarea înainte de termen pentru anumiţi deţinuţi politici, pentru bună purtare. Un număr limitat de prizonieri politici au fost eliberaţi mai devreme în acest an, prin aplicarea acestui decret.
    Legaţia [SUA] a primit anterior un raport în care se arată că, practic, toate persoanele condamnate la exil au fost eliberate din domiciliile forţate în luna august [1963] (Joint Weeka No. 37, 16 septembrie 1963)”.
    O săptămână mai târziu, acelaşi consilier John P. Shaw a trimis o nouă radiogramă la Departamentul de Stat al S.U.A., în care a precizat că Ion Mihalache ar fi fost eliberat din închisoare la 31 octombrie 1963. Din păcate, informaţia era eronată deoarece fostul lider al Partidului Naţional-Ţărănesc a decedat la 5 februarie 1963, după o lungă şi grea suferinţă în închisoarea de la Râmnicu Sărat. „Cortina de Fier” impusă de sovietici şi acceptată de liderii comunişti de la Bucureşti bloca aflarea şi transmiterea unor date reale, chiar şi când era vorba despre trecerea în nefiinţă.

  5. Marea problema românească de atunci:
    – Am luptat direct împotriva rușilor. Adică contra Uniunea Sovietică.
    – Italienii au luptat împotriva anglo- americanilor debarcați in Africa dar și Italia.
    Ca urmare, deșii și italienii am fost la Stalingrad :
    – la italieni capitularea a fost acceptat de englezi și americani . (ei au fost interlocutorii tratativelor ) Inclusiv statul de națiune cobeligeranta a fost recunoscut.
    – la români , Stalin nu a acceptat nimic. Capitulare, continuarea efortului de război alături de aleati și calitatea de națiune înfrântă. Cu plata despăgubirilor de război aferente. Regele recompensat cu o medalie și țara stoarsă că o lămâie.

    Noi am primit Ardealul.
    Italienii Alto Adige.
    Noi am avut in scurt timp conducerea acaparata de comuniștii cu 4 clase veniți în uniformă și pe tancuri sovietice .
    Italienii au avut democrație și reconstrucție extraordinară.
    (Tratativelor nu sunt veci ușoare dar daca ați să le pilotezi , produc efecte pe zeci de ani. )

    • „dar daca ați să le pilotezi’
      De citit ” dar dacă ști să le pilotezi”.
      Adaug :
      Am avut un interlocutor dur ( Stalin) care planifica deja cordonul ăla de siguranță militară (viitoare) în jurul granițelor europene a Uniunii Sovietice. Și va realiza planul prin apariția tarilor socialiste. De la Marea Baltica la Marea Neagră .

    • Nu, Italia a fost considerată înfrântă în război şi a trebuit să plătească despăgubiri de război. Dar, da, fiind eliberată de SUA+UK a intrat în zona controlată de Occident.
      Invers, tot ce a cucerit Stalin a intrat în zona de ocupaţie sovietică, chiar dacă, de exemplu, Polonia şi Cehoslovacia au luptat tot războiul ALĂTURI de SUA+UK. Cele două ţări au fost declarate ţări învingătoare, dar tot au fost ocupate de URSS( Polonia a primit teritorii de la Germania-Silezia, Pomerania şi cea mai mare parte din Prusia Orientală- dar le-a pierdut pe cele din Est şi Sud în favoarea URSS/ Ucraina).
      România, după ce a declarat război SUA+UK şi a atacat URSS şi a fost înfrântă era normal să cadă sub influenţa URSS. În final, am pierdut Basarabia, Bugeacul şi Bucovina de Nord, dar( sprijiniţi de …Stalin) am recuperat Ardealul de Nord.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Ioan Stanomir
Profesor de drept constituţional la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, specializat în domeniul dreptului constituţional.

conferinte Humanitas

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este banner-contributors-614x1024.jpg

„Despre lumea în care trăim” este o serie anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice organizată la Ateneul Român de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA.  La fel ca în edițiile precedente, își propune să aducă în fața publicului teme actuale, abordate de personalități publice, specialiști și cercetători recunoscuți în domeniile lor și de comunitățile științifice din care fac parte. Vezi amănunte.

 

Carte recomandată

Anexarea, în 1812, a Moldovei cuprinse între Prut și Nistru a fost, argumentează cunoscutul istoric Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, mai curând rezultatul contextului internațional decât al negocierilor dintre delegațiile otomană și rusă la conferințele de pace de la Giurgiu și de la București. Sprijinindu-și concluziile pe documente inedite, cele mai importante dintre acestea provenind din arhivele rusești, autorul ne dezvăluie culisele diplomatice ale unor evenimente cu consecințe majore din istoria diplomației europene, de la formarea celei de-a treia coaliții antinapoleoniene și negocierea alianței ruso-otomane din 1805 până la pacea de la București, cu anexarea Basarabiei și invazia lui Napoleon în Rusia. Agenți secreți francezi călătorind de la Paris la Stambul, Damasc și Teheran; ofițeri ruși purtând mesaje confidențiale la Londra sau la Înalta Poartă; dregători otomani corupți deveniți agenți de influență ai unor puteri străine; familiile fanariote aflate în competiție spre a intra în grațiile Rusiei și a ocupa tronurile de la București și Iași – o relatare captivantă despre vremurile agitate de la începutul secolului al XIX-lea, ce au modelat traiectoria unor state pentru totdeauna și au schimbat configurația frontierelor europene. Vezi pret

 

 

 

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro