Le Bateau Ivre

Privind uimit la nava colosala inclinata intr-o parte, mahnita parca de ce i s-a intamplat, nu poti sa nu-ti lasi imaginatia libera. Un vas de croaziera capabil sa transporte aproape cinci mii de suflete, dotat cu absolut toate facilitatile pentru a te face sa te simti relaxat si confortabil, a carui principala misiune era sa produca placere. Ce maretie, ce lux, ce sali lungi de bal cu petreceri dansante, ce mancaruri fine cu ingrediente alese din toate colturile lumii facute parca pentru apetitul lui Pantagruel insusi, cu vinuri dulci mai ceva ca ambrosia. Ce muzicieni profesionisti care-si unduiau lira facandu-te sa razi si sa plangi in acelasi timp pe care-i asculta si Apollo. Cu fiice ale Terpsihorei, muza dansului, care-ti incantau privirea si saltau mai armonios decat barca pe valuri. Si cu femei frumoase si sofisticate invaluite in parfumuri frantuzesti de mister. Si peste toate astea tronand EL! Schettino! Acest Ulise modern ce cutreiera lumea, stapan absolut pe un Olimp plutitor, care nu-i poate refuza absolut nimic. Imparatii augusti ai orasului cu sapte coline nu s-au bucurat de asemenea favoruri.

Imbatat de aceasta putere, Schettino se crede invincibil, nimic nu-l poate atinge pe comandantul vasului Costa Concordia. In orbirea lui, e mai presus de Neptun insusi, pe care-l provoaca vrand sa arate tuturor ce abilitati de manevrare are el. Stim insa ca olimpienii nu primesc asemenea afronturi cu inima usoara asa ca zeul oceanic a trimite o Hidra urata din fundul pamantului care-si casca gura si coltii si musca adanc din coasta Concordiei, lasandu-I o zgarietura lunga de 170 de metri.

Bang! In acea zi fatidica de Vineri 13, totul s-a schimbat intr-o singura clipa. Lui Schettino nu-i vine sa creada ce se intampla, este coplesit de eveniment insa are intuitia conservarii, asa ca indreapta nava spre tarm care esueaza la cativa metri de portul insulei Giglio. Panica, urlete, orasul se scufunda literalmente, iar oamenii sunt mai ingroziti decat la arderea Romei. Schettino se gandeste sa-si salveze pielea si uita complet de obligatiile si responsabilitatile pe care le are fata de cei care si-au pus toata increderea in el. Totul se destrama sub privirile naucite ale comandantului peste care se asterne rusinea si disperarea, lasand in urma doar sirenele bocitoare, ca un cor de tragedie greaca. Schettino… Schettino…

Ce i s-a intamplat lui Schettino evoca un alt eveniment de proportii uriase – Titanicul, vasul ce nu poate fi scufundat. Insa lucrul cel mai important pe care-l au in comun cele doua evenimente nu este similitudinea intamplarii, ci aroganta umana. Cea mai avansata tehnologie de navigare, cu care sunt sigur ca era dotata nava Costa Concordia, nu l-au putut pazi pe Schettino de pericolul invizibil care il pandea peste tot si care venea (vai!) dinlauntru: propria sa mandrie.

Schettino este un erou tragic, un alt fel de Icarus care s-a avantat prea departe, sfidand orice regula si care a fost pedepsit. Fortuna, inca odata, a fost oarba. Nu i-a mai ramas acum decat o singura calatorie de facut, pentru care sotia sa – o adevarata Penelopa – va trebui sa-l mai astepte inca cativa ani buni, aceea catre labirintul inchisorii remuscarilor. Nu putem incheia decat cu celebra fraza: du sublime au ridicule, il n’y a qu’un pas.