Aș defini Fuze, un film pe care difuzorii lui în România îl prezintă ca fiind unul de acțiune, de război și despre crime ca unul mai curând despre răbdare. Nu, nu am în vedere răbdarea spectatorilor fiindcă aceasta e, totuși, numai modic pusă la încercare, aceasta însemnând că producția ar fi avut nevoie de ceva mai mult ritm, ci despre răbdarea protagoniștilor.
Mai concret. Cu zece ani înainte ca întâmplările prezentate de film să se întâmple și să înceapă nici mai mult, nici mai puțin decât într-o zonă aglomerată din Londra, undeva, în Afganistan, trei personaje- adică un localnic pe nume Rahim (Elham Ehsas) și doi europeni, de bună seamă, foarte deștepți, inventivi și antrenați în operațiuni speciale, primul pe nume Will Tranter (Aaron Taylor-Johnson), celălalt numit Karalis (Theo James)- pun la cale un mare jaf. Care, spre a reuși perfect și a-i face pe cei trei bogați pe viață se folosește de o mare diversiune. În cei zece ani de așteptare, Tranter a devenit maior genist și sub conducerea lui ar trebui să se desfășoare dezarmosarea unui obuz din cel de-al Doilea Război Mondial, găsit întâmplător, în centrul Londrei. Operațiune de mare risc și de consuistentă anvergură ce presupune evacuarea instituțiilor și a locuitorilor din zonă. Inclusiv a familiei lui Rahim care s-a stabilit pentru un timp la Londra și care locuiește într-un building cu schepsis.
În același apartament, s-au ascuns Karalis și oamenii lui care și-au propus să profite de haosul iminent și de presupusul dezinteres al poliției spre a sparge o bancă din apropiere. Când obuzul devine inofensiv, un tânăr caporal pe nume Wardi (Laurie Duncan) observă că ceva nu a fost tocmai ok. Și anume că respectiva bombă nu e chiar din vremea trecutului război. O echipă de doi polițiști descoperă jaful și își alertează superiorii.
E nevoie însă de ceva timp spre a se face legătura între obuz și respectivul jaf, autoritățile militare se mișcă relativ greu, unele măsuri suferă nepermise amânări, ceea ce nu are cum să nu fie în favoarea hoților. Karalis se debarasează de primii lui complici, are de a face mai apoi cu durul Ludo (Dragoș Bucur), iar întâlnirea nu este dintre cele mai agreabile.
Cert e că până la urmă și Tranter, și Karalis, și Rahim izbutesc să fugă. Să păstreze fiecare o consistentă sumă de bani și să îi completeze cu alții proveniți din vânzarea bijuteriilor și a diamantelor neprelucrate furate.
Trebuie admis că Fuze este un film făcut după rețetă. Nici scenaristul Ben Hopkins și nici regizorul David Mackenzie care a făcut și lucruri mai bune ( mă gândesc în primul rând la filmul Hell or high water de acum vreo zece ani) nu au cheltuit prea multă fantezie. Actorii de acum nu sunt tocmai răi, însă nici unul și nici filmul nu prea cred că se pot aștepta la nominalizări sau premii.
Bref. Avem de- a face cu o producție oarecare, sunt îngăduitor dacă spun că ar fi de valoare medie, însă care nici tocmai de neprivit nu este.
Anton, Sigma Films
FUZE-DIVERSIUNEA EXPLOZIVĂ
Regia: David Mackenzie
Scenariul: Ben Hopkins
Producători: Gillian Berrie, Callum Grant, David Mackenzie ș.a.
Muzica: Tony Doogan
Imaginea: Gilles Nuttgens
Montajul: Matt Mayer
Cu: Aaron Taylor-Johnson (Maior Will Tranter), Theo James (Karalis), Sam Worthigton (X), Laurie Duncan (Wardi), Elham Ehsas (Rahim), Matt Beveridge (Turner), Luke Mably (colonel Headley), Dragoș Bucur (Ludo), Matthew Earley (Gary), Gugu Mabatha-Raw (Zuzana)




