Modul în care actuala majoritate parlamentară a gestionat adoptarea modificărilor la legea statutului deputaţilor şi senatorilor este de natură să permită formularea unor concluzii de parcurs, concluzii care să poată fi punctul de plecare al evaluării evoluţiilor pe termen mediu.
Conduita majorităţii parlamentare este modelată de un factor crucial – suprapunerea dintre controlul Camerelor şi controlul asupra unei părţi însemnate din spaţiul audio-vizual. În acest moment asistăm la întâlnirea dintre suveranitatea parlamentară ilimitată şi suveranitatea mediatică, ilimitată la rândul ei, în condiţiile “domesticirii” C.N.A. O asemenea conjunctură explică şi vigoarea cu care agenda extinderii imunităţii a fost urmărită- riscul unei critici mediatice era exclus.
Majoritatea din camere este cu atât mai directă în acţiunile ei cu cât opoziţia politică este nu numai fragmentată, dar şi minată de un deficit de identitate, deficit generat de performanţa lamentabilă a ARD în alegerile din 9 decembrie 2012. Prezenţa PP-DD este un alt element perturbator al ecuaţiei politice, de vreme ce populismul este prin chiar esenţa sa volatil şi imprevizibil.
Din această perspectivă, modalitatea de acţiune aleasă pentru gestionarea temei imunităţii poate anticipa viitoarea opţiune în cazul unei revizuiri a constituţiei. Ca şi în 1990/ 1991, România este confruntată cu riscul unilateralismului constituţional. Majoritatea de astăzi posedă un grad de control similar asupra camerelor, iar o revizuire a constituţiei va fi inevitabil marcată de tentaţia puterii de a–şi impune soluţiile, fără reflexul dialogului şi al compromisului. Revizuirea constituţională, dacă se va opta pentru ea, va urma paradigma momentului istoric fesenist. O adunare parlamentară docilă, susţinută în soluţiile sale de televiziunile de ştiri ce participă la confecţionarea majorităţilor.
Efectul direct al votului politic din decembrie 2012 a fost apariţia acestei asimetrii primejdioase în cele două camere. Ceea ce părea de neimaginat, dispariţia de facto a opoziţiei, s-a produs ca parte a valului de schimbare politic. În absenţa reactivării instinctului civic, coagulare realizată în jurul numitorului comun al proiectului păstrării statului de drept, noua constituţie va fi adoptată prin alianţa, strategică, dintre majoritatea parlamentară şi segmentul mediatic fidel acesteia.
Concluzia este evidentă şi ţine de un imperativ al momentului. Dezbaterea asupra căilor de dezvoltare destinate României nu este şi nu poate fi un monopol acordat parlamentarilor şi partidelor politice. Noile medii virtuale şi formele de comunicare pe internet permit naşterea unor comunităţi civice plurale şi diverse , definite de valori democratice şi instinct critic. Miza lunilor şi anilor care urmează este însăşi reinventarea manierei în care politica, ca fapt al cetăţii, este înţeleasă, practicată şi comentată.
Mediul virtual poate fi creuzetul în care se cristalizează această voce a celor tăcuţi. Tema reformei constituţionale poate fi una centrală în acest efort de interogare/redefinire colectiv. Departe de a fi marginali sau irelevanţi, cetăţenii sunt cărămida pe care se ridică eşafodajul constituţional. Orice constituţie, indiferent de majoritatea din camere, este menită să li se adreseze lor şi este expresia unui angajament etic şi intelectual de lungă durată. Constituţia României se cere redată cetăţenilor, o dată pentru totdeauna.
