marți, mai 21, 2024

A Treia Fundație

În cunoscuta serie literară științifico-fantastică, “Fundația” (2), Isaac Asimov imaginează un viitor îndepărtat în care omenirea construise un imperiu galactic, ajuns, însă, la un moment de cumpănă. Matematicianul Hari Seldon calculase că o prăbușire civilizațională era iminentă. Ea nu mai putea fi împiedicată, dar se putea, totuși, evita un declin definitiv și se putea obține și un nou imperiu, cu scurtarea perioadei tranzitorii de haos de la 30000 de ani la doar … 1000 de ani.

Pentru aceasta, Hari Seldon obține acordul conducerii imperiului să adune pe o planetă cele mai inteligente minți științifice din galaxie care să asigure o oază de prezervare a cunoștințelor omenirii și, mai ales, de inovație tehnologică și vitalitate în “întunericul” ce urma să vină. Se năștea o Fundație pentru relansarea omenirii bazată pe științele exacte, o fundație a materiei fizice și materialului.

Evoluția evenimentelor din imperiu la scară macro confirmă ceea ce anticipase Seldon, precum și rolul foarte important al Fundației. Apariția unor pericole noi duce, însă, după câteva sute de ani, la descoperirea faptului că matematicianul înființase în secret pe o altă planetă și o A Doua Fundație. “Creierele” adunate în cadrul acesteia se concentraseră pe dezvoltarea capacităților mentale, practic pe forța spiritului. Secretomania din jurul înființării sale avusese atât rolul de a o proteja mai bine, cât și rațiuni tactice mai largi. Influențarea omenirii (în direcții pozitive) prin capacitățile mentale respective fusese considerată mai eficientă dacă se făcea ocult.

Înțelegând că A Doua Fundație are mai multe șanse decât ea să “moștenească” conducerea viitorului imperiu, Prima Fundație încearcă să o distrugă. Finalul merge în direcția anticipată de Seldon (de progres spre un nou imperiu), totodată, cu o victorie într-un fel a “spiritului” asupra “materiei”, a «mentalului» asupra «fizicului». Este un final, însă, puternic nuanțat față de cel avut în vedere inițial. Un fel de reprezentant al speciei optează pentru un model civilizațional (3) propus de “mentaliști” din afara Fundațiilor și rămâne și o nesiguranță în privința motivului deciziei dacă fusese obiectiv cea mai bună decizie sau fusese, de fapt, o decizie manipulată de “mentaliștii” respectivi.

Cred că seria literară menționată este interesantă ca punct de plecare pentru mai buna înțelegere a unor aspecte importante din prezent atât prin ce include, cât și prin ce nu include. Include o serie de mituri și tendințe de gândire puternic înrădăcinate în imaginarul multor oameni:

  1. înclinația de a crede că viitorul va implica unificarea speciei într-un singur model;
  2. ideea că și un model bun poate fi contestat direct sau indirect (după cum Adam și Eva nu au acceptat regula de a nu mânca fructul oprit deși trăiau chiar în Eden);
  3. sentimentul fragilității oricărei stări de bine – riscul căderii din rai, al prăbușirii – însoțit, însă, de speranța renașterii, a recuperării paradisului pierdut;
  4. mitul omului providențial, al salvatorului;
  5. nevoia unei elite (prezumate) meritocratice care să dezvolte și să arate permanent calea de urmat;
  6. dualitatea corp-minte/materie-spirit;
  7. superioritatea spiritului, a mentalului asupra materiei, fizicului;
  8. nevoia unui grad de secretomanie în dirijarea maselor din motive, desigur, bune – pentru o mai mare eficiență a acțiunii elitelor;
  9. dificultatea, chiar și așa, a decelării binelui în concret și riscul manipulării (al ispitirii). În acest sens, se subînțelege în seria lui Asimov că nivelul atins de «imperiu» era unul foarte bun și obiectivul principal era acela de a reveni la nivelul anterior respectiv după o perioadă cât mai scurtă de haos. Prima Fundație încearcă, însă, să distrugă A Doua Fundație (iar A Doua Fundație manipulează Prima Fundație) deși, teoretic, ambele aveau misiunea nobilă de a contribui la dezvoltarea noului imperiu civilizațional. Este evident că modul de atingere a binelui comun respectiv era văzut diferit și parțial interesat chiar și de elitele galactice respective;
  10. un final oarecum fericit.

Legat de dificultatea identificării adevărului/binelui concret și cum ar trebui acționat pentru a-l servi, ajungem la ce nu apare în serie. Nu vedem vreo dezbatere despre motivele pentru care se ajunsese în acel punct de intrare în declin și nici despre ce fel de lume efectivă se dorea. Nu sunt adunate într-o A Treia Fundație «creiere» și pentru a stabili ce principii/valori minimale ar trebui promovate în cadrul “imperiului”.

Fiind o serie science fiction, s-a putut configura un viitor care presupunea că punctul de plecare era unul de culme civilizațională și că miza era mai degrabă revenirea la acel nivel nedetaliat.La Asimov, omenirea controla în mare măsură natura, vorbea și o limbă de circulație generală, era guvernată unitar în punctul de la care pleacă narațiunea și era răspândită pe 25 de milioane de planete. Deși era, evident, ceva de evitat, chiar și un haos de 30000 de ani nu părea susceptibil să ducă la dispariția speciei.

În lumea reală, însă, stăm în prezent mult mai prost. Din punct de vedere fizic, trăim pe o singură planetă, cu o serie de dezechilibre naturale în creștere. Din punct de vedere socio-politic, nu numai că nu există o conducere unitară, dar progresul de coagulare în blocuri mai mari este pus sub semnul întrebării și majoritatea populațiilor văd negativ cel puțin câteva alte populații. Aceasta în timp ce un procent în creștere dispune de arme de distrugere în masă cu un grad de miniaturizare din ce în ce mai avansat. Din punctul de vedere al valorilor, nu ne aflăm la un nivel clar identificat și respectat general, ci – după o perioadă de sute de ani în care, totuși, se progresase gradual semnificativ – suntem deja de decenii într-un context din ce în ce mai fragmentat și contestat.

Pare, astfel, că în loc să continuăm să avansăm pe planul valorilor, am intrat într-o perioadă de regres (nu doar în România – unde acest lucru este clar), dacă nu chiar de risc de început de haos.

Deși oarecum abstract, este un aspect foarte important din punct de vedere practic. La nivel individual, influențează esențial gradul de bine și corectitudine resimțit în societate și disponibilitatea de a coopera cu alții. La nivel colectiv, ține de chiar soliditatea, calitatea și direcția societății.

De altfel, în geopolitică se și vorbește frecvent de faptul că puterea îmbracă trei forme principale, puterea militară, puterea economică și puterea simbolică. Reunirea tuturor formelor de o țară sau bloc de alianțe este rețeta forței de durată (atât internă, cât și ca proiectare externă). Puterea simbolică este văzută ca fiind cea mai importantă pe termen mediu și lung, pentru că implică o percepție din exterior de poziționare corectă pe planul valorilor și, prin urmare, mult mai ușor de respectat/urmat.

Pentru a nu fi acuzat imediat de naivitate extremă, recunosc că a prioritiza A Treia Fundație în lumea actuală nu este deloc o sarcină ușoară. E cunoscută și povestea (tot) science fiction a super-computerului inventat de oameni și căruia i se dă ca primă sarcină să-i facă fericiți, misiune îndeplinită de acesta prin … lobotomizarea speciei (singura modalitate eficientă identificată de acesta). Nu degeaba se spune că drumul spre iad e pavat cu bune intenții.

Cred, însă, că ar fi mult mai naiv să fie lăsate lucrurile să “curgă” în această privință. În contextul dezvoltării tehnologice și concurenței globale economice și politico-militare, riscurile implicate de o abordare deficitară profund valoric ar continua să crească spre cote de neasumat responsabil.

De asemenea, ar fi la fel de naiv să nu se conștientizeze că suntem, oricum, înconjurați de mesaje valorice zilnic, doar că majoritatea sunt de-a dreptul nocive. Chiar și mesajul frecvent în România că «nu se poate face nimic pentru a remedia situatia și trebuie așteptat o generație-două» este tot unul, în ultimă instanță, valoric, dar evident păgubos (facilitând perpetuarea tocmai a «valorilor» care deranjează) și eronat pe fond (pentru că implică așteptarea unei soluții pur din exterior în contextul în care ești nemulțumit tocmai de ceea ce a creat deja acel exterior).

O parte a mesajelor valorice negative este „organizată” în prezent pentru că experimentăm la nivel global nu doar lupta a două „fundații”, ci a numeroase „fundații” din fiecare tip și care luptă parțial și între ele și în interiorul lor, dar majoritatea mesajelor țin de fenomene „cvasi-naturale”. Este, de altfel, un motiv în plus pentru a încerca să înțelegem ce se întâmplă.

Motivele principale pentru care suntem în punctul actual ar putea fi, cred, subsumate celor de mai jos.

  1. Modul în care ajungem la o judecată de valoare ține și de «busola» internă, dar este foarte influențabil de aspecte, de fapt, externe

Într-o democrație, valorile unei societăți reflectă în mare măsură valorile indivizilor care o compun. Desigur, elita poate influența nivelul societății, dar nu pot exista diferențe mari între alegători și aleși. Or, poziționarea valorică a unei persoane este rezultatul unei evaluări atât conștiente, cât și inconștiente influențate/distorsionate pe ambele planuri în principal de:

(a) interesul personal direct (material/emoțional și pe termen scurt/lung), (b) experiențele anterioare proprii care oferă vreo analogie, (c) influențele educaționale și culturale din mediul în care persoana s-a format (ce i s-a sugerat anterior că ar fi corect într-un anumit context), (d) calitatea și profunzimea informației cunoscute cu privire la subiectul evaluat și (e) ce fac alții concret în situația respectivă.

Practic, „busola” proprie ar fi dată de ce ar face o persoana în absența factorilor (a)-(e), doar pe baza reflexelor evolutive. În prezența factorilor menționati, apare o concurență și, în multe situații, pare să se cedeze influențelor acestora (în sens bun sau rău).

  1. Or, „busola proprie” nu mai funcționează bine în destule privințe – tensiunea dintre mintea subconștientă și corp

Din perspectivă naturală este destul de clar că ceea ce numim minte și corp e un ansamblu care a evoluat integrat și armonios. Rostul principal al minții era acela al maximizării șanselor de supraviețuire și de perpetuare a genelor unui individ și omul primitiv nu vedea vreo tensiune între minte și corp.

Este cunoscut, însă, că o mare parte a creierului funcționează la nivel subconștient tocmai pentru a-și îndeplini rolul genetic mai rapid și eficient. Nu decide nimeni conștient când e momentul să-i crească adrenalina sau să simtă frustrare sau poftă de ceva. De aici au apărut două probleme.

În primul rând, formându-se prin sedimentarea foarte lungă în timp a unor reacții eficiente la un mediu înconjurător dificil fizic, subconștientul nu mai este adaptat bine la o lume care s-a schimbat enorm în ultima sută de ani și nu mai este dificilă fizic. Adică, majoritatea situațiilor sunt noi și subconștientul nu are încă reflexele configurate să le facă corect față.

În al doilea rând, deși nu mai are «software»-ul actualizat, subconștientul se «pronunță» oricum, inclusiv valoric, doar că, de destule ori… greșit. Odată cu intrarea omenirii în perioada de supra-producție de bunuri ce priveau nevoile primare, subconștientul a ajuns, astfel, «natural » să ofere decizii eronate corpului – adică să-i spună greșit ce este corect/bun pentru el.

Este principalul motiv pentru care nu reușim sau ne este foarte greu să ținem o dietă alimentară de durată. Partea subconștientă este încă determinată de evoluția corpului de tip-supraviețuire – când era înțelept să manânci cât poți ori de câte ori aveai ocazia (pentru că se întâmpla rar) – și «bate» frecvent partea conștientă, deși aceasta « știe » că nu mai este înțelept să procedăm la fel în prezent.

Practic, abundența în sine (pe aspecte, până recent, de supraviețuire) generează aproape zilnic în prezent pentru noi toți o nealiniere/o tensiune între subconștient (programat evolutiv pe nevoile vechi ale fizicului) și conștient.

Pentru cititorii care ar fi contrariați de amestecul între decizia de a mânca sau nu (și alte aspecte mai degrabă fizice) și valori în sensul mai filozofic al termenului, precizez că un subconștient care poate oferi mesaje greșite pe lucruri atât de simple și conștientizate de individ, precum greutatea optimă și sănătatea, va fi predispus și mai facil la eșecuri pe aspecte complexe și dificil de identificat. Pare, de altfel, clar că diferențele de mediu informațional oferă și ele prilejuri frecvente de erori. În orice caz, posibilitățile de manipulare au devenit numeroase, inclusiv pe plan valoric.

  1. Nu numai că busola internă a devenit decalată, dar în ultima sută de ani a avut, cred, loc în societatea umană o mutație fundamentală de model valoric exterior

În această privință, trebuie înțelese câteva aspecte (privite din perspectiva mecanismelor, dincolo de numeroase excepții sau eșecuri de implementare).

  1. 1 Tensiunea minte–corp din punct de vedere religios a favorizat progresul valoric mental

Odată intrat în forme de organizare socială mai complexe, omul a început să vadă mintea și corpul cumva separat, factorul esențial în acest sens fiind cel religios care a deschis perspectiva nemuririi.

Această perspectivă a dus automat la promovarea unei raportări ierarhice în favoarea minții – conștiente (mijloc de ascensiune sufletească și expresie a liberului arbitru) văzută într-un fel ca parte a spiritului (acesta din urmă nu ar putea fi nemuritor dacă nu ar păstra identitatea mentală). Nici nu este surprinzător – partea fizică fiind vizibil expusă deteriorării relativ rapide și având și numeroase funcții destul de similare cu ale multor animale, partea care se putea detașa transcendental și atemporal nu avea cum să nu fie decât profund superioară.

  1. 2 Tensiunea minte–corp din punct de vedere științific a mers într-un sens similar

Deși descoperirile științifice au subminat masiv spiritualul/dimensiunea religioasă, în ceea ce privește raportul dintre corp și minte au mers, de fapt, tot în direcția de mai sus.

Teoria evoluționistă a lui Darwin se opunea, astfel, fundamental celei creaționiste, dar sprijinea tot o ierarhie între corp și minte în favoarea celei din urmă. Capacitățile creierului și conștiința erau văzute ca produse ale perfecționării vieții și ca dovadă a desprinderii parțiale și progresive a omului de regnul animal și a capacității de a învinge pulsiunile primitive.

Mai recent, descoperirile din domeniul psihologiei și psihiatriei au diminuat «piedestalul» pe care fusese urcat intelectul conștient, subliniind rolul enorm al subconștientului în destule decizii de zi cu zi.

Pe ansamblu, însă, acești ultimi doi factori (care au și fost principalii vectori formatori la nivel de individ în ultimele sute de ani, educația fiind fie religioasă, fie bazată pe sistem științific) au favorizat un model valoric care respecta mentalul și promova progresul valoric ca modalitate de ascensiune a omului, de distanțare de animale.

  1. 3 «Politicul» și «economicul» au fost și ele, per total, favorabile mentalului și ascensiunii valorice / dezvoltării conștiintei până acum aproximativ 100-120 de ani

Pe lângă rolul dimensiunii religioase în societate timp de milenii, motivul fundamental a ținut, cred, de faptul că până în jur de 1895-1905 omenirea nu ajunsese încă la un nivel economic de supra-producție nici în Vest. Aceasta însemna, în esență, că populația trăia regulat în penurie sau pe marginea ei chiar și în țările cele mai avansate tehnologic.

Indiferent de cum era organizat, «politicul» a fost, astfel, stimulat să favorizeze modele valorice în societate care promovau călirea mentalului/a spiritului, înfrânarea, răbdarea, efortul de durată și moderația – pentru că pur și șimplu opusul ar fi mărit frecvența crizelor și presiunea maselor spre schimbarea elitelor. Neputând să ofere confort, «politicul» a promovat, astfel, și el valoarea disconfortului ca o dimensiune inerentă călirii caracterului și progresului conștiintei. «Economicul» fiind intr-o situație de sub-producție a «văzut» și el modelul valoric respectiv ca pe unul natural sau, oricum, neproblematic.

Practic mediile religioase, științifice, economice, politice și culturale sprijineau consecvent public importanța ascensiunii spiritului și mentalului și nevoia suferinței și învingerii tentațiilor și slabiciunilor pur fizice pentru a progresa. Dincolo de modelele din lucrările religioase, în mai toate cărțile clasice învingerea pulsiunilor și depășirea așteptărilor erau întotdeauna marca omului superior.

Într-un astfel de mediu – pe lângă balastul diverselor dispute și inerții istorice – principalele impedimente profunde în calea progresului rapid al valorilor au fost foarte slabul acces la educație și … tot penuria. Din păcate, e mai ușor să acționezi corect și să te gândești altruist la alții când stai bine economic și e mai dificil când interesul personal se opune în context de subzistență.

Chiar și așa, progresul valorilor era absolut evident la sfârșitul secolului XIX față de secolul X, de exemplu, și peste ce ar fi justificat mijloacele economice. Mă refer aici, desigur, la o raportare istorică și de ponderi – contra-exemple numeroase s-ar găsi, altfel, pentru orice epocă (e dificil de făcut istorie contrafactuală, dar nu cred că ar dori, totuși, nimeni ca elitele de acum 1000 de ani să fi avut mitraliere).

  1. 4 De aproximativ 100-120 de ani, modelul economic și cel politic au intrat, însă, gradual (și neconspiraționist) într-un conflict de interese în creștere cu modelul milenar într-o privință fundamentală – (de)favorizarea conștiintei superioare

Motivul principal a fost corolarul celui de mai sus – s-a trecut de la o economie de sub-producție/de subzistență la o economie de supra-producție. Consecința asupra sistemului mai larg de stimulare a valorilor bune în societate a fost, cred, majoră.

Supra-producția având nevoie de supra-consum, dintr-o dată, promovarea călirii mentalului și a înfrânării a devenit o piedică economică. Asceza și concentrarea pe spiritual implică un consum foarte redus de bunuri.

Am văzut cu alte ocazii (4) cum am ajuns o societate de consum și cum au apărut și se dezvoltă continuu Homo Cliens și Homo Iratus, astfel că nu voi relua aici detaliile de acolo. Aș sublinia doar că, la nivel profund, modelul economic (și modelul politic a început gradual să urmeze) nu a mai avut interesul să încerce să tragă oamenii «în sus» intelectual, mental și spiritual, ci exact opusul. Nu mă refer la vreun aspect conștientizat sistemic ca atare. Pur și simplu atunci când încerci să vinzi și numeroase produse de care clienții potențiali nu prea au nevoie, de regulă trebuie să stimulezi altceva decât conștiința înaltă și dezvoltarea intelectuală.

Motivul secundar (mult mai puțin important decât primul) a fost reprezentat de extinderea rapidă (la scară istorică) a sistemelor de vot universal.

Pe de o parte, elitele politice au devenit rezervate în a încuraja ascensiunea intelectuală și de conștiință la nivelul maselor dincolo de un nivel de funcționalitate, odată ce acestea au căpătat dreptul de vot. Nu mă refer nici aici la vreun nivel conspiraționist, ci la tendința subliminală a multor oameni (de orice profesie) de a nu împărtăși cu alții ce știu sau de a împărtăși puțin din ce știu dacă beneficiarii sunt concurenți sau potențial concurenți, precum și la reflexul de a crede că poți convinge mai ușor persoane care nu înțeleg totul. A contat probabil în SUA și Europa și direcția luată de mișcările studențești în contextul războiului din Vietnam, respectiv al tensiunilor din perioada de decolonizare.

Pe de altă parte, populația însăși, devenind sistemic participantă la jocul de putere, chiar dacă la câte 4 ani, a pus presiuni diferite pentru că segmente largi:

  1. erau pe un nivel mediu de penurie mult accentuat față de elite (care târâș-grăpiș avansaseră în direcția valorilor) – aspect care influența fundamental prioritățile în favoarea celor legate de nevoile primare (aspect absolut de înțeles, dar cu implicații);
  2. fuseseră mai puțin influențate de educația religioasă și științifică menționată mai sus pentru că avuseseră un acces redus la ea și tindeau să vadă discursul anterior ca ipocrit;
  3. erau mai tentate spre idei de stângadin care unele erau excesive, fiind axate pe explicații facile pentru starea lor economică (exclusiv vina elitelor) și cerând mai puține de la ei față de etica protestantă. Acest aspect a și forțat Occidentul (și în contextul Războiului Rece) să incorporeze (chiar dacă fară «tam-tam») mult mai mult și mai repede socialism în politicile publice decât se crede îndeobște și peste ce era controlabil financiar pe termen lung;

Desigur, și împlinirea unor aspirații economice poate ține (și a și ținut) de concretizarea unor valori importante. De asemenea, ideea nu este aceea că valoarea morală ar ține semnificativ de educație sau inteligență, dar acestea contează în deschidere, comparație și priorități. Oricum, “Cutia Pandorei” nu s-a reînchis după acoperirea nevoilor economice rezonabile, supra-producția presând în sens contrar.

4. Până în 1989-2000 consecințele au fost mai puțin vizibile și – per total – s-a progresat valoric în multe privințe (după 1945) din motive precum cele de mai josModelul cultural era deja configurat favorabil în mentalul elitelor (iar partea de exces – tendința de «civilizare» cu forța fizică și epurarea etnică – a fost învinsă în Al Doilea Război Mondial);

  • Răspândirea capacităților de supra-producție a durat decenii, iar ulterior, alte câteva decenii au fost ținute sub control în aceasta privință de saltul populațional enorm la nivel global, precum și de dezvoltarea comerțului global
  • Depășirea nivelului de penurie în zone vaste ale globului și creșterea în bogăție a Occidentului au facilitat semnificativ și avansul valoric. După cum spuneam și mai sus, nu este ceva foarte flatant, dar e mult mai ușor să promovezi valorile când ești relaxat economic
  • Extinderea sistemelor democratice și a sistemelor de vot universal au presat elitele spre progrese mai rapide și de masă (presiunea fiind însă mai mult economică);
  • Creșterea extraordinară de acces la educație și de schimburi de experiențe și informație la nivel global – a fost, de asemenea, un factor important de progres
  • Ororile celor două războaie mondiale au generat o presiune suplimentară spre încercarea configurării rapide a unei lumi mai bune și mai corecte
  • Perioada de echilibru geopolitic de forțe a Războiului Rece a contribuit și ea. În această privință, pe de o parte, fiecare «bloc» a fost presat să ofere în intern o variantă mai echilibrată și decentă a sa decât ar fi fost cazul în lipsa unei presiuni externe. Pe de altă parte, poziționarea valorică spre exterior a trebuit, de asemenea, să fie mult mai atentă la legitimitate și corectitudine, miza nefiind doar ce «bloc» în sine e mai atractiv, dar și ce model socio-politic
  • Până la un punct, chiar societatea de supra-producție a implicat o presiune spre instituții mai eficiente și corecte. De exemplu, dezvoltarea consumului necesită eliminarea restricțiilor de participare a unor segmente la consum, creșterea puterii de cumpărare, facilitarea circulației internaționale și un sistem de justiție autonom care să protejeze proprietatea și libertatea;
  • O bună parte din secolul trecut, științele care se ocupă de modul în care oamenii gândesc nu au fost suficient de avansate pentru a facilita manipularea subconștientului în măsura posibilă în prezent.

5. O serie (a) de evoluții naturale, dar și (b) de decizii care puteau fi calibrate diferit au facilitat, însă, dezvoltarea pe tăcute a problemei principale de fond și a altora noi

5.1 Creșterea masivă în complexitate a lumii a generat două probleme importante valoric

În primul rând, au apărut multe situații în care nu mai există vreo decizie perfectă, ci doar decizie mai bună decât alternativa. Aceasta înseamnă că tot timpul sunt și segmente sociale notabile nemulțumite de o decizie și tentate să conteste și valorile din spate.

În al doilea rând, complexitatea a redus în numeroase domenii posibilitățile de evaluare valorică profundă dinspre exterior – pur și simplu din lipsă de informații și expertiză suficiente. Pe lângă dificultatea în sine de a aprecia ce este corect în multe situații, aceasta a facilitat, la rândul său, două exagerări. Pe de o parte, din ce în ce mai mulți oameni au ajuns să se pronunțe, oricum, pe probleme pe care, de fapt, nu le stăpânesc deloc (și sub iluzia cunoașterii bazate doar pe internet)5. Pe de altă parte, a fost mai ușor/frecvent în unele zonele de nișă să se formeze găști și oligarhii nocive pentru că nu a mai fost posibil controlul eficient din afara unor astfel de zone dacă nu se coopera din interior.

5.2 Pe fondul de mai sus, capacitățile umane scăzute de percepere corectă a aspectelor care nu sunt directe au facilitat și ele masiv evaluări valorice distorsionate

Omul evoluând mii și mii de ani pe bază de experiență directă (sau de relatări ale experiențelor directe ale altora) nu este adaptat bine să aprecieze corect valoric acțiunilor mediate/în afara simțurilor directe – cum ar fi prin «ficțiuni» precum societățile comerciale, statul sau calculatoarele.

Este motivul pentru care mulți oameni (inclusiv judecători) sunt tentați să judece similar sau chiar mai aspru un hoț care a pătruns într-o casă și a sustras 5000 de lei față de un evazionist sau corupt care a păgubit bugetul de stat (concept impersonal) cu 5 milioane de euro (nu spun deloc că primul ar trebui tratat blând). Deși acesta din urmă e foarte posibil să fi afectat indirect sute de destine și să fi scurtat anii de viață sau de sănătate ai multor oameni (legat de un stat rămas mai sărac), subconștientul nostru nu percepe gradul de pericol la fel pentru că pericolul nu este direct (creierul nostru fiind configurat evolutiv să se teamă de acest din urma tip de pericol).

Din același motiv, numeroși oameni nici nu se gândesc că pot fi consecințe dramatice de sănătate (măsurate în vieți, numeroși ani pierduți și perioade de inactivitate sau suferință) legate doar de alocarea diferită a unor fonduri în unele zone din sănătate sau infrastructură față de altele.

Or, în lumea actuală, majoritatea interacțiunilor, inclusiv valorice, au loc mediat, nu direct. Aceasta facilitează distorsiuni valorice și decizionale semnificative.

5.3 Trecerea foarte rapidă la scară istorică de la societăți religioase la societăți laice, cu sisteme democratice și libertatea presei, a permis și progresul unor valori, dar a facilitat și o confuzionare a altora

Ieșirea din abordări pur religioase era necesară, dar trebuie înțeles și faptul că a fost deschisă o cutie a Pandorei mai vastă cu privire la valoarea … valorilor și a modelelor. Dintr-un cumul de motive – unele bune, altele proaste – s-a trecut foarte rapid de la omniprezența dogmelor la o fragmentare extremă în care mai nimic nu mai este la adăpost de critica și contestare. Aceasta duce la o relativizare a valorilor și o atomizare care, coroborat cu alte evoluții, fragilizează societatea.

5.4 Pe lângă rolul de moderare și protejare valorică menționat mai sus, Războiul Rece a avut și consecințe valorice negative

(a) Conflictul a stimulat și o componentă de «show-off» pe partea de drepturi (ce sistem e mai bun cu oamenii), subminându-se gradual unele valori mai importante pe termen lung

(b) Din dorința de a-l submina pe celălalt, Vestul a promovat excesiv conceptul de libertate și drepturi ale omului și a atacat excesiv centralizarea decizională, iar Estul a promovat excesiv egalitatea și a atacat excesiv conceptul de elite

Ambele blocuri au avut mai mult succes decât ar fi de dorit. Cu privire la comunism, voi detalia mai jos. Legat de prima parte, deși poate să sune a blasfemie în contextul în care conceptul a fost ideologizat, cu toții înțelegem că a avea drepturi fară obligații bine corelate e cumva ilogic. Desigur, legislația din orice țară include foarte multe obligații, dar pe plan valoric, abordarea a fost și este debalansată. Consecințe au fost și în privința reacțiilor la încălcări de reguli – nu numai că numeroase sancțiuni au devenit blânde, dar destule încălcări au fost prezentate chiar ca o chestiune de modernitate și rebeliune «cool».

Tocmai pentru că subiectul este perceput dezechilibrat și parțial ideologizat și politic, a și crescut gradual presiunea spre o declarație a responsabilităților omului, nu doar a drepturilor omului. (6)

În orice caz, și pe fondul societății de consum care a încurajat Homo Cliens, ambele aspecte de mai sus s-au întors cu efect de bumerang împotriva Occidentului în ultimele decenii prin (i) supra-presiuni spre drepturi, fără asumare de responsabilități și (ii) o supra-contestare a autorității de orice fel, cu tendințe anarhice.

(c) Sistemul capitalist a fost mai puțin dispus la introspecție și dezbatere spre îmbunătățire de teamă să nu se perceapă asta ca un semn de slăbiciune (ca și comunismul, de altfel, doar că acolo contează mai puțin)

(d) Războiul Rece a inclus și intervenții militare motivate pur politic de balanța de forțe, ceea ce a subminat baza simbolică valorică din spate (de exemplu, intervenția occidentală legată de Canalul de Suez din 1956 a facilitat intervenția sovietică în Ungaria în același an).

5.4. Comunismul a încercat în primă fază să ridice mentalul de masă, dar a promovat în paralel și cel puțin 4 idei foarte periculoase (și eronate) valoric care au influențat segmente populaționale largi, inclusiv din Vest

  1. Elita este prin definiție ceva rău (predispusă la exploatarea celorlalți) – aspect de dimensiune anarhică și care s-a întors după zeci de ani și împotriva elitelor din statele comuniste, dar a afectat și Vestul;
  2. Masele ar fi prosperat dacă nu erau elitele exploatatoare – ceea ce implică o așteptare de egalitate între oameni de rezultat, nu doar de oportunități;
  3. Nu există situații de win-win social – ca o persoană să câștige trebuie ca o alta să piardă (oamenii săraci nu pot progresa din cauza elitei și aceasta trebuie distrusă pentru că nu se poate ajunge la o colaborare mutual benefică);
  4. Propaganda ideologizată– autoproclamarea ca vârf al modelelor socio-politice a dus la o ridicare a ștachetei peste realitate. Consecința a fost o decredibilizare a valorilor, acestea neputând fi susținute de realitate la nivelul proclamat. De la elanul revoluționar al multora pe «șantierele tineretului», s-a ajuns la blazarea mediocră din birourile politice ale partidelor comuniste și la cunoscutul «zicem ca ei și facem ca noi».

Cele de mai sus înseamnă, în ultimă instantă, că e mult mai greu să ai modele reale (valoric corecte). Cum să ai modele cu adevărat, de vreme ce fiecare om ar putea să ajungă ce vrea dacă dorește și ar fi împiedicat doar de elita anterioară în acest parcurs natural, iar ceea ce auzi la televizor este evident diferit de ceea ce vezi în realitate?

De asemenea, aceste mesaje încurajează neîncrederea valoricăși blamarea facilă a exteriorului pentru propriul eșec – de vreme ce tu aveai tot acel potențial natural și acesta nu s-a realizat, de bună seamă că ai fost împiedicat doar de ceva exterior, nu (și) de tine însuți.

5.5 Mediul educațional – rămânând «mai» conservator (ca obiect) în mod natural, dar și mai în contact cu evoluția de masă – a tins să fie mai de stânga (și în Occident) decât ar fi normal

Ar fi cel puțin două motive principale. Pe de o parte, profesorii aveau, în general, locuri de muncă stabile, dar majoritatea au ajuns gradual să fie plătiți aproape de marginea penuriei față de sectorul economic educat, aceasta în timp ce predau în continuare în școală valoarea educației pe modele tradiționale (contradicție ce generează frustrare cu privire la locul educației și educatorului în societate). În România e o cale și mai lungă de la poziția economică în societate a învățătorului de pe vremea lui Spiru Haret la cea de astăzi.

Pe de altă parte, mai ales în SUA (cu rol major în modelarea lumii), sistemul educațional fiind în mare măsură privat, a fost împins natural să «curteze» «clienți» (elevii/studenții) și să meargă gradual înspre logica de Homo Cliens a acestora – și să încerce să-i ajute după absolvire, inclusiv prin supra-protecție economică și de drepturi (ca să arate succesul pentru a atrage alți «clienți» sau să justifice eșecul).

Cele de mai sus au facilitat un «stângism» excesiv în mediul universitar din Occident, iar o parte a evoluat în direcția radicalizării.

Lucrurile sunt nuanțate. “Economicul” are un rol valoric educativ clar negativ în prezent, dar indirect, urmărind altceva (vânzarea de bunuri). Soluția nu este distrugerea sa pentru că este esențial logistic și nu există încă alternative la îndemână (modelul actual nu ar funcționa dacă nu ar încuraja consumul).

6. Ultimii 30 de ani (mai ales ultimii 20) au reprezentat o perioadă de regres valoric din ce în ce mai pregnant

6.1 Cam toți factorii negativi deja menționați s-au agravat. Supra-producția a început să intre în faza acută după industrializarea largă a lumii

6.2 Încetarea Războiului Rece a avut și consecințe valorice negative

Sistemul de „checks and balances” joacă și la nivel internațional. Când blocul vestic a câștigat Războiul Rece, presiunea spre înfrânare comportamentală a dispărut în bună parte. În plus, s-a prezumat că modelul capitalist era cel mai bun așa cum era – de vreme ce învinsese – și s-au dezbătut mult mai puțin problemele și adaptările necesare raportat la evoluțiile din societate. Mai mult, au fost accelerate și adâncite excesele neoliberale.

După faza de «exuberanță» a primilor 10 ani după căderea Zidului Berlinului, pe fondul intrării după 11 septembrie 2001 în perioada de dezvoltare a modelului unipolar, lucrurile s-au deteriorat.

6.3 Foarte importantă a fost intrarea economicului în fază de tensiune (mai ales după 2007) – a crescut mult presiunea înspre specularea negativă valoric a subconștientului decalat

Trebuie înțeles și faptul că supra-producția a generat concurența sistemică pe termen lung între țări la nivel internațional. Conflicte economice existaseră dintotdeauna, dar nu țineau de o nevoie continuă de presiune reciprocă de tip sistemic. Acest aspect a stimulat și tactici geopolitice de conflict valoric permanent care au stimulat confuzia în societate.

6.4 Descoperirile psihologice au și permis metode mult mai eficiente de exploatare și manipulare a decalajului între subconștientul evolutiv și noua realitate

6.5 Accelerarea globalizării din ultimii 30 de ani a inclus cel puțin 3 erori de abordare valorică

  1. Din dorința de generare de nevoi și oportunități noi de consum, dar și de reducere a asperităților care puteau genera conflicte artificiale, s-a sprijinit excesiv tendința de fragmentare culturală la nivel local și s-au subminat excesiv ideile de modele istorice și de autoritate. Ambele s-au întors cu efect de bumerang – pe de o parte, în miscări identitare și, pe de altă parte, în tendințe anarhice. A contat și faptul în sine că era globalizarea altcuiva și nu cea proprie;
  2. Din aceleași motive, precum și din dorința de a arăta că modelul funcționează, a fost încurajată excesiv și «acasă» aceeași fragmentare culturală, precum și imigrația, de fapt, identitară, nu doar economică. Punându-se presiune internă pentru acceptarea diversității, aceasta a fost resimțită ca o promovare cumva ostentativă, generând neliniște cu privire la valorile, de fapt, tot identitare ale majorității, inclusiv în situații în care acestea aveau o bază rezonabilă/moderată – aspect de natură și el să submineze țesătura socială;
  3. O serie de intervenții militare și politice după 1989 au fost văzute ca motivate economic, cu efect de ricoșeu valoric asupra globalizării în sine. Ieșirea SUA din ce în ce mai frecvent din cadrul ONU nu a ajutat nici ea. Pur economic, majoritatea intervențiilor au fost, de fapt, semi-dezastre (costuri versus beneficii economice) – contând și în dezangajarea/reorientarea americană actuală din lume – dar astfel de aspecte au permis, oricum, opozanților globalizării să facă un joc de atac valoric mult mai eficient (întotdeaua fiind mai ușor să arăți echilibru și să pledezi pentru corectitudine când ești mai slab).

Pare că s-a avut insuficient în vedere faptul că – pentru a vorbi de valori în societate – trebuie să vorbești în primul rând de …o societate. Or atomizarea și fragmentarea stimulate (și) de globalizare au afectat însăși ideea de societate. Foarte mulți au ajuns să și-o dorească doar când cer ceva de la ea, dar în rest nu ar dori să asume vreun corolar de responsabilitate. Cele de mai sus sunt regretabile pentru că ideea unui model unitar la nivel planetar e meritorie și e probabil principala șansă pentru a nu ne distruge ca specie până să apucăm să ajungem pe alte planete.

6.6 Pe fondul de mai sus, reechilibrarea parțială a peisajului de putere global în ultimii 10 ani a stimulat intrarea într-un conflict subteran asimetric generalizat – în primul rând valoric

Creșterea în relevanță economică și educațională a elitelor din zone geografice cu filozofii și istorii variate dăduse deja mult mai multă substanță diferențelor de vederi cu privire la valorile de prioritizat. SUA rămânând după 1989 puterea militară dominantă global, conflictele au devenit asimetrice vizând subminarea constantă a puterii simbolice,cu atacuri fizice doar de tip gherilă, sporadice. Tensiunile crescânde între SUA și UE au accelerat declinul puterii simbolice și au fost ușor de speculat.

6.7 Societatea informațională a facilitat mult tehnic propagarea de mesaje false și confuzia de valori, făcând mediul din jur și mai diferit de cel în care subconștientul s-a format

Pe fondul dezvoltării internetului și calculatoarelor, fragmentarea politică în creștere a lumii și caracterul asimetric al conflictului au dus la supra-folosirea platformelor informaționale pentru a adânci confuzia de valori printr-un noian de fake-news și teorii ale conspirației. Nu numai că au trebuit susținute valori false (mijloc) în loc de valori-reale, dar, tactic, au «trebuit» denigrate și valori-reale.

Pe ansamblu, cele de mai sus au dus la:

  1. un decalaj în creștere între subconștient și realitatea actuală – care nu a fost ponderat, ci speculat și manipulat;
  2. o mutație fundamentală de pivot valoric în societate – de la promovarea aspirației și efortului tenace înspre dezvoltarea mentală și de conștiintă valorică prin raportare la însuși Dumnezeu, s-a trecut gradual la promovarea mesajului – «tu ești bun așa cum ești și ar trebui să te manifești în cea mai dezinhibată și emoțională variantă a ta (oricât ar fi de stupidă). Nimeni nu e în măsură să-ți dea lecții sau să se pună în calea vreunei pofte pentru ca și tu meriți totul și nimeni nu e perfect». Adică, o societate fără modele reale. O scurtă privire doar la filmele ce au rulat în cinematografe în 2019 arată că peste 80% merg în direcția unor astfel de mesaje;
  3. o accelerare a problemelor odată cu reintrarea într-o perioadă de penurie (și înțelesul acestui termen s-a schimbat în ultima sută de ani), facilitându-se tensionarea mediului internațional;
  4. concentrarea conflictelor tocmai pe puterea simbolică și valorile în general (SUA fiind încă puterea militară dominantă global, conflictele au devenit asimetrice și permanente);
  5. subminarea serioasă aputerii simbolice a SUA/Occidentului – dar care a dus, însă, la subminarea puterii simbolice pur și simplu. Nu s-a construit nicio alternativă globală;
  6. pe acest fond, de la a crede dogmatic într-un Creator și a tinde milenii spre perfecțiunea lui Dumnezeu, foarte mulți oameni au ajuns să nu mai creadă în nimic (mai ales ce nu cântă în strună), intrându-se într-o tendință de atomizare anarhică a societății în care numeroși indivizi sunt foarte exigenți, suspicioși și contestatari față de autoritate și îngăduitori cu ei înșiși;
  7. un declin valoric vizibil deja de peste 15 ani, cu Homo Cliens și Homo Iratus în urcare.

Ce ar fi de făcut?

Cât timp modelul economic va depinde semnificativ de stimularea iraționalului și emoționalului uman (pentru supra-consum), lucrurile nu se vor schimba radical, mai ales în punctul în care suntem. Se poate, însă, stopa declinul și chiar progresa relevant.

Economic, ar trebui urmărit, extins și stimulat un consum cât mai mare axat pe modele valorice de ascensiune (educație, experiențe formatoare, călătorii). Dacă se conștientizează larg problema de fond, se poate progresa destul de rapid. Valoric, cred că înființarea la propriu la nivel global a unei A Treia Fundații (neideologizată pe cât posibil) ar fi utilă7. Rolul ar viza (a) conștientizarea mult mai bună a riscului de manipulare valorică a subconștientului, (b) configurarea unui soclu comun (redus, dar solid) de valori acceptabile și importante la nivel global/național, (c) identificararea unor zone complexe tehnic unde valori specifice suplimentare ar trebui avute în vedere (de exemplu, inteligența artificială, societatea informațională, manipularea genetică a vieții) și(d) explicarea nocivității principalelor «valori» false vehiculate. Nu este, însă, ceva fezabil pe termen scurt, chiar dacă progrese se fac.

Între timp, orice stat responsabil ar avea interesul să țină cont, raportat la individ, că lumea e prea complexă și în dinamică pentru o configurare valorică completă, dar este esențial (și pentru propria putere) să se ofere o bază valorică individuală corectă, crescând șansele ca fiecare individ să o dezvolte și aplice indiferent de domeniul în care va ajunge să activeze. Aceasta implică:

  1. sprijinirea corectării busolei valorice interne (prin programe educative cu privire la riscul de manipulare a subconștientului, conștientizarea fiind primul pas spre un control mai mare;
  2. urmărirea asigurării unui soclu minimal, dar solid de valori (curs/practică de etică în școală) – una fiind tocmai aceea că ar trebui să fie un echilibru între drepturi și responsabilități;
  3. responsabilizarea informației din spațiul public (combatere manipulare/fake news, etc);
  4. promovarea de modele corecte/ascensionale în societate și descurajarea non-valorilor.

Desigur, conținutul și metoda politicilor publice în sine ar face diferența între utilitate și încă o prostie valorică inserată în mediul formator al populației. O A Treia Fundație națională (neideologizată) ar ajuta.

Fiind de slabă calitate medie, o parte din elitele de facto din România nu au vreun interes în schimbarea modelelor valorice în societate nici în privințele în care s-ar putea face relativ ușor. Pe de altă parte, fără progrese notabile în privințele de mai sus, cel puțin România riscă să se îndrepte, oricum, relativ curând spre un punct în care nivelul de disoluție de facto și lipsa de credibilitate a autorității vor permite multe scenarii nedorite.

NOTE_________________

1 În afara celor menționate expres în articol, alte lucrări în care se pot regăsi unele aspecte avute în vedere în analiză includ cărți ale lui Robert M. Sapolsky (Behave, Biologia ființelor umane în ipostazele lor cele mai bune și cele mai rele), David Eagleman (Creierul, Incognito), Konrad Lorencz (Cele 8 păcate ale lumii civilizate), Daniel Șiegel (Mintea, o călătorie spre centrul ființei umane), Niall Ferguson (Colosul. Ascensiunea și decăderea imperiului american), Amy Blankson (Viitorul fericirii), Robert Cialdini (Psihologia Manipulării), Dan Ariely (Irațional în mod previzibil).

2 Seria inițială (1951-1953) includea 3 părți la care s-au adăugat o continuare în 2 părți în 1982 și 1986 (avută în vedere mai sus) și 2 părți introductive (1988 și 1993). Apărute și în română la Editura Paladin, de ex., în 2014.

3 Ce implica dezvoltarea unei constiințe colective.

4 Cum am ajuns o societate de consum și de ce este dificil de schimbat rapid ceva? (pe www.contributors.ro). https://www.contributors.ro/homo-cliens-și-homo-iratus/.

5 A se vedea, de exemplu, Sfarșitul competenței, de Tom Nichols, Editura Polirom, 2019.

6 A se vedea, de exemplu, https://www.interactioncouncil.org/priority-area/universal-ethical-standards

7 S-ar putea pleca de la InterAction Council (compus în prezent din personalități recunoscute in domeniul eticii și flozofiei din întreaga lume, precum și zeci de foști președinți de state) care urmărește dezvoltarea unei lumi mai etice și a făcut progrese conceptuale notabile. A se vedea, de exemplu, https://www.interactioncouncil.org/index.php/publications/ethics-decision-making-0

Distribuie acest articol

57 COMENTARII

  1. Grecia antica pare sa corespunda modelului discutat. Dar nici din ea nu a mai ramas mare lucru, in afara de un mod de gandire. :-).

    Inca de prin secolul al XVII-lea oamenii si-au dorit „Fundatii” (Fama Fraternitatis). Incontestabil, o anumita influenta trebuie recunoscuta unor astfel de grupuri, organizate sau nu. Daca insa ele sunt cele care imping civilizatia inainte sau doar joaca un rol adiacent fortelor istorice, este o lunga (si pasionanta) discutie.

    Elitele romanesti cocheteaza, din cate stiu si vad, cu Deus ex machina. Poate si dintr-o anumita disperare a omului care simte ca timpul trece. :-). Nu toata lumea simte timpul ca trece.

    Pana la un model planetar, avem proiectul Uniunii Europene. Si acesta controversat – oamenii tind sa refuze inregimentarea daca nu sunt impinsi de nevoi majore. Cum insa civilizatia moderna a sporit mult speranta de viata si nivelul de trai (nu si calitatea vietii, dar asta e o discutie distincta), „fiecare pentru el” pare sa fie atractiv.

    Egoismul s-ar cere insa deosebit de individualism, ceea ce e cam dificil de facut de catre adulti cu apucaturi atat de stangiste incat PCR i-ar primi sigur ca membri.

    Romanii vorbesc despre doctrinele dreaptei cu secera in mana stanga si ciocanul in mana dreapta (Honi soit… :-)).

    • Pt Dedalus Am citit de doua ori, dar tot nu-mi este clar ce vreti sa spuneti concret. Raportat si la mesajele ulterioare, pareti sa fiti din cei care promoveaza non-valoarea de a nu face nimic (si – corelativ – pe aceea ca oricine ar incerca sa explice sau sa propuna ceva fie s-ar insela sigur, fie nu a inteles bine lucruri importante – si pe care dvs le-ati inteles superior, doar ca nu le puteti detalia – fie au o agenda, desigur subversiva si ascunsa – fie prea de dreapta fie prea de stanga, fie de amandoua deodata – spre deosebire de a dvs). Aceasta desi nu aduceti vreun contra-argument rational concret si nici nu se intelege in vreun fel ce alternativa propuneti efectiv, desi pareti nemultumit de situatia valorica a lumii.

      • Principala mea observatie se refera la faptul ca mentalitate si abordarea puternic de stanga nu poate fi ascunsa. Nu am intalnit vreodata pe aici vreun autor sau comentator care sa aiba puncte de vedere „prea de dreapta”.

        ===

        Am detaliat de m-au durut degetele, am explicat in fel si chip – dar daca nu doriti sa vedeti argumentele, nu le veti vedea.

        Dezbaterea de aceea se numeste dezbatere, pentru ca participantii au puncte de vedere diferite.

        ===

        E randul meu sa spun ca nu inteleg ce vreti sa spuneti prin „non-valoarea de a nu face nimic”. Ce ati dori sa”fac”?
        Vreti sa propun o alternativa? Am tot propus-o, chiar si aici. In alte parti am descris-o chiar cu enervant de multe detalii.

        ===
        De unde ati scos ca „sunt nemultumit de situatia valorica a lumii”?!

        Dimpotriva, am spus si raspus ca suntem intr-o etapa a evolutiei istorice, obiectiva evident. Sigur ca devenirea respectiva implica disparitia unor modele sociale, re-organizarea sistemelor de valori si multe altele.

        Fata de asemenea procese cineva nu poate fi multumit sau nemultumit. Poate doar sa le consemneze si sa incerce – pe cat poate – sa le identifice cauzele.

        ===

        Vedeti insa ca eu am pus pe masa un subiect in comentariul meu. La care nu mi-ati raspuns decat printr-un atac la persoana, cat se poate de nedrept.

        • Pt Dedalus, Din pacate si mesajul de mai sus se mentine pe abordarea de distorsionare a celor spuse si de confuzionare acuzandu-ma, totodata, de ce faceti, de fapt, dvs.
          (I) mai intai, pentru ca in lumea actuala nicio ideologie anterioara nu a ramas necontestata, incepeti cu o plasare intr-o astfel de „cutiuta” anterioara negativa – ati fi observat vigilent ca as fi puternic „de stanga” (subintelegandu-se ca daca as fi ar fi ceva rau ca de asta m-am si „ascuns”, doar ca fara succes fata de analiza dvs perspicace);

          (ii) dupa aceea, desi nu raspundeti la invitatia concreta de a va detalia argumentele pe fond – va victimizati – dvs ati scris amplu, dar nu vreau eu sa vad acele aspecte (in continuare nedetaliate de dvs);

          (iii) mai departe, desi anuntati ca ati fi facut propuneri ample si argumentate de schimbare, mentionati cateva randuri mai jos ca …de fapt nu trebuie facut nimic sau schimbat ceva – lumea este cum este, are ritmul ei si nu ne ramane decat sa fim multumiti de ea sau nu. Dvs va declarati in final multumit de ea (desi, cum spuneam, mentionati cateva randuri mai sus ca ati fi propus undeva o alternativa).
          In esenta, dupa cum am mentionat de la prima reactie – nu discutati de fapt argumentat pe fond, ci promovati in diverse moduri ideea de a nu incerca imbunatatirea lucrurilor – ca fie nu e nevoie, fie nu are rost, fie oricum, nu se poate asa cum se propune, ci altfel, dar nedetaliat.

          (iv) in final, incercati din nou o victimizare a propriei persoane, cu o acuzatie de obtuzitate si lipsa de fairplay in acelasi timp din partea mea – cu subsemnatul nefiind deschis la dezbatere si pareri diferite si avand o problema doar pentru ca v-ati spus punctul de vedere atacandu-va la persoana (ma rog, la pseudonim) pe nedrept – cand, de fapt, e mai degraba invers.
          Un dialog are valoare daca se raporteaza la argumente rezonabile si care incearca sa fie obiective.

  2. Ca sa fim sinceri , nu vom deschide o discutie despre intreg conceptul , semi – filozofic,ce a stat la baza textului propus noua . Ne vom referi doar la finalul acestuia ce cuprinde subtitlul -Ce ar fi de făcut? Poate ar fi de acceptat ,in viitor, existenta unui model economic ce va cuprinde , ca notiune de unitate , intreaga planeta .Desigur , exista in acest moment o procedura ce cuprinde modul prin care marile lanturi de magazine sau marile societati comerciale si-au creat sisteme proprii de productie , de transport , de livrare ,distributie si vinzare ce sunt (sau au fost pina in momentul producerii pandemiei )intr-o expansiune de neoprit .Se vede foarte clar cum doar cei care fac parte din aceste mari retele economice, ce au in componenta unitati de extragere si prelucrare a materiei prime , unitati de productie mai peste tot in lume, trasee fluviale ,maritime , aeriene si mari retele de autostrazi , concomitent cu asigurarea mijloacelor de transport de distributie si de vinzare (magazine , lanturi hoteliere , piete , Mall-uri etc etc etc , )pot rezista efectelor negative de tot felul si numim -inundatii , secete prelungite , distrugeri cauzate de incendii , pandemii sau epidemii mortale . Exista si o parte ce priveste filozofic si latura emotionalului uman ca modalitate de convingere a cetateanului in vederea obtinerii unui atasament bazat pe conceptul -tintelor – ca forma de fidelizare a cumparatotrului .Irationalul nu are insa ce cauta in acesta ecuatie ,de fapt irationalul nu exista ,tot ceea ce gindeste o minte umana, este doar parte a rationalului , parte a ratiunii fiecaruia dintre noi. Desigur doar legea este cea care poate decide intre rational si un asa zis irational . Revenind la fotografia de facto a tarii ,in acest moment politic se observa o separare , a cetatenilor Romaniei ,strict pe motive ce tin mai degraba de relationarea cetatanului ,ce este atasata unei etnii ,decit de atasamentul cetateanului fata de un concept politic sau de ceea ce ne prezinta ca doctrina un partid politic . Romania este intr-un moment de cumpana , asa cum bine a sesizat autorul .Singura solutie viabila de redresare , in acest moment ,este modificarea Constiutiei Romaniei si repunerea in normalitate a modalitatilor de functionare a tuturor institutiilor statale ,incepind cu CCR si terminid cu institutia numita – Avocatul Poporului . O noua sansa poate fi astfel redata Romaniei . Este o oportunitate pe care presedintele Iohannis si alianta PNL-USRPLUS nu are dreptul de a o rata .

  3. Tulburător eseu, aproape o mică filosofie.
    Esenţa este că societatea omenească a devenit anarhică şi toate formele de organizare( inclusiv mecanismele democratice de conducere) au început se devină inoperante. Totul poate fi contestat şi relativizat, ceea ce pentru o societate poate însemna prăbuşirea ei, adică mari suferinţe chiar pentru indivizii care au produs-o.
    Autorul vede soluţia în creşterea educaţiei individuale şi sociale, inclusiv creşterea responsabilităţii individuale şi sociale prin efect educaţional. Mi se pare utopic, nu se poate inocula în mase, până la etajele inferioare, o creştere a responsabilităţii individual/ sociale numai prin educaţie. Oricum, şi educaţia este o acţiune de forţă externă( unii trebuie „să educe”, nu?)
    Aşa că, după părerea mea, în faţa anarhiei generalizate provocate de globalism şi care poate duce la distrugerea sistemelor de conducere ale societăţilor, nu există decât o soluţie: creşterea AUTORITARISMELOR în conducerea socială. Deja se vede asta în asa zisele regimuri autoritariste( China, Rusia, Turcia, etc) ba chiar şi în Europa unde „autoritarismele” Comisiei Europene conduse de dualismul germano-francez sunt din ce în ce mai constrângătoare….
    Problema este că „autoritarismele” vin în contradicţie cu mecanismele democratice ale statului-naţiune.
    Aşa că va trebui să alegem: ANARHIE sau AUTORITARISM?

    • Educatia este o consecinta a manifestarii fortelor pietei, si doar intr-o neglijabila masura, un factor modelator al societatii.

      Fiindca avem tendinta naturala de a judeca prin prisma experientei proprii, confundam efectul modelator incontestabil al educatiei asupra individului cu un presupus (si eronat) impact modificator asupra societatii.

      Aceasta confuzie face Romania sa incerce de decenii, obsesiv dar fara nicio sansa reala (in mod obiectiv) sa reformeze educatia astfel incat ea sa salveze Romania.

      ===

      O reprezentare grafica, cat se poate doar prin text, a celor de mai sus:

      Stat liberal -> manifestarea pietei -> raspundere individuala -> cerere de educatie de calitate -> educatie de calitate

      Calea inversa este insa imposibila, sau cel putin nu putem identifica un exemplu. Desigur, vorbim despre societati democratice, nu despre societati autoritare, si nici despre regimul comunist (in toate formele sale) sau despre fascism.

      • De fapt, autorul, prin soluţia educaţiei generalizate, este de acord cu soluţia Autoritarismului de Stat, fiindcă CINE să organizeze, finanţeze, să fixeze programele, scopurile şi obiectivele? Numai Statul poate organiza Educaţia. Apoi, în acelaşi sens, mecanismul educativ este un fenomen coercitiv, care, făcut de stat, devine probabil o educaţie cu tendinţă ideologică. Pe de altă parte, nu se poate lăsa educaţia numai la nivelul capitalului privat fiindcă poate deraia de la unele necesităţi sociale/ statale. Uite, în Occident, mare parte din educaţia universitară este de stânga, deci anticapitalistă, deci antidemocratică, cu efecte anarhice şi anti-statale.
        De aceea ziceam că rezolvarea anarhiei sociale prin Educaţie este o utopie.

        • Statul nu organizeaza educatia, ci o guverneaza.
          In statele avansate, aceasta guvernanta a imbracat deja forme foarte avansate, care au tendinta de a scapa fortelor normative dirijiste ale statului. Fara insa ca evadarea aceasta sa insemne anarhie (in sens comun). Dimpotriva.
          Invatamantul nord-american (SUA si Canada) este din cunostintele mele, intr-adevar alunecat incredibil la stanga. Ma si mir ca nu stabilesc legaturi preferentiale cu Cuba. :-).
          Dar vedem SUA pentru ca ne uitam la SUA. :-). Lumea e mare, sunt multe alte culturi.
          ===
          In aceeasi eroare ca si autorul am staruit si eu mult timp, crezand ca educatia este solutia. Eroarea provenea din scara abordarii (am explicat in ce consta). O educatie bune este o consecinta a statului liberal si a bunastarii, pana la urma. Asa se pune problema la scara sociala.

          Ori, la scara individuala, lucrurile apar cumva inversate: „ai carte, ai parte”. Si este adevarat, dar repet: numai la scara individuala, nu si la scara sociala!

      • Pt Dedalus – Multumesc pentru comentariu. Cred ca lucrurile sunt mai complexe decat le prezentati si nici confuzia nu se gaseste acolo unde spuneti.
        In primul rand, cred ca a spune ca educatia are efect modelator incontestabil la nivel individual, dar nu si la nivel de societate este contradictoriu.
        In al doilea rand, o buna parte din educatia de pana la facultate nici nu este o consecinta a manifestarii fortelor pietei (cum sustineti), avand, de fapt, putina legatura cu acestea, aspect evident in Romania.
        Fortele pietei se vad, de fapt, in principal, in mediul cultural indirect (filme, reclame, ofete comerciale, prezentare, modele la televizor, social media etc) – de aceea si au un efect extrem de puternic (fiind si omniprezente), dar nealiniat bine cu educatia standard cum sustineti.
        Aceasta nu inseamna ca educatia este automat buna, etc – dar motivele profunde sunt cred cele mentionate in articol. Nu este adevarat nici ca Romana ar fi incercat „obsesiv”, etc sa reformeze educatia. Chiar ar fi meritat sa se lase mai mult in aceasta privinta in directia fortelor pietei economice pentru ca absolventii sa fie, in medie, mai adaptati la piata muncii.
        A proclama intentia de a oferi educatie de calitate e foarte diferit de a o si asigura larg efectiv si nu se intampla deloc de la sine sau prin vreun joc natural de elemente, aspect iarasi, din pacate, destul de vizibil in Romania si nu numai.

        • Vedeti, sunteti in continuare in aceasta confuzie care a blocat orice reforma a educatiei. Confuzia provine din neneintelegerea legii cererii si ofertei.

          „cred ca a spune ca educatia are efect modelator incontestabil la nivel individual, dar nu si la nivel de societate este contradictoriu.”

          Nu e deloc contradictoriu, tocmai ca nu e. Impresia aceasta de „contradictoriu” provine tot din confuzia amintita.

          ===

          Uite, un exemplu (ipotetic):
          a) In Ro, apar o scoala, un liceul si o facultate care pregateste specialisti extraordinari in inginerie robotica.
          Ce vor face absolventii acelei facultati? In Romania nu au unde se angaja. Cel mai probabil vor pleca din tara.

          b) Intr-o tara cu stat liberal apar tot asa: o scoala, un liceu si o facultate de robotica extraordinare.
          Ce vor face absolventii acelei facultati? Cel mai probabil se vor angaja in acea tara sau vor deschide o afacere in acea tara.

          +++

          Atat in a) cat si in b) la nivel national exista o educatie de calitate, care furnizeaza o educatie deosebita indivizilor din cele 2 tari, in egala masura.
          Dar in situatia a) educatia nu a condus la dezvoltare, pe cand in situatia b) a condus.

          Concluzia este ca prin ea insasi, educatia nu are efect transformator asupra societatii. Chiar daca il are incontestabil asupra individului, in orice tip de stat s-ar afla.

        • Daca Romania ar lasa educatia total la cheremul pietei, asa cum este piata in acest moment in Romania, efectul masurii ar fi zero.

          Obstacolul este reprezentat de lipsa cererii pentru o educatie de calitate, iar acest obstacol provine din stadiul primitiv al pietei in ansamblul sau, nu doar din piata educatiei.

          Nu conteaza cat de mult dezvolti educatia, daca nu exista piata pentru absolventii bine pregatiti. Iar simpla aparitie a absolventilor bine pregatiti nu determina consoliarea si diversificarea pietei, mai ales atunci cand cadrul legislativ si cel social sunt anti-piata.

          • Pt Dedalus – Legat de ultimele doua comentarii de mai sus. Din pacate, mergeti in aceeasi directie de mesaj (non)valoric ca si in primele mesaje, doar ca adaugati o dimensiune de confuzionare amestecand lucruri diferite si partiale si sustinand ca eu sunt cel care face confuziile.
            Pe de o parte, amestecati (a) modelarea valorica cu pregatirea tehnica si (b) cererea sectorului economic de angajati (care de fapt doreste calitate, nu contrariul, cum sustineti) cu interesul mediului politic mai larg unde acest aspect e mult diferit din motivele explicate.
            Pe de alta parte, spuneti ca nu ar prea avea rost sa imbunatatim educatia ca am face-o degeaba ca nu ar avea debuseu saracii absolventi mai bine pregatiti. Pai – dincolo de impactul economic – daca nu se imbunatateste educatia credeti ca se va imbunatati elita de facto?
            Spuneti si ca ar fi un dezastru daca Romania ar lasa educatia total la cheremul fortelor pietei, ca si cum eu as fi sustinut acest lucru, ceea ce nu e adevarat. Eu am spus altceva – ca educatia ar trebui sa mearga mai mult in directia repectiva (pentru partea tehnica) tocmai ca sa pregateasca tehnic absolventi mai buni pentru nevoile reale ale sectorului economic – e foarte diferit de a spune ca ar trebui lasata piata sa faca educatie (adica, iarasi ati amestecat aici partea valorica – ce valori are o persoana – cu partea pur tehnica – ce stie sa faca si ati si sugerat distorsionat ce am spus de fapt). Pe partea valorica, sistemul educativ tocmai ca ar trebui sa pregateasca viitorul adult sa faca fata mai bine problemelor mentionate in articol.
            Sunt de acord ca imbunatatirea educatiei nu este vreun panaceu (si e doar unul din cei 4 vectori mentionati in articol). Trebuie actionat si in alte directii, dupa cum mentionat- dar este esentiala intelegerea diferentei intre planul valoric si cel tehnic (oricum, trebuie progresat pe amandoua).

    • Multumesc. Optiunile sunt intr-adevar limitate. Autoritarismul ca atare nu cred ca are premise favorabile decat pe termen scurt, odata instalat. Trebuie sa fie unul foarte abil sau in forma mai degraba de fermitate si claritate valorica decat de autoritarism in intelesul mai clasic al termenului. Par mai probabile (si cu sanse de eficienta, doar ca fragmentata) tentatii de segregare – in care sa se se incerce crearea unei lumi proprii si in care sa fie mult mai putina deschidere pentru adaptabilitate culturala si politica la cei din afara care ar dori sa traiasca in acea lume

      • Vă mulţumesc şi eu pentru atenţie. Şi fiindcă tot veni vorba despre sistemul educaţional am să spun doar atât: sistemul educaţional românesc actual este cea mai mare TRAGEDIE NAŢIONALĂ. Nu prosperitatea economică, nu sistemul medical, nu agricultura, etc ci ÎNVĂŢĂMÂNTUL este cea mai mare tragedie naţională. De ce? Pentru:
        – cei peste 40% analfabeţi funcţional constataţi
        – faptul că nu mai avem decât o(UNA) Universitate în primele 1000 în topul Shanhai
        – faptul că universităţile emit diplome false, inclusiv cu rectori care nu ştiu limba română şi miniştrii ai educaţiei semi-analfabeţi
        – pentru scandalul doctoratelor plagiate şi niciodată pedepsite
        – pentru cercetarea academică aproape inexistentă.
        -etc.,etc, etc.
        Se va zice că învăţământul românesc( inclusiv cercetarea) nu este finanţat de STAT, dar asta este parţial adevărăt. Diplomele false şi doctoratele plagiate nu depindeau de stat, depindeau de moralitatea şi responsabilitatea „corpului didactic”, al topului mediului academic românesc. Aşa că responsabilitatea este comună între stat şi educatori. Cum ieşim din asta? Prin coerciţie instituţională….fiindcă nu trebuie să existe democraţie în sistemul educaţional….care lăsat de capul lui produce monştri….
        Scuzaţi-mă, dar m-am enervat rău.

        • La noi s-au cumulat (si potentat negativ reciproc) efectele culturale ale vectorilor valorici mentionati cu o serie de valori eronate mostenite din comunism (nu toate au fost asa, dar unele au fost) si cu o degradare si un decalaj graduale ale sistemului educativ care a ajuns – ca multe aspecte in Romania – o chestiune mai mult de oaze.
          Se pot insa imbunatati multe lucruri destul de rapid.

        • Societatea romaneasca traieste o tragedie, nu doar invatamantul. Tragedia din invatamant este doar mai bine evidentiata, prin faptul ca participa multi la ea. Si este si cea de care se dau cu capul multi.

          Intrabarea pe care mi-o pun este insa daca este posibila o „decolare lina” sau nu cumva Romania va fi nevoita sa dea mai intai cu ampenjul de sol pentru a decola.
          ===

          Autorul propune o abordare mai curand „simbolica” – dupa intelegerea mea- ca o cale de iesire.

          Dar asta ar insemna pana la urma o ideologie adecvata (oricat fuge autorul de ideologii, societate condusa fara ideologii nu exista si nici nu poate exista – nu mai explic aici de ce, exista surse de informare destule).

          Sau un regim cu o compoenenta puternica de acest tip – regalitatea.

          • Pt Dedalus. In cazul Romaniei, este intr-adevar posibil sa fie mai eficienta o lovire mai intai cu ampenajul de sol, dar nu cred ca ar fi prudent de urmarit asta pentru ca accidentele pot, desigur, si inrautati situatia.
            Sunt de acord si ca nu se poate avansa bine fara sa stim ce vrem – si acest aspect tine, in ultima instanta, de o ideologie.
            Ce am incercat sa arat in articol nu a fost ca ideologiile sunt rele ci ca ideologiile recente au inclus o serie de erori importante valoric si ca este necesara o abordate ajustata.
            Doar propaganda ideologizata a fost si o prostie si o eroare tactica (dar nu ideea de ideologie, ci faptul ca orice aspect trebuie sa ramana corelat atent cu realitatea daca doresti ca valorile sa prinda).
            Am incercat, de asemenea, sa arat ca vectorii valorici profunzi (pe care orice ideologie se pliaza macar partial) sunt diferiti in parte de ce suntem tentati sa credem de obicei si daca nu avem in vedere corect efectele „gravitationale” ale acestora, nu putem nici pondera excesele si nici maximiza oportunitatile, inclusiv valoric.
            Fiecare dintre noi ne dorim un raspuns complet/”la cheie”, asa cum exista masini la cheie, case la cheie, alte bunuri „la cheie” etc. Din pacate, pe acest subiect nu cred ca se poata da un raspuns complet detaliat tocmai din motivele mentionate in articol (complexitate, diversitate, etc). Pe de alta parte, daca se actioneaza pe un perimetru mult mai restrans dar esential, lucrurile rezultate vor arata mult mai bine chiar daca nu putem anticipa mari parti din viitor (asa cum rezultatul actual tine in buna parte de alte lucruri decat suntem tentati sa credem).

  4. Dincolo de evolutia tehnologica inevitabila (nu zic progres), actuala stare de lucruri, dusa spre viitor de sageata timpului, se datoreaza unor sentimente generate de contextul istoric: dupa WW2 lumea spera la o perioada de pace, dar s-a trezit cu razboiul din Corea (mai scurt), apoi cu cel din Vietnam (mai lung). Astfel a aparut miscarea hippy _make love not war_ in esenta pacifista. Dupa momentul 1990, razboiul rece ajungand la final, a aparut o situatie de relaxare concretizata in lozinca _party, party, party!_ (adica petrecere). Ea a fost taxata in septembrie 2001, si de atunci lumea este in criza: razboi asimetric, criza din 2008-, rasismul nerezolvat, ascensiunea economica a Chinei, SARS-Cov2 etc. De obicei crizele duc la revolutii, nu neaparat de anvergura celei franceze de la 1789. Vom vedea rezultatul.

    • Multumesc pentru comentariu. Ce cred ca este diferit acum este tocmai fundamentul motorului economic care inca implica un apel la dimensiunea emotionala si irationala, nu la cea ascensionala. De aceea si spun ca nu se poate schimba ceva radical pana nu se modifica acest aspect (volumul, profunzimea si ramificatiile sistemice a ceva atat de esential ca insusi modelul economic „bate”” ce se poate face realist – si partial contra-productiv economic – in sens contrar), dar am putea fi totusi mult mai bine decat suntem.
      Poti fi revolutii, dar ele nu ar da neaparat ceva relevant mai bun pe termen mediu daca nu s-ar schimba premizele profunde macar in privintele in care se poate.
      Sunt insa destule lucruri care se pot imbunatati semnificativ fara sa se intre in contradictie fundamentala cu motorul economic si aceasta directie o sustin.

  5. Bogat articol si extrem de interesant.

    Fortele binelui au castigat dupa cel de al doilea razboi mondial si pentru ca binele a invins raul lucrurul acesta s-a vazut pentru o lunga perioada de timp. Acum binele si raul se confrunta din nou – pandemia este un razboi cu inamicul invizibil si binele pare ca este invins de rau.

    Nu cred ca putem discuta despre mai multe fundatii – este o confuzie dupa parerea mea. Avem doar o singura fundatie si aceea ar trebui recunoscuta si validata si poate aici este cea mai grea problema. Faptul ca democratia isi pierde viteza nu este ca urmare a degradarii conceputului ci datorita faptului ca in spatele democratiei se agita niste importori, niste dictatori mascati in forte democratice. Aceasta mare confuzie a fost si este folosita de Rusia, cu multa abilitate, iar China o foloseste si ea dar cu mai putina indemanare, acoperire.

    Resetarea va trebui sa inceapa din doua directii: de sus, prin asumarea si reafirmarea valorilor democratice, odata si inca o data, si de jos, de la nivelul fiecaruia. Asupra top-down a fost folosita si a dat rezultatele asteptate dupa cel de al doilea razboi mondial – este si acum nevoie de o voce unitara si sincer imi place munca depusa de Mike Pompeo in a sensibiliza tari si continente in acest sens.

    Fiecare in parte poate sa isi faca o analiza personala si sa vada daca consumismul vs investitiile personale au balanta potrivita. La nivel personal partea economica dicteaza caci fara de ea nu poti trai, supravietui. Cat consumi si cat investesti??? Si cand spun investesti ma refer nu numai la a investi intr-o casa, intr-un partener , dar si investitia proprie si a copiiilor in educatie, cultura. Cineva spunea ca aceasta investitei se transfera prin DNA – ar fi extraordinar daca studiile stiintifice ar demonstra acest lucru, dar se poate vede ca sansa unui copil dintr-o familie mai educata este net superioara fata de a celui care provine dintr-o familie mai modesta.

    Cum face aceste adaptari/transformari?

    Cu intelegere, daca putem intelege contextul actual unul extrem de dificil, poate cel mai dificil dupa cel de dupa cel de al doilea razboi mondial, lipsa de orgolii si bazandu-ne pe expertii/specialistii etici, eu ii numesc de buna credinta, cu bun simt, cu simt al datoriei fata de ei si fata de cei din jurul lor.

    Este clar ca rapiditatea si globalizarea ne ajuta – te poti uita si in curtea vecinului si vezi cu mult mai repede si mai exact ce se intampla la tine dar si la vecinul – si este un excelent castig pe care il datoram evolutiei tehnologiei. Dar tehnologia nu este totul fara mintea si spiritul uman.

    Na, ca la mine acum a invins local binele, zgomotul unei super- bormasini a incetat – un mare castig -si acum este o liniste de imi tiuie urechile. Pot sa si gandesc… O sa revin.

    • Multumesc. Problema profunda si stadiul actual nu cred ca permit inca o schimbare radicala, dar sunt, totusi, multe aspecte care cred ca se pot imbunatati prin progres pe cele 4 directii mentionate la finalul articolului.

  6. Unul din cel mai proaspete si incitant la meditatie articel de pe Contributors.
    Multumesc

    PS: ca o nota, explicati sumar termenii neuzuali inca de la inceputul unui articol. In cazul acesta ma refer la Homo Cliens si Homo Iratus. Adica la intelesul ce-l dati dvs acelor termeni nu la semnificatia traducerii brute din latina care e evidenta pt oricine are o doza rezonabila de cultura.

    • Multumesc. Partea cu Homo Cliens si Homo Iratus am abordat-o in articolul anterior (care a avut chiar acest titlu) si la care am facut referire si in acest articol intr-o nota de subsol. Cele bune,

      • Pt Dedalus. A sustine ca trebuie incercate unele lucruri, cred de bun simt, nu as numi idealism. Dupa cum explic in articol, a nu face nimic daca sunteti, cum sustineti, prabusit „in oala cu fiertura pesimista”, nu are fundament logic (decat daca ar reflecta vreo agenda in acest sens/v-ar avantaja situatia din diverse motive – desi si in acel caz, sunt multe posibilitati de a o duce bine in ziua de azi fara abordari paguboase valoric).

        • Probabil nu m-am acut bine inteles. Am spus tocmai ca nu e bine sa fii prabusit in oala pesimista.
          ===
          Tine si de terminolgia discursului. „A incerca” la o scara inalta desi e laudabil, trebuie sa recunostem ca presupune o doza de idealism. Dar nu consider idealismul ca fiind negativ. Dimpotriva.
          Dar spun ca e bine sa fim constienti ca suntem idealisti :-).

  7. Europa de Est a fost un teritoriu cucerit. Comunismul e un os de rost pentru „intelectuali” din populatia cucerita, ca sa aiba ce sa invarta si sa nu vada situatia reala.
    Le tine mintea ocupata.
    Si dupa cum se vede din articol le tine mintea ocupata si 30 de ani mai tarziu.

    • Pt Ginel – Din pacate, pare ca mai degraba dvs aveti mintea atat de ocupata cu comunism ca nu ati observat ca:
      (I) nu aloc acestui subiect mai mult de aprox 5% din spatiul din articol;
      (ii) incerc sa vad lucrurile echilibrat, nu ideologic;
      (iii) pozitia pe care o adoptati e tipica pentru una din problemele valorice ale comunismului – problema e in exterior (am fost cuceriti de straini) – nu e niciodata barna, ci paiul.
      (iv) ideile principale ale articolului sunt altele:
      (a) propria minte ne joaca numeroase feste in noul mediu informational si acest lucru e speculat/manipulat, nu ponderat;
      (b) vectorul profund valoric tine de stadiul de dezvoltare de supra-productie (care nu are legatura majora cu capitalismul sau comunismul in sine) care a dus la un mediu economic si cultural de masa care ne impinge sa nu mai aspiram cu adevarat spre varianta cea mai buna a noastra ci sa mergem spre cea mai proasta. Or acest aspect are implicatii profunde pe tot spectrul a ceea ce facem;
      (c) gradul de complexitate, dificultatea de a evalua ceva indirect/mediat, schimbarea orizontului de timp pe asteptari si … da – si o serie intreaga de greseli serioase de abordare (inclusiv ale comunismului) au conlucrat la punctul in care suntem;
      (d) societatea informationala a facilitat tehnic un mediu distorsionat si usor de folosit zilnic;
      (e) daca nu intelegem/nu suntem atenti la vectorii profunzi, eficacitatea masurilor de ponderare/contracarare va fi mult mai mica.
      (f) trebuie actionat pe toti acestia, nu doar pe unul.

  8. Sunt tare curios cum arata neideologia celei de-a treia fundatii.

    Genul acesta de eseu este de fapt incorsetat de bagajul de prezumtii de la care porneste. Daca ne invartim in acelasi cadru de referinta constrangator, nu putem vedea alte solutii decat cele pe care ni le permite acesta. Desigur, e interesant sa citesti povestea omenirii ca o naratiune SF, dar finalul este subtire si steril: fetisizarea „valorilor” (termen abuzat din greu, dar niciodata lamurit), modele ascensionale, „neideologia”. Adica, nimic decat vorbe; sa speram ca ce nu merge azi va merge maine ca prin minune.

    Solutia, daca exista, nu poate veni decat din constientizarea si chestionarea unor prezumtii pe care acum le acceptam ca pe un dat, si nici macar nu le percepem ca ar putea fi altfel. Ma rog, fiecare la ce se pricepe, dar chiar si chestiuni de baza cum ar fi
    – de ce privim istoria ca o evolutie eminamente materiala?
    – de ce fragmentarea politica e un lucru rau?
    – de ce intelegem istoria ca un binom „elita” locomotiva vs. „mase” povara?
    – etc

    Ce vreau sa zic este ca abordarea asta atenta, rationala, planificata pe care o sustineti nu are sanse daca nu exista o scanteie interioara, contagioasa, care sa ne faca sa privim ceva altfel decat o facem acuma. Aceea trebuie cautata. Iar strapungerea se face, ca la Iona, in interior.

    • Pt Kinn. Imi plac cartile lui Asimov, dar am incercat tocmai sa ies din bagajul de la Asimov care nu include prezumtii ci aspecte care chiar se regasesc in seria respectiva si din care cam jumatate sunt false.

      Am incercat sa arat ca multe sunt false (ca prezumtii, nu ca aspiratii sau chiar convingeri ale multora), tocmai pentru ca nu se petrece suficient timp pentru a gandi A Treia Fundatie (care nu exista la Asimov).
      Cu privire la punctele concrete mentionate, ce am incercat sa arat este ca:
      (a) evolutia materiala este tocmai marele absent din discutiile valorice din viata reala si de aceea a si fost atat de eficienta negativ. Daca mai tot motorul activitatii zilnice lucreaza in directia gasirii de clienti – vom fi niste clienti mult mai bine serviti material, dar riscam sa nu ne dam seama de consecintele foarte serioase pe alte planuri. Asa cum am mentionat si in raspunsul la @Ginel, ajungem gradual sa nu mai aspiram cu adevarat spre cea mai buna varianta a noastra, ci sa mergem spre cea mai proasta si acest aspect ne va influenta in mai tot ce decidem valoric in rest, indiferent de cat de inteligenti ne consideram.
      Fragmentarea politica nu e rea in sine daca e vorba de diversitate si dezbateri de idei (e chiar necesara), dar cand trece la nivel tribalizat si ideologizat, iar protagonistii au arme atomice, trebuie incercat de salvat partea buna si combatut partea proasta.
      Nu vad „elita” ca vreo locomotiva de tip mesianic si cu atat mai putin in prezent. Motivul este insa acela mentionat in articol – in democratii nici nu pot fi diferente relevante valoric intre „elite si „populatie” (ba chiar jocul de putere favorizeaza ponderi mai mari de persoane labile valoric la nivelul elitelor in prezent). Ce am incercat sa spun este ca daca avem mai multa grija de nivelul individual (si politicile publice trebuie totusi adoptate de elita – si nu se intampla de la sine pur si simplu), si nivelul colectiv va arata curand mult mai bine.
      Invers, e o contradictie in termeni si eficienta nu are cum sa fie decat foarte redusa.
      Cred ca factorii profunzi valoric sunt cei mentionati (desigur, se putea discuta mult mai mult) si constientizarea lor in sine poate ajuta mult atat in modul de pozitionare propriu, cat si in identificarea corecta a masurilor care chiar au sanse sa duca la un progres, in loc sa fie tot false valori.

  9. Mark my words…

    Dat fiind ca institutiile insarcinate cu asta (promovarea in elita tarii doar pe baza meritocratiei) nu-si fac treaba (si ma gandesc aici la divizia din SRI insarcinata cu apararea Constitutiei si Democratiei) Romania va ajunge bucati.
    Ungaria va rupe o bucata mare din Ardeal, Rusia va rupe actuala Modova din componenta Romaniei, cea dintre Prut si Carpati iar Turcii sau Sarbii vor rupe bucati din sud.

    Refacerea elitelor pe baza de meritocratie e singura salvare iar Basescu si Johanis nu au ajutat cu nimic in acest sens. Amandoi sunt 2 presedinti ratati.

  10. Un articol serios, punand in discutie bazele existentei noastre, cu precadere viitoare.
    Imi iau permisiunea sa-l parafrazez pe Churchill si sa afirm, cu convingere: capitalismul este un sistem economic prost, dar e cel mai bun din cate s-au inventat pana acum; si sa ma opresc la prima parte a afirmatiei. De ce-l consider prost? Macar si pentru faptul ca, promovand competitia, aceasta nu se opreste, defel la cea economica, ci se rasfrange, automat, asupra tuturor aspectelor vietii. Si, parasit de etica protestanta, iata-l dand frau liber tuturor dorintelor noastre, din ce in ce mai nemasurate ( nu cumva lacomia e prima dintre pacate?). Cu efecte devastatoare, in timp, asupra standardelor vietii noatre. In conditiile in care factorii educationali ( in care familia si scoala au un rol din ce in ce mai mic – chiar presupunand un maxim de pricepere si buna credinta- iar mediul inconjurator din ce in ce mai mare in conditiile globlizarii informatiei de tot felul), cred ca partida este pierduta. Nu din punct de vedere material, domeniu in care calitatea vietii a crescut vizibil si, probabil, va mai creste, ci din cel moral. Iar acesta va conduce la disparitia, pe termen lung, a regulilor unei competitii oneste. Asa cum, la fotbal, vom aplauda tot mai des goluri inscrise cu mana, valabile atata timp cat nu a fluierat arbitrul. In acest (sumbru) scenariu personal despre viitor, unde si-ar mai gasi locul solidaritatea, fara de care un sistem social nu poate exista? Solidaritate intre cei tot mai bogati si cei tot mai saraci ( chiar daca cu totii mai „bogati” azi decat ieri)?

    • As indrazni sa spun ca exista mai multe tipuri de capitalism. Cred ca e dificil sa iti inchipui o lume post-capitalista, fara a te infiora la ideea ca asta ar insemna un alt tip de comunism.
      Discutia despre lacomie e una veche si a mai fost purtata pe aici.

      ===

      Dupa mine, autorul amesteca o viziunea asupra unui viitor indepartat cu o serie de idei de interventie aplicabile in viitorul imediat. Sigur, fiecare alege ce parte doreste pentru a o comenta, dar senzatia mea este (si rog sa fiu corectat daca interpretez gresit) ca autorul utilizeaza cimentul psiho-social, „mentalul colectiv” pentru a construi o punte intre cele doua perspective.

      La o privire mai atenta insa, dupa mine, Romania nu s-a desprins de „simbolistica” trecutului comunist, astfel incat pare sa fie obligatorie trecerea sa prin capitalism.

      Daca insa vom accepta ca Romania va balti in cripto-comunism suficient de mult timp (ceea ce nu e exclus), ne gasim in situatia de a discuta despre post-capitalism. Care poate fi imaginat fara nicio grija (:-)) si ca o societate anarhica in sensul lui Bakunin (cu reguli, dar fara conducatori), sau intr-un nou fascism (in care solidaritatea se regaseste in conceptul statului-organism). sau in orice alta revigorare posibila.

  11. Citat:
    “Economicul” are un rol valoric educativ clar negativ în prezent, dar indirect, urmărind altceva (vânzarea de bunuri). Soluția nu este distrugerea sa pentru că este esențial logistic și nu există încă alternative la îndemână (modelul actual nu ar funcționa dacă nu ar încuraja consumul).”

    Sigur, este esenta capitalismului! Nu poti cere cofetariei sau vanzatorului de autoturisme sa joace si un rol educativ.

    Este raspunderea fiecaruia sa se fereasca de impactul negativ si sa se foloseasca de cel pozitiv. Alternativa ar fi ca statul sa preia aceasta responsabiitate (lucru la care multi viseaza). Dar o asemenea abordare conduce rapid la etatism si apoi la radicalizarea stangii si la disparitia responsabilitatii individuale, care e coroloarul libertatii individuale.

    De aceea tot spun ca romanii critica stanga din varful buzelor, dar o aplauda cu ambele maini (si o si voteaza…).

    • Pt. Dedalus. De multe ori cand se discuta in extreme, ambele variante sunt false, nu doar una.
      Un individ nu poate faca fata singur acestui tip de probleme in prezent daca nici macar nu constientizeaza problemele si daca insusi propriul subconstient il pacaleste deseori.
      Alternativa nu este nici preluarea responsabilitatii de decizie, etc de catre stat (extrema cealalta).
      Rolul statului nu e, deci, de preluare de responsabilitati, ci tocmai de a ajuta sa fie vorba intr-adevar de o decizie proprie prin informare/formare si ponderarea exceselor. Deciziile recente impotriva fake news merg, de exemplu, in aceasta directie, o premiza evidenta pentru decizii corecte fiind ca informatia din jur sa fie cat mai corecta.

  12. @Lucian Bondoc

    Desigur, entuziasmul e un lucru pozitiv, chiar daca ne poarta uneori spre un discurs cam aprins. :-).

    Un motiv care m-a impins sa comentez articolul (altmineteri sofisticat – in sensul bun) este ca am recunoscut in el o parte din primele mele ganduri referitoare la educatia din Romania, de acum mai bine de 5 ani. Care prime ganduri s-au dovedit a fi eronate, dupa ce am petrecut (=irosit) cativa ani buni incercand sa le rafinez.

    Nici incercarea mea de a cladi o abordare societala pe aceasta baza nu a fost mai reusita.

    Tot asa am inceput si eu dar cand am cules diverse opinii, am fost nevoit sa tot modific si sa extinda conceptia mea, pana cand am realizat ca nu pot face inginerie sociala in democratie. Raspuns simplu, nu? Ar fi trebuit sa stiu, nu? Dar am fost atat de entuziasmat de idee, incat entuziasmul m-a impiedicat sa vad realitatea si mai ales sa ma cuplez la ea.

    Valoarea (daca insistati sa folositi aceasta terminologie) comentariilor mele consta tocmai in a sublinia concluziille pe care eu le-am desprins dupa cativa ani pe aceasta cale, ce s-a dovedit a fi infundata.

    Cauzele acestei pierderi de vreme rezida in confuziile pe care le-am facut la vremea respectiva – si pe care le regasesc in articol si in raspunsurile Dvs. la comentariile mele – si numai la ale mele.

    Reiau sintetic concluziile mele la acea incercare:

    a) educatia nu imbunatateste nimic la scara sociala, o face doar pentru individul dintr-o societate deja consolidata cu economie de piata diversa si solida;

    b) cererea de educatie este un concept economic, complet diferit de dorinta de educatie

    c) interventia normativa trebuie sa permita pietei sa corecteze greselile sale, nu sa blocheze actiunea pietei, in ansamblul societatii

    d) strict in domeniul educatiei, liberatatea de organizare, acceptarea diversificarii modelelor educative si transparenta procesului sunt esentiale, dar nu pot fi impuse din interiorul sistemului educativ
    e) orice solutia ai imagina, ea trebuie sa tina seama de optiunea indivizilor de a pleca din tara daca nu le convine situatia

    f) atat timp cat societatea este in decadere, indivizii, oricat de puternici sau de destepti ar fi, nu pot inversa procesul, ci doar ii pot atenua efectele (un fel de „aplatizare” a curbei); mutarea discursului in flosofia istoriei nu are relevanta practica

    g) nu se poate imagina o cale de evolutie sau de interventie, fie ea normativa, fie prin apel la constiinta, care sa se afle in afara politicului, deoarece acesta este cel care conduce societatea; si cum ideologia este sangele politicului, nu se poate imagina o cale de iesire prin neglijarea ideologiei sau prin fortarea sa; ideologia exprima ierarhia valorilor si nicio societate nu poate exista in lipsa acestei ierarhii. Partidele politice au puterea.

    ===

    Bun, si acum solutia mea (am mai spus-o, dar hai sa o repet aici, macar pe scurt): infiintarea statului liberal, ceea ce s-ar putea intampla doar in urma unei crize majore, pentru ca nimeni nu schimba cand ii convine, si cum tuturor romanilor le convine situatia de fapt din prezent, nici nu vor schimba ceva)

    Desigur, e un comentariu, nu un studiu, prin urmare are inevitabil neclaritatile sale.

    ===

    Un comentariu lung (chiar si pentru mine :-) dar as dori sa intelegeti bunele mele intentii de dialog. Faptul ca am tot comentat nu se datoreaza unei dorinte sadice de a fi in contradictie, ci tocmai aprecierii efortului pe care l-ati facut pentru elaborarea articolului.

    Incontestabil, recunosc in el idei indraznete, pe care si eu le impartasesc – spre pilda necesitatea unui „etos” national (dar stiu ca e o discutie extrem de periculoasa), decuplarea vitezelor de evolutie din mediul economic – spre a numi doar cateva.

  13. Multumesc pentru articol.
    Asimov a fost prima „trezire” si prima „iubire” din tinerete. A ramas unul dintre cei mai buni comunicatori pe care i-am citit: clar, succint, realist in construirea scenariilor, focusat pe oameni cheie si rolul lor. Inchideri perfecte de idei si teme.

    Eseul este lung si cu (prea) multe teme abordate.
    Da, pare ca si imperiul nostru „galactic” a ajuns la un moment de cumpana. Doar ca noi nu avem o conducere comuna a „Imperiului” si nici pe Hari Seldon. Cel mai probabil suntem abia in „copilaria” construirii „Imperiului global”, constituire fortata economic. Suntem state-feude ale viitorului Imperiu. Cine le va uni si ce familie „imperiala” va prelua conducerea? Foarte greu de prezis.

    Cand Hari Seldon ia decizia construirii primei Fundatii, el ” obține acordul conducerii imperiului”, ceea ce face ca toate problemele politice, economice, administrative, sociale care s-ar fi putut ivi in infaptuirea acestei idei, sa fie rezolvate/facilitate prin acest acord. Realitatea actuala arata doar o dezbinare si micro-fragmentare a factorilor de decizie globali, nici vorba de „acord favorabil” comun.

    Prima Fundatie ar putea inseamna Invatarea umana = stiinta bruta, fizica, matematica, chimia, biologia, ingineria, tehnologia. Cea de-a doua Fundatie ar fi Educarea umana = partea socio-umana focusata „pe dezvoltarea capacităților mentale, practic pe forța spiritului”. Un fel de psihologie/sociologie aplicata. A cam inceput sa se dezvolte la nivel global, scoala americana este deja mult inclinata spre aplicare, cea europeana mai mult spre teoretizare.

    Rezultatul final ar fi „o victorie a “spiritului” asupra “materiei”, a «mentalului» asupra «fizicului»”. M, pe parte spirituala suntem global la nivelul Epocii Medievale Europene, deci e muuuult loc de muncit pana sa se ajunga si „spiritual” la nivelul actual al „materiei” =tehnologiei. Parte de „mental asupra fizicului” e un fel de ratiune care invinge instinctul, un fel de Calaret care controleaza / domina Elefantul (aka Mindarchitect).

    „a prioritiza A Treia Fundație în lumea actuală” e deja prea mult, dpmdv. Nici macar Prima Fundatie nu este bine dezvoltata, a Doua Fundatie nu isi intelege rolul si nici nu face progrese. Peste ce sa se suprapuna a Treia Fundatie?

    „în mai toate cărțile clasice învingerea pulsiunilor și depășirea așteptărilor erau întotdeauna marca omului superior”. Da, dar „omul superior” era de fapt cel din upper class, cel care avea/are nevoile de baza asigurate. Chiar daca erau/sunt calugari spirituali, aveau/au un loc caldut unde sa doarma si o masa comuna asigurata. E usor sa iti invingi impulsurile si asteptarile atunci cand baza Maslow este indeplinita.

    ” modelul economic nu a mai avut interesul să încerce să tragă oamenii «în sus» intelectual, mental și spiritual, ci exact opusul.” Mmmm, este discutabil. Modelul economic a inregimentat oamenii in fabrici si i-a disciplinat. A lucrat la infrangerea instinctelor de rebeliune. Le-a impins copiii in scoli si a dat un sens economic vietii. Modelul economic a dus la intreruperea sclaviei si la „drepturi egale pentru femei”. Sigur, el are si parti negative, dar i-a invatat pe oameni sa isi doreasca si altceva decat instinct primar, decat nivelul 1 al piramidei Maslow. Are rolul lui in evolutia societatii si in globalizare. Spiritualitatea nu se poate dezvolta decat cu burta plina pentru ca e mult mai sus in piramida. Pana nu se trece de baza, nu se poate urca. Si „modelul economic” a ridicat baza.

    ” nu există vreo decizie perfectă, ci doar decizie mai bună decât alternativa”. Da, pentru ca nu exista 0 sau 1, decat in teorie. In practica avem probabilitati. Chiar si bitii 1 si 0 reprezinta o orientare probabilistica a momentului magnetic (sau a spinului electronului) dupa o directie impusa. De aici si relativizarea valorilor si atomizarea lor. E o chestie fireasca, in materia lucrurilor. Comportamentul atomizat este natural, in fizica materialelor. Nu e de mirare ca avem astfel de atomizari si in societatea umana. Pana la urma, suntem materie.

    Da, este timpul saltului. Este timpul ” presiunii spre o declarație a responsabilităților omului, nu doar a drepturilor omului.” Da, noul salt al omenirii ar trebui sa fie catre responsabilitate. Individuala si apoi, colectiva.

    „Elita” este o notiune relativa. Atata timp cat nu exista un reper unanim acceptat, discutiile sunt relative la reperul individual/ atomizat.

    „Ultimii 30 de ani (mai ales ultimii 20) au reprezentat o perioadă de regres valoric din ce în ce mai pregnant”. „regres valoric” este iar, nedefinit exact. Valoric in raport cu cine si cu ce? O saracire a populatiei? O pierdere a „valorilor”? Dar care valori, exact? Dogmele religiilor ca valoare? Asteptarile filosofice ca valori?

    Razboiul economic a fost dintotdeauna. Mii de ani s-a manifestat prin jafuri armate si cuceriri. Acum e mai de finete, prin influente economice si piete de desfacere. In afara de razboiul Troian care ar fi putut fi „din dragoste”, toate celelalte au fost razboaie pur economice, de jefuire, capturare, dominare, insusire. Cel actual e doar adaptat la nivelul tehnologic si educational al omenirii. Dar tot razboi economic este.

    Sunt foarte multi termeni nedefiniti concret, termeni foarte relativi la individ, termeni atomizati, daca imi permiteti. „elitele de facto din România”? Cine fiind aceste „elite”?

    Avem muuuult pana la „imperiul galactic” si „lebada neagra” care a fost pentru Imperiu Hari Seldon cu ale lui Fundatii. Dar sigur, ne indreptam inspre.

    Multumesc pentru Asimov! Si multumesc pentru articol. O multime de teme tratate condensat.

  14. Cele patru sugestii ale dv sunt cit se poate de aplicabile si societatilor occidentale unde din pacate multi dintre politicienii care fac legile sunt departe de a fi cei mai calificati pentru posturile respective (vezi, de ex, farsa alegerilor presedintelui Comisiei Europene, unde si candidatul principal si cel ales sint mostre de incompetenta). Mie cea mai ingrata sarcina mi se pare cea de a impiedica ascensiunea non-valorilor. De asemenea cum poate fi stopata ascensiunea politicienilor venali? Ca e vorba de Orban, Erdogan ori Trump, cei care ii voteaza, chiar si atunci cind sunt persoane educate, ii voteaza netinind cont de profilul lor moral ori de competenta in guvernare.

    • Multumesc pentru comentariu. Asa este, articolul referindu-se in principal la lume in general (am mentionat Romania doar marginal). Doar ca Romania sta mult mai prost, cumuland problemele din ambele lumi cu care s-a intersectat in ultimii 50 de ani si putine din partile bune.
      Legat de ascensiunea prea mare a non-valorilor – ea este produsul vectorilor respectivi si al unor decizii proaste grave suplimentare la noi – nu se va schimba de la sine pentru ca mecanismul actual asta produce.
      Daca se va actiona asupra mecanismului, rezultatul se va schimba, chiar daca pare indirect.
      Votul este, oricum, bazat fundamental si pe plaja de optiuni care se prezinta. De aceea trebuie participat la vot si aleasa tot timpul varianta ceva mai buna/sau mai putin rea (si nu asteptat cea perfecta) – gradual se va cunoaste. Mai este si posibilitatea unei schimbari bruste (de regula intr-un context radicalizat) – dar e un scenariu riscant si care nu ar trebui urmarit. In orice caz, chiar daca s-ar intampla asa ceva, in lipsa unui plan coerent inchegat la acel moment, rezultatul intr-un termen destul de scurt va fi similar cu cel anterior pentru ca mecanismele vor continua sa produca ceea ce pot sa produca.

      • Si eu multumesc de raspuns. Dupa cum ziceam, cele doua caracteristici pe care ar trebui sa le aiba guvernantii sint competenta si onestitatea. Nu stiu sa va spun spontan care e mai importanta insa Romania, ca si restul tarilor din orbita sovietica, are dezavantajul de a fi pornit de la zero dupa revolutie ((in sensul de zero acumulare de bogatie). De aici si lacomia generala.
        Apropo de vot: Cred ca electoratului ar trebui sa i se repete la nesfirsit sa citeasca CVul candidatilor.
        PS Nu am inteles ce vroiati sa spuneti cu „mecanismul actual”. La noi, ca in orice tara libera (si Romania e acum libera), exista partide politice cu candidatii respectivi si mecanismul mi se pare acelasi ca in Europa (SUA e cam altfel datorita luptei politice limitate la doua partide). Ca managementul politic si economic in Romania e de o calitate mult sub nivelul european (si chiar al altor tari est-europene) cred ca e un fenomen cultural specific iar ethosul romanesc (ca orice ethos) e cam greu de schimbat. Trebuie sa ne bucuram insa ca semanam bine ca viata politica cu italienii …

  15. Abordarea filozofica a existentei economice, sociale si culturale este deosebit de meritorie pentru autor. Nu sunt un admirator al literaturii science fiction. Ceea ce se poate vedea azi sunt cateva aspecte majore, si anume: 1. Planeta noastra este unica, cu resurse epuizabile si neregenerabile si care suporta o mare presiune umana. 2. Sistemul politic actual, axat pe partide pare unul rupt de realitati economice si sociale si mai inclinat catre a castiga doar voturi si a isi satisface clientela politica, dar nu neaparat ceea ce inseamna calitatea vietii pentru natiune. 3. Forma actuala de capitalism care timp de 250 secole a functionat perfect, acum in era digitala si a roboticii arata ca are crevase greu de trecut. 4. Clivajul dintre paturile sociale se adanceste in loc sa se estompeze, clasa de mijloc devine tot mai anemica. 5. Era internetului unde multe date si informatii se gasesc in abundenta arata ca educatia asa cum o stiam generatiile mai vechi nu mai are cautare prea mare si nu mai avem mare nevoie de modele.6. Modernizarea infrastructurii reduce timpul, mareste viteza de reactie si ne da impresia de modernizare, dar duce invariabil la noi forme de poluare si degradare a mediului mai greu sesizabile.7. Consumerismul asa cum exista in societatea de azi se va diminua treptat, in ciuda unor noi actiuni de inovare si cercetare. 8. In viitor, tot mai multi oameni vor pune pret pe calitatea vietii, a mediului si nu neaparat pe o longevitate foarte mare.

  16. Se vorbeste foarte mult despre imperiu si foarte putin despre individ, se vorbeste foarte mult despre productie si foarte putin despre distribuirea profitului. Se proclama multe despre bine fara a-l defini si se ignora convenabil ca binele de la individual la colectiv este doar absenta temporara si partiala a suferintei.
    Ipotezele si tezele articolului sunt eronate.

    • Chiar aproape doar raportat la individ vorbesc in articol, pe ideea ca societatea nu are cum sa nu fie in f stransa legatura cu partile componente din punct de vedere valoric.
      Nu am pretentia ca articolul reprezinta adevarul absolut dar nu am vazut in comentariu argumente concrete impotriva celor scrise, ci mai mult o pozitionare ideologica. Distribuirea profitului e un aspect destul de cunoscut, dar nu e un vector valoric profund in sine, ci subsidiar si nu poate fi vazut in nici un caz de sine statator. Pentru detalii cu privire la cum vad problematica, daca e de interes puteti vedea articolele Cursa Infernala si Cum am ajuns o societate de consum. Oricum, daca va ganditi la vreo distribuire a profitului in sensul promovat eronat de comunism – egalitate de rezultat, nu in principal de oportunitati – nu avem intr-adevar aceeasi parere, pentru ca nu ar trebui sa existe egalitate de rezultat decat la egalitate de efort si de aport.

      • Este vectorul fundamental deoarece fundamentul societatii este contractul social. Oricum, daca faceti cumva declaratii rasiste si in special antisemite -nu avem intr-adevar aceeasi parere , pentru ca nu ar trebui sa existe ideologie sau egalitate cand se mentioneaza doar distribuirea profitului.
        „Si totusi se distribuie”.

        • Pt „Sari” – Nu-mi dau seama daca sunteti tot „Sergiu” si ati incurcat pseudonimul cu care ati intrat sau sunteti altcineva, dar pare ca v-ati ratacit complet cu acest comentariu la acest articol. Poate ati dorit sa comentati alt subiect.
          Daca va referiti la articolul meu sau la raspunsul dat lui „Sergiu” pe fond nu am identificat nimic in ce ati scris care sa permita intelegerea a ce doriti sa spuneti si in rest, inteleg ca daca am parerea ca egalitatea de rezultat nu ar trebui deconectata de egalitatea de efort si de aport as fi probabil rasist ba chiar antisemit!
          Eu nu stiu daca dvs sunteti rasist sau antisemit, dar foarte jos cu decenta dialogului si a comportamentului cand nu aveti argumente pare destul de evident.

  17. Am citit, ca mai toti pasionatii de SF, atat seria Fundatiei, cat si alte serii celebre , sau doar carti care-ti raman in memeorie (Dune, Infanteria Stelara, Vantorul de recompense, Orasul si stelele ec)
    Fiecare are „chichirezul” ei.
    la Fundatie este o lunga si intortocheata poveste, cu puncte forte in ficare carte, care te duce ba la planeta, chiar la galaxia care are o constiinta colectiva, ba la faptul ca un singur om (Trevize) va decide cine castiga meciul dintre Fundatii, un om ales cumva (putin cam fortat as zice) pentru puterea lui de analiza si a alege solutia corecta….viitorul unui univers intreg, ma rog, o Galaxie, va sta in decizia unui singur om!
    Fiecare cititor va gasi si va gandi „ceva”, probabil altfel … seria este foarte complexa si excede cu mult conditia umana „economica” as zice :P,
    In seria Dune gasim aventura si religie, aia care face ca miliarde de vieti sa piara in numele lui Muad Dib, in Orasul si stelele gasim un fel de comunism perfect supertehnologizat in care nimeni nu trebuie sa faca nimic, sute de milioane de ani, nu-i de colea, nu? :P totul fiind asigurat de masini…dar asta nu este suficient, omul este un animal curios si liber, se naste un unic, curios nevoie mare, in Vantorul de recomepense gasim androizi si empatia fata de animale care, cica este specifica omului, definitorie chiar…. am dubii mari, am vazut oameni care ar fi fost catalogati ca androizi din cauza lipsei de empatie fata de animale, in Gambitul stelelor, o carte foarte faina iarasi, gasim o radacina care ne duce in final la Creator, de fapt, Creatori, stelele insasi….
    As zice ca altceva este cumva comun acestor scrieri, nu chestiuni „marunte”…in comparatie cu Viata, cu Universul
    Ce?
    In seria Fundatiei avem atat constiinta colectiva planetara cat si individul care poate decide soarta Universului, in Dune avem individul superinzestrat care devine Dumnezeul altor lumi, in Orasul si stelele avem un alt individ, altfel, curios, care renunta la confort pentru a cauta alte civilzatii, in Vantorul de recompense avem iarasi un individ care face si drege, iscusit in a vedea daca esti empatic fata de o albina, sa zicem, in Gambitul stelelor un individ care gaseste solutia calatoriei stelare si a vietii vesnice utilizand o radacina si niste piramide antice (parca), in Infanteria stelara un tip curajos, foarte etic si moral datorita unui sergent si unui prof de nustiuce…deci ce avem comun?
    Individul altfel, nu ala edcat foarte bine,….astia sunt restul
    Desigur avem si supertehnologii, si superconstiinte….dar individul ala altfel face diferenta.
    Si „ala” nu apare doar dintr-un sistem educational foarte bun, orice-o fi insemnand asta ….ce sa mai vorbim ca nu poate sa apara dintre cei care asteapta de la stat mai totul.
    Mai departe nu mai stiu…:P cum e recunoscut, cum e pus in valoare, se pune singur? cine-i decide valoarea , totul depinde doar de el? de mediu,? de context? Nu toti „aia” altfel sunt si buni (Catarul, de ex), mai e si cate-un Dumnezeu, Gaia, Stelele, Robotul…complicata treaba

  18. Educatia, inglobeaza in multiplele ei forme de reprezentare, necesitatea umana numita cunostere , construind viitorul individului in societate , toate acestea pornind de la particularitatile fiecaruia si de la posibilitatile mintii fiecaruia de a intelege , de a accepta mereu si mereu noul ,pornind de la o baza ce a cuprins stocarea intelepciunii umane de-a lungul timpului . Statul are doar obligatia de a reglementa formele de invatamint existente deja, ca facind parte din societate si de a incerca sa puna in valoare cunostinte minimale pe care individul le poate sau nu le poate maximiza ca si cunostiinte proprii , ca urmare a unui viitor parcurs asumat de fiecare persoana in parte . Cumulul de cunostinte este doar o parte a invatamintului, educatia are in componenta si alti factori de determina sau poate determina succesul , factori ce se numesc : corectitudinea profesorului atit in luarea unor decizii nonpartinice , ca parte a unei reprezentarii sau pozitii uniforme fata de toti elevii clasei , modalitatile de prezentare a materiei studiate in asa fel incit toti elevii sa poata intelege exact tema propusa dezbaterii , nonfavorizarea unora in defavoarea altora sau exacerbarea unor favoritisme ca model de sustinere doar a unora , vizibile tuturor . Invatamintul romanesc are obligatia de a se reintorce , nu la o perioada anume , ci la modalitatile cistigatore ce sustin ca un intreg societatea .Din nefericire, invatamnitul romanesc actual este parte a degradarii societatii in general si de aici au pornit mai toate relele ce cuprid acest fllagel (partea lui de rau ) numit societatea romana actuala . Sa speram ca aceasta PANDEMIE poate modifica si intelegeri trecute ,ca mod de functionare a invatamintului , poate schimba si procedurile de invatare prin digitalizarea totala , poate elimina din sistem pe cei care nu sunt pregatiti pentru aceste noi forme de invatamint , poate maximiza nevoia elevului de o cunostere specializata , fara a se simti necesitatea inmagazinarii unor cunostiinte multiple ,dar nefolositoare ca si mod de viata . Cine doreste si poate nu este impiedicat sa cumuleze si alte forme de cunostere . O vreme , acest studiu ,facut in paralel ,va produce mari modificari la nivel personal si fiecare elev isi va descoperi singur calitatile si dorintele ce pot cuprinde accesul la propriul lor viitor .Profesorul atoatestiutor si a toate decident nu mai este de actualitate .

    • De acord cu cele exprimate de dv. Numai ca educatorii, invatatorii, profesorii care aleg acum sa lucreze in sistem nu sunt cei mai buni, dar au un contract de munca pe durata nedeterminata si un salariu cat de cat asigurat. Daca ar activa pe un contract de doi ani si dupa rezultatele bune sa fie prelungit inca doi-trei ani. Asa cum este acum nu avem sanse sa facem alte rezultare in educatie. Vrem principii corecte dar acestea trebuie sa detina o legislatie buna si nu una permisiva si cu zeci de schimbari de la an la an si cu alt ministru in fiecare an.

  19. Multumesc. Referitor la „mecanism” aveam in vedere ce este in prezent in lipsa sau insuficienta celor 4 aspecte minimale pe care le vad necesare pt progres a) programe educative legat de pb subconstientului si riscul de manipulare b) promovare din scoala a unui soclu de valori, c) responsabilizarea mai mare a informatiei din spatiul public si d) promovarea de modele corecte (macar la televiziunile publice, de exemplu). Fara acestea, ponderea de elite slabe si de false valori promovate va ramane mare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Lucian Bondoc
Lucian Bondoc
Absolvent al cursurilor Facultății de Drept, U.B (1998), Colegiului Juridic Franco Român de Studii Europene(1998), ciclului internațional lung al Ecole Nationale d’Administration (2000) și masterului în afaceri europene organizat de ENA și universități partenere (2000). A lucrat un an în cadrul administrației publice în perioada 2000-2001. Ulterior a activat ca avocat (din 2008 - ca partener). În afara domeniului juridic, este interesat, în principal, de bună guvernanță, studii comportamentale și viitorologie.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro