miercuri, iunie 19, 2024

Adevăr sau… viclenie?

„Do me a wrong, you’re a bringer of evil
The Devil is never a maker
The less that you give, you’re a taker
(…)
Well, if it seems to be real, it’s illusion
For every moment of truth, there’s confusion in life
(…)
Fool, fool
Look for the answer
Fool, fool, fool”
Black Sabbath, Heaven and Hell, „Heaven and Hell” (1980)

Ni se spune că trăim într-o eră a post-adevărului, unde realitatea poate fi de-construită și re-construită de către fiecare dintre noi. Într-un fel, este adevărat (sic!). Astăzi avem mult mai multe mijloace (tehnice) pentru a ne izola de lume și a trăi într-o realitate (virtuală) pe care să o putem controla în direcția dorită. Eșecurile de etapă ale universurilor virtuale „la purtător” se datorează numai primitivismului tehnologiei. Deja anul acesta se anunță a fi cel în care „ochelarii de realitate virtuală” vor deveni în sfârșit fiabili și disponibili pe scară largă. Chiar dacă visul „Meta-versului” pare a se fi năruit în criza industriei IT de la începutul acestui an, succesul contemporan al francizei Avatar (bazat în special pe nevoia de escapism) ne demonstrează că lumea caută în continuare o realitate alternativă. „Construcția socială a realității” începe să devină o construcție personală a realității. Ne alegem „prietenii” din rețelele sociale pe baza „afinităților (s)elective” sugerate de algoritmii platformei și renunțăm la ei („unfriend”) imediat ce ne contrazic, oferind acelorași algoritmi mai multe date pentru a ne „găsi” alți prieteni mai potriviți. Adevărul a devenit atât de dureros, încât pretindem să fie ocultat în moduri din ce în ce mai prietenoase. Anumite porțiuni din el se dovedesc a fi atât de usturătoare, încât sunt îndepărtate complet din discursul acceptabil. Altele pur și simplu sunt marcate cu avertismente de genul „Atenție, urmează detalii care vă pot afecta emoțional”. Adevărul nu mai este dorit.

Unii afirmă că trăim în epoca post-Adevărului, în care credința (ousia) personificată în ființa (hypostasis) lui Iisus este lăsată la o parte sau, în cel mai buna caz, este folosită ca simplu argument pentru a demonstra micile noastre dispute sublunare. Pentru unii, „adevărata” credință justifică lupta fizică împotriva celor care și-au „uitat” credința; pentru alții slava lui Iisus necesită oprirea progresului tehnic; iar alții consideră că „mărturisirea” Adevărului este mijlocul perfect pentru propria propășire lumească.

Și totuși, adevărul se încăpățânează să existe în lume, așa cum Adevărul s-a încăpățânat să se întrupeze și să ni se arate în ciuda reticenței noastre congenitale.

Paradoxul mincinosului

Imaginați-vă trei personaje: unul spune mereu adevărul (să-l numim „Idiotul”), unul minte mereu (să-l numim „Mitomanul”), al treilea alege dacă să spună adevărul sau să mintă, în funcție de interesul de moment (să-l numim „Politicianul”). Care dintre acestea vi se pare mai indezirabil din punct de vedere moral? O să-mi spuneți că, morala fiind despre oameni și alegerile lor din lumea reală, numai Politicianul poate fi o referință reală, orice om fiind un zoon politikon, iar ceilalți doi fiind doar prototipuri ideale care nu există „în natură”. Dar, la fel ca Idiotul, și Mitomanul este o persoană „de încredere”. În definitiv, știi că mereu evită să spună adevărul. Din acest punct de vedere, paradoxul mincinosului este fals pentru că mincinosul nu va spune niciodată „Eu mint”. Numai cel care alege când să mintă (i.e. Politicianul) o va face. Până și Petrică din pilda cu Petrică și lupul spune adevărul ultima dată, când chiar vine lupul…

Există așadar o diferență între adevăr-falsitate (categorii logice) și bine-rău (categorii morale). Minciuna este cumva cu un picior în ambele lumi: mincinosul știe care este adevărul, dar preferă să-l oculteze. De aceea, Diavolul nu este un mincinos patologic (el nu este Mitomanul), ci un „maestru al minciunilor”. El îmbracă minciuna în hainele adevărului. Tocmai de aceea Nicolae Steinhardt ne avertizează în Jurnalul fericirii să nu-l credem pe Diavol nici dacă încearcă să ne convingă că Dumnezeu există. Problema nu este cea a adevărului ca relație logică, ci este mai degrabă problema caracterului moral al celui care (ocazional) se folosește de adevăr pentru a atinge scopuri blamabile moral. Și în zilele noastre vedem cum personaje cu o ținută morală corectă sunt demonetizate public prin „dezvăluiri” despre anumite aspecte din trecutul lor. Chiar și când acestea sunt adevărate, ele nu ar trebui să fie suficiente pentru a descalifica total ideile susținute de acea persoană. Fiecare opinie ar trebui analizată independent de persoana care o spune sau o susține; ea ar trebui să fie o chestiune obiectivă. Tocmai de aceea, argumentul ad hominem este o eroare logică, pentru că alterează analiza ideilor prin prisma persoanelor care le susțin. Adevărul este o armă cu două tăișuri…

În mod similar, minciuna nu este întotdeauna blamabilă, ci doar atunci când este folosită în scopuri maligne. Fericitul Augustin însuși (unul dintre cei mai intransigenți moraliști) pretinde că poate exista justificare morală pentru minciună atunci când aperi o valoare mai mare. Prin urmare, adevărul nu ar fi o valoarea absolută, iar minciuna nu ar fi o atitudine eminamente greșită. Fondatorul scolasticii medievale, Anselm de Canterbury, are el însuși unele îndoieli despre adevăr. Pe de altă parte, filosoful contemporan Sam Harris zice că din punct de vedere economic este mai eficient să spui mereu adevărul (iar dacă nu vrei să-l spui, mai bine să taci decât să minți).

Minciuna reprezintă totuși o categorie diferită de cea a falsității. Dacă în cazul celei din urmă, afirmația falsă este o simplă necorelare obiectivă cu adevărul obiectiv care derivă din necunoaștere, în cazul minciunii se adaugă și o intenție de a ascunde un adevăr care îi este cunoscut subiectului. În drept, falsitatea este eroarea, în timp ce minciuna este dolul. De aceea este greșit să analizăm dolul ca specie a erorii. Totuși, uneori se mai vorbește încă despre o minciună acceptabilă (dolus bonus). Dar asta se întâmplă pentru că dreptul este un sistem realist (pragmatic) care nu-și mai recunoaște (de multe ori) izvorul moral. În fond, rolul dreptului într-o societate (post)modernă este (doar) acela de a asigura funcționarea eficientă a societății prin reducerea externalităților. Faptul că multe reguli juridice reflectă precepte morale ține mai degrabă de natura comună a raționamentelor care au decantat cele două categorii de norme, decât de vreo filiație naturală a dreptului din morală.

În planul logicii, problema „adevărului subiectiv” este una falsă (sau cel mult o non-problemă), pentru că adevărul (logic) se raportează la realitatea obiectivă. În schimb, în plan etic, minciuna are în vedere doar o afirmație care este în contradicție cu adevărul subiectiv al celui care face afirmația. Este posibil ca acel adevăr subiectiv însuși să fie în contradicție cu adevărul obiectiv. Dar atât timp cât subiectul își exprimă propria opinie (doxa), propria viziune asupra realității, el nu va spune o minciună. Tocmai de aceea, minciuna este greu de dovedit, pentru că dovada presupune compararea afirmației (care este obiectivă) cu credința interioară a subiectului (care este adevărul său subiectiv de la momentul exprimării). Or, această credință interioară este imposibil de cunoscut ca atare; ea trebuie dedusă din diferite (alte) manifestări ale subiectului din perioada relevantă.

Minciuna a intrat în lume sub forma adevărului parțial. Șarpele i-a spus Evei că nu va muri dacă va mânca fructului cunoașterii (binelui și răului). Și așa era. Pentru că viața veșnică era atributul fructului pomului vieții. Prin urmare, dacă mânca din pomul cunoașterii și continua să mănânce și din pomul vieții, urma să-și păstreze imortalitatea. De asemenea, i-a spus că după ce va mânca din pomul cunoașterii, va avea o înțelegere similară divinității. Și așa era. Pentru că Dumnezeu se supără că acum „Adam s-a făcut ca unul dintre Noi, cunoscând binele și răul”. Așadar, șarpele nu a mințit prin ceea ce i-a spus Evei. Ce a omis însă să-i spună este că încălcând porunca Domnului (singura interdicție, de altfel), va suferi sancțiunea expulzării din Rai, cu consecința interdicției de mai avea acces la pomul vieții. A fost o simplă minciună prin omisiune camuflată sub o serie de adevăruri parțiale. Este interesant că atât Eva, cât și Adam, atunci când au fost mințiți nu cunoșteau ideea de minciună (pentru că nu gustaseră din fructul cunoașterii binelui și răului). Ei au fost doar victimele minciunii prin omisiune a șarpelui. Ei și-au primit pedeapsa nu din cauză că au fost păcăliți, ci pentru că au încălcat porunca (simplă) de a nu face lucrul interzis (fără să aibă nevoie să cunoască motivul pentru care nu trebuie să-l facă).

Adevărul în epoca informației

În zilele noastre, minciuna pare să fie mai greu de utilizat, de vreme ce sursele de informare sunt mult mai la îndemână. Și totuși, chiar și atunci când „victima” este în cea mai bună poziție de a verifica acuratețea afirmațiilor „mincinosului”, minciuna se încăpățânează să prolifereze. Acum câțiva ani, cel mai de succes investitor al planetei, Warren Buffet, a fost înșelat să achiziționeze o afacere din Germania pentru un preț de zece ori mai mare decât valoarea reală. Evident că miliardarul a angajat consultanți excelenți, dar aceștia nu și-au putut închipui că „ținta” va recurge la cea mai primitivă metodă de minciună – falsificarea unor documente prin prelucrarea imaginilor reale într-un program de editare de imagini. În litigiul care a urmat, instanța a constatat existența acelor falsuri grosolane și i-a sancționat pe cei responsabili. Dar important este că nici măcar o echipă experimentată de consultanți specializați nu a putut să creadă că, la acel nivel, minciuna poate fi atât de utilizată…

În primele faze ale privatizării în România, atunci când se pusese problema privatizării Băncii Române pentru Dezvoltare, izbucnise un scandal mediatic imens cu privire la unele fraude bancare orchestrate de Gabriel Bivolaru, devenit între timp deputat. În ciuda notorietății situației (existența unor cecuri și bilete la ordin falsificate grosolan, dar cu privire la care un funcționar bancar alesese să „închidă ochii”), solicitarea consultanților angajați de băncile interesate în privatizarea BRD de a vedea documentele în cauză (pentru a evalua impactul financiar al fraudei) s-a lovit de refuzul ferm al conducerii BRD de la acea vreme. Prin urmare, cumpărătorii erau puși în situația de a-și asuma o pierdere a cărei întindere nu o puteau cunoaște, deși știau că ea există și este considerabilă. Oare atitudinea acelui președinte de bancă de a refuza accesul la informații a fost o formă de minciună? În definitiv el nu a negat existența problemei, ci doar a refuzat accesul la informații pe motiv că o anchetă penală se afla în derulare…

Problema adevărului absolut

Sunt două probleme pe care le văd exacerbate în ultimele luni pornind de la aceste teme: cum combatem minciuna și dacă nu cumva ar trebui să-l eradicăm chiar pe mincinos.

Cât privește problema mijloacelor cu care poți lupta cu minciuna, pare că adevărul nu mai este suficient și trebuie să recurgi la minciună sau cenzură pentru a combate minciuna. Trăim într-o epocă a simplificărilor. De aceea, de multe ori, afirmațiile sunt judecate scoase din context. Iar atunci când se arată contextul pentru a judeca valoarea de adevăr a afirmației, publicul consideră că se încearcă o ascundere a adevărului. Așa că se preferă proferarea unei minciuni simpl(ificatoar)e pentru a combate minciuna scoaterii din context… Altfel spus, ambele părți apelează la adevăruri parțiale (incomplete) care au avantajul de a fi categorice (deci sunt simplu de comunicat), dar au dezavantajul de a fi simple minciuni (ca adevăruri incomplete).

De partea cealaltă, problema interzicerii mincinosului, în locul interzicerii minciunii se lovește de observația că nimeni nu este un mincinos absolut. Și atunci interzicerea tuturor comunicațiilor care provin de la un agent (fie el și un mincinos dovedit) poate să cenzureze și mesaje adevărate (fie ele și jumătăți de adevăr). În definitiv, niciun actor actual nu poate fi definit drept Mitoman; toți sunt Politicieni. Observăm această dublă măsură dusă la extrem în cazul războiului din Ucraina. Sursele ucrainene sunt preluate telles quelles în Occident, în timp ce cele rusești sunt puternic cenzurate. Or, cel puțin atunci când se pronunță asupra unor fapte (iar nu doar emit opinii subiective), ar fi util să vedem ambele versiuni, cunoscut fiind faptul că într-un război ambele tabere ascund adevărul… Poate că din două jumătăți de adevăr am putea să ne formăm o ideea mai exactă despre adevăr, decât putem dintr-o singură jumătate.

Valoarea adevărului azi

Dacă ne gândim la zona publicității (comerciale), putem să observăm o proliferare a „minciunilor albe”: toate produsele sunt „cele mai …”. Dacă vei folosi produsul C vei avea succes în viață sau vei scăpa de toate necazurile. Nimeni nu își face iluzia că mesajul publicitar este adevărat. Lucrurile o iau însă razna atunci când reclama pretinde să rezolve o problemă punctuală, de exemplu să vindece acneea. Atunci, când se dovedește că produsul nu numai că nu rezolvă problema, dar generează probleme de sănătate serioase, deja suntem pe un teren care nu mai este nici măcar (simplă) publicitate înșelătoare, ci pune problema unei minciuni care determină o răspundere agravată.

Hannah Arendt a încercat să ridice adevărul la nivel de principiu absolut: Fiat veritas, et pereat mundus? Cred că adevărul este o bază necesară pentru sănătatea unei societăți, dar el nu trebuie absolutizat. Se poate, de asemenea, discuta despre adevărul privit ca (simplu) standard, care poate ceda întâietate în conflict cu alt principiu. Astfel, de exemplu, când ești în război nu poți fi obligat să spui adevărul despre planurile tale militare dându-i astfel inamicului șansa să le contracareze.

Între cineva care spune mereu adevărul (Idiotul) și cel care poate alege să mintă (Politicianul), ultimul nu cumva are un avantaj competitiv? Diferența dintre martor și avocat, care a adus renumele de mincinos avocatului, este tocmai aceea că martorul este obligat să spună adevărul… De fapt, și avocatul preferă să spună adevărul, doar că el trebuie să arate acea parte din adevăr care îi profită poziției clientului său. Așa cum arată parabola din filmul Liar Liar (1997), un avocat „blestemat” să spună mereu adevărul nu-și pierde automat toată clientela.

Jurământul martorului ne arată că doar adevărul este acceptabil. Formula din art. 318 din Codul de procedură civilă („Jur că voi spune adevărul și că nu voi ascunde nimic din ceea ce știu”) arată că obligația martorului este de a devoala întregul său adevăr (subiectiv). De altfel, porunca a noua a decalogului („Să nu mărturisești strâmb împotriva aproapelui tău”) are un înțeles similar.

Ubi societas ibi veritas

În definitiv, problema adevărului și a valorii sale pentru societate poate fi definită și prin analiza liantului social. Altfel spus, depinde câtă importanță asociem încrederii (și cât de mult repudiem înșelarea încrederii). De exemplu, se spune că dacă suntem păcăliți a doua oară, problema este la noi: „Fool me once, shame on you; fool me twice, shame on me”. Problema este însă una de funcționare a circuitului civil: ne dorim ca persoanele care înșală să fie eliminate din acesta, sau ca ele să se oprească din a înșela? Ne dorim ca numai Idioții să aibă dreptul să încheie contracte? Sau admitem că și Politicienii o pot face, dar atunci va fi nevoie de mecanisme mai complicate (și mai costisitoare pentru societate) de verificare și sancționare a veridicității promisiunilor. Într-o lume de Idioți, dreptul ar fi mult simplificat, chiar dacă nu ar dispărea complet. Așa cum ne arată povestirile cu roboți ale lui Asimov, chiar și între agenți care nu pot (ontologic) să mintă (roboții), este nevoie de un set (minimal) de legi…

Recent, a reapărut pe scena publică problema secretelor de stat. Este dezirabil să eliminăm asemenea secrete? Cei care le dezvăluie sau care doar le află (în virtutea misiunii lor) sunt blamabili? Altfel spus, poate interesul public să justifice minciuna? Dar dacă în locul secretului de stat punem un secret privat? Protecția datelor personale și a vieții private nu este importantă? Cred că este vorba despre false probleme. Adevărul nu implică în mod necesar devoalarea tuturor faptelor cunoscute. El solicită doar să eviți să minți. Așadar, nu este nevoie să minți pentru a ascunde informațiile sensibile; este suficient să nu le dezvălui.

„Ocolirea adevărului” sau „cosmetizarea” sa este atât de puternic asociată cu discursul politic, încât promisiunile electorale au devenit un exemplu tipic de acte juridice jocandi causa. Astăzi, în timpul grevei profesorilor, vedem cum oamenii au ajuns să nu mai aibă încredere în guvernanți până când promisiunile acestora nu sunt „publicate în Monitorul Oficial” ca texte de lege. Protestele din Franța demonstrează că adevărul (care este de multe ori neplăcut) nu are tracțiune electorală (cel puțin nu atunci când chiar se concretizează). Nenea Spirache din Titanic Vals este doar un personaj de teatru… Uneori, politicienii ajung chiar să deformeze regulile matematicii pentru a le servi propriilor interese de moment. Aceste manipulări politice ale adevărului au făcut ca uneori, politicienii înșiși să simtă nevoia să formuleze principiile pe care se bazează construcția sistemului politic ales ca fiind adevăruri obiective. Este exemplul celebrei Declarații de independență a Statelor Unite ale Americii unde se afirmă că „We hold these truths to be self-evident, that all men are created equal, that they are endowed by their Creator with certain unalienable Rights, that among these are Life, Liberty and the pursuit of Happiness.” Însă, așa cum explică foarte frumos Hannah Arendt, tocmai nevoia de a le declara „adevăruri evidente” demonstrează caracterul lor relativ.

Minciuna, atunci când este exhibată public, tinde să distrugă urzeala realității. Așa cum sună câteva versuri preluate dintr-un imn biblic al pastorului german Paul Gerhardt (sec. XVII) care au devenit celebre în secolul XX prin incorporarea de către Cliff Burton într-una dintre cele mai frumoase melodii ale Metallica, „To Live Is to Die” de pe albumul „…And Justice for All” (1988): „When a man lies, he murders some part of the world./These are the pale deaths which men miscall their lives.” Dreptul ar trebui să reprime minciuna cât mai eficient cu putință, iar delimitarea minciunii de simpla falsitate este o zonă în care această „luptă pentru drept” încă se mai poartă…

Distribuie acest articol

78 COMENTARII

  1. ”adevărul nu mai este suficient și trebuie să recurgi la minciună sau cenzură pentru a combate minciuna.”

    În urmă cu peste 230 de ani, niște oameni care cunoșteau mult prea bine ce se întâmplă în societățile europene în care conducerea statului era deținătoarea absolută a adevărului și putea condamna la moarte pe oricine avea altă părere, au hotărât că nu este suficientă Constituția și au introdus primele 10 amendamente, ratificate în bloc sub forma The Bill of Rights.

    Ce spune Primul Amendament:

    Congress shall make no law respecting an establishment of religion, or prohibiting the free exercise thereof; or abridging the freedom of speech, or of the press or the right of the people peaceably to assemble, and to petition the Government for a redress of grievances.

    După mai mult de 230 de ani și după două războaie mondiale, în care urmașii Părinților Fondatori au fost nevoiți să intervină militar în Europa, este absolut înduioșătoare convingerea cu care europenii reușesc (în secolul 21!) să raționalizeze iarăși necesitatea cenzurii. Se pare că de asta (pretind europenii că) luptă împotriva lui Putin, doar ca o scuză ieftină pentru a aplica chiar metodele lui.

    • Eu cred că adevărul este puțin mai nuanțat. Europenii nu aplică metodele lui Putin pentru că pur și simplu sistemul democratic european nu permite un control total al instituțiilor. De altfel, vi se pare că deciziile de impunere a cenzurii au avut vreun succes în Europa? Nu aș fi la fel de tranșant cu privire la cenzura din Rusia… De altfel, acesta este principalul avantaj al democrației: permite efectuarea de experimente diverse, iar cele care nu sunt acceptate de public dispar, nu se mai propagă. Oamenii își mai pierd funcțiile, nu sunt eterni, partidele se mai schimbă la guvernare (și nu sunt alese cu 95%) etc. Nu văd aceste lucruri în Rusia lui Putin…

      • „vi se pare că deciziile de impunere a cenzurii au avut vreun succes în Europa?”

        Faptul că nu au succes e real, dar faptul că aceste decizii există în Europa nu poate fi negat. Știți de ce nu au succes deciziile de impunere a cenzurii? Tocmai datorită tehnologiilor americane și platformelor media americane. În urmă cu 2-3 ani, când mizeriile politicianiste europene ajunseseră la maximum, cineva a preferat să-și vadă blogul retrogradat din listă, dar a lăsat nemoderate toate comentariile mele, care pe altă platformă erau cenzurate. E adevărat că a lăsat nemoderate și toate înjurăturile securiștilor de rit nou la adresa mea, dar asta nu a făcut decât să credibilizeze și mai mult comentariile necenzurate.

        Platformele media nu sunt sub controlul Comisiei Europene, de asta cenzura nu are succes, în esență. Altfel ar fi exact ca în Rusia lui Putin.

        Iar democrația europeană e doar la nivel de lozinci, exact cum era ”democrația populară” de pe vremea lui Ceaușescu. Ați votat dvs pentru sau împotriva Ursulei? Democrația adevărată e în Statele Unite: acolo se aleg procurorii, se aleg judecătorii locali, se aleg șerifii (șefii poliției) etc. În Europa n-o să vedem așa ceva nici în secolul viitor. Procese cu jurați când o să vedem în România aceea nemaipomenit de democratică?

        • @Harald
          Comentariile tale au fost retrogradate deoarece nu aduc niciun plus de valoare nicaieri. Oricine doreste iti poate citi comentariile aprobate pe aceasta platforma si se lamureste repede cu cine are de-a face. Marea parte a comentariilor tale sunt doar provocari pentru a cauta scandal, intimidare si dominare psihologica, rasism mascat si denaturari ale discutiilor. Prin nepublicarea acelor comentarii in cazul tau s-a facut doar o igienizare a spatiului public de pe internet, n-are nicio legatura cu nicio cenzura. Iar igiena este necesara oriunde, mai ales in democratii.

          • @Pavels – comentariile mele nu au fost retrogradate nicăieri. Folosești doar o argumentație falsă. La fel de falsă ca și democrația pe care o invoci. Câte comentarii ai sub nickname-ul ăsta, a propos de ”igienizare”? 😀

            În schimb, comentariile tale sunt mai mult decât necesare, de asta e necesară libertatea de exprimare: ca să vedem cu cine avem de-a face.

          • @Pavels
            „Prin nepublicarea acelor comentarii in cazul tau s-a facut doar o igienizare a spatiului public de pe internet, n-are nicio legatura cu nicio cenzura. Iar igiena este necesara oriunde, mai ales in democratii.”
            Ba sa am pardon, argumentul „igienizarii” spatiului public (prin eliminarea opiniilor neconvenabile dar rostite civilizat, neinjurios si neviolent) este chiar CENZURA. Exact acesta era argumentul cenzurii comuniste. Regretabil, regretabil sa sustineti astfel de teorii. Elogiul cenzurii…. Bizar!
            Curentul Woke exact asta face: cancel free debates sub pretextul igienizarii spatiului public.

            Sigur, comentatorul Harald poate fi adeseori dezagreabil, f.partinitor, de rea credinta. Am suficienta experienta pe tema asta :-)) .
            Dar disconfortul creat de opiniile lui este un aspect minor comparativ cu cat de daunatoare poate fi cenzura ideologica agreata aici de dvs.
            Opiniile sale, adesea „provocari pentru a cauta scandal”, au darul, vicios, de a ne pune pe ganduri, de a ne enerva/irita. Eu consider asta o calitate aici pe un forum de dezbateri.

            • Eu aș vedea ceva mai nuanțat chestiunea, JB.
              În primul rând, ce este exact cenzura?
              Nepublicarea unei minciuni este cenzură? Nepublicarea unei afirmații neverificate este cenzură? Refuzul publicării unei afirmații de către o entitate privată este ilegitim? Informațiile clasificate ce ajung accidental în spațiul public trebuie oprite? Se prea poate că înțelegerea fiecăruia despre cenzură să fie diferită și tocmai ambiguitatea asta sa fie folosită pentru abuzuri.
              Până nu lămurim aceste aspecte, e greu de apreciat dacă nepublicarea unei afirmații este cenzură sau igienizare. Până la urmă, prea mult gunoi ascunde informațiile corecte, provocând tot un fel de cenzură. Dacă Harald repetă că în Europa se cenzurează, fără a produce nici cea mai mică dovadă, eu nu văd nicio obligație pentru o platformă media să distribuie afirmația.
              Sau să minți fără să minți. Pare paradoxal, dar asta e ascunderea adevărului. Când Harald afirmă că în România a crescut controlul cetățenilor după aderarea la UE, chiar și presupunând că așa ar fi, tot lipsesc informații privind dimensiunea fenomenului, motivele (legitime sau nu) pentru care este instituit, precum și a surselor (interne, europene, NATO șamd). Intenția de manipulare este evidentă, ceea ce într-o dezbatere nu are ce să caute. Dacă vrei să transmiți o informație brută, needitată, pentru a-i lăsa receptorului posibilitatea de a o prelucra singur e una, dar a-i mesteca friptura lipsind-o de ingredientele necesare și adăugând altele este cu totul altceva.

            • @Hantzy
              Mda, problemele/chestiunile ridicate de tine sunt parte a fondului perpetuu al democratiei si vesnic nedeslusite totalmente.
              De aceea evoluam, cum bine intelegi, in arealul Opiniilor.
              Personal, cred ca toate prevederile explicite&implicite care guverneaza o societate democratica se aplica atat actiunilor/comportamentului statului cat si celor ale institutiilor/entitatilor private.
              Iar de aici dezbaterea e infinita.
              Daca imi este permis un exemplu, pe care insist sa nu-l absolutizam, discriminarea pe baze ideologice tot discriminare este. Sigur ca in sensul asta se poate contra-argumenta cu exemple extreme. Dar nu despre acestea vorbim ci despre cele care, in limite rezonabile, sunt doar NECONVENABILE. Afirmatiile/comentariile lui Harald, the friend of ours :-)) , se inscriu intre acestea.
              Eu zic ca publicarea acestor derapaje (Harald’s style) e totusi preferabila (chiar daca reprezinta un exces/o denaturare a libertatii de expresie) excesului de igienizare care, cu usurinta, poate cadea in cenzura cea mai aspra. Tentatiile catre abuz sunt vizibile de ambele parti. Dar nu o data am constatat ca daca accesul la „butonul” INTERDICTIEI e rapid si facil drumul catre exagerari, exaltarea capriciilor si arbitrariu e parcurs „in a blink of an eye”. Si asta, desigur, sub N pretexte din „sfera igienizarii”. Insusi, exemplul nostru de aici, Harald utilizeaza, frecvent, etichetari/catalogari specifice celor care vor sa sufoce dezbaterea prin culpabilizare…..

              Minciuna simpla, minciuna complexa manipulatorie si reaua credinta in dezbatere sunt f.daunatoare. Ramane chestiunea referitoare la cine apreciaza daca afirmatiile X sau Y se inscrie intre cele de mai sus. Situatia razb.din UKR este un revelator tragic al acestei problematici. Mass-media inscrisa cu arme si bagaje intr-o tabara sau alta aduce zilnic exemple hilare, ridicole si f.greu de explicat.

              Nu o singura data am fost, efectiv, cenzurat. For no reason! Cel mai dezagreabil a fost P.Clej. Nu mai puteam publica niciun comentariu la niciun articol. Am apelat la moderatorul contributors.ro care mi-a redat accesul dupa ce s-a convins ca ceea ce spusesem in comentariile mele se inscria, indubitabil, in limitele firesti ale unei dezbateri de idei.

              De mentionat ca aceasta platforma este, totusi, un „spatiu public” de dezbatere. Iar temele propuse/tratate de autori elimina o buna parte din publicul de „galerie” ce anima FB, Insta, etc, etc. Slava Domnului! Suntem, cumva, privilegiati aici.

              p.s. Nu am raspuns intrebarilor tale, stiu….

        • Uneori am impresia că folosiți tocmai tehnica jumătăților de adevăr pe care am evocat-o și eu mai sus :-) Poate că ar trebui să vă mulțumesc pentru ca îmi oferiți un studiu de caz… Da, UE nu e perfectă, cum nici SUA nu sunt. Ambele sunt câte o specie de Leviatan. Dar sunt incomparabil mai bune (din punctul meu de vedere) comprativ cu Rusia sau China, de exemplu. Sau cu restul BRIC… Da, avem nemulțumiri față de politicieni, dar măcar sperăm că-i putem schimba sau că o să-i convingem să ne asculte. Chiar și funcționarii numiți sunt sensibili la opinia publică în aceaată parte de lume. În loc să ne plângem de milă, putem să facem câte puțin pentru a sprijini schimbarea în bine. Și nu știu cum se vede din afară, dar din România schimbarea este evidentă (în bine) după aderare. Comparați România de azi cu Ucraina sau Republica Moldova de azi și faceți același.exercițiu în anii 80. Diferența este dată de drumul european anunțat de Proclamația de la Timișoara…

          • Schimbarea în bine de după aderare este vagă, nu se referă la ceva anume. Creșterea controlului serviciilor secrete asupra societății în ansamblu s-a petrecut tot după aderare. Se încadrează și asta la schimbări în bine?

            Fractura a avut loc în 2012, odată cu a doua suspendare a lui Traian Băsescu. Tot atunci a fost obligat să demisioneze și președintele Germaniei, fiind înlocuit tocmai cu învinsul din alegeri, un redegist de-al lui Merkel. Atunci au început să degenereze lucrurile în toată Europa, inclusiv în România. Care îl are până în ziua de azi la conducere tot pe ”premierul Grivco”. Nu e nimic în neregulă aici? Cele 4 mandate ale lui Merkel nu fac parte din același peisaj?

            Nu ați fi scris în 2012 o asemenea frază: ”adevărul nu mai este suficient și trebuie să recurgi la minciună sau cenzură pentru a combate minciuna.”

            Comparația cu anii ’80 este nerelevantă, România era extrem de înapoiată, era la nivelul european al anilor ’60. Da, zahărul și uleiul nu mai sunt pe cartelă, cum erau în anii ’80. Asta e dovada progresului?

            • Tot atunci [2012] a fost obligat să demisioneze și președintele Germaniei [Wulff], fiind înlocuit tocmai cu învinsul din alegeri [Gauck], un redegist de-al lui Merkel.

              Câteva lămuriri sunt necesare pentru a elimina conspiratita cuprinsă în comentariul lui Harald.
              Faptul că suspendarea lui Băsescu a coincis temporal cu dezvăluirile despre președintele federal Christian Wulff nu dovedește nicio fractură la nivel UE. Finanțarea mai mult decât dubioasă a locuinței sale s-a soldat cu o cerere de ridicare a imunității sale.
              Joachim Gauck i-a urmat, el fiind ales în 2012 de a 15-a Adunare Federală (15. Bundesversammlung), o instituție constituțională a federației a cărei unică atribuție este această alegere. Nu a fost vorba deci de o inlocuire forțată și neprecedata de alegeri. Brizant este că Wulff fusese candidatul CDU (deci al lui Merkel), în vreme ce Gauck era propunerea SPD. Cum în scurtul răstimp între demisia lui Wulff (februarie 2012) și alegeri (martie 2012) CDU nu a avut timp să prezinte un candidat propriu, Gauck a rămas singurul favorit. Că ar fi fost „redegist de-al lui Merkel” n-a avut în context nicio relevanță.

            • Ba eu cred că aceste comparații sunt relevante pentru că Rusia de astăzi nu se deosebește de Rusia din anii 80… Și da, România atunci era mai înapoiată decât Rusia, dar acum este mult mai avansată. Și nu mă interesează chestiuni geostrategice, ci traiul omului de rând. Până și Germania, care a trebuit să „înghită” o societate mult inapoiată, în medie a crescut. Oricât nu mi-ar plăcea mie politica Germaniei (compromisurile cu Rusia și cu China), prefer modelul lor decât pe cel al Rusiei.

            • ”prefer modelul lor decât pe cel al Rusiei”

              Am promovat eu undeva ”modelul Rusiei”?! Se încadrează la strawman, tactica de a combate lucruri pe care interlocutorul nu le-a afirmat niciodată.

              Eu susțin că singura democrație autentică este cea americană, iar țările din Uniunea Europeană oferă doar diverse surogate, din care cel mai diluat este cel oferit de România. Și cel mai asemănător cu al Rusiei, cu serviciile secrete infestând întreaga societate.

          • @Hantzy – „nu dovedește nicio fractură la nivel UE”

            Unde am scris eu ”fractură la nivel UE”, domnu’ expert în răstălmăciri merkeliene? Fractura a avut loc la nivelul parcursului democratic al României și a coincis cu o fractură la nivelul parcursului democratic al Germaniei. Ambele au fost dirijate de Putin, iar Putin se cunoștea cu Merkel încă de pe vremea când avea legitimație de maior în cadrul Stasi. Sunt de notorietate cadourile personale pe care le trimitea Cancelaria de la Berlin în fiecare an, de ziua de naștere a lui Putin.

            CDU nu a avut timp să prezinte un candidat propriu?! Deci îl instalăm președinte în Germania tocmai pe un prieten al tatălui doamnei cancelar Merkel, din lipsa unui candidat al partidului din care face parte doamna cancelar? Când doamna cancelar îl cunoaște din copilărie pe acel prieten al tatălui ei și în condițiile în care acel prieten pierduse alegerile? 😀

            De asta ai nevoie de cenzură, ca să nu fie scrise astfel de lucruri nici măcar la 10 ani după ce s-au întâmplat? Așa-i că trebuia instalat Mircea Geoană președinte, atunci când a fost suspendat Traian Băsescu? Exact asta s-a aplicat în Germania în 2012!

            • Vorbești de o fractura produsă in 2012 urmată de o degenerare a Europei. Din Conversația anterioară tot despre UE se deduce ca ar fi vorba, România fiind doar un exemplu particular (“inclusiv in România”). Imprecizia argumentării îți aparține și este eroare intr-o dezbatere. Nu mă poți învinovăți pe mine, pentru că nu ești tu clar.
              Apoi îl amesteci pe Putin și pe prietenul din copilărie al tatălui Angelei Merkel. Ce treaba avea putin cu prietenii din copilărie ai pastorului Merkel? Ce a realizat Putin astfel? De ce nu l-a propus CDU in 2010? Pentru a dovedi ceva, “demonstrației” tale ii lipsesc elemente importante.
              Fapt este ca J. Gauck a câștigat alegerile in urma cărora a devenit președinte, chiar dacă le-a pierdut pe cele precedente. Similar, dacă Trump ar câștiga in 2024, nu cred ca vei spune că Biden a fost înlocuit de electorii americani cu învinsul său din 2020.

            • @Hantzy – ”De ce nu l-a propus CDU in 2010?”

              Cum să-l propună CDU pe candidatul SPD-ului?! Pe lângă asta, Obama a desființat abia în 2011 Flota a 2-a a Atlanticului de Nord și tot atunci a retras integral tancurile americane din Germania. Abia din acel moment a avut Putin nevoie de un președinte obedient al Germaniei.

              ”Ce a realizat Putin astfel?”

              A anexat Crimeea, fără ca Germania să reacționeze în niciun fel. După care a luat o pauză, fiindcă Trump a reînființat Flota a 2-a a Atlanticului de Nord și a readus tancurile americane în Germania. O invazie a Ucrainei a fost astfel exclusă în perioada administrației Trump.

              ”Ce treaba avea putin cu prietenii din copilărie ai pastorului Merkel?”

              Pastorul Merkel fusese cultivat de ruși încă dinainte de a se naște fiica lui, viitoarea doamnă cancelar. Exact cum fuseseră cultivați și părinții lui Obama, care s-au cunoscut (big surprise 😀 ) la cursuri de limbă rusă. Pastorul Merkel s-a mutat cu familia din RFG în RDG, tocmai într-o perioadă când milioane de oameni fugeau în sens invers.

              Pastorul Merkel era numit ”pastorul roșu”, datorită simpatiilor lui comuniste și a relațiilor prea apropiate cu regimul lui Honecker. Inclusiv Gauck a recunoscut sintagma ”pastorul roșu”, sub care era cunoscut prietenul lui.

            • Gauck este “parteilos” adică nu e membru de partid. Mulți din CDU l-ar fi preferat in 2010, dar Merkel l-a ales pe Wullf. Gauck a fost Dușmanul lui Puțin, refuzând sa viziteze Rusia după validarea alegerilor pe care le-a câștigat, a refuzat sa participe la deschiderea olimpiadei de la Soci, motivând cu nerespectarea drepturilor omului in Rusia. Ultimul pe care și l-ar fi dorit Putin la Bellevue era Gauck. Nu a fost deloc obedient față de Puțin. Dimpotrivă!
              Iar Merkel si Gauck nu prea s-au înghițit. Chiar si azi, Gauck nu vorbește deloc de bine despre Merkel. Indiferent ce crezi tu despre pastorul roșu Merkel. Deducțiile tale pleacă de la premise false și rețin detalii irelevante. Ca urmare concluziile tale sunt bune de coșul de gunoi.

      • „Europenii nu aplică metodele lui Putin pentru că pur și simplu sistemul democratic european nu permite un control total al instituțiilor.”

        Evident, fiindcă controlul total e în spatele scenei circului politic, nu în mîinile clovnilor pe care îi vedem zilnic la televizor.

        „De altfel, acesta este principalul avantaj al democrației: permite efectuarea de experimente diverse, iar cele care nu sunt acceptate de public dispar, nu se mai propagă.

        Cele care nu sunt acceptate de public dispar? Nu se mai propagă??? :)))

        Mai bine mă abțin să comentez afirmația asta, poate trec de cenzură.

        O dată la 4-5 ani publicului i se creează iluzia că își exercită puterea alegînd, prin vot, între 2-3 candidați (tusea, junghiul, holera), după care părerea lui nu mai contează, fiindcă la exact atît i se limitează «puterea». Dacă are obiecțiuni față de politici pe care nu le-a aprobat sau votat vreodată, i se spune că reprezentanții votați de el au hotărît una-alta. Altădată să fie mai atent pe cine pune ștampila.

        Experimente diverse se fac în orice sistem, dar cel mai inerțial și mai lent în corectarea traiectoriilor greșite e cel parlamentar, democratic (îți mai permiți parlamentarism și oratorie în vremea rachetelor hipersonice?) – fără a mai aduce în discuție lipsa puterii politice reale a instituțiilor unui stat democratic de a servi interesele adevărate ale contribuabililor, fiindcă cei care le controlează autoritar sînt alții și, cum scrie în Evanghelie „Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona.” (Matei 6:24)

        Oamenii își mai pierd funcțiile, nu sunt eterni, partidele se mai schimbă la guvernare…”

        „Rotația cadrelor” într-o așa-zisă democrație (șmecherie înțeleasă chiar și de Ceaușescu și exploatată în propriul interes) – asa-zisă fiindcă popoarele nu au avut niciodată în istorie și nicăieri în lume puterea – este garanția eternizării la putere a plutocrației oligarhice din spatele scenei circului politic, de a cărei existență votantul care crede în democrație – fiindcă așa a fost îndoctrinat în școală și asta i se repetă toată ziua la televizor – nici măcar nu are habar. Pentru el, umbrele de pe scena circului politic reprezintă realitatea, fiindcă de existența celei adevărate și paralele pur și simplu nu are habar. În unele state complet eșuate plutocrația oligarhică (în fapt, o mafie globală și globalistă) nici măcar nu e „pămînteană”, ci trage sforile de la mii de km distanță, curelele ei de transmisie fiind serviciile, pe care le iau partenere temporare de jaf și tovărășie de drum.

        Metodele lui Putin (controlul total al instituțiilor) au avantajul de a fi pe față. La vedere. În spatele lui nu mai e nimeni și nici nu există alte forțe în spatele scenei politice rusești. (Și nici a celei chinezesti.) Nu mai există plutocrația oligarhică locală care a „explodat” ca o bombă atomică pe vremea naivului Elțîn, pe un teren politic în ruine, fiindcă chiar Putin e cel care a (ex)terminat-o și cu atît mai putin plutocrați ne-pămînteni & extra-teritoriali. Iar ultra-bogații de azi – foști oligarhi rămași în Rusia și tolerați de Putin ca vasali, e vorba doar de cei care i-au acceptat suzeranitatea, inclusiv să plătească taxele legale și, probabil, o taxă de protecție -, nu mai au puterea politică în Rusia. Oligarhia care conduce azi Rusia, și care îl are în frunte pe Putin, e o facțiune patriotică și naționalistă al cărei vis de mărire e grandoarea si strălucirea Noului Imperiu Rus. Este, de fapt, modelul imperial, regal, voievodal.

        Spre deosebire de democrații, unde contează doar interesele de clan/mafie ale oligarhilor, a căror putere sint muntii de bani pe care i-au acumulat prin jaf în ultimele cîteva secole, iar popoarele sînt doar forță de munca ieftină și plătitoare de taxe, în țări ca Rusia sau China dictatorii locali, la fel ca țarii, regii sau împărații de altădată, sînt preocupați de consolidarea și creșterea puterii și a măreției STATULUI, nu a unei mafii compuse din cîteva familii.

        Mie mi se pare evident că modelele imperiale, regale, voievodale sînt cele mai eficiente dacă obiectivul este bunăstarea și puterea unei națiuni.

        • Foarte interesant punctul Dvs. de vedere. Chiar nu am argumente…
          Și totuși, am o singură întrebare: preferați să trăiți în Europa democratică unde totul este o minciună, manipulare din partea ocultei oligarhice (dar unde poți să te exprimi liber, chiar și lăudând superioritatea regimurilor autocratice) sau în Rusia unde pumnul de fier este scos din mănușa de catifea și, deci, la vedere?
          Deși nu am trăit în Rusia, am trăit totuși în România lui Ceaușescu, un regim similar cu ce descrieți Dvs. despre Rusia „voivodală”. Și știu clar că nu mi-a plăcut (și acum țin minte cum trebuia să mă străduiesc să-mi țin gura când vorbeam cu colegii la școală pentru a nu scăpa cumva vreo idee subversivă). Dar este o chestiune de preferințe și de alegere. Eu aleg modelul democratic european, cu toate tarele sale.

        • Chapeau domnule Gelu!!!Multumesc pt. o analiza imbatabila.
          Desigur domnule Rizoiu,dar problema de baza e ca NU exista o a treia cale, meritocratia (cu toate tarele sale..)
          Cu respect, va doresc numai bine.

          • Cu respect, Lămuritorul, vă întreb și eu: e ironie sau chiar considerați analiza într-adevăr imbatabilă? Eu nu găsesc nimic util in ea, nici măcar ca exemplu negativ n-aș folosi-o.

          • Da, cu toții așteptăm o a treia cale, dar ea este puțin posibil să se întâmple (dacă nu cumva o va găsi IA și atunci noi vom fi irelevanți :-)) pentru că meritocrație înseamnă ca o mână de oameni să-i conducă pe ceilalți prin aplicarea unui mecanism de validare. În România a existat un asemenea sistem (cel judiciar), dar membrii lui au preferat să se implice în lupta politică și atunci (mare parte din) criteriile meritocratice au fost încet-încet înlocuite cu unele de tip politic.

  2. „Lucrurile o iau însă razna atunci când reclama pretinde să rezolve o problemă punctuală, de exemplu să vindece acneea.”
    Și se duc pe arătură grav când reclama, repetată zilnic de mii de ori in toată presa scrisă și audiovizuală, de către mii de agenți publicitari (unii idioți alți mitomani, majoritatea politruci și mercenari in halate albe) proclamă o poțiune dubioasă drept singurul tratament valabil pentru o boală ucigașă și contagioasă și care astfel devine și o condiție a libertății noastre.

    Am experimentat 3 ani de minciună totală, de cufundare inconștientă și involuntară (poate doar in peșteri să fi scăpat cineva de noianul de informații panicarde) intr-un ocean de știri false (imposibil de decelat insă falsitatea lor, ficțiunea fiind in straturi foarte groase), in care insulițele de adevăr erau iute atacate de stoluri de pirați virtuali numiți pompos ‘verificatori ai realității’. Adevărul este vânat și acum. Ba se instituie și Agenții statale (după modelul US) cu atribuții in combaterea adevărurilor ce dez-informează, unde informația este minciuna absolută decisă prin ucaz. Nu am scăpat, nu s-a terminat, iar minciuna produce bani in continuare, cu nemiluita. Dacă vrei, ca politician, să ieși totuși din șmenul păgubos pentru cetățenii tăi, trebuie să plătești despăgubiri Marelui Înșelător și să te angajezi să taci, să nu divulgi niciodată adevărul despre poțiunea lui de 2 bani.

    Iar in acești 3 ani am experimentat și ceea ce numesc abuzul continuu de adevăruri negre, căci, zi de zi am înghițit necrologuri, ne-am hrănit cu durere, suferință, boală și moarte, toate reale, insă in supradoze injectate de massmedia in sufletul omului până la de-moralizare totală (de unde abrutizarea și acceptarea atât de facilă a abuzurilor fizice și agresiunilor intreprinse de diverse organe ale statelor și intitulate ‘măsuri de combatere a pandemiei’, de unde și tendința unora de a suprima ‘teroriștii’ ce îndrăzneau să nege public adevărul de stat și partid).

    • Nu neg panica și faptul că unii politicieni s-au folosit de ea pentru propriile scopuri. Dar de aici până la a contesta existența necrologurilor cred că este cale lungă. Iar eficiența vaccinului, deși greu de măsurat în mod obiectiv, există. Eu, de exemplu, am reulit să trec prin cei trei ani fără să iau Covid. Am prieteni care au avut Covid (în imensa majoritate a cazurilor, adus de la școală/grădiniță de copiii nevaccinați) și au scăpat fără să ajungă la spital. În schimb, am rude care au ajuns la spital și nu le-a fost deloc bine. Cum știu și oameni care nu s-au mai întors. Este greu să negi o realitate printr-o teorie a conspirației. E precum Revoluția din 1989: chiar dacă a fost manipulată (după 22.12), nu poți spune că nu a existat (măcar între 16.12-21.12).

      • „Este greu să negi o realitate printr-o teorie a conspirației. ”
        Dar de unde știți că ceea ce spun eu e teoria conspirației? Cumva pentru că vi s-a îndesat in cap de către o presă cumpărată de guverne (asta e tot teoria conspirației?a luat sau nu presa bani de la guvern ca să întrețină panica?) că orice opinie critică la adresa măsurilor de combatere a pandemiei este musai conspiraționism?

        Cât despre eficacitatea acestor pseudovaccinuri, mă întreb de ce aceleași guverne care le achiziționau engros, fără niciun fundament științific, se zbat acum să scape de ele (ce vaccin e ăla care necesită 6 sau 7 doze, aș vrea să văd și eu acel studiu științific, neplătit de guvern sau producător care să ateste eficacitatea acestor produse)? Valoarea lor de piață a ajuns sub zero. E de mirare că se găsesc in continuare oameni care nu-s nici funcționari, nici politruci, nici agenți publicitari plătiți, care să susțină aceste mizerii.

        Cum aș putea să neg o realitate pe care dumneavoastră o definiți in baza unui noian de minciuni fabricate pe bandă rulantă de guverne? Care este acea realitate, mai exact? Că eu nu neg nimic, doar observ cum ies la iveală, rând pe rând, miniciuni după minciuni. Dacă dumneavoastră refuzați să observați ceea ce milioane de oameni deja au observat nu înseamnă că știți cum arată realitatea, ci că v-ați obișnuit cu minciuna de stat, adevărul fiind, desigur, foarte supărător.

        „Eu, de exemplu”
        Păi toți avem felurite experiențe in urma acestui experiment in organizarea ficțiunii. Asta nu înseamnă nimic. Dacă majoritatea oamenilor au scăpat totuși cu bine după 2 (3?) ani de pandemie mie îmi rezultă foarte clar o minciună de proporții asupra gravității acestei boli. Dacă ne gândim și la câți oameni au murit în chinuri fiind supuși la experimente medicale in spitalele de stat (legați de pat, intubați, supuși la medicație experimentală) imi rezultă că decesele atribuite virusule sunt extrem de departe de predicțiile catastrofale ale marilor mincinoși de pe ecrane. Deci. Dacă 2 mincinoși se întâlnesc intr-un bar și se hotărăsc să dea o țeapă unui partener de afaceri, iar un terț care aude conversația și îi dă in gât asta inseamnă că avem un conspiraționist printre noi? Crezînd in buna credință totală a guvernelor (mânate pasămite exclusiv de grija față de semeni) nu vă face nicidecum înțelept, ci doar credul, căci acolo se uneltește masiv și permanent impotriva intereselor noastre, iar minciuna este modalitatea principală de lucru a politicianului, adevărul fiind rostit de acesta doar accidental. La debutul pandemiei acești politicieni au clocit impreună un Protocol al morții și l-au impus in spitale. Prima Mare Minciună a fost că această boală este incurabilă, că nu există niciun tratament pentru ea, apărînd astfel justificarea pentru carantinarea unor orașe intregi (după model chinezesc). Cum a fost posibil ca o astfel de minciună să emane in același timp din trompetele guvernamentale a zeci de guverne? cum altfel decât prin conspirație? Nu este conspiraționism, ci logică. Că la mijloc a fost vorba de mimetism, de interese financiare, de conformism nu are importanță, ideea e că niște funcționari la nivel inalt din China, UE, UE și ONU au convenit să-și alinieze declarațiile și politicile. Or asta denotă clar o conspirație cât se poate de penală, căci au făcut-o in intâlniri in afara cadrului legal și in spatele ușilor inchise, ascunzînd publicului informații esențiale, trunchiind adevărul sau pur și simplu inventînd statistici și profețind sinistru de la tribune asupra efectelor propagării virusului ucigaș prin lume.

        • Iată dovada că adevărul obiectiv este greu de găsit :-) Tocmai de aceea m-am concentrat pe cel subiectiv. V-am explicat argumentele mele, Dvs. mi le-ați expus pe ale Dvs. Deci s-a pornit o dezbatere. Acum ar trebui ca fiecare dintre noi să înceapă să accepte (măcar parțial) argumentele celuilalt. Dar Dvs. îmi spuneți că ne „batem” mai degrabă în propagandă decât în argumente și că nu poate exista cale de mijloc…
          Cât despre ce este realitatea… Eu prefer să văd ceea ce percep eu ca fiind (măcar viziunea mea despre) realitate decât să mă afund pe calea realității platonice pe care nimeni (nici măcar Platon) nu a atins-o.

          • „Dar Dvs. îmi spuneți că ne „batem” mai degrabă în propagandă decât în argumente ”
            eu chiar mi-aș dori să ne batem exclusiv in argumente. problema apare când fieșce argument emis de mine e parat nu cu un contraargument, ci cu sintagma „teoria conspirației” utilizată in acești ultimi 3 ani ad nauseam de presa de partid și stat (era să zic…mainstream) ca să maculeze și discrediteze orice opoziție vizavi de politicile și tezele oficiale. Când se intâmplă asta dialogul iese din sfera civilității și intră in cea a politicului. Poate nu ați înțeles incă, dar toți cei care preiau retorica guvernamentală, cu tot cu meme, expresii, marote, că o fac involuntar sau nu, se așază singuri intr-o tabără, nu pentru că zic eu, ci pentru că ceea ce susțin ei in public este acuzator la adresa celorlalți, a necredincioșilor, a scepticilor, a cârcotașilor. S-a stabilit cumva că acești adepți ai teoriei conspiației ar fi un soi de extremiști infami, suspecți de putinism, de trumpism, ba chiar de…terorism (mulțumim dragă câțule!). Ei nu-și susțin punctul de vedere pentru că ar crede că au de apărat niște valori, ci pentru că ar fi legați, financiar sau altcumva, de tabăra Răului. Conspiraționiștii nu participă dezinteresat la polemica civilizată, ci se folosesc de minunatele instrumente ale democrației occidentale ca să injecteze veninul propagandei putiniste. Nu-i așa? Ș-atunci…cum aș putea să discut despre Minciuna ce a invadat dezbaterile noastre dacă nu ating si subiectul propagandei?

            • Pentru a putea devoala minciuna qua minciună, ar trebui să știm care este adevărul. Cel puțin în terminologia propusă de mine, minciuna este o ascundere intenționată a adevărului, ceea ce înseamnă că adevărul este cunoscut, dar ocultat cu bună știință. Dacă definim propaganda ca fiind mijlocul (sau ansamblul de mijloace) prin care minciuna (negarea adevărului) este răspândită, atunci ar trebui să existe cineva care să intre în mecanismul intern al propagandiștilor și să „demaște” adevărul. Dar de unde știm că această demascare nu este ea însăși propagandă? De aceea nu am apelat la cifre, pentru că mi-ați fi spus că sunt manipulate, ci la experiențe personale. V-am spus adevărul „meu”, singurul în raport de care pot pretinde că nu mint. Pentru adevărul altora nu pot să bag mâna în foc, dar pot să aleg argumentele care mi se par mai convingătoare…

            • „Pentru a putea devoala minciuna qua minciună, ar trebui să știm care este adevărul.”

              Nu neapărat. Adevărul poate fi foarte complex și foarte greu de aflat, exact cum se întâmplă la accidentele aviatice, când învestigațiile durează luni întregi sau chiar ani întregi.

              În timp ce pentru minciună e destul să găsim o singură contradicție flagrantă și deja știm că aceea e o minciună, chiar dacă adevărul va fi mai dificil de aflat și va mai dura ceva timp până îl aflăm.

              ”minciuna este o ascundere intenționată a adevărului, ceea ce înseamnă că adevărul este cunoscut, dar ocultat cu bună știință.”

              Partea asta e valabilă într-o anumită măsură. Propagandiștii Berlinului se încadrează aici, ei știu uneori ce ascund, de asta se dezvinovățesc și pentru lucruri de care nu i-a acuzat nimeni 😀

              Însă nici ei nu cunosc tot adevărul, spre deosebire de instructorii lor. De asta își pierd siguranța de sine și încep să facă greșeli, când (în cadrul unor dispute) află lucruri despre care își dau seama că sunt reale, dar instructorii lor le ascunseseră inclusiv față de ei. Exact aici se încadrează desființarea Flotei a 2-a de către Obama și reînființarea ei de către Trump. Astea sunt fapte verificabile, care nu pot fi negate și la care propagandiștii Berlinului nu mai au replică.

          • Domnule Rizoiu (bine v-am regasit) domnule Eunuke (la fel) pacat ca dezbaterea nu a continuat.Domnul Eunuke are dreptate.
            Apropo de revolutie;si in perioada 16-21 dec.89 s-a manipulat din greu, doar mai subtil,din pacate pt. noi care am avut atitea asteptari atunci…Eram tinar si….fraier…
            Numai bine!!!

            • Pentru spiritul acelor zile sau „spiritul (…) idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989”, vă recomand Fl. Mihalcea, V. Marineasa, C. Regea (eds.), Istoria văzută din stradă. Proclamația de la Timișoara, Ed. Brumar, Timișoara, 2019… Și eu eram tânăr (și mințit de televizor), dar ei erau în stradă.

  3. Frumos, tare frumos articol, de stat pe ginduri… chiar ma gindesc daca Ai ar putea baga asa un impuls care se te faca sa GINDESTI.

    Astăzi avem mult mai multe mijloace (tehnice) pentru a ne izola de lume și a trăi într-o realitate (virtuală) pe care să o putem controla în direcția dorită.

    Dar de ce ASTAZI, cred ca din totdeauna, ne-am izolat cumva. Uneori, am fost obligati sa ne izolam de frica turnatorilor, alteori pur si simplu pt a ne proteja nervii.

    Domnu Rizoiu, daca ati scrie o carte!?

    • Cine mai citește azi cărți? :-) Izolarea de astăzi cred că este mult mai facilă: nu mai ai nevoie de o voință fermă pentru a o întreprinde. Izolarea de frica turnătorilor impunea o formă de autodisciplină; izolarea prin vizitarea la infinit a unei rețele „de socializare” necesită doar o mișcare de deget și o lăsare în voia sorții (algoritmului)… Și ca să revin la cărți, eu mă izolam în citit și în lumi inventate, dar ieșeam zilnic la o miuță „la terenuri” unde nu mi-era frică de turnători pentru că mizele nu erau niciodată politice (chiar dacă evitam să-i spun prietenului meu că e fiu de milițian :-)).

  4. Foarte complicat.
    „Minciuna, atunci când este exhibată public, tinde să distrugă urzeala realității”. Si ma intreb: oare in loc sa se plece de la notiunile de adevar si minciuna, nu ar fi mai util sa se discute despre ceea ce stim in prezent ca ar insemna realitatea?
    Cum e ea foarte complexa, cum e multidimensionala, cum pe Pamant percepem un timp liniar, dar care in realitate nu este asa, cum percepem noi doar o fanta de realitate, alta decat albinele si alta decat liliecii, si alta decat copacii, cum ne ajuta instrumentele inventate de noi sa mai adaugam si alte fante de realitate, cum functioneaza creierul uman si de ce asa si nu altfel, cum fiecare vede diferit culorile si simte diferit vantul, chiar daca intre limite specific umane etc.
    Si cu aceasta perspectiva largita asupra a ceea ce este realitatea, poate se vad altfel si notiunile adevar si minciuna, modurile in care se poate stabili daca suntem indusi in eroare sau nu de perceptii, de idei sau de indivizi „idioti”, „mitomani” sau „politicieni”.
    Adica cu cat esti mai avansat in cunoastere, ai spirit critic si esti independent in gandire, ai putea sa alegi mai bine graul de neghina. Si unde nu poti, intervine sistemul juridic calibrat si el la aceasta cunoastere, si verifica ce e adevar si ce e minciuna.

    • Aveți dreptate. Eu m-am limitat la realitatea umană (sublunară) și la percepția individului mediu. Nu cred că există o miză (morală) pentru realități alternative ca percepții individuale (cum le definea Berson). Nu am o problemă cu un daltonist care trece pe roșu (deși mă pot întreba cum și-a obținut carnețul de conducere fără să știe faptul că semaforul de sus este cel roșu, iar verdele este cel de jos). Problema este ce se întâmplă când într-un anumit sistem acceptat ca fiind realitate, cineva care (pretinde că) acceptă sistemul face o afirmație contrară acestuia. De aceea am încercat să disting între eroare și înșelăciune. Diferența ține de „elementul subiectiv”: mincinosul știe care este realitatea (percepută de el) și totuși alege să o nege.
      Iar sistemul de drept tocmai aici are o problemă: el nu poate verifica în mod obiectiv care este adevărul, pentru că se limitează la „adevărul judiciar” (care este mereu unul parțial).

      • distinctia intre eroare si minciuna (ultima implica si intentia de a insela, sau acoperirea unei falsitatati) decurge si din „Erare humanum est, perseverare diabolicum…” si se poate dovedi cu un RMN functional, insa e mult mai usor sa aplicam prima varianta, dealtfel mentionata in Biblie: da-i unui om care a gresit posibilitatea sa isi repare greseala plus o penalitate (+20% fata de prejudiciu) si atunci individul si societatea sunt ok; insa un individ care nu recunoaste oficial „greseala” o transforma in minciuna si trebuie pedepsit pe masura (inchisoare pana la achitarea prejudiciului, confiscare extinsa, interzicerea drepturilor cetatenesti pentru el si acoliti, etc). In faza de arbitraj a unui proces se poate transa diferenta eroare vs minciuna/frauda.

        • Extrem de pragmatică propunerea… Dar puțin cam dură partea de „stick”. Dar ați pus punctul pe i: cum reușește judecătorul să distingă între eroare și fraudă? Modelul teoretic este simplu: trebuie să se dovedească faptul că mincinosul a știut că minte; practica este mai complicată, de unde știm ce a gândit mincinosul când a mințit?

          • „de unde știm ce a gândit mincinosul când a mințit?”
            păi, cum minciuna are picioare scurte se găsesc intotdeauna niște pârâcioși, sau in fine, avertizori de integritate. de pildă in UK au ieșit la iveală niște stenograme/sms-uri cu discuțiile și planurile clocite de cioclii marelui saltimbanc BoJo in timpul pandemiei. E o lectură foarte distractivă.

        • @Sustenabilus: Cum se poate dovedi cu un RMN? Cum poti sa crezi o asemenea afirmatie?

          Ar trebui mai intai, zic eu, sa te intrebi daca ar fi posibil macar sa constuiesti o asemenea masina. Cu siguranta nu una care sa-ti valideze propriul adevar, ar fi un generator de paradoxuri.

          Asumand ca ar fi posibila, cred ca ar fi o excelenta alternativa la lobotomizarea unei societati. Mai mult, nu poti sa ai tehnologie de secolul X la puterea X impreuna cu o serie pedepse medievale. Cu siguranta va fi foarte usor sa-l reprogramezi pe cel aflat in culpa, fara sa apelezi la inchisori, confiscari blabla.

          Intrebarea e daca e bine sa faci asa ceva? Binele aici inseamna supravietuirea speciei.

          Ce vreau sa spun este ca acum e un anumit statu-quo si nu poti sa arunci o bomba atomica, cum ar fi aparatul de citit ganduri, sperand ca restul o sa ramana la fel. Asa ceva o sa desfiinteze comunicarea actuala, plus un miliard de alte transformari. E similar unui loophole din filmele SF. Nava care gazduieste un generator de realitate virtuala, schimburi de bunuri cat timp exista replicatoare, conversatii si intalniri belicoase in imensitatea spatiului etc.

  5. O problemă veche de când există lumea, încă nerezolvată. Mai ales în condițiile actuale când, din cauza mass-media, relativizarea adevărului și minciunii au devenit politici sociale frecvente. Agresarea individului este totală, inclusiv din partea statului.
    Adevărul sau falsitatea/minciuna nu există decât în logica matematică. În realitate, lucrurile sunt amestecate/relative, nu există adevăr absolut. Ca părere, lupta adevăr/minciună nu este nici măcar dialectică, este doar o urmare a psihologiei umane, incompletă dpdv rațional.
    Adevărul, ce este adevărul? ar fi spus Pilat la judecata Lui Iisus care susținea că „Eu sunt calea, Adevărul și viața”. Deloc impresionat, Pilat a supus la vot Adevărul lui Iisus și poporul L-a condamnat la moarte. Aviz amatorilor care propagă adevăruri…sau minciuni… există o pedeapsă socială….

    • … dar istoria a validat adevărul său, iar Pilat este reținut doar ca un actor minor într-o dramă cosmică. Întrebarea ar fi: ești dispus să te sacrifici pentru adevărul tău?
      Dar mi-a plăcut metafora: Pilat este Statul, iar Iisus este individul. Totuși, Pilat a avut dubiile lui (subliniate așa de frumos în Maestrul și margareta).

      • Istoria se face și se scrie de învingători, este de un relativism înfricoșător. Așa cum puneți problema, intrăm într-o dezbatere de tip moral, ciudată. Aveți studii juridice, chestiunea raportului adevăr-dreptate-morala mă face să surâd….

        • Și pe mine m-ar face dacă nu ar exista art. 53(1) din Constituție: „Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns (…) pentru: apărarea (…) moralei publice”, precum și art. 11 și 1169 Cod civil… Francezii au scos morala din Codul lor acum recent. Noi am păstrat-o, că dă bine la „boBOR”.

  6. – atunci cand un martor e pus sa jure si spune adevarul, este de fapt transformat de justitie intr-un idiot?
    – cand un politician minte si fura din banul public (si pentru ca nu poate produce niciodata ceva valoros si util pentru el si societate), protejat de cativa „colegi” nu trebuie decat sa astepte linistit finalul mandatului, cu singura „pedeapsa” ca nu va fi „re-ales” pe acelasi post? Iar cand copii nostri intreaba de ce trebuie sa plateasca ei cheltuielile facute si incasate abuziv si fraudulos de altii, le putem raspunde doar „ghinion”?
    …pai in cazul asta nu putem decat sa fim tristi pentru moartea celui mai bun politician al tuturor timpurilor, Mr Berlusconi, care si-a dezvoltat neincetat talentul de artist de divertisment inceput pe un vas de croaziera, iar faptul ca a „nenorocit” o tara pe parcurs….”ghinion”…

    • S.B. a parcurs etape, nu a ars etape.
      A vazut ca merge „paine si circ”, daramite in RO cu atata productie de rebuturi educationale/analfabeti functional prin politica de distrugere deliberata a calitatii invatamantului de catre PSD si mai recent si de zombie-ul PNL devenit socialist prin liderii actuali proveniti din FSN via PD/PDL si impostori.

    • Da, cât timp depune mărturie, este un Idiot (am folosit termenul în sensul propus de Dostoievski, evident).
      Politicianul poate că nu (se) așteaptă, dar e posibil să i se întîmple: poate îl caută un prociuror să-l întrebe ce a făcut în timpul mandatului…

  7. „Ochelarii de realitate virtuală” reprezinta doar un mijloc prin care suntem ademeniti sa privim catre o noua lume utopica, pe care altii ne-o creeaza dupa propriile ideologii si interese. Ce n-ar fi dat Ceausescu sau Lenin sa detina astfel de tehnologii prin care sa ne arate cum va arata lumea lor utopica, „perfecta”, in care fiecare isi are locul sau bine stabilit si in care nu trebuie sa faci nici un efort de a gandi cu propria minte. Aparent, tu iti poti crea aceasta lume, respactand desigur regulile „lor”. O multitudine de minciuni cu valoare de „adevar absolut” ni se flutura pe sub nas astazi si este foarte greu sa facem diferenta. Insa o parte dintre aceste minciuni ar putea fi combatute nu prin lege si justitie, ci prin multa educatie si cultura. Politicienii vor gasi mereu terenul potrivit pentru propagarea minciunilor lor si pentru a-si crea adepti care sa lucreze cu norma intreaga ca „idioti utili”. Mereu vor exista pericole, amenintari care mai de care, „catastrofe” si „apocalipse” care vor veni peste noi in diverse forme si impotriva carora va trebui sa „luptam” si sa ne „sacrificam”. Poate cea mai mare minciuna transformata in politica globala este insasi idea de apocalipsa climatica si de vina pe care noi, oamenii, va trebui sa ne-o asumam pentru dezastrul care va urma. Astfel, au aparut „filozofi climatici” si „climatologi etici” al caror rol este de a sprijini diversi actori politici pentru a-si atinge interesele lor de moment. Atunci cand ne vom scoate de pe ochi „ochelarii de realitate virtuala” si vom incepe sa vedem lumea total diferita de cea virtuala din jurul nostru, poate vom avea sansa sa distingem minciuna de adevar.

    • Problema este că ne place să fim amăgiți. Este forma modernă de hedonism: ne place să credem că totul este frumos (the beauty is in the eye of the beholder)…

  8. Depinde de care parte vrei sa te afli .Minciuna , falsitatea , adevarul , au mereu cite doua fete .Nimic nu este absolut pe aceasta lume .Aproape nu exista situatie in care omul nu este nevoit sa minta , sa falsifice adevarul cunoscut sau sa se foloseasca de partialitatea unui adevar spre a-si atinge scopul.Fara a minti nu putem trai .Va imaginati cum ar arata o societate in care fiecare individ ar exprima doar adevarul ? Ar fi o brambureala inimaginabila . Fiecare fraza spusa ar produce dezastrul imediat . Asadar , ne construim instinctiv existenta doar pe minciuni incercind de fiecare data sa atribuim acestora statut de adevar .Luati orisicare exemplu doriti si veti intelege .Oriunde mergeti va veti impiedica de minciuna .In familie , la serviciu , in obisnuitele plimbari zilnice ,la biserica , in concedii , la TV sau in cinematografe veti fi inconjurati de minciuna .La ridul vostru ii veti minti pe altii fie doar spre a putea fi mindri de ceea ce voi considerati ca fiind un adevar .A minti frumos este insa o calitate iar aminti incercind sa spui ceea ce interlocutorul doreste sa stie este chiar mai mult de atit .A minti spre a manipula este insa oribil

    • Așa este creată mintea omului, este un fel de dispozitiv guvernat de hazard. Cuvinte ca adevăr și minciună aproape că nu au sens.

    • ”Va imaginati cum ar arata o societate in care fiecare individ ar exprima doar adevarul ? Ar fi o brambureala inimaginabila . Fiecare fraza spusa ar produce dezastrul imediat ”

      Asta e o pledoarie în favoarea minciunii generalizate, iar România este deja țara minciunii generalizate. Vi se pare că îi merge așa bine, în calitate de țară a minciunii generalizate? 😀

      Există uneori ”minciuni necesare”, după cum povestea cândva o bătrână născută înainte de Primul Război Mondial. Însă acelea sunt extrem de rare. Așa cum rareori poate fi necesar să treci cu roata peste linia dublă continuă, pentru a evita o coliziune cu un vehicul care intră din lateral fără să se asigure. Dar a circula în permanență cu roata trecută peste linia continuă e doar un dezastru în așteptare: mai devreme sau mai târziu, vine și de pe contrasens unul care merge cu roata trecută peste linia continuă, iar coliziunea frontală va fi o lecție pentru ambii.

      Realitatea are multe fațete, astfel încât e dificil de prezentat în orice situație ”adevărul, tot adevărul și numai adevărul” (“The truth, the whole truth and nothing but the truth”, așa cum sună jurământul în sălile de judecată americane).

      Dar a minți cu bună știință reprezintă cu totul altceva decât a nu spune ”adevărul, tot adevărul și numai adevărul”, iar pledoaria din comentariul de mai sus e cea mai bună explicație a motivelor pentru care România e astăzi o țară de toată jena. O societate ajunge la dezagregare, atunci când liderii și majoritatea membrilor ei trăiesc în minciună.

      Există uneori adevăruri greu de suportat, dar sunt totuși preferabile minciunilor. Pentru sănătatea relațiilor dintre oameni și pentru sănătatea societății în ansamblu.

      • Asta e o pledoarie în favoarea minciunii generalizate, iar România este deja țara minciunii generalizate. Vi se pare că îi merge așa bine, în calitate de țară a minciunii generalizate?

        Erorile continute:
        Eroarea mijlocului nedistribuit – se presupune aprioric ca nu ar exista decât două variante extreme, nimic între ele
        Falsa dilema – se pun la dispoziție doua alternative, când de fapt există mai multe
        Definirea defectuoasă sau afirmația goală / ipoteza ad hoc – se oferă o afirmație considerată axiomatic, deși nu este
        Repetiția – se repetă o afirmație, deși valoarea ei de adevăr nu a fost niciodată stabilită
        Apelul la prolixitate / întrebarea complexă – respondentul e obligat să ofere un răspuns, deși premizele nu sunt verificate
        premizele false – se face o pledoarie pentru adevăr, plecând de la erori logice

        • Respect.
          Totusi cred ca multe apar (nu e cazul acum) pentru ca autorul vrea si sa spuna o poveste, si sa argumenteze. Nu prea merg impreuna.

      • @Harald
        Ptr.ca „ne cunoastem” de mult timp/ceva vreme intreb: sincer, traiesti dupa preceptele pe care le predici ?!?
        Dupa diatribele, Farage style, la adresa UE/C.E. n-as prea zice.
        Regret ca ti s-au cenzurat comentarii. Si mie mi s-a intamplat de vreo cateva ori. Curios, de cel putin 2 ori, de catre dl.Cranganu care predica sus si tare libertatea de opinie…..
        Dar chestiunea importanta aici este nu atat dreptul de a afirma orice ci calitatea argumentelor in spijinul afirmatiilor. Evident ca nu pretinde nimeni teze doctorale ptr.formularea unui comentariu la un art. Dar sustinerea afirmatiilor prin argumente serioase e necesara unei dezbateri utile. Si mai este ceva f.,f.important: buna credinta !!
        Si ptr.a exemplifica un tip de argument unde buna credinta lipsea amintesc sustinerile cuiva (?), repetate frecvent, privind dezvoltarea post belica a DE prin valoarea chiriilor platite de catre ofiterii americani incartiruiti in DE.

        Si ptr.ca dl.Rizoiu citeaza mereu, inspirat, din diverse piese pop-rock imi face placere sa reiau aici refrenul unei melodii a lui M.Jackson. Cred ca e un indemn usor naiv dar f.corect:
        I’m starting with the man in the mirror
        I’m asking him to change his ways
        And no message could have been any clearer
        If you wanna make the world a better place
        Take a look at yourself and then make a change

    • Nu este nevoie să (ne) mințim. Putem pur și simplu să preferăm să nu spunem nimic decât să spunem o minciună.

    • @Lili: Imho, e doar o problematica religioasa, de aici si nelinistile. Capacitatea de-a minti este esenta inteligentei – nu o sa argumentez pozitia.

      Reformulat fara referinte religioase: contrafactualii sau afirmatiile modale sunt esenta inteligentei. Mai departe, e doar o conventie sociala la care dintre lumi ne referim.
      Cat despre adevarul ultim are exact acelasi statut ontologic ca cel mai mare numar natural.

      • De unde se vede că într-adevăr boții conversaționali actuali sunt într-adevăr inteligenți – au început să inventeze lucruri :-)

        • @Radu Rizoiu :) Da. E critica clasica a functionalismului – daca-l iau in serios inseamna ca termostatul, spre exemplu, e inteligent.

          Va fi interesant cand nu va mai fi atat de usor de testat validitatea botilor, cum se intampla si cu cea a oamenilor care bat campii, de la un punct mai incolo.
          Si imi mentin pozitia, adevarul nu are nicio legatura cu inteligenta si recunosc, totodata, ca am deturnat un pic discutia.

          Mai clar, sustin ca adevarul e o conventie sociala, perfect utila, insa quest-ul de-a ajunge la adevarul absolut, care prin esenta inseamna eliminarea minciunii, e o aberatie. Ar fi echivalent cu distrugerea fiintei umane.

          Se simte ca e ceva neinregula cu adevarul (intr-un anumit context) chiar si din punct de vedere strict formal. Nu poate fi definit decat intr-o metalume, practic ai nevoie pentru asta sa postulezi doua lumi disjuncte, un gand atat de drag religiei. Posibil sa fie doar o coincidenta, dar similititudinea ramane.

          Dar daca exista o singura lume, inseamna ca parerea celor care sustin un adevar ramane pertinenta. Insa si ei se folosesc de un artificiu, isi scot eul din lume ca sa vorbeasca de adevarul absolut. Altfel nu merge.

          Pe scurt, habar nu am. Sunt curios ce-o sa zic cand botii vor avea aceleasi dileme ca ale mele.

          • Și mie îmi place să cred că este posibilă aflarea adevărului obiectiv (lumea qua realitate), dar sunt sceptic în ceea ce privește adevărul absolut (lumea qua totul). Cât despre minciună (ca negare/ascundere conștientă a unui adevăr – subiectiv – cunoscut), eu cred că poate fi redusă destul de mult, dacă se dorește acest lucru. Nu este nevoie să mințim (cel puțin în viața privată), e suficient să nu spunem ce știm. Este adevărat (sic!) că eu mi-am limitat analiza la domeniul juridic, unde minciuna are un anumit efect inhibator pentru că lovește la rădăcina sistemului de relații sociale – distruge încrederea. Deci măcar atunci când promitem ceva ce are efecte în plan juridic să ne abținem să mințim…

  9. Se pare ca majoritatea europenilor (chiar si cei cu diplome) nu au ajuns nici la genunchiul americanilor. Cenzura e la putere spre bucuria postacilor. Pe directia asta in 20 ani in occident va fi mai rau decat in Rusia. Apropo, nu doar cenzura poate fi rationalizata dar si genocidul, pedofilia, canibalismul etc. Cum ? Foarte simplu. Folosesti cenzura ca sa inchizi gura celor care spun ca pedofilia e rea si platesti cash-ul gros la cei care o preaslavesc. Si s-a rezolvat. Pedofilia e la moda. Tocmai se intampla asta acum , treptat. De exemplu e urat sa spui pedofilie corect este sa spui „minor atracted people”.
    Razboiul rece a fost castigat de occident contra Rusiei doar spunand adevarul. Toata lumea stia, inclusiv rusii, ca presa ruseasca minte si cea occidentala spune adevarul in 99% din cazuri.
    Acum nu mai e asa. Presa occidentala e absolut plina de minciuni si propaganda iar presa rusa din cand in cand chiar mai spune si adevarul. Acesta e adevaratul motiv pentru care este laudata cenzura. Pentru ca presa occidentala a pierdut increderea populatiei (vezi sondajele de opinie si rating-urile CNN-ului de exemplu, Disney etc.) si in disperare de cauza recurge la cenzura. Presa occidentala s-a umplu de minciunosi, propagandisti si pedofili (pot sa va dau o lista foarte lunga – Phillip Schofield e o prospatura) si majoritatea populatie stie ca peste tot sunt imprastiate minciuni. Apropo ce mai face fantoma din Kiev – cate avioane rusesti a doborat astazi pilotand avionul lui Aurel Vlaicu? In cazul acesta nu e doar problema minciunii ci a faptului ca acesta minciuna e complet stupida si practic ne spune ca suntem luati de prosti, fraieri si creduli. Practic ne pot minti cu absolut orice.
    As vrea ca sa revenim in zona adevarului, dreptatii si frumosului. Stiu inca ca sunt doar un visator. De obicei in istorie revenirea la realitate se rezolva printr-un razboi devastator cu muuuulti morti. Pacat.

    • Mi-e teamă că multă parte din minciuna manipulatorie din presa occidentală își are sorgintea în Rusia :-) Deci problema este cea a faptului că Rusia a dezvoltat o întreagă tehnică a manipulării informației timp de un secol și acum o aplică peste tot. De altfel, teoria publicității din SUA a fost inițiată de un fost propagandist sovietic fugit în SUA…
      Important este, așa cum spuneți, să continuăm să luptăm cu minciuna și putem face acest lucru nu tot prin minciună, ci prin adevăr. Cum spunea Sfântul apostol Pavel în 1Tesaloniceni 5:15: „Luaţi seama să nu răsplătească cineva cuiva răul cu rău, ci totdeauna să urmaţi cele bune unul faţă de altul şi faţă de toţi.”.

  10. Prin anii ’80 am citit intr-un cuprinzator volum eseistic al lui Anton Dumitriu (btw, se intitula „Aletheia”) o „poveste” care, iata, nu s-a vrut uitata. In interbelic, vreo citiva eminenti intelectuali ai Capitalei au organizat o conferinta a unui vestit guru indian care facea furori in Apus. Dupa conferinta ( la Q & A, cum s-ar zice azi…), la discutiile cu publicul, cineva din sala il chestioneaza pe guru: „Iubite maestre.am ramas destul de tulburat de caile pe care le propuneti pentru a ajunge la Adevar. Ati putea fi mai mai limpede, mai explicit si sa ne spuneti ce e Adevarul? ” Guru”: „Adevarul e ceea ce vi se pare”. Chestionantul: „?!?…” Si dupa ce se reculege: ” Maestre, nu pot sa cred asta. Adevarul e ceva unic, absolut, prea inebranlabil, ca sa locuiasca intr-o atare formulare…: Guru: ” Asa vi se pare…”

    • „Și Dvs. aveți dreptate!” :-)
      Cele mai multe nenorociri au fost aduse indivizilor de pretenția unor organizații de a ajunge la adevărul absolut… Eu mă mulțumesc cu cele parțiale la care avem acces fiecare dintre noi.

  11. “La vérité optionnelle constituerait ainsi la version high-tech de la pensée captive évoquée par C. Miloscz qui y voyait une forme de « nouvelle foi » du système dominant.
    À terme, ce nouveau phénomène de vérité optionnelle participe au long chemin de la déréalisation du monde, et va tout à fait dans le sens de l’apothéose du nouveau monde virtuel des GAFAM, celui de l’intelligence artificielle, ce qui permettra, selon les propres mots d’Elon Musk, de dispenser au niveau planétaire la nouvelle « vérité maximale » TruthGPT, la parfaite symbiose entre le siliconisme (l’idéologie californienne techno-libérale) et le wokisme.
    Jure Georges Vujic
    27/05/2022
    La nouvelle vérité optionnelle : vers une union du « siliconisme » et du wokisme (polemia.com)

    “And when the drums of war have reached a fever pitch and the blood boils with hate and the mind is closed, the leader will have no need in seizing the rights of the citizenry. Rather, the citizenry infused with fear and blinded by patriotism, will offer up all of their rights unto the leader and do it gladly so.’
    Shakespeare – Julius Caesar
    The Long Chapter of nearly 40 years transition from a Savings & Production-based economy, to a $Debt & service-finance economy, is coming to a close.
    NATO being a benevolent, defensive organization bombed a stable and rich Libya into near stone age violence and instability, but they got their regime change. They want to do the same to Russia. Not working.
    „We came, we saw, we killed him!” ~H. Rodham Clinton. She opened the flood gates of hell. Now Europe is 40% African/Moozlim.
    Good luck to everyone.

    • Rusia nu trebuie să fie bombardată de NATO ca să fie adusă în epoca de piatră. Pare că se descurcă foarte bine și singuri… Despre bombardarea Libiei de către NATO nu vreau să discut, pentru că acolo NATO a intervenit după ce francezii s-au împotmolit și au cerut ajutor, din câte țin eu minte…

  12. „Unii afirmă că trăim în epoca post-Adevărului, în care credința (ousia) personificată în ființa (hypostasis) lui Iisus este lăsată la o parte…”

    Stimate domnule Rizoiu, cred că greșiți: grecescul „ousia” desemnează Ființa (esența), iar „hypostasis” se referă la Persoana lui Christos. Pentru credință se folosește „doxa” sau „pistis”.

    • Aveți dreptate! Am încercat să fiu mai metaforic decât poate că permitea terminologia exactă. Să mă explic.
      Ousia este ființa, dar este și esența (în sens aristotelico-tomist). Dar, într-un anumit sens, credința (pistis, iar nu doxa), credința reală, nu simpla opinie, este credința în ființa reală, în adevăr. Hypostasis este modul în care ființa (ni) se arată sub diferite aspecte. Cea mai palpabilă (pentru noi, oamenii) este Iisus (care s-a întrupat) și astfel a putut fi atins. A ajuns în realitatea noastră mundană în așa fel încât să-L putem vedea.
      Tocmai această personificare a lui Iisus face ca uneori credința să nu mai fie în Adevăr, ci într-o „personificare” a ființei. În loc să luăm aspectul trinitar ca simplă fațetă funcțională a esenței ființei, preferăm să instrumentalizăm apariția ca individ și să-l folosim ca instrument al disputelor noastre umane. Or, Iisus a spus clar că el nu se preocupă decât incidental de ce facem în această lume, pentru că domeniul său este cel al adevăratei vieți…
      Este drept că Sfântul Apostol Pavel ne spune că trebuie să trăim în adevăr dacă vrem să trăim ca buni creștini.

      • deh… nu era în sens de „culturalizare”, ci în sens de critică a asimetriei informaționale… nici Dvs nu ați avut mai multe date de a judeca sensul… The Mask… QED

        • Chiar The Mask mi-a atras în mod special atenția pentru când voi apuca să scriu despre „persona”/„prosopon”/„obraz”…
          Iar pe Rovelli l-am citit cu ce a apărut la Humanitas (adică pe partea lui mainstream).

  13. Am citit textul cu atentie inca o data, fiindca mi-a placut foarte mult.
    Si adevarul si falsitatea (minciuna) stau pe consecventa. De fapt problema originala e cea a celor trei zei https://en.wikipedia.org/wiki/The_Hardest_Logic_Puzzle_Ever unde locul celui care raspunde random (inconsecventul) e luat in articol de politician. Si nu, un mincinos poate spune f bine „eu mint”, asta e esenta paradoxului in discutie. eu mint ca mint ca mint… Din consecventa nu se poate deduce adevarul sau minciuna. Le delimiteaza si mai departe facem distinctia dandu-i fiecarei parti macar un nume diferit.

    Cred totusi ca textul are o problema majora. Nu exista ceva de genul adevarului subiectiv, cu toate precautia ghilimelelor. Daca ar exista, ar insemna ca nu e comunicabil, iar adevarul trebuie sa fie comunicabil, este esenta lui.
    Un mincinos nu se poate minti pe el insusi, fiindca este asumat ca e consecvent. Prin urmare, conteaza doar relatia de corespondenta prin care definim adevarul.

    Deci, distinctia dintre eroare si minciuna nu se face la nivel de individ, una dintre premisele textului. Din punct de vedere logic pot fi toate clasificate toate ca erori de diferite grade, fara sa se piarda nimic.

    ex: una e sa-i spui cuiva sa patreze banii gasiti, asa scoasa din burta. alta ar fi sa stii prea bine, cunoscand legea, ca nu-i apartin, dar sa justifici cumva pastrarea lor. A doua este o eroare mai sofisticata, iar minciuna poate fi scoasa astfel din ecuatie.

    Probabil ca ce am zis intra in conflict cu conceptul de intentie. Cred ca e la fel de void ca faza cu minciuna, un alt atavism religios, imho.

    side note: adevarul logic nu se raporteaza la realitatea obiectiva. E obiectiv, insa povestea cu realitatea e din alt film, zic eu.

    • Schema de gândire de la care am pornit este următoarea:
      Premise: există o realitate obiectivă; afirmarea unei propoziții descriptive despre această realitate poate fi adevărată (dacă se verifică în realitate) sau falsă (dacă nu); există și o realitate subiectivă care cuprinde două laturi (i) modul meu propriu de a percepe realitate obiectivă (exteriorul) și (ii) modul în care mă percep pe mine însumi – sinele (interiorul).
      Construcție: cât timp eu percep corect realitatea obiectivă, afirmațiile mele sunt adevărate când reflectă această realitate; dacă ele nu o reflectă, înseamnă că eu (în mod conștient) am alterat în comunicare ceea ce percep eu însumi, deci am mințit. Dacă eu nu percep corect realitatea obiectivă (realitatea mea subiectivă este diferită de cea obiectivă) atunci sunt în eroare și afirmațiile mele pot fi false față de realitatea obiectivă fără ca eu să fiu „de vină”.
      Cu privire la sine, cred că ne putem minți foarte bine pe noi înșine despre noi, dar aici nu mai este o chestiune de adevăr logic, pentru că este (cum spuneți și Dvs.) în alt plan. Nu putem să exprimăm decât cel mult opinii despre sine, nu afirmații carteziene (de aceea cred că premisa carteziană este falsă dintru început).
      Dacă am greșit pe undeva cu această construcție schițată, aștept criticile :-)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Radu Rizoiu
Radu Rizoiu
Radu Rizoiu este profesor universitar la Facultatea de Drept din cadrul Universității din București, unde predă discipline legate de dreptul civil: actul juridic, prescripția extinctivă, persoanele și garanțiile civile. În același timp, este formator la Institutul Național al Magistraturii, unde predă tot dreptul civil, dar sub aspectul litigiilor cu profesioniștii. În timpul care-i mai rămâne, Radu este avocat, specializat în drept bancar. Autor a mai multor cărți de specialitate și a zeci de articole juridice, Radu publică în general pe teme legate de regimul juridic al garanțiilor reale (ipoteci), de organizarea persoanelor juridice și de teoria actului juridic civil. În ultima perioadă se preocupă de teoria regulilor (juridice și nu numai)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro