duminică, mai 18, 2025

Alegeri anticipate sau povestea cu cocoșul roșu?

Anul 2019 s-a încheiat cu anunțul că PNL va apela la toate mijloacele constituționale ca cel mai târziu la mijlocul primăverii alegătorii să fie convocați la urne pentru alegeri parlamentare anticipate.
Crainicul veștii era nimeni altul decât etern nepotolitul domn Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte al partidului. Care a avut totuși grijă (bunul simț?) să precizeze că anunțul oficial urmează a fi făcut de președintele partidului și premierul Ludovic Orban. Nu de alta dar primul pas ca planul să aibă minime șanse de izbândă depinde mai întâi de vrerea, adică de demisia premierului și numai după aceea se va putea pune în mișcare angrenajul în urma căruia electoratul ar urma să fie chemat la urne în aprilie, cum estima același guraliv domn prim-vicepreședinte. Care mai să cred că și-a luat jumătate de normă la obscenul post de televiziune al d-lui Sebastian Ghiță.
Ce șanse ar avea o astfel de idee? Alegerile anticipate ar avantaja, măcar la prima vedere, în primul rând PNL. Nu de alta dar până în decembrie când ar urma să aibă loc alegerile la termen se pot întâmpla multe. Și nu tocmai bune. Guvernarea erodează, situația economică a țării nu e deloc roză, PNL a promis multe, va mări și pensii, și salarii. Nu prea se știe însă dacă va avea și cum, și cu ce, și de unde să își pună în practică făgăduielile. Altfel decât continuând îndatorarea cu dobânzi din ce în ce mai ridicate. Unele sondaje de opinie arată o stagnare a procentelor partidului și o ușoară creștere în altitudine a zborului PSD. Cel al Sociopol controlat de dl. Mirel Palada spune exact contrariul. Dar câtă credibilitate are dl. Palada? Cert e că partidul condus pentru moment de dl. Marcel Ciolacu nu are deocamdată nici un motiv să se grăbească. Încă nu s-a întremat suficient. Mai e de trecut peste hopul reprezentat de Congresul programat pentru ultima zi din februarie, iar dl. Ciolacu nu este Liviu Dragnea. Nu are asigurată alegerea. În PSD se vor da mai mult ca sigur începând de luni lupte la baionetă.
Ce spun, ce cred celelalte partide parlamentare? Pare-se că UDMR și-ar fi dat deja acordul, USR continuă să fie toboșarul constant al ideii, nu de alta dar continuele pățanii ale tinerilor de acolo sunt decontate în sondaje tot mai drastic și până în decembrie USR va putea împărtăși soarta PAC-lui condus în anii 90 de dl. Nicolae Manolescu, ultimele apariții televizate ale fostului președinte Traian Băsescu, pe mai departe liderul de facto al PMP, nu au dat deloc semnale că el și ai lui ar îmbrățișa ideea, ALDE speră că, totuși, va vrea bunul Dumnezeu să se redreseze, că timpul este în favoarea lui, deși electoratul dă mai degrabă semne că ar agrea ideea d-lui Călin Popescu-Tăriceanu „fără incompetenți în funcții publice” și ar vrea să înceapă operațiunea tocmai cu evacuarea expiratului în cauză. Și a încă doi-trei vorbeți de profesie, gen Varujan Vosganian și Steluța Cătăniciu. Primul continuând să viseze la Nobel, cea de-a doua pozând voluptuos într-un fel de Zâna Zorilor la pensie.
În clipa în care scriu eu acest comentariu nu prea e clar dacă planurile privind demisia domnului Orban sunt cunoscute și agreate și de Grivei. Adică de dl. Ludovic Orban însuși. Mai exact. A vorbit dl. Rareș Bogdan înainte de Revelion în numele partidului, s-a consultat cu parlamentarii acestuia, cu dl. Orban însuși ori dă glas dorințele proprii? Care sunt, e drept, nu doar ale lui, ci și ale doamnei în roșu Raluca Turcan și unul, și celălalt goarnele și executanții ordinelor președintelui României și, în primul rând, chiar dorințele domnului Iohannis . Dacă lucrurile stau astfel, dl. Iohannis nu ar trebui să uite că el poartă principala responsabilitate a eșecului electoral al liberalilor din decembrie 2016. Cu câtva timp înainte de respectivele alegeri, domnul președinte s-a amestecat vârtos în treburile partidului, a înscăunat-o în jilțul de președinte pe doamna Alina Gorghiu, a mai dat și alte câteva dispoziții greșite. Acum se zice că dl, Iohannis se bazează nu doar pe voința proprie, pe marele lui succes electoral, ci și pe sfaturile garantate de flerul de fost jurnalist al d-lui Rareș Bogdan. Care fler? Cel care întrevedea în iunie 2017 un mare lider politic în revenantul Sorin Grindeanu, cel care l-a slujit pe generalul Oprea și a adus elogii patriotismului lui Iulian Vlad, ultimul șef al Securității comuniste.
Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro și pe blogurile adevărul.ro

Distribuie acest articol

1 COMENTARIU

  1. Spre deosebire de excelentele articole cu care și-a obișnuit cititorii dl. Mircea Morariu, acesta pare a fi scris cu ceva mai puțină eleganță. Riscul unei exprimări colocviale este acela că poate incita la reacții asemănătoare, ceea ce ar zădărnici obiectivul propus de gazdele acestui spațiu virtual , anume, obținerea de valoare adăugată prin schimbul de opinii și dezbaterea relaxată, bazată pe forța argumentelor.

    În context, aș îndrăzni, cu permisiunea autorului, să fac câteva observații…

    Dacă autorul textului nu se referă cumva la perspectiva pe care o are Vasile Vasilache asupra psihologiei sociale românești, atunci „povestea cocoșului roșu” este, după știința generală, una „în buclă”, care se repetă la nesfârșit. Opinia mea este că în ambele situații referirea este nepotrivită. Nu doar că tema alegerilor anticipate nu poate fi discutată la nesfârșit, dar ea chiar cunoaște evoluții la care anul trecut nu ne așteptam. Una dintre ele…

    Desigur, „nepotolitul” care a dezvăluit ceea ce știa toată lumea, dar care din pricina unei deficiențe constituționale este dificil de realizat, a făcut greșeala „impardonabilă” de a apărea la RTV. :-)

    Subiectul a mai fost discutat aici. Ar fi o naivitate să creadă cineva că invitația la un post de televiziune cu o audiență consistentă poate fi ignorată de un politician. Marketingul politic a pus nu demult într-o poziție ridicolă și pe intransigenții (iacobinii?!) angajați ai Newsweek România. Nu revin asupra chestiunii.

    Cu referire la subordonarea tuturor posturilor TV de către guvernarea cleptocratică… De două zile, postul d-lui Zoltán Teszári promovează drept o măreață realizare un clip video în care apare o angajată a Trustului Intact al familiei Voiculescu. Un clip care este văzut în spațiul public de aproximativ 3 (trei) luni este prezentat de colegii „antenistei” ca fiind de maximă actualitate. :-)

    „Ce șanse ar avea o astfel de idee?”

    Mică, după părerea mea. Dar angajarea răspunderii guvernului pe modificarea Legii electorale ar putea oferi răspunsul. O majoritate parlamentară STABILĂ ar avantaja cetățenii români, înaintea oricărui partid!

    Reformele pentru a căror nerealizare rapidă guvernul Orban este înjurat de cei „dezamăgiți de PNL pe care l-au votat”, așa cum mai ieri, cu imensă ipocrizie, erau „dezamăgiți de USR pe care l-au votat”, NU pot fi înfăptuite decât cu sprijinul unei majorități parlamentare consistente și STABILE.

    Reproșurile aduse guvernului Orban pentru împrumuturile făcute în mai puțin de două luni sunt, mă iertați, ridicole, indiferent ce aberații zic reprezentanții PSD și țuțerii lor „sondori”.

    „…goarnele și executanții ordinelor președintelui României…”
    Cu toate că nu-mi sunt tocmai dragi, nu mi se pare a fi o formulare elegantă…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

Foarte rar mi-a fost dat sa citesc o carte atat de neinduratoare cu realitatea imediata, in acelasi timp atat de logica si de riguroasa in demonstratii. Da, Mihai Maci n-are solutii pentru impostura generalizata din sistemul universitar romanesc sau din cercetare; dar o vaneaza splendid si necrutator in toate cotloanele unde se ascunde si o fotografiaza impecabil, aratandu-i originile si semnificatia sociala. Da, recunoaste ca nu stie cum ar trebui recuplata cultura de invatamant, nu mai spera ca s-ar putea ingradi dezastrele produse limbii romane de utilizarea device-urilor digitale, nu poate decat consemna declinul ireversibil al culturii inalte, dar si al satului traditional si al „familiei traditionale”: dar cat de magistral si, mai ales, lipsit de complezenta sentimentala completeaza fisele sociologice ale principalelor mutatii sociale si culturale din ultimele decenii! Ce-i de facut, totusi? Atata (si e deja mult), crede el: sa privim drept in ochi dezastrul si sa-i punem interogatiile esentiale: „Inainte de-a da raspunsuri, se cuvine sa punem intrebarile”. – Andrei Cornea

Un nou volum semnat de Mihai Maci. Îl puteți achiziționa de aici

Carti

Cărți noi

Noțiunea de cumpănă, care dă titlul acestui volum, nu doar că surprinde natura momentului geopolitic internațional, dar sugerează și o posibilă soluție pentru România. Cumpăna nu este doar o etapă de tranziție, ci un punct critic în care direcțiile asumate astăzi vor determina ireversibil poziția țării în arhitectura globală a puterii. După trei decenii de integrare euro-atlantică, în care viitorul părea stabil și previzibil, realitățile internaționale s-au schimbat rapid, iar ordinea liberală care a definit ultimele decenii este acum contestată. Această contestare vine atât din exterior, prin ascensiunea regimurilor autoritare, cât și din interior, prin revizionism politic și radicalizarea discursului public.” Prof. Corneliu Bjola, Universitatea Oxford

Volumul poate fi cumpărat de aici

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro