Alegerile din Polonia: clivajul politic persistă

Alegerile din Polonia au fost până la urmă câştigate de Karol Nawrocki, candidat independent, susţinut în ultima parte a campaniei de PiS. De fapt, au fost câştigate de Nawrocki sau pierdute de contra-candidatul său Rafal Trzaskowski? Mai degrabă, a doua variantă. Vom încerca să oferim o explicaţie pentru a înţelege de ce Trzaskowski nu a reuşit să recupereze suficiente voturi pentru a câştiga turul doi al alegerilor prezidenţiale din Polonia.

Polonia este o ţară profund divizată pe mai multe paliere. O primă divizare are în vedere est contra vest, cu capitala Varşovia având un statut special, din perspectiva structurii de vot. Varşovia este capitala Poloniei dar de fapt nu concentrează cea mai marte parte a populaţiei. Polonia după 1989 a devenit un stat descentralizat, în care regiunile (voievodate) au început să fie din ce în ce mai autonome faţă de centru, statul s-a transformat dintr-un stat unitar într-unul cvasi-federal, chiar dacă din punct de vedere politic regiunile mai dezvoltate nu s-au revoltat împotriva centrului. Deocamdată. Această descentralizare a consolidat un clivaj territorial care pre-exista perioadei comuniste: estul agrar, vestul mai dezvoltat. Translatarea graniţelor Poloniei după al Doilea Război Mondial nu a făcut decăt să creeze premisele acetui clivaj. Silezia mai dezvoltată s-a integrat mai degrabă vestului Poloniei, decât reginilor aflate la est de Varşovia. Moştenirea agrară a estului a devenit mai puţin vizibilă după război, în condiţiile în care estul Poloniei a revenit URSS. Perioada comunistă nu a făcut altceva decât să păstreze îngheţate premisele actualului clivaj. După aderarea la Uniunea Europeană, ar fi fost de aşteptat ca diferenţele dintre regiuni să nu mai fie atât de pronunţate. Totuşi, fondurile structurale au acţionat, la fel ca în toate statele membre care au beneficiat de acestea, la un nivel superficial, mai degrabă tehnic. Mentalităţile au rămas neschimbate, la fel ca şi clivajele.

Acest clivaj est – vest a fost extrem de vizibil la alegerile diun 1 iunie: participarea în Varşovia a fost maximă,  participarea în voievodatele limitrofe  a fost mare, diminuându-se pe măsura apropierii de graniţele Poloniei cu Germania, respectiv Belarus sau Federaţia Rusă.

Polonia a avut o desprindere de regimul comunist total diferită faţă de alte ţări. Solidaritatea a fost iniţial un sindicat care a devenit o mişcare de masă, apoi un partid politic. Era greu ca Solidarităţii să i se opună un partid politic, câtă vreme toate orientările erau reprezentate în cadrul acestei mişcări, de la dreapta radicală la stânga non-comunistă. Stânga poloneză post – 1989 nu a reuşit să se desprindă de stigmatul de moştenitoare a trecutului comunist, chiar dacă nu a semănat deloc cu partidele post-comuniste din Europa Centrală. După epoca Kwasniecki, stânga poloneză nu a mai reuşit să se redreseze. În  schimb, Solidaritatea s-a divizat de-a lungul unor rupturi ideologice din interior. Fiind un partid de masă, cu reprezentare în toate regiunile, acest risc a devenit inevitabil. Istoria Solidarităţii este sinuoasă dar până la urmă, simplificând, moştenitorii Solidarităţii sunt Platforma Civică (PO) a lui Donald Tusk şi Partidul Lege şi Justiţie (PiS) al  lui Jaroslaw Kaczynski. PO s-a afliat de la bun început Partidului Popular European, într-un moment în care PPE s-a deplasat mai la centru, pentru a putea asimila partidele din Europa Centrală şi de Est. De aici, percepţia PO ca fiind mai degrabă un  partid de stânga. Această percepţie a facilitat şi apropierea PO de alte partide mai puţin importante, împreună cu care a reuşit să creeze o coaliţie după alegerile din 2023. Pe de altă parte. PiS a oferit o altă interpretare a despărţirii de comunism. Lech Walesa, liderul istoric al Solidarităţii, a fost acuzat că de fapt a acţionat în înţelegere cu autorităţile comuniste de la putere şi nu a realizat o desprindere absolută faţă de regimul de la putere. Multă vreme, modelul “mesei rounde” care a pus capăt comunismului, practicat în Polonia şi Ungaria, a fost prezentat ca fiind mult mai adecvat tranziţiei post-comuniste decât cel al revoluţiei violente practicate în România. Întrebarea care model a fost mai indicat râmâne deschisă. Pe termen lung, modelul mesei rotunde din Polonia a contribuit la o interpretare cu totul diferită a evenimentelor din 1989 dar nu este mai puţin adevărat că şi celălalt model a produs acelaşi rezultat, nu însă cu aceleaşi implicaţii electorale.

Evident, campania electorală din Polonia anului 2025 nu a fost bazată pe această interpretare diferită a istoriei recente. Oferim aceste explicaţii pentru a înţelege mai bine ceea ce s-a întâmplat. Polonia reprezintă un caz cu totul deosebit în contextul european. Deşi există mai multe partide, mai multe orientări politice, mai mulţi candidaţi, clivajul fundamental politic este între liberali, situaţi la centru dar deplasându-se în direcţia unei stângi de tip european clasic şi conservatori, situaţi mai degrabă în direcţia unei drepte radicale. Peisajul politic naţional în mahoritatea statelor europene este mult mai fragmentat decât în Polonia, în pofida aparenţelor de asemănare. De fapt, PO şi PiS reprezintă două tendinţe existente în societatea poloneză şi au creat un duopol politic de facto.

Existenţa acestui duopol de facto care reprezintă într-un fel “paradisul pierdut” în mai multe ţări europene avantajează candidaţii ce reuşesc să se identifice cu o facţiune a societăţii poloneze. Trzaskowski a reuşit să îşi atragă electoratul care susţine actuala coaliţie de guvernare, un  electorat destul de divers, unit de dorinţa unei mai bune poziţionări faţă de Bruxelles sau mai exact de păstrarea unei poziţii privilegiată în cadrul UE, pe deplin meritată de Polonia de altfel. Nawrocki s-a prezentat ca un candidat independent, pentru a reuşi să atragă voturile electoratului conservator. Iniţial, s-a îndepărtat de PiS dar spre sfărşitul campaniei a devenit din ce în ce mai apropiat de acest partid. De fapt, PiS s-a apropiat mai mult faţă de poziţia lui Nawrocki, pe măsură ce Tusk a crezut că va putea mobiliza mai multe voturi pentru Trzaskowski, prin încercarea de a-l “alipi” PiS. Nu a fost o strategie prea reuşită, deoarece imaginea guvernării PiS din perioada 2015 – 2023 nu este atât de înfiorătoare pe cât cred adepţii lui Tusk.

Nawrocki a speculat destul de inteligent apropierea faţă de SUA în perioada lui Donald Trump. A fost primit la Casa Albă, iar instrrumentele de promovare MAGA nu au funcţionat cu motoarele la turaţie maximă, ca în cazul alegerilor din Germania. Nawrocki a avut într-un fel o şansă, deoarece alegerile din Polonia au avut loc după ce adepţii MAGA au pierdut bătăliile electorale din Germania, Canada sau România. Această nouă realitate a dus la o mai mare prudenţă în ceea ce priveşte implicarea alături de candidaţi situaţi mai aproape de dreapta radicală. Dacă alegerile din Polonia ar fi avut loc cu două luni mai devreme, probabil că valul anti-Trump l-ar fi favorizat decisiv pe Trzaskowski. Factorul MAGA nu a avut prin urmare o importanţă prea mare în alegerile din Polonia. Fotografia de moment Nawrocki – Trump, fără comentarii sau continuări spectaculoase, fără angajamente şi fără atacuri inutile la adresa adversarului a fost ingredientul de care Nawrocki a avut nevoie. Fără acest ingredient, poziţia sa pro-SUA nu ar fi fost poate la fel de credibilă. O cantitate prea mare din acest ingredient i-ar fi fost fatală.

În România a fost simplificată, până la extrem, diferenţa între un presupus Trzaskowski pro-european şi un presupus Nawrocki pro-rus. În  realitate, a fost vorba de două viziuni despre Europa. Este poate aspectul cel mai puţin înţeles în România în acest moment: asistăm la o competiţie între adepţii unei integrări mai accelerate, pe baze federaliste şi adepţii unui model inter-guvernamental clasic, în care statele naţionale participă la integrarea europeană dar pot decide în orice moment să blocheze un avans pe care îl consideră prea mare. România are nevoie de varianta federalistă a modelului european, din multiple motive care, în mod bizar, sunt trecute sub tăcere.

În România în general atitudinea pro-rusă este strâns legată de o poziţionare anti-ucraineană, iar o atitudine pro-ucraineană este automat una pro-rusă. Nu la fel este situaţia şi în Polonia. Atitudinea anti-rusă este mult mai răspândită decât în România dar cei care sunt anti-ruşi se împart în cei care sunt mai degrabă pro-europeni sau mai degrabă pro-americani. În România este mult mai întâlnită atitudinea în favoarea unui presupus consens euro-atlantic. O grilă de interpretare care funcţiona până la venirea la putere a lui Trump dar care în prezent este pusă sub semnul îndoielii. În Polonia, Trzaskowki s-a situat pe o poziţie fără echivoc: pro-federalistă, pro-ucraineană, anti-rusă. în timp ce Nawrocki a avut o poziţie pro-interguvernamentală (“suveranistă”), pro-ucraineană şi anti-rusă. Adevărul este că problema ucraianeană divizează societatea poloneză mai mult decât pare la suprafaţă, văzută din afară. Pe de o parte, solidaritatea cu Ucraina a atins cote record de la începutul războiului şi se menţine mult mai ridicată decât în alte ţări, datorită respingerii unui trecut dureros, la care Rusia, în diferite perioade istorice, a contribuit foarte mult. Pe de altă parte, solidaritatea cu Ucraina are limite datorită unei relaţii mai complicate din punct de vedere istoric. Masacrele din Volînia au, în conştiinţa poloneză, un rol foarte apropiat momentului Katyn. Acest aspect îngreunează suprapunerea atitudinii anti-ruse cu o atitudine pro-ucraineană. Nawrocki a  speculat acest aspect, la început marginal, apoi din ce în  ce mai mult, culminând cu momentul de încheiere al campaniei electorale. Este şi aceasta  explicaţie a succesului său electoral.

Marea problemă a Poloniei post-electorale nu este faptul că Nawrocki a câştigat şi Trzaskowski a pierdut. În definitiv, este vorba de un proces electoral firesc şi de o competiţie onestă, în limitele democraţiei. Marea problemă a Poloniei este manifestarea, din nou pe data de 1 iunie 2025, a unui clivaj foarte puternic la nivelul societăţii. Va reuşi Nawrocki să contribuie la reducerea acestei polarizări profunde? Deocamdată, este prematur a oferi o perspectivă în acest sens.