sâmbătă, mai 16, 2026

(A)Mar-a-L(un)go traseu de pace

Unu, doi, trei… la perete stai! Vă mai amintiți acest joc al copilăriei? Cu siguranță nu l-ați uitat și mai mult ca sigur mai toți l-ați jucat cel puțin o dată. Eu l-am jucat de mai multe ori cu fiica mea când era mai mică.

Să vă explic ce legătură are acesta cu întâlnirea de la Mar-a-Lago, Florida, Statele Unite.

Întrebat fiind la o televiziune despre rezultatele întâlnirii dintre Donald Trump și Volodimir Zelenski privind apropierea de un final în războiul din Ucraina, în speță, cât de puțin mai este până la finalizarea negocierilor, nu am putut să nu mă gândesc la acest joc.

Prin urmare, am comparat așteptările întâlnirii cu jocul copilăriei, spunând că suntem aproape, dar nu știm cu exactitate dacă asta însemnă unu, doi sau trei pași de „luminița de la capătul” războiului. De asemenea, am argumentat că nu știm nici dacă pașii sunt de furnică, sau de uriaș. Și, voi continua aici ce nu am spus la tv, pentru Ucraina și Europa ar putea fi pași de furnică, dacă ne gândim la așteptări. La fel și, sau mai ales pentru Donald Trump dacă ne concentrăm asupra ego-ului supra-exacerbat de „om al păcii”; de persoană care știe „cel mai bine să…” încheie războaie. Nu-i așa? Doar a încheiat 8. El o spune!

Așadar, pașii mici înseamnă că ar mai fi puțin, în timp ce pașii mari înseamnă cale lungă. Înseamnă obstacole grele, neînțelegeri aprige și chestiuni spinoase ce trebuie depășite. Deci negocierile necesită timp, iar orizontul deznodământului este departe, este uriaș… Înseamnă unu, doi sau trei pași de uriaș.

Vladimir Putin (s-ar putea și Trump!) să știe că pașii către sfârșit sunt de uriaș. Mi-e teamă că asta își dorește. Să tărăgăneze ca să cucerească cât mai mult din Donbas. Să împlinească prin forță, prin foc, ceea ce nu reușește prin diplomație. În fapt, nu este nicio noutate că asta vrea. A spus-o direct și fără echivoc în urmă cu câteva zile.

Din perspectiva pașilor de furnică și a timpului scurt, Putin își dorește niște soluții politice. Ar vrea să fie rapid încheiat un tratat de pace în care să ia Donbasul, să nu existe garanții de securitate occidentale de niciun fel, să nu existe trupe de menținerea păcii în Ucraina, să nu fie primită nu doar în NATO, dar ar fi de preferat nici în UE, iar monitorizarea post război să se facă de către o coaliție BRICS, de ce nu? Încă ceva, să se treacă urgent prin parlamentul ucrainean doleanțele rusești și, înainte de semnarea tratatului de pace, să se realizeze alegeri în Ucraina, ca semnatar să fie altul decât Zelenzki. Pe Zelenski îl urăște din toți rărunchii.

Cam atât de aproape suntem de finalizarea războiului dacă aplicăm metodologia jocului „Unu, doi, trei… la perete stai!”

Mai mult, expresiile faciale ale lui Zelenski atunci când Trump elucubra că „Putin este bucuros, fericit, încântat [nici nu mai știu exact care a fost cuvântul] ca Ucraina să reușească. Este dornic să ajute [țara pe care nu o consideră țară, națiunea pe care nu o acceptă ca națiune, statul care nu are suveranitate] la reconstrucție. Putin așteaptă să vândă energie ieftină Ucrainei” sunt neprețuite și edificatoare. La aceste enormități deversate oratoric de către președintele american nu pot spune decât că sunt niște cuvinte fără ancoră în realitate. Sunt ca niște cuvinte-obiecte amestecate într-un sac și aruncate apoi în eter cum arunci niște zaruri pe o masă. Doar ca să sune bine, să facă zgomot și, posibil, să împlinească o miză.

Trump nu știe – și vorbesc la modul cel mai serios, cu toată puterea cuvântului – că Rusia a început să zgândărească relația cu Ucraina din cauza energiei. Da, da, din cauza energiei. Ucraina nu a vrut să vândă compania națională de transport al gazului (în anul 2006, Naftogaz) către Gazprom. Știa Ucraina că asta ar fi însemnat începutul sfârșitului independenței de facto. Diluarea suveranității și vasalizarea cum s-a întâmplat cu Belarus.

Păi, știe Trump că Ucraina a rămas fără energie, fără gaz și căldură de mai multe ori pe 1 ianuarie (2005, 2006, 2009 și 2015), imediat după Revelion din cauza Rusiei. Știe el că Ucraina plătea la un moment dat în anii 2000 de patru ori mai mult mia de m3 de gaz decât Belarus doar pentru că și-a dorit democrație și libertate și a refuzat „înțelepciunea rusă”? Știe „El, supremul” că Ucraina avea tarife mai mari decât cele practicate de Gazprom pentru Germania? Nu, nu știe, cu siguranță, pentru că dacă ar fi cunoscut aceste realități nu ar mai fi debitat cuvinte fără sens ca dintr-un sac.

Întăresc aprecierea că nu știa aceste realități și că nimeni din staff-ul lui nu a avut curajul să i le spună bazându-mă și pe aprecierea lui Robert Kaplan care spunea despre Trump că este un „nativ” digital și al comunicării online, dar un necunoscător al istoriei. Vorbele lui Kaplan au fost următoarele: „nu citește!” Iar declarațiile de după întâlnirea de la (A)Mar-a-L(un)go mi-au confirmat că Robert Kaplan a apreciat corect caracterul președintelui Trump în materie de istorie, relații internaționale, diplomației și geopolitică.

Multe dintre acestea le-am spus în intervenția mea tv pentru a puncta că finalul este departe din pricina a două probleme spinoase: cedările teritoriale și garanțiile de securitate. Iar argumentele rezidă în declarațiile celor doi președinți realizate după întâlnire. Donald Trump spunea că negocierile sunt aproape de final deoarece 95% dintre cele 20 de puncte ale planului de pace sunt agreate, în timp ce Volodimir Zelenski aprecia că 90% dintre ele sunt închise. Practic, ce spune Trump este următorul lucru: dacă Ucraina cedează Donbassul se va încheia războiul, iar tratatul trebuie semnat și gata. Însă Zelenzki nu este de acord și precizează că 90% înseamnă 2 puncte de divergență pe care Ucraina (și, evident, Europa) nu le agrează: cedarea teritorială și recunoașterea regiunilor ocupate ca fiind ale Rusiei și renunțarea sau temperarea garanțiilor de securitate.

Concluzia este că sunt două puncte ireconciliabile, deocamdată, care presupun pași de uriaș și o prelungire a războiului.

Distribuie acest articol

11 COMENTARII

  1. ”Trump nu știe – și vorbesc la modul cel mai serios, cu toată puterea cuvântului – că Rusia a început să zgândărească relația cu Ucraina din cauza energiei. ”

    Ei, acum, dacă i-ați spus, gata, știe! 😀
    Personalul care face revista presei românești, la Ambasada Americană de la București, o să includă asta într-unul din rapoartele către Departamentul de Stat, iar Marco Rubio o să-i șoptească asta lui Trump, ca să nu se mai facă de râs în presa românească.

    P.S. Pentru cine a uitat, Crimeea a fost anexată în 2014, nu Trump era președinte. Și nu Trump s-a dus la Minsk în 2015, să-l preseze pe Poroșenko să semneze acordurile prin care ar fi urmat să-și dezmembreze țara de bunăvoie. Europenii ăia buni s-au dus la Minsk, ăia care au construit Nord Stream ca să importe gaz de la ruși ocolind Ucraina. Nu-i așa că Trump i-a obligat să construiască Nord Stream 2, în timp ce ei se opuneau din răsputeri? Nu-i așa că Trump i-a obligat pe europeni să importe în continuare petrol și gaz de la ruși, chiar și acum, în 2026?

  2. „om al păcii”; de persoană care știe „cel mai bine să…” încheie războaie.

    Tocmai a mai incheiat unul, cu Venezuela :) Imi place insa reactia MAE rus la aceasta actiune a SUA (scuze, deviez de la subiect):
    „Consideram ca toti partenerii care ar putea avea nemultumiri unii fata de altii ar trebui sa caute solutii prin dialog […] Si Venezuelei trebuie sa i se garanteze dreptul de a-si determina propriul destin fara nicio interventie distructiva din exterior, cu atat mai putin militara”
    Oare de ce aceste afirmatii nu sunt valabile si pentru vecinilor lor?

  3. Trump, „omul păcii” tocmai a declanșat agresiunea contra Venezuelei și l-a capturat pe Maduro, președintele acestei țări. La Mar a Lago putea să-l aresteze și pe Zelenski, în Biroul Oval era cât p-aci…
    Da, este vorba despre petrol, dar în favoarea cui? Sau, altfel zis, contra cui? Și dacă este vorba despre un „deal” Trump-Putin cam așa: eu iau Venezuela și Iranul, tu iei Ucraina, poate îți dau și Europa.
    Anul 2026 a început cât se poate de rău.

  4. Trump nu știe

    Iata un articol beton, dovezi clare sa Trump nu stie. Si nu numai Trump nu stie, dar se pare ca nici toata gasca de consilieri, ministere, pentagoane, habar nu au de nimic.
    Domnu jucaus cu copiii lui stie insa, stie da nu ne spune, nu ne spune ce ar trebui sa faca Trump daca ar sti ce stie el (autorul)?
    Da, domnu autor trage si concluzii, ca domnu fu si la TV, prelungire a războiului. In sfirsit, m-am linistit, iata solutia, prelungirea razboiului, pina cind?

    PS Was ist die Theorie von Robert D. Kaplan?
    Kaplan stellt der neokonservativen Politik das weniger ideologisch motivierte Paradigma des Realismus gegenüber. Er argumentiert, dass Politiker von einem humanistischen Verständnis der Tragödie Shakespeares und der griechischen Antike profitieren können, um zu verhindern, dass Neokonservatismus und ideologische Außenpolitik zu erheblichen Verlusten an Menschenleben oder Ressourcen führen.
    Kaplan for president!

  5. Îmi pare rău să constat că, la fel ca majoritatea europenilor, domnul Viorel Mionel confundă jocurile Statelor unite.

    În acest caz,”Un’, doi, trei… la perete stai!” cu „Imparate, imparate, cati pasi imi dai ?”.

    Jocul lui Trump este pe Asia-Pacific. …Și este ezitant.
    O nouă „Înțelegere Ialta” s-a petrecut deja, iar europenii nici n-au văzut.

    Atacul asupra Venezuelei demonstrează că SUA sunt interesate de Americi și de Asia.
    …Dar Asia înseamnă oare și Taiwan? Ar trebui, dar SUA sunt tot mai ezitante în fața Chinei și tot mai slabe în plan global.

    Retragerile de trupe americane din Europa [de Est] arată că regiunea este lăsată în grija Rusiei.

    Iar declarațiile lui D Trump sunt deosebit de schimbătoare, adesea contradictorii.

    Singura constantă a SUA este sprijinul pentru regimul B Netanyahu.

    • ”Jocul lui Trump este pe Asia-Pacific”

      Stimate domn, uită-te pe o hartă, poate așa descoperi că Venezuela are ieșire la Atlantic, nu la Pacific. Marinera, petrolierul sub pavilion rusesc capturat ieri de Statele Unite, a fost capturat tot în Atlantic, pe lângă Islanda:

      https://www.youtube.com/watch?v=MsT-aUO0u_0

      ”Retragerile de trupe americane din Europa [de Est] arată că regiunea este lăsată în grija Rusiei.”

      Păi, nu promovai investiții rusești în turismul românesc? Ar trebui să te bucure asta 😀
      Fii liniștit, că Rusia nu e în stare să-și poarte nici propria ei grijă. Ai să vezi Karelia independentă, ai să vezi Cecenia independentă, ai să vezi Bașkortostanul independent. ”Numai mâine nu-i poimâine”, spunea bunică-mea.

  6. Sa luăm cuvintele lui Trump ca niște dorințe”, tradu, in vederea unor negocieri viitoare.
    Important e că Putin a interpretat periculos de greșit gesturile” de bunăvoință ale lui Trump.
    Trump, paradoxal, are o marja de manevră mai redusă decât dictatori că Putin și Xi

  7. Discutăm despre Ucraina despre Rusia dar cu România ce facem? Totul este bine în România? De 30 de ani inflația fură din buzunarele românilor. Locurile de muncă în România au rămas numai la stat iar românii trebuie să plece să lucreze în Europa. Problemele astea vă sunt cunoscute?

    • Nu, nu este bine in Romania ! Aproape totul nu este bine ! Si poate o sa va surprinda ceea ce voi spune, dar faptul ca lucrurile stau asa cum stau, adica „aproape totul nu este bine in Romania”, are mare legatura cu Rusia.

      In Romania, in seara zilei de 22 dec 1989, revolta impotriva lui Ceausescu si impotriva comunismului mizerabil a fost confiscata de o grupare provenita exact din interiorul clicilor de provenienta securist-comunista, care grupare, prin manipulare permanenta exercitata in special prin mijloace media si cu sprijinul unei majoritati a romanilor care au tot mentinut-o prin vot la putere sau oricum cu un substantial scor in toate scrutinurile electorale timp de 35 de ani, ne-a mentinut ca tara intr-o zona gri, mimand democratia si economia de piata si, in paralel, jefuind tot ceea ce se putea jefui in beneficiul membrilor gruparii si al complicilor si slugilor acestora.

      Varful de lance al acestei grupari a fost si este PSD=PDSR=FDSN=FSN, mostenitor al partidului comunist, alaturi de partide si partidulete care azi apar, maine dispar sau se transforma, partide si partidulete nascute din aceeasi mizerie de sorginte securisto-comunista, cu acordul si sprijinul partidului mama numit PSD.

      Toate aceste scursuri, toate aceste gasti mizerabile si tradatoare de tara isi trag seva de la Moscova, lucru usor observabil din atitudinea lor oficiala fata de Rusia si Putin. Putin, la randul sau, este provenit din cea mai ticaloasa zona a comunismului sovietic si anume din zona GRU, politia secreta a regimului bolsevic din ultimii aprox 40 de ani ai URSS.

      Mentinerea PSD la putere prin manipulare generalizata efectuata prin mijloace media cumparate sau aservite din diverse motive clicii de provenienta securisto-comunista , pare a fi desprinsa din manualele GRU si NKDV, in care erau descrise actiunile ce trebuie intreprinse de catre tovarasii comunisti in cazul in care pierd puterea absoluta in tari pe care le dominau total.

      Rusia actuala este mostenitoarea bolsevismului sovietic, modul in care actioneaza e mai degraba tipic bolsevic, mai degraba tipic national-comunist si nu ceva ce-si trage seva din doctrine de dreapta. Legaturile gastilor comuniste din Romania cu Rusia nu au incetat de fapt niciodata, numai ca nu au mai fost chiar la vedere. Cu toate ca privatizarile facute de guvernul PSD-Nastase cu firme rusesti ( COS Targoviste, ALRO Slatina si multe altele) erau la vedere, romanii nu cred ca au realizat care e situatia, fie din naivitate, fie din prostie crasa. Dumneavoastra nu vi se par suspecte sustinerile fata de Rusia si China( adica in favoarea unor clici comuniste sau provenite din comunism) manifestate des de-a lungul timpului de catre lideri sau fosti lideri ai acestei clici mizerabile numita PSD?

      Ceea ce e clar este ca Rusia ne-a jefuit dupa 1990 prin intermediul gastilor de provenienta comunista locale, autohtone. Nu ca in perioada comunista pre 1989, dar au primit destule contracte care nu numai ca nu ne-au adus niciun beneficiu noua, romanilor, dar au si vulnerabilizat zone economice strategice, unele chiar din domeniul militar.

      Ucraina ca stat, care dupa 23 de ani de subordonare politico-economica fata de Rusia, a decis prin revolta populatiei in 2014( fenomenul Maidan) sa se elibereze de tutela mizerabila a Rusiei, reprezinta un tampon intre noi si imperiul raului, de aceea problematica razboiului dintre Ucraina si Rusia este esentiala pentru noi romanii. In cazul in care Ucraina cade sub Rusia, Romania va fi dusa de catre cozile de topor locale intr-un dezastru de neimaginat, care va anula complet toate castigurile de dupa 1989 ale noastre, ale romanilor. Pentru ca in ciuda unui PSD in mod evident mincinos si corupt, am reusit totusi dupa intrarea in UE sa accedem la un nivel de trai mai apropiat cat de cat de cel al tarilor vest europene.

      De aceea ar fi bine sa gandim mai des si mai profund in legatura cu ceea ce ar trebui sa ne intereseze, pentru ca sunt chestiuni extrem de importante pentru viata noastra viitoare.

      Principalele doua probleme ale noastre acum sunt razboiul de agresiune al Rusiei impotriva Ucrainei si acapararea justitiei de catre o clica de mafioti. Aceste chestiuni sunt de o importanta enorma pentru Romania si statul cu mainile in buzunar si cu ochii pe pereti al majoritatii romanilor nu ajuta cu nimic. Trebuie actionat! Cine vreti sa o faca? Sa o faca altii pentru noi ?

      • Întrebarea la care ați răspuns cu brio a fost pusă în cel mai pur stil bolșevic whatabouttist. Da, dar de ce la noi, de ce să vorbim despre Ucraina și Rusia… și ați răspuns excelent și la obiect, mulțumesc!

  8. Rusia nu a avut veci intenția, voința sa ajungă la un tratat de pace cu Ucraina.
    Deoarece în manualul ofițerului KGB tratativa ( oricare) se face doar și exclusiv pentru a câștiga timp.
    Iar Putin plus o grămadă de „elemente de nădejde” a regimului provin exact din fosta securitate sovietică.
    Americanii cândva aveau instituții, oameni specializați în analiza sovieticilor.
    Desființat tot după 1991.
    Cat de grava e situația ?
    Vicepreședintele american JD Vance a trebuit să fie instruit pentru a identifica Ucraina pe o hartă.
    Cu așa naivi , așa rezultate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Viorel Mionel
Viorel Mionel
Viorel Mionel este geograf și conferențiar universitar la Facultatea de Business și Turism, Academia de Studii Economice din București, unde predă geografie economică, resurse strategice, geopolitică și turism. Absolvent al Facultății de Geografie, Universitatea din București, specializarea geografie umană și economică, precum și al Masterului de Geopolitică și Relații Internaționale din cadrul Facultatății de Relații Economice Internaționale, ASE București, și-a construit cariera îmbinând activitatea didactică cu cercetarea riguroasă și implicarea publică. Este autorul mai multor volume de referință, precum Geoeconomie, Resurse geostrategice, Geopolitica schimbărilor climatice și România ghetourilor urbane, lucrări care explorează intersecția dintre geopolitică, geoeconomie, spațiu și putere. A publicat peste 50 de articole în reviste naționale și internaționale de prestigiu, abordând teme variate, de la resurse naturale și geopolitica balanței de putere până la turism cultural, „dark tourism”, segregare și ghetoizare urbană. Prin activitatea sa, el aduce o perspectivă interdisciplinară proprie asupra transformărilor socio-economice contemporane și este prezent frecvent în spațiul public, participând la conferințe și emisiuni media, unde explică fenomene complexe într-un limbaj accesibil.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

carte

 

Într-o eră a hiperconectivității și a inteligenței artificiale, temerea că noile tehnologii vor submina democrația nu mai este o ipoteză, ci o realitate concretă. Profesorul Radu Carp explorează modul în care populismul, odinioară un fenomen politic, a evoluat într-o formă mai sofisticată, mai invizibilă și mai insidioasă: Tehno-populismul.

Carti noi

Despre alegere şi discreţia binelui

Despre alegere şi discreţia binelui

„Vorbim tot mai mult despre viață în termeni de optimizare și eficiență; nu ne mai atrage atenția decât ceea ce ni se pare convenabil. Aderența la un mesaj de credință, imaginat doar ca poliță de asigurare, va mai putea oare să ne sugereze marile întrebări ale ființei și să ne ferească de ratare? Ar mai putea perplexitățile credinciosului de la noi să intre în dialog cu mirările lumii, astfel încât să nu lase impresia negocierii sale cu fatalitatea? Mai putem aspira la luciditate sub influența unui mod contorsionat de a concepe tradiția?“ — MIHAI FRĂŢILĂ - vezi mai mult

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro