marți, decembrie 3, 2024

America la răscruce

A învățat oare ceva Donald Trump în acești ani scurși de la insurectia din 6 ianuarie 2021? Sunt multe de spus, încerc să rezum. Rapid, dar sper, nu superficial. Voi reveni in zilele urmatoare. S-a vorbit si s-a scris mult despre sindromul fascistoid si despre riscul prabușirii în dictatură. Este nevoie în egală măsură de acuratețe istorică și de prudență epistemică. Nu mă număr între aceia care lansează scenarii apocaliptice, dar nici între cei grăbiți să minimalizeze componentele autoritariste ale temperamentului și stilului său politic. 

Donald Trump a purtat un lung război de uzură. A așteptat și a savurat degradarea fizică și psihică a lui Joe Biden. Intrată în campanie abia în iulie, Kamala Harris a trebuit să se „reinventeze” într-un ritm galopant. Cred că a reușit până la un punct. Cotitura a fost alianța pro-Trump dintre Wall Street și Silicon Valley. Elon Musk, Peter Thiel, WSJ. Populismul clocotitor sprijinit de magnații financiari. Mitul reîntoarcerii la Vârsta de Aur. Unii miliardari, chiar sofisticați, cu mărturisite înclinații radicale de dreapta. „Revoluționari conservatori”. Cititori de Carl Schmitt, filosoful juridic al național-socialismului. Hannah Arendt vorbea despre logodna dintre elite și mulțimi (gloata, mob). Lucrurile s-au accelerat decisiv pe ultima sută de metri.

Urmează o realitate dură intern și extern. În Ucraina, au început luptele cu trupele nord-coreene. Netanyahu, convins că are „urechea lui Trump”, va prinde aripi. Iranul va continua să alimenteze mișcări teroriste. Viktor Orban e pe cai mari, gata să defileze precum Horthy pe un armăsar alb. „Pacifismul” putinofil va deveni tot mai agresiv. Mai mult decât oricând, este necesar ca oamenii politici să acționeze responsabil, lucid și calm. În discuția cu Volodimir Zelenski de acum câteva luni, Donald Trump a acceptat invitația de a vizita Kievul. Să sperăm că o va face cât mai curând. Cu o escală, poate, la Chișinău…

Washington, DC

6 noiembrie 2024

Distribuie acest articol

82 COMENTARII

  1. În timpul administrației Biden a existat în permanență un elefant în încăpere: niciun fost președinte american nu a petrecut atât de mult timp la Casa Albă, după încheierea mandatului, cât a petrecut Obama. El conducea, în realitate.

    Dacă ar fi câștigat Kamala Harris, tot Obama ar fi rămas la Casa Albă, ar fi avut astfel și al 4-lea mandat. Scorul uriaș obținut de Kamala în Washington DC denotă un singur lucru: ruptura totală a elitelor de realitatea din restul țării.

    Dincolo de câștigătorul cursei prezidențiale, oamenii au votat masiv pentru republicani și la alegerile pentru Senat, dar și la cele pentru Camera Reprezentanților.

    • Mai usor cu „elefantii” si „concluziile” false cu Obama… Obama nu a „fost la Casa Alba” in ultimii 4 ani, poate doar in imaginatia ta. Faci niste confuzii si greseli de gandire. Trump se va dovedi inca o data ca e doar un showman, care a zapacit/pacalit partea mai labila si mai putin educata a electoratului, profitand de niste greseli ale democratilor. Aproape sigur se va certa iar cu toti consilierii sai si probabil si cu vicepresedintele ca in primul mandat, iar peste 4 ani nu va avea nici o realizare concreta din ce a promis.

      • Amice ! Chiar nu înțelegi nimic din viața politica americană ? Biden a fost o “păpușa trasa de sfori” ! Iar sforile, în toți acești acum aproape patru ani, au fost trase de “Marele Obama” ! Cu “mahala” Harris ar fi fost la fel. Este o nulitate absoluta, proasta ca noaptea (mă tot întreb cum dreaq a trecut liceul, ca aici facultatea o “faci” plătind doar taxele), puturoasa si mare mincinoasa. Dar – cu aceste “calități”, ar fi fost marioneta ideală a lui Obama ! Adevărată canalie marxisto-comunista din haita progresista a democraților !

      • Amice ! Faci pe prostu’ , sau … Biden a fost TOT TIMPUL – și ca Vice, dar mai ales ca Persedinte o simpla păpușele trasa de sfori ! Sforile au fost TOT TIMPUL la Obama. Clar și fără echivoc ! Obama a fost marea nenorocire a Statelor Unite. Este canalia care a divizat SU, care a ridicat minoritățile americane împotriva albilor, care nu a fost interesat de tara sau poporul american, împingând minoritatea afro-americană (ca 13%) la răscoala și la cererea și obținerea unor avantaje asupra restului populație nedrepte și ilegale & NECONSTITUTIONALE. Când Puțin a ocupat ILEGAL și MISELESTE Crimea n-a scos o vorba ! (era ocupat să mâzgălească maculatura vândută cu milioane de $) Când UȘ ar fi trebuit să masuri ferme pentru limitarea activităților ilegale și banditești ale Ayatolahilor din Iran – el le-a trimis CASH , cu mai multe avioane miliarde de $ ! Mr.Obama, când a venit la inaugurarea primei președinții, s-a milogit să i se dea gratis o camera în Casa Alba pentru două nopți ! I s-a refuzat milogeala și a fost trimis la hotel până la data oficiala de “intrare în pâine” ! Acum are numeroase case de multe zeci de milioane – inclusiv laMartha Vivneyard, unde trebue să fi – cel puțin multimilionar să-ți cumperi un coteț de câine !! Din ce parale ? Ca salariul Persedintelui este mai mult simbolic ! Dar Presedentia – sau trasul deseori a unei păpuși-președinte, ca Biden sau ca Kamala (cacofonie dedicată) produce, produce US$, chiar dacă nu prea albi si “curatei” !

  2. În răscruce e întreaga Lume și nu știe încotro s-o apuce. Se pare că SUA s-a hotărât: NU progresismului, comunismului și autoritarismelor. Adică America s-a hotărât bine, ca de obicei. Să salutăm, încă o dată, alegerile Americii.
    Cred că primii perdanți vor fi Europa de Vest și Rusia. Pentru Europa de Est va fi bine. Poate va fi bine și pentru Israel, China și India.
    Te salut Americă oriunde te-ai afla!….

    • Nu autoritasmelor…?!Aici o dati in bara rau de tot.O fi Kamala slaba la capitolul economics dar Trump e un geniu in materie de politici macroeconomice cu adevarat de dreapta sau e doar o „biata” marioneta in mina unor oligarhi fara scrupule care numai democratie autentica nu doresc?!Se vede ca fie NU ati citit cu atentie scurta dar succinta analiza a domnului Tismaneanu, fie NU ati inteles-o.
      Bine pt. Europa de Est?Hmm daca taceati filozof ramineati(asta se va vedea mai tirziu) cum bine au precizat mai multi analisti: Trump e in primul rind imprevizibil dar ce se s-a putut vedea la el a fost, in trecut admiratia aproape nedisimulata pt. Putin (stie si Putin de ce).Dincolo de faptul ca multi naivi jubileaza cum ca gata au scapat de comunista Kamala multi oameni ceva mai rationali au serioase dubii ca supermanu’ portocaliu f „macho” va fi un presedinte cu adev. competent, echilibrat si rational.Asta dincolo de obisnuitele etichete de stinga sau de dreapta.
      Oricum sint curios ce politica va aborda „macho”-ul de la Casa alba fata de Ucrainia si restul Europei de Est.Multi s-ar putea sa ramina dezamagiti si Rusia sa cistige (ceva).Oricum pt. cei care au o imagine de ansamblu iarasi e trist ca the „biggest and the oldest democracy” (afirmatie nu chiar exacta) la o pop. de peste 300 de milioane de locuitori a avut de oferit doar pe eleganta dar cam incapabila Mrs Harris vs clownul portocaliu.Jalnic.
      Deocamdata „macho” man-ul a mers pe linia piine si circ.Sa vedem daca a si invatat ceva…mai mult…Daca faimoasa America a oferit asemenea candidati la fotoliul de presedinte ce rost are sa ne miram de „ai nostrii” care sint praf si pulbere?!?!Pai mai are rost…?!?!?

      • Domnule, victoria lui Trump va schimba Lumea. SUA va părăsi nostalgiile trecutului și se va adapta sec. XXI. Va fi o Revoluție în interiorul SUA dar și în Lume.
        De fapt, victoria lui Trump este victoria celei de-a III-a Revoluții Tehnologice. Ca urmare, toate preceptele filozofice, culturale, politice, ideologice și economice se vor schimba din temelii. Lumea veche, stabilită în sec XX se va modifica dramatic. Nu știu dacă în bine, dar este inevitabil.

    • Europa de Vest va fi perdantă, iar Europa de Est vă câștiga? V-ați gândit bine când ați slobozit cugetarea asta? Dacă Europa de Vest șchioapătă, Europa de Est ajunge în scaun cu rotile.

  3. Ce lipsește din acest articol este o referință la modul cum a fost eliminat Biden și promovata Kamala Harris.
    Cine au fost cei care l-au fortat pe Biden sa renunțe la câteva ore după ce acesta declarase ferm ca va candida?
    De ce nu a existat o preselecție în cadrul partidului democrat?
    KH a obținut f puține voturi la ultima convenție a democraților și totuși cineva a împins-o înainte.
    Trump a câștigat pentru ca democrații au comis o mulțime de greșeli disprețuindu-i atât pe alegătorii lor cât și pe cei ai repiblicanilor. O clica elitista de la Hollywood și din Washington a crezut ca pot baga cetățenilor americani pe gat o persoana fără calități, bazandu-se doar pe faptul ca este reprezentanta unor minorități rasiale și ca este femeie. O politica a disprețului fără de democrație prin care democrații au întrat în irelevanta pentru cel puțin doi ani.
    Și în România asa zisele elite fac același greșeli împingând înainte oameni fără calități și considerându-l pe cetățeni un fel de robotei lipsiti de capacitatea de a gândi. Liberalii romani aplica aceiași tactica ca si democratii americani, cu rezultate previzibile.

    • Din câte am înțeles, sumele donate fuseseră pentru cuplul Biden-Harris. Propunerea unui alt cuplu de candidați ar fi putut crea greutăți în ce privește folosirea sumelor respective. Cumva nu era loc de prea multă mișcare.

    • Din cele relatate de presa locala hotărârea de “a-l retrage pe Biden” a fost luată de otrăvitorul binom Obama + madam Pelosi ! De acord cu postarea ca pe durata președinției Biden cel care a condus UȘ și cam toate afacerile mai mult sau mai puțin dubioase, a fost Obama. De fapt prin instalarea Kamalei la președinție nu era decât o manevra de a avea o nouă “păpușe Zoe sfori” la Casa Alba, cu aceleași sforar : Obama. Poate Dl. Tismăneanu ne-ar putea lamuri și de ce propria-i fiica renunta la la paronimul Obama, tocmai în timpul acestor alegeri?

    • @Ali Pasa F INTERESANT ce ati scris si va multumesc. Am aceeasi senzatie: faptul ca Harris a fost impusa fara o selectie viguroasa parca pt a da apa la moara „macho”ului portocaliu si sustinatorilor de tip MAGA dar si parca dispretuindu-si proprii alegatori.SE STIA de multa vreme ca Mos Biden sigur nu va rezista unui nou mandat, tot procesul de inlocuire trebuia inceput cel tirziu in primavara nu pe ultima suta de metri.
      Dar asta e;e greu sa patrunzi in culisele politichiei de inalt nivel(cu a noastra sintem obisnuiti) dar si mie mi s-a parut fortat faptul ca Harris a fost numita ca si candidat asa rapid.Jalnic si prea asemanator cu politichia noastra dimbovitzeana.Oricit de detestabil ar fi Trump nu-i dadeam mari sanse.Nici n-am prea urmarit ce s-a petrecut in ultima luna si jumatate dar asta e.
      Heil Trump Sieg Heil!!!!!

  4. In ianuarie 2020 nu a fost nicio insurecție. Pot să spui protest, revoltă, manifestație, ba chiar asalt, năvală, invazie, dar nu insurecție, pentru că oamenii ăia nu au fost înarmați și nici organizați in sensul răsturnării regimului politic.

    • nu voiau decat sa puna presiune pe Mike Pence in asa fel incat sa nu certifice rezultatul alegerilor. ce mare lucru.

      ca doar nu a fost asa navala, invazie, asalt fara vreun scop.

      • Da. Voiau să pună presiune pe Pence și nu numai. Dar nu prin violență armată. Întreg Occidentul are sute de astfel de episoade in ultima sută de ani. Și România a avut parte de turbulențele ei. Dumneavoastră vorbiți despre fenomenul Piața Universității din 1990 ca despre o insurecție? Culmea e că nici despre minerii -înarmați- ce au măturat Bucureștiul și au cotonogit studenții nu se vorbește in acești termeni. Toate democrațiile solide au trecut prin perioade marcate de mari manifestații, unele mult mai violente decât cele din ianuarie 2020, multe desfășurate cu ocazia alegerilor. Toți protestatarii vor să pună presiune pe autorități, intr-un scop sau altul, dar nu se vorbește despre ei ca despre insurecționiști, revoluționari, extremiști. Cu excepția celor ce aparent in susțineau pe Trump in pretențiile lui mai mult sau mai puțin fondate (dar obișnuite pentru orice democrație – chiar și in US cu câțiva ani înainte doamna Clinton a procedat asemănător in urma rezultatului nefavorabil din alegeri).

        Deci din punct de vedere logic și juridic evenimentul nu poate fi calificat ca o insurecție. Cine face asta politizează nepermis dezbaterea, indicînd puternic o formă de partizanat.

        • „Toți protestatarii vor să pună presiune pe autorități, intr-un scop sau altul”

          Pai tocmai despre scop e vorba. Una e sa protestezi contra maririi varstei de pensionare, si alta e sa vrei sa blochezi transferul de putere dupa ce ai pierdut alegerile. Trump a vrut sa schimbe electorii aia trimisi de state cu altii alesi de el. Pence si altii au refuzat aberatia, iar la protest nu s-au prezentat un million de oameni, cum se anunta. Intrebarea cheie: daca ar fi reusit planul, cum s-ar fi numit chestia asta corect, din punct de vedere stiintific?

      • Naivii aia cu steaguri si sepci rosii nu ar fi intrat in cladirea Capitoliului daca:
        1. nu ar fi fost agitatorii FBI-ului infiltrati printre ei, instigind multimea si indemnind la „trespassing”.
        2. politistii aflati in cladire nu le-ar fi deschis larg portile, facindu-le semne disperate cu bratele sa intre
        3. Nancy Pelosi si-ar fi facut datoria. Ea e cea care avea responsabilitatea securitatii cladirii si a membrilor Congress-ului, dar nu a facut nimic sa ii opreasca pe vizitatorii nepoftiti (Pelosi acknowledged her responsibility for the security failures on January 6, 2021, in an HBO footage clip. She stated that as Speaker of the House, she was responsible for ensuring the safety of Members of Congress, including having the National Guard present. De ce nu a chemat Pelosi Garda Nationala?
        4. nu ar fi fost indemnul lui Trump adresat partizanilor lui de a se deplasa la Capitoliu pentru a protesta PASNIC, adica fara violente sau „trespassing”. Aceasta a fost una din marile prostii pe care Trump le-a facut, cea mai mare raminind „Operation Warp Speed, a Trump administration initiative to manufacture COVID-19 vaccines as fast as possible”.

        J6 nu a fost o insurectie, ci o capcana intinsa de statul subteran unui grup de americani simpluti si inocenti, revoltati, pe buna dreptate, de falsificarea alegerilor din 2020. Cu toate acestea, majoritatea celor intrati in cladire s-au plimbat ca intr-un muzeu, fara sa faca nici un fel de stricaciuni.

        Nota.
        Evolutia numarului de voturi exprimate la ultimele 8 alegeri prezidentiale din SUA:
        1996: 96,389,818 Bill Clinton
        2000: 105,594,024 (+9,204,206) G. W. Bush
        2004: 122,349,480 (+16,755,456) G. W. Bush
        2008: 131,406,895 (+9,057,415) Obama
        2012: 129,139,997 (-2,266,898) Obama
        2016: 136,787,187 (+7,647,190) Trump
        2020: 158,481,688 (+21,694,481) Biden
        2024: 143,065,812 (-15,415,876) Trump

        Ce interesante sint numerele din 2020 fata de 2016 si fata de 2024!!! Poate ca cei care au protestat la Capitoliu nu puteau sa inteleaga cum e posibil sa ai peste 21 de milioane de voturi valabile in plus fata de alegerile precedente fara o frauda masiva in favoarea lui Biden.

        • 1. Administrația Trump avea în subordine atât FBI cât și Garda Națională. Dacă existau agenți federali printre protestatari, aceștia erau acolo fie din proprie inițiativă, fie trimiși de administrația Trump. A sugera că ar fi fost o conspirație din partea altor persoane nu se susține.
          2. Polițiștii din clădire i-au condus pe atacatori spre o zonă a Capitolului în care nu se aflau reprezentanții alegătorilor tocmai pentru a evita vărsarea de sânge. Au făcut-o după ce atacatorii au reușit să spargă ușile și ferestre de la intrare. Ca i-ar fi chemat disperați să între în clădire nu este conform adevărului faptic.
          3. Politico arată ca vina pentru nechemarea Garzii Naționale ii aparține lui Trump. Prostie sau premeditare?
          https://www.politico.com/live-updates/2024/06/27/biden-trump-first-presidential-debate/trump-jan-6-national-guard-fact-check-00165615
          4. Am revăzut de mai multe ori discursul lui Trump in care îndemna la proteste. Nici nu am sesizat cuvântul „pașnic“, dar dacă a fost folosit de Trump în niciun caz nu era accentuat precum în comentariul la care răspund.
          Alegerile din 2020 au fost în vremea Covid și cam peste tot în lume apetența pentru votare a fost mai mare. De ce ar fi făcut SUA excepție? Creșterea de 21 milioane nu este cu mult mai mare decât cea din 2004 la realegerea lui Bush. Populația SUA a crescut între 2000-2004 cu 10 milioane, iar între 2016-2020 cu 12 milioane. Ar putea fi și asta o explicație.
          Trump a obținut în 2020 cu 2 milioane mai multe voturi decât în 2024, deși susținerea pentru el a crescut procentual. Scăderea în cifre absolute ar confirma diminuarea ulterioară a interesului general pentru votare.
          Iar în 2020 protestatarii nu cunoșteau cifrele de la actualele alegeri, care urmau să apară abia în 2024. Menționarea lor acum este manipulativă.

          • 1. Eu cred că dumneavoastră nu înțelegeți nici cum funcționează FBI și nici ce s-a întâmplat cu această instituție in timpul mandatelor lui Obama. Vă reamintesc că agenții FBI l-au urmărit pe Trump și după inceperea mandatului său in cadrul unei investigații declanșată de o înscenare grosolană a liderilor PD, iar Trump nu a putut bloca nimic, din contră: a trebuit să suporte tot circul cu iz de poliție politică făcut pe banii americanilor (in timp ce bandele de traficanți de droguri, imigranți, carne vie proliferau că deh, agenții speciali erau ocupați cu altceva). Organizațiile de ‘extremă dreapta’ erau infiltrate cu mult timp înainte de evenimentele din 2001 ca urmare a politizării instituției reușite de socialistul Obama.
            2. Adevărul faptic este altul și este filmat: polițiști in uniformă au invitat efectiv gloata in clădire, i-au deschis ușile și au dirijat-o pe anumite culoare.
            3. Politico este o gazetă partizană ce ascunde atribuțiile doamnei Pelosi. In general de acolo se inspiră activiștii progresiști dornici să-și improspăteze retorica.
            4. Nu cred că ați revăzut niciun discurs. Nici nu cred că l-ați văzut in intregime vreodată. Asupra cifrelor putem specula oricât, dar a afirma că douj de milioane de oameni apăruți din senin e un mizilic e de-a dreptul suspect; pentru cel ce susține enormitatea, cum altfel.

        • @Li s-a intins o capcana si au cazut in ea _”Naivii aia cu steaguri si sepci rosii …”

          Pe mine m-ați convins….

          Cei care au forțat cu o violență sălbatică intrarea în Cpitoliu și ii căutau pe democrați pentru a-i ucide au fost trimisi acolo fix de către democrați.

          Are logică, fără îndoială.

        • De acord intru totul. Și subliniez că susținerea bigpharma in producerea unor pseudovaccinuri prin exceptarea de la procedurile legale de autorizare este de departe una din cele mai mari tâmpenii prezidențiale din America. (faptul că UE a procedat la fel nu scuză deloc acțiunile administrației Trump).

    • Parol d’honeur? Și dacă le reușea „revolta”, navala”, cum se numea rezultatul finit? Chiar dacă n-aveau arme vizitatorii Capitoliului!

      • Dacă le reușea ce anume? Mai exact ce și-au propus indivizii prezenți in busculadă? Ați citit vreun document produs de ei, vreo Proclamație, ceva? Să zicem că reușeau să-l sperie pe Pence și să-l determine astfel să nu semneze pentru investirea lui Biden. Pe moment*, căci o asemenea perturbare a transferului de putere nu echivala cu răsturnarea unui regim, totuși vorbim de America, nu de Haiti, deci ulterior forțele de ordine ale statului ar fi intervenit și ar fi arestat sau măturat gloata neînarmată permițînd reluarea procesului. Suspect este că aceste forțe de ordine -despre care știm acum că erau și infiltrate in unele grupuri de extremă prezente- nu au intervenit mai devreme, ba chiar au permis gloatei să invadeze Capitoliul.

        *pare că cineva a calculat că agitația maselor ar putea oferi o justificare lui Pence, și nu numai, pentru amânarea sau tergiversarea procesului de investicare a lui Biden (poate pentru a obține un răgaz legat de rezolvarea contestațiilor electorale). Dar nu a funcționat. Și chiar dacă funcționa tot nu ar fi fost echivalentul unei lovituri de stat.

  5. O dramoleta, ce putem spune… O „drama” jucata cam prost de catre tabara stangista/marxista. Mda, Donald Trump castiga alegerile si ii trezeste pe ideologii de stanga din visare. Desigur, prima vizita in opinia autorului ar trebui facuta la Chisinau si Kiev, acolo unde Trump ar trebui eventual sa joace drama pe care au jucat-o si altii inaintea lui, privind socati, ingrijorati, eventual dintr-un adapost antiaerian, cum Putin castiga teren. Poate ar trebui sa lasam la o parte ipocrizia si modul frumos de a ne minti unii pe altii, si sa spunem lucrurilor pe nume. Nu, America nu are nici o obligatie de a plati pentru altii doar pentru ca este o mare putere, asa cum duios ne spunea astazi un celebru jurnalist. La fel de bine ar putea si Europa sa plateasca si sa-i apere pe cei mai slabi, insa atunci cand tu insuti esti slab, ideologizat si prapadit, cum ai putea sa-i mai ajuti si pe ceilalti si sa le oferi sperantele pacii si bunastarii? In aceste zile, americanii au votat pentru ei, nu pentru restul lumii. Macar la 100 de ani sa voteze si ei pentru propria bunastare si liniste. Merita, dupa atatea decenii de democratie in care au tras intreaga lume dupa ei, nu credeti?

    • Gresit, americanii au o obligatie fata de Europa, pentru ca ei sunt cei care au creat si impus sistemul de securitate nord-atlantic avand US front and center. Tot ce exista azi in Europa este rezultatul ordinii impuse de Statele Unite dupa al doilea razboi mondial, si abandonarea acestei pozitii echivaleaza cu tradarea. Daca SUA nu doreste sa isi pastreze rolul pe care singure si l-au arogat, ar trebui sa pregateasca retragerea mai bine decat a facut-o in Afganistan. La fel, razboiul din Ucraina este o consecinta directa a faptului ca SUA si Rusia au garantat securitatea Ucrainei cand i-au impus renuntarea la arsenalul nuclear, dar nu au facut nimic sa respecte aceste promisiuni de securitate. Ce face SUA (sau ar trebui sa faca) in Europa nu este mila, ci pur si simplu ceea ce si-a asumat si acum bate in retragere.

      • @mike, @monk: De acord cu monk si as vrea sa punctez inca un motiv care sa arate clar obligatiile pe care USA le are fata de Europa, in special cea de est. In lipsa ajutorului USA pentru URSS in cel de-al doilea razboi mondial, Hitler si Germania nazista ar fi distrus complet comunismul rusesc si ar fi ras de pe harta conglomeratul URSS cu Rusia cu tot. Astazi nu am mai fi avut nici Rusia, nici Putin ex-KGB, nu ar mai fi existat niciun KGB de fapt, nu ar mai fi existat niciun fel de dominatie comunista in vreo tara europeana. Sa fim realisti si cinstiti cu noi insine! Rusia fara ajutor occidental nu ar fi rezistat masinii de razboi a lui Hitler. USA nu numai ca a sprijinit URSS in razboi pe plan logistic, dar efectiv a adus elita armatei germane din est in vest, dupa debarcarea din Normandia, slabind presiunea germana pe frontul de est…..povestea cu marele razboi pentru apararea patriei s-ar fi sfarsit lamentabil pentru gloata comunista.

        Mai mult, vinderea unor tari catre URSS in 1945 a fost facuta cu acordul total al USA. USA si Roosevelt au tradat la Yalta si la Teheran mai mult de un sfert din Europa lasand-o fara remuscari pe mana unor bestii, a bestiilor comuniste…..au facut-o stiind ce inseamna asta, stiind de ce erau in stare Stalin si comunistii!

        Asa ca USA ar trebui sa-si ceara in primul rand scuze pentru faptul ca au lasat prada comunismului atatea zeci de milioane de europeni si sa se angajeze in a apara pana la ultima suflare libertatea recastigata in 90 de catre toate aceste tari europene. Vrand nevrand USA au fost complicii unui rau mult mai perfid si periculos decat nazismul: comunismul…..cel de la care s-a mostenit astazi Rusia lui Putin, Coreea de Nord, China comunista, plus Iranul sprijinitor de teroristi si terorismul islamic de ieri si de azi, ajutat si finantat la greu de comunisti si de urmasii acestora!

        • „USA nu numai ca a sprijinit URSS in razboi pe plan logistic, dar efectiv a adus elita armatei germane din est in vest, dupa debarcarea din Normandia, slabind presiunea germana pe frontul de est…povestea cu marele razboi pentru apararea patriei s-ar fi sfarsit lamentabil pentru gloata comunista.”
          Sigur ca a contat si ajutorul american si debarcarea… Da’ sa rememoram cateva date importante, in ordinea lor temporala: Moscova- dec.’41; Stalingrad-aug. ’42-feb. ’43; Kursk- iulie-aug. ’43; …si debarcarea din Normandia-iunie ’44.

      • Nu America se retrage din Europa, ci europenii își doresc o așa-numită “independența strategică” față de SUA. Emanuel a sărit imediat astăzi după anunțarea rezultatelor și a afirmat ca gata, Europa a rămas singură și “trebuie să-și ia soarta în propriile mâini”. Trump zice “merci”! Și ca sa vedeți ca America vrea sa tina aproape de Europa, va reamintesc ca Trump a vrut sa relocheze câteva zeci de mii de militari de la Ramstein în România, Polonia și statele baltice.

      • Tovarisci monk – Greșiți profund când afirmați ca cei care au semnat la Budapesta “petecul de hârtie” , prin care i se GARANTA INTEGRITATEA TERITORALA Ukrainei, nu au făcut nimic ! Păi nu Rusia lui Puțin se “ocupa” serios să “ ocupe” și să de-nazifice” Ukraina? Nu vrea acum – după ce le-a luat nuclearele să le ia tot ? Limba , tara și sclavii – adică locuitorii ? Dar fiți fără grijă – “după” Ukraina bandiții de la Kremlin dor vrea și …. restul, adică toată Europa de Est – și DE CE NU toată Europa, ca să o facem de la Lisabona la Vladivostok ! PS. Dacă, intre timp, chinezii nu vor “îngloba” în Una China și Siberia, ca să facă pereche cu Tibetul, care numai China nu fusese vreodată !

        • Ne place sau nu, „petecul de hartie” de la Budapesta, cam asta e:
          „În 2014, memorandumul nu este ratificat.[5] De asemenea, memorandumul nu are valoare legală în absența unui mandat ONU.” ( Conf. Wiki)

      • Th. Iliescu, de acord cu ce susții, mai puțin cu faptul ca SUA si Rusia nu au respectat garanțiile de securitate promise Ucrainei!
        Nici SUA nu a respectat garanțiile de securitate promise URSS, ca retragerea armatelor sale din Europa de Est, sa nu ducă la avansul trupelor NATO, dincolo de granițele Germaniei, către estul Europei.

        Liderii politici occidentali, au asigurat public URSS, nu se va produce o extindere NATO, către est, către URSS!

        La data de 6 februarie 1991, p intrunire la nivel guvernamental a: SUA, Franța, Marea Britanie și Germania s- a stabilit că extinderea NATO către est nu se poate face dincolo de răul Oder! Adică, extinderea NATO nu se putea face nici măcar pe fostul teritoriu al RDG!
        Ce a urmat după aceea…..

        Documentul acestei hotărâri, a fost găsit de un cercetător american în arhivele britanice și a apărut în revista GERMANA Der Spigel.

        • Ce mare “rahat” este râulețul Oder ? Încă o greșeală diplomatica americană sau – direct a lui Roosevelt & Staful sau, puternic penetrat de KGB ! De fapt și DE DREPT, URSS, nu numai Germania, AU DECALANSAT AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL, iar americanii L-AU CÂȘTIGAT – distrugând industria de război germana și “donând” rusnacilor armament, hrana și echipamentente industriale de miliarde de dolari ! Mai mult au permis URSS să înainteze în Europa până la Oder oprind practic înaintarea armatei Anglo-americane !!! Mai mult ! Au permis rușilor lui Stalin nu numai să ia – cam pe gratis – toată Europa Centrala și de Est, dar și să anexează o bună parte din Prusia Orientală (enclava Kaliningrad – fost Konigsberg !) , cui al lui Pepelea și viitoare sămânța de scandal – așa cum a fost și enclava Danzig, unul din motivele războiului. Au anexat americanii vreun metru pătrat de teritoriu european pentru tot efortul, cheltuielile și sângele vărsat ? NU ! Doar rusnacii cam jumătate din Europa și au făcu sclavi zeci de milioane de cetateni(din care au torturat și asasinat milioane !!). Iar aderarea țărilor est- europene s- a făcu LA CEREREA acestor tari – și nu la cererea UȘA – dar, mai ales de frică unor noi ocupații rusești, așa cum vedem acum agresiunea Barbara și neprovocată asupra Ukrainei. Fără nici o umbra de îndoială bandiții actuali sunt sudui, așa cum au fost în toată istoria Europei !

          • @th.iliescu. Vorbesti pur si simplu tampenii. De fapt ai un nume predestinat pt asa ceva… Cica „americanii au distrus industria germana si au lasat pe rusi sa incvedeze Europa”… Ineptii cu carul si scrii comentarii agramate…
            Americanii nu au vrut initial sa se bage in inca un razboi major in Europa, au fost neutri. Nu au avut americanii legatura cu ascensiunea nazismului in Germania. Gandesti extrem de simplist si stupid. Nazismul a aparut in germania ca asa au vrut nemtii la acel moment. Nu americanii i-au lasat pe rusi sa invadeze Europa, ci rusii au invadat fiindca asta fac de secole, fura teritorii si isi maresc gogoasa imperialista muscala. Americanii i-au ajutat pe rusi in WW2 fiindca altfel aveau pe cap o problema si mai mare, cea cu nemtii.
            Americanii au fost multa vreme singura insula de normalitate intr-o lume care o luase razna prinsa in niste ideologii fie de extrema dreapta (nazism, fascism), fie de extrema stanga (comunism, maoism). Acum lumea e mai sigura si mai democratica per ansamblu datorita americanilor, care intai au ridicat tarile distruse de razboi din Europa de Vest, apoi Japonia, Coreea S, si dupa ’90 tarile din Europa de Est.

        • Chiar și acceptând că „documentul secret“ ar fi fost publicat în Der Spiegel (poate găsesc ăștia și contractul cu Bechtel), nu văd ce relevanță ar fi avut astăzi. URSS, ca semnatar al respectivului document, nu mai există, iar Congress-ul american și Parlamentul Britanic nu am auzit să fi ratificat vreodată o asemenea propunere. Candidații nici atât. Documentul nu poate conține obligații pentru ei sau pentru ceilalți membri NATO. Dacă într-adevăr există, el are astăzi valoarea unui sul de hârtie 🧻.

          Pe de altă parte Oder izvorăște în Cehia și curge prin Polonia spre Baltică. Doar o mică parte din cursul său inferior constituie granița naturală între fosta RDG și Polonia. Adică fosta RDG se află în totalitate în vestul râului Oder (Odra). Se prea poate să nu fie singura confuzie pe care o faceți în comentariu.

    • „Macar la 100 de ani sa voteze si ei pentru propria bunastare si liniste. Merita, dupa atatea decenii de democratie in care au tras intreaga lume dupa ei, nu credeti?”
      NU; in completare la ce a scris domnul Monk;Putin jubileaza pe ascuns,iar Orban dupa cum bine a scris domnul Tismaneanu „e pe cai mari, gata să defileze precum Horthy pe un armăsar alb.”Bunastare si liniste dar numai pt. unii.(aia care arunca marota comunismului cind ei sint la fel de rai ca si comunistii). decamdata dupa cum am mais cris, piinea si circul sint asigurate.Cu brio!!!

  6. Întrebarea e dacă a învațat ceva mega alianța woke elitistă a complexului democrat: democrati, RINO marca Cheney, presa, academia, entertainment, corporații, toți loviți de TDS. Raspunsul la aceasta întrebare e clar. Ei nu au nimic de învățat, niciodată, de la nimeni, ei dețin adevarul absolut și au mandat divin sa certe poporul când votează greșit.

    • O altă întrebare este dacă vreo extremă a învățat ceva? Sau s-a schimbat ceva la cei adormiți mai mult decât la răsăriți?

    • Eram sigur ca-l adorati pe mascarici.Ok;sa vedem si de ce va fi in stare „macho” manul supermanu portocaliu de la Casa Alba.Deocamdata HEIL TRUMP SIEG HEIL!!!!
      PS;pacat de numerosii republicani care s-au saturat de supermanu portocaliu;si sint multi, deloc neglijabili.Poporul american?! cam un pic mai mult de jum.Daca Kamala avea vreo 25 % din voturi puteam zice ca da, poporul american a ales..
      Cit despre catastrofa numita de „macho”ul portocaliu ca vicepresedinte…Vai de el dar vai si de alegatori daca supermanu pateste ceva si ramine..cum il cheama?!Parca JD Vance.O fi Kamala cam in afara problemelor, dar nici asta nu e cu mult mai competent;oricum apropo de politichia dimboviteana…Personajul in cauza parca jura prin 2020 ca nu l-ar mai alege pe Trump ca presedinte niciodata intre timp s-a razgindit…Aha, inteleg: a devenit mai „intelept”,he,he,he..
      MAGA!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!and all over again!!!!!!!Sa vedem daca doar piine si circ,in stil dimbovitean….

      • Ha, ha, ha, @lamuritorul „Daca Kamala avea vreo 25 % din voturi puteam zice ca da, poporul american a ales.”

        Cit ai avut la mate? Maia Sandu a luat 55%, e aleasa, sau nu, de poporul moldovean?
        Da de ce 25% si nu 97 cum lua cizmaru?
        Intr-o democratie adevarata trebuie sa accepti si infringerile, A numi presedintele ales democratic al celei mai tari tari din lume mascarici, sau a face balet cu HEIL TRUMP e o mitocanie!

        PS cica atunci cind au ajuns in ww2 soldatii americani in Germania ii salutau pe nemti cu Heil Hitler, erau convinsi ca asta inseamna Buna ziua!

        • Așa este: măscărici nu este voie! Ar fi o ofensă adusă celor care l-au votat.
          Dar „condamnat penal“ este. Se poate face și referendum, de titlul ăsta nu scapă Trump decât prin grațiere cu autoservire. 😁

        • Sigur îi salutau soldații americani pe nemți. De asta se duseseră americanii în Germania, ca să-i salute pe nemți 😀

          Stânga radicală din Germania e de un anti-americanism feroce. Tocmai de asta, prezența a zeci de mii de militari americani la Kaiserslautern și la Grafenwöhr e mai mult decât binevenită, indiferent ce povești lansează simpatizanții lui Rote Armee Fraktion.

      • Nu stiu daca stiti, dar retorica dumneavoastra e o tactica de manual din Saul Alinsky, Rules for radicals. El recomanda democratilor sa se duca la intrunirile republicane imbracati in KKK si sa scandeze heil si white pride.

  7. Am impresia că V. Tismăneanu e dezamăgit de victoria lui Trump (ca şi mine şi multi alții de altfel). De fapt nu victoria lui mă sperie şi întristează ci faptul că majoritatea americanilor pare să-şi fi pierdut umanitatea. Uşurința cu care s-a lăsat isterizată de Trump şi infantilismul care i-a năpădit şi în ultimă instanță ‘posedat’ ca într-o boală mintală. Să nu uităm această componentă ‘infantilă’ atât de tipică psyche-ului american. Infantil nu în sensul de candoare
    copilărească ci în cel de naivitate prostească.
    Şi oare ce-o să ne facem noi europenii prinşi ca într-un sandwich între înfricoșătoarea Americă a ui Trump şi infinit mai periculoasa şi bezmetică Rusie a lui Putin? Evident Rusia lui Putin rămânând cea mai periculoasă din cele două dar America pare să se grăbească să-i calce pe urme.

    • „înfricoșătoarea Americă a ui Trump”
      „Uşurința cu care s-a lăsat isterizată de Trump…”

      Ti-ai pus oare intrebarea daca nu cumva tu esti cel isterizat?

    • @Domnule Ilarion: CHAPEAU si va multumesc in adaugare la cele scrise de domnul Tismaneanu comentariul d-voastra este cel mai profund si mai adecvat nu puteam scrie atit de bine cum atit scris d-voastra si atit de la obiect.Se pare ca dincolo de divergentzele pe teme de politici socio-economice, de stilul tipic al etichetarilor (tot ce-i de dreapta=bun, stinga=rau, Kamala=comunista,etc) modul in care un individ cel putin dubios din punct de vedere al sanatatii mintale a reusit sa isterizeze cu usurinta zeci de milioane de americani(si nu numai) e f trist daca nu jalnic.
      Oricum time is the key,ramine de vazut ce se va intimpla dar ati exprimat intr-un mod atit de elegant dar si atit de cutremurator ceea ce simt si eu si d-voastra, si cred ca simt si multi americani( si numai,evident) rationali, echilibrati care nu se lasa antrenati in disputa extremelor gen extrema stinga zis „woke” vs extrema dreapta pretins conservatoare(INCLUSIV MULTI alegatori republicani dezamagiti care au declarat ca nu-l vor mai vota pe Trump vreodata):si anume ca DA, Rusia lui Putin e mai periculoasa DAR si America lui Trump pare sa se grabeasca sa-i calce pe urme;plus pierderea umanitatii, de parca un superman portocaliu de mucava le va rezolva toate problemele.Iar naivitatea asta prosteasca infantila nu e numai o componenta definitorie a psyche-ului american,din pacate.(se lauda aici o forumista proTrump mai demult ca cca 80% dintre romanii americani voteaza cu Trump;daca sint mai in virsta cred ca sindromul Ceausescu= eroul pariot care le rezolva pe toate a ramas in subconstientul lor sau mai bine zis in inconstientul lor,oricit de mult s-ar stradui sa nege asta).
      Oricum sa-i lasam in plata Domnului sa se bucure; privind acest nou capitol al tragi-comediei umane incepe sa-mi fie mai putin rusine de jalnicii candidati domboviteni la scaunul de presedinte.Oricum astia nu au probleme cu adevarat globale pe capul lor de nulitati si de mediocritati.
      HEIL Trump!!!!!

    • ” Şi oare ce-o să ne facem noi europenii prinşi ca într-un sandwich între înfricoșătoarea Americă a ui Trump şi infinit mai periculoasa şi bezmetică Rusie a lui Putin?”
      Chiar asa! Ce-o sa se faca saraca economie a UE ( a doua din lume dupa a SUA) ? Se pune pe munca?! Se leaga iar la gazu’ rusesc ( mai ieftin de 3-4 ori decat LNG-ul american & norvegian) ?! Altfel, cam multa frustrare „democratica” si pe-aici. Ca-ntotdeauna cand nu ies „ai nostri, aia bunii (?!)”

  8. Este o analiza exceptionala. „Populismul clocotitor sprijinit de magnații financiari. Mitul reîntoarcerii la Vârsta de Aur”.Donald Trump a spus azi in primul discurs ca presedinte ales ca US va trece in Golden Age, Epoca de Aur ,sintagma care pentru noi romanii are rezonante sinistre.
    Recomand celor care citesc acest acest mesaj cartea lui Peter Turkin, „Istoria viitorului. Elite, contraelite si calea spre dezintegrare politica” sau in engleza „End TImes, End Times: Elites, Counter-Elites, and the Path of Political Disintegration” ,pentru a se intelege de ce a fost votat Trump prima oara si acum.
    E o infrangere istorica a Partidului Democrat din cauza ambitiei nemasurate a unui presedinte batran care mai vroia un mandat,dar care l-a confundat pe Zelenski cu Putin. Nu a pregatit pe nimeni sa il urmeze. Kamala Harris-o solutie de compromis de ultima ora, cand in fine Biden a renuntat dupa nenumarate gafe si momente de abulie. Kamala Harris era si este complet nepregatita cu privire la problemele economice majore ale US.Toate discursurile erau un fel de bla-bla,cand nu il ataca pe Trump.
    Ce urmeaza ? Vor urma mari nemultumiri sociale, si multe probleme urate, iar politicienii europeni trebuie sa se pregateasca pentru asta.

    • ce „elita” ? cuvintul asta (altadata cu o semnificatie nobila) imi repugna pur si simplu. elita a fost un leonardo, sau un newton, sau un edison, heisenberg si multi altii. cind aud de alde ciuca, ciolacu, colacu, popindau, sopirlau ca s „elite” imi vine s o iau la fuga si sa nu ma mai opresc ca forrest gump.

      • Nu despre Ciolacu , Ciuca e vorba! Elitele din us sunt cele care detin miliarde de dolari, ca Elon Musk , de exemplu. Ei detin puterea in us, ei vor puterea. Din elite face parte si Trump , place sau nu.
        Vremea elitei intelectuale s-a dus de ceva vreme, mai sunt unii care cred in asa ceva prin Franta sau chiar pe aici.
        Elitele azi sunt marii miliardari, mari inventatori ca Elon Musk, sau Billy Gates , care au schimbat lumea, si Dv profitati de ea scriind pe un laptop pe net! Curand veti folosi si un calculator cuantic. Eu sunt deja conectat in cloud la deja la unul!
        Ei sunt Leonardo si Heisenberg in sec xxi. , dar spre deosebire de ei, acestia conduc lumea!

    • In fond, toata aceasta poveste a ultimilor ani arata cat de jos au ajuns cele doua mari partide americane, care nu au fost in stare sa aduca in prim plan decat indivizi precum Biden si Trump. Atentie la Vance (fiul lui Cyrus Vance), viitor vice presedinte al lui Trump….pare un idiot si e chiar mai isteric decat Trump. Rusine republicanilor pentru ca nu au putut oferi mai mult decat acest penibil cuplu! Rusine si democratilor care au lalait-o ani de zile cu senilul de Biden!……si care i-au permis lui Obama sa comita fel si fel de nazbatii, care au condus la prinderea de curaj de catre Rusia, China, Iran, Coreea de Nord si gruparile asociate acestei axe!

      Nu stiu cum dracu’ o sa faca Trump America great again, pentru ca singura solutie in a face asta este a linisti axa raului, care se linisteste doar cu forta militara coplesitoare, iar asta nu e pe placul idiotilor care l-au votat pe Trump….includ aici si pe „geniul” Elon Musk care a dovedit ca nu e decat un biet imbecil complet pueril!

      In rest, sa auzim numai de bine…..pentru noi asta ar insemna ca peste vreo cateva saptamani sa ne trezim cu 2-3 prtavionae americane in Marea Neagra, pentru ca Trump a aratat ca e expert in incalcat conventii si l-ar durea in paispe de opozitia Turiciei si a lui Erdogan.

      America ar fi fost iarasi great again daca imediat dupa episodul 2014 cu Crimea, sau ma rog, in anii urmatori, ar fi adus o flota care sa stationeze prin apropoiere……fac pariu ca in 2022 Putin nu ar mai fi atacat pe nimeni!

      • VP Vance e fiul lui Cyrus Vance tot atat cat e si fiul regelui Cyrus al persilor. Incredibil cit de putin cunoasteti politica americana.

      • JD Vance, viitor vicepresedinte al lui Trump, nu este fiul lui Cyrus Vance. E o coincidenta de nume. E clar cata valoare au analizele dvs.

      • @LS – „Atentie la Vance (fiul lui Cyrus Vance), viitor vice presedinte al lui Trump….pare un idiot si e chiar mai isteric decat Trump. Rusine republicanilor”

        Găsești aici un interviu de peste 3 ore cu JD Vance:

        https://www.youtube.com/watch?v=fRyyTAs1XY8

        Ce ți se pare isteric la el? Nu e oarecum deplasat să scrii despre rușine, în asemenea condiții?

      • @ cititor critic & kinn: Imi pare rau pentru greseala facuta! Intr-adevar JD Vance nu are nicio legatura familiala cu Cyrus Vance! Intrebarea este ce legatura are aceasta greseala a mea ( tinand de legaturi de rudenie) cu cunoasterea politicii americane ?

        Ce nu e foarte clar in a observa ca atat Trump cat si Biden nu se pot compara cu fosti presedinti precum Reagan sau George Bush? Sunt cu trei clase mai jos din toate punctele de vedere!

    • Va multumesc, cu mult respectalt comentariu esential aici alaturi de cel al domnului Ilarion.Intr-adevar The Golden Age iti lasa fiori reci.Chapeau!!!!SInt f curios ce va insemana pt. americani.Deocamdata piinea si circul cu Supermanu’ portocaliu&comp le sint asigurate.Noi insa stim mai bine ce se ascunde dupa astfel de sintagme.

  9. Eu cred ca la final va fi bine. Lumea când dă de greu devine mai inventiva, mai activă, mai întreprinzătoare. Poate ca avem nevoie de un președinte al stagnării ca să mergem înainte.

  10. La inceputul campaniei, dupa conventia democratica, Kamala era propulsata in fruntea sondajelor. Deci Biden a facut ceea ce a depins de el, chiar asa senil si degradat „fizic si psihic” cum il „recomanda” domnul Tismaneanu. Gestul lui din pozitia in care se afla, de a se da la o parte pentru binele partidului si al tarii este unic. Daca Biden poate fi responsabilizat pt ceva a fost iesirea total inadecvata din ultimele zile la adresa suporterilor lui Trump.
    Probabil explicatiile trebuie cautate in alta parte. In esenta a fost destul „play it safe” pentru Kamala. In afara de „debate”-ul cu Trump unde l-a facut knockout, si care a fost primul si poate ultimul moment de vizibilitate nationala si un interview la Fox, nu s-a riscat sa apara in situatii necoreografate. Poate ca interviul cu Joe Rogan trebuia realizat in Austin, cum vroia el, poate ca trebuia sa vorbeasca mai mult despre economie si cum democratii au evitat o recesiune decat despre drepturile de reproducere ale femeilor, cu siguranta trebuia sa vorbeasca mai putin despre Trump, de la inceput. Dar eu cred ca probabil ar fi pierdut oricum. Bani, campania a avut. Dar cine a intrat in contact vreodata rural America cred ca intelege un pic de ce e o alta lume.

  11. Locuesc de 55 de ani in SUA. Am sosit dator, mi-am echivalat si refăcut studiile si locuiesc confortabil într-un stat din care putina lume pleacă. Exceptand prezidenția lui Regan, cea mai buna perioada economică in acești ani au fost cei 4 ani când Trump a fost președinte. El a lăsat o imagine de neuitat in special pentru clasa de mijloc si mai ales cea cu câștig limitat: a creat locuri de munca accelerat aducând înapoi investițiile din alte state (mai ales China), a împiedicat foarte agresiv imigrația ilegală de care tara nu beneficiază, a oprit in totalitate conflictele armate, a învins ISIS , a deschis relațiile cu Coreea de Nord, a facilitat relațiile dintre Israel si târle arabe, a taiat masiv birocratia ca sa numesc probabil 20% din planurile propuse. Așa ceva nu se uita, in comparație cu realizarile democraților. Populația de culoare, spaniola, asiatica au beneficiat de aceasta politica si au ajutat masiv la realegerea lui. In plus, calitățile umane ale lui Trump sunt impresionante. Alte explicații sunt exerciții politologice. Afirmația dela sfârșitul articolului ca „vor urma mari nemulțumirii sociale” e fie o gluma ori dezinformare. Cine sa protesteze? populația de culoare, spaniolii, asiaticii care au ajutat protestanții si catolicii la alegerea lui Trump?

  12. Cred ca este bine ca lumea pe care Orwell o prefigurase pentru urmatoarele patru decenii, respectiv 1984, si care treptat se adeverea si se impunea, dupa alte patru decenii incepe sa se prabuseasca, respectiv in 2024. Sper ca ne vom recapata luciditatea gandirii, dar fara sa ne intoarcem in timp si ca vom putea privi inainte cu optimism, ca pe vremuri.

  13. Acel 6 ianuarie a fost în 2021, nu în 2020, după alegerile de acum 4 ani.
    Democrații au pierdut pe mîna lor, nu au fost în stare să găsească un candidat convingător, în timp util.
    Jalnic să pierzi în fața unui clovn penibil.

  14. E trist ca democratii nici acum nu vor intelege cu ce au gresit. E un rift profund in America. Trump incearca salvarea Americii. Nu cred ca va reusi pe termen lung, noile generatii sunt prea woke si prea tampe. Se vor ineca in imigranti si vor semana bine cu europa de vest, cu mai multi sudamericani si mai putini musulmani.

    • Exact așa arată paradoxul: americanii cică au ales, dar americanii sunt împărțiți în “noi” și “ceilalți”. Indiferent cine sunt “noi”, “ceilalți” sunt întotdeauna vinovații care nu învață nimic: woke și tâmpi sau închistați și inflexibili. Iar segregarea asta a devenit evidentă exact în mandatul celui de la care se așteaptă astăzi salvarea, nici mai mult nici mai puțin decât a Americii.

  15. Desigur că era inevitabil să apară astfel de articole prăpăstioase după victoria lui Trump. Au apărut și în 2016 când, la fel ca și acum, se consfințea sfârșitul democrației.
    Am spus-o de mai multe ori: e o rușine că partidul republican nu s-a prezentat cu un alt candidat mai bun decât Trump. Dar Trump e oricând de preferat oricărui democrat. Madam Harris este reprezentantul democratic tipic, cu un dispreț nedisimulat pentru America profundă. Pentru Harris, ca pentru orice democrat, ideologia primează realității.
    În ce privește anumiți comentatori (Hantzy, Lamuritorul care te bagă în ceață și alții asemenea) nu pot decât să mă bucur de frustrarea care le transpare din comentarii.
    Am citit sute dacă nu mii de comentarii din care musteau veninul și batjocura la adresa lui Trump.
    Dacă ani de zile spuneau ca Biden e super, numai cei răuvoitori văd semne de senilitate și alte penibilităti de genul, apărând și promovând un al doilea mandat pentru moș Senilică, îl înjură acum că s-a retras prea târziu.
    Domnule Lămuritor, cum puteți plonja în penibil fără pic de rușine când spuneți că victoria lui Trump nu e meritată și că numărul celor care l-au votat nu e de ajuns? Victoria e la scor, mai mare decât se aștepta oricine! Desigur că în 2020 când Biden a câștigat anumite state cu o diferență de doar 11000 de voturi totul era bine. Democrația era salvată, glonțul ne-a trecut pe la ureche, cetățenii americani au arătat celeritate și alte asemenea sforăituri demne de Scânteia. Dacă Harris ar fi câștigat și la un reprezentant și ar fi avut exact 270, ați fi strigat din toți rărunchii ca asta înseamnă democrația. Așa, la milioane de voturi distanță nu ne place, vrem 75%.
    Așadar tuturor hantzylor si lămuritorilor: stați jos, înghițiți în sec și încetați să împroșcați venin!

    P.S. O alta veste bună vine din Germania. Semaforul s-a oprit. Slavă domnului!

  16. Înțeleg că poporul american a votat la fel ca electorii. Deci America a ales și a considerat că Trump este ceea ce-i trebuie.
    Ipocriții „democrației absolute și fără limite” se tot miră ca autoritarismul cu diverse nuanțe (suveraniste, anti-migraționiste, fasciste, autarhiste protecționiste etc.) căștigă teren și că autoritariștii câștigă voturi multe în țări democratice și ajung la putere. Iar unii dintre ei sunt întorși cu cheița de la moscova.
    Dacă fanaticii „woke”, „cancel”, migrației neîngrădite, ultra-divesității etc., (unii dintre ei întorși cu cheița tot de la moscova) continuă ce-au început, ne vom putea trezi ]n pozița de a alege între diverse tipuri de totalitarism. Totalitarism votaat democratic… :)

  17. Cele doua partide, Democrat si Republican, s-au impins unul pe celalalt in extreme. Asa a aparut Trump, din politicile cel putin exagerate legate de egalitatea de gen, rasiala, lipsa de control a imigratiei, defund the police si o seama de alte politici ale partidului democrat care au reusit sa zdruncine increderea cetatenilor obisnuiti in sistemul politic. Aproape tot ce spune Trump in campanie spun si multi americani de rand, doar ca ei nu au curaj sa spuna raspicat, cu voce tare (pentru ca, vezi Doamne, nu ar fi corect, spun democratii). Iar problemele lui in justitie nu sunt decat incercari de a-l reduce la tacere, asta spune el si asta cred toti suporterii lui, chiar daca e clar ca unele sunt cat se poate de reale. Cand a renuntat Biden, am crezut ca, in sfarsit, vor avea un candidat normal, unul in care oamenii sa poata sa creada. Au numit-o pe Kamala, nu cred ca puteau sa faca o alta alegere mai proasta ca asta. Din acel moment totul a devenit posibil pentru Trump!

  18. In momentul de fata America nu este „la rascruce”, asa cum sugereaza Dl Tismaneanu in articolul de fata, ci mai de graba „in fata oglinzii”.

    Trump a castigat al doilea mandat pentru ca l-a votat majoritatea decenta si tacuta. Adica clasa mijlocie muncitoare, care in ciuda faptului ca tine America pe umeri, este discriminata in workplace, taxata la sange, si pe ultimul loc cand e vorba de beneficii si recunoasterea meritelor.

    Tradata de propriile guverne (atat democrate cat si republicane), si de marile corporatii, nivelul de trai al clasei mijlocii americane a scazut continuu in ultimele decenii, ajungand sa traiasca mai prost decat parintii si bunicii ei, ca sa nu mai vorbim de clasa mijlocie din Europa de Vest care munceste mai putin, si o duce incomparabil mai bine.

    Americanul de rand habar nu are unde sunt Ucraina, Israel, Iran, Iraq sau Afganistan pe harta, dar intuitiv stie ca este primul care plateste notele de plata pentru conflictele militare din zonele astea, sau multe altele de la dracu’n praznic.

    In timp ce serparia de la Washington era ocupata cu Climate change, Diversity Equity and Inclusion, War on Terror si alte treburi mult mai importante, in cei 4 ani cat a stat pe tusa, Trump i-a reamintit americanului de rand toate aceste adevaruri dureroase in fiecare zi, si i-a promis ca o sa fie acolo pentru el. Si asta i-a costat pe Harris si Democrati, Presedentia si Senatul. Si se pare ca si Camera Reprezentantilor.

    In plus, este foarte probabil ca peste doi ani, Trump va nominaliza inca doi judecatori convervatori tineri la Curtea Suprema de Justitie a SUA, cand doi judecatori consevatori mai in varsta (Clarence Thomas si Samuel Alito) se vor retrage. Asta va asigura o majoritate convervatoare in Curtea Suprema a SUA pentru decade, chiar daca Trump va fi demul oale ai ulcele.

  19. Nu este minunat… cînd e „consensul” pentru Kamala de 90.4%? Nu glumesc, atîta a fost!

    … În District of Columbia, a fost.

    Cum, dacă 90.4% din votanții Washingtonezi au decis că Kamala e aleasa, cum pot fi ei în eroare? Nu se poate. Ei sunt geniile luminate care conduc nu-prea-batrina SUA pe cele mai înalte culmi de progres și civilizație – inflație – ce cumpărai cu cinci cumperi cu zece -, „boxerițe” cu mustață care devin campioane mondiale la lovit femeile reale, ZECI DE MILIOANE de invadatori ilegali, printre care ZECI DE MII cu cazier știut (cei neștiuți sunt mai greu de numărat) de ucigași, violatori și altele…. multe alte „realizarili”.

    Oamenii mai fără diploma, mai știrbi, mai de prin state înapoiate, nu sunt atît de încîntați de aceste realizări de seamă. Așa că au votat și ei cum au știut. Cît tupeu! Cîtă nerecunoștință!!

    Cît despre „insurecție”, ca „golani” mai vechi (nu prieteni la Cataramă cu Iliescu), le știm cît valorează, sloganele de gen.

    • @Maghiran _ „Oamenii mai fără diploma, mai știrbi, mai de prin state înapoiate, nu sunt atît de încîntați de aceste realizări de seamă. Așa că au votat și ei cum au știut.”

      Nici nu vă puteți închipui cum timp de zeci de ani, privind spre Viitorul Luminos, am tot sperat să ajung în Epoca de Aur.

      Atunci când era mai, mai să pășesc în ea au venit unii care mi-au spus că Epoca de Aur nu există.

      Mă bucur pentru poporul american că a ajuns în Epoca de Aur, fără inflație, fără femei care fac avort, fără zeci de milioane de invadatori, fără imigranți cu cazier, fără ucigași, fără violatori și alte „realizări” din acestea.

      Cât despre „insurecție”, arme să fie, că rebeli se găsesc, după cum am văzut la Capitoliu, iar acum și armele vor fi din belșug, disponibile pentru orice vârstă.

      Priviți dovada, Epoca de Aur chiar există!

      P.S. Vă rog să recitiți textul peste 4 ani, atunci când America [exemplu pentru întreaga lume] se va pregăti să intre în Epoca de Diamant.

  20. As vrea sa dezvolt putin despre ´revolutia conservatoare´. Miscarea a aparut dupa Primul Razboi mondial, tinerii neo-conservatori germani avandu-l ca lider pe Moller van der Bruck, acesta, un admirator al culturii ruse ´reactionare´, al lui Dostoievski si un fel de discipol al lui Merejkovski. Si mai tarziu miscarea, considerata acum o forma de Fascism ´cult´ ( sau ´literar´) a pastrat simpatii pt. lumea rusa ( spre deosebire de Nazism) , membrii ei fiind apropiati de asa-numitul ´National-bolsevism´ al lui Niekisch, din acelste cercuri facand parte si tanarul Goebbels. Mai tarziu, aceasta miscare a devenit pan-europeana, cu legaturi certe cu ideologiile franceze ale ´celei de-a treia cai´ ( cu un sens similar cu Drrite Reich al lui van der Bruck ), ale ´neoconformistilor anilor 30´ si s-a vorbit chiar si de o ´revolutie conservatoare romana´. Desi formula a fost monetizata abia dupa razboi, de A. Mohler, secretarul lui E. Junger ( simpatizant neo-fascist de care totusi Junger s-a delimitat ). Dupa Razboi sensul s-a extins, chiar si la ´revolutia conservatoare´ a lui Reagan, ca o contra-revolutie conservatoare, dar mai poate fi si influenta traditionalismului continental, prin filiera Maurrasismului literar. L. Strauss s-a referit pe larg la miscarea ´nihilismului german´, in termeni destul de ambigui, critic-admirativ, in stilul lui ´ezoteric´. H. Rauschning, fost membru nazist convertit la conservatorismul postbelic american, a scris si el despre ´Revolutia nihilista´, etc. ´Traditia´ rev.-conservatoare a fost continuata de ´Noua Dreapta´ si de aici a trecut la ´tehnolibertarienii´de la Silicon Valley. Trebuie adaugat ca exista vaste retele ´metapolitice´ ale Noii Drepte cultivate de liderul ei, A. de Benoist, adevarata eminence grise, cu strategia ´gramsciana´, foarte active in razboaiele duse in media alternativa.
    Rev.-conservatori erau de fapt ´modernisti´ si, cum le place tehnolibertarienilor sa spuna, ´accelerationisti´, urmarind adica o epuizare a ´lumii moderne´, ´industriale´, ´fara suflet´ etc. , prin propriile mijloace, prin supralicitare ( ´calarind tigrul´, dupa formula marelui guru al miscarii, J. Evola, acelasi era sensul ´anarchului´ lui Junger, dar si a ´partizanului´ lui Schmitt, reelaborari ale ´soldatului politic´ ). Ei respingeau Conservatorismul stramosilor lor, dezamagiti de esecul din Marele Razboi, considerand ca nu mai era adecvat vremurilor. Erau, in felul lor, nietzscheeni, ´nihilisti activi´, caracteristica Rev. conservatoare fiind aceea de a arde toate puntile in spate, de a renunta la toate formele, structurile vechi, pe care conservatorii se straduiau, naiv, sa le mentina, – pt. a le salva, credeau ei, ´sufletul´ ´traditiei´. O ´traditie´ de sens romantic-panteist si chiar decadent-nihilist, daca nu mai chiar mai rau, tenebroasa, telurica, a ´solului si sangelui´, a ´mortilor´. Acesta era si proiectul ´metapolitic´ al lui Heidegger : deconstructia, destruktion, destructurarea ´traditiei occidentale´, intoarcerea la sursa presocratrica sau ´heracliteana´ ( a se citi nietzscheana ), la ´Fiinta´ ( Seyn ), legata de ´destin´ si de ´pamant´ , ´noul inceput´ revolutionar, etc. Desigur, totul trebuie pus in contextul vitalismului de la inc. sec. 20, predicat si vulgarizat indeosebi de Spengler, cel care a avut o influenta cel putin la fel de mare ca Bergson in ´modernismul´ cultural. Revolutia conservatoare nu era propriu-zis ´anti-moderna´, ci propovaduia un modernism alternativ, era impotriva ´nihilismului´ tehnologic, ceea ce poate provoca nedumeriri. Era de fapt impotriva ´nihilismului pasiv´ sau inconstient, burghez ( si ´evreiesc´, desigur ), cauza ´degenerarii´, – daca se poate spune, ea insasi supernihilista, adoptand un nihilism ´activ´ ( ´al faptei´), voluntar, auto-´creativ´ ( nu fara legaturi cu ideologia existentialista a ´autenticismului´, o forma de solipsism amoralist si fundamenbtalist ). Viza deci o conjugare a modernitatii tehnologice cu ´traditia´, cu ´sufletul´, asa cum le intelegea, ´holist´ ( Gestalt ) si vitalist, adica, din nou, foarte modern. Ceea ce, pe drept, s-a numit ´modernism reactionar´ si ´arheo-modernism´. Mai ales la Junger e foarte evidenta aceasta orientare futurista si ´trans-umanista´, cu utopia unei umanitati hibride, mecanizate, a masinilor insufletite, ca in Der Arbeiter. Aceasta varianta a fost insusita de tehnolibertarieni, cu simbioza dintre om si cibernetica, a supraomului cyborg si noul zeu al pamantului. O elita de astfel de ´supraomeni´ e destinata sa conduca, prin mijloace discretionare, masele inconstiente, ´ingrasamantul uman´. Aceasta e ideologia prometeica si absolut devianta a lui P. Thiel si E. Musk.

  21. Eticheta de batrân senil, ramolit si gafeur aplicata presedintele Biden este total nedreapta si demonstraza incapacitatea de a fi obiectivi si a identifica esenta faptelor,de catre cei care o folosesc. Inainte de a se atasa grupului denigrator dirijat de R… , Ar trebui sa face un effort si sa-si imagineze Ucraina fats sprijinul american si fats curajul lui Biden de a infrunta ciara ruseasca

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. In 2024 editura Humanitas i-a publicat un nou volum cu titlul „Aventura ideilor".Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

 

 

Nexus – Scurta istorie a retelelor informationale

Scurtă istorie a rețelelor informaționale din epoca de piatră până la IA
Editura Polirom, 2024, colecția „Historia”, traducere de Ioana Aneci și Adrian Șerban
Ediție cartonată
Disponibil pe www.polirom.ro și în librării din 27 septembrie 2024

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro