vineri, mai 20, 2022

Andrei Saharov, eternul disident (de la Brejnev la Putin)

          La 21 mai, s-au împlinit 100 de ani de la nașterea lui Andrei Saharov, cel mai cunoscut disident din lagărul comunist, cu o contribuție importantă la prăbușirea regimului sovietic. Adevărat continuator al intelighenției rusești și unul dintre cei mai străluciți reprezentanți ai școlii de fizică, Saharov a fost printre cei mai tineri membri ai Academiei de Științe. A inventat bomba cu hidrogen, a fost de trei ori Erou al Muncii Socialiste și membru al nomenclaturii academice sovietice, după care s-a dedicat cu entuziasm promovării drepturilor omului, apărării prizonierilor politici, devenind adevărata conștiință a Uniunii Sovietice. Saharov a fost laureat al premiului Nobel pentru pace în 1975 iar în 1989 a condus opoziția parlamentară ce s-a format în Congresul deputaților poporului al URSS.

          În aceste zile, la Praga se organizează o mare expoziție dedicată lui Saharov. La fel și în alte orașe din Europa. Parlamentul european care acordă anual Premiul Saharov pentru drepturile omului a lansat o expoziție virtuală. Statuia promisă de autorități la centenarul nașterii, pentru care însuși președintele Putin și-a dat anul trecut acordul, n-a fost ridicată pe bulevardul Saharov din Moscova. Și probabil nici nu va fi prea curând. Mai mult, primăria orașului a interzis cel mai important eveniment, expoziția în aer liber, ce urma să fie deschisă la 17 mai. Locul fusese rezervat încă de anul trecut de Centrul Saharov, însă citatele alese din textele celebrului disident n-au plăcut puterii, care a blocat expoziția. Câteva obiecte personale sunt expuse într-o galerie de artă. Vineri seara, au fost difuzate două filme documentare, dintre care unul la Pervîi kanal, televiziunea cu cea mai mare audiență din Rusia. În schimb, la Nijni Novgorod, unde Saharov a fost trimis de KGB în domiciliu obligatoriu, se organizează în aceste zile un Festivalul de artă Saharov la care participă muzicieni cunoscuți.

          Saharov continuă să fie și astăzi, la 32 de ani de moartea sa, când acceptat de Kremlin, când interzis. Putin apreciază faptul că Saharov a inventat bomba cu hidrogen aducându-și astfel o importantă contribuție la creșterea potențialului militar al Uniunii Sovietice. Însă respinge activitatea de apărător al drepturilor omului a ilustrului disident.  Este suplimentar iritat de faptul că, în ultimii ani, opoziția a organizat mitinguri de protest la care s-au adunat zeci de mii de oameni, tocmai pe bulevardul Saharov din Moscova, care a devenit un loc simbolic.

          Secretarul general sovietic Iuri Andropov a început în 1983 o campanie de demonizare a lui Saharov, acuzat că ar fi agent al spionajului american. Acum, Putin a inițiat o legislație care declară Centrul Saharov “agent străin”. Echivalentul Academiei Civice din România, Centrul Saharov de la Moscova funcționează în apartamentul fostului disident și adună mărturii istorice despre represiune, organizează conferințe, expoziții și lecții publice.

          “Reflecții asupra progresului, coexistenței pașnice și libertății intelectuale” (1968) este principala lucrare teoretică a lui Saharov în care avansează necesitatea democratizării societății sovietice, apărarea drepturilor fundamentale ale omului, apărarea libertăților civice, iar în materie de politică externă și securitate propune cooperarea între URSS și Occident, dezarmarea, combaterea sărăciei și ecologia. Lucrarea a circulat în tot spațiul țărilor socialiste (mai puțin în România, se pare) în samizdat și a inspirat mișcările disidente din fostul lagăr comunist. Ideea principală era construcția unei opoziții civice pe baza principiilor non-violenței și libertății. Broșura a fost publicată în contextul invadării Cehoslovaciei și a fost pe largă comentată la posturile de radio străine. În 1970, Saharov a fondat Comitetul pentru drepturile omului din URSS, prima organizație a disidenților din lagărul socialist.

          Timp de mulți ani, Andrei Saharov străbate țara și asistă la procesele politice, în care opozanții regimului sunt judecați pentru “activități anti-sovietice”. În decembrie 1975, atunci când la Stockholm, premiul Nobel pentru pace era înmânat soției sale, Elena Bonner, Saharov se afla la Vilnius în fața clădirii tribunalului în care disidentul Serghei Kovaliov era judecat și condamnat.

          În 1980, Saharov a protestat împotriva invadării Afganistanului de către trupele sovietice. Atunci i-au fost retrase toate decorațiile și a fost exilat la Gorki, astăzi Nijni Novgorod. Acolo a făcut de trei ori greva foamei, fiind hrănit cu forța. Abia în decembrie 1986, la aproape doi ani după venirea la Kremlin a lui Mihail Gorbaciov, i s-a permis să revină la Moscova. În scurt timp, Saharov a devenit unul dintre liderii mișcării reformatoare.

          La primele alegeri libere, cele din martie 1989, a devenit deputat din partea Academiei de Științe a URSS. A fost liderul incontestabil al Grupului Inter-regional, prima opoziție parlamentară sovietică. A murit la 14 decembrie 1989, la 68 de ani, în timpul celei de a doua sesiuni a Congresului Deputaților Poporului al URSS. Nu înainte de a planta bomba care a dus, în cele din urmă, la prăbușirea întregului edificiu sovietic: a propus abrogarea articolului șase al Constituției URSS care asigura comuniștilor monopolul puterii politice. Înmormântarea lui Saharov coincide cu începutul revoluției române la Timișoara. Colaboratorii săi, în frunte cu soția Elena Bonner, participaseră la manifestațiile din fața Ambasadei României, din noiembrie 1987, în apărarea muncitorilor de la Brașov și în decembrie 1989.

          Astăzi, lipsa de interes a publicului românesc pentru Andrei Saharov este greu de înțeles. În România, țară în care protestatarii, oricum puțini, împotriva regimului se mulțumeau cu pașapoarte și bilete de avion doar dus, curajul eroic al lui Saharov poate să pară o extravaganță.

Distribuie acest articol

18 COMENTARII

  1. Cel mai cunoscut dizident rus a fost si va rămâne Solzhenitsyn. Si nu doar prin opera literară, ci si prin comportamental sau in inteaga-i viată. A riscat mai mult decât Saharov neavând protecția internaționala a acestuia. Solzhenitsyn n-a făcut bombe nucleare dar a pus o bomba multa mai puternica la eșafodajul sistemului sovietic.

    • Solzhenitsyn cu nationalismul lui a pus bazele sistemului lui Putin (prieten bun) si fundamentele ideologiei Duginiste.
      Este Solzhenitsyn cel mai cunoscut cunoscut dizident rus? Da. A dat omenirii notiunea de gulag? Da. Este de admirat??? Doar pentru cei care ii admira si pe legionari.

      • Saharov a aderat la ideile lui Stalin furnizând măreței URRS bombe nucleare. A devenit un dizident numai după moartea tătucului, când riscurile erau mult mai mici. Nu stim cum ar fi activat Saharov după 1989. In ultima parte a vieții a promovat naționalismul armean influențat de soția sa, fiica de activiști staliniști.

      • Soljenitin a fost un trumpist avant la lettre. Daca era american era un Steve Bannon cu ceva mai mult talent si caracter.

    • Tovarase Cinic,
      explicati-mi rogu-va cum de a fost tiparit si apoi promovat Soljenitin imediat ce a iesit din puscarie? Ar fi trebuit sa fie trecut la index omul. Victor Erofeev in Stalin cel bun baga o „stramba” privind comportamentul scriitorului in detentie. Zice Erofeev ca Soljenitin nu ar fi avut o „atitudine” tocmai etica fata de ceilalti zeki. Mai sugereaza Erofeev ca scriitorul a avut regim de favoare in lagarele de munca in care a stat. Iar bibicu’ Gosu pentru cine lucreaza? Vad ca are studii serioase si un doctorat la Moscova, probabil la Lomonosov.

      • Soljenițîn a publicat o singură carte in URSSS și asta în timpul dezgustului lui Hrusciov. După eliminarea lui Hrusciov n-a publicat decât în exil. Bârfe despre comportamentul unuia sau altuia in lagăre exista peste tot, la noi fostii deținuți politici au suferit acelas sistem de lapidare. Nu e treaba mea sa stabilesc adevărul, autorul articolului a făcut o afirmatie pe care am gasit-o exagerată.
        Sunteti liber sa credeti ca Saharov a fost cel mai tare dizident, dar, repet cat a trait s-a expus unor riscuri mukt mai mici. Era mult mai greu de eliminat un Erou al Uniunii Sovietice decât un fost pușcăriaș care nu publicase pana in 1962 nici o singură carte.

  2. Foarte bun articolul și reminder-ul! Are dreptate că ar trebui să ne gândim mai mult la cei care au sau au avut curaj civic.

  3. Foarte bine scris.
    Dar noi nu cred că am avut vreodată un academician care sa critice ceva in sistemul socialist.
    Adică ” elita noastră” era sub „elita sovietică” care totuși a dat mai mulți dizidenți notorii. Sau comunismul nostru a fost pe toată durata lui mai stalinist decit comunismul aplicat de Hrușciov , Brejnev și urmașii ?

    Doina Cornea nu a fost academician sau savant.
    Chiar și așa , nu a fost mazilita ( citește ucisă ) deoarece în Franța ( in primis) se știa de ea. Și întrebau , se interesau de situația dansei.
    Gheorghe Ursu a fost un inginer. Necunoscut peste granite. Ucis la ordin cu complicitatea „patrioților” naționali cu grade și decoratii.
    Atunci ca și acum , codul penal pedepsea complicitatea in omor. Cu degradare si pușcărie. NU cu avansări și pensionari speciale cu pensia grasa aferenta.
    Deci exista o explicație la :
    ” lipsa de interes a publicului românesc pentru Andrei Saharov este greu de înțeles”
    Nu ne interesează de ai noștri , de ce sa ne interesam de alții străini ?
    Sau democrația asta mioritica e mai originala ? Cum o dorea și înfăptuit tătucul ei . Ăla școlit și îndoctrinat profund la Moscova. Exact pe vremea lui Stalin. 😀

    • „Dar noi nu cred că am avut vreodată un academician care sa critice ceva in sistemul socialist.”
      Probabil ca nu cititi decat presa „oficiala”
      Primul nume care imi vine in minte este Lucian Blaga; cititi „Luntrea lui Caron”. Bineinteles, Constantin Noica. Recent am citit despre Horia Hulubei, si sigur sunt multe alte personalitati pe care multi ar vrea sa nu fi fost
      La polul opus se afla academicianul rebel Barladeanu, cel fara de opera (s-ar putea sa gresesc numele, dar sigur a fost un academician fara opera care a semnat o scrisoare contra lui Ceasca)
      Si daca cautam bine, intre membrii Academiei Oamenilor de Stiinta din Romania sigur sunt cativa cu certificat de revolutionar…adica rebeli atestati, cu pensie pe viatza

  4. Cred ca a fost cel mai prezent nume in emisiunile de la Radio Europa Libera in acei ani. Curios ca samizdatul sau nu a circulat si in Ro. Din cauza rusofobiei oare ? De fapt din cate stiu in Ro acelor timpuri nu au circulat „samizadate”. Poate cineva stie mai mult. Merci.

    • Tocmai! Responsabilitatea generată de această invenție l-a determinat să militeze pentru o societate liberală și , pentru curajul de a apăra drepturile omului a fost motivul pentru care a primit premiul Nobel pentru pace!

      • Cred ca i-am făcut un deserviciu lui Kurt Vonnegut cu propoziția aia searbăda de mai sus pusa sub numele lui, așa ca am sa ii dau cuvântul:
        „Now imagine this: A man creates a hydrogen bomb for a paranoid Soviet Union, makes sure it will work, and then wins a Nobel Peace Prize! This real-life character, worthy of a story by Kilgore Trout, was the late physicist Andrei Sakharov.
        He won his Nobel in 1975 for demanding a halt to the testing of nuclear weapons. He, of course, had already tested his. His wife was a pediatrician!
        What sort of person could perfect a hydrogen bomb while married to a child-care
        specialist? What sort of physician would stay with a mate that cracked?
        -Anything interesting happen at work today, Honeybunch?
        -Yes. My bomb is going to work just great. And how are you doing with that kid with chicken pox?
        Andrei Sakharov was a sort of saint in 1975, a sort that is no longer celebrated, now that the Cold War is over (Se pare ca premiul Nobel a fost cumva conjunctural). He was a dissident in the Soviet Union. He called for an end to the development and testing of nuclear weapons, and also for more freedoms for his people. He was kicked out of the USSR’s Academy of Sciences. He was exiled from Moscow to a whistletop on the permafrost. He was not allowed to go to Oslo to receive his Peace Prize. His pediatrician wife, Elena Bonner, accepted it for him there.
        But isn’t it time for us to ask now if she, or any pediatrician or healer, wasn’t more deserving of a Peace Prize than anyone who had a hand in creating an H-bomb for any kind of government anywhere?
        Human rights? What could be more indifferent to the rights of any form of life than an H-bomb?”
        Acum, umilul meu comentariu de mai sus n-a vrut decât sa sublinieze paradoxul situației de a fi laureat pentru pace cineva care a contribuit la dezvoltarea bombei nucleare (asta o aflasem dintr-o carte a lui K.V.). Ca dl. Saharov s-a arătat profund îngrijorat de efectele testelor cu arme nucleare si ca a regretat contribuția lui la proiectul H-bomb, e spre lauda lui.

        • Pai si Nobel a facut o chestie asemanatoare cu inventia lui care poate fi folosita pentru scopuri bune sau rele.
          Si pe Nobel aveti de gand sa il faceti cu ou si cu otet?
          Faptul ca cineva face o inventie care are aplicabilitati bune sau rele schimba cu ceva gloria stiintifica? Nu cred.
          Remuscari morale sau religioase la batranete ajuta pe cineva? Nu cred.
          Daca nu ar fi fost ei inventatorii, nu ar fi fost altii mai devreme sau mai tarziu? Cred ca da.

          • @Durak
            „Daca nu ar fi fost ei inventatorii, nu ar fi fost altii mai devreme sau mai tarziu?”
            …Poate maybe da, poate maybe nu. Un exemplu este roata, care nu a fost „inventata” de nativii americani nici dupa 8000 ani (nici in America de Sud, nici in America de Nord). Scrierea este un alt exemplu.
            Iar de aici decurge concluzia logica: nu va pierdeti timpul incercand sa inventati fuziunea la rece.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Armand Gosu
Armand Goșu este cercetător asociat la Berlin, la Deutsche Gesellschaft für Auswärtige Politik e.V. (Consiliul german de politică externă), în cadrul Robert Bosch Center for Central and Eastern Europe, Russia, and Central Asia. Armand Goșu a absolvit Facultatea de Istorie a Universității din București. Are un doctorat în istoria Rusiei, susținut la Universitatea din Moscova (1998). A lucrat ca cercetător la Institututul de istorie „N. Iorga” al Academiei Române, apoi la Institutul Român de Istorie Recentă, înființat de Fundația olandeză MATRA la București, și conferențiar la Universitatea din București, unde predă cursuri despre trecutul mai îndepărtat sau mai apropiat al Rusiei și al URSS. A lucrat la radio BBC (birourile din Moscova și București), a fost – pentru aproape un deceniu – redactor șef adjunct și redactor șef la revista 22, editată de Grupul pentru Dialog Social. Cea mai recentă carte Euro-falia. Turbulențe și involuții în fostul spațiu sovietic a fost publicată anul trecut de Editura Curtea Veche. A editat volume de studii și mai multe volume de documente, cel mai recent fiind Istoria comunismului din România. Vol. III. Documente. Nicolae Ceaușescu (1972-1975). A scris peste o mie de articole din 1993 și până astăzi în presa din România și din străinătate despre Vecinătatea Estică, Rusia fiind în centrul preocupărilor sale.

conferinte Humanitas

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este banner-contributors-614x1024.jpg

„Despre lumea în care trăim” este o serie anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice organizată la Ateneul Român de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA.  La fel ca în edițiile precedente, își propune să aducă în fața publicului teme actuale, abordate de personalități publice, specialiști și cercetători recunoscuți în domeniile lor și de comunitățile științifice din care fac parte. Vezi amănunte.

 

Carte recomandată

Anexarea, în 1812, a Moldovei cuprinse între Prut și Nistru a fost, argumentează cunoscutul istoric Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, mai curând rezultatul contextului internațional decât al negocierilor dintre delegațiile otomană și rusă la conferințele de pace de la Giurgiu și de la București. Sprijinindu-și concluziile pe documente inedite, cele mai importante dintre acestea provenind din arhivele rusești, autorul ne dezvăluie culisele diplomatice ale unor evenimente cu consecințe majore din istoria diplomației europene, de la formarea celei de-a treia coaliții antinapoleoniene și negocierea alianței ruso-otomane din 1805 până la pacea de la București, cu anexarea Basarabiei și invazia lui Napoleon în Rusia. Agenți secreți francezi călătorind de la Paris la Stambul, Damasc și Teheran; ofițeri ruși purtând mesaje confidențiale la Londra sau la Înalta Poartă; dregători otomani corupți deveniți agenți de influență ai unor puteri străine; familiile fanariote aflate în competiție spre a intra în grațiile Rusiei și a ocupa tronurile de la București și Iași – o relatare captivantă despre vremurile agitate de la începutul secolului al XIX-lea, ce au modelat traiectoria unor state pentru totdeauna și au schimbat configurația frontierelor europene. Vezi pret

 

 

 

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro