vineri, decembrie 6, 2024

 Antisemitismul e ca ploaia

Primii peste 20 de ani de viață i-am trăit, între 1944 și 1965, la Constanța, unde, cu excepția unor „glume” deplasate și a unor intonații voit grotești din partea unora, când auzeau că sunt evreu, nu am cunoscut personal antisemitismul. „Asta”, îmi spuneau mai târziu prietenii, „s-a datorat tiparului demografic unic al orașului”. La Constanța trăiau atunci o mulțime de etnii: români, greci, armeni, evrei, turci, tătari, aromâni, albanezi, etc. Tocmai pentru că erau atât de multe, susțineau prietenii, la Constanța a domnit o relativă armonie etnică pe care  nu o întâlneai în alte orașe ale țării. Ajunsesem chiar să cred că un om inteligent (cum defineam eu atunci, în mod simplist, inteligența) nu poate fi rasist. Dar mi-a trecut destul de repede, pe măsură ce aflam tot mai multe din istorie.  

Apoi, toată viața, am purtat discuții cu prietenii evrei și neevrei pe tema antisemitismului. De multe ori ajungeam la schimburi foarte aprinse, eu fiind invariabil acuzat că refuz să văd realitatea. „Tu ai fi făcut eforturi să-l înțelegi chiar și pe Hitler ” mi-a spus exasperat la un  moment dat un prieten. Iar când susțineam că o anumită manifestare aparent antisemită putea fi doar o dovadă de prostie, incultură sau lipsă de informare, regretatul Victor Eskenasy (fost redactor la BBC și la Europa Liberă) îmi cita zicala americană „dacă arată a rață, măcăie ca rața și merge ca rața, e cu siguranță rață”.

În cele din urmă am ajuns să le dau dreptate. Ultimele posibile dubii pe care le-aș mai fi putut avea au fost risipite de un articol recent, scris  pe fundalul manifestărilor și atacurilor antisemite de la Londra și alte orașe din lume. Citez din memorie: „De ce nu au de suferit rușii din Anglia atunci când Rusia bombardează civilii din Ucraina?” întrreabă autorul, Douglas Murray. El continuă:  „De ce nu au de suferit musulmanii din Anglia atunci când islamiștii ucid creștini în Africa? Și de ce atunci când Israelul ripostează la provocările inamicilor săi, evreii din Anglia, chiar cei care nu sunt de acord cu politica guvernului israelian, trebuie să sufere de pe urma atacurilor și amnifestărilor antisemite?”

Dacă orice om de bună credință mai putea avea dubii până la 7 octombrie cu privire la antisemitism,  modul în care e tratat Israelul de o mare parte a presei, furia protestatarilor anti-Israel care nu par să fi auzit niciodată de situația drepturilor omului în China, Rusia, Coreea de Nord, Iran, unele țări arabe, etc, comentariile „imparțialilor” că „desigur, Israelul are și dreptul și datoria să se apere, dar….”și aici urmează obiecțiile care resping implicit acest drept și datorie, ei bine, toate acestea  nu duc decât la o singură concluzie, și anume că antisemitismul e bine mersi și prosperă în ciuda nenumăratelor scandări de „never again”.

De fapt începusem de câțiva ani să văd situația într-o lumină diferită. Discut regulat subiectul cu prietenul și fostul meu coleg de la BBC, Petru Clej, care duce, dacă mă pot exprima astfel, o adevărată cruciadă împotriva antisemitismului. Într-o zi i-am spus că admir ceea ce face dar că e inutil. „Antisemitismul e ca ploaia. A devenit aproape un fenomen natural care nu poate fi evitat”, i-am spus. „Și ce ai vrea? Să nu mai facă nimeni nimic?” a ripostat el indignat, pe bună dreptate. ”Nu, deloc”, am răspuns. „Știu că antisemitismul trebuie combătut în continuare. În definitiv, speranța moare ultima, nu? Doar că, personal, sunt foarte sceptic că aceste eforturi au vreun efect”.

În cartea Catch 22 a lui Joseph Heller, există un episod în care un soldat, deferit unui tribunal militar,  îl întreabă pe personajul principal, Yossarian (citez din memorie): „Ce crezi că o să-mi facă?” ”Te vor condamna, în mod sigur. Nu le plac evreii”. „Păi eu  nu sunt evreu”, răspunde camaradul. „Nu contează”, continuă Yossarian. „Nu le place nimeni!”.

Mutatis mutandis, masacrul din 7 octombrie din Israel ar putea conține un avertisment pentru lumea occidentală; că jihadiștilor nu le place nimeni, nu doar evreii. Cum se vede, de altfel, periodic la Londra, Paris, Amsterdam, în Pakistan, Afganistan, Siria, etc, etc, etc.

Și ce pot face israelienii în fața acestui val mondial de dezaprobare și recrudescență a antisemitismului? După părerea mea, ei sunt, de ani și ani de zile, în cea mai de neinvidiat situație posibilă: blestemați dacă fac ceva, blestemați dacă nu fac nimic. Și ei știu. Și tocmai de aceea, bănuiesc că mulți au adoptat, în ultimele zile, cuvintele fostului lor premier, Golda Meir (traducere liberă): Dacă am avea de ales între a fi morți având mila lumii și a trăi având o imagine defavorabilă, am alege să trăim cu imaginea defavorabilă.

Dorian Galbinski                                                             22/10/2023

P.S. Și ca să vin în întâmpinarea unor anumite eventuale comentarii, doresc să precizez următoarele:

– Îmi sângerează inima pentru fiecare civil: copil, bărbat sau femeie din Gaza, uciși de bombardamentele israeliene.

Și, da,

– Sunt categoric împotriva așezărilor evreiești din Cisiordania

– Nu cred că o democrație poate supraviețui ținând sub ocupație  un alt popor, și

– Sunt pentru un stat palestinian independent.

Dar acestea țin de un alt subiect.

Distribuie acest articol

61 COMENTARII

  1. Ce e interesant e ca la demonstratia de la Bucuresti au fost extrem de putini nemusulmani. Erau fetele cu „QUEERS FOR PALESTINE”, in afara tarcului, dar inauntru cu greu gaseai romani romani. Fata cu „WRITERS FOR PALESTINE” avea un accent clar american. Asa ca se pare ca, prin neparticipare, romanii au manifestat mai multa claritate morala decit confratii lor europeni sau americani care nu au gasit vreun cuvint de spus despre Hamas. Poate si ca stinga la noi se manifesta altfel decit cea occidentala …

    • Lenin zicea „cine nu e cu noi e împotriva noastră”. „Noi” suntem buni… „ceilalți” nu pot fi decât răi… pentru că dacă ar fi buni ar semăna cu noi. „Hai la lupta cea mare” împotriva celor răi. Împotriva evreilor, arabilor, comuniștilor, capitaliștilor, creștinilor, musulmanilor… „Ei” sunt „forțele răului”.

      Eu cred că această credință în „forțele răului” ne face răi – și din ea se naște „lupta cea mare” (sau jihad-ul).

    • Sa nu va mire criza identitara a occidentalilor dar nici claritatea morala a romanilor (nu doar in situatia de fata ci si vis a vis rusia in vremea real politik(agri, south stream…) si ukraina in situatia actuala – ajutor, rezolvare nu confruntare in criza cerealelor, etc). Primi n-au experimentat ceea ce ne-a fost dat noua sa trăim in 45 de ani de comunism si inca dau dovada de o sfânta naivitate fata de alte lumi si sisteme.
      https://adevarul.ro/stiri-externe/in-lume/marea-criza-identitara-de-ce-nu-stie-occidentul-2311470.html

  2. Da, un articol frumos…

    I-am inteles pe evrei de abia cind am ajuns in Ge, si am inteles ca si romanii tot un fel de evrei sunt. Desigur, evrei de calitatea doua, evreii pot fi uriti, romanii sunt doar dispretuiti. Cum se spunea, oltenii sunt un fel de evrei interzisi la export. E o mare diferenta, ura implica si o anumita invidie. Uneori chiar ma gindeam, dar pe mine de ce nu ma uriti?

    • Bun, și dacă te disprețuiesc, de ce mai stai acolo? Vrei neapărat să ajungă să te și urască? 😀

      • Marius, romanii nu sunt dispretuiti doar in Ge, sunt dispretuiti peste tot, chiar si la ei in tara.
        Am simtit si un pic de ura, atunci cind ajunsesem si io ceva scula…

        • https://historia.ro/sectiune/general/rezidenta-kgb-in-romania-si-problema-maghiara-2311384.html
          Se pare ca am stat mai tot timpul in gatul multora, mult mai abili in manipulari si mistificari. Oare cate din legendele din anii 90 despre romani s-au născut in si au fost promovate de catre cele doua tari vesnic pietrene din articol?
          Nu ca n-am avea si noi pe ale noastre dar prea raman perplex străinii care ne vizitează prima data si afla o realitate total diferita de imaginile despre noi circulate in tarile lor. Asta o spun de la prima mana, nu din ziare.

        • Uite de exemplu în America nu mi s-a părut asta. N-am văzut dispreț, ci un soi de invidie. Întâmplarea face ca toți românii de pe aici să avem educația mult peste medie, veniturile mult peste medie, toți copiii românii pe care-i știu pe aici sunt în clase de „talented and gifted” unde ajung maximum 2%-3% din cei mai buni copii. Suntem, așa ca un soi de „evrei” pe aici. Încep să înțeleg cum a apărut antisemitismul.😀

          Succesul creează în mod clar frustrarea celor din jur. Mexicanii sunt priviți într-adevăr cu condescendență, ca să nu-i zic dispreț

    • „….romanii tot un fel de evrei sunt” Comparatia ne onoreaza, insa daca am fi fi fost macar 10% evrei, cred ca am fi putut evolua mai mult pe scara civilizatiei si n-ar mai fi fost nevoie sa emigram pentru a munci in Germania prin abatoare. De ce exista antisemitism? Eu cred ca din cauza frustrarii pe care o simt altii si pentru ca mereu lumea a avut nevoie de un „vinovat” pentru tot ce se intampla. Atunci cand oferi lumii unele dintre cele mai mari inovatii, oameni geniali, artisti geniali, cercetatori care au revolutionat stiinta si medicina, cel mai bun sistem educational si financiar din lume si iti creezi un stat super dezvoltat care reprezinta principalul aliat al SUA, este evident ca starnesti patimi pretutindeni in lume. Consider ca, in acest conflict vechi intre israelieni si arabi, noi toti trebuie sa alegem o tabara, trebuie sa fim de partea cuiva, iar corectitudinea politica nu-si are rostul si nici locul in aceste momente. Terorismul nu loveste doar in Israel, ci loveste si in marile capitale occidentale, iar pentru acest lucru trebuie sa luptam alaturi de Israel si sa eradicam aceste grupari teroriste. Israel este daca doriti un fel de gardian al lumii libere si democrate de care trebuie sa avem mare grija.

  3. Palestinienii au un stat, Se numeste Israel, numai ca nu vor sa traiasca acolo in pace. In fond si evreii si palestinienii si altii au trait pe teritoriu actual al Israelului sute de ani.
    Problema e ca se doreste o eradicare a evreilor din Israel. Apoi se vor intoarce impotriva crestinilor samd.
    Nu stiu de ce lumea „civilizata” nu vede asta si de ce accepta manifestari (nu manifestatii) altele decat se obisnuieste in tara respectiva.Adica, de exemplu, de ce o femeie europeana trebuie sa faca baie imbracata in trening in piscina in Ankara, iar o musulmana poate pastra burka in centrul Bucurestiului.

    • O Tema de meditatie : Palestinienii, sirienii, irakienii, libanezii, iordanienii, egiptenii sunt popoare semite. De ce au confiscat evreii conceptul de Antisemitism? Nu ar fi corect sa vorbim despre Antievreism?

  4. In feudalism, cand la putere erau nobili (clasa razboinica) impreuna cu biserica crestina, evreii (negustori) au fost, intr-adevar, persecutati in vest (si nu numai) mai ales ca nu erau crestini. Aceste persecutii nu au facut decat sa alimenteze in-group preference-ul care oricum era ridicat la evrei. Asta a dus la un „siege mentality” perpetuu, o asteptare ca vor fi victimizati. As spune ca in mod evident aceasta teama s-a dovedit, de-alungul istoriei, justificata. In constiinta lor colectiva evreii au fost, sunt si vor fi victime.

    Problema este ca, intre timp, nu mai sunt la putere nobilii si biserica. La putere sunt negustorii (in special finantistii) si ceea ce Curtis Yarvin (tot evreu, de altfel) numeste Catedrala (un complex format din universitati si media). Fara sa intru in detalii care nu isi au rostul aici si acum, indraznesc sa sugerez ca in aceasta noua oranduire evreii se descurca bine spre „totusi, chiar e doar o chestiune de IQ, mi se pare incredibil” de bine.

    Ce ne facem totusi? Nu merge sa fii si victima si la putere in acelasi timp. Poti sa incerci dar nu va parea legitima pozitia, nu va trece testul mirosului, va parea inautentica, mincinoasa.

    O tactica e cea de a cenzura orice discutie periculoasa. Inclusiv sub amenintarea puscariei. Cred ca acest experiment e inca in desfasurare dar nu sunt convins ca tocmai o astfel de constructie va invinge entropia care afecteaza orice.

    O alta tactica ar fi renuntarea la aceasta puternica preferinta de grup, asa cum se cere in mod agresiv oricarui alt popor european, in ziua de astazi. In mod surprinzator pentru mine, bag de seama ca sunt destui evrei care sustin o astfel de diluare a identitatii, o asemenea pierdere a specificitatii genetice si culturale, in definitiv.

    Nu stiu cum e ma bine si in defintiv nu prea ma priveste. Dar tot imi sta mintea in loc incercand sa inteleg urmatoarea lista din cabinetul Biden (nu este exhaustiva):

    1. White House Chief of Staff Ron Klain
    2. Secretary of State Anthony Blinken
    3. Secretary of the Treasury Janet Yellen
    4. Secretary of Homeland Security Alejandro Mayorkas
    5. Member of Council of Economic Advisers Jared Bernstein
    6. Special Presidential Envoy for Climate John Kerry/Cohen
    7. CDC Director Rochelle Walensky
    8. US Attorney General Merrick Garland
    9. Director of National Intelligence Avril Haines
    10. Deputy Secretary of State Wendy Ruth Sherman
    11. Science and Technology Adviser Eric Lander
    12. Deputy National Security Advisor Ann Neuberger
    13. Deputy CIA Director David Cohen
    14. Deputy Health Secretary Rachel Levine
    15. US Special Representative for Iran Robert Malley
    16. Federal Communications Commission Acting Chair Jessica Rosenworcel
    17. U.S. Energy Envoy Amos Hochstein

  5. Antisemitismul exista cu si fara voia noastra dar tot atit de evident ne este cum si antieuropenismul devine incet ,incet ,o plaga. Si noua ne singereaza inimile atunci cind vedem terorismul , cruzimea inimaginabila arata o lumii intregi in 7 octombrie a.c. dar plingem de fiecare data dupa asasinarea vreunui cetatean european aflat nevinovat in locul nepotrivit asemenea cetatenilor din Israel morti sau aflati in prizonierat de curind .Suntem si alaturi de poporul palestinian ce nu sprijina Hamas si care isi doreste a avea o tara .Din cite vedem ca se intimpla , dincolo de oroarea criminala , momentul este unul extrem de favorabil aparitiei unui stat Palestina si distrugerii acestor organizatii teroriste de felul Hamas si Hezbollah .Asa cum Ucraina sta de aproape doi ani in calea sinistrului sovietic si apara Europa vedem acum si cit de mult va conta pentru Europa intregita distrugerea de catre Israel a acestor Organizatii . Israel nu poate lasa Hamas sansa de a ramine pe picioare indiferent cit de drastice vor fi masurile luate. Aici este vorba despre supravietuire . Similar nici UE si aliatii sai nu pot oferi vreo sansa Rusiei de a ocupa in integralitatea ei Ucraina . Occidentul si totii prietenii Israel nu vor putea intorce spatele la ceea ce se intimpla acum .Oricum privim situatia putem zice doar ce bine este ca totul s-a intimplat acum actiune ce ofera Occidentului posibilitatea de raspuns ,evidenta fiind (trecut la unii chiar in Constitutie ) dorinta unora de a distruge Israel .Nu stim daca peste ceva vreme ar mai fi fost posibil .Israel este nevoit sa cistige acum cu ajutorul nostru , conflictul cu Hamas si Hezbollah si sa intre in structurile NATO spre a-si securiza granitele pentru eternitate cum dealtfel trebuie sa faca si Ucraina si mai toate natiunile Europene ce inca sunt aflate in afara UE.Poate ne vom trezi chiar in fata acceptului statelor aflate in proximitatea Israel de a pune si ele mina spre a ajuta la distrugerea Hamas o data cu oferta adresata noului stat format Palestina .Negocierile pot aduce aceasta mare surpriza .

  6. „Antisemitismul e ca ploaia. A devenit aproape un fenomen natural care nu poate fi evitat”.
    Nici vorba! „Cauza” ploii ( care e preponderent benefica!) nu implica fiinta asa-zis „umana”! A fi antisemit vine din strafundurile noastre animalice, potentzate de creierele ” luminate” ale vremii: din antichitate, ev mediu si pana-n zilele noastre . Ideologii antisemitismului n-au fost niste analfabeti ( precum unii dintre executantii crimelor) ci oameni cu educatie superioara; si cam peste tot in lume, nu numai in Romania. Iar omenirea, azi, in niciun caz nu da semne ca s-ar umaniza; ba, din contra. Exemplele ne vin zilnic, de la zonele de razboi pana la strada pe care ne deplasam si scoala pe care o frecventeaza copiii nostri. Este ceea ce noi am creat si continuam sa o facem cu o inconstientza specifica rasei – cica – umane.

  7. Eu sunt roman si chiar simt aceasta lupta degeaba impotriva antisemitismului, in discutiile pe care le am cu colegi, rude. Culmea ironei, unul dintre cunoscutii mei, este antisemit, desi a avut o iubita evreica si ii place sa viziteze Israel-ul, dar de asemenea este si islamofob, uraste musulmanii, este anti refugiati, dar iar, ironic a avut in gazda sirieni. Insa, acum cu acest conflict, pare sa fie mai antisemit decat islamofob.

  8. Categoric, antisemitismul este de neacceptat. In ultima vreme este deconstruit cam orice, mai putin antisemitismul. Adica sa fie discutii serioase. D.p.m.d.v. lupta cu antisemitismul este una grea pentru ca acest comportament are in spate 2k de ani de discurs antisemit care a avut ca surse tot felul de autoritati: biserica, autoritati ale statului. In 2k de ani multe teze, prin repetitie, au devenit adevaruri „evidente”, au devenit perle de „intelepciune populara”. Well, sa lupti impotriva reflexelor de gandire e munca, nu gluma.
    Mi-ar placea sa continue discutia despre antisemitism, aici, pe Contributors. Este mare nevoie sa ne curatam gandirea de asemenea zgura.

  9. Ce-și face omul cu mâna lui…

    Să nu uităm nicio clipă că cei mai turbați antisemiți sunt adesea tocmai din rândul evreilor. Antisemitismul lor suicidal are rădăcini deseori rădăcini ideologice, ceea ce-l face cu atât mai monstruos și mai grețos. Cazurile lui Bernie Sanders, senator american comunistoid ce urăște cu turbare Israelul, Noam Chomsky universitar evreu din America, ce cred că e cel care a lansat idioțenia hidoasă a „Aprtheid-ului israelian”. La asta se adaugă rabinii fundamentaliști ce nu recunosc de nicio culoare statul evreu de pe urma căruia mănâncă o pâine.

    https://youtu.be/FKplabTRuak

    În ultima sută de ani evreii au votat constant și cu înverșunare cu stânga americană. Cu președinți ca Bill Clinton, Barak Obama sau Joe Biden care au făcut cât de mult rău au putut statului evreu. Evreii au votat și votează cu entuziasm dejecții ca coana Ocasio Cortez ce a chemat practic la stârpirea Israelului. Milioanele de voturi ale evreilor au înclinat de multe ori balanța puterii spre cei mai feroci antisemiți. E cât se poate de firesc ca antisemitismul să prindă rădăcini și să devină ceva cât se poate de „cool”. Nu-i așa?

    La noi la universitate singurii retardați ce stăteau ce stăteau weekend-ul trecut cu pancarte cu cu „Free Palestine” erau 4-5 zevzeci din care doi îmi sunt studenți și cred că sunt evrei, după numele de familie. Restul erau drojdia obișnuită BLM-ului.

  10. Am crezut in „solutia” ce propune doua state independente (Israel si Palestina) timp de decenii, de cand a inceput sa ma preocupe acest subiect. Incepand de la 7 octombrie 2023, privind din perspectiva experimentului Gaza (teritoriul liber incepand cu anul 2005), un stat independent Palestina pare mai degraba o utopie.

    • Exact! Când Hitler a atacat Polonia voia în primul rând să ocupe un teritoriu. Când Egiptul și Siria au atacat Israelul acum 50 de ani voiau și ele să ocupe teritorii. În ambele cazuri războiul avea un scop anume. Deci măcar în teorie cedări teritoriale puteau aduce pacea.

      Hamașii care au atacat la plezneală civili nu au revendicări teritoriale. Ei vor doar să omoare și să distrugă cât mai mult. Duc un război de exterminare. În acest caz există exact două variante: Tu sau el. Evident că un stat arab palestinian nu va rezolva nimic. De altfel nimeni nu-i oprește să și-l proclame.

      • Acesta e si rationamentul meu… Ce se poate negocia cu partea care incearca sa te elimine (Hamas)? Eu unul nu vad solutii in acest moment (si spun asta cu parere de rau).

  11. Domnule Galbinski, nu sunt evreu, nu am prieteni de origine evreiasca, dar consider ca fiind o atitudine revoltatoare si imorala toata aceasta comedie cu apararea drepturilor „civililor” palestinieni din Gaza! Ca urmare a crimelor oribile comise de brutele palestiniene ce fac parte din gruparea terorista HAMAS, armata israeliana trebuie sa pedepseasca dur atat pe criminalii Hamas, cat si pe cei care au aplaudat si ovationat crimele comise de acestia, cat si pe cei care au ajutat prin orice mijloace la organizarea operatiunii teroriste din 7 oct. Asa este drept, asa este moral, asa este normal!

    As sugera Israelului, ca dupa ce rezolva problema distrugerii complete a Hamas, rapid si eficient( si sunt convins ca asa va fi), sa decida rapid in a ajuta Ucraina in razboiul ei cu terorismul de stat rusesc de sorginte bolsevica!

    Israel si Ucraina sunt victime ale aceluiasi rau, ale unei aliante a crimei impotriva civilizatiei si democratiei!

    Fiti convins ca toata sleahta de sustinatori europeni ai Hamas, ai Rusiei, ai „nevinovatilor civili” palestinieni, reprezinta personaje cu optiuni de tip comunist, personaje care gandesc in culori si tonuri apropiate de ROSU, personaje pentru care crimele comise de comunisti in secolul trecut nu ridica probleme de moralitate. Trebuie identificat cu claritate de unde provine raul!

    • @LS,
      Modul in care puneti problema este chiar elementul pe care se intemeiaza, in ultima instanta, si antisemitismul: a face abstractie de individ si a-l privi doar ca pe un membru al grupului caruia ii apartine.
      Cum credeti ca racheta care zboara spre Gaza ii va putea distinge pe cei care au aplaudat si ovationat Hamasul de cei care nu au facut-o, fie si pentru ca sunt copii cu varste prea mici?
      A pune problema in termeni de „pedeapsa” este de asemenea profund gresit si nu va face decat sa perpetueze la nesfarsit conflictul.
      Israelul nu trebuie sa „pedepseasca” sau sa se „razbune”, ci trebuie sa elimine in mod radical amenintarea terorista. Insa se afla intr-o postura extrem de dificila. Ca sa poata minimiza numarul victimelor civile, ideal era sa poata invada Gaza cu soldati la fata locului cat mai repede. Dar asta ar fi presupus mult mai multe pierderi pentru armata israeliana decat daca ii bombardeaza intai de la distanta, ceea ce creste insa numarul victimelor civile palestiniene.
      Israelul a ales aceasta a doua varianta si e de inteles ca a facut asa.
      Cat timp nu tinteste in mod specific civilii, asa cum a facut Hamasul, e legitim ca Israelul sa procedeze asa cum face acum. Si eu personal cred ca nu ii tinteste (de altfel, e din ce in ce mai clar acum ca nu Israelul a lovit spitalul din Gaza).

  12. Din ce cunosc eu, sunt recunoscute trei mari tipuri de ´antisemitism´ ( intre ghilimele datorita generalitatii, in uzul comun ) : religios, economic si rasist. Evident ca nu se exclud, desi intre primul si ultimul exista o diferenta mai importanta, chiar opozitie ( primul admite, teoretic, posibilitatea ´mantuirii´, celalalt nu, intrucat rasa se comporta ca o natura sau ´specie´, etc.). Dar antisemitismul religios poate fi, in practica, la fel de criminal ca acela rasist – cred ca atrocitatile teroristilor ilamisti sunt mai asemanatoare cu pogromurile rusesti decat cu exterminationismul nazist. ´Antisemitismul˙ economic e legat de anti-capitalism si e comun extremei satngi si fascismului. Totusi, orice termen, pe masura ce i se largeste sfera i se diminueaza continutul, precizia, asa se intampla si cu antisemitsmul, devine vag, ubicuu, nu ca ploaia, ci ca vantul, e pretutindeni si nicaieri, ´in aer´, un zvon. Antisemitismul religios e propriu-zis un anti-Iudaism, existent deja la romani, la gnosticii antinomieni – unii dintre ei iesiti chiar din vechiul Iudaism ( si, mai tarziu, macar partial, la Sabbatianisti ). Antisemitismul economic nu e esential, ci adaugat anti-burgezismului. Aceste forme de ´antisemitism´, religios si economic, erau foarte raspandite, aproape generale, in intelectualitatea europeana, de la Romantism incoace. Deci antisemitismul in sensul propriu este antisemitismul rasist, ´biologist´, dateaza din sec. 19, daca trecem cu vederea unele prefigurari. Adica din epoca scientismului si darwinismului. Dar rasismul nu e echivalent cu antisemitismul, desigur, adica e mai larg. In fine, fundamentalismul islamic, in special miscarile ce provin din Fratiile musulmane, au imprumutat mult din antisemitismul occidental – iar antisemitismul rasist e de provenienta occidentala, e oarecum un viciu structural al laudatei ´civilizatii occidentale´- , sunt cunoscute si relatiile Fratiilor cu nazismul. Nu intra insa in definitia stricta a antisemitismului, ci doar in descrierea mai larga, a antisemitismului religios, oricum, e vorba de un fenomen destul de recent, de la inc. sec. 20. Evreii si musulmanii au convietuit mai mult de un mileniu, culturile lor, medievale, fiind intrepatrunse, mult mai mult decat Crestinismul si Iudaismul, relatia acestora fiind mediata de musulmani, – chiar structural sau morfologic Islamul si Iudaismul sunt mult mai asemanatoare decat Crestinismul si Iudaismul, – prin puritatea sau rigoarea monoteismului lor, caracterul lor ´politic´ si juridic, integrator, etc. Astfel, ´Iudeo-Crestinismul´ e un construct ideologic foarte recent, propulsat in epoca Razboiului rece de conservatorii americani. De remarcat ca aceasta retorica de demonizare a musulmanilor ( fie si indirect, cu precautii ), in termeni milenaristi-apocaliptici, diviziunea maniheista cu Raul radical, absolut sau ´pur´, civilizatie vs. barbarie etc., e extrem si suspect de asemanatoare cu retorica evengelismului fundamentalist american, probabil si din calcule de politica interna ( de confiscare a unei imp. ´mase de manevra´ republicane ).
    Situatia e destul de diferita de aceea europeana din al doilea Razboi mondial, mai potrivit e sa se vorbeasca de conflicte etno-religioase – recunoscute ca cele mai sangeroase ( chiar si cele interconfesionale, in lumea araba, cazul Wahabitilor ) -, oarecum similare nationalismelor europene de la inc. sec. 19. Deci antisemitismul e un caz de xenofobie si rasism, cel mai virulent, e adevarat. Alt caz e ceea ce se numeste acum ´islamofobia´ si care e in buna masura un antisemitism transpus. Exista diferente, e adevarat, intrucat ´evreul´ era traditional in Occident ´inamicul interior´. Conflictele din Orientul mijlociu au in principal cauze politice ( si economice), datand din vremea colonialismului si imperialismului britanic – cand a si luat fiinta sau avant pan-islamismul – ideologie politico-religioasa influentata de conceptii occidentale. Anti-sionismul islamic e indisociabil de anti-occidentalism, in vreme ce in anti-semitismul ´clasic´ evreii erau vazuti ca ´rasa orientala´, in optica ´orientalista´, exista mutatii importante de sensuri, de ex., in perceptia musulmanilor ca orientali de catre evrei asimilati, cum se intampla la marele (autoproclamat) orientalist B. Lewis.
    Problema e ca antisemitismul e folosit uneori ideologic sau propagandistic ca mijloc de presiune, un caz cunoscut fiind acela al unor neoconservatori care isi acuzau fara discriminare criticii de antisemitism. E un abuz de limbaj, la fel cum se intampla si cu ´antisemitismul de stanga´, aproape un oximoron, caci Stanga e internationalista si anti-rasista : ceea ce acuza in ´Sionism´ e tocmai nationalismul, particularismul si ceea ce considera a fi o forma de ´rasism´ si chiar ´fascism´ – in stilul ei reductionist, desigur. E foarte indoielnic ca antisemitismul stalinist sau national-comunist ar mai fi fost de Stanga, daca diviziunea Stanga-Dreapta mai are vreun sens, Stalinismul a marcat inceputurile a ceea ce se poate numi ´Comunism de dreapta´ ( asa cum era si un Fascism de stanga ).
    Serios vorbind, la inceputurile sale Sionismul nu era incompatibil cu forme de rasism, in special britanice, fiind de amintit doar ex. lui M. Nordau si al ´Iudaismului muscular´, forme de ´Sionism politic´ etc., cu retorica, chiar sila socialisti, a regenerarii, organicismului, ´omului nou´, eugenismul, etc. ( v. Z. Sternhell sau David Ohana ), ´rasa´ era un termen obisnuit si chiar ´stiintific´ in epoca. Dar au existat diferite versiuni de Sionism , desigur, prin urmare, si ´anti-sionismul´ e la fel de divers, existand un anti-sionism religios, traditionalist, un anti-sionism leftist, internationalist si, intr-adevar, un anti-sionism de extrema dreapta, vicios antisemit. Evident ca exitsta o diferenta fundamentala intre un anti-Sionism ca negare sau contestare a unei ideologii nationaliste si religios-fundamentaliste siun anti-sionism ca negatie a insusi dreptului de existenta a statului Israel, ca orice stat sau natiune moderna acesta poate si chiar ar trebui sa existe independent de nationalismul
    ´organic´, ´holist´ sau romantic de sec. 19. Acestea nu ar trebui contopite. Asemenea ´Fascismului´ si antisemitismul tinde sa devina un slogan, demonetizat si, intr-adevar, in sensul sau propriu, rasist, este de gasit doar la formatiuni de extrema dreapta, neo-fasciste, post-fasciste, etc. Sigur ca pot exista nenumarate hibridizari ale acestor tipuri. La fel, si termeni precum´islamo-fascism´, ´islamo-nazism´, adesea contradictoriu contopiti, sunt complet inadecvati si anacronici pt. lumea islamica, care eextrem de diversa, mozaicata, exista, cel mult, unele similitudini, imprumuturi, etc. Daca mai punem vreun pret pe sensul cuvintelor.

    • Adaug o nota, despre aspecte care mi se par importante si pt. a evita capcana unor asimilari simpliste. Nu ma leg de faptul ca regimul israelian este unul populist, de ´extrema dreapta´ dupa unii, m-as feri de aceasta eticheta deoarece populismul contemporan sfideaza distinctiile ideologice conventionale. Acest fapt dezvaluie, in fond, normalitatea societatii israeliene, occidentalizata, capriciile democratiei ( si ale ´Istoriei´), mult mai aproape de realitatile americane decat de cele europene. Anti-semitismul nu a fost niciodata proeminent in Statele Unite, a fost ceva de import, prin unii conservatori americani formati in Europa ( existand asemenea tendinte chiar si la T. S. Eliot, care era maurrasian, nu mai e nevoie de mentionat E. Pound, unii agrarieni sudisti ) sau in Klanul din anii 20. E cumva normal ca, in conditii extraordinare, de stare permanenta ´de urgenta´, societatea israeliana sa incline spre Dreapta sau regimuri ( ce par ) forte, militarizate, tinand cont si de caracterul religios-conservator al unei parti importante a societatii evreiesti, oricum, foarte polarizata. Unii dintre repr. extremei drepte, cum ar fi N. Droite europeana, au o admiratie f. ambivalenta a statului Israel ( inclusiv Dughin ) in care vad un model de stat ´etnocratic´, ´organic´, omogen etc., desi, evident, lucrurile nu stau chiar asa. Oricum ar fi, natiunea moderna este multi-etnica si/sau multi-confesionala, seculara fiind.
      Ceea ce e de remarcat, pt. specificitatea situatiei noastre istorice, este ca ´pro-israelienii´ foarte activi acum se situeaza in general la Dreapta ( conservatoare, dar si centrul-dreapta liberal , alianta anti-comunista de odinioara ) si chiar spre marginile Dreptei americane sau americanizate, aceea ´scrantita´, in general de populistii ´anti-sistem´, anti-imigratie etc. Dimpotriva, nu ar mai tr. amintit, acum un secol filo-semitismul era intotdeauna de stanga iar anti-semitismul de dreapta. Acum, vina ´anti-semitismului´ e aruncata, in mod foarte ciudat, asupra Stangii. Care ´Stanga´ e, la randul ei, ubicua, nu sunt acele grupuri dezordonate care abia reusesc sa supravietuiasca politic, ci un fel de mare putere , ´oculta´, ce guverneaza lumea occidentala, ´elita´. Or, aceasta naratiune conspirationista are evidente conotatii antisemite. Chiar si regimul populist israelian s-a folosit din plin de ea, acuzand ´diaspora dezradacinata si tradatoare´, ´sorosista´ etc. Deci si in acest caz ´filo-semitismul´ sau ´pro-israelismul´ populist este extrem de ambivalent si dubios. Care Stanga ´anti-semita´? Stanga liberala – democrata americana ? Aceasta a dus politici multiculturale, drepturile minoritatilor etc., ceea ce a fost desfigurat grosolan in ´islamo-stangism´ si alte aberatii. Dar in aceasta Stanga sunt, traditional, foarte multi intelectuali evrei !, asa cum erau si in ´Noua Stanga´, etc. In mod ciudat, ´filo-israelismul´ populist de azi pare a fi, uneori, doar cealalta fata a anti-semitismului de ieri.

  13. Antisemitismul nu este un curent unic.
    Prin urmare, nu are o explicatie unica.
    Daca vreti sa luptati eficient cu el, trebuie sa vedeti cauzele si manifestarile lui. Si scopul pentru care este folosit.
    Viziunea istorica a aparitiei si evolutiei lui, va poate ajuta. Caile de combatere, .. le trasati singuri.
    In Evul Mediu avem un antisemitism clerical si nobiliar. Orice molima, seceta, inundatie sau chiar razboi, era pedeapsa lui Dumnezeu; fie pentru ca erau oamenii comunitatii pacatosi, fie pentru ca existau vrajitoare, fie.. din cauza evreilor, care l-au condamnat pe Isus. Nobilii, negustorii aveau si alte interese: luau bani cu imprumut de la bancherii evrei, dupa care nu mai plateau; pentru ca evreii erau damnabili -pentru pacatul de care aminteam-.
    Epoca moderna aduce un cu totul alt antisemitism. Afirmarea sistemului economic mondial modern, impinge fortele capitalismului, care rup lumea medievala si traditiile ei seculare. Cei loviti nu vad amploarea fenomenului. ci doar necazurile lor cu bancile. Cum multe banci erau tinute de evrei,… Acuzele medievale sunt reluate la un alt nivel. Pentru ca „mass-media” avea deja tiparele utilizate sute de ani. Era mai comod. Chiar daca nu toate bancile sau negustorii, fabricantii erau evrei. Chiar daca nu toti evreii erau bogati. Era nevoie de un tap ispasitor la nivelul societatii si el a fost repede gasit. Iar fascismul (in special nazismul) a utilizat din plin de acest mit.
    Dupa razboi(ww2), lucrurile se complica.
    Stalin a optat pentru sustinerea arabilor, pentru ca erau (sunt) numerosi si ii puteu servi interesele in exportul de revolutie. Cum s-a proclamat statul independent Israel, sustinut de UK si SUA, s-a creat automat o baza pentru un nou antisemitism. Mai incurcat, pentru ca oficial, URSS nu era antisemit. Dar problemele din zona nu s-au putut rezolva datorita intereselor divergente ale marilor puteri in zona. In fond, Israelul a reusit sa invinga intotdeauna pe vecinii arabi, chiar daca acestia erau inarmati de URSS. Dar dupa razboi…. interveneau diplomatii, care incepeau jocul lor . Echilibrul mondial necesita noi jertfe. Desigur, arabii nu accepta statul Israel. Dar arabii nu au puterea de a elimina evreii din zona. Cine ii sustine? Cei care sustin pozitiile belicoase ale arabilor, sustin si antisemitismul mondial contemporan.
    Din cate imi dau seama, poate gresesc, acest antisemitism este legat de fortele de stinga „progresiste” din Occident, subventionate -pe diverse cai- tot de puterile care sprijina gruparile teroriste arabe. Este adevarat, in ultima vreme au re-aparut si grupari de extrema drepata in Occident, cu aceeasi sustinere financiara ca fortele de stinga.(?!!!)
    Deci, putem spune ca antisemitismul actual, e intretiut de marile puteri reactionare, care se opun globalizarii. Adica mersului inainte al economiei capitaliste. E total diferit fata de antisemitismul vechi. Si aici se aduna si vechi comunisti sau beizadelele lor, si noi „revolutionari” cu mentalitati imperialiste etc.
    Desigur, aceste manifestatii (pentru sustinerea civililor „pasnici” din Gaza) sunt niste abjectiuni publice, pentru ca sustin -pe fata- terorismul, sub pretexte umaniste.(?!!!) Adica cea mai rea combinatie posibila.
    Imi exprim solidaritatea cu Israel. Condamn cu tarie incursiunea terorista Hamas. Sprijin interventia armata impotriva Hamas, chiar daca vor fi si victime colaterale. Din pacate. Dar altfel, nu se poate rezolva situaitia.
    Sau se poate, dar intr-un singur mod: populatia civila care se considera victima, sa captureze liderii si soldatii Hamas si sa-i predea, pentru a fi judecati! Atita timp cat nu fac nimic, acceptaind expeditia terorista a Hamas si nu pleaca din calea IDF, isi aleg singuri soarta. Nu mai sunt civili nevinovati, ci complici ai terorismului.Regret, dar asta e situatia.
    Antisionismul contemporan este diferit de antisionismul mediaval sau nazist, desi are ca tinta tot populatia evreiasca. Dar, ca si atunci, este doar o masca pentru alte interese.
    De altfel, salutari din Constanta!

  14. Una peste alta, cred ca Israel s-a comportat mai civilizat si mai democratic decat arabii si palestinienii. Evident ca au fost si greseli ale evreilor in relatia cu palestinienii, dar totusi nu am auzit de evrei care sa mearga in autobuze sa-si detoneze centura cu explozibil sau de atacuri teroriste ale evreilor precum cel de pe 7 Oct. Problema e ca palestinenii s-au cam obisnuit sa fie intr-un continuu razboi, si nu prea stiu cine ar prelua conducerea si organizarea pe timp de pace intr-un stat al Palestinei. Evident ca solutia celor 2 state e singura viabila pe termen lung, dar pt asta e nevoie de un grup destul de mare de oameni echilibrati, onesti si muncitori dintre palestinieni, nu de lideri smecheri si corupti cum sunt cei ai Hamas care stau prin vile de lux in afara tarii si doar comanda atacuri de departe, si nici de „lideri” care au in cap doar terorism si moarte.

  15. israelul are si multi prieteni, domnule galbinski. spre deosebire de ceilalti, nu sunt genul de oameni care ies in strada sau care fac mare parada pe chestia asta ca sa ajunga la stiri, din cate imi dau eu seama. dar sunt suficienti incat sa influenteze politica statelor lor. nici nu e prea clar ce e de facut in situatia asta. in cazul ucrainei e mai usor. mai ajuti niste refugiati. dar in cazul israelului nu stiu ce se poate face mai mult decat sa iti sustii moral prietenii apropiati.

  16. În postdecembrism, până la emergența fulminantă a internetului, una dintre cele mai solide surse de informare și, apoi, de reflecție asupra celor aflate a reprezentat-o emisiunea Arena, de la Radio BBC în limba română, realizată de către Dorian Galor/Galbinski. În aproximativ 25 de minute, era concentrată o temă politică, economică, socială, culturală, într-un mod pe care nu-l mai găseai în altă parte. Mulțumiri, domnule Dorian Galbinski, pentru acele emisiuni!

  17. Îl prețuiesc mult și – după ce am citit cartea sa „Viața trece ca un glonț” – îl respect și mai mult pe Dorian Galbinski (Dorian Galor cum îl știam de pe vremea când Radio BBC mai emitea în limba română…) Chiar aș putea spunea că, echilibrată și sensibilă, cartea de care am amintit a fost printre cele mai bune pe care le-am citit în 2021.
    Dacă dl. Galbinski spune că e sceptic că eforturile de combatere a antisemitismului pot avea efect, eu cred că această temă se va disipa încet pe măsură ce alte teme ne vor preocupa „global” – de exemplu folosirea Inteligenței Artificiale va induce alte tipuri de spaimă…
    Trăind în epoca expansiunii Internetului și a folosirii „rețelelor de socializare” cu tot ce aduc acestea bun și, mai ales, rău și eu sunt sceptic că există rețete magice de eradicare a unor idei care stăruie ascunse în mentalul social (antisemitismul fiind doar una dintre ele). Trebuie timp. Iar timp nu e niciodată.
    Măcar un lucru putem cere întotdeauna celor care duc campanii contra antisemitismului: să le facă în mod autentic, inteligent, din convingere, nu pentru a bifa una din cerințele postului…

  18. Exista antisemitism, antiamericanism, antioccidentalism, antiromanism, etc,
    Antisemitismul este mai vizibil pe măsura rolului pe care il au evreii in general (nu numai cei din Israel) la nivel global.
    Antisemitismul sau (generalizând) anti-orice, este a fi împotriva cuiva anume fara un motiv rational, cam cum ar fi sa fii misogin. Urasti o femeie (cu suflet bun sau nu) doar pt ca este femeie.

  19. Din păcate Israelul a pierdut bătălia de imagine înainte de a începe. O „presă” de stânga colcăind de „politically correctness” și „wokăială” era inevitabil să fie împotriva sa și, mai ales într-o Europă tot mai islamizată, de partea „bieților musulmanii”. BBC-ul cu sediul într-o capitală europeană cu primar pakistanez era previzibil să evite condamnarea teroriștilor islamiști. Într-o Franță cu 10% populație musulmană era inevitabil să se umple străzile de pro-palestinieni. Ceea ce nu a făcut Israelul a fost să umple toată media și social media de imaginile masacrelor, oricât de cumplite ar fi. Lumea a stat și s-a îngrozit doar atunci când a văzut imaginile din lagărele de concentrare eliberate, doar atunci a perceput caracterul inuman al naziștilor. În ziua de astăzi nu funcționează „silenzio stampa”, lumea trebuie șocată, scoasă din zona de confort.

  20. Da, aveti dreptate in trecut mai faceam un banc cu Itik si Strul, pt cei care mai cunosc aceste personaje insa nimeni nu avea manifestari antisemite sau antievreiesti cu toate ca pe vremea impuscatului, evreii aveau o pozitie „priviligeata” fata de muritorii de rand, suportul diasporei romanesti sustinuta de statul Israel fiind tolerata/sustinuta de autoritati, securistii fiind clienti foarte buni pe la „alimentarile” evreiesti.
    Cine avea „pile” la un cunoscut evreu putea procura vestitul cognac Carmel care era impartit in cantinele sinagogilor, cel putin in orasul in care am trait.
    Cu un Carmel se deschideau usi incepand de la doctori si pana la vreun sefut de partid de la care aveai bevoie de o semnatura.
    Pozitia Romaniei fata de evrei si palestinieni era bine cunoscuta atat in tara cat si in afara ei.
    Antisemitismul de stil occidental este alta poveste acesta fiind sustinut de elitele stangiste , intelectuali care sustineau palestinienii la fel cum sustineau lupta anticapitalista.
    Astazi acelasi efect, sunt personaje , vezi pana si Greta Thunberg, din spectrul ultraecologist sustinut de multe guverne occidentale care amesteca sustinerea pt palestineni cu lupta lor nebuna pt schimbarea sistemului capitalist.
    In anii 70 existau grupari teroriste occidentale care comiteau atentate asupra unor institutii si persoane cunoscute care nu erau compuse din arabi, erau nemti, italieni etc.etc sustinuti incepand de rusi si pana la state arabe ostile occidentului cat si Israelului.
    Antisemitismul occidental este un amestec intre toate incepand ca ura fata de evrei din partea unor sustinatori arabi si pana altii care vad in el o modalitate da a lupta impotriva raului capitalist, impotriva inegalitatilor captaliste, impotriva „marii finante” in mana evreilor, impotriva SUA si a nu mai stiu ce.
    Asezarile evreisti din Cisiordania au obiectiv strategic, de pe inaltimile platoului din centrul Israelului poti apara mai bine zonele joase de coasta insa si aici daca se doreste se pot gasi solutii.
    Cum pot inas supravietui 2 state unul langa altul daca unul dintre el doreste nimicirea totala a vecinului ?
    Este modul de abordare a politicii Hamas sustinut de Iran si o mare parte din populatia palestiniana cel putin din Gaza.
    In cadrul institutiilor europene s-a lasat cu scandal monstru nemediatizat de presa supusa pe seama sustinerii palestiniene si Israeliene, ruptura dintre state fiind profunda si fiind acum pe agenda de toamna a sefilor de stat si guvern care va avea loc in zilele acestea.
    Europa este polarizata, avem state care sustin cauza palestineana mai mult decat cea evreieasca, focusul presei subminata profund fiind dupa cate putem vedea pe seama victimelor in randul civililor palestienieni si mai putin a celor peste 1000 de evrei macelariti de teroristii Hamas, ei sunt ignorati si uitati cu buna stiinta.
    Cel putin unii dintre granzii de la UE care au iscat scandalul nu mai vot fi acceptati ca parteneri de discutie onzre UE si evrei.

  21. Exista antisemitism? Desigur, exista de sute de ani. Exista si rasism, exista si bube rosii si multe boli despre care se credea ca ar fi eradicate.

    Cauzele acestor boli? Nu prea stiu eu, dar exista.

    Antisemitismul poate fi folosit si ca o arma.
    Exemplu:
    In Bayern au fost alegeri. Un politican local a fost acuzat de fostul lui prof ca in urma cu 40 de ani, pe vremea cind era minor, ar fi scris un document puternic antisemit. Publicarea acestui document a fost o mina de aur pt ziaristi si concurentii politici. Multi au incercat sa se evidentieze prin mari iubitori. Consecinta: Politicianul respectiv a fost ales si chiar i-a crescut ceva popularitatea si procentele.
    Azi am aflat ca Precht, un filozof german a fost dat afara de la Universitate ca a facut o afirmatie considerata antisemita.

    Atunci cind antisemitismul, real sau inventat, e folosit ca o arma, atunci se hraneste antisemitismul. Eu cred ca tocmai aia care asteapta dupa colt, ca la fecare gluma, fraza mai putin ortodoxa, chiar la enumerarea unor realitati, sa arate cu degetul, sa te desfiinteze, eu cred ca tocmai aia sunt antisemiti.

    • Precht si-a dat demisia inainte sa fie dat afara, a spus doar ca evrelor ortodocsi
      ” In der Episode hatte Precht gesagt, ihre Religion verbiete es orthodoxen Juden zu arbeiten: „Ein paar Sachen, wie Diamanthandel und ein paar Finanzgeschäfte ausgenommen.“
      le este interzisa munca , exceptia comertul cu diamante si ceva afaceri financiare.
      Nu are dreptate ? comertul cu diamante din Belgia si Olanda fiind in minile lor iar de afaceri finaciare se ocupa de mii de ani.
      Germania arata tot mai mult ca un stat in care libera exprimare este inabusita din fasa mai ales daca este vorba de evrei, minoritati de tot felul, femei, schimbare climatica adica mai toate problemele care apasa societatea.
      Trebui sa-ti ti pur si simplu gura altfel consecintele pot fi precum in exemplul de mai sus.
      Din acest punct de vedere in Romania discursul este liber si este bine sa ramana asa alfel ne trezim iar cu botnita pusa.

    • ”Azi am aflat ca Precht, un filozof german a fost dat afara de la Universitate (pentru) ca a facut o afirmatie considerata antisemita.” Doriti antisemitism fără consecințe.

  22. razboaie religioase – mentalitate de ev mediu, armament de secol xxi; mai ales astazi, sunt trista si furioasa, la ora asta ar fi trebuit sa fiu in jerusalem; in schimb, sunt cu ochii in toate publicatiile, cautand o stire cat de cat pozitiva

  23. Orice -ism are si anti-ismul. Cand te definesti intr-un fel apr si haterii. Haterii apar si la cum arati, ce faci, ce gandesti, ce nu faci, ce nu gandesti, ce eziti, ce nu condamni, daca nu esti cu noi, daca nu esti pe lista, ce intelege fiecare din toate astea chiar daca nu e asa, etc. Haterii apar si daca te vad, gasesc ei un motiv. Pe de alta parte daca omori civili, din cel mai justificat motiv si cu cea mai mare parere de rau, sa te astepti la altceva decat ura pentru asta mi se pare nerealist.

  24. Excelent articol, Dle Galbinski, deși nu am înțeles titlul. Sunt creștin ortodox, dar nu pot nutri sentimente negative față de cineva de altă religie. Iar Israelul are o situație disperată; o țară mică înconjurată de dușmani. Am numeroși prieteni atât evrei cât și musulmani, și nu pot face deosebiri între ei.
    Iar atacul Hamas are toate caracteristiicile barbariei și cred că a făcut mult rău poporului palestinian

  25. Regret indrazneala, dar un gand nu-mi da pace:
    se vorbeste de solutii pentru epoca post razboi; care inca nu a inceput, prin „invazie”… ma rog;
    cred ca cea mai buna solutie (indiferent daca se creaza un stat palestinian sau nu) ar fi ca toate ajutoarele internationale pentru populatia pasnica din Palestina, sa fie trimise in Israel; si Israel sa le distribuie, sub control international, doar celor care nu sunt membrii Hamas sau a altor organizatii teroriste; cred ca Mosad stie cate ceva, in acest sens.
    Desigur, o prostie, nimeni nu va sustie un astfel de proiect. insa -numai asa- cred ca terorismul ar fi eradicat, pe termen lung.
    Dar… Ce va costa sa propuneti asa ceva?

  26. Apropos de BBC, ce „frumos” au evoluat lucrurile… Cum reușesc „progresiștii” să spurce tot ce ating!

    BBC a refuzat să-i desemneze pe pe hamși ca „teroriști”. A folosit termenul politic corect de „militanți”. La fel ar fi procedat și NYT unde probabil jumătate din redactori sunt evrei. Probabil că-n mintea lor și niște criminali ca Hitler sau Stalin ar trebui etichetați „acuzați” ca să dovedească „imparțialitate jurnalistică” – că așa s-au justificat idioții utili de la BBC.

  27. Hamas terror chief exposed as living in London public housing project, funded by UK taxpayers: report

    Sawalha, who is wanted by Israeli authorities, reportedly ran Hamas West Bank operations

    By Emma Colton Fox News
    Published October 23, 2023 11:41am EDT

    https://www.foxnews.com/world/hamas-terror-chief-exposed-living-london-public-housing-project-funded-uk-taxpayers-report

    Un lider Hamas a fost descoperit locuind într-o casă londoneză subvenționată de guvern, deși anterior conducea operațiunile grupului terorist în Cisiordania, relatează presa britanică.

    Muhammad Qassem Sawalha, în vârstă de 62 de ani, este un membru al Hamas, potrivit Ministerului israelian al Apărării, care locuiește în Marea Britanie de zeci de ani, a detaliat un raport al The Sunday Times. Sawalha a reușit să fugă în Anglia în anii 1990 și să obțină un pașaport britanic la începutul anilor 2000, dar a continuat să lucreze pentru Hamas, potrivit raportului.

    Sawalha este căutat în Israel și ar putea fi arestat dacă se întoarce în Israel din cauza desemnării sale ca membru al Hamas.

    Raportul detaliază că el și soția sa Sawsan, în vârstă de 56 de ani, au primit o reducere de aproximativ 136.500 de dolari pentru o casă de aproape 390.000 de dolari cu două etaje din Londra, finanțată de stat.

    Locuința subvenționată este situat în districtul londonez Barnet, care are cea mai mare populație evreiască dintre toate local authority in England, a relatat Times.

  28. Daca printr-un cataclism , Statul Israel ar dispare , mareea musulmana venita dinspre Golful Persic ar bate la portile Bulgariei , Greciei , Romaniei si Serbiei . Ulterior , in coniventa cu zecile de milioane de coreligionari aflati in Europa de Vest , mareea ar cuprinde si va scufunda Europa Crestina , mai putin crestina , progresista , burgheza , socialista – intr-un cuvant , Europa noastra , a tututror .
    Israel si Ucraina , scutul Europei . Aceste doua state lupta si sangereaza si pentru noi .
    Prin ‘ 90 , 1997 , 2008 , 2010 , 2014 , 2021 – am fost turist si calator prin Turcia . Multi straini , multe blonde ( vopsite evident …) , minijup la tot pasul , atitudine relaxata a tinerelor adolescente , alcool , etc .
    Eeeei , incepand din 2014 , ceva , s-a schimbat , si mai ales in 2021 : multe mustati , ff multe baticuri , 0 minijupe , adolescente imbracate & mai mult acoperite, atitudine cam acra la adresa mea ,- a acelui din Europa / crestin si ffff multe baticuri in societate si mai ales in serviciile publice : in PTT , posta din Istanbul ,cea de langa Podul Galata , din 5 oficiante / 3 purtau batic !!!
    Nota bene : am strabatut Turcia de la Edirne , pana la cca 275 km de frontiera cu Irak , nu sunt /am fost allinclusivist prin Antalya …
    La speta . Vivat Israel ! Vivat Ucraina !

  29. „Dar acestea țin de un alt subiect.”

    Domnul António Guterres, despre care, îndrăznesc să cred că putem fi de acord, opiniile generale sunt că este o persoană onestă și cu o îndelungată experiență politică democratică, a exprimat recent ideea că nu doar țin de același subiect, ci chiar ar putea fi identificată o relație de cauzalitate între ele.

    Articolele de presă publicate de-a lungul ultimelor decenii au relatat despre riscul conflictelor dintre popoarele semitice, mai ales dintre evrei și arabi, de a se extinde în afara zonei în care acestea trăiesc….Și cum antisemiții pot exploata în favoarea lor conflictul dintre cele două popoare semite.

  30. Va sarut mana, rar ceva asa de elocvent, uman si la urma urmei, logic. Va felicit si va urez ani multi. Mai treceti pe aici va rog.
    PS. Dorian e si numele tatalui meu.

  31. Într-o postare din 29 decembrie 2014 („Meteorologia impenitentă a antisemitismului”) jurnalistul Marius Stan dezvoltă o percepție asemănătoare a antisemitismului. Pentru dumnealui antisemitismul nu e doar o ploaie obișnuită, sau cel puțin nu este o ploaie care spală, ci una care mânjește – o adevărată umplere de zoaie care biciuie pe toată lumea: „furtună excremențială”, „antisemitismul larvar care _plouă_ peste noi în rafale excrementale”, „ploaia excremențială care s-a abătut în aceste zile înverzește natura umană” spune înverșunat domnia sa.

    Ce-i cu adevărat surprinzător însă, dacă ne hotărâm să acceptăm metafora meteorologică a antisemitismului este că acesteia îi lipsește capacitatea de prognoză cu care meteorologia ne-a obișnuit. Cu antisemitismul te trezești că se stârnește din senin. Regretatul profesor Imre Toth credea că antisemitismul – nu Dumnezeu – a murit la Auschwitz. Nebănuite sunt însă căile Domnului. Iată că evenimentele recente au zgândărit din nou adormitele prejudecăți…

    Adevărul este că antisemitismul este totuși un fenomen natural, ca și prostia. El desfide inteligența, după cum se poate lene constata văzând că minți dintre cele mai luminate îi cad, din când în când, pradă. Asta poate fi un semn că această formă de ură nu are deloc de-a face cu intelectul, ci cu simțirea. Antisemitismul e o formă de orbire.I s-au căutat de-a lungul vremii explicații biologice, rasiale, culturale, sociologice, religioase sau chiar filozofice, dar nimic nu pare să-l explice în toate aspectele sale. Și totuși, dată fiind visceralitatea sa și lipsa de control, putem specula că ține de ceva resorturi metafizice. Poate că sub acest aspect Imre Toth a avut totuși dreptate, să creadă că evreii au o soartă amfibie, spunând „O ființă amfibie, iată statutul ontic al evreului în spațiul Occidentului. Fiind deopotrivă Același și Altul, conștiința evreiască este conștiința nefericită a Occidentului.”

    Care este totuși punctul detestabil care aprinde fitilul izbucnirilor antisemite? Nu cumva se aplică și aici același bine-cunoscut principiu psihologic că nu putem fi deranjați privind la alții decât de acele trăsături care ne sunt cu adevărat proprii? Cred că la asta se referea Jean-Luc Nancy atunci când a scris „Exclu le juif en soi” – la faptul că, din când în când, evreitatea fiecăruia dintre noi (evrei și ne-evrei deopotrivă) se răscoală și începe să ne apese atât de tare încât se cere aproape extirpată. Să fie oare vorba despre faptul că l-am închis pe Dumnezeu într-o carte care îl ține în continuare prizonier? Ne irită cumva, în calitate de creștini, șiretlicul prin care Fiul mântuitor nu ne-a putut fi livrat decât la pachet, odată cu Dumnezeu-Tatăl? Ori poate ne roade remușcarea și ciuda de a fi primit, în felul acesta complet neluat în seamă, un cadou otrăvit?

    Întreaga devenire umană și progresul civilizațional însuși sunt codate după modul în care s-a petrecut ridicarea poporului evreu, cu poticnirile și suferințele sale, dar și cu glorioasele sale biruințe. Să spunem că „suntem toți evrei” ar fi poate prea mult acum. Ar părea, poate, prea… “Je suis Charlie!”. E încă prea devreme. Însă, la un moment dat, nu cred că o privire sinceră asupra noastră înșine va mai putea fi evitată. Orbirea antisemită se va risipi, poate, abia atunci când vom rămâne fără ochi. Pentru că, sincer vorbind, altminteri nu vom face altceva decât să ne împiedicăm mereu de noi înșine. Trebuie să ne reamintim atunci că nu întotdeauna ochii sunt cei care ne împiedică să vedem. Uneori, pur și simplu nu suntem atenți. Aceasta e natura tulburării actuale.

  32. Este inadmisibil ce se intampla! ONU, UNICEF, Consiliul de securitate al ONU, politicieni si institutii de presa din lumea occidentala, organizatii nonguvernamentale din vest, cetateni ce traiesc in lumea civilizata, toti sunt extrem de „preocupati” de soarta civililor palestinieni din Gaza, copiilor palestinieni din Gaza! Ipocrizie sau mai mult decat atat !?

    Niciuna dintre aceste institutii, niciunul dintre acesti cetateni nu au fost auziti spunand ca sunt preocupati de soarta civililor si copiilor ucrainieni macelariti de armata rusa, ca sunt preocupati de cum a putut fi posibil ca organizatia terorista Hamas sa macelareasca in mod sadic si lipsit de orice urma de umanitate, pe 7 oct in Israel, copii, femei, batrani si civili neinarmati! Absolut nimeni dintre cei mai sus mentionati nu a ridicat un deget in anii de dupa 1990 pentru a fi condamnate crimele comise de comunisti, pentru a fi condamnata pervertirea sufletelor copiilor in tarile fost comuniste!

    Astazi toti acestia au ca obiect al muncii compatimirea palestinienilor si trecerea in uitare a faptului ca Hamas e organizatie terorista! Cum e posibil asa ceva? Sa se spuna ca Israel a fost ocupant in Gaza! Ocupant in Gaza a fost Hamas, iar palestinienilor nu le-a displacut asta, nu le-a displacut faptul ca occidentul, pe care-l urasc de moarte dragii de palestinieni, le-a tot pompat ajutoare, dintre care o buna parte au mers catre inarmarea teroristilor Hamas! Nu le-a pasat ca nu s-a facut nimic pentru ei! Infrastructura zero, industrie si agricultura zero! Ce asteptau? Sa vina sa le faca altii? ONU care tot aducea ajutoare nu a vazut in toti acesti ani ce se intampla?

    Si deci, de ce atata compatimire? Pentru „stabilitate”? Ca sa nu „escaladam”? Care stabilitate!? Aceste brute o vor lua oricand de la capat si vor raspandi teroare! Si ce asteptam? Sa ne „escaladeze” ei pe noi, de tot si pentru totdeauna, sa traim apoi cu Allahu akbar in timpane din cauza unor imbecili care fraternizeaza acum cu teroristii si cu masa de nemernici sustinatoare de teroristi!

    Ma bucur ca nu am auzit declaratii in sprijinul palestinienilor si de la Corea de Sud sau Japonia! Ei nu se vor lasa „escaladati” de putorile comuniste din China si Corea de Nord, pentru ca nu sunt asa de usor manipulabili precum o buna parte dintre europeni!

    Daca nu ne trezim la timp, s-ar putea sa nu mai putem face nimic ulterior!

    • E doar opera corectitudinii politice, care s-a instituționalizat în occident. A devenit aproape un reflex să sari in apărarea unor „valori”, chiar dacă acestea nu înseamnă nimic pentru cei cu burta goală… Sigur că populațiile astfel apărate nu vor respinge sprijinul oferit și chiar îl vor specula în avantajul lor, dar atâta vreme cât acelste valori le rămân străine ei nu vor lupta pentru acestea, la rândul lor.

      Mai este vorba, în al doilea rând, despre cultura vinovăției – un alt blocaj mental de care Europa suferă. Le pare rău acum că nu au dat palestinienilor cu aceeași măsură cu care au dat Israelului, care spre deosebire de palestinieni a primit o țară. Poate că palestinienii nu și-au dorit-o la fel de mult, sau poate le-a fost mai comod așa, fără reguli și fără responsabilitate, ori poate că istoria le-a fost potrivnică din alte cauze, dar cert e că acum, absența unui stat palestinian adevărat a devenit o povară cu adevărat grea și pentru ONU. Faptul că Europa se simte vinovată pentru propria-i prosperitate și pentru faptul că n-a reușit să-și exporte modelul de succes și celor care aveau cea mai multă nevoie de el reiese și din modul cum au fost relaxate politicile antimigraționiste – deschizând granițele așa cum altădată n-au făcut-o (am uitat probabil că est-europenii care se refugiau în Vest înainte de 1989 trebuia să stea mai întâi în lagăre mai înainte de a le fi aprobată primirea în țara respectivă). Simpla sărăcie n-a fost niciodată un motiv întemeiat, de luat în seamă pentru imigrare.

      Orice s-ar spune, palestinienii sunt o nație nefericită, dar ei trebuie ajutați în primul rând să devină un stat și să preia responsabilitatea pentru acesta, înainte de a le putea fi mai bine. Altfel, orice formă de ajutor acordat va fi înghițită de neant. Nu sunt ei vinovați pentru coabitarea cu Hamas. Nu e clar dacă Hamas au fost adevărații colonizatori și dacă acestora chiar le pasă de populația palestiniană, dar nici nu e foarte important. Ei s-au lipit acolo unde nimeni nu era cu adevărat stăpân și au fost singurii care aveau o idee despre ce ar trebui făcut cu acele ținuturi și cu oamenii care le populau. În lipsa unui stat, barbaria și anarhia sunt cele mai la îndemână soluții. Dar nu e cazul să învinovățim un animal înfometat că încearcă să ucidă ca să-și caute de mâncare. Trebuie să încetăm să mai privim lume ca și cum oricine și oriounde ar trebui să ne împărtășească valorile morale.

      Ca să putem vorbi de moralitate, mai întâi trebuie să ai burta plină și destulă pace ca să poți reflecta pe îndelete. Altfel, degeaba tot încercăm să vopsim pielea sălbăticiunii în speranța că va deveni de-o culoare cu noi. Educația nu prinde pe burta goală și nici cu pistolul la tâmplă – în asfel de condiții, tot ce se poate obține e o reacție mai mult sau mai puțin controlată. Nici Europa, nici Israelul nu s-au dezvoltat până ce nu și-au luat soarta în propriile mâini.

    • „…soarta civililor palestinieni din Gaza”

      Viața fiecărui om este egală cu viața oricărui altuia. Civilii sunt victime nevinovate, iar din România sunt civili care suferă în cadrul acestui conflict de ambele părți. Pentru România conflictul acesta este mai tragic decât pentru alții.

      Cât privește numărul civililor uciși, presa nu mai scrie nimic de ceva vreme. De partea Israelului s-a oprit numărătoarea pe la 1600 de victime, iar de partea palestinienilor, pe la 6000. Ce ziceți, oare ar trebui să ne pese de cei care nu vor decât să-și crească în liniște copiii, sau nu, pentru ca sunt de o etnie, ori alta?

      Da, sunt de acord cu dumneavoastră, ONU ar trebui să instituie o forță multinațională de pace, altfel teroarea foarte probabil va continua și alți civili vor fi uciși de ambele părți.

  33. „De ce nu au de suferit rușii din Anglia atunci când Rusia bombardează civilii din Ucraina? … De ce nu au de suferit musulmanii din Anglia atunci când islamiștii ucid creștini în Africa?“ – e un argument fals. Net-ul e plin de argumente false, iar asta nu ii ajuta pe evrei, dimpotrivă. TOATE grupurile (nu doar naționalități) au de suferit când anumiți membri fac lucruri care nu sunt pe placul altor grupuri (chiar și când nu sunt neapărat incorecte sau măcar reale): chinezii din cauza de COVID, românii din cauza de rromi, ucraineni din cauza de refugiați tratați preferențial, … aș putea da zeci, sute de exemple … cu siguranță musulmanii din Anglia sau de oriunde altundeva.

  34. ma tem ca antisemitismul coexista in proportionalitate „armonioasa” cu etnocentrismul; chiar si intr-un oras multicultural, un cartier cu puritate etnica va crea distorsiuni in „armonia etnica”;
    de fapt, eu constat distorsiuni si in cadrul aceleiasi etnii, fie ea si majoritara, in care predomina organizari tribale de tip nasu-finu-cumatru-varu-etc si se infiripa ura de clan, care se poate mostenesti si de la o generatie la alta; ba adeseori chiar mi se pare ca minoritatile se urasc mai mult intre ele, pentru ca „Nu le place nimeni!”.

    • În acest caz, ambele popoare aflate în conflict sunt semitice.

      Este precum un tată care își lasă casa celor doi fii să trăiască liniștiți împreună în ea, iar aceștia, după ce se ceartă pe împărțirea camerelor, vor fiecare să-l dea afară din casă pe celălalt pentru a trăi singur în ea. După nesfârșite conflicte, ajung să se urască atât de mult încât fiecare dorește moartea celuilalt și a întregii lui familii. Pe scurt..

      • Comparatie nula si neavenita care arata/demonstreaza doar ignoranta monumentala si aroganta a ateistilor adapati la cultura franceza.
        Dpdv legal Ishmael este bastard dar nascut primul, Isaac este urmasul legal cu sotia Sarah.

      • Slava Domnului ca mai intervine un comentator cu precizarea ca vorba „antisemitism ” este nepotrivita.
        Despre antijudaism se discuta, acesta fiind, teologic vorbind , un non-sens pentru un adept moderat al islamului.
        https://youtu.be/RvgxeT_q1-s?si=3_jo-3JpOrYyo-Ce
        O parte a teoreticienilor mahomedani vad in „pilda fiului risipitor” din Evanghelii o referire la nedreptatea facuta fidelului si harnicului Ismail in favoarea nesabuitului sau frate.
        Trebuie sa recunoastem ca acest conflict este dramatic si delicat in acelasi timp iar intrebarea : de ce britanicii nu au ales solutia indo-pachistaneza in Palestina, este inutil provocatoare.

  35. Cred ca un numar insuficient de oameni nu stiu/inteleg ca Romania este aliata cu Marele Satan (conform definitiei ayatolahilor din Iran).
    Conform aceleasi definitii Israel este Micul Satan.

  36. E incredibil câtă orbire există încă, după ce o întreagă industrie a morții a fost desfășurată împotriva evreilor.

    Poate crede cineva că acele orori n-au fost destul și că ar trebui reluate? Ceea ce e și mai surprinzător încă este faptul că oameni care gândesc liber și care sunt foarte bine înzestrați intelectual sunt totuși, în continuare, orbiți de o idee pentru care exista infinite justificări, dar niciun temei. Ei sunt încă în stare să devoteze energii incredibile acestei cauze dinainte pierdute, neobservând faptul elementar că evreul, departe de ne a fi nouă ceva străin, ne locuiește pe dinăuntru propria ființă – evreitatea e însăși modul de ființare al omului modern.

    Aș vrea și eu să știu ce anume fac evreii și noi nu facem, astfel încât să putem stabili o distincție clară între noi și ei. S-au scris fluvii de maculatură antisemită de-a lungul ultimelor sute de ani și totuși nu s-a ajuns la pragul unei minime onestități, acela de a ne recunoaște propriile căderi și aspirații în ceea ce atribuim, cu atâta ușurință, doar evreilor.

    Nu putem suporta, pesemne, faptul că le-am furat acestora dumnezeul, că trăim chiar și acum cu o credință împrumutată de la ei și că această credință ne joacă încă feste? Atitudinea antisemită ar fi de tot râsul, dacă nu ar exista sâmburele ororilor deja săvârșite, care face să cadă greu, peste acest comic barbar, cortina tragediei…

  37. D-le Galbinski,

    Eram gata sa ignor articolul dvs., constient fiind de amploarea antisemitismului in prea multe dintre societatile lumii libere, dar si de uzul acuzatiei de antisemitism de prea multe ori pentru a ataca orice oponent al politicilor coloniale ale statului israelian, pana cand am citit post scriptumul. Post scriptum cu care din pacate foarte multe voci pro-israeliene nu ar fi de acord in ziua de azi, dar care va plaseaza ferm in categoria oamenilor rationali, lucizi si morali.
    Ca sustinator al dreptului Israelului de a exista si de a se apara impotriva teroristilor odiosi precum Hamas care au macelarit atatea suflete nevinovate, dar si al dreptului palestinienilor de a exista si a trai in pace pe propriul pamant fara a fi supusi politicilor coloniale ale statului israelian din Cisiordania, precum si a ideii generale ca nici o viata nu este mai putin pretioasa decat alta, fie ea palestiniana sau israeliana, nu pot decat sa va dau dreptate si sa deplang faptul ca cei cu o asemenea perspectiva echilibrata par a fi din ce in ce mai rari.
    Nu in ultimul rand, nu pot decat sa va dau dreptate si sa adaug ca atata timp cat Hamas, guvernele extremiste precum cel al lui Netanyahu, coloniile israeliene din Cisiordania, organizatia Jihadul Islamic si pedepsirea colectiva a civililor nevinovati din Gaza vor continua sa fie realitati, pacea nu va avea sanse sa existe.
    Acum ca ati scris acest articol cat se poate de necesar in epoca in care prea multi evrei din jurul lumii simt iarasi amenintarea vechilor rautati si uri, sper sa scrieti un articol si despre ceea ce prea multi romani, in special cei de dreapta, aleg sa ignore: politicile de colonizare duse de statul israelian in Cisiordania si Ierusalimul de Est, extremismul actualului guvern israelian si sabotarea sistematica a oricarei cai catre o solutie pasnica cu doua state de catre extremistii religiosi si nationalisti din ambele tabere. Vocea cuiva precum dumneavoastra este deosebit de importanta in vremuri precum acestea, mai ales pentru ca are potentialul de a scoate cititorii din bula informationala pe care majoritatea tindem sa o preferam in ziua de azi.

    L’Chaim!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Dorian Galbinski
Dorian Galbinski
A fost timp de aproape 40 de ani producator la sectia romana a BBC World Service, a lucrat ca translator si interpret pentru diferite institutii si companii britanice. A studiat la Universitatea din Tel Aviv Civilizatie Franceza/Arheologie.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

 

 

Nexus – Scurta istorie a retelelor informationale

Scurtă istorie a rețelelor informaționale din epoca de piatră până la IA
Editura Polirom, 2024, colecția „Historia”, traducere de Ioana Aneci și Adrian Șerban
Ediție cartonată
Disponibil pe www.polirom.ro și în librării din 27 septembrie 2024

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro