Într-o pastișă la Criton, Roland Barthes a imaginat un sfârșit alternativ în care Socrate evadează din închisoare și pleacă în exil în Tyrint, pentru a continua șirul dialogurilor[1]. Iată un sfârșit în care toată lumea ar avea de câștigat. Sau nu? Nu, pentru că – spune autorul – civilizația umană ar fi pierdut prosopopeea legilor. În urma dialogului cu Legile, Socrate a motivat refuzul de a evada din închisoare prin crezul său: cetățeanul bun respectă și legile rele, pentru a nu-i da prilej cetățeanului rău să nu le respecte pe cele bune. Și pentru acest crez, Socrate a băut paharul de cucută și a murit, însă crezul său a rămas viu. Până de curând, când Curtea Constituțională a României nu a ascultat glasul Legilor și a hotărât anularea alegerilor prezidențiale printr-un șir de acte care seamănă izbitor cu abuzul de drept, adică cu exercitarea unui drept în alt scop decât cel în care a fost edictat.
Primul – și după cum se va vedea și decisivul – act îl reprezintă Hotărârea nr. 2/5 octombrie 2024 de admitere a contestației împotriva validării de către BEC a candidaturii Dianei Șoșoacă. Această Hotărâre a CCR conține 64 de paragrafe, dintre care în primele 58 Curtea construiește o argumentație prin care introduce un nou criteriu de validare a candidaturilor, anume cel de constituționalitate, și își stabilește o competență exclusivă în a-l verifica. Au fost necesare atâtea paragrafe, întrucât nici Legea nr. 370/2004 privind alegerea Președintelui României, nici Constituția nu prevăd un asemenea criteriu. Motivarea invalidării candidaturii este apoi argumentată succint în doar trei paragrafe (60-62). O primă problemă pe care o ridică această hotărâre, este aceea de competență a verificării „constituționalității candidaturii”. Potrivit legii, invalidarea unei candidaturi nu se poate face decât pentru motive formale – de exemplu lipsa semnăturilor necesare – sau pentru neîndeplinirea condițiilor legale de a candida, atribuții care cad în sarcina Biroului Electoral Central. Conform propriei sale hotărâri, Curtea Constituțională își stabilește competența exclusivă de a verifica îndeplinirea criteriului de „constituționalitate” a candidaturii (par. 54), ceea ce înseamnă că, în opinia Curții, BEC nu ar avea competența de a verifica cel mai important criteriu al candidaturii, și anume cel de „constituționalitate”. Și atunci, pe bună dreptate ne putem întreba, cum mai poate BEC de principiu valida candidaturile, când nu le poate verifica sub toate aspectele sale?!
A doua mare problemă decurge din obiectul acestui nou criteriu de validare a candidatului, și anume „respectarea Constituției și a democrației”, sens în care „Curtea va evalua conduita și declarațiile sale publice, precum și efectele acestora în plan constituțional” (par. 58). Deci verificarea îndeplinirii acestui nou criteriu se face prin verificarea conduitei și declarațiilor candidatului din perioada anterioară depunerii candidaturii. Concret, CCR a constatat în succinta sa motivare că „este de notorietate faptul că, prin discursul său constant, doamna Diana Iovanovici-Șoșoacă îndeamnă la schimbarea fundamentelor democratice ale statului și la încălcarea ordinii constituționale” (par. 60). Însă o asemenea conduită ar cădea sub incidența Codului penal, mai exact a art. 397, care incriminează acțiunile împotriva ordinii constituționale. Al doilea motiv de „neconstituționalitate” a candidaturii constă în „promovarea unui discurs constant antidemocratic și antisemit” (par. 62). Și această faptă cade sub incidența Codului penal, și anume a art. 369, care incriminează incitarea la violență, ură și discriminare. Practic CCR constată în sarcina unui candidat săvârșirea unor fapte penale, fără să existe vreo hotărâre de condamnare în acest sens, uitând că într-un stat de drept există un principiu care se numește prezumția de nevinovăție, conform căruia nicio persoană nu poate fi sancționată – nici măcar prin interzicerea exercitării unui drept civil (politic) cum este cel de a fi ales – până când o instanță independentă nu va fi stabilit vinovăția acesteia printr-o hotărâre definitivă pronunțată în urma unui proces echitabil.
Acest nou criteriu introdus de CCR prin Hotărârea nr. 2/05.10.2024 constituie un precedent extrem de periculos, întrucât el permite acestei autorități să decadă din dreptul de a fi ales un candidat pe simpla opinie a judecătorilor că respectiva persoană ar fi săvârșit fapte penale, pentru care nu a fost condamnată și – cel mai grav – fără să existe o cale de atac împotrivă acestei hotărâri a Curții. Este evident că dacă o asemenea posibilitate ar fi fost transpusă într-un text de lege, acesta ar fi fost neconstituțional, întrucât ar contraveni dispozițiilor art. 53 din Constituție, care stabilesc că restrângerea exercițiului unui drept nu se poate face decât prin lege (deci nu prin hotărârare a CCR), cu respectarea principiului proporționalității. Întorcându-ne la dispozițiile din dreptul penal, să mai observăm faptul că interzicerea exercitarii dreptului constituțional de a fi ales, prevăzut de art. 37 din Constituție, reprezintă o pedeapsă accesorie care nu poate fi aplicată decât ca măsură ce însoțește o pedeapsă principală, care în cazul din speță lipsește cu desăvârșire.
Interzicerea candidaturii s-a încercat recent și în SUA, când guvernele statelor Colorado, Maine și Illinois nu au permis înscrierea pe buletinele de vot a candidatului Donald Trump, în considerarea aportului său la evenimentele violente din ianuarie 2020. Curtea Supremă a SUA a desființat însă în unanimitate aceste hotărâri, considerând că în lipsa unei hotărâri de condamnare nu se poate lăsa la arbitrarul autorităților publice din fiecare stat să decide cine poate și cine nu să candideze[2].
Revenind la hotărârea CCR, considerăm că se impune de urgență reglementarea prin lege a acestui nou criteriu, astfel încât să fie reglementate clar situațiile în care ar putea fi invocat fără încălcarea prezumției de nevinovăție și cu precizarea căilor de atac. În caz contrar, am rămâne cu acest precedent care ar permite interzicerea candidaturii pe baza unor simple opinii subiective de nepotrivire constituțională. Astfel, unii ar putea susține de exemplu că măsurile luate de candidatul Nicolae Ciucă pentru a împiedica cercetarea presupusului său plagiat sau călătoriile cu avionul ale candidatului Marcel Ciolacu achitate de firma Nordis – ambele situații fiind de notorietate – au și ele un iz de neconstituționalitate. Iar alții ar putea susține că unele fapte și declarații ale candidatului situat pe locul patru nu sunt departe de cele ale Dianei Șoșoacă sau ale lui Călin Georgescu, și că s-ar impune și în acest caz constatarea unei neconstituționalități.
După surpriza primului tur de alegeri, când niciunul din candidații celor două partide de guvernământ nu a ajuns în turul al doilea, prin Încheierea din 28.11.2024 CCR a dispus renumărarea voturilor candidaților clasați pe locurile 2 și 3, în urma unei contestații formulate de candidatul plasat pe locul 9 cu 1% din voturi, care semnala nereguli în procesele verbale din trei secții de votare. Imediat după alegerile parlamentare, CCR emite însă Hotărârea nr. 30/02.12.2024 prin care validează rezultatele primului tur, fără a mai aștepta finalizarea renumărării voturilor din toate secțiile.
Patru zile mai târziu, când deja începuse procesul de votare în străinătate, CCR adoptă Hotărârea nr. 32/06.12.2024, prin care anulează întreg procesul electoral privind alegerile prezidențiale. Această hotărâre ridică cele mai multe probleme. În primul rând, CCR s-a autosesizat, fără ca această posibilitate să fie prevăzută în Constituție sau în vreo lege, ea existând doar în privința organelor de anchetă penală. Apoi, Curtea a încălcat Hotărârea sa anterioară nr. 30/02.12.2024 prin care validase primul tur, hotărâre obligatorie inclusiv pentru CCR. Iar motivația Curții este și mai problematică. În primul rând, în privința interferenței unui element străin în alegeri, trebuie făcută distincția între amestecul în campania electorală pe de o parte, și alterarea rezultatului alegerilor, pe de altă parte. Această distincție importantă au făcut-o instituțiile din SUA când au analizat amestecul Rusiei în alegerile prezidențiale din 2016 (russian interference). După aproape patru ani de cercetări (deci nu după patru zile, ca la noi), și analiza a mii de documente furnizate de FBI, CIA, parchete, etc., Comisia congresului a ajuns la concluzia că a existat o interferență a unor elemente din Rusia în campania electorală, dar că nu a existat – sau că nu s-a putut dovedi, ceea ce este același lucru din punct de vedere juridic – nici o conlucrare între aceste elemente străine și vreun candidat (russian collusion) și nici faptul că rezultatele ar fi fost falsificate prin această interferență[3]. Au existat încercări de accesare a sistemului de numărare și centralizare a voturilor, dar acestea au fost împiedicate și au rămas fără efect.
În mod interesant, CCR a făcut și ea această distincție în Hotărârea nr. 30/02.12.2024, când a arătat că „cu referire la posibilele riscuri la adresa securității naționale generate de acțiunile unor actori cibernetici statali și nonstatali asupra unor infrastructuri IT&C, suport pentru procesul electoral, s-a arătat că aceasta este admisibilă numai dacă analiza privește aspecte concrete cu privire la votare şi la stabilirea rezultatelor care să fi avut loc prin fraudă de natură să modifice atribuirea mandatului sau, după caz, ordinea candidaţilor care pot participa la al doilea tur de scrutin” (par. 15). După numai patru zile, CCR părăsește această argumentare, și anulează alegerile reținând „manipularea votului alegătorilor și distorsionarea egalității de șanse a competitorilor electorali, prin utilizarea netransparentă și cu încălcarea legislației electorale a tehnologiilor digitale și a inteligenței artificiale în desfășurarea campaniei electorale, precum și prin finanțarea din surse nedeclarate a campaniei electorale, inclusiv online” (par. 11), adică exclusiv chestiuni care țin de campania electorală. În plus, Curtea arată apoi că „utilizarea într-un proces electoral de către competitorii electorali, inclusiv de către partidele politice, a unor asemenea practici învestește autoritățile publice competente, potrivit legii, să verifice, să constate și, după caz, să sancționeze astfel de conduite” (par. 16), adică astfel de fapte trebuie mai întâi constatate de organele legal competente și apoi sancționate tot de acestea, în nici un caz nu se impune anularea alegerilor. În ciuda acestei constatări a competenței altor autorități și în lipsa oricăror sancțiuni din partea organelor competente, Curtea reține ea însăși în final faptul că „un candidat a încălcat legislația electorală referitoare la finanțarea campaniei pentru alegerile prezidențiale” (par. 18). Ironia sorții face că în urma cercetărilor s-a constatat că cel puțin în parte campania electorală a candidatului respectiv a fost în mod curios plătită chiar de către PNL!
Anularea alegerilor nu se poate face decât pentru motive formale care vizează desfășurarea procesului de votare, numărarea voturilor sau stabilirea rezultatului. O asemenea situație s-a întâlnit în Austria, când Curtea Constituțională a anulat turul al doilea al alegerilor prezidențiale din 22.05.2016 pentru două motive: i) anunțarea rezultatelor parțiale înainte de închiderea urnelor – ceea ce legea interzice – și ii) probleme organizatorice privind gestionarea și numărarea voturilor prin corespondență, în condițiile în care diferența finală dintre cei doi candidați a fost de numai 0,6%. Ambele motive erau obiective și puteau fi constatate empiric, nu ca în cazul CCR, când hotătârea se bazează pe prezumții și pe fapte care nu au legătură cu desfășurarea procesului de vot și cu numărarea voturilor.
De altfel, Legea nr. 370/2014 este foarte clară în această privință: „Curtea Constituţională anulează alegerile în cazul în care votarea şi stabilirea rezultatelor au avut loc prin fraudă de natură să modifice atribuirea mandatului sau, după caz, ordinea candidaţilor care pot participa la al doilea tur de scrutin. În această situaţie Curtea va dispune repetarea turului de scrutin în a doua duminică de la data anulării alegerilor” (art. 52 alin. 1). Așadar, doar dacă rezultatul ar fi fost viciat, s-ar fi putut pune problema anulării alegerilor, nu pentru presupuse influențări ale alegătorilor. De fapt, influențarea alegătorilor este chiar scopul candidaților și pentru aceasta recurg la toate metodele posibile, de la majorarea pensiilor în prag de alegeri, până la participarea la evenimente religioase, lansarea de cărți, efectuarea de promisiuni și declarații populiste, etc. Faptul că un element străin se amestecă în campania electorală a unui stat este evident regretabil, dar într-o lume globalizată și digitalizată cu greu ar putea fi împiedicat. Nu au reușit acest lucru nici societăți închise, dovadă fiind Primăvara arabă care a pornit pe Facebook. Din cauza acestei hotărâri, România a ajuns să fie din nou comparată în presa occidentală cu state dictatoriale africane, asiatice sau sud-americane, așa cum se mai întâmplase doar pe vremea mineriadelor[4]. Așadar, Curtea Constituțională are de principiu dreptul atât de a admite contestația împotriva validării unei candidaturi, cât și de a dispune anularea alegerilor, dar nu poate exercita acest drept decât în cazurile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute în lege, altfel suntem în prezența unui abuz.
După anularea alegerilor s-au conturat două moduri de raportare la hotărârea CCR: unul socratic și unul machiavelic. Socraticul ar fi preferat ca aceste hotărâri să nu existe, punându-și în mod dialectic întrebarea ce s-ar fi întâmplat dacă CCR nu le-ar fi adoptat. În privința Hotărârii care a avut ca efect invalidarea candidaturii Dianei Șoșoacă, în lipsa acestei hotărâri, candidata ar fi participat în alegeri și ar fi obținut cele 6-7% prognozate, dintre care cel puțin 4-5% le-ar fi recuperat de la Călin Georgescu, care astfel ar fi scăzut la 18-17%. Paradoxal, dacă CCR nu ar fi intervenit în jocul electoral am fi avut un tur doi între Marcel Ciolacu și Elena Lasconi, și am fi fost scutiți de tot circul care a urmat, ceea ce dovedește din nou că cine seamănă vânt, culege furtună. Ironia sorții face ca CCR în dorința ei declarată de a veghea la respectarea Constituției să fi bulversat mai mult alegerile decât ar fi putut să o facă presupusul „actor statal străin”.
Apoi, în privința Hotărârii de anulare a alegerilor, socraticul ar fi preferat ca turul doi să se fi desfășurat potrivit rezultatelor validate în prima fază de CCR, iar în cazul în care ar fi câștigat candidatul „nepotrivit”, atunci eventualele fapte și acțiuni neconstituționale ale acestuia de după învestirea în funcție să fi condus la suspendarea sa de către Parlament – cum de altfel s-a mai întâmplat în istoria recentă – urmând ca apoi prin referendum alegătorii de data aceasta corect informați și pe baza unor probe certe de punere în pericol a siguranței naționale, nu a unor speculații și afirmații cu caracter general, să voteze demiterea Președintelui României. Aceasta ar fi fost calea legală, dar pentru ca ea să fi fost urmată, ar fi fost nevoie de prosopopeea legilor.
Machiavelicul, chiar dacă a recunoscut cu jumătate de gură caracterul abuziv al soluției CCR, a salutat adoptarea acesteia, spunând că ne-a trecut glonțul pe lângă ureche, că prin hotărârea sa CCR ne-a scăpat de un mare rău, și că după cum se știe, scopul scuză mijloacele. În susținerea acestei perspective au fost aduse tot felul de acuzații la adresa candidatului cu pricina, cea mai frecventă fiind eticheta ambiguă de pro-rus. Însă nicăieri în Constituție nu se pretinde ca un candidat să fie pro unele țări și contra altora, iar în afară de acest aspect, să nu uităm că nu cu foarte mult timp în urmă occidentalii se considerau în același timp ca fiind pro-români dar anti-ceaușescu. Apoi s-a mai susținut că acest candidat ar fi nepotrivit pentru funcția de Președinte al României. Chiar dacă este așa, cu ușurință putem găsi argumente la fel de valide privind nepotrivirea cu exigențele funcției de Președinte a celorlalți candidați situați în primii cinci (adică cei creditați cu șanse de a câștiga alegerile), de aceea, tocmai pentru că ne situăm în domeniul subiectivismului, aprecierea potrivirii candidaților trebuie lăsată la votul alegătorilor și nu a unui număr de nouă sau chiar de cinci judecători ai CCR, altfel am submina fundamentul democrației de care Perikle era atât de mândru, când afirma că un cetățean nu poate ști dacă o lege este bună pentru cetate, dar toți cetățenii împreună au această capacitate. În fine, am mai fost avertizați că acest candidat va aduce la conducerea țării noii „legionari”, acuzație care amintește de o idee a lui Karl Marx, conform căreia „în istorie, tragedia se repetă uneori, dar în chip de farsă”[5]!
Dar au fost aduse și argumente valide în susținerii acestei poziții, cum ar fi cea a domnului Sever Voinescu, care ne amintește că amendamentul la Constituția SUA prin care a fost abolită sclavia, a fost adoptat de administrația Lincoln cu ajutorul unor congresmani democrați șantajați prin amenințarea dezvăluirii unor informații compromițătoare[6]. Avem însă și un exemplu din istoria noastră: referendumul de modificare a Constituției României din anul 2003 având ca obiect viitoarea aderare la UE. Mai întâi Guvernul, prin Ordonanță de Urgență, a prelungit cu o zi termenul de organizare, cu toate că acesta fusese fixat anterior printr-o lege organică, iar apoi, în ziua suplimentară, membrii secțiilor de votare alergau cu urna mobilă prin supermarketuri și piețe pentru a strânge voturile necesare. Rezultatul a fost validarea referendumului, iar astfel România a putut adera câțiva ani mai târziu la UE. În ambele exemple însă, scopul care scuza mijloacele era unul transparent, cunoscut de la început, și evident benefic democrației. În cazul anulării alegerilor, dimpotrivă, acest scop nu este foarte transparent și nici efectele sale viitoare nu sunt foarte clare, ceea ce a permis ca încă de la prima hotărâre a CCR să fie foarte rapid construită o teorie conform căreia scopul real ar fi acela de a repeta cu alți actori dar cu același rezultat episodul final al alegerilor din anul 2000, când Ion Iliescu l-a învins fără probleme pe candidatul „extremist” Corneliu Vadim Tudor. Cert este că la acest moment nu putem ști dacă ceea ce s-a întâmplat este bine sau rău pentru statul nostru de drept. Să nu uităm că primii oameni au fost izgoniți din Paradis tocmai pentru că au dorit să aibă acces la cunoașterea binelui și a răului. Exegeți ai Bibliei spun că Binele și Răul din Geneză nu sunt identice cu categoriile pe care le utilizăm noi oamenii în mod curent, în limba ebraică expresia pentru Bine fiind ceea ce a fost deja înfăptuit, iar pentru Rău ceea ce nu a fost încă înfăptuit[7]. Tot ceea ce Dumnezeu făcuse până în acel moment era Bine, sau cu o frumoasă expresie românească: ce e făcut, e bine făcut. Iar Binele care încă nu a fost făcut este rău, pentru că încă nu poate fi cunoscut. De aceea va trebui să așteptăm să vedem ce formă va lua în viitor binele, care acum arată rău.
[1] Roland Barthes – „Pe marginea lui Criton”, publicat în colecția Secolul XX, nr. 8-9-10/1981, pag. 13 și urm.
[2] https://www.theguardian.com/us-news/2024/mar/04/trump-scotus-colorado-ruling
[3] https://en.wikipedia.org/wiki/Russian_interference-_in_the_2016_United_States_elections
[4] New York Times din 23.12.2024: www.nytimes.com/2024/12/23/world/europe/romania-election-russia.html
[5] Roland Barthes par Roland Barthes, fragmente publicate în în colecția Secolul XX, nr. 8-9-10/1981, pag. 150
[6] www.dilema.ro/tilc-show/ce-ni-s-a-intamplat
[7] Annick de Souzenelle – Mergi spre tine însuți, Editura Herald, București 2022, pag. 42
„…dacă CCR nu ar fi intervenit în jocul electoral am fi avut un tur doi între Marcel Ciolacu și Elena Lasconi”
Nu asta s-a dorit. Ar fi câștigat Lasconi.
Tot „circul” ăsta a fost necesar pentru ca în turul al doilea trebuia să ajungă reprezentantul cleptocrației, ale cărei marionete sunt PSD/PNL și o sperietoare extremistă. Doar astfel reprezntantul PSD/PNL putea câștiga președinția României.
Credeam că a observat și domnul Eduard Jurgen Prediger.
Domnului Prediger,cu drag,
1. In cazul I-ei decizii a CCR (cazul Sososcs),s-au invocat, pentru respingerea unei c a n d i d a t e. texte dintr-o lege aplicabil unui p r e s e d i n t e deja i n f u n c t i e. Daca trecem ușor peste aceasta anomalie,devenită prin voia CCR premiza valida a unui silogism juridic (in propria interpretare,adoptată constant,succesiv,in mai multe decizii), se naște a II-a anomalie:
2. este deja,lipsa de logica,prin nerespectarea rațiunii suficiente (ultimul principiu aristotelic) un cancer al sistemului judiciar romanesc? Căci un cancer al CCR,deja este. Și cred că într-o fază medie .. Mai are CCR anticorpii necesari,in contextul unanimității (in a 2-a decizie)? Mai are sistemul judiciar romanesc anticorpii revenirii la logica și rațiune,in contextul in care Inspecția Judiciară și CSM refuza orice analiză a oricărei sesizări, bazată pe încălcarea logicii și rațiunii? Nota și IICJ a refuzat să se atingă de subiect,in cadrul recursurilor cu care fusese investita).
Mai e ceva de făcut,in afara de a migra in tari mai calde?
NR Felicitări pt articol! Felicitări pt curaj!
Frederica e cea mai tare. Asta ca nu pot sa dau like (stiu ca nu-i trebuie, dar e tare Ica asta)
Nu poți să te sesizezi ca Curte de faptele penale ale unui anumit candidat ne condamnat, e adevărat.
Ar trebui data o lege prin care să se clarifice mai bine cine are dreptul să candideze democratic la funcții in stat.
Daca ar fi fost lăsați să candideze toți, cu siguranță s-ar fi canibalizat reciproc. Șosoaca iar fi mâncat cu fulgi cu tot, chiar daca nu ajungea în turul doi!
Acum, ar trebui să de-a într-un final legea aia, iar parchetul să înceapă urmărirea penală asupra celor care au încălcat legi și vor totuși să candideze.
E singura soluție.
Nu prea am vazut, in perioada asta, niciun ziarist sau analist suficient de sincer si de curajos (in afara de Dan Tapalaga – https://www.g4media.ro/romania-a-fost-este-si-va-fi-tara-lor.html), care sa admita deschis ca Romania este in mainile unor gasti mafiote, ca CCR este doar un instrument al lor, care nu mai are legatura cu nicio forma rationala de legalitate si ca toate hotararile pe care le-a dat acelasi CCR in ultimele luni sunt mai arbitrare decat ce se decide in triburile din jungla amazoniana.
Majoritatea „analistilor” o dau cotita, ca e rau (dar poate necesar, cine stie…), ca e bine / pragmatic si baga figura de stil cu glontul, autoamagindu-se toti ca traiesc intr-un stat (european) inca civilizat.
Nu trebuie sa-ti spuna Tapalaga asta. E vizibil de pe luna, cel putin ca acest CCR de dupa revolutie, este sub comanda politico-mafiota de cel putin 30 de ani. Imi place ca s-a saturat lumea de ei hahaha
Daca in turul al 2-lea ar fi ajuns fie ciuca fie ciolacu curtea constitutionala nu ar fi facut ceea ce a facut . partidul lui ciolacu in esenta nu a dorit ca Romania sa aibe presedinte nici pe Lasconi nici pe georgescu . Nu m-am mai imbatat de vreo 35 de ani dar astept momentul cind psd o sa iasa din parlament . Si cred in sansa mea .
Speranta aceasta pe multi ne mai tine in viata…
Scopul nu scuză niciodată mijloacele murdare. Nici măcar din interes de stat. Improvizațiile de natură legislativă produc anarhie, adică, da, cine seamănă vânt culege furtună.
foarte bun articolul, felicitari!
problema este ca USL, sustinut de UDMR, a proclamat dictatura de grup; desi sunt total in afara legii, vor acoperire juridica; (vezi si stoparea indexarii pensiilor, conform legii votate chiar de ei, cu surle si trimbite)
lucru cel mai ridicol este ca desi sustin ca CCR este forul suprem si lui trebuie sa i se subordoneze toti, chiar ei nu respecta referendumul VALIDAT de CCR!
E grava ca -dupa atatia ani- inca n-ai inteles ( si nu esti singurul) ca rezultatele unui referendum , ca sa poata fi aplicate, trebuie sa fie formalizate printr-o lege, votata in Parlament. Ca si cel recent, al lui Nicusor D.,
Exceptionala analiza . O radiografie/analiza mai completa/simpla/pe intelesul tuturor, a acestei situatii ciudate pe care o traieste Romania, nu cred ca se putea. Felicitari.
Socrate n-a fugit – așa cum i s-a propus- și nu s-a sustras pedepsei din cauză că nu se considera vinovat și n-a vrut să valideze prin fuga lui o acuzație și o pedeapsă nedreaptă a unui tribunal care voia, pur și simplu, să scape de el din cetate și care nu-i putea ierta că a glumit pe seama lui. Depre tot circul electoral aiuritor pus la cale de guvernanți, plus servicii, cu susținere rusească și materializat prin mâna CCR nu se poate spune decât că a fost o încălcare a Constituției. A fost un spectacolul de circ grotesc regizat cap-coadă de niște tâmpiți, dar n-a început cu eliminarea candidatei extremiste, ci mult mai devreme. Aveți dreptate- vântul semănat a dat deja roade și va mai da prin buzunarele românilor.
hai sa spunem „si…. si…..”
Felicitari autorului pentru aceasta analiza pertinenta si laborioasa. Exista si cateva observatii. 1. Constitutia tarii este perimata, nu permite rapid dizolvarea parlamentului si alegerile anticipate. 2. BEC si AEP sunt de imagine, de kiki, nu au set riguros de criterii de verificare si selectie pt. candidatii la presedentie. 3. Nu exista un control ale mesajelor digitale ori tv, xenofobe si legionare cu interzicerea lor. Dar si sanctionarea drastica ale partidelor cu aceste idei. 4. Justitia o forma fara fond care face jocuri politice. 5. Partidele politice din „coalitia de stabilitate” pline de insi cu atitudini retrograde, care nu renunta la bani si putere. 6. Avem astazi cel mai decazut parlament si clasa politica mediocra sub toate aspectele.
/Ce treaba are Roland Barthes cu anularea alegerior din Romania? Ei, daca cititi textul o sa aflati.
Ce-ar fi sa se opreasca aceste nesfarsite analize despre aceasta decizie CCR?
Sondajul IRES de azi ne lamureste de ce, daca mai era nevoie:
https://hotnews.ro/studiu-ires-57-dintre-romani-sunt-multumiti-de-modul-in-care-traiesc-anularea-alegerilor-principalul-eveniment-din-2024-cati-ar-fi-votat-cu-calin-georgescu-1870048
Georgescu ar fi castigat la scor turul 2 al alegerilor . Daca nu ar fi intevenit CCR il aveam pe Georgescu presedinte. Ce s-ar fi intamplat? Romania era la ora asta aparoape de defalut,cu consecinte catastrofale pentru economie, si noi toti. Eram condusi de la Moscova. E clar ca USA a intervenit, tarziu din pacate, si ce s-a mai putut face a fost sa se intrerupa alegerile in timpul desfasurarii lor, ca in tarile bananiere.
Caci,ei da,Roland Barthes ne spune“La bêtise, c’est d’être surpris.” Si aceasta suprindere uriasa -apartia din gunoiul de biti care se cheama retelele sociale a unui candidat care delireaza 24 h din 24 denota prostia politicienilor, a serviciilor secrete, si a,vai,marilor parteneri strategici, care trebuiau sa stie ca la Bucuresti au de a face cu prostii. Dar cei care l-au votat sunt prostii? Nu, au fost doar inselati. Ei vroiau tara inapoi de la Iohannis, dela Ciolacu, Ciuca ,Lasconi care ii dezgusta prin tot ce au facut ani la rand si sunt multi,foarte multi. Tara nu o primeau inapoi, decat eventual in faliment!
Finale.
1.Lui Georgescu nu i se va mai permite sa candideze,iar legionarii sai sunt in ancheta.
Noile alegeri se vor desfasura in martie -primul tur.
2. A inviat Bratianu si asfel Crin Antonescu va candida la functia de pres al Romaniei din partea coliltiei europene si va castiga.
3. Nu ne -am luat tara inapoi,ca nu mai e demult a noastra.
Nu USA a intervenit ci NATO. Pt ca daca castiga C.Georgescu ajutoarele ar fi fost aproape de zero. Miza nu a fost Ro ci Ucraina. Lui Trump ori Bidden prea putin le pasa de economia ei si alte probleme sociale. Au ei destule in SUA.
A intervenit USA,ca USA e in primul rand NATO. Nu NATO a dat comunicate, ci Departamentul de Stat:
„Statele Unite sunt alături de poporul român, care se confruntă cu o situaţie fără precedent privind integritatea alegerilor sale”
Antony Blinken : „autoritățile române au descoperit un efort rusesc – de amploare și bine finanțat – de a influența recentele alegeri prezidențiale”.
USA are baze militare in Romania, are scutul de la Deveselu pe care Georgescu il considera o greseala. Cum era sa lase tara pe mana lui? Georgescu comandant suprem? Nu se poate. Romania e azi de cea mai mare importanta strategica pentru USA. Credeti ca de pomana se largeste baza militara de la Kogalniceanu, care in cativa ani va deveni cel mai mare aeroport miltar NATO din Europa? Numai acolo vor stationa 7-8000 de militari ai USA. De ce? Acolo e granita NATO,in care Ucraina nu va intra prea curand, ca sa nu spun niciodata.
Pacat , ca nici macar CIA nu s-a prins mai repede, caci activeaza intens in Romania.
Troll…
Nu troll, e prea elegant. Sunt un putinist sadea!
Serios?! Cititi declaratiile noului sef M. Rutte al Nato. Influenta Rusiei se traduce prin reducerea ajutoarelor date de UE si USA, catre Ucraina.
@matrix- pe sondaje nu ne mai putem baza de ceva vreme si nu numai la noi, chiar si in America. IRES-ul e a lui Dancu, daca nu ma insel, iar acest sondaj imi pare ca vine ca o justificare a actiunilor autoritatilor si a CCR in fata dezvaluirilor ca sponsorul cresterii lui Georgescu este chiar PNL-ul lui Ciuca si Johannis. Nici-un sondaj din acest an din Romania si nici chiar exit poll-urile nu au dat rezultate corecte nici macar in marja lor de eroare declarata.
Este posibil sa fi iesit Georgescu dar sub nicio forma la distanta asa de mare de Lasconi, de aceea as lua acest sondaj IRES con grano salis.
Cert este ca si PSD si PNL muncesc de multa vreme sa creasca nationalismul la romani, mai mult ca sperietoare pentru Bruxelles ( sa paota sifona cat mai mult din banii publici si din fondurile europene, asa ma gandesc eu…), dar acest lucru nu este in interesul Romaniei. Pentru ca uite cum se scapa de sub control acest curent inradacinat in mintea celor cu mai putin discernamant dintre noi.
Autorul analizează și varianta dacă Georgescu ar fi câștigat. Ați face bine să citiți excelentul articol înainte de a-i da replică.
Taticu’ stii ce spune toata presa de afara? „Lovitura de stat din Romania”!
Care presa de afara? Puteți fi mai specific? Presa din Franța si din Anglia nu spune așa ceva. Rusa eu nu știu, poate aici aveți dreptate.
«Présidentielles : soupçons d’ingérence en Roumanie» : l’édito de Mathieu Bock-Côté dans #Facealinfo pic.twitter.com/B2YBR6BNnZ
— CNEWS (@CNEWS) December 9, 2024
Cautati, apoi cititi si trageti concluzii….
„Presa din Franța si din Anglia nu spune așa ceva.”
Ba, spune! Și cea din SUA spune. Pînă și cea din Canada spune.
Dar poate că nu doar rusește nu știți. Sau poate că citiți doar o anumită parte a presei.
Mai specific? :-)
https://duckduckgo.com/?q=Romania+2024+-+Coup+d%27%C3%89tat&ia=web
Aveți ce citi o săptămînă.
@Blade _ „Lovitura de stat din Romania”
Ceea ce este adevărat.
…Dar astfel se legitimează anularea alegerilor și eliminarea unui candidat din cursă, făcute pentru ca reprezentantul cleptocrației (ale cărei marionete sunt PSD și PNL) să ajungă în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, precum au fost în anul 2000 Iliescu și Vadim Tudor.
…Și să câștige, desigur.
Dar de lovitura de stat din anul 1989, după înlăturarea regimului comunist condus de Ceaușescu în 22 decembrie, mai vorbește cineva? Pentru legitimarea noului regim au murit peste 900 de oameni.
Din fericire, acum nu au mai fost uciți oameni, ci doar strivită încă o dată speranța dezvoltării firavei democrații din România.
Presa occidentală a sesizat foarte corect și instinctiv aș zice comportamentul social aberant al guvernanților [cleptocrați] și a transmis în mod rațional semnalul „deraierii de la parcursul democratic” al unui stat membru UE.
Prostia înseamnă să rămâi încremenit în propria stare chiar și atunci când lumea în jurul tău se schimbă…..
Matrix, din nou trebuie sa te contrazic! Spui ca : ” Ei vroiau tara inapoi de la Iohannis, dela Ciolacu, Ciuca ,Lasconi care ii dezgusta prin tot ce au facut ani la rand si sunt multi,foarte multi. ”
De ce o pui pe Lasconi in aceeasi oala cu Johannis Ciolacu, Ciuca ? Ce a facut Lasconi „ani la rand, multi, foarte multi” de a ajuns sa dezguste pe unii ? Nu ti se pare ca manipulezi prin aceasta afirmatie, asociind pe Lasconi cu membri marcanti ai clicii de origine securisto-comunista !
In al doilea rand, „inselatii” referitor la care te intrebi retoric daca sunt cu adevarat prosti, sunt in mod clar specimene care habar nu au pe ce lume se afla, care nu inteleg absolut nimic din democratie, politica, comportament economico-financiar in limite normale. Felul lor de a se exprima este tipic celor din categoria cocalari si tzoparlani ! Evident, nu le contest dreptul de a fi nemultumiti, dar de aici pana la a vota un sarlatan dement si a aduce prin vot o gasca de semianalfabeti in parlament( parca nu erau si asa destui ) e o distanta enorma !
In al treilea rand iti garantez ca Antonescu nu va castiga alegerile! S-ar putea sa nici nu apuce sa candideze din partea PSD-PNL. Cu toate ca este unul dintre arhitectii principali ai unirii PNL cu clica comunisto-securista si autorul moral al „inaltarii in grad” a nimicului uman numit Johannis, s-ar putea ca jigodiile comuniste sa-i traga clapa in ultimul moment!
In al patrulea rand, as vrea sa-mi spui cine sunt cei care ne-au luat tara care ” nu mai e demult a noastra” ? Pentru ca realitatea este ca nu ne-a luat nimeni nicio tara. Doar ca, tara este capturata, din 1945 incoace, de o pegra a societatii compusa din cele mai de jos specimene ale natiei. Pegra asta este reprezentata de clicile comuniste….cred ca ti-ai dat seama despre cine e vorba! Jigodiile rosii sunt cele care tin tara asta capturata de aproape 70 de ani….acelasi tip de specimene bolsevice puse pe furat si imbogatire, indiferent ca se numesc PCR, FSN, FDSN, PDSR, PSD sau asociatii pe care nu mai e cazul sa-i numesc….sunt cunoscuti!
Astept raspuns! Sa nu-mi spui ca esti ocupat cu studiul si nu ai timp sa-mi raspunzi, ca nu te cred!
Desi sunt ocupat cu studiul,sunt somat sa raspund:
1. Ce a facut Lasconi „ani la rand, multi, foarte multi” de a ajuns sa dezguste pe unii ? Ea mai putin, dar partidul pe care il reprezinta ….plin de insi trufasi, aroganti care se mananca intre ei.Pacate grele, v-ar spune PS Mihai Fratila. Nicusor Dan a fost prima victima , cel care a infiintat partidul si azi Nicusor Dan are mai multe voturi decat tot partidul USR,inclusiv pe al meu si il va avea la urmatoarele alegeri. Cat despre dna Lasconi ,radeau soferii de uber de ani cat e de nepregatita pentru functia asta, se faceau bancuri….
2. Votantii lui Georgescu – „cocalari si tzoparlani”, spuneti. Eu nu dispretuiusc pe nimeni,dar asta au crezut si cred si azi ca trebuie sa voteze. „Cocalarii si tzoparlanii” sunt produsul a 35 de democratie,de educatie proasta, de dispret al politicienilor si in general de toti care reprezinta statul fata de oameni,de furturi pe fata, de plimbat cu aviaone private pe tot globul. De ani de zile se voteaza raul cel mai mic…asa a ajuns KWI presedinte.Asa ajungea si Georgescu…
3. Eu il votez pe Nicusor. Dar stiu ca Antonescu are 3 partide mari in spate si toata infrastructura politica si propaganda in tot teritoriul Romaniei . Antonescu e un Calin Georgescu intelectual, fara exagerarile si prostiile celui din urma .Va place,o sa vedeti!
4. Tara nu a mai fost a noastra demult,s-au succedat dictaturi dupa dictaturi,dictatori dupa dictatori, apoi de vreo 35 de ani o furocratie care se plimba in avioane private, in Ferrari, si care isi plateste marea majoritate a angajatilor cu salariul minim pe economie, si la intelegere cu puterea platesc impozite derizorii. De aici deficitul endemic al statului….Puterea ,prin toti vectorii ei isi trage fel de fel de avantaje si pensii speciale,in timp ce eu ajut diversi batrini care nu au ce manca. Am ajuns sa le platesc pana si spaga la doctor unei doamne care trebuia sa faca o operatie de cataracta.Si lista e foarte lunga…..Sa nu te enervezi, sa nu te infurii ,sa nu votezi cu Georgescu?
1. De ce cu Georgescu si de ce nu cu Lasconi sau Nicusor Dan?
Sa inteleg ca daca te revolta hotia generalizata, coruptia si jaful si esti prost, atunci votezi Georgescu, pentru ca nu intelegi ca Georgescu este acelasi soi ca si PSD si clica de imbuibati si talhari !?
2. Trufasii, arogantii din USR sunt deci la acelasi nivel de acceptabilitate cu clica de tahari de sorginte securisto-comunista !? De ce?
Nu comentez asupra rupturii USR – Nicusor Dan pentru ca nu stim clar ce a condus la aceasta separare! Pentru mine si sper ca pentru orice individ care se gandeste la binele sau si al natiei, USR si ND sunt potential echivalenti din punct de vedere electoral.
Ca niste soferi de uber, cu nivelul de educatie asa cum e si cu capacitatea de a fi manipulati asa cum e, neintelegand in ce echipa joaca Romania TV, Antena 3, Realitatea, rad de Elena Lasconi, care din punct de vedere al decentei si bunului simt are 10 clase deasupra lui Johannis si Ciolacu, nu e ceva de luat in seama decat in sensul ca e de plans cat de cretini pot fi acei amarati!
Matrix, singura forta politica din Romania ce nu are de-a face cu clicile de origine comunistoida este USR! Daca ratam sansa de a-i utiliza pentru imbunatatirea situatiei tarii, ar insemna sa ne dam cu tesla in …. asa cum o tot facem de 35 de ani pastrand la butoanele esentiale jigodii provenite din mocirla comunista!
Alta sansa de a salva in mod democratic acei oameni saraci despre care vorbesti si de care pe comunisti si pe asociatii lor asa zisi „de extrema dreapta”( nascuti si ei tot din mizeria comunista si a propagandei permanente cu iz securist) ii doare in cot, nu avem. USR e singura sansa astazi. Cu bune si cu rele! PNL e plin de colaborationisti ai comunistoizilor!
Mai avem si sansa nedemocratica de a pune mana pe ciomag si a pune la punct cu ciomagul ( sau cu pusca) toate aceste clici de talhari provenite din mizeria comunista reprezentata azi de PSD, PNL, AUR, SOS, POT plus aferentii din zonele „mai ferite”.
Matrix, asa cum ei clameaza ca sunt reprezentantii poporului, asa putem sa le aratam si noi cu adevarat ce inseamna ca noi suntem poporul, nu ei, clicile de talhari manipulatori impreuna cu ignorantii si slugile care-i sustin!
Dincolo de fundamnetalismul pentru USR pe care il vad manifest la toti sustinatorii lor ajungand pana la „Mai avem si sansa nedemocratica de a pune mana pe ciomag si a pune la punct cu ciomagul ( sau cu pusca) toate aceste clici de talhari provenite din mizeria comunista reprezentata azi de PSD, PNL, AUR, SOS, POT plus aferentii din zonele „mai ferite””, trebuie inteles ceva.
Cocalarii, tzoapele, cretinii,amaratii ,analfabetii functionali , soferiii de uber si toti astia pe care ii dispretuiesti voteaza. Ei sunt majoritatea,nu matematicienii,profesorii univeristari, ziaristii, autorii Contributors. Au votat ,vor vota. Ei au votat „clicile de talhari” si nu o singura data. Ce sa facem ? Ii exterminam pe toti, ca sa ramana numai votantii imaculati ai USR ?
Finale. Noroc ca in tara asta nu e numai trufie si aroganta specifica tuturor partidelor , cu un plus mare la USR. Sunt numerosi oameni cu suflet care ajuta. Cu banii lor se fac spitale, se ajuta oameni in suferinta de la copii la batrani singuri si saraci. Este o prapastie intre ei si statul indiferent si arogant. Cunosc multi astfel de oameni, medici,profesori universitari,soferi, livratori care isi ajuta cum pot semenii.Unii l-au votat pe Georgescu,altii pe Lasconi ,unii sunt religiosi altii nu foarte tare, dar altceva ii uneste, si ii duce mai departe in viata,si acest vector nu e statul roman sau partidele y comprins USR..
@Matrix: Nu dispretuiesc pe nimeni! Doar constat care este adevarul! De ce spunerea adevarului si mentinerea unui standard ridicat de raportare la principii morale o evaluezi ca reprezentand dispret, aroganta, trufie ?! Vorbesti despre statul arogant ca si cum aroganta unui mincinos ordinar precum Johannis sau a unui cocalar ignorant si fara educatie care se crede atoatestiutor precum Ciolacu ar fi acelasi lucru cu atitudinea intransigenta a celor de la USR ! Chiar nu inteleg de ce-i numesti aroganti si trufasi pe cei din USR !
Si ar mai fi o problema! Nu USR are nevoie de noi, ci noi avem nevoie de USR, pentru ca momentan nu avem o solutie mai buna! Daca vrem sa intelegem asta bine, daca nu, atunci sa mergem in continuare pe aceeasi linie pe care mergem voiosi de 35 de ani indreptandu-ne catre mizerie morala si saracie crunta din ce in ce mai accentuat! USR nu a incercat sa manipuleze pe nimeni si nici nu a practicat o propaganda agresiva si mincinoasa precum toti ceilalti. Cocalarii, soferii de uber, tzoparlanii, cretinii, etc sunt pusi in situatia de a alege mai binele sau raul. Cum sunt majoritari, ei decid deci calea de urmat….deci! Cum iesim din asta?
Acei multi oameni din paturi complet diferite ale societatii pe care-i cunosti si care in mod laudabil nu si-au pierdut umanitatea si isi ajuta cum pot semenii ar trebui sa-i ajute si mai mult votand binele si nu raul si facand si pe altii sa procedeze la fel. Mai clar spus, medicul, profesorul universitar care isi ajuta semenii sarmani si voteaza PSD sau AUR sau Georgescu sau cine stie ce alti maimutoi din clicile de origine securisto-comunista produce prin votul sau mult mai mult rau pentru acei sarmani decat binele facut ocazional prin oferirea de beneficii materiale. Cei sarmani nu trebui sa traiasca din pomeni….e dreptul lor la demnitate si la a avea minimul unei vieti decente care sa fie asigurata de stat, de statul cu adevarat democratic, nu de cel patronat de 35 de ani de bestiile comunistoide care nu e nici macar o caricatura a unui stat democratic!
Matrix, cumva sunt surprins ca gandesti minimal din aceste puncte de vedere! Ce pretentii sa am la altii daca un absolvent de fizica gandeste asa !?
Repet! Spunerea adevarului si respectarea unor principii de ordin moral, refuzarea unor compromisuri nocive si imorale nu reprezinta nici aroganta, nici trufie, ci exact contrariul. Si in cazul nostru, al discutiei despre USR, este vorba despre exact asta, despre minciuna continua la care sunt supusi romanii din partea fortelor comunistoide contra adevarului rostit sus si tare de catre cei care incearca sa faca ceva impotriva jigodiilor comunisto-securiste!
O sa mai spun inca o data! Daca nu ne trezim acum, in ultimul moment, exista riscul ca mocirla sa ne inghita si din mlastina puturoasa in care ne afunda prostia de a vota in continuare personaje de extractie comunista nu va mai putea sa ne scoata nimeni NICIODATA!
Timpul imi va da dreptate….dar nu vreau sa se intample asta, pentru ca doresc o viata civilizata si decenta in aceasta tara pentru copiii si nepotii mei!
Bineinteles ca am multe momente in care simt aversiune profunda fata de toti cei care sunt vinovati pentru tinerea in captivitate de catre comunisti a Romaniei timp de 35 de ani dupa ce cateva mii de romani curajosi, dintre care cateva sute au murit eroic, au iesit in strada sa protesteze impotriva comunismului si a lui Ceausescu, jigodia din varful comunismului de pe atunci!
Si stiu prea bine cine sunt vinovatii tinerii captive a Romaniei…e vorba de ei si complicii lor constienti sau inconstienti!
1. „dupa ce cateva mii de romani curajosi, dintre care cateva sute au murit eroic, au iesit in strada sa protesteze impotriva comunismului si a lui Ceausescu”…..Am fost unul din ei, NU am diploma de revolutionar, eu am avut norocul sa traiesc. Abia terminasem facutatea. Iar cei care au tras in noi traiesc ,unii din ei cel putin, si urmasii lor de asemenea, si rad cinic de noi toti. Din acest ras cinic a aparut Georgescu,AUR VadimTudor,FSN, PSD si lista poate continua….
2. „Si ar mai fi o problema! Nu USR are nevoie de noi, ci noi avem nevoie de USR” .Am ras, amintindu-mi de un citat celebru:”O stafie umblă prin Europa…. ”
Ma intorc la lucru….ma astepta maine niste studenti chiar in vacanta, un prof .univ . nu e tocmai un trantor asa ne prezinta pe noi bugetarii pe la tv .Vacanta s-a terminat. Pe curand.
@Matrix: All the best and A Happy New Year!
@matrix. Daca din mizeria comunista se trag Aur, prm, ppdd, psd, vadim, cacalin, sosoka, etc, atunci de ce sa votam tot cu astia?!.. E clar ca extremistii de azi se adapa la „invatamintele” ceausismului tarziu. Ceasca continua sa dea „indicatii pretioase” si acum la 35 ani dupa Revolutie… De fapt si mai rau, sarlatanul si adeptii combina ceausismul tarziu cu legionarismul si accente mai noi de extrema dreapta, totul impanat cu aberatii gen „benzina la 1 leu/litru”, „in scoli nu se preda Blaga”, „nu a vazut nimeni virusul Covid”, „omul nu a ajuns pe Luna”, etc…
In ce lume traim, daca unii gasesc scuze pt asa ceva ?!
In societate exista o revolta mai veche impotriva politicienilor, pe buna dreptate, DAR nu inlocuiesti ceva rau cu ceva mult mai rau…!
Usr nu e perfect, nici nu exista nicaieri un partid perfect. Dar in comparatie cu vechii politicieni si cu noii extremisti habarnisti, totusi Usr, Nicusor Dan si alte cateva mici forte (Reper, Drept, Sens, etc) reprezinta o oaza de normalitate si corectitudine. In primul rand in marea lor majoritate au scoala si facultatea facute pe bune! NU ca altii.. Din pacate putini romani apreciaza insa scoala si voteaza cu ei (sub 20% in total)..
Romania de asta are nevoie, nu de aberatii ceausiste izolationiste anti-UE. Ce legatura are cu „stafia care umbla in Europa”… (adica comunismul)?! stiti macar despre ce vorbiti..?! cam bizar pt un asa-zis prof. univ…
Din pacate, multi romani sunt pacaliti, debusolati si usor de manipulat. Aprope toate guvernele de pana acum nu au finantat si nu au sprijinit Educatia, cercetarea, stiinta, gandirea rationala. Din contra, au fost bulversate prin diverse experimente nefericite si paguboase. Azi vedem analfabetism stiintific, conspirationisme cu gramada, non-valori si pseudo-valori care fac galagie. Tineretul in majoritate are ca ocupatie principala mersul la mall, statul pe Tiktok, manele, cocalarisme, si mici invarteli. Nu prea invata si nu invata bine.
Singura salvare reala a Romaniei este Educatia pe baze serioase, stiinta si profesionalismul.
Culmea e ca „prostimea” care e majoritara, pe la 50-60% din populatie, voteaza pe cei care o mint cel mai frumos dar o fura cel mai mult! Sunt lipsiti de discernamant. E la fel ca la tipele prostute care merg cu cel mai derbedeu tip ca li se pare lor ca e macho… apoi le lasa cu burta la gura si pe drumuri, ca astia trec la altele…
Sunt enorm de multi care voteaza cu sarlatani care ii mint cu vorbe goale dar fornaitoare „inaltatoare”…”poporul”, „Dumnezeu”, demnitate”, „pace”, etc…!
POate de aceea sau inconstient, aproape toti guvernantii din ultimii 35 ani au avut Educatia pe ultimele locuri ca prioritati. In primul rand ei sunt slab educati sau facuti pe la private jalnice, in al doilea rand ca vor ca populatia sa ramana intr-o stare de analfabetism functional si sa ii voteze in continuare.
Romania are cel mai mic procent de oameni cu studii superioare, 23%, iar din astia jumate sunt vai de capul lor facuti pe la private sau facultati mici de provincie.
A scazut nivelul chiar si la universitatile din Bucuresti, Cluj, Iasi, etc.
Romania are cel mai mic procent din PIB pt Cercetare din UE… Nu se vrea performanta si nici profesionalism adevarat, doar se mimeaza.
Foarte multi pacalici care se dau destepti, foarte multi habarnisti in functii, foarte multa impostura in tara. USR din pacate nu isi poate extinde bazinul electoral din aceasta cauza, va ramane la cel mult 12-18%. Prostimea nu ii vota in veci..
Asa ca viitorul nu prea suna bine, macar sa ramanem in Nato si UE…
@matrix _ „….plin de insi trufasi, aroganti care se mananca intre ei…”
Pentru că deranjează cleptocrația și nu participă la „combinații” cu PSD și PNL, partidul USR a fost torpilat din interior și din exterior.
Toate partidele care au încercat la un moment dat să se opună cât de puțin cleptocrației au fost infiltrate cu persoane care au muncit din plin la distrugerea lor. cel mai relevant exemplu este, cred eu, PNȚCD și A Pavelescu.
În ceea ce privește rezultatul de 35% la alegeri pentru susținătorii „suveraniștilor” pro-ruși…
https://www.g4media.ro/video-dialog-simonis-ciolacu-pe-tiktok-iti-amintesti-cand-tu-spuneai-la-partid-sa-nu-ii-dea-nimeni-voturi-lui-simion-pentru-ca-nu-suntem-siguri-ca-intram-in-turul-2-sa-stii-ca-toti-i-am-dat.html
Și ceilalți pro-europeni care „muncesc” pentru stabilitate în România…
https://snoop.ro/anaf-a-descoperit-ca-pnl-a-platit-o-campanie-care-l-a-promovat-masiv-pe-calin-georgescu-pe-tiktok/
Antonescu este un clown fara merite, care si-a declarat devotamentul fata de Dragnea si Ponta si pe mana caruia nu se poate incredinta o tara.
CG este sau joaca rolul psihopatului si ar fi castigat turul doi cu sustinerea PSDului.
Anularea alegerilor a salvat Romania.
De acord. Eu il votez pe Nicusor…dar Antonescu e un Calin Georgescu intelectual, nu debiteaza tamapenii zi si noapte. Si are in spate toata infrastructura partidelor mari,primarii ,activisti, bani, foarte multi bani. Va place electoratului, cum a mai placut si in trecut. In turul 2 va ajunge sigur, apoi vom vedea….
Va prefaceti ca sunteti sigur…Cunosc acest experiment psihologic. Practic, anulati din start pe oricine altcineva , mai putin pe „asul din carti”…
Va asigur, ca personajul pe care-l vedeti in turul 2, nu va urca nici macar pe podium. Este proscris pe vecie, de ce nu pricepeti?
Ca certitudine , nu aș miza nici macar pe candidatul celor numiti „suveranisti”, deși zarurile au cam fost aruncate.
Romania, la ora aceasta este la mana unor interese, pe care simplii agarici, nu le pot deslusi. Personal, merg pe mana lui Nicușor, desi…
Jocul, „se joaca”!
„Anularea alegerilor a salvat Romania.”
wishful thinking plantat in mintea omuleților de Oglinzi de Securilă, organul ascuns specializat in imagologie rumânească al partidului-stat, organ care l-a produs și pe căpcăunul fascistoid. cum să vă salveze călăul de arma cu care vă taie neuronii măi oameni buni?
@matrix _ „Sondajul IRES de azi ne lamureste…”
Ei, să nu-mi spuneți că IRES este al domnului Dâncu, strategul PSD și fostul glorios ministru al apărării în guvernul oferit României de acest partid-marionetă al cleptocrației, că nu pot să cred așa ceva!
https://romania.europalibera.org/a/cine-face-sondajele-de-opinie-patronii-institutelor-de-sondare-a-opiniei-publice-politicieni-jurnalisti/32587594.html
Oare, să fi vrut astfel domnul Dâncu, prin manipulare, să legitimeze candidatul cleptocrației PSD/PNL la viitoarele alegeri prezidențiale și să repete scenariul din anul 2000, când Iliescu l-a învins eroic pe Vadim Tudor? Ei, da! Acum sunt lămurit.
O analiza corecta. Dar practic ce avem de facut acum dar si pentru alte asemenea situatii in viitor?
Cea mai buna expunere a celor intamplate citita de mine pana acum. Felicitari autorului. Sa speram ca vor fi pedepsiti, in cadrul legal desigur – pentru ca acesta exista, toti cei implicati in aceste evenimente grave si si-au batut joc de cei 35 de ani trecuti de la caderea lui Ceausescu, desconsiderand capacitatea cetatenilor de a exercita singurul lor drept pe care il credeau a fi al lor, votul. Se pare ca nu este asa cum ni s-a spus despre minunata lume noua care ne astepta cu bratele deschise. Uluitor este cum minunata lume noua ne-a „aprobat” intrarea in Schengen exact in momentul de maxima batjocorire a esentei democratiei, votul cetatenilor. Ceea ce permite (inca, dar din ce in ce mai putin) punerea in discutie a naturii reale a valorilor si principiilor minunatei lumi noi. Clar, fara dubii, cutia Pandorei a fost deschisa.
Si daca-i ilegal care-i problema. Important e sa fie pedepsiti.
Fiecare e liber să facă ce dorește atât timp cât nu inhibă libertatea altuia de a face ce dorește.
La fel putem discuta și despre bani. Poate cineva dorește să folosească și alți bani decât cei aflați în circulație și nu e corect să le inhibi libertatea taxându-i. E preferabil să fie o concurență între bani. Cum ar fi dacă în viitor fiecare individ ar avea „moneda lui” (care să fluctueze, să crească ca număr, odată cu valoarea individului) și să fie o piață liberă în care să concureze acești „bani”… Ar apărea bani noi pe piață doar dacă valoarea indivizilor ar crește, nu ca acum când apar bani noi pe piață doar pentru câțiva sau pentru câteva entități, atunci când „nevoile” de credit ale acestora cresc…
Daca alegerile nu ar fi fost anulate Georgescu, ar fi acum Presedintele Romaniei. Va imaginati neimaginabilul?
Da, este ceva ce deja am trăit. Sau ați uitat de fascilianul Ilici -nunevindemțara- liderul organizației paraciomăgare Cămășile Murdare cu care a invadat capitala? Da, a fost președinte pentru 3 mandate. Votat de (aproximativ) același popor.
Există un precedent: Emil Constantinescu, cel învins de servicii.
Am fi revazut acelasi film, cu același deznodămînt, dar cu alți actori.
Asta e tot ce s-ar fi întîmplat, domișoară delia f.
Ce-i românesc nu piere.
Vorba poetului: Ce sa fie? Nu-i nimic, a trecut acceleratul.
Iar analiștii emeriți ai poporului ar fi jubilat la sfîrșit perorînd pe tema alternanței la putere într-o democrație matură, ca a noastră.
ATENȚIE, REPET… (PAMFLET!) Plin de prejudecăți cum sunt, când aud de un avocat știu, din capul locului, că voi afla de o ipocrizie cruntă. E o aberație ce zic dar nu mai mică decât cea din sofismele citite aici. Dar dacă tot ne jucăm, s-o facem. Mai întâi voi spune că trăim într-o haioasă ipocrizie zisă justiție și asta într-o societate pârâtă ca democratică.
Frumosul principiul al prezumției de nevinovăție e ipocrizie 100%. Deși fapta mea e necunoscută, voi fi absolvit de acuzație doar după ce plătesc de mă rup sumedenie de furtișaguri legale, cum altfel, avocați, proceduri și alte tâmpenii costisitoare cât să-mi dovedesc cinstea ca fiind în pericol. Dacă mă folosesc bine de procedurile legale, cu câțiva avocați mai pezevenghi, cu judecători și procurori mai tâmpiței, să nu zic interesați, ajung la prescriere. Altfel va trebui să mimez recunoașterea nedoveditei fapte (în limite negociate, nicidecum adevărate!) și voi primi pedeapsa minimă, pentru că voi mima și regretul, căința – invocând și mila creștină – Doamne ajută!
Când, ca unui recidivist dovedit, mie mi se impun garanții batjocoritor de mari (hoții curate!) pentru un credit la bancă, oricine mă va crede idiot dacă cer să se aplice aceeași prezumția de nevinovăție. Mă apără v-o lege, mă apără v-un avocat? Nu, în mod legal sunt jefuit ca-n codru. Ba chiar am probleme să-mi scot ipoteca din gheara băncii. Nu-i frumos să mă plâng pentru că eu însumi sunt un ipocrit și nu cred în prezumția de nevinovăție a vecinului meu câtă vreme îmi pun două-trei yale la ușă, îmi încui mașina în parcare, ba mai adaug și un sistem de alarmă.
Treaba CCR cum se joacă cu legile dar, știm, Socrate a murit ca prostul pentru restul omenirii condamnat de o adunare democratică, prin vot. Abia vecinele Xantipei o plângeau: Biata de ea, merita un soț mai bun! (Scuze, asta fiind o bârfă, voi ține bibliografia secretă.)
Altfel, n-am ca armă decât bunul simț care greșește mai tot timpul. Trăind cam aceleași circumstanțe, agravate de întâmplări la zi, pot să vă declar în scris că, acum o sută de ani, eu votam cu legionarii foarte liniștit de vreme ce toți candidații fuseseră trecuți în mod egal și legal pe aceeași listă, deși știam că fiecare în parte era deja sau va deveni, cu siguranță, un mârșav… Istoria mă confirmă și acasă și în restul Europei. Vasăzică de mai bine de două mii de ani democrația funcționează (așa cum funcționează) cu ipocrizie și trebuie să accept că singurul vinovat, cel care va plăti, mereu și de-adevăratelea, toate pagubele sunt eu, alegătorul. Pe buletinul de vot sunt inși care nu trebuiau să ajungă acolo?! Asta nu e vina mea, ci a aparatului (plătit regește) din spatele mașinii de vot care-mi garantează că, oricum și pe oricine l-aș vota, câtă vreme e pe buletinul de vot, votez corect și legal.
Unde mai pui că mandatul celor aleși e consfințit și de jurământul pe Biblie și Constituție, altă ipocrizie pentru care n-am auzit să fi fost careva incriminat legal, deși sperjurul e infracțiune din inventarul Codului Penal…
Vecinul meu poate fi cel mai mare criminal în serie, dar îmi dă bună ziua, eu îi răspund politicos și nu-i treaba mea (chiar dacă-i iese sânge pe sub ușă…) ce face în casa lui, câtă vreme poliția nu-l caută. Plătesc impozite anume să-mi pot păstra, cu bună credință, părerea frumoasă despre oameni și-i în grija poliței să prindă criminalii. Dar cu o minimă luciditate îmi dau seama că, laibnițizând, nici pe departe nu trăiesc în cea mai bună lume posibilă, motiv să nu votez pentru că așa aș cauționa moral viitorii hoți ori criminali! Câtă vreme sunt silit să plătesc justiția pentru a-mi dovedi cinstea, să port kilul de chei prin buzunare și să-mi ipotechez casa la bancă, dați-mi voie să văd o lume ipocrită cu bună știință și să nu votez.
Oi fi eu mai vorbăreț și trăncănesc, dar s-a întrebat cineva, a făcut vreo autoritate un sondaj serios de ce atâta lume, liberă și nesilită de nimeni, nu votează și tace? Eu am curajul să întreb dar știu că ipocriții din scaune înalte se tem de răspuns și nici nu vor să-l afle.
D-le Cititor, l-ați dat gata pe Scriitor!
Nu e nicio furtună. Ați văzut pe cineva ieșit în stradă să protesteze împotriva anulării alegerilor sau pentru ca Iohannis să-și dea demisia? Nimeni. Fiindcă în esență oricât de mult s-ar plânge și cât de frustrați ar fi, românii o duc mai bine ca niciodată în istorie.
Vom avea un alt rând de alegeri în primăvară. Cel mai probabil Georgescu nu va fi acceptat să candideze. Între timp e bine că s-a format un guvern care să ia primele măsuri de stabilizare a deficitului bugetar. Există o speranță de revitalizare a Educației și Externelor prin noii miniștrii susținuți de PNL. E foarte bine și că investițiile (masive) în infrastructură, energie și înarmare vor continua.
Este adevărat că trăim mai bine ca niciodată; trăim ca niște nesimțiți pe împrumuturi și datorii care nu-s ale noastre, ci ale copiilor și nepoților noștri, în vecii vecilor, amin! Este modul guvernanților de a corupe electoratul și a-l lua complice la furturile lor. Ne aruncă câteva firimituri pe lângă cât fură ei (salarii, indemnizații, pensii, comisioane, privilegii etc.), ne aruncă praf în ochii cât să nu vedem și… să nu ieșim în stradă. Dar părăduiala asta n-are cum să mai țină mult; de aceea PSD, PNL, UDMR vor să se păstreze la putere că altfel este riscul să fie judecați și puși în cătușe… Poate vom trăi și vremea aceea!
Toate bune și frumoase, dar dincolo de adevărurile expuse în articol, mai există și alte nedumeriri.
Ce a apărut mai întâi: furtul sau lacătul? Evident, furtul, căci dacă nimeni nu ar înșela și fura, atunci nici la lacăt nu s-ar fi gândit nimeni.
Legile au fost întotdeauna precedate de fărădelegi. Insa tocmai aici e problema: daca nu avem legi care sa le incrimineze faptele, sunt răufăcătorii în mod automat nevinovați? Dacă nu, de ce nu s-ar putea aplica același raționament și în cazul alegerilor?
Sau, dacă avem legi, dar autoritățile dorm în papuci, mai aplicăm prezumția de nevinovăție, chiar în ciuda evidențelor? În statul de drept există și prevenție, de exemplu sub forma privării de libertate în cazul că suspectul ar prezenta pericol public sau s-ar sustrage procesului penal. De ce nu s-ar putea invoca o astfel de situație și în cazul alegerilor? Până la urmă trebuie prevenit riscul ca un suspect, care ar putea fi ulterior dovedit infractor, să devină un pericol public dacă accede într-o funcție înaltă. Sau nu?
Cred ca dincolo de textul legii există mai ales un spirit, care oferă modalități de acțiune pentru cazuri neprevăzute. Nu putem aștepta ca cei care fac lacăte … pardon! legi să știe dinainte toate artificiile la care vor recurge răufăcătorii.
Ma inmtreb daca in varianta socratica, alegatorii mai aveau vreo sansa sa afle adevarul ca sa poata face tot ce spuneti ca ar fi facut.
L-am ascultat pe Dan Puric ieri – vorbea de virusi autohtoni care trebuie anihilati, scosi in afara legii. Intelectuali cu ifose, analisti, politicieni, homosexuali si lesbiene, toti astia intoxicati cu idei luate din vest. Vorbea despre corpul natiunii romane care trebuie imunizat. Categoric, radical. Acum aflam incet incet si ca CG era preferat de votanti. Iar balanta putea fi eventual echilibrata de catre nehotarati.
Sincer, astept explicatiile si dovezile, evit teoriile si savurez din plin momentul acesta de suspensie, cand pot respira, am acces la informatie si imi permit sa ma exprim.
Nu era corect ca votul nostru emotional sa joace rol de intersectie majora in viitorul Romaniei. Emotie in masa, indusa artificial. Un miraj. Despre ce vorbim?
Daca s-ar fi intamplat asa, probabil acum povesteam in sufragerii despre cum ar fi fost daca totusi institutiile statului s-ar fi trezit in al 13-lea ceas. Si (re)invatam rapid jocul de glezna si discursul duplicitar in spatiul public. Sau poate eram in strada precum georgienii. Murati si inghetati, oripilati de realitate si speriati de viitor.
Da, sunt de parere ca a trecut glontul/obuzul pe la ureche. Adica am fost salvati la limita.
Ne ramane sa discutam cu discernamant ceea ce ne dorim, intr-un mediu stabil, care reseteaza alegerile intr-un cadru corect.
Il atentionez pe stimabilul autor al articolului ca greseste amarnic…Daca ar citi mai bine articolul de lege…ar observa ca, CCR poate doar valida sau invalida procesul electoral…adica finalitatea supravegherii procesului electoral…are strict doua optiuni..validare sau invalidare…In nici un caz CCR nu poate sa se investeasca cu posibilitatea de Anulare a scrutinului electoral…..Cum CCR nu poate legifera, nu poate modifica..nu poate nici Anula…iar faptul ca a procedat asa…inseamna o imixtiune inadmisibila si abuziva in competenta instantelor civile si de contencios administrativ…CCR poate valida ceea ce a si facut…Anularea e o poveste nefericita …si doar atat!
Daca dorim „domnia legii”, nu cred ca am avea ce comenta la acest articol lamuritor.
Ma voi face insa „avocatul diavolului” si voi cita expresia ” democratie militanta” preluata din articolul unui profesor de drept constitutional aparut tot pe „C” , cu trimitere la Art. 17 din CEDO-1949. Si care ar permite limitarea drepturilor democratice personale in scopul „salvarii” democratiei in general.
Dat fiind faptul că temeiul deciziei G9 a fost făurit și livrat prompt (dar nesolicitat) de organele reunite sub numele CSAT cred că sintagma corectă este cea de…democrație militară. Iar asta înseamnă că avocatul diavolului e musai să aibă și el epoleți, altfel nici nu va fi primit la trebunal ca să-și expună pledoaria.
Singura întrebare e dacă „judecătorii” din G9 au și gândit la ordin sau doar au decis.
Nu vreau sa divaghez – ce pot aduce in plus , fațä de articol & comentarii ? ;
Vreau totuși sã pun o intrebare , poate pãrea retorică , insã raspunsul este / poate fi tulburator !
Astfel , vã / intreb : cum ar fi curs Istoria in fãgașul ei , dacã CCR-ul german al epocii – al Republicii de la Weimar , zic , i-ar fi blocat accesul la putere numitului A. Hitler ?
Pur si simplu . Cu forța si rigoarea Legii ,
și mai mult de atât , având in vedere rațiunea Siguranței Statului si implicit , salvarea Democrației .
Conchid . Dacã undeva pe / in trup îți apare o tumorã , nu ii ceri voie sã o combați , ci pur si simplu aceasta trebuie EXTIRPATÃ !
Restul , e trãncãnealã …
In dragoste si in rãzboi nu existã reguli – noi suntem in rãzboi , numa’ cã incã nu stim …
Vi l-ați imaginat vreodată pe câțu cu mustață? Eu zic că e nepotul lui Adolf leit. Ce o fi păzit G9 când s-o ițit ditai criptonazistul in fruntea guvernului? De ce nu au dat iute o bulă să-l scoată rapid din peisaj, așa, din dragoste de democrație?
Cum? Ziceți că asta e reductio ad hitlerum? Așa și io. Că CC nu are atribuții de suspendare a premierului? păi și ce dacă, din dragoste facem orice…mai ales in timp de război (să vă aduc aminte că eram in plin ‘război împotriva pandemiei’?).
Deci. Cine decide că un candidat are genă hitleristă? Dom’ Luigi? Nea eunucu? Conu Leonida? 9 hârțogari s(in)ecuriști, (de)gradați și ramoliți? De ce ăia 9 și nu alții? Facem și un CSAD -Consiliu Suprem de apărare a Democrației? cu membri numiți, desigur, de președinte și de partida-stat?
cum ar fi curs Istoria in fãgașul ei , dacã CCR-ul german al epocii – al Republicii de la Weimar , zic , i-ar fi blocat accesul la putere numitului A. Hitler ?
Poți pentru ca să știi, dragă Luigi?! Probabil că Germania de azi nu ar fi avut nici o autostradă, fiindcă întreaga țară ar fi fost a giant potato patch, daca vreun plan ca The Morgenthau Plan ar fi fost implementat.
Și probabil că noi am fi început să construim cea mai dreaptă dintre orînduiri cu vreo 5 ani mai devreme.
Daca si cu Parca plus Mama Omida. Poporul german a avut motivele lui obiective se faca razboi, si cu Hitler si fara Hitler. Razboiul a fost pierdut de germani, nu de Hitler. Au fost invinsi in razboi si apoi ocupati de rusi si de americani si se afla sub ocupatie pina in ziua de azi. Asa cum azi, dupa ce s-au retras rusii in ’89 , se afla sub ocupatie americana intreaga Europa, prin intermediul UE. Ocupatie militara si prin Banci si prin liderii nationali si UE aflati pe lista Epstein si pe statele de plata ale CIA.
Europa e o colonie americana inca din ’89 . Si ghici ce: cand imperiul se scofalceste si se increteste ca testicolele in apa rece , primele pe care le arunca la lupi sunt coloniile. In cazul nostru, tarile din Europa. Incepand cu periferia. Veti avea o centura formata din statele foste aliate URSS , o centura neutra dar care se va orienta de buna voie economic si cultural mai mult catre Rusia deoarece de la rusi vine mancarea si caldura. Rusia nu poate ocupa estul europei deoarece populatia ii este ostila. Rusia nu ne va ocupa militar ci ne va seduce. Asta fiind cosmarul americanilor iar pentru prevenirea lui a fost infiintat NATO. SUA in, Russia out, Germany down. Divide et impera.
.”Cu forța si rigoarea Legii ”
Care nu exista. Forta si rigoare Legii sint vorbe goale. Forta si rigoare au oamenii cu arme, iar astia ar fi linsat CCR-ul german al epocii sau s-ar fi sters la poponeata cu hartiile CCR-ului deci nu s-ar fi schimbat nimic in istorie. Razboiul a fost purtat de germani , nu de Hitler.
Cum anume ar putea bloca 9 oameni sau 12 oameni dorinta a 40 de milioane de oameni disperati si furiosi ?
Acuma in cazul nostru de azi, oamenii disperati si furiosi au incercat prin vot. Data viitoare vor incerca prin violenta deoarece nu mai au alte mijloace , mai pasnice.
Un articol foarte bine documentat și scris pe înțelesul tuturor. Cred ca autorul se poate pregăti de o vizita de la ANAF. autoritățile nu vor lăsa nepedepsita aceasta sfidare.
România a încetat sa fie un stat de drept de cel putin 15 ani, de când referendumul pentru reducerea numărului de parlamentari a fost ignorat deși referendumul a fost validat.
@Ali Pasa _ „…de când referendumul pentru reducerea numărului de parlamentari a fost ignorat”
Este necesară Revizuirea Constituției. Crin Antonescu, Președintele Comisiei pentru Revizuirea Constituției (fost) știe foarte bine.
…Poate de aceea dorește să devină Președintele României. :)
Nu este primul jurist care joaca teatrul analizei juridice imparțiale pentru a susține ca electoratul are tot dreptul sa încalce Constituția, votând un fascist. Si folosește o îmbinare de argumentație pentru non-juristi ( daca nu e condamnata penal pentru o fapta, înseamnă ca e ok si nu încalcă Constituția) cu argumente legate de procedura juridică. Scopul urmarit este clar: libertatea de a distruge valorile constituționale cu armele democrației înseși. „34.Este incontestabil că pârghiile și procedurile democratice nu pot fi deturnate de la finalitatea lor, nefiind posibil ca prin mijlocirea lor să se ajungă la negarea a înseși valorilor și principiilor constituționale în aplicarea sau în dezvoltarea cărora au fost reglementate.” citat din Hot. 2 din 5 octombrie 2024 C.C. Concluzia spre care ne duce articolul este ca trebuie sa avem libertatea de a vota fascismul. Daca CC nu trebuie sa vegheze ca este respectata Constituția ( deși se ocupa cu asta ) si nici electoratul nu trebuie sa o facă ( pentru ca electoratul are dreptul sa voteze ce este pe buletinul de vot si nu are nicio responsabilitate, e o masa anonima ) înseamnă ca nu exista nicio supremație a Constituției si nimeni nu trebuie sa o respecte. Asta e concluzia la care trebuie sa ajungă electoratul. Ca nu trebuie sa gândească prea mult. E liber sa voteze orice. Autorul nu face nicio discuție despre problema de fond: un președinte nedemocrat la conducerea unei tari democrate? Mai degrabă ne spune ca democrația este ceva vag, imprecis, o părere, o „opinie subiectiva de nepotrivire constituțională”. De fapt primul care trebuie responsabilizat este electoratul. El trebuie sa aibă pretenția – de la el – sa fie democrat si aleagă un candidat democrat. El trebuie sa fie primul control de constituționalitate. Iar autorul nu spune nimic despre acest lucru. Nu cere electoratului sa fie democrat. Ii cere sa fie liber de democrație. Sa fie fascist. Asta e democrația.
Pai decizia asta face fix opusul. Pentru a avea un electorat responsabil trebuie ca el sa fie convins ca va trage ponoasele alegerii lui. In momentul de fata oricine va castiga alegerile va fi negat de electorat fix pe motivul anulării alegerii lui. Principala caracteristica a democrației, precum si a economiei de piața este responsabilitatea alegerii ori daca vreo autoritate intra cu bocancii in chestia asta se duce totul de rapa. Eu cu firma pentru o decizie proasta dau faliment si gata. O banca mare e sistemica si salvata din taxe ca deh. Un anume prim ministru guverneaza prost, nu intra in turul doi si nu mai raspunde cand votul e anulat. Pai sa tot fi politician, magistrat CCR etc…
Stimata doamna,
https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/170057
6. Articolul 5 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 5. – Fapta persoanei de a promova, în public, cultul persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în sensul art. 2 lit. a), se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi.”
7. Articolul 6 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 6. – (1) Negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a holocaustului ori a efectelor acestuia se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a genocidului, a crimelor contra umanităţii şi a crimelor de război, astfel cum sunt definite în dreptul internaţional, în Statutul Curţii Penale Internaţionale şi în Carta Tribunalului Militar Internaţional înfiinţat prin Acordul de la Londra, la data de 8 august 1945, şi recunoscute ca atare printr-o hotărâre definitivă a Curţii Penale Internaţionale, a Tribunalului Militar Internaţional înfiinţat prin Acordul de la Londra, la data de 8 august 1945, a Tribunalului Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie, a Tribunalului Penal Internaţional pentru Rwanda sau a oricărui altui tribunal penal internaţional înfiinţat prin instrumente internaţionale relevante şi a căror competenţă este recunoscută de statul român, ori a efectelor acestora se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(3) Săvârşirea faptelor prevăzute la alin. (1) şi (2) prin intermediul unui sistem informatic constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.”
In particular e vorba de:
„fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în sensul art. 2 lit. a), se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi.”
Ca avocata si mai buna cunoscatoare a jurisprudentei poate ne puteti lamuri cite cazuri cunoasteti de politicieni ori simpli cetateni care au fost acuzati de cele de mai sus. Nota bene: Nu e vorba de amenda ci de inchisoare!
Parchetul s-a sesizat in octombrie cu privire la dna Sosoaca. Cred ca dna merita condamnarea dar vom vedea ce se intimpla mai departe.
Despre CG cred ca o sa va raspunda pe larg autorul. Eu va intreb doar: De ce CC nu s-a pronuntat inainte de alegeri? De ce a asteptat pina cind CG a iesit primul? E sustinerea neapartenentei la EU ori NATO un motiv pentru a respinge candidatura unui cetatean? (Wink wink, aruncati o privire la Brexit). Dar pentru a respinge dreptul la vot al unui cetatean?
Si aici aruncati o privire la jurisprudenta SUA, cf careia cei care au sustinut Vietnamul de Nord impotriva SUA nu si-au pierdut dreptul de a vota doar pentru simpla sustinere. Era nevoie de o „disqualifying felony”.
Personal nu imi doresc sa vad un presedinte gen CG, Simion, Sosoaca si nici Ciolacu ori Crin Antonescu ori o tara condusa in continuare de PSD-PNL si cu atit mai putin de „suveranisti” dar justitia trebuie sa aiba o logica si o baza legala, nu sa raspunda la comenzi de partid, sa dea hotariri care uneori se bat cap in cap, ignora propria jurisprudenta, si adesea se cumpara ca la taraba.
PS Vedeti diferenta intre Art. 5 si 6.? Ca Art. 6 e mai putin punitiv decit Art. 5 desi faptele sint mai grave?
Cu permisiunea dvs.
Ne-am putea astepta la altceva decat acest tip de ambiguitate juridica imbibata de sugestii stravezii de la un autor care s-a remarcat prin a fi avocat al unor tovarasi-de-drum sau chiar guru, pardon, duhovnici, ai fascismelor interbelice ?
https://www.contributors.ro/dimensiunea-romaneasca-a-banalitatii-raului-cazul-mircea-vulcanescu/
´În aceste condiții, se pune întrebarea, de ce a fost totuși condamnat Mircea Vulcănescu, un tehnician corect și competent, cu o conduită de viață ireproșabilă și căruia procurorul de caz nu i-a găsit vreo vinovăție pentru săvârșirea unei fapte prevăzute de lege?´ etc.
–
Iata si un exemplu de adacadabranta disculpare filozofica a tuturor insotitorilor, prin deja clasicul sofism al´separarii operei de autor´ :
´Mircea Vulcănescu ar fi fost un exemplu mult mai potrivit decât Adolf Eichmann pentru ceea ce Hannah Arendt a numit banalitatea răului: un Rău mare devenit posibil prin micile contribuții ale unor oameni convinși că fac un lucru bun. Dacă ținem cont că potrivit lui Plotin, Binele a dat din el însuși intelectul și viața intelectuală, putem avea un criteriu de a alege ce putem păstra din opera cărturarilor pe care Julien Benda i-a acuzat de trădare: ceea ce este asociat cu Binele, adică opera intelectuală, curățată de răul opțiunilor politice.´
https://www.contributors.ro/dilemele-existen%c8%9biale-ale-seducatorului-domn-nae-ionescu/
Articolul e o privire critica condescendenta la biografia dnei Tatiana Niculescu despre ´Seducatorul domn Nae´, zis ´Mefistofel´ si care, intr-adevar, nu a incetat sa fie seducator pana in ziua de azi, de vreme ce suntem inca sub zodia faustiana a ´trairismului´ postdecembrist.
´Trecând peste subiectivismul inerent biografiilor care i-au fost dedicate, cel mai bun unghi de abordare a personalității lui Nae Ionescu rămâne – în opinia mea – cel sugerat de Vasile Băncilă: „ceva din Platon, ceva din Parmenide, cu multă culoare creștină și cu multă precizare creștin-ortodoxă” . Dincolo de acestea, fiecare poate lua din legenda lui Nae Ionescu ce dorește: unii vor încerca poate să se ridice la nivelul gândirii sale de filosof, teolog și profesor, iar alții vor încerca să-l coboare la nivelul unui simplu plagiator, afemeiat și totalitar antidemocrat. Nae Ionescu a fost toate acestea și ceva pe deasupra.´
Autoritatea invocata e filozoful V. Bancila, cunoscut ca exeget al lui Blaga, cu incontestabile simpatii legionare, ´´
´Băncilă consideră că inamicul principal este «mozaismul» care a căutat și caută prin toate mijloacele să-l distrugă pe Cristos. Sunt sigur, spune Băncilă, că «porcăriile alea», fascicolele antireligioase, care au apărut traduse din limba rusă, sunt scrise de «jidani» cu nume rusesc și chiar dacă autorii ar fi ruși, au în spate pe evrei. O altă lovitură pe care «iudeo-francmasoneria» o dă creștinismului și naționalismului este crearea de secte religioase din sânul creștinismului și contra creștinismului.´, etc., https://www.litera13.ro/2019/08/vasile-bancila-in-regimul-comunist-ii.html
Trairistii-existentialistii postdecembristi au tot semanat, cu zelul inconstientei, semintele dulci-amare ale neo-legionarismului postmodernist iar acum ori tac, obositi de-atata opera si de bildung al noilor generatii de rinoceri, ori se lamenteaza patetic, noi ?, nu !, noi eram cu inalta cultura, cu marile intrebari rusesti …
Dar ce, Manoilescu nu fusese si el un mare economist, corporatist, la noi nu mai e recunoscut dar afara este, hat, tocmai prin Argentina, Brazilia sau cine mai stie pe unde, tari cu traditie intr-ale coropratismului fascist … https://dilemaveche.ro/sectiune/editoriale-si-opinii/situatiunea/mihail-manoilescu-sfaturi-pentru-politicieni-624812.html
Nu e nici pe departe un ex. izolat, frecventa in care sunt invocati, cu reverenta, Tutea, Crainic, Vulcanescu, V. Horia etc, etc, demonstreaza ca acestia au rangul de maestri de scoala si nu de curioase surse ocazionale.
Mihail Manoilescu, Wikipedia : Printre alte funcții publice pe care le-a deținut, Mihail Manoilescu a fost ministru al afacerilor străine al României în vara anului 1940, în cadrul guvernului Ion Gigurtu. Gândirea sa economică a trezit interes în America de Sud.
Acesta este cunoscut pentru vederile sale fasciste și antisemite, fiind unul dintre finanțatorii Mișcării legionare în anii 1930 (fără ca regele Carol al II-lea să știe).
În anul 1926, aflat într-o misiune economică în Italia, îl cunoaște pe dictatorul fascist Benito Mussolini, al cărui admirator devine. În 1937, Manoilescu a început să finanțeze publicația „Buna Vestire”, oficios al organizației Garda de Fier. Manoilescu a fost și membru în Senatul legionar.
Printre opere: Îtoarcere la ogor (1931), Românism și Ortodoxie (1936), Partidul unic – Instituție politică a regimurilor noi (București, 1937)
Citat din art. din DV, in stilul, ah, stilul – stiul e omul, e totul !, – inconfundabil : ´ Așa stînd lucrurile, prefer să fac apel la înțelepciunea altora, mai inteligenți și mai pățiți decît mine, cu atît mai mult cu cît reflecțiile lor dovedesc o veche și toxică tradiție a patologiei politice autohtone. Reiau, deci, cu scuzele de rigoare pentru blocajul propriu, cîteva fragmente din Mihail Manoilescu. Le am mai semnalat în vreo două rînduri, fără nici un ecou.´
Intr-adevar, cine seamana vant culege furtuna´, desi furtuna o culegem cu totii iar de seamanat a semanat cu sarg elita …
Ceea ce dumneavoastră -și o liotă de alți comentatori favorabili G9 (grupul organizat de abuzatori ai Constituției și Democrației)- numiți fascism este fix ceea ce G9 și câteva guverne recente, in complicitate continuă cu G9, au reușit deja să facă din 2020 încoa. Când scoți armata pe străzi ca să lupți cu un virusache, când trimiți milițienii să hărțuiască pe străzi oamenii obișnuiți și îi declari teroriști pe toți criticii tratării virozei prin ukaz guvernamental și sechestrare colectivă, când anulezi fără niciun temei legal (ci doar pedalînd pe propria sperietoare fascistă) votul a 9 milioane de oameni ești fascist prin definiție. Ei bine, glonțul nu ne-a trecut pe lângă ureche, ci e înfipt in frunte. Iar fruntea țării e carevasăzică…ciuruită in acest moment. Iar niște intelectuali zombificați (incapabili așadar să mai perceapă realitatea, să empatizeze și să aibă simțul ridicolului) de fasciștii psdnl (+aripile lor securiste) umblă prin târgurile virtuale cu plumbul atârnat de neuroni și perorează aiuritor despre scenariile horror in care ne-am fi cufundat dacă vârcolacii din G9 nu-și băgau gheara in votul nostru. Pasămite esența democrației e…diktatul, desigur, spre binele poporului (prost, analfabet și ingrat, cum altfel?) și dacă nu votezi fasciștii (ăi buni, pro-europeni) ești…fascist.
Ca simplu exemplu, argumentul articolului despre M. Vulcanescu e o involuntara autoreducere la absurd. Pt. ca la H. Arendt ´banalitatea raului´ nu avea acest inteles, al unui rau mai mic, birocratic, care prin acumulare duce la marele rau sau, in termenii ei cvasi-kantieni, la ´raul radical´. Pt. Arendt ´raul banal´ nu era un rau mai mic si scuzabil, ci unul infricosator, acela al dezumanizarii totalitare, o ´banalitate´ sinistra, intunericul in plina zi, etc. Caracteristica raului impersonal si totalitar personificat de ´birocratul´ Eichmann ( intre timp s-au publicat biografii documentate ale acestuia care arata ca nu era nici pe departe un simplu instrument sau ´robot´ burghez si docil, ci efectiv un nazist constient si sadic ) era ´lipsa de gandire´ ( thoughtlessness), etc. Deci Vulcanescu fusese la randu-i un biet functionar burghez, vinovat de lipsa de capacitate de gandire tipica ratiunii instrumentale si calculatoare ce sta la baza ´tehnologiei´ ( in lectura arendtiano-heideggeriana ), un spirit ´care vrea binele si face raul´, pt. a-l parafraza pe Mefistofel …
– am citit mai atent textul de mai sus, parerea mea e ca e intesat de sofisme subtiri. Intre care ducerea in derizoriu si punerea intre ghilimele a noilor cica ´legionari´ care, vorba lui Marx, ar fi doar o farsa. Dar imitatia, caricatura, poate fi chiar mai sinistra decat ´originalul´. Desigur, neofascismul, neonazismul, pot fi considerate ´caricaturi´ si ´farse´ in raport cu ´originalele´, adica niste caricaturi de caricaturi. O informare minima despre neo-fascismul postbelic ar fi totusi necesara, cel putin despre inspiratorii mai directi ai neo-legionarismului romanesc, Dughin sau Mutti ( autointitulat ´nazi-maoist´, locotenent al lui F. Freda, cel care a aruncat in aer gara din Bologna si Piazza Fontana, chestii normale … ). Pana una alta, asistam la amenintari si ´urari´ noi pe rit vechi, de sutane : ´ascutiti topoarele´ … Noi, astelaltii, cu mecle de ochelaristi globalisti, sa asteptam la locurile noastre venirea la putere , democratic, a acestor neo-pseudo-legionari in stil mafiot care umbla cu macetele la ei, sa vedem cat de serioasa e gluma, intre timp sa certam cu zel democratic autoritatile, cand fac, ca de ce fac si cand nu fac, ca de ce nu fac …
Vad destui comentatori entuziasmati de exemplul lui Socrate, multi admiratori, cu sau fara barba, ai filozofiei.
Dupa parerea mea, e un abuz de interpretare si cred ca ar fi fost taxat fara drept de apel ca sofism de Socrate, respectiv de Platon. In coment. de mai sus – am cam exagerat cu ele, tocmai din acest motiv – am vrut sa arat cat de nepotrivite, ca sa ma exprim gingas, sunt aceste trimiteri razante filozofico-religios-spiritualiste acum parca in aer. Am remarcat pasiunea autorului pt. Faust si Mefistofel – am gasit un articol in Dilema (fosta) Veche ( unde altundeva ? ) condusa acum de … Winckelmann, articol intesat de trimiteri la Noica si mai ales la Nae Ionescu, dupa cum se vede, nu simpla trimitere ocazionala. Nae Ionescu, supranumit ´Mefistofel´ si ´Diavolul´ ( despre care Eliade insusi a recunoscut ca nu credea ca ar fi fost credincios, ci un ´nihilist´ ) si-a inceput cariera cu un fel de teza alambicata despre ´problema mantuirii la Faust´, in care incerca sa justifice pactul, transgresiunea, de care era fascinat, ca o cale spre ´mantuire´, un fel de cale ´de mana stanga´, cum spun ocultistii ( Nae Ionescu s-ar fi intalnit cu J. Evola in vizita acestuia la Bucuresti, cand l-a intalnit pe Codreanu, prin intermediul lui Eliade ), in fine …
Ratiunea legilor este aceea de a servi Cetatii, sunt parti organice ale Cetatii, nu ceva abstract ce ar putea sa existe si in vid. Socrate s-a sacrificat de dragul Cetatii, pe care a slujit-o eroic in razboaie, si de aceea de dragul legilor. Conceptia antica si platonica despre legi era foarte inalta si foarte diferita de conceptiile moderne si secularizate.
Socrate nu era un entuziast al democratiei ateniene, de aceea vorbea despre ´legi rele´, deci in numele Cetatii ( perene, indiferent de regimul temporar ) si-a dat el in primul rand viata. Adica al comunitatii. Se poate aminti despre conceptiile antice despre un Drept ´natural´ si universal, ideal, ce nu coincide necesar cu acela pozitiv. A dat mai multe motive pt. care nu a ales, la varsta lui, exilul, fuga rusinoasa. Cu toate acestea, Aristotel a ales exilul spunand ca nu vrea sa dea ocazia multimii sa condamne din nou filozofia. Platon a suferit si el din pricini politice, atat la Atena cat si la Siracuza. Si sunt ex. nenumarate, Cicero sau Seneca, etc.
Virtutea politica e prudenta, ´cumpatarea´, intelepciunea practica, sophrosyne. Aceasta se opune schimbarilor bruste, neasteptate, rasturnarilor ordinii si regimului, ´revolutiilor´. In situatia de fata rasturnarea nu e decizia C.C., ci ar fi fost tocmai ajungerea la putere a cuiva care a declarat expres ca vrea sa schimbe ordinea stabilita, regimul, ca vrea sa desfiinteze partidele, etc. E ciudata aceasta aparare asa-zis ´conservatoare´ a unei revolutii. Deci este vorba, in ultima instanta, de un mecanism de aparare, in situatie limita, al legilor insele. Decizia a fost legala, constitutionala, restul sunt interpretari, speculatii, din nevoie de originalitate sau ´autenticitate´ cu orice pret. Deci si in acest caz Socrate ar fi fost de acord cu decizia Legilor, fie si ´rele´ sau inadecvate, nu ar fi fost de acord cu indemnurile la nesupunere, rascoala si de nerespectare a deciziei Legilor.
A pune in discutie securitatea si insasi existenta oamenilor, a Cetatii, a ordinii publice, in numele legilor – prin care fiecare intelege cam ce vrea, ascunzandu-se in spatele lor – nu poate fi decat dovada de lasitate vanitoasa si iresponsabilitate.
Exemplul platonic este Eutyphron, ´traditionalistul´ zelos, cel care si-ar fi legat propriul parinte si l-ar fi denuntat, pt. ´impietate´, adus in fata legilor si ´vointei zeilor´.
Foarte slabe și urâte comentariile astea. Lipsite de logică, de argumente solide, de…pardon, bun-simț. Deci dumneavoastră credeți că dacă un autor face abuz de sofisme devine suspect de fascism (din soiul patibular?) și aveți astfel justificarea de a folosi aceeași monedă răsturnînd carul cu sofisme peste reputația criticului precum și justificarea pentru ad hominem, pentru acțiuni de tip poliție politică (faza de grădiniță), cu alcătuirea unui dosar cu derapajele criticului de la linia imaginară pro-atlantică și pro-europeană a milițanului gândirii autoinvestit cu atribuții in mascarada și linșajul publice. Absolut jenant. Uite d-aia nu semnez sub nume propriu nimic online, de frică de acei Securilă cu impresii de filozofi militanți, bravi apărători ai democrației ce s-ar putea să fie tare deranjați de vreo replică de a mea, într-atât de tare incât să treacă de la urmărirea fixistă in online la cea pământeană.. (și că veni vorba, autodenunț: printre rudele, cunoscuții și scriitorii mei preferați se numără câțiva comuniști cu carnet de partid, o duzină de inși cu convingeri de așa-zisă extremă dreapta, ba chiar niște simpatizanți legionari publicați de Humanitas, și, cel mai grav, o liotă de libertarieni pe care un Anchetator zelos al gândirii politice i-ar califica drept anarhiști).
Linia asta, a apărării unui bloc politic convenabil și conformism care e musai să fie menajat in momentele critice, a mai fost practicată in istoria recentă, iar dumneavoastră, tare cult fiind, știți foarte bine când și in favoarea cui.
Comentariile sunt excesive si inadecvate, asa e, un fel de scrisori cu adresa, ca pe vremuri. Nu ma rafuiesc cu comentatorii, va respect optiunea libertariana. Trebuie facuta mereu diferenta intre persoane publice, intelectualii media, influencerii natiei, si persoane private. Ma razboiam, inutil, evident, cu elita intelectuala, cea ´trairista´. Tot timpul foarte activa impotriva PSD-ului, a lui Iliescu, Nastase, Ponta, Dragnea, si bine facea! De cand a aparut AUR insa parca s-au ascuns in papusoi. Dar e de-nteles, cu astia nu prea mai e de stat la discutii.
Argumentele mele sunt prea dur si direct formulate dar consider ca sunt corecte si nu sunt deloc ad hominem, tocmai de-aia m-am si intins, pt precizie si claritate. Pe undeva, m-as cam astepta la o replica, o reducere la zero, bineinteles … Nu arunc nicio suspiciune de ´fascism´, e absurd, cred ca e vorba doar de o slabiciune, de esenta literar-´estetica´, ca sa nu zic manierista si chiar decadenta, fata de ganditori care au avut de-a face serios cu extrema dreapta, asta e heroina intelectualilor. Ba, acestia sunt astfel chiar mai fascinanti asa, dandy, ingeri cazuti, sfinti blestemati, luceferi cu aripile parlite. Si eu citesc Eliade – care cred ca e de departe cel mai valoros, mai universal, Vulcanescu si chiar Nae Ionescu, desi chiar nu-mi place, e tipul fundamentalist, Tutea mi se pare ditirambic si delirant, Noica extraordinar de greoi si specios, cu neoelenismele alea ridicole, evidenta imitatie de Heidegger … Dupa modul in care sunt ´cititi si citati´, necritic, intelectualii ´culturii de dreapta´ interbelice ( Ur-Europa ) sunt deja canonici, e altceva. Ca (alt) exemplu, cand dna M. Petreu a scris despre Nae Ionescu, despre plagiaturile dovedite, despre generatia 27 mai general, imediat a aparut si o intreaga lucrare a unui indianist, ´Apasul metafizic´, extrem de virulenta, e suficient sa vezi pe coperta de unde a primit´girul´, etc. Obisnuitele razboaie culturale. Modul in care tot sunt aparati si elogiati tradeaza o orientare, o afinitate ideologica. E o bizarerie : pe de o parte fascismul e identificat drept ´stangist´ si colectivist – si ce altceva e coropratismul fascist ? -, iar autori cu simpatii fasciste manifeste sunt aparati de pe pozitii conservatoare, pai cum vine asta ? In revista Sec. XX se tot traducea din cultura de dreapta, Junger etc. , dup-aia Humanitas a demarat in forta cu ´traditionalisti´ interbelici, fara nici cel mai mic avertisment, la Anastasia se traduceau lucrari pro-legionare ale lui Evola si C. Mutti ( in paginile careia., ce sa vezi?, cuvinte admirative pt. ´revolutionar-conservatorii´ sau ´traditionalistii´ nostri), a fost, asa, o poveste de dragoste … Poate fi si naivitate, lipsa de informare, m-au ´sedus´ si pe mine pe atunci, chiar nu puteai sa te informezi cum trebuie. Textul lui U. Eco despre ´Ur-Fascism´ ( tradus ca ´fascismul etern´ ), foarte incisiv, e foarte actual, se refera la matricea ´traditionalista´ a fascismelor, deci la acest traditionalism ma refer, intelectualii nostri conservatori au asa, o aura interbelica, una stilizata. As zice ca nu sunt deloc ´vechi´, ci doar retro, nostalgici, tipul ala de romantism tarziu, tenebros, de fin de siecle.
Pana acum s-a tot dus in derizoriu numele ´fascism´, ´neo-fascism´, obiectandu-se ca nu mai exista asa ceva, sunt fenomene marginale, lunatic finges, ´farse´, ca vezi peste tot fascisme – desi le vede acum chiar si R. Paxton! ( care in ´anatomia´ lui clasica incheia avertizand ca adevaratul fascism va arata altfel si se va numit altfel, ´americanism´ etc. ), pana cand, iata, au iesit pe scena cu toata parafernalia, mai lipsesc uniformele si facliile, oricum nu se mai poarta, acum e cu mercenari, barbi de vikingi, tatuaje de yakuza, iar mare parte din populatie e pur si simplu vrajita de aceasta scenografie ´virila´ si revolutionara. Nu sunt de stanga, cine ar citi atent si-ar da seama repede ca sunt mai degraba conservator, cultural. Ceea ce as acuza e o ideologizare a culturii, care la noi, adica in cultura romana, e practic de la inceputuri, e traditie, – apararea nediscriminata a unor ganditori din trecut e o chestiune de nationalism cultural – de ce trebuie sa ne aduci mereu aminte, cand ´faci cultura´, ca esti ´om de dreapta´, ´vechi´, etc. ? O.k., lucrul oricum se vede, problema e cand scoala, proiectul de cultura, unul de anvergura nationala, devine unul ´metapolitic´, adica tot ideologic. Si cand formezi asa noile generatii, in ´spiritul dreptei´, chiar iti vine sa crezi ca e vorba de proiectul lui Noica de ´formare a cadrelor´si ´antrenament al elitelor´. Rezultatele s-ar putea sa nu fie tocmai cele asteptate si ca discipolii sa regaseasca, pe cont propriu, versiunea originala, nediluata, hard, a ´marii culturi interbelice´, sa-si depaseasca maestrii si sa reinnoade traditia pura si militanta.
De acord si ca a devenit periculos sa vorbesti sau sa semnezi, dar din alte motive, te mai suna din cand in cand vreunul mai curios, dar acum e altceva.
Textul lui Umberto Eco e, de acord, foarte actual.
„De cand a aparut AUR insa parca s-au ascuns in papusoi.”
Cu asta insă nu. foarte mulți oameni, intelectuali publici sau simpli chibiți anonimi, ne-am pronunțat impotriva auriștilor. Chiar nu ne-ați zărit pe forum?.. că mie mi se pare că suntem majoritari aici. Ce vreți să facem mai mult? Să ieșim in stradă să ne luăm de gât cu cei 100 de legionari-pensionari ai lui cg? Problema nu e la intelectualul public de data asta, ci chiar la cei îndrituiiți să țină in frâu extremismele care nu și-au făcut la timp treaba, precum și la organe ale statului ce și-au depășit competențele și prin deciziile lor aberante au dat aripi conspiraționiștlor „suveraniști”.
Știți ce este paradoxal în situația de acum? Mai toți „suveraniștii” declarați împotriva „directivelor” UE, la elaborarea cărora România participă în mod direct, nu par ca ar avea ceva împotriva unei vasalități absolute si camuflate față de ultima putere imperială a lumii. Și toți se agață de probleme procedurale, niciunul nu ia în considerare problema de fond.
Sper că nu mă includeți la suveraniști. Nu toți euroscepticii sunt suveraniști, de altfel ar trebui să știți din multele interacțiuni forumistice pe care le-am avut că eu sunt mai degrabă euro-federalist și că am susținut permanent definitivarea personalității juridice a Uniunii și înființarea unor structuri de forță centrale (adică a echivalentol unor FBI si CIA in UE) care să protejeze Europa de infiltrările regimurilor asiatice..
Discursul eurosceptic folosește cam aceleași mantre ca și cel suveranist.
Acum, că formulați explicit opțiunile dumneavoastră, recunosc că uneori eram bulversat de argumentele dumneavoastră, căci plecând de la libertarianismul afișat soluțiile centraliste păreau a fi contradictorii.
Acronimul SUE a fost deja vehiculat, iar UE nu este decât o etapă în direcția respectivă. Nici Roma n-a fost construită într-o singură zi, darămite o federație europeană. Vor apărea și astfel de instituții, dar dacă pentru dumneavoastră ritmul pare să fie prea lent, pentru alții e mult prea alert. Persoanal, sunt de partea dumneavoastră in această privință.
Permiteți-mi o întrebare: de ce „euNuke“? O nucleară peste Europa ar lăsa doar firimituri. Pseudonimul ales sugerează mai puțin evoluția, mai degrabă dezintegrarea continentală.
„… eu sunt mai degrabă euro-federalist și că am susținut permanent definitivarea personalității juridice a Uniunii și înființarea unor structuri de forță centrale (adică a echivalentol unor FBI si CIA in UE) care să protejeze Europa de infiltrările regimurilor asiatice..”
Federalizarea eventuală a UE ar fi cronica unei agonii anunțate a unui întreg continent, care va fi speculată la momentul oportun de o lovitură de stat pe model bolșevik-1917, urmată de transformarea rapidă a federației într-un nou URSS.
FBI-ul din filmele de la Hollywood – lege și ordine – e una, cel de pe teren e altă găină în altă traistă.
Fostul oficial al administrației Trump, Kash Patel, al cărui nume a fost vehiculat ca posibil director al FBI sau CIA, vrea să distrugă FBI așa cum Imperiul Roman a distrus Cartagina: DIN TEMELII. Vezi:
Kash Patel: Shut Down The FBI’s Hoover Building And Turn It Into „Museum Of The Deep State”
Cu vorbele lui:
Una dintre cele mai importante recomandări ale mele este să închidem clădirea sediului central al FBI și să o deschidem a doua zi ca Muzeu al Statului Profund și să trimitem cei 7 000 de agenți din clădirea sediului central să urmărească violatorii, să urmărească criminalii, să urmărească traficanții de droguri și să lăsăm polițiștii să fie polițiști pe străzile din toată America. Păstrăm un mic contingent în Washington, DC. Acesta este primul pas.
Eliminăm jumătate din legiunea de avocați și consilieri speciali care există în cadrul FBI doar pentru un singur lucru: să corupă și să obstrucționeze supravegherea guvernului de către comisiile constituționale din Congres.
Un alt aspect al problemei este că una dintre cele mai mari instituții din FBI, care a fost denaturată, politizată și transformată în armă, a fost componenta lor de informații. Avem o agenție de informații. Nu e nevoie să fie refăcută între zidurile FBI-ului. Am văzut, când le-am dat această putere, ce fac cu ea: supraveghează ilegal un președinte pe când era candidat. Așadar, acestea sunt trei lucruri simple pe care le-as putea spune și care ar fi recomandările mele pentru reformarea FBI.
Actualul FBI Director, Christopher Wray, și-a anunțat încă din decembrie 2024 demisia pentru ultima zi a administrației Biden. El e cel care și-a trimis haidamacii să percheziționeze domeniul privat Mar-a-Lago în speranța că vor găsi ceva compromițător. Scop secundar: intimidarea. Au intrat până și în dormitorul Melaniei și i-au luat la mână fiecare pantof, ciorap, chilot și sutien. A cam riscat dl Wray. Și cred că va cam plăti pentru asta. Și mai sînt și altele, mult mai grave, pentru care va avea de dat explicații.
Ca să nu mai lungesc vorba si despre CIA, planurile lui Trump sînt la fel de radicale. Și, de va ajunge președinte, pre mulți va voi să popească și el.
Dar pînă pe 20 ianuarie 2025 mai sînt 16 enorm de lungi zile în care se pot întâmpla atât de multe lucruri urite…
@Magnes.
Îmi sunt cunoscute faptele de arme ale FBIului obamian, insă discursul domnului Patel mi se pare a fi doar retorică populistă de sezon. FBI va rămâne la locul lui, poate oleacă reformat și depolitizat. Abuzurile unor funcționari (că doar nu le-om spune agenți ălora care făceau poliție politică la comandă) nu sunt un argument pentru desființarea unei instituții.
Cea mai mare problemă a Uniunii in acest moment este tocmai absența unui organ de forță central care să păzească activ interesele cetățenilor europeni in ansamblu, de aceea spuneam că avem nevoie urgent de o procuratură cu puteri extinse (asupra tuturor faptelor de corupție ale funcționarilor și parlamentarilor europeni) și, desigur, de un FBI european. Pentru că nu avem un FBI/CIA agenții de influență ruși, chinezi și arabi au intrat ca-n brânză in aparatul birocratic european și au reușit nu numai să influențeze decizii de ordin executiv ci și să impună o agendă total aberantă cu tot cu pachete legislative care efectiv nenorocesc industriile europene in timp ce vorbim noi relaxați despre binele Europei și ce cale ar trebui să urmeze o potențială Adunare Constituantă Europeană care nu există nici măcar in proiect.
O federație europeană NU trebuie să urmeze modelul sovietic (o falsă federație dealtfel), ci pe cel american, credeam că e clar. Fără o împărțire foarte clară, la nivel de normă constituțională, a competențelor federale vs cele naționale Uniunea nu va mai putea rezista mult timp. Fără un mecanism foarte clar de checks and balances (de ce CJUE nu acționează in timp real ca o Curte Constituțională, precum Curtea Supremă a US?…cine cenzurează actele antidemocratice, antistat de drept ale unor Comisari abuzivi?) nimic nu poate opri Comisia să-și aroge și mai multe puteri folosindu-se de pârghiile financiare obținute asupra statelor. Fără un șef de stat european vom avea o coterie de nanodictatori ce vor dirija in continuare regimuri autoritariste mascate și teleghidate (in care guvernele naționale execută fără crâcnire directive emise la limita atribuțiilor de către comisari). Guvernul european deja e compus din comisari -de ce această titulatură de extracție sovietică, chit că etimologia e latină?- și vedem că aceștia se comportă uneori ca niște comisari sovietici (tăind amenzi gigantice companiilor americane și europene și menajînd pe cele rusești/chinezești). Deci…ne ce ne-am face griji că tăind/limitînd din puterile Comisiei printr-un Act Constituțional ce ar consfinți o federație am deraia către o organizație de tip eurosoviet când deja se întâmplă asta?
@Hantzy
„Permiteți-mi o întrebare: de ce „euNuke“? O nucleară peste Europa ar lăsa doar firimituri.”
nu are legătură cu acel tip de nucleară. Pseudonimul se datorează mișcării paneuropene împotriva energiei nucleare, adică armatei de eunuci ghidați de Putin ce defila prin piețele virtuale in urmă cu 17 ani și ajunsese cu tămbălăul până in România (deci, inainte de Fukushima), intr-o vreme in care activam cu vreo 3 nickuri pe un forum independent și pe o pagină de dreapta. Insă doamna Merkel este cea care m-a convins să renunț la celelalte identități virtuale și să-l las pe euNuke să-și facă de cap. Dânsa efectiv m-a inspirat când a castrat economia germană aruncînd nucleara peste Europa (să fim înțeleși – o asemenea decizie are un grad de radioactivitate politică ce depășește cu mult granițele Germaniei, iar consecințele le suportăm cu toți azi).
Pseudonimul se datorează mișcării paneuropene împotriva energiei nucleare, adică armatei de eunuci ghidați de Putin ce defila prin piețele virtuale in urmă cu 17 ani (…)
euNuke, sunteți eronat informat! Curentul pan-european antiatomic a început în anii 70. În Austria acelor ani a fost chiar interzisă pornirea unei centrale nucleare noi nouțe în urma unui referendum. Alte țări din Europa, precum Elveția, Irlanda sau Suedia au avut curente asemănătoare. După Cernobîl 1986 chestia s-a extins și în RFG, Spania și Italia. La vremea aia parcă era Gorby la butoane.
In anii 2000 guvernul SPD-Grüne al lui Schröder a trecut prin Bundestag legea care prevedea renunțarea la energia nucleară până în 2020. Deci înainte de Merkel. Coaliția CDU/CSU împreună cu FDP au câștigat alegerile în 2009 și cu promisiunea ca vor prelungi măcar termenul de renunțare la energia nucleară măcar până când tehnologiile regenerabile ar putea face față necesităților. În 2010 chiar au primit aprobarea în Bundestag. Dar a venit momentul Fukushima și opinia publică s-a răsucit la 180 grade. Dacă înainte cam 2/3 dintre germani susțineau prelungirea funcționării AKW , imediat după acel moment doar 9% au mai făcut-o.
„Mai toți „suveraniștii” declarați împotriva „directivelor” UE, la elaborarea cărora România participă în mod direct…”
Participă România la elaborarea directivelor UE exact la fel cum deputații din Marea Adunare Națională a lui Ceaușescu participau la elaborarea legilor țării: prin aplauze, urale și ovații prelungite, strâns uniți în jurul conducătorului iubit.
Există o diferență esențială între deputații MAN și europarlamentari. Într‐un sistem monopartid toți candidații de pe buletinele de vot erau în prealabil agreați de secretarul general al partidului unic. Spre deosebire, europarlamentarii sunt aleși după legile electorale din statele membre, sunt din partide diferite, cu ideologii concurențiale, și nu au niciun fel de obligații față de comisia europeană. În Comisie sunt comisari din toate țările membre, iar în Consiliul European se adună șefii de state, aleși la nivel național după legile electorale naționale. Faptul că nu cunoașteți aceste realități, dar aveți tupeul de a face comparații neadecvate spune mult despre bună-credință a dumneavoastră ca comentator.
PS. FBI și CIA sunt instituții care au apărut din necesități obiective, de exemplu din nevoia unei activități interstatale, jurisdicția poliției fiind limitată la frontierele statului în care activează. Urmărirea infracțiunii dincolo de graniță prin intermediul FBI este mult mai rapidă și implică mai puțină birocrație. Cu siguranță este necesară reformarea acestor instituții după un anumit timp, dar dizolvarea lor consider ca este o idee radicală și, implicit, dăunătoare .
@euNuke
Esenta sau, nu stiu, expresia libertatii de gandire e sa poti critica si sa fii la randu-ti criticat, in limitele decentei. Dnul H. R. Patapievici vorbea chiar de un ´drept la insulta´. In dezbaterile de idei e ceva destul de obisnuit, sunt lupte de transee. Si, da, cu multe si feroce atacuri la persoana, ce e aici e nimic pe langa ce se putea citi, de ex., pe Obs. C.
Stilul comentariului e acela provocator, incorect politic, altfel nu razabate. Eu pun toate coment. astea impreuna pt. ca se leaga, sa nu le risipesc , chiar daca nu au legatura directa cu articolul, sunt niste obiectii la un anumit stil cultural, am zis peiorativ ´trairism´, e existentialist, un intelectualism anti-intelectualist, unii spun chiar un ´nihilism´ mistic-religios ce imbraca hainele estetiste ale ´ortodoxiei´, ´lautarism´ si neo-bizantinism baroc … Dar, recitind, par insiruite odata, recunosc ca nu-mi plac nici mie, am fost prea agresiv, daca as fi avut optiunea le-as fi sters, fara discutie. Am exagerat, e si dintr-o anumita dezamagire, chiar personala. Nu poate fi facuta o legatura directa sau ´de intentie´ intre acest stil cultural conservator, cu toate nostalgiile sale obscure, si aberatiile populiste si pseudo-fasciste, de grota sau patibulare. Conservatorii au fost in repetate randuri atacati extrem de violent, aproape fizic, din aceste zone ´secu-legionare´. Cred ca aceste lamuriri erau necesare.
Ok, poate și eu am replicat prea agresiv, recunosc. Pe undeva îmi pare rău că se ajunge cumva in puncte antagonistice unde se pierd punți importante de dialog. Mă retrag din polemica curentă, nu vreau să stricăm atmosfera.
´patibular´ intre ghilimele, fireste, cuvantul, foarte urat, nu-mi apartine …
´patibular´, termen lombrosian ale carui intentii social-darwiniste s-au facut uitate, sinonim pt. ´degenerat´ biologic, din specia ´sifiliticului´, normalizat de aristocratii spiritului/boierii mintii ca invectiv suprem, din estetica decadenta a macabrului …
Asa cum ma asteptam, am primit niste replici maraite. Reducere la aproape zero, cu cateva concesii, suierate din copaci. Dar de ce trebuie sa dai replica unui ´zero´ de la subsol, sa te murdaresti ?, oricum, inseamna ca am cititori. Voiam doar sa semnalez ca ´am luat la cunostinta´. Nu intru in barfe mondene.
Mai astept si altele.
A propos, poate cu alta ocazie o sa dezvolt, am remarcat printre politologi specialisti in Dostoievski, oameni cu orizonturi vaste – care vad in ´omul din subterana´ un personaj detestabil, pt. ca asa vede de la suprafata tipul suficient, realizat, ´cu opera´ si joben, care tropaie cu bastonul in trotoar, dusmanul omului din subterana. Ei ii citesc pe Dostoievski, Kafka sau Bulgakov prin teoriile ´totalitarismului´, atata le permite orizontul ´artistic´, vedeniile kafkiene sau bulgakoviene n-ar avea alt sens decat denuntarea birocratiei totalitare. ´Omul din subterana´ era chintesenta tuturor personajelor lui Dostoievski, bune sau rele, materia lor prima, polifonica, homunculus-ul lor, prin framantarile lui era mai viu decat toti oamenii de suprafata, adica superficiali. Zic ei ca l-ar cunoaste si pe Sestov, ar fi trebuit sa stie cat de mult il admira acesta pe complicatul om din subterana. Acesta e asemenea gandacului lui Kafka, care, se stie, il citise atent pe Dostoievski. De la acest gandac poate incepe ´metamorfoza´, nu de la stafiile umblatoare, omul vechi trebuie sa moara si sa putrezeasca, asa isi incepea Dostoievski opus magnum, sa se intoarca in subterana, sa se smereasca putin, cum zic autorii crestini pe care li se pare acestora ca i-ar intelege …
´Gandacul´, metafora realist-magica kafkiana a melancoliei, ´boala sacra´. Melancolie care la Dostoievski se manifesta in forma cea mai acuta, aceea a epilepsiei, Kafka era si el un mare bolnav, gandacul transmitea aceeasi senzatie de´teroare sacra´, e un pasaj memorabil in ´Idiotul´ cu un fel de soparla care mergea pe pereti, vedenie a unui muribund. Dostoievski isi povesteste micul roman la persoana intai, roman care e un fel de ´manifest´ pt. toate celelalte, asa cum ´omul´ lui fara nume, omul gol, e ´in potenta´ toate personajele, era, ca si la Kafka, un alter ego si o ´spovedanie´.
´Intr-o buna dimineata, cand Gregor Samsa se trezi in patul sau, … se pomeni metamorfozat intr-o ganganie inspaimantatoare … ´ Cati dintre oamenii seriosi si respectabil, cu studii, cariere si ´opere´, se vor fi simtit vreodata ´ganganii´, isi vor fi contemplat golul, nimicnicia ? … Ca o curiozitate mitologica, gandacul de aur era la egipteni un simbol al lui Osiris, Reinviatul …
” teatrul analizei juridice imparțiale pentru a susține ca electoratul are tot dreptul sa încalce Constituția, votând un fascist.”
1- Constitutia nu interzice votarea unui fascist ori a unui comunist , deci votarea acestora nu incalca Constitutia.
2- poporul are dreptul a vota pe cine vrea muschiul lui.
3- daca nu lasi poporul sa-si manifeste optiunile politice prin vot, o va face prin violenta.
Trendul asta e vizibil in toata Europa , aveti deja cazuri de alegeri dupa care partidului care a castigat i-a fost negat dreptul de a guverna. Tot asa, prin artificii legalistice trase de par.
La o adică nici votarea unui cal nu e neconstituțională. Dacă un cal a ajuns senator în Imperiul Roman, de ce n-ar ajunge și președinte în România de azi?!
Dacă poporul are mușchiul lui, ce ne mai trebuie constituție până la urmă? Că doar tot poporul ăsta a aprobat-o referendar.
La o adică nici votarea unui cal nu e neconstituțională.
Ba e. Citeste Constitutia, Art 37. Dreptul de a fi ales se refera strict la cetateni. Caii nu au cetatenie.
Dacă un cal a ajuns senator în Imperiul Roman, de ce n-ar ajunge și președinte în România de azi?!
Calul lui Caligula nu a ajuns senator. E o legenda. Iar legenda spune ca Incitatus ar fi fost IMPUS consul de Caligula. Nici nu avea cum sa ajunga acolo prin vot liber exprimat, fiindca Imperiul Roman era o plutocrație, iar imparatul avea puteri depline. Si be), la presedintia tinerei noastre democratii nu a candidat nici un cal, ci doar niste cetateni mai mult sau mai putin onesti.
Dacă poporul are mușchiul lui, ce ne mai trebuie constituție până la urmă? Că doar tot poporul ăsta a aprobat-o referendar.
Nina C scria doar DESPRE DREPTUL POPORULUI DE A VOTA conform „mușchiul lui”, nu despre a face in viata de toate zilele tot ce vrea „mușchiul lui”. Acest drept este inscris in Constitutie la Art. 36 si, fiindca nu exista nici o constringere/restrictie in legatura cu „mușchiul lui”, inseamna ca e liber sa voteze asa cum zice Nina.
Cum se numesc cei care stiu sa citeasca, dar nu inteleg ce citesc?
Dar cei care stiu sa citeasca, dar se prefac ca nu pricep ce citesc?
Magnesium,
Era, evident, vorba despre o reducere la absurd. Chiar dacă modalitatea de numire este diferită în Imperiul Roman față de cea din România de azi, puterea discreționară a cezarului semăna cumva cu cea a electoratului român, așa cum o înțelegeți dumneata și Nina C.
E adevărat că nu există condiții speciale pentru dreptul de a fi ales. Comunist sau fascist ar fi permis, dar președintele statului este garantul independenței naționale și al respectării Constituției (Art 80), inclusiv egalitatea in drepturi a tuturor cetățenilor, indiferent de etnie, religie, sex, statut social șamd. Mi-e greu să cred ca un fascist sau comunist se încadrează în limitele constituției din aceste pdv.
Mai există însă în Constituția României și articolul 96 care stipulează acuzarea președintelui României pentru trădare. Cum există suspiciunea unor conexiuni cu puteri ostile NATO, UE si României, se prea poate ca imediat după investire, președintele să fie pus sub acuzare și suspendat de drept până la verdictul ICCJ.
Asta prezumând că CCR validează rezultatul alegerilor conform Art 82 (1) iar Parlamentul se întrunește în ședință comună pentru depunerea jurământului (2). Măcar teoretic parlamentarii pot refuza întrunirea plenului pentru a bloca investirea. Vedeți deci ca aceeași constituție, pe care o invocă Nina C ca argument pentru alegerea după cum vrea “mușchiul electoratului”, conține și alte prevederi care pot răsturna acea alegere.
Acum va puteți da de unul singur răspuns la întrebarea dumneavoastră din finalul comentariului propriu și fiți oricât de sever in această privință!
Păi constituția e de sanchi iar „păzitorii” ei, nici unul specializat în dreptul constituțional, niște milițieni care joacă alba-neagra în aplauzele celor ca dumneavoastră.
Sunteți prea drăguță ca mă ajutați astfel să demonstrez ca am dreptate pretinzând responsabilizarea electoratului. Pentru ca este nevoie să vă informați. Constituția nu ne permite sa fim xenofobi, sa discriminăm, sa desființăm partidele politice, sa facem din creștinism politica statului, sa ducem o politică anti UE. Citim Constituția și vedem ca toti respectăm aceste articole de lege. Președintele fiind garantul respectării Constituției, exclus să facă invers. În privința “trendului” violenței, am observat si trendul terorismului, ieri. Dar nu vi-l recomand. Când e vorba de nerespectarea drepturilor, nimeni nu are de câștigat, până la urmă toată lumea pierde. Vreau să spun ca nu câștigați nimic cu violența.
Și mai e ceva…pe mine mă miră când văd femeile atât de dispuse la fanatism și violențe. Citind istorie, nu m-am gândit niciodată serios ca în spetele deciziilor in crimele de război stau o mulțime de omeni oarecare ce reprezintă “trendul”. Votul nedemocratic. Ceea ce – paradoxal – legitimează crima. Când o mare masă de oameni vor adera la fascism, legionarism, înseamnă ca societatea aceea e criminală. Cum poți să distingi cine a susținut și cine nu?
Nu va gândiți ca paragraful de mai sus se referă la dumneavoastră. Este vorba de mai multe comentarii pe care le citesc online.
Confundati Legea cu Constitutia , si invers. Constitutia nu e lege. Nu prevede pedepse pentru incalcarea domniei sale si nu are litera: nu defineste infractiunea in termeni indubitabili.
Nu e nimic paradoxal in legitimarea crimei. Il imbraci intr-o uniforma si din criminal devine erou desi tot oameni omoara. Si culmea, omoara nu din cauza ca are ceva personal de impartit ci la ordin. Un ucigas e mai respectabil decat un soldat, nu credeti ?
Cine v-a spus ca fascismul , legionarismul sunt crime v-a mintit. Sunt isme. Nu sunt crime, sunt doar declarate ilegalitati.
Nu puteti pretinde nimic electoratului, deoarece nu va datoreaza nimic.
Cand o massa mare de oameni omoara alti oameni inseamna ca au motive.
Cand o massa mica de oameni indeamna pe altii sa omoare, inseamna ca au interes .
Finalitatea democratiei este sa serveasca oamenii, nu invers. La fel e cu Constitutia: ea serveste oamenii , iar daca nu o face e ignorata, incalcata si abrogata.
Deci da, poporul are si dreptul si puterea de a incalca si Constitutia si democratia. Deoarece poporul e viu iar alea sint vorbe, cuvinte.
Sophia
Stoian
Îmi este foarte greu sa înțeleg sistemul dumneavoastră de valori. Pare sa fie vorba despre anarhism?
Nu-mi amintesc sa fi citit ca exista undeva in lume o forma de guvernare bazata pe anarhism. Probabil nu are cum sa funcționeze haosul. Oamenii tind să-și respecte viața unii altora.
Dreptatea este ilegala si anticonstitutionala . Anarhia este autoguvernare si libertate de asociere. Legea este o minciuna, o vorba, nu exista lege , exista doar putere si vointa. Cine poate si vrea incalca legea , schimba legea sau o ignora. Cine nu, ramane sclav. Traieste sclav si moare sclav. Adica pentru altii. Pentru cei care vor si pot. Oamenii tind a se exploata si a se ucide unii pe ceilalti. De nevoie si de placere. Unii incearca a se guverna pe ei insisi, altii incearca a guverna pe ceilalti. Cu cat e turma mai mare, cu atat e individul mai mic. Mai slab. Si mai prost.
…daca navighezi pe un uragan de gradul IV, insamantarea furtunii face din insamantator un salvator. Cu totul alta este situatia in care navighezi in ape calme.
Felicitări autorului cu mențiunea că, părere personală, articolul se adresează unui public familiarizat cu filosofia, istoria ideilor, analiza socio-politică și cunoștințe minimale de drept (justiție, legislație și relația dintre moralitate și legalitate). Mai exact, textul este potrivit pentru cititori interesați de reflecție morală și politică, relația dintre etică, dreptate și putere. Pentru a evita interpretările subiectiv-părtinitoare, cititorul ar trebui să posede următoarele competențe:
• Familiaritate cu figuri precum Socrate, Platon, Aristotel, dar și cu ideile renascentiste sau moderne asociate lui Machiavelli. Înțelegerea conceptelor fundamentale precum etica, virtutea, dreptatea, și binele comun.
• Să distingă între faptele istorice și interpretările filosofice. Să evalueze pe baza logicii, nu a preferințelor personale.
• Sa înțeleagă diferența dintre abordări etice și politice, dintre idealismul moral și pragmatismul politic, centrală în comparația dintre Socrate și Machiavelli.
• Dispoziția de a analiza ideile obiectiv, fără a le judeca exclusiv prin prisma standardelor actuale sau a propriilor convingeri.
• Sa aibă abilitatea de a recunoaște ironia și subtilitatea, mai ales în cazul lui Socrate, unde metodele de dialog includ ironie și întrebări aparent simple, dar profund revelatoare.
• să fie capabil să recunoască tensiunea dintre legile scrise (dreptul pozitiv) și idealurile de dreptate universală (dreptul natural), o temă centrală în apărarea lui Socrate.
• Familiaritate cu conceptul de „rațiune de stat” din gândirea lui Machiavelli si legătura dintre lege și putere (pragmatismul politic) și cum acesta contrastează cu idealismul moral socratic.
Fără aceste competențe, un cititor ar putea:
• Să interpreteze idealismul lui Socrate ca naivitate.
• Să vadă pragmatismul lui Machiavelli ca o justificare a imoralității.
• Să confunde critica unei epoci sau a unui sistem cu critica universală a umanității.
Concluzii
1. Din perspectiva lui Socrate deciziile CCR, deși aparent motivate de dorința de a proteja ordinea constituțională, subminează tocmai principiile pe care ar trebui să le apere. Respectarea legii, chiar și atunci când este imperfectă, este esențială pentru menținerea legitimității si evitarea arbitrarului.
2. Din perspectiva lui Machiavelli utilizarea puterii discreționare trebuie să fie calculată cu grijă. Abuzurile sau interpretările forțate ale legii pot eroda încrederea publicului în instituții. CCR ar fi trebuit să găsească un echilibru între protecția democrației și respectarea principiilor statului de drept.
3. Idealismul lui Socrate și pragmatismul lui Machiavelli nu sunt neapărat incompatibile. Instituțiile democratice trebuie să își ghideze acțiunile după principii morale clare și să rămână flexibile pentru a răspunde provocărilor. În acest sens CCR trebuie să își reevalueze rolul și să își alinieze deciziile cu principiile fundamentale ale statului de drept. În urma dialogului cu Legile, Socrate a motivat refuzul de a evada din închisoare prin crezul său: cetățeanul bun respectă și legile rele, pentru a nu-i da prilej cetățeanului rău să nu le respecte pe cele bune.
4. Ignorarea acestor lecții istorice riscă să transforme instituțiile din piloni ai democrației în instrumente ale instabilității, afectând negativ încrederea cetățenilor în procesul democratic
În călătoria lor către educație, indivizii sunt prizonieri metaforici în interiorul unei peșteri – limitați doar la ceea ce știu și înțeleg deja, ei nici măcar nu știu cât de mult nu știu!. Umbrele de pe perete care le par reale pot fi considerate ca fiind „ignoranță acceptată” sau „semicunoaștere”.
Vezi https://www.thecollector.com/hidden-meaning-plato-cave-allegory/
Excelent, felicitări! Scurt și la obiect, fără flasneta unor comentarii sau comentatori…
Felicitări pentru elocința analizei!
Nu stiu cat de corecta a fost, juridic, decizia C.C. Legile sunt interpretabile, indefinit interpretabile, iar ´misiunea´ avocatilor e aceea de a le indrepta intr-un sens sau altul, dupa interesele clientilor, nu ne putem astepta la o ´obiectivitatea pura´ de la acestia. Iar aceea a judecatorului e de a lua o decizie, in general, la randul ei, atacabila, daca tot se fac asocieri filozofice sau religioase despre ambiguitatea proverbiala a legilor se poate spune ca e kafkiana. Iar in regimurile moderne, secularizate, legea nu e ceva cazut din cer, hieratic, ci ceva ce suporta continuu modificari, facut de oameni. Socrate si-a pus in joc propria viata, ca exemplu, dar ma indoiesc ca ar fi pus in joc si viata comunitatii sau a Cetatii, in numele legilor ( care trebuie sa serveasca tocmai Cetatii ) in caz de pericol major .
Trebuia poate ca C.C. sa lase democratia sa se sinucida, in numele libertatii democratice ? E prevazut undeva asa ceva ? Sacrificam democratia in numele principiilor democratice ? Mi se pare o ingenuitate suspecta. E ca si cum un politist care ia pe sus un sinucigas e acuzat apoi ca l-a bruscat si i-a incalcat drepturile. Situatia actuala, cu ascensiunea populismului sau anarho-populismului global se datoreaza unei slabiciuni a democratiei liberale, prea marii tolerante fata de intoleranta, are un sistem imunitar debilitat, poate din obisnuinta si comoditate, adica o lipsa de decizie prompta.
Deci e nevoie in ultima instanta de o decizie. Cred ca autorul cunoaste ceva din conceptiile lui Carl Schmitt. Acesta critica un anumit decizionalism liberal, de care se servea in deconstruirea pozitivismului legal. Decizionalismului liberal el ii contrapunea un decizionalism calificat, ´organic´ ( calitativ, zicea ), existentialist si, in perioada nazista, etnic si chiar rasist. E celebra definitia pe care a dat-o ´teologiei politice´, conform careia la origine toate conceptele politice sunt teologice. Trebuie sa existe un agent ultim, decizional, altfel e un regressum ad infinitum si un vid de autoritate. In democratia liberala decizia C.C. are rolul deciziei suverane, ultime, inatacabile. Exista situatii de criza, de urgenta, indiferent daca (mai) sunt prezentate ca atare, in care nu mai sunt urmate caile legale obisnuite, prea greoaie si adesea contradictorii. Exista o ordine a prioritatilor, de ex., cand iti arde casa, cand viata copiilor este pusa in pericol, in situatii de pericol major, existential, nu mai stai sa consulti Codul penal. Totusi, decizia nu e arbitrara, cum e cazul in decizionalismul sau voluntarismul de tip fascist.
Cand democratia insasi este pusa in pericol, legalitatea si, la limita, insasi existenta ( cazuri de securitate nationala ), evident ca nu se poate permite unui agent antidemocratic sa beneficieze de ordinea democratica, pt. a o submina. Ideal este, fireste, ca asemenea situatii sa fie prevazute si contracarate, pe caile legale obisnuite, si existau destule motive pt. a impiedica astfel de candidati, fie si pt. propaganda fascista deschisa, interzisa prin lege, etc. Poate fi vorba de subminarea ordinii de stat. Dar, sa zicem ca interpretarile sunt deschise si in asta consta frumusetea democratiei liberale, ca are rabdare si cu inamicii ei. Cam prea multa.
Ma frapeaza trimiterile la vechii filozofi, mistici si chiar la exegeza biblica, metaforologie, in cadrul legalist arid, ceea ce chiar creeaza o atmosfera kafkiana, magico-realista. Interpretarea Pomului cunostintei mi se pare ciudata, ma mir ca nu sunt pomeniti exegetii respectivi. Pt. ca e evident relativista, cred ca e vorba de o interpretare ´traditionalista´, nu traditionala. ´Binele´ e inteles ca obicei batatorit de ´istorie´, de experienta, chiar daca nu e perfect, ´raul´ este orice incercare de schimbare si ameliorare, vazute ca periculoase, ´revolutionare´, este o conceptie, etatista la baza, a ´statului de ordine´, sau cam asa ceva. Dar ce ´experienta´ aveau primii oameni ?, cand evident greseala lor a fost cauzata tocmai de lipsa lor de experienta, de inocenta lor ´cruda´ ? Un asemenea recurs la ´istorie´ nu isi are locul. Aceea a fost prima lor ´experienta´, cu un continut vadit erotic, nu juridic.
eu înțeleg că e greu să te dai jos din tramvaiul anarho-populist, mai ales dacă ai prins un loc pe scaun. de tribun. dar deja e prea mult.
„Socrate si-a pus in joc propria viata, ca exemplu, dar ma indoiesc ca ar fi pus in joc si viata comunitatii sau a Cetatii, in numele legilor ( care trebuie sa serveasca tocmai Cetatii ) in caz de pericol major .
Trebuia poate ca C.C. sa lase democratia sa se sinucida, in numele libertatii democratice ? E prevazut undeva asa ceva ? Sacrificam democratia in numele principiilor democratice ? ”
Orice lider de stat care decide – precum Zelenski – să-și apere țara o face riscînd viața comunității și a Cetății, in numele legii și din onoare. Da, riscul face parte din viață și din politică, iar cine nu e dispus să riște n-are decât să se retragă in peșteri.
Democrația NU se poate sinucide, este imposibil. Asta e o mare și obosită inepție și e jenant că mai e folosită incă in retorica anarho-populistă. Chiar și ca figură de stil tot stupidă e personalizarea victimizantă a democrației.
La fel de stupid, ridicol și megaloman totodată este și imboldul avocaților de duminică anarho-populiști care pretind că apără biata democrație sătulă de ea însăși…băgînd-o in cămașa de forță! Cică joacă rolul de…bunul milițian.
Răstălmăcirea in asemenea hal a unui abuz clar de drept -auzi, neică, validarea alegerilor deja validate ar fi, aoleu, echivalentul sacrificării democrației!- este incă o trăsnaie ultrauzată de atâta de repetare. Democrația NU este mielul vostru, măi mesiilor, ok? Nici al lui CG, nici al tâlharilor pesedenelei. Terminați cu basmele. CCR (=G9) nu poate sacrifica și nici salva democrația, nu e rolul ei, dar o poate șubrezi, grav, din proprie inițiativă (aparent) sau la ordin (așa cum suspectează multă lume). Și a făcut-o. Judecînd in afara legii, in răspăr cu constituția și impotriva regulilor democratice. Cei nouă supremi vor rămâne in istorie ca acei instigatori la anarhism ce au dat elan unei noi generații de demagogi psihopați cu veleități mesianice.
Am spus ca nu polemizez cu comentatorii.
´Personificarea democratiei´. Pai de asta e vorba in interpretarea de mai sus, de personificarea Legilor, prosopopeea legilor, din ˙Criton´ al lui Platon. Acolo pune Socrate ´Legile´ sa vorbeasca, in fata lui Criton, care ii propusese sa fuga din inchisoare. Iar Legile il indeamnau sa nu abandoneze Cetatea parinteasca, era vorba de o aparare a Cetatii. O ´figura de stil´ stupida si desueta !
Entuziastii apoftegmelor filozofice, care ii mangaie la eruditie si enciclopedie, ar putea sa se informeze putin inainte de a fi pacaliti atat de usor, facuti sa creada ca acelea spun inversul a ceea ce spun de fapt.
Socrate era un filozof, ´somer´, traia din pomeni. Nu era print, conducator, lider, nu putea sa ceara altora sa se sacrifice pt. nimic, acesta e obiceiul demagogilor. Oare acum riscul nu e mult mai mare sa lasi tara pe mana unora care sunt exact la antipozii lui Zelenski si se predau si ne predau benevol inamicului istoric ?
Dovada ca democratia se poate totusi sinucide e ca deja s-a mai sinucis, de ex., in republica de la Weimar.
Etc.
´Exegeti ai Bibliei´ ? Ah!, Annick de Souzenelle ( v. nota 7 ), am inteles. Am incercat sa citesc si eu o lucrare ´cabalistica´ a originalei autoare ( ´Simbolismul corpului uman´), care numai exegeza traditionala nu e, e un talmes-balmes indigest si moralist ( de genul, animalele sunt instictele ) cu subtext psihanalitic sau jungian, vag feminist, de pilda, cum ca ar trebui ´sa ne imbratisam cu dragonul interior´, o nunta – nu se stie daca Dragonul e mirele sau mireasa, pt. dansa probabil mire, vreun incubus, deci tipul de absurditate ca binele si raul ar trebui sa se reconcilieze intr-o ´unitate-totalitate´, intr-un ´dincolo de bine si de rau´, s.a. Pe cand un exeget ca Pavel deja avertizase : ´caci ce poate fi comun intre lumina si intuneric?´ ( 2 Corinteni, traducerile difera, ce partasie, etc. ) Scamatoriile lingvistice si pseudocabalistice ale autoarei nu au niciun temei traditional, e vorba de lucrari tipic neospiritualiste, dupa cum f. clar o indica si titlul, profetic-motivational: ´Mergi spre tine insuti´, oh ! …
Mulțumesc pentru citire, recitire, observații și comentarii.
1. Articolul de față nu este nici despre Mircea Vulcănescu, nici despre Nae Ionescu, Faust, Annick de Souzenelle sau Mircea Manoilescu, ci despre ingerința abuzivă – în opinia mea – a CCR în procesul electoral prezidențial. Orice contraargument este admisibil, în măsura în care prezintă un text de lege care ar permite CCR să facă ceea ce a făcut, spre deosebire de textele invocate de mine, care în mod clar nu îi permit acest lucru. În fața unui asemenea contrargument sunt oricând pregătit să-mi schimb opinia.
2. Numele sau ideologia candidaților nu prezintă pentru mine importanță, doar principiul este cel care mă interesează, și anume că în democrație conducătorul este ales de jos în sus, nu impus de sus în jos. În altă ordine de idei, vă asigur că îmi repugnă orice ideologie care împarte oamenii în clase sau categorii, în schimb îmbrățișez orice idee care unește oamenii prin ceea ce avem în comun, și nu ne divizează prin ceea ce avem diferit.
3. În privința autorilor menționați mai sus, inclusiv Marx, la fiecare găsesc unele idei cu care rezonez și altele care îmi displac; sunt însă împotriva noii tendințe de a arunca peste bord întreaga operă a unui autor pe motiv că a spus sau a făcut cândva ceva ce acum nouă ni se pare nepotrivit. Dimpotrivă, mi se pare mai inteligentă soluția unei site, cu ajutorul căreia să dis-cernem ideile valoroase (pe care să le păstrăm) de cele nocive (de care să scăpăm).
4. Despre noțiunile de Bine și Rău în textul ebraic al Genezei au scris și alți autori, de la care a preluat și doamna de Souzenelle traducerea, nefiind descoperirea dumneaei. Am indicat-o ca sursă în text, pentru că este cel mai recent loc în care am găsit această idee. Într-o lucrare științifică pe această chestiune, bineînțeles că ar fi necesară o bibliografie mai vastă, dar nu într-un simplu eseu, care are o cu totul altă temă. Și aici un contraargument ar fi oricând admisibil, dar în sensul de a indica un autor care arată că această traducere ar fi greșită.
În rest, vă doresc La mulți ani și sănătate!
Cu stimă,
E.J.Prediger
Va multumesc si eu pt. raspuns.
M-am extins f. mult, de fapt am divagat, m-am dus in directiile care ma intereseaza, cultura interbelica. Caracterele mentionate in articol isi au rolurile lor, in plus, o incercare hermeneutica a textului tr. sa ia in considerare multe alte aspecte dar, e corect, nu era locul in comentarii, dar macar aici obiectiile pot fi vazute.
Din toate cate le-am scris aspectul cel mai important mi se pare ´demonismul crestin´ al lui Nae Ionescu, pt. ca am vazut ca sunteti intr-adevar pasionat de subiect. ´Demonism crestin´, pare ceva oximoronic, absurd, dar nu e chiar asa. Bine, ´crestin´ intre ghilimele, postcrestin, un Crestinism ´literar´ si cultural, exact cum era acela al decadentilor reactionari catolici, estetist, un medievalism romantat in care Catolicismul era mai mult un decor, unul wagnerian. Ex. mai tarzii sunt la Bataille si chiar la Foucault, la acestia fascinatia, una morbida, era pt. ´Bunul Dzeu si Diavol´ deodata, mai mult pt. cel din urma, pt. sfintenie si pacat, pt. Jeanne d´Arc si Gilles de Rais, de asemenea, pt. ´carne, moarte si Diavol´ ( M. Praz). Facinatia ´Profesorului´ pt. Faust si Mefistofel a fost mostenita si de principalul sau discipol, M. Eliade, care o marturisea prin Jurnale, era un laitmotiv, un motto, un ghid , interpretarea mai teoretica fiind oferita in ´Mefistofel si androginul´. Nae Ionescu incerca o fortare a ´mantuirii´, asa cum o fi inteles-o el, se pare, ceva colectiv sau ´holist´, prin ´pactul demonic´ sau transgresiune, nu era singurul, era o adevarata moda in epoca. Un fel de ´prometeism´, dar aceasta fortare voluntarista, virila, asa-zis ´eroica´, a credintei, s-a pastrat, in forme mai camuflate si diluate, in existentialismul de mai tarziu, s-a spus ca acesta ar fi un ´nihilism´ religios, dat fiind nominalismul, psihologismul si subiectivismul, etc., ceva f. diferit, ba chiar opus, de spiritul crestin clasic, deci ceva esential ´modern´ sau mai degraba modernist, experimentalist, ´vitalist´ si, mai ales, fundamental estetic si ca atare amoralist ( proclamat totusi ´realist´, ´onest´, etc., moda nietzscheanismului care facea ravagii ). Oricum, e vorba despre un Crestinism post-religios, cu tendinte fundamentaliste, ´muscular´, ´dionisiac´-febril, de un misticism obscurantist si irationalist specific epocii, ideologizat, deci exact un nihilism mistic. Acelasi Eliade, care nu era crestin, ci mai degraba ´neo-pagan´, lauda miscari evanghelice americane sau fundamentalismul calvinist, pe care mai tarziu le-a detestat – doar pt. intransigenta lor. Crestinismul etno-nationalist predicat de Nae si Crainic ( cu toate neintelegerile lor personale) era in stil maurrasian iar Maurras nu numai ca nu era crestin, era anti-crestin, visand la un Catolicism ´corectat´, roman, politizat, Crestinismul primitiv si autentic fiind si pt. el o subversiune revolutionata orientala, antiromana, ´Bolsevismul antic´, etc. Deci e vorba de o preluare si deturnare a Crestinismului oarecum din interior, ceva profund subversiv. Intelectualii conservatori, de regula foarte superficiali, caldicei sau conformisti, cu toata aceasta istorie tenebroasa, par sa nu sesizeze acest ´demonism´, in cazul in care nu sunt la randul lor sub vraja lui.
La multi ani !
Dar iata, ma intind si mai mult!
Am citit si eu putina literatura crestina traditionala si nu am intalnit nicio exegeza similara, care sa relativizeze Binele si Raul ( desigur, Binele e absolut, raul nu poate fi decat relativ la bine, pe care il paraziteaza ). Dar autoarea mentionata pretinde ca se bazeaza pe traditii cabalistice. In aceasta privinta recomand lucrarea fundamentala a Prof. M. Idel, tradusa si in romana, ´Raul primordial in Cabala´, ideea esentiala acolo si amplu documentata fiind ca ´raul primordial´ provine dintr-o stare primara nediferentiata, embrionara, de ´haos´, ceva verde, ´crud´, asa cum erau titanii in mitologia greaca. E cumva invers decat in interpretarea doamnei, pt. ca ´raul´ apare ca anterior interventiei formative si cosmogonice, etc. Dar e posibil ca autoarea, care are cunostinte de ebraica, sa fi luat de undeva, interpretarea pare a avea ceva rabinic, intrucat apara legea.
Dar altceva mi se pare interesant. Tema favorita a autoarei, ´nunta cu dragonul interior´, e evident una jungiana, aceea a integrarii ´umbrei´, dublului intunecat, ´nefartatului´ ( doppelganger, ´golemul´ care bantuia imaginatia expresionistilor ), iar Jung propusese o alternativa mai volkisch si mai mistica la psihanaliza freudiana prea rationalista si´semita´. Exact aceeasi e tema favorita a lui Eliade, dezvoltata in ´Mefistofel si androginul´ (si nu numai) , Eliade, influentat si el de atmosfera de la Eranos-Ascona. S. Wsserstrom a dedicat o intreaga lucrare acestui tip de misticism, integrarii contrariilor intr-o ´unitate-totalitate´, coincidentia oppositorum ( misterium conjunctionis, la Jung ), ceva ´holist´, cum spuneam, dar si vag nietzschean, topire a binelui si raului intr-un ´dincolo de bine si de rau´ asimilat clar cu Haosul primordial, deci un tip de misticism antinomianist, anarhist ( Wasserstrom se ocupa si de Scholem ) si ´neo-gnostic´. ´Haos´ care , cum explica Prof. M. Idel ( care a scris si lucrarea despre Eliade, de la magie la mit, in care dezvolta despre pasiunea lui Eliade despre ´orgiile mistice´, manifesta literar inca din vremea adolescentului miop … ) , haos care era in gandirea cabalistica tocmai imaginea ´raului primordial´ (tohu) , personificat mitologic prin Dragon.
Dna Marta Petreu demonstrase plagiatul lui Nae Ionescu dupa autoarea aia mistica de la inc. sec. , nu-mi vine acum numele, citez dintr-un interviu, cuvintele dnei M. Petreu :
https://www.catavencii.ro/marta-petreu-probabil-ca-voi-mai-fi-executata-public/
´Probabil că voi mai fi o dată executată public, după nu știu cîte execuții, ultima sau penultima, nu mai știu, făcută de un anume Liviu Bordaș, cu suportul intelectual, moral și editorial al lui Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu. Atunci, cei trei, în excelenta lor colaborare, aproape m-au omorît. Bordaș a folosit titlurile volumelor mele de poeme drept titluri ale capitolelor din cartea lui… Am fost batjocorită ca nimeni altul, cu tot ce am scris eu, cu întreaga mea poezie. Iar Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu mi-au eliberat, sub semnăturile lor, un certificat public de prost. Le înțeleg celor trei și devoțiunea pentru Nae Ionescu, și sentimentele pe care mi le poartă, și faptul că l-au apărat în felul ăsta pe Nae Ionescu de acuzația c-ar fi plagiat. Am obligația să-i felicit pentru succesul operațiunii lor. ´
In fine, legat de subiectul articolului, si eu inclin sa cred, daca e sa dau credit unor intelectuali mult mai informati ca mine, ca C.C.R. in coordonare cu eminente politice si de alt fel a recurs la manevre, nu ar fi pt. prima oara, iar situatia actuala are atat cauze externe, dar mai ales interne.
Va multumesc pt. raspuns si pt. rabdare.
Mai scrisesem un raspuns inaintea celui de mai sus, care in lipsa pare nepoliticos si aproape ininteligibil, nu stiu de ce nu a intrat, unele intra mai tarziu, sper sa apara totusi. Nu-l mai reiau.
Legat de problema juridica, nu m-am pronuntat si nu ma pronunt, orice decizie e in esenta o problema de interpretare a legilor, depinde cum le combini pt. ceea ce iese, cu cat ´speta´ e mai ambigua, mai complicata si fara precedent, cu atat rezultatele sunt mai imprevizibile si, da, manipulabile. Dupa cate stiu deciziile C.C. creeaza precedentul si articole de lege, nu stiu daca exprimarea e tocmai corecta. Probabil ca in decizia C.C.R. sa fi intervenit alti factori si catastrofa sa se datoreze in buna masura iresponsabilitatii ´actorilor´ interni, – dupa cum a iesit la iveala, dar interferenta straina, nu doar ruseasca ( iata ce face Musk!, eu cred ca o posibila reticenta a ´autoritatilor´ in discutarea publica poate fi datorata si amestecului din alte zone, de fapt si se mentiona ca atacurile au venit din diferite tari, ca aceea trumpista, cum e cazul cu B. Parscale, de acolo par a veni hologramele I.A., cel care a mai vizitat Romania in trecut si a avut legaturi cu cercuri ´suveraniste´-dughiniste ) e ceva cert, de fapt vizibil cu ochiul liber, de mult timp. Asa ca, ´prin accident´, daca nu prin intentii, decizia C.C.R. s-a dovedit, provizoriu, salvatoare, altfel nu mai discutam public acum chestiunea. S-a oferit un ragaz in care s-ar mai putea corecta ceva, dar dupa cum merg lucrurile pare mai degraba gaz pe foc …
La multi ani !
Orice contraargument este admisibil, în măsura în care prezintă un text de lege care ar permite CCR să facă ceea ce a făcut, spre deosebire de textele invocate de mine, care în mod clar nu îi permit acest lucru.
Dle Prediger, am reluat citatul de mai sus pentru că ceva nu se potrivește. Dacă articolul dumneavoastră, abundent în argumente și informații, pare că invită la dezbatere, condiționarea contraargumentelor de indicarea vreunui text de lege care ar permite CCR sa facă ceea ce a făcut, reduce întreaga dumneavoastră strădanie la afirmația “CCR nu avea dreptul să facă ceea ce a făcut“. Ce rost mai aveau in articol pilda lui Socrate sau notele anexate? Niciunul și e păcat.
Cu siguranță L.A. se va apăra singură/singur, dacă va considera necesar, dar în comentariul anterior celui la care răspundeți domnia sa afirmase deja că legile și constituțiile nu sunt hieratice, ci sunt făcute de către oameni și suportă continuu modificări. Implicit LA recunoaște ca nu există un text care să reglementeze favorabil intervenția CCR *, dar deschide drumul spre o altă dezbatere înrudită: dacă nu avem (încă) o lege, prin care să se evite un dezastru iminent, cum trebuie procedat? Ignoram pericolul si ne comportăm procedural ca funcționarii publici perfecți sau reacționăm totuși?
* A-i cere ulterior lui LA să ofere acel text de lege inexistent, eludând deci cele scrise de domnia sa, este cel puțin neelegant. Părerea mea!
Atita vreme cit o institutie nu are autorizatia de a face ceva nu trebuie sa isi aroge dreptul de a face acel ceva.
Suspendarea alegerilor nu intră în competența CCR, aceasta fiind o atribuție care revine autorităților executive sau legislative, în funcție de circumstanțe, cum ar fi:
Starea de urgență sau asediu: Conform articolului 93 din Constituție, Președintele României, cu aprobarea Parlamentului, poate lua măsuri excepționale care ar putea afecta desfășurarea alegerilor, cum ar fi amânarea acestora.
Legea electorală: Deciziile privind organizarea sau reprogramarea alegerilor sunt luate conform legii electorale, de către Guvern, prin Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), sau Parlament.
Curtea Constituțională a României (CCR) nu are competența de a suspenda alegerile. Rolul CCR în ceea ce privește procesul electoral este strict reglementat de Constituția României și de legile specifice. Acestea îi atribuie atribuții precum:
Validarea alegerilor prezidențiale: CCR validează rezultatele alegerilor pentru funcția de Președinte al României, conform articolului 146 litera f) din Constituție.
Verificarea constituționalității legilor și hotărârilor: CCR poate examina constituționalitatea legilor care reglementează alegerile, dacă acestea sunt contestate.
Soluționarea contestațiilor: CCR soluționează eventualele contestații privind organizarea și desfășurarea referendumurilor naționale sau alte aspecte care i se adresează conform legii.
Am înțeles că mizați pe varianta funcționarului public perfect. Este okay pentru mine.
Totuși pot estima cu destula precizie că la momentul aprobării Constituției, când inca nu existau TikTok sau FB, specialiștii în drept constituțional nu au fost destul de vizionari să prevadă că rețelele de socializare vor putea fi folosite în lupta electorală.
Jocul la offside nu a existat înainte de introducerea regulilor respective și nu era sancționat. Ulterior au fost finisate regulile, a.i echipa în apărare sa nu abuzeze de regulă. Dar aici vorbim de fotbal, nu de siguranța unei țări. Avem dreptul de a interveni în timp util pentru a evita o catastrofă națională sau ne agățăm de cele elaborate cândva de specialiștii fără viziune? Asta este ceea ce mă interesează.
@L.A. 30/12/2024 La 15:40
„În anul 1926, aflat într-o misiune economică în Italia, îl cunoaște pe dictatorul fascist Benito Mussolini, al cărui admirator devine.”
La colaborationistii machiavelici din tabara sionista/factiunea revizionista, a caror urmasi au ajuns sa fie numiti, in Israel, ultranationalisti, v-ati uitat?
Cateva exemple de nume veti gasi legat de Betar si „Academia Navala Betar” – cea din urma ca apropo simpatia/coniventa fata de/cu Mussolini/fascismul.
Ehei, câți admiratori a avut Mussolini și cât de puțini au rămas consemnați de istorie… Și numai acei puțini sunt stigmatizați pentru asta. Așa se scrie/citește istoria: selectiv.
Dintr-un articol luat la întâmplare de pe internet, dintre sutele oferite de orice motor de căutare solicitat să scotocească texte care conțin cuvintele „roosevelt” „praised” „mussolini”:
„Roosevelt himself once called Mussolini “admirable,” adding that he was “deeply impressed by what he has accomplished.” Mussolini returned the compliment with adulatory praise, writing of Roosevelt’s many reforms, “Reminiscent of Fascism is the principle that the state no longer leaves the economy to its own devices … Without question, the mood accompanying this sea change resembles that of Fascism.””
„Unfortunately for the left, it turns out that Franklin Delano Roosevelt (FDR) and other key Democrats were actually fans of Adolf Hitler and his Italian fascist copycat Benito Mussolini. ”
„Istoria este agitată ca un AR-15 de către stânga americană atunci când pare să se potrivească cu viziunea lor îngustă asupra lumii, dar este ignorată atunci când se dovedește a fi mai puțin flexibilă decât punctele de discuție pe care Barack Obama i le dă lui Chris Matthews pentru a provoca acea „ emoție” prezidențială.”
https://dailycaller.com/2016/12/13/fdr-praised-mussolini-and-loved-fascism/
Pe langa cele 3 puteri clasice (legislativa, executiva si judecatoreasca) se pare ca in ultimii ani, in Romania si-a facut aparitia o putere noua: Puterea Constitutionalitatii, reprezentata de CCR.
CCR a ajuns un fel de „stat in stat” in Romania, atribuindu-si in numele Constitutiei puteri pe care nici Constitutia nu i le da. Cam acelasi lucru facea Inchizitia in Evul Mediu cand in numele Domnului si al Bisericii Catolice isi rezerva dreptul de viata si de moarte pentru oricine avea chef, drepturi care erau bineinteles abuzive si total pe dos cu morala crestina.
9 oameni din CCR au ajuns sa aiba mai multa putere decat toate celelalte institutii ale statului la un loc in Romania, si mai multa putere decat 9 milioane de romani. Pana acum vreo luna CCR era inca pe tusa la incalzire, dar cu anularea turului 1 la prezidentiale, CCR a intrat pe teren in pantaloni scurti, tricou si adidasi cu crampoane, in rolul pe care nu i la incredintat nimeni de „institutie-jucator”. Vin timpuri interesante in toata lumea, dar peste noi romanii vin vremuri ciudate tare de tot…
Nu e CCR, e SUA, amintiti-a ca au mai anulat odata un proces electoral, referendumul de demitere a omului lor Petrov.
In sfarsit un comentariu pertinent in legatura cu hotararea CCR de anulare a alegerilor, obligata fiind de a lua decizia,incalcand legea si constitutia sub amenintarea fortelor politice care au facut numirile,serviciile de forta,si ai altor actori statali din Romania.Precedentul facut de ccr prin anularea votului fara dovezi in sensul viciierii alegerilor patronate de ciumele comasate si nu numai manipularea alegatorilor prin latrine si tik-tok.Calin Georgescu nu a aparut din neant,a fost propulasat de servicii secrete romanesti tradatoare de tara,finantarea pnl din bani publici,finantarea unor antreprenori fara culoare politica ,presupusa finantare rusa,sprijinul celor 18000 de biserici pastorite de bor srl si alte culte,sprijinul majoritatii din armata care primesc pensii speciale si stipendii pt.a-si arata muschii si a crea instabilitate pana obtin beneficii maxime.Este de_a dreptul dezgustator ca ditamai aparatul represiv ,pt.a-si acoperi incompetenta da vina pe Gergescu si cativa gainari care-i asigura paza inducand in societate manipularea ca vin legionarii cu lista de jurnalisti , consultanti politici,oameni de rand care vor fi atacati cu furculite,linguri,macete,cutite de bucatarie,pistoale de copii.Din pacate am intrat in randul tarilor bananiere in care democratia este transformata in dictatura de ccr , ciumele comasate si servicii.