luni, mai 20, 2024

Are zmeul drepturi? Despre umanitate si reguli

War with us will solve nothing.

– He says, ‘For Orcs, war solves everything’.

Warcraft, Legendary Pictures, 2016

Nu știu alții cum sunt, dar mie în tinerețe îmi plăceau jocurile video. Mă rog, și acum îmi plac, dar nu mai am timp pentru ele… Iar unul dintre jocurile favorite era Warcraft. Așa că am așteptat cu nerăbdare lansarea filmului omonim. Trebuie să mărturisesc că mi-a plăcut și filmul, deși nu este o capodoperă. Dar îmi amintea de vremurile când aveam timp să mă joc… Ei bine, filmul arată (în tușe destul de groase, dar când este vorba despre ființe nedelicate este de așteptat) cum și orcii sunt oameni. Un fel de Shreck… Iar oamenii pot fi mai răi decât orcii. În film (ca și în joc), orcii nu sunt ființe umane (ei provin dintr-un alt univers). Totuși, ei acționează după tiparul societății umane: sunt organizați social (în hoarde), au obiective pe termen lung (să cucerească teritoriul uman) și reguli după care se conduc (un fel de cod al onoarei vânătorești). În rest, orcii (cel puțin soldații) sunt mult mai puternici decât oamenii și sunt plasați într-o relație antagonică.

Mi-am amintit despre aceste lucruri în momentul în care am observat că se generaliza referirea ucrainenilor la soldații ruși ca fiind „orci”[1]. Este evidentă aici tendința universală de a-l asocia pe dușman cu o ființă plină de cruzime[2]. În definitiv, dușmanul trebuie distrus[3]. Este mai mult decât un eufemism[4]. De asemenea, pentru a „ușura” sarcina propriilor trupe, este util ca oamenii „noștri” să nu se gândească la cel aflat de partea cealaltă a frontului ca la un (alt) om, ci ca la o ființă non-umană care poate fi ucisă fără regret[5]. Este aici și o oarecare componentă morală care așază viața umană deasupra vieții altor ființe (neumane). Tocmai de aceea, „fraternizarea” trupelor aliate cu cele germane de-a lungul Frontului de Vest din zilele de Crăciun ale anului 1914 a reprezentat un afront adus ideii de război total. Și de aceea, recentele atacuri din preajma Revelionului 2022 din Ucraina (de ambele părți) arată ce înseamnă un război „serios”. (Am preferat să mă refer la Revelion pentru că nu există o zi unică de celebrare a Crăciunului în cele două tabere.)

Dar se întrezărește și o altă fațetă, asupra căreia aș vrea să mă aplec în continuare. Ca orice sistem normativ (inclusiv cel moral), dreptul este centrat pe ființele umane. Simplist vorbind, numai oamenii pot avea drepturi. Prin urmare, atunci când îl dezumanizezi pe dușman, îi refuzi capacitatea de a avea drepturi, adică de a fi protejat de către regulile juridice. Când ești angajat într-un conflict armat, această atitudine poate părea justificată. În definitiv, am ajuns la război pentru că nu am reușit să ne înțelegem în privința aplicării unui set de reguli. Și vom ieși din război atunci când vom negocia termenii păcii. Nu, nu săriți pe mine că nu am priceput nimic din acest conflict. Nu am făcut altceva decât să enunț câteva truisme: orice război pornește atunci când părțile nu pot găsi o cale negociată de atingere a obiectivelor (divergente); după orice război, situația ulterioară se finalizează cu un acord de pace care să stabilească modul de continuare a relațiilor dintre părțile implicate. Din acest punct de vedere, conflictele „înghețate” nu sunt de fapt războaie terminate, ci sunt încă în curs. Chiar și pe durata războiului există o serie de înțelegeri între beligeranți și alte părți (mai mult sau mai puțin) implicate. Așa cum rezumă o replică din Warcraft situația, „– You have all called on Stormwind in the past either for troops or arbitration. If we do not unite to fight this enemy, we will perish. Stormwind needs soldiers, arms, horses… – Ha! We have our own kingdoms to look after”.

Imaginați-vă o ipoteză de „război în miniatură”; un meci de box (sau orice alt sport de contact). Înaintea meciului, cei doi pugiliști sunt angrenați într-un ritual prin care își desconsideră adversarul ca fiind un sportiv (dacă nu cumva și o ființă) inferior. Echipele tehnice construiesc această rivalitate pentru ca lupta din ring să fie cât mai apropiată de o bătălie reală. Apoi, însă, lupta începe și… se aplică un set de reguli. Cei doi luptători au un mișcări permise și mișcări nepermise, lupta este segmentată în reprize, există un juriu care apreciază punctele corect câștigate de fiecare sportiv. În momentul în care aceste reguli sunt încălcate, există o sancțiune. De exemplu, atunci când Mike Tyson l-a mușcat de ureche pe Evander Holyfield în celebrul meci de box din 1997, Tyson a fost descalificat și a pierdut meciul.

La fel ar trebui să se întâmple și în război. Cel ce folosește mijloace care sunt considerate neoneste, ar trebui să fie penalizat. De către cine? De către arbitri. Cine sunt aceștia? Aici intervin dificultățile în practica internațională. Un răspuns simplu ar fi că este vorba despre marile puteri care ocupă locurile permanente în cadrul Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite. Dar istoria a demonstrat că acești arbitri nu sunt atât de imparțiali pe cât ar trebui. Și totuși, comunitatea internațională poate să opereze în acest rol. Uneori este manipulată (a se vedea cazul armelor de distrugere în masă de care a fost acuzat Irakul înainte de războiul din 2003), alteori refuză să intervină (ocuparea Crimeii din 2014), dar, de regulă, după o analiză atentă (fie ea și post factum), comunitatea internațională are o reacție. Să nu uităm că în spații geografice aflate la antipozi, atât codul cavaleresc european, cât și Codul Bushido japonez implicau și ele anumite reguli. Astăzi ele se reflectă într-o serie de tratate internaționale cu privire la situația prizonierilor de război sau a victimelor civile.

Problema este dacă aceste coduri trebuie respectate față de ființe considerate non-umane. Atunci când cavalerul fără teamă și fără prihană se luptă cu balaurul mai respectă el codul? Se pare că da. Prâslea cel voinic, atunci când se luptă cu zmeul, alege „lupta dreaptă” și ambii respectă regulile acesteia. Dar alte forme de aristeia nu sunt la fel de clare. De exemplu, în Preda Buzescu de Dimitrie Bolintineanu, Preda și tătarul par să se lupte „drept” o vreme, până „când tătarul scoate o secure mică”, moment la care și Preda recurge la o armă albă și îl lovește „cu măciuca”. A fost o luptă dreaptă, sau vedem aici problema care astăzi poartă numele de „escaladare” a conflictului? Alteori, chiar dacă lupta este dreaptă, modul în care învingătorul tratează pe învins poate fi blamabil. Celebra scenă în care Ahile refuză să-i acorde lui Priam trupul mort al lui Hector arată cum nerespectarea regulilor este blamabilă chiar și în cazul unui mare erou războinic. În toate aceste situații, în care eroii se angajează în „luptă dreaptă”, ideea de corectitudine, adică de respectarea unor reguli este subînțeleasă. Chiar și atunci când adversarul este non-uman…

Se afirmă uneori că mulțimile de oameni capătă o viață a lor și că, scăpate de sub control, devin un monstru lipsit de orice moralitate. Într-un război unde forțele armate ajung să fie încleștate într-o luptă surdă mai degrabă împotriva adversarului decât pentru cucerirea unor teritorii, această constatare poate căpăta accente infernale. Așadar, paralela cu lupta voinicească între doi eroi nu este una potrivită pentru conflicte de acest tip, care implică formațiuni militare extinse. Poate din această cauză, în dreptul organizațiilor (indiferent dacă vorbim despre dreptul public sau despre cel privat) se discută mai degrabă despre puterea de reprezentare decât despre voința de a face ceva. Pentru că mulțimile (de indivizi) nu pot avea o voință proprie, ci ele urmează o voință a unor persoane care acționează ca reprezentanți. Iar puterea este mereu periculoasă pentru că are tendința de a corupe. Așa cum magul Medivh din Warcraft ajunge să facă lucruri abominabile pentru că pur și simplu poate. Iar când ucenicul Khadgar îl întreabă „– Guardian, what is the fel?”, răspunsul vine automat: „– A magic unlike any other. It feeds on life itself. It pollutes the user, twisting everything it touches. It promises great power but it exacts a terrible price”. Dorința de a fi luat în serios ca o mare putere pare să acționeze la fel (sic!)… Căci „the fel is born of death, must have a price. A price paid in lives taken”.

În acest peisaj cu oameni și orci, dreptul se află în impas. Și asta pentru că dreptul este un sistem de relații interumane. El nu acceptă relații între oameni și alte specii[6]. (Totuși, în universul Warcraft pare că erau acceptate mai multe specii: „More of our villages burned tonight. One of them is the village of my birth. I cannot imagine what horrors you have been through, Garona. But this does not need to happen. We have peace in these lands for many years now. Peace between races from all over the world. (…) There is a life here for you, Garona. With us. A life of freedom. If you want it.”) Orice nu este uman va fi considerat un obiect, cu care nu se poate intra în relație. Dacă încep să vorbesc cu mașina mea, înseamnă că am o problemă, așa cum a demonstrat-o magistral Stephen King in Christine. Din punctul de vedere al juristului, și faptul că îi vorbesc cățelului meu este la fel de problematic. Altfel spus, animalele sunt tot obiecte, ele nu pot pretinde că au drepturi proprii. Este adevărat că dreptul nu a fost (încă) pus în poziția de a califica o ființă non-umană care acționează autonom și poate comunica ceea ce gândește. Este posibil să o facă atunci când va trebui până la urmă să decidă ce loc ocupă inteligența artificială… Deocamdată, ea este tratată tot ca un lucru creat de oameni care trebuie să fie ținuți răspunzători pentru acțiunile (autonome? ale) inteligenței artificiale[7].

Și în acest punct intervine marea dilemă. Dacă raporturile juridice există numai între persoane (adică, oameni priviți ca subiecte de drept), atunci ce relații poți avea cu un orc? Cel mult, poți spune că răspunzi pentru ceea ce face orcul în cauză, în ipoteza în care se dovedește că se află sub controlul tău. Dar dacă orcul nu este al nimănui, atunci nu mai ai ce face. Dai vina pe fatalitate și accepți pierderea cauzată. Este ca atunci când te duci în mijlocul oceanului să înoți și ești atacat de rechin. Nu ai pe cine să dai în judecată pentru daunele cauzate de atac. Nu de alta, dar nu cred că ai o adresă fixă unde să-l citezi pe Poseidon în proces… Exact această problemă au întrevăzut-o și ucrainenii atunci când au cerut propriilor cetățeni să nu mai afirme că „orcii” au cauzat tot felul de pagube (umane și materiale), ci să identifice în mod corect pe autor ca fiind soldați ruși[8]. Această „umanizare” nu are nimic de a face cu vreo latură morale (sunt și ei oameni), ci cu posibilitatea de a-i face răspunzători pentru acțiunile săvârșite. Într-adevăr, raportul juridic are două laturi: pe de o parte permite definirea unor drepturi, pe de altă parte, el justifică instituirea unor responsabilități pentru subiectele implicate. Așadar, dorința de a dezumaniza inamicul trebuie să lase locul înțelegerii faptului că nu poți să negi că te afli într-o relație cu el. Așa cum îi explica Lothar lui Garona, „– You think you are fearsome. Orc children have pets more fearsome than you. –We’re not trying to be fearsome, Garona. We are trying to protect our people, our families. If you help us. I give you my oath. You will have your freedom”.

Iată cum dreptul poate să civilizeze chiar și un conflict atât de sângeros precum cel pe care îl vedem zilnic lângă noi. Și da, la un moment dat se va pune problema răspunderii pentru faptele comise în timpul conflictului (de ambele părți implicate). Pentru că ei sunt oameni și sunt legați de raporturi juridice. Războiul nu aneantizează dreptul, nu este o stare de excepție în care dreptul este suspendat. Și în cadrul unei cercetări judecătorești s-ar putea să vedem că anumite grupuri rusești nu pot fi făcute răspunzătoare (de exemplu, unitățile de recruți proaspeți care nu apucă nici măcar să lupte), așa cum Durotan nu poate fi acuzat că a invadat tărâmul oamenilor în Warcraft.


NOTE

[1] A se vedea această știre de la începutul conflictului: https://www.hotnews.ro/stiri-razboi_ucraina-25534005-orci-rashisti-noul-limbaj-razboi-din-ucraina-importanta-lui-majora.htm, unde este citată următoarea replică: „Sunt orci pentru că nu îi considerăm oameni”.

[2] Pentru o analiză a conceptului, a se vedea Reinhart Koselleck, Conceptul de dușman, în R. Koselleck, Conceptele și istoriile lor. Semantica și pragmatica limbajului social‑politic, Ed. Art, București, 2009, p. 232‑244.

[3] Pentru o prezentare extrem de interesantă a acestei relații, se poate citi nuvela Dușmanul (Enemy mine) de Barry B. Longyear (traducerea românească este puțin mai veche, la editura Orion, în 1990, dar cartea m-a marcat puternic la acel moment). Sau se poate viziona filmul omonim din 1985…

[4] Pentru o abordare extrem de interesantă în acest sens, a se vedea textul lui Andrei Cornea, Eufemismul, din „Dilema Veche” nr. 943 din 5-11 mai 2022, disponibil la adresa https://dilemaveche.ro/sectiune/editoriale-si-opinii/situatiunea/eufemismul-634581.html.

[5] Nu intenționez aici să analizez acest proces de „spălare a creierului” prin care soldatul este antrenat să poată ucidă fără ezitare, la un simplu ordin. O simplă vizionare a unor filme clasice precum Full Metal Jacket (1987) sau Vânătorul de cerbi (1978) poate fi ilustrativă. Sau, dacă vă plac filmele de acțiune, Rambo: First Blood (1982) poate fi la fel de util. Interesant mi se pre mie cum mai poți să reintegrezi un asemenea om în societate după experiența războiului…

[6] Orcii erau o specie extraterestră, așa cum rezultă din dialogul dintre Lothar și Garona: „– Orc.

– Orc? That’s what you are? Or the beast in the cage was? I know every races in the Seven Kingdoms. I’ve never heard of orc. Show me where you come from.

– This is not orc world. Orc world is dead. Orcs take this world now.

– Not from this world. How did you get here?

– The great gate. Deep in ground and through magic brought us here.”

[7] Propunerea de directivă europeană din 28 septembrie 2022 se referă tocmai la adaptarea cadrului de reglementare în materia răspunderii civile delictuale pentru inteligența artificială (https://commission.europa.eu/system/files/2022-09/1_1_197605_prop_dir_ai_en.pdf). Proiectul de directivă nu face altceva decât să instituie o formă de răspundere obiectivă a persoanei (umane) care a creat sau a pus pe piață sistemul care încorporează elemente de inteligență artificială.

[8] A se vedea https://www.hotnews.ro/stiri-razboi_ucraina-25986934-ucrainenii-sunt-sfatuiti-nu-mai-foloseasca-termeni-noi-pentru-descrie-rusi.htm.

Distribuie acest articol

65 COMENTARII

  1. „Și în cadrul unei cercetări judecătorești s-ar putea să vedem că anumite grupuri rusești nu pot fi făcute răspunzătoare (de exemplu, unitățile de recruți proaspeți care nu apucă nici măcar să lupte)”

    Nu e chiar asa, exista o ordine in care se aplica legea in tara, si recrutarea s-ar putea sa fie ilegala, fiindca incalca drepturile omului, consitutia. O sa spuneti ca au primit un ordin, dar ordinul ilegal nu se executa. Daca intram pe acest teren, explicati procesul de la Nuremberg, fiindca si acolo e foarte discutabil daca ne uitam atent, cum e foarte discutabil si ce s-a intamplat in pandemie.

    Necunoasterea legii nu te scuteste de consecinte. Acei recruti ar fi putut sa refuze executarea ordinului, ar fi putut sa se rascoale. Au incalcat o gramada de legi nationale si internationale ajungand cu arma in mana pe teritoriul altui stat.

    Se va proceda ca in WWII adica se va face un mic Nurenberg asa de ochii lumii, dupa care se va musamaliza totul, se vor inventa niste legende cu care vom trai o perioada, dupa care iar va izbucni. In loc de o analiza corecta, pedepse si masuri ca sa nu se repete.

    Ca observatie, voi acestia cu dreptul, nu va faceti treaba, sunteti formatati pe niste concepte depasite. Ar trebui sa fie gata deja dreptul care ar functiona in cazul ca suntem pe mai multe planete, statii spatiale sau in misiune pe o nava. Sa fie gata dreptul pentru roboti, AI si extraterestri daca trebuie, nu mai zic de alte specii care ne inconjoara. Observ ca sunteti inca pe Montesquieu si interpretati concepte ca in sec 19. Suntem la a cata revolutie industriala, si avem niste legi in care nici juristii nu inteleg, daca am face o analiza, ne-am da seama ca nu exista nici o lege corecta, se contrazic intre ele.

    • Tocmai că m-am gândit și eu la Nurenberg și acolo au fost sancționați comandanții și acei executanți care au depășit limita… Altfel, întreaga armată germană (adică fiecare sokldat în parte) ar fi trebuit condamnați. Nu poți face așa ceva fără să ajungi să vilifici o întreagă națiune, ceea ce este o formă de rasism. Dacă se împotriveau, atunci pot fi priviți ca factori de schimbare și pot fi recompensați la final. Dacă fac mai mult decât li se cere (de exemplu se implică „prea” activ în lupte sau se dedau la prădăciuni), atunci vor fi sancționați. Dar există un punct „de nul” în care nici nu vor fi sancționați și nici nu vor fi recompensați. De multe ori, în drept, se ignoră acest punct pentru că pare că nu are de-a face cu dreptul. În definitiv, cei aflați acolo nu au nevoie de vreo hotărâre judecătorească. Vor să fie lăsați în plata lor…
      Cât privește activismul „nostru, cei cu dreptul”, sunt de acord cu Dvs. Din păcate, dreptul a fost mereu un domeniu conservator… Am fost implicat la un moment dat într-o discuție aprinsă cu doi profesori germani. Unul dintre ei îmi explica foarte doct că nu pot fi bunuri decât lucrurile materiale (pentru că așa zice Codul lor civil). Eu încercam să-i explic că la noi în Codul civil nu avem acea limitare și, deci, activele financiare de exemplu, sunt bunuri. Interesant este că și celălalt profesor german, specializat în zona de active digitale, îmi ținea isonul… Și dreptul se schimbă, dar mai încet decât societatea. Nu el va declanșa modificări în societate, ci invers. Asta a spus-o într-un fel și Marx (când vorbea despre relația infrastructură – suprastructură), dar Lenin a preferat să-l ignore. Și uite cum s-a transformat societatea în comunism… Marele Salt Înainte nu este neapărat un lucru de dorit.

      • „Din păcate, dreptul a fost mereu un domeniu conservator…”
        D-le Rizoiu, sa multumim divinitatii/naturii ca „dreptul a fost mereu un domeniu conservator…”. dreptul NU poate (la modul rezonabil&rational) sa urmareasca activ sau chiar sa fie inaintea curentelor sociale care uneori/de multe ori sunt simple mode. Maine „moda” cade in desuetudine dar dreptul ramane cu efectele socio-politice ale unei simple mode, ale unui moft galagios?!? Sau si mai rau dreptul care o ia inaintea socialului părelnic si care edicteaza norme ptr.chestiuni care nu se materializeaza.
        Sunt curente/grupuri agitate in societatea contemporana care ar vrea ca dreptul sa aiba un rol activ si precursor in schimbarea societatii dupa cum o viseaza ingineria sociala/ideologia dominanta in aceste curente/grupuri. Totul dupa modelul (monstruos/orc ?!? :-)) ) teoriei scolii de la Frankfurt privind schimbarea societatii prin limbaj/normativizarea chiar drastica a limbajului a.k.a.political correctness.

        Regret sa constat ca „ion” comentatorul de mai sus considera ca Montesquieu&dreptul sce.XIX ar fi outdated. Este impresia, grav ignoranta, a unor pers., mai ales, cu formatie in stiintele hard, ingineresti, etc.care au parerea ciudata ca ce nu s-a nascut ieri/azi e lipsit de valoare.
        Poate ca din cand in cand va asumati o misiune pedagogica voluntara (precum cea vizibila in art.dvs.which is great) si mai inserati aluzii si trimiteri la dreptul roman si valoarea perena acestuia.

        • Să știți că viața mi-a demonstrat că multe soluții „moderne” nu sunt altceva decât „redecoperiri” ale unor instrumente găsite de „dreptul roman”. Dar asta pentru că „dreptul roman” este un imens șantier întins pe parcursul a mai multor secole. De aceea l-am și marcat aici între ghilimele… Practic, dacă vrei să demonstrezi ceva astăzi (cel puțin în dreptul civil) vei găsi cel puțin o idee în dreptul roman. Dar depinde cum o citești. Sunt convins că multe texte „romane” sunt citite astăzi cu un sens profund diferit de cel pe care îl intenționaseră autorii lor.
          Cât despre tensiunea conservator-reformist, aici cred că nu există un răspuns corect pentru că ar însemna să alegem între extreme. Eu cred că tocmai cantonarea „principială” într-una dintre tabere este cea de evitat pentru că fiecare are elemente dezirabile. Și, în spirit conservator :-), reamintesc soluția lui Aristotel de a găsi poziția optimă pe axă (care nu e neapărat mijlocul, dar nu este nici una dintre extreme) – aurea mediocritas.

          • Subscriu concluziilor dvs. Merci.
            Dr.roman este, realmente, ceva formidabil. Așa se explică influența sa majoră și incontestabilă asupra tuturor sistemelor de drept din „lumea civilizată”.
            Curios e că întâlnesc, nu de puține ori, pers.care contestă, chiar vehement, relevanța dr.roman. Dar asta e…..
            „Sunt convins că multe texte „romane” sunt citite astăzi cu un sens profund diferit de cel pe care îl intenționaseră autorii lor.” Da, e o f.buna observație și pe deplin relevantă. Este vorba și depre „meteahna” reinterpretării continue in scopul servirii intereselor actuale. Ca un exemplu extern, dar f.prezent in mass-media, putem numi Constitutia Americană.

            • Cât „depre „meteahna” reinterpretării continue in scopul servirii intereselor actuale”, eu cred că acesta este rostul dreptului: să organizeze societăți reale, în epoci actuale. Iar nu să se osifice într-o pretinsă „epocă de aur” și să acționeze apoi ca un pat al lui Procust, încercând să încadreze societatea reală într-un tipar imaginar. Dar asta o spune realistul din mine…

            • D-le Rizoiu,
              pot spune ca aveti si nu aveti dreptate. Sigur, (re)interpretarea/(re)distilarera principiilor e fireasca si nici nu stiu cum s-ar putea altfel.
              Dar reinterpretarea unor norme de drept pozitiv pana la a extrage un rezultat opus celui de ieri e ceva, in opinia mea, daunator.
              Chestiunea se manifesta f.vizibil, asa cum scriam mai sus, mai ales in dr.constitutional. Daca e ceva de schimbat (si sigur sunt lucruri de schimbat) sa o facem pe cale democratica: parlament/congres/adunare nationala, etc….
              „Realistul din mine” spune ca osificarea e preferabila fluiditatii sau goanei orbesti ptr.a satisface mode/curente efemere.
              De la cursuri am ramas, mai toti, cu o admiratie ptr.stabilitatea constitutiei americane care supravietuieste, bine merci, de peste de 250 de ani avand doar 25 amendamente. Wow!, ne-am spus.
              But the devil is in the details.
              In practica nu supravietuieste deloc asa cum credeam. Ci (si cred ca stiti mai bine decat mine) in realitate e o fluiditate teribila, doar ca se rezolva pe „usa din dos” fara dezbatere democratica.
              In lumea juridica&politica US chestiunile se dezbat feroce, „cu cutitele pe masa”. S-au inventat teorii precum „constitution as a living document” cu mare tractiune la stanga/noua stanga.
              Astazi nu prea mai impartasesc acelasi entuziasm ptr.”minunea constitutionala” americana. Ah, ptr.textul original da. Sigur ca da. Si mai ales ptr.founding fathers. Dar si aceia sunt reinterpretati/reevaluati si….declarati indezirabili.

      • Nu sunt specialist in drept, dar ceva imi pare ciudat in povestea dumneavoastra despre discutia cu profesorii germani (profesori de drept, presupun) privind definitia bunurilor, intrucat credeam ca aceasta a fost revizuita dupa ce o instanta din Germania nu a condamnat un furt de energie electrica deoarece energia electrica nu era considerata ca fiind un bun care sa poate constitui obiectul material al infractiunii de furt. Iar acest lucru a fost acum …. ceva vreme.
        Este adevarat ca am adus ca argument o poveste din dreptul penal, dar imi pare foarte putin probabil sa existe o discrepanta atat de mare intre definitiile/interpretarea bunului intre dreptul penal si cel civil, unul dintre argumente fiind cel al faptului ca ar fi blocate consecintele civile ale unei judecati penale in materia bunurilor nemateriale. Dar toate acestea le spun in totala necunostinta de cauza, ci doar ca o nedumerire.

        • Păi Dvs. tocmai confirmați povestea mea :-) Dar poate nu am fost clar în a o expune: într-adevăr, Codul civil german (BGB) nu acceptă existența bunurilor incorporale. La noi, tocmai dinspre dreptul penal (și furtul de energie) s-a ajuns să se extindă definiția bunurilor și la valorile incorporale. Deși (iar aici este o discuție lungă) mă întreb dacă totuși energia nu este un bun material. Este suficient să bagi degetele în priză ca o să „simți” (qui tangit posuint, cum spuneau Digestele).

      • Daca imi permiteti o observatie la „se dedau la prădăciuni”.
        In multe dintre armatele medievale, plata soldatilor era facuta macar partial si din ceea ce soldatul putea captura ca „prada de razboi”.
        Armata rusa pare a fi condusa pe aceasta idee, avand ca scop declarat (dar altfel denumit) cucerirea de teritorii deci insusirea bunrilor aflate pe acele teritorii.
        Staul rus captureaza cate o centrala termica, nucleara sau silozuri de cereale, soldatul rus, cate o masina de spalat, un televizor, un ceas…
        Se discuta despre neimpozitarea bunurilor provenite din teritoriile cucerite. Asta face ca jaful sa fie legalizat si devine „drept”
        Plus:
        Celor recrutati din inchisori li se sterge cazierul – practic li se gratiaza crime comise impotriva unor concetateni in schimbul uciderii unor cetateni din alta tara.
        Ce fel de „drept” este?
        Pot fi condamnati „orcii” pentru ca au urmat calea „legala”?
        Fata de asta, nimic nu mai poate fi clasificat ca „exces de zel”.
        Cat despre comanditari, daca li se vor gasi circumstante atenuante.

        PS
        In metafora cu boxeurii, Rusia este si arbitru si jucator, deci lupta (inegala, fara reguli etc) nu poate fi oprita daca cineva nu-i ia arbitrului dreptul de a nu petrmite oprirea luptei. ONU se afla in impas in calitate de garant al pacii. „drept?”

        • Să știți că am citit și variante în care „mașina de spălat” ar fi luată pentru că în interior conține componente electronice utile pentru tehnica de război… Deci nici aici nu e clar dacă nu cumva jaful este „comandat”.
          Dar eu nu am încercat să justific războiul, ci să explic cum ar putea sistemul de drept să îl „civilizeze”. Și pentru asta trebuie mai întâi să admiți că și celălalt (oricât de violent și sălbatic se comportă) este totuși… om.

          • Eu banuiesc ca e un fel de remunerare (ceva cam ca plata in acord, cum se numea inainte). Adica esti platit cu un salariu de baza iar ce mai faci „peste” iti revine, cel putin in parte. De exemplu conchistadorii trebuiau sa puna 1/3 din prada pentru Regina (nu mai stiu in ce carte am citit asta) pentru comoditate metalul pretios era taiat / topit si impartit la cantar… Nu stiu cum verifica regina justa impartire, dar pot sa presupun ca pe baza de informatori
            Se mai povesteste (daca nu-i adevarat are haz…) ca un ucrainean a putut sa se re-conecteze cu camerele de supraveghere furate si duse la locuinta rusului de undeva din est… si astfle putea sa vada ce mai facea „davai ceas”.
            Aia cu cipurile din masina de spalat e o gluma; ca sa convertesti un procesor de masina de spalat in controler pentru altceva e cale lunga. Jaful, daca nu a fost „comandat” a fost cel putin tolerat ca forma de teroare, pe langa remuneratie

            • Când intră regna în joc, lucrurile capătă o conotație onorabilă :-) Era vorba despre un impozit pe venit… La fel cum și astăzi găsitorul unei comori trebuie să o predea către stat dar primește o recompensă. Problematic este însă girarea unei activități reprobabile (conquista) de către autoritățile de stat (regina). Într-un sistem civilizat, acele bunuri se confiscă și sunt utilizate pentru despăgubirea celor păgubiți (iar cel ce le-a luat este băgat la închisoare).

    • cam aceiasi gandireca in 1949 (primkaepurare a armatei „burheze”) „ Puteati trece la patizani! is-a zis unchiului meu , ofiter , „vinoat” de agresiuneimprotriva Bastionului Pacii .

      Un recrut care nu a participat la crime de razboi nu are de ce sa fie judecat!!

    • Ba am auzit, dar apoi va trebui să trecem la denazificarea României, pentru că nici noi nu ne dorim să fim parte a lumii ruse, deci suntem naziști. Și este un subiect prea fierbinte ca să-l abordez acum. După cum ați observat, poate, prefer să nu aleg subiecte actuale prea controversate pentru că atunci discuția se va pierde în pură polemică.
      În plus, eu nu cred că lumea poate fi pictată în alb și negru. Atât rușii, cât și ucrainenii sunt oameni, deci pot și cu bune și cu rele. Denazificarea este un termen politic din categoria luptei de clasă: cei care nu sunt cu noi înseamnă că sunt împotriva noastră. Dar când noi (rușii) spunem că-i eliberăm pe frații noștri, înseamnă că spunem că ucrainenii sunt ruși. Deci războiul este unul fratricid. Atunci trebuie să găsim un motiv pentru a explica de ce ne omorâm între noi… Simplu: îi omorâm doar pe naziști (un fel de ne-oameni), deci este ok. După ce am scăpat de toți, atunci vor rămâne doar ai noștri cu care vom trăi în pace și belșug…

      • De 4. Waffen-Grenadier-Division der SS [galizische Nr. 1];[2] adica 14а Гренадерська Дивізія СС (1а галицька), ati aflat?

        • Sa intelegem ca in 45 de ani URSS nu a reusit deznazificarea in Ucraina?
          Ba, mai mult au reusit sa-l contamineze pe marele Putin care pare un continuator zelos.

  2. Sigur ca dreptul poate civiliza un conflict, asta e insasi menirea dreptului. Totusi, la drept se ajunge prin oamenii care trebuie sa-l aplice. Arbitri, cum ar veni, in care lumea sa aiba incredere, Si aici avem o discrepanta majora in cazul autorului-arbitru: eu, cand aud de Facultatea de Drept a Universitatii din Bucuresti, vad in fata ochilor facultatea de drept care a distrus prestigiul doctoratului din Ro prin cuplul Nastase-Ponta al FD a UB devenit celebru in toata lumea prin intermediul revistei Nature. Conflict ascuns sub covor, nici pe departe purtat sub normele civilitatii si ale dreptului. Numai dupa ce treceti de proba de foc si demonstrati rezolvarea acestui conflict intern din cadrul Facultatii de Drept, numai dupa aceea veti capata autoritatea de a propune solutii drepte in conflicte mai mari.

    • Aveți dreptate, dar discutați despre niște organizații într-o tară care urăște instituțiile (pentru că le percepe ca niște corpuri străine aduse de un sincretism neacceptat pe teren autohton). FDUB este o astfel de instituție (creată pe model francez de generații de profesori care aveau doctoratele la Sorbona). După 1947, majoritatea au fost „epurați” pentru că reprezentau culmea reacționarismului din epocă. A fost nevoie de mai multe generații pentru a reconstrui instituția și apoi a venit încă o inflexiune, care a bulversat valorile. Mai este nevoie de câteva generații pentru reconstrucție… Dar să aruncăm o întreagă pleiadă de doctoranzi și conducători de doctorat în Iad pentru greșeala unora nu diferă prea mult de procesele colective din Tribunalele Poporului… Eu prefer să analizez lucrurile individual. O fi bine, o fi rău?
      Și nu, nu propuneam deloc ca soluția să vină din această direcție, ci din partea unor indivizi care au și știința și autoritatea pentru așa ceva (eu nu mă număr printre ei).

  3. totuși exista o separare in analizarea unei cauze; intr-un anume fel este judecata o cauza in tmp de pace si altfel una pe timp de razboi

    • De acord cu dvs. Mi-e teamă însă că, pe timp de război, rezolvarea cauzei poate fi influiențată de multe chestiuni non-juridice. De aceea prefer rezolvările pe timp de pace…

  4. Adică hobbiții nu au drepturi? Serios vorbind, problema este puțin mai complicată. Un neom, juridic: o non-persoană, nu poate fi subiect de drept, nu are nici libertate, nici răspunderi pentru exercitarea libertății sale de acțiune. Dezumanizarea adversarului, o practică la fel de veche ca războiul însuși, are ca scop scoaterea completă adversarului din sistemul de norme aplicabil în cadrul propriei comunități și transformarea lui în vînat periculos. Trebuie stîrpit, subjugat sau cel puțin alungat definitiv. Pe de altă parte, nu pot exista așteptări de umanitate, de respectare a regulilor din partea acestui adversar. El este eliberat de normele morale prin chiar această dezumanizare.

    Problemele apar atunci cînd ajungi în situația în care trebuie să cazi la o înțelegere, fie și tranzitorie cu neomul, și, mai ales, la încheierea păcii. O pace durabilă nu mai poate fi stabilită decît prin genocid sau prin înrobire totală. Unul din multiplele motive pentru care Al Doilea Răboi Mondial i-a urmat atît de aproape primului și s-a sprijinit pe ideologii atît de sălbatice.

    Dar mai există un sens în care cuvîntul „orc” este folosit: există ucrainieni, există și ruși, există orci. Orcii nu sînt ruși, sînt rușii care au acceptat să lupte pentru expansionismul barbar al Imperiului Rus. Și această abordare există în spațiul public, mai slabă și, adesea, ca mască prezentabilă pentru prima. Dar există. Și ea creează premisele unei înțelegeri durabile între o Ucraină suverană și o Rusie/o națiune rusă post-imperială și post-colonială. Așa cum naziștii din 1945 nu erau germani și, dacă deveneau buni germani, nu mai puteau fi considerați naziști (cu excepțiile prea dureroase sau prea sfidătoare pentru a putea fi ascunse sub preș) și așa Germania a (re)devenit parte a lumii civilizate în urma unui proces profund dar preponderent nesîngeros de denazificare..

    • Ați spus mult mai frumos exact ceea ce am dorit și eu să transmit. Dar mi-e teamă ca argumentul să nu fie citit în forma extremă (atât de uzitată azi): ca să rezolvăm problema trebuie întâi să omorâm toți orcii (
      sau toți naziștii). Și nu este un argument așa de fantezist dacă ne gândim la celebrul aforism ‘The only good Indian is a dead Indian’…
      Așa cum ați zis, trebuie să acceptăm și clemența pentru cei care se dezic. Așa cum au făcut atât rușii, cât și americanii în Germania anilor 40-50… De-nazificarea înseamnă în acest context nimic altceva decât restaurarea valorilor umane normale.

      • In mod interesant aceasta tematica a clementei si dezicerii este una frecvent intalnita in universul Warcraft, mai ales cand vine vorba de orci.

        Ati mentionat „fel magic” in articol. Aceasta este o metafora excelenta pentru inocularea cu ideologie genocidiara. Nu stiu daca apare in film dar in jocuri orcii sunt de fapt idiotii utili ai unei federatii demonice. Fel este „esenta” lor, cu care inoculeaza populatii non-demonice si le transforma in agenti nemilosi ai genocidului. Orcii fiind o cultura primitiva de razboinici sunt tinte perfecte pentru manipulare.

        Asa cum in lumea reala unii oameni nu au acceptat ideologii care duc la genocid, asa si unii orci nu au acceptat sa bea sange demonic. Dupa infrangerea hoardelor chiar si orcii corupti au trait toata viata cu regrete si s-au dedicat protejarii taramului pe care l-au invadat in trecut.

        • Este și aceasta o temă care m-a pasionat în joc (și apare și în film), dar ma preferat să nu o dezvolt în text. Eu am tendința de a scrie extrem de baroc pentru a include multe idei în puține paragrafe, dar aici mă strădui să las textul cât mai simplu pentru a fi citit cu ușurință de pe telefon :-)
          Dar, da, sunt de acord cu Dvs. că „magia” răului este manipulată peste tot în lume(a noastră) și are în continuare atracție și tracțiune. Iar naționalismul, spiritul de castă sau alte idei de unitate de grup sunt terenul fertil pentru sădirea acestei idei, nu neapărat printre războinici… Cine nu este cu noi este împotriva noastră. Simpla ascultare a opiniei celuilalt înseamnă înaltă trădare. etc.

  5. „Deux armées aux prises c’est une grande armée qui se suicide.” (H. Barbusse, Le Feu.)
    Asa si in acest absurd/ticalos razboi.. si cam in toate razboaiele..
    Decidentii stau in birouri, in fotolii -iar amaratii le executa ordinele = lupta si mor pe front.
    Si DA- exista si castigatori de ambele parti= acestia sunt producatorii de arme….

    • @Vuctoria
      Vi se pare Barbusse relevant?!? Personal as fi taaare sceptic cu privire la operele unui comunist aspru, visceral si entuziast.
      De ce as acorda beneficiul sinceritatii/onestitatii intelectuale unui personaj care a sustinut activ cea mai agresiva, opresiva si criminala ideologie ever?!? Ptr.ca are talent literar ?

  6. Foarte fain textul. Multam, Radu. As spune doar ca un cadru juridic, etic, orice, are ca preconditie acceptarea sa de catre partile implicate. In cazul razboiului din Ucraina, rusii au refuzat din capul locului sa respecte orice framework de drept international. Ceea ce, pe langa altele, inseamna ca cele 4 conventii de la Geneva, nemaivorbind de ONU, sunt pt ei egale cu zero. Dreptul poate civiliza daca e acceptat si respectat. Daca nu, nu, e doar un artefact inutil.

    • Știu, dar atunci nu ar mai exista nicio speranță… Eu încă mai sper că este doar o negare temporară a principiilor generale (măcar) ale dreptului și vom asista la o revenire. Până și în timpul Războiului Rece se acceptau niște reguli.

    • @Zev
      De dragul dezbaterii permiteti-mi sa fiu, putin, l’avocat du diable.
      A propos de respectarea dr.international, ce spuneti despre respectarea acordurilor de la Minsk?!? Aceste acorduri fac parte din dr.international prin rez.Cons.de securitate al ONU 2202 (2015) (https://press.un.org/en/2015/sc11785.doc.htm). „framework de drept international” for sure!! Acceptat de catre partile implicate.
      Dar astazi ni se spune ca, ab initio, au fost doar un subterfugiu ptr.a da timp inarmarii UKR (desi link-ul e de pe TASS website merita citita info https://tass.com/world/1558075). Un fel de farsa avalizata de Consiliul de securitate. Dreptul international in stadiul unui „artefact inutil” sau a carui utilitate e menita sa creeze avantaje tactice&strategice?!?
      Cum e cu respectarea frameworks?

  7. „…atunci când îl dezumanizezi pe dușman, îi refuzi capacitatea de a avea drepturi, adică de a fi protejat de către regulile juridice.”
    +
    „Orice nu este uman va fi considerat un obiect, cu care nu se poate intra în relație.”
    +
    „Această „umanizare” nu are nimic de a face cu vreo latură morale (sunt și ei oameni), ci cu posibilitatea de a-i face răspunzători pentru acțiunile săvârșite.”

    1. Moscovienii (minus cei putini care lupta de partea Ucrainei – sunt si de astia) s-au dezumanizat fara influenta ucraineana/exterioara Moscoviei si au demonstrat ca-s fiare bolnave dincolo de orice indoiala.

    2. Existenta politiei animalelor (cu regulile si penalizarile conexe pentru oameni, dar si pt animalele violente) va contrazice afirmatia „refuzului de a acorda drepturi/obligatii” si celor ce nu-s oameni.
    Dreptul (obligatii/raspunderi/drepturi) inter-national se refera la individul biped umanoid cu apelativul de „persoana”.
    Deci moscovienii (sau orcii/zmeii) sunt personificati (NU umanizati), adica-s persoane raspunzatoare civil si penal pentru faptele proprii.
    Ajungem astfel si la o categorisire moral-juridica: oameni, persoane, bipezi umanoizi.
    =========

    „…atât codul cavaleresc european, cât și Codul Bushido japonez implicau și ele anumite reguli.”

    Compilate, de fapt, pentru a controla politic cozile de topor/muchiile taietoare si/sau zdrobitoare, care ar fi putut (si au si facut-o cateodata) sa se intoarca impotriva politicului care le manuia competenta intra-ale violentei fizice. Politic care la inceputuri a fost de fapt „ala care da mai bine si mai tare cu bata” si care are mai multi/buni datatori cu bata in tabara/tribul sa/sau.
    ========

    Si daca tot ati adus in discutie Activision Blizzard, World of Warcraft/jocuri video, razboiul/conflictul armat, interesant de citit (toate citatele de mai jos sunt extrase din acest articol):
    https://www.mintpressnews.com/call-of-duty-is-a-government-psyop-these-documents-prove-it/282781/

    Cateva nume din etajul superior de conducere al AB, nume care au experienta/CV in conglomeratul „national security state” si/sau in Atlantic Council:

    – Frances Townsend (war on terror, al-qaeda, „enhanced interrogation techniques”, scandalul Abu Ghraib)
    „During the Trump administration, Townsend was hotly tipped to become the Director of National Intelligence or the Secretary of Homeland Security. President Trump also approached her for the role of director of the FBI. Instead, however, Townsend took a seemingly incongruous career detour to become an executive at a video games company.(…)In addition to this role, Townsend is a director of the NATO offshoot, the Atlantic Council, a director at the Council on Foreign Relations, and a trustee of the hawkish think tank, the Center for Strategic and International Studies…”

    – Chance Glasco – https://www.atlanticcouncil.org/expert/chance-glasco/

    – Brian Bulatao
    „After the Trump administration’s electoral defeat, Bulatao went straight from the State Department into the highest echelons of Activision Blizzard, despite no experience in the entertainment industry.”

    – Grant Dixton
    „Between 2003 and 2006, Dixton served as associate counsel to President Bush, advising him on many of his administration’s most controversial legal activities (such as torture and the rapid expansion of the surveillance state). A lawyer by trade, he later went on to work for weapons manufacturer Boeing, rising to become its senior vice president, general counsel and corporate secretary. In June 2021, he left Boeing to join Activision Blizzard as its chief legal officer.”

    – Brett Wahlin
    „…was a U.S. Army counterintelligence agent, and chief of staff…”

    – Angela Alvarez
    „…until 2016, was an Army chemical operations specialist.”

    „Documents released by Edward Snowden revealed that the NSA, CIA, FBI and Department of Defense infiltrated the vast online realms such as World of Warcraft, creating make-believe characters to monitor potential illegal activity and recruit informers. Indeed, at one point, there were so many U.S. spies in one video game that they had to create a “deconfliction” group as they were wasting time unwittingly surveilling each other. Virtual games, the NSA wrote, were an “opportunity” and a “target-rich communication network”.
    (…)
    Straight after the assassination, Pompeo’s State Department floated the falsehood that the reason they killed Soleimani was that he was on the verge of carrying out a terror attack against Americans. In reality, Soleimani was in Baghdad, Iraq, for peace talks with Saudi Arabia.

    These negotiations could have led to peace between the two nations, something that the U.S. government is dead against. Then-Iraqi Prime Minister Adil Abdul-Mahdi revealed that he had PERSONALLY ASKED President TRUMP for PERMISSION TO INVITE SOLEIMANI. TRUMP agreed, then USED THE OPPORTUNITY TO CARRY OUT THE KILLING.
    (…)
    U.S. forces even control drones with Xbox controllers, blurring the lines between war games and war games even further.

    The military has also directly produced video games as promotional and recruitment tools. One is a U.S. Air Force game called Airman Challenge. Featuring 16 missions to complete, interspersed with facts and recruitment information about how to become a drone operator yourself. In its latest attempts to market active service to young people, players move through missions escorting U.S. vehicles through countries like Iraq and Afghanistan, serving up death from above to all those designated “insurgents” by the game.

    Players earn medals and achievements for most effectively destroying moving targets. All the while, there is a prominent “apply now” button on screen if players feel like enlisting and conducting real drone strikes on the Middle East.

    U.S. Armed Forces use the popularity of video games to recruit heavily among young people, sponsoring gaming tournaments, fielding their own U.S. Army Esports team, and directly trying to recruit teens on streaming sites such as Twitch. The Amazon-owned platform eventually had to clamp down on the practice after the military used FAKE PRIZE giveaways that lured impressionable young viewers onto recruitment websites.”

    • Este un mod de a vedea lucrurile (sic!), dar atunci negăm sistemul de drept. Și nu, animalele nu au drepturi/obligații, în ciuda abuzului de limbaj din partea activiștilor și ziariștilor. Poate că lucrurile se vor schimba în viitor… Are Yan Thomas un text excelent pe această temă: Le sujet de droit, la personne et la nature. Sur la critique contemporaine du sujet de droit…

  8. „Prin urmare, atunci când îl dezumanizezi pe dușman, îi refuzi capacitatea de a avea drepturi, adică de a fi protejat de către regulile juridice. Când ești angajat într-un conflict armat, această atitudine poate părea justificată. În definitiv, am ajuns la război pentru că nu am reușit să ne înțelegem în privința aplicării unui set de reguli. Și vom ieși din război atunci când vom negocia termenii păcii.”Ei as(h) maestre, atitudinea ramane valabila atata vreme cat „razboiul este o continuare a politicii cu alte mijloace ,iar scopul sau ramne acela de a anihila adversarul atat fizic cat si moral.” (Despre razboi Carl von Clausewitz) . Situatia este asemanatore cu cea a lui Alfred (cel Mare) – care vroia sa ii crestineze pe vikingi, ca sa le domoleasca pulsiunile, sa ii mai temepereze, ori a lui Carol / Charles cel Mare care vroia sa ii crestineze pe saxoni (ultimii invinsi dintre triburile germanice si cel mai greu de supus), in acelasi scop .Exista teorii, in care insasi ferocitatea legiuinilor romane ar fi fost imblanzita prin crestinare … ceea ce si dus la prabusirea imperiului. Lasati razboiul, in seama celor ce fac studii, se antreneaza, se specializeaza si se perfectioneaza in disciplina razboiului ! Job-ul lor este sa castige razboiul, iar cei calificati, sa semneze pacea.Ambele, cat mai convenabil, cat mai eficace

  9. Din păcate, aveți dreptate. Poate că este mai bine să tac și să las oamenii pricepuți să facă ceea ce se pricep: să se omoare între ei. Dar oare asta ne dorim, noi ca oameni (nespecialiști în arta războiului și a păcii)? Mi-e teamă că așa au gândit și rușii când au pornit această nebunie: avem oameni foarte specializați în arta războiului, deci va fi o misiune ușoară. Iar apoi avem și oameni specializați în negocierea păcii, care ne va asigura totala impunitate post factum. Și sper că ați văzut acum cum negociază rușii (așa au făcut-o dintotdeauna, așa este școala URSS de diplomație). Eu, unul, nu-mi doresc să trăiesc într-o lume de acest gen. Și nici nu-mi doresc să văd pe viu cât de pregătită este Armata României pentru un astfel de scenariu…

    • Cand ajungi sa scoati sabia din teaca, „lupta este totala (pana la capat) si sangeroasa”(tot din von Clausewitz) . Nu exista (nu stiu cum e pe video,inteleg ca dvs. va pricepeti) lupta nesangeroasa, nici in „d’alea cavaleresti” (sotul Mariei de Medici a murit dintr-o rana la un turnir , iar duelurile, aveau aproape intotdeauna un mort, sau un infirm, dupa caz. Asa cum scriam, probabil ca va referiti la partea de dinaintea scoaterii sabiei din teaca, caci de va fi scoasa (sabia), ori va intra (plina de sange), ori va ramane in mana celui mort . Dar sunt sigur ca sunteti multumit de specialistii si expertii care fac sa fie evitat razboiul (chiar, cate razboaie evitate cunoasteti) . Eu nu cunosc niciun razboi cu drepturi, cu manusi, esarfe, trandafiri, nepatate, neptati cu sange . PS Si, intentionat, nu am scris arta (razboiului), ci d i s c i p l i n a ! Cu siguranta ca v-a scapat eroarea, dar stiti diferenta. Asa cum descrieti si dvs., razboiul nu poate fi o arta !

      • Cred că mai există o soluție „după scoaterea sabiei din teacă”: unul dintre cei doi își predă sabia celuilalt. Și atunci îl străpungi cu propria sabie? Sau pus și simplu își aruncă sabia și fuge. Îl înjunghii pe la spate? Cam la acest gen de reguli mă refeream… Și da, „războiul total” nu le admite nici pe acestea.

        • Daca dumneavoastra va referiti la predarea, catre adversar a arsenalului nuclear, sau chiar al celui conventional – dar ingloband rachete, armament greu, tancuri, … etc., este OK. Sau ma rog pt. dvs., este OK. Si daca il abandonez (cu intentie de abandon), pe campul de lupta, si daca il predau inamicului (arsenalul / arsenalele) ma paste inchisoarea pe viata, pentru defetism, tradare, … orice ! Basca pentru Ru ar insemna sa puna mana pe teritorii, Uk pierzandu-le . PS Ahh, mai adaugati si peste 87 mlrd $ datorii ale UK … , catre peieeni. Suna odihnitor, … nu ?

          • Realismul Dvs. este izbitor de… real. Dar dreptul a apărut tocmai atunci când aceste realități au fost privite drept contraproductive. Pe atunci, „șeful” s-a prins că e mai rentabil să nu-i lași pe oameni să se omoare între ei, pentru că sunt o pierdere de forță de muncă. Azi, așa cum remarcați și Dvs. în PS, este o risipă de resurse (inclusiv financiare). Poate că firmele de producție de armament se bucură (dar și ele au mici probleme cu furnizarea la ritmul cerut de „beneficiari”), dar nu cred că putem să numim asta eficiență nici măcar aplicând standardul Kaldor-Hicks…

  10. Cindva acum multi ani, sa fie 10, am dat peste textul asta simpatic foc. Nu stiu de unde l-am luat, NU E AL MEU, si-mi cer scuze autorului/autoarei pentru ignoranta. Dupa stil ar putea fi al regretatei Simona Catrina.

    „…va demonta astazi înca un mit, si anume ca Fat-Frumos este personajul pozitiv din basmele românesti, iar Zmeul un ticalos fara pereche. În fapt, asa cum vom vedea imediat, lucrurile stau exact pe dos.

    Pentru asta, sa facem mai întâi un mic profil psihologic al celor mai importante personaje din basmele românesti.

    Împaratul
    E un mos senil si complet incompetent. Singurul merit ca a ajuns împarat e ca a fost primul nascut. Nu e în stare sa aiba grija de fii-sa, prin urmare ma întreb cum mama dracului ar putea avea grija de ditai împaratia. Nevasta-sa lipseste din peisaj, e subînteles moarta si l-a lasat cu trei fete care sigur nu-s ale lui, fiindca mosul are vreo 70 de ani si aia mica în jur de saispe. Desi e înconjurat de viziri, dregatori, sfatuitori, când e sa ia vreo decizie îti vine sa-l iei la palme: primul individ care-i aduce fata înapoi o primeste de nevasta si mai ia si jumatate de împaratie. Stramosul sau care a întemeiat dinastia se rasuceste în mormânt.

    Fata cea mare si fata cea mijlocie
    Sunt niste strâmbaciuni nasoale, plate si complexate, care-si urasc sora mai mica pentru ca e mignona, are fund, tâte, e în centrul atentiei si e aia rapita, ba se mai si marita înaintea lor. Sunt atât de jenante ca nici un zmeu nu le vrea.

    Fata cea mica
    E aia rasfatata, bunaciunea învatata sa i se faca toate poftele. Mai e si curva de mica. Nici nu vreau sa vorbesc mai mult despre ea, ca ma enervez.

    Fat-Frumos (Fefe)
    De obicei, e unu’ caruia nu i-a placut cartea: ori print, ori vreun coate-goale. Frumusel si efeminat, metrosexual nativ. Ar fi stat sa frece menta în continuare si sa se ia la trânta prin iarba cu oile, cu fratii lui sau cu flacaii satului, da’ vrea sa dea lovitura. Si, când boul de împarat da sfoara-n tara cu fiica-sa si tronul premiu, normal ca se prezinta primul. Habar n-are cum arata fata împaratului, dar nici nu-l intereseaza prea mult, de fapt vrea împaratia. Si oricum stie de la tovarasi ca de obicei e rapita bucata familiei, nu cârjele alelante doua.

    Calul
    E singurul personaj pozitiv din toata povestea care merita apreciere. Înainte de episodul cu jaratec zace slab, bubos si rapciugos în grajd, ceea ce arata înca o data ca împaratul e un idiot – nu asa te porti cu o asemenea comoara. Calul e cel care îi face strategia lui Fat-Frumos, în vorbe putine si concise. Nu zice prea multe pentru ca probabil îi e jena sa intre-n vorba cu un oportunist analfabet. În sufletul lui, îsi doreste sa fie în echipa Zmeului.

    Mama Zmeilor
    Este exact opusul împaratul. În primul rând, la ea e sigur ca e mama zmeilor. Apoi, a facut trei baieti care e fiecare la casa lui, nu doua plângacioase si-o curva care stau pe capul lui, ca împaratul. Si ia hotarâri bune si de una singura, n-are nevoie de o armata de viziri, dregatori, sfatuitori, etc.

    Zmeul
    E un tip hotarât, energic si fortos. Probabil are un nas cât toate zilele, umbla neras, e paros si are palmele tabacite. Asta ce ne spune? Ca e un om care munceste! A tras din greu ca sa ajunga unde e, a ucis, a luptat, a umblat, a jefuit, s-a preocupat de cariera lui! Asa merg lucrurile pe tarâmul celalalt, acolo nu-ti da nimeni un castel ca te cheama împaratul-nu-stiu-cum. E sigur ca Zmeul si-a cladit palatul cu mâinile lui. Bine, o mai fi avut niste muncitori pe care i-a mâncat dupa aia, dar sunt convins ca a stat cu ei acolo, pe capul lor, sa vada cum pun aia marmura în baie, sa nu-l traga-n piept si sa-l fure. Si mi se pare normal sa-i manânce la sfârsit, stim cu totii cum sunt muncitorii.

    Mai stim ca are o mosie imensa, populata cu tot felul de jivine ticaloase. Chiar credeti ca e usor de administrat asa ceva, sa-i tii în frâu pe toti aia? Pai aia nu sunt prosti ca taranii împaratului, daca nu stai cu pleoapa pe ei… Deci, Zmeul e un bun gospodar, un bun cunoscator de oameni, un excelent strateg militar si un bun trezorerier.

    Dar Zmeul e un tip cinstit în sentimente si cam fara noroc la femei. I-a venit vârsta însuratorii, a stat, a analizat, a cercetat, si-a cautat nevasta. n-a gasit pe nimeni pe placul lui în propriul tarâm (ce s-alegi din jivinele alea?), deci s-a uitat la vecini. S-a îndragostit de fata aia mica a împaratului (stie ce-i frumos, macar fizic, si nici nu încalca eticheta, tinteste la acelasi rang) si a procedat în consecinta, asa cum cerea traditia: a luat-o la el. Asa a facut si tac-su cu ma-sa, si bunicul lui, si strabunicul lui, la vremea lor. Asa e normal: clar, fara ascunzisuri, umblat cu soalda si alte prosteli. Pui problema direct: “Fa, te iubesc, te vreau! Treci încoace.” Si prostul chiar o iubeste: n-o forteaza, n-o siluieste, e romantic, are o gradina cu trandafiri, o-nconjoara de bogatii, îi face toate poftele. N-am auzit nici o poveste în care Zmeul s-o tina pe printesa legata în beci, goala-pusca si sa vina s-o violeze când are el chef, dupa cum ar merita. Peste tot citesc numai de caftane, covoare, tiare, bucate alese, matasuri fine, rochii, giuvaere, o tine-n puf. Omul e familist si serios, nu-si uita îndatoririle: se duce-n fiecare zi la munca si anunta civilizat, cu buzduganul, când vine acasa. Si toate astea pentru ea, ca sa n-o sufoce cu atentie, sa-i lase spatiu, sa fie libera, sa aiba matracuca timp sa-si faca unghiile, sa nu faca istericale ca, vezi doamne, a intrat peste ea în camera si-a vazut-o cu masca de castraveti pe fata.

    Carevasazica, moldoveanca traieste în puf, îi face prostul toate poftele, si, în semn de multumire, ce face? Se amorezeaza de Fat-Frumos ca are parul mai îngrijit si tenul mai putin acneic (vezi, n-ai vrut sa te culci cu Zmeul) si se hotaraste sa fuga cu el. Da’ mai întâi încep sa se hârjoneasca în pat, în patul pe care Zmeul cu mâna lui îl cioplise, din niste busteni taiati tot de el din padure, si-l carase-n cârca pâna la ultimul etaj al castelului, sa aiba japita peisaj când se trezeste dimineata sub baldachin. Si prostii aia doi stau pâna îi prinde Zmeul, caruia – în sfârsit! – i se aprind beculetele.

    Mai departe. Zmeul lupta corect, Fat-Frumos triseaza: bea apa vie de la un corb pe care-l mituieste, da cu peria, gresia, naframa; în fine, face tot ce poate sa lupte cât mai putin si sa-i bage pe altii la înaintare.

    Din toate astea, eu pricep ca morala basmului românesc e urmatoarea:
    – daca esti un smecher metrosexual si stii sa profiti de pe urma tontilor incompetenti ajunsi în pozitii de conducere, te aranjezi pe viata.
    – daca esti o fitoasa analfabeta si de bani-gata, ai toate sansele sa umble toti dupa fundul tau si dupa averea lu’ tac-tu.
    – daca esti un tip cinstit, muncitor si care lupta dupa reguli, pici de papagal.

    Daca basmul românesc ar fi avut macar o urma de dreptate, Zmeul i-ar fi rupt gâtul lui Fefe cu doua degete, ar fi luat-o pe proasta aia, i-ar fi dat o bataie sora cu moartea si ar fi trimis-o racheta înapoi la tac-su acasa. Apoi si-ar fi strâns armata, ar fi navalit pe tarâmul împaratului si i-ar fi facut prapad, ar fi violat, jefuit si ucis tot ce i-ar fi stat în cale, ar fi unit cele doua tarâmuri si si-ar fi facut harem din toate gagicile alea proaste ca noaptea. Pentru ca fiecare merita sa-si traiasca propriul basm.” :)))))

  11. Asa in general..

    Dezumanizarea inamicului are ca scop motivarea socoetati propriii .
    Bine motivata o societate poate accepta sacrificii uriase ….
    O armata bine motivata va lupta „cu dintii si cu ghearele” ….
    Entendez-vous dans les campagnes
    Mugir ces féroces soldats ?
    Ils viennent jusque dans vos bras

    Égorger vos fils, vos compagnes !
    Si ca sa isi protejeze copii Valmy! Marengo!! Austerlitz!!

    In fine… se pare ca cei dispusi sa traga in plin sunt cam 2 la mie .. Sau ma rog 2 la suta. Adica PUȚINI! Asa ca daca percep inamicul ca pe demoni, orci, lupi .. restul vor trage mai usor (din ce am vazut in timpul serbiciului militar . Majoritatea soldatilor din postul de garda ar fi avut retineri de a face uz de arma „din plin” . Adica au fost cazuri de santinele atacate, batute si dezarmate !! Insa . insa cam 1 din 10 erau dispusi sa faca uz de arma .. daca ar fi avut motiv sa foloseasca arma .. ar fi ucis !!! )

    Cat dspre „moralizarea” razboiului … sau si mai bine „umanizarea” razboiului Wilhel 2 a zis ca e ca si cum ai incereca sa umanizezi iadul…

    Si in rest nu uitati – la nivel de individ putem vorbi despre forța dreptului …. insa in relatiile interstatale este vorba despre dreptul forței… („Dumnezeu este de partea batalionului mai mare ” – Napoleon)
    De fapt si dreptul forței este garantia forței dreptului . Adica Statul este singurul care are monopolul violentei (legale) ..

    • Fabulistul Jean de la Fontaine-sec 17, conclude fabula ” Le loup et L’agneau” -Lupul si Mielul- prin morala:
      „La raison du plus fort
      Est toujours la meilleure”…
      depinde ce se intelege prin „cel mai puternic”= forta banului?, forta democratiei?, a moralei?, a armelor?
      ………………………..
      Iar Dimitrie Bolintineanu spune in
      „Cea de pe urmă noapte a lui Mihai cel mare”
      – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – –
      Ca un glob de aur luna strălucea
      Și pe-o vale verde oștile dormea;
      Dar pe-un vârf de munte stă Mihai la masă
      Și pe dalba-i mână fruntea lui se lasă.
      Stă în capul mesei, între căpitani
      Și recheamă dulce tinerii săi ani.
      ……………………………..
      Căpitanii toarnă in pahare vin
      Și în sănătatea lui Mihai închin.
      Dar Mihai se scoală și le mulțumește
      Și luând paharul astfel le vorbește:
      – „Nu vă urez viață, căpitanii mei!
      Dimpotrivă, moarte, iată ce vă cei!
      Ce e viața noastră în sclavie oare?
      Noapte fără stele, ziuă fără soare.
      Cei ce rabdă jugul ș-a trăi mai vor,
      Merită să-l poarte spre rușinea lor!
      Sufletul lor nu e mai presus de fierul
      Ce le-ncinge brațul, iau de martur cerul!
      Dar românul nu vrea câmpuri fără flori,
      Zile lungi și triste fără sărbători.
      Astfel e vulturul ce pe piscuri zboară:
      Aripile taie-i, că ar vrea să moară!
      Astfel e românul și român sunt eu
      Și sub jugul barbar nu plec capul meu.“

      • Mie nu mi-e clar câtă conștiință națională avea Mihai Viteazul… Pare că a fost un pion într-un război care s-a dovedit inutil (atât pentru austrieci care au falimentat, cât și pentru turci). Faptul că el își dorea să administreze o țară de trei ori mai mare este normal într-o logică feudală, dar de aici până la a spune că dorea să scape țara de turci e cale lungă…

    • Eu cred că iadul este extrem de uman – este plin de oameni…

      Cât despre dreptul forței, este un oximoron. Dreptul stabilește o ordine – forța o răstoarnă. Dreptul a stabilit niște granițe (bune-rele, cum or fi ele). Forța vine acum să șe șteargă. Știu că și la noi există ideea asta: dacă am avea și noi forță, am reuși să ne recuperăm teritoriile pierdute. Dar nimeni nu se uită la revers – dacă ceilalți au forță (mai mare) ni le iau și pe cele pe care le (mai) avem. Civilizația presupune să discuți cu celălalt, nu să-i dai în cap.

      • Fals. Forta stabileste o alta ordine , nu ramane dezordine dupa ce o rastoarna pe cea precedenta.

        Forta traseaza alte granite , nu doar le sterge pe cele vechi.

        Si toata lumea se uita exact la asta cu tot cu rever: daca am avea forta am lua noi , daca n-avem, ni se ia.

        Civilizatia presupune sa discuti cu celalat iar daca nu vrea sa asculte de vorba buna ii dai in cap. Voi avocatii de ce sinteti paziti de jandarmi la tribunal ?

        • Fals :-) Jandarmii îi păzesc pe judecători, nu pe avocați…

          Civilizația presupune să nu ajungi niciodată să-i dai în cap. A se vedea dezbaterile legate de violența jandarmilor/poliției la noi și prin toate statele civilizate…

  12. Fara discutie ca tema propusa prin aceasta alegorie e interesanta. Desi pare speculativa probabil ca va capata, cumva, un continut concret la finalul acestui razboi. Depinde, evident, de cum se va sfarsi……

    Dar un alt aspect interesant pare ca isi face aparitia dupa ce div.fosti responsabili politici (FR&DE) par sa sustina ca acordurile de la Minsk au fost doar un subterfugiu ptr.a da timp inarmarii UKR (desi link-ul e de pe website TASS….merita citita info https://tass.com/world/1558075).
    Problema e ca aceste acorduri fac parte din dr.international prin rez.Cons.de securitate al ONU 2202 (2015) (https://press.un.org/en/2015/sc11785.doc.htm). Un fel de farsa avalizata de Consiliul de securitate…. Va produce eroziuni grave dreptului international.

    • Adică un fel de acorduri de la Munchen despre care acum se încearcă acreditarea ideii că nu au fost o trădare adusă Cehiei, ci doar cumpărarea de către Marea Britanie de timp pentru înarmare…

      • Da, se poate spune și așa. Cum să nu?!?
        Doar că dubiul va persista major și ptr.f.mult timp.
        Dar…..depinde și de rez.razboiului. Dacă UKR va câștiga vor fi cântece de glorie și laudatio la max.ptr.cei care invocă „planul de inducere in eroare a RUS”. Forget about efectele asupra dr.international. Who cares dacă șmecheria a funcționat?! Așa ni se va spune.
        Par contre, dacă RUS va câștiga…..n-o să fie așa de simplu. RUS va beneficia (probabil) de astfel de „recunoasteri” vinovate imputând distrugerea UKR celor care au alcătuit un plan/o schemă nesinceră menită să ducă la război. Interpretări la liber….
        De asemenea va pretinde, mai mult sau mai puțin deschis, despăgubiri ptr.daunele suferite. And so on.
        Așa cum RUS se prevalează de principiul „autodeterminării popoarelor” (repus de tapet de Kosovo case) așa se punea probl.si in cazul sudetilor, dacă e să vorbim despre Munchen’38, care spre deosebire de noi Ro., PL, CZ, etc nu avuseseră dreptul la acest principiu dupa pacea de la Versailles.
        Complicate chestiuni.

        • Chiar complicate. Și de aceea dreptul internațional este atât de interesant. Până nu va veni o civilizație extraterestră care să aibă grijă de oameni (cam ca în Sfârșitul copilăriei al lui Asimov), dreptul internațional se va împotmoli în lipsa de putere de coerciție exterioară…

          • Exact !!
            Asa spune si Mearsheimer: in rel.internationale domneste total anarchy. Si de aceea, cu exceptia ararelor situatii de unipolaritate (ca cea de pana mai ieri), este o perpetua competitie intre marile puteri. Noi, acum, am reintrat intr-o astfel de epoca. Chit ca ne displace, asta e.
            In lipsa unei „civilizație extraterestre care să aibă grijă de oameni” vom trai, din nou, crize multiple. O parte dintre ele vor avea o certa „vocatie” de a evolua spre conflicte armate.
            US&EU sunt in pierdere de viteza. Motivele sunt multiple iar provocarile externe nu sunt decat un efect exacerbat al slabiciunilor interne.
            Noi romanii, care nu am fost educati la scoala culpabilitatii nationale/civilizationale/etnice permanente, avem nedumeriri firesti. Desi sesizam ca ceva e gresit nu intelegem cum de „occidentul” nu realizeaza ca se consuma in dezbateri ridicole.
            Dar vorba poetului: „bucurosi (?!!?) le-om duce toate…..”

      • Dle Rizoiu,
        Or fi și multe asemănări între acordurile incriminate, dar deosebirile sunt, cred eu decisive:
        Acordul de la München a fost premergător agresiunii Germaniei naziste, cele de la Minsk au avut loc când agresiunea Rusiei era in desfășurare.
        La München semnatarii au recunoscut pretențiile teritoriale ale lui Hitler, prin cele de la Minsk nu. De altfel nici Germania nici Franța nu au recunoscut niciodată “noile Realități teritoriale” proclamate de Kremlin.
        La München nu au fost invitate nici Cehia, nici aliatul de atunci Uniunea Sovietica. Acordurile de la Minsk au avut loc cu participarea Ucrainei și nu s-au desfășurat pe teritoriul vreuneia din părțile in conflict.

        Bun, se poate spune că rezultatul acordurilor dezavantaja clar Ucraina și multă vreme am fost de acord cu evaluarea asta. Dar niciodată nu am citit vreun material care sa explice clar și logic cum s-ar fi putut obține mai mult decât înghețarea conflictului. Dacă aveți dumneavoastră sau orice alt comentator vreo soluție, as fi încântat să o cunosc. Deocamdată rămân la părerea că, avantajos sau nu, a fost un dialog, iar Rusia a încetat să-i dea celuilalt in cap.

        JB, dacă înțeleg bine consideri modul in care s-a procedat un fel de cutie a Pandorei, prin care Rusia a fost păcălită.
        Însă Rusia este agresorul. Înainte de a discuta despre legalitatea manevrei dpdv al dreptului internațional, se pune întrebarea dacă Rusia a procedat corect. Nu a ridicat pretențiile sale in cadrul ONU, nu și-a enunțat clar care sunt revendicările și nici nu le-a argumentat, nu a dat niciun ultimatum vecinului sau, pur și simplu a pornit războiul.
        Dacă a luat țeapă la masa crede, cu atât mai bine. Indiferent dacă a jocul Fr & De a fost intenționat sau nu. Cine joacă unfair, nu are dreptul să se plângă că e atras in cursă.

        • Deci, realpolitilk pe placul lui Kissinger :-) „Atâta s-a putut în condițiile date”. Sunt de acord cu evaluarea Dvs. (deși trebuie să declar deschis că nu mă pricep la drept internațional). Dar după cum spuneam mai sus, un război înghețat rămâne totuși un război… Chair dacă el permite o dezvoltare durabilă cum s-a întâmplat în Coreea de Sud, sabia lui Damocles rămâne agățată de un fir de ață/păr (tot Coreea de Sud).

          • un război înghețat rămâne totuși un război… Păi, parcă era trădare, nu doar război. Sau „operațiune specială” si „dezastru”, depinde din ce parte priviți.
            Dar, fie! Sunt de acord că a fost „trădare” si nu realpolitik, dacă îmi poate cineva indica o modalitate prin care „trădarea” să fi fost ceva mai discretă.

      • @Hantzy
        Sigur, se poate spune și așa. Într-o lume ideală…..
        Noi ne referim la un caz concret in care actorii-initiatori& garanți care au demarat un acord internațional, cu valoare de tratat, au făcut acest lucru cu scopul de a induce in eroare.
        Dar acordul este parte a dr.international. Va dăuna viitorului relațiilor internaționale?!? Eu zic că da. Este o cutie a Pandorei.
        Pe termen mediu și lung vom avea o lume mai sigură, mai ponderată?!? Ce garanții se vor cere ptr.semnarea acodurilor de pace, de încetare a focului, etc in lipsa unei minime increderi ??
        „Dacă a luat țeapă la masa crede, cu atât mai bine. Indiferent dacă a jocul Fr & De a fost intenționat sau nu.” Nu, ptr.noi toți nu e „cu atât mai bine”.
        Ne doare pierderea suferită de RUS sau prestigiul ei știrbit?!? No way! Dar efectele chestiunii sigur ne vor atinge. Și nu oricum ci de-o manieră importantă.
        We’ll see.

        Despre ce e bine și ce e rău in relațiile internaționale e f.mult de discutat. Calificările acestea trec prea mult prin criteriul interesului.
        De ex.: Ro in ww1 era in rel.de pace cu Imp.austro-ungar. Iar cu Germania avea chiar un tratat secret de pe la sf.sec XIX.
        Ro.a ramas neutră 2 ani și a intrat in război (fără nici un casus beli cât de mic) ptr.a întregi țara/satisface visul unirii tuturor românilor, etc. Adică INTERESUL național. Sigur că e bine, dar să nu-i întrebăm pe maghiari sau austrieci…
        CZ a căpătat cu mare bucurie regiunea sudetă prin tratatul de la Versailles (a propos de dr.international) care era german 96%. PL a primit ieșire la mare prin coridorul polonez care a tăiat in 2 terit.german….. Cât de „corecte”/”incorecte” sunt toate astea e dificil de spus.
        O curiozitate interesantă. In UK&FR atât cei care susțineau acordul de la Munchen’38 cât si cei care se opuneau treceau repede peste ce e corect și ce nu, dar argumentau in extenso despre ce era in interesul FR&UK….. Oricum, vasta majoritate a populației și a clasei politice sustinea, hotărât, un acord negociat. Presa internațională la fel.

        • JB, sunt două aspecte, cred eu:
          Pe de o parte acordurile de la Minsk au apărut ca urmare a invaziei omuletilor verzi, fără însemne militare, deci a unui război nedeclarat, care încălca principiile dreptului internațional. Ar trebui mai întâi de toate soluționarea acestui conflict, abia apoi luate în dezbatere acordurile de încetare a focului. Mi se pare grotesc ca teroristul care nu dă doi bani pe cultura vestică și pune bombe să omoare oameni, să ceară apoi condiții umane în temniță.
          Pe de altă parte, Rusiei nu i s-a promis prin niciun paragraf că Ucraina nu va fi ajutată militar și că nu va reacționa în cazul reluării ostilităților. De altfel, prima țară care a încălcat acordurile a fost Rusia prin ocuparea localității Debalțeve, după semnarea acordului Minsk 2, ceea ce anula practic obligațiile Ucrainei ce decurgeau din acesta.

          • @Hantzy
            In sens invers al expunerii ideilor din coment.tau.
            Nu stau sa verific acum, dar presupun ca ocupantii Debalteve erau separatistii din Donetsk si nu RUS propriu-zis….
            Evident, cu ajutor masiv RUS. Dar…..asta nu anuleaza, neaparat, obligatiile din acordurile de la Minsk. Discutia e lunga si argumente corecte/ipocrite au fost aduse masiv de ambele parti implicate.
            Oricum, noi nu cunoastem prevederile acordurilor si termenele de implementare decat prin prisma celor comunicate de parti.

            „Rusiei nu i s-a promis prin niciun paragraf că Ucraina nu va fi ajutată militar și că nu va reacționa în cazul reluării ostilităților.” este un „minunat” exemplu de „ce si cum” in rel.internationale. Fiecare incearca sa isi creeze un avantaj si sa pastreze un as in maneca cel putin ptr.a-l folosi in comunicarea politica.
            Problema apare cand acordul face parte din dr.international ce creaza drepturi si obligatii. Complicat….

            Da, moralmente ar trebui sa fie solutionata, mai intai, problema ocuparii Crimeei. Moralmente si chiar juridic. Dar amandoua aceste aspecte sunt greu spre imposibil de pus in executare.
            Overall, in opinia mea RUS va castiga. Si e f.probabil ca pe asta sa mizeze si aliatii UKR. Altfel o sa facem un surfing teribil pe langa probabilitatea unei catastrofe mondiale. E cinic, neprincipial si probabil nedrept. Dar e preferabil. Fiat justitia pereat mundus e o ipoteza scary.

            „Mi se pare grotesc ca teroristul care nu dă doi bani pe cultura vestică și pune bombe să omoare oameni, să ceară apoi condiții umane în temniță.” Ai dreptate 100%. Dar dupa cum stii chiar asta se intampla. Si chiar mai rau! Teroristul va invoca propria lege ptr.a-si justifica faptele si legea locului unde e detinut ptr.a-si crea o situatie mai buna. E un fel de shopping juridico-moral care are f.mare priza nowadays.

            Dar in ceea ce priveste statele chestiunile sunt mai complicate deoarece nu exista higher authority ptr.a impune norma in vigoare. Si astfel ajungem, right away, la inarmare, politica echilibrului de forte a marilor puteri (si nu doar), etc.

            Eu am „damblaua” exemplelor istorice deoarece sunt teribil de relevante. In schimb exemplele din viata de zi cu zi (ex.:statele/marile puteri se comporta ca in curtea scolii unde isi arata muschii si se caftesc) au tendinta de a trivializa chestiunea si a crea falsa impresie ca se pot rezolva cu metodele obisnuite ale vietii noastre. Din pacate nu e asa.

    • Există un sistem de reguli care stabilesc cum se socotesc (și) aceste pedepse. Dar nu rușii au violat, ci Ivan Ivanovci Ivanov, un anumit rus cu nume și prenume. Acela trebuie pedepsit pentru viol. Cel care i-a ordonat asta (dacă este găsit) va fi vinovat de instigare la viol și va avea și el pedeapsa lui. De asemenea, torturile (indiferent de cât de justificat ar fi fost motivul) sunt interzise la modul absolut, deci și torționarii ar trebui să fie pedepsiți.
      Dar pentru ca toate acestea să se poată întâmpla, trebuie mai întâți să fie prinși, apoi să se stabilească printr-un proces transparent vina fiecăruia și să i se calculeze pedeapsa meritată. Cât timp este (încă) război și violatorii/torționarii se ascund în tabăra cealaltă, ei nu vor putea fi adusi în fața instanței… Trebuie mai întâi finalizat conflictul și apoi trebuie ca părțile să poată să aibă acces la teritoriul celeilalte părți pentru a putea să-i identifice și aducă în fața justiției (extrădare?) pe cei ce au săvârșit faptele…

    • Dacă se dovedește caracterul sistematic și deliberat, atunci există infracțiuni speciale. Dar mi-e teamă că multe dintre faptele abominabile sunt simple excese de zel ale unor indivizi care cred că au scăpat de orice constrângeri umane și acționează la nivel animalic. Se întâmplă și în timp de pace…

  13. Bombardarea blocurilor de locuinte cu oameni si a surselor de incalzire si apa este tot o initiativa personala a unui soldat?

    • Bombardarea blocurilor de locuințe nu este clar că ar fi fost intenționată (este posibil să fie o eroare a armamentului). Dacă se dovedește premeditarea, cel ce a luat decizia trebuie să răspundă, bineînțeles.
      Cu „infrastructura vitală” lucrurile sunt mai clare: este un act nejustificat (mă rog, tactica infometării adversarului nu este veche), și cinea luat decizia va trebui să răspundă…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Radu Rizoiu
Radu Rizoiu
Radu Rizoiu este profesor universitar la Facultatea de Drept din cadrul Universității din București, unde predă discipline legate de dreptul civil: actul juridic, prescripția extinctivă, persoanele și garanțiile civile. În același timp, este formator la Institutul Național al Magistraturii, unde predă tot dreptul civil, dar sub aspectul litigiilor cu profesioniștii. În timpul care-i mai rămâne, Radu este avocat, specializat în drept bancar. Autor a mai multor cărți de specialitate și a zeci de articole juridice, Radu publică în general pe teme legate de regimul juridic al garanțiilor reale (ipoteci), de organizarea persoanelor juridice și de teoria actului juridic civil. În ultima perioadă se preocupă de teoria regulilor (juridice și nu numai)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro