Biserica Ortodoxa Română (BOR), cea mai puternică instituție religioasă din România, cu 85,3% din populația țării care își declară apartenența religioasă la cultul majoritar creștin-ortodox (cf. datelor recensământului din 2022) și cu o adeziune neștirbită a cetățenilor în materie de încredere (BOR se află încă pe locul doi după Armată la indicatorul încredere a populației în instituții), este din ce în ce mai prezentă în sfera publică mediatică românească prin acțiuni care par să se înscrie în ceea ce se numește sfera creștinismului progresist, curent post-liberal al gândirii creștine. Pe scurt, BOR – încarnarea „tradiției și a identității spirituale și etnice”, după cum o caracteriza în subtext însuși Patriarhul Daniel în apelul său la autorecenzare din 2022 – lansează șantiere strategice sensibile după o metodă care se înrudește cu cea „protestant-catolică”, făcând primii pași spre promovarea unei politici care pare să rupă cu tradiția, valoare centrală și monedă forte a ortodoxiei răsăritene și românești. Mai multe evenimente și acțiuni publice ale BOR sunt simptomatice pentru această tendință. Aici vom face referire doar la actualitatea legată de cazul Arhiepiscopului Tomisului, Teodosie (Petrescu), membru al Sfântului Sinod al BOR din 1994, una dintre figurile cele mai clivante și mediatice ale bisericii, citat și acuzat de-al lungul vremii în dosare de corupție, abuz sexual de minori etc. În comunicatul din 9 februarie 2024 transmis de Cancelaria Sfântului Sinod al BOR referitor la cererea lui Teodosie de a ridica Arhiepiscopia Tomisului la rangul de mitropolie cu, evident, drept consecință, ridicarea sa la rangul de mitropolit, se anunță înscrierea pe ordinea de zi a viitoarei ședințe a Sfântului Sinod judecarea acestuia pentru„încălcarea ordinii statutare a Bisericii şi tulburarea păcii din viața Bisericii și a societății prin acte de răzvrătire, indisciplină și presiune publică”. Această acțiune este o etapă importantă în strategia politică și de comunicare a BOR, o instituție semi-închisă, mai întâi date fiind talia și rolul socio-politic și religios al Arhiepiscopului Tomisului, și apoi faptul că ea se alătură, la un nivel superior, unui buchet mic dar vizibil de acțiuni și eforturi ale bisericii de a se adapta la societate actuală, cu instrumentele unei metode pe care și Biserica Catolică o utilizează de ceva vreme, dar la o scară mult mai amplă. Este vorba despre metoda protestantă pe care Biserica Catolică a preluat-o și a dezvoltat-o în lumina provocărilor diferitelor perioade ale modernității. Ea o folosește astăzi pentru a actualiza anumite practici și a pune în dezbatere anumite doctrine, confruntate cu noi curente de gândire societale, majoritatea inspirând ideologii politice de succes, mai ales printre publicurile tinere, reticente la „înregimentarea religioasă” organizațională.
Evenimentul în jurul Arhiepiscopului Tomisului, care marchează dezbaterea publică într-un an hiperpolitic pentru România, pare să profileze un leadership religios al BOR care începe să se asemene cu cel al Papei Francisc. Sunt o evidență angajamentele Papei Francisc și, prin ele, cele ale Bisericii Catolice, de a plasa biserica într-o viziune mai deschisă, non-conservatoare, chiar progresistă, acordată la evoluțiile societății contemporane. Papa Francisc, iezuit, și-a construit leadershipul religios și politic pe o concepție specifică ordinului, dar care a jalonat modernitatea de-a lungul secolelor al XIX-lea și al XX-lea, și anume adaptarea Bisericii la societate. Această viziune este, de altfel, și în centrul protestantismului care și-a creat o metodă din a se impune prin adaptarea Bisericii la lume. Să amintim aici de reforme precum hirotonirea femeilor, binecuvântarea căsătoriei între persoane de același sex etc. Diversele confesiuni neoprotestante, mai ales prin propensia lor pentru teologia publică și socială pe care își construiesc doctrina, sunt și ele angajate în utilizarea metodei protestante, chiar dacă nu au epuizat încă toate subiectele de adaptare la societate.
Revenind la leadership-ul religios al Patriarhului Daniel, sunt de observat anumite simptome de înrudire cu metoda protestant-catolică. Punerea în discuție publică a unor „afaceri interne” cum este cazul Teodosie, în condițiile în care acesta este cunoscut și pentru pozițiile sale tari împotriva adaptării bisericii la societatea actuală, împotriva chiar a acceptării modernității în biserică, ar putea avea consecințe în slăbirea a trei mari piloni ai BOR: tradiția, practicile și sacralitatea instituției. Apoi, BOR începe să devină mai puțin „rezistentă la societatea civilă”, adică la presiunea „lumii” pe diverse subiecte. A se vedea, de exemplu, reacția la cererea adresată Sfântului Sinod de câteva figuri laice publice ale ortodoxiei de a celebra Paștele ortodox la o dată comună cu cel catolic. În plus, BOR s-a angajat într-un demers de „seducere” și de „recucerire” a societății românești prin recuzarea unor practici ale corpului clerical – așa zisele us et coutumes – precum plata preoților de către enoriași pentru oficierea nunților, a înmormântărilor sau a botezurilor. În fine, BOR devine mai puțin rezistentă în ceea ce privește raporturile cu celelalte culte religioase minoritare. Am putea spune că a devenit chiar mai puțin „rezistent a la Stat” , în sensul că pare să își fi asumat deschis rolul de catalizator și de actor de concertare al Statului în ceea ce privește acțiunile de cooperare intercultice pe probleme ecumenice, de libertate religioasă, de acțiune social-politică etc. Nu este un fapt banal că, în ordinea separării Statului de Biserică, Secretarul de Stat pentru Culte este fostul director al trustului Trinitas, un actor-cheie în implementarea strategiei guvernamentale de a sprijini „programe și activități cu caracter social și medical realizate de culte la nivel local” sau al strategiei post-liberale de „reabilitare instituțională” prin actul de a cere iertare în mod public pentru abuzurile pe care Ministerul/Departamentul Cultelor din perioada comunistă le-a săvârșit față de Biserica Greco-Catolică.
Desigur, putem formula ipoteza că nu sunt anodine astfel de acțiuni, în contextul anului electoral 2024, în care BOR are de jucat un rol, ca și celelalte culte religioase de altfel. Arhiepiscopul Tomisului este binecunoscut și pentru pozițiile sale militante extreme antiprogresiste dar și ca vector de difuzare a teoriilor conspirației de tipul „Marea resetare”, prezente în discursurile politicianiste ale extremei drepte din România. În contextul anului 2024, cazul „Tomitanul” poate fi considerat și un fel de marș forțat către modernitate al BOR la care acum toate bisericile achiesează și care relevă mai mult de strategii de putere politică decât de strategii religioase.
Cert este că, dincolo de ipoteze, rămânând factuali, spre deosebire de Biserica Catolică sau de bisericile protestante din lume, BOR este la început în acest drum spre modernizare. Trebuie să treacă un timp, și mai ales anul politic 2024, pentru a confirma dacă realmente metoda protestant-catolică va conduce la o acceptare, sub alte forme, mai moderne, a unei lumi profane sau strategia politică a Patriarhului Daniel va consta într-o orientare spre o conformare la valori moderne, ceea ce ar echivala cu o refontă profundă a BOR, pernicioasă însă pe termen lung din mai multe motive. Unul dintre acestea este deja vizibil în mediul catolic dar și la unele culte neoprotestante, cum ar fi adventismul de ziua a șaptea, care se îndreaptă spre o secularizare, o desacralizare a credinței nemaioferind o instituție care să fie o alternativă la o modernitate secularistă, politicistă și raționalistă. Până la urmă, este vorba despre dificultatea de a tranșa între două viziuni strategice în raport cu provocările contemporane la care trebuie să facă față bisericile și, deci, între două roluri care nu se includ : cel al conducătorului religios sau cel al omului politic din conducătorul religios.
Dacă o biserică alege să fie după „chipul lumii” atunci acceptă să fie o biserica politică pentru că are nolens volens obiectivul de a ține în mâna, împreună cu ideologiile purtate politic la un moment dat, destinele omenirii. Însă dacă vrea să rămână biserică – adică ortodoxă, catolică, protestantă, neoprotestantă – atunci inevitabil îmbrățișează cauza religioasă și nu cauza politică. Fără cauza religioasă biserica, oricare ar fi ea, își pierde caracterul sacru și nu mai este acolo pentru a răspunde la nevoia umană de a trăi, de a experimenta sacralitatea după ce se va fi săturat de scientism, progres, tehnologie, raționalism…
Orele obligatorii de religie si adolescentii care-si fac, automat, cruce, cand trec pe langa o biserica nu sunt indeajuns pentru a asigura biserici pline, peste 2-3 generatii. Cu sau fara voie, BOR trebuie sa incerce sa se apropie de niste viitoare generatii de adulti foarte diferiti de adultii de astazi.
Teodosie e „old school” si „russian school”, iar ca el sunt multi altii, in BOR. Timpul nu sta pe loc, deja vad preoti tineri fara barbi, cu freze lucioase (de fixativ) si carari taiate cu briciul. Cunosc chiar si un preot din garda veche, care azi se barbiereste „la sange” si face promovare la „excursii cu biserica”, in slujbele sale. Incet-incet, chiar si doar prin scurgerea timpului, preotii barbosi, burtosi si seriosi vor disparea din biserici.
Bisericile ortodoxe din Estul Europei sunt, toate, camp tactic pentru razboiul hibrid al rusiei, cu Occidentul – motiv serios pentru reformare.
Integrarea tarilor est-europene in UE presupune si un anumit grad de ecumenism, in viitor.
In acest context, BOR va fi nevoita sa gaseasca noi modalitati de a se apropia de oameni, pe langa dogma, spovedanie si canoane. Reforma e inevitabila, singura necunoscuta este cat de repede se va produce.
Biserica nu are nevoie să se apropie de veșmântul superficial dat omului de o anume epocă sau de un anumit accesoriu, cum ar fi tehnologia! Biserica are nevoie să fie aproape de faptul existențial că omul este făcut după chipul și asemănarea lui Dumnezeu! Biserica are nevoie să îi aducă aminte omului de acest fapt și să îl ajute să îl împlinească, nu de ras bărbile preoților și de gel pe frizurile acestora!
@Mihail
Comunicarea e o stiinta. Unii spun ca e chiar o arta. Degeaba se invarte biserica prin sfere inalte, daca enoriasii nu inteleg ce incearca biserica sa le comunice. Biserica e obligata sa invete noi modalitati de comunicare a cuvantului lui Dumnezeu, catre oameni. Care oameni vor fi diferiti, in multe privinte, de cei de azi, peste 2-3 generatii.
Cred ca definirea BOR drept reprezentativa pentru poporul roman este mai adecvata decat definirea ca „cea mai puternică instituție religioasă”. Spun acest lucru pentru ca reprezentativitatea tine de esenta, care este perena, pe cand atribuirea de „cea mai puternica” este mai apropiata de pozitia dominanta a unui partid într-o etapa data, care este deci efemera. Un alt argument este ca partidele regaliste, legionare, comuniste, iliberale etc au venit si au trecut, pe cand BOR a ramas si va ramane. Daca ne uitam cu atentie la atacurile progresiste venite din Occidentul colectiv (mai mult sau mai putin) pe gen, familie, traditie, rasa etc. ne dam seama ca progresismul nu are cum sa aiba aderenta in lumea crestin-ortodoxa, dar si in cea a mega Estului, a Orientului unor mari religii. Daca unele seminte ale progresismului au incoltit firav pe solul catolicismului, ele cu siguranta se vor usca si dispare post-papa Francisc (v. reactiile doctrinare virulente ale seniorilor catolici la adresa suveranului pontif). Nu va fi probabil si cazul protestantismului, aparut in conditii speciale, care au exprimat mai degraba veleitati politice decat religie, de subordonare a religiei fata de rege ca si cap al Bisericii (regele Henric VIII al Angliei si-a atribuit acest rol pentru a divorta dupa bunul plac, avand sase sotii!, spre a-si satisface poftele carnale, nerestrictionat de biserica catolica). Acesta este deci mai putin legat de ceea ce se proiecteaza ideologizant drept „reforma” religiei romano-catolice. E o proliferare aiuritoare a „initiativei private” in religie, din care diversi „intreprinzatori” si-au format confesiuni si secte personale, care uneori au deviat inimaginabil de abuziv de la valorile si normele morale ale religiei (v. secta Templul Popoarelor din Guyana a lui Jim Jones, secta Aum Shinri Kyo/Adevărul Suprem Aum din Japonia, a lui Asahara etc, etc). Pe de alta parte, sa observam ca si alte mari religii (islam, budism, hinduism etc) raman indisolubil legate de traditii seculare si chiar milenare.
Poporul român are încredere în două instituţii birocratice în esenţă ce n-au făcut nimic pentru popor.
BOR nu şi-a îndreptat trecutul legionar şi comunist, a rămas o instituţie (sic!) încremenită-n evul mediu românesc.
Armata n-a mai luptat într-un război din 1945, şi nu s-a democratizat deşi CADA ar fi vrut. Deşi defilăm cu ultimele achiziţii, armata e pe butuci.
Apreciez ce au făcut amîndouă ilustrînd cu vorba englezului: prea tîrziu şi prea puţin.
Aprob
Sint de acord cu tine. Cu tot ce spui, simplu si concret.
Ce incredere sa am in biserica-intrebarea in sine prost pusa-intrucit biserica nici nu vrea si nici nu o intereseaza viata omului de rind. Doar marirea. Luxul, banii, ba mai nou politica. Ce cauta popii in jurul partidului AUR si SOS? Ceea ce spui-readucerea legionarismului si a fel de fel de actiuni care sint contrare principiilor vietii crestine, cit de cit, ce mai este la oameni. De ce nu se supun si preotii cercetarii dosarelor la CNSAS? S-ar rasturna ”multe schelete”!!. Cam atit, desi multe ar mai fi de zis.
Tovarășe rabin, presupun că știi, dacă ai învățat, și despre rabini se vorbește ca despre oameni învățați, că legionarismul nu a definit și nu definește BOR! După cum nici comunismul nu a definit și nu definește BOR! Alfel, pace duhului tău!
Armata nu este o instituție, așa numit, democratică! Nu a fost nici în Grecia antică și nu are cum fi! Chiar dacă, uneori, soldații au ajuns să aibă încredere mai multă intr-un superior decât în altul! Nici instituțiile numite democratice nu se poartă ca și cum ar sluji unui oarecare cetățean ci, de multe ori, împotriva celor pe care pretind că le slujesc! Ca exemplu, recent, declarațiile ilogice și absurde ale primului ministru despre concediile medicale!
Sa va spun o poveste.
In sec. XIV, dinastia Basarabilor avea relatii excelente cu Papa. Motive multe. Existau si biserici catolice la sud de Carpati.
Nicolae Alexandru, voievodul de atunci, a hotarit sa organizeze biserica de la el. A trimis o scrisoare Papei, cerind sa-i recunoasca independenta si sa-l ajute sa organizeze religios noua tara. Intimplator, sau nu, solii au fost interceptati de agenti maghiari, care au citit scrisoarea si au prezentat-o regelui lor. Acesta s-a facut luntre si punte, sa blocheze cererile domnului roman, pe linga Papa. Care a refuzat.
In fata situatiei, domnitorul s-a adresat imparatului bizantin. Imparatul i-a recunoscut independenta si a tratat cu Patriarhul de Constantinopol. In urma discutiilor, Iachint de Vicina, cel ce pastorea Dobrogea ca ierarh ortodox, a fost numit ca primul mitropolit la Valahiei, cu conditia sa pastoreasca si Dobrogea!
Traditia istorica a BOR si Romaniei ar fi incalcata, daca s-ar schimba situatia.
(Nu mai vorbim de traditia mai noua, dupa 1859: mitropolitul de Moldova sa devina Patriarh.)
Si atunci de ce circul asta?
Opinia mea (strict personal) e ca vulpoiul de Kirill vrea sa produca dezordine si dezbinare in BOR, in asa fel incat sa o paralizeze in fata nevoii Chisinaului de a reveni la matca. Si isi sacrifica pionii…
Ce rost mai are acum discuția despre refuzul papei din secolul XIII? S-a lăsat dezinformat, să fie sănătos?