joi, ianuarie 20, 2022

Asasinii energetici (I)

Îmi place cum sună, expresia este preluată de la John Perkins care a scris cartea „Confesiunile unui asasin economic”. Cumva putem face o analogie între ce descrie distinsul autor și ce se întâmplă în industria energetică românească.

Miercuri 15 decembrie am fost prezent cu o intervenție telefonică pe Radio România Actualități în emisiunea „Probleme la zi” a doamnei Alexadra Andon, emisiune pe care o puteți asculta aici.

Tema a fost „când vor ajunge gazele din Marea Neagră la țărm”, plecând de la „vestea bună pentru români” zisă de ministrul Virgil Popescu: „Sunt convins că în prima parte a anului viitor primul gaz din Marea Neagră va fi scos. (…) Deci, practic, se dublează cantitatea de gaze pe piaţa românească, este evident că vom avea gaze să folosim atât pentru piaţa românească, cât şi pentru export, cât şi pentru producerea de electricitate, pentru petrochimie, pentru mai multe lucruri.”

Eu știu că România scoate gaze din Marea Neagra de mulți ani, dar să trecem peste acest amănunt. Poate la perimetrele de mare adâncime se referea domnul ministru care vrea să pară că totul este în regulă cu domeniul pe care îl gestionează. Vorba unui prieten: „atitudinea contează”.

Minunea s-a întâmplat: un alt oficial al statului roman a afirmat elegant că nu va ajunge chiar la români acest gaz. Președintele Consiliului de Administrație și Director General al Transgaz, Ion Sterian, a spus la minutul 14.50 din emisiune: „Transgazul a finalizat gazoductul de la Corbu – Capul Midia la Conducta de Tranzit 1 în zona localității Grădina, județul Constanța.”

Noi știm că acest gazoduct ce face parte din traseul ce tranzitează Dobrogea din Ucraina către Bulgaria, nu este racordat la sistemul de transport național, neavând încă nici un punct de legătura cu marea rețea de peste Dunăre. Interpretarea este: nu va ajunge în sistemul de transport care ne interesează ci ori va fi consumat numai de consumatorii din Dobrogea, ori va fi exportat în Bulgaria sau Ucraina dacă s-a finalizat sistemul de circulație a gazului în ambele sensuri pe aceasta conductă.

Dacă nu mă credeți, vă invit să deschideți Raportul Transgaz pe anul 2019, la pagina 17, unde vedem harta de mai jos.

Pentru a vedea cum sunt aceste perimetre concesionate preiau o hartă din site-ul Newsweek, unde Black Sea Oil & Gas (BSOG) deține două perimetre, cel în cauză, botezat „Ana” (după platforma care va extrage gazul), nefiind de mare adâncine ci de apă mică, mai precis 70 de metri, cum ne anunță chiar compania în cauza aici.

Iar pentru o localizare la exactă și a conductelor ce ar urma să aducă gazul la țărm avem harta ce ce are sursa aici.

Concluzie: probabil primele gaze se vor duce la export, că nu cred că există așa de mulți și așa de mari consumatori de gaze în Dobrogea.

În emisiune s-a căutat răspunsul la întrebarea „de ce prețul gazelor este așa de mare în România?” Domnul deputat PSD Ioan Mang a încercat să explice că nu Parlamentul este de vină că nu a rediscutat legea gazelor și legea off-shore ci companiile care dețin în concesiune perimetrele, care au făcut prospecțiuni pe banii lor și care vor să se îmbogățească în detrimentul statului roman sunt în culpa. Tipic PSD răspunsul! Nu trebuie să ne mirăm că un agricultor se va ocupa de energie de la butoanele ANRE, că un polițist se ocupă de agricultură. Mai rămane ca un miner să se ocupe de sănătate! Domnia sa uită că printr-un ordin ANRM din 2018 (adică sub guvernarea Dragnea – PSD) s-a stabilit că prețul de referință a gazelor naturale produse în România este cel care se tranzacționează la Bursa din Viena, ordinul îl găsește domnia sa aici, pe site-ul Agenției Naționale a Resurselor Minerale.

Cu alte cuvinte, dacă tot avem accize, taxe și impozite mari în extracția de petrol și gaze, măcar să le plătim la nivelul bursei din Viena, unde Gazpromul are un cuvânt de spus, că Bursa Româna de Mărfuri de la București (acolo unde se tranzacționează gazele în România) nu este bună.

Completare la articolul de săptămâna trecută

Nici nu s-a uscat bine ecranul calculatorilul după apariția articolului meu de săptămâna trecută în care spuneam că Electrica SA (la BVB este sub indicativul EL) a cheltuit 13.230.000 euro pe niște firmulițe care nu au active ci doar datorii, dar care își propun să dezvolte cândva niște parcuri eoliene sau solare, că respectiva companie a mai cumpărat încă un „proiect”, adică o companie înființată în februarie 2021, cu frumoasa sumă de 4.262.500 euro.

De pe site-ul Ministerului de Finanțe aflăm că e nou nouță compania:

Am fost întrebat de un prieten dacă este penală fapta. Eu sunt inginer și nu mă pricep, dar știu că orice achizitie a unei companii de stat (totuși Ministerul Energiei are aproape 49% în Electrica SA), trebuie să fie scoasă în SEAP – SICAP, platforma de licitație publică. Compania cu CIF 43652555 nu apare, deci este posibil ca această achiziție a Electrica SA să nu se supună legilor companiilor în care statul este acționar sau să nu se fi respectat legea. Pe site-ul companiei, am căutat prin documentele Adunării Generale a Acționarilor și nu am găsit nimic care să amintească de o astfel de achiziție. Așteptăm părerea juriștilor!

Erată la ora 8.00: Sunt în culpă! Negăsind informații din surse deschise, am afirmat că traseul Tranzit 1 este legat la sistemul național de transport al gazelor. Într-o discuție telefonică cu domnul director general al Transgaz, Ion Sterian, în această dimineață, domnia sa a afirmat că întradevăr nu este genul de informație care să fie publică și că acest traseu este legat prin stația de la Isaccea la traseul care traversează Dunărea către Șendreni din 2016. Deci surplusul de gaze provenit din Marea Neagră, cu care domnul ministru se lauda, va ajunge la o parte din moldoveni pe traseul către Onești.

Distribuie acest articol

12 COMENTARII

    • Nu neapărat. Depinde de numărul de acționari, de cvorumul prevăzut în statutul societății și de numărul de decizii luate de adunarea generală a acționarilor. Ca exemplu, cred că știți cazul lui Elon Musk, care nu deține mai mult de 20% din drepturile de vot la TESLA, dar, cum sunt câteva mii de acționari care dețin restul de 60%, este evident cine reușește să se impună.

  1. Tot cautam motivul pentru care nu avem gazele cumparate de la Exxon pe sume fabuloase. Eu credeam ca explicatia ar fi: de fapt acolo nu se afla mare lucru si ca Exxon ne-a vandut pe bani multi fundul sacului…

    • Gazele vândute de Exxon exista, dar sunt la o adâncime a marii de 1500m si peste 150 km distanta de țărm. Gazele din zona Ana sunt mai puține (de vreo 5 ori) dar la doar 80m de apa si jumătatea distantei de țărm. Cele din urma vor ajunge in conductele romanești anul viitor. Primele in minimum 3 ani.

  2. Dupa 1 an de zile, nu ati inteles ca dom’ ministru nu are habar de domeniul pe care-l pastoreste?
    Omul e iresponsabil in declaratii, da termene aiuritoare care sa dea bine in ziua declaratiei dupa care nu se mai intampla nimic.
    Omul asta scoate pe gura numai prostii, iar daca cineva il intreaba de ce nu s-a facut ce a declarat gaseste imediat un vinovat, dar de maine face el ordine!
    Gazele din Neptun deep in 2026 poate daca schimba legea!

  3. Ați plasat un comentariu economic, fara sa oferiți concluzii sau soluții. Cartea lui John Perkins este fabuloasa si spune lucrurilor pe nume: dacă nu merge cu “asasinii economici” atunci intervine armata. Exemple sunt destule.
    Dacă fiecare consumator de energie (gaz sau curent electric) si-ar citi cu atenție factura, ar observa ca totalul accizelor si taxelor depășește consumul direct. La ENEL factura este chiar amuzanta: pe prima pagina este un cerculeț care îți arată “friendly” cât reprezint de fapt consumul din totalul costurilor.
    Sugerați cumva ca ar fi cazul ca romanul, in loc sa se încălzească cu centrale pe GAZ FOARTE SCUMP, ar fi mai bine sa mai pună o haina pe el?

  4. Conform rapoartelor Transgaz Romania importa gaze din Bulgaria pe la Negru Voda. Deci afirmatia dumneavoastra ca nu se pot consuma gazele extrase din Marea Neagra in Romania este falsa.

  5. Domnule, harta va da de gol. Exista o conducta Transgaz care leaga terminalul de gaze al Petrom si duce gazele dincolo de Dunare. De asemenea exista legatura de la Isaccea peste Dunare catre restul Romaniei. Dupa stiinta mea zacamintele Petrom din Marea Neagra dau din ce in ce mai putin gaz asa ca nu vad cum conducta Transgaz nu ar duce noile cantitati.

  6. Foarte bun articolul Dlui Pacuraru,
    As aduce in plus niste argumente si precizari, daca cineva ar avea curiozitatea sa citeasca cele de mai jos, publicate in Energynomics, prin 2017, si sa evalueze strategic si politico-economic situatia d emai jos.
    https://www.energynomics.ro/escorom-propune-conversia-centralelor-pe-carbune-ca-element-central-al-strategiei-energetice-nationale/
    Ideea, este ca daca BRUA facuta de Transgaz, care trece pe la ~6 Km de Turceni, ar alimenta cu gaze numai 2 grupuri x 300 MW existente, printr-o conversie lignit gaz, PE O INFRASTRUCTURA DEJA EXISTENTA, instalind doar cite 2 turbine pe gaz amarite/grup, ar creste puterea de la 600 MW la 1800 MW !…s-ar reduce emisiile cu ~50-60% (nu am avea probleme cu decarbonarea) si ar costa ~480 mill EUR !…si s-ar fi facut in <2 ani de zile (acest gen de conversii s-au facut din SUA pina in Japonia, nu si in RO)
    Potentialul in zona PE INFRASTRUCTURA EXISTENTA este de cca 2400 MW, si, cu astia, "faceam legea in Balcani", iar BRUA ar fi devenit numai BR
    Asa insa, stam si plingem ca n-avem capacitati de productie…si, am uitat sa mentionez inca ceva: am facut prounere la Ministerul Energiei (pe atunci era ministru Anton x 2), sa-mi dea mie un grup de 300 sa-i fac conversia…nu mi-a raspuns nimeni din RO, ..deci…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Cosmin Gabriel Pacuraru
Cosmin Gabriel Păcuraru este consultant în regim de freelancing. Are un doctorat în „Relații Internaționale și Studii Europene” la Universitatea Babeș – Bolyai din Cluj Napoca cu o teză depre securitatea energetică a României. (2013) Este autorul cărții „Romania – Energie si Geopolitică” (2018) și a numeroase articole științifice în domeniul securității și politicilor energetice în publicații de specialitate naționale și internaționale.

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Vreau să dezleg două enigme

Scrisoare deschisă către concetățenii mei Dragi prieteni,            Ați observat,...

România se joacă de-a școala

Școala ar trebui să fie piatra de temelie a vieții. Rolul școlii nu este doar de a livra informație semestru după semestru...

Povestea unui om leneș

«Întrebarea esențială e alta: Sunteți sau nu pe aceeași pagină cu conu’ Leonida? Dacă susțineți că statul ar trebui să răsplătească morții...

Monitorizarea PNRR – examen de maturitate?

Autori: Dragoș Pîslaru și Tana Foarfă La vârsta de 15 ani începi să vezi lumea...

Ce știm sigur despre planurile lui Putin privind Ucraina, între atâtea incertitudini

Există un număr considerabil de încercări de a găsi un răspuns la întrebarea dacă armata rusă va ataca...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro