…si asta cu tot riscul de a-i confuza pe ilustrii “o semnam, da’ o dam anonima” responsabili cu dulapiorul de sertarase de la InLinieDreapta.
Draga Costi, draga Vasile, poate nu va dati seama. Aveti si voi, ca si unii de la dreapta, nevoie de un tras de maneca, la rastimpuri. Ca toti suntem oameni si nu este om care sa nu fi gresit. Dupa cum stiti, am salutat aparitia platformei CriticAtac, ba chiar – de multe ori – am gustat din plin textele gazduite acolo. Nu pentru ca as fi fost de acord – de cele mai multe ori n-am fost – ci pentru simplul motiv ca e odihnitor sa mai citesti oameni inteligenti, carora le pasa sincer, oameni care gandesc dincolo de dulapioare cu sertarase (secretaiares, sa le zicem). Aveati farmecul vostru. Erati niste tantari sarmanti ce impiedicau dreapta inteligenta sa motaie la post.
Ei bine, ingaduti-mi sa v-o spun, in ultima vreme nu mai sunteti. Ba dimpotriva. In ultima vreme ati inceput sa ma speriati. In ultima vreme ati inceput sa va luati in serios. In ultima vreme v-ati imburghezit – or asta ma inspaimanta. O dreapta burgheza mai merge, o stanga burgheza denuntand dreapta burgheza nu mai are nici un haz, ba mai e si periculoasa. Am vazut-o pe vremea lui Ceausescu, daca va mai amintiti. Ba o mai vedem si acum, cu Nastase, Geoana, Vanghelie, s.a.m.d. Nu vreti sa ajungeti acolo, dupa cum Dragos Paul Aligica, sa zicem, nu vrea sa ajunga sa-i gaseasca justificari, unei Sarah Palin sau unui Glenn Beck. Loialitatea intelectuala are si ea limitele ei. Sau s-ar cuveni sa le aiba.
Si, totusi, in ultima vreme ati inceput sa promovati texte care pacatuiesc impotriva spiritului si a bunului simt. Daca partea cu bunul simt o mai pot, faute de mieux, intelege – la urma urmelor traim intr-o vreme in care un crucifix muiat in urina devine opera de arta pentru simplul motiv ca socheaza – ei bine, partea cu pacatul impotriva spiritului n-o mai pot accepta. Bunul simt tine de duh. Duhul e, prin definitie, greu de definit (sic), ca de aia e duh. Spiritul, insa, tine de logica (o diferenta, in treacat fie spus, pe care unii catolici si protestanti romani continua s-o ignore). Cand incepi sa-ti bati joc pana si de asta, Hannibal ante portas. Nu, nu Hannibal. Ceva mai rau decat cartaginezul care avea si el farmecul sau. Ante portas e barbaria comunismului si/sau fascismului (qui s’aime se taquine). Ante portas e un G. Tamas care a luat-o, usurel, pe aratura.
Asta ma sperie. Ma sperie cand oameni batrani si tineri isi dau mana peste aratura, scuipand in fata deopotriva duhul si spiritul (aveti a-mi ierta patetismul, dar chiar mi se pare important). Ma sperie cand pe CriticAtac se vorbeste cu seriozitate despre « clasa proletara » (Ioana Vrabiescu – « Solidaritatea ca valoare si datoria asocierii proletare », brrrr !) in secolul XXI. Care e clasa proletara ? Eu sunt proletar ? Tu Costi, tu Vasile, sunteti « proletari » ? Aveti laptop ? (am) I-pod ? (eu n-am) I-phone (iarasi n-am). Da’ am masina. Nu, nu sunt proletar. Nici voi nu sunteti. Stim cu totii ca exista mici intreprinzatori, aia cu dozatorul de Cico de la coltul blocului, care-s cu mult mai famelici decat suntem noi. Daca as avea actiuni (n-am nici din alea), as deveni peste noapte “proprietar” in vreme ce CEO-ul care, sa zicem, n-are actiuni, dar are salariul de un million de dolari e “proletar”? Esti jurnalist, Costi, scrii ce vrei – si esti (prost, ce-i drept) platit pentru asta. Ce-si poate dori omul mai mult ? Esti exploatat ? Eu, ca profesor universitar (prost platit, ce-i drept, ca putini mai sunt interesati filosofia politica) sunt exploatat ? Imi veti spune ca astea sunt exemple puerile. Oare ? Ia sa ne mai gandim o data. Pana unde putem ramane agatati de definitii desuete fara a aluneca in penibil?
Asta-i una. I-auzi doua, ca tot veni vorba de sindicate. Norbert Petrovici – O agenda pentru reinventarea caracterului politic al sindicatelor si al mobilizarii (Brrr ! Mai, da ‘ macar putina editare la titluri, sa nu sune ca naiba, ca limba aia de lemn de care va bateti, pe buna dreptate seama, se poate ?) Iau si citesc. Ma bucur initial, cand vad din capul locului semnalata cu ingrijorare subjugarea politicului de catre economic, in cazul asta FMI. Asta e si una dintre obsesiile mele. Gand la gand cu bucurie, imi zic. Cand colo, ce vad mai departe ? Vad (sar, cu scuzele de rigoare, peste detalii importante, cum am facut-o si-n exemplul de mai sus), aceeasi marie cu alta palarie : Daca nu economicul peste politic, sa intre politicul peste economic ! (teza (1) a agendei – « Probabil cea mai importantă misiune este politizarea firmei capitaliste și a relațiilor de ierarhie organizațională/contractuală și proprietate care în acest moment sunt luate ca de la sine înțelese, sunt naturalizate. » ). Logic vorbind, aberant. Nici macar nu mai catadicsesc sa explic de ce.
Citesc mai departe : « Sindicatele trebuie să repolitizeze toate aceste forme de control a forței de muncă în spațiile organizaționale în care chiar se manifestă, în discuții în firmă și între firme, ședințe locale și sectoriale, școli populare, conflicte de muncă, fluturași și mobilizare locală, în parteneriat cu armatele de rezervă a șomerilor și a muncii temporare. Lupta dintre clase trebuie să fie făcută vizibilă, performată, transformată într-o problemă politică, în sensul că relațiile de putere trebui tematizate și făcute vizibile. Iar toate aceste energii trebuie canalizate pentru cerințe de justețe socială în forme nonviolente de instituționalizare a antagonismului social. »
Iertata-mi fie vorba proasta – dati-o in spuma marilor ! Repet: daca politicul nu trebuie inteles in termeni economici, de ce as prefera aceeasi Marie cu alta palarie, i.e., economicul inteles in termeni politici ? Dar asta inca nu-i tot : ajungem la gratarele lui Vanghele cat ai zice Petrovici : « Văd reinventarea solidarității colective în mișcări în jurul emotivității și afectului legat de justețe socială. (…) Ar fi de preferat să nu ne hiper-centrăm pe cuvânt și cogniție. Forța rețelelor de solidaritate socialiste, a colectivităților relativ autonome de muncitori, stătea în caracterul lor profund emoțional și a formelor genuine de interacțiune precum „miuțele” la iarbă verde și băutul „sportiv” fără să te îmbeți [Nota mea : asta nu e proletar corect] la un picnic, a excursiilor organizate din banii puși în comun, din formele de testare și performare a masculinității după serviciu la un pahar de tărie și „bășcău”, a meselor luate în comun de către femei, în care se evaluau rețete. »
Ma opresc aici, pentru ca simt ca, daca as continua, nu m-as mai hiper-centra pe cuvant si cognitie si-as incepe, Doamne fereste, sa-mi testez performarea masculinitatii in scris.
Zau, de la Dumnezeu, draga Costi, draga Vasile, aveam pretentii ceva mai mari. Speram ca voi aveti pretentii ceva mai mari. Nu am, in principiu, nimic impotriva dezbaterilor democratice, atata timp cat raman subsumate sferei politicului si nu incearca sa se inflitreze in alte zone : nu pot accepta politizarea sindicatelor (de altfel, o realitate – nu inteleg de unde jelania, de la faptul ca nu sunt politizate « cum s-ar cuveni » ?) nu neaparat pentru ca « proletariatul e prost », ci pentru simplul motiv ca, membru de sindicat fiind, voi actiona in aceasta capacitate, nu cum s-ar cuveni : in capacitatea mea de om, de cetatean, membru al unui spatiu politic (sa zicem statul Roman sau American) in care NU ma definesc prin apartenenta mea sindicala si, inevitabil, prin interesele particulare ale unei anumite categorii sociale (observati, rogu-va, n-am zis « clasa »).
Iaca un exemplu vulgar : daca muncitorii s-ar pricepe sa conduca o fabrica, n-ar mai fi muncitori. Ar fi ingineri sau directori. Nu operam pe creier prin supunere la vot si nu pilotam avioane democratic. Nu toata lumea e Mozart, cum nu toata lumea e Petrovici, Ernu sau Rogozanu – si asta e farmecul ei, al lumii.
Iar cu asta ajungem la aberatia numarul unu, apud G. Tamas, conform caruia toate diferentele (sa va redau lista ?) se cuvin starpite.
Toti o apa si-un pamant. Mocirla, adica.
(Va urma)
Vaaai, si trageti sperante la un ecou normal din partea unor admiratori de Zizek, Badiou ori GM Tamas?
Cum? credeti ca accepta ca gresesc? Vreti sa devina deviationisti?
Dar formularea asta merita toti banii: „batrini si tineri dindu-si mina peste aratura”.
Mi-a placut!
Totul e ambalat placut, umoristic, amical. Iar continutul e promitator: astept serialele urmatoare! Sper ca vor intregi, prin consistenta, tabloul.
Un text excelent: iscusit redactat, jocular, legitim.
Alin Fumurescu surprinde graficul specific atâtor şi atâtor proiecte autohtone: demaraj angajant, persuasiv, pitoresc, convertit – pe parcurs – la spasm cochet, ţâfnă, delir şi tic-tac lozincard…
Da, folositi exemple puerile cand vorbiti despre clasa (gresit alese, cel putin).
Si interpretati foarte gresit articolul despre politizarea procesului muncii. Nici eu nu sunt intru totul de acord cu autorul, insa „politizare” se refera la cu totul altceva de ce intelegeti dumneavoastra si anume la faptul ca relatiile de munca sunt relatii de putere, de unde necesitatea interpretarii lor ca relatii ce apartin domeniului politic, al dezbaterii.
Pe de alta parte, cum se poate ca logica pe care o aveti dumneavoastra sa nu fie impartasita si de altii, mi s-ar parea politicos sa mentionati de ce vi se pare „logic aberant,” fara sa lasati acest lucru in domeniul „subintelesului”. E posibil sa avem subintelesuri diferite Doar asta e farmecul lumii, nu-i asa?
P.S. Se pare ca aceasta capacitate de „cetatean” nu lasa loc nici unei alte forme de identitate sociala sau politica? Si atunci cum poate sa functioneze un stat (liberal) in care partidele ar trebui sa reprezinte diferite „categorii sociale”?
Dragi muncitori,
Politizarea economicului? Avem o alta idee ! Hai sa rezolutionam contractul, sa va redam libertatea si sa mergem sa investim in China. Acolo iesim in profit mai bun, sunt unii care mananca orez cu iarba si s-ar bucura sa munceasca intr-un contract rezonabil bazat pe un schimb echivalent.
Va suparati ca plecam ? Si noi. E mai frumos in Occident, insa aveti pretentii prea mari, si incepeti sa va aliati cu politia ca sa ne supravegheze.
Sincer, in calitate de liberali, noi vrem sa fiti liberi: luati initiativa in mainile voastre, faceti-va o firma, si apoi bucurati-va de picnic cu bere si mici, daca veti avea bani. Nu va mai incurcam cu contractul nostru plin de violenta reala si simbolica.
Ramaneti cu Rogo si Ernu, si mai ales cu Petrovicescu ( ametzitul asta a cazut din anii 50 in tehnosfera, si in afara de imagine cred ca nu vrea nimic – stie perfect ce aberatii spune, dar asta e reteta lui Jijec: cu cat o faci mai lata, cad prostii gramada si iti auzi numele la televizor)
Dar aveti grija sa nu va imbatati prea tare. Oricum nu o sa mai aveti bani pentru bere, pentru ca nu va mai fi nimeni sa produca bere si nimeni sa dea salarii, nici statul, care va trebui sa-i dea afara si pe bugetarii ipocriti si idealisti ca petrovicescu
Da, folositi exemple puerile cand vorbiti despre clasa (gresit alese, cel putin).
Si interpretati foarte gresit articolul despre politizarea procesului muncii. Nici eu nu sunt intru totul de acord cu autorul, insa “politizare” se refera la cu totul altceva de ce intelegeti dumneavoastra si anume la faptul ca relatiile de munca sunt relatii de putere, de unde necesitatea interpretarii lor ca relatii ce apartin domeniului politic, al dezbaterii.
Pe de alta parte, cum se poate ca logica pe care o aveti dumneavoastra sa nu fie impartasita si de altii, mi s-ar parea politicos sa mentionati de ce vi se pare “logic aberant,” fara sa lasati acest lucru in domeniul “subintelesului”. E posibil sa avem subintelesuri diferite Doar asta e farmecul lumii, nu-i asa?
P.S. Se pare ca aceasta capacitate de “cetatean” nu lasa loc nici unei alte forme de identitate sociala sau politica? Si atunci cum poate sa functioneze un stat (liberal) in care partidele ar trebui sa reprezinte diferite “categorii sociale”?
Mda
Articolul lui Petrovici nu e dintre cele mai bune Criticatac, limpede, fanteziile autorului sunt la lucru, putin prea grafice intradevar, dar asta nu cred ca justifica ceva asa de nastrusnic ca „masturbare intelectuala” din titlu…
Textul lui Tamas e o provocare, cere mult de la cititor, distinctia logica generala/logica transcendentala, cel putin, pentru inceput, si mult umor, si o intelegere profunda a literaturii Revolutiei…
Asteptam cu nerabdare repere pentru initierea in practica dreptei: coitul intelectual.
Total de acord. Si eu apreciez CriticAtac pentru dezbaterile interesante si de multe ori cu argumente rafinate. Dar sunt total de acord ca articolele cu „sindicatele” au cam sarit calul. Iar cel al lui Tamas … ce sa zic, omul e inteligent si rational, spune clar ca „capitalismul este singurul tip de civilizație de care putem avea parte dacă separațiile aflate la baza lui persistă”, da cu regiumrile pre ’89 de pamant, dar viseaza la un fel de anarhie animaliera cu abolirea tuturor relatiilor dintre oameni. Ratiune si cultura puse in slujba unui ideal cel putin „twisted”.
Anarhismul sau il vad ca pe un fel de razbunare a „profesoarelor deprimate” impotriva „coafezelor fericite”. Ceva in genul „Vreau sa va distrug lumea asta a voastra in care voi sunteti fericite in nestiinta voastra si eu, care cred ca am inteles ca relatiile inter-umane sunt nocive”, am devenit nefericit.”
stimate domn,
sunt amuzata chiar cum titlul articolului meu v-a atras atentia, si putin imbufnata observand ca nu l-ati citit. daca ati fi facut-o, desigur nu ma acuzati de numirea unei „clase” proletare, culmea, avand grija sa va distantati in propriul articol de eventuala infierare. apoi, daca reusiti sa-l parcurgeti, fara a va plictisi de patinarile asumate demi-filosofice, puteti observa care este pozitia mea vis-a-vis de cine defineste si cum categoriile sociale (uf, dar cine mai vrea acum sa se numere printre intelectuali…). iar, in cele din urma, daca veti avea intr-adevar rabdare, fara sa va incurce lipsa unor apud, idem sau ibidem, va rog sa corectati titlul articolului citat, redandu-i „datoriei” inclinatia necesara.
astept cu nerabdare continuarea.
In conditiile de azi cine se califica spre a fi proletar ?
Din doua persoane cu nivel normal de inteligenta cel ce chiuleste, ramine repetent ajunge proletar ?
Din doi absolventi de liceu cel ce nu merge mai departe si se angajeaza intr=un atelier de reparat masini ca sa aiba banul imediat, sa iasa cu gagicile la discoteca si cu baietii la gratare , acesta se califica drept proletar ?
Din doi tehnicieni cel ce nu isi mai ia un job suplimentar, face o ipoteca pe casa , nu merge in concediu , lucreaza si simbata si uneori duminica pentru a porni o afacere in care sa il angajeze pe primul tehnician care isi traieste viata, fleica, confortul zilnic ?
Nu mai continui.
Indraznesc sa spun ca tot asa cum hepatita este boala miinilor murdare tot asa proletarul este un rezultat al propriei delasari. In cele mai multe cazuri.
Dorel este proletar
sa le-o spui asta alora din orase mici si de la sate care de abia gasesc de lucru, iar cand gasesc muncesc si dupa ‘program’ pe aici pe acolo ca sa aibe un minim. sau sa le-o spui alora din sate si orase mici care trebuie sa isi ia talpasita in italia, spania, cipru sa bage pe santiere si in sere de agricultura, sa traiasca in baraci sau 2 familii in ap ca sa faca un ban….
sa i-o spui asta baiatului de la atelierul mecanic caruia parintii de la sat/oras mic i-au zis: pai eu cu ce sa te tin la facultate in bucuresti sau cluj?
sa le spui asta asistentelor medicale care au 10 mil. de lei pe luna: fetelor, de ce nu lucrati la bara in cluburi? imi pare rau v-ati ales gresit meseria!
etc, etc, etc
@mortar
Acestea sunt scuze pentru neispraviti cu muieti is posmagii !
Parintii pot face sacrificii pentru ca odraslele sa faca scoala. dar multi fac credite pentru plasme gresie si faianta noua
Acum se poate face facultatea la distanta – fara a fi musai in Bucuresti sau Cluj.
Se duc in Spania sa lucreze in sere. Cind vin acasa cu banii ar trebui sa ii investeasca in educatie. Cind nu o fac vor ramine toata viata muncitori manuali in sere.
Ce sa mai zic ? Nu o revolutie de stinga, partide de stanga, si gulere albe de stinga le rezolva problema ci doar munca indirjita si educatia. Chiar cu pretul sacrificiilor si a indatorarii. Nu te va ridica Ponta , ci numai tu poti sa o faci
1. Asta e teoria inventată cu vreo 150 de ani în urmă de Împăratul Napoleon al III-lea, poreclit şi „Împăratul socialist”: dacă fiecare -de la cel care dă cu sapa până la magnat- se străduieşte să câştige mai mult, să se crediteze, să construiască, să dobândească proprietăţi şi avere, întreaga societate se îmbogăţeşte şi progresează, construieşte, avansează tehnologic, deci, francezi, îmbogăţiţi-vă! :D
2. În lumina evenimentelor din ultimii 30 de ani (cu accent pe cifră, fiindcă includ şi o parte, partea cea mai rea, din era comunistă) e firesc ca „un tânăr” să fie susţinătorul devotat al acestei teorii. Numai că ar fi trebuit să te gândeşti de 2 ori înainte de a-ţi alege şi cea de-a doua parte a nickului. E la fel de departe de „stânga” precum e cel mai furios „tree-hugger biciclist care se duce la mitinguri cu autobuzul şi laptopul de 2000 USD sub braţ şi a uitat drumul spre duş” departe de Silvio Berlusconi :D
~Nautilus
Disputa asta intre stanga si dreapta are un rost pentru cei nascuti dupa 1990 si/sau cei care au renuntat la lecitina.
Libertatea mea de stanga era sa moara prin ’89 si-s hotarat s-o iert chiar daca-i mai curva si de dreapta.
Stanga vs dreapta a ajuns un fel de a “merge la sala” pentru intelectualul roman: tragem de fiarele doctrinei pentru a ne privi mai tarziu in oglinda…
Masturbarea nu-i un lucru rau… cu conditia sa ti-o faci tie, hm?
Din pacate, te-ai oprit prea tarziu, doar”,,, ti-ai testat masculinitatea in scrie..”Iti recomand „Epigonii”(Eminescu) :”,,, e usor a scrie versuri, cand nimic nu ai a spune,” etc,,
nu-i „epigonii”, ci „criticilor mei…”, e drept, tot de eminescu.
wow, au aparut recenzii la criticatac chiar inainte sa-si publice colectia de articole; bine, baieti!
cat timp, cata energie, pentru ceva ce desconsideri tz tz tz
Intr-adevar, dogmatismul celor de pe CriticAtac deranjeaza, dar argumentele dvs. nu ma conving. Eu am fost socat cand, citind un articol destul de bun despre „tradarea intelectualilot” (arata documentat cum Giddens, Putnam, Fukuyama si alti sociologi au facut propaganda pro-Gadaffi pe bani) am ajuns la punctul in care autorul il regreta pe Stalin, si era sustinut de multi dintre comentatori. Ala derapaj, nu asta cu politizarea sindicatelor. Eu sincer simpatizez cu stanga post-moderna, dar cand aud de proletariat, de colectivizare cu forta, nostalgii pt Stalin/Mao sau de egalizare in jos mi se face scarba. Stanga lui Ulrich Beck o admir, pe cea a lui Wallerstein o aprob cu jumatate de gura, insa nu imi aduceti citate din Lenin ca nu va mai citesc.
@ all – imi cer scuze, am mai postat acum cateva ore un raspuns – n-a aparut din motive care ma depasesc tehnic. Sper sa apara asta. Pe scurt, imi ceream scuze pentru eventualele neclaritati si proimiteam sa incerc a le limpezi in postarea urmatoare.
@ Ioana Vrabiescu – nu mi-e foarte clar daca am reusit sa va amuz sau sa va irit. Ceva ma impinge sa cred ca a doua varianta ar fi cea corecta :) Atunci, insa, ati aparea ipocrita, ceea e refuz sa cred. Sa fiu ipocrit? :)
Pe scurt, intelectualii de stînga sunt de două feluri: de stînga şi de nedreapta. Cei de stînga vor drepturi civile lărgite, în timp ce, cei de nedreapta, vor să strivească drepturile civile.
Asta e faina. Bine zis :)
Ideologia de stînga este o ideologie perversă: pretinde că vrea binele omului speculîndu-i însă viciile.
De pildă, dintr-o realitate absolut normală, perfect firească, şi din perspectivă religioasă, şi din perspectivă sociologică: ca să trăiască, omul trebuie să muncească, deci, cîtă vreme trăieşte omul este un muncitor, ea face o sursă de frustrare, pe care o exploatează (tocmai ea, care denunţă exploatarea): omul este un proletar, omul este un exploatat, care trebuie să fie în conflict cu, evident, clasa exploatatoare.
Finalul acestui articol mi-a dat senzatia ca sunteti mai aproape de spirit decat multi din cei ce cred ca oamenii sunt creati dupa un anumit chip si o anumita asemanare… Va impartasesc opiniile cu privire la diferentele dintre duh si spirit…
Exact cum spuneti: frumusetea vietii consta in faptul ca suntem diferiti si ca avem capacitatea de a fi noi si nu alcineva! Ca s-au gasit multi care cred sau au senzatia ca nu trebuie sa fim diferiti, este o alta poveste!
@A. Fumescu scrie: „… prin interesele particulare ale unei anumite categorii sociale (observati, rogu-va, n-am zis « clasa »). Iaca un exemplu vulgar : daca muncitorii s-ar pricepe sa conduca o fabrica, n-ar mai fi muncitori. Ar fi ingineri sau directori.”
Problema este ca oamenii (care, fara indoiala, sunt diferiti) NU au sanse egale sa ajunga muncitori sau ingineri CHIAR DACA ar avea acelasi potential de a dobandi priceperea care le califica pentru o anumita pozitie sociala. Atata timp cat privim pozitiile sociale doar ca si configuratii hic et nunc, ca si “pozitii functionale” ocupate de indivizii care dovedesc ca au dobandit calitatile necesare satisfacerii lor, desigur ca vedem doar “categorii” (i.e. ansambluri de pozitii similare), eventual ierarhizate intr-un sistem de stratificare sociala. DAR in momentul in care privim lucrurile din punct de vedere al biografiilor personale, impletite in istoria sociala, vom vedea ca NU exista sanse egale, ca “realizarea individuala” prin accesului pe o pozitie sociala bine meritata este o himera normativa. Mostenirea pozitiilor sociale persista. Basil Bernstein (1971) a aratat cum copii din clasa muncitoare engleza sunt sistematic dezavantajati la notele scolare din cauza faptului ca in familie folosesc un vocabular minim, cu expresii indexicale si structura gramaticala simpla. Goldthorpe si Erikson (1992), apoi Breen (2005) au aratat cum ratele mai ridicate de mobilitate sociala coexista cu inegalitatea sanselor relative de a ajunge pe pozitii sociale dezirabile. “Clasa” inseamna inegalitate de sanse inradacinata in relatiile de productie economica. Copilul muncitorul are sanse mai mici ca sa ajunga inginer decat copilul inginerului. Si poate ca nici macar nu isi doreste acest lucru, pentru ca nu intra in imaginarul scenariilor posibile pentru el. Si uite asa ramane “un Mozart nedescoperit” – si doar unul, ci o serie; nu la intamplare, ci datorita dezavantajelor structurale, nu dintr-o oarecare “categorie” sociala, ci exact din clasele proletare.
Interesant articol, mi-a deschis pofta de a urmari „Critic Atac”.
Dle Fumurescu va recomand un curs de Introducere in relatiile industriale; astfel veti intelege in ce sens s-a folosit termenul de politizare a sindicatelor.
In ceea ce priveste notiunea de ”clasa”, evident ca ea a evoluat si nu mai corespunde exact proletariatului din secolu 19; va intreb, astazi intelegem prin libertate ceea ce intelegeam in secolul 19 ?
Eu cred ca ambele echipe au onanistii lor intelectuali, ca sa zic asa. Aici, de ex, il avem pe dom aligica (deloc intamplator amintit in text- jos palaria). In rest ce sa zic, sunt amuzante aceste schimburi de replici
Doar atat: In Argentina exista fabrici de succes conduse de muncitori.
delir, sofisme si rautati
Alin Fumurescu.: „Care e clasa proletara ? Eu sunt proletar ? Tu Costi, tu Vasile, sunteti « proletari » ? Aveti laptop ? (am) I-pod ? (eu n-am) I-phone (iarasi n-am). Da’ am masina. Nu, nu sunt proletar. Nici voi nu sunteti”.
Este incedibil de mare ignoranţa care se ascunde sub un stil atât de şprinţar, care anunţă o mare mobilitate spirituală – deci lecturi bine asimilate, cultură… Un astel de om crede, totuşi, că a fi proletar înseamnă a fi sărac. Dl. Fumurescu îşi închipuie că nu e proletar fiindcă are maşină (!). O vastă ignoranţă, confuzii elementare, absenţa unor lecturi fundamentale în domeniu. Ce să mai spunem? Un dialog real devine imposibil. Păcat!