duminică, februarie 9, 2025

Aurul și sistemul monetar internațional 

În memoria lui Gheorghe Tîrpe,
fost director al Întreprinderii de Aparate
Electrice de Măsurat din Timișoara.

În timpul crizei sistemului monetar internațional de la Bretton Woods, guvernul american a exercitat o puternică presiune pentru reducerea rolului monetar internațional al aurului și, în final, demonetizarea completă a acestuia. Obiectivul SUA a fost în mare măsură atins, în sensul că, prin acordurile de la Kingston-Jamaica (1971), rolul monetar al metalului galben a fost de jure desființat. Astfel, statutul FMI în vigoare nu mai conține nici o referire la aur ca etalon de măsură a valorii sau ca mijloc efectiv de plată internațional, conferind aceste funcții „Drepturilor Speciale de Tragere” (DST). Ca urmare, cursurile valutare nu se mai exprimă în aur, conturile FMI se țin în DST, indicatorii pe care acesta îi calculează sunt exprimați în DST, operațiunile pe care FMI le efectuează sunt realizate în DST ș.a.m.d.

În aceste condiții, ponderea aurului în rezervele valutare mondiale s-a redus foarte mult. Paralel cu acest declin în plan oficial, a avut loc dezvoltarea pieței private a aurului. Totuși, din cauza conservatorismului participanților, piața privată a metalului galben s-a dezvoltat mai lent decât piața financiară internațională, care este supusă influenței globalizării și inovării din domeniul financiar și al tehnologiei informatice și comunicațiilor. În plus, politica antiinflaționistă eficientă a autorităților din principalele țări dezvoltate, dusă de la mijlocul anilor 1990, a determinat reducerea în continuare a rolului tradițional al aurului ca mijloc de tezaurizare și, deci, scăderea cererii de aur de pe piața privată.

În acest cadru, operațiunile băncilor centrale s-au limitat la reducerea treptată – prin vânzări – a stocului de aur pe care îl mai dețineau, iar pentru cantitățile rămase în portofoliu, la utilizarea unor instrumente de gestionare compatibile cu legile pieței și susceptibile să le maximizeze venitul.

De fapt, la un moment dat, nu au mai existat motive obiective pentru care o bancă centrală să dețină rezerve de aur. Metalul galben este mai puțin lichid decât alte active, randamentul său potențial este scăzut, iar expunerea la riscul volatilității prețului este mare. De aceea, autoritățile monetare din diverse țări au continuat să vândă aur pe piața privată, unele dintre ele lichidând aproape complet stocul lor de aur.

Cu toată această reducere treptată a rolului aurului ca activ de rezervă, nu numai de jure, ci și de facto, au existat unele țări – printre care și România – care, din motive specifice (producție autohtonă de aur mare, tradiție, percepție politico-istorică etc.), au păstrat în rezervele lor internaționale cantități considerabile de aur. De exemplu, la 31 decembrie 2010, rezerva de aur a Băncii Naționale a României a fost de 103,7 tone (3.518 milioane euro).

Uneori, a avut loc chiar o creștere a stocurilor de aur ale băncilor centrale din unele țări: în perioadele de turbulențe economice și politice; după evenimente neașteptate, ca cele din 11 septembrie 2001; în perioade de inflație și de corecții majore ale prețurilor activelor externe, când importanța aurului crește sensibil, fiind considerat un element de stabilitate și de siguranță etc.

În ultimul timp, aurul a redobândit un important rol în sistemul monetar internațional printr-un proces neoficial, care în prezent nu mai poate fi însă neglijat. Revenirea recentă, treptată și discretă a aurului în organizarea monetară a lumii este rezultatul mai multor procese interdependente.

Primul este scăderea încrederii băncilor centrale în dolarul SUA, ca urmare, printre altele, a înghețării de către țările occidentale a rezervelor de mijloace de plată internaționale ale Rusiei (300 miliarde dolari).

Al doilea este creșterea puternică a ratelor dobânzilor, care a provocat pierderi importante marilor deținători de obligațiuni din întreaga lume (bănci centrale, bănci comerciale, gestionari de active financiare etc.). Băncile centrale, de exemplu, au achiziționat un volum important de titluri de stat în cadrul politicii monetare numite „relaxare cantitativă” (quantitative easing). Creșterea ratelor dobânzilor, manifestată de la sfârșitul anului 2021, a determinat scăderea valorii de piață a portofoliului de obligațiuni de stat deținute de băncile centrale în rezervele lor financiare.

Procesele amintite au avut un important efect secundar. Băncile centrale au acoperit pierderile provocate de devalorizarea portofoliului lor de titluri de stat prin utilizarea (formală sau informală) a sumele rezultate din reevaluarea stocului de aur. Ele au preferat această soluție, nu recapitalizarea prin alocații de la bugetele statelor respective. Explicația rezidă în faptul că recapitalizarea de la buget subminează independența băncii centrale, deoarece arată clar că, trebuind să fie salvată de stat, ea se află sub tutela guvernului.

Acoperirea pierderilor prin reevaluarea stocului de aur are însă și efecte negative. Demonstrând importanța monetară redescoperită a aurului, care a stat mai multe decenii fără nici o utilizare în tezaurele lor, băncile centrale pun în pericol încrederea în monedele lor naționale. Această mefiență poate provoca noi încercări de acoperire cu aur a emisiunilor de monedă fiduciară, mai ales în cazul băncilor centrale din țările cu economie de piață emergentă, care încearcă, la rândul lor, să imite băncile centrale din țările industrializate, considerate a fi cu monede mai stabile.

Al treilea proces care a dus la revenirea aurului în sistemul monetar internațional a fost inflația ridicată din anii 1970 și 1980, la care s-a adăugat noua creștere pronunțată a ratelor inflației în perioada foarte recentă, în principal din cauza creșterii prețurile produselor energetice și cele ale alimentelor. Ca reacție la toate aceste procese inflaționiste, principalele bănci centrale ale lumii – Sistemul Rezervelor Federale a SUA (Fed), Banca Angliei și Banca Centrală Europeană (BCE) – și-au modificat, în anii 2019-2020, politicile monetare. Ele au majorat brusc și semnificativ ratele dobânzilor, ceea ce a bulversat complet piața bursieră și a provocat pierderi importante băncilor comerciale. La rândul lor, băncile centrale au înregistrat pierderi uriașe, ca urmare a scăderii cursurilor obligațiilor de stat deținute în portofoliu și a adoptării unei politici monetare restrictive (quantitative tightening).

În consecință, unele bănci centrale din afara zonei euro au început să acumuleze aur. Se remarcă, de exemplu, creșterea stocului de aur al Băncii Populare a Chinei, deoarece coincide cu scăderea puternică a cantității de titluri de stat americane deținute de aceasta – ca reacție la sancțiunile americane aplicate Rusiei în urma ocupării Crimeii. Banca centrală a Rusiei a fost chiar mai agresivă, căci a vândut în ultimul deceniu și jumătate toate titlurile de trezorerie americane, acumulate de ea în cursul timpului. Înghețarea activelor rusești  de către țările occidentale a confirmat convingerea conducătorilor de la Kremlin că aurul este un activ de rezervă mai sigur decât titlurile de stat americane.

Extinderea sancțiunilor aplicate Rusiei prin intermediul sistemului financiar internațional („arma dolarului”) a determinat și alte mari economii de piață emergente (Brazilia, India și Africa de Sud) să convertească o parte din activele lor externe în aur. Explicația rezidă în faptul că și aceste din urmă țări consideră metalul galben un activ mai puțin susceptibil de confiscare (în funcție de locurile în care este depozitat).

De fapt, chiar și unele țări din UE s-au alăturat „goanei după aur”. Polonia și-a triplat stocul de aur, de la 102,8 tone în 2000 la 333,7 tone în 2023. Banca Națională a Cehiei a declarat că urmează să-și mărească stocul de aur de la aproximativ 40 tone la 100 tone. Banca centrală a Ungariei are ambiții asemănătoare, sporindu-și stocul de aur de la 3 tone în 2018 la 94,5 tone în 2021. În fine, Banca Națională a României și-a menținut în 2023 stocul de aur de 103,6 tone (din care 61,2 tone aflate în custodie la Banca Angliei).

Principalele operațiuni de cumpărare de aur ale băncilor centrale au avut loc în 2022, când Rusia a invadat Ucraina. Unele țări, cum ar fi, de exemplu, SUA, Germania și Franța, dețin stocuri de aur care depășesc 50% din volumul total al rezervelor lor financiare, dar nu și-au mai sporit în ultimii ani deținerile fizice de aur.

Ca urmare a acestor cumpărări de aur masive, prețul acestuia a crescut cu aproape 10% în medie în fiecare an – de la nivelul minim atins în jurul anului 1999. Această creștere continuă a prețului metalului galben are anumite avantaje pentru băncile centrale. Deși sumele rezultate din reevaluarea aurului nu sunt considerate oficial creșteri de capital, acestea pot fi folosite pentru acoperirea pierderilor. Totuși, din motive tehnice și contabile, băncile centrale sunt mai înclinate să utilizeze aceste sume ca amortizor psihologic, nu pentru a-și mări în mod oficial capitalul.

Este de presupus că participanții la piața financiară internațională și băncile centrale din întreaga lume vor urmări cu atenție dacă – eventual după alegerile prezidențiale din 5 noiembrie 2024 – SUA se vor orienta spre o reevaluare explicită sau implicită a aurului pe care îl dețin (pe care Fed îl înregistrează la prețul oficial de 42,22 dolari uncia). Această politică a statului american, care este un mare deținător de aur (peste 8.100 de tone) și a cărui monedă națională este principala monedă a lumii, ar constitui un nou pas pe drumul revenirii aurului în centrul sistemului monetar internațional.

În concluzie, aurul își păstrează, în continuare, un caracter ambivalent (marfă și activ financiar), poziția sa fiind supusă presiunilor atât din partea autorităților monetare, care doresc să-și îmbunătățească gradul de fructificare a rezervelor de aur pe care le mai dețin, cât și din partea producătorilor, care își văd amenințate profiturile.

Prin urmare, perspectivele metalului galben sunt greu de estimat. Deși nu mai constituie, ca în trecut, elementul central al sistemului monetar internațional, aurul este încă un bun activ de rezervă, căutat de toată lumea, mai ales în perioade critice. Este adevărat că apariția unor noi active de rezervă, cum ar fi DST-ul creat de FMI, ori adoptarea unor monede unice, cum este euro, creat de BCE, tinde să reducă treptat și acest rol de mijloc de rezervă al aurului, însă, deocamdată, moneda-cheie a sistemului monetar internațional continuă să fie cea care a avut acest rol și în cadrul sistemului de la Bretton Woods: dolarul american

Articol preluat cu acordul conducerii săptămânalului timișorean TIM 7

Distribuie acest articol

13 COMENTARII

  1. Multumiri pentru informatii!
    Totusi, aurul ramane aur…
    (La burse, aurul se tranzactioneaza cu aprox. 2400 uncia. la noi 251lei/g.)

  2. Eu cred că altele sunt cauzele care vor produce viitoarele crize monetare/ financiare. Și anume că SUA, principala putere financiară a Lumii, în scurt timp își va pierde această putere dominantă fiindcă există deja mari puteri economice comparabile cu puterea economică a SUA: UE( euro), China( yuan), chiar și India. Dacă mai adăugăm și monedele de rezervă ale Elveției, UK și Japoniei vedem că dolarul are concurenți puternici și periculoși.
    Deci, cumpărați AUR!

    • In opinia mea, globalizarea nu se poate face pe baza unei monede nationale sau colective, fara acoperire in aur; interventia politrucilor in economie si la tiparnita, va face ca orice moneda sa fie subreda; in avantajul tarii (coalitiei) emitente; noii ne-am fript cu marcile din ww2 si rublele „convertibile” din CAER; stim bine care e povestea. (Toate monedele suporta deficite uriase, datorita politicilor guvernamentale iresponsabile. Cum se faci tranzactii comerciale, subventionand deficitiele altora?)
      Daca, si numai daca, se vrea globalizarea, va trebui sa se recurga la un instrument financiar universal acceptabil. Si care sa nu poata fi masluit de diferite cercuri de interese. Singurul instrument, ramine aurul. SAU aurul/argintul/…platina.

  3. De milenii aurul reprezinta valoarea de baza a bogatiei. Prin calitatile lui fizico-chimice si prin pretul in care se includ munca, sudoare si sange. Pe toate continentele si la toate natiunile.
    Si istoria noastra e legata strans de aur si indirect este influentata de el. A fost exploatat si prelucrat de protoeuropeni, apoi agatirsi (neam de persani), apoi de celti, si ulterior de daci. A starnit pofta romanilor si l-au folosit si romanii si bizantinii, au venit ungurii, austriecii, turcii si ulterior rusii.
    Cand in RM1 aurul nostru a fost dus in siguranta la Moscova, am ramas fara el. Cand in RM2 veneau rusii, aurul nostru a fost topit sub forma de monede „cocosei” si vandut pe pret de nimic cetatenilor romini (o forma mascata de a da aurul tarii in pastrare cetatenilor sai, ca sa nu il ia dusmanii). Ce a urmat se stie.
    Pana de curand mineritul aurului in Romania se facea pana la cantitatea de 500 kg pe an si apartinea BNR, dupa care se facea pauza. Dar numai 1/3 din rezerva de aur a tarii este pastrata de BNR, celelalte 2/3 din rezerva de aur a tarii este in pastrare la Banca Angliei, si nimeni nu stie daca practic BNR este doar proprietar teoretic (asa cum este si pe aurul pastrat de rusi) sau il poate folosi la nevoie. Iar acum canadienii cer sa exploateze aurul nostru, cu firme multinationale, pe care vor plati probabil doar impozit de zeciuiala pe profit, deci vom ramane fara aurul din munti cu acte in regula. Deci va ramane fara obiect prima parte din vechea zicala romaneasca „Muntii nostri aur poarta/Noi cersim din poarta-n poarta”.
    Chiar daca i-am pedepsi pe vinovati ca pe vremea lui Vlad Tepes, aurul pierdut e greu sa se mai intoarca. Cateodata si bronzul…

    • Primele stiri scrise despre utilizarea aurului sunt la egipteni. Raportul aur/argint era de 2/1.
      Primele monede au fost batute de triburile trace din Anatolia (da, au fost si acolo) si erau din electrum. (Sec. VII i.e.n.)
      (Desi sunt surse scrise care afirma ca asirienii au fost primi care au batut monede, pina acum nu au fost descoperite.)

    • @Viorel Ordeanu
      Materiale precum otelul, aluminiul, cuprul, nikel, litiul, titan, wolfram, niobium, uranium, diverse microaliaje, noi materiale organice si anorganice, joaca un rol fundamental in infrastructura si tehnologia contemporana, fiind piloni ai progresului si confortului nostru cotidian. Aceste resurse si materiale (obtinute tot prin “sudoare”) sustin un spectru larg de industrii si servicii, generand o valoare adaugata semnificativa in lantul economic.

      In contextul economiei circulare a secolului 21, reciclabilitatea acestor materiale le confera de asemenea o „nemurire” functionala, similara aurului, dar cu beneficii extinse. Spre deosebire de aur, ele catalizeaza crearea de locuri de munca in sectoare diverse, de la productie si mentenanta pana la cercetare si inovatie, contribuind astfel la dezvoltara socio-economica si implicit la cresterea standardului de viata.

      In concluzie, desi aurul isi mai pastreaza statutul de etalon al valorii, materialele industriale moderne demonstreaza o versatilitate si o utilitate care transcend simpla tezaurizare, contribuind activ la progresul si bunastarea societatii. Aceasta perspectiva ne invita sa consideram si sa apreciem in continuare rolul vital al investitiilor in dezvoltarea noilor materiale, respectiv in sustinerea si avansarea civilizatiei noastre tehnologice.

      • Este frumos si adevarat ce spuneti, dar cum se coreleaza la noi cu dezinteresul pentru exploatarea aurului din Transilvania, a uraniului din Banat si Bucovina, a unor metale rare din Maramures, a cuprului si pamanturilor rare din Dobrogea etc.?

  4. Pentru detalii privind rolul monetar al aurului în România, invit cititorii să consulte cartea: Mugur Isărescu (coord.), Evoluția stocului de aur al Băncii Naționale a României (1880-2020), Curtea Veche Publishing, 2023.
    O recenzie și dezbaterile pe marginile aceste cărți se găsesc la adresele: https://www.contributors.ro/note-de-lectura-evolutia-stocului-de-aur-al-bancii-nationale-a-romaniei-1880-2020/; https://bnr.ro/Dezbatere-asupra-lucrarii-%e2%80%9eEvolu%c8%9bia-stocului-de-aur-al-Bancii-Na%c8%9bionale-a-Romaniei-(1880-2020)%e2%80%9d-26332.aspx

  5. Aurul are o valoare de întrebuințare, atât in industrie, cat si ca obiect de podoaba. India importa masiv aur si pentru ca e greu sa-ți măriți o fata fără zestre. La fel si unele minorități înrudite de la noi.
    Interesant este in ultimii ani cel mai mare importator de aur este Elveția. Știu ei ceva.

  6. Dominatia USA si a $ este pe duca. Nu ca as canta prohodul USA insa societatea lor nu mai este ceea ce a fost, demografia si greselile trecutului nu iarta. Personal cred ca vom vedea multe revenire la gold backed curency, cu bune si rele. Dar vin vremuri tulburi. O singura previziune pot face cu 99% acuratete: disparitia Euro in viitorul nu foarte indepartat si revenirea la monede nationale.

  7. Domnule Prof. Cernea, va multumesc pentru articolul dumneavoastra captivant! Doresc sa impartasesc si eu cateva reflectii pe marginea acestui subiect complex si parca mereu de actualitate.

    Intr-adevar, in contextul actual al tensiunilor geopolitice, aurul isi reafirma statutul de safe heaven /refugiu valoric, fiind perceput ca un activ sigur si durabil, nemuritor, etc. In ultimii ani, multe tari au ales sa isi majoreze rezervele de aur alaturi de alte active, ca o modalitate de a echilibra riscurile si de a oferi o ancora de stabilitate, in timp ce utilizeaza in principal un sistem de moneda fiat pentru flexibilitatea sa. Diversificarea in aur o observam nu doar in randul bancilor centrale, ci si in randul investitorilor privati. Totusi, este important sa nu pierdem din vedere faptul ca, foarte proabil, aceasta evolutie este „tranzitorie”, intrucat conflictele /razboaiele, indiferent de amploarea lor, sunt in cele din urma limitate temporal.

    Ca principiu, in ceea ce priveste sistemul monetar bazat pe monezi fiat, in opinea mea, balanta inclina mult in favoarea avantajelor. Pe de o parte, tendinta de devalorizare a monezilor pe termen mediu si lung stimuleaza consumul si investitiile private in diverse active, de la proprietati imobiliare la participatiuni pe pietele de capital, actiuni, obligatiuni, etc. Evolutia ultimilor decenii, evidentiaza ca acest sistem este un catalizator puternic pentru dezvoltare economica, cercetare si inovatie.

    Pe de alta parte, stabilitatea monezilor bazate pe etalonul aur ar stimula foarte probabil economisirea in depozite bancare, saving accounts, Sparbuch, monede si bare din aur prin seifuri, etc, ceea ce ar putea duce la diminuarea investitiilor in marea majoritate a ramurilor economiei si, implicit, la incetinirea cresterii economice. Nu putem functiona doar pe industria extractiva si defence. In plus, exista si alte aspecte problematice asociate etalonului aur, cum ar fi distributia inegala a resurselor aurifere la nivel global, impactul ecologic semnificativ al extractiei si rafinarii aurului (inclusiv consumul substantial al resurselor energetice implicat in aceste procese) ca in final, acest metal de culoare galbena, sa fie re-ingropat in seifurile bancilor nationale, sau chiar si prin gradinile oamenilor.

    Este adevarat ca sistemul fiat nu este nici el perfect, avand propriile avantaje si dezavantaje. Provocarea consta in gasirea unui echilibru optim intre stabilitate si flexibilitate, adaptat la nevoile specifice contextului economic. Implementarea unor reguli mai transparente in privinta cresterii masei monetare, disciplina bugetara, precum si targhetarea inflatiei se numara printre solutiile implementate de multe tari, incercand astfel sa ofere o stabilitate relativa, mentinand in acelasi timp flexibilitatea necesara pentru interventii (in general), respectiv pentru stimularea investitiilor private in economie.

  8. No comment, în contradictoriu, ca de obicei la articolele dumneavoastră.
    La acest articol aș avea o observație de făcut în contextului insistențelor de rejudecare la curtea de arbritraj a cazului Roșiei Montane. Aurul să fie exploatat strict de țara care deține „rezerve” aurifere sau alte metale sau minerale și alte resurse prețioase.
    Spre exemplu: norvegienii sau impus și afirmat ca o națiune prosperă prin wikingi. A urmat o perioada unui oarecare declin până la descoperirea zăcămintelor uriașe de gaze și petrol. Ei nu au dat altora in exploatație totală aceste zăcăminte, ei au chibzuit bine cum să se folosească de aceste zăcăminte astfel încât nivelul de trai din ținuturile aspre ale Norvegiei a ajuns la cote de invidiat chiar de suedezi.

    Aurul mineral, … și/sau „aurul” negru petrolier își va pierde „strălucirea” in lumină, precum „sarea se va strica”, atunci când oricare bogat va încerca a cere săracului ultimul strop de apă, spic de grâu sau, fecioarelor înțelepte, untdelemnul necesar pentru a răzbate in întuneric

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Silviu Cerna
Silviu Cerna
Silviu Cerna este profesor emerit de ‘’Economie monetară’’ la Facultatea de Economie şi de Adminstrare a Afacerilor a Universităţii de Vest din Timişoara. Este autor a numeroase lucrări în care tratează rolul băncilor centrale în economiile contemporane, obiectivele şi instrumentele politicii monetare, factorii determinanţi ai cursurilor valutare, uniunile monetare etc. Cartea Teoria zonelor monetare optime a primit premiul Academiei Române „Victor Slăvescu” (2006), iar, mai recent (2015), cartea Politica monetară a fost distinsă cu premiul ’’Eugeniu Carada’’ al Academiei Române şi Marii Loje Naţionale a României. În perioada 1992-2009, a fost membru al Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

Un nou volum semnat de Mihai Maci. Îl puteți achiziționa de aici

Foarte rar mi-a fost dat sa citesc o carte atat de neinduratoare cu realitatea imediata, in acelasi timp atat de logica si de riguroasa in demonstratii. Da, Mihai Maci n-are solutii pentru impostura generalizata din sistemul universitar romanesc sau din cercetare; dar o vaneaza splendid si necrutator in toate cotloanele unde se ascunde si o fotografiaza impecabil, aratandu-i originile si semnificatia sociala. Da, recunoaste ca nu stie cum ar trebui recuplata cultura de invatamant, nu mai spera ca s-ar putea ingradi dezastrele produse limbii romane de utilizarea device-urilor digitale, nu poate decat consemna declinul ireversibil al culturii inalte, dar si al satului traditional si al „familiei traditionale”: dar cat de magistral si, mai ales, lipsit de complezenta sentimentala completeaza fisele sociologice ale principalelor mutatii sociale si culturale din ultimele decenii! Ce-i de facut, totusi? Atata (si e deja mult), crede el: sa privim drept in ochi dezastrul si sa-i punem interogatiile esentiale: „Inainte de-a da raspunsuri, se cuvine sa punem intrebarile”. – Andrei Cornea

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro