Ieri a fost (inca) o zi magica pentru imaginea Romaniei in Uniunea Europeana. Da, ma refer la dezbaterea din Parlamentul European, o ocazie foarte buna pentru Europa de a (re)vedea ca romanilor le plac rufele spalate in public, neapretate. Am fost facuti inclusiv tara bananiera; usor surprinzator, caci pasiunile dezbaterii aduc mai degraba cu o tara lider in productia de cacao. In consecinta, acest articol este dedicat prioritar pasului urmator: cum facem sa ne imbunatatim imaginea in Europa. In acest sens, trebuie vazut clar: cum ne privim noi insine, ce ne dorim de la viata (si de la imagine mai ales), cum stam cu memoria si cu perspectiva asupra viitorului, respectiv cum -si mai ales spre ce- sa orientam privirea celorlalti pentru a nu mai fi copil problema in gradinita europeana.
In primul rand, cum ne privim noi insine. De mai multi ani, urmaresc cu pasiune nedisimulata dezbateri intre romani, in tara si in diaspora, cu privire la Romania, la imaginea „noastra” in lume. Majoritatea opiniilor sunt negative, incarcate de metafore mai mult sau mai putin reusite, vizand mai ales productia de cacao sus-mentionata, Interesante sunt insa si rabufnirile de orgoliu national, dincolo de starea generala de autocompatimire: se trece usor de la „asta e, mai, n-ai cu cine” la „da lasa ca nici altii nu sunt mai destepti”. Suntem inca, simultan, exceptionali si provinciali in atitudine, ca ne place sa o recunoastem sau nu. Daca noi nu incepem sa ne privim (inchipuit sau nu) ca mai frumosi, destepti si activi -si nu ne comportam ca atare- de ce ar face-o altii in locul nostru ?!
In al doilea rand, e important sa stim ce vrem, ce ne dorim de la viata si de la imaginea noastra. Sigur ca, teoretic, cu totii ne dorim „sa facem sa fie bine”, insa, culmea, binele nu vine de la sine, si trebuie sa mai si … facem ceva in acest sens. Daca vrem sa fie bine, trebuie sa ne ingrijim de lucruri -si de Europa- pe forma si pe fond. Aici insa nu te poti vindeca pana nu constientizezi ca ai o problema. Ce inseamna sa ai o imagine buna? Inseamna sa contezi pentru partenerii tai, inseamna ca ei sa te caute, sa te respecte, sa (tina sa) se coordoneze cu tine. Daca e cazul, felicitari, daca nu, mai incercam tura urmatoare. Tot in acest context, e utila de mentionat constanta. Abordarea individuala si statala poate fi una de suficienta („stiu ca sunt bun, nu e nevoie sa mi-o spuna si altii”) sau de sevraj al confirmarii („sunt bun pentru ca mi-o zic ceilalti”). E importanta insa o oarecare stabilitate la acest capitol, caci o oscilatie periodica intre „hai te rog eu mult da-mi fonduri” si „du-te mai de aici de Europa” duce la disonanta cognitiva europeana, care se plateste cu ignorare din partea partenerilor.
In al treilea rand, memoria, si perspectiva de viitor. Din pacate, parjolirea campiilor si otravirea fantanilor, cu adaptarea lor contemporana, nu sunt istorie. Daca pana in 2006 inclusiv, am fost „copii cuminti” care au urcat una dupa alta treptele admiterii in club, din 2007, pacea politica (intelegand prin aceasta un minim echilibru, dublat de putina eleganta) a fost abandonata in favoarea agresivitatii, cuvintelor aruncate cu usurinta (in cate tari mai poti fi facut nazist, comunist, pucist, cu atata usurinta?!) si a spalatii rufelor in public, in curtea batranei Europa. Ei bine, surpriza-surpriza, daca tot i se cere Comisiei Europene, periodic, prin discursuri trans-partinice in functie de cine e in opozitie, sa intervina pentru „salvarea democratiei” romane din ghearele „dictaturii” sau „loviturii de stat”… sa nu se mire nimeni ca CE se cruceste si mai da periodic cate o declaratie preocupanta. Pe scurt, Comisia Europeana nu vine si pleaca cand vrem noi.
Opozitia de alta data uita cum a criticat puterea pe vremuri si cere armistitiu patriotic extern, opozitia actuala uita ca atunci cand era si ea in opozitie, acum cativa ani, dadea periodic de pamant cu actuala putere in declaratii la Bruxelles. Culpa e asadar comuna, intrebarea e cine se opreste primul. Din plangerile la noua Mare Poarta, Bruxelles, in cinci ani de aderare, a avut de pierdut numai Romania, care a parut incapabila a-si rezolva singura problemele. In plus, nota bene amatorilor de pozitii forte, e greu sa darami autoritatea cuiva pe care alta data l-ai ridicat in slavi: ori esti confruntational de la inceput si mergi, asumat, pe varianta pura si dura, ori esti un negociator pe modelul mainii de fier in manusa de catifea.
In al patrulea, dar nu ultim rand, cum sa facem sa orientam privirea celorlalti spre „ce are tara asta mai bun”. In primul rand, trebuie sa tragem cu totii la aceeasi caruta. O pace externa convenita de intreaga clasa politica nu va face rau nimanui, caci e o chestiune de maturitate politica. Cine o va initia, cu buna-credinta, nu doar criticand, va castiga capital politic; nu va parea slab, caci lumea s-a saturat de conflicte. In al doilea rand, revine in prim plan combinatia de forma si fond. Daca pe forma se poate lucra pe baza talentului national, ajutat sau nu de steroizi/PR prin consultante internationale, pe fond trebuie stabilite exact 3-5 mari prioritati ale noastre in Europa, pe care sa le promovam cu seriozitate, recastigand astfel, prin remixul de stabilitate politica si initiative europene, respectul partenerilor. Va fi nevoie de timp, de shuttle diplomacy, dar nu e imposibil. Iar Romania merita, caci, daca noi vrem, chiar „are cu cine”.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
De acord cu ideea centrala a articolului. Totul porneste de la perceptia pe care noi, romanii, o avem despre noi ca popor si individuali. Daca fiecare dintre noi am incepe sa facem ceva pentru tara, privind cu dragoste fata de zona in care locuim, orasul in care ne-am stabilit, totul s-ar schimba incetul cu incetul spre bine. La inceput mai incet si in timp din ce in ce mai repede. In schimb, tot timpul, noi facem afirmatii negative, scotand in fara numai faptele urate pe care le-au savarsit semenii nostri. Este normal ca si ceilalti sa ne perceapa in mod negativ.
stimabile domn magdin,
noi, oamenii de rand, nu putem face nimic altceva decat sa fim noi, si daca aceasta „fiintare” este in limitele normale ale normelor sociale in zona in care ne aflam, atunci vom fi „inca un om normal care vine din romania”.
in rest, artistii isterici sau tacuti de pe parchetul de dans politic al ue si care poarta tricolorul, fiecare pe unde stie, ne reprezinta, caci doar au fost votati de catre noi respectiv concetatenii nostri. daca nu ne place de unul sau de altul, la urmatorul scrutin ar trebui sa nu mai fie votati. in rest cred ca avem relativ putine instrumente la indemana pentru a lucra la imaginea noastra.
am ferma convingere ca in pofida recentelor interventii si vizite franceze nu rromi rataciti prin franta sau viena ne reprezinta, cum nici nu am nici un indiciu ca asa am fi perceputi. pana astazi inclusiv nu m-a intrebat sau asociat nimeni cu ei, chiar daca niciodata nu am facut un secret din faptul ca vin din romania. nu este o chestiune cu care sa ma mandresc, dar nu vad nici un motiv sa-mi fie rusine de acest lucru. in cele din urma oricine trebuie sa se nasca pe undeva, si nu am auzit sa fie pe alese.