Cea mai buna veste a începutului de an este, nu pachetul de relansare economică, ci declararea drept entitate strategică a combinatului siderurgic Liberty Galați. Este un pas uriaș pentru a sprijini siderurgia din România. Toți producătorii de mâncare, chimie, energie și apărare de la noi ar trebui declarați obiective strategice.
Ne-am distrus în ultimii 10 ani marea majoritate a fabricilor, uzinelor și combinatelor, le-am pus la pământ și am construit în locul lor blocuri, birouri și mall-uri. În plus, în ultimul an, din cauza crizelor geopolitice, încep să se închidă și fabrici, uzine și combinate cu capital străin.
Au revenit pe Pământ, ieri-alaltăieri, miniștrii, politicienii, primarii, profesorii de economie, bancherii, analiștii și oamenii din presă, constatând că nu mai avem industrie. Sunt încruntați, îngrijorați și supărați și se întreabă: ”vai de mine, de ce avem deficit de balanță comercială?”; ”vai de mine, de ce nu mai avem fabrici, uzine și combinate?”; ”vai de mine, cum am ajuns aici?”.
Pentru că nu ne-a păsat decât de importuri. Pentru că nu am avut nici o strategie de competitivitate industrială. Pentru că nu am stabilit prin lege sectoare industriale strategice care trebuie protejate. Pentru că am oprit formarea de resursă umană specializată și calificată. Pentru că nu ne-au interesat subvențiile de energie, accesul la surse ieftine de finanțare, securizarea lanțurilor de aprovizionare, facilitarea intrării pe canalele comerciale și, mai presus de orice, promovarea exporturilor. Pentru că am dat ajutoare de stat în stânga și în dreapta, la firmele prietenilor și consultanților oamenilor din partide.
Ne-au interesat doar importurile în loc să ne intereseze să industrializăm și internaționalizam economia României.
Asociațiile, patronatele, federațiile, consiliile și toate celelalte organizații care s-au întâlnit în ultimele zile la Ministerul de Finanțe pentru discuții pe pachetul de relansare economică sunt interesate doar să fie scutite de taxe, impozite și contribuții. Sunt interesate de continuarea politicilor de pomeni – de scutiri, de facilitați, de ajutoare, de amnistii – nu de construirea, extinderea sau modernizarea de fabrici, uzine și combinate.
Așadar, faptul că Premierul Ilie Bolojan va declara Combinatul Siderurgic Liberty Galați drept entitate strategică, este un foarte bun început. Toate fabricile, uzinele și combinatele din România trebuie declarate entități strategice.
Ne mințim că putem industrializa și internaționaliza România dacă miniștrii, politicienii, primarii, profesorii de economie, bancherii, analiștii și oameni din presă nu pun umărul să ajute.
Ne mințim că putem crește economia dacă autoritățile vor continua să considere drept vaci de muls fabricile, uzinele și combinatele și le vor hărțui cu inspecții, controale și audituri, pentru a le amenda și a aduce bani la buget.
Ne mințim când spunem că există interes pentru proiectele de relansare a producției industriale, pentru fabrici, uzine și combinate, pentru mâncare, chimie, energie și apărare – când de fapt continuăm să importăm la greu.
Mă tem că banii din pachetul de relansare economică, bani din banii plătitorilor de taxe, impozite și contribuții din România, vor ajunge la cei care zboară pe sub radar. La prietenii și consultanții oamenilor din partide. La fel ca și până acum.





Nu cred ca sunt suficienți bani in pachetul de relansare pentru prietenii si afiliații partidelor politice. Pentru ca nu sunt doua partide, ci patru, plus grupul minorităților (un partid din coaliția la guvernare, oricare ar fi ea). La asta trebuie sa adăugăm și numeroase ONG-uri care mai la vedere sau mai disimulat fac parte din partide partide politice.
Sa imporți e mult mai ușor și faci un profit mult mai mare decât dacă produci.
Sa produci ce?
Poate doar mâncare, că în rest afacerile nu au niciun sens atâta timp cât materiile prime, energia și combustibilul sunt scumpe. Iar subvenționarea lor e împotriva regulilor UE.
Mie îmi e groază de combinate, fabrici și uzine, îmi amintesc de comunism unde erai captiv la același loc de muncă toată viața ta!
Total fals! De fapt comentariul tău denotă necunoaștere și idei preconcepute.
Ca exemplu: dacă imporți o sticlă de suc și nu reușești să o vinzi, taxa de distrugere pe sticlă e mai mare ca și prețul de vânzare dă la raft!
Da’ tipic românesc, ne dăm cu părerea despre tot di toate…
Nimeni nu importa mai mult decât vinde că își blochează banii.
Dl.Damian, fundamental aveți dreptate.
DAR, problema ”mai fundamentală” este: cu ce fel de industrii ne industrializăm ca să devenim competitivi ?
Pornind de la ceea ce ați menționat:
”….,Toți producătorii de mâncare, chimie, energie și apărare de la noi ar trebui declarați obiective strategice….”
să incerc să explic ceva mai în amănunt, citeva idei fanteziste și deci, prostești:
– ENERGIA (ca de aici incepe totul): degeaba ne lăudăm ca avem resurse (așa si este, avem resurse cu mult peste ce putem consuma pentru nevoile actuale si viitoare in urmatorii 100 de ani !…Portile de Fier comuniste au ajuns deja la la 60 de ani) și mai ales visăm la INDEPENDENTA ENERGETICA si diverse HUB-uri.
Ne scapă amănuntul esențial ca resursele nu sunt totul ! dacă n-ai si tehnologii proprii cu care sa-ți valorifici propriile resurse, măcar o parte !….degeaba le ai, căci daca nu le poti valorifica singur, TOT DEPENDENT ESTI SAU RĂMII ! (de ăia care-ți dau tehnologia și-ți iau resursele)
– MÎNCAREA: ce e mai sus la Energie, rămîne perfect valabil, DAR SI MAI MULT EXTINS LA:
– dezvoltarea modelului/conceptului de economie circulară, integrind mincarea (agricultura) cu energia (bioenergia) – si bioeconomia (din deseurile agricole, forestiere și municipale)…(na c-am ajuns să-l citez pe unu numit CG care mai recent zicea ceva despre hrana,apa,energie sau cam așa ceva)
– BIOECONOMIA (BIOCHIMIA) – trecerea la economie circulara, deschide un larg cimp pentru creerea de biorafinarii (adica, aceleași ”troace” pe care le folosește OMV-ul pentru productia de combustibili fosili, biorafinairile produc biocombustibili si MULTA MAI MULT: bioetilena, methanol, ethanol, biopropilena, CO2 biogenic, ….și multe altele…adica produse bio-(fara petro)-chimice….și asta presupune CREEREA ACESTEI INDUSTRII.
Si aici, nu ma pot abține să nu menționez cazul absolut real, in care CE ne-a acordat o mare facilitate de finantare grant de 500.000 mill EUR pentru constructia de biorafinarii de bio-combustibili avansati (și alte produse), iar Guv. României și Ministerul Energiei, au anulat/aminat programul sine-die (adica, de ce să reducem consumul de benzina si motorina, mare aducator de accize dar, mai ales și din alte motive pe care le intuiți dvs., fara sa le mai mentionez eu aici)
– APARAREA- va veni natural de la sine, daca facem astea de mai sus (am si aici idei ”novatoare”, dar, nu ma mai bag)
Așa că, degeaba știm și vrem noi ceva, daca Grivei nu vrea sau nu intelege
@Catalin Dragostin _ „…visăm la INDEPENDENTA ENERGETICA …”
România a fost o bună perioadă după 1990 independentă energetic.
Și nu neapărat datorită unei eficiente administrări a sectorului economic respectiv, ci pentru că a scăzut consumul de energie, în urma închiderii a numeroase unități de producție.
(Unele au fost jefuite, altele erau mult prea ineficiente etc.)
Putem reduce importul de energie, putem eficientiza sectorul energetic (capacități de stocare etc.) și independența energetică a României poate fi iarăși o realitate.
Dar NU putem să nu ne întrebăm când se vor construi reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă, despre care se tot vorbește de vreo trei decenii.
…Ba cu tehnologie canadiană, ba cu tehnologie franceză, ba cu tehnologie chineză, ba cu tehnologie americană.
Partea buna este ca acum ai cui sa te adresezi, exista miliardarii frati Dedeman, Umbrarescu, Dines, Zaharia si inca multi multi altii care au „doar” niste zeci sau sute de milioane de euro. O noua de generatie de antreprenori care lasati sa faca ce stiu mai bine pot sa construiasca ceva durabil.
ma indoiesc profund:
– Sucu cumpara o echipa de fotbal in Italia
– Fratii Pavăl (Dedeman) cumpara castele prin Elveția…și Carrefour
– ceilalti fac ce stiu ei mai bine (pentru ei !…n-am nimic impotriva) dar nu se baga in ”ce nu stiu”…daca nu e cineva politic sa-i invete si, mai ales sa-i sprijine/asigure cumva …
…e greu…
https://hotnews.ro/fratii-paval-dedeman-negociaza-cumpararea-retelei-de-hipermarketuri-carrefour-romania-de-la-francezi-pretul-discutat-2169581
se pare ca nu cumpara doar castele! si cred ca e sigura treaba deoarece tocmai ce s-au retras din piata de spatii logistice – isi concentreaza resursele pe ceva ce aduce venituri mai rapid si constant – retailul!
Sincer, ar fi ok, poate reusim sa vedem mai putine afine din peru si de pe alte continente (ca deja se produce si la noi suficient si in sisteme moderne – se pare ca politicile lantului scurt si local dezvoltate de Lidl, Kaufland, Carrefour, Auchan etc. ) dau roade prin aducerea, relativ rapid, productiei locale la gradul de business acumen necesar furnizarii calitative si cantitative necesare unei retele de supermarketuri.
Nu mi-e clar daca se mentine emblema carrfour – probabil ca da dar si asta inseamna deja mai putin profit repatriat.
E o miscare interesanta – Altex – Brico, Dedeman – carrefour dar si praktiker Gr. Pe cand si altii dar mai ales pe cand iesirea mai curajoasa la achizitii in regiune!
Știrea de ieri era că frații Pavăl au cumpărat Praktiker Grecia…
Da, dar pt aceasta trebuies legi si o fiscalitate care sa sustina mediul privat, educatia in meserii si fiscalitate redusa. Banii lor, in surplus ii investesc in alte tari mai sigure ca economie.
Cam lozincard, îmi amintește de politica economică a lui Ceaușescu, aia cu „industria grea cu pivotul ei industria constructoare de mașini”…
Da, trebuie o nouă politică de industrializare, dar adaptată Mileniului III. Dar nu trebuie să repetăm eșecul lui Ceaușescu, când industria crescută forțat a fost transformată în final într-un morman de fiare vechi( apud Petre Roman).
Pentru o nouă politică economică ( eu nu aș zice de industrializare, sună ca dracu’, după același PR!…) este nevoie de capital( de preferință privat) și de piețe de desfacere. Statul trebuie doar să înlesnească investițiile private, investițiile de stat trebuind să fie făcute doar în domenii strategice ca apărarea( și aici doar parțial…), energetică, infrastructură, industria alimentară ( parțial…). Da, România are un deficit comercial de aprox. 30 MILIARDE EURO(!!!) pe an, ceea ce este enorm, asta înseamnă că suntem doar o piață de desfacere.
Problema este: avem un capital românesc suficient pentru această mult clamată nevoie de „industrializare”?
@Lucifer _ „…îmi amintește de politica economică a lui Ceaușescu…”
Tipul acesta de politică economică reprezintă o caracteristică a societăților autarhice.
Principial, economiile de acest fel nu pot funcționa decât în state cu regimuri autoritare.
Și „fucționa” este un eufemism, pentru că vedem cu funcționează economia Coreei de Nord și am văzut bine cum a funcționat economia ceaușistă și comunistă, în general.
Este ineficient economic pentru orice stat să producă local tot ceea ce îi este necesar.
Toate statele au avantaje comparative, pe care le fructifică, transformându-le în avantaje competitive.
Pentru România NU este eficient să dezvolte ramuri economice energofage, sau care utilizează o cantitate mare de muncă fizică, umană.
Explicațiile și argumentarea se găsesc în manualul de Economie de clasa a XI-a și sunt simple.
Prin urmare, orice campanie de promovare a unui astfel de demers, care vizează dezvoltarea în România a unor industrii energofage, ori intens manufaturiere, este probabil a avea un caracter de marketing, urmărind un interes personal, ori de grup.
Nu cred ca viseaza nimeni, dintre comentatorii cu un dram de luciditate, la intoarcerea in epoca de aur a industrializarii cu orice pret dar am sa va dau exemplu de ramuri energofage pe care logica economica le impune a fi dezvoltate in ro (si unele chiar sunt):
– sticla – saint gobain de ex.- nu doar pentru sectorul local de constructii in plin elan de atatia ani, cat si pentru exporturile masive de tamplarie in toata europa (in vest nu mai exista fabrici de dimensiunile celor din est, poate cu exceptia peninsulei iberice). Dar vorba aia, castiga din servicii vesticii.
– tevi – trase, etc – ultranecesare avand in vedere atat cererea cat si resursele
– tabla groasa – la fel.
– otel constructii, oteluri speciale (daca tot ne inarmam), banalul fier beton
– ingrasaminte – sursa dinspre CSI s-a inchis, cea dinspre De, Au scartaie datorita faptului ca nord stream a facut bum. Agricultura e la noi, cat e costul DAP Romania adus din afara?
– constructie de utilaje, constructii, agricole etc. – sunt extrem de scumpe si dezechilibreaza balanta comerciala. Pana la urma nici Be, suedia, De etc. nu au renuntat la aceasta ramura. oare de ce? Ca vin din china? da cu logistica si after sales cum stam (stiu cum stateam acum nu multi ani, si nu bine).
– materiale de constructii – caramida, beton, boltari, panouri lemn si sandwich,
si ar mai fi multe
Cele de mai sus sunt, mai ales in ziua de azi, strategice – e bine sa nu depinzi de altii, bineinteles ca nu in mod absolut si nimeni nu cred ca are in vedere doar consumul la intern, economic nici nu ai cum sa gandesti asa mai ales in siderurgie si chimie. Dar nu vad o problema sa devii exportator catre alte piete. da bine la buzunar.
Vis a vis de cele intens manufacturiere – da, aveti dreptate si am cam scapat din umbra lohn-ului pe textile, incaltamine si alte ace brice etc… E drept ca pe partea de componente auto e cam la fel dar totusi alt nivel industrial. Totusi sa nu uitam ca jumatate din populatie traieste la tara – nu toti pot fi agricultori la fel cum nu toti pot fi It-sti sau vanzatori in magazin. Unii mai lucreaza si in diverse fabrici si ateliere cu pondere manufacturiera mare pt. nu toti pot fi si ingineri.
Din 1995, cu primii banii europeni pentru Sapard, apoi dupa aderarea din 2007, pe toate programele, subprogramele si axele de finantare au fost sute de milioane de euro pentru a face investitii in dezvoltare. Dar peste 50% din acesti bani au fost folositi in afaceri ale unor firme agrate de primarii si de consilierii locali in scopuri proprii si nu pentru dezvoltarea comunitatilor locale. Pe multe axe nu s- au facut nici un proiect. Din numarul total de comune, orase mici si mijlocii, putine au reusit sa modernizeze localitatile respective. Fara o noua lege a administratiei publice locale, fara o reforma reala teritorial administrativa, lucrurile vor fii la fel ca si pana acum. Primarii vor doar voturile locuitorilor dar nu si sustinerea economica ale localitatilor. Dovada ca stau si azi cu mana intinsa la guvern. Intai faci reforma in teritoriu si apoi faci planuri de investitii si dezvoltare regionala si locala.
Degeaba, meciul e pierdut demult. Cine crede ca o declaratie, auzi briul, strategica, ar schimba ceva se imbata cu apa rece.
Ca o consolare, nu numai in Ro se-ntimpla dezindustrializare, ci in toata Europa. Cindva imagini cu cosuri din care iesea fum erau simbolul dezvoltarii, acum au devenit condamnabile. Sa nu mai spuneam ca industria are nevoie si de energie. In Ge rezervoarele de gaze sunt aproape goale, Merz s-a dus in Orient cu mina-ntinsa, dar seicii i-au spus pas… Parca vad ca se vor redeschide carierele de carbuni!
Temeri care de fapt sînt certitudini. Mai ales că acum se clocește sifonarea banilor din pilonul 2 (da, da, banii pe care voia Dragnea să-i fure, huoo, rușine!) și pe care băieții liberali și școliți la furat pe la universități de prestigiu vor să-i dea clintelei pentru ”dezvoltarea companiilor autohtone cu capital românesc”. Deci adio pilonul 2, banii luați cu japca pentru că ”statul e cel mai prost adiministrator” se duc la cine trebuie, ne-a părut bine, asta-i economia de piață, vezi și cazul Enron, e nasol că e criză, etc, etc.. Păi, ce facem, acu’ nu ne mai vedem la Girafă să-i călcăm în picioare pe hoții care fură banii oamenilor?! Nu vreau să aud vreo explicație pe tema că banii ăia tre’ să fie investiți în ceva. Știu dinainte cum vor fi drenați către camarila de partid.
Da, ar trebui sa declaram in CSAT revenirea la comunism si la economia planificata – in care, daca dai in mine, dai in fabrici si uzine, iar daca dai mai tare, dai in clasa muncitoare – drept actiune strategica, care trebuie protejata. „Combinate”??!! Va rid si curcile!!! Daca acele marete uzine si combinate – toate disfunctionale si profund demodate – ar fi functionat, lumea nu ar mai fi iesit in strada. Eu am trait in acel comunism, si am lucrat in doua din acele uzine total ineficiente dpdv economic, si stiu ce vorbesc. Cite uzine si combinate or fi declarate strategice in SUA??!! Si ce inseamna ca un combinat sa fie declarat strategic??!! Nu cumva oare inseamna sa inghita din nou bani de la stat, ca in vremurile de trista amintire??!! Jos comunismul, jos securismo-sereismul!!!
O viziune etatistă din care lipsește realitatea economiei reale. Economia reală e bazată pe cerere. Fabricile de care spuneți au dispărut pentru că produsele acelor fabrici nu erau dorite de un eventual cumpărător. În economia tablei nu contează voința mea de a face un combinat de tablă, ci dorința cumpărătorului de a cumpăra tablă. Tot ce pot să fac este să vin în întâmpinarea unui cumpărător. Asta înseamnă economie. Fabricile de care vorbiți erau voință de putere, nu voința de a veni în întâmpinarea unui cumpărător. De aceea au dispărut toate. Și vor dispărea ori de câte ori vom repeta experimentul. Onorați cererea cumpărătorului și veți avea economie.
@Darie & Dan:
doar ca un comentariu la zicerile dvs. ințelepte: bazate pe experința dvs.:
”…Economia reală e bazată pe cerere…” . si„ ”…Combinate”??!! Va rid si curcile!!! ”
Autorul articolului a punctat un element esențial: SE REFEREA LA RAMURILE DEVENITE ”STRATEGICE” (in sens economic) INTRUCIT ACESTEA ADUC UN DEFICIT COMERCIAL AL ROMANIEI DE CCA 40 MILIARDE/AN !
Nu se mai poate merge asa inainte:…să cumperi totul și sa nu faci nimic ! Aaaa, da, o sa spuneti ca ne imprumutam…de data zic eu ca ”ne rid si curcile !!”
Vreti autostrazi ?….cumparam otel beton din Turcia si China, vreti energie ieftina ?….importam (d-aia scumpa) ca centrale nu mai stim sa facem, …vreți mincare mai ieftina ?….cumparam fructe din Polonia, și piine congelata din UE (facuta cu griul nostru), s.a.m.d
Cam asta avrut sa spuna autorul articolului…
Mai puneți mina pe vreo carte despre elementele de baza ale economiei….nu lozincile ”free market”
prea simplificata vizunea dvs. Puteti extinde la fier-beton, bitum, ingrasaminte, sirma, tevi, rulouri tabla, aluminiu, zahar, ulei, Contim!, etc. lucuri pe care cumparatorul le-a solicitat in permanenta dar, ce sa vezi, fabricile producatoare din Romania au fost „consultate” pt. a deveni rentabile – adica falimentate, a.i. sa se faca loc pe piata pentru importuri.
Ce frumos sunau sloganuri de genul vanzare la pret 1 marca! de aceea e atat de popular afd-ul in estul germaniei.
Intotdeauna economia unei tari este supusa si unei vizuni etatiste. Iar cand tara este puternica economic, isi extinde vizunea etatista proprie si asupra pietelor concurente, reducand concurenta in productie pt. a-si extinde aria de dominanta comerciala.
Siderurgia, cel putin, este un domeniu strategic nu de ieri de azi, ca daca nu era SNCF isi importa sinele pt. liniile TGV (cautati pe net ca sa vedeti despre ce este vorba) direct din Bangladesh.
Cumparatorul de multe ori habar nu are de anumite nevoi, inca nedescoperite – de multe ori este orientat, ajutat, asa au aparut iphone, facebook, instagram, si n gadgeturi pe lumea asta. Apoi, catre care cumparator ne adresam, doar cel dintara? atunci la ce mai facem atatea dacii/an la noi, ca oricum nu se cumpara toate in Romania?!
”…prea simplificata vizunea dvs….”
pai ca sa inteleaga tot omu….cine vrea detalii, cată prin carti…sau sfinta wiki
problema este ca prea multi in ziua de azi „cată” prin carti sau net doar dupa ce vorbesc apoi turuie aberatii logice pe toate gardurile sau, mai rau, chiar iau decizii din pozitii politice importante.
despre capacitatea de analiaza si gandi cu propiul organ din dotare nu mai are sens sa discutam in era tik-tok si forever green.
https://www.g4media.ro/arcelormittal-hunedoara-vandut-catre-umb-steel-dorinel-umbrarescu-preia-activele-pentru-125-milioane-de-euro.html
Cu diferenta ca valoarea tranzactiei este de fapt 12,5 mil ( ca numai obligatiile de mediu preluate de UMB necesita o caruta de investitii) asta in caz ca citiri doar link-ul. La HD se produceau :
profile și corniere destinate piețelor de energie, construcții și infrastructură, chestii care pe moment vin masiv din import, ca deh, nu se construieste suficient la noi si clientul cere dim import.
Cum, arcelor, entitate privata, nu e rentabil? Interesant, nu? By the way, clientul UMB (autohton) a preluat producătorul „nerentabil”. Eu ii urez success, o fi stiind el de ce face achizitia!
Părerea mea că denaturăm cu toții, inevitabil. Dați exemplu TGV. TGV nu are profit. Este o piramidă făcută din bani publici pe post de stindard, mândrie franțuzească etc. Cei care comentați pe aici, inclusiv autorul acestui articol, aveți vreo firmă, ați construit ceva pe piața liberă? Ați trăit un an în piața liberă? Nu cumva, visați frumos cu banii altora? Gândiți-vă prima dată în ce postură vă aflați, și abia apoi faceți proiecte. Fără cinste și cale dreaptă nu veți putea nimic de care să nu se aleagă praful mai devreme sau mai târziu.
Nu un an ci cam 30. Nu pe un singur continent ci pe 2. Nu doar in tara ci preponderent international.
Nici DB nu e profitabil, nici PKP nu o duce grozav. Sunt servicii publice, indiferent daca operarea este de stat, mixta sau privata (de aceea se si acorda subventii per pasager sau sub o anumita rata de ocupare a unei curse, inclusiv la unele aeriene; de aceea se acorda reduceri pt. elevi, pensionari, tineri etc.).
Introduceti un straw man aici – ex. TGV nu este despre profitabilitatea businesului transport calatori ci despre infrastructura, si aia o face statul francez, apoi taxează gestionarul/ utilizatorii ( simlar cfr infrastructura vs operatori). De ce e asa? Asta se poate explica nu intr-un articol sau un comment ci doar studiind niscaiva macroeconomie si evolutia cailor ferate din sec XIX (19 in traducere) si pana acum. Model european – investitii de stat, serviciu public/ model american – concesiuni private pe XYZ ani catre magnati – serviciu privat contra monopol pe termen lung (la fel a fost si cu zborurile transatlantice, telefonia, televiziunea etc) Fiecare e potrivit pe continentul lui. Nici autostrazile nu se fac complet privat ci cel mult in concesiune.
Daca dati click pe numele autorului sau intrati pe linkedin veti vedea ca nu are o firma, e doar CEO al unei „fabricute”.
Bag seama ca mai aveti de trait si experimentat atat in viata cat si in business. Da e laudabil ca aveti deja atitudine, restul vin cu timpul!
Si, daca doriti ca Galatiul sa devina combinat siderurgic strategic, de ce nu si cel de la Calarasi, si la fel cel de la Resita?!
Frumos articol.
Dar am ajuns aici pentru ca nu am orivatizat fabricile, uzineke, combinatele. Sau le-am privatizat la straini.
Ganii aia de care vorbiti vor ajunge -evident- la cei care au mai luat bani mocca. Problema e sa determinam oamenii cu bani din Rromanik, sa investeasca in industrie, Sa redevenim Romania! Nu va iluzionati ca statul va face gaura in cer. Chiar daca va pune bazele unei fabricute, ceva, sistemul o va parazita imediat,
Cautati solutii oentru banci si fabrici private, cu capitai autohton! Altfel ne vom invirti in cerc. Vicios,
https://www.g4media.ro/arcelormittal-hunedoara-vandut-catre-umb-steel-dorinel-umbrarescu-preia-activele-pentru-125-milioane-de-euro.html
Ceva ceva se misca si dinspre capitalul autohton. Nu e singular. Eu sper sa fie un trend in crestere
„Mă tem că banii din pachetul de relansare economică…”
Temerea aceasta este cu totul îndreptățită într-o cleptocrație, precum este România.
Doar că Utopia autosuficienței economice autarhice a fost testată și nu funcționează.
Este extrem de ineficient ca un stat să încerce să producă tot ce îi este necesar economiei și cetățenilor săi.
Este îndeajuns dacă România se concentrează asupra activităților economice pentru care este competitivă.
…Și le lasă pe cele energofage și pe cele care utilizează o cantitate mare de muncă fizică statelor cu economii mai puțin dezvoltate.
Reactoarele 3 si 4 nu se vor construi niciodata. Nu vrea nimeni sa dea un brici si mai mare pe mina noastra.
Din pacate aveti mare dreptate. Diminuarea plafoanelor de fonduri europene alocate mediului privat si redirectionarea acestor plafoane catre companii de stat si institutii publice inseamna tot o sifonare a banilor publici. Sansele sa se schimbe ceva cu forte proprii si cu dorinta clasei politice infratite la ciolan sunt foarte mici mai mult spre zero, asta in lipsa unei presiuni externe. Asa cum zicea Caragiale, „Din două una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele… esenţiale“.
Aveti totala dreptate. Si asta s-a facut de 36 ani. Unii au distrus din inconstienta, altii ca sa poata fura. Iar „esalonul doi” s-a dar dupa val. „Asociațiile, patronatele, federațiile, consiliile și toate celelalte organizații care s-au întâlnit în ultimele zile la Ministerul de Finanțe …… sunt interesate doar să fie scutite de taxe, impozite și contribuții. …. de continuarea politicilor de pomeni – de scutiri, de facilitați, de ajutoare, de amnistii …..”
Trebuie schimbata orientarea. Dar cu cine, cand „miniștrii, politicienii, primarii, profesorii de economie, bancherii, analiștii și oameni din presă ” fac parte din soiul de oameni de care cleptocratia s-a folosit ca sa ajungem aici ?
Si, in mare masura, ii foloseste si acum cand se vrea ca guvernul Bolojan, care incearca sa schimbe ceva, sa fie oprit.
https://www.youtube.com/watch?v=l3aN3YRe-y8
Nu e suficient „să construim fabrici și uzine”, trebui să aibă și cine să lucreze în ele, iar acestea să și vândă ceea ce produc…
Ilici-Iliescu-KGB și ai lui acoliți întru „democrație originală” (care și astăzi se manifestă, după cum se vede cu ochiul liber) și-au făcut treaba: au devalizat economia, au distrus educația și învățământul, au aservit justiția, au ridicat și au perpetuat la putere politruci needucați, neinstruiți, amorali și incompetenți.
Cândva, pentru subminarea economiei naționale erai condamnat la moarte. Astăzi, ți se prelungește, artificial, procesul, până la prescriere. Prima grijă a „emanaților”, după ce i-au împușcat pe Ceaușești, a fost să abolească pedeapsa cu moartea, ca să ronțăie, nederanjați, ca termitele, România.
Lumea e in digitalizare si in inteligenta artificiala, iar unii viseaza fabrici si uzine ca inainte de 89. La noi inca se mai viseaza ca dezvoltarea vine din exploatarea de resurse si agricultura. Cati ani mai trebuie oare sa treaca pentru ca bravii nostri economisti sa iasa din paradigma etatista?
Da serverele alea necesare inclusiv pt ca AI sa se simtă bine si in putere din ce si unde or fi facute? In sura bunicilor?
Retelele electrice de alimentare din ce si unde se fabrica, tot in sura?
Mai coborati din bula aia virtuala ca nu tine nici de foame si nici de acoperământ, decât virtual.
Gindirea pre-’90 nu va da pace.
Uitati un subiect de meditatie:
Serviciile pot fi mai profitabile decât industria. Unele servicii sunt chiar mai profitabile decât multe fabrici clasice:
Servicii cu marjă mare: software, cloud, fintech, design, logistică inteligentă, consultanță, turism de calitate, industrii creative, educație privată, sănătate privată.
Nu ai nevoie de combinate uriașe ca să faci profit mare; ai nevoie de valoare adăugată mare și de competență.
În plus:
Multe economii dezvoltate fac grosul banilor din servicii, nu din oțel și aluminiu. (Printati si agatati-o in birou!)
O țară ca România poate câștiga bine din verigi de lanț valoric (IT, centre de servicii, R&D, logistică regională), chiar dacă nu mai are „mamuți” industriali.
”Multe economii dezvoltate fac grosul banilor din servicii, nu din oțel și aluminiu.”
Viziunea asta e lipsită de înțelegerea economiei reale. Banii obținuți din servicii au la bază tot oțel și aluminiu. Avioane în leasing, garnituri de tren în leasing și (separat) motoare de avion închiriate în loc să fie vândute, asta înseamnă bani din servicii. Dar pentru asta, economiile dezvoltate sunt mai întâi capabile să fabrice acele avioane, motoare și garnituri de tren.
”O țară ca România poate câștiga bine din verigi de lanț valoric”
Visul dintotdeauna al bugetarului român: să învețe pe alții cum să producă bani din nimic 😀
Că sa ai servicii complexe, trebuie să ai marfa.
Cine produce marfa?
China?
SUA?
Și restul?
Ceva s a schimbat în gândirea mondială. Vedeți discursul lui Carney de la Davos.
Asa a crezut si propus ai UE ca dezvoltarea se face prin domeniul serviciilor. Dar sectorul tertiar nu ofera mare valoare adaugata si nici multe locuri de munca. Dar timpul arata ca nu este asa. Acum vrem fabrici si uzine.
NU inteleg de ce credeti ca Ro e capabila sa castige din R&D (unde capacitatea de „creatie” e mica, ca sa vorbim cu indulgenta).
Centre de servicii & logistica: nu stiu daca traiti in economia reala, dar de unde ma uit eu, Romania este la o margine de lume, si nu are relatii cu lumea „cealalta”. Deci nu are cum sa fie „centru” de niciun fel, iar logistica e pt nevoi proprii (adica consumul din importuri…).
IT: o parte mare a industriei face lohn (servicii pentru multinationale). Sunt si din cei care dezvolta propriile solutii, dar putini fac exporturi cu ele.
Industrii creative: Moldova e mai vizibila pe creatie decat Ro :). Sau are muzica si seriale mai bune :)
Turism de calitate: of ce bine ar fi. Ce bine e in Bulgaria la ski si la mare totusi…
Educatie privata: sa fie si fiscalizata, eventual
Sanatate privata: o sa fim cu totii in curand sub acoperire, Si apoi?
nu domnule, n ai dreptate. banii trebuie sa mearga in justitie, militie, armata si sri. astia isi fac firme sub acoperire(la vedere) rentabile (doar sint doctori la snspa si academiile interesului national) din banii strinsi cu japca de la cei ce inca mai fac citeceva. domnule, nu observi in ce lume traiesti? sau esti sub acoperire!?
ps : last comment : o lume cu valori inversate devine anomica si dispare. eu nu platesc judele, apv istul, militianul si securistul cu leafa imensa sa iasa la pensie la patrujdeani. nu l a constrins nimeni sa se faca justitiar si sa suga de la buget. poate incerca domeniul creativ/productiv si antreprenoriatul. doar ca pentru asta iti trebuie harnicie, cultura si inteligenta. nicaieri in lumea dezvoltata n o sa vedeti aceste scursuri (aristocratie bugetara) la virful societatii.
Greu , greu de tot ! Domnul Damian , în mod corect , subliniază necesitatea dezvoltării sectorului de prelucrare în special în acele domenii în care avem deficit comercial important. Perfect realizabil având în vedere că avem resurse dar nu mai avem fabrici.
Domnul Dragostin , în comentariul său , propune o filozofie de abordare pornind de la economia circulară.
Cine nu pricepe conceptul , să pună mâna pe carte și să se documenteze.
În rest , numai de bine.
Domnul Dragostin , în comentariul său ,
propune o filozofie de abordare pornind de la economia circulară.
Vise „filosofice”
indiferent cum si cu cate randuri/coloane creezi matricea
care sa te ajute ulterior la estimari ale randamentelor…
pe prima linie/coloana ar trebui sa fie energia…
app de pus mana pe carte
poate ca Romania (mai) are ceva resurse…
dar pana la „noile fabrici”…
trebuie transportate (pe o infrastructura invechita, subdimensionata, neintretinuta…)
cu combustibili al caror cost este triplat de taxe
sau energie electrica (pe cele cateva sute de km de cale ferata)
impanata de accize si ceferticate verzi…
acum intelegi de ce iesportam grau si seminte de floarea soarelui…
si importam aluat congelat si ulei pt salata?
prelucrate
nea Ronalde, cred ca matale visezi
in loc de visele mele ”filosofice” iți recomand niste chestii ”pă-bune”.
Deci, te impung de la spate sa te duci in Parlament (al RO !) saptamina viitoare cind se va propune un proiect de lege (LEGEA 65/2026) cu referința la…guess what…ECONOMIA CIRCULARA
eu am invitatie de participare…daca te intereseaza, te iau cu mine…
acu, ca nu stiu citi or intelege ceva din economia circulara, asta e cu totul si cu totul altceva…ma asteptam ca aici sa aud lumea zicind cite ceva.
…Lenin a avut o mare vorba, pe care ar trebui să o adoptam pa scara larga:…invatati, invatati, invatati…ș-apoi chestia aia cu ”electrificarea”, tot de la Lenin trasă, pe care pina si Comisia EUropeana a imbrațișat-o cu multa dragoste…electrificarea in toate
Vă dau exemplu pentru un lanț de economie circulară. În primul rând câteva date de ordin general.
În România se cultivă anual cca 5,3 milioane hectare cu cereale și cca 1,3 milioane hectare cu floarea soarelui. În total cca 6,5 milioane hectare .
Acum un exemplu ” filozofic ” :
– ferma vegetală de 1000 hectare ;
– ferma zootehnică de 1000 capete vaci ;
– instalație de biogaz ;
– centrală în cogenerare de cca 1,5 MW electrici .
O fermă de 1000 de hectare în care se cultivă și porumb pentru siloz asigura pe lângă producția de cereale și necesarul de hrană pentru o fermă zootehnică de 1000 de vaci . Resturile vegetale pot asigura gazul necesar pentru o putere de cca 1 MW.
Ferma zootehnică de cca 1000 vaci poate asigura prin dejecții gazul necesar pentru o putere de cca 500 kW .
O instalație de biogaz aferentă poate produce din resturile vegetale și cele animaliere gazul necesar pentru o centrală în cogenerare de cca 1,5 MW. La 8000 ore de funcționare minim 12000000 kWh.
Energia termică produsă poate fi folosita pentru halele zootehnice , pentru producerea biogazului etc.
Resturile din procesul de digestie sunt folosite ca îngrășământ organic pentru ferma vegetală.
Iată un exemplu de economie circulară .
Acum o socoteală macro.
Dacă 25% din terenul cultivat cu cereale și floarea soarelui ar fi integrat într-o astfel de ‘filozofie ”
rezulta :
– 2500 ferme integrate vegetal si animal
– mărirea șeptelului bovin cu 2,5 milioane de capete ;
– înființarea a 2500 centrale în cogenerare cu o putere instalată totală de peste 3500 MW , de șapte ori puterea unui grup de la CNE Cernavoda ;
– materie primă pentru centrala în cogenerare cu costuri forte mici și fără efecte asupra mediului înconjurător.
Cele de mai sus prezintă sintetic , cu aplicație practică , a unei ” filozofii ” reale nu vise.
Guvernul subvenționează astfel de practici.
Deja această soluție este folosită pe larg în alte țări și a început să fie folosita și în România.
Concluzie :
– din punct de vedere energetic se poate asigura independența țării fără a recurge la alte soluții de producere a energiei electrice;
– această soluție este perfect ecologică ;
-asigură o dezvoltare a satului din toate punctele de vedere , inclusiv asigurarea de locuri de muncă ;
– soluția poate deveni modulară , reproductibilă la scară naționala cu costuri reduse de implementare .
Probabil că mai sunt și alte avantaje , pe lângă cele de mai sus , cum ar fi o producție vegetală stabilă , idem zootehnică , cu valorificarea superioară a potențialului agricol al țării .
Soluția tehnică există , problema este generalizarea ei într-o manieră coerentă și sustenabilă.
În contextul analizei domnului Damian , cele de mai sus sunt în deplină concordanță .
– Se va reduce importul de energie electrică ;
– Se va reduce importul de produse agro-alimentare ;
– Se asigură o resursă inepuizabilă pentru producerea de energie electrică și termică ;
– Necesită dezvoltarea unei industrii locale de producere instalații de biogaz ;
– Necesită dezvoltarea producției de generatoare în cogenerare .
Și uite așa domnule Roland , niște vise por deveni realitate .
În rest , numai de bine.
Concret puteți da un exemplu de o schimbare pe care vrea să o facă m.p. Bolojan?
Combinatul de la Galati trebuia demult sa fie declarat de importanta strategica, pentru ca avea flux integrat de productie, de la materie prima – minereu – pana la produs finit – tabla de toate felurile si laminate utilizate in orice domeniu economic, inclusiv industria de aparare (mai strategic de atat nu se poate). A fost, poate, cheia constructiei industriei comuniste dinainte de 89.
In contextul MERCOSUR, combinatul ar putea reveni pe linia de plutire cu materie prima din Brazilia. Daca ar putea sa utilizeze energie ieftina, produsa local, ar redeveni chiar profitabil, cu unele modernizari si eliminarea indienilor din ecuatie. Din pacate, are nevoie de un investitor strategic extern, precum e DAMEN pentru SNG si nu stiu de unde ar veni acela.
Dar nu sunt de acord ca ar trebui sa revenim la constructia fabricilor, uzinelor din „iepoca de aur”, fara discernamant. Nu tot ce zboara, se mananca. Nu poti produce orice, oricum.
Ca de obicei proiectati asupra altora propriile marote. N-am nicio treaba cu bugetarii sau cu statul roman.
Vedeti sa zicem Infosys sau UiPath.
Si „get a life”!
Dacă Bolojan sau alt lider liberal sau chiar PSD-ul ar fi fost preocupați de refacerea industriei românești și-ar fi luat niște consilieri patrioiți cum este domnul Damian de la Cluj ,ori consilieri profesori de economie politică, cum ar fi Păun, de la ASE București, care nu e de stânga, deci oameni cu idei, cu cultură politică, economică și industrială, care se gândesc la binele țării, dar și-a luat consilier un transportator, care să-l sfătuiască ce? De dreapta sau de stânga avem nevoie de oameni instruiți, cu un larg orizont, cu cunoștințe din cele mai diverse, cărora sî le zbârnie mintea. Ei, de unde să îi luîm ? Nu vezi pe fața niciunui ministru nicio sclipire de inteligență., nu mai zic de interes. Atunci cum să meargă treaba bine? Mariana Grancea
Banul public nu trebuie să meargă in nicio industrie, cu atât mai mult într-una falimentară prin definiție in actualul context european.
Orice investiție in producție vine in acest moment cu niște riscuri enorme și de aceea nu se mai aventurează nimeni in zonă.
Nu e vorba numai de costul ridicat al producției generat de prețurile foarte mari ale energiei (in raport cu competitorii americani și asiatici), ci și de criza forței de muncă: pur și simplu nu (mai) există in România suficienți ingineri și muncitori calificați pentru o antrepriză de calibru. La asta se adaugă costul corupției in administrație și taxele multe, mari și impredictibile. Și greendeal.
Și statul român nu are cum să schimbe in niciun fel cadrul economic și legislativ in care să funcționeze o reindustrializare. De fapt nici nu are cu cine. Politrucii noștri sunt de o incompetență rară…când nu sunt pur și simplu șarlatani, impostori, hoți.
Că avem cu toții nostalgii după vremurile in care industria neaoșă bubuia înțeleg. Cred că așa ne putem explica și ascensiunea „suveraniștilor”. Dar hai să încercăm să depășim frustrările astea și wishful thinkingul.
România poate oferi altora nu tehnologie, nu produse finite, nu servicii financiare, nu delicatese, ci doar câteva pârlite de bunuri și servicii. Nu numai că nu va fi in stare să se reindustrializeze, dar ceea ce are acum se va prăbuși curînd. Deci nu e nimic nimic de salvat in sfera industriei, ci doar a comerțului și serviciilor. Orice guvern ar trebui să se gândească serios ce se va întâmpla după colapsul industriei auto europene (noi vom fi primii pe făraș), ce va face să stopeze noul val de migrație. Are cineva vreo idee? Că orice fabrică finanțată de acest stat va da faliment inainte de a fi inaugurată.
Ce funcționează bine in România? Și ce forță de muncă avem deja pregătită și angrenată in acele ramuri economice de succes? Păi ar fi așa: jocuri de noroc, cârciumi, bordeluri, manele, industrie porno și industria leacurilor băbești, stomatologia și serviceuri auto. și comerțul online. statul nu trebuie să bage niciun ban in astea, doar să le lase să funcționeze, că deocamdată țara nu reușește să țină pe loc marile valori, ci doar barbutiștii, cârciumarii, felcerii, maneliștii, curvele, peștii, și, pe lângă ei, câțiva meșteri buni și o mână de dentiști. Avantajul pentru politruci ar fi că toți banii pentru relansare vor putea fi orientați către conturile unor oengeuri de interes particular, al tovarășilor și tovarășelor. Acest oengeuri vor organiza cursuri de reconversie profesională pentru tot poporul, să aibă fiecare câte-un certificat de actriță/curvă/chelner/artist profesionist.
ai punctat cu exactitate domeniile de competenta maxima din Romania ! cica fratii pavalache din intunecimea bacaului ce au inceput cu vinzarea papucilor si salvarilor adusi din turcia intr o dugheana de mahala, au prins gustul marilor afaceri! ce nu stiu tartacutele lor de rupti in fund ajunsi barosani , e ca brick and mortar ul si a trait traiul si mincat malaiul. imobiliare si terenuri cam la asta s buni astia de teapa lui gigi, sile camataru si adi copchilul minune!
Norvegia, o țară mică, dar bogată, cu zăcăminte de gaze uriașe, nu ar trebuie să mai miște niciun deget pentru a-și hrăni și oferi bunăstare locuitorilor ei. Si totuși, Norvegia importă bumbac din Egipt și Turcia și lână din Peru le prelucrează și vinde la un preț convenabil în Europa, inclusiv la noi. Si noi, cu câte oi avem am putea să fabricăm stofă, îmbrăcăminte, covoare și poșete, haine etc, Si cine ar putea să își permită diferite servicii și alte trăsnăi, când marea masă a populației abia are bani pentru mâncare, nemaivorbond de impozite Mariana Grancea
https://www.g4media.ro/presedintele-cnas-adevarata-reforma-din-sanatate-nu-este-spargerea-monopolului-cnas-transferul-fondului-social-catre-administrare-privata-ar-transmite-un-semnal-periculos.html
Eu nu vreau sa imi exprim solidaritatea prin intermediul guvernului . Vreau sa imi exprim solidaritatea in mod direct . Vreau sa dau eu bani celui in nevoie . Sistemul bugetar isi trege pentru sine extrem de multi bani din ceea ce colecteaza ( prin japca legala ) pentru solidaritatea asta .
In plus , ma consider un om responsabil si a grija de sanatatea mea . La virsta pe care o am sistemul public de sanatate a cheltuit infim cu mine fata de banii cu care am contribuit . Sumele de bani cu care am contribuit nu vreau sa fie folosite cu bolnavi needucati care ajung in situatii de boala pentru ca sint viciosi si inconstienti . Guvernantule hot si mincinos , rolul si rostul tau este sa faci educatie cu poporul acesta si sa il responsabilizezi . Nu sa ii dai pomeni din bani luati cu japca legala . Iti este usor sa faci pomeni din bani care nu sint ai tai .