Într-un text din 2018, după ce am introdus un nou termen în limba română (agnotologia – studiul ignoranței sau îndoielii induse cultural), am criticat mult discutatul consens al celor 97% experți care sunt de acord că schimbarea climei este, de fapt, încălzire globală datorată oamenilor. Critica mea a folosit atunci două tipuri de argumente, filosofice (invocând două sofisme aristotelice) și statistice.
Între timp, lucrurile s-au schimbat mult. Am creat metafora „pumnul” Ormuz și apoi am folosit-o aici și aici, și mi-am definit poziția printr-o simplă propoziție: „Criza climatică de ieri a devenit gluma de astăzi”. Mai precis, am argumentat că „pumnul” Ormuz – adică demonstrația geopolitică a vulnerabilității infrastructurii energetice globale – a produs o recalibrare a discursului climatic, pentru că moleculele de hidrocarburi au învins electronii „verzi” și alarmismul climatic în noua ordine energetică globală, ceea ce a redus semnificativ spațiul pentru scenariile extreme și retorică alarmistă.
Am fost condus către concluzia de mai sus de dispariția demonstrațiilor anti-combustibili fosili, de încetarea vandalismului de tip taliban din muzeele europene în numele lozincii „Just Stop Oil”, de faptul că scenariile climatice cele mai alarmante produse de IPCC încă din 2011 — RCP8.5, împreună cu alte două, SSP5-8.5 și SSP3-7.0 — au fost declarate oficial ca fiind „improbabile” în luna aprilie 2026, de estomparea treptată a panicii legate de schimbarea climei, de faptul că liderii mondiali abia dacă mai menționează acest subiect. Sau, foarte recent, de anunțul potrivit căruia „mașinile pe motorină nu mai dispar din 2035. Bruxelles-ul face un pas înapoi”.După ani de avertismente alarmante, alegătorii plasează criza climatică printre ultimele priorități. Chiar și fosta vedetă Greta Thunberg s-a reprofilat și s-a apucat de alte activități. Iar în Statele Unite s-a instituit un așa-numit climate hushing, marcat prin retragerea democraților de la problema schimbării climei ca temă centrală și împingerea ei într-un plan secund. Cu actualele prețuri ale carburanților și dezbaterile intense despre electricitatea necesară noilor centre de date, celebra replică a polițaiului Pristanda este mai potrivită ca niciodată pentru democrații americani: Altele avem noi în sufletele noastre, dar de! N-ai ce-i face…
Când vulcanii sunt pe cale să-și dea duhul, după o lungă existență eruptivă, cu multă lavă, cenușă și cutremure, mai rămâne totuși o „horcăială” morbidă: fumarolele — emanații de dioxid de carbon și alte gaze care alimentează pașnice izvoare minerale.
Dar când criza climatică este și ea pe cale să dea ortul popii, după multe manifestații protestatare, desfigurarea exponatelor de artă din muzee, blocarea autostrăzilor etc., după ce toate acele mult lăudate planuri „verzi” sunt sortite, în urma „pumnului” Ormuz primit în plină figură, să facă cunoștință cu podeaua ringului climatic într-un KO pe care l-am prezis de mult, ce va urma? Se va juca o revanșă sau se va declara forfait? Cine va mai explica și va mai lupta cu ce a mai rămas din criza climatică?
Dintre posibilele răspunsuri, unul este legat de retorica discursului climatic alarmist, care combină, în doze și mecanisme diferite, cele trei tipuri de ignoranță – genuină, selectivă și intenționată – pe care le-am prezentat și analizat în textul din 2018. Dacă atunci am folosit doar două argumente filosofice, în textul de față extind analiza mea la toate cele 13 sofisme (Sophistikoi Elenchoi în grecește, De Sophisticis Elenchis în latină) pe care Aristotel le-a descris acum 2.300 de ani în partea a IV-a din cartea sa Organon. Această abordare o consider adecvată și necesară deoarece dezbaterea privind schimbarea climei este adesea prezentată ca o opoziție simplă între „știință” și „negarea științei”. Dar, după cum am demonstrat repetat în articolele și cărțile mele, o asemenea schemă este insuficientă pentru analiza logică a discursurilor publice (politice, economice, sociale etc.). O afirmație poate avea (de multe ori) o bază empirică solidă, pe când concluzia construită pornind de la ea este, de multe ori, apocaliptică, pentru că poate conține o eroare de raționament, adică un sofism.
În acest sens, cele 13 sofisme aristoteliene constituie un instrument important și interesant, totodată, pentru examinarea și caracterizarea retoricii climatice alarmiste. Ele permit separarea observației empirice de inferența care îi este adăugată.
Filosoful grec a împărțit cele 13 sofisme în două categorii: sofisme de limbaj (in dictionem) și sofisme extra-limbaj (extra dictionem).
I. Sofisme dependente de limbaj (in dictionem)
Acestea apar din cauza ambiguității sau a structurilor gramaticale utilizate:
1. Echivocul sau ambiguitatea lexicală (Homonymia / Aequivocatio)
Definiție: Același cuvânt este folosit cu două sensuri diferite în cadrul aceluiași raționament.
Exemplu: „Fiecare fenomen meteorologic extrem a fost influențat de încălzirea globală” (climatologul Philip Mote). Problema logică apare dacă „influențat” este interpretat de public drept „cauzat, provocat”. Un eveniment meteorologic poate avea o componentă statistică, influențată de o atmosferă mai caldă, fără ca încălzirea antropogenă să fie cauza suficientă sau principală a evenimentului concret.
Confuzia dintre „meteorologie” și „climă” duce la o concluzie falsă. Din aceeași familie sofistă, a se vedea titlurile recente care proclamă dezastrul din Nepal ca o consecință a schimbării climei (d. ex. Nepal Puts Cost of Disaster at $5 Billion, Blaming Climate Change)
2. Amfibolia sau ambiguitatea sintactică (Amphibolia / Amphibolia):
Definiție: Ambiguitatea cauzată de o construcție gramaticală sau sintactică a întregii propoziții care permite mai multe interpretări.
Exemplu:„runaway climate change”
Secretarul general al ONU, António Guterres, avertiza în 2018:
If we do not change course by 2020, we risk missing the point where we can avoid runaway climate change.
Din structura frazei nu reiese clar ce înseamnă exact „runaway climate change”: poate o încălzire accelerată, un scenariu foarte alarmist, o cascadă de tipping points sau o stare fizică ireversibilă? Ambiguitatea depășește teritoriul unui singur cuvânt, invadând întreaga construcție. „Point”, „avoid” și „runaway” sugerează un prag precis, fără a-l defini. Când cineva face o afirmație despre apropierea de un prag climatic, persoana aceea trebuie să precizeze variabila și valoarea pragului, urmate de intervalul temporal, probabilitatea depășirii și mecanismul fizic. Fără aceste precizări, propoziția este mai degrabă retorică decât predictivă.
3. Eroarea compoziției (Synthesis / Compositio)
Definiție: Atribuirea întregului sistem a unei proprietăți observate la componentele sale. A pretinde că ceea ce este adevărat pentru părți este adevărat și pentru întreg.
Exemplu: Energie regenerabilă ieftină → electricitate ieftină
O afirmație larg răspândită este: „In most places, power from new renewables is now cheaper than new fossil fuels.” (Our World in Data, 2025)
Afirmația poate fi corectă în sensul costului nivelat al energiei (LCOE), dar nu demonstrează că un sistem electric dominat de surse variabile va avea automat același cost total.
Costul unei tehnologii de generare nu este identic cu cel al unui sistem energetic complet. Pentru o comparație relevantă, trebuie incluse și costurile transmisiei, stocării și backup-ului disponibil în perioadele fără vânt sau fără soare, precum și costurile ecologice și umane datorate externalităților sistemelor energetice, costurile reciclării, costurile spațiilor folosite de panourile solare și turbinele eoliene etc. Cu alte cuvinte, trebuie calculat costul total al energiei (FCOE). Detalii concrete pot fi găsite în mai multe dintre textele mele publicate pe această platformă. De exemplu, Cât costă, de fapt, electricitatea produsă de panourile solare și instalațiile eoliene?
4. Eroarea diviziunii (Diaireisis / Divisio)
Definiție: Este opusul argumentului compoziției – ceea ce este adevărat pentru un întreg este atribuit falacios fiecărei părți componente.
Exemplu: „Electricitate” curată și întregul sistem.
Dacă o instalație solară produce electricitate fără emisii directe în timpul funcționării, este tentant să se spună că „energia solară” este, în toate sensurile relevante, fără emisii.
Dar sistemul include fabricarea panourilor, mineritul și prelucrarea materiilor prime, transportul, construcția, întreținerea, stocarea și infrastructura de rețea. Și toate aceste operații emit CO2.
Proprietatea „zero emisii la punctul de producere a electricității” nu poate fi transferată automat fiecărei etape a ciclului de viață. O analiză riguroasă trebuie să precizeze dacă discută despre emisii operaționale, emisii pe ciclul de viață sau emisii ale întregului sistem energetic. Din nou, recomand seria de texte de pe această platformă în care am prezentat detalii despre acest sofism.
5. Accentul (Prosōidia / Accentus):
Definiție: O eroare care rezultă din accentuarea, intonația sau sublinierea unui alt cuvânt din aceeași propoziție, ceea ce îi modifică sensul.
Exemplu: „hottest”
Retorica climatică alarmistă utilizează frecvent formulări de tipul „the hottest year on record”. Același domn Guterres a declarat anul trecut: „We just endured the hottest year and the hottest decade in history”. După cum se poate lesne observa, accentul cade pe „hottest”, în timp ce informația statistică esențială – diferența față de anii precedenți, incertitudinea și durata seriei – trece în plan secund. Un exemplu asemănător include accentuarea termenului „red” ca în sintagma „code red for humanity”.
O bază de date statistice este un fapt relevant, dar nu este, prin ea însăși, o măsură a pericolului climatic. Pentru interpretare trebuie precizate magnitudinea bazei, incertitudinea și tendința pe termen lung.
6. Forma de exprimare sau figurile de stil (Schēma Lexeōs / Figura Dictionis)
Definiție: Confuzia creată de structura morfologică a unui cuvânt (d. ex., a trata un verb pasiv ca fiind activ sau un concept abstract ca pe un obiect fizic datorită formei sale).
Exemplu: „Our fossil fuel addiction is a Frankenstein monster, sparing nothing and no-one.” (Guterres, 2025)
Combustibilii fosili sunt astfel transformați, metaforic, dintr-o categorie tehnico-economică într-un agent autonom și distructiv. Faptul că aceiași combustibili fosili stau la baza civilizației prezente și viitoare, care nu va exista fără oțel, ciment, îngrășăminte, mase plastice și medicamente, ar face subiectul unei metafore centrate mai degrabă pe Atlas. Dacă Frankenstein aparține anxietății romantice, Atlas aparține arhitecturii lumii. Atlas nu poate fi înlocuit fără ca bolta civilizației să se prăbușească.
Metafora lui Guterres poate fi eficientă din punct de vedere retoric, în spirit alarmist, dar nu poate înlocui analiza comparativă a sistemelor energetice. O politică energetică trebuie evaluată pe baza costurilor, fiabilității, emisiilor, securității și alternativelor tehnologice, nu pe baza caracterizării morale a unei tehnologii.
II. Sofismele independente de limbaj (extra dictionem)
Acestea nu țin de cuvinte, ci de erori logice în evaluarea faptelor și a relațiilor dintre concepte:
7. Accidentul (To Symbebēkos / Fallacia Accidentis)
Definiție: Confundarea unei proprietăți accidentale (trecătoare/secundare) cu o proprietate esențială a unui obiect fără a ține seama de circumstanțele relevante.
Exemplu: Energia din surse regenerabile ca soluție universală.
Afirmația „Renewables are the cheapest form of energy” este adesea tratată ca o propoziție universală, deși comparațiile LCOE nu reflectă toate serviciile furnizate de o centrală dispecerizabilă, iar analizele FCOE (menționate mai sus) o infirmă.
Chiar și Our World in Data formulează afirmația într-un mod nuanțat: „in most places” și referitor la „new renewables”. Când calificările sunt eliminate, afirmația devine mult mai puternică decât sursa originală. Sofismul apare prin transformarea unei propoziții condiționate într-o regulă universală.
8. Secundum quid sau confuzia dintre relativ și absolut (To Haplōs ē Pē / Secundum Quid):
Definiție: Luarea unei afirmații care este adevărată doar parțial, contextual sau cu o anumită condiție și aplicarea ei ca un adevăr absolut sau general.
Exemplu: Fiecare zecime de grad este „critically important”
Un articol din BioScience (2024) afirmă: „avoiding every tenth of a degree of warming is critically important.”
Aceasta poate fi interpretată ca o afirmație despre riscuri marginale, dar poate fi recepționată ca și cum fiecare 0,1°C ar reprezenta o frontieră discretă între două stări radical diferite. Riscul climatic este, în general, continuu, nu o succesiune de trepte discrete. Dacă fiecare fracțiune de grad este importantă, rezultă că 1,4°C, 1,5°C și 1,6°C
trebuie tratate ca puncte de pe o curbă a riscului, nu ca trei regimuri climatice distincte.
Recomand revederea articolelor mele Când politicul impune științei limita de temperatură de 1,5°C (2023) și Obiectivul principal al Acordului climatic de la Paris este mort. Odihnească-se în pace (2025).
9. Ignorarea contraargumentelor/Concluzie irelevantă (Ignoratio elenchi)
Definiție: Demonstrarea unei alte teze decât cea care trebuia demonstrată, creând doar impresia că s-a răspuns la problema inițială.
Exemplu: Realitatea încălzirii versus eficiența politicii climatice.
Argumentul „Climate change is literally an existential threat to our Nation and to the world” a fost folosit de Joe Biden în 2022 pentru a justifica acțiunile climatice. Dar întrebarea dacă schimbarea climatică reprezintă un risc nu este identică întrebării dacă o anumită politică este cea mai eficientă metodă de reducere a riscului.
Când cineva pune la îndoială eficiența economică a politicilor „verzi”, susținătorii încălzirii globale antropogene întreabă: „Aha, deci tu vrei ca planeta să fie distrusă?” sau „Aha, deci tu negi datele științifice?”. Dovezile că clima se schimbă (ceea ce este o chestiune separată) nu au absolut nicio legătură cu dovada că o anumită politică este eficientă sau bine gândită. Acceptarea premisei climatice nu validează automat politica propusă. Pentru fiecare politică trebuie demonstrată reducerea marginală a riscurilor raportate la costurile economice, sociale și energetice.
10. Presupunerea concluziei (Aitēsis tou en Archē / Petitio Principii )
Definiție: Introducerea concluziei pe care vrei să o demonstrezi direct în premisele argumentului (raționament circular).
Exemplul 1: Motto-ul articolului De ce sunt geologii mai sceptici decât restul lumii științifice în legătură cu încălzirea globală antropogenă și catastrofică? Despre rolul stratigrafiei secvențiale (2023) este un clasic exemplu de raționament circular:
Noi nu ne bazăm recomandările pe date. Noi ne bazăm pe modelele climatice.
(Prof. Chris Folland, 2022)
Dacă recomandarea este justificată de model, iar modelul este acceptat deoarece conduce la recomandarea considerată necesară, apare clar riscul unei argumentării circulare. Modelele trebuie validate pe baza unor date independente, nu pe baza faptului că produc rezultatele necesare unei anumite politici. Cu cât predicția este mai îndepărtată în timp, cu atât devine mai importantă testarea independentă a ipotezelor.
Exemplul 2: În articolul Ce „vrăji” mai fac modelele climato-economice supra-încălzite? (2018), am analizat un studiu care combină proiecții climatice cu relații statistice dintre temperatură și performanța economică și extrapolează aceste relații până în 2099. Rezultatul era „remarcabil”: Islanda urma să devină țara cu cel mai mare PIB pe cap de locuitor, Mongolia urma să se transforme într-o superputere economică, iar România și Statele Unite urmau să ajungă surprinzător la valori similare ale PIB-ului per capita. Și toate aceste aberații erau derivate doar din aplicarea unui model climatic alarmist, care a fost, între timp, desconsiderat.
Structura argumentului poate fi reprezentată astfel: model climatic → temperatură proiectată → efect economic proiectat → cost economic proiectat → justificarea unei politici. Problema logică nu constă în faptul că fiecare verigă ar fi neapărat falsă, ci în acumularea incertitudinilor și a ipotezelor de-a lungul lanțului cauzal de la o verigă la alta. O incertitudine introdusă în proiecția climatică alarmistă este transferată modelului economic, iar extrapolarea relației economice din prezent până în 2099 amplifică suplimentar dependența rezultatului final de ipotezele inițiale.
11. Sofismul consecventului (To para to Hepomenon / Fallacia Consequentis)
Definiție: Afirmarea greșită a unei relații bidirecționale de tip cauză-efect.
Forma logică este:
Dacă A, atunci B.
B s-a produs.
Prin urmare, A.
Concluzia nu este obligatorie, pentru că B poate avea mai multe cauze.
Exemplul 1: Eveniment meteo extrem è schimbare climatică.
Reiau afirmația atribuită climatologului Philip Mote: „Every extreme weather event has the fingerprint of climate change.” Argumentul implicit poate deveni următorul:
Dacă schimbarea climei influențează evenimentele extreme, vom observa astfel de evenimente.
Am observat un eveniment extrem.
Prin urmare, schimbarea climatică l-a produs.
Argumentul este invalid pentru că evenimentele extreme existau și înainte de încălzirea antropogenă. Pentru un caz particular, trebuie demonstrat cât de mult a modificat încălzirea probabilitatea sau intensitatea evenimentului, nu doar faptul că evenimentul este compatibil cu încălzirea.
Exemplul 2: Secetă și încălzire.
Argumentul implicit poate lua următoarea formă:
Seceta este compatibilă cu încălzirea.
Avem secetă.
Deci, încălzirea a cauzat seceta.
Și acest argument este invalid, pentru că secetele au multiple mecanisme: circulația atmosferică, precipitațiile, temperatura, solul, utilizarea apei, variabilitatea oceanică. Compatibilitatea cu încălzirea nu reprezintă identificarea cauzei.
12. Falsa cauză (To mē Aition hōs Aition / Non Causa pro Causa — Post Hoc Ergo Propter Hoc):
Definiție: Apare când o relație temporală sau corelațională este transformată într-o relație cauzală fără demonstrarea mecanismului. Evenimentul este tratat ca fiind cauza altuia doar pentru că s-a produs înaintea lui (post hoc ergo propter hoc).
Exemplul 1: Corelația CO2 – temperatură.
Un argument popular al retoricii climatice alarmiste: concentrația CO2 a crescut după 1850, iar temperatura a crescut după 1850; prin urmare, CO2 a provocat încălzirea este o formă simplificată de inferență cauzală. În realitate, demonstrarea rolului CO2 nu se bazează doar pe corelația temporală, ci și pe fizica radiativă, balanța energetică și multiple linii independente de evidență.
Exemplul 2: CO2 precede temperatura → CO2 este cauza.
În paleoclimatologie, relația dintre CO2 și temperatură este mult mai complexă decât o simplă succesiune temporală. În anumite tranziții climatice, variațiile inițiale ale temperaturii pot modifica ulterior concentrația CO2 prin mecanisme oceanice și biogeochimice. Ordinea temporală este necesară pentru cauzalitate, dar nu este suficientă. O analiză cauzală trebuie să identifice mecanismul și să explice întregul sistem de feedback-uri. Este exact ceea ce am făcut în multe texte publicate de-a lungul timpului, în țară și străinătate. Un ultim exemplu: On Eggs and Chickens, Temperatures and CO2 and Causal Links in Contemporary Climate Processes, articol inclus în cărțile mele publicate în 2024: Reflecting on our Changing Climate, from Fear to Facts A Voice in the Wilderness (ch. 1), respectiv The Dynamic Earth Introduction to Geology and Climate Change (ch. 17).
13. Întrebarea multiplă (Pollōn Erōtēseōn / Plurium Interrogationum)
Definiție: Sofismul combină mai multe întrebări într-una singură, astfel încât răspunsul „nu” la una dintre ele presupune negarea întregului.
Exemplul 1: Crezi în știința climei?
Întrebarea este o capcană morală. În realitate, ea comprimă mai multe probleme diferite, ca într-o matrioșcă sui generis: originea încălzirii, magnitudinea acesteia, validitatea modelelor climatice, eficiența politicilor climatice. Răspunsul „nu” la oricare dintre ele te transformă într-un „climate denier”, dușman al planetei/omenirii etc.
Nu este suficient să răspunzi „da” sau „nu”. O dezbatere științifică trebuie să descompună întrebarea complexă în propoziții testabile. O prezentare detaliată a Crezului meu climatic din 2020 poate fi găsită aici.
Exemplul 2: „Dacă îți pasă de copii…”
Retorica activistă folosește frecvent întrebări de tip moral: dacă îți pasă de copii, trebuie să susții acțiunea climatică X. Greta Thunberg a formulat întrebarea la Davos (2020) în termeni foarte direcți: Mă întreb: ce le veți spune copiilor voștri care a fost motivul eșecului vostru și al faptului că i-ați lăsat să se confrunte cu un haos climatic pe care, în deplină cunoștință de cauză, l-ați provocat?
Întrebarea presupune deja că eșecul este definit ca neadoptarea unei anumite politici. Dar pot exista politici diferite pentru reducerea riscului climatic, iar eficiența lor trebuie comparată empiric. A avea grijă de generațiile viitoare nu implică, logic, acceptarea oricărei politici prezentate sub această etichetă.
Răspunsurile mele la capcana morală inclusă în întrebarea activistei suedeze au fost publicate în 2019 – Nu, Greta, oamenii mari nu sunt răi… și Când copiii devin experți și în schimbări climatice… Întâmplarea face să am în semestrul acesta, printre studenții cursului meu Climate Change – Past and Present, o sosie a Gretei Thunberg. Implicată în diverse activități climatice, membră a US Climate Action Network (USCAN) și a Action for the Climate Emergency, participantă la COP30 din Brazilia (anul trecut) și viitoare participantă la COP31 din Turcia (anul acesta), dialogurile pe care le-am început deja cu studenta vor fi o bună ocazie pentru mine de a mă familiariza cu noua retorică a tinerilor activiști climatici.
Concluzii
După traducerea lor în latina medievală, sofismele lui Aristotel s-au îmbogățit cu noi exemple pe care le-am indicat în articolul meu din 2018 și pe care nu le-am mai reluat aici. Analiza primelor 13 sofisme din articolul de față oferă un instrument surprinzător de actual (după mii de ani!) pentru caracterizarea retoricii climatice actuale, deoarece multe controverse contemporane nu apar la nivelul datelor primare. Centrul de greutate al dezbaterilor se mută pe trecerea de la date la interpretare și, mai departe, de la interpretare la politică. Schimbarea climei, încălzirea globală, efectele emisiilor de CO2 ș.a. sunt probleme empirice, care trebuie evaluate, sine ira et studio, prin observații, experimente, modele fizice și analiză statistică.
Alarmismul climatic se sprijină pe manipularea limbajului și a logicii. Datele sunt invocate selectiv, iar discursul este construit astfel încât orice nuanță să dispară. Sofismele aristotelice devin instrumente contemporane, folosite pentru a transforma o problemă complexă într-o criză ritualică, mereu reînnoită.
Accept realitatea schimbării climei. Refuz însă transformarea unei dezbateri științifice într-un mecanism de culpabilizare, etichetare și arătare cu degetul, în care limbajul (dominat de sofisme) devine armă, iar logica este redusă la un decor ornamental.
Sper că analiza mea își va atinge ținta: trecerea de la propoziții științifice la concluzii mult mai puternice decât permit premisele.
Și, în final, să nu uităm ce ne-a mai spus Stagiritul: Ἔστι δ’ εἶδος τῆς σοφιστικῆς φαινομένη σοφία ἀλλ’ οὖσα, adică sofismul este aparența înțelepciunii, fără a fi însă înțelepciune.
NOTĂ
Titlurile românești și definițiile celor 13 sofisme provin din surse multiple, cea mai importantă fiind traducerea istorică realizată de Mircea Florian în 1963.
Titlurile în limba greacă/latină au fost preluate dintr-un articol publicat de Dr. Apostolos Efthymiadis.
As vrea sa stiu daca cineva a citit integral acest articol
Da
Cred ca trebuie sa lamuresc rostul intrebarii: nu neg ca efortul intelectual al elaborarii articolului exista. Ceeace vreau sa stiu este daca, si eventual cati, cititori ai site-ului au rabdarea de a-l parcurge integral.
Poate ar fi fost ok ,spre a nu influenta cunoasterea, sî nu purcedeti prin a pune in balanta negativ exemplele de la care va porniti toate teoriile climatologice ele (exemplele date ) neavind incorporate vreo formula magica de adevar ci doar sunt simple „atitudini semistiintifice ” ce contin o parare atasata fenomenelor climatice.Titulatura oferita unor oameni , presupus de stiinta, climatologi fiind ,ca si teorile lor nu pot fi confirmate decit de trecerea timpului.Confuziia si ambiguitatea aparute atunci cind terminologia poate fi interpretata este absolut normala .Ele apar atunci cind exista si cea mai mica fărîmă de indoiala. Asadar astfel de ziceri pot fi usor contrazise ele neavind suportul stiintific necesar .Partea de adevar care nu se resfinge intotdeauna asupra intregului este binevenita si trebuie aratata public de cite ori ea are o confirmare stiintifica .Daca vorbim despre costuri ele nu pot fi stabilite partial cel mult se poate arata costul de etapa sau costurile ce contin valoarea structurilor ce au format in final intregul .Partile componente fac intregul .Modificarea sensului unei compozitii textuale apare atunci cind textierul simte nevoia de a sublinia importanta unor cuvinte in structura frazei si a intelegerii ei .Ramîne la aprecierea fiecaruia dintre cititori sensul propus dezbaterii .Evidenta ne arata cum un fals in gindire poate influenta intregul .Nimeni nu poate considera drept negativă folosirea combustibilului fosil in procesul de dezvoltare al umanitatii ci doar se cauta alternative pozitive de inlocuire acolo unde se poate.Retorica ce contine confruntarea intre persoane(fie ele si oameni de stinta) nu are nimic deaface cu valabilitatea stiintifica a proceselor ce influenteza schimbarile climatice care sunt vizibile in orisicare secunda a trecerii timpului in universul Pamintean . Retorica de acest fel, daca este facuta cu buna credinta , impinge de veacuri omenirea inainte .Proprietatiile, indiferent de natura lor ,influenteza intregul .Transformarea unei proprietati oarecare in regula universala nu se poate face doar prin retorică .Este nevoie cu mult mai mult .O simpla afirmatie nu poate fi adevarata doar partial decit in momentul in care o parte din ea este dovedit eronata .Schimbarile climatice exista permanent inca de la formarea planetei numita de om Terra si ele sunt insotite mereu de riscuri pentru toate de categoriile (include totul) existente pe planeta Pamînt din toate timpurile .Diferenta exista doar atunci cind facem referire la forta efectelor atasate schimbarilor climatice asupra inconjuratorului.In final politica poate folosi pozitiv sau negativ (fiecare crede ce vrea ) aceste schimbari climatice si ar fi nepolitic sa nu o faca atunci cind aceste schimbari devin vizibile si influenteaza puternic societatile umane care acum sunt conectate intre ele iar partea de adevar sau minciuna, pusa in valoare, functie de interese, poate avea efecte si politice .Nimeni nu este detinatorul adevarului universal nici macar climatologul .
Nu numai sofismele sunt folositoare, dar si distorsiunile logice care vand catastrofismul.
O fiziciana din Germania cea verde, si ea adepta a schimbarilor climatice alarmante, de altfel om de stiinta cu educatie serioasa, n-a putut sa nu observe sarcastic ca simultan in mai multe locuri de pe planeta noastra se raporta ca este cel mai cald de pe Terra. Ori daca Abidjan este azi cea mai calda localitate de pe Terra nu se poate ca in acelasi timp la Bora Bora sau Zanzibar sa fie cel mai cald loc de pe Pamant.
”daca Abidjan este azi cea mai calda localitate de pe Terra nu se poate ca in acelasi timp la Bora Bora sau Zanzibar sa fie cel mai cald loc de pe Pamant.”
În asemenea cazuri, vina principală aparține internetului. Actorii locali care se ocupă cu propagandă încălziristă trebuie să-i convingă pe localnici că satul lor a devenit azi ”cea mai calda localitate de pe Terra”. E contraproductiv și chiar necinstit 😀 ca oamenii să umble de capul lor pe internet și să descopere că mai multe localități sunt simultan astăzi ”cel mai cald loc de pe Pamant.”
P.S. Sabine Hossenfelder m-a păcălit și pe mine, în urmă cu câțiva ani. Părea rezonabilă, însă e doar exponenta unui curent modern cu rol de damage control, un fel de reinventare a ideologiei, astfel încât să redevină acceptabilă. Cam în maniera în care @Robert pare foarte rezonabil, dacă e comparat cu Greta, la fel e și Sabine Hossenfelder comparată cu Brian Cox.
În asemenea cazuri, vina principală aparține internetului.
N-as blama tot internetul. Mai degraba versiunile electronice ale batranului radio-sant.
Cazul masiv documentat al agnotologiei exemplificate de politizarea fenomenului obiectiv al schimbării climatice demonstrează emergența exponențială a agnotologiei în lumea actuală, tot mai nerăbdătoare și tot mai digitalizată. Mai simplu spus, ignoranța devine o cale tot mai frecventată astăzi, în pofida situației quasi-magice de a avea toată cunoașterea omenească acumulată la un singur click distanță, cum spune un clișeu binecunoscut. Cele 13 silogisme exemplificate în text vizează problematica de larg interes a climei, însă orice topic științific poate fi și, pe cale digitală, este răstălmăcit, distorsionat, spre paguba nemeritată a științei și a omului etic, atât cât mai subzistă din acesta, măcar teoretic. Chestiunea cea mai gravă, prin urmare, este reprezentată de generalizarea agnotologiei, inclusiv pentru că oameni de știință veritabili au cedat și cedează unor ispite nonștiințifice, mânjind indirect activitățile de cercetare și de inovare. Interferența economicului și a politicului în știință este un fapt, o fatalitate, din păcate, și încă de cele mai multe ori. Se creează, astfel, premize de viciere a explicațiilor și, mai cu seamă, a implementării rezultatelor cercetării. Utilitatea și eficiența sunt criterii și parametri ai științei; nu sunt puține cazurile în care aceste criterii și acești parametri induc deliberat, direct sau indirect, agnotologie: se truchează proceduri, sunt evitate protocoale, se acționează în grupuri cimentate prin fapte ,,bune” etc. În acest fel, persuasiv și continuu, antreprenorul și politicianul împrumută cercetătorului caracteristici care nu fac cinste științei.
La aniversarea a zece ani de contribuții pe această plaftormă, am scris, printre altele:
La aniversară… Zece ani pe Contributors.ro
Din punctul meu de vedere, indiferent daca exista sau nu schimbari climatice datorate sau nu emisiilor de CO2, realitatea economica este una simpla si matematica.
Cu masina mea electrica am facut in medie 1000 km/luna cu un consum mediu (pe termen lung) de ~18 KWh/100 km. La 1.2 RON/kwh (daca as alimenta din retea), rezulta ca intr-un an pentru 12.000 KM consum electricitate in valoare de ~2600 RON iar pe benzina as fi consumat 8400 RON (cu 7 litri/100 km). Deci peste 1000 EUR/an economie doar la combustibil.
Cu panourile fotovoltaice am avut costuri finale de 500 EUR/kw instalat iar zilele trecute am ajuns la productie de 1000 KWh pentru 1 KWp instalati, contorizati de la inceputul anului. Este rezonabil sa presupunem ca pana la finalul anului ajung la 1100 KWh produsi pentru 1 KW instalat. Si daca prin absurd as injecta totul in retea la 0.7 RON/KWh, as incasa 770 RON/an/KW instalat. Adica ~150 EUR/an/KW instalat si eu am platit 500 EUR ca sa-l instalez. Amortizarea este de 3.33 ani intr-un scenariu absolut pesimist in care toata energia o injectez in retea ceea ce nu e cazul… Deoarece am si baterii, din ~1 Martie pana azi inca nu am consumat nimic din retea si am un consum mediu pe perioada verii de ~600 KWh/luna deoarece am masina electrica si totul in casa este electric. Ma astept ca incepand cu 1 Noiembrie sa incep sa consum din retea si pe baza datelor istorice, in luna Decembrie si Ianuarie sa am doar 1/3 din consum acoperit de productia proprie si 2/3 din retea deoarece iarna pompa de caldura consuma 600-700 KWh/luna cu incalzirea.
Tragand linie, investitiile in productia si stocarea de energie trebuie in primul rand sa tina cont de principiile economice iar deocamdata energia fotovoltaica este extrem de eficienta daca calculam amortizarea.
P.S. Recent panourile fotovoltaice au suferit majorari si probabil ca pretul de 500 EUR/KW instalat se transforma cam in 600 EUR/KW instalat
Pai mai Narci mai, apuca-te de facut fonta!
Am un prieten care spune ca subvențiile pentru mașinile electrice sunt „welfare for the rich”, adică ajutor social pentru bogați. L-am întrebat ce vrea sa spună prin asta. In viziunea lui subventiile pentru mașinile electrice sunt un transfer de taxe de la cei care n-au astfel de mașini către cei care și le permit.
O idee care merita dezbătută este în ce măsură și subvenționarea energiei electrice folosita de mașinile electrice nu este de asemenea welfare for the rich.
Nu stiu…un prieten tocmai si-a cumparat o Tesla noua cu ~30.000 EUR. Urmeaza sa-i soseasca peste cam o luna. Ti se pare mult 30.000 EUR pentru o masina noua (electrica sau neelectrica)?
Si Domnul Cranganu tot vorbeste de fracturi de logica…..Ce naiba de raspuns e asta Narci? Ce are a face scumpetea masinii cu subventiile aplicate asupra ei?
Ce „vrăji” mai face schimbarea climei, aka încălzirea globală antropogenă?
Unde sunt toate uraganele din Atlantic? De ce anul acesta este atât de liniștit.
https://www.nytimes.com/2026/09/12/weather/atlantic-hurricane-season-latest-record.html
–––––––––
Dacă uraganele ar fi apărut ca altădată, discursul climatic alarmist ar fi bubuit de acuzații la adresa emisiilor de CO2, care provoacă încălzirea Oceanului Atlantic. Emisiile de CO2 au continuat și anul acesta, temperatura medie globală a mai crescut foarte puțin, dar clima nu este un sistem controlabil de un singur buton (o singură variabilă), pe care, dacă-l apeși, totul se va opri sau chiar schimba. Variabilitatea naturală contează, contextul contează, istoria contează.
O mașină cu motor termic (automobil, tanc, excavator, avion, etc.) produce CO2 pe parcursul funcționării. Când motorul e oprit, emisiile sunt zero.
Oamenii, în schimb, și toate celelalte ființe care respiră produc CO2 non-stop, din momentul nașterii până în momentul morții. Corect până aici?
Acum, întrebarea de 1 milion de puncte: A calculat cineva vreodată cantitatea de CO2 produsă de ființele care respiră și, respectiv, efectele asupra climei?
Sigur că sa gândit cineva și la asta dar urmează să se taxeaze mai târziu că momentan sunt ocupați cu ets2 ce intra din 2027
Exista astfel de studii. Ele sugerează, după mine in mod simplist, ca atunci când noi respiram CO2 carbonul vine din mâncarea pe care o consumăm, derivat prin fotosinteza din plante care înghit CO2 și practic evoluam intr-un circuit închis în care volumul de CO2 n-ar creste. În realitate populația globului a explodat în ultimii 150 de ani (exact perioada incriminata pentru creșterea CO2 prin procese industriale) si asta a dus la dezvoltarea intensiva a agriculturii. Ori agricultura intensivă mărește viteza de conversie a carbonului din carbon stocat sute de ani in sol sau păduri in CO2 liber. Mai precis în atmosfera.
Întrebați AI. Ce rost are să puneți întrebări oamenilor. Planeta e concepută pentru a fi locuită de mașini și roboti.
Nici vulcanii nu vor mai erupe, incendii, cutremure, …
Se va derula programul ,,hrană, apă, energie” … pentru AI și roboti.
@zenex
Acum, întrebarea de 1 milion de puncte: A calculat cineva vreodată cantitatea de CO2 produsă de ființele care respiră și, respectiv, efectele asupra climei?
În fiecare semestru când predau cursul de Climate Change, această întrebare este pusă studenților sub formă de temă pentru acasă (homework)
Traduc mai jos unul dintre răspunsurilor studenților (ajutat de AI):
Răspunsul la întrebare necesită o distincție esențială între fluxul brut de CO₂ produs prin respirație, și emisia netă de CO₂ către atmosferă.
Fiziologic vorbind, un om sau un animal aerob produce CO₂ prin respirație atât timp cât metabolismul funcționează. Când moare, respirația încetează, dar carbonul din organism continuă să fie oxidat prin descompunere, iar CO₂ poate fi eliberat ulterior. Plantele respiră și ele, deși simultan absorb CO₂ prin fotosinteză. NOAA descrie explicit respirația animalelor și plantelor și descompunerea materiei organice ca fluxuri naturale de CO₂ către atmosferă.
Cele două fluxuri menționate mai sus au fost măsurate și calculate de mult timp. Și sunt enorm mai mari decât emisiile provenite din combustibili fosili dacă privim fluxurile brute.
IPCC estimează, de exemplu, schimburile naturale dintre uscat și atmosferă la aproximativ 120 GtC/an, iar cele dintre ocean și atmosferă la aproximativ 90 GtC/an. Asta înseamnă aproximativ:
120 GtC × 3,667 ≈ 440 Gt CO₂/an între biosferă și atmosferă;
90 GtC × 3,667 ≈ 330 Gt CO₂/an între ocean și atmosferă.
Acestea sunt fluxuri în ambele sensuri, nu emisii nete.
Pentru comparație, emisiile antropice totale de CO₂ au fost aproximativ 42,4 Gt CO₂ în 2024.
Deci întrebarea devine: dacă oamenii și animalele emit prin respirație cantități atât de mari de CO₂, de ce acest CO₂ nu produce o acumulare climatică echivalentă?
Răspunsul este conceptul de ciclu rapid al carbonului.
Carbonul pe care îl expirăm provine, în ultimă instanță, din alimente. Alimentele provin din plante, iar carbonul din plante provine în mare parte din CO₂ atmosferic captat prin fotosinteză. Avem, prin urmare, aproximativ:
CO₂ atmosferic → plante → animale/oameni → CO₂ atmosferic → plante → …
Este un circuit aproape închis, cu o perioadă de evoluție relativ scurtă.
În schimb, atunci când ardem cărbuni, petrol sau gaz natural, introducem în ciclul atmosferic carbon care a fost scos din acest circuit și depozitat geologic timp de milioane de ani. Aceasta este diferența fundamentală.
IPCC formulează exact problema în termenii „perturbării” ciclului natural: fluxurile antropice sunt mici comparativ cu fluxurile naturale brute, dar produc o modificare netă a cantității de carbon din atmosferă deoarece adaugă carbon provenit din rezervoare geologice.
Putem vedea foarte clar acest lucru în bilanțul global modern. Pentru 2010–2019, IPCC estimează că din aproximativ 10,9 GtC/an de emisii antropice:
46% au rămas în atmosferă;
23% au fost absorbite de ocean;
31% au fost absorbite de ecosistemele terestre.
Așadar, pentru problema climatică nu este suficient să întrebăm:
„Cât CO₂ produce omul?”
Trebuie să întrebăm:
„Care este bilanțul net al carbonului introdus în atmosferă?”
Aceasta este diferența dintre flux și perturbație a rezervorului.
Un exemplu simplificat face lucrurile foarte clare. Să presupunem că o persoană expiră aproximativ 1 kg de CO₂ pe zi. Într-un an ar rezulta circa 365 kg CO₂. Pentru 8 miliarde de oameni ar fi circa 2,9 Gt CO₂/an. Aceasta este o cantitate considerabilă.
Dar acei ~2,9 Gt nu reprezintă o adăugare netă echivalentă de 2,9 Gt CO₂ în atmosferă, pentru că carbonul respectiv a fost, în mare măsură, extras recent din atmosferă de plante și trecut prin lanțul alimentar.
Acesta este și motivul pentru care nu putem compara pur și simplu „CO₂ expirat de oameni” cu „CO₂ emis de petrol și gaz”. Fizic, ambele ajung în atmosferă; geochimic, însă, originea carbonului și bilanțul ulterior sunt diferite.
Există însă o nuanță foarte interesantă: dacă alimentația noastră implică schimbarea utilizării terenurilor, defrișări, drenarea turbăriilor etc., partea respectivă poate constitui o sursă netă antropogenică. De aceea, Global Carbon Budget separă emisiile din combustibili fosili de cele provenite din schimbarea utilizării terenurilor. În 2024, acestea au fost estimate la aproximativ 10,3 GtC/an din combustibili fosili și 1,3 GtC/an din schimbarea utilizării terenurilor.
Și aici ajungem la o concluzie care cred că este relevantă pentru tema dată:
Da, oamenii sunt permanent producători de CO₂. Dar, în condiții normale, respirația umană nu constituie o sursă netă de carbon nou pentru atmosferă.
Combustia combustibililor fosili este diferită deoarece transformă carbon geologic, care fusese scos din ciclul atmosferic-biosferic, în CO₂ atmosferic. Tocmai acest mic dezechilibru net, suprapus peste fluxurile naturale enorme, este cel care produce creșterea concentrației atmosferice.
Iar aceasta poate fi cuantificată foarte precis: NOAA folosește chiar un sistem numit CarbonTracker, care combină observații atmosferice cu modele de transport pentru a estima sursele și absorbțiile de CO₂ la suprafața Pământului. Sistemul actual urmărește fluxurile globale începând cu anul 2000.
––––––––––––––––––––––––––––––-
Ca profesor, i-am recomandat studentului respectiv să analizeze și posibilele contra-argumente la afirmațiile sale. De exemplu, care este nivelul de incertitudine a fluxurilor naturale, cum se rezolvă caracterul artificial al separației respirație/agricultură, ce răspuns are la faptul că argumentul ciclului rapid funcționează pentru CO2, dar nu funcționează la fel pentru metanul produs prin fermentație enterică la bovine sau pentru N2O din îngrășăminte etc.
Una peste alta, viata exista de cateva miliarde de ani. Gazele sunt emise, produse, absorite, re-sorbite etc. „Sistemul” are bucle de reactie, reactioneaza la dezechilibre. Poate civilizatia umana sa produca un dezechilibru atat de mare incat sistemul sa nu-l mai poata corecta? Se pare ca o sa aflam, observam doar ca ghetarii se topesc accelerat, ca la poli, calotele glaciare scad, ca raurile seaca din ce in ce mai des (Dunarea, a scazut dramatic de exemplu, afluentii Muresului au secat, California a avut 11 ani de seceta, lacurile Mead si Powel la cele mai scazute niveluri, Marea Azov secata aproape), factorul UV nu mai poate fi ignorat, particulele de NOx in marile aglomerari urbane sunt nocive. Si astea nu pot fi privite ca semnale ale unui sistem care nu mai reuseste sa se auto-echilibreze? Intreb, nu dau cu parul…
Ca sa nu maii zic de cuvintele astea noi ca „polar vortex” si „atmosferic river”, sau „heat dome” despre care nici nu stiam ca exista acum 50 de ani. Despre perturbarea circulatiei curentilor oceanici care fac ca schimbatorul de caldura planetar sa functioneze, si sistemul sa se autoregleze, avem voie sa ne intrebam? Dar despre cresterea nivelului oceanelor? Poate modela cineva matematic „sistemul”? Daca da, cum e deterministic sau stocastic?