marți, mai 19, 2026

Barocul stalino-fascist

Ultimul lider al PCR, Nicolae Ceauşescu, nu a fost Dracula. Nu era nici pirat, nici vampir. El a fost un revoluționar, mai exact spus un comunist român. In fața plutonului de execuție, a murit cântând „Internationala”. Ceauşescu a fost numele unei patologii politice de sorginte deopotrivă caricatural bizantină si leninist stalinistă. Am încercat să demonstrez acest lucru în cartea mea „Stalinism pentru eternitate. O istorie politică a comunismului românesc”. Am spus-o de multe ori, reluând de fapt idei discutate cu Monica Lovinescu si Virgil Ierunca: in România, decomunizarea si defascizarea sunt interdependente. Comunismul românesc în ultima sa fază a fost de fapt un fascism roşu.

Miturile politice ale comunismului românesc sunt direct legate de exaltarea unui arhaism tribalist dar si de venerarea progresului istoric împlinit prin exacerbarea „luptei de clasa”. „Natiunea socialista omogena” era conceptul care se dorea o forma de unificare constrangatoare a întregului spațiu uman din România comunizată. O istorie adevărată a comunismului nu poate ignora fenomenele de consimțământ, consens, colaborare si participare, ba chiar de complicitate. Nu confund însă instrumentele partidului si ale Securității cu aparatul politic si polițienesc (activiștii plătiti, ofiterii politiei secrete). Nu accept teza (de origine troțkistă) a stalinismului ca „degenerare” a unui proiect originar presupus altruist si chiar nobil. PCR, format în urma cu 103 de ani, a fost o formatiune liberticidă si eliticidă, axiofobă si intelofobă, ultra centralizată si ultra personalizată. Romantismul originar, extazul revoluționar s-a transformat în oportunismul cinic al activiştilor cu guşi enorme si cefe late.

Ceea ce-a rămas din faza ilegală s-a dovedit a fi o perdea de fum. Au existat cateva momente cand s-a conturat promisiunea destalinizării, dar au durat prea puțin si nu au rezultat în viziuni teoretice alternative. Au fost sugrumate în faşa. Nu a existat un Milovan Djilas ori un Imre Nagy. „Comunistul de omenie” era un mit menit să fortifice cultul lui Ceauşescu si nicidecum un model comportamental si valoric asemeni comunismului cu chip uman din timpul Primăverii de la Praga (ianuarie-august 1968). Calea românească spre socialism s-a dovedit a fi drumul spre barocul stalino-fascist, expresia sui generis a ceea Robert C. Tucker a numit bolşevismul de extremă dreaptă…

Distribuie acest articol

14 COMENTARII

  1. Comunismul e unic, indiferent de lider.
    Comunismul este -in esenta- un fascism rosu. E o dictatura zisa a proletariatului, in fapt a elementelor declasate din societate.
    Economia comunista nu este decat un capitalism monopolist de stat. Cu un unic patron (pentru toate firmele -inclusiv pentru cele cooperatiste-): statul. Cu un unic conducator: dictatorul!
    Tito a incercat altceva, datorita conjuncturii externe. Dar sistemul lui nu a rezistat. Dupa el, a disparut. Asta arata ca a fost o creatie artificiala.

  2. Deci de fapt cei care regretă comunismul, regretă fascismul ( roșu)!
    Asta mă duce la un subiect interesant, nedescifrat: războiul civil din Spania și voluntarii din URSS. Despre crimele lui Franco s-a scris, dar despre crimele comisarilor sovietici din Spania, inclusiv furtul tezaurului ( iar?) Spaniei și transportarea lui la Moscova, nu am citit decât marginal în 3 cărți:
    “Misiuni speciale” Pavel Sudoplatov
    “ Arhiva Mitrokhin. KGB in Europa si in vest” Christopher Andrew, Vasili Mitrokhin
    “ Sfarsitul inocentei” Stephen Koch

    Dacă le sintetizați dvs într-o logică și cu puterea dvs de muncă și descifrare, poate ieși un articol foarte interesant sau chiar o carte.

    • Apropo de tezaur, în anii 60 am citit o carte despre războiul civil din Spania scrisă de un sovietic, poate rus. Zicea că le-au tot trimis armament republicanilor, dar totuşi trebuia plătit. Ajutor frăţesc, ajutor frăţesc, dar brînza, pardon armamentul e pe bani.
      Aşa că deşi ambasadorul Spaniei în URSS a roşit, i-au cerut aurul.

      Poveste sovietică, precis propagandă pentru acoperirarea furtului.

    • Pătrășcanu nu era un comunist cu „față umană”, nicidecum. Să nu ne amăgim cu poveștile lansate după 1989. Era doar adeptul pumnului de fier în mănușă de catifea. Sinistrele procese politice au fost inițiate cât a fost ministru al justiției (a se vedea procesul lui Iuliu Maniu, din 1947), tot el a înființat Tribunalele Poporului, tot atunci s-au promovat procurorii comuniști și s-au introdus asesorii populari, inși fără educație juridică dar devotați „cauzei”, care secondau judecătorul și fără acordul cărora nu se putea da sentința. Era un tip mai educat, pe care l-au popit în principal pentru că ceilalți nu-i suportau ifosele intelectualiste și îngâmfarea.

  3. AUR este rezultatul acestei mentalități – bolșevism de extremă dreaptă, direct conectat la propaganda rusofilă. SOS este doar un AUR mai grețos.

  4. Excelent spus: „Comunismul românesc în ultima sa fază a fost de fapt un fascism roşu”, cu alte cuvinte comunismul si fascismul au elemente comune si se pot confunda la un moment dat. Orice regim de tip comunist se transforma intr-un final intr-unul de tip fascist, criminal (ex: Coreea de Nord, URSS, Rusia in prezent, China) care nu mai are legatura cu nici o ideologie „mareata” marxista. In final, vor exista doar niste calai care vor urmari distrugerea natiunii respective si subjugarea totala sau controlul total al ei. Lumea lui Orwell este aici si acum, incercand sa puna stapanire pe spatiile occidentale democratice prin partide si lideri formati in acelasi spirit marxist, fie de extrema stanga, fie de dreapta, insa adaptati vremurilor moderne. Astazi, instrumentele de control si manipulare sunt diferite de cele din trecut si prin ele, se poate patrunde mai profund in mintile noastre.

  5. Aplicata la religiile politice, dihotomia stanga/dreapta nu functioneaza; mai degraba incurca, intretinand iluzia ca opereaza pe acelasi plan cu sistemele politice democratice (carora la apartine de fapt diviziunea dreapta/stanga). Campul de idei al ideologiei ar putea fi mai degraba comparat cu o acuarela in care petele de culoare se intrepatrund nascand o infinitate de nuante si texturi sub care se afla mereu fondul hartiei. In cazul ideologiei acest „fond” omniprezent este dorinta de Revolutie, dorinta de a distruge lumea prezenta pentru a o putea eventual inlocui cu o noua lume „mai buna”.

  6. Personaje marcante au fost Aleksandr Dubček şi Mihail Gorbaciov; comuniştii din Italia, Spania şi Grecia au virat spre social-democrație, cei din Iugoslavia spre disoluție şi/sau naționalism… În România a fost represie comunistă în post-comunism, de se făcură remarcați „tovarăşii”.

  7. Simbolistica e clara: sub faldurile steagurilor rosii au luptat si national-socialistii germani (nazisti, desi nu stiu cati dintre ei ii cunosteau opera marelui filozof) si comunistii rusi si acolitii lor (marxisti, cu acelasi comentariu). Diferenta consta numai in proprietatea mijloacelor de productie, deci cai diferite pentru a ajunge la acelasi rezultat: controlul absolut al populatiei. Nu va seamana si Dvs cu ceva cunoscut?

    • O diferență strict conjuncturală. În programul NSDAP era trecută și naționalizarea, pe care au lăsat-o baltă după ce marii industriași au început să finanțeze partidul iar Hitler a realizat că era mai eficient să înhame caii privați la carul de război, decât să-i împuște și să crească alți cai. Naționalizarea s-a făcut însă în cazul „dușmanilor de rasă”, prin așa-numita arianizare a averilor evreiești. Acesta a fost de fapt și miezul discordiei care a dus la Noaptea cuțitelor lungi. Șeful SA, Ernst Rohm, voia continuarea revoluției național-socialiste prin naționalizare și eliminarea marilor industriași, în timp ce Hitler, devenit șef al statului, nu avea nevoie de dezorganizarea economiei și nici de problemele de credibilitate pe care le-au avut sovietele în comerțul exterior după naționalizare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. In 2024 editura Humanitas i-a publicat un nou volum cu titlul „Aventura ideilor".Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012).Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale.Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA.Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

carte

 

Într-o eră a hiperconectivității și a inteligenței artificiale, temerea că noile tehnologii vor submina democrația nu mai este o ipoteză, ci o realitate concretă. Profesorul Radu Carp explorează modul în care populismul, odinioară un fenomen politic, a evoluat într-o formă mai sofisticată, mai invizibilă și mai insidioasă: Tehno-populismul.

Carti noi

Despre alegere şi discreţia binelui

Despre alegere şi discreţia binelui

„Vorbim tot mai mult despre viață în termeni de optimizare și eficiență; nu ne mai atrage atenția decât ceea ce ni se pare convenabil. Aderența la un mesaj de credință, imaginat doar ca poliță de asigurare, va mai putea oare să ne sugereze marile întrebări ale ființei și să ne ferească de ratare? Ar mai putea perplexitățile credinciosului de la noi să intre în dialog cu mirările lumii, astfel încât să nu lase impresia negocierii sale cu fatalitatea? Mai putem aspira la luciditate sub influența unui mod contorsionat de a concepe tradiția?“ — MIHAI FRĂŢILĂ - vezi mai mult

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro