Bucureștiul transmite semnale contradictorii către Chișinău

În ultima lună, Bucureștiul a transmis către Chișinău cel puțin trei semnale contradictorii.  Primul, schimbarea de poziție a președintelui Nicușor Dan privind eventuala susținere a unui guvern de către partidul Alianța pentru Unirea Românilor, al cărui lider are interdicție în Republica Moldova. Al doilea, proiectul de lege privind unirea inițiat de partidul proKremlin SOS România, trecut tacit de Camera Deputaților, și care a oferit noi teme de propagandă antiromânească și antieuropeană propagandiștilor Kremlinului, precum fostului președinte Igor Dodon sau primarului Chișinăului Ion Ceban. Și, al treilea, bagatelizarea de către același Nicușor Dan a întâlnirilor dintre autoritățile românești și Ion Ceban, în încercarea de a-și apăra decizia privind desemnarea la funcția de prim-ministru a domnului Veștea, cel din urmă întâlnindu-se în 2025 cu Ceban.  Desigur, niciunul dintre cele trei episoade nu indică o schimbare de politică externă a României și nici nu este vorba despre asta. Ceea ce transmite Bucureștiul la cel mai înalt nivel nu este însă lipsit de consecințe.  

În România aceste episoade au fost tratate ca politică internă. În Republica Moldova sunt citite prin filtrul confruntării cu Rusia și al așteptărilor privind suportul pe care România îl poate oferi Chișinăului. Mesajele venite din România sunt urmărite atent atât de opinia publică de pe ambele maluri ale Prutului, cât și de partenerii externi. Iar pentru o guvernare proeuropeană de la Chișinău, aflată sub presiunea permanentă a propagandei și interferențelor Kremlinului, semnalele pe care le transmite astăzi Bucureștiul nu pot decât să provoace îngrijorare.

În urmă cu puține zile, Maia Sandu, președinta Republicii Moldova, atrăgea atenția că o eventuală venire la guvernare a partidului AUR ar avea consecințe nefaste pentru Chișinău. Și nu doar în deteriorarea relației bilaterale, mai ales că AUR și George Simion au avut dese poziționări prin care solicitau limitarea susținerii pentru Moldova, dar și în capacitatea României de a susține la Bruxelles procesul de integrare europeană al țării vecine. Criza politică de la București și negocierile pentru formarea unui nou guvern au readus în discuție cordonul sanitar din jurul partidelor AUR, POT și SOS. De la căderea Guvernului Bolojan, vedem însă că acel cordon este din ce în ce mai fisurat, cu foști membri ai partidelor POT și SOS deja considerați fideli ai unor eventuale guvernări “proocidentale”, dar și cu flirturi evidente cu partidul AUR. Semnalul a fost dat inclusiv de președintele Nicușor Dan, care și-a nuanțat poziția privind suportul AUR pentru un eventual guvern, de la “în niciun caz” la “este datoria primului-ministru de a-și asigura o majoritate”.  

Pentru Republica Moldova, AUR nu este doar un partid radical românesc. Este partidul al cărui lider are interdicție de intrare în țară și care contestă deseori actuala conducere proeuropeană. SOS nu este doar un partid radical românesc, este partidul doamnei Diana Șoșoacă care a mers recent în Rusia pentru a-și clama admirația față de Vladimir Putin. Este greu de crezut că această vulnerabilizare internă cu care jonglează inclusiv președintele Nicușor Dan nu va avea impact asupra relației cu Chișinăul, chiar dacă pe moment nu o să regăsim în lista de miniștri membri AUR.

Tot în urmă cu puține zile, pe 24 iunie, Camera Deputaților a adoptat tacit un proiect de lege inițiat de SOS România privind unirea Republicii Moldova cu România. Pentru context, proiectul a primit aviz negativ din partea comisiilor parlamentare și din partea Guvernului, fiind de altfel, la prima vedere, un demers fără nicio perspectivă și pe care trebuia să-l trecem la categoria altor proiecte lipsite de sens din Parlamentul României. Contextul însă contează și aici. Imediat după adoptarea tacită, cât încă nu se răciseră știrile din România, la Chișinău abundau știrile despre “intențiile de anexare ale României” și “nevoia de a ne apăra statalitatea”. Cele mai multe știri proveneau pe filiera rețelelor de propagandă ale Rusiei, dar cu poziționări în același registru și ale fostului președinte prorus Igor Dodon sau primarului Chișinăului, Ion Ceban, ultimul interzis în România pentru 5 ani. Este exact același tipar alarmist pe care-l utiliza și partidul AUR în Republica Moldova, în perioada de activism a lui George Simion, care ațâța sensibilitățile din Republica Moldova, ajutând la propaganda taberei antieuropene coordonată de Kremlin. Vremuri noi, dar aceleași metehne vechi. Cei de la stopfals.md au descris pe larg cum tema unionistă, lăsată la îndemâna unor partide precum AUR și SOS, este folosită de propaganda Kremlinului.

Dacă proiectul SOS a alimentat propaganda rusă, cazul Ion Ceban ridică o altă problemă: credibilitatea Bucureștiului. Superstarul relației dintre București și Chișinău în epoca post-Plahotniuc a fost vizat recent de o  declarație a lui Nicușor Dan privind motivele pentru care acesta se întâlnea cu autoritățile românești. Domnul președinte a explicat cu un zâmbet pe buze că autoritățile din România se întâlneau cu Ion Ceban doar din “politețe”, încercând să explice decizia domnului Veștea de a se întâlni cu acesta în 2025. Declarația lui Nicușor Dan este foarte greu de susținut.

La Centrul Român de Politici Europene am publicat încă din 2022 analize privind aceste întâlniri ale autorităților din România cu Ion Ceban și a fost vorba de zeci de întâlniri în ultimii ani, doar în 2022 fiind vorba de cel puțin 30. Politețea clamată de domnul președinte i-a folosit ca o mânușă lui Ion Ceban în a se poziționa ca un politician apropiat de București, proeuropean, mai ales odată cu crearea unui nou vehicul politic, Mișcarea pentru Alternativa Națională, gândit eminamente pentru a rupe din voturile PAS, partidul Maiei Sandu. Politician ambițios, domnul Ceban nu se va limita la Primăria Chișinău ci va testa cel mai probabil alegerile prezidențiale viitoare din Republica Moldova. Vizitele s-au oprit odată cu interzicerea accesului lui Ceban în România pe 5 ani în iulie 2025, probabil cea mai abruptă cădere pentru fostul superstar al relației dintre București și Chișinău. Desigur, Bucureștiul n-a explicat nici ce a avut România de câștigat din zecile de întâlniri și finanțările date lui Ceban, nici de ce a fost declarat ulterior indezirabil. Cu siguranță n-a fost însă vorba de politețe, Ceban fiind apreciat de cel puțin o parte a decidenților politici și nu numai, conectați la Partidul Social Democrat și tentaculele sale din zona serviciilor de securitate.

Este evident că România rămâne principalul aliat al Republicii Moldova, dar astfel de mesaje pot schimba modul în care sprijinul românesc este văzut, atât la Chișinău, cât și în capitalele europene. Tocmai de aceea, Bucureștiul nu își poate permite luxul de a transmite mesaje contradictorii. Într-un context în care propaganda rusă va încerca să transforme orice gest al României într-o dovadă a unei „agende ascunse”, fiecare declarație și fiecare gest politic contează. Nu pentru că schimbă politica României, ci pentru că schimbă percepția asupra ei. În România aceste episoade au fost tratate ca simple dispute de politică internă. În Republica Moldova ele sunt interpretate prin filtrul unei confruntări existențiale cu Rusia și prin convingerea că România este principalul sprijin al parcursului european. Tocmai de aceea, Bucureștiul ar trebui să fie mult mai atent la semnalele pe care le transmite peste Prut.