De bine, de rău, economia României a continuat să meargă onorabil, în continuarea unui trend care are aproape trei decenii. PIB-ul României în 1995, primul pentru care avem date publicate de Uniunea Europeană pe baza unei metodologii unitare, era de 28,6 miliarde euro. În 2024 el a ajuns la 353,8 miliarde euro. Explicația pentru acest progres colosal este în primul rând funcționarea mecanismelor pieței libere și, ei da, goana după profit, care ridică veniturile nu doar pentru investitori, ci şi pentru întreaga societate. La asta s-au adăugat sumele fabuloase care au reprezentat finanțări nete ale României din partea Uniunii Europene. Toate acestea arată că propaganda infectă a așa-numiților suveraniști este o minciună de la un capăt până la altul. Faptul că un procent apreciabil al populației înghite pe nemestecate aceste gogoși mă șochează, oripilează și îmi dă fiori.
Dacă, însă, economia și-a făcut treaba și și-o face în continuare, într-o mult mai mică măsură se poate spune acest lucru despre ansamblul clasei politice, în general, și despre administrarea treburilor publice, în special. Cu trecerea anilor, mulți dintre profesioniștii adevărați și dintre oamenii cu idei și performanțe intelectuale s-au îndreptat înspre sectorul privat. Nici nu e de mirare acest lucru. Toți aceștia și-au văzut răsplătite eforturile și talentele, atât prin rezultate financiare net superioare, cât și prin satisfacția de a face în viață ceea ce cred ei că este mai de dorit.
Unul din rezultatele acestei stări de lucruri este însă că în zona politicului s-a produs o involuție de-a dreptul malignă. Prin anii ’90, administrația publică era realizată de profesioniști formați în vremea comunismului, așa încât aceștia aveau inevitabile limitări și obtuzități, dar cel puțin aveau o anumită decență și, aș zice, măsură în adoptarea unor decizii. Unul dintre exemplele cele mai elocvente este acela că, în pofida tuturor vicisitudinilor vremurilor, deficitul bugetar a rămas în limite foarte rezonabile până în momentul aderării la Uniunea Europeană. Desigur, au existat și factori oarecum independenți de dorința clasei politice care au contribuit la aceasta. La început, accesul foarte limitat la piața de capital obliga guvernele să țină deficitul public în limite foarte strânse. Au venit apoi venituri din privatizări și reducerea drastică a subvențiilor pentru industrii ineficiente, care au oferit un respiro suplimentar, adică au permis și cheltuieli excentrice, fără ca acestea să atragă un deficit bugetar important.
După aderarea la Uniunea Europeană însă (care, printre altele, a atras deschiderea piețelor financiare și scăderea costurilor de finanțare), a început derapajul finanțelor publice, care a ajuns la dezmățul inimaginabil din anul 2024 – un an de pace, fără situații speciale, cum a fost pandemia, dar în care deficitul public a ajuns la un incredibil 9,3% din PIB. Și folosesc această cifră publicată de curând de Comisia Europeană nu pentru că ea este mai mare decât cea raportată intern de guvernanții noștri, ci pentru că aceasta este de fapt realitatea crudă, nefardată prin amânarea unor plăți.
Mă tem că ceea ce s-a întâmplat cu bugetul public este doar imaginea direct cuantificabilă a unui derapaj neverosimil a ceea ce înseamnă clasa politică, în general, și administrația publică, în special. Partidele par să-și fi făcut un titlu de glorie în a promova persoane care nu au strălucit vreodată prin altceva decât poate prin șmechereală. Dacă luăm CV-urile parlamentarilor români, ne luăm cu mâinile de cap văzând cât de mulți dintre ei au terminat vreo facultate neacreditată de te miri unde, asta în cazul în care chiar au terminat un liceu și știu câte ceva despre diploma lor de bacalaureat. Asemenea creaturi evident că nu pot produce idei constructive și nici nu au cum să atragă în siajul lor oameni valoroși, care să facă acest lucru în locul lor. Iar pentru ca dezastrul să fie total, sistemul legislativ, croit de altfel de aceiași neica nimeni, face ca personalul de sprijin al parlamentarilor să fie angajat pe viață, adică speranța de a scăpa, în timp, de personalul angajat în mai vechile legislaturi să fie foarte mică. Ca urmare, la un parlament oricum teribil de supradimensionat pentru nevoile normale ale societății, se adaugă câteva mii bune de persoane atârnate în cine știe ce împrejurări prin personalul auxiliar al aleșilor, cu rezultatul că este sufocată orice speranță de îmbunătățire a lucrurilor.
Ceea ce este valabil la nivelul vârfului clasei politice se repetă întocmai în structurile mai mici ale administrației publice. Avem vreo trei mii de unități administrativ teritoriale (UAT) care înseamnă nu doar primării și personalul excesiv aferent fiecăreia dintre acestea, ci și consilii locale, care îndeplinesc, din cât se poate observa cu ochiul liber, două funcțiuni importante: toacă bani publici și se constituie în sfere de influență pentru realizarea achizițiilor publice pe orice alte criterii decât eficiența.
Asta nu e tot. Există numeroase structuri administrative cu rol de reglementare, pentru o bună funcționare a piețelor. În perioada care a trecut de la căderea regimului comunist avem un exemplu foarte bun de ce poate să însemne o reglementare inteligentă: telefonia mobilă, internetul și mass media prin cablu au fost, toate, succese remarcabile. A existat mereu competiție în fiecare din aceste domenii, exclusiv între furnizori privați de servicii, iar rezultatul este că, pentru toate acestea, avem deopotrivă calitate și costuri foarte rezonabile.
Și activitatea bancară a fost reglementată adecvat. Știu că aici voi fi acuzat de parti pris, ca unul care a lucrat decenii întregi în Banca Națională. Am însă două argumente foarte puternice : (i) sunt aproape 25 de ani de când nu a mai existat un faliment bancar în România, iar cele din urmă nu au generat vreun cost, decât pentru acționarii băncilor în cauză; (ii) competiția din sistemul bancar a redus foarte puternic marjele dintre dobânzile la credite și cele la depozite, până la niveluri comparabile pe plan european. Sunt destui ani de când sistemul bancar nu mai este o parte a problemelor societății, ci una a soluțiilor pentru acestea. Criza financiară din 2008 a surprins și sistemul bancar românesc pe picior greșit, iar rata creditelor neperformante a urcat la niveluri incredibil de ridicate în următorii ani. Totuși, administrarea precaută a situației și contribuția cu bani noi a acționarilor băncilor (și vorbim de multe miliarde de lei!) au dus la resorbirea pierderilor și evitarea oricărui faliment, ca și a cheltuirii banilor publici pentru salvarea băncilor. Doar România şi alte patru țări din Uniunea Europeană au reușit să evite subvențiile publice pentru salvarea băncilor. Sistemul bancar și-a consolidat apoi situația, creditele neperformante au coborât la niveluri comparabile cu cele mai bune rezultate din Uniunea Europeană, iar pandemia nu a generat probleme pe care băncile să nu le poată rezolva strict prin resurse interne. Toate acestea mă fac să afirm că aserţiunea mea nu este un parti pris, ci o realitate palpabilă.
Din păcate, multe alte domenii au înregistrat eșecuri de proporții în îndeplinirea atribuțiilor lor. Aici, pe primul loc aș așeza Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). Peste o treime din TVA datorat nu se încasează! Vorbim aici despre zeci de miliarde de lei în fiecare an. Nu știu de ce se întâmplă acest lucru. Nu sunt un expert în domeniu. Eu văd doar rezultatul, adică o fraudă fiscală colosal de mare, de care nu se atinge nimeni de zeci de ani. Media de neîncasare a TVA este în Uniunea Europeană în jur de cinci la sută; la noi e de peste șapte ori mai mare!
Sunt multe alte domenii unde reglementarea realizată de autoritățile statului este teribil de deficitară. În momentul în care ai trei falimente în industria asigurărilor, cu pierderi de ordinul miliardelor de lei în fiecare dintre aceste cazuri, pierderi pe care nu le suportă acționarii, ci întreaga societate, într-o formă sau alta, avem o gravă problemă de reglementare. Nu am văzut nimic concret până în prezent pentru a evita repetarea situaţiei, așa că nu aștept decât să văd un nou faliment răsunător în această industrie, iar asigurările pe care le vom plăti cu toții să urce până la cer.
Derapajul de la o conduită raţională a autorităţilor are însă mult mai multe forme de manifestare. Iată, în anul 2018, imediat după Crăciun, Guvernul a emis o ordonanță de urgență cu efecte devastatoare pentru economie. Prevederile referitoare la sistemul bancar, prin care erau introduse impozite de teatru al absurdului au fost abrogate în foarte scurt timp, atât ca urmare a argumentelor furnizate de Banca Națională (care nu fusese consultată în vreun fel înainte de aprobarea acestei ordonanțe), dar mai ales ca urmare a amenințărilor agențiilor de rating, care au arătat clar că aplicarea impozitelor pentru sistemul bancar va duce la declasarea rating-ului de țară la “nerecomandat investițiilor” (junk). Nu același lucru s-a întâmplat în privința prevederilor referitoare la industria gazelor naturale, prevederi care au condus la blocarea oricărei investiții în exploatarea zăcămintelor din Marea Neagră. România ar fi putut produce gaze naturale în cantități mari exact atunci când ar fi fost mai mare nevoie, după declanșarea șantajului energetic de către Rusia, în iarna 2021-2022. Dar ordonanța Guvernului României, care părea a fi scrisă direct de Gazprom, a făcut imposibil acest lucru. Abia acum a început producția în zăcămintele mai mici din Marea Neagră și probabil că din 2027 în perimetrul Neptun Deep. O lovitură de copită dată economiei naționale de un guvern iresponsabil.
Nu mă pricep absolut deloc la domeniul producției și consumului de energie electrică. Am aflat și eu, ca toată lumea, de contractele oneroase prin care Hidroelectrica a fost jefuită ani la rând de “băieți deștepți”. Nu am auzit ca vreunul dintre aceștia să dea vreun ban înapoi sau ca cei care au încheiat contractele în numele furnizorului să fi fost atinși măcar cu o floare pentru jaful la care au luat parte. Ceea ce pot să observ eu e doar că, prin nu știu ce minune, românii plătesc printre cele mai mari prețuri din Uniunea Europeană pentru consumul de curent electric, iar asta în condițiile în care bugetul de stat subvenționează la greu consumatorii persoane fizice. Nu știu ce se întâmplă acolo, nu înțeleg cum cele mai multe țări ale Uniunii Europene au depășit de mult criza declanșată intenționat de Rusia, doar noi nu reușim să găsim o soluție, posibil să fie nevoie de tehnologie spațială, că altfel nu-mi explic acest rezultat – iar asta, într-o ţară care produce o mare parte a resurselor energetice pe plan intern.
Până la urmă, nu este chiar de mirare că lucrurile stau atât de rău. Consiliile de administrație ale entităților publice de orice fel sunt înțesate de persoane care n-au nici în clin nici în mânecă cu domeniul respectiv. Iar incompetența se propagă nestingherită de la conducerile executive, către funcțiile de execuție cele mai mărunte în diferitele administrații publice, inclusiv în întreprinderile care au acționariat majoritar de stat.
Aș putea continua mult și bine lista eșecurilor de proporții pe care le generează clasa politică și administrația statului. Unul dintre cele mai pernicioase rezultate ale acestei stări de lucruri o reprezintă avântul neverosimil dobândit în politică de așa zisele partide suveraniste. Acestea s-au coagulat foarte eficient și au reușit până în prezent să ocupe cam o tremie din locurile din parlament, deși ele reprezintă aproape în ansamblu un cancer social. Rar, foarte rar, ajung în poziții publice importante oameni de valoare, cu o pregătire profesională solidă și cu cariere meritorii. În această listă foarte scurtă îmi vine în minte numele actualului ministru al învățământului Daniel David. Acesta are o carieră universitară strălucită și s-a dovedit un administrator priceput la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, al cărei rector a fost. Ceea ce intenționează el să facă pentru învățământul românesc reprezintă o direcție sănătoasă. Măsura în care el va avea posibilitatea să-și ducă la îndeplinire programul ambițios este un test important pentru viitorul clasei politice din România. Pentru că au fost destule cazuri de personalități valoroase care au ajuns în poziții de conducere a unui domeniu sau altul din sectorul public, dar acestea au fost fie neutralizate, fie pur și simplu scuipate afară de un sistem croit parcă pentru a favoriza impostura și selecția adversă.
Perioada prin care trece lumea este una deosebit de tulbure. Rusia reprezintă o amenințare existențială nu doar pentru Ucraina, ci și pentru tot ceea ce înseamnă civilizație europeană. În Statele Unite puterea a fost acaparată de o grupare extremistă din partidul republican, cu un program haotic și cu politici care par a fi concepute la Moscova. Europa are o șansă istorică să redevină o mare putere, nu doar în plan economic și militar, ci și în valorile pe care le promovează în lume. România, ca parte a Uniunii Europene, ar putea să ia parte activă la procesul de normalizare a situației mondiale, deși la noi riscul de a aluneca înspre autoritarism iliberal este cât se poate de palpabil.
Vreau să sper că după alegerile prezidențiale vom reuși ca societate să continuăm progresul economic și să ameliorăm substanțial domeniul politic. După al doilea război mondial am fost multă vreme în coada Europei, atât în privința economiei, cât și a politicii. Am depășit subdezvoltarea economică, ne-am apropiat incredibil de mult de nivelul mediu european, dar greul abia acum are să vină. Vom reuși oare să urnim din loc şi sistemul politic?
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Un articol excelent, dar care poate fi imbunatatit.
Las la o parte hibele politrucilor care ne conduc, si pe care le-ati reliefat foarte bine. Hibe care alimenteaza curentele „suveraniste”, caci atitudinea populara a fost, este si va fi… foarte clara :”Capul lui Motoc vrem!”. Atita timp cat Motoc scapa si mai pastreaza si banii, lumea va fi nemultumita. Indiferent de mersul economiei.
Pentru ca am ajuns la economie, sa vedem ce se intimpla: industria Romaniei a fost distrusa sistematic; nu erau toate fabricile „gauri negre”; multe din cele privatizate la straini, merg foarte bine acum; dar aduc profit altora, nu noua; noi taxe, salarii… Cand vorbim de PIB, vorbim de bani cheltuiti; ori noi cheltuim pe datorie, in majoritate pe importuri. Avem fabrici noi, dar nu sunt romanesti. Sunt ale capitalului strain. Daca pleaca…… Si nu sunt fabrici mari, care sa uneasca componente fabricate aici, in produse finale. Mici fabricute de piese si subansamble. Sa nu uitam ca eram al patrulea exportator mondial de armament, si acum ne rugam de unul si de altul sa ne dea tehnologii si sa construiasca aici fabrici de arme si munitie.
Nu in ultimul rind, avem un mare numar de muncitori si intelectuali plecati la munca in strainatate. Daca stateau in Ro, somajul era cat casa. Nu noi am rezolvat problemele.
Toate astea sunt bine cunoscute de oameni si „suveranistii” le amintesc mereu, rasucind cutitul in rana. De aici la succes, nu mai e decat un pas. Nu uitati ca toate curentele politice extremiste lucreaza de la om la om si sunt sprijinit de retelele de agenti secreti ai unor puteri vecine si „pr’etene”. Nu e de joaca.
Dar in domeniul bancar, lucrurile nu sunt chiar asa clare. Ani de zile au dat dobinzi la depozitele de economii mult sub dobinzile date in tara mama. Daca acum dau dobinzi relativ apropiate (nu egale) o fac pentru ca au aparut si alte oferte: actiuni, titluri de stat etc. Nu trebuie sa uitam ca suntem o tara subbancarizata (termenul nu-mi apartine). Avem cam 50-60 de banci comerciale. Cate din ele sunt romanesti? Nu cred ca avem 10.
In perioada interbelica aveam 2000 de banci comerciale (meritul taranistilor) si 200 de scriitori. Acum …. (Se voia o gluma.)
Deci loc de mai bine este. In toate domeniile. Pentru a convinge electoratul, trebuie sa punem cifrele pe masa fara rusine, aratind caile de urmat pentru ca Romania sa devina o forta economica in zona si acest lucru sa se reflecte in nivelul de trai al oamenilor.
In plus, exista doua lucruri obligatorii : „capul lui Motoc” sa cada de cate ori e nevoie, fara favoritisme si referendumul din 2008, validat de CCR, sa fie aplicat.
Nici un candidat nu a atins aceste probleme.
Doar blablalba…..
Cred ca ar fi trebuit numiti alti candidati! Nu se merita sa mergi la vot, cu astia. Desi am votat intotdeauna din ’90 (mai bine, mai rau, dupa cum m-a taia capul) de data asta nu cred ca voi merge la vot.
Candidatii bat campii! Nu trateaza problemele vitale ale tarii. Este un circ abil regizat.
Chiar dacă sunteți animat de bune intenții, vă lasați copleșit de aprecieri ce țin mai degrabă de curentul zis “suveranist”.
“industria României a fost distrusă sistematic; nu erau toate fabricile „găuri negre””. Repetați aici poncifele “suveraniștilor” – fundamental eronate. Întâi, toată economia României la căderea comunismului era înghețată în tehnologiile anilor ’50, cum era “Tractorul” sau “ROMAN”, ambele din Brașov; productivitatea muncii era de zeci de ori mai mică decât în fabricile din țările dezvoltate; așa ceva nu avea cum supraviețui într-o economie de piață funcțională. Tehnologiile performante, nu neapărat de vârf, nu pot fi dezvoltate decât cu mult capital și mult know-how; aici v-aș da un exemplu relevant: “Dacia”, construită în anii ’60 de Renault, a rămas un producător auto acceptabil și după retragerea francezilor, chiar dacă mașinile Dacia erau cam unde le-au lăsat francezii, mai bune decât Wartburg, Skoda sau Pobeda, dar imposibil de vândut pe piețele vestice. După căderea comunismului, Renault a revenit la Pitești, iar automobilele produse de ei sunt între cele mai vândute din Europa. Chiar vă imaginați și o singură secundă că Dacia, care a supraviețuit până la căderea comunismului, ar fi putut vreodată sa ajungă ceva semnificativ, dacă nu era preluată din nou de francezi? Acesta este exemplul care arată că, în lumea de azi și de mâine, nu poți conta cu adevărat decât dacă ești parte a unei structuri colosale, cu resurse mari, împreună cu care poți să te dezvolți și să contezi și tu. Fără Renault, Dacia ar fi avut soarta ARO: ar fi dispărut în neant. Azi, industria românească este nu distrusă, ci dezvotată şi eficientă.
Mai spuneți dvs: “multe din cele privatizate la străini, merg foarte bine acum; dar aduc profit altora, nu nouă;””. Două dintre “perlele coroanei”, potrivit propagandei comuniste, erau “Sidex” și “Petromidia”. Ambele însă produceau nu profit, ci pierderi de zeci sau sute de milioane de dolari anual. Abia după privatizare au început să fie profitabile, prin retehnologizare și know-how. “Petrom” a adus dividende mai mari statului după privatizare, decât aducea înainte. Așa că, dacă aduc profit altora, e mult mai bine pentru noi decât atunci când ne aduceau pierderi uriaşe sau profituri minuscule.
Un alt minus, după părerea dvs: “Mici fabricuțe de piese și subansamble”. Să știți că peste tot în lumea dezvoltată este la fel: un produs finit este, de cele mai multe ori, doar asamblat într-un loc, dar marea majoritate a componentelor sunt produse de zeci, dacă nu sute de furnizori, din multe țări ale lumii. Vă imaginați cumva că “Boeing” face altceva decât să pună la un loc piese și subansamble care vin literalmente din toată lumea? Ați rămas într-o poveste care nu are nimic real. Micile făbricuțe sunt în realitate firme solide, integrate perfect în circuitul mondial, care plătesc salarii decente, impozite și care contribuie la dezvoltarea țării.
Vă mai îngrijorează ceva: “Avem fabrici noi, dar nu sunt românești. Sunt ale capitalului străin. Dacă pleacă…” Să știți că unele chiar fac asta. Nokia, dacă vă mai amintiți, a produs telefoane mobile lângă Cluj; și a plecat! Dar a fost înlocuită de alți investitori, care au fost incomparabil mai valoroși pentru economia României, pentru că au valoare adăugată mai mare, produse mai complexe. Economia, azi, înseamnă mobilitate, înseamnă evoluție. Asta se întâmplă la noi. Așa arată progresul.
Vă nemulțumește și că “avem un mare număr de muncitori și intelectuali plecați la muncă în străinătate. Dacă stăteau în Ro, șomajul era cât casa.” Mobilitatea persoanelor este unul din cele mai formidabile evoluții, la care România este parte întrucât a scăpat de comunism și s-a integrat total în circuitul social și economic mondial. A fost o vreme când cei care plecau o făceau pentru că nu aveau altă posibilitate de a munci. Doar că vremea aceea a trecut. Salariul mediu este peste 1000 euro net lunar (era de 10 ori mai mic prin anul 2000!!). Acum nu doar că nu mai avem un număr semnificativ de români care emigrează, dar sunt destui cei care se întorc acasă, așa cum avem sute de mii imigranți, în special din țări din Asia, care vin și muncesc în România. Este tot o parte a progresului. Cum oare de vă nemulțumește și asta?
Faptul că mai toate realizările reale și de durată ale economiei românești sunt răstălmăcite de așa-zișii “suveraniști” este de fapt un teribil succes al propagandei ostile României, ce pornește de la Moscova și nu numai. Avem și în interior focare de opoziție și de nemulțumire – unele, din partea persoanelor neadaptabile, care nu apreciază deloc bunăstarea, ar dori mai degrabă un confort al sărăciei “stabile” – dar destule produse de grupuri care au interesul să batem pasul pe loc, ca să le fie lor mai bine.
În privința sistemului bancar, lucrurile sunt mai complicate. Nu ai cum avea produse comparabile cu cele din țările dezvoltate, înainte de a avea condiții generale, economice și financiare, asemănătoare. Să știți că titluri de stat există de ceva vreme pe piața internă, dar ele nu au putut reduce marjele de dobândă bancară pentru că erau multe alte lucruri care nu mergeau bine. Și iată doar un exemplu: “legea dării în plată”, adoptată de Parlament aproape în unanimitate în 2016, a reprezentat o monstruozitate juridică, care a batjocorit peste două milenii de principii de drept – dar asta nu i-a împiedicat pe aleșii noștri să o adopte. Legea a funcționat aproape 6 luni înainte de a fi declarată neconstituțională, dar simplul fapt că așa o lege a putut fi adoptată arată că suntem o țară destul de nesigură în materie legislativă. Iar asta nu are cum să nu ne coste.
Altminteri, să știți că TOATE tunurile din sistemul financiar românesc au fost date de investitori români: Albina, Dacia Felix, CreditBank, Columna, Banca Internațională a Religiilor, Banca Populară Română, FNI, și mai sunt câteva, au fost neaoșe, de-ale noastre. Adică: nu băncile străine au făcut răul!
Unde sunt total de acord cu dvs este când spuneți “Deci loc de mai bine este. În toate domeniile.” Da. Așa e!
„în zona politicului s-a produs o involuție de-a dreptul malignă”. Involutia s-a produs incepand cu scoala primara si valorile sociale de acasa, de pe strada, din spatele blocului, din piata si de oriunde. Cine mai citeste articole bine argumentate si cu prestanta intelectuala, cand noile generatii din 90 incoace au evoluat haotic, la misto, gata de hartza atat in persoana cat si online, admirand smecheria si non-valorile cu sclipici? Si nu numai in RO, peste tot randuielile pretentios-intelectuale si ordinea sociala devin dezgust, devin sforaitor-enervante pt creierasul ratacit salbatic si tehnologizat.
Cred ca sunt 2 gigi . Regret .
Articolul are tenta propagandistica totusi. In primul rand valoarea PIB nu este atat de relevanta, mai relevanta ar fi puterea de cumparare. In al doilea rand, nu am primt chiar o suma asa imensa de la UE, am mai platit si cntributii, plus ca am dat pe gratis aproape o multime de activitati economice catre firme din vest, multe contracte publice s-au derulat cu aceleasi firme din vest care au drenat de aici proifturi substantiale din suma aia primita de la UE. Ar mai fi si faptul ca in 1990 nu aveam datorie externa, acum avem o datorie mare care creste rapid. daca adunam datoria de acum plus ce am patit la bugetul UE plus progiturile scoase and de an din tara de corporattiile ociidentale, nu mai iesim dleoc pe pus, din contra iesim pemi: si fara firme puternice cu cap[ital romanesc, si cu datorie mare. Maine daca acele corporatii decid sa isi inchida activitatea aici, nu mai ramanem cu aproape nimic, pentru ca am facut prostia sa depindem doar de capitalul lor. Asa ca aderarea la UE nu a fost chiar o mega afacere pentru noi, ci mai degraba pentru corporatiile si guvernele occidentale. Austria isi obtine 7% din PIB de la noi, ca na, suntem mai bogati si trebuie sa ii ajutam si pe ei saracii, nu?Singurul lucru de care am beneficiat cu adevarat a fost libertatea de miscare, dar si acolo, mult timp am fost tratatti cetateni de categoria a doua, fie prin campanii de denigrare in presa occidentala, fie prin amanarea aproape la nesdfarsit a aderarii la Schengen, desi indeplineam toate conditiile.. Si asta in principal din caua politicienilor nostri care se autodefinesc „pro europeni”(o prostie, corect ar fi pro axtuala conducere UE), crae au urmarit doar avantaje finaciare personale, pentru asta acceptand toate mizeriile venite de la Bruxelles sau alte capitale. Asa ca trebuie sa vina un moment de curatenie generala, toti acesti indivizi fara identitate, fara radacini, fara notiunea de patriotism, pentru care banul e totul, trebuie evacuati din politica impreuna cu sistemul ticalos pe care l-au creat pentru propriile avantaje.,
De la 28,6 miliarde euro PIB in 1995 la 353,8 miliarde euro in 2024. MAGIC!
Ce sa mai zici? Cifrele vorbesc. Un miracol financiar. Ar trebui sa facem ciocul mic si sa zicem bogdaproste. Nici turcii nu au fost atit de generosi cu noi si nu putem spune ca ne-au tratat rau.
Si cind te gindesti ca mai sint unii intirziati care aduc vorba despre patrie, natiune, valori nationale, moralitate, cultura nationala, demnitate nationala, independenta, suveranitate, libertate de expresie… Ce sa faci cu toate astea pe stomacul gol? Am cedat… pfff… ce? O nimica toata din suveranitate, o tzira din economie, niste sol, subsol, ape, paduri, munti si vai – ca doar avem si noi obraz, dar nu mai salivam neputinciosi la vitrinele shopurilor de altadata. Vrem whiskey? Bem whiskey. Vrem bere la cutie, tigari Kent, fructe de mare, somon fume, brinza albastra, foie gras, Veuve Clicquot, societate deschisa, bone filipineze, droguri usoare, pornografie…? Totul e la un click distanta.
Nici macar nu mai avem nevoie de armata. Cumparam anti-rachete americane, armam sistemele si putem sa ne culcam pe-o ureche, Inteligenta Artificiala vegheaza pentru noi, iar dusmanii ne privesc cu invidie, mormaind sucariti „dati dracu’ romanii astia, cum trec ei prin istorie ca gisca prin apa!”. La capitolul dotare stam atit de bine incit putem sa facem cadouri vecinilor daca isi exprima dorinta.
Ma ia ameteala cind ma gindesc unde ar fi fost acum tari amarite din Asia, ca China, Japonia, sau Coreea de Sud, daca ar fi intrat cumva in UE in acelasi timp cu noi.
Sa recunoastem ca e totusi un noroc sa te nasti in Europa.
dl Nedelea:
”…De la 28,6 miliarde euro PIB in 1995 la 353,8 miliarde euro in 2024. MAGIC!…”
sa va ofer o alta perspectiva:
– de la 28,6 miliarde EUR și 0 datorii și deficit in 1995… la 353 miliarde EUR și 180 miliarde datorii, cu perspectiva cresterii in continuare și deficite comerciale in cresterea anual, previzibile in urmatorii 7 ani SI
– actualizati (calculati NPV-net present value, in moneda echivalenta cu discount macar de 5% anual) netul din 2025 cu netul din 1995,și vedeti ce va da ?
Nu e mare scofala !…deci, e TRAGIC, nu magic
nici o masa fara peste, nici un articol fara În Statele Unite puterea a fost acaparată
Da, Romania s-a dezvoltat senzational economic. Bravo! Poate prea puternic, fapt ce a dus si la sincope care pot duce la mari crize.
Dar pt a reduce sau limita deficitul ar trebui sa creasca veniturile la buget si sa se reduca cheltuielile. Din pacate ambrle sunt practic imposibile mai ales prin necesitatea cresterii inarmarii.
Sa nu uitam ca leaderul Eu, Germania, sufera economic extrem, pretul energiei e fe trei ori mai mare decit in Ro, cu Sua nici nu se compara, fapt care afecteaza toate tarile EU.
”Da, Romania s-a dezvoltat senzational economic.”
De câte ori mai simte cineva nevoia să scrie asemenea lucruri, starea căii ferate la Ilva Mică ar trebui să-l aducă la realitate. Pe-acolo circulă trenurile Cluj – Galați și Timișoara – Iași:
https://www.youtube.com/watch?v=I3q3ufutphg
Marota asta cu dezvoltarea senzațională a României e tipic dâmbovițeană. Însă 90% din locuitorii României nu trăiesc în București. Trăiesc în locuri gen Ilva Mică și trăiesc la fel ca în 1970. Ei nu primesc absolut nimic, nici de la București, nici de la Bruxelles.
Felicitari Domnule Eugen Radulescu! Ati punctat bine problemele cele mai mari ale finantelor autohtone (in esenta jefuirea banilor publici prin diverse cai de catre diverse grupuri de interese); in aceasta cheie se poate intelege si efortul disperat de a controla justitia si legiuitorul (parlamentul)
Sunt sceptic, nu exista oameni needucati. Exista oameni cu un anume tip de educatie. Aceasta educatie e cea care l-a adus pe Trump si care, poate, ne va aduce si noua unul ca el sau unul mai rau ca el.
Bravo pentru curajul de a scrie lucrurile astea, dle Radulescu!
Da sigur va România „merge” senzațional economic. Enumăr doar câteva puncte.
-Avem inflație de 35% in ultimii ani , practic toți ne permitem sa cheltuim cu o treime mai puțin.
-Locuintele s-au scumpit până la 140-170 de mii euro , în București cel puțin. Sa fie inflația de vină?
-Taxele pe salarii sunt de 43%, mai pui și TVA ul ajungi la aproape 60% taxe iar relația dintre stat și cetățean este aproape ca cea dintre un proxenet și c..a pe care o administrează.
Și ne mirăm că există o treime de nemulțumiți care votează „greșit”
@eugen radulescu
„In Statele Unite puterea a fost acaparată de o grupare extremistă din partidul republican, cu un program haotic și cu politici care par a fi concepute la Moscova”
In alt loc din articol, declarati ca nu va pricepeti la domeniul energiei electrice. Se pare ca nu la fel stau lucrurile in legatura cu politica americana. Inteleg ca in legatura cu acest subiect aveti cunostinte temeinice, motiv pentru care ati emis o parere proprie, formata dupa ce ati analizat in profunzime subiectul. Bravo, asa da.
„Am depășit subdezvoltarea economică, ne-am apropiat incredibil de mult de nivelul mediu european, dar greul abia acum are să vină. Vom reuși oare să urnim din loc şi sistemul politic?”
Nu numai produsul intern brut a crescut, dar si costul vietii, costurile de productie samd. Pentru ca romanul de rand acum nu se mai multumeste cu o Dacie ci si-ar cam dori un „vols’vaghen”, sau alternativ, un Audi la mana a doua-treia, vacanta in Grecia si nu in Bulgaria, haine de import si nu confectii Braiconf sau Apaca etc. Firmele occidentale care fac in Romania productie de bunuri industriale (Renault, Continental etc) sau de servicii (Oracle, Amazon etc) au facut-o nu de dragul romanasilor ci de cel au costurilor reduse. In plus, fondurile UE nu vor curge la infinit spre Romania. Ramane de vazut daca aceasta situatie este de durata, ori daca lucrurile se vor schimba in urmatorii cativa ani, in contextul unor costuri de vreo 10 ori mai mari decat acum un deceniu sau doua, si a unor fluxuri financiare care se vor diminua substantial.
Articolul descrie situatia , dar nu dă solutia . Ce e de făcut ? Sunt curios daca are cineva curajul să dea o solutie REALĂ pentru fiecare problemă in parte . Este o situație complexă și importantă și de aceea Contributors ar putea contribui activ la rezolvarea ei prin organizarea unui grup de lucru dedicat pe aceasta temă . Sa fiu iertat dacă greșesc , dar eu așa ințeleg cuvântul Contributors . Atitudinea pasivă ajută la perpetuarea problemelor .
Intotdeauna primul pas este sa stii exact care este problema. Apoi poti sa gasesti si rezolvarea, mai buna sau mai putin buna. Deci mai intai diagnosticul si abia apoi tratamentul.
Păi problemele se cunosc bine. Trebuie doar sa le rezolvi ! Sau mai pe ocolite – teoria ca teoria , dar practica mă omoară !
Dl E.Radulescu ne ofera de fiecare data articole unde diseca problemele cu un fin bisturiu. Dar toate aceste neajunsuri s- au acumulat mai vizibil in ultimii 20 de ani. Solutii exista dar clasa politica si guvernarea nu le vrea. Vrea doar puterea, functii, bani si clienti politici. Ultimii 10 ani au fost si mai discutabili economic si social. Trebuiesc reforma de structura a parlamentului, statului si admin. teritoriului. Un exemplu, R.Koreea de Sud avea cu putin peste 50 milioane de locuitori in 2018 si doar 300 de parlamentari si un sistem bugetar redus la strictul necesar. Are doar prefecturi. Coruptie exista si aici, dar se face puscarie grea si se confisca averi, de lasa doar un acoperis deasupra capului, in rest la munca.