sâmbătă, august 13, 2022

Când capitalismul ne spală creierul

Despre cum funcţiona îndoctrinarea pe vremea comunismului, toată lumea ştie câte ceva. Unii au trăit-o pe viu, iar generaţia mai tânără a aflat destule lucruri de la cei vârstnici. Este disecată însă mult mai rar îndoctrinarea din lumea occidentală şi din noua eră capitalistă.

Despre cum ne îndoctrinează societatea de consum şi mai ales doctrina ultraliberală, care a fost dominantă în ultimele două decenii se vorbeşte mai puţin. Şi pe bună dreptate, pentru că este o formă de spălare pe creier mai subtilă, mai puţin directă decât cea pur ideologică. Este tipul de îndoctrinare infinit mai complexă, la care suntem noi înşine complici şi la care participă maşina mediatică şi foamea noastră de imagini, complexele noastre istorice şi mai ales distanţa, faptul că suntem departe de modelul nostru suprem care este cel american.

Faptul că sistemul comunist a fost unul dezastruos pentru om şi pentru natură nu înseamnă însă că nu trebuie să observăm derivele, excesele şi tendinţele monstruoase ale orândurii comerciale excesive în care trăim. Folosesc această formulă pentru a spune de fapt că lumea globală de astăzi este din ce în ce mai mult o creaţie a negustorilor. În jurul mesei unde s-au adunat „arhitecţii” lumii globale nu a fost invitat nici un filosof, nici un artist, nici un scriitor, nici un profesor, nici un medic, nici un fermier, nici un sindicalist. Nu, cei care ne organizează viaţa şi viitorul sunt exclusiv negustori şi bancheri, oameni de afaceri şi traderi. Altfel spus, indivizi care au nevoie de un spaţiu vast, fără oprelişti, în care să circule liber în primul rând mărfurile şi nu oamenii, întreprinderile şi nu democraţia, banii şi nu ideile.

Iar lucrul cel mai grav pe care îl ascunde această arhitectură este, de altfel, faptul că ea nu mai are nevoie de democraţie, dovadă că pentru foarte multe ţări de pe Pământ, China este principalul partener comercial. În naivitatea noastră, înainte de căderea comunismului, unii dintre noi credeam că liberalismul economic emana din sfera democraţiei, dar nu, cele două dimensiuni nu sunt legate între ele, capitalismul poate funcţiona şi fără democraţie, ba chiar la un moment dat începe să fie jenat de ea.

Europa de Est – ochelari de cal ?

Toate aceste aberaţii sunt observate de mult de unii intelectuali occidentali, dar mai rar într-o Europă de Est scăpată de comunism şi care are tendinţa de a trece de la o extremă la alta, cu o stupefiantă auto-cenzură faţă de evoluţia ultra-liberalismului şi mai ales cu o incredibilă diminuarea a spiritului critic.

Până şi americanii sunt uneori mai critici faţă de propria lor societate, decât est-europenii, când vine vorba de modelul american. Faptul că noul tip de capitalism ultra-liberal începe să-şi bată joc nu numai de om, ci şi de democraţie este disecat în sute de articole, eseuri şi de cărţi şi aş cita doar un titlu, o carte scrisă de americanul Neil Postman, intitulată „Amusing ourselves to Death” (Să ne distrăm până când ne dăm sufletul), publicată în 1985. Pentru a rezuma, această carte reeditată anul acesta în Franţa denunţă abrutizarea oamenilor prin divertisment, precum şi modul în care televiziunea distruge democraţia.

Revin însă la subiectul enunţat iniţial, spălarea creierelor în Occident. Iată cum am putea rezuma îndoctrinarea ultra-liberală sub formă de sfaturi, pe care un bun „tată” le-ar putea da fiului său :

– tu, fiule, ai să-ţi doreşti toată viaţa ta un singur lucru : să ai bani; iar aceşti bani pe care îi vei câştiga cu îndârjire nu trebuie să doarmă, îi vei investi mereu şi în aşa fel încât să fie în mişcare continuă;

– toată viaţa ta va trebui să consumi cu îndârjire, pentru că numai consumul este motorul economiei; ce trebuie să-ţi cumperi ca să te simţi realizat şi fericit ai să vezi la televizor, de altfel cam trei sau patru ore pe zi ar fi bine să le dedici televizorului ;

– din când în când ţi se va spune că eşti un „tigru” şi atunci vei face ca irlandezii din Irlanda („tigrul celtic” era numele ei prin anul 2000), adică te vei îndatora până la sânge, ca să cumperi case şi alte bunuri, chiar cu preţuri astronomice şi vei fi mândru că ai cele mai mari venituri din Europa şi vei fi mândru şi de faptul că în ţara ta se instalează mii de întreprinderi din toată lumea; însă, atunci când brusc vei descoperi că eşti ruinat şi că salariul tău va fi redus cu 25%, să nu încerci să înţelegi ce s-a întâmplat, continuă să munceşti şi ascultă ce-ţi spune Guvernul;

– marele tău model, dragul meu va fi America; crede orbeşte în Statele Unite ale Americii şi nu încerca să înţelegi nici acest lucru, cum de a fost posibil ca ţara care dădea lecţii de gestiune întregii lumi să fie şi ţara de unde izbucneşte una dintre cele mai grave crize financiare din ultima sută de ani; nu încerca să înţelegi nici ce înseamnă aceea „produs financiar toxic”, sute de experţi încearcă, chiar în America, să o facă, pentru a descâlci hăţişul celor opt sute de bănci, care au dat faliment în lanţ şi nu le este uşor;

– tu, fiule, în ţara ta mică din Estul Europei vei învăţa la un moment dat limba engleză; fără ea eşti mort; să nu te intereseze cum se spune „bună ziua” în limbile din ţările vecine cu tine (de exemplu în ucraineană, în bulgară, în sârbă sau în maghiară); nu, tu vei învăţa engleza şi numai engleza : hello, coca-cola, shit, time is money… shit este un cuvânt important, foloseşte mult în viaţă, ca să înţelegi valoarea unor doctrine şi al unor bunuri de consum;

– şi pentru că vorbeam de vecinii tăi : tu, fiule, nu te vei uita niciodată la ei, nu te vei interesa niciodată de ei, tu vei privi spre Occident şi spre America; nu vei şti niciodată cum se spune shit în bulgară, ucraineană, sârbă sau maghiară; nu vei citi niciodată vreo carte scrisă de vreun bulgar, ucrainean, sârb sau maghiar şi nu vei vedea niciodată vreun film făcut de ei; nu, tu vei citi numai cărţi traduse din engleză, vei vedea filme făcute la Hollywood şi vei asculta muzică anglo-saxonă;

– când ai să auzi că în diverse ţări (Franţa, Grecia, Spania) unii încep să manifesteze, să facă greve şi să spună că poate există şi un alt model socio-economic de viaţă (adică nici comunist, dar nici ultra-liberal) tu să nu-i crezi, să-ţi spui că a face grevă şi a ieşi în stradă este un lux, că democraţia este o imensă pierdere pentru economie; de altfel uite ce realizări are China şi fără democraţie şi uite cum nu crâcneşte nimeni în Marea Britanie (ţara în care se învârte o mare parte din banii Planetei), chiar dacă se anunţă suprimarea a jumătate de milion de posturi;

– ca să fii trendy în privinţa concepţiilor tale despre viaţă şi lume, nu încerca niciodată să spui ceva de rău despre modelul suprem ango-saxon, că rişti să fii tratat de comunist, de populist, poate chiar de fascist sau, cine ştie, s-ar putea să ţi se reproşeze ceva extrem de grav, că ai început să gândeşti; or, dragul meu, lumea globalizată nu are nevoie de cetăţeni, ea are nevoie de buni consumatori; fă-ţi, deci, datoria ta de consumator şi nu uita să priveşti din când în când în pubelele tale : când vei vedea că ele sunt pline ochi şi că ai ajuns să arunci zilnic tot atâtea cantităţi de deşeuri menajere ca un american (adică de patru ori mai multe decât un european), atunci să ştii că ţi-ai atins ţelul.

Text publicat si pe rfi.ro

Distribuie acest articol

156 COMENTARII

  1. Vad ca a prins de minune teoria lui @Ghelme si nu stiu de ce nu ma mira ?!
    Asa vrea doar sa adaug ca in curand se va demonstra nu numai ca banii nu au miros si probabil de aia nici nu se mananca, si daca ar fi mergem cu rationamentul mai departe, intreaga lioata de finantisti , care nu produc nimic, nici macar jucarii , o duc cel mai bine, sunt cei mai bogati, doar din speculatii financiare, prin care unii ( oh, nu ei !)raman cum i-a facut mama lor (iar ei mai bogati cu cateva milioane !). Daca se va dovedi pana la urma ca nu pot manca ce produc, s-ar putea sa aiba ceva probleme, pe care deocamdata le avem noi !

    Chestia cu 12 luni muncite si 14 salarii platite e falsa, deoarece pana la urma se imparte aceeasi suma la 12 si nu la 14 pentru a primi niste bani cu ocazia Pastelui si a Anului nou, care fac parte dintr-un fel de ritual religios, deloc condamnabil !

  2. n-am mai citit asemenea comentarii amuzante de ani si ani de zile! este foarte greu sa gasesti chiar si in imensitatea internetului asemenea prostii explicate de parca s-ar discuta despre marete descoperiri stiintifice insa se pare ca la romanii noi este posibil ca prostia sa fie ridicata la nivel de arta! o coroana va rog pt regele ghelme!
    capitalismul vostru biruitor este un jaf nefunctionabil si o dovedeste zi de zi de secole! din sec 18 sare dintr-o criza intr-alta iar consecintele sint intre timp spre miliardul de morti in diversele razboaie provocate de-a lungul timpului. este un sistem care traieste doar in conditii de extensie continua exact dupa principiul cancerului cu aceleasi consecinte cunoscute. cele 2 razboaie mondiale au fost o consecinta a acestei stari de fapt. dreapta si stinga nu exista decit ca sistem pt cei care nu pot depasi mintea tip mickey muose pt a fi astfel tinuti sub forma unei turme ametite continuu. afirmatia ca nordul nu stiu ce-ar fi realizat este o alta prostie tipic mioritica si care desigur nu are nici o sustinere in realitate ca dealtfel nici o parere a niciunui mioritic care a pierdut complet lagatura cu realitatea traind practic de zeci de ani in vise propii cu consecinte vizibile. un elvetian ne-a descris dealtfel in revista forbes din apr 2010 ca un popor naiv care se crede f destept si smecher. se poate spune ca prin aceasta ocazie toata lumea a fost informata ca sintem o adunatura de prosti cu coada pe sus ceea ce corespunde perfect cu mentalitatea majoritatii provenite din mediul rural care dincolo de caracteristicile de baza mindrie si incapatinare nu mai are nimic in iventarul propiu! faptul ca strainii detin majoritatea valorilor tarii in detrimentul localnicilor vin sa confirme acest fapt. apoi acesti straini citesc ce prostii scrieti si afla ca nu are rost sa umble „incet” cu voi deoarece nu le puteti opune rezistenta datorita inexistentei unui proces de gindire pt ca asta inseamna sa traiesti din vise inepte. situatia de astazi a romaniei este egala cu totalitatea cunostintelor si aptitudinilor de care dispune majoritatea locuitorilor de astazi ai tarii fapt care corespunde perfect deoarece in asemenea conditii n-ar fi putut sa fie altceva decit se vede. Si sa dau ci citeva likuri din presa vestului care ca un mic amanunt nu contine nimic din marile pareri exprimate aici pe acest blog care pare populat de oameni de pe o alta planeta:

    http://www.economica.net/studiu-ue-aproape-jumatate-din-terenul-agricol-al-romaniei-este-detinut-de-cetateni-straini-statul_109876.html
    http://www.gandul.info/stiri/trei-hectare-de-padure-dispar-in-fiecare-ora-in-romania-harta-defrisarilor-ilegale-14855393
    http://www.romanialibera.ro/economie/companii/ikea-taie-padurile-din-romania-386050
    http://www.timpul.md/tag-45298-Sat+evacuat
    http://jurnalul.ro/editorial/doi-intr-o-barca-romania-si-bulgaria-i-642550.html

    Ce spune Ernst Wolff autor al cartii “Weltmacht IWF: Chronik eines Raubzugs” (cronica unui jaf) despre capitalismul biruitor:
    https://www.youtube.com/watch?v=Zt7lONlgU-o&app=desktop
    https://www.youtube.com/watch?v=9UJ52u4NGS8
    https://www.youtube.com/watch?v=wn1XyiRgKn0

    WDR-Reportage: Steuerfrei — Wie Konzerne Europas Kassen plündern (cum jefuiesc concernele Europa)
    https://www.youtube.com/watch?v=EzOgd7rsQ90
    Vorbim despre sume cifrate la peste 1000 de miliarde euro!

    Vestul nu are legi care sa pedeapseasca asemenea tranzactii deoarece ele sint legale.
    Sa mai vedem si ce face si Jean-Claude Juncker – promovat seful Europei din minstru in Luxemburg:
    http://www.sueddeutsche.de/thema/Luxemburg-Leaks

    http://www.zeit.de/politik/ausland/2014-11/eu-kommission-juncker-luxemburg-steuerpolitik-kritik
    http://www.icij.org/project/luxembourg-leaks/your-head-spinning-5-tips-understand-lux-leaks-files
    Helmut Kohl – afacerea conturilor negre: iese la pensie

    http://www.sueddeutsche.de/politik/spendenskandal-cdu-bricht-mit-kohl-1.302386

    http://www.focus.de/politik/deutschland/schmiergeld-affaere-schatten-der-vergangenheit_aid_179097.html

    Woflgang Schauble – ciubucuri si bani negri: promovat ministru de finante ca doar stie cu banii.

    http://www.gulli.com/news/11412-schaeuble-100000-dm-in-der-schublade-vergessen-2009-10-25

    http://www.spreezeitung.de/3547/wolfgang-schaeuble-cdu-und-die-legendaere-bargeldspende-interview-mit-rob-savelberg/

    Umweltministerin Angela Merkel – – dupa ce-a facut niste miliarde pagube ca ministru al mediului inconjurator si petreceri pe banii statului ajunge mare sefa pe zeci de ani!

    http://www.spiegel.de/spiegel/print/d-61366517.html

    http://www.zeit.de/politik/deutschland/2012-09/merkel-untersuchungsausschuss-gorleben/kom

    http://www.rbb-online.de/kontraste/ueber_den_tag_hinaus/umwelt/atom_endlager.html

    Merkel face o petrecere pe banii statului fara probleme!!!

    Merkels große Bankersause

    Ex-Deutsche-Bank-Chef Josef Ackermann feierte seinen Geburtstag 2008 im Kanzleramt. Das knausert bisher mit Details zur Party.

    http://www.taz.de/!5088133/

    Berliner Flughafen-Chaos – haosul de la constructia aeroportului din Berlin unde vorbim despre miliarde “pierdute”.

    http://www.tagesspiegel.de/berlin/ber/das-milliardengrab-ber-neuer-flughafen-koennte-sogar-acht-milliarden-kosten/9703588.html

    http://deutsche-wirtschafts-nachrichten.de/2015/09/27/berliner-politiker-wollen-grossflughafen-ber-neu-bauen/

    http://www.handelsblatt.com/politik/deutschland/berliner-flughafen-experte-bringt-abriss-ins-spiel/7609990.html

    http://www.focus.de/finanzen/steuern/thewes/trauerspiel-um-hauptstadt-airport-im-berliner-flughafen-chaos-hilft-nur-noch-abreissen-und-abtreten_aid_900239.html

    Elbphilharmonie Skandal – un alt caz tipic dintre multe altele!

    http://www.mopo.de/politik/linksfraktion-entsetzt-elbphilharmonie-skandal—keine-anklagen-,5067150,30626712.html

    http://www.bild.de/news/inland/elbphilharmonie/millionengrab-hamburger-elbphilharmonie-35342000.bild.html

    http://www.welt.de/politik/deutschland/article127774663/Politische-Kapitulation-vor-Milliarden-Bauskandal.html

    $6 Billion Goes Missing at State Department
    http://www.thefiscaltimes.com/Article…

    http://www.thefiscaltimes.com/Articles/2014/04/04/6-Billion-Goes-Missing-State-Department

    Pentagon Can’t Track $2.3 Trillion: Remarks as Delivered by Secretary of Defense Donald H. Rumsfeld, The Pentagon , Monday, September 10, 2001

    http://www.defense.gov/speeches/speec…

    $9,000,000,000,000 MISSING From The Federal Reserve SHOCKING FOOTAGE
    https://www.youtube.com/watch?v=1QK4bblyfsc
    Alan Grayson: „Which Foreigners Got the Fed’s $500,000,000,000?” Bernanke: „I Don’t Know.”
    https://www.youtube.com/watch?v=n0NYBTkE1yQ
    Record de someri in minunata America a mascaricilor mioritici!!!
    100 de milioane!!!!
    http://www.forbes.com/sites/peterferrara/2014/01/24/after-five-years-of-obamanomics-a-record-100-million-americans-not-working/#58c53824140f
    Jurnalistii cumparati de Udo-Ulfkotte
    http://www.amazon.de/Gekaufte-Journalisten-Udo-Ulfkotte/dp/3864451434

    Lügenpresse von Markus Gärtner – Presa mincinoasa de Markus Gärtner
    http://www.amazon.de/L%C3%BCgenpresse-Markus-G%C3%A4rtner/dp/3864452406/ref=sr_1_1?ie=UTF8&qid=1445519271&sr=8-1&keywords=l%C3%BCgenpresse

    Aceeasi politicieni vestici civilizati si avansati din legendele mioritice si-au marit pensiile cu 423,5%. Astept sa-i felicitati!
    http://www.focus.de/finanzen/news/neue-regelung-vor-fuenf-jahren-pensionen-fuer-eu-abgeordnete-steigen-um-423-5-prozent_id_4135556.html

    In plus faptul ca romanii sint rupti de realitate provoaca pagube deoarece nu pot constietiza faptul ca vorbele aruncate aiurea costa:
    http://www.promotor.ro/masini-noi/dosar-analize/romania-locul-138-din-140-la-calitatea-drumurilor.-chiar-asa-10686184
    http://www.descopera.ro/descopera-in-romania/14961189-constatarile-unui-brazilian-despre-romania-romanii-prefera-sa-mentina-mai-degraba-podelele-curate-decat-plamanii
    Din ambele articole reiese faptul ca romanii isi subestimeaza tara si repet faptul ca toti platesc pentru acest lucru! Este tot o cauza lipsei constiintei nationale si a faptului ca pot fi pacaliti foarte usor.

    Ce spune Nicu Covaci de la Phoenix despre romanii noi lipsiti de constiinta nationala si respectiv identitate cu mentalitate de slugi utile:
    „Nu mă aștept la mare succes, sincer să fiu. Pentru că manipularea generală, în Europa, este de a nu avea intelectuali, oameni de cultură. Avem nevoie de proști. Un intelectual, un om cultivat, ar putea să pună întrebări.

    „M-au întrebat: „Băi, Covaci, ce cauți în Spania, vino acasă, că poți să vii acasă! Ăia sunt latini, ca și noi”. „Stop! Ăia sunt latini, dar nu ca și voi!”. „Cum, bă, Covaci, ce-au ei și n-avem noi?” (…) „De șira spinării ați auzit? La un cerșetor spaniol dacă-i arunc niște pesetas, îmi dă senzația că-mi face o favoare, să-i ia. Voi umblați în patru labe și-i pupați în fund pe toți! Nu vă e rușine?” (…) Și cel mai nasol lucru este c-au reușit să arunce un fel un virus al zâzaniei: fiecare pentru el. (…) Pe vremuri, se spunea „Să moară capra vecinului”. Acum nu, să moară vecinul, să-i iau capra”.

    Sa nu uitam ca tortionarii au fost toti fara exceptie proveniti din mediul rural care a dat aceasta masa de nulitati care s-au vindut pt a parveni oricui a platit.
    Si acum in aceste zile taranimea foloseste exact aceeasi metoda pt a parveni vinzindu-se cui plateste mai bine. A se vede puzderia de organizatii sustinute cu bani din strainatate. Tot ce se poate ca multi dintre cei care au postat aici sa fi fost la serviciu. Oricum ar fi totul este o mare tragedie si o mare rusine pt ca cel mai mare dusman al romanului sint romani vinduti care-si batjocoresc tara si natia distrugindu-si si propiile familii.
    Intre timp tortionarul Visinescu de provenienta taraneasca a fost condamnat!!!
    Aviz amatorilor care pe care-i rog sa observe soarta uneltelor!!!!
    Scrieti cei care sinteti sinceri unde se aflau familiile voastre in anul 1945 si cu ce anume se ocupau ca sa vedem de unde ne vin problemele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Matei Visniec
Dramaturg. Jurnalist.

Carti noi

 

A apărut numărul special Engaging God’s Language sau Însușind limbajul lui Dumnezeu al revistei Diakrisis pe anul 2022, al 5-lea volum de la data fondării revistei academice (2022),  publicație care apare fie în format digital fie editat, la editura Eikon, București.  Citeste mai mult

 

Carti noi

La Editura Trei tocmai a ieșit din tipar, special pentru Bookfest, „Istoria Filosofiei” de A.C. Grayling. O lucrare apărută recent, scrisă de unul dintre cei mai buni specialiști în filosofie de azi. Această istorie se remarcă prin tratarea foarte clară a temelor și ideilor. Ediția românească arată foarte elegant, are peste 700 de pagini, și o puteți obține cu reducere la Bookfest.

 

Carte recomandată

 

Excelentă carte de luat în vacanță! Distractivă, delicioasă, brutală.  Tot ce a rămas ascuns, nespus și neexplicat în filmul lui Tarantino: detalii toride, crime nerezolvate, secrete din culisele industriei, anecdote sordide despre staruri care întruchipează pentru fani perfecțiunea sau momente sublime de pe platourile de filmare ale unor filme de mult uitate. Mai bună decat s-ar fi asteptat fanii regizorului sau criticii literari.

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro