Cea mai actuală carte a lumii a împlinit aproape 200 de ani
Marchizul de Custine, Scrisori din Rusia (1839)
Spre deosebire de Orwell, ale cărui intuiții au fost contemporane cu evenimentele, marchizul de Custine a fost un vizionar care a prevestit, cu tulburătoare exactitate, deși aproape cu un secol înainte, revoluția bolșevică și devastarea Europei de către despotismul născut în Răsărit. „Rusia în 1839 nu poate fi citită, de fapt, decât cu ochii de astazi. Marchizul pare sa fi anticipat cu un secol critica totalitarismului comunist, spunând tot, ori aproape tot, înainte de Boris Suvarin, de Troțki, de Koestler în Intuneric la amiază sau de disidenții sovietici.” – Pierre Nora
L-am recitit pe Custine (Scrisori din Rusia).
Nu cunosc carte mai pătrunzătoare şi mai profetică. – E.M. Cioran
Nici o carte, de când există tiparul, nu a descris ca aceasta felul în care a putut fi terfelită live condiția umană, zi de zi, vreme de un mileniu într-o țară care și-a ratat din secolul al XII-lea și până astăzi, sub trei variante de absolutism feroce – mongol, țarist și comunism –, intrarea în Europa; necunoscând Renașterea, neștiind mai mult de trei ani (vezi Elțîn) dintr-un mileniu ce e democrația. Nici o carte, asemenea Scrisorilor din Rusia, n-a devenit vreodată mai actuală cu fiecare zi care a trecut de la scrierea ei.
Scrisă în 1839, cartea Marchizului de Custine întinerește cu fiecare zi care trece. Cum să-i convingem pe șefii țărilor UE s-o citească măcar în al doisprezecelea ceas? De fapt, eu cred că au citit-o, dar n-au fost în stare s-o înțeleagă până la capăt. Când au văzut cât de ieftine erau petrolul și gazele rusești, au uitat să calculeze cât de scumpă va deveni în curând pacea lumii.
Ca să fim drepți față de poporul rus, se cuvine să nu uităm că Marchizul nu putuse avea în 1839 o imagine completă asupra acestui neam. Nu-i putuse citi pe Gogol, Dostoievski, Tolstoi, Cehov sau pe Ludmila Ulițkaia, nu putuse să asculte muzica lui Ceaikovski și pleiada marilor soliști ruși, nu se întâlnise cu pictura avangardei ruse, nu văzuse baletul rus, nici pe patinatorii ruși, nu văzuse Crucișătorul Potemkin și nici Andrei Rubliov, dar, mai ales, nu apucase să vadă fenomenul Soljenițîn, să vadă cum o carte poate schimba harta mentalului occidental și percepția despre comunismul devenit realitate. Marchizul nostru nu auzise de disidenții ruși Andrei Saharov și de soția lui Elena Bonner, de Iosif Brodski, de Vladimir Bukovski, de Anna Politkovskaia (asasinată), de Boris Nemțov (asasinat), de Garry Kasparov, de Vladimir Kara-Murza și, mai ales, nu apucase să-l vadă pe Alexei Navalnîi grăbindu-se să nu rateze întâlnirea cu moartea și nici pe soția lui, Iulia Navalnaia, devenind candidată la premiul Nobel pentru pace.
Dar până la urmă nimic din toate astea nu a reușit să schimbe esența adevărului despre „Imperiul Rus”, despre Mama Rusie. E de-ajuns să privim (vezi video…. ) scena care a avut loc în noiembrie 2016, deci după anexarea Crimeii în 2014, la Soci, cu ocazia „Marelui Festival al Geografiei ”organizat de Societatea Geografică Rusă, pe scena unei săli de festivități cu mii de oameni.
Putin se apleacă spre elevul Sașa și îl întreabă: – „Ouagadougou este
capitala cărei țări?” – „Burkina Faso”, răspunde elevul. Toți aplaudă, inclusiv
Sergei Shoigu. – „Dar țara asta cum se numea înainte?”, întreabă Putin, tot
cu referire la Burkina Faso. Elevul se fâstâcește și răspunde: – „… ceva de
Sus”. – „Volta de Sus, bravo, bine, ai reușit!”, zice Putin, apoi îl pupă pe cap
pe Sașa. – Toți aplaudă, și Dmitri Peskov se uită fascinat. În sfârșit, Putin își pune mâna în jurul copilului, își lipește capul de el, și, cu ochii la public, îl
întreabă : – „Unde se termină granițele Rusiei?”. – „Granițele Rusiei cu SUA
se termină prin Strâmtoarea Baring”, răspunde cuminte Sașa. Putin, tot cu
ochii la public, își mușcă buzele dramatic, apoi îl corectează pe puști: –
„Granițele Rusiei nu au sfârșit”.
De-asta e atât de actuală, din ce în ce mai actuală, cartea lui Custine. Ba chiar astăzi, de ziua lui Putin, mai actuală ca oricând.
Scrisori din Rusia
(Excerpte)
Motto
Sclavul în genunchi visează să cucerească lumea.
– Marchizul de Custine
„Nimic nu poate discredita autoritatea în cazul unui popor pentru care supunerea a ajuns o condiție de viață.”
„Dragostea acestui popor pentru propria-i sclavie…”
„De la un capăt la altul al acestui imens imperiu nu se aude nici un protest împotriva orgiilor suveranității absolute.”
„Un rus din clasa de jos este tot atât de mult bătut în viața lui pe cât este și salutat.”
„Se poate spune despre rușii mari și mici că sunt toți beți de sclavie.”
„Supunerea politică a devenit pentru ruși un cult, o religie.”
„Acest popor smintit de supunere, așa cum altele sunt fanatice de libertate”
„Acest popor însetat de propriul sânge și care vrea să fie ucis spre a-și desfăta stăpânul.”
„Nu găsiți ceva asemănător în toate analele neamului omenesc, ținând seama că este nevoie de tot atâta nebunie pentru a o îndura, ca pentru a o exercita.”
„Moartea însăși, coborâtă la rangul de valet al călăului, își pierde prestigiul, în aceeași măsură în care viața își pierde prețul.”
„Sub țar, moartea ajunge sclava unui om”.
Concluziile Marchizului de Custine:
Despotismul fără măsură are asupra spiritului omenesc efectul unei licori îmbătătoare. Ar trebui ca un împărat al Rusiei să fie un înger, sau cel puțin un om cu însușiri alese, pentru a-și păstra mințile și după douăzeci de ani de domnie; dar uimirea și groaza mă cuprind și mai mult când văd că demența omului care exercită tirania se transmite atât de ușor oamenilor care o îndură; victimele ajung cei mai zeloși complici ai călăilor lor. Iată ceea ce înveți în Rusia.
Puterea absolută, când este o realitate, poate tulbura în cele din urmă și cea mai neclintită rațiune; despotismul orbește oamenii; poporul și suveranul se amețesc deopotrivă sorbind din pocalul tiraniei. Adevărul acesta mi se pare dovedit cu prisosință de istoria Rusiei.
Nici guvernarea rusă nu s-ar fi putut întemeia în altă parte decât în Rusia, nici rușii nu ar fi devenit ceea ce sunt sub o altă ocârmuire decât aceea pe care o au.
În rândurile acestui popor, lipsit de răgaz și voință, nu întâlnești decât trupuri fără suflete, și te înfiorezi la gândul că toată această multitudine de brațe și picioare nu are decât un singur cap.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Rusia a acceptat ideile europene in sec. XVIII.
Modernizarea ei s-a facut de Petru I („cel Mare”) si a fost continuata de nemtoaica Ecaterina a-II-a („cea Mare”).
Transformarea dintr-un stat minor in estul Europei, cu o cultura si moravuri mongolo-tatare, intr-o mare putere europeana, s-a datorat ideilor europene. Desigur, Europa avea cu totul alte mentalitati decat cele de azi.
Europa si-a construit imperii coloniale peste mari, Rusia si-a construit un imperiu colonial continental.
In sec. XIX, reformarea imperiului (in urma pierderii razboiului Crimeii -1853-1856-) s-a facut tot prin preluarea ideilor europene. Alexandru al II-lea a realizat ca tara era inapoiata. A renuntat la feudalism, pentru a edifica o noua Rusie. ( Si a fost asasinat pentru curajul sau.) Putem spune ca finele secolului XIX a adus Rusia in fruntea miscarilor politice pentru emanciparea taranilor si muncitorilor. „Generosii” au inteles ca viitorul tarii sta in emanciparea amaritilor. Din pacate, nu au putut face nimic. Poate si datorita idealismului lor. Sau poate datorita prea multor curente care se confruntau. Tarismul despotic a invins, iar acesta a fost distrus de comunismul dictatorial. (Singurul posibil.)
Prin urmare, putem spune ca Rusia a iesit din inapoiere prin acceptarea repetata a ideilor Occidentului. Rusia este Occidentul Asiei. Din pacate, formele obtinute -bune, rele- s-au osificat rapid si nu au mai permis nici o evolutie. In Rusia, starea natiunii se schimba doar prin violenta.
E bine sa incetam sa vedem opozitia Occident-Rusia. Este o tema utilizata de Stalin si comunism, in perioada Razboiului Rece. Rusia a fost legata mereu de Europa, dupa Petru I. Cel care a desprins-o si a izolat-o a fost comunismul. Si cel care a reinventat imperialismul rus (Putin/Dughin).
Ideile prezentate, in articol, sunt oarecum fortate. De Custine venea dintr-o tara cu numeroase miscari sociale dupa 1789. Si era contrariat de ce vedea. Daca ar fi venit la 1917, ar fi avut alte opinii.
De ce Rusia este astfel? Greu de spus. Personal, banuiesc structura sociala a tarii. O mina de foarte mari nobili si o mare masa de saraci. Clasa de mijloc nu are destula forta pentru a regla economic si politic societatea. Nu cotest existenta si activitatea ei, dar e prea redusa cantitativ. Comunismul a acutizat situatia, distrugind nobilii si inlocuindu-i cu nomenklatura, activul de partid, functionarii de stat si serviciile secrete.(„Nobilimea rosie”.)
Reforma comunismului a fost de suprafata. Nu a mers in profunzime si nici pina la capat.
Poate ca a venit vreamea unei schimbari profunde a societatii ruse.
„Poate ca a venit vreamea unei schimbari profunde a societatii ruse.”
Frumos spus, insa e nevoie de generatii ca sa se poata intampla asta. Si aici nu e vorba doar de Rusia, dupa cum vedem nici noi nu am realizat aceasta schimbare profunda desi au trecut 35 de ani de la schimbarea de regim.
As spune ca sunt doua provocari majore la aceasta schimbare:
1. Tarile care nu si-au consumat firesc evolutia de la feudalism la capitalism si economie de piata nu au reflexele sociale necesare pentru a evolua in pas cu tarile ce au realizat deja asta.
2. Schimbarile accelerate pot avea sincope si pot fi chiar reversibile pentru ca istoria se poate repeta pe un alt palier datorita fragilitatii memoriei colective (respectiv nostalgia populara este selectiva si puternica iar lectiile invatate se pierd peste generatii daca nu sunt intretinute permanent)
„Nu aduce anul ce aduce ceasul!”
Vedeti si Japonia erei Meiji.
Între Revoluția Franceză de la 1789 și Marea Revoluție Socialistă din Octombrie sunt mari diferențe ideologice( revoluția franceză a fost burghezo-masonica, revoluția rusă a fost marxistă/bolșevică), dar și mari asemănări metodologice( și francezii și rușii s-au căsăpit între ei, francezii prin ghilotinare iar rușii prin împușcare). În final, Franța după ce a trecut prin Imperiul lui Napoleon s-a democratizat, Rusia în schimb a devenit o dictatură bolșevică, un fel de Imperiu în care unul ca Stalin era mai puternic ca un Țar…
Ideea este ca rusii nu sunt bucati de lemn. Cum ii prezenta frantuzul. Societatea rusa nu este amorfa si eterna. Li se pare observatorilor straini si celor care analizeaza un interval scurt. Si asta da apa la moara neoimperialistilor rusi, care ridica in slavi „sufletul rusesc”, diferit de al europenilor.
Si Spania epocii napoleoniene era de neimaginat pentru un francez. In fapt, mentalitatea populatiei. Serbi devotati religiei si stapinilor.
Cauzele sunt in alta parte.
O eventuala confruntare UE/Rusia trebuie sa aiba cu totul alta filozofie si propaganda. Nu ca sunt timpitei, rusii. Elitele lor sunt timpitele si nu vor sa schimbe nimic.
Chestie de nuanta.
Cred că întrebarea e până la ce adâncime va accepta rusul să-i fie scufundată țara. Putin scufundă Rusia într-o antidemocrație mâloasă, făcând din Rusia un loc nefrecventabil. Apoi, cel mai mare trădător al Rusiei mi se pare că este Biserica Ortodoxă Rusă. S-a complăcut și se complace în anexă a despotului, oricare a fost el. O biserică fără voce proprie este lipsa unei biserici, iar faptul că dvs nici nu ați pomenit-o în istoria pe care ați prezentat-o aici arată nulitatea aceste biserici. Cum ai grijă de sufletul enoriașilor tăi printr-un „Să trăiți!” necondiționat în fața țarului? Și-au declarat sprijinul pentru atacarea unei țări ortodoxe și au sfințit bombe? Nu, ceva foarte profund e stricat acolo. E un anacronism acolo de dinainte Cristos. E o voce sălbatică acolo și poate de aceea imitația de care vorbiți nu a mers nicicum.
Partial va dau dreptate.
Dar sa nu exageram.
Rusii au cunoscut rascoale taranesti, miscari antimonarhice (decembristii, asasinarea lui Alexandru al II-lea; si inca a fost o prima incercare esuata), miscari muncitoresti, revolutie.
Comunismul a scos religia din societate. S-a revenit partial in razboi (1941-1945) si definiitiv prin anii ’60. Dar s-a lasat o plaja de manevra ingusta, la marginea societatii. Si a transformat preotii in agenti secreti.
Cand vorbiti de biserica actuala, vorbiti de cu totul altceva decat a fost inainte de 1917. Practic, azi e o derivatie a FSB.
Anacronismul e in capul liderilor si al lui Dughin, care a reusit sa-si vinda maculatura compozita din tot felu de teze urat mirositoare (practic un ghiveci ideologic) fostilor ofiteri KGB si activistilor PCUS, care au imbratisat „noua” doctrina, ca fiind salvatoare. Nu e salvatoare, e sinucigasa. Dar duracii… duraci. („Durac” e un joc popular in Rusia, asemanator cu „Trombon” si „Popa Prostu” de la noi.)
Nu mai dati vina pe popor!
O dictatura are numeroase mecanisme (inclusiv controlul religiei) pentru a tine poporul in lanturi. Pina explodeaza.
Trebuiesc identificate problemele cu potential exploziv, caci fiecare etnie are alt punct nevralgic. (Vezi germanii in ww2, nu au cedat la bombardamente; coreeni de nord nu cedeaza la foame etc.
Se pare ca rusii cedeaza la foame si lipsa benzinei. De vazut.)
Permiteti-mi o dezvoltare, plecand de la comentariul dvs.
Traditia ortodoxa bizantina era un ´cezaropapism´, ´tar´ vine, cum toata lumea stie, de la cezar, sinonim pt. imparat. Invers decat ´papocezarismul´ catolic dar nu atat de diferit, in masura in care ambele ´puteri´ erau in mainile unui suveran, fie acesta imparat sau papa, unul insusindu-si atributele celuilalt. Faimoasa si perena cearta a investiturilor. Imparatul bizantin asista la concilii etc. si avea cuvantul ultim, lua deciziile, legal, cu efecte adeseori catastrofale, cum s-a intamplat in criza iconoclasta, asa erau favorizate tot felul de intrigi si certuri religioase, coruptia, tipic bizantine sau ´orientale´. In Orientul crestin Imparatul era ´imaginea´ si vicarul lui Hristos Pantokrator pe pamant, de aici venerarea tarilor, peste patriarhi. Nenumaratele erezii au proliferat in Orientul bizantin, existau ´partide´ rivale si in interiorul ortodoxiei, cu ´fanii´ lor fanatici care adeseori se razboiau, cam ca ultrasii de azi, cu sfinti rivali pe steaguri ( ´Albastrii´ si ´Verzii´, certurile teologice coborau in strada, toti, de la patriarh la carciumar, teologhiseau, ceea ce se lasa cu ciomageala, patima veche greceasca ). Adeseori teologi mari se afuriseau reciproc, cam ca intelectualii de azi, originile nomenclaturii ar putea fi urmarite pana la mieroasa si vitriolica limba de lemn teologic. Rusia ortodoxa, pravoslavnica, se pretindea mostenitoarea Imperiului bizantin si astfel protectorul legitim al ortodoxiei, echivalenta pt. ea cu adevarata si unica Crestinatate. Nu e nici pe departe ceva specific doar rusilor, Papalitatea se comporta exact la fel, nu era deloc mai toleranta, dimpotriva. Nici Imperiile catolice nu erau mai breze. Dar, putem observa ca aceasta uniune a Bisericii cu ´puterea lumeasca´, cu regalitatea, e cumva la inceputurile nationalismului religios, ale asa-numitului ´filetism´, rezultat prin faramitare si disparitia oikumenei imperiale. Putin se doreste a fi un ´reactionar´, restaurator, in diletantismul lui, in felul lui Alexandru ( I ) , care a avut o traiectorie curios de asemanatoare, devenit din ce in ce mai fanatic, fundamentalist, din print si francmason luminat ( a interzis francmasoneria ), inconjurat de tot felul de teozofi si duhovnici. In mintea lui, Putin e ´catehonul´, cel care ´se opune´, cineva i-a bagat in cap ideea, lit. ´opreste´ curentul ´accelerarii´ istoriei, deci un personaj providentiat, misionat ( asemanarile lui, fortate, cu Cezar si cu Napoleon ) de aici si nuantele discursului sau recent. Desi mult mai potrivit ar fi in rolul lui Attila ( cu precizarea imediata ca Attila era un om cult, a crescut la curtea imperiala, la Ravenna, nicidecum salbaticul care este adesea prezentat ), pt. Occident. ´Separarea Bisericii de Stat´ e ceva modern, legat de secularizare, de ´privatizarea´ religiei si propriu-zis tot o subordonare a Bisericilor de catre Statul secular, in Evul mediu avea cu totul alt inteles, e complet falsa aceasta prezumtie ca ar fi ceva ´specific crestin´ si occidental ( spre deosebire de ´despotismul asiatic´ ! si alte clisee xenofobe sau rasiste ), in realitate situatia din Occidentul medieval era f. asemanatoare cu aceea din Bizant ( si chiar din Islam, in general din societatile premoderne, ´traditionale´ ) in sensul ca autoritatea sacerdotala era contopita cu aceea ´temporala´, in multe feluri. Teoretic, ´separarea´ nu insemna o despartire a ´sferelor´, ci o intrepatrundere, o ´sinteza´, sacerdotul fiind ca un consilier, un indrumator, un ´parinte´ etc. , nu f. diferit de ´comisarul´ de partid, director sau supraveghetor al constiintelor ( si abaterile de la canoane se plateau legal, in unele locuri incalcarea postului mare se putea pedepsi chiar cu moartea ! ), implicat la toate nivelurile statale si sociale, atotprezent, ceea ce in ortodoxie s-a numit ´simfonie´. Orientul ortodox se opune acestei ´separatii´ seculare occidentale, si Catolicismul s-a opus, cat a putut, s-a aliat notoriu cu extrema dreapta, in Franta, compromisul fascist in Italia, franchismul, etc. Reformele petrine au fost, ca si la noi, niste forme fara fond, ´pseudomorfoze´, cum le zicea Florovski, au barbierit un pic ´formele´. Fiecare cultura isi are specificul ei, dar nu ar trebui sa exageram, trecerea de la feudalism la modernitate a fost diferita in diferite locuri, in Europa centrala si mai ales in Rasarit a fost abrupta, prin razboaie si revolutii, asa se explica rezistentele, cu rezultate incerte. Etc.
Avem mai multe tranzitii: feudalism clasic, feudalism „monarhist”(centralizarea statului feudal farimintat), modernism, fascism/comunism si post comunism.
Biserica a avut roluri diferite in fiecare.
E un fenomen complex, cu o lunga evoutie. Adeseori locala (anglicanism etc.)
Multumesc pentru atentie!
E de meditat.
Rusia astăzi, o sută cincizeci de milioane de oameni confiscați de un nebun cu o gașcă militarizată. Dar faptul că milioane de oameni pot ajunge obiectele de lucru ale unui singur om, un nebun de fiecare dată, asta arată cât suntem de defecți. Când omul capătă conștiință realizează pe loc nimicnicia lui fără rest și fără scăpare. Dar minciuna a fost întotdeauna pentru om o metodă de a scăpa. Minciuna rusească este icoana Rusiei dominând harta și lumea. Paradisul rusesc stă în faptul că spațiul rusului nu are margini, ba chiar se lărgește continuu, iar instalat într-un asemenea spațiu îți e de ajuns să te proiectezi pentru o milisecundă pe Tronul lui Dumnezeu; căci, cine nu are margini, da fapt, dacă nu Dumnezeu? Rusia nu a ieșit din antichitate.
”Trupurile fără suflete” ale marchizului de Custine, ”sufletele moarte” ale genialului Gogol în secolul al XIX-lea…
”Zek”ii din Gulagul lui Șoljenițin în secolul al XX-lea…
”Orcile” ucigașe ale lui Putin în secolul al XXI_lea…
”Kakaia” progres….
Până la urmă, dacă poporul e mulțumit cu ai săi conducători și conducătorii-s mulțumiți și ei, se cheamă că toată lumea e mulțumită. Câtă vreme rusia nu încearcă să-și exporte modelul ei „de succes” cu forța armelor, chiar și vecinii ei ar putea fi mulțumiți…
Cât despre aniversarea zilei de naștere, nici nu știu ce relevanță mai are, din moment ce am aflat că, prin transplanturi repetate de organe, omul poate deveni nemuritor… 😊
Aș adăuga și eu un gând de ziua lui Putin. Numele pe care l-a primit prin botez este Vladimir care are înțelesul de ”purtător de pace”. Cum și tatăl său a fost tot Vladimir, prenumele complet îi este Vladimir Vladimirovici, adică ”purtătorul de pace al purtătorului de pace”. Această încărcătură de ”pace” în dreptul numelui primit, corelată cu observația că în amurgul vieții nu se mai poate opri din război arată că puțintelul vlăstar bălai nu și-a trădat doar patria ci și propriul destin.
Excelent articol si foarte important pentru cei mai putin cunoscatori ai istoriei.
Ceea ce se intampla acum nu este exclusiv pentru ca Putin, ci pentru ca aceasta este „intelepciunea ruseasca”, aceeasi de-a lungul istoriei fie ca vorbim despre imperiul tarist, uniunea sovietica sau Rusia de azi. Putin este doar exponentul acestor principii, nu este un accident istoric nefericit ci o aparitie inevitabila, era doar o chestiune de timp ca el sau altul ca el sa apara.
Asta pentru ca mentalitatea colectiva cere asa ceva si nu va fi altfel pana cand nu se va schimba, daca se va schimba vreodata.
Joseph de Maistre a spus in vreemurile revolutiei franceze ca „fiecare tara isi are guvernul, liderii pe care-i merita”. Asta e valabil si azi. Si la rusi, si la romani si oriunde altundeva. Nici noi nu vom reusi sa o ducem mai bine si sa avem lideri mai inteligenti si mai corecti cata vreme mentalul colectiv nu va fi astfel.
@Bozo
Adica Germania il merita pe Hitler , Spania pe Franco , Italia pe Mussolini, Portugalia pe Salazar , America pe cel de acum ?
Am inceput sa ne inchinam la citate?
In restul tarilor daca o luam la purecat gasim siruri de fel de fel de neoameni ; Cezar a omorat un sfert din gali si le a furat 80 de tone de aur , statui peste statui si filme peste filme i au facut
In Anglia avem inainte de Elisabeta unu care era criminal in serie cu familia , ca sa nu mai vorbim de Constantin cel Mare , ucigas de fiu si nevasta , facut sfant mai apoi.
Nu mi se pare ca as fi atat de defect incat sa tot am presedinti si primi de tot rahatul
Asa ca ce a spus Joseph de Maistre e din serialele turcesti.
revin la citatul dvs
…”Excelent articol si foarte important pentru cei mai putin cunoscatori ai istoriei…”
pai autorul excelentului articol il merita pe George Simion ? ….sau dvs?
Rusii ca si arabii traiesc dupa standardul anilor 1600 , nu le pasa de oamenii lor si dau cu maciuca in toate partile ca asa stiu ei din mosi stramosi ca se face treaba si pentru ca nu li se intampla mai nimic , aia de vin dupa ei , fac la fel.
Intradevar lui Alexandru II cum a facut o constitutie i au si pus o bomba , ca strica statistica.
Permiteti-mi să am părerea că operele artiștilor ruși sunt mult, mult, supra-apreciate. S-a dorit atât de mult sa se găsească cate un reprezentant, din toate domeniile artei, încât s-a creat o aura pentru a acoperi fiecare ramură.
Dostoievski sau Tolstoi au fost, cândva, mai aproape de mentalitățile românești comparativ cu Charles Dickens sau Emil Zola. Pentru că acum 50-80 de ani, românii înțelegeau suferința, mai mult decât libertatea și evoluția. Dar generațiile s-au schimbat, la fel și așteptările.
Și în muzică și pictură, cred că Wagner, Grieg sau Musorgski sunt mai digerabili comparativ cu Tchaikovsky. Degas, Van Gogh și Monet, mult mai accesibili. As fi curios câți din tinerii de astăzi suporta filmele regizorului Andrei Tarkovski.
Chiar nu cred că arta rusă mai reprezintă un exemplu de uau pentru tânăra generație.
Josef de Maistre a mai spus: „Răzuiți puțin un rus și veți descoperi dedesubt un tatar”. Or, cneazul Ivan III al Moscai, ce s-a vrut să fie Cezar, a știut să scuture jugul politic al tstaro-mongolilor, dar nu anputut să stârpească mongolismul din propria sa inimă și din firea crudului popor moscal. Până în 1700, Mosca a fost vasală Hanului Crimeei.
Nu există o „măreață”, grandioasă, bogată cultură rusă sau știință rusă. Există niște accidente în istoria Rusiei, multă grandamonie și o literatură clasică, cea din n secol XIX. Și mai există o literatură, cea a emigrantilor ruși. Unii autori sunt chiar extraordinari.
Hai ca mergeti prea departe. In primul rand habar n-aveti de muzica daca vorbiti asa despre Ceaikovski prin opozitie cu Wagner si Grieg (Musorgski era rus!). Apoi „Degas, Van Gogh și Monet, mult mai accesibili” , ati uitat sa spuneti decat ce pictori rusi sunt mai accesibili. I-ati citit pe Dostoievski sau Tolstoi ca sa sa-i comparati culmea! cu Zola si Dickens? Este bine sa ramaneti la analiza lui Putin, este un caz patologic; ati luat-o toti razna pe acest site generalizand raul la un intreg popor. Ceea ce nu ati face cand este vorba de nemti, de exemplu. Hitler era un caz patologic, poporul german l-a ascultat si urmat in mare majoritate, poporul german nu este judecat la modul general dupa nebunia lui Hitler. Si toate aceste vitejii in vorbe le fac oameni dintr-un popor care nu a miscat sub comunism (exceptiile confirma regulile).
Doamna Elena, asta este ceea ce cred eu. Fiecare cu credințele lui.
Sunt mai bătrân decât credeți, adolescenta mi-a fost „înecată” de literatura rusă: Dostoievski, Tolstoi, Bulgakov, Cehov. Sa va reamintesc că erau cele mai „populare” cărți?
A fost o plăcere să descopăr libertatea scriitorilor europeni. Muntele vrăjit a lui Thomas Mann a părut ireal. Viața britanică descrisă de John Galsworthy este despre libertate, chiar daca tristă. Zola chiar mi-a plăcut, o tristețe cumva, spre reusita. Mă saturasem de suferința resemnată și complexa rusă.
Sigur, poate pentru literați, complexitatile scriitoricesti sunt apreciate, dar pentru cititorul normal, o carte trebuie să aducă o stare. Și de bucurie, nu doar suferințe.
(As putea sa va rog sa îmi explicați suferința Anei Karenina, dar chiar nu mă mai interesează. O nevoie de libertate complexa, cumva bolnava.) Dar, gusturile nu se discuta. Eu, personal, nu gust „nevrozele”. La fel și cu muzica, mulțumesc, îmi place liniștea. Prefer trapul răzvrătit decât jelania din doine.
Da, exact. Am uitat sa spun ce pictori ruși sunt mai accesibili. Pentru că da, poate la Ekaterinburg sunt accesibili. Dar nu și pentru mine, eu nu îi întâlnesc în marile galerii de arta. Sunt un consumator de artă obișnuit, nu fac eforturi excesive. De asta am și spus, poate că sunt supraestimați, daca ei nu exista.
Cat despre abuzatori și victime, primele care trebuie scoase din situatie și re-invatate să trăiască liber, sunt victimele. Dar libertatea se învață greu, in generații. Sau, nu se învață deloc.
„In Rusia totul miroase a crimă”. De secole! Din păcate, trecutul Rusiei și psihologia cârmacilor nu au fost niciodată studiate cum trebuie. Trăsătura specifică despoților ruși este pofta că o dată urcati pe tron să rămână acolo până la sfârșitul vieții. De la sine înțeles, Rusia, aflată în chinurile putrefacției morale, nu e sfântă, nici blajină, nici măreață, in esență; dacă și azi ea poate fi guvernată sub semnul despotismului oribil, faptul tine de aceeași psihologie bizară. Propriu-zis, MoscaUlus care a colonizat puzderia de popoare și triburi, a fost dintotdeauna cârmuită de arhangheli ai lipsei de măsură, de satrapi paranoici, excentrici, psihopați. Despotismul succesoral și sclavia bestială sunt posibile doar într-o țară de lumea a 7-ea. Rusia tuturor cnejilor, țărilor, împăraților, șefilor, președinților a respins orice contact cu restul lumii civilizate. Nu-i nimic surprinzător în asta pentru nimeni. Eurofobia manifestată este un microb ancestral supt odată cu laptele matern. In Rusia, nu poate funcționa ceea ce Aristotel numise Catharsis, deoarece această intinsoare nu este Europa. Nu este Asia. Este grotă! Spiritul reformei și Renașterea au trecut pe langa ea. Democrația în sensul francez ori englez n-a existat acolo niciodată. Ea n-a trecut prin niciun moment de continuitate solidă, prin vreo revoluție. Petru cel „Mare” n-a reușit să scoată muscalimea din amorțeala de veacuri, darămite să facă dintr-un imperiu muscalo-calmuc polițienesc un centru de civilizație tot așa de înfloritor ca și reședința Regelui-Soare. Ce putea să iasă mare din Ecaterina II?! Din îngustimea șovinismului atroce nu puteau să iasă decât satele lui Potemkin, „Arta dezinformării” și un capac mare trântit peste dinastia Romanovilor. Nici urmașilor urmașilor nu le-a reușit „operația specială” de a altoi barbara și păgâna Rusie cu Europa modernă. Ciudat popor! Istoria demonstrează, iar astăzi destul de explicit, că rușii trăiesc și azi într-un păgânism practic, într-o epocă în care Lucifericul dictator seceră sufletele deopotrivă cu capetele. La ei funcționează impecabil persecuția, novichocul, brânciul. Politkovskaia (ucisă chiar de ziua odiosului Puțin), Litvinenko, Nemțov etc., eliminați prin crime oribile. Cine-i cunoaște cât de cât pe ruși știe că ei sunt dependenți de drogul ancestral al dictaturii. Dacă te uiți mai bine la ei, observi o masă cenușie, modificată genetic, dezumanizată, crapuloasa, profund schizoidă. O plebe pestriță spălată pe creier, despuiată, subjugată. O turmă gregară imensă, ademenită cu așteptări criminale, peste care tronează vulgar și arogant o castă sordidă, ucigașă, venală. Rusia lui Putin nu poate fi asociată cu literatura rusă din sec. al XIX-lea și cu Ceaikovski, ci cu grămezile de morți. Cu depozitarul celor mai virulente sentimente de ură bolnăvicioasă, care au ros vreodată pieptul omenirii. Cu propagandiștii toxici care mint din lipsă de talent, moralitate și din lipsă de libertate ca pe o cerință fundamentală a vieții înseși. Cu analiștii de duzină aserviți și care duhnesc a nerușinare, sperjur, corupție și indiferența. De aceea, „Scrisorile” Marchizului de Custin nu pot fi citite decât cu ochii de astăzi. De aceea, putem spune că leagănul Rusiei mojicești, de ieri și de azi, stă în mlaștina sângeroasă a sclaviei…
Toate popoarele au specificul lor și nu știu dacă o analiză critică a unui popor are vreo relevanță importantă. De exemplu a compara „sufletul rus” cu „sufletul occidental” sau cu „sufletul românesc” mi se pare o intreprindere riscantă și nerelevantă. Un popor este doar un rezultat al unor cicluri istorice fortuite/întâmplătoare. Unele popoare rezistă în istorie, altele pier. Pentru mine altă este mirarea, și anume cum că „sufletul rus” și „sufletul occidental” au produs în istorie un același fel de rezultat: IMPERIUL. Și da, aici putem face o comparație între imperiul Rus și, de exemplu, imperiile occidentale. Comparație care, pentru mine, este simplă: efectele imperiului au fost similare indiferent se „sufletul” poporului imperialist/colonizator….
Așa că nu cauza trebuie analizată ci efectul.
Pentru România țarismul rusesc și apoi comunismul bolșevic au fost mai criminale ca, de exemplu, dominația Turciei sau a Habsburgilor, tocmai fiindcă comunismul a vrut să schimbe total „sufletul” românesc( și în parte a reușit; dar și spaniolii și englezii,etc au făcut cam același lucru prin Americi, Africa, Asia…). Așa că nu trebuie să acuzăm doar pe unii. Nu popoarele sunt de vină ci conducătorii lor…
„libertatea este bogăția sufletului”(Voltaire). In Rusia nu există libertate, deci rușii nu au suflet. Așa că mujicii, născuți pentru a trai încremeniți in captivitate, sub cnutul dresorului, își crează propria realitate, fără libertate, fără suflet, fără empatie și fără coloana vertebrala. Zidurile sunt atât de mari și atât de nepătruns, încât lumina adevărului nu pătrunde. Unii, poate, așteaptă să li se deschidă o ușă, în fața acestui zid fără uși. Asta explică de ce rușii, fie sub țarism, fie sub comunism, fie sub putinism, se complace in propria mizerie pestilențială, in regres și în izolare. Arta prosternării se dezvoltă în Rusia direct proporțional cu eficiența drastică a poliției secrete. Pentru mujici, mulți și sclavi, un simplu comisar de poliție este mult mai de temut decât însuși Belzebut, cu tot statul lui major de draci. Dar ciudat, sub țari, in ciuda stupidității și ferocității, un rus iubitor de libertate avea incomparabil mai multe mijloace de a se exprima și riscă mai puțin dacă o făcea, decat sub stalinism si mai cu seamă sub putinism.
Ei da, dle Liiceanu atunci cand nu scrieti despre Bolojan-un populist de duzina zis si Moise , scrieti admirabil.Citez:” Acest popor smintit de supunere, așa cum altele sunt fanatice de libertate”. Ce e omul fara libertate? Nu e o suferinta mai mare decat lipsa libertatii ,de aceea inchisoarea se numeste pedeapsa privativa de libertate.
Atunci ce fel de oameni sunt rusii? Sunt ei niste oameni sau indragind atat de mult supunerea ,sunt niste taratoare care se lasa omorate cu sutele de mii intr-un razboi cu o tara care nu le-a facut nimic, decat ca a vrut libertate? Heidegger zice ca suntem ceea ce avem curajul sa fim.Atunci ce sunt rusii?Nimic ,da nimic ,dar ….Das Nichts nichtet! si atunci nimicesc pe altii de secole,caci numai nimicul nu are granite.
Revin. Sa nu ne infigem in rusi prea tare. Stiti un popoer care are ca proverb ” capul plecat sabia nu il taie”?
Dar ati citit aceasta poezie despre cine oare?
„Eu cred că suntem un popor vegetal/De unde altfel liniștea/În care așteptăm desfrunzirea?/De unde curajul
De-a ne da drumul pe toboganul somnului/Până aproape de moarte/”
Ambele texte se refera la romani, care sunt tari pe retelele sociale, care se bat cu pumnul in piept cat de rrrrrrrrromani sunt, si in realitate Romania e un ocean al mediocritatii.
Emil Cioran: .Iubesc istoria Romaniei cu o ura grea.
Tolstoi în Hagi Murad , De ce ? și în aproape toate scrierile lui este mai exact și mai convingător decit de Custine!
Este emoționant cit de consolator este Tolstoi cu victimile imperialismului rus dar și cu victimile absolutismului rus!
Obiectiv analizând , este dificil pentru o nație întinsă pe un teritoriu atit de mare să se coaguleze într-o opoziție!
Asta nu scuză în totalitate obedienta la limita sclaviei!
Gogol, Dostoievski, Tolstoi, Cehov , Ludmila Ulițkaia, Ceaikovski erau europenizati atunci cand au creat, ei incetasera sa mai fie rusi.
La fel si in ceea ce priveste pe disidenti, precum si pe cei asasinati.
Toti europenizati.
> demența omului care exercită tirania se transmite atât de ușor oamenilor care o îndură; victimele ajung cei mai zeloși complici ai călăilor lor.
Fenomenul Piteşti? Eugen Ţurcanu n-a fost decât un zelos epigon.
Nu suntem prea diferiti de ei pentru ca avem ceva care ne uneste- bizantinismul ortodox.
Fiecare țară creează o realitate pentru locuitorii ei. (I. P. Culianu)
Cine suntem noi să ne dăm cu părerea despre ce e mai bine pentru unii sau alții.
Ni se pare că știm totul despre o țară dacă citim una, două, trei cărți de istorie, venite pe filieră engleză sau franceză. Fără a cunoaște limba, fără a fi locuit acolo, fără nimic.
Până acum o generație și un pic (unii ar zice că și azi) chiar și România era condusă tot de o gașcă de bătăuși camuflați. Azi ne permitem să ne dăm cu părerea despre drepturi și libertăți. Ce salt imens.
Commune Teodorescu. – Mi-am PIERDUT cei mai buni ani din vista – Asa cum si I-au pierdut si cei mai multi compatriots – in urgia dictaturii communists, aduse pe cizmele “Armatei eliberaroare a tatucului Stalin” ! Am vazut si inteles uriasul RAU facut de communism-socialism radii – jefuita si injosita, si poporului Roman, indoctrinat si imbecilizat – pana la creierea “omului de tip nou”, Janice caricatura aidoma “mujicului rus”. In toti anii Romaniei socialiste am muncit serious si cu rezultate, dar am fost platit prost si am summit “veghea Securitatii” unealta terorii, infintata, invatata si confuse de KGB-ul Moskovei. Am tot dreptul – nu numai sa-mi dau cu parters, dar si sa Judec si sa Condamn toate criminalele conduceri ale Rusiei, de la tarul Petru I , primul bandit care a adus cizma muscaleasca – dar si hotia ruseasca (vezi cronicarul care o consemneaza !), Stalin si acum Putin. Chiar daca iertam – si NU ESTE CAZUL – sa nu uitam milioanele de victime nevinovate ale rusnacilor sub toate formele statale, care fara differenta au constituit IMPERIUL RAULUI, cum bine l-a characterizat presedintele American !
Nu am vrut să fac un comentariu. Nu că n aș fi avut ce să spun. Nu pentru că eu văd lucrurile un pic altfel. În primul rând rușii sunt în popor mare. Ce calități au de făcut să fie așa de mari și să aibă cea mai mare țară din lume? Care sunt calitățile principale ale rușilor?
Rusia are ierni grele, teritorii vaste și condiții dure de viață. Poporul rus a dezvoltat o capacitate de a îndura greutăți, care a devenit parte din identitatea națională. Istoric, sate întregi se ajutau reciproc, iar în fața pericolelor externe (invazii tătare, suedeze, napoleoniene, germane) rușii au reacționat ca o comunitate unită. Rusia a fost de multe ori invadată, iar asta a determinat o cultură militară solidă. În plus, soldații ruși sunt cunoscuți pentru răbdare și rezistență la condiții extreme.
Dintr-un nucleu mic (în jurul Moscovei și Novgorodului), rușii au reușit să extindă controlul peste un teritoriu imens, de la Europa până la Pacific. Ortodoxia a fost un liant puternic, oferind rușilor un sentiment de „misiune istorică”.
Cultura rusă (literatura – Tolstoi, Dostoievski; muzica – Ceaikovski; etc) a oferit un prestigiu care a echilibrat imaginea dură a statului.
Apoi capacitatea de a învăța și de a absorbi influențe. De la Bizanț au preluat ortodoxia și alfabetul chirilic, de la Europa tehnici militare și industriale, dar au reușit să le transforme în ceva propriu. Conducătorii ruși (de la Ivan cel Groaznic la Petru cel Mare și Ecaterina cea Mare) au gândit Rusia ca un „imperiu”, cu o misiune globală, nu doar regională. Rușii recunosc că au părți negative.
Tradiția țaristă și apoi cea sovietică a dezvoltat un reflex de a accepta conducerea puternică și centralizată. Mulți ruși recunosc că poporul lor „are nevoie de un stăpân” și că se mobilizează mai bine sub presiune decât în libertate.
Nu reușesc să elimine birocrația și corupția.
De la administrația țaristă până la cea sovietică și actuală, rușii au fost frustrați de un aparat birocratic greoi, adesea corupt. Există chiar expresii populare care arată neîncrederea în instituții: „Legea e ca o bară – ocolești pe unde poți”. Dacă nu ar fi pasivitate și fatalismul lucrurile ar avea altă dimensiune. Cultura rusă e impregnată de ideea „așa e soarta”. Mulți ruși își recunosc tendința de a suporta nedreptățile fără revoltă imediată, preferând răbdarea la schimbarea directă. În viață, în politică sau chiar în cultură, rușii se recunosc ca un popor al extremelor: ori sacrificiu total, ori decădere totală. Dostoievski spunea că rusul „nu știe să meargă pe calea de mijloc”. Consumul ridicat de alcool este un stereotip, dar și o realitate pe care rușii o recunosc. E văzut atât ca „rău social”, cât și ca „refugiu” în fața greutăților.
Cultura rusă a pus mereu „omul” (țarul, liderul, șeful) mai presus de lege. De aceea, mulți recunosc că statul rus funcționează prin relații personale, nu prin reguli clare. Dar de unde vine imperialism și neglijarea individului?
Rușii recunosc că, istoric, „măreția statului” a contat mai mult decât bunăstarea oamenilor simpli.
Viața individului a fost adesea sacrificată pentru „gloria Rusiei”. Consumul ridicat de alcool este un stereotip, dar și o realitate pe care rușii o recunosc. E văzut atât ca „rău social”, cât și ca „refugiu” în fața greutăților. Într-un fel, aceste părți negative sunt complementare calităților: aceeași rezistență devine pasivitate, aceeași solidaritate devine supunere, aceeași viziune imperială devine neglijare a individului. Eu și poporul meu avem o imagine foarte proastă despre ruși și nu este un secret a devenit populară , reflectindu-se in rezistența de a învăța rusă sau a le cunoaște cultura. Nimeni nu îi poate ierta pentru minciuna promovată timp îndelungat, sărăcia impusă că normă socială, imbecili promovați conducători pentru meritului de a fi cozi de topor. Mi-am scos năduful.
Felicitari!
Totusi, sa nu exageram: rusii nu sunt rusi!
Rusia este o creatie complicata, realizata de slavi si vikingi. Care a adaugat foarte multe populatii asiatice. Cu alte trasaturi distinctive. In cea mai mare parte, rusii sunt asiatici deznationalizati. Nu doar in Siberia. Vedeti Udmurtia, Komi, regiunile de pe Volga etc.
Nu putem vorbi de fenomenul rus, pentru ca nu exista.
S-a crezut ca URSS a rezolvat problema etnicilor diferiti. Cand s-au desprins, partile cele mai compacte, si-au dat seama ca nu e asa. Mai sunt parti in care elementul rus e minoritar. S-ar putea sa se desprinda, daca rusii continua prostiile cu U.
Asta tine doar de ei. Nimeni nu-i ataca. Dar daca sunt stapini abuzivi, vor pierde tot ce au cucerit prin forta in sute de ani.
Si aici e o mare gafa a lui Putin. Vrea sa redobindeasca teritorii peste noapte, castigate in campanii lungi si razboaie de zeci, sute de ani. Pe linga faptul ca nimeni nu-l doreste in teritoriile desprinse.
Oricum, Putin trebuie sa-si aminteasca de faptul elementar ca nu rusii au castigat marile batalii cuceritoare: au avut tot timpul ajutorul populatiilor asiatice si al cazacilor (dau doar doua exemple: cetatea Sibir a fost castigata de cazaci -de acolo numele de Siberia-, in 1941 Moscova a fost aparata de divizile siberiene). Ei erau elementul de soc. Ei castigau bataliile. Rusii veneau doar cu drapelul.
Poate ca ar trebui sa ne concentram mai mult pe greselile elitei ruse si sa lasam poporul (sau popoarele?) Rusiei in pace. Castiga o paine amara si putina, in conditii extrem de dure.
Elita in schimb………
Deficientele statului rus, pe care le-ati observat foarte bine, vin tocmai din diferenta dintre elita si mujic.
Raman la opinia mea: Rusia nu are o clasa de mijloc suficient de numeroasa si puternica. Iar cea care exista, cata exista, e legata (rudenii, interese) tot de elita. Nu este independenta. De aici probleme eterne ale Rusiei.
Dar mi-a pkacut postarea dvs.
Ma macina o intrebare. Cum de sunt la fel de primitivi de 1000 de ani. L-as numi primitivism atemporal.
Oameni buni… nu stie(nu cunoaste sau nu are-KNOWLEDGE).
Nu inseamnca ca e prost(inteligent).
Stie, sau A masurat IQ-ul cineva? O filmare, un live si inregistrarea?
Dovedit, nu? Demonstrat si matematic.
Concluziile marchizului de Custine sunt adevarate si azi. Rusia nu se poate desprinde de mentalitatile imperiale falimentare si de supunerea in fata dictaturii. Acest popor a cunoscut doar dictaturi oribile in toata istoria sa, a.i nu poate reactiona democratic, nu are deloc germenii democratiei si ai libertatii in structura sa sociala.
Prin respingerea Europei si a spiritului european, rusii se scufunda in obscurantismul si ceata mentala a Siberiei.
Chiar in Asia aproape toate tarile au adoptat principii economice occidentale, chiar si China partial, fiindca au vazut ca acestea functioneaza. La rusi insa economia e strangulata de lipsa de initiativa si de alocarile uriase pt armata si politie, o societate sub cizma dictaturii unde la orice opozitie te trezesti aruncat pe geam sau trimis in gulaguri de unde nu te mai intorci.
De aceea ditamai rusia cu resurse minerale enorme si cu cel mai mare teritoriu din lume, are o economie mai mica decat Italia (o tara cu o populatie de 2,5 ori mai mica)…
Rusii au avut mereu ca scop extinderea teritoriala si oprimarea altor popoare. Dupa cum spunea Molotov, comunismul a fost un vehicul pt extinderea teritoriala a URSS…
Cultura rusa? au avut cativa scriitori, muzicieni si oameni de stiinta mari, dar ei erau de fapt europeni in spirit. De altfel aproape toti au trait fie in sec 19, fie au emigrat din rusia in sec 20. Din pacate efectul lor asupra societatii ruse a fost nul. In plus, fiecare tara din Europa a avut mari oameni de cultura si stiinta.
Haideti sa fim seriosi!
E vorba de elita Rusiei, care lupta cu disperare pentru a-si mentine privilegile interne si internationale.
Stiti foarte bine (sau ar trebui sa stiti) ca o dictatura moderna e imposibil sau aproape imposibil de darimat din interior.
China a facut reforme pentru ca elita a acceptat. Deng i-a convins. Rusia nu a avut un Deng. Si oricum, reforma Chinei este diferita: a pastrat partidul unic ce a ordonat schimbarea. Rusii……..
@mongolul. Asa si, unde e contradictia cu ce am zis mai sus?! Sa fim seriosi, vorbesti sa te afli in treaba, nu e ca si cum rusii ar fi majoritar democrati si doar „elita” ii opreste.. Citeste istorie si vei vedea.
„Rusia nu a avut un Deng.”
A avut un Boris Yeltsin + un Yegor Gaidar + un Jeffrey Sachs(consiliere americana prezenta si in Polonia de atunci) si o „terapie de soc” imediat dupa 1990.
Astia trei, in schimb, nu prea au avut, de la inceputurile lor in context, suportul unor parti din proaspat fosta nomenclatura si din armata(posibil/probabil si din serviciile secrete), si nici al publicului dupa o vreme de la inceperea terapiei.
In contextul terapiei de soc financiar-economice aplicata atunci in Rusia, motto-ul lui Gaidar a fost:
ORICE este eficient dpdv economic, este justificat dpdv moral. :)
Ne place sa dam sentinte azi, despre fapte din trecut. Sau sa judecam trecutul cu normele de azi si, mai ales, stiind ce s-a intimplat de atunci pina azi.
Intre Custine si ziua de azi a trecut o revolutie bolsevica care a ras aproape tot din ce era inainte. CEKA si urmasii ei au ucis milioane de oameni sau au trimis in GULAG alte si alte milioane (vol 1 din Arhipelagul GULAG).
Despre o alta viziune cred ca merge si Sfinta Rusie de Alain Besançon. Nu spun ca e mai reala sau mai adevarata, ci ca e un alt punct de vedere. E interesant ca el in compara pe Custine cu Jules Verne, in sensul ca ambii oarecum vizionari in materie de viitor. (Jules Verne, submarinul si calatoria la Luna)