În noiembrie anul trecut am fost invitat să particip la primul forum al tinerilor lideri arabi şi europeni (1st Arab-European Young Leaders Forum) organizat Ministerul de Externe al Austriei şi susţinut financiar de Fundaţia BMW. În speranţa că voi mai reduce numărul de comentarii sarcastice, o zic din capul locului că nu mă cred tânăr lider european. Doar că CRPE a fost foarte activ în ultima perioadă organizând conferinţe curajoase la Bruxelles, de unde probabil şi invitația. Revenind la subiect a fost o experienţă de învăţare serioasă pentru mine. Erau acolo tineri activi şi educaţi din toată lumea arabă din Maroc până în Sultanatul Oman, din calmul pe atunci Egipt, instabilele Irak şi Palestina şi bogatul Golf.
A fost pentru prima dată când mi-am dat seama care este diferenţa dintre o uniune cum este Uniunea Europeană şi o ligă, cum este Liga Arabă. Într-o uniune statele se ajută, îşi dau fonduri (structurale şi felurite), se scot din crize cum a fost cazul cu Grecia, îşi coordonează politicile şi se monitorizează reciproc atunci când nu performează. Toate acestea într-un context competitiv temperat de interese comune.
Într-o ligă este ca la fotbal. Este ca în Liga Campionilor. Statele sunt mai mult în competiţie, unele încearcă să le domine permanent pe altele, nu se susţin suficient financiar iar coeziunea economică este foarte mică iar cea socială aproape inexistentă. Toate acestea într-o ligă în care nu se vorbesc 27 de limbi oficiale ci doar una singură care este a tuturor.
Revenind la forum, nu voi face altceva decât să vă împărtăşesc ce am observat şi voi încerca câteva generalizări:
Organizatorii încercau să vândă tinerilor arabi „modelul european”. Este evident că nu se poate vorbi de un „model arab” atâta timp cât nu s-a conturat unul. Aşa e viaţa: unii au mult petrol, alţii mai deloc. Unii sunt mai fundamentalişti, alţii mai laici. Unii au tendinţe de liberalizare şi democratizare alţii de islamizare. În contextul global, lumea arabă are nevoie de un model. Modernizarea se face de cele mai multe ori având ca referinţă modele. Doar să-ţi răspunzi singur la întrebarea „în ce fel de societate vreau să trăiesc?” nu este suficient. Trebuie să vezi cum alţii şi-au construit societăţile. Iar modelele funcţionează cel mai bine. Unele sunt mai aplicabile decât altele. Contextul cultural, deşi este un puternic factor de conservare sau modernizare, este el însuşi supus schimbării în timp.
Şi ce modele are la îndemână lumea arabă astăzi? Sunt câteva modele de succes la nivel mondial, că ne plac sau că nu ne plac: european, nord american şi asiatic. Rusia nu mai reprezintă un model nici măcar pentru foştii săi sateliţi, cum ar fi R. Moldova, iar ţări emergente precum India sau Brazilia mai au mult până să se dovedească rezistente în timp. Plus că se confruntă cu contradicţii cel puţin la fel de acute ca şi lumea arabă. Şi geografic şi cultural, lumea arabă mi se pare cel mai mult apropiată de lumea europeană. Uniunea Europeană este deja cel mai stabil şi constant donator în zonă. Iar ca părere pur subiectivă, tinerii lideri arabi cu care m-am intersectat la forumul de la Viena mi-au făcut o foarte mare impresie de familiaritate. Preocupări reformiste, de tip oengist, orientare către libertăţi şi drepturi. Semănau mai mult cu est-europenii şi mai cu seamă cu românii care aşteaptă ca UE să le bage în sac. Ce-i drept, erau şi unii cu care nu prea m-am intersectat, rude de dictatori sau veniţi cu voie de la establishment.
Tinerii arabi vroiau mai mult bani şi drepturi în UE decât să aplice modelul european. În principal discuţiile s-au axat pe două direcţii: (1) Drepturile arabilor în Uniune, în special că nu sunt integraţi şi se simt excluşi în Germania, Franţa, Olanda şi prin alte părţi prin care au format minorităţi care şi-au pus chiar reprezentanţi în consiliile locale ale oraşelor europene. Ascultând placa acesta nu m-am putut abţine şi am fost cârcotaş după ce un invitat – consilier local in Viena – se plângea că arabii nu sunt susţinuţi suficient să-şi găsească locuri de muncă în Germania. L-am întrebat public cât timp mi-ar lua mie, cetăţean european, să obţin cetăţenia în ţara lui de origine. Nu mi-a răspuns, dar probabil nu aş primi acea cetăţenie niciodată, presupunând că mi-aş dori-o. Aceasta în contextul în care se vorbea de modelul european care nu li se părea convingător. (2) Uniunea Europeană trebuie să aloce mai multe fonduri societăţii lumii arabe. Şi… Uniunea Europeană, deşi este cel mai mare donor este şi cel mai ineficient donor. Chestiune cu care sunt doar parţial de acord pentru că şi în statele din Liga Arabă există enorm de mulţi bani care nu sunt puşi la bătaie pentru îndeplinirea Obiectivelor Mileniului ale ONU. În timp ce unii îşi fac pârtii de schi în Mall-uri şi insule artificiale în Golf, alţii stau în case de chirpici şi nu au acces nici la surse de apă potabilă.
Oricât de stângist mi-ar părea până la urmă solidaritatea umană este aceea care face diferenţa între o uniune şi o ligă.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Onest si de bun simt, tre’ sa recunosc. Nu va dati mare specialist in zona (deja un lucru fabulos, m-am rait de cati „analisti”, „specialisti”, „geopoliticieni de studio”, care nu au calcat in viata lor pe acolo si-au dat cu parerea asupra lumii arabe in ultima luna, de cand cu valul de revolte).
Imi permit o mica sugestie, corectura, hai sa-i zicem asa. Cultural, lumea araba este apropiata de statele europene ortodoxe, cele care au in spate secole de dominatie otomana. In nici un caz nu e apropiata de modelul vest-european. Cel mult geografic. Nu e o opinie de mare specialist, ci de, hai sa-i spunem, „chior in tara orbilor”, in domeniul de fata.
Cam asta sugeram si eu printre randuri. Da, lumea araba este mai apropiata de lumea est-europeana decat de cea vest-europeana.
Citez:
„Într-o uniune statele se ajută, îşi dau fonduri (structurale şi felurite), se scot din crize cum a fost cazul cu Grecia, îşi coordonează politicile şi se monitorizează reciproc atunci când nu performează”
Asta e o imagine hiperidilica (!) despre uniunea europeana…
a) Statele Membre nu „isi dau fonduri structurale” – fondurile ale sunt tot din contributia lor, se formeaza un buget comun din care Statele Membre primesc portiuni, zica-se „dupa nevoi”, in realitate- dupa cu totul alte interese…
b) se scot din crize- adica se scot din crizele in care tot ea le-a bagat…Statele cu cele mai mari probleme sunt fix alea cu cea mai mare absorbtie, cauza fiind distorsionarea masiva a mecanismelor de piata….
c) „isi monitorizeaza politicile” – asta e asa, o vorba…
Povestea asta e exact ca vorba veche „afara e vopsit gardu” inauntru e leopardu””
Dedalus,
Nu-mi plac scoaterile din context. E usor sa scoti orice din context si sa interpretezi in fel si chip. Dupa comentariile inteligente pe care le faci pe aici (nu sunt sarcastic, chiar mi se par inteligente) cred ca ai capacitatea de a-ti da seama cand un autor folosete antiteza ca figura stilistica pentru a exprima ceva. Antiteza este folosita tocmai pentru a pune o idee in relief. Imaginea scoasa din context, da pare idilica. In context insa cred ca are sens. Expima o realitate politica, un constructie unica in Istorie. Un model in sine de urmat, chiar daca greu de reprodus.
Imi place ideea cu distorsiunea de piata. Dar acestea sunt aspecte de analiza de finete macroeconomica pe care nici multi decidenti de la Bruxelles nu le inteleg. La nivel politic, ce spun eu cred ca este corect.
Da, isi monitorizeaza politicile. Faptul ca au mijloace limitate de inteventie, mai ales pe timp de criza, nu inseamna ca nu reprezinta si cel mai bun model de coordonare interstatala din istorie. Asa… cu relele inerente birocratiei.
Povestea asta este relevanta si in plus este pe frecventa cititorului est-european. Probabil este cel mai bun punct de sprijin pe care l-am intalnit pana acum pentru a intelege mentalitatea araba contemporana.
As mai dori totusi sa aflu niste lamuriri despre modelul „Liga Campionilor”.
execelent articol, a fost o lectura placuta.
dupa parerea mea mai era suficient loc de carcoteala, la capitolul „Tinerii arabi vroiau mai mult bani şi drepturi în UE”, intrebarea naturala ar fi fost: cati bani si cate drepturi primesc minoritatile crestine din tarile arabe? (asta in cazul fericit in care este permisa practicarea religiei crestine!)
multiculturalismul a fost / este o aberatie, nu poti creste cocotieri in padurile suedeze.
tot asa, consider ca nu ai dreptul moral sa ceri atunci cand nu oferi, nu poti pretinde sa construiesti moschei atunci cand nu permiti construirea unei biserici crestine.
asa cum razboaiele de astazi devin asimetrice, tot asa pretentiile musulmanilor sunt asimetrice, deoarece pretentii au un individ (sau o comunitate), pe cand interdictiile impotriva crestinilor le impun (unele) statele musulmane.
astfel, musulmanii din europa se bucura din plin de drepturi, pe cand crestinii din satele musulmane au parte de ostracizari si atacuri criminale, fiind prea putin sau deloc aparati de stat.
astfel, spre deosebire de evul mediu, pentru islamizarea europei statele musulmane nici macar nu mai trebuie sa poarte razboaie costisitoare, cu rezultate incerte.
tot ceea ce trebuie sa faca e sa-si trimita oamenii in mod pasnic, ca imigranti.
acestia isi vor pastra religia, vor trai in comunitati inchide, nu se vor integra in societate, scopul principal fiind de a se inmulti intr-un ritm cat mai mare, caci cheltuielile cu asistenta sociala, educatia, locuintele si moscheile vor fi oricum suportate de crestinii cei speriati sa nu fie acuzati de intoleranta, rasism de catre alti crestini.
astfel, in decurs de un secol, poate doua, musulmanii ne vor cuceri pasnic, folosindu-ne de legile noastre si de banii nostri.
Multumesc pentru aprecieri.
Cand am scris articolul n-am spus chiar tot ca sa nu fie prea lung. Ma gandeam sa scriu si partea a doua. Am fost insa descurajat de numarul mic de accesari si n-am mai continuat. Cred ca lumea este saturata de subiecte si informatii din Orientul Mijlociu.
Domnule Ciucu,
Cred ca aveti dreptate in ce priveste saturatia cu stiri despre tarile arabe. Ceea ce propuneti dumneavoastra insa, este o abordare mai molcoma, care probabil este mai adecvata unei anumite categorii de cititori. Asa ca eu v-as propune ca, in limita timpului disponibil, daca numarul de cititori nu este o problema, sa scrieti si partea a doua, macar ca sa aveti satisfactia lucrului implinit. Eu unul as fi incantat sa o citesc. Oricum sunt cam satul de stiri 24/7, as mai prefera si ceva experienta vicarianta de calitate :)