miercuri, aprilie 29, 2026

Câteva observații cu privire la calcularea ratelor de creștere a Produsului Intern Brut (PIB)

Publicarea datelor statistice referitoare la ratele de creștere ale PIB este privită, de fiecare dată, cu mare interes de comunitatea economiștilor și de mediul politic. Informațiile incluse în comunicatul de presă privind PIB – date semnal sunt sumare, rezumându-se la prezentarea ratelor de creștere trimestriale și anuale, calculate pe baza datelor brute și a celor ajustate sezonier.

La începutul lunii martie vor fi prezentate informații suplimentare privind evoluția mediului economic din România, comunicatul de presă incluzând, pe lângă ratele de creștere ale PIB, și indicatori specifici la nivelul sectoarelor de activitate.

Întrucât activitatea economică din România este puternic influențată de sezonalitate, ratele de creștere trimestriale (QoQ) sunt calculate, în mod firesc, numai pe seria de date ajustată sezonier, respectiv pe baza datelor corectate cu efectul de sezonalitate. În același timp, pentru a avea o imagine cât mai fidelă asupra dinamicii economiei, folosind datele trimestriale brute, exprimate în prețuri comparabile, se calculează ratele de creștere anuală (YoY).

Calcularea ratelor de creștere trimestrială ale PIB, utilizând datele brute, reprezintă o activitate laborioasă, care are la bază munca zilnică a statisticienilor pentru colectarea datelor de la agenți economici, instituții și gospodării. Pe baza acestor informații, INS publică lunar comunicate de presă privind dinamica sectoarelor de activitate. În mod practic, aceste informații statistice stau la baza calculării ratelor de creștere a PIB ce sunt prezentate prin comunicatele de presă.

Pentru obținerea ratelor de creștere trimestriale folosind seria de date ajustate sezonier se recurge la utilizarea JDemetra+. Acesta este un pachet software dedicat analizei seriilor de timp, recomandat oficial pentru ajustarea sezoniera a seriilor de date in cadrul Sistemului Statistic European (Nota 263874 a Comisiei Europene si a Bancii Centrale Europene). JDemera+ este disponibil în întregime pe Github https://github.com/jdemetra

În cazul seriei ajustate sezonier, utilizând datele trimestriale din perioada anterioară și prin includerea datelor aferente trimestrului IV 2025, cu respectarea practicilor europene și prin utilizarea aplicației JDemetra+, se calculează ratele de creștere trimestriale (QoQ).

Acestea au fost publicate de INS prin comunicatul de presă nr. 37 din 13 februarie 2026 și au fost reluate, câteva ore mai târziu, de Eurostat, tot printr-un comunicat de presă. ([namq_10_gdp] Gross domestic product (GDP) and main components (output, expenditure and income)). În ambele cazuri, comunicarea se realizează conform unui calendar stabilit pentru anul în curs, încă din anul 2025.

Trebuie făcută mențiunea că Eurostat publică datele calculate și transmise de institutele naționale de statistică din fiecare stat membru, acestea nefiind rezultate din calcule proprii ale Eurostat. De asemenea, în comunicatul Eurostat sunt prezentate numai ratele de creștere calculate pe seria ajustată sezonier, însă fiecare institut național de statistică poate include, în propriul comunicat, și alte informații referitoare la evoluția PIB.

În cazul indicatorilor PIB calculați pe baza datelor brute, efortul și dificultatea majoră se regăsesc în etapa de colectare și agregare a datelor primare, activitate realizată de statisticieni pe tot parcursul unui trimestru.

În cazul seriei ajustate sezonier, dificultatea principală este legată de înțelegerea modelului de ajustare, a procesului metodologic și, mai ales, de interpretarea ratelor de creștere obținute, în special în contextul unei economii afectate, la nivelul celor patru trimestre, de factori sezonieri.

Atât statistica, cât și economia, în general, se fundamentează pe metode statistico-matematice, iar indicatorii determinați nu reprezintă o simplă agregare a datelor primare. La baza calculării ratelor trimestriale pe seria ajustată sezonier (QoQ) se află modelul de ajustare TRAMO-SEATS, implementat în aplicația JDemetra+. Acesta are o fundamentare teoretică solidă în domeniul statisticii matematice (pentru detalii suplimentare poate fi consultată documentația metodologică Eurostat Handbook on Seasonal Adjustment – Products Manuals and Guidelines – Eurostat). Procesul de ajustare sezonieră respectă reguli clare, atât în etapa de calculare a ratelor, cât și în cea de prezentare a rezultatelor prin comunicatele de presă. Toate aceste detalii metodologice sunt prevăzute în documentele elaborate de Eurostat sau de Organizația Națiunilor Unite (Microsoft Word – Practical Guide to Seasonal Adjustment_final_web.doc).

În practică, dificultatea nu este legată de aplicarea propriu-zisă a metodei, ci de interpretarea rezultatelor obținute prin desezonalizarea unei serii de timp. Problema devine mai delicată atunci când, în cadrul seriei, sunt introduse date noi, iar procedura TRAMO-SEATS conduce la revizuirea valorilor anterioare, prin reîncadrarea acestora într-un alt comportament statistic al seriei.

Pentru o înțelegere obiectivă a acestei problematici, prezentăm recomandarea Fondului Monetar Internațional: “Estimările ciclului de trend pentru cele mai recente părți ale seriei trebuie interpretate cu prudență, deoarece acestea pot fi supuse unor revizuiri semnificative. Valorile aberante pot fi una dintre cauzele revizuirilor semnificative ale estimărilor punctului final al ciclului de trend, deoarece de obicei nu este posibil să se distingă o valoare aberantă de o schimbare în ciclul de trend subiacent pe baza unei singure observații. În general, sunt necesare mai multe observații pentru a verifica dacă modificările se datorează schimbărilor în ciclu sau ar trebui să facă parte din componenta neregulată …. Prin urmare, atunci când apare un punct de întoarcere la sfârșitul curent al seriei, nu este posibil să se discernă dacă este o schimbare a trendului, astfel încât estimarea inițială este cel mai probabil să facă ca acesta să persiste în funcție de trendul anterior. Numai după un decalaj de mai multe observații poate fi observată schimbarea în trend” (Quarterly National Accounts Manual; Seasonal Adjustment – pagina 146).

În aceste condiții, utilizând metoda TRAMO-SEATS, nu se poate realiza o „coafare” a datelor din trecut, întrucât seria ajustată sezonier și ratele de creștere sunt generate automat, pe baza algoritmului implementat în aplicația JDemetra+. Statisticianul nu poate interveni punctual asupra valorilor rezultate în urma aplicării procedurii de ajustare, cu atât mai mult cu cât datele obținute prin rularea aplicației, împreună cu specificațiile tehnice aferente, sunt transmise către Eurostat.

În concluzie, revizuirile apărute la nivelul unor trimestre din anii anteriori (în speță, anul 2024) reprezintă un efect tehnic al procesului de ajustare sezonieră și nu implică modificarea valorilor brute ale PIB aferente perioadelor respective. Se recomandă interpretarea corectă a ratelor de creștere pentru seria desezonalizată recalculate pentru anul 2024, nu rupte din context, ci în raport cu cele calculate pentru întreaga serie. În plus, pentru evaluarea corectă a dinamicii economiei este indicată folosirea ambelor categorii de rate de creștere, calculate, atât pentru seria desezonalizată, cât și pentru seria brută.

Astfel de revizuiri, precum cele prezentate în comunicat, pot fi identificate și în comunicatele de presă ale altor state membre. Ele pot fi observate prin analiza comunicatelor publicate de Eurostat.

Într-o lucrare publicată în 2025 („Analysis of Seasonality in Macroeconomic Time Series”, capitol în volumul On the 35th Anniversary of the Macro-Modelling Seminar, Editura Economică, 2025), utilizând datele publicate de Eurostat pentru țările europene, au fost calculate și analizate discrepanțele dintre ratele de creștere ale PIB pentru un anumit trimestru, publicate la momentul inițial, și valorile revizuite ulterior, după includerea datelor aferente unui alt trimestru.

În luna iunie 2021, ca urmare a estimării PIB pentru trimestrul II 2021 (2021Q2), au fost revizuite și publicate, printre altele, și ratele de creștere aferente trimestrului I 2021 (2021Q1).

Discrepanțele dintre cele două estimări ale ratei de creștere pentru 2021Q1, la cele două momente de referință (iunie, respectiv septembrie 2021), pentru țările pentru care Eurostat publică aceste valori prin comunicate de presă, sunt prezentate în graficul din figura 5.

 Rezultatele obținute arată că aceste discrepanțe sunt situate în intervalul -1,9 puncte procentuale (pp), valoare consemnată în cazul Islandei, și 0,9 pp, valoare estimată în cazul Estoniei. Un număr de 7 țări au menținut estimările inițiale, în timp ce celelalte au revizuit, în sens pozitiv sau negativ, ratele de creștere.

În acest sens, pot fi menționate câteva exemple: Olanda și Germania și-au revizuit ratele prin diminuarea acestora (Olanda de la -0,5% la -0,8%, iar Germania de la -1,8% la -2,0%); Franța a revizuit rata prin trecerea de la o valoare negativă de -0,1% la 0%, iar Finlanda a înregistrat o ameliorare, prin revizuirea ratei de la -0,1% la 0,1%.

Discrepanțele cele mai mari au fost consemnate în cazul Islandei (inițial rata de creștere a fost de -5,2%, ulterior revizuită la -3,3%), al Austriei (de la -1,1% la -0,2%) și al Estoniei (de la 4,8% la 3,9%).

În cazul României, valoarea inițială de 2,8% a fost revizuită la 2,5%. Revizuirea în cazul României se situează în zona mediană a revizuirilor înregistrate la nivelul țărilor din Uniunea Europeană.

Figura 1. Discrepanța dintre prima și a doua estimare a ratei de creștere din 2021Q1

Evaluarea separată a realității economice exclusiv pe baza datelor ajustate sezonier nu permite conturarea completă a evoluției economiei naționale, în special în cazul unei economii puternic influențate de factori sezonieri. În acest context, ratele de creștere anuale, la nivel trimestrial sau anual, calculate pe baza seriei brute pentru perioada 2024–2025 pot evidenția anumite particularități ale dinamicii economice din această etapă.

Această controversă legată de datele publicate prin comunicatul de presă nr. 37 din 13 februarie 2026 are loc la câteva luni după ce România, prin statistica oficială, a devenit membră în Grupul pentru Statistică și Guvernanță Statistică al OCDE și la începutul anului în care România este, pentru a doua oară în decurs de 10 ani, membră în Comisia de Statistică a ONU, pentru următorii 4 ani.

Statul român trebuie să sprijine dezvoltarea statisticii oficiale, întrucât aceasta reprezintă unul dintre pilonii fundamentali ai democrației. Din păcate, profesia de statistician în sectorul public devine tot mai puțin atractivă pentru tinerii absolvenți de studii superioare, în condițiile în care nivelul salarial al statisticienilor se situează printre cele mai scăzute din administrația publică. Pregătirea unui statistician impune cunoștiințe complexe și aprofundate de matematică, informatică, economie etc., poziția de statistician fiind mult căutată în

Situația este cu atât mai paradoxală cu cât INS produce indicatori fundamentali pentru România, iar mesajele transmise la nivel internațional prin date statistice au un impact semnificativ în mediul de afaceri și în sfera decizională.

Contradicția devine și mai evidentă dacă avem în vedere faptul că, în ultimii doi ani, prin organizarea Olimpiadei naționale de statistică, un număr foarte mare de elevi au participat la această competiție. Mai mult, o echipă de elevi de la un liceu din București s-a clasat pe locul al IV-lea la nivel european.

Distribuie acest articol

2 COMENTARII

  1. Este binevenită această punere la punct a semianalfabetului funcțional Ciolacu. Aviz și altor „analiști” economici ideologizați!

  2. Anul trecut, adică 2025 românii au plătit trei miliarde de euro dobânzi. Dacă nu mă înșel, dintre țările Uniunii, noi românii ne împrumutăm cel mai scump la nivel de țări. Cum să vede clar de un an că suntem incapabili să ne reducem deficitul și găurile, pesemne ne vom împrumuta și mai scump.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Tudorel Andrei
Tudorel Andrei
Tudorel Andrei este licențiat în economie și matematică, profesor universitar la Academia de Studii Economice din Bucuresti. Are un doctorat în economie și s-a specializat în aplicarea metodelor cantitative în studiul fenomenelor din economie urmând cursurile de studii aprofundate în econometrie și economie matematică la Universitatea de Stiinte Sociale din Toulouse/ Franta. Membru corespondent al Academiei Române. Începând cu 18 ianuarie 2013 este președintele Institutului National de Statistica. Tudorel Andrei este membru al Comitetului Sistemului Statistic European. Pe perioada exercitării mandatului României de membru al Comisiei de Statistica- ONU (2016-2019), Tudorel Andrei a ocupat poziția de vicepreședinte în cadrul Biroului Comisiei de Statistica ONU al sesiunilor plenare din 2018 și 2019. În semestrul 1 al anului 2019, Tudorel Andrei a fost președintele Grupului de lucru Statistica al Consiliului Uniunii Europene în contextul exercitării de către România a Președinției rotative a Consiliului UE și membru al Grupului de Parteneriat al Sistemului Statistic European (2018-2019).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

anunt

Institutul de Istorie a Religiilor al Academiei Române și Societatea română pentru Istoria Religiilor organizează la București, în perioada 20-25 septembrie 2026, Congresul mondial al disciplinei.

Tema generală a Congresului – Religions 360° – va reuni sute de savanți din șase continente, care vor prezenta cercetările actuale desfășurate în toate centrele semnificative ale discipline la nivel global – vezi mai multe

Carti noi

Despre alegere şi discreţia binelui

Despre alegere şi discreţia binelui

„Vorbim tot mai mult despre viață în termeni de optimizare și eficiență; nu ne mai atrage atenția decât ceea ce ni se pare convenabil. Aderența la un mesaj de credință, imaginat doar ca poliță de asigurare, va mai putea oare să ne sugereze marile întrebări ale ființei și să ne ferească de ratare? Ar mai putea perplexitățile credinciosului de la noi să intre în dialog cu mirările lumii, astfel încât să nu lase impresia negocierii sale cu fatalitatea? Mai putem aspira la luciditate sub influența unui mod contorsionat de a concepe tradiția?“ — MIHAI FRĂŢILĂ - vezi mai mult

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro