Ce voi scrie în continuare nu o să placă multora. Va părea inacceptabil. Va provoca, poate, reacții în mediul academic și de cercetare care, de regulă, e greoi și (sau) ineficient în a reacționa. Totuși, aș vrea să vedem împreună dacă nu cumva putem adopta o poziție justă într-o chestiune foarte sensibilă: frauda, înșelăciunea, furtul din mediul academic și de cercetare.
Am început să cunosc această dark side of the moon care este devierea de la normele și regulile academice din 2012 când am condus Comisia de etică a Universității din București până în 2016. Ca student, fusesem instruit de profii noștri de la Filologia bucureșteană în legătură cu corectitudinea, onestitatea cercetării (chiar dacă aveam, ca student, să descoper întâmplător plagiatul unui renumit prof de atunci). Deci pentru mine și generația mea, poate și după noi, acestea erau chestiuni asimilate, erau normalitatea: să dai credit prin note de subsol, citare exactă, atribuire exactă autorilor care te-au inspirat și care, apoi, se regăseau în bibliografia corectă de la finalul lucrărilor noastre. În 2017 am înființat Centrul de integritate al Universității din București (CARFIA) iar în anul următor am devenit membru al Biroului Institutului de Cercetare a Fraudei și Plagiatului Academic de la Geneva (IRAFPA) unde am deschis linii noi de acțiune, de gândire, de conceptualizare în ce privește o mișcare și un domeniu ce s-ar putea naște: Științele Integrității. Mă opresc aici. Vreau numai să vă asigur că, de multe ori, știu ce înseamnă ca o universitate să devină vulnerabilă, în principal prin două acțiuni malefice: plagiatul (împreună cu fabricarea și/sau manipularea de date, furtul de baze de date, trucarea CV-ului academic) și abuzul și hărțuirea sexuală. Ca și în alte câteva țări, mediul academic din România le cunoaște. Iar modul în care atât Universitatea cât și Justiția le tratează e, adesea, imperfect, uneori jenant, oricum nesatisfăcător. Deși unii pași semnificativi au fost făcuți pentru a aduce lucrurile pe calea cea dreaptă.
La angajare, oricui i se cere cazierul. Trebuie să-l obții tu. În alte țări, angajatorul contactează direct Poliția și obține informația înainte de angajare. La angajare în universitate, însă, poate puțini știu, se cere un document emis în baza Legii nr. 118 din 20 iunie 2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor. Asta ca urmare atât a efortuilor unor ONG-uri care au semnalat derapaje ale unor cadre didactice (hărțuire sexuală), dar și al unor investigații jurnalistice care au documentat în mod decis astfel de situații. Cu alte cuvinte, legea obligă să faci dovada că nu ești în acel Registru, fapt care, până la acel moment, garantează că nu ai deviat de la un comportament adecvat prevăzut de Carta și Codul de etică al universității ori de Legea Educației (mai nou a Învățământului superior). Dacă însă ești dovedit ca plagiator sau autor al altor tipuri de fraudă în mediul academic, tu poți „rezolva” problema în mai multe feluri: din câte știu, culpabilul își pierde urma, transferându-se sau plecând la o altă universitate, laborator etc. Rar este concediat (în funcția și de prevederile contractului de muncă). Dar cei care urmează să te angajeze, nu știu că ai comis acele fapte. Și-ți dau credit, acces la granturi și, astfel angajat, o iei de la început! S-a întâmplat (vorbesc căci știu), se va mai întâmpla. Nu există un Registru Național privind frauda academică. Singurul instrument existent, o bază de date a suspiciunilor de plagiat este plagiat.ro (Indexul suspiciunilor de opere plagiate în România), platformă creată de prof. Dorin isoc și grupul GRAUR . Deși nu e adusă la zi, se poate observa că extrem de puține titluri de doctor au fost retrase în ani. Comisiile de etică ale universităților românești expun, în mod diferit, cazurile de plagiat și soluționarea lor, cu cât mai puține detalii și fără o finalitate : dacă au constatat plagiatul și universitatea a făcut propunerea de retragere a titlului de doctor, nu știm dacă finalmente acel titlu a fost retras. Turbulențele legii privind existența și funcționarea CNATDCU au contribuit – nu odată cu bună-știință – la „ceața” pogorâtă asupra chestiunii plagiatului doctoral și a răspunderilor, a responsabilităților finale ale diverselor instituții și structuri academice. Deși au trecut peste trei ani de la ordinul de ministru prin care universităților le-au fost alocate milioane de lei pentru a crea o nouă structură internă (Birou, Serviciu) pentru a trece în digital tezele de doctorat și a le verifica de plagiat, nimeni nu știe care este stadiul acestei operațiuni, prost gândită, fără o metodologie clară privind alocarea resurselor umane și financiare și prevedere a consecințelor.
Finalizarea unui caz de plagiat sau de hărțuire sexuală în universități cere personal calificat. Universitățile aproape nu investesc în așa ceva. Ele nu evaluează consecințele unui plagiat care afectează victimele plagiatului, instituția, revista/editura care (dacă acceptă) e obligată să retragă din circulație lucrarea cu plagiat, încrederea în demersul științific corect. Un caz real, unul între altele pe care le cunosc, arată astfel: este sesizat un plagiat în teza de doctorat și în cartea care i-a urmat, Comisia de etică a universității, cu dificultate, și la o anume insistență venită și din partea unor autori străini (cei plagiați), demarează analiza sesizării și, finalmente, conchide că a fost comis un plagiat de mari dimensiuni și uzând de tehnici diferite, și recomandă retragerea titlului de doctor. Decizia apare și pe site-ul structurii de cercetare a acelei universități unde persoana care a plagiat era membră, avea un grant contractat cu universitatea. Universitatea validează decizia și înaintează la minister propunerea de retragere a titlului. Asta era acum trei ani. Prima măsură: editura acelei universități retrage cartea cu plagiatul pe care o publicase. Mai departe? Nimic. Persoana plagiatoare pleacă de la acea universitate, iar pe site-ul acesteia rămâne în continuare profilul de cercetător iar decizia Comisiei de etică pur și simplu a dispărut! O albire clasică, rușinoasă. Dar, surprise: persoana plagiatoare iese din sfera românească și o regăsim la o altă universitate, accesând un grant și etc… Cei de acolo, de fapt, nu știu cine este. Dar dacă știu, asta e complicitate și …favorizarea infractorului. Între-un caz de hărțuire sexuală, dovedit de Comsiai de etică, prădătorul a acționat rapid, și-a dat demisia și…a dispărut. Dar el avea un contract în derulare cu o universitate din altă țară. S-a comunicat acelei universități cu cine au de-a face și reacția a fost rapidă prin încetarea contractului. Uneori, nu știi cu cine ești coleg. sau dacă ai bănuieli, nu le comunici și, astfel, ajungem la: „dar se știa asta în facultate”. Se știa, dar nu se acționa. Cariere de zeci de ani au fost făcute prin plagiat serial, prin hărțuirea celor care semnalau plagiatul, blocarea dezvoltării carierei universitare sau de cercetare. Unele victime au clacat: spitalizări repetate sau decizia dureroasă de a începe alt drum.
Ce vreau să spun e că dovedirea unui plagiat sau a unui act de hărțuire sexuală este consumatoare de efort specializat, se întinde în ani, iar universitățile și Comisiile lor de etică sunt supuse unui adevărat test etic. Câte l-au trecut? Apoi, cei acuzați de plagiat și de hărțuire sexuală devin, aproape fără excepție, agresivi și hărțuiesc, amenință, angajează avocați etc. și aruncă asupra universităților un discredit greu. Dacă acestea reușesc, finalmente, să scape de astfel de „colegi”, ei/ele își vor găsi altă pășune academică unde apar puri, inocenți: căci cei care le vor da credit acolo nu știu cu cine au de-a face. Iar universitățile care au finalizat procedurile de dovedire a faptelor, nu au niciun interes să …bată toba. Dacă pot, șterg urmele.
Desigur, se poate obiecta: sunt puține cazuri, totuși…Ca și la plagiat („e numai 3, 5, 1o%”, adică…puțin), nu e vorba de număr, de dimensiune, ci de faptă ca atare. Un plagiator, un ghărțuitor e un măr otrăvit: poluează o comunitate care îl acceptase. În mod normal, comunitățile academice, de cercetare ar trebui să aibă acces la o bază de date europeană de profil, astfel încât să evite erori ce vor avea costuri mari angajând un plagiator de la București sau de la Paris. Îmi dau seama că, legal, asta pune probleme serioase privind drepturile persoanei. Dar nu insurmontabile. Am inițiat (la CARFIA) sau am contribuit (la IRAFPA) la efortul de a face compatibile normele academice cu cele juridice. Căci adesea, ce considera o Comisie de etică drept furt (plagiat, adică), legea nu-l recunoaște ca atare. Iar apelul frecvent la argumentul „la vremea aceea nu era în lege asta cu ghilimelele”, devine în timp tot mai infantil. Despre ghilimele înveți din școală, nu ajungi la doctorat prefăcându-te că nu știi ce-i aia.
Mult din cele de mai sus reprezintă preocupări de mai lungă sau mai scurtă durată și în alte țări. La ele se adaugă și îngrijorările privind folosirea extensivă a IA, nu întotdeauna în mod corect. Dar e pregătită universitatea să facă față noii lumi care s-a deschis odată cu folosirea algoritmilor, a LLM-urilor? Deocamdată, constat că numărul analizelor, comunicărilor științifice, cărților pe aceste teme e în creștere: dar când te uiți la ce fac universitățile în această privință îți dai seama de decalaj. Tehnologiile se „mișcă” mult mai rapid decât legislația. Ca să faci față trebuie, probabil, să schimbi radical modul de transmitere a Cunoașterii, de evaluare a studenților, de integrare, sub steagul interdisciplinarității, a unor discipline diferite. Notarea de la 1 la 10 și-a dovedit limpede inadecvarea la lumea noastră de azi. Care e diferența între nota 3 și nota 6? Sau atâtea puncte, atâtea credite? Uneori, e ca și cu „punctul” de pensie: el e mic, dar dorința e să fie cât mai mare.
În toamnă, voi relua cursul de Etică și Integritate Academică (EIA). Mă întreb de pe acum, deși îl fac de ani de zile, l-am mai schimbat, desigur : cum să-l încep? Trâind toți într-o societate unde vertebra etică este total decalcifiată iar valorile morale par să fie vetuste podoabe retorice ale unui discurs desuet, a angaja cu studenții o discuție pe teme de EIA pare riscant. Pentru că trebuie să conving că merită să reușești prin merite proprii, printr-un comportament normal. În România sau în alte țări unde vor voi să ajungă.
Articol apărut pe blogul autorului.
Eh, vedeti sa nu faceti ordine!
Mai toti profii universitari, asistenti, cercetatori si alte grupe de ganditori au cate un schelet in dulap. Fie a plagiat, fie a acoperit un plagiator.
Mai mult: plagiatul se judeca in instantele noastre doar daca victima plagiatului depune plingere. In cazul celor plagiati, care au decedat cine depune plingere?
Mai mult, bisericutele de cercetatori care se formeaza dupa afinitiati, echipe doctorale sau dupa seful din serviciu secret comun; si… se ataca intre ele, utilizind tot felul de mijloace neprincipiale. Mai rau ca in epoca de piatra. Cum fac mahalagioaicele la piata. A… scuze, invelind atacurile in fraze frumoase, elegante si corecte gramatical.
Pina una alta, cred ca sunt cam multe universitati de stat si organele competente acrediteaza cam multe universitati private. Nu au cadrul necesar functionarii (profesori de top -si- incoruptibili, spatiu, laboratoare/biblioteci etc). Mai ales universitati private care ofera doctorate.
Dar definiti intii plagiatul:
1. plagiatul de gradul I este reprezentat de preluarea unui text fara ghilimele si trimiterea necesara;
2. plagiatul de gradul doi este reprezentat de preluarea unei idei, schimbind cuvintele din textul original, fara trimiterea necersara;
La noi se acuza -daca se acuza- plagiatul de grad I. De grad II nici nu se stie. Ideea este ca si paternitatea ideilor este protejata. Ce sa mai vorbim de securisti si securiste care fura ideile unora si le trec in fieful intelectual al altora. Fara a reveni cu dezmintiri oficiale, scrise in articole stiintifice. Sau se publica descoperiri, fara a spune cine le-a facut.
O nebunie intreaga, orchestrata de fostele servicii secrete comuniste, continuata de noile servicii „democrate”.
Si imi pare rau sa o spun, femeile cercetator sunt mai inselatoare decat barbatii.
Deja trebuie sa folosim trecutul. S-a terminat cu „Romania… tara barbatilor”. Si nu stiu de ce, dar Romania femeilor -progresistilor- nu merge deloc bine! Si va mirati de ce nemultumirile se aduna la AUR &comp… (Stati linistiti, nu sunt cu AUR; sunt taranist; dar cum suntem bocati la mantinela…..)
Chiar asa, in toate domeniile?
Bagă o statistică, verificabilă, ref la femei și bărbați.
De care țărănist? Că unii erau pe bune, alții de ai lu Iliescu
Subiectul e destul de sensibil. Din nefericire, frauda academica este mult mai raspandita decat pare la prima vedere si depaseste cu mult clasicul plagiat(aproape nevinovat in raport cu alte practici). Cateva sugestii:
1. Considerati proportia ocupata de domeniile de cercetare in totalul literaturii stiintifice. Luati in considerare atat procentul cat si impactul.
2. Vorbiti putin despre cum structura sistemului educational(foame de h-index, granturi bazate pe criterii cantitative, etc) indeamna la frauda.
3. Plasati Romania in context (Scimago, etc…)
4. Abordati subiectul „citation rings”
5. Bineinteles, subiectul AI ar trebui sa fie la loc de cinste.
Studentilor ar trebui sa le vorbiti despre lucruri concrete, cu exemple concrete(care, slava domnului, abunda). Subiectul plagiatelor nu mai e interesant pentru astia mici, trecuti printr-un sistem educational care permite preluarea de texte de pe siteuri si prezentarea lor drept teme.
Acum vreo 20 de ani, era en vogue referate.ro
„Cazierul” academic. O discutie mai mult decat necesara, cruciala as zice, pentru evolutia viitoare a mediului academic si al cercetarii stiintifice in Romania, in sensul cresterii increderii in modul cum se obtin grade academice si doctorate !!
Am avut un coleg in cercetare care a afirmat ca doctoratul sau l-a costat ,citez,un butoi cu vin…trageti de aici concluziile care se cuvin !
Sau o damigeana cu pălincă
Ce pompos sună: Etică și Integritate Academică! După care autorul pune în discuție existența „valorile morale”, care nu se mai știe care sunt. Adică „valorile morale” clasice(ălea vechi de mii de ani) s-au relativizat așa de mult că nici nu mai există (…). Deci, trebuie valori noi, dar care or fi ălea? Că nimeni nu spune ce e rău și ce e bine în privința „valorilor” contemporane. Ar fi distractiv dar din nenorocire este foarte periculos. Vorba lui Nea Iancu, „o societatea fără prințipuri carevasăzică…nu există”….
Orice companie / instituție are un departament de HR care verifică candidatul înainte de angajare. Exista verificări ale actelor depuse (CV și Scrisoare de Intenție), exista verificări ale postărilor online, exista verificări prin colegii de la locurile de munca anterioare (care apar în CV)
Nu exista că „nu i se cunoaște istoricul academic”. Exista doar „i se tolerează istoricul academic”, cu buna știință.
Curs de Etică și Integritate Academică (EIA),se tine pentru cine? Cand se retrag zeci de lucrari anual din revistele Nature si Science,pentru ca datele au fost fabricate, si asta unde? in mari universitati care sunt in top in orice clasament? Cand sub anonimatul evaluatorilor se spun minciuni manate de invidie,rautate, prostie in rapoartele lor ,numai si numai ca o lucrare sa fie respinsa sau un proiect sa fie respins, ca rivilalii sa nu primeasca finantare. Sunt in colectivul de editori de la cateva reviste mari,celebre din domeniul meu de activitate. Aici am vazut cum autori cu idei foarte bune , erau minimalizati ,li se repingeau lucraile stiintifice valoroase din invidie si rautate ,cat am putut am salvat pe mai multi ca lucrari scrise cu truda si talent sa nu fie aruncate la cos. La Bruxelles am salvat proiecte valoroase aruncate la gunoi de niste „experti” alesi pe criterii de reprezentare de tari, sex, gen, ong-uri,si in ultimul rand pe criteriul expertizei in domeniul stiintifc al proiectelor pe care le evaluau.
Asta e lumea reala, si nu Romania este tara unde etica si integritatea academica sunt cel mai des incalcate. E o chestiune amplificata de presa,de universitati de mana a doua si a treia ca academia de politie sau academia sri unde se copia din greu la doctorate.Cativa profesori naivi care cred ca un cazier ar rezolva vreo problema. Nu va rezolva nici una.
PS Din Stanford, CA, cu drag pentru cei de acasa pe care ipocritii atleti ai austeritatii ii va scoate in strada.
Solidar cu profesorii,cercertatorii,elevii si studentii Romaniei care au ajuns bataia de joc ai Guvernului. Ei au produs deficitul bugetar sau corupetele PSD si PNL zise partide europene?
Edward Behr O America infricosatoare si cautati si interviul lui Andrei Serban. Nu de pe acolo vine politica corecta si angajarea pe baza de sex, religie, gen, culoare si abia la final daca mai incape competenta?
Se fuge dupa granturi, finantare, iar rezultatele sunt umflate cu pompa. Ni se servesc atitea informatii si adevaruri incit nu avem timp sa rumegam ce ni s-a servit ieri, ca azi e altceva, si mai si.
Iar acum ii dam zor ci IA sau AI, ca chiar nu vom mai intelege nimic.
O America infricosatoare? Desigur,dar e mult exagerat. Procedura e simpla : se iau niste cazuri particulare,se amplifica prin presa si internet, articole,carti, se generalizeaza,si ajungem la concluzii gresite.Prof. Cranganu are aproape in fiecare articol publicat pe Contributors multiple exemple de acest gen si are 300 articole scrise aici.
America nu e infricosatoare, nici vorba. E insa o tara a competitiei acerbe,si e unul din motivele majore pentru care US este cea mai mare putere militara si economica din lume de un secol incoace ,in timp ce UE este cate ceva din amandoua.
Cat despre mediul academic nimeni nu ajunge fara competente foarte mari sa fie prof .univ la o mare universitate , fara sa fie o personalitate stiintifica. La cele mai mici,mai mititele ,da se mai poate sa fii o mediocritate poleita. Si daca cineva e o personalitate stiintifica , e adusa din orice colt al lumii si atentie, nu e platita regeste, dar i se pune la dispozitie tot ca sa produca inovatie si progres.La un om talentat conteza mai mult creatia si apoi banii.Sigur exista lucrurile urate din peer-review la articlole ,la granturi,dar toate apucaturile urate ale fiintei umane au fost si vor fi la fel .”Omul va trebui să-și plece privirea semeață și îngâmfarea lui va fi smerită”,Isaia 11-2 ,dar cand a facut-o,daca a facut-o vreodata?
Cu multa intelegere din America infricosatoare, Stanford , CA.
PS In America un presedinte ca Nicusor Dan nu ar fi vreodata ales. Aici s-ar numi un happy loser. Donald Trump, altminteri profund detestat , dar care a profitat de toate exagerarile facute de democrati pe teme de sex, religie, gen, culoare,migratie a castigat si primul lucru pe care l-a facut a anulat toate legile si facilitatile legate de ele. In acelasi timp a facut curatenie in institutiil statului.N-a protestat multa lume,aici un mare protest inseamna de la 100 000 de oameni in sus.
America great again? Nu, America a fost mereu great fiind de la inceput o tara bazat pe democratie. Istoria ei ,cu scaderile ei mari,arata cat de greu este ca o tara sa fie o democratie, care e un sistem in continua schimbare. Sigur,US are scaderile ei ,dar cine nu le are? A salvat Europa din doua razboaie infricosatoare cu pretul a mii si mii demorti de tineri americani , a salvat-o din comunism cand a putut,si acum o apara prin NATO. Romania are cateva baze militare americane pe teritoriul ei,si cat aceste baze vor fi aici,puteti dormi linistiti!
Ar trebui sa fie o statue a lui Regan,Bush si Gorbaciov la Bucuresti,caci altfel,fara ei eram azi o Coree de Nord.
Apreciez ideea « cazierului academic » și o consider benefică și fezabilă. Personal, într-o lucrare publicată în 2024, susțineam ceva asemănător pentru tezele de doctorat analizate pentru plagiat “înscrierea acestora întrun registru digital accesibil public cu posibilitatea accesării tuturor documentelor utilizate pe parcursul procedurilor și cu caracterizarea gradului de gravitate și tipul abaterii sau comportamentului academic sau științific deficitar”. Unul din efectele imediate ar putea fi cel de decredibilizare a CV –urilor gonflate și stufoase a celor cu deficiențe comportamentale.
Relativ la afirmaţia « paternitatea ideii este protejată» [Mongolul] :
Ideile, aşa cum sunt definite şi percepute în majoritatea cazurilor, sunt reprezentări simplificate, de sinteză, ale unui gând sau ale unui concept. Ideile sunt libere și exprimarea lor face parte din drepturile fundamentale ale omului. Ideile în sine nu pot pot face obiectul plagiatului putând fi generate de oricine, oriunde și oricând. Ideile, in sensul posesiei, nu aparţin nimănui, chiar şi dacă sunt originale «Die Gedanken sind frei», «Les ideés sont de libre parcours», «The thought are free».
In domeniile umaniste și în special în cel literar sau artistic, este frecventă percepţia potrivit căreia prin idee s-ar înțelege opera în sine sau parte din ea. In domeniul stiintelor tehnice doar expresia ideii tradusă într-o soluţie tehnică poate fi protejată prin drept de autor sau brevet de invenţie.. Paternitatea ideii nu poate fi protejată, dar poate fi făcută recunoașterea paternității unei idei la OSIM prin așa zisa procedură, «Plicul cu idei» (similară cu Envelope SOLEAU din Franța).
.
Relativ la afirmatiile « datele au fost fabricate » [matrix] respectiv « frauda academică este mult mai raspandită decat pare şi depaşeşte cu mult clasicul plagiat » [Catalin] subscriu si adaug :
Plagiatul, chiar şi cel intenţionat, transmite publicului în general informații corecte sau chiar valoroase, dar substituind adevăratul autor cu un impostor. Informația retransmisă fraudulos este una valabilă. În cazul « confecționării de rezultate » informația transmisă public este una neadevărată, viciată și posibil cu efecte toxice. Este motivul principal pentru care confecţionarea de rezultate este mai gravă decât plagiatul. În România în ciuda numeroaselor semnalări ale plagiatelor, mai mult sau mai puțin grave, semnalarea fraudei de « confecționare a rezultatelor » este foarte rară și ignorată de marele public deși efectul acesteia este mult mai nociv ca cel al plagiatului.
Am citit si recitit textul. Ca de obicei, ocoleste chestiile importante.
1. Nu da numele profesorului plagiator pe care l-a descoperit autorul. De ce? Acum nu mai e partidul si Securitatea care sa-l hartuiasca ca pe Dorin Tudoran pentru plaiatul lui Ion Gheorghe. N-au patit nimic nici atunci, nici dupa 1990 nici Dodu Balan, nici Piru, nici Eugen Barbu…
2. Nu ne povesteste ca plagiatul nu e de cind cu Ponta ci cu mult mai de demult.
3. Pina in 1990 posturile universitare erau blocate, iar dupa 1990 au aparut facultati si universitati ca ciupercile dupa ploaie. De unde cadre universitare pentru toate? S-a dat drumul la robinet la maxim si cu multa presiune. Si a iesit ce se vede azi: NICI O UNIVERSITATE IN TOP 1000.
4. Ni se tot povesteste de regulile citarii si ghilimelelor, ca le stiu toti de cind lumea. Una minciuna gogonata. Pina in 1990 se puneau ghilimele numai la citatele din tovarasu’ si tovarasa. In rest, Dumnezeu cu mila. Oricind o pot dovedi cu lucrari stiitifice aparute pina in 1990. Nu reviste, ci ditai tomurile.
5. Nici o univeristate romaneasca cu a avut vreun regulament legat de norme de etica si citari pina prin anii 2000 la inceput. Ori a judeca azi, cu normele de azi ceva aparut prin 2000 nu e normal.
6. Inca exista norma pentru cite pagini trebuie sa aiba lucrarea de licenta sau masterat. Nu poti scrie la norma o lucrare originala. Si de aici sistemul cu dubla masura: nu poti copia la examene, dar copiezi in teza de licenta si/sau masterat.
7. E concurs, cine promoveaza mai multi, iar numarul de locuri la universitati e mai mare decit numarul de absolventi de liceu. (M-am amuzat acum citiva ani cu niste tabele excel cu numarul de locuri la admitere in anul I, comparind cu cifra oficiala a celor ce dadeau Bacalaureatul. A, stati, am uitat, ca nu mai e Bacalaureat, ci numai Bac.)
La punctul 4: utilizarea ghilimelelor se invata in scoala. O varianta era si ‘asa cum spune poetul, …’ .
Problema nu e cum citezi, ci daca faci clar distinctia dintre ce spui tu si ce au spus altii. Si vorbim de oameni cu studii si pretentii. Chestia cu ghilimelele a fost lansata ca o prima scuza de doi bani, ce ghilimele sa pui cand ai zeci de pagini plagiate?
La punctul 5: oare de ce? Sigur, taman plagiatorii erau de asteptat sa dea reguli impotriva lor… Pe de alta parte nu stim ca furtul e de rau?
La punctul 6: eu unul nu stiu sa existe o norma, dar sigur exista bun simt in a estima anergura (care decurge din structura lucrarii), asa ca un numar de zeci de pagini (depinzand de domeniu) este firesc.
Se invata la scoala chestia cu ghilimele. De acord. Mai greu e la aplicarea practica. Pot dovedi oricind cu niste tomuri tehnice dinainte de 89 ca sunt fara ghilimele sau note de subsol. Am mai spus si o voi repeta pina la plictisul tuturor: Dodu Balan, Al Piru, Ioan Gheorghe, Eugen Barbu, n-au patit nimic dupa 89, ca inainte Dorin Tudoran, cel ce a dezvaluit plagiatul lui Ion Gheorghe a avut de suferit pina la emigrare.
Regulamentele alea sunt pentru a-i proteja, nu pentru a pune lucrurile in ordine. Vedeti ca circula extrem de mult justificarea CARTILE SE FAC DIN CARTI.
Pina prin anii 2000 era norma cit sa aiba lucarea de licenta. Am scris in word lucrarea pentru cineva apropiat la o facultate d-asta umanista si am aranjat-o din spatiere si alte artificii ca de la 130 sa ajunga la peste 150 si copiat masiv din ce-i daduse profesorul.
Nu va faceti ca ploua, nu va imbatati cu apa rece.
Prin 2015-16 am cunoscut pe cineva ce facea un master si care avea o problema sa aranjeze lucrarea sa nu para copiata. Daca sap nitel pe net inca mai sunt site-uri ce fac lucrari de licenta, masterat, doctorat. Pina la explozia retelelor sociale erau pline zidurile pe la metrou de anunturi cu lucrari de licenta/ masterat. Nu veniti sa-mi spuneti ca eu vorbesc de 2 cazuri ce pot fi punctuale. Ca nu-s punctuale. Ele reprezinta majoriatea, caci daca ar fi punctuale nu as fi dat de ele asa, la intimplare.
Care tinar obisnuit e capabil sa produca o lucrare originala de minim 100 pagini (TR12 la 1.5 rinduri) in circa 4-6 luni de zile, pornind practic de la zero.
Sunt de eliminat formele astea fara fond, trebuie ca invatamintul superior sa fie orientat spre student si sa practice orarul de tip ALES, nu IMPUS ca acum.
Si aveti grija ca Somnul ratiunii naste monstri.
Nu nu stim ca furtul e rau. Asta se invata in povestile moralizatoare, dar realitatea zilelor este alta. Vorba unui amic hitru: Ba, daca dai o spargere la banca si iei 1-2 milioane faci ca popa macar 10 ani. Daca furi de la banca 5 milioane dupa 4 ani esti liber, daca nu esti capabil sa lungesti procesul pina la prescriere. Mai mult, furtul dovedit (plagiatul) este premiat in continuare cu spor de salariu, intrare in barou fara examen si alte „pedepse” de acest fel. Iar daca mai scrii si carti (copiate si/sau fara valoare) iesi mai repede din inchisoare.
Atentie, faptul ca se stie ce nu e bine nu inseamna ca se aplica, Inseamna doar ca nu ar trebui utilizat ca scuza sau mai bine spus ca nu ar trebui ACCEPTAT drept scuza. „mi-a mancat pisica tema”, „n-am avut de unde sa iua bilet”, „toata lumea trece asa pe aici”, „si ailalti au mers la fel de repede”, scuze se gasesc imediat, asumare mai putin. Favorita mea: „numai cine nu munceste nu gresete” care e o adevarata capodopera, nu numai ca scuza orice facut in bataie de joc, dar mai si infiereaza pe cel care face treaba ca lumea, inseamna ca nu munceste.
Ca s-a plagiat inainte de 90 nu ma mira, uneori era chiar sarcina pe linie de partid. Deci spunem acelasi lucru.
„Cartile se fac din carti” are cu totula lta semnificatie, dar evident se poate folosi si ca scuza la schmbatul copertii si obtinerea unei noi „opere”. Si asta se practica pe scara larga si inainte si ma tem ca si acum.
Cu tot respectul, nu era norma numarul de pagini, era cutuma! Si probabil implicit si o scuza ca sa poti pune umplutura copiata sau in cazul fericit usor modificata. Partea originala, la teze de doctorat. in stiinte serioase chiar, este si acum pe la 50% considerata la noi foarte buna. Achiesati la acest procent? Tot cutuma…
„Nu va faceti ca ploua, nu va imbatati cu apa rece.” N-am inteles dar adaug cu placere „spalati-va pe maini”, „pastrati distanta” sau „pastrati curatenia la locul de munca”.
Ce incercati sa spuneti? Ca e o industrie de lucrari fake? Pai asta e problema, si din textul initial al dl. Popecu. Sau vreti sa justificati aceasta industrie prin faptul ca se cer prea multe pagini? Pai nu va suparati, la treapta I un comentariu serios avea vreo 10 pagini si se scria in 2 ore, de mana. NU era neaparat original, dar sigur era „muncit” ca sa iei peste 9. Cel putin la umanioare, sa scrii 100 de pagini nu mi se pare pare prea mult in cateva luni.
Partea cu „pornind de la zero” mi se pare ca e cheia (sunt de acord aici), doar ca asta inseamna ca toata scoala pana la acel punct e un zero, inclusiv anii de fac.
O logica simpla ne spune ca avem o scoala care nu te invata nimic dar pretinde rezultate imposibile si accepta fake-uri, de unde si dezastrul. Deci ni se pare firesc ca studentul la nivel de licenta „porneste de la zero”?
Da, somnul naste monstii, bine ca v-ati prins ! Si tocmai livrati o dovada,
„nu stim ca furtul e rau” pentru ca vedem in jur ca face bine, furi mai mult esti pedepsit mai putin si alte exemple. Fireste ca STIM, dar daca se poate si poti scapa de ce nu?
Cu un strop de cunostinte de dinamica neliniara puteti estima spre ce va tinde societatea cand fraza de mai sus va fi impartasita de o anumita pondere din populatie, sa zicem un 40% ? Pe unde o fi Romania acum?
4 Ba, eu am făcut liceul înainte de 90 și am învățat precis și foarte bine și ce e cu ghilimelele și ce e aia plagiat! Nu sunt sigur dacă nu am învățat chiar din școala generală!
Da, si inainte de 1990 se cereau in lucrari ghilimele. Dar erau rar folosite si se cerea sa treci toate cartile, articolele citite la bibliografie. De aici si existenta fenomenului. Acum se cere cu note de subsol foarte explicite, inclusiv sursa internet si aceasta uzanta dateaza abia din 2000.
Site-ul plagiat.ro nu mai există.
LOL, păi universitățile nu au CUM să îi dea afară sau să îi expună public pe profesorii plagiatori. Dacă ar face asta, vreo 90% din „universitățile” din România s-ar desființa din lipsă de cadre didactice :P
Foarte pertinenta analiza și propunerile dvs. Am incercat sa accesez plagiat.ro pt a vedea cine este declarat, site-ul din păcate nu mai functioneaza din 2012…cred că ar fi necesara o altă inițiativă în care toate plagiatele academice dovedite sa fie indexate/disponibile.
Problema se poate pune si altfel. Exista in institutele de cercetare, facultati publice si private multi neaveniti angajati. Iar acesti impostori acuza de plagiat pe altii cu activitate corecta pt a le lua functiile si proiectele. Am trait o asa experienta in lumea pilelor si relatiilor din mediul universitar. Acuzatii fara dovezi reale si obiective. Se vorbeste de etica, dar este una formala. In Ro, pana nu dispare sistemul de politizare excesiva, pile, relatii, coruptie, greu de ajuns la o etica reala.