Inflatia anuala a urcat in septembrie 2010, usor peste asteptarile pietei si ale analistilor. Mirarea nu vine din faptul ca preturile cresc – miscarea era dealtfel previzibila – ci din ritmul lor de crestere care lasa de asemenea sa se intrevada efecte de runda a doua ale cresterii TVA din vara.
Una peste alta, tinta de inflatie asumata de BNR va fi ratata si in acest an si dupa cum merg lucrurile, la fel se va intampla si in 2011.
Doua lucruri sunt de subliniat aici. Faptul ca tinta nu a fost atinsa nu e ceva catastrofic. Mai important imi pare faptul ca inflatia a scazut constant de la adoptarea regimului de tintire incoace (2005) chiar daca ea nu s-a incadrat riguros in tinta.
Mai tinteste BNR inflatia, sau s-a orientat catre curs si spre stabilitatea financiara?
Unii economisti admit deschis ca politica monetara pe care Guvernatorul o controleaza a alunecat mai degraba catre cursul de schimb, tintirea inflatiei fiind mentinuta doar ca ancora pentru asteptarile populatiei si firmelor. Altii spun ca dimpotriva, Guvernatorul face ce poate, acompaniat de o “pedala” fiscala defecta care gripeaza intreg mecanismul. Personal, inclin catre varianta a doua. Nu poti tine drumul drept al carutei cand unul dintre cai o ia mereu pe aratura. Pana acum vreo 3 ani, stiu ca BNR se afla in fata unei dileme atunci cand asista simultan si la aprecierea leului si la anticipatii inflationiste. Eventuale creşteri ale ratei dobânzii, necesare pentru a aduce anticipaţiile în linie cu ţinta de inflaţie, atrăgeau şi mai multe capitaluri străine, ceea ce aprecia leul.
Dupa izbucnirea crizei, intrarile de bani din afara s-au stins. Mai mult, criza financiară a sporit volatilitatea pe pieţele monetară şi valutară. Pe de o parte, reducerea finanţărilor externe şi existenţa dezechilibrelor externe mari au declanşat deprecierea leului, care alimenta inflaţia şi impunea o rată a dobânzii relativ înaltă. Mai mult, cei cu datorii în euro şi alte valute, şi astfel sistemul financiar, devenisera vulnerabili la o depreciere semnificativă a leului. Pe de altă parte, rate mai înalte ale dobânzii franau creşterea economică şi, mai mult, umflau costurile celor cu datorii, destabilizand sectorul financiar. Aici a aparut intersectia dintre obiectivele politicii monetare. Ce sa se asigure mai intai: stabilitatea preţurilor sau cea financiara? Actualul sef al FED, Ben Bernanke scria intr-un studiu ca o inflaţie scăzută şi stabilă reprezintă atât un scop în sine, cât şi un mijloc de realizare a unei creşteri economice sustenabile. Fara ca acest lucru sa devina o conditie si suficienta (crizele asiatice au demonstrat-o). Problema devine chiar una de strategie politica. Sa fii mai de stanga sau mai degraba de dreapta?
Nori de ploaie se aduna, dar umbrele se gasesc la tot pasul
Dacă BNR ar fi suplinit deficitul de reforme al Guvenrului prin creşteri mai abrupte ale ratelor dobânzii situaţia financiară a firmelor şi a gospodăriilor s-ar fi deteriorat. Cand sanatatea financiara a populatiei si companiilor se duce dracului, tot acolo se duce si sistemul bancar. Asa ca a fost preferat un fel de compromis.
Acum suntem in octombrie 2010. Guvernul tot nu si-a facut treaba, politicienii sunt la fel de debili din punct de vedere economic, astfel ca au fost nevoiti sa urce TVA. O parte din crestere s-a dus in preturi, evident. Puneti langa asta presiunile din afara (discutiile despre speculatorii pe preturile materiilor prime sunt la ordinea zilei la Banca Mondiala si FMI) si mai adaugati masurile de “rostogolire” pentru la anul a retragerii unor subventii ori cresterea preturilor la gaze. Veti vedea ca atingerea unei tinte a inflatiei chiar si in 2011 devine dificil de inghitit.
Inflatia va creste asadar. Cine e totusi, de vina? Oficiali ai Bancii Centrale spun din cand in cand ca nu BNR si-a asumat o tinta a inflatiei, ci ca intreaga Romanie. Si prin urmare, nu BNR e vinovat de un eventual esec, ci Romania. Aici am impresia ca distinsii oficiali exagereaza. Eu unul nu ma simt deloc vinovat de ratarea tintei de inflatie. Ca BNR nu va admite sa spuna public ca avem un Guvern incapabil de reforme structurale, e o alta poveste. Dar nu trebuie amestecati cetatenii in ciorba impotentei guvernamentale.
Pe de alta parte, exista inflatii bune si inflatii rele. Au vorbit despre asta oameni mult mai destepti decat mine si nu am sa ma repet aici.
Am sa spun doar ca inflatia, care e asociata cu deprecierea monedei, e ca si febra. Iti indica faptul ca in organism e o infectie pe care uneori e bine sa sa o depistezi din timp ca sa o poti trata
Un economist de la Banca Centrala a Frantei, unul de la FMI si un altul de la Banca reglementelor Internationale au luat la purecat aceasta spinoasa problema. S-au inarmat cu datele pe 46 de ani a 108 economii si s-au pus pe calcule si grafice. In final, le-a iesit un studiu.Primul de acest fel care a fost “asamblat” vreodata.
Documentul, are mai degraba o valoare pur empirica, fiind imposibil de tras concluzii generale. Cei trei muschetari ai macroeconomiei s-au uitat asadar la cum afecteaza cresterea/scaderea economica o depreciere puternica a unei monede. În contrast cu studiile de pana acum, cel de acum arata ca prabusirea unei monede poate afecta nu numai cresterea PIB, ci si chiar si inversarea tendintei acestuia, un aspect care a fost trecut cu vederea în literatura de specialitate existenta.
Pe urma, zic autoriii documentului, probabilitatea unei rate de creştere pozitivă în anul in care colapsul monedei s-a produs este de peste două ori mai ridicata decat probabilitatea unei contractii economice, iar ratele pozitive de creştere în anii care au urmat, constituie regula.Unele tari platesc insa un pret ridicat pentru asta: creste inflatia si instabilitatea financiara.
O alta descoperire: efectul prabusirii monedei asupra PIB nu tine de regimul de curs utilizat de bancile centrale si impactul este diferit de la tara la tara, in functie de fundamentele economiei luate in calcul.
Daca deprecierea consistenta e produsa pe cale naturala si nu provocata de banca cantrala, cauzele care determina devalorizarea afecteaza negativ dinamica PIB si provoaca deprecieri mai mici inainte ca “socul” sa intervina. In urma prăbuşirii monedei, creşterea va tinde să isi revina, dar rămâne la un nivel mai coborat decat in lipsa socului valutar. Aceste ultime două caracteristici sugerează că pierderile dePIB nu sunt cauzate de prăbuşirea monedei sine, ci mai degrabă din cauza factorilor care duc la ea. Prabusirea unei monede induce, ceteris paribus, castiguri zona trendului pozitiv al PIB, acestea materializandu-se într-un orizont de cinci ani.
Concluzii si idei
BNR pare sa fie mai degraba sedusa de stabilitatea financiara decat de o anume tinta a inflatiei. Cresterea preturilor va depasi probabil si tinta propusa pentru 2011 fara ca asta sa fie o drama. Guvernul isi face temele lent si numai sub amenintarea FMI, CE, BM samd. O depreciere controlata a leului poate ajuta.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Eu cred ca inflatia si problemele economice au de cele mai multe ori simptome comune dar „tratamentele” sunt total diferite in functie de:
– psihologia actorilor economici
– tipul economiei (bazata pe consum/bazata pe productie etc).
– alti factori (inclusiv relief/clima)
In cazul nostru eu cred ca e cam asa:
1. Din punct de vedere psihologic oamenii (ma refer la actorii economici – IMM-uri) nu sunt dispusi sa fie solidari cu jumatate din populatie care este asistata social intr-un fel sau altul si nu sunt dispusi sa ajute o clasa politica incompetenta care de-a lungul timpului a tot furat banii platiti de ei ca si taxe, iar in schimb realizari nu prea exista…
2. Economia noastra este una de consum. Consumam mai mult decat producem. Dar cum sa crestem productie? Pai bani de investitii nu avem ca abea am reusit din imprumuturi sa mai astupam niste gauri (sau mai bine zis sa punem pe umerii generatiilor viitoare o noua povara).
Si totusi care sunt solutiile?
Avem 2 mari atuuri:
1. Moneda slaba – Euro si dolarii investitorilor „valoreaza” mai mult la noi (vezi China spre exemplu)
2. Forta de munca mai ieftina (o parte este consecinta la 1.).
3. Pozitie geo-strategica relativ ok.
Parerea mea este ca cel mai important lucru ar fi sa atragem investitorii. Nu avem bani sa-i ademenim in parteneriate public-privat dar am putea sa le oferim altfel de beneficii:
– Impozit redus pentru firme al caror actionariat sunt persoanele nerezidente
– Impozit redus pentru X locuri de munca create
– Oferirea infrastructurii necesare acolo unde e cazul
– Subventii la consumul de electricitate (deocamdata nu importam energie electrica deci ne putem permite sa oferim subventii)
– Romania ar trebui sa mai ia un imprumut de la FMI care sa mearga strict pe investitii (nu neaparat infrastructura) care sa genereze „profit” pentru statul Roman. De exemplu construirea de noi centrale energetice (hidrocentrale preferabil) ar putea asigura venituri consistente…
Calin, ca sa acorzi reducerile despre care vorbesti acolo (fata de care nu am nimic impotriva din principiu) trebuie sa gasesti o cale pentru a le finainta. Adica, daca iei bani de la buget, pentru ca asta faci oferind reduceri de impozite si taxe, trebuie sa pui bani din alta parte. Or in momentul asta nu prea sunt surse de finantare. Piata e foarte scumpa iar banii de la FMI si CE se duc in pensii si alte prestatii sociale. E trist dar cam asta e adevarul Suntem prinsi intr-o spirala care merge in jos.
my 2 cents.. e mai ieftin pentru bnr sa investeasca intr-o campanie antifumat ca sa reduca inflatia :)
pana o sa ajungem la nivelul vestului cu accizele la tigari si alcool inflatia noastra o sa tot fie subiect de discutii aprinse