Scrisoare deschisă către Gabriel Cercel
Dragul meu Gabi,
Nici nu știi ce cadou neașteptat mi-ai făcut de ziua mea cu textul Enigma diasporei! Mă conving din nou, după isprava noastră comună intitulată Întâlnire în jurul unei palme Zen (Humanitas, 2011) că, dintre tinerii care mi-au traversat viața în anii profesoratului la Filozofie, ai fost unul dintre puținii care au înțeles până la capăt că urcarea vieții la treapta cunoașterii de sine este gloria și privilegiul filozofiei adevărate. Căci a face filozofie, dragul meu, cred că asta înseamnă: să poți da socoteală – grație unei gândiri anume cultivate și șlefuite (dar fără să recurgi la cuvintele îmbârligate ale filozofiei academice!) – de ceea ce trăim toți fără ca neapărat să și înțelegem ceea ce am trăit. Întorcând cadoul tău pe toate părțile, am simțit din nou că ne aflăm pe aceeași lungime de undă și că îmi pot împărtăși cu tine „patima speculativă”: gândul că doar filozofia neîncruntată ne poate pune pe drumul dobândirii acelei conștiințe fără de care existența umană își ratează demnitatea.
Dar lucrul acesta e valabil nu doar pentru viața fiecăruia dintre noi, ci și pentru istoria noastră. Necunoscând-o, arătăm ca un individ care nu-și poate povesti viața, deși arhivele privitoare la biografia lui există. Înclin tot mai mult să cred că profesiunea de istoric este una dintre cele mai grele, de vreme ce ea are de învins tendința fiecărui popor de a-și strânge la piept țărișoara iubită, care, nu-i așa? are numai merite și nimic să-și reproșeze. Până la urmă toate popoarele și-au coafat istoria, confundând patriotismul cu înfrumusețarea istoriei patriei iar pe istoricii autentici cu denigratorii ei.
Nu e întâmplător că tocmai un filozof ca tine, apt să trăiască gândind și să gândească trăind, e chemat să ne facă să dobândim cunoașterea acestui colț al lumii numit România. Căci textul tău, împletind filozofia cu harul literar, tocmai asta a făcut. Dincolo de ecourile directe pe le-au avut în mine, rândurile tale sunt un cadou făcut deopotrivă cititorului român. Și asta tocmai pe linia luării în posesie a fiecăruia dintre noi ca fragment aparținând acestui popor. Cum vrem până la urmă să ne definim ca români? Și nu e deloc întâmplător că dizertația ta pornește de la Cioran. Greșeala teribilă pe care am făcut-o în ultimele luni cu „suveranismul” nostru de doi bani este, spui tu, greșeala de a ne fi întors la un Cioran pe care Cioran însuși l-a depășit, ca nimeni altul, într-o mea culpa sublimă, încă din 1950…
Dă-mi voie, Gabi dragă, ajuns în acest punct al scrisorii mele, să fac o digresiune privitoare la textul lui Cioran Mon Pays / Țara mea pe care l-am tradus, l-am editat și l-am publicat bilingv în 1996 la Humanitas. Descoperit de Simone Boué imediat după moartea lui Cioran, textul fusese aruncat de autor într-o valiză cu manuscrise. În valiză se afla, spune Simone Boué în „Cuvântul înainte” al ediției, „un plic mare cafeniu pe care era scris Mon pays, cu litere albastre apăsate, cu pixul”. Și continuă: „Cioran avea atunci cam patruzeci de ani şi spunea despre sine: «Sunt ca femeile alea despre care se spune că au un trecut».“
Mă opresc asupra acestui text cu convingerea că, scriind Enigma diasporei, tu nu l-ai fi ocolit dacă l-ai fi avut vreodată sub ochi. În „Nota editorului”, spuneam că ne aflăm în fața uneia „dintre cele mai tulburătoare confesiuni din câte a scris acest specialist al mărturisirii.” Pe fondul a ceea ce ne-a fost dat să trăim în ultima jumătate de an în România, el are o actualitate covârșitoare. Cum să spun? Dublul rechizitorial al lui Cioran din anii ’50 la adresa tânărului Cioran din anii ’30 pare să ne strige: „Să nu mai faceți niciodată ce am făcut noi atunci!”.
Aleg cu greu câteva fragmente din acest text în care, pornind de la experiența tinereții lui legionare, Cioran se consideră cel mai competent să spună „ce poate să facă o idee din noi, până unde ne poate duce, cum ne poate târî şi răpune”; să arate care sunt „primejdiile nebuniei la care ea ne poate împinge, intoleranţa şi idolatria care stau la pândă în ea, impudoarea la care vrând-nevrând ne supune…”
Pe atunci s-a născut un soi de mişcare, care voia să reformeze totul, până şi trecutul. (…) A fost o mişcare crudă, amestec de preistorie şi de profeţie, de mistică a rugăciunii şi a revolverului, pe care toate autorităţile au persecutat-o şi care făcea tot posibilul să fie persecutată. Căci comisese greşeala de neiertat de a concepe un viitor pentru ceva care nu avea unul. (…) Fusese întemeiată pe idei feroce: a dispărut în ferocitate. În clipa în care am încercat o anume slăbiciune pentru aceşti visători sanghinari, am simţit nelămurit, am presimţit, că nu aveau cum să reuşească, că nici nu trebuiau să reuşească şi că eşecul ţării mele ei îl întrupau într-o formă ideală, perfectă, că destinul lor era tocmai de a da acestui eşec intensitatea şi ţinuta pe care el nu le avea. (…) Pe vremea când eram tânăr, întreaga Europă credea în tineret, întreaga Europă îl împingea în politică, în probleme de stat. Adăugaţi la asta că tânărul e teoretician, semi-filozof şi că are nevoie cu orice preţ de un „ideal“ smintit. El nu se mulţumeşte cu o filozofie modestă: este fanatic, contează pe nebunie şi aşteaptă de la ea totul.
***
În ce mă priveşte, aveam să pierd până şi gustul de-a mă juca de-a frenezia, de-a convulsia, de-a nebunia. Extravaganţele mele de odinioară îmi păreau de neconceput; nu puteam nici măcar să-mi imaginez propriul trecut. Şi când îmi întorc privirea înapoi, el pare să-mi amintească anii altcuiva. Este un altul cel pe care îl reneg, tot ce înseamnă „eu“ este acum în altă parte, la o mie de leghe de cel care am fost.
***
Am scris în vremea aceea o carte despre ţara mea: pesemne că nimeni nu şi-a atacat propria ţară cu o violenţă asemănătoare. A fost elucubraţia unui smintit. Însă în negaţiile mele era o asemenea flacără, încât acum, după trecerea anilor, mi-e greu să cred că nu fusese o iubire răsturnată, o idolatrie pe dos. Era, cartea aceea, asemeni imnului unui asasin, era teoria ţâşnită din rărunchi a unui patriot fără patrie.
După cum vezi, Cioran a făcut totul pentru a-și relega trecutul. A făcut totul pentru a se căi, pentru a-și curăța retroactiv (pentru el însuși, și nu punându-și cenușă în cap de ochii lumii) canalele conștiinței sale rătăcitoare din interbelic când a căzut în mrejele acelei utopii vădite a fi fost – atunci când luminile banchetului totalitarist s-au stins – o sinistră distopie. Cu „suveranismul” nostru bazat pe un vast complex mioritic, noi suntem acum jalnic de departe de punctul în care Cioran ajunsese în scrutarea de sine de la începutul anilor ’50. Când spun „suntem”, nu mă refer la cum a început totul la noi în decembrie 2024 și cum a continuat până în ziua în care Nicușor Dan a câștigat alegerile. Noi se cuvenea să fi fost vaccinați. Or, dacă mă iau după vorbele rostite zilele trecute de suveranistul nostru de serviciu neolegionar – „Nu vă vom uita, nu vă vom ierta”–, noi pare că ne aflăm încă în epoca tinereții lui Cioran, în care mistica rugăciunii și a revolverului făceau casă bună.
Ceea ce ne spui tu, Gabi dragă, este să ne smulgem, fie și în acest târziu al istoriei, din păguboasa utopie interbelică a „țării mândre ca soarele de pe cer”, cu care ne-am pansat rănile „orgoliului rănit”, să terminăm cu „șmecheria de a ne ascunde originea modestă și de a ne inventa genealogii glorioase, de a trâmbița proiecte megalomanice, de a ține discursuri gongorice”. A venit momentul să pășim cuviincios în rândul omenirii civilizate și „să ne ridicăm, împăcați cu noi înșine și cu ceilalți, în cerul spiritului european și universal cu tot cu stigmatele părții noastre de lume”.
Pentru toate aceste vorbe care deschid ochii către cunoașterea noastră de sine, oricât de târzie ar fi ea, cât și pentru demersul tău de gânditor autentic care ne onorează profesiunea, voiam să-ți mulțumesc. Și, deopotrivă, iartă-mi orgoliul!, pentru bucuria de a ști că mi-ai fost cândva student și doctorand.
Dacă aș fi scris sute de pagini în care să fi încercat să cuprind plângerea-mi pentru ceea ce am trăit cam din 2016 încoace, privind la modul în care proliferează mințile întunecate ce au aruncat la gunoi lecțiile istoriei (asta dacă vreodată le-a păsat de ele!) și nu aș fi reușit să fiu atât de elocvent ori să mă fac câtuși de puțin înțeles.
Vă mulțumesc, Gabriel Cercel și Gabriel Liiceanu!
Textul dlui Cercel este unul dintre cele mai bune pe care le-am citit în ultimul an – este o dez-văluire necesară. Iar răspunsul dlui Liiceanu este binevenit, ca și cum ar trage concluzia. Am doar o mică nemulțumire pentru folosirea cuvintelor „tinerețe legionară” referitor la Cioran, pot induce aprecieri eronate în mintea unora, că ar fi fost membru al mișcării. Des nuances…
Frumos text scris unui fost student sau doctorand. Am apreciat textul dlui Cercel ,in special partea reluata de dl.Liiceanu despre omul care traieste gandind si gandeste traind , dar ma depart de ambii spunand ca asta face orice om indiferent ca este filozof sau nu. Fie ca gandesti asupra unui text heideggerian,unei ecuatii, sau unui act care pare banal, de exemplu cum sa ajungi de acasa in Piata Universitatii, traiesti.Viata noastra a oamenilor asa cum o stim, nu exista in afara gandirii. Nu spunea chiar Heidegger ca suntem ceea ce avem curajul sa fim, si poate cel mai mare curaj nu e sa zbori in Marte,ci sa gandesti ca din rostogolirea banala a unei bile de fier pe un plan inclinat rezulta o lege universala-gravitatia,asa cum a gandit Galilei. Curajul cel mai mare e sa iti depasesti propria gandire , sa gasesti acel altceva care ti se asterne in fata si care asteapta sa fie gasit. O floare, o ecuatie,o idee,o calatorie, o iubire, pe scurt viata.
Nu cred insa ca Cioran e o referinta pentru a explica optiuni electorale, oricare ar fi ele.
Nu vom scapa de extrema dreapta sau stanga atata vreme cat in Romania va fi saracie. Dupa statisticile UE ,40 la suta din romani traiesc cu sub 5 euro pe zi. Si multi altii care traiesc in saracie,sunt tristi si frustrati.
Putini intelectuali s-au gandit la asta, si mai putini la solutii. Sigur ,educatia e calea ,dar inregistram esecuri dupa escuri de la Romania Educata la un Daniel David care crede in mod penibil si ridicol ca liceele in Romania sunt in epoca de piatra,nici macar in Evul mediu.
Un egoism sinistru si o lacomie nemasurata dupa bani caracterizeaza Romania de azi si care face victime, dar acestea o data la patru ani voteaza si s-au saturat de insi inavutiti, de smecheri,de tupeisi,de corupti, care populeaza viata noastra publica. N-a spus recent Elon Musk ca slabicinea fundamentala a culturii occidentale e empatia. La noi empatia nu exista, si aceasta orbire colectiva ne va aduce din nou extrema dreapta la putere. Caci cei saraci vor crede in ce le va spune un ins ca Georgescu, ca Simion,ca suntem aici din cauza ca ne fura strainii,ue ,americanii, si ca trebuie sa defiintam partidele corupte. Asa apare dictatura,asa a aparut si pe vremea lui Cioran.
Apreciez ideile si commentul dvs dar imi permit sa va atrag atentia ca, din eroare, rostogoliti cifre complet eronate:
1, eurostat, riscul de saracie la nivel UE/2024 :https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php?title=Living_conditions_in_Europe_-_poverty_and_social_exclusion
Vorbim despre 27,9% dintre romani aflati in aceasta situatie, la un raport per total EU de 1 la 5
2. Unul dintre criteriile care stau la baza includerii unei persoane in aceasta situatie este cel de a avea disponibil financiar net mai putin de 60% din venitul mediu net/persoana per tara. Salariul mediu net lunar in Ro ăe 2024 a fost calculat la 5645 ron = 1130€/ 30 = 37,66€ net pe zi/salariat.
3. Folosind raportul angajati/total populatie rezidenta (5,7 mil/19mil = 0,3), ajungem la un venit net mediu disponibil (din salarii) pe persoana de 11,28€/zi. La aceasta suma trebuie adaugate alte venituri, pensii etc.
Ca sa ajunge, la venitul mediu net real/persoana putem lua datele INS: Pe 2024 a fost calculat la 2210 ron = 442€ si ajungem la cca 14€/zi.
3. Din 1 si 2 rezulta 27,9%, si nu 40% persoane cu „pana in” 60%*442€= 265,2€/luna = 8,4€/€zi. Deci, chiar daca exista persoane care sa dispuna de doar 5€/zi=150€/luna, in mod sigur nu sunt nici măcar 27,9%, necum 40%. Aceaste cifre de 5€/zi si 40% sunt un fake-news!
Bineinteles ca situatiile difera de la caz la caz, e clar ca nu stai cu 8€/zi in chirie intr-un oras mare, sau platesti rata la casa, asa cum e foarte clar ca cel mai probabil esti membru intr-o familie cu mai multi copii sau dispui de o pensie foarte mica. Daca esti copil, partea locativa tine de parinti, daca esti pensionar e foarte probabil sa o fi rezolvat de mult, de-a lungul vietii, sa stai cu copii etc…
In rest va dau dreptate, exista multa frustrare dar si multa nestiinta si lipsa de discernământ.
3. Din 1 si 2 nu are cum sa rezulte ca 40% dintre romani trăiesc cu mai putin de 5€/zi. Acesta e un fake news
Da? Asa zic cifrele? Iesiti din Bucuresti un pic, si vedeti pe la tara cum se traieste,sau in orasele mici.Sau cum se traieste chiar in Bucuresti, in multe locuri.
Va invit pe Dv. si pe marii patroni ai Romanaiei sa traiti 2-3 luni cu salariul minim pe economie, sau cu o pensie generoasa de 3000 de lei pe luna si sa vedeti ce bine este, sa vedeti atunci daca e fake news.
matrix – Daca mergem la tara – hai sa vedem carciumile – pardon, “barurile rural” pline si curtile pline de buruieni sau parloagele din sau de pe langa sate ! Banii se castings prin munca – serioasa dar si calificata, ceace loosest ape la noi ! Stiu ca munca e grea (cum zicea bancul : munca e pentru masini si tractoare ….) Hai sa lasam plansul si cererile si sa “punen osu’ la treaba” !
E. Ionesco nu era foarte convins de pocainta lui Cioran din anii 50, dupa razboi. Eu nu stiu de vreo respingere clara, neechivoca, a ideologiilor fasciste, din partea lui Cioran. Adeziunea acestuia la Fascism fusese oricum mai mult una literara, o exaltare juvenila. Fata de aceasta exaltare Cioran matur s-a simtit rusinat. In multe cazuri ganditori care au simpatizat cu extrema dreapta s-au retras dupa razboi intr-un conservatorism aristocratic si confortabil, ´interior´ si ´spiritual´, exorcizand pasiunile revolutionare de tinerete si eventual trecandu-le de-a dreptul in tabara inamicului socialist, au fost, cum ar veni, contaminati, cu o baie se rezolva totul.
Deci acest caracter vulgar si plebeian al Fascismului era exorcizat, mult prea usor si neconvingator. Cioran, de ex., a avut dupa razboi legaturi cu E. Junger, ex. de astfel de spiritualizare si ´sublimare´ sau mai degraba diluare, spre deosebire de orgoliosul Schmitt, care a ramas consecvent pana la sfarsit. Sau, vina era aruncata pe ´spiritul timpului´, pe ´Istorie´. Sunt tot atatea subterfugii mai mult sau mai putin inconstiente.
Cioran nu a dat inapoi, nu s-a intors, nu si-a renegat ´principiile´ sau anti-principiile din tinerete, el a mers inainte, e o continuitate in destinul sau spiritual. Aceste principii erau nihiliste, Cioran a fost un ´gnostic nihilist modern´, asa cum descrie Culianu acest tip. Probabil, mai mult estetic decat metafizic, nu avea angajamentul ideatic total al lui Nietzsche, traia si scria, totusi, la Paris … Gnosticismul nihilist e pur negativ, neaga Lumea si ordinea, postuleaza un ´demiurg rau´, dar nu si o ordine superioara , un zeu bun necunoscut si o salvare transcendenta. E decadent, o specie de neo-decadentism. Nihilismul ´clasic´ a fost rebotezat in ´filozofia absurdului´ pariziana, preluata apoi de moda semi-anarhista new-yorkeza.
Cioran si-a interiorizat si estetizat impulsurile nihiliste si anarhiste, intr-o metafizica sau anti-metafizica. A ramas, spiritual, un ´reactionar´, era un reactionar spiritual. Conservatorismul spiritual autentic e insa incompatibil cu nihilismul. Cioran era foarte in spiritul timpului, un ´modernist´, de aceea, poate, a si avut atat de mare succes. A trecut la un nivel sau la nivele superioare. Nu a fost niciodata un ´spirit liberal´, nu in sensul ideologiei liberale, fireste, ci in sensul mai vechi, al umanismului clasic, ca toti nietzscheenii, era anti-umanist. Era un intelectual anti-intelectualist, ca multi alti existentialisti ai vremii. Un dezvrajit, dezamagit. El era dezamagit de ideologia legionara si fascista pt. ca era dezamagit de fapt de toate ideologiile si ´utopiile´, un mod foarte simplu si abstract de disculpare. Era dezamagit de Lume, de viata, de totul desi, inca o data, mai mult estetic, cel putin de la un anumit punct, intrat sub propria vraja si legenda. La un moment dat ajungi sa te plictisaesti si cu plictiseala si demonul amiezii devine din ce in ce mai meschin, dar trebuie sa-ti joci rolul pana la capat.
Cioran nu a fost, probabil, niciodata un fascist si extremist, a fost un modernist nelinistit si asa a ramas, nu avea pt. ce sa se ´pocaiasca´ pt. ca nu avea, nu putea avea constiinta vreunei vinovatii reale, nu a exista o transformare chinuitoare, nu avea pt. ce, la el totul era o problema de stil. Autoironia ii venea atat de natural …
Un caz remarcabil de asemanator este Wyndham Lewis, care i-a laudat pe Hitler si Stalin, rand pe rand sau in aceeasi fraza, din pur histrionism. I-a venit usor apoi spectacolul autorenegarii, tocmai pt. ca nu avea de ce, a devenit un liberal democrat la fel de stilizat. O pocainta literara pt. o vina imaginara.
Eu nu stiu de vreo respingere clara, neechivoca, a ideologiilor fasciste, din partea lui Cioran. Adeziunea acestuia la Fascism fusese oricum mai mult una literara, o exaltare juvenila.
Fascismul a avut, in epoca, foarte multi admiratori, incomparabil mai celebri decit Cioran. Vad ca cineva a facut un mic inventar:
https://www.jetpunk.com/users/quizmaster/blog/people-who-said-positive-things-about-mussolini
In multe cazuri ganditori care au simpatizat cu extrema dreapta s-au retras dupa razboi intr-un conservatorism aristocratic si confortabil
De cite ori vad scris de cite unul ca fascismul a fost o ideologie de extrema dreapta simt nevoia sa il indemn sa citeasca „Il manifesto dei fasci italiani di combattimento” (tradus in romana), ca sa decida singur-singurel daca fascismul a fost o ideologie de extrema dreapta – asa cum i s-a spus la scoala, sau una de stinga – cum a fost pe teren. O mai fac o data, fara mari sperante:
https://web.archive.org/web/20150108144720/https://logec.ro/ce-este-fascismul/
Exista o unanimitate in cercetarea contemp. despre Fascism ca este de extrema dreapta, de fapt e o evidenta si nimeni nu dezbate in mod serios asa ceva. Nu trec in revista acum cei mai imp. cercetatori despre Fascisme, o minima cunoastere a bibliografiei elementare ar scuti de teza simplista a ´Fascismului stangist´, draga unei anumite istoriografii conservatoare si partizane americane, preluata si la noi de unii cu pretentii chiar, sustinuta initial si in principal de Hayek si Voegelin, care nu erau istorici ( Voegelin era un fel de politolog ). Nici E. Nolte nu a sustinut asa ceva, ci doar ca Fascismul era o reactie mimetica la Marxism, simplificand ( el avea niste conceptii neohegeliene-heideggeriene mai alambicate, ´rezistenta la transcendenta´, etc. ). S. Payne, R. Griffin, R. Paxton, J. A. Gregor, Z. Sternhell, aceste nume oare va spun ceva ? Despre Fasci di combatimento va pot recomanda doua lucrari fundamentale ale lui Emilio Gentile: Fascismo. Storia e interpretazione si Le origini dell´ideologia fascista. Zeev Sternhell a scris o lucrare celebra despre protofascismul francez : Ni droite, ni gauche. L´ideologie fasciste en France, unde spune ca ´nici de dreapta, nici de stanga e intodeauna de dreapta´. Etc.
Enciblogeria web …
Motivul pentru care s-au scris munți de cărți în care fascismul, ideologie de stânga, a fost clasificat ca ideologie de extremă dreapta e cunoscut. Prin urmare, campania în sine nu are nici un merit. Maculatură. Arunci o privire și mergi mai departe. E pur si muove. E ca în povestea climate change / global warming despre care 97% pretind/scriu că fenomenul e cauzat de activitatea umană. Și ce dacă scriu? E pur si muove.
Și nici faptul că unii, chinuiți de confirmation bias, citesc compulsiv zeci de autori care le confirmă credințele/așteptările nu va face în veci fascismul să pară altceva decât este.
Ai la dispoziție „biblia” fascismului, parcă scrisă de Lenin în Polonia, dar ți se cere să nu crezi ce vezi cu ochii tăi, ci să crezi ce îți spun cei 97% din cercetători (Exista o unanimitate in cercetarea contemp. despre Fascism ca este de extrema dreapta, de fapt e o evidenta si nimeni nu dezbate in mod serios asa ceva.). Mda, „The debate is over, climate change is real.”. Unanimitate era și pe vremea lui Ceaușescu. Chiar și când Constantin Pârvulescu a votat împotriva realegerii lui, Ceaușescu a fost reales în unanimitate. Saddam Hussein era ales cu 100% de poporul irakian. Știm cum se manufacturează astfel de unanimități…
Din graba, nu i-am mentionat pe G.L. Mosse, I. Kershaw, mai recent J. B. Bosworth cu biografia lui Mussolini si multi, multi alti cercetatori imp. ai Fascismului si Nazismului, din generatia mai noua, despre ´Legiune´ A. Heinen, E. Weber, F. Veiga si pana la R. Clark si O-J. Schmitt sau T. Sandu, care afirma., cu totii, ca a fost o varietate de Fascism ( ´Un Fascism romanesc´ ), multe din lucrarile acestora aparand chiar la Humanitas, pt. care trebuie sa-i fim recunoscatori domnului Gabriel Liiceanu …
Bun textul despre fascism…..👍 Manifestul este, sigur, surprinzător ptr.multi, dacă există curiozitatea și răbdarea necesare.
Merci !
Jon B. si J.B. , v-am mai remarcat, mereu in duet, ati mai intervenit in comentariile mele, n-am nimic impotriva pt. ca ati fost f. politicosi. M-am intrebat daca nu cumva sunteti aceeasi persoana :) … Chiar mi-ati mai oferit ´sursa´ cu personalitatile care l-au admirat pe Mussolini, un idol al epocii sale, multi il admira si acum … Am remarcat ca sunteti adepti ai neo-realismului lui J. Mearsheimer si ca propagati cumva teoriile acestuia despre ´spatiul´ ce ar trebui oferit unei mari puteri ca Rusia, ca sa fie bine, chiar daca se intampla ca si noi sa intram in acest spatiu. Ceea ce vreau sa spun e ca ´realismul´ hard mearsheimerian are origini destul de dubioase. Cea mai puternica scoala ´realista´ a fost aceea germana, lasand deoparte traditia Realpolitikului de sec 19, cea mai mare influenta asupra realismului international, care e un darwinism politic, teoretizarea dreptului celui mai tare, este aceea a lui C. Schmitt si a geopoliticianului K. Haushofer, implicati direct in Nazism. Schmitt a avut o influenta f. mare si in realismul imperialist neoconservator si in general asupra multor ´realisti´ atlantici, care au gasit doctrina, cu abia unele modificari, foarte utila pt. interesele lor. De mentionat doar H. Morgenthau si, desigur, Kissinger, care si-a scris teza despre Spengler. Pe scurt, realismul international are aroma ideologiilor ´pan´ protofasciste, imprumutate si de pan-atlantism. Regasesc aceeasi constiinta divizata vis a vis de fascism care, in versiunea benigna si acceptabila, mai poarta si numele respectabil de ´realism´, scuturandu-se de solzii stangismului revolutionar …
Ce ziceți despre celebrul YEHUDI MENUCHIN ? Genialul violonist și compozitor ajuns cetățean englez a fost elev al lui George ENESCU.Tatăl acestuia, MOSHE MENUHIN,născut în BELARUSIA ,la GOMEL în 1893 a scris la 30 de ani două cărți antisemite( „Decadența iudaismului în timpul nostru„ și „Critici evrei ai sionismului majoritar repudiați de evrei„) Plecat după ce emigrase împreună cu soția din teritoriile palestiniene la 1916 s-au stabilit in SUA la New York.
Dupa cunostinta mea, singurul cercetator mai imp. care sustine ceva asemanator cu teoria ´Fascismului stangist´ a fost A. James Gregor. Italian de origine, extrem de controversat, a simpatizat in tinerete cu Fascismul, a fondat sau colaborat la o asociatie de eugenism, a scris pozitiv despre rasism si a scris si la revista lui O. Mosley, apoi s-a afirmat ca razboinic-rece, consilier al dictatorului filipinez F. Marcos. Conceptia lui despre Fascism ( ca ´dictatura a dezvoltarii´, modernizatoare, ceva similar cu Stalinismul ) era destul de complicata, deoarece diviza Fascismul intr-un nucleu ´conservator´, fata de care era pozitiv, si o latura revolutionara si ´socialista´, deci ´stangista´, preponderenta, dupa el, in Nazism, pe care avea grija sa-l separe cat mai net de Fascismul italian mai benign. A exagerat mult influenta Marxismului in Fascism, sub influenta unor conceptii imediat postbelice despre totalitarism, cam nivelatoare – inamicul era totusi Comunismul sovietic. Asadar, un ´Fascism bun´, spiritual si aristocratic, vs. un ´Fascism rau´ socialist si revolutionar, re-actualizate in climatul Razboiului rece, unde Fascismul a devenit aproape un denominator al unor regimuri dictatoriale din lumea a treia sustinute de Uniunea Sovietica, nicidecum, cum ar fi fost de bun simt, acela sudafrican ( fata de care, iarasi, Gregor avea simpatii deschise) sau al lui Pinochet. A. J. Gregor e exemplul de manipulare ideologica a istoriografiei si efectiv un caz de criptofascism. Cam la fel si la noi, cu ´Legiunea buna´, spirituala si culturala, codrenista, vs. ´Legiunea rea´ simista. Si cam asa cum azi Putinismul ruscist isi acuza victimele de ´nazism´, asa se bagatelizeaza si demonetizeaza cuvintele.
Nu e deloc paradoxal cum oameni cu simpatii fasciste abia voalate sustin teza ´Fascismului stangist´, chiar Hayek a fost suspectat – fratele lui a fost biolog nazist, era el insusi un teoretician al unei forme de autoritarism – sunt cunoscute aventurile chiliene, la fel si Voegelin, care a scris la inceput despre ´statul autoritar austriac´ si despre rasism, era undeva in proximitatea fascismului interbelic, austrofascismului catolic, mult mai tarziu, prin forta imprejurarilor, s-au reinventat si au incercat sa exorcizeze , sa ´puna intre paranteze´ si in carantina un Fascism mitizat pana la caricatura. La fel, primii care sar in apararea unor ganditori din trecut cu adeziuni fasciste manifeste sunt chiar aceia care sustin cu indarjire teza ideologica a Fascismului stangist, pai cum vine asta ?, de unde aceasta nevoie de a lua apararea, la urma urmei, unor ´socialisti´ si ´stangisti´ ? …
Z. Sternhell s-a ocupat pe larg de originile Fascismului, el vazand in Franta fin de siecle un creuzet al ideilor protofasciste, a fost un adevarat scandal in Franta la aparitia cartilor lui, prin anii 80. Fascismul a fost o nebuloasa, o ´miscare´, adunand afluenti diversi, intre care principalii au fost traditia conservatorismului reactionar , la randu-i cu legaturi in socialismul romantic , saint-simonism ( Maurras era pozitivist ) si Socialismul revizionist, alternativ la Marxismul ortodox , in special prin Sorel si sindicalism, care au avut o influenta esentiala in Fascismul italian. Catalizatorul sau detonatorul acestor germeni a fost Marele Razboi, cu generatia veteranilor, arditi etc. Si G. Mosse s-a ocupat de miscarile volkisch, in mediul german, Vanderwogel, pangermanism etc., intr-o lucrare revolutionara, The Crisis of German Ideology …
Neintelegerile se datoreaza scoaterii din contextul istoric, ´socialism´, ´conservatorism´, ´revolutie´, erau termeni polivalenti si cu sensuri sensibil diferite de acelea pe care le-au dobandit dupa al doilea Razboi mondial, deci o citire anacronica sau anistorica si printr-o ideologie contemporana, aceea a unui ´Conservatorism´ crezut a fi etern. ´Socialismul´ fascist sau nazist avea un sens diferit, era un socialism nationalist, nu de clasa, ci etnic, organicist si vitalist, anti-materialist , ´mitic´, etc. E. Gentile se ocupa pe larg de aceste probleme. Conservatorismul interbelic in general era ´revolutionar´ si anticapitalist, v. doar la corporatistii englezi, G. K. Chesterton, atat de asemanator cu ideologiile fasciste ale epocii. De altfel, cea mai buna dovada e aceea ca Fascismul sustinea o doctrina economica corporatista si capitalista, un capitalism nationalist si etatist, aparand categoric proprietatea privata, nu foarte diferit de ideologia actuala a ´technofascismului´. Cam toate ideologiile interbelice erau ´revolutionare´, revolutie era un cuvant de ordine, ca si ´progresul´, abia dupa Razboi a fost identificat cu stanga si abandonat cu greata. Spengler vorbea despre ´socialismul prusac´, etc. Conservatorismul in stil american si/sau (neo)-Liberalismul de dreapta hayekian pur si simplu nu existau inca, in interbelic ´socialism´ semnifica la Dreapta nationalism si era opus Socialismului internationalist, ´globalist´, cum se zice azi, cosmopolit, ´fara radacini´. Mussolini a fost socialist in tinerete, dar apoi a devenit fascist, nu e singurul caz, foarte multi, cei mai multi intelectuali conservatori americani au fost la inceput socialisti, marxisti, trotskisti, F. Meyer, Chambers, Burnham etc., fara a mai pomeni de neoconservatori, insusi Reagan !
Precum altii din generatia lui, Cioran era foarte influentat de Spengler, ´schimbarea la fata…´ are inflexiuni national-bolsevice …
Am facut aceste digresiuni nu pt. o polemica forumistica ciudata, ci pt. ca aceste stereotipuri ideologice despre un ´fascism stangist´ sunt f. obisnuite la noi, unde cunoscatorii par a se fi blocat undeva la sfars. Razboiului rece, cand s-a tradus in sfarsit ´Drumul catre servitute´ ( sau cum s-a tradus, iobagie). Le-am gasit chiar la dnul H. R. Patapievici si la dnul A. Plesu, care sunt ideologi conservatori, chiar daca nu le place cuvantul ´ideologie´. De ex., dnul A. Plesu spunea cum ´Conservatorismul´, inteles in acelasi mod ´etern´, nu este ´ideologic´ si nici ´revolutionar´ si de aceea Fascismul si ceea ce se numeste ( in mod gresit, dupa domnia sa ) ´extrema dreapta´ nu pot fi ´conservatoare´, in definitia aleasa. Dar, cum s-a tot repetat, ´anti-ideologia sau mai bine zis anti-ideologismul e tot ideologie´, asa cum anti-politica e tot politica. A fost moda postbelica a anti-ideologiei si ´sfarsitului ideologiei´, existentialistii in special aveau, au oroare de tot ceea ce inseamna ´sistematizare´, rationalizare, chiar si la pensie au ramas in cautarea spontaneitatii, a elanului vital, a Ereignisului. Insusi R. Kirk, ´anti-ideologul´ prin excelenta, a fost nevoit sa ´sistematizeze´ versiunea sa de Conservatorism ( sincretic ) in zece puncte, parca, ca un adevarat ´curs scurt´, ideologia conservatoare e schematizata, ca orice ideologie, in cateva fraze tot repetate si repetate, experienta istorica, traditii , particularism nominalist si organicism, anti-intelectualismul si privilegierea ´valorilor sufletului´ si ´imaginatiei´, – psihologismul dulceag-moralizator, etc., adica o forma de neo-romantism politic. Nu are nimic ´traditional´ iar existentialismul, filozofia sau anti-filozofia ce il sustine, e prin excelenta modern sau ´modernist´ si anti-clasic. E paradoxul modernismului anti-modern, de care s-a ocupat A. Compagnon.
Dnul A. Plesu isi marturisea, adesea, admiratia pt. G. K. Chesterton. Daca a citit si publicistica politica a acestuia nu a putut sa nu fie lovit de retorica foarte ´revolutionara´, anti-burgheza si anti-capitalista ( cu rezerva ca e vorba de capitalismul cosmopolit, adesea un eufemism pt. ´evreiesc´, ca la Sombart) , corporatismul ´caii de mijloc´, ca si la C. Dawson, alt mare ´conservator crestin´ interbelic cu simpatii pt. Fascismul italian, de altfel e vorba despre ´maurrasismul literar´ ce facea ravagii si prin Anglia, T.S. Eliot era un maurrasian si Kirk insusi a fost f. influentat de acest spirit interbelic, pe care l-a turnat in forma respectabila a ´burkeanismului´. Tot dnul Plesu a citat de mai multe ori din M. Manoilescu, faimosul corporatist roman, iar traditia culturala conservatoare la care se refera obisnuit, francezi si rusi, este chiar aceea interbelica, personalisto-comunitarista, cat se poate de revolutionara si ´socialista´. Un conservatorism mai degraba retro decat ´vechi´ si un mod destul de ciudat si imprudent de a admira si apara atatia socialisti si stangisti eretici, ca oricine se poate intreba, la urma urmei, daca nu cumva exista si oarecare simpatii ´socialiste´ ,,,
Da într-adevăr mulți au greșit în ideea de a schimba ceva, căci partidele istorice mergem pe linia lor ca și azi !Unii liberali erau moderați, alții nu!Cu toate acestea stampila pusa unora a rămas și în ziua de azi de parca ideologia comunista nu moare în mintea unora!Unii care au practicat un timp cu legionarii dar nu au fost legionari rămân cafosti legionari în mintea unora care zic ca vin rusii,dar în mintea și ideile lor sun mai rusi ca rusii!Oare acești oameni ce se cred mari democrati și intelectuali se mai uita și în oglinda sufletului lor sa-si vadă sorginte comunista și bolsevica? Ori nu-și dau seama,ori i-si dau seama dar nu pot mai mult!
Splendid. Dar câți vor avea urechi să audă și minte să înțeleagă?
Placute si reconfortante ambele articole ! Va multumim ! Trebuie sa recunosc, finalul mi-a mers la suflet , citez: „A venit momentul să pășim cuviincios în rândul omenirii civilizate și „să ne ridicăm, împăcați cu noi înșine și cu ceilalți, în cerul spiritului european și universal cu tot cu stigmatele părții noastre de lume”.”
E o afirmație ciudata.
Domnul Liiceanu nu știe că istoriografia română se luptau tracomanii dinainte de ’89. ICDragan a fost publicat din cu totul alte motive decât tezele tracomane.
Și iar nu a citit mai nimic după ’89 în domeniu, ca să vadă că și istoricii triumfaliști sunt puternic negați. Bă chiar atît de puternic, încât nu se mai poate scrie nimic de bine de români. Cred că săritul peste cal nu face bine nimănui.
Dar ar trebui să înțelegeți că eforturile noastre sunt egale cu zero, bă chiar aduc grave daune, daca nu sunt însoțite de eforturi similare la țările vecine.
Eu nu știu nici un istoric maghiar, care să conteste maghiaromanii. Nimeni nu afirmă că filiația huni-avari-maghiari este greșită. Nimeni nu afirmă că maghiarii nu sunt cuceritori, neam de cuceritori . Nimeni nu afirmă că după înfrângerea în fata bulgarilor și avarilor (cum puteau să fie urmașii avarilor daca erau contemporani și dușmani?) maghiarii s au retras spre nord și au debusat în Panonia prin pasul Dukla. (Tot agită apele cu trecerea prin Carpații Orientali, unde au lăsat ciangaii. Total greșit.)
Nu mai amintesc că toți istoricii maghiari, nu au curaj să conteste timpenile vehiculate de jurnaliști și noii politruci, cu venirea românilor în sec. XII. De unde?
Noi încercăm să ne facem datoria de istorici corecți. Pentru noi și întreaga omenire.
DVS.?
Am vazut pe un blog informații noi despre TRACI.Am cautat pe internet si am gasit lucruri total neștiute de mine despre acești adevărați stămoși ai noștri. Despre cei care, IC DRAGAN avea o revista intitulată NOI TRACII .La nici 70 de km de granița României se află o cetate , un tumul ,o așezare intinsă pe o suptafață de peste 150 de hectare în BULGARIA descoperită in 1982 la vreo 2 km de orasul ISPERIH, nu departe de RUSE unde se fac săpături și în prezent. Fără doar și poate mie mi-a stîrnit o curiozitate de nereprimat prin ceea ce se poate vedea acolo. Nu sunt istoric, dar imi place f mult , mai ales arheologia , unde constat că bulgarii pot să ne dea lectii.Si încă ceva vreau să spun.Informațiile le-am gasit f greu, parcă cineva vrea să le ascundă , să te facă să scotocesti cat mai mult , să le traduci corect, ba chiar să și plătești pentru a-ți fi date. Mie așa mi s-a părut.Scuze
Thracia din antichitate se identifică mai degrabă cu Bulgaria de azi. Tracii de la nord de Dunăre aveau un specific diferit, exact cum basarabenii de azi sunt ei un fel de români, dar au un specific diferit.
Baza României de astăzi o reprezintă fostele provincii romane Dacia și Moesia Inferior, nu Thracia. Provincia romană Thracia era la sud de muncții Balcani (munții Haemus, în epoca aceea)
https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/2/21/Balkans_AD125.png
Printre altele, inclusiv de asta este ruptă de realitate tracomania. Dpdv cultural, românii de astăzi sunt urmașii dacilor romanizați care au asimilat slavii. Dpdv genetic, moștenirea tracilor este prezentă, însă nu și moștenirea lor culturală. Civilizația romană era net superioară dacilor / geților / tracilor, iar asta și-a spus cuvântul.
În zilele noastre, există modelul Statelor Unite. Se poate observa foarte bine cum decurge o colonizare efectuată de o civilizație net superioară. În California, Montana și Idaho nu vorbea nimeni engleză în urmă cu 200 de ani.
Da, istoricul care se cantonează doar în studiul fenomenelor trecute din fruntariile naționale, va sfârși prin a se plafona și va îngroșa evenimentele pozitive, trecând sub tăcere evenimentele negative.
Și la noi, și la maghiari, ruși, germani etc.
Dar istoricul care urmărește devenirea omenirii, nu va avea astfel de limitări. Pentru ca toate etniile au momentul lor de glorie și minusurile specifice. Și nu mai ești interesat de o grupare anume, ci încerci să vezi evolutivă întregului.
E doar chestie de abordare.
Depinde ce punct de observație adopți.
În ce priveste suveranității noștri, cred că nu sunt suveranisti. Sunt doar niște pițigoi care repetă argumentele altora. Aprind interesele altora. Pentru țările mici și mijlocii, singura șansă de propășire este fuziunea în uniuni suprastatale. Altfel, vor fi zdrobite de statele uriașe. Economic, militar.
Deci, sloganurile antiUE și anti NATO nu pot fi în favoarea românilor. Dar vin că o mănușă pentru dușmanii românilor .
De altfel, de când au apărut suveranisti noștri, nu am văzut nici un proiect legislativ sau economic, în favoarea poporului. Pe care să l promoveze. Numai scandaluri și inepții (etatism, naționalizări etc).
Plus apartamente la 35.000E.
Lipsa de substanță a programelor suveranisti, este ,de altfel, principala cauză a eșecului lor. Ei au crescut doar pe greșelile partidelor clasice, nu pe construcții noi, proprii, adaptate poporului român.
Totuși, e bine să realizăm că istoricul se ocupă doar de evenimente trecute de minim 25-30 de ani.
Cel care studiază fenomenele actuale, în devenirea lor, este sociolog sau futurolog.
Mai nou… Politolog .-?!!!-
O grămadă de „ologi”.
Emil Cioran: Totul e prea puțin față de nemărginire. Nimeni nu poate avea experiența infinitului fără amețeli, fără o tulburare adâncă și care nu se poate uita. Și cum să nu te tulburi când în infinit nici o direcție nu e mai valabilă decât cealaltă? Lumea n-are nici un sens nu numai fiindcă este irațională în esența sa, dar și fiindcă este infinită… Infinitul nu duce la nimic, fiindcă în el totul e provizoriu și caduc… Îmi par lipsite de sens toate expresiile și realitățile care dau farmec vieții… Poți nega un sens al vieții din atâtea puncte de vedere, încât o enumerare a lor devine inutila… Cunoașterea adevărată este cel mai mare întuneric.
România de azi nici nu poate imita interbelicul, din motive de hemoragie de cadre. Predomină în funcții mari înlocuitorii de intelectuali. Exemplu de consecință: nu protestează nimeni tricolor, în context educativ de război, că Muzeul Național de Istorie e ținut de politicienii noștri în reparații de prin 2002! În plus, interbelicul românesc, parcă n-am avea Bibliotecă Națională sau una la Academie, se poate citi comod online, în presa lui, pe o platformă de la Budapesta, Arcanum, cu plată, dar cititorul român, răsfățat ca specie protejată, de regulă e mai șmecher și nu alege întru lectură decât ce e gratis sau la promoție.
Să nu mai faceți niciodată ce am făcut noi atunci!
Aceste cuvinte m-au dus la un gand de acum multi ani cand incercam sa inteleg anumite aspecte vizibile in Germania.
Mi se pare plauzibil ca societatea germana a reusit sa găsească metode de a contracara anumite tendințe, umane le putem spune, ce au facut ravagii si pe care le vedem inca făcând ravagii in alte societăți.
Traim in pace pentru ca nu uitam cat de rau ne putem face unii altora. Acel gând a revenit recent, urmărind dezbaterea posibilității de a interzice AfD pe considerente bine cunoscute ca finalitate. Modul de argumentare al diverselor poziții arata că lecția a fost bine învățată: istoria nu trebuie sa se repete. O temperare a elementelor radicale e de dorit caci ele nu pot fi complet eliminate.
Cioran si-a inteles greșelile dar oare cand vom reuși noi romanii, ca societate, sa devenim îndeajuns de sinceri cu noi înșine pentru a avea sansa de a înțelege?
De câțiva ani ies noaptea și mă plimb pe cerul punctat de staruri și nebuloase politice ale Uniunii Europene, in căutarea spiritului european. După mai bine de un deceniu de scepticism activ mi-am zis să-mi văd de lungul nasului și să nu mai critic atâta Uniunea, nu de alta dar ofeream muniție suveraniștilor abia născuți. Era prin 2018-2019.
Acum, împăcat cu mine însumi, pășind cu sfială prin no man’s land pe aleea azurie, încercînd să incit la libertate de gândire fără să mă ia in furci nicio tabără, după ce nu am găsit mai nimic din ceea ce nădăjduiam, mă întreb câtă lume a aflat. Că cerul e un carton din șoul lui Truman. Statul îndelungat pe cerul rece, de carton poate cauza discernământului și produce crize grave de romantism. sau idealism.
Nu m-am gândit niciodată până ieri la originea mea modestă. Nici nu mi-am imaginat bovaric, precum mulți rumâni fragili, că aș fi avut ceva ascendență eroică/aristocratică, de pildă, care să-mi ofere veșmântul unui nobil luptător pentru democrație. Poate sunt rumâni care delirează și astăzi asupra originii imperiale a poporului….descendenți ai miticului Traian, nu-i așa? Numai că eu nu am o origine modestă și nici ilustră. Sau așa credeam. Toți înaintașii mei cunoscuți au fost oameni de o mare modestie și cumpătare, Asta să însemne oare originea modestă? Niciunul nu s-a împăunat cu realizări epocale, niciunul nu și-a cumpărat vreun doctorat ca să fie altceva decât putea fi, niciunul nu a perorat la vreo tribună. Nici in comunism, nici in interbelic. E drept, unul a fost avocat și mai ținea, profesional, câteun discurs exaltat la bară, dar a plătit această cutezanță…prin pușcărie. Altul insă, chiabur poltron, a cedat totul la cooperativă ca să scape cu viață el și familia lui. Povești simple, banale, cu oameni obișnuiți, așa cum am auzit și citit de la mii de rumâni. Nu știu cine sunt rumânii ăia gongoroși cu origini modeste, nu că nu ar exista destui. Nu știu și nu recunosc stigmatele mărginimii europene altele decât cele lăsate de pironii înfipți in ființa neamului de făuritorii de lumi și oameni noi. Cum ar putea fi altceva scornirea mitocanului cu genă de dac cocoțat pe-un armăsar, tras in armură și principii de oțel și trimis pe frontul cultural ca să lupte pentru gloria creștinătății sau căutarea continuă și morbidă a integrării in absolutul european decât noi utopii ale devenirii?
Stigmatele sunt oare metehne reale sau imaginare ale neamului, răsar la fel precum superputerile neamului excepțional ce nu-s altceva decât o nălucire a unor oameni afectați de minoratul și mocirla lor? Ce se întâmplă dacă un neam crede in același timp că este excepțional de neghiob, netrebnic, laș, și excepțional de deștept, cinstit și curajos,? E posibil așa-ceva? Da, iacătă-l, neamul schizoid: jumătatea bine îmbrăcată și democrată ia la palme jumătatea zdrențuită și extremistă care la rândul ei ia la pumni pe trădătorii (care pasămite au închinat țara Europei) care iau in șuturi vânzătorii de neam (care pasămite i-au pus țara pe tavă lui Putin).
Suntem atât de departe de a ne împăca cu noi înșine și cu cât vedem mai mulți extremiști cu atât ne expediem mai mult sinele către zări ne nescrutat. Iar în timp ce stânga și dreapta se întâlnesc doar pentru a-și frânge degetele intr-o absurdă încleștare, pe creștet rânjește sinistru o șapcă de nomenklaturist, acel demon care, după ce s-a metamorfozat din stâlp al partidului in erou al corporatismului global (și să nu uitați că primii profeți ai globalismului au fost Brucan și Ilici), a reușit să ne facă să credem că simțul dreptății și obida aferentă, dorul de patrie, nostalgia unor rituri și ușurătatea din noi sunt expresia extremismului politic, poate chiar tare genetice, iar aspirația către libertate și democrație, dorința de progres, manierele și spiritul tolerant ar fi expresia unor ideologii venetice, instrumentul imperialiștilor și globaliștilor. Cum am putea oare să trântim șapca de pământ și să începem să vorbim unii cu alții, calm, in tihna unei euro-cafenele naționale unde Sfatul Bătrânilor să vegheze Jocul Tinerilor iară să nu-l răstoarne? E posibilă o astfel de reconciliere sau iar am adormit cu fruntea pe cerul Europei?
„…mă plimb pe cerul punctat de staruri și nebuloase politice ale Uniunii Europene, in căutarea spiritului european.”
Teoria lipsita de detalii:
„Per aspera ad astra!” (Seneca, „Hercule furios”)
„Două lucruri îmi umplu sufletul cu mereu nouă și crescândă admirație: cerul înstelat de deasupra mea și legea morală din mine.” – Immanuel Kant
Practica ceva mai detaliata:
– TRANSPARENTA RADICALA a statului fata de publicul guvernat(chipurile servit/slujit)
– LUSTRATIA si ASUMAREA RESPONSABILITATII, chiar si cu riscul caderii in irelevanta, oprobriu public, pierderea valorilor materiale capatate ilegal/confiscare extinsa si detentie – preventie si justitie pana la capat
– SEPARAREA PUTERILOR IN STAT SI SOCIETATE, inclusiv guvernare de privat mare/influent.
=========
„…să începem să vorbim unii cu alții, calm…”
NU se poate FARA perceptia majoritatii publicului ca teoria este pusa CONSTANT in practica(ca mai sus).
Greșeala teribilă pe care am făcut-o în ultimele luni cu „suveranismul” nostru de doi bani…
In Romania nu exista nici un fel de miscare suveranista, doar o maimutareala intentionat facuta sa para ridicola.
Despre o miscare suveranista, opusa federalizarii, se vorbeste prin Europa de citiva ani. Exista, fara indoiala, o reactie de respingere fata de manierele totalitare ale birocratilor nealesi din structura de conducere extrem de stufoasa si complicata a UE. Dar unii asa-zisi lideri suveranisti (Marine Le Pen, Giorgia Meloni, Matteo Salvini si inca citiva ca ei) sint, la fel ca la noi, creatii ale sistemului. Opozitie controlata. Slovakul Robert Fico, Alice Weidel si ungurul Orban Viktor, pe de alta parte, sint patrioti suveranisti incontestabili.
La noi, sistemul a creat – preventiv si proactiv – doua partide (AUR si POT) – care sa ocupe locul pe care, altfel, ar putea sa apara un partid patriotic autentic – ca sa-i aspire pe toti nemultumitii de pierderea suveranitatii si a identitatii nationale, iar apoi sa-i identifice, fotografieze, indosarieze, controleze si, la nevoie, sa-i „execute” daca se iau prea in serios.
Ca sa compromita din start ideea de patriotism/suveranism, au plantat in fruntea AUR trei… deplorabili. Ce om sanatos la minte vrea sa vada la Cotroceni un semi-analfabet ca GSimion? Sau un SNSPA-ist obez ca Claudiu Tarziu? Sau un dezorientat ca S. Lavric (medic, insurat cu o femeie procuror, divortat rapid, respins de SRI – unde voia sa se angajeze strict pentru bani, trecut, apoi, prin fac. de filozofie, doctorat, cronicar literar si, in final, senator AUR cu multi-multi bani – pohta ce-a pohtit – satisfacuta in final.)
AUR si POT nu reprezinta nici un pericol pentru sistem fiindca sistemul le-a creat si sint parti ale lui.
Vorbele grele si fara vreun temei despre „suveranismul” nostru bazat pe un vast complex mioritic nu sint decit atacuri sub centura pe placul globalistilor la articolul 1 din Constitutie (Romania este stat national, suveran si independent, unitar si indivizibil.).
De ce sa nu existe un curent suveranist autentic in Romania si liderii lui sa dezbata public cu globalistii si federalistii UE care viitor ar fi mai bun pentru romani?
După „jalnica” Utopie legionară a urmat „jalnica” Utopie comunistă. Acum unii vor o altă Utopie, ceva pe la mijloc, adică legionar-ortodoxist-comunista.
Eu înțeleg că suntem un popor mioritic și vegetal și prin Utopiile astea vrem să devenim carnivori. Asta însă numai la nivelul intelighenției românești nemulțumite de poziția poporului român în Lume. Dar poporul simte că nu are mușchi pentru așa ceva, cu toate agresivitățile naționalist-diasporene….
Primul curent suveranist veritabil a apărut si exista încă si azi în Marea Britanie. Nu este atacat sau ridiculizat de globalisti pentru ca își dau seama ca nu au argumente în fata unei miscari politice mature și bine articulata.
În Franța exista multe curente suveraniste, practic majoritare in spectrul politic de acolo, dar foarte fragmentate, cu prea mulți lideri ambițioși care toți vor sa fie primii.
Nu Nero a ajuns să se creadă divi I s-a propus asta de către cei care au trebuit, pe urma, să suporte consecințele „divinității” sale…Marele Cioran s-a (po)căit pentru „divinizarea” Căpitanului nazist Zelea (Zelinschi), un venetic malign, funest, obsesiv, nazist, cvasi-demagogog și sfertodoct. Refularea ostilității este o trăsătura extrem de comună tuturor grupărilor „naționaliste” de extremă dreaptă. Suveranismul nu poate fi confundat cu independenta absolută, cu naționalismul belicos, mai ales astăzi, in plin sec.XXI. Ce este Suveranitatea? Este supremația puterii de stat în interiorul hotarelor sale și în relațiile cu alte state. Problema suveranistilor mioritici – o extremă a lumii rele de factură rusească – e că nu au absolut nicio tangenta cu suveranismul și cu naționalismul. Acesta din urmă reprezintă o idee sănătoasă, prin care cetățeanul își manifestă respectul față de țară și națiune. „Suveranistii” nostri de hazna nu-și promovează propria țară cu demnitate. Ei tuna și fulgera: Vrem suveranitate! Vrem bla-bla. In loc sa vegheze respirația României Suverane, Semiom, ficțiune suveranista, devastat de ură și incultură, insotit de haimanale, este pus în situația să umble haimana, cu tălpile încinse, de la o Cuțarida la alta, de la o scenă la alta, promovând narativele putinoide, denigrând România. Suveranismul marginalilor Trântori și Nelegiuiți nu e decât o scenă de circ planetar, in spatele căreia profitorii, lichelele, șarlatanii fac jocul Ivanilor. Or, suveranitatea gargaragiilor extremiști se bazează pe refularea instinctelor brutale și pe divinizarea PreaNecuratei Maica Rusia. Căci Colosul cu picioare de lut s-a expus pe sine ca un fel de model de stat suveran. Stat izolat, agresor și neconvertit la civilizație.
Din punctul de vedere al putinoizilor, dobă de necarte, cu fata la icoane și cu gândul la Dracul, suveranitatea Rusiei, doldora de arme nucleare, nu poate fi egală cu suveranitatea Ucrainei, Țărilor Baltice, Poloniei, României, sau a Republicii Moldova. O dată în plus, ele trebuie să fie neutre, izolate și agresate de mastodontica intinsoare-inchisoare. Freud sugera că aceste instincte nu sunt niciodată îmblânzite, ci „reprimate”. Ce-ar fi să ne „lepădăm” de sataniști, autodeclarați suveranisti? Avem motive întemeiate să-i trimitem la Judecata-de-Acum.
„Teoria ca teoria, dar practica … ne omoară!” Legionarismul, fascismul, nazismul, comunismul, neo-marxismul, ca și liberalismul, ecologismul, etc. sunt doctrine politice adică un fel de teorii „generalizatoare”. Depinde de punctul de vedere al fiecăruia dintre noi să le considerăm de stânga sau de dreapta. Privind dintr-o direcție (din față să zicem) sunt de stânga, dar din direcția opusă (din spate) ar fi de dreapta.
Pierdem timpul analizând teoria pentru că, în practică, pericolul a fost reprezentat de soluții practice. Legionarii sunt condamnabili pentru fapte, nu pentru idei. De exemplu eu nu văd nimic greșit în teoria marxistă privind profitul și exploatarea, Interesul omenirii este progresul și al fiecărui individ un trai cât mai bun, iar capitalismul le oferă cu aceste dezavantaje morale. Capitalismul actual a suferit corecții și câtă vreme funcționează mai bine decât comunismul, atrage.
Practic proletariatul a înlocuit sclavii deși sclavii primeau casă, masă, pază și alte necesități iar proletarii primesc salarii cu care le pot obține. Diferența este doar libertatea de a alege Evreii au și acum kibuțuri unde niște oameni colaborează de bună voie, dar comunismul s-a caracterizat prin abuzuri și crime pentru a impune o astfel de soluție.
În prima parte a dictaturii sale, Hitler a făcut multe bune pentru poporul condus de el, în sensul că a scos țara din criză și a readus-o la statutul de mare putere economică. Nu i se pot ierta numeroasele excese privind drepturile omului și ideile „suveraniste” care au provocat al doilea război mondial. A făcut Germania mare din nou, călcând în picioare drepturile altor țări. Sună cunoscut?!
Despre Stalin, trebuie să recunoaștem că a fost un criminal lipsit aproape total de scrupule, care din nefericire pentru noi și alte câteva popoare, a făcut parte din tabăra învingătoare.
Nu e nimic ciudat în „adaptarea” filozofiei lui Emil Cioran și nu pare constructivă ideea că cineva care și-a exprimat cândva idei de tip extremist, trebuie condamnat „pe viață”. E recomandabil să învățăm din greșeli și să ne recunoaștem greșeala. Cu totul altfel ar trebui să analizăm faptele
Pe lângă faptul că opțiunile se adaptează la interesele personale sau la cele de grup trebuie să admitem că „înțelepciunea populară sau doar Nicolae Iorga aveau destulă dreptate când spuneau că „Doar boul e consecvent”. Dacă gândim, nu suntem consecvenți pentru că într-un fel privim prezența apei când ne e sete și cu totul altfel când suntem inundați (sau riscăm să ne înecăm) Omenirea nu a ajuns încă la identificarea cauzelor care ne dezbină, deși declarăm că avem interese comune. Mulți nici măcar nu se străduiesc să se pună în pielea „dușmanului”. Ne dușmănim din cauza religiei practicate, a limbii vorbite, a suveranității teritoriului, a culorii pielii, a pregătirii, a profesiei, a averii, a … și nu acceptăm că avem aceleași drepturi dar și obligația de a le respecta pe ale celor din jur.