Iată că a venit și vremea să discutăm lucrurile care păreau până mai ieri de neconceput. Imposibilul a devenit posibil. SUA preferă relația cu Rusia celei cu Europa.
Președintele Zelenski și delegația ucraineană au fost literalmente dați afară de la Casa Albă. Ajutorul de orice fel a fost oprit temporar. Sigur că Ucraina și SUA vor semna curând acordul pentru resurse, dar nu aceasta este chestiunea esențială de care ne ocupăm astăzi. Ci viitorul strategic al unei Europe care ar putea rămâne fără garanțiile de securitate ale SUA. Și opțiunile care (ne) stau în față.
Nu este încă o certitudine, dar varianta colaborării ruso-americane, cu afectarea intereselor Europei, există și crește ca probabilitate, de la o zi la alta. Nu aș exclude în acest moment scenariul ca președinții Statelor Unite ale Americii și Rusiei să se întâlnească într-un „summit al reconcilierii” și să semneze în următoarele luni un anumit tip de acord (înțelegere), care să deschidă calea unei vremelnice alianțe Washington-Moscova, în timp ce relațiile transatlantice se răcesc vizibil și semnificativ. Dar poate tot temporar, ca într-un derapaj nefericit care va fi ulterior redresat.
Sunt pro-americanul tipic al Europei de Est post-Război Rece, parte a generației 50+ care a studiat în universități imediat după 1990, a avut burse în Vest și s-a format intelectual din adorația pentru American Dream, D-Day, Pax Americana, Occident, valori liberale, NATO etc. Mintea mi-e plină de citate din președinți americani care ne-au inspirat decenii la rând proiectul politic al occidentalizării României: „Ich bin ein Berliner!” (John F. Kennedy, 1963), „Mr. Gorbachev, tear down this wall!” (Ronald Reagan, 1987), „We cannot build our own future without helping others to build theirs” (Bill Clinton, 1997), „The promises of our Alliance are sacred, and we will keep our pledges to all the nations that join us. Should any danger threaten Romania – should any nation threaten Romania, the United States of America and NATO will be by your side. As a NATO ally, you can have this confidence – no one will be able to take away the freedom of your country!” (George W. Bush la București, 2002) sau „For God’s sake, this man cannot remain in power!” (Joe Biden, martie 2022, în Polonia, și era vorba despre Putin, nu despre Zelenski…)
Din circa 750 de articole de politică internațională și interviuri pe care le-am publicat și acordat în ultimii 13 ani, vreo 600 vorbesc despre rolul fundamental al Americii în sistemul de garanții de securitate al lumii libere. Rolul SUA în apărarea lumii noastre a fost tema nr. 1 pentru mine și pentru mulți dintre colegii mei, profesioniști în domeniul relațiilor internaționale. Mă desprind cu greu de această convingere axiomatică, de această paradigmă transatlantică formatoare a unei lumi. Dar dezvrăjirea de America a început. Trumpismul și MAGA pun serios la încercare încrederea liberalilor centriști pro-occidentali în garanțiile de securitate ale (cel puțin) acestei administrații de la Washington.
Ce se întâmplă acum în noua politică externă și de securitate americană nu este chiar greu de explicat. Ideea din spate se vede tot mai clar. Atragerea Rusiei de partea SUA și decuplarea de China. O așa-zisă „strategie” devenită transparentă și ușor ridicolă prin brutalitatea cu care este mânuită în discursuri deloc șlefuite, fără scrupule, golite de valori și de principii. Plus, teribil de naivă.
O intuiam că se apropie, de vreo trei ani devenise plauzibilă, doar că democrații o vedeau ca pe o posibilitate pentru etapa post-Putin a Rusiei, în timp ce guvernarea MAGA s-a năpustit asupra ideii cu convingerea că pot să o facă rapid, credibil, cu Putin încă la butoane. Dar, ca să fim lucizi, o gândea și administrația Biden, mai ales atunci când ajutorul militar oferit Ucrainei pentru a nu fi îngenucheată nu trebuia să treacă de nivelul nici prea mic, nici prea mare al obiectivului slăbirii Rusiei. Ajutorul militar american nu a vizat niciodată o înfrângere clară sau o dezmembrare a Rusiei agresoare, percepută totuși ca un posibil partener (interlocutor) viitor, în vremurile tulburi ale confruntării pentru supremație globală între giganții economici SUA și China. Dacă suntem corecți și lucizi, administrația Biden nu formulase nici ea, niciodată, după februarie 2022, o „teorie a victoriei Ucrainei”, vorbind cel mult de „înfrângerea strategică a lui Putin”.
Acum însă este vorba de cu totul altceva. Se încearcă „inversarea polilor magnetici” ai atragerii Moscovei în jocul de mare putere, cu ruperea alianței strategice Moscova-Beijing și întoarcerea lui Vladimir Putin, dinspre Xi Jinping spre Donald Trump.
Știm foarte bine că la fel s-a procedat în 1971-1972, în timpul lui Nixon, când Henry Kissinger a făcut (în prezent, faimoasa) „vizită secretă la Beijing”, înainte de stabilirea relațiilor diplomatice bilaterale. Kissinger a convenit cu Mao apropierea Chinei comuniste de SUA și îndepărtarea de URSS, la vremea respectivă principalul inamic al SUA. De data aceasta, americanii vor să procedeze invers, atrăgând Moscova, doar că Rusia și China nu se vor decupla. Este o iluzie a lui Donald Trump.
Diferențele de context sunt mari și clare – Putin știe că politica SUA se poate schimba peste patru ani (în anii 70 nu exista acest risc pentru China lui Mao, pentru că dorința înfrângerii URSS era bipartizană în politica americană și cu certitudine stabilă pe termen lung în Congresul SUA), iar pe de altă parte pentru că acum există o alianță Rusia-China stabilă, bazată pe interesul comun și pe ura lor antioccidentală îndelungată, în timp ce în 1972 relațiile Beijing-Moscova erau deja proaste, aproape de limita războiului, de aproximativ un deceniu. Nu suntem nici pe departe în același context.
Donald Trump a și recunoscut public, mult înainte de a fi președinte, că asta intenționează, să nu lase China să se alieze cu Rusia. O spune acum, public, și secretarul de stat Marco Rubio[1]. Eu văd în toate aceste declarații stridente, precipitate, ostile la adresa aliaților europeni, multă stângăcie și naivitate, care probabil îi amuză pe chinezi și pe ruși când aceștia discută despre planurile lui Trump. Nu o să meargă așa. Rusia nu se va rupe de China, dar va exploata la maxim toate beneficiile și oportunitățile pe care i le oferă strategia străvezie a lui Donald Trump. În dictatorul criminal Putin nu se poate avea încredere, în realitate el urăște profund America și nu uită că Războiul Rece s-a încheiat cu dezintegrarea Uniunii Sovietice și că ulterior NATO a avansat în Europa Centrală și de Est.
… Acest articol nu este însă nici despre Administrația Trump II, nici despre Putin, nici despre noua Americă MAGA, ci despre ce (mai) are de făcut Europa, în aceste condiții. Așa cum trumpismul nu a dispărut după primul mandat al lui Trump, ci a bântuit mandatul moale al lui Biden, nu va dispărea nici după al doilea mandat al lui Trump, mai ales dacă JD Vance ar reuși să câștige președinția în 2028. Societatea americană s-a schimbat profund, în principal din cauza urii cultivate pe rețelele sociale. Doar înfrângerea clară și necontestată a lui Vance pe 7 noiembrie 2028 ar putea pune capăt trumpismului, cu un președinte american energic, centrist și universalist, cu un discurs bazat din nou pe valori, care să stingă valul de cinism și să readucă la Casa Albă vechile principii ale politicii externe și de securitate, bazate pe alianțe, valori comune și multilateralism. Trumpismul va sucomba atunci când clasa mijlocie americană nu va mai fi frustrată și va reveni la centrism, „ajutată” în acest sens și de o candidatură mai bună a democraților. Acolo e miza esențială a democrației americane. În 2024, majoritatea celor din clasa mijlocie au votat Trump (se vede clar din analiza votului în statele-cheie adjudecate, toate, de Trump) și asta spune totul.
Dacă se va confirma retragerea angajamentului SUA pentru ordinea de securitate europeană și decredibilizarea garanțiilor de securitate ale NATO în fața Rusiei, Europa s-ar putea afla în fața a patru scenarii, niciunul roz:
- Baricadarea în „cetatea de lux”. Înarmarea Europei și descurajarea unei invazii rusești (scenariul Ursula von der Leyen).
- Războiul de apărare în fața agresiunii Rusiei (scenariul generalilor europeni).
- Supunerea (compromisul) în relația cu Kremlinul (scenariul Viktor Orbán).
- Deschiderea porților pentru China. Creșterea influenței economice, strategice și finalmente politice a Partidului Comunist Chinez în Europa,prin intensificarea colaborării sino-europene (scenariul Xi Jinping).
După debarcarea americană epocală de pe plajele Normandiei, din iunie 1944, libertatea Europei în fața dictaturilor agresoare și expansioniste a depins până pe 20 ianuarie 2025 de angajamentul explicit al SUA, la început unilateral, apoi prin intermediul NATO, pentru integritatea teritorială și inviolabilitatea teritoriului aliaților.
A fost un win-win deal, de bună seamă, nu a fost vorba numai de valori comune, ci și de interese. Nu doar Europa a prosperat sub umbrela de securitate americană, ci și SUA au câștigat influență, putere globală, pârghii. Europa este un aliat de prestigiu, bogat și cu stil. Deși este un continent mic, toate drumurile se întretaie în Europa, de la cele economice la cele culturale, etnice, religioase, migraționale sau de intelligence. Referindu-ne doar la UE, exportul de „putere normativă” în vecinătăți și influența în Sudul Global este încă mare, din motive geopolitice sau istorice. Să nu ne imaginăm că alianțele au fost doar o expresie a generozității și altruismului SUA și că nu au avut la bază, așa cum era firesc, și interese (reciproce). Fundamentele alianței euro-atlantice trec mult dincolo Doctrina Truman, a îndiguirii URSS.
Fără îndoială că ar fi (fost) ideal ca această paradigmă transatlantică a securității Europei să continue, dar nu mai există certitudini că modelul ar mai funcționa și ar fi la fel de credibil dacă SUA și Rusia vor face o înțelegere strategică în timpul lui Vladimir Putin, în detrimentul Ucrainei și al Europei.
Cele patru scenarii menționate anterior arată precaritatea soluțiilor europene (sau chiar lipsa unei soluții europene de securitate) în momentul de față. Toate eventualele „soluții” privesc spre un viitor pe termen mediu sau lung. Astăzi, Europa nu are Planul B. Nu există o alternativă credibilă la garanțiile de securitate ale SUA.
Cel mai optimist a ajuns să fie scenariul Ursulei von der Leyen, reînarmarea Europei și baricadarea în cetatea noastră de lux, sperând în descurajarea militară a Rusiei. 800 de miliarde de Euro sunt angajate în acest mega-proiect. Se vorbește, din nou, de o Uniune a Apărării Europene, la 71 de ani după ce Franța a respins ratificarea în Adunarea Națională a Tratatului de la Paris din 1952, care propunea European Defense Community, inițial tot o idee franceză a premierului René Pleven. După cum a admis președintele Macron, încercând să tempereze elanul, dacă lucrurile merg bine, cel mai repede am putea începe să vedem rezultate notabile, cheltuieli de apărare de 3-4-5% și apariția unei forțe militare integrate europene considerabile, care să țină Rusia la distanță, în 5-10 ani. Poate și o umbrelă de securitate nucleară europeană, alternativă la cea americană, furnizată de Franța, deși Parisul nu s-a angajat politic în acest sens până acum iar Marine Le Pen, cu șanse la prezidențialele din 2027, este categoric împotrivă.
În al doilea scenariu, cel negru, scenariul generalilor, al atacului Rusiei asupra unuia sau mai multor state europene membre ale NATO, tot în jur de cinci ani pare să fie termenul minim dat de generalii europeni pentru consolidarea militară, logistică și de pregătire a armatelor naționale din Europa la nivelul necesar unui război de apărare în fața Rusiei. Nu vorbim de un răspuns integrat al UE în următorii cinci ani, ci tot de răspunsuri naționale disparate. Germania, de exemplu, stă foarte prost, în primul rând ca efective și ca pregătire. Să vedem ce va face noul guvern Merz, există speranțe de impulsionare. Polonia a început să stea ceva mai bine la capitolul armament. Franța este principala putere militară (și singura nucleară) din UE, la care se adaugă Marea Britanie și Turcia ca state NATO non-UE. Remarcabilă poziția și prezența Turciei la Summit-ul de securitate europeană și pro-Ucraina de la Londra. Cele mai expuse acestui scenariu ar fi desigur statele din Flancul Estic al NATO, cvasi-complet dependente de forța militară americană și occidentală.
Al treilea, scenariul Orbán, compromisul cu Rusia lui Putin. Scenariul anti-UE. De fapt, singurul scenariu explicit antieuropean/anti-Bruxelles din toate cele patru, lansat chiar din interiorul UE. Greu de crezut însă că Ungaria singură (la care se pot adăuga Slovacia și Austria, în acest moment, poate Croația și nu e sigur pe termen mediu ce va face Bulgaria) ar ajunge să facă „masă critică” pro-Rusia sau neutralistă în UE, dar ceea ce pot face statele din această categorie este să încerce blocarea ori întârzierea planurilor UE de înarmare și integrare militară. Un mare semn de întrebare îl reprezintă și alegerile prezidențiale din Franța, din primăvara lui 2027.
Al patrulea, cel despre care nu se discută deocamdată, este deschiderea porților pentru China și apropierea de Beijing, ca „putere pacifistă globală”, dornică să susțină în continuare globalizarea economică și comercială. Să îl numim scenariul Xi. Nu este nici acesta un scenariu bun, chiar dacă ar feri teoretic Europa de atacul Rusiei, pentru că o creștere a influenței Chinei ar începe inevitabil să afecteze valorile liberale ale culturii politice europene și democrația liberală și ar încuraja corupția la nivel decizional. Nu doar tehnologiile chineze nesigure, dar și politicile de monitorizare și supraveghere a angajaților în cadrul companiilor, plus supunerea totală a indivizilor, specifică dictaturii chineze, spionajul industrial și anihilarea oricărei forme de opoziție față de regimul Partidului Comunist sunt markere care se vor resimți mai devreme sau mai târziu și în Europa, în cazul unei apropieri sistemice între UE și China, pe locul lăsat gol de SUA.
Nu sunt, așadar, prea multe variante de ales pentru noi, dacă Donald Trump și echipa MAGA decid să se abandoneze Europa, și mai ales dacă vor decide să o facă în favoarea Rusiei lui Putin. O eventuală alianță SUA-Rusia, dincolo de șocul de moment al europenilor, ne-ar arunca pe direcția unor scenarii extrem de inconfortabile. Toate ar presupune transformarea profundă a modelului economic și social european. Nici nu ar mai conta că SUA, la rândul lor, ar realiza, după alte 1-2 mandate, ce greșeală au făcut crezând în apropierea strategică de Rusia și abandonându-și vechii aliați europeni, atunci când nu doar că America nu va fi „great again”, ci „weaker than ever”. Iar secolul chinez va fi început.
[1] https://agerpres.ro/politic-extern/2025/02/27/sua-nu-pot-permite-ca-rusia-sa-devina-partenerul-mai-mic-al-chinei-declara-secretarul-de-stat-americ–1426443
Colaborare nu-nseamna neaparat alianta. Io cumpar chifle de la Bäcker, dar nu-nseamna ca sunt aliat cu el.
„Sunt pro-americanul tipic al Europei de Est post-Război Rece” Io nu am studiat in USA, nu am studiat pt ca a trebuit sa muncesc toata viata, nu am obtinut burse. Si mie mi-au placut vorbele frumoase, dar, tocmai ca am muncit sa-mi cistig piinea, am inteles ca-n spatele vorbelor frumoase, sau altfel spus, ne permitem vorbe frumoase, doar atunci cind avem piinea asigurata.
M-as bucura daca acesti „pro-americani” tipici, educati prin USA, (care USA, aia democratica, sau republicana), ne-ar povesti de ce se-ntimpla ce se-ntimpla, nu cumva are vreo legatura cu piinea, sau cozonacul, de toate zilele?
Nu ma pronunt despre „scenarii”, risc sa fiu banat!
Pentru europenii din Est ” visul american” a murit. Păcat.
Pentru Europa a venit momentul adevărului. Să recunoaștem cinstit, Europa a fost principalul beneficiar din câștigarea de către SUA+UK a războiului rece. URSS a făcut implozie, iar Europa de Vest s-a extins spre Est, înglobând fostele state comuniste. Ba chiar răpind Rusiei Țările Baltice( părți ale fostei URSS …) și propunând Belarus, Moldovei, Georgiei și Ucrainei „parteneriate” de nerefuzat. Ba chiar și Rusiei i s-a făcut propunerea unei Uniuni Euro asiatice de la Lisabona la Vladivostok… așa, să moară americanii de necaz…
Rusia a suportat cât a suportat, dar cazul Ucraina a fost decisiv. Și Rusia a pus piciorul în prag: până aici!
Era evident că Europa nu putea să convingă Rusia în a ceda în continuare. Și atunci apare Salvatorul Trump. Care, trebuie să recunoaștem, vrea să facă ce a făcut și Europa: să pună piciorul în Ucraina. De ce, de ne ce, asta e! Putin vrea EL să fie în Ucraina, nu alții. Că va face afaceri și cu rușii, că poate se vor alia cu rușii contra Chinei cine știe, treaba lor. Totuși pentru noi, esticii, ESTE BINE că americanii vor fi în Ucraina. O fi imoral, dar pentru noi vă fi bine.
Europa? Europa este exclusă din acest joc. Poate chiar își merită soarta. În definitiv, DE CE nu a putut să facă ea „deal-ul” cu Rusia înaintea americanilor? Ocaziile ratate se răzbună.
Voi aduce in discutie doua intrebari si raspunsurile mele: De ce SUA va iesi din NATO, dar nu si din ONU?
Iesirea Statelor Unite din Alianta Nord-Atlantica si din Organizatia Natiunilor Unite a fost recent vehiculata de miliardarul Elon Musk, primul consilier strategic al presedintelui american Donald Trump. De fapt, el este un alter ego al lui Trump. Informal, pozitia lui Elon Musk la Casa Alba este deasupra vicepresedintelui american JD Vance si a secretarului de stat Marco Rubio. Deci, ce spune alter ego-ul lui Donald Trump sunt chestiuni inca nespuse de Trump, dar cert se afla in mintea acestuia, pe care Elon Musk o controleaza si influenteaza decisiv.
SUA va iesi in mod cert din NATO, care nu ii mai aduce niciun avantaj, ci doar pierderi si retineri, date de eticheta „aliati”. Washington deja nu mai are o comunicare strategica cu Bruxelles, s-a vazut, luni, cand a anuntat suspendarea ajutorului SUA pentru Ucraina, o decizie despre care nu i-a informat pe aliatii europeni. Mai mult, declarativ si faptic SUA s-a repozitionat ostil fata de Europa, aliata sa traditionala. SUA s-a combinat cu Rusia! Pe noile aliniamente, SUA si Rusia sunt de aceeasi parte, ambele au acum o tinta comuna, Europa!
Ca in orice noua relatie de iubire infocata, este nevoie de dovezi reciproce de dragoste. Rusia ii va cere astfel de dovezi Americii, careia ii va pretinde sa iasa din NATO, ca sa poata juca militar Europa. Prin iesirea Statelor Unite din NATO, vechiul risc al unui conflict direct intre America si Rusia, care inseamna razboi mondial, va fi aruncat la cosul de gunoi al istoriei. Uniunea Europeana va fi prinsa la mijloc, economic va fi distrusa de SUA prin taxe, militar de Rusia prin presiune. In felul acesta, SUA va fi net in castig, va scapa de un competitor economic puternic, pe care nu-l poate surclasa de una singura, ci doar impreuna cu Rusia, si isi va crea oportunitatea sa se ocupe sa „aranjeze” China, care, iritant si insuportabil, o competitioneaza pentru prima pozitie. Insa SUA nu va iesi din ONU, ar insemna sa iasa din Consiliul de Securitate si sa piarda parghia de control international care ii este data de dreptul de veto. Un fapt de neconceput. Cel putin, nu deocamdata.
Rusia se strofoaca de 3 ani sa cucereasca niste sate prapadite din estul U si nu reuseste!
U a fost ajutata tirziu si cu pipeta (cateva tancuri, cateva avioane) si cu multe interdictii.
Cum sa faca ordine in toata Europa? Credeti ca Polonia ii va lasa sa-si faca de cap? Germania?
Mi se pare ca glumiti. Sau nu vedeti dimensiunile problemei.
Sa nu vorbim de armata Turciei, partial europeana si neprimita in UE, care i-ar putea da de furca mult timp.
In acelasi timp, prietenia Rusiei cu China se bazeaza pe intentiile ofensive ale Chinei si Rusiei. Daca Rusia isi face de cap. incepe si China. Si nu cu Europa…
Razboi intre China si Rusia nu cred ca va fi. Vedeti cata granita comuna au. Si vedeti cate incarcaturi nucleare are Rusia. Ar fi un razboi autodistructiv.
Ori cum o dai, SUA joaca prost. „Mina mortului”
@mongolul
„U a fost ajutata tirziu si cu pipeta”. Tarziu adica din 2014 si o „pipeta” cu diametrul unei magistrale de apa dintr-o metropola…. Sa fim seriosi. Nu vreti sa vedeti realitatea. Ajutorul occidentului a fost si este MASIV ptr.UKR.
Da, este posibil/probabil ca acest ajutor sa diminueze serios prin deciziile lui Trump.
Daca Europa ar fi fost inarmata la fel de bine ca Rusia sau SUA, inclusiv cu vreo cateva mii de focoase nucelare, altfel ar fi stat lucrurile si altfel s-ar fi putut opune politicilor lui Trump. Orice negociere de pace intre SUA-Rusia s-ar fi desfasurat cu Europa la masa negresit. Insa, atunci cand nu reprezinti o forta militara (nu doar economica) nu poti sa negociezi. Este umilitor sa-l auzi pe Trump cum afirma ieri in Congres ca „Europa a investit mai mult in gazele rusesti, decat in Ucraina”. Daca vrem sa gandim lucid, trebui sa spunem ca Europa a facut greseli mari in raport cu Rusia decenii la rand, pe de o parte bazandu-se pe apararea americana, iar pe de alta parte urmarindu-si interesele economice cu Rusia lui Putin. Ar mai putea fi un scenariu, insa acesta ar depinde de nivelul diplomatic european si de cat de dispus ar fi Trump sa accepte anumite „compromisuri” in noua „epoca de aur” americana. Europa trebuie sa sacrifice ceva si sa propuna ceva Americii, adoptand politica „qui pro quo” fata de SUA. De exemplu o angajare militara europeana in zonele de interes startegic pentru administratia Trump (China, Taiwan) sau o alianta cu SUA si Rusia in acelasi timp (Ménage à Trois). Scopul ar fi desigur ca Europa sa mentina niste relatii cat de cat bune cu SUA, nu doar in timpul acestei administratii, ci si in viitor. Nu este suficient ca Macron sau alt lider european sa mearga la Casa Alba si sa limiteze discutiile doar la Ucraina si la situatia dramatica in care s-ar afla Europa daca Rusia ingheata conflictul. Eu l-as fi intrebat direct pe „Guzganul Portocaliu” ce vrea, ce doreste, cu ce-i putem veni in ajutor noi europenii avand in vedere puterea noastra economica si militara (aceea cat este). Ce „carti” castigatoare avem noi pentru o „partida” cu SUA? Toate acestea intr-un scenariu horor in care ne decuplam de SUA. O alianta cu China ar fi sfarsitul tuturor valorilor liberale, ar fi ultima lovitura aplicata democratiei si lumii asa cum o stiam noi dupa Razboiul Rece si inainte. Ati descris excelent aici, in articol, ce ar reprezenta o alianta cu UE- China. In 5-10 ani Rusia va avea destul timp sa-si refaca stocurile de arme si sa faca praf Europa, deci scenariul cu 800 mld. pentru aparare cade, chiar daca trebuie sa continuam sa investim in aparare. Poate ar trebui sa alocam triplu ca sa reducem perioada la 2-3 ani, insa asta ar insemna trecerea la o economie de razboi greu de suportat pentru vesticul din clasa de mijloc si poate la revolte sociale fara precedent.
Cred ca cel mai probabil scenariu va fi un hibrid 1 + 4.
Nu vad de ce s-ar exclude reciproc.
Nu cred ca China ar impune conditii de dezarmare Europei in schimbul acordurilor comerciale.
De fapt cooperarea economica si culturala sino-europeana exista deja intr-o oarecare masura si se poate extinde, mai ales pentru vestul continentului. China reprezinta deja pentru Germania si Franta un partener comercial important, iar universitatile occidentale sunt pline de studenti chinezi.
Referitor la idealul american, eu m-am dezvrajit in 2011, cand am citit articolul acesta:
https://ziare.com/politica/ambasador/radu-portocala-un-yankeu-la-curtea-presedintelui-iliescu-1086313
Radu Portocala sugereaza in articol ca Matlock nu stia ce face, ca a fost pacalit de comunistii resapati de la Bucuresti si/sau de agenti dubli sovietici.
Eu cred ca este naiva intepretarea, Matlock stia exact ce face. Cauta stabilitate in Romania si atat.
Este limpede ca SUA nu au un interes strategic in partea asta a Europei ci sunt interesate doar de „stabilitate”, adica sa nu isi bata capul. Daca Rusia poate promite „stabilitate” in partea asta a Europei, americanii vor fi cei mai fericiti.
Poate ar fi fost bine ca intreaga elita politica si culturala de la noi sa se dezvrajeasca mai devreme.
Sa vada mai din vreme relatia cu SUA ca exact ce este: un contract mutual avantajos pe moment, dar nu unul bazat pe valori sau interese comune imuabile.
Ne-am tot vrajit singuri cu idealul american de libertate si democratie, cand doar citind presa vedem limpede ca SUA nu are nicio problema sa coopereze cu dictatori, monarhi absoluti sau chiar teroristi, daca asta le serveste interesul.
La fel ca atunci, nici acum nu ii suspectez pe americani ca sunt idioti, respectiv cad in capcana lui Putin pe care o vor regreta mai tarziu. Ei stiu exact ce fac si care le sunt interesele.
Pur si simplu nu au niciun interes in Estul Europei, respectiv in Romania. Nu le ofera niciun avantaj sa tina cu orice pret de zona asta. O vor oferi cu bucurie Moscovei in schimbul altor avantaje economice sau politice pe care ei le considera mai importante pentru securitatea si economia lor.
(Prin „oferi”, ma refer la retragerea NATO pe aliniamentul din 1997.)
Ati uitat rolul SCUTLUI si potentiala fuga a Turciei.
planul Ursulei e ca intotdeauna genial, sa-mparta bani, bani pe care nu-i are, 450 miliarde green deal, 750 cipuri, PNRR, si acum 800.
Dupa ce preminanti Nobel ne-au invatat ca-i nasol sa faci datorii, dupa ce tot cetateanul cinstit i-a blamat pe greci, iata ca acum e altfel. Sper sa nu afle nevasta-mea!
Evident ca trumpistii se imbata cu apa rece crezand ca Rusia se va decupla de China si ca o pot face aliat. Rusia nu se va decupla de China fiindca la momentul actual relatiiole economice ale rusilor sunt in principal cu China, si fiindca ambele sunt state nedemocratice autoritare. Sa lasi aliatii vechi europeni pentru o iluzorie alianta cu Rusia care a dovedit ca incalca toate normele internationale si invadeaza tari vecine, e foarte periculos si naiv.
Sa aiba relatii cat de cat ok cu Rusia nu e rau, dar de aici pana la a o face aliat impotriva Chinei e cale lunga.
Pentru Europa scenariul Rearm Europe e potrivit in momentul de fata. Nu cred ca rusii vor invada vreun stat Nato, ei avand deja mari probleme cu Ucraina, dar e bine sa fim precauti si sa nu depindem de SUA.
Scenariul Orban e o uriasa tampenie, ar fi total stupid ca Europa cu 500 milioane locuitori, sa faca sluj in fata unei tari slabe sarace Rusia cu doar 140 milioane locuitori cu o economie de 12 ori mai mica. Daca Ungaria vrea sa se umileasca in fara rusilor si sa se faca de ras ponegrind Europa, n-au decat.
”Nu doar Europa a prosperat sub umbrela de securitate americană, ci și SUA au câștigat influență, putere globală, pârghii. Europa este un aliat de prestigiu, bogat și cu stil. ”
Asta a fost ultima dată valabil pe vremea lui Helmut Kohl și Margaret Thatcher. Londra de azi, Berlinul de azi și Parisul de azi nu mai au nici prestigiu, nici stil. Iar Helmut Kohl nici nu guverna de la Berlin, el guverna de la Bonn.
De ce ar mai menține astăzi Statele Unite zeci de mii de militari americani la Kaiserslautern? Pe vremea lui Reagan, acei militari împiedicau Germania să încerce să recupereze Alsacia. Mai e asta treaba Statelor Unite, în condițiile actuale?
@Harald _ „De ce ar mai menține astăzi Statele Unite zeci de mii de militari americani…”
Eu știu? De au solicitat SUA activarea Art. 5 din Tratatul NATO, singura dată în istorie? Și de ce au cerut statelor precum România să li se alăture? Și de ce au trimis SUA atâția militari atât de departe de casa lor, în Irak, sau în Afganistan? Răspunsurile la aceste întrebări ajută, cred eu, la găsirea răspunsului la întrebarea citată.
Unii uită, de asemenea, că unor state li s-a interzis să se înarmeze după Al Doilea Război Mondial, inclusiv state din Europa, apărarea lor fiind asumată de către Statele Unite ale Americii. Asumată explicit prin tratate! Rememorarea faptelor poate fi de ajutor pentru găsirea răspunsului la întrebarea citată.
Nu poate Germania, spre exemplu, să-și construiască arsenal nuclear? Sau Italia? Bineînâeles că pot. Poate și Polonia, poate și România dacă se ambiționează, așa cum a putut Kim.
Ar fi asta în interesul SUA și al întregii lumi? Eu cred că, oricât l-am iubi pe luminatul conducător D Trump, ar fi de folos să stăm și să ne mai gândim puțin. Cu toate concedierile masive de la instituțiile publice ale SUA, dictate de Musk, probabil pe la Pentagon au mai rămas câțiva oameni raționali.
De departe cel mai probabil (90%) este scenariul Orban (3). Din pacate e foarte greu pentru Europa dincolo de declaratii pompoase sa si implementeze cele necesare in conditiile in care abia acum incepe sa aiba in vedere, si nu are nici o solutie de a contracara cea mai teribila arma din lume: masina de dezinformare a Rusiei – care a functionat si a fost esentiala in ultimile decenii sa aduca SUA, pe cea mai mare putere din lume, in stadiul in care se afla astazi cu Trump & Co la Casa Alba. Pana cand Europa nu gaseste un mecanism de a obliga platformele online sa permita pe teritoruiul sau doar postari si informari semnate de cetateni (oricat de absurd suna), iar acea semnatura sa aiba acelasi nivel de incredere precum tranzactiile bancare, pana atunci dezinformarea va face ravagii in orice democratie in care marea masa a cetatenilor nu au cunostintele, valorile si inteligenta necesara pentru a intelege ce se intampla in realitate si ia de bune toate ce le spun botii Kremlinului. Am vazut ca la noi ANCOM discuta si ia masuri cu platformele X, Facebook, TikTok, etc sa nu mai fie manipulare in mediul online. O gluma proasta, de parca Elon Musk se va opri din al sustine pe Gerorgescu, sau Zuckerberg va face ceva. Incet incet in absenta rezolvarii acestei probleme grupul lui Orban va creste de la an la an, inclusiv cu Romnania sub Georgescu, dar poate chiar cu Germania sau Franta si alte tari. Nu trebuie sa fie unele anume, trebuie sa fie suficiente cat sa blocheze un raspuns unitar si ordinea liberala va cadea si in Europa. Englezii vor ramane ultimii.
Al doilea scenariu posibil este o combinatie intre cele enumerate. Dupa ce Europa s-a bazat energetic pe Rusia si militar pe SUA iar acum nu mai are nici o carte in mana, va juca fara carti. Se va alia cu oricine, intai cu ceilalti fosti aliati ai SUA: Canada, Australia, Japonia, Corea de Sud; cu Tucia, vor convinge India si pe altii… pentru ca toti vad care este pretul sa fii mic si sa te bazezi pe SUA sau oricare putere imperialista. Se vor alia cu fortele din SUA care se opun lui Trump, iar in cele din urma se vor alia cu China iar China va fi deschisa unei asemenea aliante si probabil rezonabila prin comparatie cu administratia Trump. Puse la zid, toate tarile se vor stradui si probabil mai devreme sau mai tarziu vor obtine arme nucleare, iar intr-o miscare surpriza e probabil sa le obtina chiar si Ucraina daca mai apuca iar atunci discutiile de pace se vor desfasura in alti termeni. Ceea ce ne duce catre al 3-lea scenariu.
Al treilea scenariu este un razboi mondial nimicitor, inclusiv atomic dupa care daca va ramane ceva se va naste o cu totul alta ordine mondiala, in care isi vor jura toti din nou: Never Again!
Nici nu ar mai conta că SUA, la rândul lor, ar realiza, după alte 1-2 mandate, ce greșeală au făcut crezând în apropierea strategică de Rusia și abandonându-și vechii aliați europeni…
Un englez a publicat ieri o imagine cu sala St. George din Castelul Windsor, explicând că a trebuit să plătească 35 de lire sterline pentru a vedea acel loc și că a fost obligat să-și golească buzunarele și să treacă printr-un detector de metale înainte de a intra. Și nu a avut voie să facă fotografii.
Dar noaptea trecută, explică englezul, regele a găzduit aici un banchet masiv de Ramadan exact pentru acei oameni care sunt răspunzători pentru faptul că eu am fost tratat ca un un potențial terorist atunci când am vizitat sala St. George. Dezgustător.
DailyMail confirmă:
Windsor Castle opens St George’s Hall to Muslims observing Ramadan, as they gather in the ceremonial room for the first time in history to break their fast.
The event saw 360 attendees take St George’s Hall for Iftar.
Guests at the free-to-attend event started with a self-guided tour of the State Apartments at Windsor Castle before taking to St George’s Hall, where State banquets are often held, for their ‘very special Iftar meal’.
Vechii aliați europeni ai SUA nu mai există. Au fost abandonați și marginalizați de propriii guvernanți, fără ca ei să reacționeze în vreun fel, cu mult timp înainte ca SUA să constate că aceștia au devenit sau sunt foarte aproape de a deveni minoritari în Europa părinților și strămoșilor lor și, pe cale de consecință, excluși – democratic – din procesele decizionale prin votul noilor majorități.
America și-a abandonat vechii aliați europeni?
Poți să abandonezi un aliat care nu mai există sau agonizează nepăsător și inert, contemplându-și mulțumit de sine propria ieșire din istorie doar fiindcă „at least we’re not speaking German”? Ce poți să faci cu niște aliați care au depus armele și preferă capitularea necondiționată, fără să opună cea mai mică rezistență? Dincolo de faptul că te privesc de sus și se închipuie foarte deștepți.
@Antipod _ „exact pentru acei oameni care sunt răspunzători …”
Se înțelege din reproducerea [asumativă] a textului „englezului” că promovați o atitudine discriminatorie față de musulmani.
Permiteți-mi vă rog o întrebare, se păstrează aceasta atitudine discriminatorie și față de practicanții altor religii? Creștini, evrei, budiști etc. Sau doar asupra anumitor confesiuni, rituri sau curente religioase? Ori se extinde și asupra altor categorii de persoane, respectiv, în funcție de vârstă, sex, etnie șamd.?
un prim pas ar putea fi relocarea focoaselor nucleare din franta si uk mai spre est : tarile baltica , polonia, romania
apoi ar fi ceva care se poate imediat , cresterea imediata a efectivelor militare si nu doar prin mobilizare dar mai ales prin marirea contingentului platit ( un pachet salarial competitiv ar putea convinge generatiile tinerede o anumita pregatire)
apoi o industrie integrata de razboi europeana alaturi de canada , uk si turcia ( bani sunt)
in tratativele starner,macron,zelenski si trump se poate cere maximal readucerea armelior nucleare in ucraina ca garantie pentru pace.
incarcaturile nucleare nu-s bune de nimic, daca nu au vectorii purtatri necesari!
”vector” poate fi si un tun amărît !
numai Turcia cu Grecia ar avea impreuna vreo 3500 de tancuri performante, dar probabil ca mai au de razboit intre ele
O alianta USA-Rusia? Patru scenarii?
Iata pe al cincilea.
5.Nu va exista o alianta USA-Rusia,dar Europa trebuie sa se inarmeze .
PIB -ul UE : 20 trilioane USD, PIB SUA : 27 trilioane ,PIB China 17 triliaone USD, PIB Rusia: 2 trilioane USD.
Priviti aceste cifre si veti intelege de ce Trump si alti oameni de afaceri la fel de cinici spun ca UE a dusmanul USA.
PIB-ul USA apropiat de UE, desi suprafata USA este cel putin dubla fata de UE. Dar bugetul militar al sua est e 900 miliarde pe an, in timp ce suma care va fi investita in apararea Europei este 1000 de miliarde in 4 ani!
Insi ca Trump sau ca Putin nu cunosc decat logica fortei , si aici Europa sta prost, e mult mai putin inarmata.
Al 6-lea scenariu. Se va face o armata la nivel de UE ,cu conducere unica,ca si comisia UE. Altfel,o armata nu functioneaza. Europa e mare, nu e nevoie sa fie mare din nou ca USA. Dar are nevoie de unitate si nu de divizune. Daca va intelege asta in cativa ani va ajunge PIB-ul US. Atunci nu mai vin rusii peste noi,vin americanii, care sunt aici,si nu vor pleca de aici.
Nu o să se întâmple nicio alianță SUA-Rusia. Nu in timpul mandatului lui Trump. E drept, europenilor le place să se vaite și să se dea loviți de ‘izolaționismul’ și ‘trădarea’ lui Trump, am văzut deja cât de șocați sunt că moșul a ieșit din linia lor (deși ei au contribuit din plin la metamorfoza căpcăunului).
Intențiile lui Trump sunt cât se poate de transparente și tare mă mir că nici măcar nu sunt atinse in articol (care vorbește, pardon, plânge mioritic despre conspirația a doi ciobani impotriva gospodarului european). Probabil marotele sunt atât de puternice incât reușesc să șteargă din realitate știrile ce curg dinspre America ‘imperialistă’.
Deci, al doilea Trump, împăratul roș, e pus pe fapte mari, iar boierii lui -care au plătit campania lui- așijderea. Boierii sunt finanța aia americano-globalistă pe care și stânga și dreapta suveranistă locală o injură de zor, marii industriași, petroliștii plus magnații siliconului tehnocratizați. Scopurile sunt destul de clare: resuscitarea economiei americane, reindustrializarea, securizarea resurselor energetice și a principalelor zăcăminte planetare, controlul celor mai importante huburi de infrastructură, consolidarea hegemoniei tehnologice. Pentru asta e capabil de orice, inclusiv de a se face frate cu dracu până cumpără puntea pentru a o scoate apoi la închiriat. Pacea e necesară nu pentru că Trump 2 ar fi vreun pacifist, nicidecum, ci pentru că banii trebuie realocați pentru cumpărarea de influență/active in alte părți. La fel cu tăierea fondurilor USAID. Trump s-a înrăit și nu mai vrea să arunce banii americanilor pe mofturi. Orice ban american trebuie să se întoarcă intreit in America. Trump 2 e total lipsit de scrupule (mă aștept să pună flotele din Oceanul Indian și Mediterana să oblige fiecare vas care vrea să intre in canalul Suez să plătească o taxă (de securitate) unchiului Sam.
E foarte posibil să instituie o blocadă maritimă Groenlandei (care in maxim 2 săptămâni o să cedeze și o să se predea Americii) sau să înfigă un dop in canalul Panama ca să preia definitiv controlul.
Nu-l interesează nicio alianță și niciun război, nici cu China nici cu Rusia, ci cu doar parteneriate solide cu Australia, Canada, Argentina, Chile (unde sunt minereurile de care are nevoie America). Este sigur că o să le domine economic. La fel, nici de Europa nu-i pasă, dar nu va sparge NATO, ci îi va obliga pe europeni să-și plătească singuri apărarea, in plus îi va presa să cumpere anual armament american..
Canada și Mexic vor fi hărțuite până când vor scăpa de guvernele socialiste cu care nu se poate înțelege că nu are incredere in ei (și-i sunt și antipatici). De fapt animozitatea asta cu stânga s-a ascuțit urât in ultimii 4 ani in care și-a luat milionul, pardon, miliardele de înjurături de prin toate coclaurile Europei. Orice Gigel ce se trezește din beție p-aci o face cu gândul de a-l beșteli pe Trump, de a da cu scuipați in el și in Musk, că deh, altfel plânge planeta că nu o salvează nimeni. Fluviul ăsta de lături produse de toți frustrații Europei a trecut oceanul și America s-a simțit inundată de umorile socialiștilor și progresiștilor. Asta nu putea să rămână fără urmări. Noroc că totuși in echipa lui Trump sunt destui filoeuropeni și uite așa o să scape continentul bine-merci de furia lui Trump 2 (potolit fiind de ai lui). Dar Uniunea o să aibă zile urâte.
@EuNuke
Felicitări sincere!
Un super-comentariu! Mi se pare că ați sintetizat perfect tot ceea ce ”nu se vede din cauza copacilor”!
INTREBARE: oare n-ar fi putut sa realizeze toate astea (sau măcar de a discuta mai intii toate dorintele/intentiile lor) inainte sa intre cu bocancii plini de noroi in sufragerie ?
DACA, n-ar fi fost ascultati/cooperant/respinsi, atunci s-ar fi justificat…cred…
Asa insă, cum e acum, este destul de problematic ca-și vor atinge obiectivele (presupuse)
problema e ca Trump nu este injurat doar de socialisti si progresisti!
Vaaiii, asa cevaaaa! Tocmai in bastionul stingii latarete. V-ati demascat, ati incurcat-o cu kommentariatul pensionar si poinsonist*! :)))
* de la poinconneur – gauritor de bilete
Nu cred ca a auzit Trump de teoria asta, „Creative Destruction” dar parca asta face.
https://en.wikipedia.org/wiki/Creative_destruction
Nixon a fructificat o stare de permanente certuri si chiar lupte intre Beijing si Moscova. Care durau de aproximativ 10 ani. Nu e meritul lui sau al lui Mao. E o evolutie fireasca a starii de fapt.
Azi, Moscova si Beijing sunt mai apropiate ca oricand. Rusia furnizeaza gaze ieftine -si pe masura ce Europa se inchide tot mai mult, China devine extrem de utila-, China o ajuta cu tot felul de produse pe care nu le mai poate procura de pe piata internationala, datorita sanctiunilor. Inclusiv parti componente de arme sau jucarii electronice sofisticate, ce pot fi utilizate in constructia armelor moderne.
Trump este aerian. Nu-si da seama ca va fi folosit pentru inghitirea U -si poate si mai mult – dupa care va fi tradat, pentru China.
Cred ca nebunia aliantei SUA-Rusia ca o manevra impotriva Chinei este o marota pretioasa, care sa justifice tradarea lui Trump. Caci isi tradeaza toti aliatii de pina acum.
In mod normal, UE trebuie sa se inarmaeze, sa devina „Fortareata Europa” si sa se pregateasca de un razboi la frontiera de est.
Relatiile cu China trebuie cultivate, dar nu acordind Chinei acces la tehnologii avansate.
Relatii prietenesti SUA-Rusia nu sunt posibile decat dupa caderea regimului Putler si venirea unui grup politic democrat, care sa renunte la imperialism. Doar pe aceste baze, se poate construi ceva stabil. Si de catre SUA, si de catre UE.
Tarile UE care doresc alianta cu Putler, trebuie sa sa fie izolate si chiar excluse din UE.
Iar europenii trebuie sa faca pasi hotariti in crearea unei armate unice. Chiar daca primul gest va fi crearea unei forte mobile europene, sub comanda unica, la ordinele Bruxelles.
Cine stie istoria si evolutia F.Ruse, intelege ca si dupa V. Putin, vor fi conducatori cu aceiasi mentalitati. Chiar daca intern vor lua masuri de aparenta democratie si deschidere. Ceea ce face MAGA acum este o imensa gresala, daca crede ca F. Rusa si R.P. Chineza vor fi vreodata de partea SUA. Never!!! MAGA sterge cu buretele istoria de 400 de ani ai SUA. Chiar daca are probleme economice, altele erau solutiile.
https://ziare.com/donald-trump/distrugere-ue-reconstructie-viziunea-sa-1927820
Lui Trump nu-i e frica deloc sa se alinieze sistemic cu Putin!
N-are niciun scrupul cand tradeaza Europa si saboteaza cu perversitate UE, atunci cand refuza sa o apare si se face ca nu reuseste sa mentina libera navigatie pe ruta comerciala cu China, sudul si sud-estul ASIEI.
Iar noi trebuie in atari conditii sa avem mare grija cu cine ne aliem – nu cumva cu China comunista, ca cica ne comunizeaza urgent, n-asa?!
https://www.corriere.it/esteri/25_marzo_06/kurt-volker-trump-offre-allo-zar-una-via-d-uscita-ma-non-gli-regalera-mai-l-ucraina-37018a81-8ce7-443d-bb9a-20821e8f4xlk.shtml
Cred ca mai clarifica un pic problema. Trump pare un fel de Mefistofeles din Faust, ce ar vrea sa faca rau si iese bine: A unit Europa. Europa se reinarmeaza. A scazut pretul petrolului si poate va mai scadea, deci Rusia e intr-o dificultate si mai mare iar Ucraina benefeciaza. A crescut cota de popularitate a lui Zelenki.
Cred ca este rezonabil sa cred ca Ucraina va iesi victorioasa din razboi, iar Rusia invinsa. Exista aceasta probabilitate, chiar daca nu foarte mare.
@dl.Naumescu ….exista al 5-lea scenariu, CARE ESTE IN DERULARE DEJA !
Este derivat din 3:
La Slovacia, Ungaria/Austria, Bulgaria cine lipseste din lanț ?
Asta se vede fara sa fii mare politolog sau strateg: România va fi cucerita prin razboi hibrid,,,acela armat va fi ultima soluție. Apariția lui CG este unul din atacurile foarte evidente , ”la virf” !
Luați in considerarea vasta retea de influenta politica (partide), agenti de influenta (in instituțiile statului), si spioni ”deep cover”, care permit desfasurarea unui razboi hybrid sofisticat, bazat si pe cunoasterea profunda a psihilogiei românilor, informatii la zi si, mai ales ”exploatarea perfectă” a nivelului de corupție existent (SI INTREȚINUT !) , ideal pentru operatiunile lor (in care sunt, să recunoastem !) mari maestri ! (conform ultimelor seriale de pe Netflix)
Iar România, trebuie sa faca parte din meniul rusilor….vesnicul vis cu marea neagra, mediterana, etc., etc.
Deci, fara o curatenie drastica a societatii de rusi, nu prea avem ce face cu democrația
Mie mi se pare că principala amenințare la adresa securității României este Germania+Austria+Hungaria sprijinite de SUA și Rusia. V.Orban deja vede o Hungarie Mare cu teritorii obținute de la România, Slovacia, Ucraina și Serbia, totul printr-un pact Trump-Putin.
Din punctul meu de vedere, UE are potentialul de a deveni un pol de putere real, dar nu este garantat ca va reusi. De ce? Pentru ca are toate atuurile necesare, dar ii lipsesc elementele esentiale ale unei mari puteri: unitate politica (Europa Noua vs Europa Veche, Intermarium, nord vs sud, suveranistii egoisti, etc) si forta militara.
In conditiile date.
Cu un razboi la granitze care o poate lua razna oricand – cu un stat capituland fix langa tine – cu milioane de refugiati diperati… -, orientarea spre armament si munitii americane pare a fi catastrofala.
Ca sa fiti cat de cat in siguranta, v-ar trebui trei armate complet echipate si dotate, perfect autonome – cate una in cele trei mari regiuni istorice – adica, o federalizare, de facto. Iar voi aveti o singura armata minuscula si prost echipata, fara munitii in depozite, fara experienta de lupta, pe cand ceilalti au 1 MILION de ostasi caliti intr-un razboi de mileniul trei ani de zile (nici americanii nu le-ar putea face fata prea bine in primul an de razboi, chiar daca-si trimit toata armata terestra aici)
Sa speram totusi ca Trump nu si-a pierdut de tot mintile dupa ce a fost impuscat in ureche!
„administrația Biden nu formulase nici ea, niciodată, după februarie 2022, o „teorie a victoriei Ucrainei”, vorbind cel mult de „înfrângerea strategică a lui Putin”.”
Pai daca „suntem corecți și lucizi” sunt identice in conditiile de astazi si in orice conditii. Ne facem ca nu vedem/intelegem ?!?