miercuri, iulie 24, 2024

Ce dorim să-i aducă ”Moș Crăciun” României?

Dezlegăm odgonul unei teme grele anexându-i aproape axiomatic primul paragraf – în fapt detașat de corpul articolului, însă absolut necesar stabilirii unei convenții primordiale prin care lansăm o provocare către analiști – aceea de a redacta în special acele texte care pot cu adevărat să influențeze curativ contextele abordate, mai ales cele în care se relevă evoluții negative.

Clarificări incipiente

Oferim cititorilor un articol desfășurat într-un număr de cincisprezece abordări, așezate nu întâmplător într-o anumită ordine, succesiunea temelor urmărind nu atât un caracter estetic, cât mai ales unul ce dorește o rânduire logică a descrierilor, scopul fiind acela ca esența fenomenelor atacate să fie cât mai limpede percepută, reținându-se mai ales acele aspecte ce descriu natura internă a întâmplărilor petrecute în societatea noastră greu încercată în ultimul veac.

Cititorul care dorește o legătură rapidă cu sensul titlului, găsește răspunsuri în secțiunea 15 din articol, urmând să revină ulterior pentru abordarea întregii desfășurări.

Disecând în primă intenție ansamblul temei, observăm că teritoriul locuit ce poartă numele ”România” nu mai are nevoie de cadouri, având bogății naturale suficiente, în timp ce națiunea care astăzi locuiește în acest teritoriu formidabil, ni se arată cu un trecut interesant, secol după secol schimbările succedându-se adesea după reguli controversate, cum bunăoară astăzi societatea noastră traversează în continuă contradicție vremurile ”Tranziției”.

1). Caracteristici

România încheie multe statistici codașă, cu toate că deja s-au scurs mai bine de 30 de ani de la ieșirea din dictatură. ”Tranziția”la români seamănă cu un compromis, o continuă cârpeală – toate acestea reprezentând efecte îmbinate ale mai multor decizii negative produse în laboratoarele unei clase politice care se descrie astăzi într-un singur prototip decis odată cu fesenizarea mediului politic în anii ′90 – analogia sesizată așadar la 30 de ani de la ieșirea din dictatură devenind evidentă: PNL-PSD-UDMR.

Din alte unghiuri de apreciere a realității ”Tranziția” constituie din păcate o etapă ce tinde să ne definească într-un fel nedrept, atribuindu-ne neîndoielnic certificarea că am fi un popor care nu știe să se administreze.

Întregul doctrinar cu referire la concepția de mai sus este în mod evident eronat – pentru că noi, românii (și aici includem toate naționalitățile ce compun acest popor) deținem particularități culturale cu adânci rădăcini fixate în fonduri antropologice remarcabile, fără să mai amintim faptul că îndată ce am început să numărăm secolele de istorie scrisă, ne-am realcătuit, asimilând și alte gene, binevenite – pentru că altfel nu s-ar fi produs miracolul…

2). ”Miracolul românesc

Există, nu poate fi contestat și a fost foarte bine pus în valoare în vremea regalității, începând cu lunga domnie a regelui Carol I. 

Așadar, cel care are nevoie astăzi de un cadou din partea lui Moș Crăciun este chiar poporul român – secătuit în războaiele și dictaturile secolului trecut, un veac intens marcat de ideologiile totalitarismului – deviante de la noțiunea de umanitate, pierderile de resursă umană utilă națiunii fiind evidente și bine trecute în revistă de istorici și cercetători din regiuni multiple.

Corolarul ne apare limpede – dovedind cât de utili sunt românii la nivel mondial și în câte locuri de seamă au ajuns, căpătând locul cuvenit, de altfel imposibil de atins într-o lume românească încă neepurată de comunism.

3). Laboratorul ”Piața Universității”

În anul 1990 eram studenți și participam seară de seară la adunările spontane din ”Piața Universității”. Pe atunci eram adepții judecării comunismului prin intermediul unui Tribunal Internațional, constituit anume pentru acest scop sub egida unui organism de drept internațional și desigur o minimă formă etică de protectorat – oferită de către statele occidentale libere și avansate economic.

Pe atunci trăiam șansa ieșirii din comunism, generată evident prin gesturi istorice produse în afara țării, lumea civilizată spunându-și până la urmă cuvântul.

În discuții aprinse căutam reperele motivației spre organisme precum ONU – plasând crimele comunismului în categoria chestiunilor de drept internațional, sperând într-o autosesizare a facțiunii judiciare a Națiunilor Unite, respectiv Curtea Internațională de Justiție.

Am susținut acest concept până spre terminarea facultății, în vremea în care ajungea la putere CDR – ”Convenția Democrată din România” președintele țării devenind Emil Constantinescu. Treptat însă, visele pozitive se pierdeau și gândul emigrării prindea contur în generația noastră.

Proaspăt ieșiți din dictatură, studenții postdecembriști reușeau pe atunci să pună un semn de egalitate între crimele de război și crimele comunismului – cărora le asociau și gravele încălcări ale drepturilor omului. De altfel și studenții de astăzi dețin limpezime în gândirea analitică, luând decizii foarte bune, reușind să ignore deprecierea instituțiilor statului și politicul desfășurat în manieră derutantă.

4). Bara acuzaților

Un Tribunal Internațional alcătuit să judece crimele comunismului în proaspăt eliberatele state ale fostului bloc estic comunist ar fi adus în România la bara acuzaților cel puțin o mie de nomenclaturiști – axe dure în fostul partid comunist, stâlpi repugnanți ai susținerii aberantei dictaturi și alte câteva mii de cadre ale ministerului de interne, mai ales din fosta Securitate represivă și sistemul penitenciar – opinie statistică dezvoltată în anii de acreditare ca cercetător CNSAS, apreciere ce poate cuprinde oricând și evaluările altor specialiști.

Cu siguranță ar fi urmat condamnări și sentințe variabile, însă putem spune cu certitudine că cei trecuți în listele negre nu ar fi suferit teroarea pe care elitele intelectualității românești au     suportat-o în închisorile comunismului.

Condamnații unui Tribunal Internațional (sosit aici să judece crimele comunismului și spețele cu privire la Drepturile Omului) ar fi avut poate și televizor în celule – pentru că nimeni nu urmărea răzbunarea, ci numai asigurarea ideii de umanitate prin dreptate și impunerea binelui într-o lume ce avea tendința de autodevorare.

Cert este  că ”Punctul 8” din ”Proclamația de la Timișoara” s-ar fi aplicat negreșit, cei condamnați și cei sancționați urmând a se abține definitiv de la participarea la viața socială a cetății. Așa s-ar fi făcut cu adevărat dreptate și astăzi România ar fi fost cu siguranță un alt stat, cu mult mai bine clasat în statisticile Uniunii Europene, cu o politică demnă, reprezentativă pentru valorile națiunii și pentru cetățenii onești.

Fără un proces al comunismului și o lege a lustrației – care nu se puteau insinua de la sine, societatea s-a așezat în drumul tranziției alături de o clasă politică desprinsă din start de popor, intrată din prima zi în ecuația intereselor de grup.

5). Documentul ”Bukovsky-Cristin”

Revenind în actualitate, amintim cunoscuta petiție inițiată în anul 2019 de către domnul Renato Cristin, profesor de filosofie la universitatea din Trieste. Acesta și-a structurat scopul pe baza concepțiilor disidentului rus Vladimir Bukovsky, care propusese bruionul prin care comunismul trebuie condamnat istoric și moral, precum nazismul.

Câteva sute de politicieni ai Uniunii Europene precum și diferite personalități culturale au semnat petiția, solicitând alcătuirea unei instanțe internaționale care să realizeze gestul etic de condamnare a întregii ideologii comuniste, context în care toate regimurile care s-au închegat pe această doctrină puteau fi considerate criminale și lipsite de umanitate.

Dintre personalitățile asociate, o amintim pe Sandra Vokk – director la ”Muzeul Internațional pentru Victimele Comunismului” – desfășurat în incinta fostei închisori ”Patarei” din Tallinn, Estonia; Antonio Tajani – Președinte al Parlamentului European în perioada 2017–2019;  profesorul francez Stéphane Courtois – istoric și coautor al lucrării „Cartea neagră a comunismului”; istoricul Vladimir Kara-Murza – din Rusia; Robert R. Reilly – directorul Institutului Westminster și fost director al postului de radio „Vocea Americii“ și mulți alții.

În țara noastră documentul a fost parafat de către doamna Ana Blandiana – „Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei”; Florian Mihalcea – „Societatea Timişoara”; Rodica Coposu și  Ion Andrei Gherasim – Fundaţia ”Corneliu Coposu”.

6). Absurdul ordinii comuniste

Odată ajunsă în zona de influență sovietică după anul 1945, România își pierde treptat caracteristicile consfințite în vremea regatului ce-i oferise mediul unei emancipări europene.

Partidul Comunist Român, inițial o formațiune politică foarte mică, preia puterea în anul 1947, România devenind în mod violent o Republică Populară.

O astfel de ruptură a marcat întreaga noastră societate, dictatura comunistă  instalându-se purtând semnele stalinismului. Chiar dacă ulterior în URSS ajunge Nikita Hrușciov la putere, iar la noi în anul 1965 Gheorghe Gheorghiu-Dej este succedat de aberația ”Nicolae Ceaușescu” – în ansamblul său totalitarismul românesc s-a impus mereu prin forță, caracteristicile ce-l definesc cu unele perioade de dezgheț fiind neimportante în ansamblul problemei, între momentul 1948 și 1989 suferințele impuse cu brutalitate de comuniști alcătuind elementele unei perfecte simetrii.

Politica de independență furnizată de comunismul românesc nu trebuie să ne ofere perspective pozitive, din contră, trebuie să ne înfricoșeze, mai ales gândindu-ne la faptul că gratiile existau și nu permiteau manifestări de libertate, experimentul totalitarist parcurgându-și cronologia întotdeauna în nuanțe absurde.

Jucând scena antisovietică și evidențiind latura latină a originii poporului nostru, comunismul a reușit să ofere cetățenilor închisorii naționale o oarecare senzație de euforie, de altfel prost administrată, mai ales propagandistic – rezultanta fiind aceea că pas cu pas intelectualitatea și-a arătat categoric dezgustul. Din păcate însă, ”hrana ideologică” aruncată la un moment dat în cușcă a prins la început, experimentul oferind posterității imaginile deraierii unei societăți de la ideea de umanitate, în primul rând prin intermediul intelectualității parțial instabilă.

Mizeria a cuprins de la început noua republică populară, transformarea națiunii prin violență fiind greu de imaginat, însă cu siguranță urmele negative de atunci au rămas evident întipărite în descendența acesteia și chiar  manifestate printr-o diminuare biologică, de ce nu.

Anii grei de privațiuni materiale au lăsat răni concrete în trupul națiunii. Arestările grosolane – începând cu liderii PNȚ Iuliu Maniu și Ioan Mihalache, care de altfel sfârșesc în închisoare și continuând cu tot ceea ce a constituit elita Regatului României – au dus la deprecierea de esență a societății românești, cu efecte foarte clar vizibile și astăzi.

A.C.N.S.A.S. Fond documentar, D53 / Vol. 21, fila 76.

A.C.N.S.A.S. Fond documentar, D53 / Vol. 21, fila 72.

A.C.N.S.A.S. Fond documentar 000053 Vol. 2, pl fila 37.

A.C.N.S.A.S. Fond documentar 000053 Vol. 2, pl fila 41.

A.C.N.S.A.S. Fond documentar, D53 / Vol. 21, fila 11,12.

A.C.N.S.A.S. Fond documentar, D53 / Vol. 21, fila 116.

(Domiciliu obligatoriu – 56 468)

Plaga comunistă – cangrenă umedă, necroză permanentă în spiritul unei națiuni moderne, începe cu numai 1000 de membri de partid comunist în anul 1945 și ajunge la 3,8 milioane de membri în anul 1989, însă nimic spontan, totul impus, prin directive, organul de partid lucrând asiduu.

Treptat odiosul ”Geniu al Carpaților” prinde rădăcini, cultul personalității urmând a se scurge în modele asiatice, ”conducătorul” ajungând să umple integral spațiul public, sprijinindu-se pe activismul peceristic – puroi lichid vâscos, simbol al infectării ideologice, mesager al căderii omului în zona lipsei de rațiune.

Megalomania dusă în suprafețele de manifestare specifice cretinismului – pe care aici nu-l asociem endocrinologiei, ci mai degrabă prostiei și idioțeniei – îl face pe ”conducător” să iasă din reperele comunei pseudo-personalități, asuprindu-și poporul prin mâna odioasei sale consoarte, ambii dovedind alunecarea către limite – ascunse în cele mai profunde caverne unde se poate afla căzut un om lipsit de orice spirit european. Și din nefericire tot acest meniu a fost ”comis” sub ochii întregului popor amestecat – oameni încă lucizi, însă aglutinați în sărăcie și frică, oameni încă liberi și securiști la datorie, oameni încă drepți și activiști comuniști la fiecare ”intrare”.

Nu mai amintim grețosul anturaj al dictatorului și inelele ierarhice asamblate adesea instituțional, verigi ale servilismului privit mai degrabă ca lingușire oferită de sluga decerebrată, poziționată în stază biologică permanentă – simplă carne cu mișcări asemănătoare omului, în fapt doar o alcătuire fără caracter, rebut cu grad în umăr, rânjit împins în stadiile decăderii de la orice credință – în mod paradoxal, oameni pentru care cei din închisorile gulagului comunist au mai avut timp pentru o sinceră rugăciune – moment în care cititorul simte cu siguranță în ce zone ale discrepanțelor ne poate trimite dictatura.

7). Sistemul represiv al comuniștilor

Prin Republica Populară abuziv instalată, se aluneca într-un regim al poliției politice – sângeros aplicată după anul 1948, odată cu intrarea în funcțiune a Direcției Generale a Securității Poporului. Se definesc ”dușmanii” și se organizează represalii. Lucrează consilieri sovietici prin brațul înghețat marca ”Gheorghe Pintilie”.

După anul 1978 și până în anul 1989 Securitatea lucrează ”desăvârșit”. La început,  imediat după anul 1948 în Securitate existau aproximativ 5000 de angajați, numărul acestora ajungând la aproape 7000 în anii ′70. Mai mult, dacă în anii ′50 trăiau mai bine de 40 000 de informatori, în anul 1989 exista un sfert de milion de turnători, dintre care aproape o sută de mii activi.

Cruzimea poliției politice depășea orice imaginație. În primii ani după fabricarea republicii populare, oponenții regimului erau arestați direct de către ofițerii de securitate, urmând a fi judecați fără implicarea procuraturii. Cifrele nu mai contează în acest articol, fiind cunoscute: undeva la peste 80 000 de cetățeni fiind condamnați după anul 1945, mulți dintre aceștia sfârșind în închisoare. Nu mai amintim cifrele proceselor politice, care au adus în ”instanțe” peste o jumătate de milion de ”inculpați”. Propunem pentru studiu aprofundat și ”Fenomenul Pitești” în câteva cuvinte: reeducare, tortură, distrugerea identității, alterarea sistemelor de valori, abuzuri, crearea torționarului artificial.

Lagărele de muncă forțată, ne spun ceva astăzi? Deportări fără proces și în afara unor sentințe. ”Canalul morții”  –  sute de tabere de deținuți, lagăre de muncă – aproape două decenii de cruzimi.

Teroarea imprimată societății prin Securitate a fost suficient de intensă în primele decenii ale totalitarismului, pentru ca apoi, după anul 1965 sistemul de stat să se bazeze de asemenea pe Securitate – care deși ”reformată” nu renunță la supravegherea abuzivă și excesivă a cetățenilor țării, fără să fie abandonată brutalitatea.

Forțele Armatei Române sunt transformate în model sovietic. Aproape 40% dintre ofițerii armatei din vremea regalității sunt expulzați. Chiar dacă noua republică comunistă ajunge în vremea dictatorului Ceaușescu să aibă o anumită independență militară față statele Pactului de la Varșovia, acest fenomen trebuie atent studiat și interpretat, cunoscându-se că adesea dictaturile deraiază către paranoia, generându-se concepte strategice false, situație pe care o vedem astăzi în Coreea de Nord.

Forțând nota în cadrul pactului, comuniștii români și-au asigurat tema propagandistică naționalistă – căpătând legitimări ideologice prin antrenarea aparatului activistic. Conceptul cuprinde evidente fisuri, logica prin care unii istorici militari descriu sinusoida ”perioadelor de relaxare” fiind adesea incomplet argumentată. Cu puțin bine peste masivul rău – lucrurile nu s-au rezolvat, iluziile căpătând în contextul izolării cetățenilor, frecvent definiții necorespunzătoare.

Astfel, alcătuirea celebrei ”Gărzi patriotice” nu a reprezentat decât un act propagandistic, bine aranjat la partid, care își evidenția promovările și prin sondaje de performanță pe aceste axe de comportament specific. Mai pe românește, așa își duceau traiul ofițerii politici – asigurând și treburi în plus ofițerilor de la contrainformații – trepăduși siniștri, obedienți circari ai dictaturii, foarte mobili, cu un spectru extrem de larg de cuprindere a destinelor profesionale a celor care circulau prin perioadele militare obligatorii. Îndoctrinarea soldaților era astfel asigurată! În paralel mai putem spune că deși majoritatea nu credea ce face, dictatura funcționa din păcate, lucru bine dovedit după anul 1989.

8). Abuzurile dictaturii

Demolarea proprietății private, cumplita reformă agrară: confiscarea terenurilor agricole din proprietatea țăranilor agricultori și trecerea la stat a suprafețelor agricole ce depășeau 50 de hectare. Apoi colectivizarea în agricultură, care a sfidat cultura rurală specifică, diversă și milenară. Zeci de mii de țărani arestați – dintre cei care se opuneau. Pas cu pas, nu mai mult de 5% din terenuri au mai rămas în proprietatea țăranilor. Naționalizarea fabricilor și atelierelor, a minelor, băncilor, altor asociațiuni și companii diverse. Impunerea modelului economiei centralizate.

Amintim aici falsa creștere a nivelului de trai, în contextul în care deși începea industrializarea, foarte repede s-a produs criza, datorată abuzurilor și investițiilor necontrolate. Produsele industriei românești nu erau competitive pe piețele avansate. Existau dezechilibre în industrie și agricultură, și blocaje în industria energetică. Balanțele comerciale exterioare se deterioraseră apărând  datoriile – fapt care a dus regimul în postura de a impune programe de austeritate radicale, începând cu anii ′80.

Treptat a scăzut nivelul de trai al cetățenilor țării, în apartamentele totalitarismului apărând întreruperile: de curent electric, căldură și apă caldă. La fel se întâmpla și în instituțiile publice, în școli și licee, în universități. Se trăia iarna în imobilele statului la temperaturi de 13-15 grade Celsius.

Își mai amintește cititorul despre aspectul orașelor noaptea, când bezna domina aproape totul? De cozile la carburanți? Raționalizarea benzinei și cât de greu se putea achiziționa un automobil? Vitrinele goale? Lipsa aparatelor electrocasnice? Sărăcia și specula, mita, … kent-ul, ness-ul?

Ce să mai zicem de efectele stalinizării vieții sociale și din păcate rigidizarea culturii în integralitatea ei. Noile legi ale educației, îndoctrinări ideologice, abolirea accesului către credință, marxism-leninismul. Apoi folosirea femeilor ca uzine ale natalității.

Epurarea din universități (studenți și cadre didactice), din ministere și mediile rurale sau cele urbane. Și mai grav, acea înregimentare a cetățenilor către o doctrină a statului comunist, unic răspunzător de destinele oricărei ființe umane. Cât despre creativitate? Aceasta a fost îngropată! Să mai amintim și secțiile de ”agitație și propagandă”?

Greu în timpul dictatorului Gheorghiu Dej, greu în vremea dictatorului Ceaușescu – cu celebrele lui „Teze din iulie 1971”. ”Comitetul de Stat pentru Cultură și Artă” de asemenea o aberantă creație a totalitarismului care lucra sub atenta diriguire a ”Comitetului Central”. Cât de mult s-a epuizat familia dictatorului ca cetățenii să nu aibă acces la arta și cultura occidentală! Fenomenul urmărea strict ca totul să fie izolat, de la televiziunea națională și până la învățământ – unde existau cadre ce vegheau la impunerea doctrinelor stabilite la centru.

Nu a scăpat nici sportul – ne amintim de fenomenul ”Daciada” – care aducea la rampă milioane de cetățeni,  vedem limpede acest model desfășurat astăzi în Coreea de Nord.

Televiziunea și radioul devin treptat mijloace propagandistice ce derulează cultul personalității odiosului dictator. Programul TV se reduce la două ore pe zi, în majoritate fiind difuzate imagini ale dictatorilor. Demența capătă cote inimaginabile. Oamenii de calitate, fie își procură antene prin intermediul cărora se conectează la posturile vecine (Bulgaria, URSS, Ungaria, fosta Iugoslavia), fie își asigură o viață cinematografică prin intermediul video-casetofoanelor achiziționate de pe piața neagră, existentă oarecum consensual.

9). Ce le spunem tinerilor studenți? Am avut parte de justiție la ieșirea din dictatură?

Nu. Răspunsul este nu, din păcate.

La noi, schimbarea s-a produs prin violență – enigmele ”Revoluției” rămânând și astăzi nerezolvate. Este foarte greu pentru noi (cei care am trăit acele evenimente) să găsim lămuriri chiar și după lecturi consistente, care s-au derulat în acești treizeci de ani.

Ca națiune am fost pe cont propriu – fără să beneficiem de forța unor eliberatori. Dimpotrivă, am rămas conectați cu politicul dictatorial, indirect tributari atașamentelor fostelor cadre de partid spre ”nostalgiile” lor incipiente.

O societate distrusă de totalitarism nu se poate extrage singură din mâlul unei existențe abrupt și violent impusă. A contat însă implicarea tuturor personalităților vieții sociale, care în mod pozitiv au știut să își facă auzite gândurile reformatoare și o fac și astăzi, generație, după generație.

Din păcate, noile structuri ale statului continuă să existe după anul 1989 având la bord foste cadre ale dictaturii, situație în care etapa de ”Tranziție” se pornește de la început cu dificultățile inerente acestei asocieri, în care trecutul își găsește portițe largi în viitor, fără un evident necesar Proces al Comunismului.

Fostul USL și actuala coaliție guvernamentală ne oferă practic imaginea unei ”noi” formațiuni politice – context în care vedem că ”liberalii” sunt în mare parte angajați la stat sau reprezintă corpul afaceriștilor cu statul, în timp ce ”social-democrații” sunt antreprenori. Treptat vom fi obligați să recunoaștem faptul că fesenizarea a fost bine ideologizată încă din origini.

Egoismul este văzut de către medicul veterinar umanist mai ales ca un imens viciu de nuanță biologică, atavism din vremurile formării speciei, aspectul cel mai urât ce omul neieșit din răul său interior îl poate produce. Frica de a fi bun ne înspăimântă astăzi și mai ales, ca biologi, ne înfricoșează faptul că omul contemporan nu mai gândește cu mintea lui, rămânând cantonat într-o stare de necunoaștere, în care libertatea îi devine chiar neprielnică. O astfel de alcătuire în social anulează visul omului modern, în fapt exceptând realizările tehnice, acesta căzând într-un primitivism de neconceput – moment în care democrația nu-și mai îndeplinește menirea– atâta timp cât actuala conjunctură numai civilizație nu poate fi numită.

10). Intelectuali cu influență în ”Tranziție”

În ce măsură intelectualității post-decembriste îi putem atribui în mod evident o orientare clară către un partid politic sau altul, nu  putem acum evidenția, punctele în care confluează tipurile de asocieri fiind mai mult determinate de interese decât de doctrine clar exprimate.

Critica realizată în mod continuu în perioada ”Tranziției” exprimă clar acea poziționare desfășurată mai ales în spatele fenomenelor politice. Stând pe margine sau implicându-se în zone deja contractate, realizând adevărate potențări prin servilism de curte, nu se prezintă în fapt omul intelectual, ci mai ales opinia acestuia, inconsecventă sau obedientă, pusă mai mereu în dreptul unui orgoliu specific celor cărora le lipsește curajul.

De ani de zile match-ul este de slabă calitate, politicul ieșit din dictatură semănând cu o ceartă tribală, primitivismul fiind constant definitoriu. Atât de multe teme propuse chiar din Parlament au fost mixate asincron – pe de o parte EI, politicienii, iar pe de altă parte oamenii, cetățenii – în continuă provocare către adaptări decise de cutumele ”Tranziției”.

Tinerii sesizează foarte bine (într-un culoar pragmatic) această realitate deformată chiar din zona instituțiilor de stat. Pentru studenții de astăzi, tot acest spectacol descrie evident domeniul prăbușirii, decăderii statale, situație în care excepționalitatea articolelor publicate de intelectualitate în cadrane bine delimitate de restul presei vulgare, nu-și mai găsește destinatarii. În fapt, câți tineri studenți citesc publicații elitiste? Prea puțini. Sau în unele centre universitare nu citește nimeni. Câți cetățeni inteligenți din rural și urban lecturează expuneri scrise și cum influențează mesajul academic acele zone care ar putea fi cu adevărat reformate?

Încercând să ofere expresivitate anumitor poziționări valoroase, gânditorul român își oferă iluzia cea mai la îndemână, căutând plasarea textelor scrise sau expunerilor verbale mai ales în regiuni selectate – atribuindu-și astfel un aparent titlu nobiliar, într-o epocă atinsă de minciună, ridicol și degradare.

Ieșirea din dictatură găsește societatea civilă românească într-o formă de paralizie care nu se manifestă în integralitate, din contră, se evidențiază atunci când cetățeanul trebuie să iasă public și să-și asume un parcurs special, dăruindu-se conștient și metodic unui țel.

Foarte mult s-a discutat în familii, la serviciu, pe stradă la manifestații, în cluburi, sindicate, asociații – însă din păcate, omul stăpânit de stinghereală și constrâns de traiul într-un stat fără sisteme de valori, în forță angrenat în ecuația intereselor personale, nu a mai avut priceperea de a se organiza către un scop clar, acela de a aplana sau eradica politicul reprezentat de fostele cadre ale dictaturii.

Cetățenii nu duc lipsă de abilități empatetice, românii fiind un popor isteț, valoros, însă aflat în stare de asediu, el nu va putea răspunde convenabil, așa cum își dorește intelectualitatea ce ar putea reprezenta culoarul elitelor postdecembriste. Asediul îl definim ca lipsă de reguli, invitație la necinste, subcultură, lipsa educației, conduceri de slabă calitate la toate nivelurile – mai toate determinate de ascensiuni specifice nepotismului, apoi legile ineficiente și inflația etică în regiunile de selecție la nivel național, acestea reprezentând o parte din constatările analistului.

În acest peisaj, intelectualul a hotărât să-și etaleze vastele talente, însă a evitat să se implice cu adevărat, comportându-se din acest punct de vedere la un evident nivel de egalitate cu restul cetățeanului, aici rangul pur și simplu neavând nici un rost. Se justifică în raționamentul de mai sus faptul că întreaga noastră societate este atinsă de efectele dictaturii – tema aici necesitând și alte evaluări, putându-se astfel releva aspecte complexe, paradoxale chiar.

Cu nici o universitate în top 1000 (QS Ranking University 2021) este foarte greu să definim sistemele de selecții doctorale, scara de valori influențată de ascensiuni favorizate devenind și aceasta puternic trecută sub semnul îndoielii. Și atunci cum reprezentăm personalitatea civică a celui care are doctoratul, însă este departe de a se numi un intelectual în profesia lui, societatea în ansamblul ei neputând astfel să se bucure de un mediu reprezentat de intelectuali angajați – așa cum Regatul României a avut în toate etapele sale istorice?

Astfel, intelectualii ce constituie de fapt societatea românească la vârful său, trebuie să identifice un culoar politic autentic prin care să iasă efectiv către națiune, prin reprezentanți care mai pot să se asocieze, respectabilitatea fiind definită de felul în care cetățenii receptează figura publică cu adevărat impozantă – omul intelectual devenind astfel un simbol specific unei națiuni avansate.

11). Votul dat unor partide care nu pot să-și onoreze mandatele

În ”Tranziție” de foarte multe ori cetățenii au dat votul unor diviziuni politice care nu meritau să conducă România. Mai mult, grupări politice susceptibile de infracționalitate au influențat regiuni în care cetățenii nu se încadrau într-un minim de evoluție necesară ideii de vot – opinia acestora față de candidați și formațiuni electorale fiind absolut nejustificată – acești oameni aflându-se la niveluri de educație sub minima imaginată. Păcat că taciturna ”academie” a rămas închisă în sine, ”aspectul” fiindu-i convenabil, poate.

De ce trăim reale deziluzii postelectorale? De ce înghițim frustrări la scurt timp după manifestații publice ample în care mesajul către politicieni este mai mult decât clar? De ce suntem trădați, alianțe noi survenind ulterior votului hotărât, politicul dezvoltând caracteristici derivate din abilitățile labilului devenit simbol al fofilării, lipsa discreției căpătând autorizația anticipat?

La toate astfel de întrebări răspundem observând că în mod evident poporul nu trăiește într-un stat funcțional. Înseamnă că poporul nu are calități, nu are demnitate sau valori? Nicidecum!

Din păcate însă România este atractivă – din foarte multe puncte de vedere. Și joaca cu resursele capătă aspecte în care nația chiar nu mai este importantă, interesele urmând a fi decise     alcătuindu-se terenuri libere de orice principii. Peste toate acestea se suprapune lupta pentru resurse, dusă de cele mai multe ori prin tratative nejustificate dacă ne gândim la interesul statului, însă foarte convenabile grupurilor de interese.

Este evident că astăzi cetățenii onești nu mai au încredere în partidele care împart tradițional electoratul. Dincolo de ceea ce vedem la aceste partide – frustrări, lipsă de inițiativă și lupte interne, există realitatea ce descrie deja o lehamite a cetățenilor educați față de ideea de democrație în felul propus de ”coaliție” și chiar semnele de alarmă evident desfășurate, fie prin manifestări publice, fie prin comentarii în rețelele de socializare – din care reiese clar faptul că aceste partide nu mai pot să rezolve cu adevărat problemele de maximă importanță.

Societatea se schimbă și am văzut acest lucru din 1990 încoace. În schimb, liderii partidelor vechi sunt tot aceiași sau din aceleași pepiniere – oameni ce nu-și sacrifică feuda pentru a risca în lupta pentru interesele comunității.

Din păcate, cetățeanul a renunțat să mai creadă în minuni, în reforme care să cuprindă cu adevărat aceste partide. Nimic nu mișcă în etajele inferioare, nu sesizăm existența activismului – unde din păcate lipsesc gânditorii, oamenii de stat, care să aibă capacitatea de a oferi cetățenilor un motiv electoral minimum suficient.

Așadar speranța a dispărut – context în care, să fim serioși, cine mai crede că aceste partide se pot reforma din interior? Sau din exterior? Cu atât mai puțin! Cât despre partidulețele care mișună în zonele pragului electoral – nici o grijă! Acestea sunt doar masă de manevră pentru marile platforme de coaliție. Aici introducem și acel fenomen grosolan, în care un fost lider ”își trage partid” – situație în care în primul rând suferă țara și cetățenii ei onești. Adesea influențele vin din exterior.

Ce mai vede cetățeanul? Milionari orgolioși, saturați de resurse multiple și dornici de joacă în spațiul public, care pur și simplu își bat joc de cetățean, oferindu-i spectacole tabloide, manifestări vulgare. Timp pierdut pentru electorat, dar câștigat de partea lor …

12). Continuarea fenomenului emigrației

Ulterior ansamblului de opinii mai sus exprimate introducem descrierea unei prime consecințe,  statul nemaifiind reprezentativ pentru o parte a cetățenilor, aceștia pleacă, se deplasează cu tot rostul familiei lor către alte state avansate și cu sisteme de valori bine puse la punct.

Fenomenul emigrației este unul ce induce tristețe și deziluzie. Visele unor generații se topesc în amărăciune, decizia plecării din țară nefiind neapărat una justificată de lipsuri materiale. Se pleacă din toate segmentele sociale, evantaiul destinelor implicate în emigrare fiind polimorf.

Se preconizează că numai în anul ce vine vor pleca din țară aproximativ 750 000 de tineri cu vârste diferite, între 18 și 35 de ani. (Sursa ”ReThink România”). Sporul natural este negativ pe teritoriul țării, însă pozitiv unde românii se află în emigrare. Fenomenul îmbătrânirii demografice se accentuează – mai precis populația de peste 65 de ani domină populația de 1-14 ani. Țara noastră rămâne în statistici o țară a emigrării.

Din păcate scena politică (excludem USR PLUS) trimite românii pe alte meleaguri, emigrația continuându-și cursul, indiferent de felul în care banii vor intra în țara în care propriul popor nu-și mai găsește rostul.

Amintim aici și fenomenul foarte vizibil al evoluției intereselor statelor bine alcătuite, care văd în România acel loc desăvârșit, oportun și râvnit. Maniera cosmopolită este greșit abordată, fie       într-un sens, fie în altul – propaganda reușind să se ivească din unghere urbane adesea lipsite de orice element de tradiție, ca vector al identității.

Mimetismul este mai facil, culoarea politică și comportamentul social părând că aparțin unor uniuni umane distincte, însă nu este așa, locul din care provin aceste sofisticării riscând aprecierea ca suspect sau vrednic de dispreț. Din păcate, fiecare generație postdecembristă, evaluată în intervale de câte 5 ani, își consumă repede interesul, subțirimea comprehensiunii devenind la aceștia insignifiantă. Din atracție în înclinație, acești oameni încă tineri se regăsesc rapid într-o lume în care nu mai au modele, căpeteniile lor devenind creatorii din media comercială – ce produc acel permanent flux de aspirație către mai nimic. Aceștia vor asigura votul de mâine, pe care îl vor desfășura cu repeziciune, irosind și ultima șansă a României.

Acest amestec al valorii cu nonvaloarea asigură stagnarea, moment în care necesitatea reorganizării ierarhiilor de valori observăm că nu mai este deocamdată realizabilă din păcate în actuala conjunctură postdecembristă.

Oamenii din țara aceasta nu mai cred în politic, în partidele postdecembriste. Cetățenii își doresc o țară cu un sistem de stat bine pus la punct – școli, educație, sănătate, infrastructură.

Din păcate cei care nu-și mai regăsesc visele în proiectele politicului, pleacă. Promisiunile sunt neonorate. Votul este batjocorit. Ieșirea în stradă nesocotită chiar de cei care fuseseră susținuți. Omul este lipsit de sprijin, societatea oferindu-i numai accesul către a da și nu a primi. Tinerii dezamăgiți sau mințiți pleacă pe alte hotare. Ciurul țării este fără oprire – se pleacă, se emigrează sau se fac planuri în acest sens.

Între timp sistemul se întărește. Apare ferocitatea șobolanului (v. Konrad Zacharias Lorenz) –individ din același neam unul împotriva celuilalt. Cei care au prins un loc stau și ceilalți pleacă – fiind în fapt izgoniți. Statul își ratează misiunea de a-și proteja cetățenii. Ura își face simțită prezența la tot pasul. Lipsa valorii de asemenea. Totul este numai ban și supraviețuire.  Și cuvintele prea multe, vorbele aruncate la întâmplare, teribilismele, desfășurarea de aprecieri și critici – intră de asemenea în categoria expresiei umane ce descrie inutilitatea.

Clasa de mijloc dispare încet, oamenii se creditează continuu, se caută slujbele în patronat străin, cei din regiunile rurale sunt pradă cutumelor locale, cei din metropole trăiesc în mod evident văzând cele două clase – bogați și săraci, demografia scade, crește neîncrederea, se reduce nivelul de educație și învățământul iese din topurile internaționale, visele mor încet distruse în aventuri mai degrabă, decât proiecte reale. Oamenii nu mai cred în România.

13). USR PLUS –  în premieră către opoziția cu adevărat reală

În nuanță politică, acest partid are prima șansă către producerea unei opoziții de valoare – mai ales acum, în contextul în care PNL-PSD și UDMR au realcătuit o asociere.

Cetățenii onești, pur și simplu se consideră bruiați – una au votat și alta capătă. Și-au manifestat clar decizia prin vot și de la sine înțeles și-au dorit să primească respectul formațiunii pentru care au aplicat ștampila electorală, condiția ideologică fiind singura admisă, context în care orice alte abateri ale formațiunii votate, nu puteau fi admise.

USR PLUS are la fileu un prilej rar, acela de a organiza o opoziție completă – imaginea politicii românești fiind astăzi exprimată în contraste evidente. Și în această evaluare am putea spune că la țintă se prezintă mult mai vizibil PNL, comparativ cu adversarul clasic PSD.

Lipsindu-i un organ de presă, formațiunea nu a reușit să-și transmită complet idealurile către electorat. O poate face de acum înainte, contextul fiindu-i prielnic. Astăzi USR PLUS nu poate realiza coaliții. Tocmai de aceea sunt necesare alte partide noi.

Știm că jocul fuziunii a mii de cetățeni într-o entitate politică implică riscuri. Formațiunea a reușit să-și păstreze idealul, oamenii au știu să evite infiltrații, să excludă intențiile nepotrivite ale unor noi membri, să se despartă rapid de persoanele sosite cu gânduri ascunse, să scape de diletanți, escroci, farsori, oameni cu patologii – ceea ce reprezintă un act de constituire a unui partid politic excepțional realizat. Sigur că ideiile, energiile se echilibrează încă, însă ce a fost greu a trecut, fapt vizibil în comportamentul actual al noii formațiuni.

USR PLUS așteaptă de la electorat voturi suficiente pentru a realiza peste 50% la nivel național. Un vot a rămas încă la vechile partide, ceea ce sugerează faptul că această formațiune nu a explicat încă foarte clar riscul de refacere a coaliției USL. Pentru ca democrația să-și împlinească scopul coalițiile trebuie neapărat asigurate înainte de alegeri și electoratul trebuie să cunoască natura coalițiilor.

14). Rolul Casei Regale – a Familiei Regale a României, mai bine evidențiat

Împrejurarea deprecierii statului prin politicieni nu reprezintă neapărat o bucurie pentru Casa Regală. De altfel, în acești 31 de ani națiunea a regăsit regalitatea în reprezentări solemne, absolut remarcabile pentru România.

Constituția se poate ajusta, ca reparație istorică, ținându-se cont de anul 1866 și apoi 1923 – România redevenind o Monarhie Constituțională, stat național, unitar, indivizibil, cu teritoriul inalienabil.

Astăzi trăim nesocotirea valorii în multe sisteme instituționale ale statului. Cu toate acestea, românii își iubesc căminul, locul unde și-au clădit existența alături de familie – reușind să dețină o locație, fie într-un apartament, fie într-o casă. Acești oameni în cea mai mare parte sunt cinstiți și caută să-și împlinească viața asigurând-și o bunăstare prin grija deosebită pentru casa lor.

Celor de mai sus nu le sunt necesare mare parte din alcătuirile ce definesc încrengăturile din jurul instituțiilor de stat și nici îngrămădirea politicului în culoarele către ciolan. Poate nu ne vine să credem, însă, într-o Românie curățată de inutili, vom putea funcționa cu foarte puțină investiție, mai ales dacă vom alege hărnicia, ca reper național definitoriu.

Acești oameni sunt astăzi reprezentați și de Casa Regală. Este acel teritoriu privat în care românii educați și așezați în repere profesionale autentice se desfășoară în afara sistemului – pe care îl consideră de prisos și integral nefolositor ideii de familie.

26 aprilie 1992 și 16 decembrie 2017 – reprezintă numai două zile în care România a fost practic iarăși un Regat. Nu putem ignora evidențele și tradițiile și mai mult, nevoia de solemnitate nu mai poate fi asigurată într-un stat cu instituții devalorizate.

În contrast și deloc tangențial, Casa Regală își urmează destinul asigurând României acel aer obligatoriu de demnitate, fără de care națiunea nu poate accede acolo unde a existat ca societate înainte de dictaturi, cât mai ales în rândul națiunilor europene civilizate.

Fără asaltul fascismului, fără comunism, astăzi România ar fi fost un Regat prosper, cu o societate polimorfă, modernă și intens tehnologizată, fără să mai vorbim de tradiție, cultură sau artă. În acest sens există Casa Regală, care iată, devine cu atât mai vizibilă cu cât instituțiile actualei republici, cad în derizoriu, având la conducere oameni fără educație, cultură și valoare profesională – ajunși în locuri în care altădată, înainte de comunism, nu se concepea în nici un fel prezența lor în acele poziții de reprezentare în stat.

Casa Regală nu trebuie să permită continuarea separării de Prințul Nicolae, care este iubit de români și este până la urmă nepotul regelui Mihai.

15). Necesitatea unui nou partid politic –  partidul pe care nu am putut să-l avem în anul 1990

Admițând faptul că un popor creativ și nonviolent nu se poate dezvolta decât apelând la ce are mai bun în consistența lui umană, îi vom cere lui Moș Crăciun să-i aducă acestui popor un partid politic nou.

Și cum toți cei care mai cred în Moș Crăciun cunosc că în relația cu Moșul trebuie dovedite fapte bune, intervenim acum în preajma Ajunului Crăciunului – cu un semnal – într-un înțeles mai larg dorit aici, contextul social fiind acela în care mulți oameni de valoare simt deja că țara nu se mai află pe drumul cel bun.

Electoratul își dorește acest lucru și mai ales întreaga societate civilă vede cum astăzi politicul nu mai poate servi o națiune modernă. Observăm cum cetățeni, instituții, profesii liberale reușesc să atingă niveluri de excepție, comparabile cu cele din statele avansate, în timp ce politicul vechi rămâne imobil și incapabil de a oferi lideri autentici și mai ales necesari României în noile conjuncturi geopolitice.

Apariția în scena politică a unor oameni care au curajul opiniei sincer și etic exprimate  garantează succesul democrației. Partidele noi vor aduce oameni noi în politică, cu idei noi. Aceștia pot rezolva chiar și probleme vechi, rămase fără soluții, căzute în degradare la nivel de obiect în sine.

Cetățeanul percepe aceste lucruri, înțelege spontan că adesea este mințit și simte oxigen atunci când politica este îmbunătățită cu noi partide. Altfel cum să scriem istoria? Prin minciuni și cutume ce amintesc de feudalism? Cu oameni de slabă calitate ajunși pe posturi importante ale națiunii? Circul actual nu dovedește în fapt epuizarea unor formațiuni politice?

În anul 1990, proaspăt ieșit din dictatură, poporul a acționat sub presiuni diverse venite din rândul celor care au continuat să-l manipuleze. Intelectualitatea, adesea controversată, a căutat ieșiri,  s-a mulțumit cu pomeni sau a mizat în noi disidențe, alcătuindu-și o tapiserie etică, mai mereu convenabilă.

Astfel, națiunea a căzut într-un context nedemn menirii sale, răul nepedepsit având priceperea de a continua în alt fel, cu altă blană, transformând în caverne patologice mai toată economia, urmând să-și organizeze noile feude după modele instinctive, o parte aflate în cutume neșlefuite, iar altă parte în abilitățile pricepute în vremurile nomenclaturii. Doar atât. Nimic altfel, sau complicat – șleahtă oribilă aruncată într-un joc în care ședințele s-au ținut prin săli de restaurant, asocierile urmărind a fi produse în jocuri de culise.

Pe atunci, în anii ′90 nici nu se punea problema ca societatea să poată organiza un partid politic nou, la noi în țară în vremea comunismului lipsind orice formă de disidență de grup – dictatura urmând să capete formele astăzi întâlnite în Coreea de Nord.

Astăzi, refacem părți ale anilor ′90. Înainte de 2017 nu puteam discuta în astfel de direcții, România fiind în mod evident lansată cel puțin către tărâmurile prosperității dorite. Acum însă, în 2021, începem treptat, să resimțim atmosfera incertă a anilor ′90, desigur în alt sistem de coordonate sociale și politice.

Evident este faptul că manevrele politice ce au descris noi asocieri între marile partide, au lăsat populația – adică cetățenii, într-o nebuloasă, aspectul neguros al noilor portofolii urmând a nu mai interesa omul de bun simț.

Spre deosebire de anii ′90,  România actuală (lăsată pe afară de către sistemul politic, care este și cel ce reprezintă statul) are forță,  dinamică și perspective – existând valoare în social, este adevărat, amestecată cu lipsa ei deocamdată.

Aproape în fiecare loc în care există oameni educați se vor putea genera reacții corespunzătoare, dacă de la centru, din București și alte metropole importante, modele ale actualei societăți civice se vor decide să înființeze un nou partid politic, care să aibă menirea de a reprezenta în Parlament și Guvern cetățenii țării care astăzi nu-și mai regăsesc idealurile în ”doctrinele” actualei clase politice. (Din care în mod obiectiv excludem USR PLUS).

Există suficiente argumente prin care justificăm posibilitatea apariției unor partide – în axa liberală și cea social democrată – care să evacueze pur și simplu vechiul, aducând curentele politice în ideologia potrivită.

Aici chiar intervenim cu o opinie în care credem foarte mult – și anume faptul că din anul 1990 încoace societatea civilă a avut câteva șanse pentru a influența radical evantaiul politic. Astfel, în România actualelor vremuri, noi formațiuni pot înlocui integral partidele învechite.

Când formațiunile politice ce asigură majoritatea într-un parlament se află în fapt în declin, ceea ce urmează să se producă este stagnarea și decăderea socială, în termene variabile, pe cât agonia acestor partide de lungă. Nu credem că un partid poate fi reparat. Vedeți, societatea se află în continuă transformare. Dacă liderii partidelor vechi nu doresc să înțeleagă că vine și vremea remanierilor și se țin de scaun ani la rând – servindu-și interesele – atunci este evident că partidul le este numai lor folositor și nu națiunii – situație în care acest joc demonstrează încetarea democrației.

Este necesar un argument absolut nou, care apoi să fie completat cu noi exprimări, vechiul fiind  evitat. Societatea are nevoie de îngroparea temelor trecutului, care în fapt nu au fost ale sale, cât mai ales s-au generat din rateurile vechilor partide, care în incompetența lor și astăzi pot genera probleme de țară, ce rămân cum vedem, în mod tradițional nerezolvate. Noul partid va evita teorii ce aparțin politicului și se va implica în rezolvarea problemelor majore care macină națiunea, numai așa putând să se întrezărească iarăși ideea de larg consens.

Programele partidelor se pot structura eronat. Mai mult, temele majore pot cuprinde dezbateri cu tendințe centrifuge. Teoriile ce definesc trecutul pot deveni rapid ineficiente. În schimb, edificarea unor structuri politice noi, care să repare stricăciunile, pas cu pas, prin oameni bine pregătiți – par să fie mai bine potrivite perspectivei.

Viitorul este o temă – foarte importantă pentru orice persoană, așa că noul partid se poate preocupa pe această direcție, pentru că toți cetățenii își doresc un mâine cu mult mai bun. Departe de orice doctrine statice, abordarea viitorului este o întreprindere ce poate fi administrată numai de către un nou partid politic care să nu se gripeze în a demonstra din opoziție că ceea ce vechiul politic întreprinde este ineficient.

Oamenii s-au săturat de dispute. Dacă ne dorim soluții noi, avem nevoie de un partid nou, care să acopere următoarea decadă de cel puțin 25 de ani. Vremurile sunt noi și cer și politicului o înnoire. Ca țară avem nevoie de un nou început, de speranță în viitor. Trebuie să ne rupem de vechi, să uităm de problemele trecutului să inventăm o nouă politică.

În acest articol este propusă analizarea oportunității declanșării unei mișcări cu nuanță populară – pornită din rândul celor care realizează disidență astăzi. În acest fel și numai așa ne vom putea asocia într-o idee universală ce poate exprima dorința noastră de onestitate în propria țară, unde valoarea să fie respectată și cetățeanul să simtă apartenența la o națiune.

Oamenii cu idei similare se vor asocia asigurând infrastructura unei mișcări. De la nivel local, către metropolă și invers, prin rețele de comunicare, mișcarea poate să devină în scurt timp un partid politic. Prin acest model pot apărea birouri în toată țara și mai mult din fiecare regiune ideiile vor străbate un flux concentrat către centru. Totul pornind de la zero, alcătuind pas cu pas infrastructura necesară participării la actul electoral.

Este evident faptul că astăzi există suficiente minți (încă neimplicate în politic, pentru că nu au găsit formațiunea potrivită). Aici identificăm un larg evantai de specialiști – deja recunoscuți, care pot să-și ofere experiența, dacă acest lucru li se va cere. Evitând trecutul cu problemele sale și apropiindu-ne de ceea ce viitorul ne poate oferi, putem să ne imaginăm faptul că noua formațiune politică își poate asigura o agendă impecabilă, care să fie votată fără probleme.

Considerăm că astăzi există o plajă intelectuală suficientă pentru acest concept. Odată organizați în foarte scurt timp vor fi stabilite birourile în fiecare regiune. Oamenii vor circula, se vor realiza legături puternice. Dezbaterile nu vor rămâne fără aspiranți. Ideile se vor asorta, scopurile se vor adapta. Formațiunea se va înregistra oficial. Toate aceste fenomene curg, într-un fel chiar prin contribuția celor implicați, ca sursă financiară. Se vor alege oamenii cei mai potriviți pentru pozițiile noului partid.

În toate aceste demersuri nu vedem neapărat profesioniști ai politicii – pur și simplu odată mișcarea declanșată, își vor afla locul oamenii potriviți – dacă se respectă criterii dintre cele mai exigente, pentru accepțiunea în partid.

CONCLUZII

Cea mai neproductivă ipostază este aceea în care partidele încearcă să-și repare șasiul, unind electoratul prin mesaje de tribună, care au menirea de a convinge cetățenii cu privire la rezolvarea unor probleme ce îi preocupă foarte mult. Aici greșește mult mai ales cetățeanul care uită că se poate reorganiza, că poate să gândescă singur cu adevărat, că are și o minimă șansă de a se asocia în jurul unor noi lideri din spațiul civic, care pot genera o mișcare suficientă pentru a se transforma apoi într-un nou partid politic.

Istoria recentă ne dovedește acest lucru privind felul în care s-a structurat USR-PLUS și a devenit astăzi o formațiune politică absolut necesară. Iată că principiul funcționează! Această nouă formațiune anulează acea convingere că în România vor exista numai două partide mari, lucru total fals, viitorul oferindu-ne și alte șanse, mult mai bune pentru cetățenii acestei formidabile națiuni.

Degeaba încercăm să privim către alte democrații, unde poate dintr-un joc al consecințelor s-a ajuns să existe numai două partide, la noi în țară scena politică este gata pregătită pentru noi partide, pentru înlocuirea celor vechi.

La noi din păcate nu se urmărește viața politică așa cum s-ar cuveni. Într-un stat sunt necesare relaționări între marile cancelarii. Și mai mult aceste comunicări trebuie să meargă uns până spre ultima comună. Așadar, politicul prin partide trebuie să fie asigurat la toate nivelurile – consilierii fiind răspândiți în toate structurile partidului, de la nivelul unei comune la Președinție, Guvern, Ministere și Consiliul Europei.

În plus avem nevoie de un popor educat, care să simtă mereu nevoia de implicare, odată ce se lansează o nouă formațiune politică. Fiecare om care simte că are o minimă menire în societate, fie că locuiește într-o comună, fie în capitală – trebuie să iasă, să fie pregătit și să-și ofere priceperea în noul partid – renunțând la critica sterilă pe holuri și terase și trecând efectiv la fapte. Așa se explică acel dicton că cetățenii își merită clasa politică.

Relevăm o posibilitate – aceea de a se trece către nou, într-un context în care orice sociolog de carieră observă îmbătrânirea partidelor postdecembriste – care și ele au trecut prin tot soiul de transformări – cu PCR la origine. Politicul se schimbă și am văzut acest lucru în istoria statelor avansate. Nimic nu este veșnic și neschimbător, nici politica sau societățile.

Ne-a fost teamă să nu ajungem ca tânăra noastră democrație să trăiască acele momente de cădere a partidelor vechi, înainte de a apărea altele. Iată că din fericire a funcționat Constituția, că există șansa ca societatea civilă să se debaraseze de vechi, de lipsa de etică ce a descris viața multor partide postdecembriste și să intre în politica națională cu oameni foarte bine pregătiți. Trăim astăzi o criză politică, însă ce bine este că mai există și formațiuni politice noi, care nu sunt în criză și așteaptă votul cetățenilor.

Partidele vechi se remarcă prin traseism, care a devenit astăzi de-a dreptul nesimțit. Acest lucru nu trebuie trecut cu vederea – aspectul dovedind setea de putere, de acaparare a instituțiilor statului – situație ce favorizează corupția.

Vedem așadar că înființarea unor partide noi este posibilă și în țara noastră și mai mult, chiar și din acest articol, care a urmat căile unor argumente în care s-au alăturat multe puncte de vedere, se pot trage astfel de concluzii, tema fiind desigur deschisă și altor abordări, realizate de specialiști diverși.

Dacă o să fim întrebați despre cerere, o să afirmăm că ea există – societatea actuală așteptând astfel de evenimente, mai mult, lideri încă neimplicați stau deja la boardul unei astfel de inițiative. Există o energie ce stă să explodeze, lucru vizibil deja, fără multe sesiuni introspective în temă. Trăim acum această nevoie și nu putem să ne mințim la nesfârșit. Inerția însă ne țintuiește pe scaune și ne este greu să ne ridicăm. Numai atât, să ne ridicăm.

Liderii societății civile preferă critica în locul implicării – însă în ultimul timp vedem din articole că și aceștia simt deja că au o datorie, că în scurta lor viață trebuie totuși să riște și implicarea – ca formă de completare a propriului destin.

Este greu să urnești națiunea în acestă direcție? Nu, pentru că astăzi în țară momentul este aproape ideal, politicul vechi, postdecembrist dovedind că nu mai reușește să rezolve problemele.

Am mai atins în această secțiune tema vechiului – și o abordăm acum din alt unghi, relevând încăpățânarea unor lideri eșuați de a reveni în scena politică, oferind cetățenilor același pachet justificativ – situație pe care o putem considera un model evident ce descrie patologia democrației. Ne punem și o altă întrebare: au fost liderii vechilor partide postdecembriste neapărat purtătorii unor ideologii utile emancipării națiunii, sau aceștia au definit ca ideologie cutumele lor convenabile?

Apariția unor partide noi este inevitabilă. Cititorul serios poate să întrebe dacă în realitate se identifică și curentele specifice acestui tip de inițiativă – întrebare ce primește un răspuns afirmativ fără ezitare – societatea noastră este polimorfă și bine reprezentată la nivelul unei bune critici active pe canale foarte diverse. Este necesară mai întâi o mișcare, care în scurt timp să devină partid politic. O mișcare care să aducă la rampa exprimării acele dorințe ale românilor cinstiți, care se manifestă deja abundent în media și rețelele de socializare.

Oamenii au nevoie de speranță – și din păcate sunt dispuși să creadă promisiunile politicienilor vechi. În schimb, tot acești oameni dacă vor simți că un nou partid este bine alcătuit, dacă observă și un discurs care are menirea de a unifica națiunea, atunci temele grele ce ne macină astăzi, vor fi deja rezolvate. Pentru că într-un astfel de mediu politic nou, pot crește lideri formidabili. Este până la urmă și o chestiune de șansă!

Societățile umane vor parcurge provocări cumplite în următorul secol. Națiunile unite își vor derula mult mai bine traseele supraviețuirii diferitelor provocări. Fiecare cetățean dintr-o societate merită protecție. Nu putem să trăim într-un soi de vânătoare permanentă. Oportunități există, însă nu sunt dorite, nu sunt exploatate convingător și în interesul comunității.

Ieșind din nuanța ultimelor paragrafe, revenim în tema principală și considerăm că apariția unei noi formațiuni politice este iminentă și necesară. Cetățenii României încă mai cred în țara lor. Și mai mult, elitele care au asigurat critica în ultimele decenii se vor decide să treacă în tabăra creativă a celor care se implică, contextul fiind de acum evident, nu mai ai ce să critici – este vremea să construiești. Un meci prost nu merită critica unui comentator bun. Democrația înseamnă șanse egale pentru toți și mai ales orientarea politicului în interesul întregii națiuni.

Dacă nu muncim unul pentru altul, profitul fiind incorect repartizat, dacă nu credem în educație și profesii, dacă tragem toată ziua pentru a ne satisface orgoliile și lăcomiile, atunci de asemenea, situația este gravă, chiar votul universal fiind o problemă, cum am mai precizat în corpul acestui articol.

În acest sens am redactat acest articol, sperând că el poate fi util celor care simt că indiferent de provocările viitorului, națiunea română trebuie să-și regăsească demnitatea, ieșind printr-o mișcare socială care să devină în scurt timp partid politic – selecția fiind în sfârșit asigurată numai pe bază de valoare și dosar, da, dosar – din care să reiasă clar faptul că părinții, bunicii și unchii nu au făcut poliție politică în dictatură și nu au servit partidul comunist din funcții activistice sau cele ale nomenclaturii comuniste.

Dacă instituțiile noastre cad și concurenții economici pur și simplu acaparează piețe întregi transformându-ne în sclavi contemporani, dacă vom ignora în continuare schimbările climatice, dacă activiștii vor fi batjocoriți și realitățile statistice ignorate, atunci putem spune că am pierdut, clasându-ne în categoria unor popoare care de-a lungul istoriei și-au uitat identitatea, contribuind pozitiv doar la fondul global al umanității.

Distribuie acest articol

54 COMENTARII

  1. Un inceput perfect al scrierii , o prezentare , de exceptie, a unui trecut ce s-a dorit socialist , comunist si multilateral dezvoltat si care a sfirsit intr-o formula dictatoriala asemanatoare , asa cum textierul bine ne spune , situatiei actuale din Coreea de Nord . O prezentare corecta a ceea ce politica romanesca a putut oferi natiunii timp de 31 de ani fara a intra masiv in a ne arata tarele politicii romanesti atasate acestei perioade , evident de tranzitie . Putem vedea cum Romania este in continua miscare ,in continua schimbare , ca parte a acestor ani de tranzitie (mai toata omenirea trece sau a trecut , la un moment dat ,prin asa ceva ) chiar daca multi dintre cetatenii tarii se deplaseaza in interiorul Uniunii Europene (eu nu as numi asta migratie ).Schimbarile , noul , inlocuieste , vizibil, mai peste tot vechiul .Politicul , ca parte a reprezentativitatii natiei a ramas mult in urma .Tocmai cind ne bucuram de aparitia acestui text , de nicunde apare in zicere , o inutila (parere personala ) si evident ireala desprindere (ca si punctaj pozitiv ) a unui partid politic (olecuta mai nou ) de ceea ce putem numi fara a dori sa jignim pe nimeni „talibanismul ”partidelor romanesti .USR nu s-a evidentiat cu nimic nou in peisajul politicii actuale sau de actualitate .Un cumul de decizii ,ce pot fi prezentate ca eronate, au adus acest USR la as minimiza procentele oferite de diferitele sondaje si de unde eram ferm convinsi ca acest Partid poate cumula votul unei imense majoritati am ajuns sa vedem cum scaderea in sondaje devine zi de zi mai accentuata .Alianta formata , dar nedeclarata oficial (un joc pentru acapararea totala puterii ), cu partea din PNL condusa de catre un fost sef PNL in dauna intregii constructii politice de Dreapta dorita si sustinuta de Presedintele Natiunii(ca parte a formulei de guvernare ) impreuna cu asocierea cu un partid considerat si aratat in Media ca extremist (AUR ) au adus USR in aceasta fundatura politica .Este vizibil ,cum in actuala conjuctura ce tine de formarea Parlamentului Romaniei , nu exista alta solutie decit aparitia unei majoritati PNl,PSD,UDMR si este evident ca pentru urmatorii trei ani aceasta solutie (Coalitie ), devenita unica , poate realiza multe .Aducerea UDMR la guvernare permite Coalitiei PSD,PNL,UDMR si Minoritatilor sa detina aproximativ70 de procente vot in Parlament cu care Coalitia poate modifica legile organice si chiar Constitutia Romaniei .Daca partidele , ce compun Coalitia aflata la guvernare, nu doreau sa faca asta nu era nevoie ca UDMR sa fie parte a guvernarii .Ideea ce cuprinde nevoia de aparitie a unui nou Partid in jocul politic este corecta . In 2024 , fara aparitia unui astfel de partid , prezenta la vot va fi sub 25 de procente si textierul corect ne spune cum aceste partide vechi(PNL si PSD) si-au erodat capitalul politic .Ca si parere personala, ma asteptam ca Diaspora Romanesca sa se organizeze politic si sa preia o mare parte din sufragiul cetatenesc .Daca un nou partid ,condus de niste vectori de imagine persoane ce au la baza excelenta si personalitatea reusitei in viata de zi cu zi si care vor aduce in fata natiunii promisiunea ferma in a realiza si a promova combaterea coruptiei si a punerii in practica a tuturor modificarilor dorite si cerute , in repetate rinduri, de cetateni ,va aparea , atunci partidul ,in cauza , va cistiga de departe alegerile in Romania anului 2024 .Daca Coalitia actuala va face , EA, toate aceste modificari atunci este de la sine inteles proiectul pe termen lung al acestei Coalitii .Putem a ne astepta la mari surprize in anul ce urmeaza .Fie PSD si PNL isi armonizeza decizia si refac tara fie un alt Partid apare si totul se reseteaza politic .Daca asta nu se realizeza ne vom afla intr-o fundatura politico-sociala in care dezamagirea cetatenilor va fi uriasa si nimeni nu va mai credea vreodata in vreo formula politica cistigatoare .Vedem curind ce urmeaza .Natiunea roamana , ca un intreg , a identificat toate nevoile ce tin de regula jocului si daca ceea ce cetatenul de rind are ca si asteptare imediata nu va fi pus in practica totul degenereaza si totul devine incontrolabil .

    • Jenant ceea ce afirmati! Contrar bunului simt! A trata actualul USL ca o solutie pentru Romania anului 2021 este echivalent cu a-l propune pe Nutu Camataru ministru de interne!

      Actuala coalitie este o asociere de interese private, complet straine interesului national, si spun asta pentru a fi elegant in exprimare, pentru ca o astfel de asociere, intr-un stat in care justitia ar functiona, ar fi considerata ca o amenintare la adresa sigurantei nationale si ar fi tratata ca atare.

      • USL în actuala conjunctură este o inițiativă convenabilă sistemului și total neconvenabilă cetățeanului onest. Ofensa adusă celor care i-au susținut pe liberali este nemărginită, cel puțin deocamdată. Scopul era justificat? Nu neapărat! A nu ține cont de un segment important al electoratului, dispus să iasă la manifestații și esențial în balanța democrației – este gestul celui care își sacrifică definitiv imaginea politică.

        • Eu altceva nu inteleg. Pe cine a pacalit PNL-ul? Dupa faza USL1 numai fraierii s-au lasat pacaliti sa creada ca PNL e altceva. Imi pare rau, eu intr-un fel ma bucur c ami s-a facut dreptate pentru ca atunci cand spuenam astfel de lcururi eram luat in ras.

          • PNL – simte banii – și o face impecabil. PSD – reflectă nemijlocit – tot în zona banilor. Aici cele două partide își găsesc rosturi – care iată, devin comune. Electoratul? Este și el împărțit. Cei care votează – sunt direct interesați de același joc. Ceilalți? Neimportanți – oameni care prin naivitatea lor permit ascensiunea celor menționați. Tentaculele lucrează.

    • „Fundatura” in care afirmati ca a ajuns USR, este consecinta manipularilor ordinare permanente practicate de televiziunile patronate de marii borfasi ai patriei si a lipsei discernamantului si capacitatii minimale de intelegere a lucrurilor de catre majoritatea romanilor. Majoritatea romanilor nu au inteles si nu inteleg absolut nimic din ceea ce inseamna valori europene, din ceea ce inseamna civilizatie in secolul 21!

      Autorul articolului spune ca mentalitatea majoritara e cam de nivel de sfarsit de secol 19 in Romania! Eu afirm ca in cazul a multe milioane de romani mentalitatea e la nivelul evului mediu…si nu gresesc!

      • De acord! Integral. USR PLUS este angajat pe un traseu european. O vedem pe doamna Ramona Strugariu – deputat în Parlamentul European și susținătoare a intergrupului pentru combaterea corupției al Parlamentului European.
        Se poate să fim în prezența unei constatări tragice – o parte a națiunii să se afle într-o lipsă de atitudine conștientă față de vot. Aceste exemplare needucate vor trage mereu în jos șansele României de evoluție către națiunile evoluate.

      • Problema USR. Mie mi-au placut la faza cu ruptul guvernului pentru ca nu poti continua cu oameni de ne-incredere. Acolo au castigat respectul meu absolut. Dar in afara de asta cu ce se revendica ei mai exact? Sunt de ce? Dreapta, stanga, liberali, socialisti?
        Pentur mine ei sunt socialisti gen Biden (minimum wage, drepturi aiuritoare pentru mini-categoriid e minoritari, pro-migrationisti). Dar ce e cel mai strigator la cer din partea lor este sustinerea asta nebuneasca a green-passului sau elemente anti-liberale. CUm sa faci binele cu forta oamenilor? De ce? Pana si eutanasia este legala in unele state iar tu vii sa impui o procedura doar fiindca asa crezi tu (nici macar nu mai este sustinuta medical in unele locuri chestia cu pass-ul asta). Din motivul asta poate sa fie doar PRM-ul si USR-ul, nu pot sa votez cu ei (cum am anulat votul chiolhanes/dancila, as aface-o fara remusacre si inc azul lor)

        • Sa inteleg ca chiar nu pricepeti care este rolul benefic al introducerii certificatului verde Covid obligatoriu pentru toti cei ce participa la activitati in spatii inchise(sau spatii deschise aglomerate) alaturi de alti oameni?

          Peste tot in lume, exceptand idiotii, psihopatii si cei ce manipuleaza in scopuri profund subiective(ale lor sau ale altora), toata lumea stie bine ca momentan, cea mai eficienta arma impotriva Covid este vaccinarea. Dublata de portul mastii, de evitare a zonelor aglomerate si de dezinfectare regulata a mainilor( mai precis spalarea lor, un obicei putin mai rar intalnit la romanashii cei mandri ca sunt prosti)! Atentie! Am spus DUBLATA! In sensul ca daca crezi ca vaccinandu-te ai scapat de orice risc, inseamna ca esti un mare bou! E cazul sa precizez de ce, daca toata populatia ar proceda asa, riscurile ar fi minime?

          Peste jumatate dintre mortii de Covid sunt victimele nesimtirii unor idioti inconstienti, incapatanati, subdezvoltati din punct de vedere intelectual!

          Asta ne dorim de la societatea civilizata a secolului 21? Democratia si respectarea libertatilor au fost acerb sustinute spre binele oamenilor, iar atunci cand ele devin arma unor imbecili impotriva vietii unor oameni trebuie intelese in sensul protejarii sanatatii si vietii celorlalti.

          Nu putem fi criminali in numele democratiei si libertatii. E un non-sens! Pentru ca transmiterea Covid involuntara se numeste, in cazul decesului, ucidere din culpa. Iar atunci cand ti se explica la ce riscuri expui pe cei din jurul tau si nu vrei sa intelegi, in cazul decesului, se numeste omor voluntar. E chiar asa de greu de inteles? Chiar dorim ca in numele respectarii libertatilor sa le dam mana libera unor inconstienti care pun viata semenilor lor in pericol?

          • @LS. Discutia este ideologica deja. IN fraza doi deja loviti interlocutorul care poate sa aiba alta opinie/intelegere a lucrurilor. Ceea ce spune mult despre dumneavoastra. Faza cu „idiotii” deja ostilizeaza „idiotii” (precum a facut CTP-ul la inceputul campaniei de vaccinare).
            In al doilea rand, scaldatula sta cu „DUBLATA DE” deja mai reduce o mare parte din „vaccinabili”. Stiu multi care s-au vaccinat DOAR pentru asta sau pentru o calatorie in Grecia. Daca le iei libertatile astea deja i-ai pierdut la „boostere” (e cazul mamei mele care a spus clar ca nu mai merge la booster).
            De unde aveti date despre „jumatate dintre morti sun rezultatul…blabla bla). e interpretare proprie, nimic altceva.
            Pana la urma ce este acest vaccin, ca nu se mai itnelege: protejeaza pe cine de cine? Protejeaza purtatorul lui de a face o forma grava de boala. Nu e suficient? De ce? Ce sa mai faca vaccinatul? Spalatul pe maini e o chestie elementara nu doar in pandemie, n-o mai bagati pe gat precum chiolhanes ca nu tine.
            Vreau sa explicati cu sibiect si predicat si cu informatiile cunoscute la momentula cesta cum pot fi nevaccinatii de aceasta boala „criminali”. Ca eventual omoara pe un nevaccinat? Pai tot tu sa il aperi si pe ala ca altfel esti criminal?
            Dar inainte de toate, cums e face ca preventiua dintr-o data este fortata oamenilor dupa ce decenii intregi i-ai rasfatat pe oameni sa nu faca preventie pentru ca si obezul si cardiacul are o cura farmaceutica. Acum il iei pe cel care a facut preventie toata viata si il pui sa ii faca preventia celuilalt, altfel iul numesti „criminal”.
            La concertele asteamari pe car ele numiti s-au infectat vaccinatii intree ei, ca s-a inbtrat cu pass-ul. Deci despre ce eficacitate mai vorbim?
            Si in final, daca doriti astfel de discriminari, de c enu se iau (pe statistici, cum spuneti) categoriile vulnerabile si „tine la cutie” precum vor USRistii sa ii tina la cutie pe nevaccinati (atentie, pe nevaccinati,c a testarea e scoasa deja)? daca vrei sa te servesti de date, o poti face si fara sa defavorizezi copilul/tanarul/sanatosul nevinovat/nevaccinat.

          • Si inca ceva: precum in statele republicane pass-ul si vaccinarea nici nu intra in discutie sa fie folosite ttot asa un partid care se revendica de drepata, liberal…cum vreti ar trebui sa se dezica de astfel de idei. De aceea eu aseman USR-ul cu democratii (socialisti care pretind ca le pasa de toti si in numele „pasarii” lor iau libertatile (si banii) celorlalti).
            PS. Oricum, asta cu „mass vaccination” nu mai tine, urmareste de exemplu Ungaria care are ce aveam noi in noiembrie in momentul asta desi rata de vaccinare la ei e mult mai ridicata si civlizatia lor de spalat epmaini sigur e superioara) sau regiunea Flamanda a Belgiei unde avem 70% dintre spitalizari pe vaccinati (https://www.vrt.be/vrtnws/en/2021/10/30/70-of-hospitalised-covid-patients-are-vaccinated-but-the-vacci/) .
            vaccinul asta e foarte bun pentru unii, nu ma intelegeti gresit. Dar fortarea lui este totally wrong.

            • Asta spune si populist-comunistul Rafila, iar consecintele actiunilor sale decise la masa grupului infractional organizat(in scopuri pur electoral-populiste) le veti vedea in prmele 2-3 luni ale lui 2022 – in jur de 30 000 de infectari pe zi, in jur de 1000 de decese zilnic.

              Acum, stiintific vorbind, studiile arata ca incarcatura virala are foarte mare importanta in ceea ce priveste transmiterea bolii. Una este sa stau 15 min alaturi de o persoana cu incarcatura virala redusa, alta sa stau tot 15 min alaturi de cineva cu incarcatura virala mare. In primul caz sansele de infectare sunt mici, in al doilea caz mari, chiar daca port masca. Incarcatura virala la vaccinati este mai mica, localizata in parti mai mici ale aparatului respirator si de aceea ei sunt mai protejati si mai putin contagiosi pentru cei din jurul lor, iar perioada in care transmit este de o durata mai mica decat in cazul nevaccinatilor – in majoritatea cazurilor( specialistii britanici spun ca in 91% din cazuri – adica daca am 200 de persoane infectate, 100 vaccinati si 100 nevaccinati, doar 9 dintre cei vaccinati sunt la fel de expusi si la fel de contagiosi ca cei 100 de nevaccinati, din cauza diferentelor de incarcatura virala).

              In consecinta, dintr-o regula de statistica matematica elementara, rezulta ca impactul asupra riscului de deces sau de imbolnavire este mai mare in cazul nevaccinatilor. Daca nu intelegeti, nu am ce face, inseamna ca nu reusiti sa pricepeti lucruri relativ elementare, care nu necesita pregatire specializata. Asta inseamna vaccinare! Reducerea numarului de decese si de imbolnaviri! Pentru documentare, cautati singur, daca stiti unde! Presa internationala e plina de afirmatii facute de fel si fel de papagali, deci nu recomand, daca vrem adevaruri si nu pareri!

              Acum sper ca e clar! Daca vaccinarea este dublata si cu masuri de protectie. sansele ca pandemia sa se dezvolte sunt mici! In Ungaria rata de infectare e mare, fiindca probabil vaccinatii au crezut ca vaccinul e suficient si-si pot face de cap daca sunt vaccinati. Dar procentul de decese si cazuri severe cat este in Ungaria?

              Repet, ceea ce am spus sunt certitudini, nu pareri! Acum sa revenim la politica. Procentul de indivizi cu inteligenta redusa este mai mic sau mai mare in fiecare tara. Acesti indivizi, cu inteligenta redusa, cu scoala putina sau usor manipulabili nu sunt sensibili la argumente stiintifice. De fapt nu au cunostinte minimale despre boli si combaterea bolilor si nici nu le pot pricepe. In consecinta, politicienii responsabili, care chiar doresc sa reduca impactul pandemiei, sa crute un numar cat mai mare de oameni de suferinte cumplite( caci asta inseamna sa fii bolnav de Covid), fie de stanga, fie de dreapta, fie de centru, fie de orice parte a esichierului politic, introduc prin legi(daca pot – la noi nu au putut din cauze de tip Catzu, Johannis, PNL, PSD) masuri de restrictionare a unor libertati sau de obligativitate a unor chestiuni(vaccinarea, de exemplu, prin introducerea certificatului verde obligatoriu). Pentru ca cei care nu inteleg argumentele stiintifice sa nu-si mai faca de cap, distrugand sanatatea publica, din prostie, lipsa de instruire, incapatanare, etc

              Asa am ajuns si la USR, legat de politica lor in privinta pandemiei! A lua masuri dure pentru stoparea unei pandemii nu e nici de dreapta, nici de stanga, nici de centru….este pur si simplu vorba de responsabilitate! Totul pentru protejarea vietii omului…acesta este sensul politicii…..in mod normal de asta se face politica…..pentru protejarea vietii oamenilor, pentru cresterea nivelului de trai al acestora. Cei ce n-o fac, nu sunt politicieni, ci indivizi pusi pe capatuiala!

          • Așa este – și astfel TREBUIE să funcționeze o societate evoluată. REGULA vaccinării și restul măsurilor de prevenție – vin la pachet – și asigură o stare de siguranță, pentru tine și restul oamenilor alături de care realizezi contacte zilnic. Politicul putea să lucreze prin specialiști reali – care să aibă capacitatea intelectuală de a explica naivilor beneficiile științei, care mereu le plasăm înaintea altor teorii conspirative.

        • 1). De acord și eu – fisiunea era iminentă. Ideologia și ea importantă, cel puțin pentru USR PLUS.
          2). Vedeți, pandemia impune reguli. Să ne imaginăm că ajungem chiar noi pe o poziție de răspundere. Ce vom observa în primul rând? O societate nepregătită. Aici nu se caută neapărat a se pune pe cineva la punct. Se urmărește impunerea unui mecanism de reparare, care să funcționeze sistematic. Puțină prudență merită luată în calcul.

    • Apreciez comentariul dumneavoastră – vă mulțumesc. În articol am lansat 15 abordări și aproape 80 de subiecte au fost propuse evaluărilor. Tema nu este una de consistență redusă. Cum s-ar fi structurat articolul dacă tratam țări precum Franța sau Liechtenstein, Olanda sau Danemarca? Articolul explorează un teritoriu, iar rezultatul este o informare despre o stare și o invitație către implicare. Este mai puțin un articol de opinie.
      Chiar îmi doresc un USR PLUS activ în opoziție – în fapt prima opoziție reală după 1989. Și da, ne DORIM o nouă mișcare politică – este cu adevărat un temei intern foarte important astăzi, cum bine precizați. În fond așteptăm un grup reformator – în premieră după 1989, din care să rezulte unul sau două partide noi – suprapuse real gândirii liberale și respectiv social democrate.
      Națiunea are astăzi suficientă energie, însă pornirea TREBUIE să se producă din zonele elitiste ce asigură tradițional disidența. Scriitori, profesori și apoi restul – scopul fiind asigurarea accesului pentru toți cetățenii de calitate.

      • Reforma la care tot visati va veni cu sau fara voia nostra, impunerile, pardon reformele care ne asteapta, sa mai astepte si sa nu ne incredem orbeste in ce vine din partea UE, vezi „legea porcului” care omoara daca este respectata viata la tara si niste obiceuri cu care suntem foarte bine familiarizati, un motiv in plus in plus ca AUR sa creasca in sondaje.
        Partidele de dreapta radicale europene s-au intalnit zilele astea in Polonia sub patronajului guvernului polonez, nu este un grupusor de neluat in seama, din contra.
        Ar trebui sa privim foarte bine la dansii inainte ca Europa sa fie impinsa in haos si polarizare, exista in Europa destui cetateni care impartasesc destule opinii ale acestora, mai ales referitoare la emigranti, suveranitate nationala. traditii si ce o mai fi.
        Vedem cum se radicalizeaza oamenii sub impactul pandemiei, in vaccinati si nevaccinati, este periculos ce se intampla se trebuie acum avut mare grija, un politician german afirmand ca in estul tarii exista pericolul unui „razboi civil”.
        USR Plus este un partid „pe linie” cum s-ar spune, unul care ar dori sa schimbe tot daca se poate, are idei bune dar si multe tampenii, mai grav este infectat de dorinta transparentizarii totale a societatii, stiti ce inseama, dicatura curata.

        • Am citit cu atenție textul dvs. Vă propun să închidem cele două semidrepte – și să orientăm unghiul către noi, încercând poate pentru prima oară să ne privim, ca într-o oglindă – moment în care vom observa că avem totuși valoare. Precum alte state bine închegate (în care socialul a reușit să pună în valoare omul în simplitatea lui – performanța fiind atent asamblată în scopuri ale căror utilități sunt permanent redefinite) haideți să încercăm să redevenim puternici – alcătuindu-ne o societate bazată pe o scară de valori bine armonizată. Odată ce ne vom decide să aducem în scena politică un partid corect îmbinat, cu o participare extinsă – o să observăm câtă forță are binele, dacă este susținut de oameni obișnuiți cu ideea de solidaritate în favoarea cetății.

    • Totusi !?O simpla constatare ce tine de demersul plecarii de la guvernare ca si act asumat de catre USR si vizibila intelegere facuta chiar inainte de parcursul Alegerilor Parlamentare intre cei doi fosti sefi PNL si USRPLUS ar fi trebuit sa ne puna pe ginduri luind in calcul rezultatul final .Niciunul dintre cei doi sefi de partide nu se mai regasesc in politica la virf si in acelasi timp USR pierde constant electorat ce nu mai poate fi recuperat doar din cuvinte spuse la TV(in opozitie fiind alaturi de AUR). Singurul partid ce isi poate recistiga electoratul pierdut este PNL daca si numai daca guvernarea Ciuca performeaza . Nechibzuita alianta cu AUR a dus USR in aceasta „fundatura ” moment din care nu mai exista intoarcere la nivel inalt al politicii .Alianta de la guvernare este perceputa de cei care inca mai au „ doagele ” lipite (este doar o expresie ce nu vizeza pe nimeni anume ) ca o alianta imposibila dar care nu are ,faptic , o alta alternativa politica in acest moment . Ne vom obisnui cu Alianta ce deja si-a adaugat partidul UDMR in compozitie cu ajutorul caruia poate modifica multe .A fi onest impreuna cu a fi nevoit a intelege momentul este de preferat existentei unei anume forme de intelegere presupus ofensatoare . Situatia de facto trebuie tratata ca un adevar existent, ca o nemultumire omenesca ce exista de ambele parti ,nu este doar cea a votantilor PNL ,la care si eu iau parte ca liberal structural nu de ocazie , dar asta nu inseamna sa nu pot discerne .

      • Recunosc că am unele îndoieli cu privire la fenomenul USR PLUS. Am fost votant constant PNL și chiar membru PNL. După demisie am redactat cartea ”Impuls 365 de zile între adeziune și demisie”. Apoi am devenit membru PLUS – de unde am demisionat, fără regrete. Am votat însă USR PLUS tot fără regrete. Fără îndoială recunosc unde aveți dreptate și astfel sunt de acord cu dvs. fără resentimente, însă – perfect în concordanță cu realitatea trebuie să acceptăm tot adevărul – cel obiectiv. Eu cred că reflectările noastre sunt corecte, de ambele părți, însă vedeți dvs., cred că totodată că nu foarte frecvent reușim să cuprindem într-o evaluare perfectă întreaga realitate.
        Gândirea chirurgicală într-un astfel de context știți ce ar propune? Rezecția totală a formațiunilor ce se compun aberant. În analiza politică folosim alte proporții – în mod firesc, situație în care în acest moment nu aș pune egalitate între asocierea USR PLUS – AUR pe un vot parlamentar, momentul având oarecare circumstanțe ce ne trimit către indulgență. De aceea nici electoratul USR PLUS nu a amendat radical gestul. În schimb, noua legătură PNL-PSD ne apare cu unele componente ”sufletești” – am spune tradiționale – gest amendat de votanți PNL și mai ales de cei care ieșeau la manifestații. Politicienii tranziției, cei vechi să zicem așa – se deplasează fără să întâmpine o evidentă rezistență, cad, se ridică, se amestecă, alunecă iarăși. Mai precis ”fixarea” nu este atât de … fixă. Aici USR PLUS – are o șansă în opoziție – dacă, așa cum am și precizat în text – se decid să-și refacă țelurile, compoziția în resursă umană și mai ales regiunea comunicării în electorat. În plus de toate acestea, prefer să mă poziționez într-un loc nou, sperând că din rândul elitele metropolitane vom vedea o mișcare nouă – care să devină apoi partid politic, oferind dilemelor noastre șansa către uitare și nouă șansa către un viitor desfășurat în forme cu mult mai potrivite acestei națiuni, care încă așteaptă un politic cu adevărat performant. EXISTĂ resursă pentru așa ceva – clasa politică PNL nu a acaparat valori ale societății. În fiecare metropolă unde există organizații PNL – trăiesc și valori, care nu se pot cupla unui politic ce se derulează prin cutume inacceptabile omului ce trăiește cu un set de valori mai larg argumentate.

        • Si da! Asa este cum spuneti : clasa politică PNL nu a acaparat valori ale societății. Politicul , in intregralitatea lui , nu a acaparat , la modul ideal , valorile umane si nici nu a incercat sa faca asta .Ultimul an ne prezinta o clasa politica ce nu a reactionat pozitiv la cerintele cetatenilor si care nu a facut altceva decit sa isi joace jocul ,bazat pe contre ,ce tine de dominatia unui partid(sau a unui sef de partid ) asupra altuia sau chiar si-a impartit decizia politica in interiorul structurilor de Partid . Tinta tuturor a fost Presedintele Natiunii Romane si a aliatilor acestuia in frunte cu actualul sef de partid Citu . Poate acum, dupa scurgerea timpului , vedem cum jocul politic nu a avut , in acest ultim an , nimic deaface cu dorintele cetatenesti exprimate prin vot in cadrul tuturor alegerilor din anul trecut .O lume politica aflata la „modul paralel” cu ceea ce cetateanul a dorit si inca doreste .Am baltit cu totii in acest „modul selenar ” ce ne-a aratat dorinta partidelor politice de a incerca sa nu poata fi trase la raspundere de catre cetateni .Totul s-a jucat politic la limita posibilului .Abia acum Presedintele Natiunii a decis sa accepte formarea acestei Aliante (decizia finala i-a apartinut mereu si la modul practic nu exista alta solutie a momentului )si indiferent de ceea ce parti-pris-urile noastre politice doresc a ne imbarbata sufleteste ,procentul de 70 de puncte vot in Parlament , reprezinta capacitatea de decizie , totala, a Aliantei, ce acum poate modifica, din radacini ,totul .Este cererea expresa a UE , este semnatura, politica, atasata recunoasterii tuturor cerintelor UE si in acelasi timp este nevoia imediata de respectare a dorintelor cetatenesti .Nu mai poti esua atunci cind ai 70 de punte procentuale(este aproape imposibil sa mai explici un esec ) , ca parte a deciziei si atunci cind responsabilitatea sociala si politica cade in intregime pe Partidele ce compun Alianta .Un nou Partid este greu de construit in Romania .Sansa aparitiei unui astfel de proiect este viabila doar in masura in care aceasta Alianta aflata la guvernare esueaza .Contrar asteptarilor, esecul Aliantei va fi privit de catre cetateni , ca si esecul unui intregi clase politice si atunci este viabila si cistigatoare ideea de apartie a unui altfel de demers politic atasat existentei unui nou Partid .Totusi , acum cind vorbim , nu vedem o figura carismatica , un vector de imagine ,persoana ,ce poate propulsa un astfel de proiect .O noua emotie colectiva este greu de adus in fata Natiunii . Mizez , contrar structurii mele interioare si a tot ceea ce propria mea emotie imi zice si cere , pe un succes al actualei Coalitii aflata la guvernare .Pina la urma au si banii , au si contextul politic Mondial , au si forta data de majoritatea din Parlament , au si acceptul Presedintelui si inca trei ani in care pot modifica multe si in care pot readuce o speranta (deja pierduta ) cetatenilor .Daca nici acum nu se va intimpla nimic si totul va fi spulberat ca un„ castel de nisip ”atunci suntem sortiti sa ne miscam in acesta formula ce nu responsabilizeaza pe nimeni in veci .Dealtfel ,asa a reactionat Romania(conducerea tarii) mai in toate perioadele istorie nationale avind mereu in fata nevoia de a se remodela usor functie de ceea ce se intimpla in lume .Acum avem in fata nevoia imediata de a lua o decizie clara nu numai afirmativ aratata ci si materializata in fapte .

          • Am citit cu interes comentariul lansat. Și îl consider important, pentru că și eu navighez prin aceleași locuri, fără să zăresc încă cu adevărat țărmul – orice furtună având din păcate un efect negativ asupra acelei certitudini care nu mai apare, lăsându-ne adesea fără speranță. Este corect tot ceea ce spuneți – sunt de acord – și intervin în plus alăturând o opinie ce derivă din constatări obiective – rezultate nu atât din conversații avute în general, cât mai ales din mesaje primite spontan de la oameni pe care îi întâlnesc și care sunt ferm deciși ca indiferent de mersul coaliției, în viitor să nu mai ofere votul pentru PNL.

      • Problema USR. Mie mi-au placut la faza cu ruptul guvernului pentru ca nu poti continua cu oameni de ne-incredere. Acolo au castigat respectul meu absolut. Dar in afara de asta cu ce se revendica ei mai exact? Sunt de ce? Dreapta, stanga, liberali, socialisti?
        Pentur mine ei sunt socialisti gen Biden (minimum wage, drepturi aiuritoare pentru mini-categoriid e minoritari, pro-migrationisti). Dar ce e cel mai strigator la cer din partea lor este sustinerea asta nebuneasca a green-passului sau elemente anti-liberale. CUm sa faci binele cu forta oamenilor? De ce? Pana si eutanasia este legala in unele state iar tu vii sa impui o procedura doar fiindca asa crezi tu (nici macar nu mai este sustinuta medical in unele locuri chestia cu pass-ul asta). Din motivul asta poate sa fie doar PRM-ul si USR-ul, nu pot sa votez cu ei (cum am anulat votul chiolhanes/dancila, as aface-o fara remusacre si inc azul lor)

        • Politicul trebuie înțeles cu răbdare. Este greu să îl schimbăm peste noapte. Societatea are în schimb multiple forme de opoziție, care funcționează mai ales atunci când indivizii sunt cât de cât educați. Votul unor persoane mature este anulat de votul sutelor de cetățeni neștiutori – care din păcate există și reprezintă o parte ”importantă” din electorat. Aici, orice ecuație a logicii tinde să nu mai capete reale date statistice. Noi comentăm aici, însă partidele pe care le criticăm au alte calcule – derivate mai mereu din elemente statistice foarte bine realizate. Și în plus, liderii lor au un anumit fler în a conduce – mai ales într-o națiune precum România. Băieții cunosc reguli nescrise și se bazează pe legături conjuncturale. Așa că, opiniile noastre dacă nu primesc o expresie civică minimum suficientă schimbării – rămân simple speculații conjuncturale.

      • „Nechibzuita alianta cu AUR a dus USR in aceasta „fundatura ” moment din care nu mai exista intoarcere la nivel inalt al politicii ”
        Chestia asta am auzit-o din momentul zero al crizei. Doar ca mie mi s epare manipularea de cea mai joasa speta posibila si ma mira ca atatia au inghitit-o. Inteleg ca cineva ca CTP propagandistul si chiolhanis interesatul pot pulsa pe asta, omul normal ar trebui sa vada ieftinitura manipularii.
        USR PLUS se alia pentru respectiva motiune si cu PSD-ul (singura alta alternativa). Ce faceati? Sareati la beregata ca se aliaza cu ciuma rosie. In final tot motiunea ciumei rosii au semnat-o aratand clar ca USR nu s-a aliat cu nimeni in particular ci a semnat o motiune cu alti sustinatori ai unei astfel de motiuni. Restul sunt din scoala manipularilor lui Gheorghiu dej.

        • Influențarea opiniei publice prin mijloace incorecte nu este de ieri, de azi. Persona consider că orice gest politic trebuie atent evaluat, anterior producerii sale. Dezbaterile ajută foarte mult. Mai ales dacă sunt și puțin publice – moment în care un partid cere printr-o conferință de presă acordul pentru un anume gest, temporar, dictat de logica procentului parlamentar. Atunci nici manipularea nu mai are un culoar atât de larg – și în plus, reacția la orice manipulare este mai bine controlată ulterior de partid.

  2. Un articol lung, poate interesant, insa am citit absent. La fel cum asist la tot ce ne înconjoară, vaccin, certificat, criza politică, conducere prezenta (doar) la TV, la promisiuni de autostrăzi, rețele de trenuri și apoi ies pe stradă în București in centru!
    Alo, nici curat nu suntem in stare sa facem, mizerie peste tot, mașini, transpirație; ce sa mai jale! Singurul motiv pentru care merita sa rămâi în RO este pentru că dacă restul Europei se transforma treptat într-o tiranie absurdă, la noi e cert că nici asta nu se va putea. Și pentru o forma de tiranie e nevoie de un minim bagaj de competențe, ori aici e avantajul.
    Trebuie să stăm pe margine! Să privim zilnic cum înscriu autogol unul după altul, pentru că tot ce au sunt o pungă de arginți.

    • @Alin, aveți dreptate, noi avem criza noastră proprie, ,,originala”, dar ni se sugerează sa ne îngrijoram de alt tip de crize. De exemplu, știm sa fim intirziati in totul. Cind in sfirsit începem cite una, producem o caricatura de proastă calitate: digitalizare cu pdf si fax, cum ar fi. Si nu ne invatam minte niciodata.

      • `O criză proprie originală` foarte bine spus. De fapt personal consider că esența problemei stă de fapt în cultura muncii. Când în anii 40 au venit comuniștii exista în societate o categorie stabilă de profesioniști care avea deja 30, 40 de ani și era experimentată (chiar și cu epurările masive de până în 64 tot mai erau destui) care au ținut societatea în echilibru.
        După a urmat cea mai odioasă invenție comunista – munca în zadar – , să muncești era pentru fraieri și așa s-au format generațiile ceaușiste, cele care ulterior au ajuns îmbogățite fraudulos după „revoluție„ și așa și-au crescut și copii și am ajuns în 2021.
        Vedeți dvs. ca să muncești ceva trebuie să ai o metodă, un cod (vezi de ex. ”Discurs asupra metodei” R.D.) pe care orice ai face, orice meserie ai avea medic, inginer, dulgher funcționează ca un reper, astfel încât să poți determina unde te afli plasat întru-un sistem cu origine, direcție și sens coroborat cu timp.
        Și la mătură dacă te duci în prima zi, vei realiza că după alte, de exemplu, 10 zile știi mai mult ca la început.
        Deci, în concluzie, nici de muncă nu te poți apuca din senin.
        Iar banii fără cunoaștere n-au nici o valoare.
        Astăzi ,ei, cu buzunarele pline s-au trezit că cei care-i comandă le-au pus în față foaia albă de examen cu titlul „Viitorul”; o vor preda tot așa pentru că nu te poți apuca de muncă peste noapte, iar noi restul … noi, nu vom munci niciodată pentru ei.

        • Așa este ”cultura muncii” – hărnicia ca simbol național, firesc, istoric. De acord! Munca de plăcere și cu seriozitate – realizată de oameni școliți în acest sens – și aici mă refer la școală și examen de competență – fie că este un mediu universitar fie o școală de arte și meserii.
          Foarte bine punctat în toate aspectele descrise. Asiduitatea este astăzi orientată nu către o carieră justificată prin performanță, ci printr-o luptă pentru post – dusă după cum șmecheria sună mai bine, ca element definitoriu în ”Tranziție”.
          Perseverența nu mai este impusă pentru a se pune la punct o abilitate profesională, ci mai ales pentru a se urma o modă, – accesul către ciolan fiind primul traseu intuit, statul oferind din acest punct de vedere primul exemplu.

      • Stimate domn, înțeleg bine unde bateți, însă, vedeți, nu toți ”NOI” au fost de acord cu definițiile – ”criza” demonstrând mai repede faptul că nu avem hărnicia necesară ignorării sau traversării ei. Sau mai amplu spus, priceperea de a nu reproduce crize în mod ”original”. Sperăm să devenim mai sofisticați și începând rezolvarea chiar de la noi, să ajungem în scurt timp să definim cu mai multă seriozitate acel ”NOI” colectiv.

        • De acord, nu exista NOI. Am folosit o simplifcare, prin ,,noi” intelegind pe cei care apartin masei critice (oricare ar fi ea) care da directia societatii. Nu cred nici eu in ,,vini colective” si de fapt am incercat sa fiu direct, nu sa bat undeva, Situatia civilizatiei românesti e destul de clara dupa parerea mea, Eu subscriu la tot ca ati scris, chiar daca sint citeva diferente nesemnificative de pareri. Cum ar fi ca o tara care e in coada a peste 90% din clasamentele de performanta are crizele ei specifice, altele decit alte tarilor de la virful clasamentului. Ce-i drept, copiaza unele dintre problemele actuale ale tarilor avansate, ori pentru ca ,,asa se cuvine”, ori pentru ca, da, energia electrica se scumpeste la fel de galopant si in Suedia si in România. Deosebirea e poate ca Suedia, o tara mica si-a propus sa ,,fie exemplu” pentru marile tari poluatoare si sa se apuce isi distruga infrastuctura energetica (pe pielea cetatenilor, eu, unul dintre ei, care nu prea au fost intrebati, ca asa-i democratia: votezi si iti vezi de alte tale).
          Cred ca tari ca România nu ar fi fost momentul sa se implice in rezolvarea unor ,,crize de bunastare”, ca doar le lipseste bunastarea, si sa se concentreze pe ,,criza de raminere in urma” si mai ales pe cea de pasivitate, cu cauzele ei multiple (subordonarea românilor, incompetenta, arivism, coruptie, toate venite din istorie si amplificate de comunism si post comunism).
          Poporul român a trait din norocul unor cadouri facute de 1) pasoptisti si chiar ante-pasoptisti (Golescu, care voia o tara a in Austria, sau macar ca in Ungaria sau chiar si ca la Cluj), monarhie si apoi infunzia masiva de cultura si civilizatie din Ardeal, de la 1918, si care a fost conceputa gresit si vulgar, ca pe o simpla reintregire de kilometri patrati.
          Dar aceste cadouri au fost papate. Metaforic, Carol I i-a urcat pe români in trenuri, masini, trasuri, dar cind s-a terminat cu monarhia românii au coborit inapoi in colbul drumului si cu picioarele goale. Poate ca perioada monarhiei s-a orientat prea mult pe urban si a pierdut din vedere ruralul, cu lipsa sa de canalizari, apa curenta, latrine in fundul curtii, Avem ,,provocari” cu duiumul. De fapt, potrivniciile, impreuna cu dorinta unui popor de a face treaba, ar fi motorul progresului, nu neaparat ,,talentele ascunse” ale unei populatii. Dar o populatie tinuta din friu si mituita cu aburii ieftini ai unui patriotism nu va fi capabila de initiative. Asa cum spuneati, poate ca tocmai intelectualii ar fi putut avea un rol si o raspundere mai mare, dar si ei s-au format pe acelasi calapod, printre altele bucurindu-se de niste privilegii marunte si de ,,onoruri” din partea ,,prostimii”, ca asta le place multora dintre ei. Anacronic, dar de actualitate…
          P.S. Mare pacat de Regele Mihai, care dupa 1989 a fost jignit de neispravitii care s-au perindat la putere! A fost un om de mare noblete si modestie si nu s-a coborit sa-i trimita la dracu asa cum meritau si sa-si traiasca o viata fara griji.

          • Gheorghe Petrineanu-Cluna,
            Suedia, o tara mica si-a propus sa ,,fie exemplu” pentru marile tari poluatoare si sa se apuce isi distruga infrastuctura energetica (pe pielea cetatenilor, eu, unul dintre ei, care nu prea au fost intrebati
            Nu știu dacă să pun pe seama naivității sau a ignoranței, dar vă întreb direct: credeți că a fost vreodată altfel? Credeți că au fost întrebați cetățenii să zicem atunci când a fost construită infrastructura aia energetică, a cărei distrugere actuala o deplângeți? Sau credeți ca pentru crearea acesteia nu a fost distrus nimic? Cu siguranță sunteți de acord cu mine că orice înlocuire sau transformare nu se poate face din nimic. La momentul transformării au existat pentru orice idee novatoare nu doar susținere, ci de foarte multe ori reținere sau chiar împotrivire. De la apariția trenului și a mașinii de tricotat, transformările au consumat resurse, chiar dacă unele dintre acestea nu erau apreciate la justa lor valoare în momentul tranziției. Nevoia imediată a fost întotdeauna motivația schimbării. E poate pentru prima dată în istoria omenirii când putem și vrem să gândim pe termen lung și să nu ne mai găsim în situația fumătorului care speră că i se va găsi leac pentru bolile-i specifice încă înainte să moară. Deșarte speranțe! Fără a fi proactiv, nu se va găsi nimic. Fără a taxa fair tehnologiile existente și dpdv al mediului, nu se vor căuta soluții pentru efectele „secundare” pe care acestea le creează.

            • @Hantzy, diavolul sta in nuante, ca in rest, intr-adevar, nimic nu-i nou sub soare. De intrebat nu m-au intrebat niciodata cind sa faca o traznaie. Dar nu m-am plins, pentru ca de foarte multe ori era in avantajul meu ca simplu cetatean. Eram obisnuit sa fiu tratat cu respect si grija pentru soarta mea si a concetatenilor. Se evitau proiectele extravagante, chiar daca un Nya Karolinska era cel mai scump spital din lume, dar stiam ca totusi avem bani.
              Acum sint pusi sa ne ruineze. Zi de zi auzi acelasi lucru, de parca m-am reintors in anii 50 in România. Numai certificatele de mediu costa 10% din profitul firmelor suedeze (cifra din memorie). Ne pun pe brinci ca sa puna in loc tehnologii care nu exista, sau sint scumpe, de randament mic, subventionate sau au amprenta de mediu mascata mare, Solutii contestate de ingineri. Dar politicienii nostri desfiinteaza spunind ,,nu e treaba noastra ce punem in loc, sa spuna specialistii”. Aici nu mai e panta rei si ca mi-ar fi mie frica de inventia trenului si a bicicletei. Refrenul imi e cunoscut: sa fim pregatiti de sacrificiul suprem pentru binele societatii si idealul de aur. Nu, multumesc. Ma tem, chiar cu sustinerea unor persoane cu vederi mai largi si bine intentionate ca dumneavoastra, ca blindul popor suedez, din care fac parte, va da de pamint cu clubul vesel al ecologistilor si socialistilor. A venit iarna, moristile nu mai dau energie electrica si asigurarea energiei electrice a intrat in degringolada. Nici usturoi n-au mincat nici gura nu le miroase. Pina acum mi-am cumparat cite o masina noua la intervale rezonbabile. Urmatoarea nu va mai fi, ca n-o sa-mi mai dea mina. Jumatate din viata mi-am sacrificat-o in RSR pentru ,,Idealul de aur” asa ca nu mai am resurse. In rest si in afara citorva aspecte deranjante, sint foarte multumit cum e guvernata Suedia, Nu degeaba e in virful celor mai multe clasamente de performanta. Pun umarul sa platesc impozite grase, nu ma deranjeaza, imi asum partea. Dar harakiri si auto culpabilizare, nu mersi.

            • Tocmai că, dacă vorbim de nuanțe, îmi propusesem în intervenția mea anterioară să tratez legitimitatea unei decizii executive in lipsa consultării populare, căci asta părea a fi acuza dumneavoastră. Înțeleg acum că oportunitatea este ceea ce amendați in demersul Suediei. Recunoașteți însă că deciziile din trecut le-ați aprobat. Poate că nu toți au făcut-o nici atunci. Acum sunt unii care cer tocmai astfel de decizii. Dumneavoastră aveți acum aceeași “neșansa” ca si cei nemulțumiți de precedentele decizii. E firesc așa. Nu putem avea la nesfârșit norocul să fim de partea câștigătoare.
              Și eu și dumneavoastră ne străduim, ne zbatem doar pentru a avea parte de confortul care creem ca ni se cuvine și fiecare resetare a jocului o percepem ca o pierdere. Fals! Luați-o ca pe o evoluție, căci asta si este!

            • De acord. Schimbările esențiale au cuprins omul și societatea – în lunga ei istorie. Altfel progresul nu s-ar fi arătat. Și omul, ca entitate se schimbă – chiar și caracterul său se poate transforma, la fel și starea de spirit – context în care de regulă națiunile ce țin la educație traversează mai repede și fără mari probleme astfel de provocări. Până la urmă schimbarea este și un act de creație, de emancipare, de evoluție – MOMENTUL fiind cel mai important în orice justificare. În rest, ce rost are să inventăm noi diferite teme, atâta timp cât aici nu reușim odată să schimbăm cutumele Tranziției, cel puțin.

          • Și eu de asemenea de acord cu definiția: ”NOI” = masa critică de valoare – aici însă cu o adăugire – reprezentată de cei care și realizează efectiv acțiuni concrete, nu numai stagnând în zona teoretică a lansării de opinie. Diferențele de păreri pot să alcătuiască amiciții puternice. Este firesc să vedem lucrurile diferit, chiar și atunci când navigăm în aceleași direcții. Așa este – modelele crizelor par universale. Și da! De acord – România prin politic are de asanat multe vicii – moment în care am propus lansarea unei NOI mișcări, care devenind un NOU partid politic – să ofere LOC cetățenilor care nu pot fi cuprinși în actualul model politic al tranziției – care pare EPUIZAT moral și fizic. Da, de acord, istoric vorbind națiunea a avut parte de multe prilejuri pozitive. Le descrieți corect. Și da, de acord – dispariția MONARHIEI ne-a întors în primitivism. ȘTIU – că populația nu are inițiativă -, sunt de acord cu dvs. ÎNSĂ mai există elite ce pot genera o mișcare, alta decât cea realizată pe modelul PAC. O mișcare a națiunii, care devenind partid politic să poată cuprinde prin aspirațiune oameni onești – care există și așteaptă o scenă politică potrivită, corect structurată. DA! Subscriu! PĂCAT. Majestatea Sa REGELE – ar fi putut relansa națiunea – fusese uns de biserică – era fiul acestui popor. A suferit cu adevărat pentru NOI.

    • Absența distruge atenția. Avem nevoie de un spirit nou, românesc, pe care eu îl numesc conștiință. Sunt de acord cu ceea ce ați scris și vă înțeleg într-un fel. Însă în articol există și o cadență mai aprigă, o invitație la organizare, o dăruire sinceră față de temă – care trebuie să vă miște și sunt sigur că mă înțelegeți. Cât despre competențele necesare unei noi tiranii – aici istoria totalitarismului ne demonstrează că am avut pricepere. Eu zis să rămânem totuși pozitivi și atenți, să nu cădem într-o lene convenabilă celor care își doresc un stat inactiv, lipsit de etică și valoare.

      • Redau definiția cf. dex:
        CONȘTIÍNȚĂ, conștiințe, s. f. 1. (Fil.) Sentiment, intuiție pe care ființa umană o are despre propria existență; p. ext. cunoaștere intuitivă sau reflexivă pe care o are fiecare despre propria existență și despre lucrurile din jurul său. 2. Faptul de a-și da seama; înțelegere. 3. (În opoziție cu existența, materia) Gândire, spirit. 4. Sentiment al responsabilității morale față de propria sa conduită.

        Conștiința este așadar ceva personal, absent în adevăratul sens al cuvântului n-am fost niciodată. Mi-am petrecut ultimii 10 ani într-un demers continuu de a produce plus valoare prin ceea ce fac doar ca să constat că pe măsură ce „avansam„ batjocura și ironia unor non-persoane era direct proporțională. Așadar am hotărât nu neapărat să fiu absent (n-am găsit alt termen mai bun) ci să nuanțez exact „Conștiința„. Prin urmare nu voi mai avea în următorii 10 ani aceeași abordare ca și până acum așteptând alt rezultat, iar despre proces și deznodământ voi scrie peste 10 ani 😊.
        Dacă primul totalitarism a fost construit în 40 prin bătaie, teroare și crimă (la fel și in 89), ceea ce urmează se impune diferit (formele de control vor fi subtile) și totuși cadrul trebuie construit de cineva, ori aici e cheia. Nu voi părăsi „corabia care se scufundă„ în primul rând pentru că nu ne aflăm întruna a priori nu plecasem nicăieri, nu aveam nici o direcție, dimensiunea din jurul nostru arată altfel, dar asta pentru altă dată.

        • Sunt de acord cu dvs. Și vă înțeleg poziția. Mulțumesc pentru precizări. Primitivismul ce descrie o comunitate așezată numai prin raporturi de interese – socotite material, – prin supuneri rezultate din obediențe, – prin domnia cutumelor ce descriu asocieri cumpărate, – mă servești, te servesc, – mă oblig, te aștept să-mi oferi sprijin – toată această lume care nici nu mai citește nimic este pregătită INSTINCTIV către URĂ, către furie și respingere a tot ce este curat, util, valoros și dezinteresat.
          Vremurile tranziției sunt dominate nu atât de subtilități, cât de un asalt către resurse, instincte ancestrale determinând manifestări rudimentare în comunități – tendința de acumulare, de înavuțire nefiind neapărat cuprinsă într-o ideologie anume. Corabia nu se scufundă – este deja eșuată și navighează frecvent aproape fără căpitan. Vocea liderului la modul general nu se mai aude, pentru că liderul nu mai există! Poporul nu mai este obișnuit să vadă în șef, un lider. Adevărul este că MUTRELE nu mai inspiră respect. Nici instituțiile. A dispărut solemnitatea. Există o inflație de valoare la post. Postul este ocupat de persoane aflate câteva niveluri sub acea poziție. Tema nu este ușoară, – fără un nou politic construit prin selecții – rămânem să fim conduși de oameni care nu sunt OAMENI DE STAT, – ci cu totul altceva – situație în care ne vom face datoria neuniform – unii punem cărămida, alții o FURĂ. Trist, nu?

  3. Da, au aparut partide noi, USR-Plus si AUR si dupa cum evolueaza treburile AUR va avea mai multi adepti decat USR-Plus, de ce ? cum dintr-o data, din neant a putut aparea o formatiune politica pe care nici un alt partid n-a avut-o „pe radar” din contra, au ramas surprinsi cum dintr-o data a fost pe scena politica a tarii si este nevoie sa ne ocupam ce acest fenomen, dealtfel la nivel european, a fost o chestie de timp pana ce si in Romania sa apara un partid nationalist de dreapta dupa legea fizici, fiecare reactie provoaca o contrareactie.
    Judecarea comunismului trebuia facuta de mult, nu s-a facut, capitolul este inchis asa cum Proclamatia de la Timisoara este istorie, daca nu rezolvi treburile la momentul potrivit, mai tarziu sansele devin tot mai mici.
    Astazi oricum nu mai intereseaza pe nimeni de comunism, el exista in continuare, experimentul de succes chinez , economie capitalista sub condecere comunista functionand impecabil, atunci de sa-l mai condamnam ? poate pt linisrea sufletului national ?
    in afara unor intelectuali nu prea intereseaza, subiectul fiind dupa 30 de ani epuizat.
    Viitorul, acesta este care ar trebui sa ne intereseze si am ramas placut surprins ca exista la nivel european sub conducerea unui roman Dragoș Tudorache, președintele Comisiei privind Inteligența Artificială din Parlamentul European și raportor pentru AI Act.
    In sfarsit se incep discutii care in Romania nici macar nu sunt la orizont in cadrul opiniei publice pt ca multi spun dupa trecerea pandemiei lumea nu va mai fi ca inainte.
    „Societățile umane vor parcurge provocări cumplite în următorul secol” nu urmatorul, in acest secol se vor intampla lucruri la care nici nu va puteti gandi.
    Scena politica a unei tari nu poate fi schimbata peste noapte decat in urma unor evenimente violente daca tot veni vorba de Piata Universitatii, situatia actuala din Romania cu un sistem pluripartid find binevenita chiar daca multi nu mai au incredere, ceva mai bun nu avem, formatiunile politice nu apar in urma unor dorinte, sunt rezultatul unor evenimente si realitati asa cum exista diferente majore intre electoratul urban si rural din Romania.
    Provocarea , cum vom putea uni aceste opinii politice divergente pe termen mediu? asteptem pana dispare patura taranului roman si va ajunge undeva la 5 – 10 % ca in tarile occidentale ? vedem si ocolo tendinte centrifuge catre partide mici sau radicale.
    Este un fenomen periculos accentuat si mai mult de dezvoltarea technologica si veti vedea ce se va intampla daca vor fi introduse asa cum se discuta in spatele usilor inchise despre introducerea certificatelor de CO2 individuale, cu alte cuvinte cu bine spune prof Cranganu, ne vom lua libertatea cu portia/ratia de CO2
    Citez ” Lockdown-urile COVID sunt esențiale pentru începerea introducerii „rațiilor personale de carbon”. Restricțiile impuse persoanelor fizice… care erau de neconceput cu doar un an înainte ne fac să fim mai pregătiți să acceptăm urmărirea și limitările pentru a obține o climă mai sigură”

  4. Apreciez foarte mult bunul simt si capacitatea de sinteza, fara de care probabil nu te poti descurca la FMV (dar poti sa termini linistit istoria, filosofia sau st. politice, din ce se vede in spatiul public). Pentru analiza trecutului si a vinovatilor intr-o tara trecuta prin orori, imi permit sa sugerez autorului https://portalconservador.com/livros/Eric-Voegelin-Hitler-and-the-Germans.pdf Nu e un text usor, dar nici insurmontabil.
    Accept in general punctele 1-12 (nu toate formularile), nu 13-15.
    Din pacate USR+ a aratat si incompetenta si orgoliu nemasurat si lipsa de realism si dificultati de comunicare. Pe Nicusor Dan il consider oarecum cinstit, dar inadecvat (un fel de Rain Man/Dustin Hoffman, 1988), nu si pe Ciolos si Barna. Amintiti-va cine avea acces la formare si cariera in vest prin statul roman in anii 90-2000. Ciolos e doar un carierist, sora lui lucreaza acum a 2 si un sfert si a inceput ca mana dreapta a lui Funar. O mare minciuna e ca USR+ ar fi de dreapta. Dreapta inseamna macar respect pentru traditie si lucrurile asezate de cei dinaintea noastra. Ei vor doar Bruxelles, motorul franco-german si repeta cliseele acestora. Nu am vazut respect pentru credinta, drapel, inaintasi, mai mult de 2 min atunci cand trebuie sa fie filmati. Ca si PNL, lasa pesedistilor discursul patriotic, ceea ce e absolut iresponsabil si produnf stangist. Nu vad nicio diferenta intre PS europene si USR+. Sunt gauche caviar, ca asa e acum, dar sub aceasta masca sunt tipic intelectualii lui Lenin, care se declama salvatori (mesianici) desi dispretuiesc profund poporul. Cititi putin comentariile sustinatorilor USR doar pe contributors sa vedeti in ce termeni vorbesc despre omul de rand. Nici sputnik nu se exprima asa.
    Despre casa regala, sorry, e doar spoiala, mai e mult pana sa convinga, v. scandalurile Margareta-Nicolae sau aventura cu Red Gordon http://news.bbc.co.uk/2/hi/uk_news/politics/6743875.stm
    Ca sa se schimbe politica trebuie sa se castige intai razboiul cultural. Un partid vine dintr-o cultura, cultura vine din educatie, care rezulta din credinta. Una e sa crezi ca omul e o maimutica mai desteapta si mai rea si alta e sa crezi ca e unic si are valoare.
    Ref la clima, e interesant si https://www.contributors.ro/author/constantin-cranganu/

    • Bună seara. Mulțumesc foarte mult pentru opinii li pentru textul sugerat – ”Hitler and the Germans”. Am deschis PDF-ul și m-am regăsit citind, timpul trecând pe neobservate – semn bun! În corpore gândim și decidem analize clare – însă adesea trecând în revistă strict conjuncturile politice de moment, este adevărat, riscăm opinii incomplet alimentate cu probe. Însă, ne rămâne speranța și mai ales credința că putem și noi să producem aici un politic autentic și util emancipării națiunii și protejării cetățenilor săi – în primul rând. Sunt de acord: credință, educație, cultură. Numai bine vă doresc!

  5. Apariția USR PLUS nu trebuie analizată la pachet cu apariția AUR
    AUR nu poate avea adepți – pentru că electoratul său nu se organizează deocamdată ca partizan al unor convingeri ideologice.
    Unii cetățeni ai țării au o rezistență foarte scăzută la manipulări – fapt care într-adevăr poate produce îngrijorare. Însă de aici la a deplasa energii analitice numind fenomen o biată aglutinare de persoane lipsite de o minimă conștiință politică, este un pas inacceptabil.
    Judecarea comunismului, la fel precum judecarea Holocaustului – rămâne un proiect social continuu, permanent – timpul aici neavând nici un fel de importanță.
    Astăzi, tot mai multe universități atacă subiectul comunismului – inclusiv în țara noastră oamenii educați urmărind efectele sale cu multă implicare – socială, științifică, profesională, umanitară, istorică, etc. Comunismul trebuie studiat în licee. România trebuie să se scuture definitiv de urmele comunismului.
    Judecarea comunismului o să-și urmeze cursul la timpul potrivit. Fenomenul respingerii comunismului este continuu din 1945 încoace.
    Istoria este parte definitorie din mentalul unei națiuni – și aici principiul este simplu – de la preistorie, către modernitate TOTUL contează. Regii României nu vor fi uitați. Nici Reginele – Elisabeta, Marie Alexandra Victoria, Regina-mamă Elena a României, Regina Ana a României. În acest context cumplita elena ceaușescu nici nu există. Istoria este simțită în prezent la orice națiune avansată. Nu există epuizare în materie de solemnitate – fiecare gest petrecut în istoria milenară a unui popor având o importanță maximă și în prezent.
    Condamnăm în special crimele comunismului. O facem în memoria conaționalilor care au suferit. Este o datorie care ne indică nivelul nostru de moralitate.
    După NUMAI 30 de ani subiectul este actual și foarte disputat. TOTUL contează pentru actualele generații. Priviți atent faptul că societatea românească renaște și începe să pună preț pe educație. Suntem contemporani comunismului și prin bunici suntem contemporani Regalității. Și mai mult, vă asigur, românii onești nu sunt numai intelectualii – și au o pricepere formidabilă să facă minime comparații.
    Viitorul fără istorie este nimic pentru o națiune. Și mai mult, națiunile care nu și-au rezolvat trecutul plătesc – în multe aspecte. Intrăm în era digitală, însă popoarele care vor impune viitorul sunt cele educate – și cele educate sunt formate din cetățeni care își cunosc bine istoria.
    Provocările actualului secol – sunt oarecum previzibile pentru analist. Cele ale următorului secol se încadrează în alte evaluări – cei pregătiți acum, având alte posibilități – atunci! Sunt convins că și dvs. trăiți cu gândul la generațiile următoare.
    Scena politică – a țării noastre, este una care s-a structurat pe majorități încă din 1990. Elitele, cei care gândeau nu și-au putut impune opiniile. Educația în societate – urban sau rural – lasă și astăzi de dorit. Schimbări în scena politică se pot produce dacă în societatea civilă există suficientă energie pozitivă – mai precis există oameni de valoare care se decid să acționeze efectiv, să-și ofere o parte din viață unei idei – aceea de etică în politic. Este posibil un astfel de scenariu și la noi în țară – incontestabil, – faptul că încă nu se produce ne pune pe gânduri.
    ”Țăranul” este peste tot. Agricultorul însă, dacă primește educație la școală și liceu – poate urni energii pozitive, chiar din mediul său agricol, rural.
    Cu schimbările climatice nu se glumește – uitați, eu nu am mai văzut brumă de câteva sezoane. Lipsește și ninsoarea. Înghețul la sol. Iernile par mediteraneene. Tema este complicată. Mai presus de politic și deciziile sale – aici popoarele se vor separa pe criterii de educație. O să fie și o criză, – sperăm de moment. Personal sunt de acord cu orice scenariu pertinent, care are menirea de a reduce impactul negativ al economiei asupra mediului. Nu discutăm despre românașul urban lipit de scaunul autoturismului – care în egoismul său nu pricepe mai nimic.
    Vă propun o direcție de gândire – ați văzut cât de puțină carte cumpără românii? Să fie și consecințe?

  6. 1. Se vorbeste de „procesul comunismului” care ar fi trebuit sa aiba loc in anii 90. In fapt, nu „comunismul” trebuia judecat ci comunistii, cu nume si prenume, buletin, adresa, etc. Oameni ca Visinescu, de pilda, reprezentau „comunismul” (am dat un exemplu). Nazismul a fost condamnat in aceasta forma, in procesul de la Nurnberg. Ei trebuiau judecati cu probe, cu procurori, avocati, si eventual condamnati. Nu cum s-a intamplat la instaurarea minciunii comuniste, prin condamnari fara temei juridic. Legea lustratiei nu era neaparat necesara, in contextul indepartarii tuturor elitelor comuniste, prin aplicarea stigmatului „vinovat” pe fruntea acestora, dupa o dreapta judecata. Ma tem ca acest lucru nu a fost posibil din 2 motive:
    – in Romania comunista s-a format o clasa de privilegiati formata din nomenclaturisti si securisti, ce avea in posesie avutia tarii, fara a putea proba un drept de proprietate legitim. Aceasta clasa trebuia sa supravietuiasca dupa asa-zisa schimbare „democratica” – fenomen natural;
    – „valorile” comuniste erau cele care contau dupa 90, neexistand altceva de pus in loc;

    2. Nu cred ca se impune aparitia unui nou partid politic. La portile Parlamentului sunt destule partide care asteapta sa intre/sa se imbuibe din banul public. In schimb cred in necesitatea schimbarii politicienilor, prin validare pe criterii stabilite pe baza unor valori autentice. Cred ce se impune introducerea unor bariere de acces la functiile de demnitate publica, care sa nu permita putregaiurilor politice sa scoata capul din gunoiul in care s-au nascut. O minima igiena a selectiei demnitarilor.

    3. Aliante gen PNL+PSD+UDMR (in fapt, fostul FSN) vor produce un singur lucru: absenteismul masiv de la vot la urmatoarele alegeri. Romanii au inteles ca asista la o mare cacialma, mai ales dupa ce au vazut ce specimene politice ca cele de la AUR au intrat in parlament. Pe „margine” se incalzesc Nastase si Tariceanu, proaspat reabilitati, sa intre in noua legislatura, alaturi de Voiculescu – toti 3 personaje abjectecare nu au fost judecati la timp. Sincer, nici cu pomeni electorale nu cred ca oamenii se vor mai prezenta la vot.

    • 1). Da, ne fixăm un reper moral în fapt. COMUNISMUL trebuie condamnat continuu – de întreaga umanitate, desigur arătându-se poziția fiecărui participant. Au scăpat …, ceea ce nu era etic permis. Și NOI am fost nevoiți să construim o nouă societate alături de fostele cadre de partid și securitate – care alcătuiseră RĂUL în dictatură. Comunismul a produs AICI – în România – un regim ciudat – MARE parte din forma lui rezultând și din nuanța în care societatea l-a alcătuit. Au fost MULȚI cei care au contribuit benevol. Așa am reacționat noi la condițiile de lagăr. VIOLENȚA a fost însă cumplită. Ieșirea din dictatură s-a produs cu MULTĂ șansă. Tema a fost atacată de diferiți specialiști – în istorie, sociologie, filosofie, drept, etc. Nu surprinde la modul general faptul că FOȘTII s-au reorganizat. SURPRINDE faptul că au apărut NOI generații de OBEDIENȚI. Și lucrul acesta ne pune serios pe gânduri.

      2). Sunt de acord cu dvs. Soluțiile propuse sunt luate în calcul de către societatea civilă, acolo unde este ea reprezentată cu adevărat, în norme de valoare indiscutabile. Completez – afirmând că există energie în popor, există valori care își doresc ascensiuni politice – LIPSEȘTE însă un NOU partid – care să garanteze de la VÂRF către periferie faptul că locul este GARANTAT – de ELITE care asigură solemnitate și CREDIBILITATE în partid.

      3). De acord – am contacte care același lucru mărturisesc – vor evita definitiv votul către PNL. Emigrația redevine JUSTIFICATĂ – din păcate. Aceste alcătuiri politice întăresc un sistem care în fapt devine nepotrivit spiritului acestei națiuni. România se rupe în continuare, negăsindu-și la vârfuri reprezentare autentică.

  7. Îmi place mult articolul. Este în atmosfera Crăciunului și îmi amintește de copilărie. Îmi aduce aminte de nuvela „A Christmas Carol” a lui Charles Dickens și filmele făcute după ea, de „Smoke”, a lui Paul Auster și celebrul film făcut după ea șamd., iar referirea la Moș Crăciun ne introduce în atmosfera Sărbătorilor de iarnă.

    Textul pe care cu îngăduința autorului și a administratorilor platformei acesteia îl comentăm este de fapt o poveste de Crăciun, în care autorul, cu măiestrie, nu lasă cititorul să deslușească pe deplin realitatea de ficțiune, naivitatea inocentă de ignorarea voită a realității. Iar asta îl face cu adevărat fermecător.

    Dar, să despachetăm pe rând „cadourile”…

    În fond, problema României nu este că e ultima în numeroase dintre clasamentele pozitive ale Uniunii Europene din care face parte (în orice clasament este cineva pe ultima poziție), ci că în majoritatea este la mare distanță de media statelor din Uniune. Ceea ce înseamnă politici publice extrem de „ineficiente”. („Ineficient” este un eufemism pe care, spre exemplu, Expert Forum îl explică în diverse situații. Dacă cineva are vreo reținere cu privire la respectiva organizație, poate urmări, bunăoară, seria de emisiuni „România te iubesc”, a postului ProTV, disponibile online.)

    Cauza fundamentală a situației, pe care autorul pare să o ignore este faptul că România nu este o democrație veritabilă, așa cum prezumă inocent autorul, ci o cleplocrație securisto-comunistă transpartinică. (A se vedea Rapoartele Comisiei Europene cu privire la MCV pentru România, spre exemplu.) Prin urmare, nu este vorba despre nicio tranziție, ci despre o națiune eșuată, în sensul cel mai propriu dat noțiunii de Daron Acemoglu și James Robinson. Modelul socio-politic spre care astăzi se îndreaptă România pare să nu fie oligarhiile din spațiul ex-sovietic, ci statele sud-americane.

    A învinui poporul pentru opțiunile sale, inclusiv pentru cele care sunt contrare propriilor interese, este o greșeală. Nu există popoare „bune” sau „rele”, „inteligente”, sau „ne-inteligente” etc. Și nici geografia sau conjunctura astrală nu au vreun rol. Exemplul britanicilor care cred, așteptând uneori la cozi, că Bexitul a fost o greșeală determinată de manipulare, este elocvent.

    Așadar, singura doctrină a cleptocrației este „Transferarea unei cantități cât mai mari din resursele publice în mod fraudulos în proprietatea privată a cleptocraților și a apropiaților lor, fără a fi sancționați”.

    „Utilitatea” românilor la nivel mondial este un subiect atât de emoționant, încât îmi amintește de colindele lui Hrușcă și-mi dau lacrimile… Romantismul textului este – pentru ca el „să aibă de toate” – accentuat în capitolul „Piața Universității”, din care lipsește esența. Era evident din vremea manifestațiilor din 12 ianuarie și 28 februarie că fostul aparat securisto-comunist a preluat puterea, iar incendierea mașinilor poliției coordonată de dl Diamandescu, spre exemplu, este dovada înscenărilor pentru impunerea acesteia prin forță.

    Autorul pare că uită cu naivitate inocentă „deceniul negru” de după crimele mineriadelor, în care România a fot izolată și a pierdut uriașe oportunități de dezvoltare. În schimb, a permis jaful fabulos din averea publică, cu ajutorul FPS. Orice abordare realistă (și s-a discutat mult despre subiect – nu-i spațiu aici, de consultat literatura și presa vremii) exclude posibilitatea vreunui „proces al comunismului”.

    Capitolul despre instaurarea comunismului în România este destinat cititorilor cu vârste mai fragede, pentru că cei care au trăit vremurile ori au citit ceva mai mult, știu că tragedia a fost infinit mai mare decât este descrisă. În fine… Nu insist, nu-i locul aici, iar spațiul este restrâns.

    Optimismul romantic specific Crăciunului revine odată cu pasajele de text referitoare la „extragerea din mâlul unei existențe abrupt și violent impusă”, unde autorul vorbește despre „gândurile reformatoare” care se fac auzite precum clopoțeii de la sania lui Moș Crăciun. Dar, ceea ce trezește brusc cititorul este constatarea că omului contemporan „libertatea îi devine chiar neprielnică”. Asta mi-a dat un ușor fior pe șira spinării. Și am început să mă gândesc, oare în locul unei democrații bolnave, n-ar fi de preferat o dictatură sănătoasă?!

    Despre rolul intelectualilor români în politică cred că ne-a spus cam tot ce era necesar să știm PAC, chintesența unui astfel de experiment social (Îndrăznesc să recomand revederea presei din acea perioadă, care conține suficiente contraargumente la opiniile autorului privind raportarea intelectualilor la viața socio-politică. Intelectualii români au avut o implicare uriașă în politică, iar sloganul „Moarte intelectualilor!” auzit pe străzile Bucureștiului îmi răsună și acum în urechi, după mai mult de trei decenii.)

    A face o împărțire doctrinară a actorilor pe scena politică a unei cleptocrații [precum România] este o glumă. Am arătat mai sus care este singura doctrină a cleptocraților. Marionetele partinice ale cleptocrației (precum PSD, PMP, ProRomânia, ALDE, UDMR, AUR, PNȚCD, PNL mai nou șamd.) creează și întrețin cadrul aparent democratic în care România poate funcționa în interiorul UE și NATO, lărgind astfel perspectiva accesului la resurse tot mai mari și la posibilitatea extragerii unor cantități cât mai mari din acestea de către cleptocrați.

    „Povestea” partidelor politice românești (și a coalițiilor, alianțelor, doctrinelor sau a Programelor etc.) este doar o scenă din „A Christmas Carol” pe care autorul o redă cu multă măiestrie. Realitatea românească este cruntă nu are ABSOLUT (!) nicio legătură cu asta. Dacă cineva consideră că exagerez în vreun fel, atunci poate aștepta liniștit darurile lui Moș Crăciun promise de autor și iepurașul de Paște.

    …Și, în sfârșit, revenirea la realitate! O nouă formațiune se ițește pe cerul politic al patriei noastre! Care să fie oare?…Păi, singura anunțată, nenumită de autorul textului, este cea a domnului Orban. Domnul care se urca nu demult cu mașina peste pietonii aflați pe trotuar în Dealul Cotrocenilor. Vom avea așadar după Aripa Tânără, Aripa Brătianu-Cartof, Aripa Patriciu șamd. și PNL – Aripa Orban. Despre asta este vorba!

    • ERATA.

      Rog eventualii cititori ai modestului și lungului meu comentariu să accepte scuzele mele și să inverseze unele date istorice: în loc de „12 ianuarie și 28 februarie” se va citi „28 ianuarie și 12 februarie”. Ca de obicei, vinovată de eroare a fost tastatura. Mulțumesc.

    • Și mie îmi place comentariul dvs., mai ales aplecarea către enunțul ”Moș Crăciun” – cu toate că dacă titlul ar fi fost altul, cu siguranță ați fi identificat alte soluții pentru așezarea penelor la coada săgeții.
      Umplerea spațiului alcătuind transparențe sugestive, aruncă analistul ager, pătrunzător din orice regiune a jurnalismului concret. Am citit însă cu relaxare comentariul dvs. și deja vă consider un partener de conversații de bună calitate.
      În context, îl amintesc pe Henric Sanielevici – jurnalist și critic literar spunea, din care citez: ” Naivitatea e una din însușirile omului de geniu”.
      În plus, Denis Diderot afirma: ” Naivitatea… tot ce e adevărat, nu e naiv, dar tot ce e naiv, e adevărat, de un adevăr izbitor, original, rar… Naivitatea poate fi găsită în orice condiţie: poţi fi în mod naiv erou, în mod naiv cucernic, în mod naiv frumos, în mod naiv orator, în mod naiv filozof… fără naivitate nu există adevărate frumuseţi”.
      Dacă România ocupă clasamente sub medie, acest fapt nu se datorează integral românilor – care știu democrație, cunosc votul și speră să nu mai fie mințiți. Sunt multiple ipostazele în care românii exercită calități ale vieții în nuanțe care ar putea stârni invidii și în statele avansate.
      De acord cu dvs. – România – nu este o democrație și este astăzi eșuată – comparația cu statele sud americane – de asemenea, de acord. Însă, vedeți dvs., biologul are tendința lansării terapeutice în orice fel de mediu cuprins de patologie. Astfel, să poți să cauți cât mai este țesut sănătos și să-l mobilizezi în lupta dusă de întreg organismul – înseamnă să crezi în tendința naturală de vindecare, pe care o observăm și în sistemele sociale – care neasuprite produc emancipare.
      Eu cred (convingere, care cuprinde și speranță) că actualul sistem politic (din care exclud USR PLUS) nu mai poate trece nereformat către viitor – și în plus, dacă societatea noastră ar pune la punct un nou partid – balanța s-ar echilibra, în sensul în care binele, ca factor de stabilitate și democrație ar avea o șansă. Decât să sfârșim în bătălii inutile, mai bine începem să facem politica bună, calitativ.
      Cât despre ”popor” – în context național, să încercăm să observăm efectele pozitive ale regalității. Vedeți, în biologie alterările sunt mai vizibile decât în sociologie și politologie. Există popoare depreciate. Aici sunt convins că ne putem acorda opiniile.
      Cleptocrația – stă în regiuni mult mai profunde, vechi, ancestrale – care definesc și în vremurile noastre natura umană. Tendința de a obține mereu avantaje, furtul pur și simplu –sunt comportamente cu origini în acele vremuri în care specia noastră se forma – și față de aceste caracteristici nu se pot realiza mutații genetice, în schimb se pot pune la punct instituții eficiente – însă din păcate, din rândul unei populații deraiate de la normele civilizației nu se mai pot genera baricade de cultură eficiente.
      Aici nu cred că securisto-comunismul mai are ceva vină. Vedeți, dictatura nu a făcut decât să ne aducă în zone inferioare – specifice poate chiar feudalismului. Dacă națiunea pierde educația, individul biologic se întoarce la ceea ce gena îi transmite. Hoția, guvernarea găștilor de interese – nu dă o definiție națiunii – care se descrie prin virtuți bine reproduse de istorie – ci atribuie o definiție chiar poporului, populației – care deja căzută din educație, cultură, credință reală – se manifestă prin mijloacele incipiente ale speciei – unde includem și violența.
      Românii, biologic vorbind – dețin un fond genetic polimorf. Sunt oameni speciali, din multe puncte de vedere și cum observăm, multora emigrația le-a prins bine, căpătând un loc meritat în multe națiuni avansate. Mulți au renunțat de mult la cetățenia română. Emoția nu are un loc în aceste descrieri.
      Referitor la ”Piața Universității” – am descris punctual numai anumite aspecte – justiție internațională – evocând câteva dintre conceptele care circulau, fără să descriu astăzi fenomenul exhaustiv.
      Tema deceniului ”negru” – mineriadele – a fost evitată – așa cum în bloc au fost abandonate descrieri ale răului produs. Tragediile acestui popor le putem căuta în regiuni mult mai complexe, în conflagrații mondiale sau totalitarism. Până la urmă, dacă totuși binele a învins și noi suntem în UE și NATO – cu toate greutățile, ce rost mai avea să descriem răul depășit?
      Instaurarea comunismului și răul produs națiunii – a fost abordat minimum suficient – atât cât cititorul să fie păstrat într-o dinamică utilă temei principale.
      Există posibilitatea ca acele sisteme corupte să nu se poată extrage din alunecarea lor către corupție și depreciere. Păstrez conceptul și îl accentuez. Ce părere aveți? Acceptați continuarea conceptului printr-o eficientă aplecare în subiect?
      Reformele sunt singura cale spre luminița de la capătul tunelului – și în toți acești 31 de ani vocile reformatoare au asigurat României progres. În toate domeniile. Haideți să lărgim sensul termenului.
      Fraza care vă cutremură – „libertatea îi devine chiar neprielnică omului contemporan” – conține un mesaj pertinent și este introdusă oportun în desfășurarea unor alte descrieri. Într-un fel chiar trăim porțiuni din reducerea libertăților – riscul fiind evident în dreptul omului needucat, care de la un anumit prag în jos, cu siguranță ar prefera din nou servilismul, decât implicarea. Eu vă invit să parcurgeți atent paragraful și cele vecine – citind chiar ”sous texte”.
      Cu privire la rolul intelectualilor – aici iarăși vă sugerez prudență. Și chiar vă rog să-mi răspundeți când aveți vreme la câteva întrebări: de ce elevii ies din licee fără educație, cultură? De ce nu mai avem nici o universitate în top 1000? De ce plagiem doctoratele? De ce s-a alterat cumplit scara de valori?
      Apropo de împărțirea doctrinară – PAC a fost tot o glumă – eșuată într-un nou mandat marca Ion Iliescu? Când începe în România diluarea împărțiri doctrinare? Sunt teme grele.
      Alianțele politicului românesc s-au derulat în tiparele ce defineau formațiunile implicate. S-au petrecut aceste gesturi și multe și-au consumat energiile chiar pozitiv. Pentru cine? Vedeți, destinul națiunii își duce cursul – binele căutându-și mereu locul potrivit. Nu încercați să desființați chiar întreaga alcătuire. Căutați să acceptați în introspecții și biologia, ca știință naturală – unde științele naturale sunt categoric științe umaniste.
      În încheiere, TOTUȘI – mai poate produce actuala intelectualitate o mișcare, cu țintă către un nou partid politic, care să aducă cetățenilor onești în sfârșit un loc meritat pentru implicare?
      Vă doresc numai bine!

    • Domnule Constantin, a invinui poporul nu este o greseala!

      Poate „a invinui poporul” privind cadrul general al politicii in fiecare tara, poate da…e o greseala! Dar a invinui poporul roman nu e nici pe departe o greseala! Cazul acesta particular e unic pe planeta! A deresponsabiliza si degreva de orice fel de raspundere atitudinea majoritara din Romania ultimilor 30 de ani este o greseala! Poate tocmai aici e defectul, deficienta de gandire si exprimare! In sensul ca nimeni dintre cei putini din clasa politica romaneasca de dupa 1990 care au actionat mai mult sau mai putin impotriva securisto-comunistilor si a urmasilor lor nu au declarat raspicat si cat mai des ca imbecilitatea si iresponsabilitatea romanilor este cea care a mentinut cleptocratia comunisto-securista la butoane in tot acest timp, cu durata de 31 de ani.

      Poporul roman al acestui deceniu pare a fi in mod majoritar compus din urmasii celor care in 1990 zbierau la comanda securisto-comunistilor „moarte intelectualilor”, „noi muncim, nu gandim” sau „nu ne vindem tara”. Poporul acesta a votat gasti de sorginte comunisto-securista care au adus in prim plan grohaitori macabri, pe langa care porcii lui Geoge Orwel par niste fiinte elegante.

      Acest popor a votat masiv( ma refer la cei care si-au exprimat dreptul de vot) de nu stiu cate ori, acelasi partid care a adus in parlament sau in guvern idioti precum Andrusca, Valentin Popa sau talhari de mare anvergura precum Dragnea , Sebastian Ghita si multi altii. Nu, este inadmisibil sa spunem ca poporul nu are nicio vina pentru halul in care arata Romania astazi.

      Un comentator aminteste mai sus vorbele lui Petre Tutea, care spunea ca javrele comuniste nu pot fi alungate decat prin aceleasi pe metode prin care ei, comunistii, au ajuns si s-au mentinut la putere. Complet de acord. Aceste brute criminale trebuie gonite cu pusca si cu tancul! Dar oare de catre cine? Nu de catre popor?

      Priviti la ce se intampla in Bulgaria acestor zile! Eu cred ca s-au saturat de leprele comuniste si au inteles ca nu se mai poate! Noi cand?

      • Așa este, sunt în aceeași frecvență cu dvs. stimate domn (LS). ”Poporul” oarecum superior tribului – primește ”libertatea” de a se exprima în chestiuni pe care nu le înțelege, nu le cunoaște. Este situația Românei. Locuitorii au devenit ușor manipulabili imediat după anul 1990. Grosul populației, rupt de orice parohie, a votat masiv foștii comuniști. Din păcate dreptatea încă are de așteptat. Aici chiar nu vedem o abatere, o eroare, o cuplă. Ar fi fost convenabilă o astfel de conjunctură. Vedem cu adevărat modificări regresive – pe care sociologii nu le explică încă – să fie rezultatul dictaturii sau avem de a face cu o populație lipsită de consistență. Până la urmă tema există, ne aparține și nu putem să o ignorăm la nesfârșit. Oricum, fenomenul nu este biunivoc – această populație în fapt nu își alege reprezentanții – ci este manipulată alegând ”politicieni” care profită de această situație. Tristă conjunctură.

  8. Domnule Iosif,
    Am apreciat mult articolul dumneavoastră. Este primul care dă un crâmpei de nădejde prin soluția pe care o dă. Am apreciat bibliografia folosită și ideile convingătoare. Deși am senzația, ca și în 1990, de popor sterp, depășit. Spun asta negăsind în articol o frază despre averile nesătulilor ce-au făcut praf de-o țară întreagă. Și aici mă alătur ideii lui Petre Țuțea care spunea că (,) comuniștii pot fi răsturnați numai prin metodele cu care au pus ei mâna pe putere. Părerea mea este că jocurile, așa cum au mai fost, vor fi făcute și de data aceasta tot de Securitate. Cu aceeași complicitate gazetărească.
    În rest s-auzim numai de bine!

    • Stimate domn,
      Sunteți foarte drăguț și vă mulțumesc pentru solidaritate. Ați plasat în numai câteva cuvinte mai multe idei comprimate – lucru care mă face să simt comunitatea de concepții.
      Societatea noastră TREBUIE în sfârșit să producă o formațiune politică aptă de a susține națiunea cu adevărat, modele istorice existând fără îndoială, decelabile înainte de anii ʹ40. AVEM nevoie de garanții și argumente serioase.
      O națiune în care POLITCUL DECUPLEAZĂ CETĂȚENII DE LA IDEEA DE STATALITATE – se abate indirect de la o traiectorie socială utilă în primul rând cetățenilor săi. Politicul actual postdecembrist tinde să cucerească toate regiunile care altădată aveau scopul de a genera solemnitate în stat.
      Am și eu același sentiment – observ un popor moleșit, ce preferă sterila zăcășeală în locul inițiativei. Această ”timiditate” s-a obținut prin asuprirea la care nația a fost supusă în comunism. În clasa politică la fel, orice abatere de la cutume este sancționată – modelul funcționând la modul ”ideal” în partidul de tristă amintire, antedecembrist.
      Și da, eradicarea urmelor comunismului trebuie făcută printr-o JUSTIȚIE eficientă ca instituție – EPURAREA având nevoie de o lege bine alcătuită. Securitatea a pierit în 1989 – și-a încheiat abjecta misiune – lunga sa etapă de servilitate către dictatură și dictator. Nu a avut loc un proces al comunismului. Nu a funcționat o epurare față de trecut. Mersul acesta într-o tranziție controversată ne arată în fapt chiar fragilitatea noastră ca societate – după anii de dictatură. Când pui FOȘTI comuniști să îți organizeze LIBERTATEA – ai obținut ”TRANZIȚIA” în caracter continuu. În mod evident asistăm la o stare de depreciere fără precedent în care amestecul valorii cu nonvaloarea asigură o stagnare aproape insinuată în structura noastră socială.
      Referindu-ne la Petre Țuțea, cităm: ”Ei sunt infractori, comuniştii, nu sunt oameni politici. De altfel, Douglas, ministrul de externe al Americii, a dat o definiţie a comunismului: exista în dreptul penal crime continue şi crime continuate; comunismul e o crima continuă”.
      Un NOU PARTID politic, alcătuit cu atenție, care să ofere cetățenilor acestei țări sentimentul se apartenență la viitorul națiunii – TREBUIE să fie produs neapărat, începând din mijlocul comunității ce descrie disidența contemporană. Avem astăzi o DISIDENȚĂ reală și da, intens ignorată de clasa politică postdecembristă – care iată, își dovedește din ce în ce mai clar LIMTELE, în fapt incapacitatea de a guverna un stat precum România – o țară pe care o iubim nespus.
      De acord integral cu tot ceea ce ați afirmat aici!
      ”S-auzim numai de bine!” – da, amintindu-ne de postul ”Radio Europa Liberă” …
      Vă doresc multă sănătate!

  9. În stare de neutralitate și fără să aștept răspuns, expun un scurt comentariu lângă cel publicat de ”CONSTANTIN” – aici comentator cu identitate ascunsă.

    1). Aș fi preferat un comentariu plasat cu numele real. Mărturisesc faptul că așa înțelegem să ne exprimăm LIBER în spațiul public, evitând ÎNTOTDEAUNA să ne prezentăm cu ceea ce nu suntem. Astfel numele de familie și botez asigură o poziționare departe de orice dubiu. Citesc, răspund, o fac elegant – însă folosesc acest prilej mărturisind faptul că nu pun prea mult preț pe mesajele postate cu pseudonim. Înțeleg gestul scriitorilor – care publică literatură, însă, în rest, numele plăsmuit rămâne fals, situație în care iscălitura lipsind – gestul scrierii anonime echivalând cu nulitatea.

    2). Eleganța și educația profesorilor interbelici îi plasa în posturi în care nicidecum nu foloseau apelative sau calificative – prin care să caracterizeze o persoană sau o alcătuire scrisă. Superioritatea provenea din alte mecanisme care cu adevărat produceau echilibru într-o situație sau alta. Dorința lui ”Constantin” de a pune interlocutorului etichetă (naiv, naivitate) – făcând acest gest dintr-o postură camuflată – îmi transmite lipsa de experiență și aruncarea mesajelor din umbră, lipsind aici orice formă de responsabilitate. Atunci când te pitești într-o anonimă – poți să postezi ce dorești – oricum nu vei fi luat în seamă.

    3). Aș fi așteptat – în regula gândirii doctorale – ca subiectul major să fie recenzat și nu colateralele. Aici tema majoră se referea la oportunitatea lansării unei mișcări civice, care mai apoi devenind partid politic se putea insera în actual ruptură de caracterizează statul nostru, în care politicul a impus o fisură de proporții între sistem și electoratul de bună credință. O opinie pe subiectul cardinal m-ar fi interesat cu adevărat. Nu au fost 15 cadouri – din contră, a fost unul singur, la poziția 15.

    „A nu fi de folos nimănui înseamnă a fi mort printre cei vii.” — Johann Wolfgang von Goethe.

  10. Un articol la subiect, viu, pramgatic – ce oferă o soluție utilă în actualele împrejurări politice, în care într-adevăr societatea noastră trebuie să se realcătuiască în jurul unei noi formațiuni politice, care să excludă vechii colaboratori.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Cristian Valentin Iosif
Cristian Valentin Iosif
Autorul a absolvit Facultatea de Medicină Veterinară din București și apoi Școala de Studii Postuniversitare în domeniul Clinică și Farmacie. Din anul 2015 este cercetător acreditat în cadrul C.N.S.A.S. Conferențiază cu tema „Misiunea cercetătorului C.N.S.A.S.” și „Principii etice în profesiunile liberale”. Locuiește în Sibiu. Este membru în Colegiului Medicilor Veterinari din România din anul 1998. Este medic veterinar clinician. A publicat numeroase articole în diferite reviste, tema generală fiind sănătatea omului şi animalelor, ecologie şi protecția mediului. A activat timp de trei ani (mandatul 2013-2016) în Comisia Naţională Legislativă a Colegiului Medicilor Veterinari din România – redactând cartea ”Amendament VET” ce propunea la vremea respectivă circa 300 de amendamente la legile profesiei.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro