duminică, iulie 26, 2026

Ce este de făcut?

În primul rând: de învățat. Apoi: de aplicat învățătura dobândită. Și asta cât se poate de repede.

Se spune că omul deștept învață din greșelile proprii. Se poate adăuga: dar și din succesul adversarilor. Așadar, ce avem de învățat? Tot ce  se poate din 1) greșelile proprii și 2) din succesul adversarilor.

1. Să analizăm întâi ce s-a greșit astfel încât forțele anti-europene și extremiste au câștigat atâta teren în ultimele două cicluri electorale? Motivul acestor evoluții îl reprezintă, în opinia multor analiști, frustrările acumulate de oameni, atât cei din țară cât și cei din diaspora, legate de 1) politicianismul steril al partidelor ”clasice”, în primul rând PSD si PNL, care au abandonat ideologia originilor lor și s-au înfrățit într-o gașcă de incompetenți care au condus țara în ultima perioadă, 2) corupția generalizată, nepotismul și lăcomia fără margini, la toate nivelele, de la primării la ministere, a celor care conduc destinele țării. Astfel, lumea a început să vadă clasa conducătoare rezultată din această ”coabitare” păguboasă pentru cei mulți, ca pe o haită flămândă de prădători care secătuiesc țara spre folosul lor propriu, iar acest sentiment a fost amplificat de nemulțumirile legate de speranțele înșelate, cu care lumea i-a învestit pe Klaus Johannis (președinte ”longeviv” de două mandate, irelevant atât acasă cât și pe scena internațională, dar arogant și fudul) și, mai ales de USR.

Și aici se află prima problemă crucială, cea a USR-ului, care a pornit, și a  fost privit ca atare, ca un partid cu adevărat antisistem, reformist și apt să dirijeze țara pe calea europeană a bunăstării și siguranței.  Amintiți-vă, ce pondere a avut votul diasporei, care s-a adăugat votului celor cu vederi pro-europene și reformiste din țară, în configurația puterii executive rezultată după alegerile din 2016 și, mai înainte, în rezultatul alegerilor prezidențiale, când Klaus Johannis era văzut ca soluție alternativă la candidații nefrecventabili ai partidului moștenitor al PCR-ului, cu care ne-am fi făcut de rușine în Europa. Amintiți-vă și de cum cei din disapora nu numai că au votat covârșitor cu USR, adică pro-Europa și anti-sistem, dar și-au îndemnat pe cei de acasă, rude, prieteni, să facă la fel, așa cum au făcut-o și acum 4 ani și anul acesta, doar că în sens invers, majoritar pro-AUR și pro-Georgesu. O lecție amară de învățat. Ce s-a întâmplat între timp? Din diverse motive, dar nu fără temei, URL-ul a devenit și el, în ochii acestor oameni un partid al sistemului, asimilat cu politicianismul, demagogia și corupția celor două partide care au dominat viața  politică a țării. Cu alte cuvinte, în percepția unei bune părți a electoratului și USR-ul a devenit, alături de PSD și PNL, ”aceeași mizerie”, adică parte a sistemului corupt.  Consecința a fost că pe partea antisistem, cea considerată ”bună”, a spectrului politic nu a mai rămas practic nici o forță politică semnificativă. ”Spațiul” astfel rămas liber a fost rapid ocupat de alte forțe antisistem, de data aceasta cu retorică anti-occidentală, ultranaționalistă, suveranistă, chiar neolegionară, care au reușit să dea glas și consistență politică curentului nemulțumirii populare de tipul ”Unde ești tu Țepes Doamne?”.

Dar unde a greșit USR-ul? Cred că sunt cel puțin două motive conjugate. În primul rând, nu a reușit să fie imun la  infectarea cu ”cârtițe”, care au fost implantați în partid, așa cum și PNL-ul, în anii 1990, socotit cel mai periculos adversar din perspectiva noilor guvernanți iliescieni post- și ex-comuniști (PNȚCD-ul a fost rapid neutralizat și expediat în irelevanță), a fost, la rândul său, infiltrat de ”cârtițe”, fragmentat în diverse fracțiuni  și grupări concurente și, în final,  forțat în coaliții ”contra naturii ” cu PSD-ul, până la obținerea irelevanței totale din zilele noastre. ”Schema” a fost aplicată cu succes și în cazul USR-ului  cu mișcări strategice de dezbinare internă  și fracționare. În al doilea rând, USR a greșit acceptând în rândurile sale, de dragul creșterii numerice a membrilor săi, a ponderii sale ca partid cu acoperire și, implicit, de anvergură națională, traseiști și oameni care nu și-au găsit împlinite socotelile de parvenire la alte partide (un partid nou creat atrage, inevitabil, asemenea indivizi, de care România nu a dus lipsă niciodată). Din păcate, USR nu s-a dovedit imun nici la tentația de căpătuire a unei părți a staff-ului său de elită, inerentă pozițiilor înalte în stat și guvern, endemică și cu tradiții seculare la noi. Ceea ce a oferit, pe bună dreptate,  motive de atac din partea concurenților politici dar și de dezamăgire și dezgust în rândul suporterilor proprii. Să ne amintim că miniștrii USR din primul guvern rezultat din alegerile parlamentere din 2016, profesioniști adevărați în domeniile lor de competență, au fost permanent atacați, șicanați și decredibilizați până la eliminarea lor completă din Guvern. Aceste evoluții, de fapt involuții, legate de cariera USR-ului, au condus treptat la două consecințe, una directă, alta indirectă: scăderea susținerii segmentului electoral antisistem, din țară și din diaspora, și ascensiunea forțelor antisistem alternative.

2. Ce se poate învâța din succesul adversarilor? Cel puțin trei lucruri. În primul rând, recunoașterea și aplicarea oportunităților tehnice oferite de platformele de media sociale, prin care ideile și ideologiile se pot face cunoscute unui segment mare al populației rapid și cu costuri reduse în comparație cu metodele clasice și costisitoare de propagandă partinică, și prin care recrutarea de adepți și susținători, activi sau pasivi, se poate realiza cu eficiență maximă. O a doua lecție ce se poate învăța din succesul adversarilor este că un partid nou înființat nu are nevoie neapărat de o rețea națională de organizații locale și filiale în majoritatea, dacă nu în toate, județelorși comunităților din țară și nici de conducători și membri de partid numeroși, pentru a culege voturi suficiente pentru acces în Parlament, vezi succesul în acest sens al S.O.S și POT, acesta din urmă înființat doar cu un an inainte de alegerile parlamentare din 2024! În al treilea rând, analizând succesul adversarilor, am văzut și că un anumit bazin electoral, odată cucerit, poate alimenta cu combustibil suficient mai multe partide cu success în accederea la poziții parlamentare atât la Senat cât și la Camera Deputaților, cum au demonstrat AUR, S.O.S și POT.

*

*      *

Ce este, deci, de făcut după conștientizarea  greșelilor proprii și a cheilor de succes ale adversarilor? Contextul politic și guvernamental, care se conturează în virtutea rezultatelor alegerilor parlamentare și a frământărilor și strădaniilor actuale de a închega un guvern este acela previzibil al unei instabilități politice și guvernamentale, care va domina anii ce urmează. Se pot întrevede alegeri parlamentare anticipate peste un an-două, dacă nu chiar foarte curând. Chiar în cazul în care se va reuși o guvernare stabilă pe întreg ciclul poarlamentar de 4 ani, ceea ce mă îndoiesc că va fi cazul, ne putem aștepta oricum la o reconfigurare a spectrului politic, fie prin dispariția unor partide și apariția altora, fie prin schimbarea radicală a raporturilor de susținere și, deci, de putere, a partidelor existente la ora actuală, parlamentare și extra-parlamentare.

În asemenea condiții ar fi oportună și necesară înființarea unor partide noi, care să dreneze bazinul electoral al nemulțumiților anti-sistem, care nu aderă neapărat la programul partidelor anti-europene și ultranaționaliste, dar care, convinși sau indeciși, au fost capturați de acestea în lipsa unei oferte antisistem mai serioase, de orientare europeană și anti-corupție. Eu unul nu cred în teoria poporului imbecilizat, ignorant și ușor de dus de nas, incapabil să discearnă între bine și rău. Recunoscând, însă, motivele insatisafacției oamenilor față de clasa politică, care a condus după 1989 și conduce și astăzi destinele țării, se pot propune noi programe politice, care să răspundă acestor frustrări legitime dar și diverse. Câteva, două sau trei, partide nou înființate ar trebui să aibă în vedere aceste realități. De exemplu, un partid care să aibă printre scopurile sale principale lupta împotriva corupției, unul din motivele principale ale nemulțumirii oamenilor, în principal al celor maturi și al celor mai vârstnici, ca și a nevoiașilor, ar putea fi favoritul acestui segment important al populației. Cu o denumire atrăgătoare, cum ar fi ”Partidul incoruptibililor” sau, simplu ”Incoruptibilii”, o asemena formațiune politică ar putea obține adeziunea multora. Un alt partid nou, axat pe valori ale modernității, care să capteze atenția și adeziunea generației tinere și nu numai, îngrijorați de poluarea fizică a mediului și de poluarea morală a societății, ar putea avea sloganul  ”Oameni curați într-o țară curată” și un nume adecvat și atrăgător (aviz amatorilor mai inspirați decât mine la ora actuală). Un al treilea partid nou s-ar putea adresa tradiționaliștilor sau chiar naționaliștilor de bună credință, care resping xenofobia și legionarismul, fiind, în același timp mai reținuți și mai critici la adresa birocrației UE, fără a respinge aparteneța României la comunitatea europeană. Un nume și un slogan potrivit? Și încă un partid posibil în același sistem de gândire, unul care să  se adreseze credincioșilor, un segment foarte consistent de cetățeni și de … electori, care să fie purtătoarea și propagatoarea ideii că creștinismul și Eruropa  sunt consubstanțiale, de nedespărțit, cu ortodoxia luminată inclusă, în contradicție cu suveranismul ultranaționalist, cu bigotismul și exclusivismul religios ortodox, de inspirație rusă. ”Partidul România în Europa Creștină (PREC)”?

Ipoteticile noi partide vor trebui, în afară de a propune programe politice clare, în întâmpinarea aspirațiilor unor segmente țintă distincte ale populației cu mesaje credibile și atrăgătoare, dar realiste ar trebui să nu fie incompatibile unele cu altele, astfel încât să poată forma oricînd coaliții parlamentare și de guvernare, când va fi cazul. Încă de la înființare, inițiatorii lor ar trebui să se consulte, să se coordoneze, să acționeze în grup și să-și alcătuiască în mod sinergic programele lor pe termen lung. Astfel,  vor putea avea de partea lor o majoritate consistentă a cetățenilor … și a votanților.

Un aspect esențial de avut în vedre la înființarea unor partide noi, de felul sugerat mai sus, va trebui să fie asigurarea imunității lor la infectarea cu ”cârtițe” și eliminarea din fașă a traseiștilor, veleitariștilor, carieriștilor și a altor persoane, care ar putea compromite și macula organizația politică, a cărui bun renume dobândit timpuriu trebuie păstrat pe termen lung cu orie preț. În acest scop însuși statutul acestor partide va trebui să conțină prevederi foarte clare și intransingente care să minimizeze sau, ideal, chiar să elimine posibilitatea infiltrării printre membri a neaveniților și indezirabililor, incompoatibili cu doctrina proprie, inclusiv articole precis formulate, care să permită eliminarea fără drept de apel a ”diversioniștilor” dovediți. Un fel de slogan comun al unor astfel de partide antisistem nou înființate ar putea fi ”Puțini dar curați”. Calitatea  membrilor trebuie să prevaleze asupra numărului lor. Valabil și pentru conducerile lor. Apoi: ”Fără traseiști, fără penali, fără fripturiști, fără politicieni de meserie, etc.”. Oameni fără căpătâi, neșcoliți, fără meserii și cariere profesionale și realizări dovedite să nu aibă acces la poziții de conducere prin statut: puțini dar curați.

 Toate acestea sună, poate, idealist, în răspăr cu părerea scepticilor privind ”poporul”, care este așa cum este,  cu tradițiile sale ”strămoșești” și cu  idiosincraziile sale actuale,  needucat și ușor de ademenit cu sloganuri populiste. Cert este, însă, că oamenii vor schimbare și sunt deschiși la propuneri proaspete, ba chiar, cred, că pot fi și convinși că a există soluții antistem și altele decât cele ultranaționaliste și contra-europene. Cu condiția, ca asemena oferte să fie propuse și clar formulate de către persoane credibile profesional și moral. Și aici am ajuns la punctul sensibil al raționamentului: se vor găsi oare oameni de asemenea factură, noi și curați, cu personalitate charismatică dacă se poate, care să-și asume rolul de inițiator și leader al coagulării unor partide noi pro-europene, anti-extremiste, dar patriotice,  în sensul cel mai pozitiv al cuvântului?  Dacă da, țara va avea șanse reale să rămână pe orbita civilizației occidentale pe care s-a angajat după aderarea la NATO și la Uniunea Europeană. Daca nu …

Semnează: Un pensionar anonim și cetățean neturmentat,

pentru conformitate, Alexandru Szakács, geolog

Distribuie acest articol

33 COMENTARII

  1. “Se spune că omul deștept învață din greșelile proprii”
    Permiteți-mi o “îmbunătățire “: omul deștept învață din greșelile altora; unul prost nici din cele proprii.

    • @Sibișan Cătălin _ „…omul deștept învață din greșelile altora; unul prost nici din cele proprii”

      Cei și mai deștepși decât „oamenii deștepți” nu învață din nicio greșeală, pentru că nu le pasă de consecințele greșelilor pe care le fac. Sunt deasupra lor.

      Spre exemplu, fosta guvernare, față de care cetățenii au exprimat un vor de protest, optând pentru formațiuni politice „anti-sistem” ,șii chiar mai mult sau mai puțin anti-democratice, a făcut unele [mari] greșeli. Sunteți de acord, cred, nu-i așa?!

      Ei bine, nu le pasă.

      Noua guvernare este fix vechea guvernare, cu același prim-ministru și aceleași partide în aceeași alianță, iar românii care au vrut să o sancționeze prin vor sunt acum fericiți că a avut loc o „revoluție”.

      Înțelegeți? Nu le pasă de „greșeli” pentru că orice ar face, după cum ați văzut, prin manipulare, poate fi pus Președinte al Republicii și un robot, sau o maimuță, ori un șarlatan fantomatic apărut peste noapte de nicăieri, precum C. Georgescu.

  2. Stimate,
    d-le Szakacs,
    1.Nevoia urgentă este nu de partide noi, nici de noi programe politice, ci de un oarecare partid rațional, cu un Proiect de Tară!
    Romania N-A AVUT NICIODATĂ UN ASTFEL DE PROIECT, CEL DE LA 1848 A FOST COPIA PALIDĂ A CELOR EUROPENE, PROIECTUL MODERNIZĂRII ROMANIEI A FOST PROIECTUL LUI CAROL I, cel comunist, proiectul lui Stalin!
    Partidele sînt ,,prin definiție” cu activiști alunecoși, oportuniști deoarece acesta este terenul pe care se desfășoară o luptă fără nici o morală, domeniul fiind copleșit de interese…
    2.Odată cu globalizarea s-a schimbat ,,tehnologia” dezvoltării economice-industriale, a cărei studiu este inexistent în Romania, odată cu soluțiile de creștere economică reală, industrială, care să ofere salarii de la 1000 de Euro în sus, ca la Dacia!
    Un indiciu important de urmat este dat de cîștigarea premiului pe economie în 2024 de SUA, prin identificarea instituțiilor ca fundamentale pentru dezvoltare!
    Cu viața economică și socială a salariilor minime pe economie, cu intreprinderi de ,,lucru manual”, care pleacă din țară odată cu creșterea salariilor, partidele trebuie să vină cu proiecte de reindustrializare care să producă autovehicole de transport greu, material rulant de mare viteză, calculatoare și electronică informatică, cipuri, etc.
    Mișcarea politică antisistem (fiindcă de ea este vorba nu numai de o eroare a populației indusă de la Moscova) are drept cauză negarea unei economii de consum pe datorie, care se prăbușește treptat spre creșterea sărâciei, apoi în incapacitatea de plată urmare a deficitelor gemene!
    Lumea noastră se afla din 2000 în continuă inflație, dolarul și Euro crescînd de 4 ori , creșterea economică este falsă deoarece adaugă la rezultatul economic ceeace realizează domeniul comercial, industria celei de a treia și a patra revoluție industrială este reprezentată doar de două firme de autoturisme!
    3.In lipsa unei viziuni și proiect de dezvoltare industrială rapidă, partidele n-au efectiv ce să dezbată ca program economic, redresarea bugetară urmînd a avea loc eventual peste 70 de ani!
    In condițiile actuale este imposibilă, astfel că stabilitatea politică este din start la fel de imposibilă.
    Atunci cine sau ce partid să ia locul celor care sînt incapabile economic, dacă de 24 de ani noile partide au venit numai cu cîte un nou program politc, de acaparare a puterii și funcțiilor în beneficiul grupului de partid și de interese?
    4.Răspunsul la întrebarea justificată a autorului, este fară indoială aceea că oricare din partide poate fi salvatorul economic și al democrației, dacă construiește, ori solicită și propune un proiect de țară cu obiectivul reindustrializăîrii majore, pentru a asigura ieșirea din sărăcia de azi.
    In caz contrar suveraniștii au cale liberă spre a distruge și ce a mai rămas din democrația formală a țării.

  3. Articolul descrie cateva probleme si observatii, dar concluziile sale nu prea au sens. Procentul electoral al unui partid nu sta in denumirea sa („incoruptibilii”, etc.). Daca ar fi asa usor, ar fi suficient sa gasim niste nume catchy. Nu e suficient. Apoi gasirea unor oameni curati, profesionisti iar nu ar fi o problema. „Cartitele” nu cred ca au fost implantate in USR, ele exista inevitabil in societate, asta e societatea. Ce faci, cum ii cerni atent? o prima cernere se poate face desigur, si cred ca aceasta ar trebui sa fie cea profesionala. Adica daca nu ai facultate serioasa facuta pe bune si nu ai realizat ceva in viata, nu cred ca ar trebui promovati in conducerea niciunui partid.

    Eu cred ca la ora actuala, Usr cu toate defectele sale inerente, e cel mai serios si pro-occidental partid mare de la noi. Si Reper, Drept sau Sens au oameni ok, dar nu au facut pragul electoral. De ce? si-au facut reclama pe retele.
    Orice partid atrage cat e nou, apoi se erodeaza, lumea se plictiseste, vede ca realizarile nu sunt (niciodata) pe masura asteptarilor, etc. Apoi daca sunt prea multe partide similare ca doctrina, ele se canibalizeaza la vot si niciunul nu ajunge in parlament. Deci nu infiintarea de partide noi este principala solutie.

    Sa nu uitam insa ca Pot si alte partide extremiste atrag in special patura de jos a societatii, interlopi, semi-interlopi, „antreprenori” gen videochatista, sosoci, makaveli, cocalari si alte astfel de specimene.
    Din pacate la noi aceasta patura e destul de mare. Niciodata unul din astia nu va vota cu un partid serios profesionist ca Usr, sau nici macar Pnl.
    Solutia si pt alegeri si pt multe alte probleme este Educatia. Finantarea si reformarea Educatiei si Cercetarii mult mai mult ca in prezent. Inteligenta, educatia, spiritul critic, gandirea stiintifica, seriozitatea in pregatire sunt apararea in fata extremistilor si interlopilor, nu infiintarea de noi partidulete.

    • „e cel mai serios si pro-occidental partid”
      pai ne permitem sa fim destul de occidentali ?
      daca ai deficit bugetar si datorie externa X% din PIB una e sa fii Italia si alta e sa fii Ro sau Gr
      iar de prea multa birocratie si neosocialism occidental nici Ge nu se mai simte prea bine;
      si nu in ultimul rand, aceeasi placa a anticoruptiei intareste mentalitatea ca bunastarea depinde de buzunarul si marinimia statului; in loc sa promovezi un cod legislativ simplificat, descotorosit de ambiguitati si exceptii, in favoarea concurentei libere si transparentei, incat sa previna eficient coruptia, incurajezi electoratul sa se increada in utopii comuniste, bazate pe forta extremista a dictatelor statului politienesc, care sa decreteze inclusiv bunastarea;

      • @prototip. Nu ai inteles nimic din comentariul de mai sus, doar iti repeti niste clisee. Esti analfabet functional? Ce „utopii comuniste” visezi, unde scrie mai sus in comentariu de asa ceva?! Ai impresia ca Educatia, lupta anti-coruptie si promovarea in functii strict pe criterii profesionale (si nu de partid) sunt utopii comuniste ?! Tocmai ca acestea ar fi masuri reale impotriva nenorocirilor lasate de comunism in mintea oamenilor.
        Ce legatura au „codul legislativ simplificat” si „concurenta libera”?! Vorbesti clisee sa te afli in treaba; e de preferat codul sa fie cat mai simplificat, dar realitatea arata ca in nicio tara nu exista un „cod legislativ simplificat”. In SUA de exp codul legislativ si codul de taxe sunt extrem de stufoase, fiindca in ziua de azi societatea e foarte complexa. Concurenta libera evident, dar pe de alta parte nu poti lasa orice escroci pe piata. „Stat politienesc” – ce stat politienesc visezi, te simti bine, sau ai fumat ceva?!
        Rar am vazut atat habarnism, te-ai bagat in discutie ca sa spui ineptii. Repeti placa extremistilor si hauristilor, care fug de educatie si de profesionalism ca dracu de tamaie… ia zi, e mai bine cu „lumini” precum garcea, becali, sosoaca, cg, etc…

        • @Richard _ „e mai bine cu „lumini”…”

          Cleptocrația dorește o guvernare a marionetelor sale PSD/PNL/UDMR, iar în opoziție să fie formațiunile considerate extremiste (promovarea lui C Georgescu a fost plătită de către PNL https://www.g4media.ro/snoop-ro-anaf-a-descoperit-ca-pnl-a-platit-campania-echilibru-si-verticalitate-care-l-a-promovat-masiv-pe-calin-georgescu-pe-tiktok.html).

          Astfel, pot denigra USR, pe care nu l-au dorit niciodată la guvernare pentru că nu participă la „combinațiile” lor, referindu-se la opoziție ca la „partidele extremiste, antieuropene”.

          • @Constantin. Fie voit, fie inconstient, te subordonezi „ideilor” extremistilor haur, sos, etc. Cica „promovarea lui cg a fost platita de PNL” …. nu stiu daca doar faci pe prostu’ sau … Stirea completa este ca o campanie platita de PNL a fost deturnata fara stirea PNL.
            Cleptocratia e rea, dar si mai rele sunt partidele extremiste.
            Daca s-a stricat ceva in casa, solutia nu e sa dai foc casei, ci sa repari ce s-a stricat. Cleptocratia trebuie invinsa din interior, nu inlocuind-o cu ceva mai rau, cu niste partide de extrema dreapta populate de tot felul de sarlatani. Ai impresia ca extremistii nu vor fura ?! te inseli amarnic, nu doar ca vor fura, dar vor instaura si un regim profund anti-democratic si dictatorial.
            USR ar fi fost bun sa guverneze impreuna cu PNL, dar au luat putin la vot. Asta a hotarat „poporul” manipulat din afara pe tiktok.
            E fals ce zici ca se refera la USR ca la un partid extremist anti-european.

            • @Richard _ „nu stiu daca doar faci…”

              Mărturisesc că nu vă înțeleg tonul colocvial, nu îmi amintesc să vă fi cunoscut. Foarte probabil, nu frecventăm aceleași biblioteci. În fine…

              Comentariul dumneavoastră amintește de cele declarate de Marcel Ciolacu. „În 2022 am fost eu în Franța? […]Cred că mă confundați.”.

              Apoi, „Am fost la Monaco cu fiul meu dar am zburat cu avion de linie.”. Și ulterior Marcel Ciolacu recunoaște că a zburat cu avion privat, într-un filmuleț postat în campania sa de promovare pe TikTok.

              În fine, Moș Crăciun îi aduce niște facturi false, găsite lângă diploma de Bacalaureat a domnului Ciolacu, prin care vrea să dovedească plata în nume propriu a costurilor de transport exact în condițiile descrise de presă și pe care le negase în repetate rânduri.

              …De fapt fusese acuzat de legăturile sale cu Nordis, care a fost o specie de „Schemă Ponzi”.

              În cazul de față realizatorii campaniei nu au reacționat la momentul în care, spun ei, campania a fost deturnată.

              Era imposibil să nu fi fost urmărită campania atât de realizatori, cât și de beneficiarul care a plătit și să nu fi fost observată deturnarea ei de la parcursul pe care l-au stabilit. Nu a existat nici o reacție de la nici unul dintre aceștia.

              Apoi, atunci când a fost asociată campania respectivă cu personajul Călin Georgescu, nu a existat nici o delimitare de Georgescu nici din partea realizatorilor campaniei, nici din partea PNL. Nici un protest. Nici o reclamație.

              Și nici atunci când a fost relevată manipularea electoratului de către Kensington Communication pentru a-l aduce pe Georgescu în turul al doilea alături de reprezentantul PSD/PNL, PNL nu a făcut public faptul că a finanțat-o, deși în acel moment știa toată lumea despre întreaga tătășenie.

              Abia atunci când ANAF a verificat și nu mai exista nici un dubiu cu privire la susținerea lui Georgescu de către PNL au început să spună că ei nu știau nimic… Precum Marcel Ciolacu despre Nordis.

      • @Richard
        n-am spus nicaieri ca dezagreez comentariul dvs. doar ca nu prea obisnuiesc sa ridic laude;
        un exemplu concret: legea achizitiilor publice 98/2016, a fost adoptata pe vremea guvernului Ciolos, nu ? ia, ghiciti ce chichita a generat mai multa coruptie ? una minuscula, care prevedea ca o oferta poate fi respinsa daca ar contine „un pret neobisnuit de scazut”, care nu poate fi justificat ; nota: o oferta de lucrari contine nu un pret in ansamblu, ci sute sau mii de preturi. De ce ar trebui un vanzator de marfuri sau servicii sa-si justifice pretul ? nu va pute a mercurial comunist ? in fine, e posibil sa existe prevederi similare in practica europeana si nu numai, in scopul prevenirii dumpingului, dar de grija asta moare un partid cu anticoruptia in gura ? daca asta ar fi fost scopul, se rezolva simplu cu obligativitatea solutionarii prin decizie a C.Concurentei; a plouat cu contestatii la CNSC (tot respectul pentru aceasta institutie), ca orice amarata de primarie putea putea favoriza un anume concurent descalificand ofertele clasate pe primele locuri pe motive puerile; in fine, un guvern ulterior (cred ca Dancila) a restabilit prevederea anterioara in care articolul respectiv putea fi aplicat numai daca oferta in ansamblu era sub 80% din valoarea estimata; dar tot nu e ok, ca lasa libera subiectivitatea comisiei de evaluare; despre cerintele abuzive privind „metodologii” si „planificari” nici nu mai zic: e ca si cum niste indivizi care n-au produs nimic in viata lor „scot la tabla” niste firme care vin cu documente de calificare ce atesta o vasta experienta si atestari profesionale remarcabile in domeniu; a scazut coruptia ? ba dimpotriva!
        in fapt, inainte de adoptarea legii chiar am participat la o conferinta de dezbatere publica: a fost un soi de monolog; ulterior, am participat la o alta conferinta organizata de guvernul Dancila pentru consultarea cu antreprenoriatul: rezultatul a fost un HG care chiar a tinut cont de doleantele antreprenorilor si are efecte si in prezent;
        apropo si de limbajul dvs.: am intrat odata pe pagina de facebook a unui lider userist pe care dealtfel il respect; nu se putea purta o discutie civilizata in sectiunea de comentarii, ca era plin de latrai de partid

        • @prototipesc. O dai inainte cu propaganda haurista si extremista. Bine ca te-ai identificat singur, adica respingi criteriile de profesionalism, onestitate, transparenta si anti-coruptie. Sau le ceri de la altii, nu de la „ai tai”. Exact pe modelul latrailor partidelor extremiste.
          Nu afirm ca Usr e perfect, nici nu exista partide perfecte nicaieri in lume, dar cand compari cu „tristele figuri” grobiene si habotnice din Aur, sos, POt, etc, diferenta e ca de la cer la pamant.

          Cica „de ce ar trebui un vanzator de marfuri sau servicii sa-si justifice pretul ? ” … Atunci, dupa mintea ta ar trebui scoase toate regulile din administratie, fiecare sa faca ce vrea, legea junglei. Ce uita habarnistii de extrema dreapta este ca acele reguli au un scop, nu sunt puse de florile marului. E motivul pt care exista si reguli de circulatie ,.. nu permit fiecaruia sa faca ce il taie capul. Daca acele reguli nu ar exista si s-ar permite „concurenta libera fara nicio restrictie”, nu cred ca iti va conveni, fiindca in mod sigur vor veni alti rechini mai mari care iti vor sufla comanda de sub nas si mai abitir. Vezi, asta e efectul analfabetismului functional si a faptului ca nu citesti carti… Incapacitatea de a intelege sisteme complexe si de a intelege societatea in afara interesului marunt si imediat.

    • Atacurile adversarilor nu au facut USR-ului mai mult rau decat atacurile fostilor membrii, plecati dupa suparari provocate de orgolii. Aici e o lectie de invatat, mai bine se poate influenta o formatiune politica democrata proeuropeana astazi din interior, decat plecand si infiintand un nou partid politic pe baze similare, cu un program politic apropiat, adresat aceluiasi electorat.

  4. Nu cred că ideea dumneavoastră va prinde. Au mai fost astfel de tentative de genul „Albă ca Zăpada”, dar nu au avut succesul scontat – vezi de pildă PMP și M10 sau, mai recent, REPER, DREPT și SENS.

    Lupta împotriva corupției nu poate fi doctrina unui partid. Un astfel de discurs nu va aduce voturi, pentru că românii sunt profund impregnați de sistemul Pile-Cunoștințe-Relații. Ideea de meritocrație intră în conflict cu nemuritorul sentiment românesc al „caprei vecinului”. Eșecul Anei Birchall de a capitaliza mai multe voturi cu această abordare ne arată clar că nu este suficient acest mesaj.

    O soluție teoretic mai bună este ar fi fuziunea sau coagularea unor partide mai mici. Pentru a se putea realiza acest lucru este nevoie de un leadership autentic, dublat de experiență. Dar această experiență nu o au cei care vin din afara sistemului. Nu uitați că liderii AUR, SOS și POT au o astfel de experiență anterioară. Totuși sunt foarte rare cazurile de reușită ale unor oameni cu experiență care reprezintă un partid nou, iar SOS și POT au prins parlamentul la limită.

    Ar mai fi ceva de comentat – expresia nefericită „naționaliști de bună credință”. Nicolae Manolescu afirma într-un interviu: „naționalismul înseamnă să-i urăști pe cei care nu aparțin nației tale, iar patriotismul înseamnă să-i iubești pe cei care sînt de-aceeași nație cu tine.” Prin urmare, cu regret o scriu, este un oximoron: buna credință presupune iubire, nu ură!

    Dar vă felicit că ați pus întrebarea corectă! Sper că se va naște o dezbatere interesantă. Sunt convins că vor apărea soluții mai bune pornind de la propunerile pe care le-ați enunțat.

  5. „Eu unul nu cred în teoria poporului imbecilizat, ignorant și ușor de dus de nas, incapabil să discearnă între bine și rău.”

    Eu da.

    1) In avion un rrom spoitor mi-a spus ca l-a votat pe CG fiindca promite marea cu sarea. Ca CG e un admirator al lui Antonescu care a trimis tigani la moarte nu era o problema pt dl spoitor. Era insa scirbit de clasa politica.

    2) Soferul de taxi de la aeroport era un tip la can 35 ani care l-a votat pe CG din ura fata de PSD-PNL si Iohannis. L-am intrebat daca stie de toate imbecilitatile emise de CG si m-a intrebat ce anume a zis care nu e adevarat. Nu stia nimic altceva decit gargara electorala. In plus o admira cel mai mult pe Sosoaca pt combativitate …

    3) In Obor azi imi spune o vinzatoare de zarzavaturi ca speranta ei e in CG, ca toti politicienii sint corupti si ca era mai bine pe vremea lui Ceausescu, ca aveam de toate, ca puteai obtine un loc de munca indiferent de calificare, etc.

    Sint doar trei exemple de oameni care identifica o problema, ca noi toti, dar nu cred ca mustesc de inteligenta. Ce e comun pentru ei, ca si pentru multi altii, e ca lumea e satula de coruptie in politica si justitie si in disperare de cauza voteaza o schimbare. Alianta PSD-PNL a eliminat PNL ca partid de opozitie si acum am ramas cu suveranistii plus USRul.

    Propunerile autorului sint foarte bine venite si rezonabile, insa ca si pina acum, cred ca intr-un eventual nou partid vor migra destui fripturisti care vor vrea si ei sa se capatuiasca. Traim din pacate intr-un Zeitgeist al superficialitatii, ingorantei si lacomiei. Nu vad scapare …

      • In Germania opiniile sint ca la noi, cu AfD ori noua stinga (SW) in loc de cei 30% de berbeci votanti CG, Simion ori Sosoaca.
        In Franta am fost doar cu masina anul asta si nu m-am conversat despre politica dar … ieri m-am conversat cu niste francezi care ziceau ca politica romaneasca disfunctionala e nimic fata de cea franceza.
        PS Mai plimbati-va si dv:)

    • Totul porneste de la lipsa de educatie si gandire critica. La noi exista de mult timp o patura mare (cam 50-60% din populatie) cu o educatie foarte precara. La noi prind chestii de un prost gust si tampenie rar intalnite ca manelele, umor vulgar gen Vacanta mare, lumea in general se fereste de carti ca dracu de tamaie. Si in Vest exista multi astfel de oameni slab educati, dar parca la noi sunt ceva mai multi.
      Aceasta populatie prost educata si cu gandire superficiala va vota mereu cu partide populiste sau extremiste, aur, psd, prm, ppdd, sosoaca, pot, sarlatani, escroci, interlopi, smecheri etc.
      Din pacate foarte multi la noi nu au o ocupatie clara sau au joburi conjuncturale, asculta manele, cocalarismul e in floare, multe videochatiste, multi smecherasi. Evident ca astfel de oameni nu prea vor si nu prea pot munci productiv intr-o societate bazata pe reguli clare si pe meritocratie. Ei vor sa „ciupeasca” ceva, sa le dea statul, sa aiba avantaje fara a da mai nimic.
      Partea activa si profesionista a societatii nu e mai mult de 30-35%. Se vede si la vot, in general acesti oameni activi voteaza Usr, Pnl, Reper, Sens, si mai putin Psd. Au fost si partidele mici, Reper, Fd, Drept, Sens, care au fragmentat votul de dreapta aiurea. Daca s-ar fi unit intre ele ar fi luat peste 5% si ar fi intrat in parlament.

      Ce este de facut:

      1) Masuri imediate. Reglementarea stricta a propagandei electorale mascate pe retele, amenzi drastice, inainte de alegeri urmarirea retelelor (de aia sunt atatia securisti platiti regeste), interziceri de candidati care incalca regulile.

      2) Partidele mici de centru-dreapta sa se uneasca, chiar daca doctrinele lor nu sunt 100% compatibile, altfel vor disparea iar exttremistii vor lua din ce in ce mai mult. Reper, Drept, Sens ar trebui sa se uneasca cu Usr, sau macar intre ele, eventual si cu Fd. Toate partidele serioase ar trebui sa fie mai active, sa vorbeasca cu cetatenii, sa fie prezente mult si in online, etc

      3) Pe termen scurt, mediu si lung: Educatia sa fie prioritatea nr 1. Profesorii platiti mai bine, reforma educatiei, examene mai serioase, criterii mai clare si mai dure la toate liceele si facultatile, materii mai bine structurate. Infiintarea de licee de meserii care sa aiba legaturi cu industria.
      Deasemenea gandirea critica, stiintifica, bazata pe dovezi ar trebui promovata mai mult in societate, sa existe emisiuni de stiinta la toate posturile tv, la ore de maxima audienta, intalniri cu oameni de stiinta si de cultura, etc. Cercetarea trebuie deasemenea sa fie prioritara, finantata mult mai bine pentru atragerea si pastrarea in tara a talentelor stiintifice.

  6. Pare corect ce spuneti dumneavoastra. Dar din pacate insusi conceptul de partid politic a fost complet decredibilizat si asta nu numai in tara noastra. Multi traiesc cu nostalgia unui „tatuc” atotputernic care are grija de toata lumea. De aici apare dorinta de „razbunare” a electoratului. Eu as cauta o metoda de responsabilizare rapida (nu peste 4ani) a ceea ce avem. In acest fel se vor curata toti de lichelism si hotie. Cei ce doresc sa fie demnitari trebuie sa stie atunci cand merg la tribuna ca daca fac greseli vor plati rapid pentru asta. Poate gresesc si eu dar ceva trebuie facut. Altfel ne vom procopsi cu tot felul de „salvatori” de carton sau nebuni cu porniri mesianice.

    • Cel mai mare confort al unei dictaturi e ca nu-ti da de ales. Nu trebuie sa alegi. Ce primesti, aia e; restul nu te intereseaza. Ca la animale. Bun, asa a fost la noi dictatura lui Ceausescu, ca alea din Bulgaria sau Iugoslavia erau ceva mai „liberale”. Lumea oricum nu mai stie multe despre ceausism, habar n-au ce inseamna sa stai la coada dimineata ca sa ai ce manca, cum e sa nu ai apa in casa si sa te duci pe la izvoare sa strangi apa cu butoiul (si acolo tot la coada)…

      Cat despre dorinta asta de razbunare a unora… Ce s-a intamplat la alegeri este ilogic sau oricum greu de explicat. Din 14 candidati sare pe primul loc demagogul perfect. Cum e posibil asa ceva? Nu vad problema doar la actualii politicieni, ci si la votanti. La noi e o mentalitate de tipul unei morale radicale, care il face pe votant sa se identifice cu cel votat, fara sa inteleaga ca si votatul e un om liber si la o adica poate sa faca altfel decat a spus. Poate fi o problema uriasa si cu pariurile si jocurile de noroc, parca 1 miliard de lei se duc pe an pe asa ceva; e imens, aia sunt bani pierduti in cea mai mare parte. Ce inseamna ca o parte din populatie se obisnuieste cu riscul si cu pierderile repetate si apoi se duce si mai joaca o data? Oare cum voteaza asemenea oameni? La modul „sa sufere toti, da’ sa ma razbun eu”? Si bineinteles e si problema preturilor, care la bunurile comune (alimente, intretinere) au tot crescut, la alimente chiar mult. Unul care are salariul minim simte cresterile de preturi si poate ajunge chiar la saracie. Deci pe langa factorii politici mai sunt si unii sociali si economici.

  7. Apreciez toata evaluarea facuta de distinsul geolog. Sunt multe adevaruri spuse. Dar ca fost profesor univ.si cercetator care am batut si ceva teren prin tara consider ca trei lucruri sunt necesare. Educatia, mass media de calitate si justitia. Dupa 1990 educatia a scazut f.mult, mass media arata doar aspecte facile si vulgare, justitia este permisiva si lenta. Cu aceste trei elemente duse in derizoriu au proliferat parvenitii, impostorii, loazele. Recent de la un institut de cercetare unde am lucrat multi ani, directorului care il cunosteam foarte bine i -am adresat cateva idei. Replica taioasa si jignitoare a fost ca nu este cazul sa ma bag in treburile interne ale unitatii si ca este treaba lor ce fac si cum fac. Daca doar la exprimarea unor idei avem asemenea atitudini, atunci cei intre 35- 45 de ani nu inteleg nici acum rolul dialogului si spiritul democratic. Si nu ma mira ca vor regim autocratic. In alt context, cei care vor adevar, obiectivitate, corectitudine din multe entitati publice si private sunt prost vazuti si fortati sa plece. Am trait si acest experiment. Societatea romaneasca nu este maturizata sa inteleaga doctrinele politice, democratia adevarata, lupta continua contra coruptiei si minciunii. Iar toate partidele nu au dorit asa ceva, cu 2- 3 exceptii.

    • @Agora. Aveti dreptate. Si eu consider ca principala problema in Romania este Educatia, sub toate formele ei, adica nu doar scoala/liceul, ci si facultatile, media, cercetarea, studiile doctorale (multi plagiatori), piata de carte, (in)cultura. O tara care nu reformeaza si nu investeste prioritar in educatie si cercetare/progres tehnic/stiintific e sortita esecului in lumea de azi.
      Aceste probleme sunt prezente peste tot in lume, apar din ce in ce mai multe bazaconii irationale, habotnicie, stiinta si gandirea critica nu prea mai sunt apreciate (sau sunt doar daca se pot comercializa imediat).
      Totusi la noi a existat dintotdeauna si va mai exista o patura destul de mare (estimez peste 40-50% din populatie) fara o minima cultura, cu o educatie precara, care nu citesc si fug de carti ca dracu de tamaie, multi cocalari, pitipoance, multi care merg la moaste in pelerinaje sau cred in superstitii, vraji, etc.
      Acesti oameni sunt foarte usor de manipulat, in trecut cu galeti de malai sau ulei, acum pe tiktok de „influenceri” sau de unii popi. La noi procentul absolventilor de facultate e cel mai mic din UE doar 23%, iar din astia jumate au facut pe la private sau mici facultati de provincie.. Piata de carte e printre cele mai mici din Europa raportat la populatie.
      Si da, exista in institutiile de la noi inca mentalitatea aia comunista imputita de „sefi”; directorii de institute, in loc sa se comporte ca niste administratori temporari, taie si spanzura ca niste vatafi, nu accepta alte idei, de multe ori abuzeaza de functie fiindca au avantaje.
      Cei care sunt azi in functii tin cu dintii de privilegiile lor si nu vor reforme adevarate, transparentizare, meritocratie reala.

  8. @Alexandru Szakács _ „Din diverse motive, dar nu fără temei, URL-ul a devenit și el, în ochii acestor oameni un partid al sistemului, asimilat cu politicianismul, demagogia și corupția celor două partide care au dominat viața politică a țării.”

    Temeiul este că USR deranjează cleptocrația de sorginte securisto-comunistă care de 35 de ani guvernează România. Este inclusiv temeiul pentru care chiar zilele acestea USR a fost exclus de la negocierile privind formarea noului guvern.

    USR nu este acceptat într-o coaliție de guvernare alături de PSD/PNL pentru că refuză să participe la „combinații” împreună cu aceștia. Cum spuneau PSD/PNL despre perioada în care USR a făcut parte din guvern, „cu USR nu se poate vorbi”, adică, nu se pot face aranjamente ilegale.

    Astfel, atunci când V Voiculescu a organizat concursuri transparente pentru ocuparea funcțiilor de conducere din spitale, a fost azvârlit afară din guvern, iar mafia medicamentelor (unde, după cum ne amintim, interese au și foștii tovarăși ai lui A Condrea – presa vremii oferă detalii, de asemenea, „Collective” al lui Alexander Nanau, etc.), nu-l va ierta în veci.

    Când Stelian Ion a organizat concursuri transparente pentru ocuparea posturilor de procurori șefi ai Marilor Parchete, USR a fost ejectat de la guvernare cu ajutorul președintelui K Iohannis.

    Când ministrul transporturilor C Drulă a cerut procurorilor să instaleze tehnică operativă în propriul birou pentru a stăvili propunerile de „combinații” din partea aliaților de guvernare, aceștia i-au spus clar „Ce faci, noi îți dăm de mâncare și tu pui potera pe noi?! Muști mâna care te hrănește?” și au promis că vor distruge USR.

    Astfel, cleptocrația a lansat mai multe campanii prin mass-media împotriva USR, finanțate, desigur [inclusiv] din banii mei, adică din fonduri publice. Iar manipularea bine făcută (finanțată) este întotdeauna eficientă…După cum tocmai am văzut.

    Acesta este temeiul, eu altul nu cunosc.

  9. Una dintre marile greseli facute de USR este faptul ca nu stie sa accepte critici (atat interne cat si externe). O alta, incapabilitatea de a-si recunoaste si asuma greselile, dand vina pe oricine, in primul rand pe „sistem”, dar inclusiv pe electorat. O alta greseala este ca n-a inteles ca lupta antisistem te aduce la putere, dar nu construieste un sistem nou, nici nu-l reformeaza pe cel existent.
    In loc de tropaiala in paralment, USR putea veni cu proiecte de legi coerente, care chiar daca ar fi fost respinse in prima instanta de catre „sistem”, puteau fi tema de campanie. N-au venit cu nimic convingator, asa ca lumea a ales alt anti-sistem…
    Votul anti-sistem este de unica folosinta, daca nu esti capabil sa construiesti dupa ce darami, a doua oara nu-l mai vezi.

    • Răspunsul meu se adresează tuturor comentatorilor textului postat, toți de bună credință, cărora le mulțumesc pentru gândurile, mai mult sau mai puțin critice, împărtășite și pentru ideile complementare sau alternative avansate. Pe toate le consider contribuții demne de luat în seamă pe piața ideilor din agora. Mă bucură mult lipsa comentariilor răutăcioase și de rea credință.
      Sunt conștient că cele propuse sună cam utopic, exprimarea unui fel de ”whishful thinking” din partea mea. Cu toate acestea, poate – cine știe? – unora dintre cititori le vor veni idei cu potențial de aplicare practică sau chiar îi va îndemna pe unii, oameni școliți cu idei și inițiativă, să intreprindă ceva … ”Speranța moare ultima”, nu?
      Vă urez tuturor Sărbători binecuvântate și un An Nou cu speranță și implicare.

  10. Sincer sa fiu cred ca intrebarea ar fi trebuit sa puncteze conexiunea intre prostie si rautate si „roadele” acesteia! restul sunt optiuni posibile si poate chiar efective cat timp cel mai usor este sa darami iar prostul nu are nici timp nici minte sa contra-argumenteze. Si atunci de unde plus-valoare? Si cu atat mai putin sperante.

  11. 1. Pe vremea cand eram elev, in perioada comunista, se invata Constitutia RSR prin clasa a7a daca imi amintesc bine, iar in liceu se invatau notiuni de economie planificata socialista. Nu le-am folosit niciodata in practica, dar studiul lor mi-aul fost de folos in a intelege cat de cat cum mergeau lucrurile.

    2. Cred ca introducerea unei discipline care sa acopere cunostiinte civice, notiuni de finante personale si notiuni de finante ale statului, dublata de sustinerea unei probe obligatorii la examenul dee Bacalaureat ar face mult bine Romaniei si la fel de mult bine generatiilor de liceeni care vin in anii ce urmeaza. Din cate stiu eu, asa ceva nu se preda in scolile din Romania. Fiecare absolvent de liceu ar trebuie sa stie notiuni elementare despre institutiile statului roman, despre cum functioneaza ele si despre atributiile ce le revin, despre principiul separatiei puterilor in stat, si ce se inatampla cand aceasta separatie este incalcata sau abuzata, despre coruptie si despre efectele ei etc…

    De asemeni fiecare absolvent ar trebui sa aiba cunostinte minime despre finantele personale (ce sunt banii, ce este dobanda, ce este inflatia etc) care sa ii ajute sa mai tarziu in viata sa ia credite de la banci in conditii avantajoase, si cunostiinte minime despre finantele statului ( ce este bugetul tarii? care sunt sursele pentru alimentarea lui, Ce este un deficit bugetar si cum este el finantat, ce se intampla cand o tara are deficite bugetare cronice, ce este datoria publica garantata, si ce se intampla cand creste peste un anumit nivel, etc)

    3. Sunt convins ca un lucru atat de simplu, poate avea un impact pozitiv major asupra unei mase critice din generatiilor viitoare, si le va ajuta mai tarziu in viata sa faca mult mai bine distinctia dintre discursuri demagogice fara acoperire si masuri si politici economice legitime. Spre benificiul si al bunastarii lor si implicit spre beneficiul si bunastarii Romaniei viitoare.

  12. Un alt aspect esential dar mereu eliminat din toate politicile economice si sociale este modul de gestionare a vietii cotidiene. Exists in Ro milioane de oameni care locuiesc la bloc, in asa numitele condominii. Fiecare proprietar al unui apartament ar trebui sa detina contract pt consum apa, gaz, energie termica, gunoi, etc. Se face responsabilizarea fiecaruia fata de consum si reducerea risipei de orice fel. Dar se merge pe sistemul comunist de gestionare prin asa zise le asociatii.. Asa se platesc un presedinte, un administrator, un contabil, un cenzor. Bani aruncati in fiecare luna. Este util un administrator parti comune, un fond de modernizare si o persoana curatenie parti comune. Banii economisiti se pot aduna pentru modernizarea partilor comune. Traim inca sub ideea unui tatuc care sa face ce nu facem noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Alexandru Szakács
Alexandru Szakács
Geolog, conferențiar universitar, pensionar. Despre activitatea sa științifică: https://scholar.google.ro/citations?user=KB6lSrEAAAAJ&hl=ro

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

carte

 

coperta cartii

În această nouă carte, Armand Goșu urmărește desfășurarea războiului din Ucraina și negocierile de pace în contextul geopolitic inaugurat de al doilea mandat al lui Donald Trump, care a subminat dramatic – și poate iremediabil – unitatea lumii occidentale. Astfel, sunt analizate originile imperiale ale planurilor Rusiei în Orientul Mijlociu; de ce și-a abandonat Putin singurul aliat real, dictatorul de la Damasc, și a renunțat la poziția strategică din Venezuela; cum schimbă utilizarea pe scară tot mai largă a dronelor modul de desfășurare al luptelor și, adeseori, deznodământul lor; evoluțiile recente ale negocierilor pentru încheierea războiului. Vezi mai multe

Carti noi

Despre alegere şi discreţia binelui

Despre alegere şi discreţia binelui

„Vorbim tot mai mult despre viață în termeni de optimizare și eficiență; nu ne mai atrage atenția decât ceea ce ni se pare convenabil. Aderența la un mesaj de credință, imaginat doar ca poliță de asigurare, va mai putea oare să ne sugereze marile întrebări ale ființei și să ne ferească de ratare? Ar mai putea perplexitățile credinciosului de la noi să intre în dialog cu mirările lumii, astfel încât să nu lase impresia negocierii sale cu fatalitatea? Mai putem aspira la luciditate sub influența unui mod contorsionat de a concepe tradiția?“ — MIHAI FRĂŢILĂ - vezi mai mult

Carti noi

 

Pagini

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro