luni, iunie 17, 2024

Ce Hristos, ce Revoluție?… De Crăciun celebrăm Marea Îmbuibare!

Noi, cei ce ne numim cu preasfântă trufie români, avem (poate mai exact am avea) de ales. Anume între: (a) nașterea Celui despre care pretindem că ne-ar fi iubit și etern Mântuitor;

(b) Revoluția din Decembrie 1989 (despre care ne mândrim cu toți morții și răniții și cu-mpușcarea ceaușeștilor); (c) isteria cumpărăturilor, lăcomia aprovizionărilor, opulența bucătărisirilor și căsăpirea porcilor întru îndestularea și obligatoria îndopare a gurilor și mațelor personale.

Întrebarea fiind: pe care dintre toate aceste dominatoare, autoritariste, de-a dreptul dictatoriale opțiuni tematice o instalăm pe cel mai înalt piedestal al juisării și-al rostului existenței în fiecare Decembrie? Întrebare greșită, aproape inutilă din moment ce, oricum și-orice-ai formula, răspunsul ori replica e că desigur, fără discuție (dat fiind că tot ne caracterizează aviditatea de orice, de-oricâte, de cât de multe posibile și imposibile), toate cele trei Motive și Motivații, Scopuri și Sensuri ale Vieții (= a, bî + cîul de mai sus), toate musai trebuie bifate celebrant. Toate tre băgate-n oala lui a fi ca a face, dramatizându-ne preocuparea, timpul, atmosfera, discuțiile și pasiunile de sezon. Totuși-totuși, cum se face cum nu, pe primele 2ă le-ngrămădim frumor pe la colțuri, printre pauze scurte și paranteze mărunte. Căci, să fim sinceri și analitici, în luna Decembrie, drept referință, gravitație și busolă, obsesie a absolut fiecărui minut al activității mentalo-mintale, drept mamă și tată, regină și rege de deasupra tuturor subiectelor sau temelor, discuțiilor, planurilor și acțiunilor noastre, consacrat rămâne departamentul vital cel prim și cel de pe urmă. Și-anume: Potolul! Halirea!

De Crăciun (mai exact de la-nceputul lui Decembrie și până cel puțin o săptămână după debutul lui Ianuar), orice eveniment sau idee duce, musai tre să ducă, la consfințirea biologicului ultraelementar, la excelența consumismului animalic, la gurmanderia cu moft zis gourmé, la apologia și apoteoza pântecului. Cea mai repovestită, reclamată, recomandată, insinuată, mobilizantă și manipulantă imagine, acțiune și filozofie de viață este înfulecarea. Fericirea de care se vorbește pretutindeni și ni se aruncă în ochi, clipă de clipă, e cea a răsfățării burdihanului. Vorbim și ne-nveșmântăm cât mai estetic posibil, în vreme ce celebrăm malaxorul sclavaj față de intestine. În pofida ghirlandelor și spumelor de blabla poetic, de Sărbători trăim exclusiv ca să mâncălim. Spiritul care de-adevăratelea ne mână și-nsuflețește se cheamă crăpelniță, sfintele noastre scripturi se intitulează meniuri.

Decembrie înseamnă Masă! Gustări peste degustări, Dejunuri peste dejunări, prânziri peste Prânzuri, cinări peste Cine! Mese-ntinse fără de număr, mese supraîncărcate nonstop copios („cu de toate”, „așa ca să fie”)!

În și prin povești pale, o fi Crăciunul ceva istoric și totodată spiritual. În realul experienței vitaliste înseamnă însă ceva plin de patos senzorial: „gustul Crăciunului”, „mirosul Crăciunului”. Numirea de cer al gurii sau boltă palatină arată că reprezentarea cea mai consistentă a raiului aparține amintirilor infantile datorate papilelor orobucale. Pe tot parcursul vieții, Sărbătoarea și Sărbătorirea autentice au fundament digestiv. Adevărata exaltare, muzică sau dănsuleț intim, personală ridicare la ceruri, e cea a salivării, a plescăirii din buzițe și limbă, a adorabilei masticații, a abia perceptibilei/sfertaudibilei înghițiri, a infrasunetelor peristaltismului de profundis. Flecărim pe tot parcursul mesei/meselor, horpăim subtil/rafinat, gâlgâim din canceu și sticluțe și clinchețim din linguri și păhăruțe, băgăm muzici dinspre surdină spre volum maxim tocmai pentru a nu ne-auzi nimeni mecanicile intime de-ale căror frisonări și frenezii ne bucurăm tainic. Iar dacă mai și dansăm ori ieșim la o scurtă plimbare-n noapte (artificiile, bun pretext), e ca să se-ndese și mai bine compostul, să facem loc altor stratificări depozitare.

Desigur, nu zic nu, în Decembrie apucăm a sporovăii despre toate cele. Cum ne-ngrămădim la teatru, la Târgurile de Crăciun, în cluburi sau în vizite curtenitoare, ne ducem chiar și la biserică. (Desigur, la una singură, aceeași, că doar n-o să fim atât de descuiați la creieri să vizităm și besericile altor culte creștine strâmbe ori necreștine.) Dar tot masa de după ne mănâncă-n palme, în toți nervii și așteptările, în toți creierii, orice alte activități fiind doar întreruperi sau interludii între actul de-a găti și ce-l de-a hali. Ce nu ne traversează tubulaturile digestive nu se poate numi fericire (cel mult excitație sau preludiu). Și pare-se că ajută, în sensul supremelor satisfacții, și ceva ținând de elementul cadou, căpătare, pomană. Pentru-n plocon nu dăm înapoi din fața oricărei ocazii de ploconire. Am zâmbi orișicui, i-am pupa pe toți, salutăm pe oricine, ne băgăm în seamă trimițând câte-un mes de urare stas la toată agenda telefonului, simțind că-i rost și moment să ni se-ntoarcă-nmiit orice simulare a stimei și prieteniei.

Sub bradul din casă ori pe-o etajeră catolicii își înjgheabă o iesle de jucărie. Amuzantul pruncuț gol și feminitatea delicată a statuii Fecioarei se combină perfect cu (de nu chiar vizează) bogăția boșorogilor magi care cară și depun ofrande neprețuite. Nici ciobanul care aduce un miel nelipsind din persuasiunea dăruirii care domină icoana nativității, tot decembriele, orice idee de sărbătorire hibernală. Cei 3 Regi/magi au și zi festivă aparte, tortul specific și piniatele zdrobite gălăgios și hilar pentru-a se colecta dulciuri constituind un alt prilej de risipire de daruri. Adulți și bătrâni în toată firea îi obligăm pe copii să creadă-n Moș Crăciun, noi înșine așteptând tembel să căpătăm daruri, jucându-ne toți de-a Moșul dăruitor și debitând fantezii despre-o asemenea figură pe cât de ridicolă și kicistă pe-atât de cabotin parareligioasă. În țările cu mai mare tradiție de comercialism și consumism circul desfacerii de cadouri acumulate sub bradul împodobit de-aproape o lună întreagă îi pune pe toți adulții și bătrânii casei la același nivel de suflet minimal propriu pruncilor. Decembrie e Luna Infantilizării universale.

Colindăm sau ascultăm colinde. Care sună serafic, cu toate că vocile de pseudoîngerași insistă muzical-lălăit tot pentru a căpăta ceva de-ale gurii, de-a fi dăruite fiindcă-s la fel de amărâte, neajutorate sau sărăcuțe precum pruncul Isus, în vreme ce juna-i mămică ori sacra familie este homles, firavă, hulită. Colindele cer și flatează, te laudă ca să dai și numai dacă dai, intimidându-te rău dacă nu ești cu dare de mână. Și toți ne jucăm de-a săracii avizi de daruri și simultan de-a bogați generoși. Dincolo însă de orice cultură, spirit, artă sau joc teatral, jubilația maximă și constantă ține totuși de trupul fiziologic, de natura pământie, inferioară. Mâncarea/mâncărurile și băutura/băuturile „fac toți banii”. Degustatul adhoc și tainul gastronomic luat la traistă sunt obligatorii.

Ca nimeni alții pe lume, românii taman de Crăciun „ne-am luat rația de Libertate”. Lucru perfect adevărat și în principiu preastimabil (de n-ar fi și mânjit cu nenumărate duplicități și dubioșenii, care încă ne chinuie ca un cuțit nescos din rană). Adevăr care, ca orice maximă fală e totuși una vicioasă, prin ignorata natură nevirtuoasă a făloșeniei constituind și o bicisnicie. Amintirea Revoluției încă e suferitoare pentru unii, din fericire tot mai puțini, fiindcă având bunul simț de-a se retrage firesc din viață obțin astfel și iertarea din partea copiilor și nepoților, cei pe care încă-i stresează și plictisesc cu nepoliticoasele lor boceli și cârteli politice. Așadar, în Decembrie încă mai vorbim câte-un pic despre Revoluția noastră Anticomunistă, mai revedem filme și dispute pe tema dreptăților și nedreptăților care ne-au handicapat emanciparea. Însă cel mai îngrozitor lucru mi se pare ca astăzi, când se vorbește despre Schimbare și Emancipare, să aud și să văd/citesc condamnarea comunismului exclusiv din cauza precarităților materiale, reducerea ceaușismului la lipsuri alimentare, la disconfortul biofiziologic. Chiar și nostalgicii comunismului sunt acuzați pentru c-au uitat tocmai despre frustrările, penuriile și restricțiile alimentare, nicidecum pentru motive mult mai subtile, nicidecum pentru lucruri ținând de conștiință, de umanitate, etică, spirit. Faptul că singurele lucruri care ar fi contat atunci, care contează astăzi, sunt consumabilele materiale, viziunea strict materialistă și valoarea condiției fiziologice (reductibilă la îndestularea foalelor), mi se par tehnic imature, iar moral și emoțional: înfiorătoare. Dacă se va continua la fel de „firesc” să se efaseze bagatelizant memoria și conștiința, peste 1 deceniu tot ce rejuvenata nație va reține va fi că-n ‘89 românii s-au răsculat și-au murit pentru că nu mâncau pe săturate banane și mandarine. Și că de-atunci ne bucurăm noi de libertatea de-a înfuleca oricât peste fosta rație lunară de 1 kil de zahăr, brânză, ouă, carne sau petreuși.

Colac peste pupezele simțirii și minții, la galopanta și trista reducție a orizontului de cunoaștere și de evaluare se-adaugă dând buzna și bezmeticul „spirit al vremii”, adică comercialismul, monetarismul și consumismul naturalizat fără frontiere. Cel cu reclamele și ofertele (însă și cu tentațiile și așteptările fiecărui semen și-ale interacțiunilor și rubedeniilor sale), cu economiile și achizițiile țintind invariabil la Marele Carnaval al Festinurilor, al dării și primirii de mese, al mâncării, dedulcirii și-mbețivirii, al veseliilor și psihologiilor primare centrate pe mofăit și-ndopat, pe umflat stomac, pe burdușit colon. Decembrie, la români, înseamnă sarabanda slăninilor și-nslăninărilor porcești, Raiul Groteștilor Osânze și-Obezități sortite cât mai multora, urate chiar tuturor.

Tocmai de-aia Decembrie e și luna în care șefi, vipuri și staruri sunt bucătarii și somelierii, măcelarii și sortatorii, furnizorii și vânzătorii. E luna ascunderii sau interzicerii doctorilor și dieteticienilor, al exploziei reclamelor la digestive și bacterii care te-ajută să înfuleci hămesit, al jubilării medicilor interniști care abia așteaptă Ianuariele revărsării de consumatori iraționali la ușa tratamentelor, detoxifierilor, lavajelor, clismelor sau chirurgiilor care să salveze formele de blocaj și pleznire. Iar dacă se mai permite câte unui popă să pomenească public despre Postul Crăciunului (totuși, mult mai rar sau puțini decât cei ce predică-n sezon pascal), e binevenit dacă insistă pe apetisantul pește al „slobozirii”, ba ar fi genial să zică sfinția sa câteceva despre ce papă el personal (nu negreșit și d-na preoteasă ori familia-i extinsă), poate despre variatele rețete de gătit artizanal cu legume și zarzavat. Atât și nicidecum ceva despre cumpătarea în sine, nicicum (feri Doamne!) să nu jignească mâncăii, să nu demonizeze nici lăcomia psihotică nici apologia cârnațului, șuncii, pălincii.

Dac-aș fi președinte (fie și măcar peste Consiliul Național al Audiovizualului), aș obliga… mă rog, aș ruga frumos, aș depune câțiva leuți din propriul buzunar, aș aduna din sponsorizări și donații bani de plătit televiziunile ca să dea-n buclă bătrânul film franțuz Marea Crăpelniță. Unde tâmpenia suprarealistă cu indivizii ce se sinucid halind până crapă trebuie dezbrăcată de atribut fantezist, absurd, alegoric, fiind refăcută pe temei cât se poate de medical, realist, actual. Moralizator, didactico-pedagogic. Anunțându-se și la-nceput și la fine cum că filmul ar reprezenta un mesaj de interes public și național. Și că excesul de potol dăunează sănătății și tembelizează în masă. În același timp aș trimite o comisie națională la scotocit prin toate mănăstirile și parohiile de mir din țară, până ce dă măcar de 1 călugăr și/sau 1 popă care să nu depășească suta de kile per capita sau persoană. Iar dacă-l află să-l puie domle pe dânsul că predice tot felul de duhovnicii morale către națiune. Căci altminteri fețele bisericești prea se contrazic prin facies, siluetă, ținută și accesorii, bașca că nu e unul care să nu incite populația la suprematista fudulie de-a fi național-ortodoxă și la mândria de-a mânca numai și numai românește, strămoșește, adică turco-grecește alias boierește. Mai grav: chiar pe niciunul dintre acești vajnici colegi de mobilizare, antren și influență nu-l mai vedem/auzim condamnând totala răsturnare și renegare a principiului hristic după care „nu ce bagă omul pe gură îl spurcă, ci ce scoate pe gură”. Să fie îngroparea unui atare prințip înțelept o consecință a generalizării politeții politice, însemnând empatie și toleranță față de vicii și-adicții? Să existe deja ucaz ori recomandare prin care Sfânta Biserică va fi convenit că și dracul gol merită lăsat să trăiască decent, să facă economie și investiții? Când contemporaneitatea e tot mai obsesiv preocupată de ce mestecă, cum se-ndoapă, cât de mult și divers poa’ să-nghită și să mistuie țeapăn, simultan însă devenind tot mai indiferentă, libertină, nesăbuită și blasfemitoare prin ce deversează agrăind (ba chiar urlând) în auz public, religia chiar n-ar trebui să facă ceva, cât de minimal, în sensul revenirii la origini sau măcar la ceva gen contrareformă?…

Probabil că-n țara asta nu ne putem lua de folclor și de manele, dat fiind că respectivele patrimonii identitare provin dintr-o sărăcie lucie milenară, care îmboldea firesc bietul om să înfulece și să bea orice și-oricât apuca, fiindcă nu se știa când dădeau iama hoții, turco-tătarii și perceptorii, seceta, inundațiile, incendiul, foametea, viața fiind cruntă și scurtă și trebuind omul să se bucure de-orice dumicat pus iute-n gură. Dar oare poate apărea-n țara asta vreun intelectual, pe cât de brenduit/dichisit pe-atât de impozant/ghiftuit, care în preajma Crăciunului să nu se vâre-n orice prilejuri ca să facă apologia porcului, sarmalei, țuicii, zaibărului de medalie sau ghiurghiuliului de etichetă? De la Academia de Fotbal n-am pretenții, nici din partea urmașilor direcți și-ndirecți ai Academiei „Ștefan Gheorghiu” neavând cum s-ai așteptări. (De Academia Siguranțelor și Securităților Naționale ș-Internaționale, sau de cea de-Mpușcat Cormorani, Iepurași, Mistreței, Ciute, iată, nici nu pomenesc.) Dar măcar în Academia Română, în Academia Oamenilor de Științe, în Ateneul Român, s-ar putea (silvuplé) să nu se vorbească tot despre aperitive, fripturi, dulceți, murături? E cu putință ca-n librării sau în programele culturale radio și teve să nu organizăm doar găști care recomandă cărți cu rețete și poze despre gătit bucate, pregătit sosuri, frământat cozonaci, vizitat crame, degustat vinuri, stimulat pantagrueli/hămeseli? Dacă tot am renunțat la măturica și nuielușa de Sfânt Nicolae (ca nu cumva să priceapă copilașii că fără autodisciplină, concentrare și harnică muncă nu se pupă nimic bun în viață), măcar în vreun Târg, Centru sau Mol de băgat pe gură ca-n spital letal putem oare să vindem, fie și pe gratis, câte-un cui care să se cheme „pentru atârnat pofte”?

Altminteri, întreb (tot) demiretoric: oare originea sărăcăcioasă și famelică a națiunii ar trebui să se străvadă încă, să ne mai caracterizeze hedonismul și spontaneitatea comportamentală? Oare dezbărarea de respectiva coordonată ancestrală n-ar merita efortul de conștiință necesar unei minime rebrenduiri identitare, săltarea sensului și bucuriei de-a fi pe coordonate niscai mai rafinate, imaterial-sensibile, ideale?…

(CONCLUZII DE CONSECINȚE)

La interogațiunea de-un centimetru mai sus este de-așteptat ca: (a) din partea celor mai falnici inteligenți, magiștri deștepți, filozofi ai națiunii, să remarci racursiul discret al arătării de dos, + admirabila tăcere demonstrând superioritate și mizantropie; (b) ciracii, protejații și epigonii respectivilor să-ți servească scurtul sec „nu!”, antipatizându-te inconturnabil, pe viață; (c) poporul sincer, mitocanii asumați și veselii autentici să-ți râdă-n nas cu expresii simpatice și relaxante, gen „momentan nu”, „hai mata mâine”, „joi la vară”, „poate la anu”, „hai sictir bre!” Imediat însă un alt rând de mâncare și băutură reinstalând pacea și buna-nvoire, piața endependenței și-a națiunii pupându-se iarăși în hora tradiționalei concordii. Vivat!

Cea mai importantă și interesantă e însă explicația (care urmează) cu privire la faptul că (d) acest admirabil și impecabil text, veritabilă epistolă-manifest, apare „post factum”. După capul unora: apărând după Decembriele la care se referă, e futil. De-ar fi ieșit cu anticipație pe țeava ecranelor de lectură ar fi putut să-nsemne au-adevărat ceva, și-anume cu totul altceva.

Într-adevăr, publicat la finele lui Noiembrie sau debut de Decembrie, exista din plin riscul ca, inteligenți și culți cum sunt de regulă cititorii (absolut toți cei de față), articolul lecturat cu atenție și răbdare să fi rezonat mult mai sensibil, fiind luat imediat în veritabilă seamă. În seamă de Seamă! Realizați ce-ar fi-nsemnat asta? Vă dați seama că, cu desăvârșită implicare, absolut tot românul, de la mic de tot până la mare și foarte mare, ar fi încetat să facă ce făcuse an de an, neam de neam, strămoși de strămoși, spontan renunțând la toată isteria achiziționărilor excesive, dând dracului dependența de daruri, nemaidorind să pape și bea ca sparții, rușinându-se să se gândească la burtă și să molfăie și-nghită mai tot timpul? Abandonarea a tot ce descriam mai sus ca însemnând Decembrie, la români, ar fi reprezentat într-un prim moment o mare iluminare și emancipare, într-un moment secund un dezastru. Toate restaurantele și molurile, firmele de procesare și catering, prăvăliile gigant sau de 2ă parale, băncile, trusturile, concernurile și corporațiile din țară, toate ar fi dat faliment. În vreme ce omenirea română și-ar fi instaurat eliberarea față de crăpelniță și-mbuibat, producția și comerțul s-ar fi sugușat. Miliardele d-euroi și leuți nu s-ar mai fi aruncat pe fereastra apelor sâmbătașe, producătorii și furnizorii n-ar mai fi făcut averi, sănătatea oamenilor normali ar fi continuat și chiar prosperat. Drept consecință (momentul 3): provocările și manipularea s-ar fi pus pe treabă mare și lată, guvernul și parlamentul ar fi disperat și demisionat, lumea ar fi ieșit iar în stradă. Subit convertiți în masă la cumpătare, la asceză cu A mare, lepădați de satana îmbuibării și îmbețivirii, concetățenii noștri ar fi umplut bulevarde, piețe, străzi și alei, ba chiar și autostrăzi, trotuare, rigole. Încă o Revoluție decembristă, inocentă, spontană, ar fi fost inevitabilă! Alungând orice clasă politică ce țipă, rânjește, scuipă semințe ori mestecă ciungă dar mai ales petrece cu lăutari și escorte, făcându-l consilier de patriarh pe antialcoolicul Deceneu, reinstalând pe lângă Hrist pe Sfântul Zalmoxis, țara s-ar fi populat repede de asceți, mănăstiri apostolice și martirice, stâlpnice și sihastre, religia națională instalând doctrina Imitațio Cristi  în locul preatolerantelor filocalii patristice. Nesacrificați, comestibilii porci domestici s-ar fi înmulțit precum câinii vagabonzi, ocupând străzi, cartiere, tăpșane, păduri, sălbăticindu-se până la sfârtecarea de oameni, vite, căței, pisicuțe. Ș.a.m.d. ș.a.m.d. Dar fiindcă fitilul acestui articol n-a explodat la timp oportun, iară nimica din cele de mai sus (deși-ar fi fost firesc) nu s-a-ntâmplat, contribuim aici și acum, iată, practic, la continuitatea lină a istoriei, la liniștea ideală a patriei și-a populației. Vivat 2 la pătrat, pup/salut națiune!

Distribuie acest articol

24 COMENTARII

  1. Domnule, de ce ne cerți pe noi păcătoșii? Noi suntem popor mioritic, ortodox și manelist, ni se fâlfâie de Timp, Istorie și Viitor. Dacă tot trebuie să o mierlim, măcar să o mierlim sătui și beți mangă. E foarte simplu, nu ne mai chinuiți cu dogme existențiale funebre.

  2. „Ba pe-a mă-tii! natiune .La noi romanii ,aia neosi si cu dare de mina ,Craciunul este in fiesce zi .Saramura de caras , friptura de porc naclaita in usturoi cu cartofii prajiti mereu in Tuciul cel ars al bunicii in nelipsita untura de porc ,ciorba aia de ii zice „de Potroace” acrita de te ustura „fundul” cu zeama de varza si cu tocatura de ardei iuti, iute mai ceva ca fumul din afumatoare ,nelipsita supa de vacuta cu osul cel plin de maduva , sarmalele din varza cea murata si uneori facuta si din foile de vita culese de cu toamna , de le maninca unii si pe cele reci , slaninuta aia preparata din porcul de ii zice de Mangalita de se topeste in gura mai ceva ca momitele de porc ,macroul afumat de nu te mai saturi a-l intinde pe bucatelele de pîine unse usor cu untul cel mai gras , vinul cel usor dulceag de se numeste Tamioasa de Zur -Zur baut si el in cantitati industriale , palincuta de pruna aia de iese la prima mina si nu aia indoita cu apa de le-o dam musafirilor spre degustare , cafeaua cea imprumutata si facuta la ibric turcesc de ti-e mai mare dragul sa o mirosi decit sa o gusti , salata de beouf preparata din piept de pui (ce caterinca )garnisita cu maioneza, facuta acum la blender si cu niscaiva taitei de gogosar murat , bucatelele de miel (pastrate de prin primavara la congelator )usor prajite si fragezite ,căpatinile de porc transformate in piftia aia de ti se cutremura burdihanul de dorul ei (poate o veni oleca o vreme mai rece ) , borsul pescaresc halit a treia zi dupa scriptura , cozonacul cu mult mac si ciocolata sau ala cu mult rahat turcesc ce il vom inmuia in lapte peste o saptămina asta daca nu cumva il vom minca pe tot pîna de Anul nou ,o ceasca de vin negru fiert si garnisit cu scortiosara baut repede ,pe nerasuflate, la pomana porcului,soricul de pe burta ala de îi mai moale la mincat si el pitrocit cu multa sare aflata pe masa linga tuicuta de fructe acrisoare culese de cu toamna , la coacere ,de prin pomii aflati in ograda , brinza cea nelipsita romanului de la masa aia de miroase olecuta cam urit dar despre care o lume intreaga stie cit de buna îi (aviz amatorilor -sa nu confundati mirosurile aia de mai aveti mustata ),o prajitura ,straturi ,straturi,poate chiar cea numita Tosca , niste alune prajite si niscaiva nuci mincate si ele cu multa sare , fac toate din Crăciunul romanilor un imens periplu culinar .Desigur, la toate astea putem adauga si multe altele ca doar stim cit de adinc este burdihanul romanului al de zic unii cum ii el de sarac lipit pamintului si asta nu de acum ci de mai multe alte veacuri dar evident umflat mai ceva ca cimpoiul scotian .Cum tot aia de ii numim „zgirie brinza” ne tot fac programul nu putem sa nu vedem imensa noastra bunastare a momentului .„Cind ne-o fi mai rau ca acum sa ne fie ”zice si ea vorba romanesca cu pricina .

  3. Deci nu gresesc cand spun ca tara asta e majoritar populata cu idioti si analfabeti functional, care, mai mult, in loc sa aiba macar un minimum de decenta si sa nu-si exhibe marlania si prostia in public, se fandosesc si au ifose de „popor stravechi, descendent din coaste traco-daco-romano-slavo-cumano-pecenege, cu o indelungata traditie crestina ( de la apostolul Andrei incoace – chit ca preacucernicul apostol Andrei nu a calcat in viata lui pe aceste meleaguri) si posesor al unei istorii de brave acte de vitejie de-a lungul timpurilor( de exemplu retragerile si fuga in codri dupa maretele victorii in fata ostilor turcesti)”.

    99.85 %( adica 9985 la 10 000 de capete – greu de zis daca e bine sa zic capete, pentru ca un cap contine in principiu si un creier, deci neuroni,….eeeh, se mai foloseste uneori si expresia „port ilegal de creier”) din dintre asa zisii credinciosi care-l invoca pe Dumnezeu zilnic din diferite motive extrem de lumesti, nu au habar de zicerile din Bible si chiar daca ar avea, ar avea degeaba, pentru ca analfabeti functional fiind, nu ar intelege mare branza!

    Unul saptamana trecuta…un roman mandru…planta pomi fructiferi prin gradina! I-am zis ca nu cred ca e aleasa bine perioada, probabil nu se vor prinde! Mi-a raspuns ” Cum o vrea Dumnezeu! Daca o da Dumnezeu si o ploaie!” – boi din astia sunt nenumarati pe plaiurile stramosesti….boii astia voteaza destinul natiei….si sunt majoritari….boii astia decid prin votul lor destinele tuturor! Pe romanul respectiv il stiu demult! E consacrat, el si familia, ca votant PSD, inca din anii 90…..si cati ca el!

    Revenind mai aproape de subiectul articolului, aceasta gloata majoritara nemernica, acest popor majoritar compus din nesimtiti, se imbuiba in acesti ultimi 33 de ani, datorita unor cativa nebuni care au spus NU, in strada, lui Ceausescu si comunismului( ca n-a fost sa fie si comunismul bantuie inca si astazi, e alta poveste, si e cauzat tot de prostia si nesimtirea unei majoritati). Imoralitatea maxima a acestui popor e reprezentata de faptul ca nu a reusit sa aduca de 33 de ani, prin vot, la putere, o majoritate politica capabila sa faca dreptate mortilor din 21 decembrie 1989, datorita carora gloata asta beneficiaza in ultimii 33 de DREPTUL LA IMBUIBARE….dreptul la o imbuibare consistenta, ca pe cel de imbuibare la troaca il aveau si pe timpul lui ceasca! Rusine maxima acestei natii!

    • Nici macar acum in cesul al 12 lea nu te desteptasi /.Inca iti urla ranchiuna/ ? Nu te-ai vindecat de comunism?Tot cum mina intinsa stai?

  4. Dle Marian Balasa ati avut curajul sa ne prezentati realitati actuale. Personal am urat manierea comerciala ale marilor sarbatori crestine. Lipseste decenta, cumpatarea si modestia. In fapt, nici unul nu suntem nemuritori si prin urmare ar trebui in viata sa fim adevarati crestini si solidari cu cei din jur.
    Pe aceste aspecte negative mizeaza si guvernantii care ne conduc. Va doresc sanatate si bucurii, la mai multe articole de acest fel in 2024 !

  5. O nație de oameni crescuți în lipsuri și care cu ocazia „Sfintelor sărbători ” nu știu altceva decât să facă gălăgie și să bage în ei până ii ia ambulanța. Nație de balcanici cu aere de mari occidentali, că deh, doar muncesc și ei prin țările civilizate. Și mai pui și că România e în UE, deși încă nu ne-am dumirit ce căutam acolo și pe baza căror merite am intrat. Românul, în zgomot de petarde și duhnind a alcool ieftin merge și la biserică, că doar suntem creștini de la Sfântu ‘ Andrei încoace. Dar după ce iese intra direct la cârciumă unde înjură de mama focului și de toți sfinții ale căror moaște le-a pupat cu vreo câteva ore în urmă. Ca un bun creștin, desigur. Crăciunul, dar și crestinismul la români eate o batjocură și o caricatură, ca tot pe ce pune românul mâna de altfel.

  6. Articolul îmi aduce aminte de o schiță a lui Jaroslav Hașek, în care președintele și secretarul unui club al abstinenților umblau prin cârciumile din Praga, în noaptea de Anul Nou, propovăduindu-și ideile…

  7. Mi-a plăcut mult articolul. Chiar pot pentru ca să spun că-l așteptam. Pe la trei sferturi m-am întins un pic să-mi ajut digestia, da’ înainte mi-am pregătit frumos două bomboane de ciocolată, să mă răsplătesc când termin de citit. M-am răsplătit înainte, fără să-mi dau seama. Așa-i cu bomboanele astea.
    La Mulți Ani cu sănătate!

  8. Nene, scrii bine!
    Doar ca altadata ridicai porcul in slava, acum dai cu el de pamint. Pai cum e, iubesti „porcariile” sau nu? Vrei sa te hotarasti?
    Nu cred ca trebuie sa blamam poporul roman, pentru ca se ghiftuieste de Craciun. (Si de fiecare data cand are ocazia. caci nu prea sunt dese aceste prilejuri.) Asa fac toti. Pardon, toate popoarele. Ati auzit de Gargantua si fi’su? De Till Eulenspiegel? Stiti cum e cu Wlahala aia, in care razboinicii beau si maninca in mod continuu? Stiti cum isi provocau romanii varsaturi la masa ca sa manince si restul de bucate servite? Ati citit cum se aduna triburile de coaste si maninca pina la satietate -si peste- balenele esuate? Ocazie cu care fac si negot, nunti intertribale etc? Rusii sunt mai ponderati? Sau nemtii, ungurii?
    Este un singur trib/etnie care nu baga in el crapelnita pina la refuz, cand are ocazia(Mai vedeti Zola, Maupassant.)
    Eu nu stiu.
    Daca vreti sa ma luminati, va multumesc anticipat.
    Nu trebuie uitat ca omul este intii un animal. Creat sau evoluat din maimuta, dar animal. Iar crapelnita este treaba de capatai pentru un animal. Si s-a transmis din generatie in generatie. Cu cat maninci mai mult, cu atit esti mai admirat de comeseni. (Vedeti romanele lui Erich Maria Remarque. Si vorbeste tarani nemti!). In contrapartida, cei care se hranesc doar cu o mina de seminte, niste lacuste, putina miere… devin sfinti in ochii gloatei. Pentru ca a renunta la mancare si sex inseamna sa depasesti conditia turmei. Esti sfint!
    Traditiile ne urmaresc fara sa stim. Nu crestinismul, venit tirziu in istorie. Nu executia aia (de care procurorii francezi ziceau ca a fost masluita) foarte noua. Traditia initiala, pe care ati uitat-o:
    „Craciunul satulul, Pastile fudulul.”
    Caci vedeti voi, „Cine poate, oase roade. Cine nu, nici carne moale.” (Sau vreti sa deveniti sfinti?)
    Asa ca bucurativa ca puteti sa mincati si sa beti. Bucurativa ca poporul asta maninca, bea si face sex neprotejat. Doar asa vom rezista in fata valurilor de migratori!
    In rest, „Frunza verde loboda,/Gura lumii sloboda.”
    Dar parca as fi mai bucuros de sarbatori, daca poporul asta ar fi lasat sa-si vada de treburile lui si nu l-ati acuza toata ziua de toate prostiile. Pe care le vedem si la altii, dar mde… paiul si birna din ochi, fac diferente.
    La multi ani!
    Si „Pofta buna!”

    • de regulă nu răspund la întrebările sau provocările pur retorice; excepțional totuși fac gafa; în consecință:
      dacă trăiești în țara hoților, automat îți vei imita mediul, așadar vei fi hoț și vei debita doar fraze și argumentații favorabile hoției/hoților; trăind printre hămesiți și mâncăi, ți se pare normal să fii tot nehalit și mâncău, să te-mbuibezi nonstop, să sfârștești ca obez; e chestie de alegere personală; de-aia și reții și te mândrești cu literatura cu/despre mâncăi, iar oriunde-ai merge îți vei observa (aprecia/imita) tot același nemușag/tipologie de mâncăi; așadar eu vorbesc/scriu la urechi deja astupate, iar dumneata n-ai cum pricepe ce/de ce spun/scriu eu, deoarece având stomacul preaplin, creierului nu-i mai rămâne capacitatea de atenție și analiză necesară pt a accepta/recepta și altfel de mesaje înafara acelora deja preferate, cele favorabile mesajelor selectate cu decenii în urmă, favorabile opusului pledoariilor mele; oricum, singurul sfat posibil: încearcă să citești înainte de masă (pt. după, ajunge televizorul sau aplicațiile de phone, astea n-au pretenția să și pricepi/reții ceva)

      • Buna!
        Imbuibarea de Craciun nu produce obezitate. Cateva zile de petrecere, nu acopera necesarul de calorii pentru 365/366 de zile. (De fapt este Ignatul, cu banatul. S-au suprapus evenimentele. Idolatrii una, crestinii alta si a iesit asa. In Moldova -noastra- porcul se taie a doua zi de Craciun.)
        Eu nu vorbesc de mincare non stop. Ci de momente de incantare si acoperire a necesarului de hrana. Fenomen care exista de la primul mamifer, ce devora -cand putea- ouale dinozaurilor. Si care se regaseste la toate popoarele. Vedeti literatura universala.
        Si am uitat chefurile (cam dese) ale lui Balzac, aventurile lui Simplicius Simplicissimus etc. Vedeti lista de bucate a unei mese zilnice din Franta sau Anglia sec. XIX, ca sa nu mergem mai departe. Ce sa mai vorbim de baluri, receptii etc.
        Desigur, latura spirituala trebuie sa fie mai puternica. Dar…
        Iar fenomenul asta nu exista doar la romani. De ce poporul asta e aratat cu degetul mereu? Ceva pute. Dar pute rau!
        Fara indoiala, un stomac plin induce somnul si o scadere a activtiatii cerebrale. Dar nu somnul ratiunii. V-ati gandit ca o lipsa de materii nutritive produce acelasi efect? Tot somnul, pentru ca organismul sa se protejeze si sa consume minimum de calorii. Intre somnul prea plinului(OCAZIONAL) si somul lipsei(generale) prefer primul. Poporul asta, a suferit de foame si frig prea mult timp, ca acum sa nu se bucure de placerile comune.Sau ii regretati pe ceausisti si „hranirea rationala”?
        De altfel, respect pentru stil.
        Apreciez si pledoaria pentru spiritul Craciunului.
        Dar hai sa nu ne mai legam de amaritul asta de popor, aflat la rascruce de vanturi. De ce nu am discuta de poporul UE sau american, care au ajuns obezi. Ca pe rusi, ii tine Putin la regim… (Cateva kg de peste sau cartofi si varza la discretie, pentru familia unui recrut…)
        La multi ani!

        • treaba cu „și la alții (e la fel sau mai rău)”, „peste tot sunt (nenorociți și bolnavi, valori și nonvalori, ifose și ipocrizii)” – e o scuză foarte perversă, periculoasă, demnă de abandonat. O politețe elementară (nu doar chestie de cunoaștere empirică) „impune” ca fiecare să-și vadă de casa, familia, cartierul, orașul, nația sa. Despre porcăriile din SUA să vorbească americanii, despre nimicniciile din Africa, africanii, iar românii să ne vedem de-ai noștri! Vorbim deci desre noi, noi înșine, și e normal, sănătos și util să vorbim și despre nimicniciile noastre. Cu-atât mai mult cu cât majoritatea covârșitoare oricum sporovăie doar bătându-se cu pumnii în pept, fudulindu-se, dându-se ce nu-s, lăudându-și semenii doar pt a le obține simpatia, pt a le fura votul. Pe scurt, românașule: mai degrabă ferește-te de limbile populiștilor, de lingușitorii națiunii, de cine te vorbește numa de bine, care-ți cântă-n strunele slăbiciunilor…

      • E tocmai pe dos, creierul are nevoie de proteina ca sa functioneze, altfel uite si matale ce se poate scrie in ziua de azi, în plin având veganist. Când ești sătul scrii mult mai bine decat atunci cand esti flamand si te gândești numai cum să infuleci ceva. Noi suntem balcanici asa ca sa ne acceptăm condiția si sa ne purtam ca atare, nu cu ifose de mari occidentali sau mai stiu eu cum si alte forme fără fund (fund, nu fond). Ca e plin Contributors de tot soiul de indivizi care se cred americani, englezi sau nemti si scriu in numele lor dar sunt tot niste romani hamesiti plecați la muncă prin Occedent așteptând borcanu cu zacusca si jumarile de acasa.

        • i auzi brother, ai mai prosti au plecat p afara si asteapta cirnatii si jumarile barosanilor cu doctorat ramasi in tara. mai coclete, ai uitat cind chitaiai de foame iar cincizeci de parai era leafa ta pe o luna (dupa ’90, nu inainte cind era si mai nasol). mai coclete, daca te nfasoara guvernatorul in hirtii de 500 lei noi, si te pensioneaza dupa ce ai absolvit gradinita, nu nseamna ca Romania o duce bine (dimpotriva). favorizat esti tu mai coclete, si doar in romania spurcaciunilor, oriunde altundeva ai fi ceea ce esti : un rahat (turcesc) cu ochi.

          • Nu se putea să nu apară (In scurt timp) și primul exemplar care să ilustreze ceea ce am scris mai sus. Mai bine favorizat la mine in țară decât purtător de șlapi la trening si nefavorizat nicăieri dar crezand ca esti mare scula cand vii in august pe aici si arunci cu 2 euro. Că atât se poate.

  9. Acea „Mare Îmbuibare” vine totusi dupa o lunga perioada de post, necesara nu numai religios, ci si sanogenic, fiziologic, medical. Cei care inca nu stiu ca exista o lege cosmica a alternantei si/sau compensatiei (cald-rece, zi-noapte, miscare-repaus, flamand-satul, munca-salariu, cine daruieste primeste, pierzi intr-o parte ca sa castigi in alta parte etc, etc) cred eronat ca a compensa privatiunile alimentare temporare, premergatoare unei sarbatori, cu consumuri mai mari, peste medie, dar limitate la cele cateva zile festive care urmeaza abținerii de la mâncărurile și băuturile de frupt, ar insemna „imbuibare”. Memoria sociala este in general scurta, dovada ca am uitat de privatiunile si oprirea accesului la hrana din anii comunismului, impuse politic. Cred ca daca am fi fost un popor ascetic, de-a pururi postitor si rabdator, am fi considerat drept „rai” fostul regim politic de pana in 1989, iar revolutia nu ar fi avut loc. Eu unul nu as fi niciodata un candidat la greva foamei! Viata iti este data s-o traiesti, sa lasam poporul sa petreaca cu de toate si din abundenta de sarbatori, sa iasa din rutina gastronomica, macar cu aceste prilejuri. Acest pasager si relativ exces alimentar nu este „imbuibare”. Imbuibarea este o supralimentare permanenta, devenita un mod de viata, plus ca este foarte costisitor. Ceea ce am scris nu este o critica, dimpotriva, sunt recunoscator autorului pentru ca ne-a descretit fruntile, biciuind cu talent viciile alimentare, specifice unui stil de viata.

    • @ F.P.

      Cei care țin posturile acelea lungi sunt puțini și nu cred că dintre ei se recrutează obsedații de cumpărături și de mâncăruri.

      • Afirmatiile le facem prin prizma propriilor experiente si in consecinta pentru mine , numarul postitorilor romani ortodocsi este foarte mare. Din ce in ce mai multi sunt discreți, sub consilierea preotilior insisi.. Destinsi, departe de orice ostentatie, cunosc personal peste 30 de crestini care ii strepezesc si oripileaza oarecum pe ” practicantii” catolici din Loire Atlantique .
        Sa ne raportam deci si la crestinii” civilizati” din Occidentul evoluat…
        Romanii le-au cumparat bisericile parasite si s-au instalat cu alai de preoti , credincioase imbrobodite, copii misunatori de’a’ buşelea prin Sfantul Locas , parastase generoase si dupa Posturile randuite, agape cu hulitele dumneavoastra sarmale, chiftele , cozonaci si vin de Acasa.
        Ei da, postitorii la care ma refer s-au hranit 40 de zile cu fel de fel de soiuri de zacusca , ciulama de ciuperci, creme de legume, sarmalute de post cu mamaliga , placinte cu spanac ( retete de la greci), ardei umpluti cu ciuperci, ghiveci ardelenesc si in numeroasele zile cu dezlegare la peste ,cu crap ,pastrav, rosioare, bibani .carasi …
        Nu inteleg de ce se da cu piatra atat in crestinii ameliorabili cat si in cei ameliorati. Perfect in materie de postit a fost doar Ioan Botezatorul pana la nasterea Mantuitorului Iisus si dupa Inviere au fost Sfintii, Pustnicii . Si sa nu uitam ca Postu-i Post doar daca este insotit de rugaciune, miluirea saracilor si infranarea de la fapte rele.
        Aseara urmarind un ” Comisar Maigret ” cu Jean Gabin ,am patit un şoc realizand brusc ca a disparut din vocabularul romanilor expresia ” Pe cuvant de onoare”.
        Era o expresie frecvent folosita pana prin’ 90.
        Nu-i ciudat ca in aceste vremuri se fac afirmatii grele de consecinte fara ca cei care le fac sa le gireze cu propria lor onoare?

        • „Romanii le-au cumparat bisericile parasite…”

          „Nu-i ciudat ca in aceste vremuri se fac afirmatii grele de consecinte fara ca cei care le fac sa le gireze cu propria lor onoare?”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Marin Marian-Bălașa
Marin Marian-Bălașa
Marin Marian-Bălașa este etnolog și scriitor, dr. în filosofie

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro