A fost dat publicitatii un sondaj care spune ca aproape 45% dintre romani cred ca regimul comunist a insemnat „un lucru bun pentru Romania”[1]. La sfarsitul lui 2013, românii gândesc la fel ca la inceputul anilor 2000[2].
In 10 ani nu par sa fi aparut schimbari esentiale in perceptia comunismului de catre români. Totusi, in acesti ani s-a scris si s-a discutat despre comunism. Au fost nenumarate emisiuni radio si TV despre comunism. S-au spus amintiri despre comunism. S-au facut filme despre comunism. A fost condamnat comunismul in Parlamentul Romaniei. Cu efecte zero, dupa cât pare la prima vedere. Cu ceva efecte, la a doua vedere. Aceste efecte apar insa in anumite conditii, pe care se cuvine sa le examinam mai indeaproape.
In prefata la Procesul comunismului prin teatru, Matei Visniec distinge intre o denuntare istorica si una emotionala a comunismului. Denuntarea istorica se face pe cale rationala, cu argumente, cifre, probe etc.
Denuntarea emotionala e mai complexa. Matei Visniec o defineste din perspectiva „meseriei” sale, de autor dramatic: „Am dorit sa creez in piese precum Istoria comunismului … [povestita pentru bolnavii mintal] sau Despre senzatia de elasticitate ...[când pasim peste cadavre] situatii dramatice prin care orice spectator, fie ca a trait sau nu drama comunismului, sa poata intelege din punct de vedere emotional, visceral, opresiunea ideologica si absurditatea notiunii de utopie stiintifica ”
Denuntarea emotionala a comunismului prin teatru si denuntarea emotionala pe plan social se aseamana doar din punctul de vedere al utilizarii emotiei pentru a comunica o idee, o convingere.
In teatru, denuntarea emotionala a comunismului este controlata la mai multe nivele: al autorului, al regizorului, al actorilor, al spectatorilor (care pot alege sa fie prezenti sau nu in sala de spectacol) etc. E o denuntare controlata „la intrare”.
In plan social insa lucrurile stau diferit. Denuntarea emotionala a comunismului se construieste aici progresiv, fiind insotita numai de un anumit cadraj cognitiv si valoric. E o denuntare de tip „bottom-up”, unde conteaza in primul rând forta de seducere a multimii pe care o poate exercita cuvântul, imaginea, glasul tremurat, etc. E controlata, daca pot spune asa, prin rezultatele obtinute „la iesire”, adica prin numarul aderentilor.
De ce o mare parte a românilor e inca sedusa de comunism la un sfert de veac de la disparitia acestui regim politic ?
Sa incercam o obiectivare a raspunsului la aceasta intrebare, aducandu-i in discutie pe cei care sunt cei mai anticomunisti dintre noi.
Potrivit sondajului la care ne referim, categoria unde intâlnim un efect conjugat al denuntarii istorice a comunismului si al denuntarii sale emotionale o reprezinta tinerii cu varste pana in 34 de ani, cu studii superioare, cu un venit mare. Acestia sunt „campionii anticomunismului”.
Cu alte cuvinte, in Romania de astazi cei mai multi anticomunisti se intalnesc in rândul celor care insumeaza trei trasaturi principale: curajul tineretii + educatie + reusita economica. Privind prin prisma acestui rezultat, viitorul nu e chiar atât de intunecat. Cei sedusi de comunism sunt intre cei care nu indeplinesc aceste criterii.
Ce putem face, pe termen scurt si mediu, pentru a ne dezintoxica de comunism si noi, ceilalti, „majoritarii” ?
Nu putem redeveni tineri caci timpul nu se da inapoi. E evident ca nu ne ramân decât educatia, a tuturor si nu doar a copiilor si a tinerilor si cresterea economica. Impreuna, acestea ar putea construi speranta ca lucrurile merg spre bine.
Pentru a schimba tendintele din sondaje, alaturi de o denuntare istorica si una emotionala a regimului comunist, e nevoie astfel de o denuntare pragmatica a comunismului, prin educatie si dezvoltare socio-economica. Cu alte cuvinte, ca sa fie schimbari in sondajele de acest fel de peste 10 ani, e nevoie de o denuntare a comunismului atât in planul discursului – istoric, rational si emotional – cât si in planul faptelor. Oamenii trebuie sa vada la modul concret mai binele de dupa caderea comunismului. Altfel si peste 10 ani sondajele vor spune acelasi lucru.
Iar daca-mi cereti sa mai fac un pas inapoi si sa disting intre acestea doua din urma: nu vad dezvoltare socio-economica fara educatie. Sa riscam, deopotriva ca indivizi si ca societate, si sa investim in educatie daca vrem sa ne dam o sansa de a trai mai bine ! Cred ca e riscul cel mai mic pe care ni-l putem asuma intr-o lume plina de incertitudini.
[1] http://www.inscop.ro/wp-content/uploads/2014/01/INSCOP-noiembrie-ISTORIE.pdf
[2] Boia, L. (2001). History and myth in Romanian consciousness. Budapest: Central European University
Press
Adaug crearea unui cadru prielnic largirii categoriei „reusita economica”. Aceasta trasataura ar fi accesibila majoritatii formate din salariati si intreprinzatori.
Dna Gorga,
Cititi statistica de mai jos si aveti raspunsul. Cind 70% din populatie cistiga in jur de 350 EUR pe luna chiar credeti ca nu exista un pic de nostalgie pt siguranta oferita de comunism? Incercati sa uitati unde va aflati si incercati sa va puneti in pielea unuia care face raportul preturi/salarii pentru anii comunismului si cei de acum. Chiar daca in anii ´80 lipseau produsele puterea de cumparare era pentru destule categorii sociale superioara celei de acum.
Anul trecut ma aflam in Georgia, la Ushguli, si iesind din masina in mijlocul zapezilor am fost invitat de doi pensionari sa intru in ghereta care servea de magazin satesc. Mi s-a turnat un pahar de vin, am ciocnit si am inceput sa vorbim. La intrebarea mea daca a fost mai bine inainte unul din cei doi s-a grabit sa-mi spuna: „Stii, niciunul dintre noi n-a dus-o rau inainte. Uite, eu am fost presedinte de colhoz. Insa nu regret deloc, fiindca acum sintem liberi!”
E drept ca la ei libertatea are si o alta conotatie, insa credeti-ma ca georgienii sint si mai saraci ca romanii iar cei doi nu pareau a fi deloc imbogatiti (magazinul satesc era doar o ghereta cu citeva articole gen ciorapi, pasta de dinti). A fost insa un raspuns admirabil.
http://www.zf.ro/analiza/94-000-de-romani-castiga-peste-1-100-de-euro-brut-pe-luna-mai-putini-cu-30-000-decat-in-2008-8297095
Regret, dar nu vad legatura intre textul pe care l-am scris si comentariul dvs.
„De ce o mare parte a românilor e inca sedusa de comunism la un sfert de veac de la disparitia acestui regim politic ?”
Mai cititi o data statistica si o sa intelegeti de ce.
Invatatura e ca daca lumea o sa traiasca mai bine n-o sa mai fie nostalgica.
Am propus un alt demers pentru a raspunde la aceasta intrebare. Acesta este subiectul articolului.
Buna ziua,
Credeti ca cele doua demersuri nu pot merge impreuna? Opinez ca ele s-ar ajuta. Pentru ca, iertati-ma dar nu cred defel in educatie pe stomacul gol.
Cu stima.
Ba da, merg impreuna. Am si spus asta in articol. Pentru cei foarte saraci insa educatia incepe pe stomacul gol. Dupa aceea vine si o sansa. Fara educatie, stomacul ramane gol tot timpul (daca nu esti smecher si atunci se schimba treaba).
Uitati-va putin la situatiile copiilor luati in grija de Asociatia Proruralis (http://proruralisiasi.cryo.ro ).
dle Cazacu. Cand romanii sunt informati de persoane ca Dvs….. Ati PLATIT vreodata o chirie ? macar in vreun sat prapadit din UE?
Spre informarea Dvs, intr-un sat mic din Italia nu exista chirie sub 400 euro PLUS intretinere. In periferia Londrei o cocioaba vrea OPT SUTE lire pe luna fara utilitati. Intrebati romanii din Franta care sunt cheltuielile legate de casa!
In contra-partida 96% dintre romani sunt proprietari de casa, asa ca adaugati la cei 350 euro cat credeti Dvs. de cuvinta si schimbati discursul.
Credeti ca in Italia o pensie de 450 euro ajunge -cand esti proprietar- pentru traieulo zilnic? Ei spun nu!
Cat e impozitul pentru un apartament de doua camere intr-un mic orasel din UE? cumva 40 euro ca in Bucuresti?
Concluzie: nu comparati cifre ca sa nu ajungeti ridicol!
Stimate pragmatic,
Va doresc sa traiti cu un salariu mediu occidental in occident decit cu un salariu mediu romanesc in Romania. Daca nu sinteti de acord preferati-l pe cel romanesc, eu nu va impiedic.
Poate nu ar fi rau daca dumneavoastra ati lua in calcul si motivul semnalat de domnul H.R.Patapievici in cartea sa Omul Recent-ca : Multi indivizi sint gata sa-si vinda libertatea pentru „siguranta zilei de miine”,sau cum mai spunea scriitorul F.M.Dostoiewski intr-o carte a sa ca ,taranii atunci cind au fost improprietariti,se gindeau cu teama la viitor, Multi dintre ei, propuneau boierului ca ar fi bine sa pastreze el pamintul iar ei taranii sa aiba asigurata hrana zilnica.Intr-un fel tot la ideea doamnei Gorga ajungem,EDUCATIA. Teama de a-si lua soarta in miini.
Procentele or fi aceleași ca în 2002, însă românii care au participat la sondaj nu sunt aceeași ca în 2002. O bună parte dintre votanții lui Iliescu și Vadim Tudor de pe vremea aceea au trecut la cele veșnice, iar copiii lor au urmat două căi: cei sănătoși la cap au plecat din țară, dar ei nu au avut cum să răspundă la sondajul din 2013; cei mai puțin sănătoși la cap s-au lăsat spălați pe creier de Antena 3 și acum regretă comunismul, deși nu l-au trăit sau erau prea mici ca să înțeleagă ceva.
Cât despre ”siguranța oferită de comunism”, despre care vorbește dl.Cazacu, aceea e doar în mintea nostalgicilor. Care își amintesc preferențial doar perioada 1970-1975 și aleg să ignore perioada 1981-1989.
Raspunsul dv e unul din motivele principale pentru care dreapta nu poate avea majoritate.
Atit timp cit nu va puteti pune in pielea perdantilor tranzitiei nu puteti avea un discurs care sa ii seduca si pe acestia, care sint majoritatea votantilor.
Problema nu se pune in termeni de bine/rau ci de nivel de trai. Pentru multi comunismul a insemnat un serviciu sigur, un salariu prost dar sigur, un nivel de trai care permitea supravietuirea.
Nu toata lumea avea/are nevoie de libertate.
De altfel nu e vorba doar de cei care erau pe atunci saraci si au ramas in continuare saraci, ci si de multi intelectuali aranjati cu regimul care le garanta salariile, le mai permitea cite o deplasare in strainatate si le dadea impresia ca sint mai bine tratati decit ceilalti. De multe ori nu saracia e cea care supara cu comparatia cu vecinul …
Cred ca esenta regretului dupa comunism este observatia dumneavoastra „nu toata lumea are nevoie de libertate”! Da, in Piramida lui Maslow libertatea este pe o treapta de sus, la baza fiind hrana si siguranta caminului – nevoile de baza minime. Pentru nevoile de baza minime oamenii sunt dispusi sa renunte la celelalte nevoi.
Teoria lui Maslow e azi depasita, am amintit mai sus de teoria atasamentului (v. Harry Harlow): nu intimplator am vorbit despre lipsa de empatie si psihopatologie. Am vazut ca sint multi oameni cu studii superioare in comunism care regreta comunismul. Asta arata inca o data cit de viciat a fost sistemul de educatie comunist, caci un om care nu-si da seama de valoarea libertatii pentru el si societate, e un om cel mult bine indoctrinat.
Am citit putin despre Harry Harlow. Am inteles ca studiul atasamentului de mama „calda” si blanoasa s-a facut pastrand mama de sarma si cu mancare mereu prezenta. Nu a fost vorba de alegere, pentru ca mancarea a existat tot timpul. Odata satisfacuta nevoia de pe prima treapta a lui Maslow puiul de maimuta isi satisface nevoia de pe a doua treapta: protectie, stabilitate. Aceste trepte nu erau oferite de aceeasi entitate. Dupa ce satisfacea primul nivel-foamea, se retragea spre al doilea nivel de protectie. Sunt curios sa stiu cum actiona/reactiona puiul de maimuta daca ar fi disparut sursa de hrana, daca ar fi intarziat, daca ar fi limitat hrana in functie de timpul petrecut cu ea, daca hrana ar fi fost oferita ca recompensa. Ca furnizorul de hrana este tratat distinct fata de furnizorul de afectiune, stiam de la canii bunicilor mei. :)
Nu prea inteleg de ce piramida lui Maslow ar fi depasita. Cel mult ordinea nivelurilor este diferita de la persoana la persoana. Dar … nu sunt specialist in domeniu. Probabil ca stiti mai bine.
Domnul meu, privitor la atasament, ati omis esentialul. Probabil ca ati urmarit vreun documentar fara a-l intelege. Experienta cu puiul de maimuta bine hranit scoate in evidenta urmarile devastatoare pe care le are asupra dezvoltarii ulterioare lipsa afectivitatii in perioadele timpurii. De fapt, la multi dintre pui nici nu mai putea fi vorba de evolutie ulterioara fiindca sucombau la scurt timp dupa acest tratament. S-a pus chiar problema daca asemenea experimente sint etice.
Cit despre piramida lui Maslow, aceasta s-a dovedit o schema mai degraba artificiala – experientele nu au putut evidentia o astfel de ierarhizare rigida a nevoilor umane.
O să repet chestia asta până o să se plictisească toată lumea:
”Dreapta” în România e doar o glumă proastă. Care ”dreapta” să aibă majoritatea? Boc sau Tăriceanu au fost de dreapta? Blaga, Predoiu și MRU sunt de dreapta? Faptul că toți aceștia sunt ”mai la dreapta” spectrului politic decât Ponta, Năstase sau Iliescu, asta nu îi face să fie de dreapta.
Atât timp cât ”stânga” (dar asta tot după definiția din RO) se află la putere, măcar lucrurile sunt cinstite: astea sunt preferințele electorale ale votanților români, așa gândesc ei, ăsta e nivelul lor de cultură politică. Dar să ajungă la putere o nouă ”dreapta” de aceeași calitate cu cea de pe vremea lui Boc sau Tăriceanu, aceea nu ar fi decât o mare mistificare.
Eu pot să înțeleg că așa gândesc românii, e dreptul lor să-și aleagă reprezentanții pe care-i consideră cei mai potriviți, dar asta nu înseamnă ca eu să trăiesc printre ei. Am mai povestit că aveam în școală prieteni țigani, mergeam cu ei prin oraș pe stradă, dar noaptea nu mă duceam să stau cu ei în șatră, în jurul focului, noaptea dormeam la mine acasă. Cam asta e problema actuală cu România, e treaba ei ce face șatra.
Nici dreapta si nici stânga românesti nu sunt „glume proaste”. Sunt dreapta si stânga atât cât s-au putut reconstrui dupa un regim totalitar. Tinerii despre care e vorba in acest articol sunt o resursa sociala importanta pentru dreapta autentica româneasca.
Sa recapitulam un pic. Nu ma duc departe in timp (la 48…), pentru ca perceptia s-a schimbat in timp.
In 1990 FSN a fost perceput de stinga si toti acolitii sai (PDAR, PRM, PUNR – unii cu tenta nationalista) iar PNTCD si PNL de dreapta. Apoi, la scindarea FSN cele 2 aripi PDSR si FSN au fost tot de stinga. Unul, FSN intrat in internationala socialista si opunindu-se ca si celalalt sa intre.
Dupa 2000 PDSR a inghitit PSDR dupa ce Sergiu Cunescu s-a retras si l-a lasat la conducere pe fripturistul Athanasiu si cam asa au ajuns in Internationala Socialista, oarecum pe usa din dos. Ca PSDR era in internationala.
Cind a plecat PD din internationala si cind a cotit-o la dreapta, nu mai stiu, dar a facut-o din vorbe, ca in fapte…
Cit despre PNL a zis ca e de dreapta cind i-a convenit, ca de fapt a fost tot timpul la stinga.
In opinia mea de fapt toate sunt urmase demne ale Partidului Comunist.
Fireste ca si dreapta si stanga politice isi au originea in fostul partid comunist.Ce alte forte politice decat partidul comunist exista inainte de 1989 ?
Diferenta e ca, dupa desprinderea de comunism, unii au luat-o la dreapta, iar altii la stânga. Pana in momentul de fata, nici dreapta si nici stanga asa cum sunt ele definite in Romania de azi nu au intalnit dreapta si stanga din Occident.
Din punctul meu de vedere, dreapta româneasca se apropie ceva mai mult de dreapta occidentala decat e cazul stângii românesti, care are mai multe dificultati de a adopta, din convingere idei de stânga. Articolul d-lui Vlad Zografi de aici, din Contributors, mi se pare relevant in acest sens.
Pai atunci suntem de acord!!!!! CE NASTE DIN PISICA SOARECI MANINCA.
Dreapte e libera in Romania, in timp ce stinga este tare inghesuita. Iar pe centru iar nu e nimeni.
Sa privim si mai atent. In timp ce pe aici (pe net, nu neaparat pe platforma Contributors) se dezbat mai mult sau mai putin democrat idei, concepte, stinga, dreapta, charismatic sau necharismatic, lichele sau neolichele etc., uitam scopul principal si ne pierdem in amanunte adica nu vedem padurea din cauza copacilor.
Domnul Aligica si domnia voastra ati propus drept candidat la Cotroceni pe Andrei Plesu. SI au fost destui comentatori ce-au fost de acord cu propunerea. Si in loc sa ne raliem acestei propuneri concrete si destul de corecte (amindoi ati propus o alta persoana decit domniile voastre): cum sa facem sa stringem repede cele 100.000 de semnaturi, cum sa facem sa stringem ceva bani de campanie de pe acum, ca pentru un candidat independent e mai greu neavind in spate masinaria de partid, cum sa stringem cele X salarii necesare, cum sa acreditam citi mai multi la urne impotriva fraudei, cine si cum sa ia legatura cu domnul PLesu si sa-l convinga si cite or mai fi,… disecam aceasta propunere si incercam sa o demolam (si ma numar printre acestia si-mi asum vina) uitind ca scopul principal ar fi ca la Cotroceni sa fie trimis altcineva decit un politruc din tagma Ponta-Antonescu-Oprescu-Vadim. Pentru ca asa ar trebui sa fie. Daca nu, urmasii PCR vor continua sa-si rida in pumni, ca intelectualitatea se cearta si nu se hotaraste ce sa faca si noi vom face ce stim mai bine, vom manipula si vom aduce tot omul nostru acolo.
” Ce alte forte politice decat partidul comunist exista inainte de 1989?”
Dna Gorga, parca in limba romana subiectul se acorda cu predicatul.
Deci ori „ce alta forta politica […] exista”,
ori „ce alte forte politice […] existau”.
Sau s-a schimbat gramatica limbii romane si nu stiu eu … nu predati limba romana cumva?
Nu, nu predau româna in momentul de fata. Traiesc si lucrez intr-o societate multiculturala unde greselile de limba sunt semnalate cu ingaduinta, pentru ca fiind 4 limbi nationale, la care se adauga si a cincea, engleza, toti din jur stiu ca pot gresi, fara sa vrea.
In acest caz nu e vorba nici macar de o greseala de gramatica, ci de o eroare de dactilografiere.
@Stelian
De acord cu mesajul dumneavoastra. In timp ce Antena 3 strange semnaturi pentru nu mai stiu ce idee, „dreapta” asteapta. Cel putin in partea „stanga” lucrurile sunt clare.
Cat despre finantare, daca cei anticomunisti sunt tineri absolventi de facultate, poate ar merge in Romania o campanie de strangere de fonduri prin internet. S-ar putea ca o persoana ca d. Andrei Plesu, sa adune mai multi bani decat USL prin structurile de partid.
Oricum alte nume care sa scoata electoratul de „dreapta” la urne, nu prea vad.
Am avut angajați în RO recrutați dintre acești tineri și jumătate dintre ei nu sunt o resursă pentru nimic. Lor li se aplică butada aceea: ”dacă înainte de 30 de ani nu ești de stânga, ești lipsit de inimă; dar dacă după 30 de ani nu ești de dreapta, ești lipsit de minte”.
Iar butada se referă la stânga și dreapta autentice, adică cele din vest, nu la cele din România. În România cam toți sunt de stânga, iar asta nu se va schimba în timpul vieții noastre.
Pentru a se putea explica corect aceasta situatie repondentii respectivi ar trebui intrebati cate emisiuni de radio si de TV in care s fost discutat si condamat comunismul au audiat/vizionat, cate articole sau carti referitoare la problema comunismului au citit, daca stiu si ce parere au despre condamnarea crimelor comunismului in Parlament, in special, cine a facut-o.
De asemeni. ar trebui intrebati acesti indivizi ce stiu despre ideologia comunista. Peste 90%dintre fostii membrii ai pecereului, n-au stiut niciodata ca teoria fundamentala a ideologiei comunistre este materialismul dialectic si istoric, dara-mi-te ce va sa zica acesta. Multi dintre ei nici mu au auzit termenii respectivi.
Ca sa nu mai lungesc vorba, la baza acestei stari de fapt, se afla refuzul de a te informa, lenea
sau/si incapacitatea de a gandi.
Faptul ca nimeni nu investigheaza in miezul ei situatia, m-a convins ca aceste sondaje au un caracter parsiv si sunt menite reabilitarii comunismului si a ticalosilor.
Astia 45% dintre romani care cred ca regimul comunist a insemnat “un lucru bun pentru Romania, reprezinta o parte din acea majoritate exploatatoare de care vorbeam intr-o interventie anterioara . :)
structura celor 45% este identica cu a electoratului PSD din 2008 si a votantilor lui Geoana. Pt.2012 nu avem date (din intamplare cumva?).
Deci persoane multe peste 50 ani, persoane din mediu rural, persoane cu educatia sub 8 clase etc., adica exact cei carora li se spune: „Va dam”.
Pai intr-un astfel de sondaj, aia pana in 30 de ani ar trebui exclusi deoarece nu pot vorbi de ceva ce n-au trait. Apoi, revenind la cei care au experimentat ambele sisteme, comunism si „democratie”, e foarte simpu de explicat melancolia vremurilor trecute: cand ai un parlament care te aduce la sapa de lemn, e logic ca si un regim dictatorial incepi sa-l vezi cu ochi mai buni. Plus sa nu uitam ca aia din parlament sunt indivizi care au trecut prin vremurile comuniste, deci singurele chestii care s-au schimbat sunt libera circulatie si accesul nelimitat la TV si internet :)
P/S: „Un lucru rau devine mai bun comparativ cu un lucru si mai rau”, deci asta e explicatia faptului ca multi prefera comunismul, adica pe vremea respectiva traiau mai bine, si le dau dreptate.
Da, numai că Antena 3 le-a explicat altfel: că regimul dictatorial e cel al ”securistului” Traian Băsescu. Cunosc atât români în vârstă de 30 de ani, cât și unii în vârstă de 75 de ani, care sunt de părere că ăsta e adevărul. Morala: România nu e decât un uriaș spital de nebuni, unde aproximativ 85% din populație ar avea nevoie de asistență de specialitate. Iar ceilalți 15% ar trebui să plece din țară, pentru binele lor :)
Comunistii ne tineau ocupati cu problemele traiului zilnic. Guvernantii de azi au dublat miza: traiului de zi cu zi i-au adaugat indoctrinarea mediatica. E normal ca bietii oameni sa nu mai stie sa deosebeasca grâul de neghina. Iar in plus, distrug si scoala. Pentru ca vedeti cum stau treburile: cu cât ai mai multa scoala si un venit mai mare, cu atat esti anticomunist in Romania. Au tot interesul, nu ?
Revin cu o precizare, pentru că mesajul precedent nu mi se pare suficient de clar: nostalgia actuală din RO după comunism nu se bazează pe amintirile originale ale publicului, ea se bazează pe propaganda din mass-media ACTUALĂ. Ceea ce li s-a prezentat zi de zi la televizor, din 2009 încoace, asta îi face să fie nostalgici, nu propriile experiențe dinainte de 1989.
Nu imi vine sa cred cum oamenii au uitat asa de usor ororile comunismului si afirma ca acesta a fost benefic pentru romania . Poti spune ca iadul este benefic ? Cel mai mare castig este libertatea nu puterea mare de cumparare pe care credeai ca o aveai atunci. Vrei putere mai mare de cumparare ? Cine te impiedica sa-ti deschizi o afacere si sa-ti faci un salariu de 2000 usd ? Sau sa faci o facultate in Marea Britanie sau oriunde pe planeta asta ? Cred ca idiotii au contribuit la rezultatul sondajului sau fostii comunisti , cei care si-au pierdut privilegiile avute atunci. Oamenii uita usor si asta este pacat . Istoria se poate repeta prea repede in romania.
Ce invatatura sa traga CINE ?!
Pe cine intereseaza, pe cine pasioneaza ?!!!!!!
Pe cei ce ne conduc nu-i intereseaza deloc.
Pe ceilalti, nu conteaza mai deloc.
Marturisesc ca citatul din interviul cu Matei Visniec ma pune putin in incurcatura. Expresia de „utopie stiintifica” este aceea care mi se pare derutanta, fiindca comunismul nu a fost o „utopie stiintifica”. Utopiile stiintifice sint ceva din viitor si au mult mai putin de-a face cu ideologia groasa.
Sint de acord cu multe din ideile din articol, mai ales ca educatia e centrala devenirii oricarei societati. Educatie a avut si comunismul, aceasta era insa una viciata profund.
Lasam ideologiile deoparte, lasam deoparte discutia despre piata libera, descentralizare, democratie, stat de drept, pluralism, politici de stinga sau de dreapta. Revenim la rolul afectivitatii, al emotiilor. Ginditi-va, vorbim despre o multime de oameni care au avut de suferit in comunism, de familii sau comunitati intregi a caror suferinta nu a fost luata in seama de catre ceilalti, adesea nici macar de catre cei apropiati. Desi nu sint genul de persoana centrata pe afectivitate – cred, de pilda, ca iubirea crestina tine destul de mult de ideologic – sint socat adesea de indiferenta oamenilor care au supravietuit comunismului, si care au aflat intre timp despre tragedia compatriotilor lor: rational vorbind, acesti indiferenti n-ar mai avea nici o scuza pentru cautionarea comunismului. Acum stim bine ca asta e si una din cauzele principale pentru care comunismul a fost atit de devastator, fiindca nu se putea impune decit unor oameni desensibilizati, unor oameni pentru care empatia devenise ceva strain: maniera categorica in care s-a produs comunizarea e in strinsa legatura cu generalizarea, printr-un anumit fel de educatie, a acestui tip uman. Or, ce fel de oameni sint aceia carora le lipseste empatia? Raspunsul este unul nelinistitor, fiindca stim deja ca ne plasam in domeniul psihopatiei.
Asadar, nu mai vorbim aici de morala, de bine sau rau, ci de patologie. Mi-e teama ca e ceva in neregula cu noi, daca aproape jumatate (dintre noi) regreta comunismul – banuiala mea este ca sint cu mult mai multi cei care o fac, dar au invatat, in timp, ca nu e bine sa o recunoasca fatis. iar asta complica si mai mult lucrurile. Din pacate, nici educatia cea mai buna nu-i mai poate ajuta pe cei care nu mai sint tineri: teoria atasamentului spune ca copilaria timpurie este cruciala pentru dezvoltarea afectiva echilibrata a unui individ. Asa se si explica faptul ca 25 de ani nu au fost suficienti pentru insanatosirea societii romanesti in general: au fost prea multi oamenii afectati in mod ireversibil de comunism, de educatia din comunism, iar noua generatie abia de-acum incepe sa-si faca simtita prezenta.
Problema cea mai delicata dar si mai presanta pentru noi este cea a politicienilor care sufera de acest sindrom psihopatologic al lipsei de empatie. Probabil ca multi dintre noi considera jenanta discutia pe un asemenea subiect – unii chiar glumesc sau fac bascalie in legatura cu asta. Eu iau in considerare insa posibilitatea inspaimintatoare in care fenomenul ar putea fi unul de proportii, daca vorbim de clasa politica romaneasca.
„Gradul de sărăcie și de excluziune socială din România a ajuns în 2012 la 42% din populație, în creștere față de anul precedent, când acest indicator se afla la 40,3%. Acest indicator plasează România pe primele locuri în Europa, România fiind depășită doar de Bulgaria, cu 49%, în timp ce media UE se situa în jurul a 25%.
De exemplu, în 2011, 4,74 milioane din totalul populaţiei române se aflau în risc de sărăcie (cu un venit mai mic de 60% din venitul mediu disponibil), 6,28 milioane se confruntau cu lipsuri materiale severe iar 1,14 milioane locuia u în gospodării cu intensitate de lucru foarte scăzută.”
http://www.capital.ro/harta-saraciei-in-romania-190643.html
Oare e intimplator ca procentul ce indica gradul de saracie al romanilor e apropiat de cel al romanilor care nu condamna perioada comunista?
Sa presupunem ca in 2013 am fi avut un stat cu sistem sanitar pus la punct, cu un sistem de educatie competitiv, cu o infrastructura decenta, cu o justitie cu adevarat independenta, cu o birocratie rezonabila(toate insotite de accesul corect la aceste resurse), cu o clasa politica dedicata binelui public. In aceste conditii sint sigura ca procentul de 45% ar fi fost mult subtiat.
E incitanta ipoteza asta, si nici eu nu cred ca avem de-a face cu o coincidenta. Cred insa ca acesti oameni sint saraci pentru ca au regretat tot timpul comunismul, si nu ca regreta comunismul fiindca sint saraci. Caci ei sint structurati in asa fel incit sa doreasca ceva ce lor le-ar face bine, fie si un bine iluzoriu, chiar daca asta ar fi o tragedie pentru majoritate.
@ aura: să presupunem, în acord cu ideea dvs., că numărul rezonabil de funcționari publici din România ar fi de ordinul a vreo 200.000. Ar fi de-acord restul să-și găsească o muncă utilă lor și societății? Ar fi de-acord ”poporul” cu asta? Mă îndoiesc :P
În Marea Britanie, care are 60 de milioane de locuitori, sunt doar vreo 400.000 de funcționari publici. Și există comentarii sarcastice legate de faptul că pe vremea când aveau un imperiu întins pe jumătate din planetă, acesta era administrat doar cu vreo 40.000 de funcționari publici.
România arată astăzi așa cum arată pentru că asta vrea publicul. Indiferent dacă numim acest public ”prostimea”, ”mahalaua ineptă” sau ”poporul”. Că există o anumită lipsă de educație civică și politică, iar aceasta face publicul să aibă astfel de opțiuni, e adevărat. În Spania, în Italia, în Germania sau pe unde se mai duc să muncească românii, nu îi vezi apucându-se să vocifereze împotriva sistemului. Își văd liniștiți de munca lor. Însă la ei acasă nu pot face asta, la ei acasă e ca în Popa Tanda: ”toată ziua, oamenii stăteau grămezi. Care la sfat, care la batjocură”.
„Ar fi de-acord ”poporul” cu asta? Mă îndoiesc”
Iar eu ma indoiesc ca indoiala dumneavoastra este justificata: poporul s-a cam saturat de capuse care freaca dosare si se comporta ca si cum ar fi stapani peste cei care le finanteaza veniturile. Sau cel putin, poporul cu care discut eu…
@Harald: bateti cimpii.
Romanii nu vocifereaza impotriva sistemelor din vest pentru ca sint niste sisteme care ii motiveaza prin stimulare, nu prin coercitie, asa cum e in Romania. Oare de ce aceiasi indivizi care fac parte din „mahalaua inepta” isi gasesc rostul in tarile occidentale, in timp ce in tara natala traiesc in saracie? Ce dovada mai clara exista ca sistemul si cei care sint la butoanele lui au cea mai mare parte de vina pentru lipsa de progres si democratia defecta din Romania actuala?
Cred ca o parte a problemei e tocmai faptul ca romanii nu au vociferat destul si la timp impotriva incompetentei, abuzurilor si a lipsei de integritate a guvernantilor.
Nu, tocmai asta e diferența pe care dvs. și cei ca dvs.nu vor s-o înțeleagă: ”mahalaua ineptă” nu e aia plecată la muncă în Spania, Italia sau Germania. ”Mahalaua ineptă” e aia care stă acasă și se uită la Antena 3 de dimineață până seara. La ei mă refeream, ei ”stau toată ziua grămezi, care la sfat, care la batjocură”.
sondajul NU cuprinde 3 mil. de romani din diaspora care, SIGUR, au alta opinie despre Ceasca. Iar in privinta saraciei, Grecia vine TARE din urma.
Harta saraciei NU cuprinde si proprietatea asupra locuintei (ca o comparatie in Germania nu se ajunge la 50% cu multe case neachitate integral, in timp ce INS comunica oficial 92% in RO).
@pragmatic-la-extrem
http://www.economica.net/john-kerry-considera-ca-situatia-economica-a-greciei-se-amelioreaza_71500.html
Grecii au mai pacalit o data pe toata lumea, nu doar pe americani. Putini ii mai iau azi in serios. Ca si noi, si ei au vrut socialism in plina criza, si pe banii altora.
M-a derajat comunismul dar am ramas cu gustul amar al idealului omeniri – egalitatea oamenilor. D-na Gorga este impotriva comunismului si propune o tema de discutie dar as ruga-o sa creioneze parerea dinsei despre visul oricarui pamintean de a trai intr-o societate cit mai dreapta, egala poate social in esenta ei. Oameni se nasc cu acest ideal (pe care politicieni il speculeaza) dar intelectualii au oare tentatia de a construi ideologic legile acestei societati? Litera unui articol nu inseamna prea mult (raspundeti numai in litera textului) daca mesajul nu are o baza in care autorul sa creada.
Oamenii saraci nu pot decat visa. Oamenii saraci si educati pot visa si, in plus, isi pot da o sansa ca sa transforme in realitate macar jumatate din ceea ce viseaza.
Trebuie sa avem idealuri, vise, aspiratii, dar in acelasi timp trebuie sa ne dotam cu uneltele de care e nevoie pentru a transforma visul in realitate. Prima astfel de unealta e educatia.
@smaranda: egalitatea oamenilor trebuie să existe doar în privința drepturilor civile. De genul că votul dvs. trebuie să fie egal ca valoare cu votul lui Mugur Isărescu sau cu votul lui Andrei Pleșu. Dar în materie de competență oamenii nu sunt egali și nici în materie de riscuri profesionale oamenii nu sunt egali. Un neurochirurg nu poate fi plătit la fel ca o educatoare de grădiniță, deși nici unul dintre ei nu produce bani reali. Un tâmplar nu poate fi plătit la fel ca un muncitor de pe o platformă petrolieră, deși ambii produc bani reali.
ȘI ca să ducem lucrurile mai departe, oameni ca Bill Gates sau Richard Branson nu sunt egali nici măcar cu parlamentarii sau cu miniștrii din țările lor. Pentru că ei fac lucrurile să funcționeze nu doar în țările lor, ci pe întreaga planetă. Iar fără ei, politicienii ar trebui să-și găsească o muncă cinstită. Diferența e că respectivii politicieni înțeleg lucrurile astea și își văd de pătrățica lor. În România, politicienii au impresia că ei fac planeta să se învârtă, iar oamenii obișnuiți au și ei tot impresia asta.
@Harald
O parte din ceea ce produc indivizii este gestioanta de catre ei insisi. O alta parte este „preluata” (nu discut aici legitimitatea actiunii, este deja un subiect de sine statator) spre administrare de catre stat (in principiu, spre binele comun).
Alegerile sunt doar felul in care cei care isi cedeaza o parte din roadele muncii lor spre gestiune colectiva decid (indirect, desigur) asupra felului in care aceasta „avutie comuna” va fi administrata.
Concluzia? Cei care nu au nimic de cedat nu ar trebui sa decida, pentru ca este imoral sa decizi (chiar si indirect) destinatia banilor altora. Deci afirmatia ca „votul dvs. trebuie să fie egal ca valoare cu votul lui Mugur Isărescu sau cu votul lui Andrei Pleșu” este falsa, in masura in care cele trei persoane nu contribuie in mod egal la bugetul statului, despre a carui utilizare isi exprima – repet: in mod indirect – opinia.
Nu totul se rezumă la bani. Există o mulțime de persoane educate, care nu produc bani reali, ci trăiesc din redistribuire, dar care înțeleg mult mai bine decât alții ce e util și ce nu într-o societate. De aceea dreptul la vot trebuie să fie egal pentru toți, fiindcă n-are nimeni monopolul corectitudinii și moralității, indiferent cât de mulți bani produce și cât de multe taxe și impozite plătește.
Ce e util… pentru cine?
Chiar credeti ca o persoana – indiferent cat de educata – care traieste din redistribuire va vota o agenda politica bazata pe reducerea fiscalitatii, chiar daca este perfect constienta ca aceasta este singura cale de relansare a economiei?
Eu unul ma indoiesc…
Da, eu cred că o persoană educată e capabilă să priceapă că un TVA de 24% colectat în proporție de 55% înseamnă mai puțini bani la buget decât un TVA de 18% colectat în proporție de 75%. Din păcate, nu se oferă nimeni dintre politicieni să facă asta, iar persoana educată este dusă de nas la fel ca și restul națiunii.
@Harald. Multumesc pentru explicatii dar va asigur ca nu duc lipsa de intelegerea in profunzime a legilor sociale. Traiesc de 24 de ani in occident si am vizitat aproape toate tarile importante. Dialogul cu d-na Gorga are un substrat mult mai profund decit o naiva intelegere a lucrurilor.
Și după 24 de ani de trăit în Occident, încă nu ați reușit să înțelegeți ce se poate face și ce nu, dpdv practic, într-o societate umană din zilele noastre?!
@smaranda: si eu cred ca nu toti cei nostalgici dupa regimul comunist o fac din motive economice; exista o categorie care tinjeste dupa dreptate sociala, un acces echitabil la resurse si o asezare corecta a valorilor in societate. Polarizarea sociala tot mai accentuata cauzata de lipsa unei clase mijlocii le-a indus perceptia ca inainte lucrurile erau asezate mai corect.
Egalitatea intre oameni nu a fost niciodata idealul omenirii. A fost un slogan manipulat de comunistii pentru care „egalitate” insemna exproprierea altora si improprietarirea lor.
Oamenii nu se nasc egal, nu evolueaza egal si nici nu ar fi fericiti daca ar fi toti la fel. Ce intelegeti prin „egalitate”? Definiti.
Ideea de a utiliza educatia ca un factor de diminuare a inegalitatii nu este ceva nou dar exista numeroase capcane aici. Sigur ca fara o educatie si cultura de baza, accesibila si celor mai saraci, acestia nu au sanse de a-si depasi conditia.
In alta ordine de idei insa, educatia care face dintr-un tanar, fie si sarac, doar un functionar competent, o rotita intr-un mecanism, un om care poate executa ordine si poate face munca inalt calificata dar care asteapta sa vina cineva sa-i dea de lucru el neavand curajul si competenta unei gandiri independente, acest fel de educatie este in detrimentul studentului.
Ce sens au astfel de sondaje, in ultimii 20 de ani nu ne-am ocupat de istorie ci de redistribuirea proprietatii. Cui ii mai pasa de comunism, inca din 1990 s-a mers pe ideea ca tot ce tine de regimul trecut e imoral sau ilegal.
Cineva remarca cit de repede au trecut 20 de ani, comunismul a tinut 45 o nimica toata.
Nu judec un regim dupa victimele lui iar compasiunea nu se obtine cu forta.
Cel putin in jurul meu cei mai echilibrati si adaptati sint membrii generatiilor 50+, urmatorii fiind cei ce au provenit localitatile mici (satelite) care in anii ’90 in loc sa ajunga in uzine si fabrici au ajuns in occident (azi reintorsi).
Intrebarile de acest gen se bazeaza pe o ipotetica soarta mai buna, cui ii mai pasa?
Lumea de azi e foarte diferita de cea din anii ’80, anii anteriori sint antichitate. E timpul sa incetam sa ne dam mai sensibili si mai informati doar prin comparatie.
PS: Am gasit un banc cu Stalin: http://camilstoenescu.blogspot.ro/2013/01/un-exemplu-dat-de-stalin.html si l-am spus cu diverse ocazii, am constatat ca din generatia tinara nu a ris nimeni – asa e si normal.
Si din generatiile mai in varsta a râs cineva ?
„Cineva remarca cit de repede au trecut 20 de ani, comunismul a tinut 45 o nimica toata.”
Iertati-ma, dar chiar asa este si pentru cei care regreta comunismul: 45 de ani au fost o nimica toata, ei ar fi vrut mai mult. Stiti refrenul: comunismul a fost bun dar a fost prost aplicat, ar trebui sa mai incercam o data.
Altfel, pentru un detinut politic in vremea comunismului, citiva ani de detentie insemnau o vesnicie: multi nu au supravietuit regimului de exterminare din penitenciare.
„Nu judec un regim dupa victimele lui iar compasiunea nu se obtine cu forta.”
Dar dupa ce-l judecati? Dupa numarul de blocuri? Dupa productia la hectar?
Nimeni n-a vorbit de compasiune cu forta, fiindca asta este o imposibilitate. Nici macar forta argumentelor nu poate stirni cuiva compasiunea. Compasiunea nu vine cu argumente. E ca si cu empatia: o ai sau nu o ai.
„Intrebarile de acest gen se bazeaza pe o ipotetica soarta mai buna, cui ii mai pasa?
Lumea de azi e foarte diferita de cea din anii ’80, anii anteriori sint antichitate. E timpul sa incetam sa ne dam mai sensibili si mai informati doar prin comparatie.”
Oameni astia care regreta comunismul traiesc printre noi, nu in anii ’80. Felul in care gindesc si traiesc nu ii afecteaza doar pe ei. Sondajele sint instrumente de studiu sociologic si nu numai. Ele dau seama despre stari si tendinte sociale – uneori pot descrie realitati foarte subtile. Pe baza lor se pot face predictii, cu asta se ocupa stiinta in modernitate. Studiile astea nu se fac pentru ca unii sa se poata da „mai sensibili si mai informati prin comparatie”.
Doamna Gorga, cum poți să fii campionul (sau contra-campionul) a ceva despre care n-ai nici cea mai vagă idee ? Noțiunea de ”anticomuniști” pentru niște tineri care n-au trăit nici măcar o zi comunismul- de fapt ceaușismul ca să fim corecți- e o jignire pentru anticomuniști adevărați ca Ticu Dumitrescu sau Coposu. Să nu confundăm referențialele. Pentru că n-are nimeni de câștigat.
Eu condamn nazismul desi nu l-am trait ? Ma suspectati de rea-credinta ?
Să nu încurcăm planurile. Poți fi anti-nazist- sau și anti-comunist- fără a fi ”campion” .Sunt opiniile tale. A fi ”campion” presupune că lupți pe undeva- și am certitudinea că nimeni nu-și pierde timpul luptând împotriva a ceva care nu mai există. Nazismul- din păcate mai există și în state cum ar fi Germania. Comunismul – din fericire- nu. A vorbi astăzi despre comunism în legătură cu situația României de azi nu e decât propagandă proastă. Dau în scris că nici unul din figurile demonizate de presă- din toate partidele- nu-și dorește reîntoarcerea la comunism. Pe răspunderea mea. Deci o falsă problemă poate fi îndepărtată.
Asta-i buna, nazismul mai exista inca si comunismul nu ??? Ati ras Coreea de Nord de pe harta lumii ? Si Cuba la fel ?
Doamna Gorga, mi-ați provocat un acces subit de bună dispoziție în cea mai plicticoasă zi a anului citind că mă amenință comunismul lui Kim al III-lea . Da, aici sunt de acord cu dvs.- voi lupta amarnic cu Kim al III-lea într-un singur mod- nu mă duc în Coreea de Nord nici luat pe sus. În Coreea de Sud am fost. Și în Cuba am fost și mă puteți crede pe cuvânt- nu există comunism nici măcar acolo. PCC- există- dar nu și comunismul. Realist vorbind- mi-e mai frică de populismul unui PP-DD și de orbirea totală a PPE- care deja a condus la manifestări fasciste în guvernul spaniol- decât de un puseu de comunism .
Un sfat prietenesc: buna dispozitie in exces poate conduce la râs. Iar un proverb românesc spune ca râsu-i frate cu plânsul. Sa nu cadeti in vreo depresie, mai stii !
Si eu am fost in Cuba, dar, spre deosebire de dvs., am vazut comunismul. Probabil ca am privit in directii diferite.
Exista vreo diferenta intre comunism si ceausism? Sau intre comunism si stalinism?
Eu unul nu vad decit nume diferite. Sau va ginditi la sintagma scrisa de cineva mai sus: „comunismul este bun, dar a fost prost aplicat”?
Comunismul este ceea ce doreste doamna smaranda: „visul oricarui pamintean de a trai intr-o societate cit mai dreapta, egala poate social in esenta e”, uitand ca nu ne-am nascut egali decat in „visele pamantene”.
Altminteri, egalitatea ar insemna ca cei capabili sa-si cedeze o parte din rezultatele eforturilor (fizice sau intelectuale) intru indestularea celor incapabili. Doamna smaranda considera ca o astfel de societate ar fi „cit mai dreapta”, eu unul o consider profund injusta si abuziva. Iar daca nu ma credeti, urmariti evolutia economica a tarilor „comuniste”.
Putem avea asemenea visuri, cu o conditie numai: sa nu le confundam cu realitatea. Visuri ca acesta stau la baza legitimarii politice a fortelor de stanga.
Domnule IosiP- atâta vreme cât o societate nu-ți oferă un minimum de decență în viață- la ce bun să mai trăiești în ea ? Fără sistemele de asistență socială implementate din anii 30 în Franța și Marea Britanie- discutam astăzi despre o Europă comunistă. Cel care muncește trebuie să aibă certitudinea că eforturile sale îi vor da o viață decentă- fie că vorbim despre gunoier sau despre cercetătorul științific. Marea iluzie proastă- a neoconilor- este că poți să obții rezultate de calitate hrănind lucrătorul cu 1 boabă de orez/zi. Nu poți. Și mai și enervezi lucrătorul.
„Domnule IosiP- atâta vreme cât o societate nu-ți oferă un minimum de decență în viață- la ce bun să mai trăiești în ea ?”
Perfect corect, si fiecare este liber sa plece acolo unde crede ca va fi tratat „corect”.
Deosebirea este ca din societatile liberale pleaca neputinciosii iar din cele socialiste pleaca creierele.
„Cel care muncește trebuie să aibă certitudinea că eforturile sale îi vor da o viață decentă”
Iar cel care sta degeaba la fel, ca altfel nu s-ar inmulti traitorii din ajutoare sociale!
De curiozitate, ati calculat vreodata cine traieste „mai decent” in Franta: un asistat social sau un muncitor platit cu salariul minim pe economie?
N.B. Nu luati in calcul doar veniturile nete, ci si diferenta de cheltuieli.
Există evident, dle. Stelian. Comunismul a fost o iluzie ideologică- ceaușismul un lucru real. Vă mai prezint un fapt- trist dar adevărat. Omul- adică cei 95% din români care au acceptat PCR-ul, pe Dej și pe Ceaușescu- acceptă cele mai ciudate lucruri atunci când acestea îi oferă ceva mai bun în viață- chestiune valabilă pentru cele 2 ideologii extreme.
O sa va dau un exemplu interesant.
Tatal meu ,in 89 avea 35 de ani. Acum ,59. Este bucurestean la a 3-a generatie, si la a 4-a cu studii superioare. A terminat Colegiul National „Sf Sava” si ASE Bucuresti, la fel ca tatal lui.
Dupa facultate a fost economist la o mare ferma din jurul Bucurestiului si revolutia l-a prins economist la Sticla S.A.
Pentru ca tatal sau a fost detinut politic, nu a fost niciodata membru de partid si a fost oarecum hartuit de regimul comunist.
Dupa 89′ a plecat de la stat, a facut Turcia, Ungaria, a adus masini din Germania, a avut un restaurant prin centru si intr-un final prin 95′ a pus bazele unei firme de contabilitate. Acum are 8 angajati si un venit net considerabil. Casa in Baneasa, un cont decent in banca, cateva apartamente prin Bucuresti, casa de vacanta, este sanatos tun si multumit de traiectoria socio-economica a copiilor lui. Are 4 nepoti, frumosi si sanatosi, un SUV nou, caine cu pedigree, vacante afara, zile de nastere la carciuma, menajera, etc.
Tatal meu regreta comunismul.
Da. Il regreta profund, desi se poate spune ca a prins valul capitalismului destul de bine.
Tatal meu regreta societatea de-atunci. Regreta faptul ca prea multi oameni care nu isi merita libertatea au dobandit-o. Regreta fermitatea justitiei (cu toata injustetea sa), regreta siguranta publica si controlul strict pe care statul il avea asupra maselor.
Tatal meu nu se bucura ca exista 3000 de canale TV 24/7 atat timp cat exista Antena3. Nici ca poti avea orice masina doresti atat timp cat langa el in trafic sunt BMW-uri cu numar de BG. Tatal meu regreta sistemul educational comunist in care efectiv se lasau repetenti cu miile si concurenta era acerba.
Pe scurt? omul regreta ordinea sociala din timpul comunismului si uraste haosul de-acum.
Pentru ca sa intelegem mai bine, tatal dvs. regreta si contul din banca, apartamentele din Bucuresti, casa de vacanta, SUV-ul nou si vacantele afara?
Nu le regreta, dar nu le pretuieste deosebit.
Acum, apartamentele, casa de vacanta, SUV-ul si vacantele reprezinta semne ale bunastarii. Inainte de 89′ aceste semne erau altele, si le avea si atunci. Aveam congelator plin cu carne, VHS si cateva casete „pretioase”, dacie, apartament in centru la Universitate de 4 camere (bloc cu bulina, dar pe vremea aceea bulinele nu se inventasera) ,etc.
Omul e capabil, indiferent de regim a reusit sa-si puna in valoare calitatile si prin forte proprii a reusit sa aiba un statut socio-economic bun si atunci ,si acum.
Regretul lui fata de comunism este alimentat nu de esecul personal in capitalism si democratie ci de esecul capitalismului si al democratiei in intreaga societate. Esec ce il afecteaza si pe el, traind aici.
E mult individualism in povestea dvs. Si in plus, dati-mi voie sa am indoieli mari cand imi vorbiti de congelatoare pline cu carne in ultimii ani ai comunismului cand carnea, painea, untul si alte cele erau la ratie.
Da, carnea era la rație, dar tocmai de aceea congelatoarele aveau un succes nemaipomenit :)
Iar obiceiul șefilor și șefuleților din provincie de a merge din două în două săptămâni la București cu portbagajul plin, în vremea aceea a apărut, nu după 1990.
Raspunsul d-voastra e cinic.
Tatal d-lui Cristi este un OM – adica o persoana umanista, spre deosebire de cei care ne-au bagat pe gat „democratia capitalista”. Saracia abrutizeaza oamenii. Capitalismul instaurat dupa 89 n-a adus nimic bun ptr cei multi. Poate veti adauga d-vostra „si prosti”. E trist ca oamenii dupa ce ajung la un anumit nivel , uita ca de fapt altii s-au sacrificat si au transpirat ptr ei – 2% inspiratie , 98% transpiratie – parca asa zicea unul dintre cei mai mari oameni de stiinta din istoria omenirii.
Poate vreti sa nominalizati un domeniu in care excelam dupa 89 – inafara de devalizarea economiei creata inaite de 89 si de „libertate” – adica libertatea omului de rand de a urla de durere. Cand dupa o luna de munca vii acasa cu 600roni ,le pui copiilor pe masa libertatea?
Saracia dezumanizeaza si duce la :crime, violuri, incesturi si alte lucruri penale.
Procesul de educatie al omenirii a inceput abia dupa ce, cei din varful piramidei , n-au avut grija zilei de maine.
Vreau sa va rog d-na, ca atunci cand faceti referire la societatea socialista , sa precizati daca e vorba de perioada de dinainte de 64 sau dupa.
Acum voi fi si eu cinica. Inainte de comunism in Romania umblau cainii cu colaci in coada.
E un caz contradictoriu tipic romanesc: una spunem si alta facem. E drept ca oameni care regreta comunismul si creeaza locuri de munca nu sint prea multi prin Romania. Cunosc insa din pacate multi profesori care regreta comunismul, nu putini dintre ei au situatie materiala foarte buna si sint de asemenea pasionati de antena3.
Altfel, tatal d-voastra ar trebui sa afle ca orice fel de ordine sociala care presupune oprimare si genocid e ilegitima si criminala, nu conteaza daca in scoli e concurenta acerba sau nu. E ca si cu criminalul in serie: dupa ce a omorit citeva zeci de oameni, nu mai conteaza deloc daca e ordonat si politicos cu vecinii.
Scuze pentru postarea multipla: va rog sa pastrati doar ultima varianta, cea cu „creeaza locuri de munca”.
Astea sunt mai degrabă probleme psihologice, frecvent întâlnite la români, exact din cele pe care le menționam mai sus.
„Ordinea socială” pe care o regretă respectivul nu îi permitea să dețină înainte de 1989 decât o singură locuință. ”Ordinea socială” pe care o regretă respectivul practica o taxă vamală de 200% pentru un autoturism de import și mai era necesară și o aprobare, nu era suficient să ai banii. ”Ordinea socială” pe care o regretă respectivul îl obliga să predea pașaportul la Miliție la fiecare revenire în țară și avea nevoie de viza română pentru fiecare călătorie înainte de a ieși din țară. Plus o caracterizare de la locul de muncă, altfel nu primeai aprobarea pentru deplasări externe.
Dar nu neaparat este mai fericit acum decat atunci! Psihologic, regretele apar cand oamenii sunt nefericiti. Intre o societate structurata si anticipabila si o societate in haos in care legile, taxele si regulile se schimba de la o zi la alta, omul s-a simtit mai confortabil in ordine.
Este idealul de ordine, nu ordinea.
Cati dintre cititorii acestui forum au fost agresati pe strada fara motiv in perioada comunista ? Eu da. Si nu cred ca sunt o exceptie.
Foarte interesant exemplul tatalui Dlui Cristi.
Daca inteleg bine, tatal regreta libertatea de acum, si regreta elitismul comunist care aparuse cand eram cu totii egali dar unii erau mai egali decat altii. Pe vremea aceea nu multa lume avea congelatorul plin, la admiterea in facultate erau 10 candidati pe un loc, repartitiile erau cu pile si mai ales exista opresiunea aceea – nu puteai spune ce crezi, si ar fi cenzurat si ce gandeam daca ar fi putut. Accesul la educatie era limitat. Asta regreta el. Degeaba are el SUV nou daca mai sunt si altele pe strada, nu? Mai bine o Dacie dar singura din cartier.
Cred ca aceasta mentalitate de a limita artificial resurse nelimitate – educatie, creativitate – este extrem de daunatoare.
In Romania pana si educatia la nivel de scoala profesionala este facuta in bataie de joc, ca dovada ca firme industriale germane si-au creat propriile scoli profesionale, absolventii scolilor locale neavand destule cunostinte si mai ales destula etica.
Fara intentia de a jigni, este o gluma care se incheie cam asa:
2 batrani stand pe o banca
” … era mai bine pe timpul comunistilor. Eram si noi mai tineri.”
D-le Cazacu,
1.In provincie, 50 la suta dintre salariati, cistiga salariul minim pe economie, adica sub 200 de Euro, iar acesti oameni nu fac filosofie politica ci comparatie economica…
In tara cu 5 milioane de locuri de munca lipsa, cu populatia activa ocupata doar in proportie de 20 la suta, cu AJOFM -uri judetene, care pun la dospozitie locuri de munca inafara tarii, cum ar putea fi calificat altfel, fostul comunism, decit bun, dar prost aplicat…
Isi face cineva o idee, cum vor supravietui cei de 20-6o de ani, fara pensii, din lipsa de locuri de munca si contributie la pensii, in urma unor surse de venit ocazionale?
Sub raport politic, comunismul a fost inacceptabil.Sub raport economic, este net ,,superior”, dezastrului economic si social actual, dezintegrarii economice si industriale, coruptiei si inegalitatii economice actuale.Trebuie sa fim bucurosi, ca procentul nostalgicilor nu este mai consistent, ca nu rastoarna lumea construita mai strimb, decit cea darimanta…
2.Economia se construieste prin proiecte nationale si ale UE, in acest sens, dezvoltarea economica fiind un ,,mix intre piata si stat”, cum scria unicul economist, cercetator al fenomenului dezvoltarii economice mondiale.
Pentru ca numarul nostalgicilor sa se diminueze, solutia ramine reconstructia economica si industriala, realizabila prin tehnici moderne, ,,institutionale”, capabile sa aduca competitivitatea economica la indicii apropiati de ai tarilor dezvoltate, de la actualul indice dezastruos, 74.
3.Sigur ca si educatia are rolul sau in dezvoltarea economica, dar ea este dependenta de proiectele de dezvoltare, care creaza masiv locuri de munca, competitie pentru ele, competitie intre scoli si universitati pentru atragere de elevi/studenti, care la rindul lor asigura competitivitatea economica nationala.
In lipsa unui avint economic, educatia in general si scoala in special intra in declin, ea nemai asigurind succes profesional, fiind ,,sabotata” calitativ de elvul caruia nu-I foloseste si profesorul fara chemare, prost platit si lipsit de orice satisfactie profesionala.
Acum 40 de ani, mincam ,,carte pe paine”, la liceu si facultate, stiind ca ma asteapta un loc de munca, chiar daca el nu-mi asigura situatia din Vest.Stiam insa, ca dupa scoala nu trebuie sa dau mita pentru un post si nu trebuie sa ma tirasc la cules capsuni pentru a supravietui.
Aici se afla, ceeace indeobste se numeste ,,nostalgia dupa comunism” – practic un proces de evaluare a omului simplu, asupra beneficiilor sistemului comunist considerat dezastruos si dezastrul economic si social care a luat locul visului capitalist.Nostalgia comunista, exprima incapacitatea omului simplu de a se raporta teoretic la ceva, afara de viata reala de ieri si a zilelor noastre…
Dle Caliman,
Multumesc ca ati inteles explicatia mea. Pentru majoritatea oamenilor economicul bate ideologia. Unii ma pot intelege gresit, in sensul ca asta ar fi si opinia mea personala, desi pentru mine ce e important e in primul rind libertatea.
Am urit comunismul ca putini altii insa asta nu ma impiedica sa fac o comparatie si din punctul de vedere al celor mai putin energici, dotati, educati, etc. Nu toata lumea e nascuta sa fie businessman si sa-si deschida o afacere proprie asa cum nu toata lumea e nascuta pentru a emigra (motiv pentruv care un loc caldut in Romania era mai bun decit nesiguranta exilului pentru aceia care au avut ocazia sa se plimbe in occident inainte de ’89 si care s-au intors cuminti in comunismul pe care azi il injura – multa schizofrenie exista in societatea romaneasca!).
Empatia e insa o calitate care lipseste dreptei noastre (exista si o dreapta sociala, ca in Germania, care ii mai si finanteaza pe unii din politicienii nostri care se pare insa ca nu prea inteleg ce sint invatati).
„Stiam insa, ca dupa scoala nu trebuie sa dau mita pentru un post si nu trebuie sa ma tirasc la cules capsuni pentru a supravietui.”
Aici insa trebuie sa va cam contrazic: Nu era vorba de mita ci de pile. Cel putin la repartitie locurile erau distribuite in mod corect, in functie de medie (desi cei cu functii UASCR sau de partid mai primeau un 0,5). Apoi insa pentru posturile cele mai interesante pila era rege!
Ciudata masura a corectitudinii de la repartitiile comuniste ! Putem considera „corect” un sistem care acorda 0,5 la media finala celor cu functii in partid, in UASCR sau cu diferite indeletniciri pe la Securitate ?
Sistemul acela a generat urmaşi, precum „politically correctness”, sau cotele alocate pentru minorităţile marginalizate, sau altele asemenea. Nu e o invenţie exclusivă a comuniştilor. Ei doar l-au dus la absurd.
Buna observatia, dar cred ca necesita precizari. Metodele intelese in materialitatea lor sunt identice, cum spuneti. Constrângerile functionarii sociale si politice implica limitari oricarui regim, indiferent de ideologiile pe care le sustine. Asa se explica faptul ca avem metode identice (sau aparent identice) care insa sunt puse in scopuri diferite. Comunistii dadeau 0.5 la repartitie pentru oamenii lor pentru a-i fideliza si controla (anecdota amara despre Stalin trimisa de un cititor in acest forum este relevanta – http://camilstoenescu.blogspot.ro/2013/01/un-exemplu-dat-de-stalin.html ). Cei care sustin principii de „politically correctness” sau cote pentru cei defavorizati o fac pentru a asigura un mai bun echilibru in societate, ca sa ne fie mai bine tuturor si implicit sa fim mai liberi.
Metodele acestea si scopurile in care sunt aplicate pot deveni insa identice atunci cand sunt utilizate pentru fidelizarea unui electorat anume. Cu alte cuvinte, daca unii care-si zic liberali si reformisti astazi introduc cote pentru defavorizati cu scopul de a-i atrage in „barcuta” lor, atunci trebuie sa luptam cu aceeasi forta ca si impotriva comunistilor.
Problema cea mai importanta aici e ca, daca la nivel teoreti toate par clare, cand trecem la practica, se incurca lucrurile. Inca nu am atins, ca societate, un nivel suficient de maturitate politica pentru a face astfel de diferente. Iar eu cred ca nu l-am atins pentru ca neo-comunismul e mai puternic in Romania decat in alte tari foste comuniste.
Dna Gorga,
Nu va faceti ca nu intelegeti ce-am scris. Cei care beneficiau de cele 0,5% erau foarte putini asa ca in general distributia era conform meritelor. O deviatie de max 5% nu schimba cu nimic afirmatia cu caracter general.
Aveti oare un comentariu si cu privire la ceilalti de care vorbeam? Cei care au profitat inainte si acum injura sistemul de parca usturoi n-au mincat si gura nu le miraose?
Daca doriti un dialog constructiv cu mine, va rog sa nu-mi impuneti scheme de lectura. Cu alte cuvinte afirmatia urmatoare nu-si are locul: „Nu va faceti ca nu intelegeti ce-am scris”.
Nu am nicio intentie sa polemizez cu dvs. pe aceasta tema. Un dialog care nu porneste pe baze constructive nu poate sfarsi decat asa cum a inceput – fara un sens pentru ceilalti cititori.
Nu pot accepta generalizarea unor judecati de valoare in acest mod. Cei 0,5 in plus la media de absolvire poate nu vor fi atins „masele” (multumite doar cu faptul ca termina o facultate), dar au schimbat ierarhii si clasamente ale „elitelor”, pentru care locul ocupat la sfarsitul facultatii era important. Asta a fost corectitudinea comunista asa cum imi amintesc eu.
Chiar credeti ca cei 5% care au profitat de asta schimba cu totul aprecierea generala? E vorba de o deviatie de 5%. Am ajuns chiar sa ne luam de o bagatela ca aceasta?
Eu nu am nici un resentiment fata de cei care au profitat de cele 0,5 puncte. Aici credeti ca era marea injustate a regimului?
Daca va deranjeaza atit de mult aprecierea pe care am facut-o puteti sa-mi raspundeti la o intrebare: L-ati alege presedinte pe MR Ungureanu, cu toate functiile detinute inainte de 90?
Sint curios fiindca vreau sa vad daca incrincenarea asta pe care-o gasesti la multi dintre cei de dreapta are o coerenta.
Ca sa inteleaga cititorii, adaugarea a 0,5 la media de sfarsit de facultate dupa criterii de fidelitate fata de PCR insemna lucrul urmator. Imaginati-va ca cineva termina facultatea cu media de 9.30 (este vorba despre media a patru ani de facultate, nu de media la o disciplina ori alta). Alta persoana termina in acelasi timp facultatea cu media 8.90.
Ambele persoane concureaza pentru un post, la o asa numita repartitie guvernamentala: in ordinea mediilor, alegeai un post de pe o lista si mergeai acolo. Timp de cel putin 3 ani trebuia sa stai la respectivul post. In cursul acestor 3 ani, daca aveai pile, se puteau obtine o asa numita negatie. Dupa 3 ani, puteai pleca, daca aveai unde. In invatamant, cazul pe care il cunosc, orasele mari si mijlocii erau inchise. Deci, fie reuseai sa prinzi un post intr-un orasel, fie te duceai „surghiun dracului pomana” (cum spune Creanga), iar dupa 3 ani, cu un pic de noroc si pile prindeai un post de suplinitor pe undeva, printr-un loc mai apropiat de prieteni si familie. S-apoi din suplinire in suplinire, cu capul plecat tot timpul, ajungeai si la pensie (titularizarile in invatamant erau rare).
La repartitie e un singur post intr-un orasel. A doua persoana, cea cu 8.90, fost turnator la Secu, primeste cele 0.5 ca multumire pentru serviciile aduse regimului. Ajunge la media 9.40. Are dreptul sa aleaga inaintea celui care avea media 9.30 in mod cinstit. Aceasta nu e bagatela.
In plus, prin asemenea practici a fost pervertit sistemul de clasificare a elitelor, s-au distrus criteriile de selectie si ierarhizare. Iar sistemul s-a reprodus dupa 1989 foarte bine cand locul partidului l-au luat banii si traficul de influenta. De asemenea sistemul s-a diversificat – nu se mai acorda la sfarsitul anului 0.5 la medie, ci se pune cate ceva in plus pe parcurs, la mica intelegere. Nici aceasta nu e bagatela.
Privitor la MRU, sincer nu stiu daca a avut functii ca elev (pe cand avea pana la 18 ani) sau ca student. Daca functiile cu pricina au fost indeplinite pana la 18 ani, atunci nu as introduce acest lucru ca un criteriu in aprecierea persoanei. Daca s-au intamplat dupa varsta majoritatii legale, atunci cu siguranta ca da, ar fi un criteriu extrem de important, caci l-as considera un privilegiat al vremii despre care am vorbit, lucru cu care nu pot fi de acord. Mai trebuie sa precizez ca nu simplul fapt de a fi membru al PCR in studentie iti aducea acel 0.5 in plus la medie, ci functiile ocupate in diferitele structuri. Va dati seama ca nu as putea alege pe cineva care, ca student, a alergat sa obtina asemenea functii ca sa aiba un avantaj la medie.
MRU era secretar UTC pe liceu, dar problema nu era asta, pentru că la vremea respectivă eram toți îndoctrinați cu ideea că și astfel de funcții vin tot ca o recunoaștere ca rezultatelor școlare, mai ales la un liceu ca acela (Negruzzi, that is). Problema era modul cum vorbea în cadru privat despre prostiile alea de la UTC, el chiar CREDEA în ele și în politica partidului pe diverse teme.
Secretar UTC pe școală putea ajunge cam oricine, dacă învăța foarte bine. Dar membru supleant al CC al UTC nu ajungea oricine, trebuia să demonstrezi îndoctrinare pentru asta. Și dacă o să vă povestesc că organiza în ianuarie 1990 la Sala Sporturilor manifestații de sprijin pentru FSN, atunci o să înțelegeți mai bine peisajul și personajul :P
Multumesc pentru precizari. Raman insa la criteriul meu: varsta majoritatii legale a acestor functii (indiferent despre ce functii e vorba si la ce nivel).
Pe MRU nu-l votez in niciun caz, dar din alte motive: nu stie sa fie lider. Isi aplica criterii de alegator, nu de lider spunand ca vrea sa convinga prin principii si argumente, nu prin charisma. Principiile si argumentele trebuie sa fie criterii ale alegatorilor. Liderul care vrea cu adevarat sa fie lider nu poate ignora (si o face si public) rolul charismei. In al doilea rand a declarat ca are ca ambitie personala sa fie votat de Elena Udrea, ceea ce mie imi spune un singur lucru: oportunism.
Cele 0,5 puncte denaturau rezultatul, era o practica incorecta, insa efectele au fost minore, chiar ne consumam in van, stiu ce spun fiindca am trait vremurile. Grav mi se pare faptul ca discutam posibile candidaturi precum cea a lui MRU, nu este relevanta cariera politica postdecembrista si performanta sa, atat individual cit si ca membru de frunte al unei clase politice malefice, daca aflam ca a fost capetenie UTC-ista poate ca se impun investigatii ample cu privire la apartenenta la organizatia de pionieri si Soimii patriei.
Mi-am spus clar parerea in legatura cu MRU. Nu mai am ce adauga. Stiu ca-l sustineti si va respect optiunea. Va rog sa-mi respectati si mie dezamagirea pe care am avut-o cand am aflat ca a fi votat de Elena Udrea este ambitia sa personala.
Regret ca n-am stiut sa ma fac inteles: repudiez intreaga clasa politica postdecembrista, chiar consider neproductive discutiile despre membrii acesteia.
Vârsta de la vremea respectivă reprezintă o scuză, într-adevăr. Însă peisajul mai larg e următorul: MRU e tot un fel de Boc, are nevoie de cineva care să îl mângâie pe creștet și să-i spună ”bravo”. Nu are idei personale, își însușește ”politica partidului” și nu se abate de la ea. Presupun că dacă s-ar fi născut cu vreo 20-30 de ani mai devreme, ar fi avut o carieră gen Ion Iliescu. Om de bază al partidului la tinerețe și despot luminat la maturitate. Nu ar fi fost un comunist rudimentar ca Ceuașescu, ci unul educat, ca Gorbaciov. Dar tot comunist, în esență.
Vârsta nu e o scuza in nicio vreme: este vârsta majoritatii legale pe care o respectam cu totii, altfel ajungem sa-i mai judecam si pe pionierii si soimii patriei care-i duceau flori lui Ceausescu. Si-aceia erau selectati, poate, dintre copiii vreunor notabili, cu e posibil sa fi fost (nu stiu) cazul lui MRU. In rest, mi-am spus parerea despre personaj si cred ca nu e departe de a dvs.
Poate ca nu stiati ca erau si posturi „rezervate” pentru unii-altii: desi aceste posturi apareau pe lista, daca erau alese de catre altcineva comisia o cam dadea din colt in colt, precizand in final ca postul era ocupat de catre tovarasul/tovarasa X.
Eu unul chiar m-am amuzat solicitand un post in cercetare la un institut despre care stiam ca lucreaza in principal pentru armata – la dosarul meu nu aveam sanse sa intru nici macar in curtea locantei cu pricina.
Isi mai aminteste cineva despre valul de casatorii din anul premergator repartitiei, in care „fetele vesele” se amorezau brusc de tocilari, sau de huiduielile care insoteau anunturile de genul „Alege Popa Ion, media 9,70; urmeaza Popa Marioara, media 7,80”? Si de divorturile aferente dupa doar 2-3 ani de casnicie, din „nepotrivire de caracter”?
De casatoriile pentru repartitie imi amintesc, cum sa nu ? Nu e si-un film, Buletin de Bucuresti unde se intâlneste o situatie asemanatoare ?
Confirm, imi amintesc. Filmul era o satira, totusi metoda era rar folosita si considerata degradanta.
De asta comunistii au detestat statisticile, sa nu ramana urme. Eu si altii din acest forum spun ca era o practica des intalnita (filmul a fost considerat la vremea lui subversiv), dvs. spuneti altceva. Nici noi, nici dvs. nu putem dovedi: cuvantul unora contra celorlalti. Ai naibii comunisti !
Sa fim seriosi, acum 13-15 ani inca functiona in invatamant sistemul „posturilor rezervate”. Pe acesta l-am trait eu, cand la pretransferari am optat pentru un anumit post si in plina sedinta de pretransferari mi s-a spus ca este o eroare, ca postul de fapt nu exista (dar directorul de la scoala respectiva de ce era acolo si tot vorbea cu comisia?). O alta versiune a fost cand cineva a introdus in dosarul de repartitie un cod al unui post care nu era anuntat public, era un post la un club al copiilor si era rezervat pentru cineva.
Mai nou nu stiu ce se intampla, cand am emigrat am demisionat din postul de titular intr-un oras maricel (exact trei ani mi-au trebuit sa ajung, tot dand concursuri pe 17 iulie, de la sat la orasel si in final la oras). Acum studiez din interior mecanismul de obtinere al pozitiilor academice in universitatile americane. In acest context, rural nu inseamna neaparat pierdut de lume (exista scoli foarte serioase in campusuri rurale sau in orase mici), dar piramida ramane, destule cariere incep de la universitati minore si continua catre varf. In loc de concurs exista publicatiile in jurnale de specialitate si cartile, precum si granturile castigate. Pozitiile care sunt anulate sunt in general anulate din motive fie legate de noi restrictii bugetare, fie pentru ca toti candidatii acceptabili au preferat pozitii in alte parti. Exista si problema cuplurilor academice (two-body problem), acel 0,5 in plus poate vine de la pedigree-ul Ivy League daca-l ai, in rest conteaza potrivirea intre candidat si departamentul unde aplica, posibilitatea de a obtine granturi (modelul business al universitatii), talentul pedagogic, dar si entuziasmul in a servi misiunea specifica a scolii. Spaga nu exista, pile da (uneori), disfunctionalitati iarasi da. Studentii sunt deja stratificati dupa nivelul scolii (desi variabilitatea intra-institutionala este substantiala) si de la un moment dat intelegi relativ rapid cu cine ai de-a face si ce strategii de predare vor functiona. Evaluarea profesorului de catre studenti, desi cu multe limitari, isi are rostul ei.
Mult mai la subiect, trebuie sa recunosc in sfarsit ca sunt unul dintre aceia pe care sistemul educational romanesc pre-1989 i-a produs pe stoc (continutul pe care il predau acum studentilor este cam acelasi cu cel pe care l-am invatat eu insumi in liceul de mate-fizica, ambalajul insa difera substantial). Intamplarea face ca eu sa fi provenit dintr-o zona rurala, deci cumva mi-am depasit conditia. Nu atribui toate acestea regimului comunist, insa admit ca ar fi putut juca un anume rol. Sunt insa unul dintre ultimii: daca inainte de 1990 imigratia in SUA din Europa de Est era reprezentata in general de elite refugiate, acum din aceeasi regiune predomina imigratia economica.
PS: ghici ce se mai discuta uneori in timpul interviului in campus, cand candidatul este roman? Articolul din Nature despre plagiatul lui Ponta!
Cristi, cu parere de rau, tatal dvs. are un sistem referential eronat. N-o fi capitalismul asta perfect, dar sa dai verdicte despre libertatea oamenilor e grav. Sa traiesti cu prezumtia de vinovatie, fara nicio libertate civica sau de exprimare, fara posibilitatea de initiativa, fara a-ti putea lasa barba fara a fi sanctionat?? Mai stie cineva cum erau spitalele in 89? Maternitatile, salile de teatru, librariile, trenurile, sau zilele de dupa vreo gratiere colectiva? Ca oricum pe intuneric nu mergeau pe afara decat cei care aveau neaparata nevoie si doar in grupuri? Doamne!!!
Bun, daca vorbim de comunismul actual din China este o alta discutie dar tot libertate limitata se cheama.
Comunismul a fost o aventura umana care a esuat. Nu este singura. Nici cea inceputa sub deviza ‘Libertate, egalitate, fraternitate’ nu a ajuns mai bine, pentru ca libertatea a degenerat in libertinaj iar de restul nici nu poate fi vorba.
Regimul comunist nu a fost acelasi pe durata existentei sale. A evidentia numai aspectele negative este incorect. Realizarile sau nerealizarile regimului comunist sint judecate intotdeauna prin comparatie cu ale ‘tarilor civilizate’, adica a celor mai avansate state din lume. Se ignora de asemenea ca modul cum s-a terminat razboiul nu lasa nici o alternativa pentru Europa de est.
Concluzia sondajului este una singura: s-a sarit din lac in put. Nu este deci nostalgie ci dezamagire.
Critica regimului comunist trebuie inlocuita cu analiza sa. A persista in criticarea comunismului dincolo de aspectul istoric, inseamna a camufla prezentul.
PS: Si eu pot relata ceva similar forumistului Cristi, probabil si altii. Nu o fac pentru a evita un comentariu sarcastic-sofistic.
As adauga o precizare numai: sunt amandoua – si dezamagire si nostalgie.
Comisia Prezidentiala pentru Investigarea Crimelor Comunismului a facut o asemenea analiza. Concluzia: regimul comunist a fost ilegitim si criminal. Revin la analogia cu criminalul in serie: dupa ce a omorit citeva zeci de oameni, nu mai conteaza prea mult daca el e un om ordonat in viata de toate ziele sau daca e politicos cu vecinii.
Cit despre ceea ce se intimpla azi in societatea romaneasca, va asigur ca nu s-a sarit din lac in put: nu putem azi vorbi in Romania de un sistem politic opresiv; incompetent da, nu insa opresiv si cu atit mai putin criminal. Saracia e o problema reala si presanta, insa ea nu sufera comparatie cu oprimarea sistematica sau genocidul.
Insist ca in Romania sint inca foarte multi oameni mutilati de comunism: ei sint atit de mutilati sufleteste, incit nu realizeaza ca preferinta lor pentru comunism ii poate mutila si pe ceilalti. Oamenii acestia au realmente nevoie de asistenta, nu atit de una economica, cit de una psihologica. Fac din nou trimitere la teoria atasamentului: copiii care au crescut in familii cu trecut violent, vor fi la rindul lor violenti cu copiii lor: copiii ale caror mame au fost decazute din drepturile parintesti pentru rele tratamente isi regreta mamele, chiar daca acestea i-au mutilat.
„Cit despre ceea ce se intimpla azi in societatea romaneasca, va asigur ca nu s-a sarit din lac in put”
De acord, nu s-a sarit din lac in put, ci suntem suspendati de vreun sfert de veac INTRE lac si put: nu suntem hotarâti ce sa facem (de parca Romania ar fi aparut pe lume sub zodia Balantei). Nici sa cadem in put nu vrem, dar nici nu stim ce fel de loc de aterizare sa alegem – unul mai la dreapta ori mai la stanga ?
E totusi dreptul nostru de a ramine suspendati. Insa nu suspendarea ii streseaza pe cei nostalgici, ci indepartarea de comunism. Intuitia mea este ca majoritatea romanilor sint insecurizati profund de libertate. Copilul care sufera tulburari de atasament intra in panica si plinge atunci cind mama se indeparteaza sau dispare din cimpul vizual.
Am convenit pe acest forum ca la cei inca sedusi de comunism nostalgia si dezamagirea sunt in cantitati egale. Indepartarea de comunism genereaza nostalgia, iar suspendarea sta la baza dezamagirii.
Revin la suspendare — trebuie sa fiti de-acord ca asta e un termen cam alunecos pentru romani.
Admiteti ca nu am cazut din lac in put, dar insistati ca sintem suspendati intre lac si put: ca sa ne-intelegem, daca lacul era comunismul, atunci care e putul? Caci situatia de azi e esential diferita de aceea din vremea comunismului. Daca insa situatia de azi e lacul, comunismul ar trebui sa fie putul si-atunci zicala nu mai are sens. Va referiti cumva la put ca la un viitor incert? Daca nu am stabilit care-i lacul si care-i putul, atunci nu are sens sa vorbim de suspendare: suspendare intre ce si ce? Asadar, am putea vorbi de nehotarire, nu insa de suspendare.
E destul de clar ca cei care sufera de nostalgie sint dezamagiti, si nu de azi de ieri. E la fel de clar insa ca nehotaritii nu sint ei, fiindca ei nu au dubii ca comunismul a fost bun. Incit, e impropriu sa spunem ca ei sint dezamagiti datorita nehotaririi. Sint dezamagiti datorita nehotaririi cui? A celorlalti? A politicienilor?
Stresul dat de nehotarire nu se compara cu cel dat de libertate — nehotarirea se refera, de regula, la ceva punctual, in vreme ce libertatea cuprinde tot ceea ce presupune liberul arbitru (la un individ). Oamenii educati in comunism sint dezamagiti de libertate fiindca nu-i inteleg rostul, ba chiar sint inspaimintati de ea si de ceea ce poate da, in vreme ce nehotarirea lor sau a altora ii streseaza mai putin, si cu-atit mai putin ii dezamageste.
E in mod evident mai bine pentru noi dar si pentru Romania sa raminem nehotariti decit sa decidem intoarcerea la comunism sau la ceva asemanator. Fiindca macar in felul asta mai cistigam timp si mai avem libertate sa reflectam, sa intelegem.
Putul e o alta dictatura. Nu suntem acolo, dar nici nu am decis pe ce teren sa ne asezam: la dreapta sau la stanga.
Scuze din nou. Va rog sa pastrati doar ultima varianta a postarii. Va multumesc.
Cum n-am decis? Sintem asezati de mult la stinga. Avem stinga toata ziua: faptul ca unii, nu foarte multi, sint nemultumiti si spun ca asta nu-i stinga, e irelevant. USL e de stinga, fiindca PNL nu mai e de mult de dreapta, iar PSD si PC sint populiste de stinga, neocomuniste chiar. Avem majoritati zdrobitoare de stinga in legislativ. Va aduce asta a nehotarire?
Eu mai cred inca in capacitatea de rezistenta a unei drepte autentice, care face ca hotararea sa nu fie luata inca. Stiu, n-are partid, dar exista aceasta dreapta. E in oamenii care mai cauta solutii cum pot si pe unde pot.
Va recomand sa cautati, s-ar putea sa aiba.
Daca spuneti dvs. … Daca-i blond insa nu ma intereseaza.
La propriu nu-i blond, la figurat nu stiu. Stiu ca risc sa mor repede, dar m-ati facut curios.
Pai nu-i mai bine sa-i dezvaluiti identitatea ? Daca-i partid, atunci poate are nevoie de unele voturi pe care le-ar obtine daca oameni afla de existenta sa.
Scuze, denumirea corecta a comisiei amintite era: Comisia Prezidentiala pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania, sau comisia Tismaneanu.
„Ce invatatura ar trebui sa tragem din ultimul sondaj cu privire la regimul comunist ?”
-Comunismul a fost mai raspindit si mai legitim in Romania decit ne-a fost noua drag sa recunostem sau ne place sa credem. Inclusiv alegerile din 1947. Se tot trage inainte de cit de anticomunisti eram noi intr-o tara in care se murea de foame…
Ramine aproape tot atit de raspindit (exista ceva cercetare reala la subiect?)
Deci si in zona asta nu am avut/avem contact cu realitatea „reala” ;)
Inca un punct de plecare gresit. La fel cim e cel cu „elitele”…
Am vrut sa ardem etapele si atunci, in perioada la care va referiti si acum. Nu am fost mari anticomunisti atunci, de ce insa nu vrem sa fim acum ?
Justitie social? Asa cum e ea perceputa de o parte dintre noi…?
Puteti sa definiti justitia sociala (asa cum o intelegeti dumneavoastra)?
Prabusirea comunismului nu a avut cauze sociale ci economice, rezultand din imposibilitatea unui sistem planificat (centralizat) de a stabili valoarea reala a bunurilor si serviciilor.
Si tot acesta este motivul saraciei generalizate: ierarhizarea economica s-a facut pornind de la o baza materiala insuficienta, exacerbata de absenta motorului esential pentru relansarea economiei: clasa de mijloc!
N.B. Nu discut despre furtul, la fel de generalizat, al resurselor – situatia a fost aceeasi chiar si in tarile post-comuniste conduse ulterior in mod „decent”.
Regimul comunist s-a dovedit a fi aberant pretutindeni. Falimentul sau nu a fost intamplator, a fost un experiment social la scara planetara cu costuri terifiante.
In Romania a fost inlocuit cu o democratie originala care constituie un nou experiment esuat, din perspectiva multora chiar din lac in put.
Daca in anii ’90 schimbarea era fara precedent, in prezent surse de inspiratie exista.
Eu nu cred că tranziția din România e vreun experiment social. E pur și simplu ”mexicanizare”, după cum i s-a spus încă pe vremea lui Adrian Năstase. Adică o democrație mimată de către o elită politică feudală, în esența ei.
Comunismul a fost un sistem artificial, implementat cu forța. ”Mexicanizarea” actuală din România e un sistem natural, se întâlnește în foarte multe țări la diverse epoci. Pakistanul avea și el exact genul ăsta de probleme, Curtea Supremă și Curtea Constituțională erau singurele care mai încercau să mențină o urmă de stat de drept.
De unde bani de educatie cand tendinta neoliberala de azi, peste tot in lume, e de a taia de la educatie, sanatate etc.? Se pupa bine criza capitalismului cu sondajul asta. „Isi sapa singuri groapa” cum zicea Marx. :)
Cine vrea gaseste bani pentru educatie. Problema in Romania astazi nu sunt in primul rand banii, ci modul cum sunt folositi. Situatia din educatia româneasca ar fi diferita daca si acei putini bani ar fi utilizati in mod eficient, pentru a dezvolta sistemul de educatie si nu pentru a-l tine sub control politic.
Liberalul autentic stie foarte bine ca nu are ce cauta intr-o societate needucata. Pentru el, educatia e o conditie esentiala in absenta careia nu se poate gândi ca liberal. Asa suntem noi oamenii facuti: nu exista libertate fara educatie. Or liberalul autentic pretuieste libertatea autentica.
Neoliberalul si comunistul fac din educatie un mijloc prin care urmaresc atingerea propriilor scopuri. Neoliberalul pretuieste astfel libertatea propriului interes si nu acorda atentie cadrului care genereaza aceasta libertate. Comunistul pretuieste controlul libertatii in numele unui interes lasat intentionat vag.
Acestea sunt distinctii absolut necesare pentru a putea pune un diagnostic corect asupra a ceea ce se intâmpla astazi.
„Cine vrea gaseste bani pentru educatie.” Si cu asta gata, am rezolvat problema educatiei!
Spuneti asta copiilor din mediul rural care fac zeci de km pe jos pina la scoala si inapoi. Sau copiilor care ingheata de frig chiar in scolile din mediul urban. Sau profesorilor cu materiale didactice de pe vremea profesorilor lor. In aceste conditii, oamenii saraci si educati vor fi o floare rara. Si cum oamenii saraci predomina in Romania, vom ramine la fel de needucati inca 100 de ani de acum inainte,
Sint de acord ca pilonul de baza al dezvoltarii oricarei societati este educatia. A se vedea nivelul de trai ridicat al unor tari care nu au resurse naturale deosebite, dar au un sistem de educatie performant.
Ideea e ca avem nevoie urgenta sa recuperam decalajul dintre noi si occident. Daca vrem educatie la nivel de generatie, nu doar la nivel de indivizi, atunci e nevoie de un master plan care sa largeasca accesul la o educatie de calitate. Din pacate, asta nu se poate face fara bani. Ne place, nu ne place, un astfel de efort nu poate fi sustinut decit de stat. Stat care de 23 de ani nu intelege ca investind in educatie nu investeste in cladiri, PC-uri, elevi si profesori, ci investeste in viitor. Daca nu ma insel, cred ca si Bulgaria ne-a luat-o inainte in ceeea ce priveste finantarea educatiei.
Nu e preferabil ca oamenii sa primeasca undita si sa fie invatati sa pescuiasca, decit sa asteptam sa faca rost de undita si sa piarda timp invatind sa o foloseasca?
Imi pare rau, ca sa gasim solutii e nevoie de un discurs rational, nu emotional.
„Nu e preferabil ca oamenii sa primeasca undita si sa fie invatati sa pescuiasca, decit sa asteptam sa faca rost de undita si sa piarda timp invatind sa o foloseasca?”
Nu, nu e preferabil sa primeasca undita, ci sa li se spuna ca undita exista si ca sta in puterea lor sa o foloseasca. Caci daca-i dai undita, omul asteapta sa-i dai si lacul plin de peste. C-asa sunt oamenii de când e lumea si pamântul.
Prin „undita” eu inteleg accesul la educatie. Inseamna ca Suedia, Japonia, UK, Danemarca si alte tari care investesc masiv in educatie gresesc. Exemplele acestor tari ne dovedesc ca, o natiune cu cit mai multi cetateni educati are cu atit mai putini asistati social.
Nu voi vota niciodata o dreapta care face procese de intentie, cinica, adepta a conceptului „mergi sau crapa”.
Daca ne jucam in metafore, nu mai intelege nimeni nimic. Undita e un instrument de pescuit. Nu vad cum puteti sugera o conditie (accesul la educatie) printr-un instrument. Dar in fine, sa lasam metaforele la o parte.
Am facut in acest forum diferenta dintre liberalism, neoliberalism si comunism in ceea ce priveste educatia. Am precizat acolo ca pentru liberalul autentic educatia este o conditie esentiala a libertatii. Nu poate exista libertate fara educatie. Voi reveni intr-un articol cu mai multe detalii asupra acestui aspect.
Am mai aratat intr-un articol anterior ca, in Romania, conceptul de liberalism a fost distorsionat. Liberalismul românesc mai are drum bun de facut pana sa intalneasca liberalismul occidental (Suedia, UK, Danemarca sunt tari liberale !!!).
Astea fiind spuse, nici eu n-as vota niciodata o dreapta care, pentru ca se simte incapabila sa reformeze relatiile dintre Stat si Educatie nu are in cap decat nastrusnicia „statului minimal in educatie” (care deja a dat rezultate negative la altii). Am insa convingerea ca nu este singura dreapta din Romania insa.
@ aura: dvs.nu prea faceți distincție între formă și conținut. Accesul la educație este necesar, dar în România sistemul de învățământ e în mare parte butaforie. Adică doar seamănă a sistem de învățământ, dar în realitate nu își îndeplinește menirea. Ba chiar mai rău, elevii se aleg cu o înțelegere greșită a corectitudinii și moralității, tocmai ca urmare a trecerii prin școala românească.
Sigur că o școală proastă e mai bună decât niciun fel de școală, însă vreo 20-25% dintre elevi s-ar descurca mai bine pe cont propriu, acasă. Școala obligatorie este necesară pentru categoriile defavorizate, însă tradiția socialistă europeană (inclusiv Germania și Suedia) a făcut-o obligatorie pentru toată lumea. Inclusiv pentru cei care, educați acasă (ca în Anglia sau ca în State) ar obține de fapt performanțe mai bune decât cei educați în școala publică.
Societatea are într-adevăr nevoie de recrutarea tuturor persoanelor inteligente, indiferent de mediul din care provin (și în asta constau meritele socialismului tradițional, istoric) însă în România orice retardat obține o diplomă la Spiru Haret sau chiar un doctorat. Asta nu e educație, asta e butaforie, exact cum spuneam la început.
In legatura cu cheltuirea banilor in sistemul romanesc de invatamant, am gasit statistica aceasta:
„- in invatamantrul prescolar, in anul 2008 erau inscrisi 653.000 copii, cheltuiala medie per copil fiind de aproximativ 3.400 lei/an;
– in invatamantul primar si gimnazial erau cuprinsi 1,75 milioane elevi, cheltuiala medie per elev fiind de 4.570 lei/an
– in invatamntul liceal si cel profesional invatau 974.000 de elevi, cheltuiala medie fiind de 4.300 lei/an.
– in invatamantul superior de stat (licenta+masterat+doctorat) erau cuprinsi aproximativ 600.000 de studenti, cheltuiala medie fiind de 10.000 lei/an.
– pe toate nivelurile de invatamant, suma medie cheltuita de stat pentru educatia unui elev/student a fost de circa 5.200 lei.”
https://www.fundatiadinupatriciu.ro/ro/media_room/stiri/630
Articolul este din 2008, dar daca cifrele sunt corecte atunci nu sunt cu mult diferite decat cele din ziua de azi.
Cand s-a pus problema finantarii scolilor in functie de numarul elevilor, se vorbea de 2300 de lei de elev pe an. Deci cam 2500 de lei de elev pe an se cheltuie in cadrul sistemului birocratic care administreaza sistemul de invatamant.
Eu stiam ca educatia se face la catedra nu in birourile ministerului, ale ISJ-urilor sau ale agentiilor.
PS: Un calcul simplu arata ca daca s-ar cheltui 4000 lei de elev pe an, pentru 25 de elevi in clasa, ar rezulta un salariu mediu net pentru profesori de 2000 de lei/luna si mai raman cam 2500 de lei pe luna pentru cheltuieli curente si materiale didactice.
Cunosc site-ul, nu stiu insa câta incredere sa am in corectitudinea datelor. E nevoie de asemenea date actualizate la zi care sa ne ajute sa luam decizii corecte in educatie.
„Eu stiam ca educatia se face la catedra nu in birourile ministerului, ale ISJ-urilor sau ale agentiilor”.
Nu stiati decat o parte a ceea ce inseamna educatie. Da, educatia se face la catedra, dar se gestioneaza din multe alte birouri. Suntem la ceva vreme de epoca lui Creanga !
Am multi membri ai familiei si prieteni care lucreaza in invatamant. Cand ne intalnim, vrand nevrand discutiile se invart in jurul educatiei. La intrebarea „Cu ce te ajuta ministerul sau ISJ-ul sa predai?” raspunsul a fost acelasi: „Cu mai nimic!”. Ar fi interesant un sondaj de opiniei in acest sens (poate cercul de prieteni din care fac parte este prea liberal :) ).
Dumneavoastra ati plati un serviciu despre care considerati ca nu primiti nici un beneficiu?
Cred ISJ-ul si ministerul ar trebui sa il ajute pe profesor.
O alta idee atunci. Toti banii se impart de catre ministerul de finante direct scolilor, iar ISJ-urile, ministerul si agentiile primesc bani de la scoli pentru serviciile prestate. Daca scolile considera sa serviciile respective sunt de calitate si le sunt utile, atunci platesc pentru acele servicii.
Da, acum as plati un serviciu gen director, inspectorat, minister etc, cand stiu la ce foloseste. Nu, când lucram in invatamant aveam acelasi sentiment ca si membrii familiei dvs. Numai ca era gresit. O orchestra de ce mai are nevoie de dirijor, ca instrumentistii stiu sa cânte si singuri ?
Comparatia cu orchestra mi se pare exagerata. In primul rand un sistem ca educatia trebuie sa fie descentralizat pentru a i se permite sa evolueze.
Vi se pare, dar nu e !
Daca activitatea din minister si ISJ-uri este atat de importanta atunci ar trebui sa se vada in activitatea profesorului de la catedra.
Chiar nu vreti sa intelegeti ca sunt problematici prea complexe pentru un asemena forum ?
Scuze .. eu credeam ca educatia este importanta.
Tocmai pentru ca e importanta, trebuie discutat in cadre adecvate.
… probabil la minister intre specialistii in educatie. Iar profesorii, care inca mai predau, asteapta cu emotie noile indicatii vor duce pe noi culmi invatamantul romanesc. Sunt sigur ca urmatoarul set de acte normative vor exact cele care dupa 25 de ani de la revolutie vor desavarsi reforma educatiei in Romania!
Scuzati-mi mesajul anterior.
Organizarea de la centru (cu un dirijor) va nu da niciodata rezultate pentru acelasi motiv pentru care daca s-ar intalni cei mai priceputi contructori de masini sa hotarasca cum ar arata masina perfecta va rezulta o utopie.
Probabil masina respectiva ar trebui sa fie: ieftina pentru a ii multumi pe cei care nu prea au bani, sa aiba acceleratie pentru a ii multumi pe cei care ar accepta sa plateasca mai mult pe benzina, sa fie sigura pentru a ii multumi pe cei mai prudenti dintre soferi, sa nu fie nici prea masculina nici prea feminina, sa aiba „optimum” de electronica etc. Practic ar trebui sa fie o combinatie intre Logan, BMW, Renault, Mercedes si Ferrari. Si bineinteles ca va fi produsa in China.
Stimata,
Adriana Gorga,
1.Activismul ,,popular”(nu al potentatilor comunisti) consta in a mobiliza lumea si a participa la munca, la strins porumb sau fructe, la sapat cartofi, la munci ,,patriotice” fizice, pe care nu le platea nimeni.Cu tot dispretul (meritat) fata de comunism, el era (totusi) o societate economica, in care trebuia sa se munceasca pentru a putea sa traim.
Daca se acorda ceva punctaj la activistul-student, el incuraja pe cei energici, constiinciosi,care la viitoarele locuri de munca,aveau o mai mare grija in profesie, de populatie, asa cum era cazul unui farmacist sau profesor.
Nu acesta a fost defectul fundamental al comunismului, ci acela, ca de la elaborarea ,,paradigmei” economice a lui Marx-1848, NATIONALIZAREA principalelor mijloace de productie, el n-a ,,suferit” absolut nici un proces de reforma.De la economia capitalista desfiintata, comunismul n-a preluat instrumentele care puneau lumea economica in miscare, desi se puteau face banci comerciale, se putea impune economia de ,,piata” socialista, care sa oblige intreprinderile la competitie economica, se putea face in paralel o reforma institutionala, transferind de la Centrale si CSP, banii si atributiile de marketing, comerciale, de investitii, tehnologice, de inventie-inovatie, etc., la nivelul intreprinderii de baza.Treptat se puteau pune in lucru ,,actiuni” socialiste, burse socialiste de marfuri, etc. ,refacind instrumentarul economic, financiar si institutional al economiei de piata, spre a face sistemul functional si mai performant.
In concluzie, despartirea ,,gnoseologica” absoluta dintre politic si economic, in comunism, lipsa cercetarii stiintifice economice si inertia institutionala, au condamnat sistemul la esec si disparitie.Este adavarat, ca sistemul comunist a aparut prea devreme,cu mult inainte de maturizarea capitalismului, cum il prognoza Marx, instaurindu-se pe cale ,,neneturala”(lovitura de stat, nu evolutie economica si politica, care sa-l impuna organic,etc.).
Problematica aparitiei si disparitiei comunismului este mult mai complexa si discutabila, decit se realizeaza ea, strict pe latura politica, inexistenta pe cea sociala si economica.
2.Am facut aceasta expunere,pentru a arata ca aceasta ,,disjunctie” intre politic si economic, este un ,,dat istoric”, care se perpetueaza si azi, deoarece politica are un anumit specific stiintific si cercetatorii/analistii au alta pregatire decit economistii, carora nu le este accesibila cercetarea domeniului economic, de indata ce ajung la ,,etapa institutionala”, a studiului.
Neavind pregatire sociologica, politica, administrativa, institutionala, etc. economistii se blocheaza imediat ce ajung la domeniul institutional, care asa cum arata prof, Daniel Daianu, nu poate fi cercetat si cunoscut cu instrumentele ,,analizei economice”.Fara a-l cunoaste, nu este posibila nici o reforma, nici o imbunatatire a ,,societatii economice romanesti”.
Aceasta incapacitate analitica, face si astazi, politicul intors pe toate partile, cunoscindu-se totul despre ,,dreapta politica”, dar economistii nu sint capabili sa elaboreze proiectele prin care sa reconstruiasca economia si clasa mijlocie, ca fundament economic si social al dreptei politice.
Cu alte cuvinte, urmare a lipsei stiintei economice ,,aplicate”, institutionale, capabile sa reconstruiasca economic tara, prin tehnici ,,institutionale (ce nu stau la indemina economistului), teoreticienii politici lanseaza si dezbat diverse solutii ,,politice” de constructie a dreptei, una mai utopica decit alta, de natura morala, psihologista, organizationala, etc. in lipsa fundamentului economic care sa le sustina financiar si social.Aceasta situatie se datoreaza incapacitatii ,,economismului” de a fi la ,,inaltimea” politicului, pe care sa-l sustina prin proiecte de reconstructie economica.Ori, fara ,,dezvoltare economica”(ca forma concreta de ,,democratie economica” de dreapta), democratia politica este inexistenta – cum este cazul Romaniei – ea nefiind sustenabila prin teorie si indemnuri intelectuale.Odata cu economia, moare incet si sigur si ce a mai ramas din democratia politca romaneasca…
Asemeni comunismului lipsit de orice tehnici de reformare, o ,,democratie” economica aflata in declin aduce saracia ,care dezintegreaza si ce a mai ramas din subtirica democratie si clasa mijlocie, ajunsa in starea de lumpen-proletariat, emigrant ori traitor din expediente economice.
Deosebirea fundamentala dintre economie si politica este aceea ca prima se auto-regleaza, pe cand cea de-a doua are tendinta de a persista in greseala.
Singurul rol normal al politicului este acela de a asigura cadrul optim de functionare pentru economie, operand (cu delicatete, si doar in situatii limita) corectii din ratiuni sociale… Dar si acestea ar trebui facute prin stimulare, nu prin penalizare.
O societate, la fel ca o masina, este pusa in miscare de catre economie (motorul) si doar ghidata de catre politica (soferul). Si toti soferii buni stiu ca nu trebuie sa „traga” brusc de volan sau sa apese frana, mai ales daca drumul este acoperit cu polei, iar masina este deja instabila.
Iar interventiile soferului la motor dau sigur rezultate negative daca se fac in timpul mersului. Si spre deosebire de masina, o societate nu se poate „trage pe dreapta”… sau se poate, dar e pacat!
Stimata dna Gorga,
Scuzati ca incep un alt fir, nu merge sa raspund in continuarea replicii dv.
Nu stiu de ce spuneti ca turnatorul ar fi luat cele 0,5 puncte. Ele se dadeau pe baza de activitate UTC si nu veneau pe furis, la sugestia securitatii. Turnatorii si cei cu pile aveau oricum posturi asigurate (si din cele mai cautate, gen minister, centrale, etc.) in orasele mari inchise celorlalti pe perioada stagiului.
Asta era nedreptatea, nu cei citiva care aveau o asa-zisa activitate pe linie UTC sau de partid (si nu, n-am fost membru de partid si n-am avut nici vreo activitate UTC).
Au fost si turnatori mai mici care au beneficiat de acelasi tratament preferential de subzistenta cu al celor cu functii in structurile politice ale fostei UASCR. Iar lucrurile se aranjau bine ca pice cum trebuie la dosar: turnatorii mici si nevolnici cumulau mai multe caschete, asa ca justificarea era ca au primit plusul la medie pentru ca au avut functii, nu pentru turnatorii. Oportunistii se aranjau insa „in familie”.
De principiile pe care le sustineti si in care credeti depinde unde situati bara care separa dreptate si nedreptate. Pentru mine, tinand seama ca e vorba de un privilegiu la medie, prin care partidul iti demonstra clar (daca mai era nevoie) ca el face si desface totul (din nou va trimit la anecdota amara a unui comentator de aici de pe forum care e relevanta pentru mecanismul despre care vorbesc), cred ca este vorba de nedreptate si incorectitudine, indiferent de cauza pentru care acest plus a fost obtinut.
„Turnatorii si cei cu pile aveau oricum posturi asigurate (si din cele mai cautate, gen minister, centrale, etc.) in orasele mari inchise celorlalti pe perioada stagiului.”
Perfect corect! Mi-aduc aminte de o colega care a avut rezervat un post la „fabrica de biciclete” Cugir, si cu care am devenit coleg la ICSIT-TCI. Fatuca nu era capabila sa bage macar un stecher in priza, doar ca prindea toate delegatiile in (fosta) RDG, iar noi eram „rugati” sa-i explicam cum functioneaza hardul si softul la care munciseram luni in sir.
Nu cred ca procentul mare care priveste comunismul cu simpatie este specific romanesc.
Cei care nu reusesc sa produca suficient primesc de la ceilalti membri ai comunitatii. Este o forma de „protectie sociala” care a functionat sute de mii de ani. Cei care produceau mai mult, ocupau o pozitie importanta in societate in trecut. Dadeau din ce aveau si primeau respectul comunitatii. Exista o legatura intre cel care da si cel care primeste.
Acum au aparut politicienii care iau de la unii si dau la altii (cu cat politicianul ia mai mult cu atat este simpatizat mai mult=voturi mai multe). Si asa unii sunt suparati si cei care primesc si cei care dau. Unii ca nu primesc suficient iar ceilalti cu toate ca dau mai mult decat primesc de la stat, nu mai primesc respectul societatii. Mai mult sunt acuzati ca au prea mult.
Excelenta sinteza a „statului social”!
As adauga doua precizari, si anume:
– in trecut, cei care produceau mai mult dadeau cat doreau si mai ales cui doreau. Nu contest faptul ca existau si atunci interese, dar erau interesele lor, ale celor care dadeau;
– in prezent, statul decide cat anume sa dea fiecare, dar banii se redistribuie tot in functie de interese… Doar ca, de data aceasta, nu ale celor care dau ci ale statului. Iar propaganda a reusit sa-i convinga pe multi ca cel care „le da” este statul, de parca statul ar produce ceva (?!)
P.S. Sunt curios cum ar arata discursul statului, in lipsa propagandei. „Noi ii jefuim pe cei care produc ca sa va dam voua, deci sustineti-ne!” :)
Utopia numita „stat social” se complica daca ne gandim ca in mare parte a istoriei omul, pana la aparitia agriculturii, a trait in comunitati de cateva zeci de indivizi. Practic fiecare se cunostea cu fiecare. Exista rusinea celor care nu contribuiau la bunastarea generala. Parasirea grupului nu era o solutie.
Se pare ca omenirea a pastrat ideea de a il ajuta pe celalalt, dar acesta profita pentru ca nu mai este un grup in fata caruia sa raspunda. Rolul grupului a fost luat de legi si birocrati care isi vad de propriile interese iar rezultatele se vad.
Nu degeaba comunistii au incercat sa creeze „omul nou”. Stiau ei ce stiau.
RO e prea inapoiata, e prematur sa nu se mai practice Luminarea Poporului.
Interesant mi se pare faptul ca discutiile se poarta – intotdeauna si peste tot – la nivelul internediar (caldut si fara riscuri).
Deci, fara cazuri concrete (s-a decretat ca acestea reprezinta particularizari irelevante) dar si, din pacate, fara a discuta principiile fundamentale. Sau altfel spus, sa se schimbe dar sa ramana la fel, fara a se atinge partile esentiale!
Cateva exemple, oarecum la intamplare:
1. Se discuta despre metodele de imbunatatire a invatamantului public, dar nu se discuta necesitatea caracterului public (centralizat-etatizat) al invatamantului.
2. Se discuta despre raspunderea magistratilor dar nu se discuta caracterul confuz al legislatiei, care permite exprimarea subiectivismului in deciziile judecatoresti.
3. Se discuta despre nivelul taxarii si metodele de redistributire a veniturilor dar nu se discuta principiile de drept care stau la baza conceptului.
Deci, cum se spune, nu mai vedem padurea din cauza copacilor si ne-am obisnuit (in fine, eu unul nu am facut-o) sa privim anumite premise ca axiome, si sa gandim in lmitele „cutiei” create cu meticulozitate de catre stat… Uitand, desigur, ca „it’s a whole world outside” :(
Observ, cu tristete, ca multi contributori raman fixati in micile lor obsesii si cruciade locale – furtuni in pahare individuale – dar nu indraznesc (sau nu sunt interesati?) sa abordeze subiecte vaste: ne zbatem sa decidem daca TVA ar trebui sa fie 18% sau 24%, dar nu ne intrebam daca este logic sa platim TVA. Ne zbatem sa decidem daca religia ar trebui sa fie predata din ciclul primar sau incepand cu cel secundar, dar nu ne intrebam daca religia ar trebui predata in scolile publice. Ne zbatem sa decidem daca referendumul ar trebui facut intr-o singura zi sau in doua, dar nu ne intrebam daca mecanismul referendumului are relevanta, in conditiile in care parlamentul ia cu regularitate decizii contrare vointei celor pe care (se presupune ca) ii reprezinta.
Sper ca acest comentariu sa treaca, este cantecul meu de lebada pe aceasta platforma.
P.S. Pentru amatorii de discutii directe, sunt disponibil la public_iosiP(at)yahoo.com
TVA este o taxă ”obiectivă”, dacă se poate spune așa. Atât timp cât e nevoie de niște cheltuieli publice (și e nevoie, pentru că nu ne asfaltăm singuri drumul prin fața porții și nici nu punem taxă de trecere pe fiecare stradă) atunci aceste cheltuieli publice trebuie susținute din taxe. Taxele pe profit pot fi fentate destul de ușor, iar veniturile salariale nu reprezintă în mod necesar realitatea, astfel că nici taxarea lor nu e foarte corectă între un individ și altul.
Și-atunci, TVA-ul rezolvă în mod automat problema, cu cât cumperi produse de valoare mai mare (deci înseamnă că ai mai mulți bani) plătești o sumă mai mare. De aceea e ”obiectivă”. Separat de asta, România fiind în UE, unde TVA e o taxă de bază a sistemului, nu poți desființa TVA-ul de azi pe mâine, oricât de inteligentă ar fi ideea pe care ai avea-o. Astfel că un minim spirit practic face ca discuția să aibă sens doar în privința valorii TVA-ului, pentru că asta se poate schimba relativ ușor, la nivel național. O discuție despre cât de ”logic” este să plătim TVA este superfluă.
Subiectivismul în deciziile judecătorești este și mai mare, în țările în care legislația e mai simplă. Dar acolo există sistemul bazat pe precedente, ca să reducă subiectivismul. În România, legislația este foarte stufoasă în multe domenii tocmai pentru că încearcă să acopere ”în mod obiectiv” toate situațiile întâlnite în practică. În plus, legislația mai și atribuie pondere egală acestor situații, deși în practică unele sunt mult mai frecvente decât altele. Pe lângă asta, în buna tradiție comunistă, legislația românească e folosită ca mijloc de opresiune și nu ca metodă de reglementare a raporturilor dintre cetățeni.
Am mai spus că societatea are foarte multă inerție, e ca o navă de mare tonaj, din aceea care începe să-și reducă viteza încă din largul coastelor Namibiei, dacă vrea să oprească peste trei zile într-un port din Texas. Astfel că e mai simplu să trăiești într-o țară unde TVA-ul e mai rezonabil, decât să aștepți până când va fi el redus în RO. Mai ales că fiscalitatea furibundă din RO nu se rezumă la TVA. La fel și cu religia în școli, e de preferat soluția practică de a-ți crește copiii într-o țară sănătoasă la cap, fără îndoctrinare religioasă, decât să aștepți până când România va elimina aberația asta, pentru că asta nu se va întâmpla peste noapte.
Din câte remarc, dvs,apreciați discuțiile ”de principiu” (gen logica TVA-ului și oportunitatea eliminării religiei din școli) și nu vă puneți problema dacă se poate obține vreun rezultat practic într-un orizont rezonabil de timp. Personal, dacă mă nemulțumește TVA-ul de 20% de-aici (și mă cam nemulțumește) deja evaluez posibilitatea relocării într-o țară cu 15% TVA, eu nu prea stau la discuții ”de principiu” :P
@ cristi . „Politica” inseamna inainte de orice altceva „capacitate de a rationa” (nu discutam ca „bine” sau „rau”). Unul dintre cele mai exemplificante cadruri in care se dezvolta strategii este „sahul”. Nici un alt animal (in afara de „fiinta umana”) nu are capacitate rationala. Aristotel a fost capabil sa observe acest fapt cu mult inaintea zilei de azi. Faptul ca tatal tau regreta comunismul, nu e de mirare. Comunismul nu a fost construit de saraci (cu duhul) ci le-a fost construit, ca lagar, de catre acea tipologie de indivizi care au capacitate de sarlatani. EGALITATE. Egalitatea sociala nu trebuie inteleasa altfel decat cea din sport (orice sport). Hai sa zicem, tenis. Ce se cere? Arme egale (agreate de niste prestabilite norme), arbitraj nepartizan. Rezulta din asta ca cere cineva sa se imparta meritele, rezultatele?
@ iosiP Ciudat fel de a percepe Societatea mai aveti, domnule. Dupa niste mii de ani de experiente de toate genurile s-a ajuns la vot universal nu din vreun capriciu, ci pt ca din orice punct de vedere, ne scoate cel mai ieftin. Hai sa tragem o linie, impartind tara in doua parti, si lasam intr-o parte pe cei care se cred indreptatiti a vota doar ei, si lasam partea cealalta la dispozitia celor ce vor sa traiasca sub cerul votului universal. Sa vedem atunci, daca nu mai au cui baga mainile in buzunare pana la coate, ce mari contribuabili ar fi, marii dvs contribuabili? Nu exista in mod natural „masinarie” care sa dea ceasul randamentului peste cap. Daca nu furi in vreun fel (oricat de „dulce”) de la ai tai semeni, in nici un domeniu nu pot exista mari diferente in ce priveste „randamentul individual”. Care nu e bun la alergat, e mai bun la sarituri, la inot (adica, legea compensatiei, isi cam vede de treaba ei). De-aia zic, celor cu „sange albastru” sa le facem o tara a lor, iar oamenilor normali, o alta. Eu cred . . . ca nu va atrage o asa idee.
Ba da, ma atrage… doar ca statul nu-mi da voie sa fac asta.
Nu de alta dar are nevoie de noi ca sa platim taxele din care ei isi umplu buzunarele, si mai arunca firimituri celor care nu sunt in stare sa ofere nimic. Dar care voteaza in veselie, hotarand ce este mai bine sa se intample cu banii altora.
Dati-ne posibilittatea sa ne facem tara noastra, doamna emy grant, si va asigur ca nu va vom deranja – pe dumneavoastra si pe ceilalti oameni „normali”. Desigur, ma astept ca nici dumneavoastra sa nu ne deranjati. Ce credeti, se poate?
Peste încă 10 ani vom putea observa, într-un sondaj identic, faptul că acest procent a crescut şi nu că va „spune acelaşi lucru”. Cu cât ne îndepărtăm mai mult de 89′ din perspectiva temporală, cu atât generaţiile vor suferi o întinerire, în timp ce din ce în ce mai mulţi martori ai perioadei comuniste vor dispărea. Percepţia tinerilor despre imaginea epocii care a ridicat România pe plan economic este, şi va rămâne, una ridicată prin prisma faptului că nu au trăit acele vremuri…
Daca nu punem nimic in educatia de azi, fireste, vom avea rezultatele despre care vorbiti in sondajele din viitor.