duminică, ianuarie 17, 2021

Cele două maluri ale Dîmboviței. Un pelerinaj incongruent

Am pornit, într-una din zilele mai suportabile ale lunii lui cuptor, într-un scurt pelerinaj al memoriei civice prin București. Obiectivele erau din start contradictorii, dar am vrut să ”gust” traseul cu sentimentele unui trecător obișnuit. Așa că am purces pe malul Dîmboviței, de la Hanul lui Manuc/terasa ”Mr. Purceluș” pînă la memorialul Holocaustului, ce se află pe același mal al numitului rîu, reamenajat ”lacustru” de Ceaușescu. Am regăsit aici coloana amintirii  înălțîndu-se cu demnitate într-un loc al memoriei pe care, personal, îl prețuiesc.

Coloana amintirii de la Memorialul Holocaustului din București (fotografie din colecția personală a autoarei)

M-am oprit cîteva momente să admir frumusețea cu note tragice a coloanei ruginite în lumina după-amiezii, după care am pornit în sens invers pe malul Dîmboviței și am trecut, pe podul cel mai apropiat, pe malul celălalt al rîului.

Fotografie pe unul din malurile Dîmboviței (din colecția autoarei)

La a doua intrare printre blocuri, chiar vizavi de Memorial, pe lîngă actualul ”Springtime”, la mai puțin de 10 minute de mers pe jos de Memorial, se află o biserică marcată ca un monument istoric: Biserica Mihai-Vodă. Mutată pe șine și salvată de zelul ceaușist din anii ʹ80 de a distruge vechiul București, această biserică apare azi ca un triumf al interbelicului asupra epocii comuniste. Înăuntru, în tăcerea profundă cu iz de lumînări și tămîie, pe lîngă icoane și candelabre, ești întîmpinat de fresce ce îi reprezintă pe regele Ferdinand, împreună cu regina Maria, și pe tînărul rege Mihai.

Fotografie a Bisericii Mihai-Vodă din București (din colecția autoarei).

Probabil că statutul de monument istoric al bisericii explică prezența celor două steaguri de la intrare. Mărturisesc totuși că mi s-a părut primul lucru incongruent în traseul pe care îl descriu. Două steaguri ale României la intrarea într-o biserică? Intrînd însă în biserică, ești întîmpinat și de alte incongruențe. Pe zidul pronaosului există o frescă ce îi reprezintă pe ctitori: Mihai Viteazu și Doamna Stanca. Nimic de zis, numai că, în imediata lor apropiere, în compania unor înalte figuri bisericești, o altă frescă îl reprezintă pe… mareșalul Antonescu.

Fotografie din interiorul Bisericii Mircea-Vodă. Mareșalul Antonescu, îmbrăcat în uniformă, apare pe fresca din dreapta (pe latura stîngă), lîngă două figuri ecleziastice (fotografie din colecția autoarei).

Se pare că această frescă, în care este zugăvit și Ion Antonescu, este mai recentă decît celelalte. Inclusiv decît fresca din stînga, ce îl reprezintă pe regele Mihai. Dar prezența mareșalului Antonescu într-o biserică care este un monument istoric, a cărei intrare e străjuită de două steaguri, sugerează o coabitare între ortodoxie și naționalism ce amintește, în pofida proximității figurilor regale onorabile ale epocii (Carol al II-lea, de pildă, nu apare pe nici o frescă), de derivele interbelice.

Incongruențele continuă cînd ieși din biserică spre cheiul Dîmboviței, și strada te conduce  aproape față în față cu Memorialul Holocaustului, a cărui coloană se poate desluși vizavi, printre pomii de pe malul rîului.

Fotografie a celuilalt mal al Dîmboviței, la ieșirea spre chei de lîngă Biserica Mihai-Vodă (din colecția autoarei).

Cred că e de prisos să reamintesc că mareșalul Antonescu este principalul lider responsabil de Pogromul de la Iași, în care au murit peste 13.000 de evrei, și de deportările evreilor și romilor în Transnistria, ce au avut ca efect exterminarea a sute de mii de oameni. Memorialul de pe cealaltă parte a Dîmboviței comemorează acest Holocaust. Ce legitimitate are cultul acestui lider ultra-naționalist, responsabil de crime împotriva umanității, într-o biserică ortodoxă centrală din București aflată atît de aproape de Memorialul victimelor sale? Aceasta e, fără îndoială, o întrebare incomodă pentru reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române. O întrebare corelată, ceva mai ”dogmatică”, ar fi: unde sînt adevărații păgîni? De care parte a Dîmboviței? În Evanghelie, evreii erau considerați singurii ne-păgîni ai timpului, chiar după spusele lui Isus. Iar cei care au exterminat sute de mii de oameni pe temeiuri rasiste nu pot fi numiți altfel decît ”păgîni” sau ”barbari”, indiferent de fumul de tămîie și de lumînări care le învăluie imaginile.

În pelerinajul meu, care m-a condus și în împrejurimile Bisericii Mihai-Vodă, am mai făcut o descoperire: biserica se află pe strada Sapienței, unde, la cîțiva metri mai încolo, mai e o bisericuță mai modestă (”a Sapienței”, purtînd hramul ”Adormirii Maicii Domnului”), pe care am găsit-o închisă. În mod cert bisericuța cu pricina era ”a locului”, în timp ce biserica-monument din apropiere, care a făcut parte dintr-un ansamnblu mănăstiresc, a fost mutată și amplasată artificial între blocurile noi, ceaușiste, și cele cîteva case și străduțe ce au mai rămas dintr-un cartier bucureștean vechi. Dar strada Sapienței are un inevitabil ecou caragialesc…

Concluzia tragi-comică a pelerinajului meu a fost, astfel, că, în preajma străzii Sapienței, pe Splaiul Independenței, se încearcă un fel de ”pupat toți piața endependenți”. Avem acolo și icoane, și steaguri, și fasciști naționaliști, și memorial al victimelor fascismului. Trăiască Dinastia. Trăiască România. Costăchel Gudurău mort arest în urma torturilor. Costăchel Gudurău liberat. Lipsă probe intenție asasinat.

Distribuie acest articol

3 COMENTARII

  1. Asta-i viata reala, se mai intampla ca pe un obelisc sa mai apara si cate un gainat, nu o sa omoram pentru asa ceva pasarile. Insa daca raportati „incongruentele” la MH, gresiti profund, daca nu cumva sunteti chiar tendentioasa (la fel de profund). Noroc ca nu sunteti o sefa de partid unic sau un ministru comunist de interne, care ar fi dispus raderea „incongruentelor”. Cred ca multiculturalismul, ca diversitate, chiar poate supravietui, daca il si pledam de la catedra, tribuna, amvon samd. Pe de alta parte, nu cunosc nicio religie care sa nu se identifice cu valorile neamului/natiunii sale, care vin si se hranesc tocmai din religie, dominanta culturala a oricarei identitati.

  2. Biserica respectiva este biserica in care se oficiau ceremoniile Ordinului Mihai Viteazu – de asta e in fresca Antonescu. E o chestiune sensibila, dar nu stiu sigur daca ar trebui eliminate toate portretele/reconstituirile istorice, in cazul in care e istorica, pentru ca e si asta parte de istorie, trebuie o judecata globala si de la caz la caz, desi trebuie sa fie un avertisment acolo pentru cei mai slabi de cuget. Au mai fost cazuri de tipul asta, sau chiar mai putin sensibile, cu placi comemorative de pe cand Antonescu era general in Primul Razboi Mondial, care au fost eliminate.

  3. Corectie : da da ai dreptate, ca e o deriva antonesciana-legionaroida, e pus Antonescu in locul lui Carol al II-lea, caci atat legionarii cat si Antonescu considerau „occidentalismul” lui corupt, degenerat. Ar trebui eliminata fresca si pus Carol al II-lea, e clar ca nu e o reconstituire istorica, am verificat, ci o substituire istorica incarcata de ideologia extremei drepte, caci chiar si in vremea regimului Antonescu maestrul Ordinului Mihai Viteazu, cel mai mare ordin militar al tarii, era oficial Regel! foarte bune forografiile, nice catch!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Tereza-Brindusa Palade
Tereza-Brindusa Palade
Profesoară de Etică Politică la Facultatea de Științe Politice a SNSPA, București. Eseistă, publicistă și poetă. Membră a Grupului pentru Dialog Social. Autoare a numeroase cărți de eseistică filosofică și teologică, printre care amintim: Noaptea gîndirii metafizice (2008), Fragilitatea Europei (2009), Castelul libertății interioare (2010), Chemarea înțelepciunii (2011), Infinitul fără nume (2013). Autoare a zeci de articole științifice în limbi străine, dintre care unele publicate în reviste de prestigiu ca Annalecta Husserliana, Persona, European Journal of Science and Theology. Autoare a sute de articole apărute în presa culturală și de opinie din România. Autoare a două volume de versuri și a unor serii de poeme publicate în revistele literare Familia, Viața Românească și Discobolul.

Colectia Contributors.ro

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

Suspendarea lui Trump pe Twitter e un eşec al nostru, al tuturor

Pe un subiect în care toată lumea are păreri limpezi-cristal şi le strigă în gura mare din secunda doi, îndrăznesc să spun...

Stânga europeană iubeşte de fapt neoliberalismul şi corporaţiile, cu condiţia să fie chinezeşti

Chiar pe 31 decembrie, când lumea punea şampania la rece, UE a semnat cu China un acord comercial cu cântec. Comisia –...

Populismul conspiraţionist, ruperea relației de încredere popor-tehnocrație și criza democrației liberale. Trei scenarii pentru guvernările viitoare

Despre criza democrației liberale se vorbește deja de mai mulți ani, nemaifiind o noutate. Ne referim aici doar la spațiul occidental, unde...

De la numerologie la ”România Educată”

Religiozități arhaice în contemporaneitate   O doamnă inspector din Galați a dat o circulară școlilor cu privire la un ”training” (inevitabil, online) de numerologie care...

A patra întrebare: Când intrăm în blackout?

Se îndesesc zilele prin care ne trece glonțul “energetic” pe la ureche. Aceasta, de fapt, era a treia întrebare a articolului de...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.