luni, decembrie 6, 2021

Chiar va începe deratizarea „fabricilor de doctori”?

Decizia recentă de plagiat pe care CNATDCU a emis-o în cazul lucrării de doctorat a lui Victor Ponta poate fi un pas uriaș în lupta împotriva imposturii academice și pentru recredibilizarea învățământului superior. Dar există și riscul de a fi un pas insignifiant.

Un pas mare

Dacă, după decizia de plagiat pe care CNATDCU a emis-o în cazul lucrării de doctorat a lui Victor Ponta, se va ajunge în situația ca Ministerul Educației să-i retragă titlul de doctor, se va putea spune că a fost făcut un pas uriaș în lupta împotriva imposturii academice și pentru recredibilizarea învățământului superior.

Pe de o parte, raportat la faptul că această decizie, așteptată de partea onestă a mediului academic, a societății civile și a opiniei publice, vine după patru ani în care, în ciuda evidențelor, cel vizat de acuzații a pus în funcțiune, de la un nivel înalt al statului – Guvernul României – un mechanism pentru a se proteja de răspundere. Un mecanism de cauționare a furtului academic. Un mecanism la care și-au adus aportul slugi ale premierului plagiator: miniștri ai Educației și reprezentanți ai Consiliului Național de Etică, erijați, toți, în avocați ai unui hoț intelectual, căruia i se dovedise că două treimi din lucrarea de doctorat sunt plagiate. Miniștrii au refuzat să-i retragă titlul de doctor, iar CNE transformase negrul în alb, prefăcându-se că nu vede plagiatul.

Pe de altă parte, raportat la faptul că retragerea titlului de doctor în cazul lui Victor Ponta poate deveni un precedent, care poate duce la retragerea altor şi altor titluri de doctori. În atenția publică se află deja, pentru plagiat, o pleiadă de foste şi actuale personalităţi politice şi academice. Noul președinte al CNATDCU, academicianul Viorel Barbu, anunța că sunt în lucru alte zece dosare similare, care îi vizează, printre alții, pe adjunctul procurorului general al României, Bogdan Licu, pe ministrul de Interne, Petre Tobă, ori pe fostul vicepremier Gabriel Oprea, fondator al „fabricii de academicieni”, Academia de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale, pentru protejarea căreia instituțiile statului – de la SRI, MAI, MApN, la Guvern și Președinție – impun omerta. Iar asta e doar ceea ce a ajuns în atenția presei, apoi a CNATDCU. Retragerea titlului de doctor în cazul lui Victor Ponta ar fi un precedent de o importanță covârșitoare într-un mediu care, de ani de zile, colcăie de impostură. Pentru a-l însănătoși și a-l face performant, în acest mediu va trebui să se taie în carne vie, la toate nivelurile: de la cel de licență, până la școlile doctorale.

Un pas insignifiant

Dacă însă, după decizia de plagiat pe care CNATDCU a emis-o în cazul lucrării de doctorat a lui Victor Ponta, nu se va ajunge în situația ca Ministerul Educației să-i retragă titlul de doctor, se va vorbi despre un pas mic. Insignifiant. Limitat la o simplă constatare (a câta?…) a furtului intellectual din teza de doctorat al fostului premier Victor Ponta, o constatare care însă nu implică sancțiuni și, în lipsa lor, nu poate corja nimic pe viitor.

De ce „dacă”?

Am început acest text cu „dacă” pe de o parte privind la atitudinea celor succedați la Ministerul Educației, în ultimii patru ani. Raportându-mă la aceasta, nu am certitudinea că d-lui Ponta îi va fi retras titlul de doctor. Niciunul dintre miniştrii ultimilor patru ani – de la Liviu Pop, Ecaterina Andronescu, Remus Pricopie şi Sorin Cîmpeanu , care au dovedit din plin că nu-și pot depăşi condiţia de slugi politice, până la tehnocratul Adrian Curaj care, probabil, se teme de magnitudinea unei astfel de decizii – nu i-a retras titlul academic d-lui Ponta. Deşi Legea educaţiei naționale nr. 1/2001, la art. 170, și HG 681/200, privind aprobarea Codului de studii universitare de doctorat, la art. 50, prevăd retragerea titlului de doctor, ca sancţiune, pe baza unor rapoarte externe de evaluare. Or, în cazul lui Victor Ponta astfel de rapoarte există din 2012. Ba mai mult, într-un exces de zel, în decembrie 2014, Sorin Cîmpeanu a încercat să-l ajute pe dl Ponta să se debaraseze de titlul obţinut prin fraudă. Cum Legea educaţiei nu permite renunţarea la titlu, ci doar retragerea, ca sancţiune, Guvernul Ponta, via Ministerul Educaţiei anunţa modificarea legii prin ordonanţă de urgenţă – 94/2014. Rapid şi fără consultarea mediului universitar. Anexându-i un articol care să le confere titularilor titlului de doctor dreptul să renunţe la el. Deci, un articol care să-l exonereze pe premierul plagiator de răspundere. Idee la care s-a renunţat din cauza scandalului declanşat în presă şi în mediul universitar.

Pe de altă parte, pentru că sistemul are anticorpi puternici și nu se lasă ușor chiuretat. Nu mai e o noutate faptul că plagierea ori cumpărarea de lucrări de licență, de disertație, de doctorat este sport de masă în mediul universitar. Și nu de azi de ieri. Cauzele merg de la dezinteresul unor profesori la corupție. O dovadă în plus că sistemul nu cedează cu una, cu două este faptul că, după aproape șase luni de la izbucnirea în presă a scandalului privind cadrele universitare care au girat lucrări așa-zis științifice, scrise din penitenciar, și după ce ministrul Curaj cerea public Consiliului Național al Rectorilor „acțiuni ferme de apărare a integrității universirtăților”, nu s-a întâmplat nimic. Nu am auzit ca vreun rector să ceară verificarea lucrărilor „științifice” girate de oameni care, astfel, au terfelit imaginea universităților, pentru a le dovedi impostura. Pentru că, e clar, o lucrare științifică nu poate fi scrisă în regim de detenție, mai ales că unele au fost scrise cu rapiditatea redactării unui articol de ziar. Nu par să se miște lucrurile nici în privința demantelării motivației imposturii acestor cadre universitare. Se fac curând şase luni de când DNA a anunţat că începe cercetări în cazul puşcăriaşilor-scriitori, acuzând cadre universitare că ar fi acţionat concertat în sprijinul condamnaţilor. Timp în care nu s-a mai auzit nimic în acest caz.

Rămâne de văzut dacă dl Adrian Curaj va avea curaj să înceapă deratizarea „fabricilor de doctori” sau va cauționa și el furtul academic, încercând (măcar) să temporizeze emiterea ordinului de retragere a titlului de doctor lui Victor Ponta, speriat de magnitudinea pe care o va avea acest gest al său.

Distribuie acest articol

2 COMENTARII

  1. Principiul dominoului si refacerea spatiului moral

    “Nu există tratament pentru dependenţa lui Ponta de metoda agresivă de a face politică.
    El exagerează, minte, ameninţă ca orice mic terorist crescut în spiritul impertinenţei şi al
    provocării.”
    Tom Gallagher
    31.07.2012

    Recent doua stiri au provocat un adevarat cutremur in spatiul public si politic de la noi :

    “Victor Ponta a plagiat si se va cere retragerea titlului de doctor – decizie oficiala a comisiei de profil”
    ( http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21121982-victor-ponta-plagiat-cere-retragerea-titlului-doctor-decizie-oficiala-comisiei-profil.htm)

    “Ce efecte juridice produce retragerea titlului de doctor in cazul lui Victor Ponta”
    (http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21123708-efecte-juridice-produce-retragerea-titlului-doctor-cazul-lui-victor-ponta.htm)

    Reactia de tip agresiv la aceasta situatie este una pe masura personajului care nu poate supravietui in afara junglei generate in spatiul social :

    Prolog
    Sursa: https://www.facebook.com/victor.ponta/photos/a.156841647689064.26681.150967671609795/1189470841092801/?type=3

    Epilog
    Sursa : https://www.facebook.com/victor.ponta/posts/1191221860917699

    Aceasta tip de reactie si acest comportment a fost foarte bine explicat de catre profesorul Tom Gallagher inca din 2012 :

    “Tom Gallagher -Ponta, regele junglei care a redevenit România”
    ( http://www.revista22.ro/ponta-regele-junglei-care-a-redevenit-romnia-16726.html)

    Problema este ca cel care a fost varful de lance in toata aceasta cavalcada si in acest mod irespirabil de a face politica risca sa devina victima propriei sale strategii deoarece a ajuns in situatia ucenicului vrajitor care nu mai poate stapani fortele pe care le-a pus in miscare.
    Daca i se va retrage doctoratul ( propunerea a fost deja facuta !) se poate declansa un proces in lanţ de efecte juridice absolut dramatice ( pierderea calitatii de avocat, pierderea dreptului de a preda, returnarea sporului de doctorat ) care vor constitui o premiera absoluta in societatea romaneasca post-decembrista.
    Mai mult decat atat, prin viclenia istoriei , toate eforturile pe care le-a facut de-a lungul anilor intr-un sens, se reaseaza de la sine in mod paradoxal si sens contrar intentiilor initiale, iar fostul prim-ministru are toate sansele sa ramana in istorie care fiind cel care a initiat fara sa vrea , prin cazul sau exemplar si declansand la nivel social principiul dominoului , exact procesul de refacere al spatiului moral al Romaniei atat de viciat in ultimii 26 de ani , proces pe care nu a reusit sa-l declanseze pana acum nici o instanta civica sau morala.
    In sfarsit , ca de atatea ori la noi , romanii afla inca o data faptul elementar ca nu vine nimeni sa le rezolve problemele daca nu o fac ei înșiși pentru ca la noi de multa vreme realitatea depaseste imaginatia, iar oamenii raman mereu “sub vremuri” cum zice cronicarul daca nu fac si efortul de a ridica privirea deasupra lor.
    ( https://sergiusimion.blogspot.ro/2016/07/principiul-dominoului-si-refacerea.html)

    N.B. Finalul acestei fabule esopiene este unul apoteotic de tipul ““muşcă şi fugi”” (http://www.curentul.info/politic/15057-s-a-confirmat-ce-am-scris-in-noiembrie-ponta-e-consilierul-lui-erdogan )

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Melania Cincea
Licenţiată în Jurnalistică, a absolvit două masterate: Managementul instituţiilor mass-media şi Studii Europene Comparate. În presă lucreza din 1995, la TIMPOLIS. Colaboreaza la Revista 22.

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Dimensiunile teritoriale ale depopulării țării în anul 2020

Populația rezidentă a țării era la începutul anului 2021 de aproape 19,2 milioane locuitori. Declinul din anul 2020 a fost deosebit de...

Egalitatea și economia de piață

Narațiunea obișnuită despre egalitate în România este că acest „vis de aur” al poporului este pe cale să se destrame. Bogații devin...

De ce majoritatea modelelor climatice sunt „fierbinți”?

O bună parte din articolele mele publicate pe această platformă discută modele (simulări) ale variațiilor unor parametri climatici precum concentrația de CO2,...

Neamțu’ Țiganu’ citește Coranu’

Hafsa, Akif, Azra, Suleymen, Neyla, Dzina, Aisha... și multe alte nume. Eu nu știu cine sunt acești copilași, nu-i recunosc după fețe,...

Noi, chinezii

            Cu mulți ani în urmă am fost surprins să aflu că, în limba română (ba chiar în cea veche) există un...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro