sâmbătă, mai 21, 2022

Chipul îngeresc al doamnei Violeta Barbu

Pe doamna Violeta Barbu am întîlnit-o doar de cîteva ori la Colegiul „Noua Europă” din București și în „medii ecleziale” catolice. Era profesoară la Facultatea de Teologie Romano-Catolică a Universității din București. Prin primăvara lui 2013, am audiat o prelegere a ei publică pe teme de teologie și spiritualitate, în sala de conferințe a Facultății de Teologie de pe str. Berthelot. M-a impresionat modul în care combina o erudiție fenomenală, de cărturar autentic, cu o intuiție spirituală și un rafinament psihologic ieșite din comun.

Impresia aceasta a fost și motivul pentru care am invitat-o să vorbească la lansarea volumului meu de debut în poezie, Pustietatea aprinsă,  la librăria Cărturești, în toamna anului 2014. Am fost măgulită că a acceptat să fie unul din vorbitori – ceilalți fiind poeții Adrian Popescu și Sebastian Reichmann. Deși a recunoscut că nu era un specialist în literatură, și cu atît mai puțin în poezie, doamna Barbu mi se părea cititorul ideal al acelui volum. Tocmai pentru că itinerariul volumului este jalonat de o poezie mistică adresată unui „Tu” transcendent și o poezie diferită, cu accente „imanente”. Doamna Barbu a observat cu finețe un parcurs „de la un drum mistic” la o poezie care își urmează propria chemare poetică, descoperind că poeticul este în sine „mistic” sau „spiritual”.

Am reîntîlnit-o la scurtă vreme după acea lansare la o prelegere ținută la Colegiul „Noua Europă” de o politiciană din Franța care asumă valori catolice tradiționale, dna Elisabeth Montfort. Prelegerea a fost urmată de o discuție în tête-à-tête cu dna Montfort, la care au participat și cîțiva călugări ioaniți, dintre care unul francez, și dna Barbu . Ea a intervenit în discuție numai discret, dar cu comentarii și întrebări pertinente.

Ultima oară am revăzut-o pe doamna Barbu, însoțită de soțul ei, dl Daniel Barbu, într-o biserică din București, în perioada Paștelui din 2017. Țin minte că m-am uitat lung, după ce am recunoscut-o, la chipul ei, care mi se părea de o candoare ireală. Transfigurat, frumos, blînd. Doamna Barbu avea un chip de înger…

Am aflat cu stupoare că, în urma unui cancer galopant, doamna Barbu ne-a părăsit, trecînd la cele veșnice. Este o mare pierdere și pentru comunitatea catolică din București. Am prieteni care i-au fost studenți la masterat și care își binecuvîntau zilele cînd participau la cursurile ei, la care aveau uneori adevărate epifanii. Suntem cu toții întristați de această veste. Dar și consolați cînd ne amintim de chipul ei frumos și angelic. Lumina acelui chip nu putea să fie atras decît de tainele cerești, pe care le va putea contempla mereu. Requiescat in pacem!

Distribuie acest articol

3 COMENTARII

    • @ spectator
      „Chipul” cuiva nu se refera doar la infatisarea fizica. Eu cred ca ar trebui sa invatam a-i identifica pe „ingerii” de linga noi, si salut acest exercitiu al memoriei afective pa care il practica platforma Contributors. In lipsa acestui tip de exercitiu, nu ne vom alege decat cu ignarii care-l scuipa pe dl Patapievici si se intreaba daca dl. Plesu stapaneste limba romana…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Tereza-Brindusa Palade
Profesoară de Etică Politică la Facultatea de Științe Politice a SNSPA, București. Eseistă, publicistă și poetă. Membră a Grupului pentru Dialog Social. Autoare a numeroase cărți de eseistică filosofică și teologică, printre care amintim: Noaptea gîndirii metafizice (2008), Fragilitatea Europei (2009), Castelul libertății interioare (2010), Chemarea înțelepciunii (2011), Infinitul fără nume (2013). Autoare a zeci de articole științifice în limbi străine, dintre care unele publicate în reviste de prestigiu ca Annalecta Husserliana, Persona, European Journal of Science and Theology. Autoare a sute de articole apărute în presa culturală și de opinie din România. Autoare a două volume de versuri și a unor serii de poeme publicate în revistele literare Familia, Viața Românească și Discobolul.

conferinte Humanitas

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este banner-contributors-614x1024.jpg

„Despre lumea în care trăim” este o serie anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice organizată la Ateneul Român de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA.  La fel ca în edițiile precedente, își propune să aducă în fața publicului teme actuale, abordate de personalități publice, specialiști și cercetători recunoscuți în domeniile lor și de comunitățile științifice din care fac parte. Vezi amănunte.

 

Carte recomandată

Anexarea, în 1812, a Moldovei cuprinse între Prut și Nistru a fost, argumentează cunoscutul istoric Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, mai curând rezultatul contextului internațional decât al negocierilor dintre delegațiile otomană și rusă la conferințele de pace de la Giurgiu și de la București. Sprijinindu-și concluziile pe documente inedite, cele mai importante dintre acestea provenind din arhivele rusești, autorul ne dezvăluie culisele diplomatice ale unor evenimente cu consecințe majore din istoria diplomației europene, de la formarea celei de-a treia coaliții antinapoleoniene și negocierea alianței ruso-otomane din 1805 până la pacea de la București, cu anexarea Basarabiei și invazia lui Napoleon în Rusia. Agenți secreți francezi călătorind de la Paris la Stambul, Damasc și Teheran; ofițeri ruși purtând mesaje confidențiale la Londra sau la Înalta Poartă; dregători otomani corupți deveniți agenți de influență ai unor puteri străine; familiile fanariote aflate în competiție spre a intra în grațiile Rusiei și a ocupa tronurile de la București și Iași – o relatare captivantă despre vremurile agitate de la începutul secolului al XIX-lea, ce au modelat traiectoria unor state pentru totdeauna și au schimbat configurația frontierelor europene. Vezi pret

 

 

 

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro