vineri, august 12, 2022

Chișinău, Tiraspol, Comrat: trei viziuni diferite asupra unui viitor privit prin lupa războiului

„Transformarea Republicii Moldova într-o a doua Ucraină, situație spre care o împing patronii ei occidentali, pomparea ei cu arme occidentale nu fac decât să agraveze problema și îndepărtează perspectivele unei rezolvări pașnice a conflictului de pe Nistru. Deschiderea unui real al doilea front în Transnistria va duce la o catastrofă pentru întreg statul moldovean.”[1]

Vladimir Djabarov[2]

Președintele Maia Sandu și guvernul premierului Natalia Gavrilița și-au propus de la bun început să îndrepte Republica Moldova spre Occident; mai ezitant la început (nu avea cum să fie simplu după guvernarea socialistă și mandatul președintelui pro-rus Igor Dodon), tot mai apăsat după ce războiul din Ucraina a adus din nou în atenția Occidentului situația complexă a acestei republici – după trei decenii de conflict înghețat cu separatiștii rusofoni din Transnistria.

De îndată ce s-a creat oportunitatea ca Republica Moldova să fie invitată să se alăture Uniunii Europene, președintele Maia Sandu și guvernul Natalia Gavrilița au transmis cererea de aderare – la 3 martie ac. – către Franța, ca stat ce deținea președinția rotativă a Consiliului Uniunii[3], iar la mijlocul lunii mai ac. a transmis și ultima parte a chestionarului de aderare la Uniune[4]

În ultima decadă a lunii iunie ac., Consiliul European a aprobat cererile de aderare ale Kievului și Chișinăului și a invitat Ucraina și Republica Moldova să adere la Uniunea Europeană. A fost marcat astfel un moment istoric la nivel simbolic, dar și unul crucial în societatea moldovenească, care este acum pusă în criză.

Chiar dacă Moscova a insistat tot timpul – începând cu Putin, mesaj repetat apoi de Lavrov și Peskov în mai multe rânduri – că aderarea Ucrainei, Moldovei și Georgiei la Uniune nu deranjează Rusia, virajul curajos și hotărât către vest al Chișinăului, pe de-o parte, dar și ezitările de la Tiraspol și Comrat pe de altă parte au început să fie tot mai apăsat arătate cu un deget acuzator la Kremlin.

Chișinăul Maiei Sandu și al Nataliei Gavrilița nu dă semne (deocamdată) că (mai) este dispus să ia în calcul, așa cum o făcea în trecut, atenționările care vin de la Moscova. Guvernul moldovenesc a început să acorde atenție inclusiv pregătirii și dotării armatei (în parteneriat cu Statele Unite, Franța și Germania desigur, și România), să reteze pas cu pas complicitățile prin care OGRO (grupul militar operațional rus din Transnistria) era alimentat cu resurse și efectivele sale împrospătate și să își pregătească economia și societatea pentru a urma calea către aderare.

Drept urmare, în ultimele zile mesajele amenințătoare ale Moscovei către Chișinău au început să curgă în valuri. Cel mai explicit a fost Vladimir Djabarov, prim-vicepreședintele Comisiei pentru Relații Externe din Consiliul Federației Ruse, care a amenințat Republica Moldova că va urma secesiunea Transnistriei și conflictul militar, cu sprijinul armatei ruse:

„Orice încercare a politicienilor iresponsabili de la Chișinău de a pune sub semnul întrebării acest rol al pacificatorilor ruși, de a impune schimbarea formatului operațiunii de menținere a păcii odată cu retragerea trupelor ruse din regiune va duce doar la destabilizare. Ignorarea de către partea moldoveană a inițiativelor de reluare a dialogului făcute de conducerea transnistreană, urmărind unilateral instrucțiunile Occidentului colectiv a pus autoritățile de la Chișinău pe calea torpilării negocierilor și la condiții în care continuarea acestora nu mai este posibilă în cheie constructivă.

Oare crede în mod serios Chișinăul că interzicând panglicile Sfântului Gheorghe și glorificându-i pe criminalii româno-fasciști, împreună cu românizarea și o propagandă rusofobă frenetică în mass-media în legătură cu situația din Ucraina fac ca imaginea Republicii Moldova să fie atractivă pentru transnistreni? Țara noastră va continua să asigure pacea pe Nistru și să contracareze orice posibile provocări și tentative de destabilizare. Acest lucru este în interesul locuitorilor atât din Republica Moldova, cât și din Transnistria.”[5]

Situația din Republica Moldova este oricum complexă: în urma acțiunii politice lipsită de echivoc a actualei puteri, majoritatea electoratului moldovenesc pare nemulțumită de starea actuală din societate, dacă nu de-a dreptul îngrozită de perspectiva ca și Chișinăul să fie antrenat într-un război sălbatic cu rușii, la fel ca în anul 1992.

Barometru Socio-Politic, IMAS, iulie 2022. Sursa: www.ipn.md

Un sondaj IMAS, dat publicității de agenția de presă IPN[6], plasează Blocul Comuniștilor și Socialiștilor și pe liderul său Igor Dodon înaintea Partidului Acțiune și Solidaritate și a actualului președinte Maia Sandu, dovedind astfel că perspectiva integrării europene încântă mai puțin electoratul actual din Republica Moldova: cetățenii republicii sunt foarte puțin dispuși să treacă peste actuala situație economică dificilă, peste efortul costisitor de a găzdui refugiații din Ucraina, dar, mai ales, peste teama unui război cu transnistrenii sprijiniți de avioanele și rachetele rușilor de dragul unui viitor alături de lumea bună europeană.

CHIȘINĂUL SE ANGAJEAZĂ PE CALEA SPRE OCCIDENT ȘI GENEREAZĂ O CRIZĂ

Mulți dintre cetățenii noștri trăiesc, muncesc și sunt integrați în state membre ale Uniunii Europene. În ultimii 30 de ani am încercat să ne găsim calea firească. (…) Evoluția României ne-a încurajat și ne-a dat speranța că acesta poate fi un model de succes și în Republica Moldova. După suișuri și coborâșuri, cetățenii Republicii Moldova au înțeles că modelul de dezvoltare ales de România este calea prin care și moldovenii pot să se regăsească în lumea iubitorilor de libertate și democrație” spunea Maia Sandu într-un discurs susținut în luna iunie ac. în fața parlamentarilor români și moldoveni reuniți într-o ședință comună la Chișinău.

Acest război la hotarul Republicii Moldova reprezintă un risc pentru toți, în special pentru regiunea noastră și mai ales pentru Republica Moldova care este cea mai fragilă, cea mai vulnerabilă. Așa cum am spus și cu alte ocazii, nu vedem riscuri imediate, iminente la adresa securității statului nostru, dar aceste riscuri există și situația depinde de ce se va întâmpla în continuare în Ucraina.

Republica Moldova și-a declarat de nenumărate ori intenția de a depune cererea. Am făcut acest lucru într-un context dramatic, este adevărat și am făcut acest lucru acum pentru că vrem să fim auziți că ne dorim să rămânem parte a lumii libere. Dar în orice caz aceasta este calea pe care Republica Moldova urma să meargă și va merge în continuare.”[7]

Maia Sandu și Klaus Iohannis.

Opțiunea actualei guvernări de la Chișinău pentru un parcurs european nu a fost inițial bine primită nici la Tiraspol, nici la Comrat, care au acuzat Chișinăul că nu le-a consultat atunci când a depus la Bruxelles chestionarul de aderare. Moscova a preferat inițial să mimeze o superioritate indiferentă, declarațiile sale diplomatice definind chestiunea ca ținând de relația bilaterală a Chișinăului cu Bruxellesul.

Klaus Iohannis a făcut la rândul său declarații publice pe seama opțiunii europene a Republicii Moldova și a rolului pe care înțelege Bucureștiul să îl aibă în sprijinirea Chișinăului în perioada următoare, în condițiile în care situația de ansamblu dincolo de Prut este una complexă[8]:

În România suntem implicați oricum de multă vreme în sprijinirea Moldovei. Acum sunt convins că mulți alții se vor mai implica. (…) S-a văzut și prin numărul mare de vizite care au avut loc la Chișinău în ultima perioadă. Dar să fim conștienți că e primul pas dintr-o serie mai lungă de pași și eu îmi doresc mult ca într-un termen rezonabil să ajungem în faza în care se întâmplă ce am descris în prima mea campanie electorală pentru Președinție, anume ca România și Moldova să fie împreună în Uniunea Europeană.”  

Opțiunea actualei conduceri a Republicii Moldova a schimbat paradigma ultimelor trei decenii – pe care au favorizat-o comuniștii, socialiștii, dar și partidele care se declarau formal pro-europene (cum a fost cazul PDM-ului condus de controversatul om de afaceri Vladimir Plahotniuc) – conform căreia unica opțiune a Chișinăului este să „navigheze prudent” între Rusia și Uniunea Europeană.

Calea de mijloc, a unui așa-zis „realism sănătos”, a fost calea stagnării economice, a favorizării oligarhiilor și a jocurilor Moscovei care și-a propus încă din anul 1992 să păstreze sub control un Chișinău slab și corupt, permanent amenințat militar dinspre Tiraspol și, astfel, imposibil de integrat în Uniunea Europeană; un joc care a reușit perfect, cu larga participare a clasei politice moldovenești, până când a izbucnit războiul din Ucraina.

Războiul din Ucraina a forțat Europa să privească din nou în față Moscova și să recunoască un fapt de mult evident, și anume că imperiul rus este principala amenințare la adresa securității tuturor statelor europene, intențiile sale de destabilizare a continentului prin (re)aprinderea unor conflicte armate în Ucraina, Moldova, Țările Baltice și Marea Neagră sunt, începând cu 24 februarie 2022, clare ca lumina zilei.

Revenind la Republica Moldova, după invitația de a parcurge procesul de integrare în Uniunea Europeană, capitale ca Washington, Paris și Berlin au înțeles și că armata statului moldovenesc trebuie întărită, pentru a putea răspunde imediat și credibil oricărei încercări de destabilizare venind dinspre Transnistria, la solicitarea Moscovei.

Maia Sandu a declarat la postul public de televiziune, pe tema deciziilor de trecere la un program serios de întărire a forțelor armate naționale, după modelul Elveției (păstrând proporțiile, desigur), că nu există o altă variantă în condițiile în care războiul din Ucraina se prelungește[9]:

Noi nu vrem arme ca să luptăm împotriva vecinilor, așa cum face Rusia. Noi vrem să fim în siguranță la noi acasă și vrem să nu ne atace nimeni. Dacă nu era această agresiune din partea Rusiei, probabil nu am fi discutat prea mult despre necesitatea de echipare a armatei. Dar în situația în care vedem ce face Rusia în Ucraina, ar fi total neserios să nu ne gândim cum să ne apărăm, dacă ni se întâmplă așa o tragedie.”

Pentru a lărgi puțin planul discuției, trebuie să fim de acord că acționând pentru a deschide calea integrării cu Occidentul a Republicii Moldova, la fel cum și Ucraina a procedat la începutul anul 2014 (când sub presiunea populară președintele pro-rus Viktor Ianukovici a preferat să fugă din țară), puterea actuală de la Chișinău a forțează limpezirea apelor: ce vor politicienii, de la Chișinău, Tiraspol și Comrat, ce vor cetățenii republicii și, evident, care sunt planurile reale ale Moscovei și ale Kievului cu privire la Transnistria?

Bune intenții nu există; dacă cineva mai credea în ele, poate că bombardarea de către armata rusă a portului Odessa (danele și silozurile pentru încărcarea cerealelor) la nici o zi după ce diplomația rusă își depusese semnătura pe un acord cu Ucraina pentru facilitarea exporturilor de cereale ucrainene, garantat de Turcia și ONU, va fi lămurit pe toată lumea.

Moscova va muta la un moment dat în Moldova și o va face cu intenția clară de a escalada conflictul, fără să fie interesată de consecințele pe care le generează, atât timp cât obiectivul destabilizării este atins. Efortul de subminare a puterii actuale de la Chișinău este permanent, măsurabil în sondaje și va continua să se intensifice, cu obiectivul de a reduce la putere forțele politice pro-ruse, care să stopeze parcursul european.

Veaceslav Ioniță – expert în politici economice la Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale „Viitorul” – a explicat la Radio Chișinău, comentând datele noi publicate de Biroul Național de Statistică al Republicii Moldova, că populația de astăzi a republicii nu mai este (ca număr și structură) asemeni celei din urmă cu trei decenii.

În 1991 moldovenii erau 4 milioane 364 de mii: în dreapta Nistrului – 3 milioane 633 de mii, iar în stânga Nistrului – 731 de mii. În prezent, populația Republicii Moldova este estimată la 2 milioane 907 mii de cetățeni: în dreapta Nistrului – 2 milioane 603 mii, iar în stânga Nistrului – 304 mii. După 30 de ani populația Republicii Moldova s-a redus cu 1 milion și 457 de mii: în dreapta Nistrului cu 1 milion 69 de mii, iar în stânga Nistrului cu 427 de mii.[10]

Principalul fenomen care a condus la scăderea masivă de populație (39% în Basarabia; 58,4% în Transnistria) a fost migrația externă, majoritar către Uniunea Europeană, dar și către Federația Rusă și alte regiuni ale lumii; partea cea mai dinamică a societății moldovenești a emigrat și nu s-a mai întors. O altă parte a populației a migrat de la sat la oraș, adică spre Chișinău sau Bălți.

Dramatica scădere a populației a marcat profunde schimbări în structura socială, care nu implică neapărat un progres în coeziunea socială, ba chiar dimpotrivă. Cu alte cuvinte, capacitatea societății moldovenești de a rezista sub o presiune similară celei căreia îi face față de o jumătate de an societatea ucraineană este (probabil) foarte mică.

Pe de altă parte, schimbări similare s-au petrecut și în Transnistria și Găgăuzia, unde societatea este la fel de divizată, iar temerile sunt aceleași: perspectiva unui război pe care, în afară de câteva elemente extremiste, nu-l dorește nimeni.

De fapt, atât la Chișinău, cât și la Tiraspol și Comrat, marea majoritate a populației își dorește business as usual: să nu se schimbe nimic; supraviețuirea liniștită, fie ea și în sărăcie, între marile puteri este calea dezirabilă.

Amenințările Moscovei, din această perspectivă, sunt destul de eficiente, receptarea lor cu teamă fiind un factor motivant mai puternic decât perspectiva – considerată incertă – a unei viitoare bunăstări europene.

Moldoveanul de rând se teme de România („jandarmul român”, astăzi purtând chipul procurorului european Laura Codruța Kovesi), se teme de Europa („nu are nevoie de noi, vrea să ne exploateze”), nu este confortabil cu ucraineanul, pe care îl vede ca fiind naționalist-extremist; moldoveanul de rând, însă, respectă forța brută a Rusiei.

Pe scurt, o schimbare de putere la Chișinău, prin votul unei majorității a electoratului moldovenesc, este probabil să aducă cu sine blocarea traseului de integrare europeană al Republicii Moldova – adică „pohta ce-o pohtește” Kremlinul.

TIRASPOLUL VREA CU RUSIA, DAR NU VREA RĂZBOI

Vitali Igantiev, ministru de externe al Transnistriei.

Tiraspolul este, orice s-ar spune, într-o situație ingrată de când a izbucnit războiul din Ucraina, adică între ciocan și nicovală, în niciun caz într-o poziție din care cei care conduc această autoproclamată republică să poată decide conform propriei alegeri și propriilor interese; nu există libertate cu o armată de 1.500 de ruși care „asigură pacea” teritoriului, iar bugetul Federației acoperă cheltuielile așa-zisului stat.

Transnistria este, pentru Chișinău, „Unitățile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului”, în timp ce pentru Tiraspol este „Republica Moldovenească Nistreană”, un stat în sine. Istoria acestui teritoriu este destul de cunoscută: în octombrie 1924 bolșevicii au creat o entitate teritorială în stânga Nistrului (oarecum în oglindă față de Basarabia ce se alipise Regatului România) pe care au denumit-o „Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească”.

După ce sovieticii au obținut controlul Basarabiei, doar o fâșie a fostei republici autonome în oglindă a continuat să rămână în componența noii Republici Sovietice Socialiste Moldovenească, cea mai mare parte a teritoriului revenind Ucrainei sovietice. În perioada sovietică acest teritoriu a fost epurat etnic și a rămas majoritar rusofon, situație în care l-a găsit declararea independenței Republicii Moldova.

Conflictul din vara-toamna anului 1992 dintre Chișinău și Tiraspol a fost un efect al schimburilor de teritorii și populații pus în practică de autoritățile sovietice, tocmai în scopul de a face cât mai complicată ideea de a obține independența, în cazul în care vreuna din republicile din fosta URSS s-ar fi gândit la acest lucru (și al doilea caz, după conflictul din Nagorno-Karabah, care s-a aprins în 1988, odată cu încercarea armenilor din regiune de a se alipi de fosta republică sovietică Armenia).

Teritoriul separatist al Transnistriei are o populație (2014) de circa 500 mii de locuitori (inclusiv Tighina, din dreapta Nistrului), din care 32% se declară moldoveni, 30% ruși, 28% ucraineni etc. În septembrie 2006 în Transnistria s-a desfășurat un referendum, majoritatea populației votând pentru ruperea de Republica Moldova și alăturarea teritoriului la federația Rusă. Rezultatele acestui referendum sunt permanent folosite pentru a șantaja Chișinăul.

Circa 220 de mii de transnistreni au pașapoarte ale Federației Ruse (cu mult peste cei 170 de mii care și-au declarat etnia rusă), așa cum există destul de mulți moldoveni transnistreni care au obținut o carte de identitate românească, care le-a permis să se deplaseze la muncă în statele Uniunii Europene.

Pe fondul războiului din Ucraina, încercările de a destabiliza Transnistria nu au fost puține și intenții în acest sens se manifestă și în continuare, doar că liderii regiunii nu sunt cu toții pe aceeași lungime de undă atunci când se pune problema de a decide asupra inițierii sau participării la un conflict militar cu Chișinăul.

La începutul lunii iulie ac., președintele autodeclaratei republici, Vadim Krasnoselski, a făcut declarații prin care a negat că există o situație tensionată în relația cu Chișinăul, și a ținut să ofere detalii prin care să înlăture știrile alarmiste privind înarmarea Republicii Moldova:

Eu nu văd nicio dorință din partea autorităților Republicii Moldova de a porni o agresiune militară împotriva Transnistriei. Poate mai e cineva care face unele declarații, dar nu văd o intenție din partea conducerii Republicii Moldova de a escalada situația. Da, sunt unele presiuni economice, dar noi încercăm să le soluționăm. Autoritățile de la Chișinău s-au dovedit constructive în acest sens. Dar din punct de vedere militar, nu văd pregătiri directe de un război împotriva Transnistriei la momentul actual.

Cuiva îi este convenabil să destabilizeze situația, noi nu prezentăm niciun pericol. Transnistria este un teritoriu destul de transparent, ar fi greu să ascunzi aici astfel de pregătiri, nici trupele transnistrene, nici trupele ruse nu ar putea efectua mobilizarea. Militarii, serviciile de informații ar afla despre aceasta.”[11]

Vitali Igantiev, care joacă rolul de ministru de externe al Tiraspolului, și-a servit protectorii de la Moscova formulând public declarații prin care a insistat pe ideea că Transnistria continuă să acționeze politic pentru a duce la îndeplinire rezultatele referendumului din septembrie 2006, urmând să își declare în viitorul apropiat independența și apoi să solicite includerea în Federația Rusă.

Declarația lui Ignatiev era așteptată la Moscova și a fost întâmpinată de agenția „RIA Novosti” care a publicat imediat un interviu cu Dmitri Belik, membru al Comitetului Dumei de Stat pentru Relații Internaționale, care a declarat că Transnistria este enclava Moldovei care nu vrea să fie alături de România și găzduiește „cu bucurie” contingentul rus de menținere a păcii.

Dorința Transnistriei de a deveni parte a Rusiei ar trebui luată în serios, nefiind o chestiune de viitor îndepărtat, ci o direcție în viitorul apropiat, a explicat Belik: „Din moment ce acolo trăiesc oameni vorbitori de limbă rusă care ne sunt apropiați în spirit, trebuie să o considerăm o propunere serioasă.”[12]

„Newsweek” observa într-un comentariu[13] că, de la respingerea în 2003 a „Memorandumului (Dmitri) Kozak” de către administrația Vladimir Voronin, Moscova nu a mai găsit un alt prilej prin care să transforme Republica Moldova într-o federație de „state” egale în drepturi, cu capitalele la Chișinău, Tiraspol și Comrat, în care deciziile să nu poată fi luate de Chișinău fără acordul celorlalte două capitale.

Dacă Moldova ar fi astăzi o federație, controlul politic asupra Chișinăului ar fi simplu și direct exercitat prin liderii rusofoni de la Tiraspol și pro-ruși de la Comrat, cărora li s-ar fi adăugat cei pro-ruși de la Chișinău; cel mai probabil, într-un astfel de context Republica Moldova ar fi declinat oportunitatea de a începe un proces de aderare la Uniunea Europeană sau sprijinul occidental pentru întărirea apărării naționale.

COMRATUL A LUAT O DECIZIE, DEOCAMDATĂ

Irina Vlah, guvernator (bașcan) al Găgăuziei. Sursa: agora.md

Regiunea autonomă din sudul Republicii Moldova ce poartă numele de Găgăuzia are o populație de circa 130 – 135 mii de locuitori (2014), în majoritate (circa 82%) declarându-se găgăuzi, adică o populație turcică, dar care religios se declară creștini (ortodocși).

Din punct de vedere administrativ regiunea este autonomă și este condusă de un guvernator (bașcan); guvernator din anul 2015 este Irina Vlah (tată găgăuz, mamă de etnie bulgară), un politician care între anii 2005 – 2014 a făcut parte din Partidul Comuniștilor. Când a demisionat din partid (2014), motivația a fost aceea că nu mai poate fi de acord cu colegii săi comuniștii care s-au distanțat de Moscova.

În februarie 2014 un referendum organizat în Regiunea Găgăuzia a „testat voința cetățenilor” din regiune în privința a două chestiuni: (1) dacă sunt de acord ca Găgăuzia să adere la Uniunea vamală Rusia-Bielorusia-Kazahstan și, implicit, să nu fie de acord ca Republica Moldova să încheie un acord de asociere la Uniunea Europeană și (2) dacă sunt de acord ca regiunea să își proclame independența față de Republica Moldova, în cazul în care aceasta ar opta pentru unirea cu România. Majoritatea celor care au votat la referendum au răspuns „DA” la cele două întrebări.

Pe acest fond – explică Victor Pelin într-un articol de opinie publicat de „ipn.md” – a surprins atitudinea Comratului după ce președintele Maia Sandu s-a întâlnit (la 13 iulie ac.) cu președintele Adunării Populare a Găgăuziei, Dmitrii Constantinov, discuție în urma căreia tensiunile dintre părți s-au redus semnificativ, chiar dacă inițial liderii găgăuzi nu au fost de acord cu demersul proeuropean inițiat de Chișinău.[14]

Mai concret, discuția celor doi lideri politici, de la Chișinău și Comrat, a avut loc după ce, anterior (6 iulie ac.), Adunarea Populară de la Comrat a dat publicității o declarație, din care Victor Pelin a selectat următoarele idei pe care le-a catalogat a fi „surprinzătoare”:

(i) neopunerea față de integrarea europeană, abținerea deliberată de a comenta depunerea cererii de aderare la UE pentru a evita eventualele acuzații de creare a obstacole pentru viitorul european al Republicii Moldova;

(ii) nemulțumirea față de lipsa transparenței în procesul de obținere de către Republica Moldova a statutului de candidat pentru aderarea la UE, neimplicarea autorităților Găgăuziei în acest proces;

(iii) nemulțumirea față de ignorarea de către autoritățile centrale a unui șir de împuterniciri oferite Găgăuziei;  

(iv) certitudinea că obținerea statutului de țară candidată pentru aderarea la UE  va contribui la implementarea reformelor necesare pentru justificarea viitorului european al dezvoltării țării;

(v) încrederea că statutul de candidat pentru aderarea la UE le oferă o șansă inedită autorităților centrale să-și manifeste atașamentul pentru valorile europene;

(vi) eventualul scepticism față de parcursul european al țării, dacă doleanțele exprimate și împuternicirile legale ale Găgăuziei vor fi ignorate.

De asemenea, în declarația Adunării Populare a Găgăuziei a mai fost introdusă și următoarea idee, poate cea mai surprinzătoare dintre toate: în eventualitatea nerealizării doleanțelor Adunării Populare, aceasta din urmă va apela la conducerea Uniunii Europene și a țărilor prietene să devină garanți ai drepturilor găgăuzilor.

Demersul reprezentanților populației găgăuze nu a trecut neobservat la Moscova, „surpriza” nefiind deloc bine primită; „Nezavisimaia Gazeta” a dedicat un editorial situației din Republica Moldova (https://www.ng.ru/editorial), în care a dat glas neplăcutei surprize, dezamăgirii pe care a provocat-o Comratul ce se presupunea a fi pro-rus:

Pentru prima oară, regiunea Găgăuzia, orientată spre Rusia, a decis să se adreseze Occidentului pentru ajutor în protejarea drepturilor sale. Acest lucru poate fi explicat prin situația în care s-a pomenit Găgăuzia, care fiind prinsă între Moldova, pe de o parte, și România, de cealaltă, nu are granițe comune cu Rusia. Găgăuzii, pe fundalul conflictului din Ucraina, sunt nevoiți să caute garanții nu de la Moscova, ci de la Bruxelles.”

ESTE ESENȚIAL CA BUCUREȘTIUL ȘI CHIȘINĂUL SĂ-ȘI FORTIFICE PARTENERIATUL: UȘOR DE ZIS, MAI GREU DE FĂCUT

De trei decenii încoace relațiile Bucureștiului cu Chișinăul au oscilat, de la cordialitate la răceală, fără ca puținul sprijin financiar pe care guvernul României a înțeles să-l acorde la nevoie Moldovei să fie respins de fapt (deși o retorică a respingerii a fost vehiculată printre unii lideri politici comuniști sau socialiști).

Situația se datorează ambelor părți: României, pentru că nu a știut niciodată să fie ofensivă și imaginativă, ci reactivă și inconsistentă; Republicii Moldova, pentru că a văzut Bucureștiul ca pe un portofel și o cale de a obține diverse avantaje în relația cu Uniunea Europeană, în vreme ce cocheta neabătut cu Rusia, lovită fiind de Sindromul Stockholm.

Când se vorbea la București despre Republica Moldova, temele principale erau promovate de tot soiul de lideri sau organizații naționaliste, într-o formulă care nu avea nicio legătură cu aspirațiile majorității moldovenilor. Ca dovadă, AUR, partidul românesc care a confiscat tema unirii și a făcut campanii politice și electorale zgomotoase dincolo de Prut, se găsește astăzi în sondaje la 0,4% din preferințele alegătorilor. Deci nu aceasta este calea apropierii dintre cele două state românești.

În ce privește Republica Moldova și situația sa complexă – politică, economică, de securitate -, instrumentele și resursele pe care le deține Bucureștiul nu sunt suficiente pentru a putea ajuta în mod hotărâtor la schimbările majore de paradigmă pe care le implică susținerea parcursului european, care înainte de toate trebuie să înceapă cu schimbarea minților unui electorat debusolat și extrem de temător, cum este cel al Republicii Moldova.

Cât timp cetățeanul moldovean nu simte că siguranța sa și a familiei sale va crește odată ce țara parcurge drumul spre Europa, nu va accepta nicio schimbare în societatea în care trăiește.

Mulți cetățeni ai Republicii Moldova se consideră români, este adevărat, dar și mai mulți, chiar dacă vorbesc limba română, continuă să se considere moldoveni, vorbitori de limbă moldovenească, deci diferiți. La Tiraspol ideea că Moldova, cu Transnistria cu tot, ar putea deveni parte a Uniunii Europene, alături de România, provoacă respingere, dar nu și ideea de prosperitate europeană, care este și va rămâne atractivă.

Găgăuzii nu vor să fie conduși în viitor de un guvern la Chișinău care să adopte un model similar cu cel de la București, dar au încredere în Bruxelles. Pentru ei, odată cu împotmolirea Rusiei în Ucraina, calea propusă de Moscova devine una tot mai îndepărtată.

Pentru București, Moldova este un stat român, locuit majoritar de români, iar viitorul este împreună în Europa și atât; cum anume ar trebui abordată relația cu găgăuzii și transnistrenii, la București nu este nimic clar: naționaliștii sunt intransigenți, desigur, politicienii sunt confuzi.

O analiză a „Deutsche Welle” vede însă și o perspectivă pozitivă în relația actuală a Bucureștiului cu Chișinăul, pe care o numește diplomație tăcută. „Una dintre cele mai importante priorități ale României este Republica Moldova și împingerea ei mai spre Vest” – consideră Sabina Fati într-un editorial publicat de DW[15] -, „în ciuda rezistenței geografice, culturale și istorice care există între granițele sale. România știe că nu poate ajuta în mod direct mica republică în cazul în care conflictul generat de invazia rusă în Ucraina se extinde până în Transnistria sau mai departe, dar poate schimba atitudini și cochetării ale unora cu Moscova.”

„Bucureștiul a înțeles că politica pro-europeană de la Chișinău trebuie să primească ajutor financiar cât mai curând pentru a feri populația de criza economică instalată deja, dar și de propaganda puternică a Kremlinului, care continuă să se facă prin canalele de televiziune moscovite și prin trusturile de presă pro-ruse.

Pentru prima dată, România reușește să facă un consorțiu de state care să trimită bani și logistică la Chișinău. La finele săptămânii trecute, Platforma de Sprijin pentru Republica Moldova a reunit la București oficiali din circa 35 de state posibil donatoare și a obținut pentru început 600 de milioane de euro. E a doua întâlnire, după cea de la Berlin din luna aprilie, iar acest mecanism îi are ca inițiatori, pe lângă România, pe Franța și Germania.

Influența României în mica republică de peste Prut a crescut mult și constant în ultimul an, în afara propagandei unioniste, atât de folositoare rușilor, arătându-le moldovenilor că salvarea poate veni mai repede din Vest, decât din Est.”

Optimismul editorialului DW nu este gratuit și nici opiniile și concluziile sale nu sunt neapărat contrazise de realitatea celor mai recente sondaje de opinie. Pur și simplu la Chișinău, Tiraspol și Comrat s-a creat o situație de criză, pentru că toate alegerile pe care au evitat să le facă până acum, toate complicitățile și rețelele de corupție care au ținut situația înghețată (vezi și editorialul semnat de Vitalie Ciobanu pentru DW[16]) au ajuns la scadență.

De va putea, Moscova va încerca să aducă războiul și pe Nistru; depinde de liderii de la Tiraspol dacă mai cred în Putin într-atât încât să se lase orbește târâți într-o situație care poate aduce brutal sfârșitul fantomaticului stat din stânga Nistrului.

Mai întâi, totuși, Moscova va încerca debarcarea Maiei Sandu și al guvernului Gavrilița și readucerea la putere a mafiilor ce-i au ca exponenți pe Igor Dodon și Ilan Șor. Stă în puterea electoratului moldovenesc să facă naiv jocul Moscovei, sau să-l respingă cu demnitate.

Rolul pe care Bucureștiul trebuie să-l joace în tot acest timp, așa cum observa și Sabina Fati, trebuie să fie unul ferm, imaginativ și… tăcut, dacă așa misiunea asumată este mai eficientă și aduce efectele pe care le așteaptă atât românii, cât și moldovenii.

În discursul său din iunie ac., de la ședința comună de la Chișinău a parlamentarilor celor două țări, președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, a schițat destul de corect rolul coordonat al celor două capitale, într-o misiune comună care să aducă Republica Moldova definitiv în Europa, în beneficiul tuturor cetățenilor săi:

România și Republica Moldova sunt parte din aceeași comunitate marcată de o istorie, cultură și limbă comună. Aceasta este indivizibilă și inseparabilă. Este, însă, timpul să ne asumăm acest destin comun prin dezvoltarea inclusiv a unei zone economice și comerciale comune și facilitarea fluxului de persoane.

Pentru un antreprenor trebuie să fie la fel de ușor să facă afaceri la Chișinău precum la București și să ajungă de la Iași la Bălți precum o face de la Alba-Iulia la Cluj. Suntem primul partener comercial al Republicii Moldova, dar ne dorim să continuăm să investim și mai mult. De aceea, este nevoie de stimulente și facilități fiscale pentru companiile de stat și private românești, dar și pentru autoritățile locale care vor să investească aici.

Trebuie să dezvoltăm un mecanism integrat de cooperare, prin care acest proces de reconstrucție care să aducă beneficii cetățenilor noștri. Și sunt convins că administrația de la Chișinău se va implica foarte activ în perioada următoare pentru realizarea acestui obiectiv.

Trebuie să rămânem fermi în susținerea principiilor noastre fundamentale! Iar unul dintre ele este că statele suverane au dreptul să își aleagă propriul destin. Nu putem sta cu mâinile încrucișate când granițele sunt redesenate cu tancurile în apropierea noastră! Nu putem accepta pasivi ca Ucraina să cadă! Ce ar urma atunci pentru Republica Moldova?!

Trebuie să sprijinim dreptul cetățenilor noștri în a-și alege calea de urmat! Avem nevoie de o Moldovă puternică, stabilă și independentă de influențe externe, pe care noi și Europa să ne bazăm în numele securității colective![17]

Control politic pervers al Moscovei a adus deopotrivă pentru Chișinău, Tiraspol și Comrat sărăcie și injustiție, subdezvoltare și dependență. Lucrurile se pot schimba, drumul către Europa poate duce rapid la bunăstare, dacă Republica Moldova se angajează cu energie să-l parcurgă și are înțelepciunea de a evita greșelile pe care Bucureștiul, de exemplu, le-a făcut.

Calea dezvoltării economice este calea europeană, calea bunăstării și a creșterii securității sociale și a securității naționale a Moldovei. Pe parcurs, calea europeană îi va contamina și pe cei sceptici, temători sau pe oportuniștii din Transnistria; în Găgăuzia se pare că drumul european este deja bine privit.

Un singur lucru mai trebuie făcut, iar acesta trebuie făcut de moldovenii înșiși, la vot: să îi sancționeze încă o dată pe clienții Moscovei și să o facă convingător. Rusia nu are nicio putere acolo unde poporul vorbește, iar războiul din Ucraina a arătat convingător ca așa stau lucrurile și nu altfel.


note_

[1] https://www.digi24.ro/stiri/externe/un-parlamentar-rus-ameninta-republica-moldova-un-al-doilea-front-in-transnistria-va-duce-la-o-catastrofa-2020929

[2] prim-vicepreședinte al Comisiei pentru Relații Internaționale din Consiliul Federației

[3] https://moldova.europalibera.org/a/nicu-popescu-moldova-a-depus-cererea-de-aderare-la-ue-ce-urmeaz%C4%83-/31734555.html

[4] https://www.digi24.ro/stiri/externe/republica-moldova-a-transmis-a-doua-parte-a-chestionarului-de-aderare-la-ue-1937509

[5] https://www.digi24.ro/stiri/externe/un-parlamentar-rus-ameninta-republica-moldova-un-al-doilea-front-in-transnistria-va-duce-la-o-catastrofa-2020929

[6] https://www.ipn.md/ro/daca-duminica-viitoare-ar-avea-loc-alegeri-trei-partide-7967_1091196.html

[7] https://www.hotnews.ro/stiri-international-25628405-maia-sandu-discurs-fata-parlamentelor-reunite-ale-romaniei-moldovei-evolutia-romania-incurajat-model-pentru-noi.htm

[8] https://www.g4media.ro/iohannis-ne-vom-implica-sa-ajutam-republica-moldova-pentru-ca-intr-un-termen-rezonabil-sa-fim-impreuna-in-uniunea-europeana.html

[9] https://www.g4media.ro/analiza-maia-sandu-da-primele-semnale-la-chisinau-pentru-inzestrarea-armatei-tema-tabu-in-republica-moldova.html

[10] https://moldovainvest.newsmoldova.ro/chisinau/veaceslav-ionita-expert-in-politici-economice-fara-o-politica-de-dezvoltare-a-regiunilor-republica-moldova-risca-in-urmatorii-cinci-ani-sa-inregistreze-depopulari-masive-ale-raioanelor/

[11] https://www.g4media.ro/liderul-transnistriei-semnale-pacifiste-la-moscova-dupa-concesiile-economice-recent-obtinute-din-partea-republicii-moldova-chisinaul-nu-si-doreste-escaladarea-situatiei.html

[12] https://cursdeguvernare.ro/transnistria-agita-ideea-aderarii-la-rusia-moscova-sustine-ca-propunerea-trebuie-luata-in-serios.html

[13] https://newsweek.ro/international/impotmolit-in-ucraina-putin-cauta-o-diversificare-a-frontului-in-transnistria-republica-moldova

[14] https://www.ipn.md/ro/europenizarea-gagauziei-op-ed-de-victor-pelin-7978_1091120.html

[15] https://www.dw.com/ro/rom%C3%A2nia-diploma%C8%9Bia-t%C4%83cerii-%C8%99i-anvergura-jocului/a-62505537

[16] https://www.dw.com/ro/mizele-luptei-anticorup%C8%9Bie-de-la-chi%C8%99in%C4%83u/a-62576635

[17] https://www.g4media.ro/ciolacu-cerere-pentru-republica-moldova-e-nevoie-de-stimulente-si-facilitati-fiscale-pentru-companiile-de-stat-si-private-romanesti-dar-si-pentru-autoritatile-locale-care-vor-sa-investeasca-aici.html

Distribuie acest articol

20 COMENTARII

  1. Ca veni vorba despre gagauzi : cati dintre ei traiesc in R.Moldova si cati in Bugeac, teritoriu atasat de Stalin Ucrainei ? Si ce drepturi si autonomie au ei pe teritoriul Ucrainei ? Ca nu i-am auzit cerandu-si – acolo – nici drepturi si nici autonomie …

  2. ” peste teama unui război cu transnistrenii sprijiniți de avioanele și rachetele rușilor” avioane? din cate stiu in transnistria nu au avioane. Daca ma uit pe harta nu stiu daca avioane au loc acolo de manevre. Nu exista aparare antaeriana?

    Intotdeauna m-am intrebat, dar armatele astea din transnistria de unde au mancare, haine, combustibil? Sa zicem au depozite de pe timpul URSS in 30 de ani le-ar fi consumat. Astea ar veni doar prin MD sau UA. Si daca vin pe acolo, inseamna ca ar trebui sa vedem niste capete taiate pe zona MD, UA. Cum se face ca conducerea militara din MD, UA toti acesti ani au lasat transnistria sa se alimenteze cu ce au vrut ei? A? Cine? Cu nume si prenume, si nu e o singura persoana, in linia intai bagati carne de tun sa rezolve problema pe care au creato.

    • Trupele rusești din Transnistria au statut oficial de trupe de menținere a păcii, deci se aprovizionează în mod legitim din Rusia. Există transporturi aeriene rusești care vin în mod legitim la Chișinău, cu destinația Tiraspol. Inclusiv atunci când s-a testat posibilitatea redeschiderii aeroportului de la Tiraspol, asta s-a făcut cu asistență din partea controlului de trafic aerian de la Chișinău.

      Republica Moldova a semnat niște acorduri și le respectă. În relațiile internaționale, țara suverană e Republica Moldova și toate activitățile legale din Transnistria se afectuează cu acordul Chișinăului.

  3. Păi dacă Moldovei îi e frică de Rusia atunci să facă cerere de intrare în NATO ca Suedia și Finlanda, tot state „neutre”.

    • Ca sa intre in NATO trebuie sa-si rezolve disputele teritoriale cu Transnistria, ceea ce nu o sa se întâmple prea curând. Situatia RM e foarte diferita de cea a țărilor nordice. În plus, în RM, vreo jumatate din populație e rusofila si nu isi doreste acest lucru. În cazul Suediei si Finlandei, aderarea la NATO e mai mult simbolică deoarece NATO nu va desfășura arsenal militar acolo pe motiv că respectivele țări au o armată puternică. Atunci de ce ar trebui să adere la NATO? Liderii acestor 2 țări spun ca in caz de conflict nuclear ar fi aparate. Total gresit, în caz de conflict nuclear chiar nu mai conteaza din ce alianta faci parte, totuna e. În plus, sunt mai mari șanse să o încasezi nuclear fiind in NATO decât fiind neutru. Extinderea NATO e mai mult simbolică deoarece SUA stie ca nu va avea nevoie sa intervină militar deoarece aceste țări nu vor fi atacate. Problema e cu acele țări în care sunt dispute teritoriale (cum am avut si noi) si care trebuie rezolvate înainte de aderare. Asta demonstreaza si mai mult ca Alianta nu prea are chef de intervenit în zone cu risc ridicat.

  4. „Dacă Moldova ar fi astăzi o federație, controlul politic asupra Chișinăului ar fi simplu și direct exercitat prin liderii rusofoni de la Tiraspol și pro-ruși de la Comrat, cărora li s-ar fi adăugat cei pro-ruși de la Chișinău” Din cate stiu, acelasi lucru se urmarea si in cadrul Formatului Normandia, respectiv crearea unei federatii in Ucraina in care Donbasul si Crimeea ar fi devenit „indepedendente” de Kiev, cu alte cuvinte ar fi fost sub influenta rusa si in acest fel ar fi fost multumite ambele parti (europenii si rusii), afacerile cu gazele rusesti urmand a continua nestingherite. Este ceea ce a dorit si Putin atunci cand a invadat Ucraina, anume ca Donabsul sa devina independent. Initiatorii acestei idei au fost tocmai europenii impreuna cu rusii, in defavoarea Ucrainei, asadar de ce ar fi situatia diferita acum in R. Moldova? Poate ca aceiasi europeni ar dori acum o „calmare a spiritelor”, o „impacare” cu Rusia prin convingerea Chisinaului ca ar fi mai bine sa renunte la Trasnistria si Gagauzia in favoarea „pacii si bunastarii”. In shimb, Moldova va primi statut de tara candidata la UE, adica un statut „gri” care ar mentine Moldova intr-o zona gri, intre influentele ruse si europene, dar avand niste trupe NATO (tot de mentinere a pacii) pe teritoriul ei.

    • Nu europenii au invadat Ucraina. A da vina pe UE pentru războiul declanșat de Putin echivalează cu susținerea lui Putin.
      Nici formatul Normandia nu ar fi apărut dacă omuleții verzi nu ar fi intrat în Ucraina în 2014, așa că nu europenii pot fi învinuiți pentru ideea acestui format.
      În schimb, din comentariul lui „Jay” transpare faptul că pune în gura europenilor dorințe care par a fi cele ale stăpânilor lui. „Calmarea spiritelor” și „împăcarea” sunt idei vehiculate de pro-ruși, iar de renunțarea la Găgăuzia numai un postat în slujba Moscovei poate vorbi, nimeni nu a ridicat problema asta.

    • Nici măcar Vladimir Voronin nu a semnat acordul privind federalizarea Republicii Moldova, deși el însuși e născut în Transnistria.

      Federalizarea Repubicii Moldova ar reprezenta promovarea maximă a intereselor Rusiei. Metoda e veche, inclusiv Cehoslovacia a fost federalizată după invazia sovietică din 1968. Abia după încă o generație, aderarea la NATO și UE a ambelor țări rezultate din destrămarea federației cehoslovace a împiedicat Moscova să mai beneficieze de federalizarea Cehoslovaciei.

      R.Moldova nu are nevoie de federalizare, componența etnică se modifică în permanență în favoarea românilor. În 1992, la Chișinău toată lumea vorbea rusește pe stradă, la fel cum se vorbește azi la Tiraspol. Am avut în Chișinău un incident cu un polițist care nu vorbea deloc românește (deși era deja limba oficială) iar 3-4 ore mai târziu, polițistul a avut surpriza vieții: m-a găsit la părinții lui acasă, că la ei mergeam. Erau rude cu bunica soției, care bunică se născuse în Basarabia 😀

      Părinții și-au cerut scuze de zeci de ori, ne-au explicat că nu au vorbit niciodată românește în prezența copiilor, ”ca să nu aibă probleme”, însă vremurile s-au schimbat, iar acel polițist a învățat românește în câțiva ani. Federalizarea R.Moldova ar fi doar în interesul Rusiei, deci nu e cazul să fie pusă în practică.

  5. Implicarea tarilor Occidentale , a Marilor Puteri democratice si a Romaniei in Rep.Moldova este evidenta . Pozitionarea geografica este si ea favorabila Rep .Moldova si parcursului European al acesteia . Rusia nu va ataca niciodata Rep Moldova decit daca cistiga razboiul din Ucraina si ocupa intreaga regiune prin forta armelor .Primele rachete rusesti care ar ataca Rep.Moldova nu ar face decit ca cetateniii rusofoni din Transnistria sa plece rapid in Rusia cum dealtfel vor face si cei din Republica .Concomitent Ucraina va zdrobi rapid veleitatile de independenta ale Transnistrenilor .Prima bomba cazuta da nastere la o migratie rapida in toate sensurile . Automat forte SUA si sprijinul NATO va duce totul spre granita pe Nistru . Probabilitatea cea mai apropiata de adevar ne arata o granita undeva pe Nipru .La jumatatea anului 2024 razboiul se va fi incheiat deja .

  6. Doar o scurtă rememorare: situația RDG nu s-a rezolvat nici pe cale militară, dar nici prin aderarea separată la Piața Comună (vest) Europeană de pe vremea aceea.

    De ce s-ar rezolva situația Republicii Moldova prin aderarea separată la UE? Pentru că așa vrea Germania și pentru că asta ar fi în interesul Rusiei pe viitor? Pentru ca Rusia să aibă și pe viitor o influență în R.Moldova, așa cum are astăzi în Austria?

    Prin Tratatul de Înființare din 1955, Austria are o interdicție de a se uni cu Germania și / sau de a face parte din NATO. Republica Moldova nu are o astfel de interdicție, la fel cum nu avea nici RDG.

    P.S. A cita astăzi din articole publicate de Deutsche Welle e ca și cum în anii ’80 ar fi citat cineva din Scînteia sau din Pravda. Lumea se deglobalizează deja, visul de aur al marxismului a murit încă o dată. Ar fi de preferat să acceptăm realitatea asta, chiar dacă Deutsche Welle mai are nevoie de câțiva ani ca să o accepte.

    • „De ce s-ar rezolva situația Republicii Moldova prin aderarea separată la UE?” Nu se rezolva, insa astfel ar profita si europenii, dar si rusii de spatiul R.Moldova. Cine isi imagineaza ca UE mai are nevoie de inca un stat falimentar corupt, aflat sub influenta Kremlinului, care are nevoie disperata de alte miliarde de euro platite tot de Olanda, Germania sau Franta, se inseala amarnic. Priviti doar la ce se intampla in Romania, Bulgaria, Ungaria dupa atatia ani de integrare. De ce ar fi Moldova altfel, o tara care vine chiar dintr-o zona gri si care mai are si un teritoriu controlat militar de Rusia? Pentru ca steagurile albastre cu stele galbene si oda bucuriei nu tin nici de foame, nici de frig la iarna.

    • Mai este o deosebire fata de situația din Germania. În cei 45 ani de ocupatue sovietica nemții din Germania de Est au rămas nemți, induferent de convingerile lor politice. Im plus Germania era deja o tara f uniform ernic.
      In Basarabia, alături de mixajul etnic mai vechi din Basarabia de Sud, a existat o colonizare cu bulgari, rusi și ucrainenii, plus o rusificare a elementului romanesc.

      • Sunt insignifianți din toate PC de vedere cei o sută de mii compact rusificați, cu diverse influente – nici măcar teritoriul autonomiei simbolice nu e compact și unitar.

  7. Informații utile și o analiza f bună. As adaugă că alături de influenta f puternica a Rusiei, în Gagauzia se mai amesteca și turcii, a căror joc este impedictibil. Cred însă că populația locala este atât de rusificata încât influenta Turciei este secundara.

  8. România nu a avut în 1990 și nu are un Kohl azi.
    În 1918 regatul roman, cu 3/4 din teritoriu sub ocupație germana, bulgara, austriaca și turca a trimis trupe la Chișinău, ceea ce a permis Sfatului Tarii sa ia hotărârea îstorica de a reuni Basarabia cu România. Câteodată lideri adevarati iau decizii dificile în situații f grele.

    • Acele trupe erau simbolice, adevarata forta era Armata franco-engleza de la Salonic, care s-a deplasat spre nord si a impiedcat Armata Rosie ucraineana sa se extinda spre vest pt a face granita comuna pe Carpati intre Ucraina sovietica si Ungaria sovietica, in timp ce Armata Romana ataca spre vest trecand Tisa si ocupand Budapesta, pentru a bloca ascensiunea bolsevicilor din est si din vest. Fapte care par uitate in prezent…

      • La inceputul lui 1918 trupele franco-britanice nu trecuseră de Bulgaria. Abia după sept 1918 s-au pornit spre nord. Când armata romana a trecut Prutul nu exista nici urma de certitudine ca aliații vor câștiga războiul. Rusia fusese invinsa si bolsevicii semnasera pace separata. Este adevărat ca atât guvernul ucrainean naționalist cât și guvernul ucrainean sovietic urmăreau ocuparea Basarabiei și tocmai de aceea regatul roman a trimis trupe în Basarabia.

  9. „partea cea mai dinamică a societății moldovenești a emigrat și nu s-a mai întors. ” La asta a contribuit și hotărârea lui Băsescu de a acorda cetățenie romana celor din republica Moldova. Oamenii au luat pașapoartele și s-au dus în Italia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Cristian Felea
Doctor în ştiinţe inginereşti, domeniul: „Mine, Petrol şi Gaze” - Universitatea din Petroşani. Ofițer SRI în rezervă Colaborator al publicaţiei „Revista Minelor”

Carti noi

 

A apărut numărul special Engaging God’s Language sau Însușind limbajul lui Dumnezeu al revistei Diakrisis pe anul 2022, al 5-lea volum de la data fondării revistei academice (2022),  publicație care apare fie în format digital fie editat, la editura Eikon, București.  Citeste mai mult

 

Carti noi

La Editura Trei tocmai a ieșit din tipar, special pentru Bookfest, „Istoria Filosofiei” de A.C. Grayling. O lucrare apărută recent, scrisă de unul dintre cei mai buni specialiști în filosofie de azi. Această istorie se remarcă prin tratarea foarte clară a temelor și ideilor. Ediția românească arată foarte elegant, are peste 700 de pagini, și o puteți obține cu reducere la Bookfest.

 

Carte recomandată

 

Excelentă carte de luat în vacanță! Distractivă, delicioasă, brutală.  Tot ce a rămas ascuns, nespus și neexplicat în filmul lui Tarantino: detalii toride, crime nerezolvate, secrete din culisele industriei, anecdote sordide despre staruri care întruchipează pentru fani perfecțiunea sau momente sublime de pe platourile de filmare ale unor filme de mult uitate. Mai bună decat s-ar fi asteptat fanii regizorului sau criticii literari.

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro