duminică, martie 16, 2025

Cine-i mai dictator acum? Basescu sau cuplul Ponta-Antonescu?

O frustrare din iarnă

În iarna mă încerca un sentiment de nelinişte. Mai toţi prietenii mei oengişti, oameni la care ţin şi pe care mi-i iau drept referinţă, îngheţau la minus n grade protestând împotriva Guvernului Boc, împotriva preşedintelui Băsescu, împotriva dictaturii.

Eu trăgeam spre Valea Regilor ca să nu fiu departe de ei, în cazul în care până la urmă  mă decideam şi eu că era dictatură şi trebuia să-mi fac datoria. Nu m-am decis şi am rămas lângă vinul fiert, aşa… într-o stare de disonanţă. Am fost apostrofat pe rețelele de socializare când îmi exprimam nedumerirea faţă la dictatura aia în care dictatorul era luat la mişto, tras la răspundere, arătat cu degetul şi înjurat de marea parte a presei, a liderilor opoziţiei şi a cui mai avea chef. Cineva mă învinuia că nu pot vedea asemănarea dintre golanii din Piaţa Universităţii din anii 90 şi ultraşii care se băteau cu jandarmii în direct la Antene. Încă nu o văd.

Pe fond, eram cu totul de acord cu cele mai multe dintre revendicările colegilor oengişti cu privire la urgenţa unor măsuri, nevoia de transparenţă şi o mai bună participare a mai multora în procesul de formulare a deciziilor politice şi mai ales a diferitelor politici publice sectoriale, de la mediu şi până la sănătate. Doar că acuzaţia de tiranie, cuvinte precum totalitarism, dictatură, erau prea mult pentru stomacul meu. Mă gândeam că e nedrept pentru cei care cu adevărat au căzut victime dictaturilor: omorâţi, schilodiţi, deţinuţi politici, deportaţi.

Victor Alistar era pe cai mari în iarnă. Încerca să ne organizeze, să i ceară el lui Baconschi demisia, Boc să plece, vă aduceţi aminte, spiritul de mobilizare care domnea în iarnă şi alimentat de televiziunile opoziţiei. Probabil că asta nu are nimic de a face cu intenţia premierului de a-l nominaliza pentru o funcţie de ministru al transparenţei. O funcţie nouă, fără nicio legătură cu Alistar.

Bun. Asta a fost atunci. Să vedem ce este acum.

În mai puţin de o lună de când USL conduce ţara au apărut în Parlament două legi care cu siguranţă îi vor pune pe dictatori, tirani şi alţi antidemocraţi din aceştia cu botul pe labe.

Prima: votul „uninominal pur” la alegerile parlamentare.

A doua: aflu azi că senatorul PSD Georgica Severin şi deputatul PNL Cornel Pieptea (şi vă jur că de niciunul n-am auzit până azi!) au depus o inițiativa legislativă care taie prerogativele Curţii Constituţionale de a se pronunța asupra constituţionalităţii hotărârilor Parlamentului!!! Mai mult, USL-ul vrea să modificare la legea referendumului pentru ca destituirea președintelui să fie valabilă cu majoritatea voturilor exprimate.

Acum aceiaşi oengişti (mai puţin Alistar) încercăm să ne organizăm să facem ceva, dacă ceva mai poate fi făcut. E clar că regulile jocului sunt abuzate şi călcate în picioare cu legea-n vârful pixului. Nu zic că Traian Băsescu şi PDL-ul au fost OK. Nu au fost şi încă mai plătesc pentru asta. Totuşi, ce se întâmplă acum mi se pare mult mai periculos.

Dragi colegi oengişti, să ne fie învăţătură de minte. Să ne învăţăm să nu mai aruncăm aşa uşor cu cuvintele, acesta este treaba tonomatelor, trompetelor, nu a noastră a celor liberi şi care, de mulţi ani, luptăm cu adevărat pentru democraţie şi bine în ţara asta.

Distribuie acest articol

26 COMENTARII

    • ai vazut o roata? e perfecta! ai vazut un triciclu cu o singura roata? merge? VU (model englez) mai are doua roti (convenabil trecute sub tacere, mai ales de Crin): numai un parlamentar poate deveni ministru (secretar de stat etc) -si astfel apare responsabilitatea ministrului fata de electorat- . Seful partidului castigator devine automat prim-ministru, deci e responsabil SI fata de programul electoral partidului. Si Blair si Thatcher au devenit premieri si au fost demisi cu aceste mecanisme. Ii convin mecanismele lui Crin? ar mai ramane Campeanu, Pop, Constantin, Dan Petre etc ministri sau demnitari? Dar Balaban -de la ISC- cu rang de ministru?Ar favoriza Ponta o factiune din PSD impotriva celeilalte?

  1. Ciprian,

    ceea ce-si doreau cei din PD s-a implinit, au motiv sa se bucure. Sau acum nu mai este bun sistemul majoritar? Nu se perora in 2008, inclusiv de catre presedintele Basescu, despre virtutile votului majoritar intr-un singur tur? Nu stiu sa se fi protestat atunci (de catre intelectualii apropiati, atunci si acum, de PD/PDL), iar daca ai link-uri cu articole de protest da-mi si mie, ca eu sunt ignorant in acest sens. Deci cand propune Basescu si PD (inainte de 2008), e reforma a clasei politice, cand o fac USl-istii (in 2012), e dictatura. Cam bizar, nu?

    Eu am inteles un singur lucru, ca cei ce sunt la putere incearca sa si-o conserve si sa-si maximizeze prin orice mijloace, lucru adevarat si pentru PDL si pentru USL. Pentru cine are o opinie clara, critica argumentata este singura in masura sa aduca putina lumina, in rest totul este fantezie. Discutiile despre care sunt mai dictatori mi se par supreflue si lipsite de sens.
    In rest numai de bine.

    • Intru totul de acord!

      Nu, nici cand o propunea PDL-ul si Traian Basescu nu era OK. Si am avut opozitie care sa se opuna. Problema este ca acum nu o sa mai avem opozitie. Şi… opozitia nu a fost consecventa cu ea insasi.

      Clasa politica este incapabila de autoreformare. Cand incearca asa ceva directia in care se indreapta este intodeauna opusa directiei corecte, indiferent de unde vine initiativa. Cel putin asta am inteles eu pana acum.

      • Intru totul de acord: clasa politica este incapabila de auto-reforma. Daca cadem de acord ca mecanismele de maximizare a scorului electoral (sistem electoral, mita electorala, etc.) sunt transpartinice atunci vorbim aceeasi limba. Nu cred ca unii sunt mai reformisti (PDL sau USL dupa caz si interese) si altii mai corupti. Pervertirea politica transcede un partid sau altul, a ca Duhul Sfant, pluteste deasupra partidelor, inclusiv a celor care se auto-intituleaza reformiste.

      • Eu nu am oengistii mei (din cauze prozaice ,muncesc si produc!),dar cunosc destul de multi ca sa-mi dau seama ca majoritattea sunt sinecuristi. Recordul il detine unul din prietenii fiului meu care,dupa ce s-a oengist cca.10 ani la ceva cu nume pompos englezit finantat de fundatia Soros,s-a plictisit si traiaste ca un rentier de banutii accumulati,de cativa ani!Si uite asa si cei de Fier Footen si de la Salvati balena albastra vor iesi la pensie fara sa fi produs un cui ci numai zgomote de fond! Pentru cei care sunt nevoiti ca sa se intretina din salariu este chiar foarte important cine conduce aceasta tara,daca acesti guvernanti au de gand sa stabilizeze si eventual sa creasca standardul de viata,daca au de gand sa mai lanseze „curbe de sacrificiu” pe spinarea lor,daca jaful generalizat ascuns oengist sub numele de reforma se va continua si in anii ce vin. Si intrucat toate cele de mai sus s-au intamplat deja sub guvernarea BUBA,este aproape logic ca trebuie incercat altceva. Deci nu prea mai are importanta cum se ajunge la „altceva” ,chiar daca trebuie sa o facem anglo-saxon in loc de frantuzeste!

        • Tot ceea ce spune Ciprian ciucu este demn de luat in semana. A atins un punct din miezul dezbaterii.
          O problema insa: ceea ce a distonat in iarna a fost tocmai pozitia extrem de discutabila a unor ong-uri. Exact acelea care la inceputul anilor 90 aduceau principiile liberalismului, ale democratiei etc. acum se pozitionau pentru o lovitura de stat – scuza pentru cuvintele mari – dar perceptia mea de cetatean sta este – si anume: am vazut-o cu toii pe dna Pralong intrata intr-un brusc militantism didactico-ipocrit-naiv, care incerca fel de fel de demonstratii la televizor, f.f. sonor, pe o argumentare ciudata, cu adaptari neasteptate ca si cum s-ar fi adresat omului obisnuit… A fost f. ciudat sa aud un anumit tip de argumentare populista, si, sincer, am ascultat cu reticenta lectiile de educatoare de gradinita ale respectivei doamne. Ce mi se pare ciudat este ceva parea a nu cunoaste efectiv nevoile si mentalul oamenilor saraci, se servea de niste clisee, desi ar fiu trebuit sa fie mai documentata pe linie ong pentru ca foarte multe actiuni in teritoriu au mobilizat tinere invatatoare sau profesoare, sau personal din asezaminte (camine de copii etc.) prin urmare ar fi trebuit sa fie mai documentata de impresia falsa pe care o lasa astfel de argumentari.

    • In 2008 nu s-o fi protestat de catre „intelectuali apropiati PD/PDL” (si nici acum nu prea vad vreun astfel de intelectual protestand sau poate nu stiu eu „sa-i miros” p’aia apropiati de PDL), insa s-a actionat, atat in Parlament, cat si in afara lui, impotriva a ceea ce cerea Basescu. Problema este ca, acum, aia care au actionat in 2008, in Parlament, impotriva proiectului lui Basescu, „au intors armele” (precum armata romana in vara lui ’44) si au reusit sa impuna ceva chiar mai nociv decat ceea ce promova Basescu in 2008.

    • Sa ne amintim întrebarea de la referendumul din 2007:
      „Sunteți de acord ca, începând cu primele alegeri care vor fi organizate pentru Parlamentul României, toți deputații și senatorii să fie aleși în circumscripții uninominale, pe baza unui scrutin majoritar în două tururi?”
      Răspuns ‘da’: 81.36%
      Ce face USL: baga uninominal într-un singur tur, sistem mult mai prost din punctul meu de vedere, și asta din următorul motiv: cu cat sunt mai multi candidați, cu atât rezultatul este mai puțin reprezentativ. Sistemul funcționează doar dacă sunt doi candidați, adică atunci când se suprapune peste uninominalul în 2 tururi.

  2. pdl propunea ceva total diferit, uninominal in doua tururi de scrutin, plus reducerea numarului parlamentarilor.
    oricum, chiar daca propunerea lor era rea, asta nu face legea usl buna. actuala lege e proasta in sine, lipsa ei de calitate (democratica :) ) fiind independenta de promotorii ei.

  3. Ce-mi plac mie aparatorii astia ai moralei publice intr-un singur sens -> sensul pro/contra. Daca insa ratiuni inalte cer ca morala publica sa nu mai fie luata in seama, vajnicii aparatori, neintrebati de nimeni, tac linistiti.
    Evident, toata discutia este doar pro/contra PDL, principiile, consecventa, legalitatea nefiind criterii, ci arme utilizabile in functie de context. Romania este o biata victima abuzata de traficantii de carne vie conform unei Constitutii atat de interpretabile.

  4. Punctual:

    1. Legea uninominalului pur este un abuz democratic, adoptata de putere cu 6 luni inainte de alegerile generale fara consultarea opozitiei. La fel de abuziva ar fi fost si daca ar fi fost adoptata de PDL, UNPR, UDMR, tot fara consultarea opozitiei. LA FEL DE ABUZIVA a fost si adoptarea de catre PDL, UNPR, UDMR a legii privind alegerea primarilor intr-un singur tur (un fel de „uninominalul mic si pur”), care le permite azi tuturor loazelor care sunt primari in functie sa nu vina la dezbateri, sfidand publicul. Si nu, n-au fost deloc mari proteste ale ONG-urilor pe vremea adoptarii acestei legi.

    2. Propunerea legislativa mentionata este la fel de abuziva ca si adoptarea prevederilor ce azi se doreste a fi abrogate: cele privind Curtea Constitutionala au fost introduse in 2010 (deci nu sunt o prerogativa „de la inceputul lumii” a Curtii pe care USL a anuleaza miseleste azi), iar cele privind demiterea presedintelui au fost adoptate in primavara 2012, parsiveste, printr-un amendament depus in plen de un senator PDL.

    Concluzia: sa fim echidistanti, daca se poate. PDL=USL=ACEEASI MIZERIE!

    • Gresiti! „PDL=USL=ACEEASI MIZERIE!” Sloganul acesta e in esenta gresit. E corect la nivel de „calitate umana” a politicienilor, doar ca la nivel de actiune e profund gresit… A aparut pe piata tocmai pentru „a demoraliza” oamenii peste un anume nivel de cultura. Comparati spre exemplu anul 2003 cu anul 2010, atat la nivelul veniturilor individuale cat si a libertatilor cetatenesti, a justitiei, a activitatii economice. Aveti doua sisteme de gandire actiune si implementare diferite, ambele aplicate deja si propuse pentru urmatorul ciclu electoral
      Stiu ca e greu sa votezi dupa principiul „raul cel mai mic” in loc de „cel mai bun”, dar atat timp cat „o plasa” sau „o galeata” e un argument foarte valabil pentru a vota cu X sau Y, nu vad de ce acest mod de a gandi e repugnabil. Cei care nu-si fac probleme de „constiinta” intelectuala vor vota pentru un avantaj minor si vor decide viitorul d-vs.
      cat despre punctul 2.
      Art 27 din L47/1992 spune ca „Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului, a hotărârilor plenului Camerei Deputaţilor, a hotărârilor plenului Senatului şi a hotărârilor plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului”
      In varianta USL, „Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului”
      Deci CCR-ul v-a ramane sa stabileasca spre exemplu daca soferii din parlament pot „constitutional” sa lucreze ore suplimentare, daca femeia de servici e „constitutional” sa se imbrace in albastru, si alte probleme de o „gravitate” extrem de mare pentru tara!
      Legea la care faceti referire (introdusa de PDL in 2010) transforma avizul CCR din „Consultativ” in „Obligatoriu” in cadrul procedurii de suspendare.
      Legea USL transforma C.C.R. in biet „consiliu de cartier”… bine inteles, in numele democratiei si al luptei impotriva „dictaturii”…
      pt pct.1 sunt de acord cu ideile d-vs….

  5. Nu stiu, poate ma insel eu si ati facut-o ,dar daca ati facut-o ,poate ne dati un link spre articolele respective :
    -1.Ati protestat si cand madam Anastase a ,,numarat” voturile ?
    -2.Ati protestat cand PDl a modificat legea referendumului a doua oara ? Prima oara au modificat- o cerand ca 50% din cei ce voteaza sa fie suficient pentru validarea referendumului;a doua oara, au modificat-o invers, ca sa fie 50% din cei inscrisi in listele electorale,, pentru a obstructiona o posibila suspendare a lui Basescu ,ati protestat atunci ,cand era o modificare ,,cu adresa” ?(mentionez ca sunt categoric impotriva suspendarii presedintelui, o prostie, ultima de care avem acum nevoie ).
    -3.ati protestat cand PDl-ul, pe cai mari, a introdus votarea primarilor din prtimul tur sau doar acum ,cand s-a introdus si la parlamentari ?
    -4.ati protestat, in scris evident, cand guvernul Boc in sfidarea bunul simt a ttecut prin parlament comasarea alegerilor ?
    daca toate acestea le-ati facut, voi reciti cu alti ochi articolul dumneavostra.

  6. Daca doar acum v-ati dat seama de adevarata fata a USL-uli, nu aveti sanse sa fiti credibil in viitoarele luari de pozitie.
    Veti fi intotdeauna un fidel al minţii romanului de pe urma.

    • Nasol. Asta e…

      E primul articol pe care-l scriu si pe deasupra am si lipsit mult din tara, fiind in exil. Am urmarit doar Antenele pe Internet si am crezut sincer ca USL-ul este Alba ca Zapada despre care se tot vorbea. My bad.

  7. Pe ei ii deranja „dictatorul”, nu dictatura.
    Adica ii deranjeaza dictatura atunci cand nu sunt ei dictatorii.
    Cam asta e „morala” politicianista…

  8. Toti, dar abolut toti tipii care spuneau ca traiesc intr-o crunta dictatura basesciana fac parte din fix doua categorii. Fie jigodii, fie tampiti sadea.
    E foarte neplacut sa ai pe astia pe post de prieteni si e imposibil sa le schimbi apucaturile. Fie nu au caracter, fie nu au neuroni.
    Parerea mea e sa-ti gasesti alt anturaj, aia sunt irecuperabil si e absolut jenant sa fii alaturi de astfel de creaturi.

  9. Ponta nu-i dictator. E prea mic. Numai ca Ponta are in spate un partid de corupti si nomenclaturisti fosti comunisti care doar asa isi pot apara interesele si crea privilegii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Ciprian Ciucu
Ciprian Ciucuhttp://www.crpe.ro
Consilier in Consiliul General al Municipiului București / Fost președinte al Consiliului Național de Integritate (2015-2016) / Membru fondator al Centrului Roman de Politici Europene

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

Un nou volum semnat de Mihai Maci. Îl puteți achiziționa de aici

Foarte rar mi-a fost dat sa citesc o carte atat de neinduratoare cu realitatea imediata, in acelasi timp atat de logica si de riguroasa in demonstratii. Da, Mihai Maci n-are solutii pentru impostura generalizata din sistemul universitar romanesc sau din cercetare; dar o vaneaza splendid si necrutator in toate cotloanele unde se ascunde si o fotografiaza impecabil, aratandu-i originile si semnificatia sociala. Da, recunoaste ca nu stie cum ar trebui recuplata cultura de invatamant, nu mai spera ca s-ar putea ingradi dezastrele produse limbii romane de utilizarea device-urilor digitale, nu poate decat consemna declinul ireversibil al culturii inalte, dar si al satului traditional si al „familiei traditionale”: dar cat de magistral si, mai ales, lipsit de complezenta sentimentala completeaza fisele sociologice ale principalelor mutatii sociale si culturale din ultimele decenii! Ce-i de facut, totusi? Atata (si e deja mult), crede el: sa privim drept in ochi dezastrul si sa-i punem interogatiile esentiale: „Inainte de-a da raspunsuri, se cuvine sa punem intrebarile”. – Andrei Cornea

Carti

Cărți noi

Noțiunea de cumpănă, care dă titlul acestui volum, nu doar că surprinde natura momentului geopolitic internațional, dar sugerează și o posibilă soluție pentru România. Cumpăna nu este doar o etapă de tranziție, ci un punct critic în care direcțiile asumate astăzi vor determina ireversibil poziția țării în arhitectura globală a puterii. După trei decenii de integrare euro-atlantică, în care viitorul părea stabil și previzibil, realitățile internaționale s-au schimbat rapid, iar ordinea liberală care a definit ultimele decenii este acum contestată. Această contestare vine atât din exterior, prin ascensiunea regimurilor autoritare, cât și din interior, prin revizionism politic și radicalizarea discursului public.” Prof. Corneliu Bjola, Universitatea Oxford

Disponibil pentru precomandă

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro