Pe 25 septembrie 1991, langa Palatul Victoria, era ucisa prin impuscare tanara Aurica Crainiceanu aflata la bratul sotului ei. Lasa in urma doi copii de varsta scolara. Peste aproximativ o jumatate de ora, in acelasi loc, este impuscat, cu acelasi tip de proiectil, studentul Andrei Frumusanu. Era in tumultoasa toamna a anului 1991 cand minerii asaltau Palatul Victoria pentru a forta demisia cabinetului Petre Roman. Cei doi nu erau implicati in actiunea minerilor.
Iata cum descrie un martor ocular felul in care a murit Andrei Frumusanu:
La un moment dat , in timp ce Andrei se spala, am vazut pe langa mine, la circa o jumatate de metru, o dara ca de fum in mare viteza. Am strigat imediat: <<Andrei fereste-te!>>, iar dupa o fractiune de secunda l-am vazut cum, ridicandu-se putin, a fost lovit de un proiectil, care a patruns in partea dreapta a pieptului, apoi explodand, a emis o flacara puternica. Ducandu-ma spre el, am vazut cum bietul Andrei a dus mainile instantaneu spre acea flacara, probabil din cauza durerii cumplite. Fata si mainile ii erau innegrite de o arsura. A cazut intr-o parte, cu camasa de pe el arsa.
Cazul este anchetat initial de procurorul Gheorghe Surdescu de la Parchetul Militar si, in ciuda a tot felul de obstacole, amenintari si presiuni, el reuseste sa identifice un vinovat, in persoana maiorului Vasile Dorel Gabor, maior SPP. Mai mult, se ajunge la o condamnare de opt ani, la o prima instanta. Dovezile impotriva maiorului Gabor par coplesitoare.
In timpul procesului SPP incerca sa-si apere maiorul recurgand la minciuni, falsificari de acte, obstructionarea actului de justitie. Intr-un comunicat oficial al institutiei se afirma clar: „SPP il considera pe ofiter nevinovat”. Desfasurarea procesului este filmata de catre SPP, astazi am spune, intr-o vadita incercare de intimidare a martorilor – multi martori erau ofiteri SPP. Sunt arse documente interne ale SPP ce ar fi putut constitui probe.
In aceeasi perioada, Ion Iliescu, presedintele in exercitiu, este intrebat de o jurnalista de ce nu au putut fi aflati asasinii lui Andrei Frumusanu. Ion Iliescu a raspuns atunci naucitor: „Este de pus intrebarea ce cauta studentul Frumusanu Andrei acolo [in piata].” Procurorul Gheorghe Surdescu povesteste cum a fost abordat de inculpatul Gabor care ii spune: „Ai vazut ma ca nu poti sa-mi faci nimic? Cat traieste Iliescu si este la putere tu nu te poti atinge de mine”. Dupa cum veti citi, Ion Iliescu este un personaj care apare foarte des in acest istorie.
In urma recursului, dosarul incepe sa se plimbe intre instante si parchete. In 2003, maiorul Gabor este scos de sub urmarire penala. Este avansat la grad de colonel, actualmente a iesit la pensie cu acest grad. In 2012 Romania este condamnata la CEDO pentru cazul Frumusanu. Acum, ancheta s-a redeschis. Din nou …
Tatal lui Andrei Frumusanu, Stefan Frumusanu, a incercat timp de 24 de ani sa isi caute dreptatea. A participat la sute de infatisari la tribunale si parchete, a scris zeci de memorii si fost in zeci de audiente. Nu a abandonat nici o clipa misiunea sa, de a face dreptate in cazul fiului sau. A fost amenintat si umilit in nenumarate randuri, a trait esec dupa esec, a vazut cum justitia se naruia inaintea lui. 24 de ani a trait in tensiunea proceselor. Si a politicii, pentru ca fara dubiu, cazul Frumusanu ramane unul politic. Prin fata sa s-au perindat o pleiada nesfarsita de personaje ale tranzitiei. Multe dintre ele, ticalosi si complici ai crimelor, altii, caldicei, incompetenti, umili slujitori ai regimului, iar altii, oameni corecti si onesti, infranti insa, dupa cum se vede de sistem. Majoritatea ticalosilor prezenti in aceasta poveste au intrat, dupa ce si-au adus contributia la musamalizarea acestui dosar, in politica. Apoi, cei mai multi au murit, fie stigmatizati, fie onorati.
Dar, Stefan Frumusanu n-a fost infrant.
Cartea de fata este povestea acestui om care isi cauta de 24 de dreptatea. Si care nu renunta cu nici un chip. Un volum rascolitor, de o claritate profunda, scrisa cu simplitate si pasiune. Veti citi aici si istoria ultimilor 25 de ani, asa cum am trait-o fiecare. Dar, probabil nici unul dintre noi nu a trait-o mereu la intensitatea la care a trait-o Stefan Frumusanu.
Cand termini de citit cartea nu poti sa nu-ti pui intrebarea: oare crima aceasta nu cade peste capul nostru, al tuturor? Oare nu e o greutate care ne apasa pe toti, societate, persoane, stat? Institutiile acestea bolnave, care au colaborat atat de eficient pentru protejarea ucigasului, nu sunt si astazi la fel de bolnave, pastrand in memoria lor complicitatea la o crima?
______________________________
Comanda cartea cu autograful autorului.
Volum ingrijit de Tatiana Niculescu Bran
__________________________________________________
STEFAN FRUMUSANU s-a nascut la 28 mai 1944, la Constanta. Este, in prezent, pensionar. In 1962 a absolvit Liceul ¬I.L. Caragiale¬ din Bucuresti. Intre 13 si 24 de ani, a facut sport de performanta (inot, caiac si handbal). In 1964 a absolvit Scoala Tehnica de Comert, ¬Nicolae N. Kretzulescu¬, Sectia merceologie. Timp de 11 ani a fost tehnician merceolog. Apoi, timp de peste 25 de ani, a lucrat la intreprinderea Energomontaj Bucuresti. Nu a fost membru PCR. Este casatorit din 1966 cu Luciana Maria Frumusanu. Fiul lor unic, Andrei, a fost ucis la data de 26 septembrie 1991, in varsta de 24 de ani, cu un proiectil de semnalizare, in contextul unui protest violent al minerilor din Valea Jiului, veniti la Bucuresti. Mineriada din septembrie 1991 s-a soldat cu trei morti nevinovati si a determinat caderea guvernului Petre Roman
Ce se-ntampla acum in Cazul Andrei Frumusanu – Aurica Crainiceanu? Care sunt sperantele dvs. acum, d-le Stefan Frumusanu? Ce credeti ca, in momentul acesta, ar fi cel mai simplu de facut?
Stefan Frumusanu – Cel mai simplu de facut ar fi ca acest procuror, care ancheteaza, care re-ancheteaza cazul, sa lucreze in liniste, speranta noastra este ca, pana la urma, adevarul sa se afle. Dar, tinand cont ca au trecut 24 de ani de la evenimentele triste din 25 septembrie ¬91, sunt martori greu de gasit, sunt anumite persoane ce se lasa mai greu sa vina la ancheta, iar eu spun ca si institutia s-ar putea sa-l opreasca din cand in cand, dandu-i alte dosare.
Cine este procuror acum?
Stefan Frumusanu – Dati-mi voie sa nu va spun numele. Pentru ca dosarul fiind in re-anchetare, noi, la anchetele anterioare si la procesele care au fost, am fost acuzati mereu ca facem presiuni asupra justitiei. Noi faceam presiuni asupra justitiei! Dar, am constatat ca de fapt erau niste tertipuri, niste amanari ale dosarului s.a.m.d. ca toate treburile acestui dosar sa mearga din ce in ce mai greu si pana la urma acest lucru s-a dovedit adevarat. Au trecut peste acest dosar trei presedinti, acum este al patrulea, “n” judecatori, “n” procurori.
Ce probe au mai aparut? Am inteles ca s-au recuperat niste casete de la SRI…
Stefan Frumusanu – Asteptam sa se recupereze, pentru ca, deocamdata, nu stim daca vor fi date, dar trebuie sa asteptam.
E o carte scrisa fara patima si fara ura. Povestiti faptele simplu, la obiect. Cum s-a nascut aceasta carte? Cand v-ati gandit s-o scrieti? Cum ati scris-o?
Stefan Frumusanu: Multa lume se intreaba de ce suntem asa de rezistenti. Lupta asta pe care am dus-o atatia ani, mai mult eu, domnul Crainiceanu este foarte afectat de moartea sotiei sale, sotia mea este bolnava, e cardiaca, si am incercat ca eu sa fiu cel care, hai sa spunem, sustine aceasta lupta. Necazul cel mai mare pe care l-am avut a fost cand am fost anuntati de catre Parchetul General ca vor sa claseze dosarul. Aceasta se intampla in 2011. Deci, inainte de a avea verdictul de la Strasbourg, de la CEDO. In acea clipa m-am gandit ca, daca nu scriu o carte ca sa ramana dupa noi, si in care sa explic drumul lung al acestui dosar, am si zis ca poate traim degeaba si am avut o revelatie. Intr-o seara, efectiv am visat pasaje din carte. Poate nu ma credeti, dar am visat pasaje din carte pe care trebuia sa le scriu. Si atunci, am pus mana pe hartii si am inceput sa scriu efectiv ce visam sau ce-mi venea pe parcurs in gand. Pe urma, maestrul Mustata, avocatul nostru, care a fost tot timpul, pana la sfarsitul procesului de la tribunal, de la Curtea de Apel si de la Curtea Suprema, alaturi de noi, mi-a spus: ce-ar fi dle Frumusanu sa scrii d-ta o carte si, culmea!, asta s-a intamplat la o discutie telefonica in acea perioada, cand eu incepusem deja sa scriu. Pe urma a aparut un tanar ziarist, Laurentiu Mihu, care scrie prefata acestei carti si care m-a indemnat, m-a impins de la spate, pentru ca mi-era foarte greu sa redau anumite momente. Adica, sa-ti aduci aminte dupa atatia ani de cele mai grozave momente, te pune intr-o oarecare dificultate. Si eu, nefiind scriitor, ma opream, sa stiti, ma opream cateva zile la rand. Nu putem sa mai scriu. Nu mai aveam, cum spun scriitorii, acea muza care sa stea mereu langa tine. Si cand vedeam la televizor anumite personaje cu care noi am avut de-a face atata timp, sa stiti ca atunci imi veneau ideile cele mai bune. Si asa s-a intamplat, asa a fost scrisa cartea. Am cautat sa fiu cat mai obiectiv. Nu cred ca am reusit intotdeauna sa fiu obiectiv. Am zis sa las supararile si ura deoparte. Nu e bine sa urasti, dar cand iti pierzi copilul, nu poti sa stai in genunchi in fata unui asasin liber inca si in fata unei justitii fara final. Asa am scris cartea.
Dumneavoastra ati fost primul cititor avizat al cartii. Ce impresie v-a facut?
Tatiana Niculescu-Bran: Cand editura Humanitas mi-a incredintat manuscrisul, am fost curioasa, asta a fost primul semn. M-am dus repede acasa, sa-l citesc si, pe masura ce citeam, ma cucerea textul dlui Frumusanu. Surprinzatoare este aceasta carte si din punct de vedere literar. Ea comunica o sete de adevar, de dreptate intr-un mod extraordinar, fara patima. E scrisa cu pasiune, dar e scrisa fara patima, asa cum spunea dl. Frumusanu, fara dorinta de razbunare cu orice pret. Si textul te cucereste, pentru ca povestea este dramatica. Este dramatica in multe feluri. Este dramatica pentru ca sa-ti pierzi fiul in situatia in care l-a pierdut dl. Frumusanu, in septembrie 1991, si apoi, timp de peste 20 de ani, sa incerci, cum spune domnia sa, pierdut prin labirintul justitiei, sa incerci sa afli cum a murit, de ce a murit, de ce a trebuit sa moara, cine l-a omorat, nu e lucru usor. Pe de alta parte, este o poveste puternica, dar si un mod de a o spune uneori cu duiosie, alteori, domnul Frumusanu face si mici porterete ale oamenilor pe care ii intalneste de-alungul celor 20 de ani si printre care, dupa cum ati constatat desigur si cum vor constata cititorii, se afla nume mari ale politicii romanesti postdecembriste, din anii aceia ¬90 si mai tarziu, presedinti ai Romaniei, procurori generali, procurori militari, prim-ministri, ministri¬ Domnul Frumusanu face cate un scurt portret fiecaruia sau celor mai importanti, care arata o extraordinara intuitie si o, cum se zice, are ochi la oameni, ii vede, il citeste pe fiecare si povesteste asa cum l-a vazut. Are mici fragmente de umor sau de autoironie. Cred ca au fost zeci, sute de audieri de-a lungul acestor ani si cateodata spune “Asa eram de furios, ca imi simteam mainile si picioarele inghetate” sau, dimpotriva, “simteam ca trebuie sa fumez o tigara, asa ma maniasem”. Sau, in timp ce un martor era audiat, zice: “ma uitam spre impricinat, spre prezumtivul asasin, cum se spune in carte…”
Stefan Frumusanu: Ca sa le vad mina fetelor…
Tatiana Niculescu Bran: Exact. Sa vad ce e pe fata lui. Deci, aceasta carte, asta vreau sa spun, e cuceritoare in multe feluri. E cuceritoare si interesanta pentru cei care cunosc bine cazul si care l-au urmarit de-alungul anilor. Este un manual, o carte de istorie recenta, extraordinar de interesanta, cu date, cu informatii, pe care unele le stiam, altele, nu. Doi. Este un dosar politic, pentru ca acest caz a devenit de-a lungul anilor, daca nu din momentul dramei intimplate cu Andrei Frumusanu si Aurica Crainiceanu, un caz politic in care s-au implicat oameni politici importanti si care au o vinovatie morala in poveste. Este un dosar politic. Si este si jurnalul extrem de interesant al unui cetatean exemplar, pentru ca la noi, in Romania, in raportul cetateanului cu institutiile, de obicei, in raportul acesta castiga institutiile, in bine sau in rau. Adica, omul se plictiseste sau e atat de disperat sau e atat de hartuit de birocratie, de lentoare, de nepasare, incat pana la urma renunta, intr-un fel sau altul. Domnul Frumusanu a avut aceasta extraordinara forta si pentru ca are incredere, si din carte se vede asta. Are incredere in institutii asa cum sunt ele. Este marturia unui cetatean care nu se lasa si care piseaza institutiile pana cand institutiile isi fac datoria. Pentru asta e absolut exemplar pentru oricine citeste aceasta carte si mesajul ei este “nu va lasati!“ Institutiile trebuie impinse, trebuie silite sa-si faca datoria.
Il nominalizati pe Ion Iliescu ca fiind vinovatul moral pentru cele doua crime, explicati-mi, va rog …
Stefan Frumusanu: ..viziunea mea?
Da.
Stefan Frumusanu: Nu mai este o taina ca Ion Iliescu este vinovat de absolut tot ce s-a intamplat in acei zece ani cumpliti. Anii ¬90 sunt, daca vreti, anii vinovatiei lui Iliescu. Acest dosar a trecut prin toate justitiile, justitia lui Ion Iliescu, justitia lui Constantinescu, justitia lui Basescu, justitia acum a lui Johannis…
Spuneti undeva ca sunteti incredintati ca presedintele Iliescu veghea asupra dosarului.
Stefan Frumusanu: Da, nu e niciun secret. De ce? Pentru ca s-au intamplat foarte multe chestiuni in acest caz, legate, cum a zis si doamna mai devreme, de politic. Nu trebuie sa uitati ca acest Gabor l-a protejat, atentie, la revolutie. A fost garda lui de corp la revolutie, in vestita televiziune. Pe urma, acest Gabor a fost folosit de SPP, pe vremea cand de-abia se infiintase, si ajunsese capitan, si iar nu e o taina, pentru ca dosarul a fost public, a fost folosit de Dumitru Iliescu si, bineinteles, de Ion Iliescu, la Mineriada din 13-15 iunie. Imbracat in civil cu casca-n cap, deci il foloseau in mod mascat, si a avut un proces, a avut o ancheta in acest sens, facuta de catre Parchetul Militar. A fost foarte usor disculpat, deoarece a spus ca a fost trimis la Intercontinental – toti minerii il salutau cu dle inginer, ca avea acele vesminte, cu casca galbena – ca a fost trimis acolo ca sa-i protejeze pe cei care se aflau in cladire, erau niste demnitari din strainatate, ca sa-i protejeze pe cei care se aflau la Inter. In schimb, sunt martori care spun ca, de fapt, acest fals inginer, ii lua de pe strada si spunea “luati-l si p’asta”, “luati-l si p’asta” si-i preda dubelor. Deci, care ar mai fi cauzele pentru care Ion Iliescu este implicat in acest proces? Nu trebuie uitat ca la Curtea de Apel, cel care a spus ca o carte scrisa de procurorul militar Surdescu este neconstitutionala, este Iorgovan. Dl procuror, saracul, se retrasese din proces, cartea a tiparit-o mult mai tarziu, si spunand ca acea carte a influentat si partile civile si vatamate, si presa, si justitia, si absolut tot. Deci acest tatic al Constitutiei, care venise sa-l apere din punct de vedere constitutional, deci la Curtea de Apel [Gabror] a avut doi avocati. Nu trebuie uitat ca acest Iorgovan, in timpul sedintelor, insulta, vorbea urat, ne balacarea si nu numai pe noi. ne-au facut oameni ai strazii, va aratam noi justitie cand o sa venim la putere, trebuie sa intre la puscarie procurorul Surdescu, nu Gabor, samd. Nu trebuie uitata ca, de aici, in urma recursului facut de ambele parti, atentie!, atat de noi cat de catre Parchet, la Cuirtea Suprema de Justitie, acolo, sotia lui era judecator. Si se numea Iorgovan Maria. Sunt niste legaturi care te pun in cumpana, daca acest dosar va merge pe o linie dreapta si buna sau va fi in labirintul ala de care spun eu in carte, lucru care s-a dovedit. Pe urma nu trebuie uitat ca un interviu, totul se invarteste in jurul acestui Ion Iliescu, o reporterita foarte tanara si draguta momentul respectiv, Roxana Iordache l-a intrebat direct, e de antologie: Domnule Presedinte, ce parere aveti ca se tergiverseaza dosarul Frumusanu-Crainiceanu ? Pai, va raspund si eu cu o intrebare: ca cauta acolo studentul Andrei Frumusanu?
Era foarte iritat…
Stefan Frumusanu: Era foarte iritat de intrebare, asa cum a fost intotdeauna
As vrea sa va intreb de unde atata incrancenare de a-l ascunde pe ucigas? Sa spunem ca ar fi fost condamnat, oare s-ar fi intamplat ceva atat de grozav, ce s-ar fi prabusit? Exista o constiinta a complicitatii? Exista atunci o constiinta a complicitatii atat de puternica? Cum se poate explica efortul asta, de-a lungul atator an, de a acoperi, de a musamaliza?
Tatiana Niculescu Bran La intrebarea asta eu nu pot sa va raspund decat din carte. Asa cum reies lucrurile din cartea domnului Frumusanu, se intampla si atunci, cum uneori se mai intampla si acum, o combinatie de nepricepere, de nepasare si de solidaritate ori inlauntrul unei bresle, ori inaluntrul unui grup politic, profesional. In cazul nostru procesul acesta se duce si cu o persoana, dar si cu o institutie care era la vremea respectiva, este inca, Serviciul de Protectie si Paza. Pentru cine nu stie, este un serviciu care se ocupa de protectia demnitarilor, si, care pe tot parcursul procesului, asa cum reiese din cartea domnului Frumusanu,a facut un zid de netrecut in jurul angajatului sau care, in toata aceasta perioada a ramas angajtul SPP, nu a fost in niciun fel suspendat pentru ca era intr-un proces, pentru ca a fost condamnat intr-o prima instanta, la un moment dat. Ba, inca pe parcursul procesului a fost si avansat. Ulterior, a fost pensionat cu gradul de colonel. Se intampla cum se mai intampla si-n present, si nu numai la noi, grupul din care face parte respectivul, prezumtivul vinovat, se solidarizeaza in jurul lui si, in felul lui, pune obstacole in calea, fie prin neprezentarea la audieri, fie prin falsificarea de documente din perioada respectiva, din perioada septembrie, octombrie, noiembrie 1991. Fie prin marturii false sau contradictorii, fie prin intimidare in instanta, prin diverse strategii si tactici de a descuraja aflarea adevarului sau condamnarea celui care este vizat.
Este stupefianta declaratia purtatorului de cuvant al SPP, un domn Mija, citez: “SPP il considera pe ofiter nevinovat”. Pentru noi astazi e incredibil dispretul acesta pentru statul de drept. Dvs ati avut tot timpul probleme mari cu SPP-ul, au inregistrat procesele. Inregistrarea asta e un fel de intimidare.
Stefan Frumusanu: Da, in foare multe articole apare acest Ion Mija. Nu stiu daca astazi mai este. Dar, prin consilierul juridic al SPP-ului, au trimis o adresa, aproape de sfarsitul procesului, care a plecat la Strasbourg. Este incredibil sa vezi asa ceva. Sa fie oameni ai SPP-ului in cladirea Guvernului, sa fie prezumtivul asasin in cladirea Guvernului, sa fie vazut carand munitie si fel de fel de efecte militare si, in acea scrisorica care era foarte scurta scrie: va comunicam ca in data de 25 septembrie 1991, Sectia Antiterorista a SPP, al carei sef era Gabor Dorel Vasile, cu seful sau, colonelul Sarau, el fiind seful brigazii si ala seful sectiei antiteroriste, nu au purtat actiuni in cladirea Guvernului. S-a citit aceasta scrisoare de catre presedintele completului. Pentru ca a cerut-o. De ce? Pentru ca asa cum am scris mai devreme in carte, au ars documente, nu au prezentat documente si s-au facut intr-un termen ilegal de doua luni de la intamplarea faptelor.
Au existat si falsificari de documente…
Stefan Frumusanu: Falsificari de documente, sigur ca da. Ce mai trebuie spus: atunci justitia era, asa cum ne luptam noi de ani de zile, si cum isi doresc si cetatenii astazi, o justitie clara, verticala, independent. toti folosesc acest termen de independent. Trebuie sa tineti minte ca atunci, in anii aceaia, zece ani, a fost destinata minciunii, hotiei si crimelor. Asta s-a intamplat in acei zece ani. Cetatenii ce incredere sa mai aiba cand acesti parlamentari care sunt astazi, se ascund sub o haina zdrentuita a imunitatii, ca sa ascunda adevarul, pentru ca le e frica de adevar, asa cum le-a fost si vinovatilor morali care au ucis atatia tineri, cu mineriadele si cu Revolutia. Acum eu ii spun revolutia furata, pentru ca asa s-a intamplat. Acest vinovati morali trebuie sa fie deferiti justitiei pentru ca trebuie sa dovedeasca de ce a trebuit sa ucida atunci, de ce au trebuit sa ucida la mineriada din 13-15 iunie, de ce au ucis trei tineri nevinovati, la 25 septembrie ‘91? Dar, si-au permis sa tolereze sase mineriade, din care de fapt numai doua au dosare, celelalte patru, nu. Asta trebuie sa faca vinovatii morali. Este trist cand afli ca aceasta coruptie urca spre justitie. Si astazi aflam de procurori corupti, judecatori corupti, si atunci asteptam ca acea sigla minunata, de deasupra justitiei, nimeni nu este mai presus de lege, sa se schimbe? Si sa vedem aparand acolo: noi suntem desupra legii, voi trebuie s-o respectati. S-ar putea sa se intample si asa ceva, daca justitia nu devine total independenta.
Sa vedem ce s-a mai intamplat cu personajele din carte, intre timp. Presupusul ucigas Dorel Gabor e pensionat cu grad de colonel, n-a avut pana acum nicio problema. A fost vreo ancheta interna in SPP?
Stefan Frumusanu: Nu, n-am auzit de asa ceva.
Procurorul Gheorghe Surdescu ce face?
Stefan Frumusanu: A fost avocat si acum functioneaza ca avocat.
Cei de la Curtea de Casatie si Justitie?
Stefan Frumusanu: Am sa va spun asa gradual, ca sa vedeti cum evolueaza. Domnul Panaitescu, care era presedintele Tribunalului Militar Teritorial, a fost avansat la gradul de general, in clipa in care s-a interzis filmarea, atentie, filmarea acestui proces. Apoi, domnul Lucescu a ajuns directorul general al Parchetelor militare din Ministerul de Justitie. Acum este avocat, a iesit la pensie si este avocat. Cred ca l-ati vazut pe posturi a fost un om deosebit, dar asa s-a intamplat. Ce sa va mai zic? Dl Iorgovan a ajuns senator in anii 2000, ca de fapt asta a incercat cu amanarea la infinit a dosarului si retrimiterea lui, a ajuns senator PSD si D-zeu sa-l odihneasca, astazi nu mai este printre noi. Judecatorul Eduard Popa este si el avocat, dar am auzit ca are o sanatate foarte precara. De fapt, cum era si ca judecator, foarte, foarte precar in meseria respectiva. Doamna Popescu Iuliana, judecatoarea care a retrimis dosarul Parchetului militar teritorial. D-zeu s-o odihneasca!
Tatiana Niculescu Bran Este interesant ca o parte dintre personajele cui care incepe cartea dupa septembrie ‘91 si care erau atuncii in diferite stadii de avansare in cariera, mai ales magistrati, devin treptat fie avocati, fie oameni politici, acesea doua sunt ramurile catre care se duc.
Stefan Frumusanu: Am mai uitat un personaj foarte important. M-ati intrebat de domnul Eduard Popa si mi-am adus aminte ca seful lui, seful Curtii de Apel, era generalul Badoiu, care a ajuns si el senator tot in anul 2000, alaturi de domnul Iorgovan. Aici sunt si ce-urile drumului acestui dosar.
Stefan Frumusanu: Cartea este de fapt o carte-manifest. Asa m-am hotarat eu sa-i spun, carte-manifest, De ce? Are un mesaj catre cititori si cetateni, un mesaj catre justitie si un mesaj catre tineri.
Tatiana Niculescu Bran: Si daca-mi permiteti o sa citesc un mic fragment din acest apel pe care-l face dl. Frumusanu si care e binevenit si foarte actual. “M-am hotarat sa scriu aceasta carte pentru a le arata celor din justitie si celor care ne conduc, ca noi, cetatenii, suntem mai puternici decat ei, cand dorim aflarea adevarului si a dreptatii si cand purtam cu demnitate crucea grea a vietii”. (A consemnat Lucian Popescu)
Batranul criminal bolsevic Iliescu sa stie ca nu ii uitam crimele
ete na! il doare`n fond pe Iliescu
o tara necinstita cum spunea mai ieri un dusman al patriei infiintate la 1920
Este evident şi tragic că poporul nostru suferă de maladiile descrise de scriitorul Ştefan Dumitrescu în cartea sa „Psihologia şi Pedagogia poporului român”, despre care se vorbeşte prea puţin, deci, este evident că acest lucru se vede în tot ceea ce facem, în toate manifestările noastre din ultimii 25 de ani.
Consternat şi profund afectat de toate acestea, în puţinele mele cărţi şi demersuri publicistice, n-am ezitat să mă exprim tranşant şi cu adresă precisă, numind această ţară frumoasă şi bogată „Mamonia” ( de la Mamon) iar cohortele de aşa-zişi politicieni T.B.C-işti (Tâlhari, Bandiţi, Criminali) şi şobomani (specie hibridă rezultată din încrucişarea omului cu a şobolanului ).
Deci, nu este de mirare că acum ne confruntăm cu o realitate incredibilă şi de neînţeles.
E necesară o profundă schimbare de mentalitate, dar, cine s-o facă, dacă în continuare jocurile sunt făcute de aceiaşi indivizi de mai sus ? Avem o soartă prea tristă, am merita altă soartă, dar totul depinde de noi şi numai de noi, ceea ce nu e atât de uşor. Niciun efort nu va fi prea mare pentru a asigura alt viitor copiilor noştri.
Nu poate fi altul decat singurul mare criminal de dupa 1989-ilici iliescu!!!
tot asa cum inainte a fost odiosul ceausescu mult iubitul ?
Intrebare legitima „Cine l-a ucis pe fiul meu?”
Raspunsul trebuie sa fie, automat, si la intrebarea „Cine a blocat aflarea adevarului?”
Sintem in 26 septembrie 2015
clipul de mai jos e cu 10 ani in urma:
https://www.facebook.com/PresedinteleTraianBasescu/videos/vb.361235817223309/1011946312152253/?type=2&theater
Toti cei care au stat pe scaunul de procuror general sint raspunzatori.
Macar cu a ne spune cine le-a pus pumnul in gura.
Pentru deplina acuratete a informatiilor trebuie spus ca achitarea lui Gabor a fost pronuntata de Curtea Militara de Apel in SEPTEMBRIE 1999 cand nu Iliescu ci Emil Constantinescu era presedinte si trebuie deci bifat la complici morali. Inalta Curte nu a confirmat nici condamnarea de la primul Tribunal, dar nici achitarea, ci a trimis dosarul inapoi la Parchet – probabil pentru aprofundarea investigatiilor. Chestia asta s-a intamplat in 2003 cand intradevar presedinte redevenise Iliescu. Antonie Iorgovan fiind avocat avea dreptul sa spuna orice prostie. Si chiar spunea mai tot timpul prostii, profitand de titlul pe care si-l atribuise singur de Parinte al Constitutiei. Este de altfel celebra pledoaria sa pentru demolarea unui atelier de jaluzele care exista in Piata Sf. Gheorghe` de pe la anul 1890 si despre care Antonie a afirmat ca ar fi fost un `ateler neconstitutional`. Pe langa Maria Iorgovan mentionata in articol, Antonie a fost casatorit si cu Niculina Iorgovan pe care de asemenea a propulsat-o judecatoare la Inalta Curte, exact cum Mitrea le-a ajutat sa devina notare pe toate cele 3 neveste succesive ale sale.
Ceea ce este uimitor e ca dosarul Frumusanu a ramas in stand-by si in EPOCA DE AUR 2004 – 2014 A RENASTERII JUSTITIEI. Probabil ca a fost ascuns pentru ca nu cred ca Traian Basescu sau doamna Covessi care era Procuror General ar fi asteptat mustruluiala de la CEDO pentru a scoate la lumina aceasta crima a comunistilor.
Trebuie accentuat putin si ca procurorul Surdescu a fost dintre CEI BUNI si a scris si el o carte in care povesteste detaliat toate presiunile la care a fost supus.
Noua carte ar trebui citita de toti tinerii, iar pentru cei cu dificulati la citire ar trebui editata si in format audio , in lectura lui Victor Rebenciuc , pentru ca vocea Luciei Hossu Longin s-a compromis decand lauda USLul.
Oportuna (mai ales prin informatii din culise!) interventia dumneavoastra. Felicitari!
iata
Cazul Frumusabnu arata ca inca mai sunt multe de facut in justitie.
Mi se pare de necrezut ca acest caz inca nu a fost rezolvat. Mi-as dori ca macar studentii de la drept sa analizeze dosarul si sa dea un verdict pe baza probelor care sunt deja adunate in dosar.
Poate ca daca tinerii, viitorii judecatori, ar analiza dosarul si indiferent de presiune mediatica ar putea sa dea verdictul obiectiv la-r putea ajuta pe dl. Frumuseanu. Si as mai vedea acest caz si eventual acel proces mediatizat puternic – sa apara numele adevarate asa cum sunt ele mentionate in dosar. Vinovatii merita sa isi primeasca pedeapsa mediatica macar acum de la judecatorii tineri. Nu mai este cazul sa ne ascundem dupa cuvinte, carti daca vrem ca dreptatea sa castige in societatea din RO.
Sper ca nu am suparat pe nimeni.
Precum cazul Visinescu, este necesar a fi lamurit, juridic, rolul nefast al lui Ion Iliescu in evenimentele din decembrie 1989, dar si dupa aceea, cum este situatia inca netransata, juridic, mai ales, a lui septembrie 1991.
incercati domnule sa priviti situatia din unghiul patriei unite,azi in aceste zile toride in alte parti
veti putea astfel sa va raspundeti la anumite nedumeriri
de altfel si io ma intrebam atunci in 89 de ce noua putere, ce indatoritoare fata de interesele patriei a ocupat vidul,nu declara stare de urgenta sau cum i o mai fi zicind !? din contra ! ei chemau oamenii in strada sa apere rivolutia la 1(unu) noaptea ! sa lupte cu teroristii care stateau intr o mina si impuscau cu cealalta ascunsi asa de bine ca nici pina azi organili nu i au gasit .
noroc cu glorioasa armata romina
ma tot intreb cand o sa-si ia un parinte care si a pierdut copilul sau un copil ramas orfan in urma mineriadelor dreptatea in mana si sa il omoare pe asasinul achitat si de ce nu si pe iliescu
de abia atunci romania o sa inceapa sa traiasca din nou
ptr asta ii nevoie de oameni,nu de romini
Iliescu protejat de Dorel Gabor, in civil, in primele momente ale aparitiei lui Iliescu la TV.
https://cabalinkabul.wordpress.com/2014/12/22/din-nou-despre-lovitura-de-stat-din-1989-luciditate-jurnalistica-si-filmul-care-l-a-demascat-pe-ceausescu/
Chiar si numai pentru ca stia cine l-a trimis pe Iliescu la TVR, Gabor trebuie protejat de Iliescu.
Nu exista cuvinte care sa descrie furia/obida/umilinta pe care ma face sa le simt simpla rememorare a numelor Crainiceanu/Frumusanu.
Nu stiam epopea tatalui, nu ma gandisem ca ei au parinti. Pentru mine ei sunt pur si simplu ai nostri, ai tuturor. Martiri.
Pot sa va spun ca, in mentalul colectiv acesti oameni traiesc inca si nu este an in care sa nu imi aduc aminte de ei (morti in toamna lui 91, deci la aproape 2 ani de „libertate”).
In timp eu cred ca li se va ridica statuie.
Pentru moment, cei ce si-au facut legi strambe pe Pamant se ascund in spatele lor. Eu cred ca nici pe Pamant ei nu vor scapa si in cartea de istorie toate numele astea vor sta la locul lor. Cel putin eu ii vor spune copilului meu cand va putea intelege cine au fost Crainiceanu/Frumusanu/Iliescu.
Iar despre unealta lui Iliescu, prefer sa ii distrug memoria, uitandu-i numele. Intr-o tara normala el ar fi fost degradat la simplu soldat si nu ar fi trebuit sa ii platim pensie.
Inchei cu 2 cuvinte: „Democratie Originala”.