vineri, martie 29, 2024

Circulația apei subterane. Implicații asupra fracturării hidraulice

Una dintre realizările importante ale tezei mele de doctorat de la University of Oklahoma („Heat Flow in Oklahoma”, 1997) a fost stabilirea unei regim convectiv de transport al căldurii crustale prin intermediul deplasării apei subterane în Oklahoma. Practic, am explicat o semnificativă anomalie pozitivă de flux geotermic în partea de nord est a statului[1] prin aportul de căldură transportată de apa subterană care circulă prin rocile din subsolului statului Oklahoma. Un aspect esențial, care trebuie reținut pentru discuția ulterioară, este demonstrația că viteza de circulație orizontală a apei subterane care transportă căldură în subsolul Oklahomei atinge o valoare medie de 1 cm/an, adică 1 m/100 ani.

Un alt element care mi-a atras atenția după terminarea tezei de doctorat a fost faptul că în partea vestică a Oklahomei și cea estică a Texasului – acolo unde se găsește Bazinul Anadarko (cel mai adânc de pe continentul nord american, unde s-a forat și cea mai adâncă sondă americană, Bertha Rogers 1-27, de 9,583 metri), apa subterană nu a circulat tot timpul nestingherită. În multe locuri, zone aparent etanșe au silit apa să atingă presiuni mai mari decît cele normale (hidrostatice). În această situație vorbim despre existenta unor zone cu suprapresiuni[2]. Întrebarea firească este: de ce apa subterană nu circulă liber prin porii rocilor? Ce o împiedică? Fără a intra în detalii, am descoperit, împreună cu colegii D. Deming și Y. Lee de la University of Oklahoma, că, în Bazinul Anadarko există cel puțin trei compartimentalizări ale rocilor separate prin bariere capilare produse de gazul natural[3]. Aceste bariere capilare au fost atât de eficiente încât circulația apei subterane (pe verticală și orizontală) a fost practic anulată pentru sute de milioane de ani. Publicarea descoperirii noastre a dat naștere imediat la cercetări asemănătoare în alte bazine sedimentare cu producții de gaz și a confirmat modelul nostru de self sealing (auto-etanșare) a porilor rocilor prin molecule de gaz.

Am făcut această introducere pentru a arăta că sunt familiar cu argila Woodford (care produce cea mai mare parte a auto-etanșării, fiind totodată cea mai importantă argilă gazoasă din Oklahoma) pe care am studiat-o detaliat în laborator sub multiple aspecte petrofizice. De asemenea, am folosit prezența gazului în această argilă pentru a fundamenta modelul de self-sealing. Acest tip de etanșare naturală joacă un rol decisiv în sechestrarea petrolului și gazului în rezervoarele geologice.

Am mai făcut această introducere pentru a arăta că circulația apei subterane, încărcate cu căldură, săruri, gaze sau aditivi chimici, trebuie cercetată în mod expert, bazat pe măsurători petrofizice de laborator, carotaje seismice, prospecțiuni geofizice (d.ex., seismice, gravimetrice), măsurători geochimice (d. ex., TDS – Total Dissolved Solids), date geotermice (gradient termic și căldură radioactivă) și multe altele.

O condiție sine qua non pentru a conceptualiza și a estima circulația apei subterane cu diverse încărcături este cunoașterea expertă a legilor care guvernează această circulație (Darcy, Bernoulli, Young-Laplace, Reynolds, Navier-Stokes, Fick ș.a.), a legilor care controlează pomparea (Theis, Theim, Jacob, Dupuit ș.a.), precum și a forțelor (masică, inerțială, de tensiune) implicate în legile amintite. Studii scurte făcute la fără frecvență la „celebrele” universități Google, Wikipedia sau YouTube produc doar veleitari semi- și sferto-docți.

Considerațiile de mai sus asupra circulației apei subterane au legătură cu chestiunea utilizării aditivilor chimici în fracturarea hidraulică a argilelor gazoase. Poate că cea mai comună întrebare atunci când vine vorba despre acești aditivi (despre funcția lor în procesul de fracturare, numele lor, cantitățile folosite sau potențialul unora dintre ei de fi dăunători sănătății și mediului nu discut aici și acum) este următoarea: vor contamina acei aditivi chimici apa de băut?

Răspunsul meu are trei părți.

  1. Aditivii chimici se introduc împreună cu propantul (nisip) și lichidul de fracturare (apă, gel, spumă, gaze comprimate ori o soluție formată din lichide alimentare) la adâncimi cuprinse între 2,000 și 3,000 metri. Sursele de apă potabilă (acviferul freatic) se află în general la adâncimi mai mici de 150 m. Există, prin urmare, o separație verticală între rocile fracturate și acviferul potabil de cel puțin 1,850 m. O moleculă poluantă nu poate avansa în sus 1,850 m pentru mai multe motive: trebuie învinsă forța gravitației printr-o o forță mai mare decât ea, trebuie să existe suficiente spații poroase și permeabile libere prin care poluantul să migreze vertical în sus, trebuie să nu existe bariere de roci etanșe care să oprească circulația verticală a poluantului. Dacă în subsolul statului Oklahoma circulația orizontală a apei subterane se face (așa cum am demonstrat în teza mea de doctorat) cu o viteză medie de 1 m/100 ani, admițând, fără nici o dovadă, că circulația verticală, contra gravitației, ar avea aceeași viteză, rezultă că timpul necesar unei molecule de poluant chimic să străbată 1,850m (fără să existe nici o barieră etanșă!) ar fi de 1,850 m x 100 ani/m = 185,000 ani. Fără comentarii.
  1. Când fluidul de fracturare se întoarce la suprafață însoțit de apa sărată produsă de stratul geologic exploatat (ca flowback sau apă de retur), el conține o parte din aditivii chimici injectați inițial. Accesul lor la suprafață se face prin interiorul coloanei de extracție. Sistemul prin care se sapă și exploatează un foraj implică un dispozitiv telescopic (similar cu o antenă retractabilă de radio) în care se folosesc 5-7 tuburi (burlane) de oțel concentrice (Figura 1). Primul tub are un diametru de circa 60 cm, iar ultimul de circa 14 cm. Tuburile se cimentează între ele și între formațiunile geologice străbătute. Primele trei tuburi se cimentează de la 300 m în sus până la suprafață în scopul expres al protejării surselor de apă potabilă. Masa totală a tuburilor de foraj depășește 1,300 tone de oțel.

Figura 1. Sistemul telescopic de burlane cimentate între ele, unele cimentate până la suprafață, folosit în forajul unei sonde.(Sursa: http://www.rangeresources.com/rangeresources/files/6f/6ff33c64-5acf-4270-95c7-9e991b963771.pdf )

Dacă cimentarea tuburilor de foraj este deficientă (cimentul nu s-a ridicat până la înălțimea proiectată, sau nu are aderență perfectă la rocă, sau este de proastă calitate), atunci este posibil ca fluidul care se întoarce la suprafață încărcat cu o parte din aditivii chimici să contamineze acviferul potabil. Măsurile standard de prevenire ale acestui tip de contaminare prevăd evaluare calității cimentării înaintea oricărei operații de fracturare. Printre metodele impuse de toate statele americane unde se practică fracturarea hidraulică se numără Cement Bond Log (carotajul de aderență a cimentului), Variable Density Log (carotajul variabil de densitate), carotajul geotermic și carotajul de presiune. Cercetări recente în Norvegia și Texas au demonstrat posibilitatea folosirii unor cimenturi cu polimeri care se auto-repară (self-healing) în caz de aderare defectuoasă la roca înconjurătoare.

  1. Odată ajunsă la suprafață, apa de retur poate fi imediat filtrată la fața locului și amestecată cu apă curată în vederea refolosirii în următoarea operațiune de fracturare. Dacă nu există foraje noi prevăzute pentru fracturare, atunci apa de retur poate fi stocată temporar sau transportată la o stație de tratare a apelor uzate unde va avea loc purificarea și recondiționarea ei pentru a fi reutilizată ulterior. Când apa de retur conține foarte multă sare provenită din apa de zăcământ se folosește injectarea în foraje de mare adâncime.

Există legislații de medii (de exemplu, în Pennsylvania) care stipulează că stațiile de tratare a apelor uzate trebuie să funcționeze pe principiul „zero liquid discharge” (ZLD) (deversare zero a lichidelor). Alte state au implementat propriile lor reguli de protejare a solului împotriva scurgerilor accidentale de apă de retur din cisternele de transport.

Stocarea se face de regulă în cisterne etanșe de oțel și gropi special săpate și căptușite cu mai multe straturi de materiale impermeabile. Din datele cunoscute până în prezent, gropile de stocare prezintă cele mai multe riscuri de contaminare a apei potabile datorită funcționării necorespunzătoare a materialelor de impermeabilizare. O invenție recentă, care are mari șanse să devină standard industrial, prevede ca apa de retur să fie păstrată într-o rețea închisă (closed loop) de conducte și cisterne etanșe. Această metodă elimină folosirea gropilor de stocare și, implicit, riscurile de contaminare legate de ele.  Tratarea apei reziduale se face în stații specializate care aparțin comunităților locale sau unor companii comerciale. Există proceduri de a dispune de o parte din apa uzată prin injectări în foraje de mare adâncime concepute să primească tot felul de ape reziduale industriale (de exemplu, de la spălătorii chimice, complexe zootehnice și avicole, rafinării de petrol, mine de cărbuni și minereuri etc.). Se cunosc cazuri de deversare la suprafață a fluidelor din gropile de stocare. Aceste cazuri au fost soluționate rapid și fără consecințe majore pentru mediul local (apă potabilă, sol, aer).

Serviciul Geologic al Statelor Unite (USGS) a efectuat o analiză aprofundată a riscurilor asociate cu contaminarea surselor subterane a apei de băut (underground sources of drinking water-USDW)[4] datorită circulației fluidelor prin coloana de foraj. Geologii americani au ajuns la concluzia că, în cazul instalării și cimentării corecte a coloanei de foraj, riscurile de contaminare a apei de băut sunt cuprinse între 2×10-5 (un foraj din 200,000) și 2×10-8 (un foraj din 200,000,000).

Nu aș vrea să se înțeleagă din considerațiile mele de mai sus că fracturarea hidraulică este 100% sigură și trebuie adoptată imediat în România. Ca oricare altă tehnologie, fracturarea hidraulică nu poate fi niciodată lipsită de erori umane sau de consecințe neintenționate, dar dăunătoare. Pe de altă parte, nici nu vreau să sucombăm în fața unor scary tactics (tactici de intimidare și înfricoșare) folosite de unii oameni cu sau fără intenții declarate. Respectarea riguroasă a standardelor existente de protecția mediului, însoțită de monitorizarea constantă a modului de implementare a lor, ca și sancționarea proporțională cu pagubele produse de eventuale încălcări ale legii asigură încrederea populației în siguranța operațiunilor de fracturare hidraulică.

________________________________


[1] Pentru cei interesați, este harta de la pagina 47 din cartea mea „Heat Flow in Oklahoma and the south central Unites States”, LAMBERT Academic Publishing, Sarbrucken, Germany, 2012. Vezi, de asemenea, Cranganu, C., Lee, Y., and Deming, D., 1998, Heat Flow in Oklahoma and south central United States, Journal of Geophysical Research, vol. 103, p. 27,107 – 27,121.

[2] Fenomenul este bine cunoscut de inginerii petroliști, pentru că străpungerea unei astfel de zone prin foraj produce erupții spectaculoase. Am analizat și situații de la Marea Neagră: Saramet, M., Gh. Gavrilescu, and C. Cranganu, 2005, The Role of Oligocene Formations in Hydrocarbon Generation and Accumulation in the Histria Petroleum System of the Romanian Shelf of the Black Sea, Northeastern Geology & Environmental Sciences ,v. 27, no. 4, p. 295 – 301.

[3] Deming, D., Cranganu, C., and Lee, Y., 2002, Self-Sealing in the Sedimentary Basins, Journal of Geophysical Research, 107(B12), 2329, doi: 10.1029/2001JB000504

[4] U.S. Department of Energy-Office of Fossil Energy-National Energy Technology Laboratory „Modern Shale Gas Development in the United States: A Primer”, Aprilie 2009, 98 p.

Distribuie acest articol

19 COMENTARII

  1. O stire din 10 Aprilie spune ca doua firme deja folosesc lichid de fracturare care nu include substante toxice.

    http://www.ft.com/intl/cms/s/0/9b90fc1e-c08b-11e3-a74d-00144feabdc0.html#axzz2zo1giira

    Pana la urma asta ar fi cea mai buna solutie. Indiferent de argumentele stiintifice, pentru opinia publica nu distanta geologica intre zona de fracturare si panza freatica o sa conteze, ci distanta mentala. Cat timp substantele alea sunt toxice, nu conteaza ca sunt folosite la 3 km sau la 10 km de panza freatica. Daca intr-adevar vor fi folosite lichide ne-toxice, va fi interesant de vazut cati oameni sunt dispusi sa-si schimbe parerea.

    Multumesc pentru seria de articole, domnule Cranganu. Fascinant subiect. Daca domnul Domnisoru nu doreste sa raspunda invitatiei dvs de a participa la cateva cursuri, ma ofer eu! :)

    • simpla declarare de TOXIC nu e suficient, daca nu vorbim de concentratii. Cianura este letala, dar si cafeaua si samburii de migdale si.. contin cianura si nu murim.
      Ca o paralela, laboratoarele ce declara drept cancerigene niste substante ” cufunda” soareci in acele substante. Declarand substanta drept non-cancerigena inseamna ca indiferent de concentratie, chiar nu este.

      • e posibil sa aveti dreptate. ca nespecialist nu pot sa apreciez daca e vorba de concentratii suficient de mici. dar ca simplu cetatean parerea mea este ca un argument de genul „sigur, folosim cianura, dar fiti linistiti, este vorba de concentratii foarte mici ” este o reteta sigura pentru un dezastru de PR.

        ca si cu apa freatica, nu conteaza daca ar ajunge sa fie contaminata de lichidul de fracturare in sute, mii sau milioane de ani. mintea omeneasca nu lucreaza asa cu ideea de contaminare. exista un experiment cunoscut in psihologie, in care un gandac de bucatarie mort, pefrect sterilizat, este bagat intr-un pahar cu apa in fata participantului si scos imediat, dupa care participantul este rugat sa bea apa. sa fiu eu participant, pot sa-mi explice mie mult si bine organizatorii cat de sigur a fost procedeul de sterilizare si cat de infime sunt concentratiile. eu n-as avea chef sa o beau :) period. la fel se intampla, cred, si cand evaluam toxicitatea lichidului de fracturare.

        de fapt ideea testului cu gandacul este cum isi justifica participantii „rational” refuzul, nu daca beau sau nu apa. participantii gasesc tot felul de motive, care mai de care mai „rationale”, ca si adversarii fracturarii, dar esenta refuzului este ceva instinctual, nu rational. ceea ce nu inseamna ca este o prostie. unii spun ca senzatia de dezgust este o adaptare pentru a preveni contaminarea biologica (unde chiar nu conteaza concentratia).

        daca aveti timp de asa ceva:

        http://www1.appstate.edu/~kms/classes/psy5150/Documents/RozinMagic86.pdf

        http://faculty.virginia.edu/haidtlab/articles/manuscripts/haidt.bjorklund.working-paper.when%20intuition%20finds%20no%20reason.pub603.doc

    • Începutul cu folosirea unui nou tip de fluid de fracturare l-a făcut compania Halliburton care a introdus CleanStim, a cărui rețetă include numai ingrediente provenite din industria alimentară. Folosirea ingredientelor din industria alimentară oferă o marjă suplimentară de siguranță pentru oameni, animale și mediu în situația puțin probabil a unui incident la locația sondei.

      Ca să demonstreze că noul fluid de fracturare nu este dăunător oamenilor, Dave Lesar, șeful executiv al companiei Halliburton, împreună cu guvernatorul statului Colorado, John Hickenlloper, au tras câte o dușcă în timpul unui miting din 30 noiembrie 2011 . După care, guvernatorul a depus mărturie în fața Senatului american: „[Dușca] Nu a fost foarte gustoasă, dar încă sunt în viață”. Pe site-ul companiei, Halliburton nu sfătuiește pe nimeni să bea din noul lichid de fracturare.

      http://www.halliburton.com/en-US/ps/stimulation/fracturing/cleanstim-hydraulic-fracturing-fluid-system.page
      http://www.bizjournals.com/denver/blog/earth_to_power/2012/03/fracking-fluid-as-a-refreshing.html

      • Buna Seara,

        Am inteles ca cel mai mare risc de contaminare al acviferelor freatice il reprezinta apele subterane adinci (care circula la adincimi peste 2000-3000 metri). Venind in contact cu mai multe feluri de roci in diferite conditii fizice, apele subterane se incarca mai mult sau mai putin cu toate elementele intalnite in scoarta terestra. Astfel, se intalnesc ape care pe langa constituientii majori, pot avea un continut ridicat de NO, NO2-, Ra2+ (radon), H+, Zn2+, As2+ sau gaze (amoniac, CO2, H2S, CH4) fenoli, crezoli. In bazine, concentratia reziduului fix in ape subterane la adincimi peste 2.000 metri, poate sa varieze la peste 100 mg/l sau chiar la peste 400 mg/l (saramuri).

        Asa cum arata Fig. 15,16,17 a Studiului EPA (United States Environmental Protection Agency) facut la cererea Congresului American, incidente la lucrari de fracturare pot inlesni circulatia verticala a apelor subterane de la adincime si contaminarea acviferelor freatice (dulci) cu saramuri.

        http://www2.epa.gov/sites/production/files/documents/hf-report20121214.pdf#page=75

        Va multumesc anticipat pentru opinea dumneavoastra pe marginea acestui subiect brizant.

        • Figurile indicate de dvs, împreună cu altele asemănătoare (d. ex., Figura 14), reprezintă nişte scenarii posibile, simulate pe calculator, de propagare verticală a unor fracturi din zona fracturată până la suprafaţă, în zona acviferelui potabil. O astfel de propagare verticală, pe o distanţă de peste 1,000 metri este, în opinina mea, ne-realistică. Suprasarcina litostatică (greutatea maselor de roci aflate deasupra zonei de fracturare) va produce închiderea acelor fracturi imediat deasupra zonei de fracturare. Sunt convins că acele simulări vor ajunge la aceeaşi concluzie vor calma opinia publică.

  2. Foarte bun articolul. Iti vine sa spui toate bune si curate. Dar in Romania dracul isi face de cap. Nu poti sa ai incredere ca toate procedurile privind recuperarea apei reziduale vor fi respectate. Se vor gasi politicieni, guvernamentali, administratori care vor inchide ochii si vor incasa comisioane grase. Vezi exemplul autostrazilor din Romania, unde preturile pe km depasesc de doua trei ori mai mult decat cele din alte tari.

    • Și care e soluția dvs, aceea ca România să nu mai construiască autostrăzi? Pentru că în materie de fracturare hidraulică, spre asta vă îndreptați.

  3. „Dacă cimentarea tuburilor de foraj este deficientă (cimentul nu s-a ridicat până la înălțimea proiectată, sau nu are aderență perfectă la rocă, sau este de proastă calitate), atunci este posibil ca fluidul care se întoarce la suprafață încărcat cu o parte din aditivii chimici să contamineze acviferul potabil.”
    Nu mai e nevoie decat de un cutremur care sa sparga tubul de foraj undeva in zona acviferului potabil si s-a terminat toata smecheria. (nu mai vorbesc de lucratul cu „merge si asa ca tot suntem in lumea a treia”). Dar la momentul ala Chevron isi numara deja banii, in vreme ce bastinasii isi dau cu pumnii in cap.

    • Pai daca e vorba de cutremur in mod sigur cade si tot centrul vechi deci practic dispare si toata hipsterimea eco bastinasa fiind scutita astfel de spectacolul apocaliptic in care Chevron numara banii in timp ce taranii de la Pungesti sint mistuiti de vii de flacarile de la chiuvete.

    • Teoretic, se poate ca „un cutremur să spargă tubul de foraj în undeva în dreptul acviferului potabil”.
      Practic, e puţin probabil că se va întâmpla aşa. Tubajul unui foraj se supune aceloraşi reguli de proiectare anti-seismică precum orice altă construcţie de pe teritoriul României sau SUA. Scara Mercalli, care indică intensitatea seismică cea mai mare înregistrată într-o zonă, obligă pe proiectant să aleagă grosimea tubului de oţel şi a stratului de ciment în aşa fel încât un eventual cutremur, cu jumătate de grad mai mare decât cel de pe harta Mercalli, să nu deterioreze construcţia (i.e., tubajul).

  4. De fapt efectul descris de dvs, de autobolacre a porilor cu molecule da gaz, de catre cei care au absolvit doar modestul IPG Ploiesti, a fost studiat ( cu 30 de ani in urma ) sub numele de efect Jamine, efect stabilit daca tin bine minte de un medic francez care a explicat astfel nenorocirile provocate de o bula de aer patrunsa accidental in sistemul sanguin al unei fiinte care detine sistem circulator. Este mai exact vorba de efectul de capilaritate, cand datorita diamentrulul mic de trecere atat moleculele de gaz cat si cele de lichid se bolcheaza unele pe altele. De fapt acest fenomen, stim cu totii ca, incurca si curgerea intr-un zacamant a celor trei fluide: apa de zacamant, titei si gaze, cu efecte grave asupra factorului de recuperare.
    Cat despre faptul ca se folosesc ca agenti chimici de fracturare produsii din industria alimentara nu poate sa induca un sentiment de siguranta pentru ca, asa cum mai sus cineva observa, nu te omoara calitatea ci cantitatea.
    Sunt printre cei care doresc exploatarea gazelor de sist, dar este momentul sa facem asta doar pentru noi, nu pentru vanzare. Sa incercam sa ne asiguram surse de energie ieftine, sigure si de lunga durata.
    Sunt de acord cu prospectarea si clasificarea rezervelor, dar nu sunt de acord ca tara sa devina un lan de sonde prin exploatarea intensiva a acestei resurse. O fi mare nevoie in Europa de gaze, cum a fost si de petrol in timpul celui de-al doile razboi mondial cand am secatuit zacaminte intregi extragad petrol, arzand gazele ca deseu si aruncand motorina tot ca deseu. De fapt la asta nu trebuie sa se ajunga la risipa.

    • Efectul Jamin (nu Jamine) a fost stabilit cu mult timp în urmă (1860) de către J. M. Jamin și descrie situația unui tub capilar cu diametru constant în care se deplasează molecule de aer alternând cu molecule de apă, situație capabilă să mențină o presiune finită pentru un timp finit.

      În lucrarea mea despre etanșarea capilară din Bazinul Anadarko, am plecat de la ecuația Young-Laplace. Aceasta este este o ecuație non-liniară cu derivate parțiale care descrie diferența de presiune capilară la interfața dintre două tuburi capilare cu diametre diferite. Tuburile pot fi umplute numai cu gaz. Efectul Jamin necesită prezența a două fluide (gaz și apă). Presiunea generată de diferențele de tensiune superficială pot fi menținute pentru foarte lungi perioade de timp pe care, în cazul Bazinului Anadarko, le-am estimat la 400 milioane de ani.

      • In mod sigur aveti dreptate in ceea ce-l priveste pe domnul J.M. Jamin in mod sigur numele lui este fara e, imi cer scuze pentru aceasta grava greseala. Nu va contest studiile din America si nici competentele, poate ca acolo intradevar exista strate perfect uscate fara nicio molecula de apa, caz in care teoria dvs este perfecta, in sensul ca exista strate de grosimi mari deshidratate total, in porii careia sunt numai gaze si nici macar o molecula de apa si carora li se pot aplica teoriile dvs. Noi, la scoala am invatat tot pe modele teoretice, tot cu tuburi capilare de diferite diametre dar viata demonstreaza ca nu putem sa gasim situatii ideale in scoarta terestra, cel putin nu in tara noastra. Ca modelarea matematica a fenomenului descris de dvs este perfecta – nu sunt eu in masura sa dau verdicte. Am simtit nevoia de a scrie despre aceste lucruri cand am vazut articolul, pentru ca da, exista nevoia de cunoastere a ceea ce inseamna exploatarea gazelor de sist. Insa oamenii trebuie sa stie ca intre matematica, laborator si realitate exista diferente majore. Sper sa aveti amabilitatea de a veni in Romania si a extinde studiile dvs asupra unor zone de interes din acest punct de vedere. Pana atunci ceea ce am invatat de la marele nostru geolog profesor C-tin Beca, d-na profesoara Elena Soare si 27 ani de practica, cel puin pentru mine, ramane valabil.

        • Am fost de câteva ori în România pentru a lucra pe niște proiecte comune româno-americane. Unul dintre ele s-a materializat cu un studiu petrofizic al formațiunilor petrolifere din Marea Neagră. Un altul se va întâmpla vara aceasta.

          Personalitățile pe care le amintiți (Beca, Soare) alături de care pot fi menționați Popa (Papsi), Tofan sau Olărescu, îmi sunt bine cunoscute de la începuturile studiilor mele universitare la Institutul de Petrol, Gaze și Geologie (IPGG). După cum bine știți, datorită unor manevre politice, Facultatea de forajul sondelor și Facultatea de chimizarea petrolului au fost mutate în 1974 la Ploiești unde au devenit parte a IPG Ploiești. Eu am intrat ca student la IPPG, dar am absolvit ca geofizician de la Universitatea București (unul din profesorii mei de acolo fiind dl. Emil Constantinescu).

  5. Tuburile, sunt de fapt burlane din otel de calitate foarte buna, care sunt prevazute cu sisteme de etansare extrem de bine puse la punct. Ele sunt extrem de flexibile ( vezi raportul lungime coloana versus diametru), elastice si rezistente atat la temperaturi si presiuni mari cat si la produse chimice (pentru hidrogenul sulfurat sunt folosite burlane speciale) Dupa cum s-a scris aic,i nu s-a depasit cu forajul 10 km. Orice cutremur care se respecta se produce la adancimi mai mari de 10km in scoarta. Din acest motiv este exclus ca aceste burlane sa fie deranjate de cutremure. In conditii extreme cand s-ar produce o fractura in scoarta terestra fix pe unde trece coloana sondei si aceasta sa fie supusa la forte de intindere care sa depaseasca domeniul elastic de deformare si …ma opresc ca teoria este foarte lunga.
    Un cutremur nu ne poate strica sonda nici din punct de vedere al coloanelor nici al cimentarii, pentru ca si cimentul are partea lui de elesticitate ( toate caldirile inalte au si elemete de beton armat in ele si rezista la cutremure).
    Sondele sunt facute de oameni si sticate tot de oamnei prin operarea defectuoasa a acestora. Nu trebuie sa ne fie frica de tehnicile si tehnologiile folosite in industria extractiva, sunt aproape perfecte, procedurile sunt scrise aproape perfect, operatorul uman lasa de dorit, el greseste, el se grabeste si creaza factorii de risc.
    Zacamintele, fie ele clasice sau sisturi, sunt intr-un perfect echilibru hidrostatic in momentul accesarii lor, au avut milioane de ani la dispozitie pentru asta. Noi trebuie sa avem delicatetea de a le trezi la viata cu rabdare si tact astfel incat sa nu antrenam toate nenorocirile ce pot fi declansate prin ruperea echilibrului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Constantin Crânganu
Constantin Crânganuhttp://academic.brooklyn.cuny.edu/geology/cranganu/
Constantin Crânganu este profesor de geofizică și hidrogeologie la Graduate Center și Brooklyn College, The City University of New York. Domenii conexe de expertiză: inteligență artificială, schimbări climatice, geologia petrolului. Între 1980 și 1993 a fost asistent și lector de geofizică la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, Facultatea de geografie-geologie. În 1993 a fost declarat câștigătorul primului concurs național din România post-comunistă pentru prestigioasa bursă Fulbright oferită prin concurs de Congresul SUA. În calitate de Fulbright Visiting Scientist la University of Oklahoma el a efectuat cercetări fundamentale și aplicative despre suprapresiunile din bazinele sedimentare, fluxul termic și căldura radioactivă din crusta terestră, identificarea stratelor cu conținut de gaze în gaura de sondă, exploatarea printr-o metodă personală a zăcămintelor neconvenționale de hidrați de metan etc. După mutarea în 2001 la City University of New York, profesorul Crânganu a început o nouă direcție de cercetare: implementarea metodelor de inteligență artificială în studiile de petrofizică și hidrogeologie. Pentru activitatea sa în acest domeniu de pionierat a fost nominalizat la ENI Awards 2012 și a primit o ofertă din partea editurii Springer de a publica o carte reprezentativă pentru acest domeniu cutting-edge. Cartea, intitulată Artificial Intelligent Approaches in Petroleum Geosciences, a apărut în 2015. În 2018, a primit pentru a doua oară titlul de Fulbright Scientist (o performanță foarte rară) și a desfășurat activități de cercetare la fosta sa Universitate din Iași. Ultimele cărți publicate sunt Reflecting on our Changing Climate, from Fear to Facts: A Voice in the Wilderness, Cambridge Scholars Publishing, hard cover, 2024; Artificial Intelligent Approaches in Petroleum Geosciences, 2nd ed., Springer Nature, 2024. ___________________________________________________________________________________ DISCLAIMER: Profesorul Constantin Crânganu nu lucrează pentru, nu oferă consultanță, nu deține acțiuni și nu primește finanțare de la nicio companie sau organizație care ar putea beneficia de pe urma acestui articol și nu a dezvăluit nicio afiliere relevantă în afara poziției sale academice.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro