joi, octombrie 28, 2021

Clubhouse și autoritarismul. De ce se tem monarhiile din Golf

O nouă aplicație devine din ce în ce mai populară în țările din Golful Persic și impune un nou trend în materie de rețele de socializare. Clubhouse,  lansată în luna aprilie a anului precedent a crescut semnificativ în popularitate după ce Elon Musk a fost intervievat în cadrul aplicației în ianuarie 2021 invitându-l mai apoi pe însuși președintele rus Vladimir Putin la o conversație pe Clubhouse. Deși noua rețea reprezintă un spațiu pentru discuții deschise, totuși aceasta constituie și poate fi percepută drept un pericol de către multe regimuri autoritare, printre care și monarhiile din Golf, datorită capacității acesteia de a găzdui dezbateri pe subiecte altminteri total interzise în spațiul public sau pe orice rețele de socializare împânzite de armate de roboți și conturi false create de regimuri pentru monitorizarea, denigrarea și reducerea la tăcere a vocilor critice. 

Ce este Clubhouse și cum funcționează?

            Clubhouse este o nouă rețea de socializare descrisă drept viitorul spațiu de discuție și împărtășire de idei care funcționează pe principiul aplicațiilor de comunicare online precum Skype sau Zoom cu diferența că opțiunea de apel video este inexistentă. Aplicația ne permite crearea și accesarea unor așa-numite “camere de discuție” unde ne putem alătura altor oameni care dezbat un anumit subiect într-un larg “apel” audio. În momentul de față aplicația funcționează pe bază de invitație, ceea ce înseamnă că, deocamdată, crearea unui cont necesită o invitație din partea cuiva care deja este înregistrat. După crearea unui profil în cadrul aplicației, utilizatorul își poate selecta domeniile/subiectele de interes pe baza cărora îi vor fi sugerate “camere de discuție” la care acesta se poate alătura.

            Popularitatea aplicației a venit odată cu participarea unor numeroase vedete și celebrități la discuții pe Clubhouse. Printre acestea se numără Elon Musk, Mark Zuckerberg, Oprah Winfrey precum și o serie de jurnaliști, oameni de afaceri, și experți în diferite domenii. Există, desigur, și cealaltă față a monedei unde Clubhouse oferă, precum orice altă rețea de socializare, un spațiu de exprimare și răspândire de teorii ale conspirației, rasism și xenofobie, precum și negarea existenței COVID-19 sau idei antivacciniste.

            Principala critică la adresa aplicației vine pe filiera protocoalelor de securitate implementate de fondatori pentru protejarea identității utilizatorilor și a conversațiilor. Îngrijorările nu sunt de ignorat și vin în timp ce creatorii acestei platforme nu au oferit prea multe detalii referitoare la acest subiect. Mai mult decât atât, pentru a putea invita alte persoane, un utilizator nou înregistrat trebuie să permită aplicației accesul la lista de contacte din agenda telefonului. Cel mai recent incident de securitate implică o încălcare a securității datelor care a permis unui dezvoltator crearea unei copii a aplicației care să funcționeze și pe sistemele de operare Android (momentan aplicația este disponibilă doar pentru iOS). Nu în ultimul rând, aplicația a atras critici cu privire la lipsa de protecție împotriva hărțuirilor, dar și la adresa moderării discuțiilor (sau absenței acesteia) pentru a oferi utilizatorilor un climat de siguranță.

Clubhouse și țările din Golful Persic

            Deși Clubhouse a fost lansată relativ recent, aplicația a căpătat un avânt imens în ceea ce privește popularitatea și numărul de utilizatori în rândul populației țărilor din Golf datorită capacității acesteia de a oferi un spațiu unde exprimarea este cu adevărat liberă și necontrolată (încă) de brațele lungi ale aparatelor de securitate ale regimurilor autoritare, un spațiu în care pot fi discutate subiecte altfel interzise dezbaterii în spațiul public.

            Clubhouse numără în prezent aproximativ 8 milioane de utilizatori, o creștere spectaculoasă de la 3.5 milioane la începutul lunii februarie. Pe locul doi, după Statele Unite ale Americii, în topul numărului de utilizatori se află Arabia Saudită care a atins săptămâna trecută cifra de peste 1.3 milioane de persoane înscrise în aplicație.  În termeni comparativi, Clubhouse, în Arabia Saudită, se află acum în aceeași situație în care se afla Twitter acum aproximativ zece ani când numărul de utilizatori din regat a crescut exponențial ajungandu-se la a fi descris drept un înlocuitor al “parlamentului.”

            Însă dincolo de aceste cifre, Clubhouse reprezintă pentru locuitorii din Golf, în special pentru cei tineri, o ocazie unică de a se exprima liberi și necenzurați discutând subiecte considerate “sensibile” de către regimurile autoritare. Nevoia de exprimare se poate observa din explozia în numărul de utilizatori precum și temele abordate în cadrul “camerelor de discuție,” care adesea abordează teme politice și religioase. Astfel, în cadrul aplicației pot fi găsite camere cu sute de utilizatori discutând reforme politice în Golf, aspecte ce țin de sectarianism, democratizare, drepturile omului, chestiuni identitare, drepturile femeilor și feminismul, iar nu de puține ori sunt aduse critici deschise regimurilor și practicilor acestora. 

            Utilizatorii din Golf ai aplicației, printre care se numără recent și ministrul saudit al turismului și cel al comunicațiilor, se află acum într-o frenezie a dezbaterii, a exprimării de viziuni și perspective contradictorii într-un proces care, practic, mută spațiul public de exprimare, neutralizat de politicile autoritare ale regimului, în mediul online unde fiecare voce poate fi ascultată fără a fi cenzurată. Mai mult decât atât, aplicația permite o conexiune ușoară și facilă între locuitorii țărilor din Golf și membri diasporei care contribuie de multe ori cu puncte de vedere democratice, seculare și anti-regim lucru care duce la lărgirea orizonturilor și conștientizarea unor aspecte politice, lucruri care pot altera stilul de viață rigid impus de monarhi.

            Până la momentul scrierii acestui articol, reprezentanții țărilor din Golf au fost retrași și nu au comentat pe marginea acestui subiect. Însă tăcerea poate fi un semn că aceștia monitorizeaza situația și lucrează la o strategie pentru a combate acest fenomen cu potențial devastator pentru regimurile lor. Pe de-o parte, popularitatea Clubhouse i-a luat prin surprindere pe liderii din Golf și cu siguranță a tras un semnal de alarmă în palatele regale atunci când oamenii au început să discute subiecte interzise sau tabu. În plus, regiunea are experiența de acum un deceniu a Primăverii Arabe pe parcursul căreia rețelele de socializare au jucat un rol crucial în organizarea și mobilizarea oamenilor împotriva liderilor autoritari, evenimente din care monarhiile Orientului Mijlociu și Nordului Africii au scăpat neafectate, iar acest lucru crește fără îndoială nivelul de anxietate al monarhilor.

Pe de altă parte, aceeași popularitate precum și dezvoltarea și numărul în creștere de utilizatori face ca decizia interzicerii aplicației să fie una foarte dificilă. Mai mult decât atât, o astfel de acțiune ar produce nemulțumire în rândul a sute de mii de oameni care au prins gustul libertății de exprimare, iar reacția acestora s-ar putea dovedi a fi de necontrolat. Totodată, acest gest ar reprezenta o încălcare severă a drepturilor omului, una care ar atrage nu doar condamnări pe plan intern, dar și la nivel internațional. Iar aici, spre deosebire de China care a interzis deja aplicația, în calitatea lor de aliați ai occidentului, țările din Golf s-ar putea să aibă mai mult de pierdut decât de câștigat.

Concluzie

            Un utilizator saudit al aplicației spunea: “Consider că aplicația Clubhouse va iniția o nouă fază în ceea ce privește rețelele de social media. Aceasta oferă un mediu confortabil pentru utilizatori și are un potențial uriaș de a crește rapid și de a oferi servicii promițătoare.” Clubhouse are fără doar și poate potențialul de a deveni un game changer în lumea rețelelor de socializare. Aplicația conectează persoane de naționalități și culturi diferite în jurul unor subiecte de interes comun. Aceasta încurajează dezbaterea deschisă pe diverse teme și facilitează schimbul de idei atât de necesar evoluției. Criticile la adresa nivelului de securitate, totuși, nu trebuie trecute cu vederea.

            Popularitatea rețelei în țările din Golf, în special Kuwait, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite este cel puțin surprinzătoare. Dar însăși popularitatea acesteia va face interzicerea ei de către regimuri, fără a stârni nemulțumiri în rândul utilizatorilor, mult mai dificilă. Clubhouse vine ca o oază în deșert pentru tinerii din aceste țări și le oferă un spațiu necontrolat de autorități în care pot dezbate chestiuni ce țin de politică sau religie, pot contesta politicile regimului sau propune idei pentru democratizare, subiecte îndelung cenzurate, fără teama gazelor lacrimogene, arestărilor, condamnărilor la moarte în tribunale dedicate terorismului sau altor abuzuri din partea aparatului de securitate. Din acest punct de vedere, aplicația mută spațiul public, controlat de armată, forțe de ordine și servicii de intelligence, în mediul online.

            Cu toate că liderii monarhiilor din Golf s-au ferit din a comenta, deocamdată, pe tema Clubhouse, postacii și armatele de roboți afiliați regimurilor și-au demarat deja campaniile de denigrare a aplicației pe alte rețele de socializare, în special Twitter. Un influent om de afaceri din Emiratele Arabe Unite anunță că “recent, am observat un trend în Emirate cu o serie de islamiști condamnați (prieteni ai Califatului) care se ascund în Turcia de unde propun conversații pe Clubhouse în încercarea de a atrage oamenii în minciunile lor și narațiunile false.” Într-o altă postare acesta pretinde că a identificat un număr de presupuși membri ai Frăției Musulmane care se ascund în Turcia și propun în cadrul aplicației discuții despre drepturile omului.

            Alte postări din partea unor conturi false din Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite militează pentru “blocarea tuturor aplicațiilor non-saudite” și încurajează descărcarea oricăror aplicații de altă proveniență. Securitatea națională este, de asemenea, invocată în mai multe postări drept argument în favoarea interzicerii Clubhouse în Arabia Saudită. Un cont din Emirate anunță că “Clubhouse va găzdui activiști’ anti-UAE și trădători. Avem nevoie de camere care să discute argumentele pe care aceștia le aduc împotriva Emiratelor Arabe Unite și care să le combată. De asemenea, avem nevoie să atragem atenția asupra acestor trădători și să lansăm activ avertismente atât online cât și offline.

            Într-un articol de opinie publicat în ziarul saudit Asharq al-Awsat, fostul editor-șef al aceleiași publicații, Salman al-Dossary argumentează că aplicația are o dilemă morală, și anume faptul că nu ia în calcul diferențele naturale dintre societăți sau prejudiciul pe care îl poate aduce unor întregi populații. Acesta adugă că “aplicația a generat o dezbatere societală robustă nu din cauza conceptului de camere de discuție în care sunt dezbătute diverse subiecte, ci din cauza abilității dezbaterilor de a face zgomot. Prejudiciul pe care discuțiile îl pot provoca este capabil să dăuneze societății în întregime fără niciun fel de constrângeri organizaționale sau etice.

            Spre deosebire de Twitter, Clubhouse va fi mult mai greu de infiltrat. Discuțiile în cadrul aplicației sunt purtate exclusiv în format audio. În această situație, armatele de troli, care au împânzit Twitter, dezvoltate sub atenta coordonare a lui Saud al-Qahtani la ordinele lui Mohammed bin Salman pentru monitorizarea, discreditarea și reducerea la tăcere (proces care a culminat cu uciderea jurnalistului Jamal Khashoggi în incinta consulatului saudit din Istanbul) a dizidenților și a celor care vociferează împotriva regimului nu vor funcționa de această dată. Miile de “camere de discuție” cu tot atâția participanți fiecare vor deveni din ce în ce mai greu de monitorizat.

            În final, în contradicție cu ceea ce al-Dossary exprimă în articolul său, discuția în cadrul monarhiilor din Golf este exact despre conceptul aplicației de a permite oamenilor să discute diverse subiecte. Despre frica de faptul că populația se va folosi de Clubhouse pentru a distruge zidurile autoritare care le îngrădesc libertatea de exprimare. Și nu în ultimul rând, dezbaterea necenzurată nu poate “dăuna societății în întregime.” Ea poate afecta doar regimurile care i se opun.

Distribuie acest articol

15 COMENTARII

  1. Monarhiile din Golful Persic se tem ca SUA nu le va mai proteja. Pe aplicatia aceea oricum nu isi fac cont decat serviciile si imbecilii deci nu conteaza . Cine-i atit de cretin sa comunice ceva important prin internet inseamna ca nu prezinta nici un pericol pentru nimeni.
    Iar daca arabii sauditi se tem de revolutii colorate pot foarte simplu sa baneze aplicatia . Oricum oricare postare trece si sprin serverele autoritatilor saudite care vad in timp real cine ce posteaza si de unde , sa fim seriosi.
    Si apoi ai atita cenzura politica in USA si atitea probleme mai ales cu 80 milioane de potential revoltati , si cu saracia si cu rasismul si cu woke politics si pc ca e ridicol sa aratati cu degetul la arabii care pina ieri v-au fost aliati exact ca Gadafi.
    Ca orice imperiu in destramare interna cautati conflicte externe. Nu merge.
    Propaganda de doi bani , tot articolul….. pacat. Vuvuzele , zvoneri si raspindaci.

  2. Democrația arabă e mult mai periculoasă decât tirania arabă. După fiecare rând de alegeri cu adevărat libere în lumea arabă s-au instalat până la urmă regimuri violent islamo-fasciste. E imposibil să fie altfel. Oamenii ăia trăiesc încă în evul mediu chiar dacă au telefoane deștepte și mașini moderne.

    Situația ideală e un tiran moderat cum era Mubarak sau cum e acum el-Sisi în Egipt.

    Dacă autorul e interesat de argumentele din spatele afirmațiilor mai sus îi recomand cu căldură cartea remarcabilă e evreului ungur Raphael Patai „Mentalul arab” (The arab mind). Chiar dacă e scrisă acum aproape 50 de ani, Patai explică uimitor de bine comportamentul arab până în zilele noastre. Cei ce citesc înțeleg mai ușor și pot anticipa cu o precizie bunicică reacțiile arabilor atât ca indivizi cât și ca și comunitate.

    • Eu iti recomand, distinse domn, sa iei primul avion si sa traiesti acolo, in Golf (UAE, Oman, AS, … ). Nu sa vizitezi, caci vizitele nu te ajuta sa intelegi si sa cunosti, ci sa traiesti. Si in centrele „europene”, si in cele arabe, si in desert (oaze) … oriunde crezi ca poti trai, chiar si in „free zone”. Fa si bani (caci poti face bani), si vei vedea o lume diferita, decat cea pe care o percepi din cartile pe care le citesti !
      Apropos, toti am citi si am vizionat filme despre Antarctica, dar asta nu inseamna ca o si cunoastem, doar o stim , … asa .Cu drag de adevar, al dvs. R.

      • Am vizitat în a doua jumătate a anilor 90 Egiptul. Am stat aolo cam o lună. Lucram pe atunci în România și am fost acolo pentru instalarea unei linii tehnologice pnetru idnustria alimentară în apropiere de Cairo. Am călătorit destul de mult prin lume după aia și nu cred că am mai văzut pe undeva atâta puturoșenie combinată cu sărăcie și prostie ca-n Egipt.

        În deceniul trecut am ajuns de două ori în Emirate. Am stat în total ceva mai mult de 3 săptămâni. Tehnic vorbind sunt cam aceeași mizerie și cam aceleași metehne ca-n Egipt, numai că ăștia au mai mulți bani și se chinuie să maimuțărească civilizația, dar nu le prea iese. Sau cum zicea cineva de acolo: Au turnat o găleată de Chanel No.5 peste rahat, dar până la urmă tot rahat e. Avea dreptate. Când se va termina petrolul vor ajunge exact ca-n Egipt și se întorc la case de chirpici, capre și cămile.

        În mod cert nu mi-aș dori să trăiesc acolo. Nici ei nu-și prea doresc să trăiască acolo. Cei cu bani dintre ei trăiesc mai mult prin Europa.

        Oricum, dacă sunt atât de buni lș deștepți și dacă chiar ați trăit printre ei, ați putea să-mi explicați:

        1. De ce nu există nicio țară arabă democrată în care să poată suprviețui libertățile individuale?

        2. Cum e posibil ca arabii ăștia minunați să-i țină pe frații lor palestinieni în lagăre pentru străini timp de peste 4 generații?! Și aici e vorba de oameni născuti deja în acele țări, de aceeași etnie, rasă și religie, cărora generoșii lor „frați” le refuză cetățenia țăriror lor și-i țin în mizerie ca vitele în țarc….

        • Dle. Svejk, nu comentez perceptiile dvs., din persopectiva vizitatorului. Am sugerat ca a trai – e una, iar a vizita – e altceva.
          1. „De ce nu există nicio țară arabă democrată în care să poată suprviețui libertățile individuale”? Dincolo de unele comportamente – dincolo de uman (scuipatul si injuratul unor tablouri de sheiki, pentru care englezii respectivi, stau ani buni in inchisoare, cu toate interventiile „statelor civilizate”), dincolo de comportamentele nebarbatesti ale unor masculi, fata de femei, dincolo comportamente subumane si nebarbatesti, sincer nu cunosc astfel de situatii in UAE, Oman, … As scrie despre o „morala excesiva” in AS si, nu scriu nimic despre Iran, deoarece populatia nu este araba. In alta ordine de idei si UE are falitii ei , cum si arabii au falitii lor (bunoara neoplatonisti = ortodocsi, slavi, populatie rroma cu un puternic indice de needucare-desi s-au tocat bani cu nemiluita, populatie albaneza cu indice crescut de ifractionalitate, … etc.) . Nu toti suntem la fel, dle Svejk, nu stiu daca sa scriu din fericire, sau din nefericire .
          2. „Cum e posibil ca arabii ăștia minunați să-i țină pe frații lor palestinieni …” – Ar trebui sa stiti cine este arab, si cine nu , cine este musulman, si cine nu este (surprinzator, iranienii nu sunt considerati arabi, nici egiptenii si, nici afghanii) . Si ar trebui sa stiti conceptia arabilor (nu a musulmanilor) despre palestinieni, iordanieni, libanezi. E ca si cum v-as cere eu acum sa imi explicati crimele Germaniei interbelice si din WW2 impotriva slavilor : rusi, polonezi, cehi (prieteni si confrati, iar din istorie, chiar rude). Sau inexplicabilul comportament al turcilor, fata de armeni din 191.. (undeva, cu origini comune). Sau al americanilor, fata de indienii bastinasi, populatiile Mexicului, Nicaragua, tarilor centru sau sud americane. Ori, a japonezilor, fata de chinezi si coreeni

          • Aha!

            Deci cine nu trăiește în Coreea de Nord n-are dreptul moral să exprime păreri asupra ei pentru că nu a trăit acolo. Vizitarea țării nu se pune. Mai aveți din astea prin bască?! :)

            1. Tot n-ați fost capabil să ne spuneți de ce nu poate exista o țară democrată și care să accepte libertatea cuvântului în lumea arabă., dacă ei sunt așa de „buni și de civilizați”. Mai încercați?

            2. Organizația pentru Eliberarea Palestinei, care e aceptată ca singura reprezentantă legitimă a „palestinienilor” e membră Ligii Arabe din 1974. Asta înseamnă că sunt arabi recunoscuți ca atare de restul țărilor arabe. Noțiunea de „popor palestinian” e o absurdiate. „Palestinienii” nu sunt un popor. Ei sunt arabii ce trăiesc în Palestina așa cum „ialomițenii” nu sunt un popor ci sunt românii + minoritățile ce trăiesc în Ialomița,

            Oricum, nu mi-ați explicat de ce arabii ăștia așa de buni și civilizați îi tratează pe conaționalii lor arabi din Palestina mai rău ca pe animale? De ce îi țin închiși în lagăre de peste 70 de ani și de ce refuză să le ofere cetățenia statelor lor chiar și celor născuți la a 4-a generație acolo?!

  3. Partea de audio a Clubhouse este dezvoltata/operata de o firma din Shanghai. Tinind cont de legile/realitatile chineze presupun ca guvernele nu au altceva de facut decit sa-i intrebe pe chinezi. Plus, acum vreo saptamina sau doua Clubhouse a fost „in the news” pentru faptul ca transmit ID-urile utilizatorilor in clar si oricine poate intercepta traficul poate sa identifice cine ce a zis. Dupa ce treaba asta a ajuns publica a venit o declaratie cum ca vor face schimbari, etc iar apoi, peste o saptamina cineva a reusit sa intercepteze audio din multiple discutii din care el nu facea parte, in propria „camera”. A urmat, bineinteles, o noua runda de PR si in rest .. numai ei stiu. Dar in conditiile astea, nu cred ca guvernele alea de care vorbiti au mari emotii.

  4. Da, un articol foarte bun. E adevarat ca au aparut datorita tehnologiei CyberSpatiile virtuale, FB, Twitter, Instagram, Clubhouse etc etc. Toate acestea permit oamenilor refugierea in Oaze de libertate din fata spatiilor autoritariste fizice. Singura problema cu aceste CyberSpatii este in mana cui sunt. Cine sunt cei din spatele lor. Pentru ca libertatea este neutra moral, poate fi folosits si in bine si in rau, as zice mai ales in rau. De aceea trebuie sa fim vigilenti cu cei din spatele acestor Cyberspatii. Daca sunt onesti si de bun simt e ok, dar daca vor doar sa manipuleze, sa impuna o anume ideologie, de ex. Neomarxismul, atunci nu mai e ok, e indoctrinare si manipulare. De aceea e necesar ca oameni integri, morali, de caracter, sa construiasca astfel de platforme de CyberSpatii, unde libertatea de exprimare sa functioneze spre bine, spre armonie, spre echilibru si intelegere, nu spre ura, divizare, denigrare, extremisme, anormalitati etc etc. Sper sa apara cat mai multe astfel de CyberSpatii decente, echilibrate si de bun simt. Atunci vom fi pe calea normala a dezvoltarii umane.

  5. Saptamana trecuta a murit seicul Yamani, fondatorul OPEC-ului, cel care spunea profetic ca epoca de piatra nu s-a terminat pentru ca s-au terminat pietrele.
    Nu stiu daca toate monarhiile din Golf au priceput ceva din ce voia el sa spuna, dar chiar daca au priceput nu se vad masuri serioase de diversificare a economiile acestor tari. In Arabia Saudita printul mostenitor vrea sa faca un Silicon Valley (nisip are destul, dar nu cred ca asta este destul) si sa dezvolte turismul, ca si cum oamenii cu bani vor sa mearga undeva unde nu se poate bea si unde femeile poarta hijab.
    In Emirate speculatii imobiliare stupide au dus la zeci de mii de apartamente si hoteluri goale, la Doha se construiesc stadioane care vor fi folosite o data la 50 ani.
    Intre timp exista o explozie demografica in zona, iar singura solutie pentru a oferi slujbe generatiei tinere este sa-i trimita acasa pe muncitorii din Pakistan, Indonesia, India, Bangladesh sau Filipine. Singura problema este ca acestia lucrau pe salarii mizere si chiar lucrau. Cine a calatorit prin aceste tari ii vede pe localnici doar in slujbe guvernamentale, de exemplu in aeroporturi doar la controlul de frontiera.

    • Ha, ha, ha…

      Silicon Valley în Arabia Suadită?! Asta amintește de isprava lui Petru cel Mare: A înființat la nervi prin ukaz academia rusă de științe și prima universitate rusească. A observat apoi că Rusia nu avea nici savanți și nici profesori universitari. Așa că a adus cu mari sacrificii atât savanți cât și profesori universitari din Germania. Apoi a observat că tinerii ruși aduși cu arcanul să studieze la universitate, bărbieriți și îmbrăcați nemțește cu de-a sila, o duceau tot numai într-o beție rusească și evadau cu prima ocazie de la universitate. Atunci țarul s-a enervat și a adus și studenții pentru universitatea lui tot din Germania :)

    • Nu am vazut sa fie vreunii in depresie sau sa isi puna capat zilelor ca nu pot sa bea (daca ai fi trait acolo, ai fi constatat ca in UAE poti bea linistit in restaurante, cluburi, baruri – de sorginte vestica; nu a voie sa te iei de femei, sa injuri seicii sau sa il faci pe nebunul). Nu am vazut nici ca femeile sa aiba aceleasi apucaturi deznadajduite, fiindca poarta hijab. Apropos, la 20 km, localnicii nu pot fuma narghilea pe strada. Acasa, da , dar in ceainarii, cafenele, … etc., nu ! Si nu au migrat in alte parti. Daca traiesti din carti si povestirile altora (ca dl. Svejk), atunci esti un conformist. Un om informat, prudent si pragmatic pune mana pe statistici si va constata ce este in crestere,si ce nu .Apropos, stii cate firme au plecat din Ro, in UAE (free zone), in 2021 ? Stii cate isi fac bagajele inchizand la BN, Bv, Buc ? .. Si vorbesc de productie, nu de intermediere, consultanta . Stii cati cetateni arabi au firme si afaceri in Germania, Fr, Sp, CH ? Stii care este volumul de tranzactii al UAE , cu Ro ? Stii cate afaceri ale UAE au ocolit Ro in ultimele 6 luni (una cu o investitie de 50 mil euro). Stii ca UAE are un nou ambasador in Ro ? Stii ce vrea acest ambasador, pt tara lui si pt Ro? Te-ai informat? Ai interactionat cu ambasada UAE sa vezi ce oportunitati ti se ofera? Stii ca tara XYZ liciteaza de ~ 1 an constructii de autostrazi, rezidentiale si industriale (plan de investitii de cateva sute de mrd dolari, cam ca Etiopia)? Stii ca nicio firma si nimeni din Ro, nu vrea sa plece ? Stii cate firme UK dau tarcoale contractelor ? Stii ca Strabag este dispus sa dizloce oameni (~3000) si utilaje? Stii ca Komatsu si Hyundai (divizia de utilaje) si-au infiintat reprezentanta pe tot Golful pt aceste proiecte? Nu, nu stiti, si nu e un pacat. Dar, v-ati informat ? Stii ca UAE liciteaza „umar la umar” cu Israelul dotarea portului HHH si aeroporturilor YYY ? Stii ca in decembrie 2020 a fost un imens targ de … ghici ce anume, in UAE ? Stii cate firme din Ro au fost? Stii cate au plecat din Ro dupa acest targ, preferand sa investeasca peste 1 mil de euro in UAE? Stii de ce nu au vrut in Ro, si au ales UAE ? Stii ca in tarile arabe nu exista TVA (nu am pretentia sa si stii de ce nu) ? Stii care este cuantumul taxelor si impozitelor ? Stiti cati romani au plecat (profesori sau administratori, preferand sa nu plateasca niciun leu Ro ? Lasa-l pe dl. Svejk (un tip ajuns la ~ 55 ani) cu perspectiva batranetii in fata sa tarisca din ce ii povesteau povestitorii. Fii un tip pragmatic si vezi ce ofera altii si daca iti cionvine .

  6. Dle. Raul Pintilie, nu se teme nicio monarhie din Golf. 90 % din suprafata tarilor arabe nu au acoperire, iar restul de 10 % au o retea internet execrabila. N.B. Emiratele sunt conduse de un emir ?

    • In Emirate internetul merge excelent. Emiratele sunt 7 și fiecare este condus de un emir. Președintele este emirul din emiratul Abu Dhabi iar primul ministru este emirul emiratului Dubai.

  7. Emiratele sunt șapte, fiecare dintre ele are un emir drept conducător. Împreună formează o federație al cărei președinte este emirul din Abu Dhabi iar primul ministru este emirul din Dubai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Raul Pintilie
In 2017 a absolvit studiile la nivel licenta in cadrul Facultatii de Istorie si Filosofie, Universitatea Babes-Bolyai specializarea Studii de Securitate. Lucrarii de licenta e concentrată pe interventia militară in Libia din 2011 si modul in care aceasta a fost dezbatuta in cadrul Adunarii Generale a ONU cu referire la principiul Reaponsabilitatii de a Proteja. In 2019 a absolvit studiile de masterat in cadrul Universitatii Saint Joseph din Beirut, Liban, specializarea drepturile omului si democratizare. A petrecut un semestru in Amman, Iordania unde a scris dizertatia avand ca subiect de cercetare interventia militara a Arabiei Saudite in Yemen din 2015 si modul in care aceasta a fost motivata de sauditi, dar si felul in care dinamicile regionale au fost afectate de aceasta interventie si de razboiul civil care a urmat.

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Cine sunt adevaratii „crizatori”?

Din toata aceasta costisitoare, frustranta, murdara, dar, vai, pilduitoare tevatura, remarc cateva lucuri precise: 1. Criza a avut...

Democrație, decizie colectivă, raționalitate, știință, medicină

Mă tem că numele Nongqawuse nu e prea cunoscut. Era o fetiță din tribul Xhosa, din Africa de...

Criza de carburanţi din S.U.A. şi România din anul 1979 şi limuzinele utilizate de politicienii comunişti de la Bucureşti în perioada 1957-1979

În cursul şedinţei din 25 iulie 1979, Nicolae Ceauşescu a propus şi membrii Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R. au aprobat majorarea...

Agenda ,,verde”, Europa și gazul rusesc: cronica unei crize energetice anunțate

            Dacă la sfârșitul verii s-a vorbit despre o situație tensionată, acum se vorbește deschis despre o criză energetică. Prețurile la petrol,...

Preşedintele unui stat eşuat

Preşedintele Iohannis a trecut de la plimbările cu bicicleta şi recomandările practicării terapeutice a golfului la gestionarea crizei sanitare. Ca de atâtea...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.