duminică, mai 18, 2025

Conducerea TVR trebuie urgent demisă. Și nu degeaba !

A trebuit ca zisul „menestrel” Tudor Gheorghe să susțină un mega-concert intitulat “Degeaba” ca, în fine, și cei din urmă și mai toleranți dintre noi să ne dăm seama cât de nostalgic și plin de regrete pentru vremurile trecute este “maestrul”, dar și cât de fără discernământ Televiziunea Publică.
Televiziunea a cărei conducere trebuia de mult timp demisă a mai avut și ghinionul, și proasta inspirație de a difuza concertul cu pricina taman în seara zilei de 26 ianuarie. Adică exact în ziua în care, cu exact 31 de ani în urmă, aceeași instituție transmitea ultimul vibrant sau, mai corect spus, delirant omagiu cu ocazia împlinirii unei vârste și a nu știu câți zeci de activitate revoluționară a “celui mai iubit fiu al poporului”. Pe care s-a dovedit că îl iubește și regretă din “adâncul și prea-plinul ființei lui” fostul component al cenaclului Flacăra condus de pupinfundistul Adrian Păunescu. Nimeni altul decât dl. Tudor Gheorghe. Insul primit mai apoi cu brațele deschise și plasat în tot felul de înalte funcții de fantoma comunistă vie cu numele de Ion Iliescu.
Știm, memoria românului e scurtă. Îndeobște, românul nu prea mai ține minte nici cât de favorizat a fost în vremea comunistă, măcar de la un moment dat încolo, actorul mediocru pe nume Tudor Gheorghe, nici cât de prețuit a fost același Tudor Gheorghe de feseniștii în frunte cu Ion Iliescu și nici câtor regrete la încarcerarea securistului Dan Voiculescu le-a dat expresie tot domnul fost tovarăș Tudor Gheorghe la prăfuitele și urât mirositoare Antene. Aducând în sprijinul ticăloșiei lui faptul că tatăl domniei-sale a fost un autentic deținut politic, dar care a avut și puterea, și înlepciunea, și demnitatea de a se delimita de felul scârbavnic în care fiul lui i-a folosit și manipulat și biografia, și suferința. În favoarea Securității și a servanților acesteia.
Despre mega-concertul cu pricina s-a pronunțat într-o excelentă tabletă publicată în Ziarul de Iași ,respectatul profesor universitar Alexandru Călinescu. O postare la fel de critică pe facebook l-a costat pe ex- ministru al Educației, dl. Daniel Funeriu, o mulțime de sudălmi dintr-un așa-zis editorial din Cotidianul semnat de fostul strungar de la I. M.Cugir și plimbăreț, din ordinul lui Ceaușescu, la mormântul ayatolahului Khomeyni, individul cu numele de Cornel Nistorescu.
În concertul lui, dl.Tudor Gheorghe a făcut, e adevărat, mascat și pretins artistic, propagandă comunistă. Un lucru interzis prin lege. Dacă spectacolul cu pricina nu ar fi fost transmis de Televiziunea publică, el nu ar fi însemnat mai mult decât reuniunile pe care câțiva nostalgici le fac la mormântul lui Nicolae Ceaușescu în fiecare an, cu ocazia zilei de 26 ianuarie.
Transmiterea de către TVR a jălaniilor anti-europene ale olteanului Tudor Gheorghe, înfrățit în gânduri cu Lia Olguța Vasilescu și ilustrisimul, adică nulinissimul ei consort Claudiu Manda, este o ofensă pe față la adresa tuturor acelor români care au făcut ceva ca să salveze democrația de sub asaltul tuturor atacurilor la care a fost ea supusă încă din ianuarie 1990 și mai cu seamă din ianuarie 2017 și până la finele lui 2019, pe toată durata a tot ceea ce a însemnat ‘’epoca Dragnea‘’.
Iar pentru asta conducerea ineptă a TVR în frunte cu buclucașa, incompetenta, inepta, cu incompetenta Gradea Doina trebuie să plătească. Și nu oricum. Ci cu demiterea.
Comentariu publicat concomitent pe site-ul contributors. ro și pe blogurile adevărul.ro

Distribuie acest articol

15 COMENTARII

  1. „…reuniunile pe care câțiva nostalgici le fac la mormântul lui Nicolae Ceaușescu în fiecare an…”

    Sunt de acord, atunci când vorbim despre „nostalgici ai comunismului ceaușist”, la aceia câțiva ne referim.

    Dar, A Păunescu a fost un poet talentat, iar vocea lui T Gheorghe compensează lipsa talentului actoricesc… Și nici dl C Nistorescu nu este un jurnalist lipsit de talent. Toți cei menționați au fost, ori sunt, la fel ca mulți alți artiști, intelectuali, strungari, ziariști etc. din patria noastră, lipsiți de morală. Este de presupus că publicul le admiră talentul, nu absența bunului simț.

    Apoi, dl T Gheorghe s-ar prea putea, din câte am auzit, să devină curând cetățean de onoare al Capitalei, așadar, aparițiile publice ale domniei-sale ar fi mai numeroase și mai mult aplaudate.

  2. PNL-ul asteapta invitatie speciala pentru a face curatenie. Sau anticipatele. In orice caz asteapta ceva. Poate îl asteapta chiar pe Dragnea pentru a nu mai face curatenie deloc. Asta în cinstea USL!

  3. TVR, ca toate institutiile de stat, e capusata de amatori cu capul plecat care au rolul, in schimbul avantajelor materiale stiute si nestiute, de a manipula la maxim si evident de a vota „pentru” oricine e la putere. TVR trebuie desfiintata (inclusiv personalul tehnic, care e vinovat pentru ca tace si inghite) si repornita pe baza de autofinantare. Visez, desigur… :-)

  4. O lalal!

    Bun sa zicem ca ceilati comentaori ai spectaolului sunt cam lipsiti de cultura in sens larg cat si in sens literar si ca nu au avut rabdarea sa asculte concertul .

    Insa dvoastra ati fi critic literar, deci …..
    Cantecul ala „degeaba” inseamna cumva ce? Dar atuinci cadn oponentiui dlui Ilescu au iesit in piata scandand „pacata, pacat/ de sangele varsat” erau motivati de simpatii proceausiste?
    Dar versurile despre pulovere „Mircea Dinescu imbracat in pulovar” „unde ua pus puloverel alea” sunt cumva .. ceausiste? „daca le gaseste generatia asta nervoasa si le imbraca [puloverel revolutie] si le imbraca? O luam de la capat?!” sunt ce?!

    Mde.
    Deci este vorba despre politica de gen „:obsedantul deceniu” („domnul Popovici nu este tivaras cu mine ca poarta camsa alba curata zilnic!”) si in destule cazuri despre persoane complet aculturale. Dvoastra nu aveti aceasta scuza !!

  5. Perfect. As modifica in bine in finalul articolului astfel : ” incompetenta si lacoma Doina Gradea trebuie sa plateasca . Cu demiterea . Si recuperarea tuturor pagubelor aduse TVR si tarii. ” Ar fi inceputul unui final fericit pentru TVR in forma sa de azi, nostalgic comunista . Trebuie sa fie neintirziat pus acolo un manager tinar, competent, de factura europeana.

  6. Nu se rezolva nimic prin demiterea conducerii. La TVR, cancerul e in faza de metastaze multiple. In afara de cativa realizatori (tot respectul, pentru ei!), cei mai multi activand pe programul 2, care arata respect pentru meserie si pentru telespectatori, in restul TVR -ului e ca in fostul guvern pesedist – „dinozauri”, nepoti, cumnati, amante, fii si fiice, veri, cumetri, nasi, fini si alte pile. Plus, in rol de „sange proaspat”, cativa ratati, scuipati afara de televiziuni comerciale. Schimbarea la TVR trebuie sa fie muuult mai adanca decat schimbarea conducerii…

  7. hai sa fim seriosi daca nici tudor gheorghe nu este un simbol national atunci nu stiu pe cine sa avem la o asa anvergura

  8. Este clar ca aceasta platforma are o politica de grup, drept urmare se accepta doar postarile in spiritul acestui grup. Orice aluzie care ar sugera ca acest grup uneori exagereaza este tratat cu maximum de exigenta proletara, cine nu e cu noi e impotriva noastra.

      • @Gabriel

        Nu e lipsit de logica deloc. Se cenzureaza postarea, nu autorul, de-aia Neamtu are postari care trec, dar asta nu inseamna ca toate postarile sale trec. Nu stiu exact cum functioneaza aranjamentul, dar pare a fi o corelatie cu autorul. Par examplu, la un articol al lui Felea poti scrie ce vrei, te lasa. Altii, nu prea. Si, alta observatie empirica, daca esti de acord cu punctul de vedere al autorului sau neutru, nu-s probleme. Ele, problemele ‘tehnice’, apar numai daca esti critic. Oricum e mai bine decat pe ziare.com, aia cred ca au mama NKVDista si tatal hipster USR.

  9. Conducerea TBR trebuie demisa dar nu pentru motivul fin acest penibil articol, care pare scris de Popescu Dumnezeu. Pe TV publică pot evolua fel de fel de artiști și nu e nevoie de cenzură lui zelea Ceaușescu. Daca maine un grup rock face propaganda pro-Ue spectacolul trebuie numaidecât transmis.
    Nota bene: sunt un partizan înfocat al UE.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

Foarte rar mi-a fost dat sa citesc o carte atat de neinduratoare cu realitatea imediata, in acelasi timp atat de logica si de riguroasa in demonstratii. Da, Mihai Maci n-are solutii pentru impostura generalizata din sistemul universitar romanesc sau din cercetare; dar o vaneaza splendid si necrutator in toate cotloanele unde se ascunde si o fotografiaza impecabil, aratandu-i originile si semnificatia sociala. Da, recunoaste ca nu stie cum ar trebui recuplata cultura de invatamant, nu mai spera ca s-ar putea ingradi dezastrele produse limbii romane de utilizarea device-urilor digitale, nu poate decat consemna declinul ireversibil al culturii inalte, dar si al satului traditional si al „familiei traditionale”: dar cat de magistral si, mai ales, lipsit de complezenta sentimentala completeaza fisele sociologice ale principalelor mutatii sociale si culturale din ultimele decenii! Ce-i de facut, totusi? Atata (si e deja mult), crede el: sa privim drept in ochi dezastrul si sa-i punem interogatiile esentiale: „Inainte de-a da raspunsuri, se cuvine sa punem intrebarile”. – Andrei Cornea

Un nou volum semnat de Mihai Maci. Îl puteți achiziționa de aici

Carti

Cărți noi

Noțiunea de cumpănă, care dă titlul acestui volum, nu doar că surprinde natura momentului geopolitic internațional, dar sugerează și o posibilă soluție pentru România. Cumpăna nu este doar o etapă de tranziție, ci un punct critic în care direcțiile asumate astăzi vor determina ireversibil poziția țării în arhitectura globală a puterii. După trei decenii de integrare euro-atlantică, în care viitorul părea stabil și previzibil, realitățile internaționale s-au schimbat rapid, iar ordinea liberală care a definit ultimele decenii este acum contestată. Această contestare vine atât din exterior, prin ascensiunea regimurilor autoritare, cât și din interior, prin revizionism politic și radicalizarea discursului public.” Prof. Corneliu Bjola, Universitatea Oxford

Volumul poate fi cumpărat de aici

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro